Pr. Dr.

Stefan Zară
Sfântul
A mbrozie al
Mediolanului
Monografie
patristică

STUDIA
ACADEMICA
V0L.9
 A C A D ßAf
v V

Sfântul Ambrozie al Mediolanului

Monografie patristică
Lector: Pr. Constantin Olariu
Corectura: Dragoş Jumugă
Coperta: Atelierul de grafică
Desen copertă: Ana-Maria Zară

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ZARĂ, ŞTEFAN
Sfântul Ambrozie al Mediolanului : monografie patristică /
pr. dr. Ştefan Zară ; tipărită cu binecuvântarea Inaltpreasfinţitului
Părinte Varsanufie, Arhepiscopul Râmnicului. - Râmnicu Vâlcea :
Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, 2018
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-8435-40-4

Toate drepturile pentru această ediţie sunt rezervate Editurii Praxis a

Arhiepiscopiei Râmnicului.
Reproducerea parţială sau integrală a textului sau a imaginilor fără
acordul scris al editorului este interzisă şi se va pedepsi conform legilor
în vigoare.

© Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului

 A C A D %
/
A O
°o

Pr. Dr. Stefan Zară

5

Sfântul Ambrozie al Mediolanului

Monografie patristică

Tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte

t VARSANUFIE
Arhiepiscopul Râmnicului

Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului

Râmnicu-Vâlcea
2018
 închin acest volum părinţilor mei,

Gheorghe şi Melitta

Lucrarea de fată
» este o versiune revizuită si
j actualizată
a tezei de doctorat, pe care am susţinut-o la Facultatea de Teologie
Ortodoxă „Justinian Patriarhul" a Universităţii din Bucureşti, în anul
2010, începută sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan C. Alexe şi
finalizată, după mutarea acestui regretat părinte profesor în veşnicie,
sub îndrumarea PC Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Caraza.
Tin
» să mulţumesc
9 tuturor celor care au contribuit la redactarea
acestui volum. în primul rând, mulţumesc înaltpreasfinţitului Părinte
Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a binecuvântat publicarea
acestui volum la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului şi care, de
douăzeci de ani, mă călăuzeşte spre moştenirea împărăţiei Cerurilor.
De asemenea, mulţumesc în chip deosebit Părintelui
Profesor Dr. Ioan Caraza pentru sprijinul substanţial pe care mi l-a
oferit în redactarea acestei lucrări si soţiei mele care m-a susţinut si mă
i i i i

susţine continuu în toată activitatea mea.

Exprim întreaga mea gratitudine Părintelui Conferenţiar
Dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul
Andrei Şaguna" din Sibiu, ostenitor la rândul său şi în câmpul studiilor
ambroziene, care m-a îndemnat să public acest volum şi care a acceptat
cu dragoste să îl prefaţeze.
 ABREVIERI

AE- Ambrosius Episcopus: Atti del Congresso internazionale di

studi Ambrosiani nel XVI centenario délia elevazione di sânt'
Ambrogio alia cattedra episcopale, L azzati, G., (ed.), 2 voi,
Milan, 1976.

BO R- Biserica Ortodoxă Română - Buletinul oficial al

Patriarhiei Române.

CPE - Connaissance des Pères de l'Eglise - revue trimestrielle

thématique, Ed. Nouvelle C ité , Bruyères-le-Châtel.

CPL - Clavis Patrum Latinorum, E. D ekkers (ed.), édition

tertia, Brepols, 1995.

CSEL- Colecţia „Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Eatinorum",

Viena, 1866 sq.

DAGR - Dictionnaire des antiquités grecques et romaines,

Ch. Daremberg, Edm. Saglio, vol. I-V, Paris, 1877-1919.

DEF - Félix Gaffiot, Dictionnaire Eatin - Français,

Hachette, Paris, 1934.

DSP - Dictionnaire de spiritualité ascétique et mystique. Doctrine et

histoire, Ed. Beauchesne, Paris, 16 vol. 1932-1994, tables
générales (1 vol. 1995).

DEC - Dictionnaire de théologie catholique, A. Vacant, E. Mangenot

(ed.), Paris, 15 v ol, 1903-1950, index (3 vol. 1951-1970).

7
EIBMBOR - Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Române.

Ep. - Sanctus A mbrosius M ediolanensis, Epistolae, în PL 16,

875-1286.

GB- Glasul Bisericii - revista Sfintei Mitropolii a Munteniei şi

Dobrogei.

HTR - Harvard Theological Review, Faculty of Harvard Divinity

School.

JECS - Journal o f Early Christian Studies - publicaţie oficială a

Societăţii de Patristică din America de Nord (North
American Patristics Society).

JTS - The Journal o f Theological Studies, Oxford.

M B- Mitropolia Banatului - revista eparhiilor din Mitropolia

Banatului, astăzi este numită Altarul Banatului.

NTM - Nec timeo mori. Atti del congresso internazionale di studi

ambrosiani nel XVI centenario della morte di sânt' Ambrogio.
Milano, 4-11 Aprile 1997, Luigi F. Pizzolato şi Marco
Rizzi (ed.), „Studia Patristica Mediolanensia", 21, Vita e
Pensiero, Milano, 1998.

Ort - Ortodoxia - revista Patriarhiei Române.

PG- Patrologiae cursus completus. Series Graeca, J.-P . Migne

(ed.), 161 voi., Paris, 1857-1866.

PL- Patrologiae cursus completus. Series Latina, J.-P . Migne

(ed.), 221 voi., Paris, 1844-1864.

8
PSB- Colecţia „Părinţi si Scriitori Bisericeşti", 37 voi.
(continuă), Bucureşti.

REA- Revue d' Etudes Augustiniennes et Patristiques, Institut

d'Etudes Augustiniennes, Paris.

RHE - Revue d'histoire ecclésiastique, Louvain.

RSR - Revue des Sciences religieuses, Faculté de Théologie

Catholique de Strasbourg.

SC- Colecţia „Sources Chrétiennes", 531 vol. (continuă), Paris.

SP- Studia Patristica, Elizabeth A. Livingstone (ed.), Peeters

Publishers, Leuven.

ST- Studii Teologice - Revista Facultăţilor de Teologie din

Patriarhia Română.

VC- Vigiliae Christianae, Brill, Leiden.

VSA - Vita san d i Ambrosii a Paulino ejus notario, în PL 14, 29-50.

9
 Sfântul Ambrozie al Mediolanului,
veghetor al moştenirii patristice a Bisericii

Literatura patristică în integralitatea ei, ca parte a Sfintei

Tradiţii, constituie o aprofundare reală a Cuvântului lui Dumnezeu
revelat în Sfânta Scriptură, nu ca o cunoaştere în plus, ci ca o creştere
a omului în cunoaşterea lui Dumnezeu. Fiecare pagină din scrierile
dumnezeieştilor Părinţi reprezintă o mărturie a puterii pe care
Cuvântul o are asupra omului ca transformare duhovnicească a
acestuia.
Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, este Părintele
Bisericii nedespărţite care prin toate scrierile sale redescoperă
centralitatea Sfintei Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu împărtăşit
oamenilor din iubire, în viaţa creştină şi, în acelaşi timp, revalorizează
Scriptura ca izvor primar al adevărului de credinţă. în teologia
Sfântului Ambrozie, unitatea dintre cuvânt, propovăduire şi vieţuire
se dovedeşte a fi indestructibilă. Interpretarea Sfintei Scripturi,
împărtăşirea de Cuvântul lui Dumnezeu, ca pregătire pentru
cuminecarea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului la Sfânta Liturghie,
dar şi mărturisirea dreptei credinţe ca datorie a slujitorului Bisericii
sunt principalele coordonate ale scrierilor sale.
Slova scrisă devine în opera Sfântului Ambrozie mărturie a
lucrării harului lui Dumnezeu în viaţa oamenilor şi putere mântuitoare
ca manifestare a Cuvântului lui Dumnezeu în cuvintele oamenilor.
Publicăm volumul de faţă, la Editura Praxis a Arhiepiscopiei
Râmnicului, cu siguranţa că oferim un dar nepreţuit cititorilor, care
vor să aprofundeze cunoaşterea Părinţilor Bisericii noastre şi să-şi
statornicească vieţuirea lor pe calea cea dreaptă, trasată de aceştia,
Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului fiind unul dintre martorii şi

11
îndrumătorii neabătuţi de la calea Adevărului.
Sfântul Ambrozie cucereşte prin puterea cuvântului din
scrierile sale şi prin acţiunile sale ferme care au păstrat nealterată
credinţa Bisericii. Toate scrierile acestui duhovnicesc părinte se
dovedesc a fi vii şi pun cititorul într-o relaţie directă cu Cuvântul lui
Dumnezeu, îndrumându-1 pas cu pas către Acesta.
Ierarhul sfânt, ales prin voinţa credincioşilor, într-o perioadă
de mari frământări pentru Biserică, confruntându-se cu erezia ariană şi
cu cea pnevmatomahă, imediat după hirotonia sa ca episcop, şi-a jertfit
întreaga viaţă pentru ca păstoriţii săi să cunoască dreapta credinţă, cu
multă dragoste de Dumnezeu, aşa cum această misiune cere: cu timp şi
fără timp, se dedica rugăciunii, lecturii şi aprofundării Cuvântului lui
Dumnezeu, îndrumării credincioşilor către împărăţia lui Dumnezeu
şi pentru apărarea dreptei credinţe în faţa atacurilor eretice şi păgâne
din vremea aceea. Cărturar desăvârşit, neobosit om de acţiune, iubitor
de rugăciune, poet plin de sensibilitate, îndrumător duhovnicesc plin
de iubire, Sfântul Ambrozie rămâne şi astăzi un model de slujitor al
Bisericii dreptmăritoare, cinstit deopotrivă în Răsărit şi în Apus.
Volumul de faţă are şi importantul rol de a ne descoperi
vasta operă a Sfântului Ambrozie al Mediolanului, netradusă deplin
în limba română, din care autorul foloseşte pasaje bogate, traduse cu
acurateţe din limba latină.
Monografia pe care o publicăm la Editura Praxis a
Arhiepiscopiei Râmnicului ni-1 descoperă pe Sfântul Ambrozie,
episcopul Mediolanului, ca pe o personalitate remarcabilă din secolul
de aur al Bisericii Ortodoxe, care a făcut cunoscută în Apus învăţătura
teologică excepţională a Părinţilor Capadocieni.
Părintele profesor Ştefan Zară, autorul acestei monografii,
se dovedeşte
»
a fi un bun cunoscător al vieţii si activităţii Sfântului
I t f

Ambrozie, dar şi al întregii perioade patristice a Bisericii, insistând

cu acrivie asupra faptului că Sfântul Ambrozie este un moştenitor
autentic al Părinţilor de odinioară, formând la rândul său ucenici care
au dus mai departe această moştenire.
Scris într-un stil elegant şi accesibil oricui, volumul nu

12
se adresează doar specialiştilor în literatura patristică, ci tuturor
credincioşilor Bisericii noastre, însetaţi de aprofundarea dreptei
credinţe.
j

t VARSANUFIE
Arhiepiscopul Râmnicului

11 aprilie 2018,
Sfântul Ierarh Calinic de le Cernica, Episcopul Râmnicului

13
 Sfântul Ambrozie al Mediolanului - mărturisitor al
Teologiei Răsăritene în Apus

Deşi Sfântul Ambrozie este considerat un teolog apusean

normativ în ceea ce priveşte doctrina trinitară antiariană, totuşi nu
s-a acordat un interes deosebit operei sale teologice, cât mai ales celei
pastorale, deoarece el era mult mai mult un teolog al trăirii creştine
autentice. Preocupările teologice l-au interesat în mod vital atunci
când problemele ridicate de erezii tulburau trăirea creştină autentică.
El a fost un adevărat trăitor si
j mărturisitor al credinţei
j mântuitoare
pentru apărarea căreia nu ezita să apeleze şi la autorităţile civile. Nu
surprinde faptul că, în acest sens el a ţinut strâns legătura cu teologia
răsăriteană, mai mult decât cu centrul bisericesc de la Roma. De altfel,
papii erau interesaţi mai mult de gloria cetăţii eterne şi de un eventual
Primat şi asupra Răsăritului, aşa cum se observa în atitudinea papei
Damasus. Tocmai de aceea Apusul avea să născocească prin secolul al
VIII-lea documentul fals privitor la presupusa donaţie a lui Constantin
papei Silvestru în ceea ce priveşte partea apuseană a imperiului cu
centrul ei istoric.
A

In relaţiile Sfântului Ambrozie cu Roma papală nu se poate

relata nimic semnificativ, ca şi în cazul episcopatului Fer. Augustin
din secolul al V-lea, dar, influenţa semnificativă în ceea ce priveşte
teologia îi venea din Tradiţia răsăriteană, mai ales prin Sfinţii Părinţi
Capadocieni. Evoluţia ulterioară a Tradiţiei apusene a lăsat însă în
umbră coordonatele teologiei sale. Punerea lor în lumină astăzi este
un merit incontestabil al lucrării de faţă. Doctrina teologică a Sfântului
Ambrozie, are referiri în capitolul III la Sfânta Treime, întruparea Fiului
lui Dumnezeu, Sfântul Duh, restaurarea Chipului lui Dumnezeu în
om prin Hristos, rolul Maicii Domnului în opera de răscumpărare,
învăţătura despre Biserică şi lucrarea ei prin Sfântul Duh în Sfintele
Taine, precum şi eshatologia. Aceste teme doctrinare au ca sursă

14
operele ambroziene: exegetice, moral-ascetice, dogmatice, cuvântări,
imnuri şi scrisori prezentate în capitolul al II-lea al scrierii. Partea
doctrinară din capitolul al III-lea scoate în evidenţă caracteristica
teologiei sale trinitare ca „personalist trinitar" ce permite taina
comuniunii treimice ca temelie a Chipului lui Dumnezeu în om, spre
deosebire de „esenţialismul trinitar" al Fericitului Augustin care avea
să ducă la un monarhism triadologic cu consecinţe directe asupra
primatului eclesiologic apusean. In acelaşi timp, Sfântul Ambrozie
prezintă un realism în lumina Sfintelor Taine, spre deosebire de
mistica sacramentală augustiniană. Acest lucru însemna trăire creştină
autentică de mare folos astăzi în domeniul secularismului modern.
Lucrările sale căutau să răspundă la nevoile duhovniceşti imediate
ale păstoriţilor şi sprijinirea lor nu din punct de vedere teoretic, ci
cu mijloace pentru sporirea lor duhovnicească prin coborârea lui
Hristos în sufletele lor, ca scop al vieţii creştine. Şi aici este atât de
actual Sfântul Ambrozie în acelaşi context al secularismului modern
de desacralizare a existenţei.
Autorul precizează în acest capitol direcţiile fundamentale
ale învăţăturii teologice şi pastorale ale Bisericii, bazându-se pe
izvoarele istorice principale ale operelor sale. Deşi, teologia sa a
folosit izvoare de prima mână din Răsărit mai mult de nevoie decât
din strategie, totuşi el are meritul deosebit de a cultiva raporturile
dintre Apus şi Răsărit ca o necesitate. învăţătura sa pastorală este
tratată şi analizată în capitolul al IV-lea, cu sublinierea rolului preoţiei
şi a lucrării acesteia prin predici, cateheze şi imne. Opera în acest
sens analizată este primul tratat despre preoţie din Apus, De officiis
ministrorum, inspirată tot din Tradiţia Răsăriteană conturată de Sfinţii
Părinţi Capadocieni prin Liturghie, preoţie şi teologie a creaţiei.
Autorul a considerat o necesitate sublinierea contribuţiei
j
Sfântului Ambrozie pentru teologia apuseană din vremea sa (capitolul
V), dar şi receptarea învăţăturii sale la Sinoadele Ecumenice ulterioare,
ca şi garant al credinţei. Era necesară sublinierea acestei contribuţii a
Sfântului Ambrozie ca o nevoie din vremea sa de colaborare dintre
Răsărit şi Apus pentru rezolvarea problemelor apărute în Biserică.

15
 Având în vedere actualitatea teologiei şi pastoraţiei Sfântului
Ambrozie în acest sens, când eclesiologia primatului apusean a lăsat-o
în umbră până astăzi, considerăm această scriere drept o lucrare
binevenită pentru viaţa Bisericii, având în vedere faptul că în aceasta
nu sunt accentuate doar în mod livresc învăţăturile ierarhului din
secolul al IV-lea, ci, mai mult, se pune un accent deosebit pe rescrierea
Cuvântului lui Dumnezeu în inimile credincioşilor, ca o datorie a
slujirii pastoral-misionare a fiecărui cleric.

Arhid. Prof. Univ. Dr. loan C a r a z a

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul",
Universitatea din Bucureşti

16
 Uimitoarea viaţă în Hristos a unui om care a trăit
Evanghelia ca pe un dar ceresc...

Suntem dinaintea unei cărţi de sinteză, fără precedent în limba

română, asupra vieţii Sfântului Ambrozie, episcopul de Mediolanum.
Numită „Monografie patristică", lucrarea Părintelui Ştefan Zară
încântă. Tonul scriiturii aduce aminte de mărturiile pe care Fericitul
Augustin le făcea publice în Confesiunile sale, remarcabil punct de
început al romanului psihologic modern. Cine dintre studioşii într-ale
teologiei nu-şi aduce aminte minunatele cuvinte prin care Augustin se
mărturiseşte înfrânt de către Ambrozie. Cât de minunat arată acesta
modul în care cuvintele retorului cresc în el credinţa: 9

„Deşi nu mă osteneam deloc să însuşesc adevărurile despre care

vorbea Ambrozie şi nu eram atent decât la felul în care vorbea -
această deşartă atracţie pentru elocinţă era singura care îmi
rămăsese, ca unuia care îmi pierdusem speranţa că omului îi este
dat să afle calea spre tine -, totuşi odată cu cuvintele pe care le
îndrăgeam atât de mult, în spiritul meu pătrundeau şi înţelesurile
lucrurilor pe care încercam să le neglijez. Căci nu puteam să separ
cuvintele de înţelesurile lor şi, când îmi deschideam inima ca să
primesc frumuseţea vorbirii lui Ambrozie, odată cu ea pătrundea în
mine şi adevărul cuvintelor lui, chiar dacă în mod treptat"1.

Primul gând care m-a încercat citind cartea aceasta a ţinut de

identificarea acestui ton de convertit entuziast dinaintea icoanei
Sfântului Ambrozie. L-am simţit şi eu în inima mea, recitind
poeziile sale ori Comentariul la Psalmi, mai ales plecându-mă asupra
minunatului Psalm 118. Volumul Părintelui Ştefan Zară caută să

1 S f â n t u l A u g u stin , Confesiuni, trad. din limba latină, introducere şi note de Eugen

Munteanu, Ed. Nemira, 2009, p. 171. Dar cuvintele la care ne referim sunt cuprinse
în Partea a V-a, cap. XIII şi XIV, pp. 169-172, în ediţia românească din care am citat.

17
răspundă, în primul rând, construirii unui stick de memorie legat de
Sfântul Ambrozie. Veţi descoperi date importante legate de viaţa şi
opera sa, sinteze inteligente şi o remarcabilă cunoaştere a textului
ambrozian, semn al iubirii duhovniceşti a scriiturii acestuia. Merită să
amintim, cu respect şi consideraţie, efortul făcut de patrologii români2
de a apropia de cititorul tânăr, din Seminar ori Facultatea de Teologie,
textele acestui minunat teolog.
în Vita Ambrosii (4.4-5) diaconul Paolin din Milano povesteşte
cum tatăl micului Ambrozie (Aurelius Ambrosius) asistă cu oarecare
nelinişte cum un roi de albine se aşează pe faţa copilului. Neştiind
cum să intervină se lasă în voia Domnului, albinele plecând după ce
pun pe buzele pruncului miere. Tatăl se întreabă ce se va întâmpla
cu fiul său, cugetând că nu va fi un om obişnuit, portretistul său
sfinţit concluzionând însă: „Fagurii de miere sunt bunele rostiri".
Mierea albinelor este semnul dulceţii vorbirii sale din care mulţi
flămânzi vor lua viată3. Din mierea aceasta se naşte hrănirea noastră,
monografia aceasta nefiind altceva decât un nou fagure în care mierea
ambroziană sau, dacă vreţi, ambrozia rostirii Sfântului din Milano
s-a turnat în rama cunoaşterii noastre. Modul în care şi-a construit
analiza trădează, pozitiv, o grijă majoră pentru a identifica mai ales
resorturile pastoraţiei ambroziene. Autorul insistă asupra vieţii şi
epocii Sfântului Ambrozie, pe aspectele legate de importanţa scrierilor
sale în viaţa pastorală pe care o dezvoltă, legând învăţătura teologică
de cea pastorală - să nu uităm că Sfântului Ambrozie îi aparţine şi
paternitatea duhovnicească a unei Liturghii şi o imnografie cu mari
valenţe în pedagogia pastorală - finalizând cu o minunată sinteză
asupra contribuţiei Sfântului Ambrozie la dezvoltarea teologiei.
Suntem aşadar dinaintea unei propuneri de lectură pastorală a vieţii

2 Pentru a avea o imagine asupra efortului făcut în patrologia românească pentru

asumarea operei Sf. Ambrozie de Milano amintim lucrarea Lect. Univ. Dr. Varlaam
M e r t ic a r iu , Episcop-vicar patriarhal, Literatura Patristică în teologia românească. (I)
Bibliografie, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, 2009, pp. 681- 694.
3 P a u l in o d i M ila n o , Vita di San'Ambrogio. La prima biografia del Patrono di Milano,
edizione bilingue, San Paolo, 2016, pp. 72-73. Lucrarea, îngrijită de Marco N a v o n i ,
dispune de o excelentă Bibliografia di riferimento, pp. 5- 22 şi o Introducere remarcabilă,
pp. 23- 63.

18
şi operei unui episcop remarcabil ca forţă în elocvenţă şi în cunoaştere,
care refuză abordarea prea juridică (nereuşită, din punctul meu de
vedere, în lucrarea lui Virgil Gheorgiu) ori lipsită de cordialitatea
lecturii duhovniceşti a textelor. Nu e vorba doar să identifici eleganţa
formei rostirii ci şi bogăţia de sens care acroşau de înălţimea retorică
o mare adâncime doctrinară. Unul dintre cei mai importanţi exegeţi şi
editori ai Sfântului în limba italiană, Marco Navoni, propune o viziune
care nu lipseşte nici autorului nostru. Modul în care putem trece de
la predică la scriitura sa, în ce mod putem reconstitui emoţia rostirii
catehezelor din De sacramentis, logica din Apologia Davis altera ori,
uneori negată în paternitate ambroziană, logica internă şi apologetică
a lucrării Explanatio symboli, evitarea greşelii din rostire prin scrierea
acestora este unul din motivele apariţiei operei sale scrise, un soi de
grilă editorială asumată exigent4. Merită amintit că parte din omilia
Sfântului are un real aspect de politică socială (cazul Teodosie)5,
asumarea apărării Evangheliei în raport cu trădările, sens care-şi
completau traseele eliptice de predicat moral prin Biserică. Cum
nu putem face abstracţie de enorma influenţă pe care a dezvoltat-o
propovăduitorul Evangheliei asupra predicii din Occidentul european,
toate acestea sunt adâncite în cartea pe care Părintele Ştefan Zară ne-o
pune la îndemână.
Trebuie să recunosc că unul dintre cele mai emoţionante momente
din pelerinajele împlinite în viaţă a fost ajungerea la mormântul
Sfântului Ambrozie de la Milano. Aşezat între cei doi martiri pe care
i-a canonizat şi i-a impus rugăciunii6, Sfântul primeşte dragostea
ortodocşilor ca şi a catolicilor, păstrându-şi charisma remarcabilă a
simplificării lucrurilor complicate. Aşezat acolo, dinaintea moaştelor
sale, am avut aceeaşi emoţie ca dinaintea textelor sale si ca dinaintea
acestei lucrări, muncite şi cuminţi, atent ancorate în cultura teologică şi

4 Marco N a v o n i , Ambrogio, în voi. La predicazione nei Padri della Chiesa. Una Tradizione
sempre attuale (acura din Manlio Soldi- Rocco Ronzani), Lateran University Press,
Citta di Vatican, 2017, pp. 40-41.
5 Este schema după care îşi dezvoltă monografia Angelo P a r e d i , Vita di S. Ambrogio,
Centro Ambrosiano, 1999, 81 pp.
6 Michele A r a m in i , Santi Gervaso e Protaso, Ed. Velar, 2011,46 pg. Aflarea moaştelor
şi rolul lui Ambrozie în iconomia momentului descrisă la pp. 28-33.

19
cu vădită aşezare în dinamica pastoraţiei care ne provoacă existenţele
parohiale. Semn că provocările istoriei sunt identice şi că doar
experienţa Părinţilor, analizată şi reformulată pentru înţelegerea celor
care astăzi ne asumăm păstorirea, poate creşte calitatea intervenţiei
pastorale a preotului şi a Bisericii.
Bucuros am primit binecuvântarea de a scrie câteva rânduri la
această minunată monografie patristică, una dintre cele mai frumoase
declaraţii de dragoste pe care un teolog român o aduce Sfântului
Ambrozie. Lucrarea dovedeşte că mai avem mult, foarte mult de
muncă. Ne dovedeşte că efortul uman al scrierii trebuie susţinut de
rugăciune, după cum textul liturgic susţine logica construirii acestei
minunate lucrări mărturisitoare.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin N e c u l a

Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Şaguna", Sibiu

20
 INTRODUCERE

Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, este un caz unic

în spiritualitatea patristică: deşi apusean după coordonatele geografice
în care s-a născut şi a trăit, a gândit şi a scris ca un răsăritean, fiind
principalul martor din secolul al IV-lea al Tradiţiei Răsăritene în Apus.
Nu doar că a reuşit să facă cunoscută teologia patristică răsăriteană în
Apus, ci, mai mult decât atât, a reuşit să o aşeze la adevărata ei valoare.
Din anul 374 până în anul 397, Sfântul Ambrozie (339-
397) a fost episcop al cetăţii Mediolanum. In toată această perioadă,
autoritatea sa în Biserica Apuseană a crescut progresiv, atrăgând,
totodată, după sine o considerabilă influenţă în domeniul Statului.
Scrierile lui dau mărturie despre numeroasele sale îndatoriri
ca episcop, învăţător, duhovnic şi, sigur, în felul lui propriu, ca om al
cetăţii, politician. A dat dovadă nu doar de calităţi de conducător al
Bisericii, ci şi de exeget strălucit sau imnograf remarcabil.
Dificultăţile pe care le poate întâmpina cititorul zilelor
noastre, în lecturarea scrierilor Sfântului Ambrozie, sunt determinate,
pe de o parte, de interpretarea mistică a textelor scripturistice şi de o
tipologie consistentă, ambele fiind împrumutate din exegeza lui Filon
din Alexandria, iar, pe de altă parte, de accentul deosebit pus pe viaţa
duhovnicească şi asceză.
Volumul de faţă îşi propune să analizeze personalitatea
acestui Sfânt Părinte al Bisericii, învăţătura şi scrierile sale, încercând
să ofere o monografie cât mai cuprinzătoare asupra acestui Sfânt
Părinte, în contextul secolului al IV-lea al erei creştine.
Dominanta majoră a personalităţii Sfântului Ambrozie,
episcopul Mediolanului, o constituie activitatea sa pastorală înţeleasă
în deplinătatea ei: cuvânt, scriitură şi faptă. Sfântul Ambrozie nu
doar că se impune ca un apărător neclintit al dreptei credinţe, în faţa
atacurilor eretice şi păgâne, atât prin cuvântul vorbit, cât şi prin cel
scris, ci şi ca o personalitate cu o profundă trăire duhovnicească, care
a pus în practică tot ceea ce i-a învăţat pe credincioşii milanezi şi poate

21
chiar mai mult. Era recunoscut ca Sfânt Părinte încă din timpul vieţii,
chiar personalităţi răsăritene, precum Ascholius al Tesalonicului
sau Sfântul Vasile cel Mare arătându-i o preţuire deosebită. Sfântul
Vasile cel Mare, într-o scrisoare adresată episcopului Mediolanului, cu
ocazia trimiterii moaştelor Sfântului Dionisie din Cezareea Capadociei
la Mediolanum, doar la un an de la alegerea sa ca episcop, i-a făcut
acestuia un portret spiritual emblematic:

„om cu o cugetare înaltă, cu o origine strălucită, cu pricepere în ale

obştei, cu putere în ale graiului, îmbrăcat cu toate podoabele darurilor
lumeşti. Şi acesta refuzând toate favorurile vieţii, pe care le-a socotit
pagubă, numai ca să dobândească pe Mântuitorul Hristos, a luat
cârma marii şi vestitei corăbii a credinţei în Dumnezeu, conducerea
Bisericii lui Hristos. Păşeşte dar înainte, omule al lui Dumnezeu,
pentru că Evanghelia lui Hristos nu ai luat-o şi nu ai învăţat-o de la
oameni, ci însuşi Domnul te-a mutat de la judecătorii pământului
pe scaunul apostolilor"1.

Centrul operei Sfântului Ambrozie îl constituie aprofundarea

Cuvântului lui Dumnezeu şi zidirea acestuia în inimile credincioşilor
spre creşterea lor duhovnicească, precum spune o cântare din Slujba
Sfântului Ambrozie: „Biserica se încununează, cuvioase, cu cuvintele tale
ca şi cu nişte pietre scumpe şi rămâne în veac, împărăţind asupra celor
credincioşi"2. De aceea nu ni se pare nicio exagerare a-1 numi pe
episcopul Mediolanului „gura de aur" a Bisericii Apusene:

„Propovăduitor al cuvintelor dumnezeieşti, şoptite ţie de îngerul

Domnului, ai fost, Sfinte Ambrozie, căci cuvintele gurii tale s-au
arătat mai dulci decât mierea celor ce te ascultau pe tine şi-I cântau

1. S fâ n t u l V a s il e c el M a r e , Epistola 197; PG 32, 709, trad. rom. de Pr. Prof. Dr.

Constantin Corniţescu şi Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, în S fâ n t u l V a s il e cel
M a r e , Scrieri. Partea a treia: Despre Sfântul Duh. Corespondenţă (Epistole), PSB, voi. 12,
EIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 396.
2. Mineiul pe Decembrie, tipărit cu binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR, ediţia a
V-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1975, „Slava cântării a 3-a" din Canonul Utreniei, p. 83.

22
 lui Dumnezeu: AliluiaY'3.

Evident, această monografie patristică nu apare pe un teren

arid,' ci beneficiază de un mare efort critic si
» de o uriaşă
* muncă de
cercetare din partea teologilor şi istoricilor, din vremea Sfântului
Ambrozie şi până astăzi. Nu putem trece cu vederea numărul
impresionant de lucrări asupra acestui autor patristic, care ne-au
deschis către o înţelegere mai profundă a scrierilor şi activităţii
pastoral-misionare întreprinse de Sfântul Ambrozie.
Enorma cantitate de scrieri dedicate vieţii şi operei Sfântului
Ambrozie nu face de prisos această lucrare, căci după multele studii,
care tratează diferite aspecte din viaţa şi activitatea Sfântului Părinte,
este binevenită o lucrare de sinteză asupra activităţii acestui ierarh al
Bisericii apusene, ţinând cont şi de faptul că în limba română, în ciuda
numeroaselor studii asupra vieţii şi scrierilor Sfântului Ambrozie,
nu avem o monografie asupra complexei personalităţi a episcopului
milanez.
a
In ţara noastră s-au aplecat asupra operei Sfântului
Ambrozie numeroşi cercetători, printre care îi amintim pe Pr. Prof. Dr.
Ioan G. Coman, Pr. Prof. Dr. Ştefan C. Alexe, Mitropolitul Dr. Nestor
Vornicescu, Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Pr. Prof. Dr. Alexandru Stan, Pr.
Prof. Dr. Vasile Răducă etc.
Volumul de faţă prezintă viaţa paradigmatică a Sfântului
Ambrozie ca arhiereu exemplar al Bisericii creştine, încercând
să dovedească faptul că teologia ambroziană nu este o teologie
speculativă, ci o teologie scrisă doar pentru a vindeca anumite răni
apărute în comunitatea eclesială de atunci. Scrisul, în activitatea
Sfântului Ambrozie, apare doar ca o susţinere a lucrării sale de episcop
şi pentru a-i îndruma pe credincioşi spre păstrarea dreptei credinţe
în faţa pericolului eretic. Astfel, direcţiile fundamentale ale gândirii
Sfântului Ambrozie se concentrează asupra problemelor pastorale.
A
In toate scrierile sale, Sfântul Ambrozie a scos în evidenţă rolul3

3. Condacul al 6-lea din Acatistul Sfântului Ambrozie, tradus dintr-un manuscris rusesc,
din secolul al XVIII-lea, existent în Biblioteca Academiei Teologice din Moscova,
Cota: Lţ-7 / A 61; Nr. inv.11816.

23
preotului ca îndrumător către împărăţia lui Dumnezeu, accentuând
responsabilitatea şi vrednicia preoţiei, sfinţenia slujirii preoţeşti, dar şi
importanţa predicii, a catehezei şi a imnurilor în activitatea pastorală.

24
 I. VIATA SI EPOCA
9 9

SFÂNTULUI AMBROZIE

Aurelius Ambrosius este primul dintre cei patru mari doctori ai

Bisericii latine, atât prin cronologie, cât şi prin merit, dacă avem în
vedere importanţa sa în viaţa politico-religioasă din ultimele decade
ale secolului al IV-lea şi calităţile lui de teolog, exeget, gânditor şi om
de litere, uneori, fără dreptate, prea puţin apreciat pentru acestea
din urmă. Episcopul de Mediolanum a exercitat, în istoria Bisericii,
o acţiune
» mai decisivă si
5 cu o influentăî mai mare decât a Fericitului
Ieronim sau chiar decât a Fericitului Augustin4.
Sfântul Ambrozie, caracterizat de un savant al secolului al XVII-
lea ca fiind episcopul cel mai ferm, dat de Dumnezeu Bisericii după
Apostoli5, personalitate de mare prestigiu şi autoritate, capabil să-i
pună în umbră şi pe episcopii Romei contemporani lui6, nici unul
neputându-se compara cu el7, este unul dintre marii Părinţi ai Bisericii,
care prin geniul lor au marcat o perioadă istorică renumită, intrând
în conştiinţa Bisericii cu denumirea de veacul de aur al literaturii
patristice8.
„Zid" sau „stâlp al Bisericii", „turn al lui David", după primii

4. Gérard N a u r o y , Ambroise de Milan. Écriture et esthétique d'une exégèse pastorale.

Quatorze études, „Recherches en littérature et spiritualité", 3, Peter Lang, Berne, 2003,
p.9.
5. G. H e r m a n t , Vie de Saint Ambroise, Paris, 1678, p. 1.
6. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi
latine, vol. II, De la Conciliul de la Niceea până la începuturile Evului Mediu, tomul I,
traducere de Elena Caraboi, Doina Cernica, Emanuela Stoleriu şi Dana Zămosteanu,
Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 310.
7. Preot Prof. Dr. Ioan G. C o m a n , Patrologie - manual pentru uzul studenţilor Institutelor
Teologice, EIBMBOR, Bucureşti, 1956, p. 230.
8. Cf. Pr. I. G. C o m a n , Patrologie, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 12 ; C ayré ,
F., Précis de Patrologie. Histoire et doctrine des Peres et Docteurs de T Eglise, vol. I, Paris,
1927. p. 508; V o r n ic e sc u , Dr. Nestor, Mitropolit al Olteniei, Anno Domini 2000. Viaţa,
nevoinţele şi scrierile Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului, în spiritualitatea şi
cultura românească (sec. X IX - X X ), Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2000, p. 29;
Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Pr. Lect. Univ. Dr. Lucian-Dumitru C o ld a ,
Patrologie, vol. II, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, p. 367.

25
săi biografi, Paulin de Mediolanum şi Rufin, Sfântul Ambrozie „după
exemplul Sfântului Ilie, nu s-a temut niciodată să spună adevărul
regilor şi altor puternici ai vremii, inspirat de frica de Dum nezeu"9.
Modelul Sfântului Ilie pe care l-a urmat este confirmat şi de textul
imnografic din Slujba Sfântului Ambrozie:

„Cu râvna ta, fericite, ai urmat râvnei lui Ilie; că pe credinciosul

împărat, cel pângărit cu vărsări de sânge, mustrându-l, l-ai
înlăturat de la dumnezeieştile locaşuri, ferind sfinţenia lui
Dumnezeu"10.

Nu este absolut nicio exagerare a spune că Sfântul Ambrozie

a fost un arhiereu exemplar, care reuşea să-şi împlinească lucrarea
pastorală, catehizând singur candidaţii la botez, sarcină pe care, după
moartea lui, abia o împlineau cinci episcopi, după cum mărturisea
secretarul său personal, Paulin de Mediolanum11, predicator inegalabil
şi îndrumător duhovnicesc neobosit, după cum mărturiseşte şi textul
liturgic din Slujba Sfântului Ambrozie:

„Cu veşmântul ierarhiei îmbrăcându-te, părinte Ambrozie, şi ca

un iconom credincios al harului, înmulţind talantul ce ţi s-a dat
ţie, ai păstorit Biserica lui Hristos, după Evanghelie, cu sfinţenie şi
dreptate. Pentru aceasta ai împodobit-o cu faptele şi cu cuvintele,
şi ai sprijinit-o cu îndrumările înţelepte ale învăţăturilor tale,
făcându-te pildă a adevăratei păstoriri; şi primind în ceruri
cununa dreptăţii, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru
sufletele noastre"12.

în a doua jumătate a secolului al IV-lea, creştinătatea apuseană

este străbătută de puternici stimuli culturali, inspirată de victoria
credinţei şi de progresul continuu al spiritului creştin în societatea

9. VSA, 47.
10. Mineiul pe Decembrie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 92.
11. VSA, 38.
12. Mineiul pe Decembrie, p. 99.

26
vremii, născându-se astfel opere literare creştine de o certă valoare.
Sfântul Ambrozie a fost o personalitate excepţională prin rolul
pe care l-a jucat în evenimentele timpului său, dar şi prin amintirea
şi moştenirea culturală, pe care a lăsat-o de-a lungul secolelor. El se
impune ca un om de o reală viaţă duhovnicească şi apărător al dreptei
credinţe, alături de alte mari personalităţi ale vremii, precum Sfântul
Atanasie cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Vasile cel
Mare (căruia i-a purtat o preţuire deosebită), Sfântul Ioan Gură de
Aur, Fericitul Augustin (pe care l-a şi botezat) şi Fericitul Ieronim.
Luminânda cuprinsă în Slujba Sfântului Ambrozie confirmă acest lucru:

„Apărător al Ortodoxiei, temelie a Bisericii, întărire a arhiereilor

şi înţelept arhipăstor te-ai arătat, Ambrozie, îndreptând turma
către păşunile dreptei credinţe şi îndepărtând cetele celor rău-
credincioşi ca pe nişte fiare neîmblânzite, lămureşti deofiinţimea
Sfintei Treimi, cel ce fa ci Dumnezeirea cunoscută"13.

Descendent dintr-o familie nobilă creştină14, Sfântul Ambrozie,

episcopul Mediolanului, îşi petrece viaţa între anii 339 şi 397, în vremea
împăraţilor Valentinian I, Graţian, Valentinian II şi Teodosie cel Mare.
Ca prim izvor de cercetare a vieţii Sfântului Ambrozie, avem
lucrarea contemporanului şi secretarului său, Paulin de Mediolanum,
Viaţa Sfântului Ambrozie15, iar pentru epoca în care a trăit el, Istoria
eclesiastică a lui Rufin, Socrate, Sozomen şi Teodoret al Cyrului.
Printre biografiile Sfântului Ambrozie, amintim: G. Hermant, La
vie de Saint Ambroise, Paris, 1679; Pierre de Labriolle, Saint Ambroise,
Paris, 1908; J. -R . Palanque, Saint Ambroise et l'Empire Romain, Paris,
1933; F. H. Dudden, The Life and Times o f Saint Ambrose, Oxford,
1935; Emilien Lamirande, Paulin de Milan et la „Vita Ambrosii" aspects
de la religion sous le Bas-Empire, Desclee, Paris-Tournai / Bellarmin,

13. Mineiul pe Decembrie, p. 99.

14. Maura K. L a ffer ty , „Translating Faith from Greek to Latin: Romanitas and
Christianitas in Late Fourth-Century Rome and Milan", în JECS, XI (2003), nr. 1, pp.
50-51.
15. publicată în PL 14, 29-50.

27
Montréal, 1983; N. McLynn, Ambrose o f Milan. Church and Court in a
Christian Capital, London, 1994; Hervé Savon, Ambroise de Milan (340-
397), Paris, 1997; Ernst Dassmann, Ambrosius von Mailand. Leben und
Werk, Stuttgart, 2004.

28
 1.1. CONTEXTUL ISTORIC ŞI POLITIC AL TIMPULUI

a. Cadrul general al epocii. în secolul al IV-lea,

Mediolanum era capitala părţii occidentale a Imperiului, aici avându-
şi reşedinţa împăratul şi curtea sa16. Lucrul acesta s-a petrecut după
anul 286, când împăratul Maximian, asociat la conducerea Imperiului
de către Diocletian, a mutat curtea imperială în acest oraş. Prezenţa la
Mediolanum, capitala Imperiului Roman de Apus, a puterii civile în
gradul său cel mai înalt, nu putea să nu confere importanţă şi funcţiei
celei mai înalte din cadrul Bisericii: dacă la aceasta se adaugă prezenţa
pe pământul milanez a unui episcop energic şi inteligent, rezultatul
este că Mediolanum a dobândit, cu Sfântul Ambrozie, o autoritate şi
un prestigiu cu nimic inferior celui al Romei.
Datorită importanţei tot mai mari a oraşului, episcopul milanez
prezida deseori sinoadele sau rezolva cu autoritatea imperială
problemele cele mai delicate, iar la Mediolanum se întâlneau deseori
astfel de probleme, căci era un oraş cosmopolit, unde coabitau toate
credinţele: alături de creştinii niceeni, exista o minoritate ariană,
numeroşi păgâni şi evrei17. Episcopul Mediolanumului are în acest
secol ca principale îndatoriri: intervenţia în alegerile episcopale,
jurisdicţia de apel, controlul general al vieţii religioase şi disciplinare.
Mediolanumul are propria sa liturghie, deosebită de cea a Romei şi
rezolvă orice problemă apărută fără a apela la scaunul de la Roma18.
însăşi cetatea Romei laudă virtuţile ierarhului lui Hristos, Ambrozie:
„Roma laudă cinstitele tale însuşiri, că pretutindeni ai împrăştiat, ca o stea
luminoasă, razele minunilor, ierarhe, cu credinţă fiind lăudat"19.

16. Jean-Rémy P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain. Contribution à V histoire

des rapports de V Eglise et de V Etat à la fin du quatrième siècle, Paris, 1933, p . 1; Hervé
S a v o n , Ambroise de Milan (340-397), Paris, 1997, p. 1; Claudio M o r e s c h in i , Enrico
N o r e l l i , Istoria literaturii., p. 292.
17. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 1.
18. A. Di B e r a r d in o , „Milan", în Dictionnaire Encyclopédique du Christianisme Ancien,
vol. II, Paris, 1990, pp. 1639 - 1641.
19. Mineiul pe Decembrie, p. 92.

29
 Arianismul, erezie condamnată la Sinodul I de la Niceea în 325,
a ajuns în Occident destul de târziu: abia papa Iulius I, la sinodul de
la Roma din 341, intervine în această problemă, în consensul Sfântului
Atanasie. Disputele pe această temă în Occident se acutizează, după
anul 351, când împăratul Constantius II, fiul lui Constantin, devenit
împărat şi peste Apus, începe să favorizeze arianismul în întregul
Imperiu Roman:

„aproape toţi episcopii celor două Panonii - ne relatează

Sulpiciu Sever în Istoria sa - şi mulţi dintre orientali şi toată
Asia, au fo st de acord cu perfidia acestora (a episcoilor arieni)"20.

Claudio Moreschini subliniază în Istoria literaturii creştine

» vechi
greceşti şi latine faptul că în secolul IV, la câţiva ani după Sinodul I de
la Niceea, Apusul deja trăia oarecum izolat cultural de Răsărit:

„Este interesant, prin urmare, că cei treizeci de ani după conciliul

de la Niceea, care fuseseră atât de agitaţi în Orient, se scurseseră
fă ră să lase aproape nicio urmă în creştinătatea occidentală: această
ignoranţă atestă fără niciun dubiu faptul că în Antichitatea
târzie, mai ales cele două lumi ale Mediteranei, cea occidentală şi
cea orientală, trăiau deja sub multe aspecte o viaţă separată, aşa
cum se va întâmpla apoi în Evul Mediu"21.

Valentinian I pare să fi adoptat, în Occident, o atitudine de

neutralitate sistematică în problemele religioase, conştient, fără
îndoială, de răul comis de către unii înaintaşi ai săi prin intervenţia
lor în problemele Bisericii22. Creştin convins, împăratul favorizează
totuşi status quo-ul între arieni şi ortodocşii niceeni. Datorită protecţiei
sale tacite, bătrânul episcop arian, Auxenţiu23, originar din Capadocia,
a reuşit să-şi păstreze prestigiosul scaun de Mediolanum, în ciuda

20. S u l p ic iu s S e v e r u s , Historia Sacra, II, 3 8 , 2 , în CSEL, 1 , 1 8 6 6 , p. 91.

21. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, p. 281
22. Hervé S a v o n , Ambroise de Milan., p. 26.
23. Cf. VSA, 6; PL 14, 30.

30
eforturilor unor ortodocşi niceeni convinşi, precum Sfântul Ilarie
de Pictavium24. în acest scop, Sfântul Ilarie a convocat un sinod la
Mediolanum în 364, unde episcopii niceeni au decretat depunerea
arianului Auxenţiu. A intervenit însă împăratul Valentinian I, care
nu dorea renaşterea în Imperiul său a disputelor din timpul lui
Constantius, aşa încât hotărârea sinodului nu s-a pus în aplicare.
Lucrurile au rămas neschimbate până la moartea episcopului Auxenţiu.
Astfel, Mediolanumul între anii 355 şi 374 „apărea ca o citadelă a
arianismului"25.

b. Raportul dintre Sfântul Ambrozie şi dinastia

valentiniană: Valentinian I, Graţian, Valentinian II. Moartea
episcopului de Mediolanum, Auxenţiu, în octombrie 37326, a deschis o
criză de succesiune, care a avut urmări majore atât pentru Biserică, cât
şi pentru Imperiu.
La moartea episcopului arian Auxenţiu, comunitatea milaneză
era dezbinată: majoritatea clericilor erau probabil arieni, dar alături
de aceştia era o comunitate puternică de niceeni credincioşi memoriei
episcopului Dionisie, predecesorul lui Auxenţiu în scaunul episcopal.
Ortodocşii şi arienii s-au implicat pătimaş în desemnarea succesorului
lui Auxenţiu27. Pentru a restabili ordinea, Sfântul Ambrozie, care era
guvernator al Aemiliei şi al Liguriei cu reşedinţa la Mediolanum, a
fost nevoit să intervină. Paulinus, biograful său, a lăsat o descriere
detaliată a evenimentelor precum şi a încercărilor mulţimii care dorea
să-i intimideze pe episcopii provinciei reuniţi în biserică28. Sfântul
Ambrozie preferă să-şi folosească propria putere de convingere,
încrezător în prestigiul său, decât să trimită armata pentru a dispersa
manifestanţii şi pentru a evacua biserica29.

24. Hervé S a v o n , Ambroise de Milan, p. 26.

25. Hervé S a v o n , „Ambroise, évêque", în Ambroise de Milan et les défis du politique.
Actes de la deuxième Petite journée de patristique, 13 mars 2010, Saintes, éd. par
Pascal-Grégoire Delage, Royan, Association Caritas Patrum, 2010, p. 7.
26. J.-Rémy P a la n q u e , Saint Ambroise, p. 1; Hervé S a v o n , Ambroise de Milan, p. 26.
27. VS A, 6, în PL 14, 31.
28. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 2.
29. VS A , 6, în PL 14, 31.

31
 Mulţimea îl ascultă fascinată, dar nu se mulţumeşte doar să-i
» ' t f

aprobe apelul la calm: ea îl aclamă pe vorbitor, iar după relatarea lui

Paulin se aude glasul unui copil care strigă: „Ambrozie să fie episcop!".
Mulţimea agitată se arată mulţumită de această alegere, considerând
cuvintele copilului ca fiind inspirate de Dumnezeu30:

„Cam in acelaşi timp, când a murit Auxentiu, episcopul relei

credinţe ariene (care conducea biserica după ce fusese trimis în
exil Dionisie Mărturisitorul, cel de fericită amintire), poporul era
gata să se ridice la revoltă. Ambrozie avea şi sarcina de a pune
capăt revoltei. Aşa încât s-a dus la biserică ca poporul cetăţii să
nu fie pus în pericol, şi acolo, deodată, pe când vorbea poporului,
s-a făcu t auzită în mulţime vocea unui copil: «Ambrozie să fie
episcop». La auzul acestei voci, s-a schimbat chipul întregului
popor, aclamându-l pe Ambrozie ca episcop. Aşadar, cei care
mai înainte se despărţeau cu cea mai mare tulburare, deoarece şi
arienii şi niceeni, fiecare dorea ca episcopul să fie hirotonit dintre
ei, învingând cealaltă parte, deodată au căzut toţi de acord asupra
acestuia cu o armonie (concordia) minunată şi de necrezut"31.

Tradiţia Sfântă a Bisericii noastre cuprinsă şi în Slujba Sfântului

Ambrozie aminteşte de momentul alegerii ca episcop a Sfântului
Ambrozie, spunând:

„Impodobindu-ţi scaunul de conducere cu faptele bune, ai câştigat

scaunul de ierarh, cum se cuvine, din insuflarea dumnezeiască.

30. Roger G r yso n , „Les élections épiscopales en Occident au IVe siècle", în RHE,
LXXV (1980), nr. 2, pp. 270-271.
31. „Per idem tempus, mortuo Auxentio Arianae perfidiae episcopo (qui Dionysio beatae
memoriae confessore ad exsilium destinato, incubabat Ecclesiam) cum populus ad seditionem
surgeret in petendo episcopo, essetque illi cura sedandae seditionis, ne populus civitatis in
periculum sui verteretur, perrexit ad Ecclesiam: ibique cum alloqueretur plebem, subito
voxfertur infantis in populo sonuisse Ambrosium episcopum. A d cujus vocis sonum totius
populi ora conversa sunt, acclamantis Ambrosium episcopum; ita qui antea turbulentissime
dissidebant, quia et Ariani sibi et Catholici sibi episcopum cupiebant, superatis alterutris,
ordinari, repente in hune unum mirabili et incredibili concordia consenserunt"; VS A, 6, în
PL 14, 30-31.

32
 Pentru aceasta făcându-te iconom credincios al harului întru
amândouă, Ambrozie, îndoită cunună ai moştenit''32.

împăratul Valentinian I nu a vrut să intervină în disputele

religioase ivite acum. Probabil că soluţia la care au ajuns cele două
comunităţi, cea ariană şi cea niceeană, s-a datorat faptului că
Sfântul Ambrozie, om al administraţiei statului, părea străin de
luptele religioase ale momentului şi putea garanta astfel o oarecare
imparţialitate. Valentinian acceptă deci cererea milanezilor33. Sfântul
Ambrozie nu a aşteptat răspunsul împăratului şi s-a refugiat la un om
de seamă al Imperiului, numit Leontius, încercând, din smerenie, să
scape de această însărcinare34:

„Când a înţeles acestea, a ieşit din biserică, pentru a-şi pregăti

o tribună35; într-adevăr, cel care urma să fie în curând episcop,
s-a urcat în partea cea mai înaltă a acesteia şi contrar obiceiului
său a poruncit ca anumite persoane să fie supuse torturii. Dar
deşi el acţiona astfel, poporul striga nu mai puţin: «Păcatul tău
să fie asupra noastră». Dar, în acest caz, poporul care striga, nu
se asemăna cu poporul evreu; acesta chiar prin vocea sa a vărsat
sângele Domnului, zicând: «Sângele acestuia asupra noastră»
(Mt 27, 25). Ei [milanezii], într-adevăr, ştiindu-l catehumen, îi
promiteau, cu o voce demnă de încredere (în cuvintele credinţei),
iertarea tuturor păcatelor prin harul Botezului. Atunci tulburat,
[Sfântul Ambrozie], întorcându-se acasă, voia să se dedea
filosofiei, el care urma să fie un adevărat filo sof al lui Hristos,
urmând să dispreţuiască deşartele străluciri ale acestei lumi şi
să urmeze paşii acelor pescari care au adunat toate neamurile
pentru Hristos, nu prin cuvinte împopoţonate, ci prin simplitatea

32. Mineiul pe Decembrie, p. 86.

33. Hervé S a v o n , Ambroise de Milan, pp. 42 - 43.
34. Yves-Marie D u va l , „Ambrois de son élection à sa consécration", în A E, pp.
257-262.
35. Tribună (lat. tribunal) = o estradă, un locus superior destinat spre a efectua un act
de justiţie în mod public; Cf. DAGR, voi. 5, pp. 417-418.

33
 cuvântării şi chibzuinţă adevăratei credinţe şi care trimişi fără
traistă şi fără toiag i-au convertit chiar şi pe filosofii înşişi. Când
a fost oprit de a realiza aceasta, Sfântul Ambrozie a adus la el,
în mod făţiş, câteva prostituate, doar ca poporul să-şi schimbe
intenţia, la vederea acestora. însă, din contră, mulţimea striga
mai tare şi tot mai tare: «Păcatul tău asupra noastră!»"36.

Atunci când voinţa împăratului a devenit cunoscută, Sfântul

Ambrozie s-a reîntors la Milan, înţelegând şi el, în sfârşit, că nu se
mai putea opune voinţei lui Dumnezeu3738. Totuşi, Sfântul Ambrozie îi
pune o condiţie împăratului, înainte de a i se supune: el nu a acceptat
sarcina episcopală decât după ce a primit promisiunea că va putea să-
şi exercite misiunea în libertatea cuvenită. El scrie mai târziu fiului lui
Valentinian I devenit la rândul său împărat:

„Trec peste faptul că-l are pe acela pe care 1-a cerut de la tatăl
Bunăvoinţei Tale şi peste faptul că tatăl Bunăvoinţei Tale a
făgăduit că va fi linişte dacă cel ales va primi preoţia. Această
credinţă în cele făgăduite am urmat-o"33.

36. „Quo iile cognito, egressus Ecclesiam, tribunal sibi parari ferit; quippe mox futurus
episcopus, altiora conscendit: tune contra consuetudinem suam tormenta jussit personis
adhiberi. Quod cum faceret, populus nihilominus acclamabat: Peccatum tuum super nos.
Serf non similiter is populus tunc clamavit, sicut populus Judaeorum; illi enim vocibus suis
sanguinem Dominicum effuderunt, dicentes: Sanguis hujus super nos (Matth., XXVII,
25): işti vero catechumenum scientes, fideli voce remissionem illi peccatorum omnium
per baptismatis gratiam promittebant. Tunc ille turbatus revertens domum, philosophiam
profiteri voluit, futurus serf verus philosophus Christi, qui contemptis saecularibus pompis,
piscatorum secuturus esset vestigia, qui Christo populos congregarunt nonfucis verborum,
sed simplici sermone, et veraefidei ratione, missi sine pera, sine virga, etiam ipsos philosophos
converterunt. Quod ubi ne faceret, revocatus est; publicas mulieres publice ad se ingredi fecit,
ad hoc tantum, ut visis his, populi intentio revocaretur. At vero populus magis magisque
clamabat: Peccatum tuum super nos”; VS A, 7; PL 14, 31.
37. VSA, 9; PL 14, 32
38. „Omitto quia jam ipse populus judicavit: taceo quia eum, quern habet, de patre tuae
clementiae postulavit: taceo quia pater pietatis tuae quietem futuram spopondit, si electus
susciperet sacerdotium. Hanc fidem secutus sum promissorum"; Ep. 21, 7; PL 16, 1004;
trad, rom., în S fâ n tu l A m b r o z ie , Scrieri. Partea a Il-a (Despre Sfintele Taine, Scrisori,
Imnuri), traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. David
Popescu, Lector Dr. Dan Negrescu, PSB, voi. 53, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 114.

34
 La această dată, Sfântul Ambrozie nu era decât un simplu
catehumen. Cu toate că familia Sfântului Ambrozie era creştină, el nu
era încă botezat. Cazul nu era unic în epocă şi nu permite să fie pusă
la îndoială nici credinţa, nici viaţa religioasă a Sfântului Ambrozie. La
7 decembrie 374, Sfântul Ambrozie a fost hirotonit episcop, după ce
mai înainte primise botezul. Aşa cum relatează biograful său Paulin,
Sfântul Ambrozie a fost botezat de un episcop niceean, lucru făcut
totuşi cu discreţie pentru a nu provoca noi tulburări39.

„Biografii Sfântului Ambrozie notează armonia şi unanimitatea

cu care ortodocşii şi arienii din Milan au ales pe episcopul lor
în persoana consularului Aemiliei şi Liguriei, în 374. Această
«simfonia ton panton», această înţelegere a tuturor milanezilor
divizaţi până atunci, această osmofonia, această armonie a
tuturor, socotită ca un semn de sus şi admirată chiar de împăratul
Valentinian I prevesteau activitatea viitoare ecumenică a noului
episcop. în urma atâtor altora, avea să încerce şi el să apropie
Răsăritul şi Apusul creştin"40.

Alegerea Sfântului Ambrozie ca episcop al Mediolanului a

fost salutată atât de episcopii răsăriteni cât şi de cei apuseni. Astfel,
în cursul anului 375, Sfântul Ambrozie primeşte o scrisoare de
la Sfântul Vasile cel Mare, în care acesta l-a felicitat şi elogiat pe
Sfântul Ambrozie cu prilejul alegerii şi întronizării sale ca episcop al
Mediolanului, făcându-i şi câteva preţioase recomandări. Aducerea
moaştelor episcopului Dionisie, predecesorul său în scaunul de la
Mediolanum, exilat în Capadocia pentru credinţa sa niceeană, însoţite
de scrisoarea Sfântului Vasile cel Mare, a arătat în mod clar faptul că
Sfântul Ambrozie era favorabil partidei niceene.

„Sfântul Vasile a descoperit frumuseţea omului interior, a omului

39. VSA, 9, în PL 14, 32.

40. Pr. Prof. Dr. Ioan G. C o m a n , „Elemente ecumenice în orizontul istoric al
Sfântului Ambrozie", în Ort, XXVII (1975), nr. 2, p. 245.

35
 duhovnicesc, pisc al generaţiei sale, pe care Dumnezeu l-a ales,
aşa cum a ales pe David şi Amos în generaţiile acestea. I s-a
încredinţat cârma marii si vestitei corăbii a lui Hristos, care este
Biserica Milanului, fiind ales de Domnul însuşi dintre judecătorii
pământului şi pus pe scaunul Apostolilor, aluzie, probabil, la
strigătul unui copil: «Ambrozie să fie episcop!», considerat
indicaţie de sus, în timp ce el intra, ca autoritate de stat, în biserica
unde se discuta alegerea noului episcop al locului. Sfântul Vasile
preţuieşte pe Sfântul Ambrozie şi pentru râvna şi dragostea pe
care acesta le arată Sfântului Dionisie, mărturisitor al credinţei,
ale cărui moaşte ţine neapărat să le aducă la Mediolanum, act
care, în fond, este o manifestare de dragoste fa ţă de Dumnezeu.
Transferul de moaşte era, atunci, o forţă şi o făclie ecumenică de
mare autoritate, iar Sfântul Vasile ştia să folosească asemenea
prilej"*1.

Noua funcţie i-a impus însă Sfântului Ambrozie o adaptare

rapidă la situaţie: împărăteasa Iustina după moartea în anul 375 a lui
Valentinian I, care aprobase alegerea Sfântului Ambrozie, a încercat să
influenţeze guvernarea şi politica, în special în sfera religioasă a celor
doi fii ai săi, Graţian (375 - 383) şi Valentinian II (383 - 392), adolescent
primul, încă un copil al doilea.
Raporturile Sfântului Ambrozie cu Valentinian I, care îi aprobase
alegerea sa în scaunul episcopal, s-au desfăşurat într-o atmosferă de
pace, aşa cum îi va aminti de fapt şi fiului acestuia, Valentinian II4142.
In timpul guvernării acestui împărat, Sfântul Ambrozie intervine
de mai multe ori în viaţa publică şi politică a Imperiului, urmărind
să nu se comită niciun sacrilegiu. Cauza intervenţiilor Sfântului
Ambrozie în viaţa politică a cetăţii este după François Heim

„conştiinţa faptului că este reprezentantul îndreptăţit al lui

41. Pr. Prof. Dr. I. G. C o m a n , „Sfântul Vasile cel Mare adresează elogii Sfântului
Ambrozie al Milanului. Transferul moaştelor Sfântului Dionisie din Capadocia", în
ST, XXVII (1975), nr. 5-6, p. 363.
42. Ep. 21, 7; PL 16,1004, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 114.

36
 Dumnezeu, Care vorbeşte prin el şi al Cărui apărător este, prin
însăşi profesia sa, pe lângă autorităţile temporale. El apără
interesele lui Dumnezeu de îndată ce acestea riscă să fie lezate
de o decizie imperială, se simte răspunzător şi reacţionează cu
violenţa cuiva care îşi apără propriile interese'"13.

Este destul de greu de stabilit, până în anul 380, evoluţia relaţiilor

dintre Sfântul Ambrozie şi împăratul Graţian. Cert este faptul că
împăratul Graţian a abrogat în anul 379, datorită Sfântului Ambrozie,
edictul de toleranţă religioasă emis în anul 378, care exludea doar pe
manihei şi pe arienii extremişti, iar după această dată colaborarea
acestora s-a întărit4344. Dar, întâlnirea propriu-zisă a Sfântului Ambrozie
cu Graţian trebuie situată în jurul anului 378 la Sirmium. Graţian
ceruse să-l instruiască în cele ale credinţei, împotriva ereziei ariene,
învăţăturile sale din Despre credinţă către împăratul Graţian întăresc
politica antiariană a împăratului. Document capital pentru istoria
raporturilor dintre episcop şi puterea imperială, Despre credinţă, în
cinci cărţi, este o mărturie esenţială asupra metodei de lucru a Sfântului
Ambrozie şi a gândirii sale teologice45.
Intimitatea împăratului Graţian cu Sfântul Ambrozie a fost
brusc întreruptă, în primăvara anului 383: uzurparea ducelui Maxim
în Bretania şi apoi în Galia, îl determină pe împărat să părăsească
Mediolanul; învins în campania sa din Galia, Graţian este ucis la Lion,
la 25 august 383. Această moarte nu l-a făcut pe Sfântul Ambrozie să
piardă doar un protector, ci şi un discipol. Totodată ea a bulversat
complet situaţia politică din Occident; totuşi, noile schimbări nu au
compromis influenţa pe care episcopul de Mediolanum o avea asupra
curţii imperiale46. După plecarea lui Graţian în Galia şi apoi moartea
acestuia, fratele său mai mic, Valentinian, îi urmează la tronul imperial,

43. F. H e im , La Théologie de la Victoire: de Constantin à Théodose, Editions Beauchesne,

Paris, 1993, p. 144.
44. Nicolae C h ifă r , „Sfântul Ambrozie al Milanului (3 3 9 -3 9 7 ) apărător al ortodoxiei
niceene în Imperiul Roman de Apus", în Teologie şi Viaţă, VII (1 9 9 7 ), nr. 7 -1 2 , p. 69.
45. H. S a v o n , Ambroise de Milan, p. 91.
46. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 122.

37
împreună cu mama sa Iustina, iar după anul 375, el devine singurul
împărat legitim în Occident. Conflictele cu uzurpatorul Maxim au
continuat şi în timpul acestui împărat, dar pentru a le temporiza
împăratul a încercat să negocieze cu el. Cel care a condus negocierile
cu Maxim nu este nimeni altul decât Sfântul Ambrozie. Este prima
dată în istorie când un episcop are un asemenea rol diplomatic47.
Negocierile sale în Galia au obţinut pacea dorită cu Maxim, iar astfel
persoana sa va căpăta un bun prestigiu şi influenţă la curte.
în aceste condiţii se înţelege destul de clar ataşamentul pe
care Sfântul Ambrozie l-a păstrat pentru dinastia valentiniană. în
ciuda micilor conflicte avute cu împăratul Graţian sau cu împăratul
Valentinian II, în confruntarea dintre creştinismul ortodox şi arianism,
el a păstrat celor doi fraţi o amintire afectuasă, fapt ce reiese din
discursul funebru, Despre înmormântarea lui Valentinian, rostit în anul
392, după uciderea împăratului Valentinian II, de către uzurpatorul
Arbogaste48.

c. Relaţiile Sfântului Ambrozie cu împăratul Teodosie.

Sosirea lui Teodosie în Italia marchează un moment important în
istoria influenţei politice exercitată de Sfântul Ambrozie. „Ambrozie
vede în Teodosie principele victorios, care l-a înfrânt pe Maxim şi a contribuit
la convertirea lui Valentinian, răzbunând atât moartea lui Graţian, cât şi
necazurile pe care le-a îndurat Biserica"49.
Aşa cum relatează J. -R. Palanque, cu Teodosie cel Mare se
deschide pentru Biserică o perioadă de pace:

„păgânismul şi ereziile sunt combătute cu putere în tot Răsăritul

şi reduse la starea de secte obscure sau opinii personale; deciziile
Sinoadelor sunt executate cu scrupulozitate, toate favorurile statului
rezervate Bisericii care, după Edictul de la Tesalonic, are demnitatea şi

47. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, pp. 124-125.

48. C. M o r e s c h in i , Istoria literaturii, p. 305.
49. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 197; cf. şi Van O r tro y , "Saint
Ambroise et l'empereur Theodose", în Analecta Bollandiana, XXIII, fasc.IV, 1904, pp. 417-
426.

38
 privilegiile unei Biserici stabile"50.

Acest bun administrator, care a ştiut să înglobeze fără lupte lungi

spinoasa chestiune gotă, apoi problema frontierei persane, care a reuşit
să menţină ordinea internă în provincii, să fi fost principele moale şi
nedecis, slab şi superstiţios, simplă unealtă în mâinile episcopilor,
aşa cum este el prezentat uneori5051? Ceea ce vrea Teodosie, în plan
religios, este triumful Bisericii, pentru că el este ortodox în mod sincer
şi pentru că pacea Bisericii cuprinde, în ochii săi, unitatea bisericească;
dar, înainte de sosirea sa în Occident nu se poate vedea ca el să fi
fost condus către acest sistem de vreo influenţă episcopală; nici chiar
Ascholius de Tesalonic, care l-a botezat în 380, nici Părinţii de la Sinodul
II Ecumenic din 381 nu au influenţat deciziile sale. Respectuos faţă de
Biserică, el dorea să fie respectat de aceasta. Dacă Teodosie a părut a fi
un bun slujitor al Bisericii, se datorează faptului că el s-a folosit de ea
şi că a găsit în mitropoliţii răsăriteni colaboratori binevoitori, care au
făcut apel uneori la arbitrajul şi intervenţia sa.
în provinciile occidentale, Teodosie a întâlnit aceeaşi îngăduinţă.
Doar Sfântul Ambrozie, episcopul de Mediolanum, pare uneori să-l
incomodeze pe împăratul venit din Răsărit.
Ca o realizare a politicii religioase, condusă de Sfântul Ambrozie,
trebuie considerată reacţia sa faţă de masacrul din Tesalonic. în anul
390, comandantul garnizoanei Ilyricului din Tesalonic a fost ucis
de mulţimea entuziasmată, ce asista la jocurile din arena circului,
împăratul Teodosie cel Mare a ordonat pedepsirea vinovaţilor52.
Deşi a revenit asupra acestei decizii, soldaţii, dornici să-şi răzbune
comandantul, au ucis 7000 de oameni53. Sfântul Ambrozie a cerut
împăratului Teodosie printr-o scrisoare54 să facă penitenţă publică

50. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 200.

51. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, pp. 200-201.
52. Iole F a r g n o l i , „Many Faith and One Emperor. Remarks about the Religious
Legislaton of Theodosius the Great", în Revue Internationale des droits de l'Antiquité,
LU (2005), pp. 151-152.
53. T e o d o r e t a l C ir u l u i , Istoria bisericească, traducere de Pr. Prof. Vasile Sibiescu,
PSB, voi. 44, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, cartea a V-a, 17,1-3, p. 220.
54. Ep. 51; PL 16, 1159-1164, trad. rom. în PSB, voi. 53, pp. 228 -231.

39
şi nu a fost primit la Sfânta împărtăşanie decât după ce, venind la
biserică fără însemnele imperiale, şi-a recunoscut public greşeala.
Istoria este confirmată şi de Tradiţia Bisericii, care în Slujba Sfântului
Ambrozie spune despre acest episod:

„Pe dreptcredinciosul împărat, care odinioară greşise, cu îndrăzneală

certându-l, ca Natan pe David, Ambrozie preafericite, cu înţelepciune l-ai
supus despărţirii de Biserică şi învăţându-l cu cuviinţă dumnezeiască,
l-ai adăugat, prin pocăinţă, în numărul turmei tale"55.

O povestire relatată de Teodorei al Cirului, a cărei autenticitate

- după teologul francez J. R. Palanque - este însă discutabilă, dar
căreia i se poate acorda crezare, îi înfăţişează pe episcop şi pe împărat
faţă în faţă încă de la prima lor întâlnire56. Teodosie dorind să intre
în dumnezeiasca biserică pentru a asista la Sfânta Liturghie, sau
pentru a se împărtăşi, potrivit obiceiului constantinopolitan, a fost
întâmpinat de Sfântul Ambrozie în faţa tindei, care l-a oprit de la
Sfânta împărtăşanie, datorită evenimentelor petrecute la Tesalonic.

„Cum vei primi cu astfel de mâini presfântul Trup al Stăpânului? Cum

vei apropia de această gură Sângele cel scump, tu care ai vărsat atâta
sânge, în mod nelegiuit din cauza mâniei? Pleacă, deci, şi nu încerca să
măreşti prima nelegiuire cu altele noi [...]. împăratul s-a supus acestor
cuvinte şi s-a întors în palatul imperial suspinând şi lăcrimând"57.

Teodosie s-a supus - spune acelaşi teolog francez - dar, poate, nu

chiar cu smerenia pe care i-o atribuie istoricii bizantini58. Acest episod
arată uriaşa personalitate a episcopului milanez.
Cu excepţia câtorva incidente precum cel de la Tesalonic, relaţiile
dintre Sfântul Ambrozie şi împăratul Teodosie au fost prieteneşti, aşa

55. Mineiul pe Decembrie, p. 86.

56. T e o d o r e t a l C ir u l u i , Istoria bisericească, V, 18,1 în PSB, v o i. 44, p. 221.
57. T e o d o r e t a l C ir u l u i , Istoria bisericească, cartea a V-a, 1 8 ,1 - 5 , în PSB, v o i. 4 4 , pp.
221 - 222 .
58. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 203.

40
cum reiese şi din discursul funebru pronunţat în 395, cu pilejul morţii
marelui împărat creştin, Despre înmormântarea lui Teodosie. în această
lucrare, Sfântul Ambrozie elogiază personalitatea marelui împărat
roman, a cărui moarte o plânge lumea întreagă, dar, spune Sfântul
Ambrozie, modul în care împăratul a părăsit lumea este favorabil: el
a schimbat împărăţia şi nu a abandonat-o, a schimbat împărăţia lumii
cu împărăţia cerească59.

I. 2. CONTEXTUL RELIGIOS: ORTODOXIA ŞI

CONFLICTELE CU EREZIILE ŞI PĂGÂNISMUL

a. Disputele cu ereziile. Sinoadele de la Sirmium şi

Aquileia. Sfântul Ambrozie nu era un episcop dispus să accepte
situaţia şi să lase lucrurile aşa cum le-a găsit la începutul episcopatului
său, dacă ele nu se petreceau în felul pe care el îl considera cel mai bun
pentru Ortodoxie şi pentru Biserică60. S-a dedicat cu grijă deosebită
studiului biblic, teologiei în general, aprofundând scrierile Sfintei
Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, atât apuseni, cât şi răsăriteni, fapt ce a
contribuit în mod substanţial la explicarea textului sacru, introducând
adaptări concrete la situaţii din vremea sa în folosul sufletului său şi
în folosul tuturor păstoriţilor săi61:

„Cuvântul lui Dumnezeu ţi-a dăruit ţie, ierarhe Ambrozie, cuvânt de

înţelepciune, împodobit cu adevărată cunoaştere, care face să amuţească
gândul cel rău şi fără de judecată al ereticilor"62.

59. De obitu Theodosii, în PL 1 6 ,1 3 8 5 -1 4 0 6 .

60. C. M o r e s c h in i , Istoria literaturii, p. 2 9 3 ; Despre disputele dintre Sfântul
Ambrozie şi ereziile timpului său cf. Harry O. M a ie r , „Religious Dissent, Heresy
and Households in Late Antiquity", în VC, 4 9 (1 9 9 5 ), nr. 1, pp. 4 9 -6 3 .
61. Dr. Nestor V o r n ic e sc u , Anno Domini, p. 34.
62. Mineiul pe Decembrie, p. 88.

41
 Urmând hotărârilor Sinodului I Ecumenic de la Niceea, Sfântul
Ambrozie a fost recunoscut ca un mare dascăl al hristologiei şi al
învăţăturii trinitare şi apărător al dreptei învăţături creştine în faţa
atacurilor eretice.
Importanţa scaunului episcopal de Mediolanum îi permitea
supravegherea vieţii religioase şi din Ilyricul Occidental. în anul
376, trecând la cele veşnice episcopul Germinius de Sirmium, se
impunea alegerea unui episcop ortodox, întrucât poziţia oficială a
curţii imperiale reprezentată prin împărăteasa Iustina era de a susţine
alegerea unui episcop arian.
Pentru a se evita alegerea unui episcop arian, asigurând astfel
alegerea în linişte a ierarhului ortodox Anemius, Sfântul Ambrozie s-a
dus la Sirmium. La hirotonia în arhiereu a lui Anemius a slujit însuşi
Sfântul Ambrozie, împreună cu alţi ierarhi ortodocşi.
Doi ani mai târziu, Sfântul Ambrozie a mers din nou la Sirmium
pentru a pregăti, împreună cu episcopul Anemius, sinodul care a avut
loc în iulie 378. Tot aici s-a întâlnit cu împăratul Graţian, care dorea să
se informeze şi el asupra arianismului.

„Sinodul ortodox de la Sirmium din iulie 378 a urmărit nu numai

nimicirea ultimelor resturi ariene în provinciile romane sud - dunărene
ale Imperiului Roman, ci şi combaterea ereziei macedonienilor, care
negau dumnezeirea Sfântului Duh şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl
şi cu Fiul"63.

In toamna aceluiaşi an, pentru a stabili pacea în Imperiu,

împăratul Graţian a publicat un edict de toleranţă, prin care a lăsat
fiecăruia libertatea să urmeze religia dorită, cu excepţia maniheilor,
a eunomienilor, a arienilor extremişti şi a fotinienilor, continuatorii
doctrinei ereziarhului Fotin de Sirmium. Actul de toleranţă al
împăratului Graţian nu a durat mult căci, printr-un nou edict,

63. Pr. Prof. Ioan R ă m u r ea n u , „Creştinismul în provinciile romano-dunărene ale

Illiricului la sfârştul secolului IV. Sinodul de la Sirmium din 378 şi Sinodul de la
Acvileea din 381", în ST, XVI (1964), nr. 7-8, p. 432.

42
publicat la 3 august 379, Graţian a anulat prevederile edictului din
378 de la Sirmium. La 22 aprilie 380, Graţian a semnat, în drum spre
Mediolanum, un nou edict, prin care a reînnoit interzicerea ereziei
ariene şi a ordonat închiderea şi confiscarea locaşurilor de cult ale
ereticilor arieni64.
Este sigur că noua orientare a împăratului Graţian se datorează
influenţei Sfântului Ambrozie care a scris în 378, răspunzând dorinţei
împăratului, primele două cărţi din lucrarea Despre credinţă, pe care a
completat-o în 380 cu alte trei cărţi, iar în 381, lucrarea Despre Sfântul
Duh, în care combate erezia pnevmatomahilor.
începând cu luna martie 381, împăratul Graţian şi-a stabilit
reşedinţa la Mediolanum. Se proiecta atunci convocarea unui sinod
al întregii creştinătăţi. Episcopul Mediolanului a reuşit să convingă pe
împăratul Graţian să modifice planul convocării unui sinod, la care ar
fi trebuit să participe episcopii întregii Biserici atât din Răsărit, cât şi
din Apus65. Scrisoarea sinodală Binecuvântat fie Dumnezeu66, redactată la
sfârşitul Sinodului de la Aquileia, oferă unele informaţii despre aceste
lucruri. Pentru judecarea episcopilor eretici, Palladius şi Secundian, se
spune în scrisoarea sinodală,

„din pricina cărora romanii din cele mai îndepărtate părţi ale lumii
cereau să se adune sinodul. Iată că nici unul, fie el chiar încărcat de anii
bătrâneţii, respectabil prin părul său alb, nu a pregetat să vină"67.

Rescriptul împăratului Graţian, pentru convocarea Sinodului din

Aquileia, adresat prefectului pretoriului Syagrius, citit la deschiderea
sesiunii Sinodului, în ziua de 3 septembrie 381, de diaconul Sabinian
a fost redactat cu ocazia Paştilor din acel an, în urma unei întrevederi
a împăratului Graţian cu Sfântul Ambrozie. Prin acest rescript,

64. J. -R. Palanque, Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 71.

65. Pr. Prof. loan R ă m u r ea n u , „Creştinismul în provinciile romano-dunărene", p.
440; Dr. Néstor Vomicescu, Anno Domini, p. 38.
66. Ep. 1 0 , 1; PE 16, 940-944, trad. rom., în PSB, voi. 53, pp. 71-74.
67. „propter quos congregan concilium postulabant de extrema orbis parte Romani. Ecce
nullus senectutis gravatus annis, cujus vel sola esset reverenda canities"; Ep. 10, 2, în PE
16, 940, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 72.

43
Graţian a făcut cunoscut episcopilor Bisericii că Sinodul de la Aquileia
e convocat pentru ca ei să nu se mai certe cu privire la dogme şi
învăţătura Bisericii, ci să rezolve între ei orice neînţelegere doctrinară.
Sinodul italo - ilyrian din Aquileia s-a deschis oficial la 3 septembrie
381, participând 35 de delegaţi, în majoritatea lor episcopi. A prezidat
episcopul locului Valerian, asistat de Sfântul Ambrozie şi Eusebiu de
Bolonia. Conducerea efectivă a dezbaterilor a avut-o Sfântul Ambrozie.
Cei doi episcopi arieni, Palladius şi Secundian, au fost anatematizaţi,
împreună cu preotul arian Attalos din Noric. Dezbaterile sinodului
s-au păstrat în Lucrările Sinodului de la Aquileia împotriva ereticilor
Palladius si Secundianus68.
9

Din Imperiul Roman de Răsărit nu a venit la sinodul din Aquileia

niciun episcop, întrucât episcopii orientali şi cei din dioceza Tracia
şi Ilyricul răsăritean participau la Sinodul II ecumenic, convocat
de împăratul Teodosie cel Mare, care s-a ţinut la Constantinopol
în primăvara şi vara anului 381. Despre acest sinod, întrunit spre a
lămuri credinţa Bisericii, în faţa arianismului, textul inspirat al Slujbei
Sfântului Ambrozie mărturiseşte:

„Cuvioase părinte, preafericite Ambrozie, arătându-te în mijlocul

soborului purtătorilor de Dumnezeu părinţi, ai propovăduit în chip
lămurit un Fiu în cele două firi; Care S-a întrupat din cea neispitită de
nuntă, arătându-Se nouă, deofiinţă cu Tatăl şi veşnic ca şi El, şi de o fire
cu El. Pentru aceasta cu puterea Duhului ai veştejit grăirea cea plină
de hulă a lui Arie"69.

Deşi prin sinoadele de la Constantinopol şi Aquileia s-a pus capăt

ereziei ariene, Sfântul Ambrozie s-a confruntat şi după această dată cu
reprezentanţi sau susţinători ai arianismului. El a trebuit să protesteze
faţă de decizia împărătesei Iustina de a pune la dispoziţia arienilor o
biserică din afara zidurilor oraşului70. Chemat fiind să trateze cedarea

68. Lucrările Sinodului de la Aquileia împotriva ereticilor Palladius şi Secundianus, în PL

16, 915-940, trad. rom. în PSB, voi. 53, pp. 55- 71.
69. Mineiul pe Decembrie, p. 86.
70. T e o d o r e t de C ir , Istoria bisericească, V, 1 3 ,1 - 6 , pp. 217 -218.

44
bisericii în primăvara anului 385, Sfântul Ambrozie a fost susţinut
de populaţia oraşului aflată în faţa palatului imperial. Umilinţa
suferită de împărăteasa Iustina fusese prea mare pentru ca aceasta să
fie dispusă să o uite. La începutul anului 38671, i s-a cerut Sfântului
Ambrozie să predea biserica mare din Mediolanum episcopului
a.

Mercurinus. In Duminica Floriilor, Sfântul Ambrozie a rostit o omilie,

Discurs împotriva lui Auxentius în legătură cu predarea bisericilor, în timp
ce soldaţii trimişi de curte înconjurau biserica. Credincioşii, împreună
cu Sfântul Ambrozie, au refuzat să elibereze biserica şi să o cedeze
arienilor. Atunci, pentru a-i încuraja pe creştinii aflaţi în apărarea
propriei biserici şi, în acelaşi timp, pentru a confirma dreapta credinţă,
Sfântul Ambrozie a compus câteva imnuri, în metru foarte simplu şi
uşor
» de cântat72.
/V

Intre anii 381-382, Sfântul Ambrozie scrie lucrarea Despre

Taina întrupării Domnului, îndreptată împotriva ereziei hristologice
a lui Apolinarie. In această scriere, Sfântul Ambrozie utilizează din
abundenţă material grecesc (în special învăţături preluate din Sfântul
Atanasie, Didim cel Orb şi Sfântul Vasile cel Mare), fără o elaborare
propriu-zisă a unei reflecţii personale. însăşi finalitatea întrupării,
mântuirea, este ruinată de apolinarism în ochii Sfântului Ambrozie.
Dumnezeu S-a făcut om pentru a-i mântui pe oameni. Mântuitorul
Hristos, Fiul lui Dumnezeu a fost Dumnezeu adevărat si om adevărat73.
Toate aceste fapte dovedesc că Sfântul Ambrozie s-a ostenit
necontenit pentru ocrotirea unităţii şi păcii în Ortodoxie şi pentru
păstrarea neştirbită a dreptei credinţe:

„Cu preăînţeleptele şi sfintele tale învăţături, ai îndepărtat necurăţia

cugetării lui Arie şi ca un păstor ai îndrumat cu credinţă la iarba verde
a Ortodoxiei oile tale cele cuvântătoare, preaînţelepte"74.

71. Acest episod din viaţa Sfântului Ambrozie a fost tratat în detaliu de G. N a u ro y ,
„Le fouet et le miel. Le combat d'Ambroise en 386 contre l'arianisme milanais", în
G. N a u r o y , Écriture et esthétique..., pp. 32-189.
72. C. M o r e s c h in i , Istoria literaturii, pp. 296-297.
73. H. S a v o n , Ambroise de Milan, p 152.
74. Mineiul pe Decembrie, p. 88.

45
 b. Polemica cu păgânii. Alături de activitatea destinată
combaterii ereziilor se situează si cea desfăşurată de Sfântul Ambrozie
» 9

pentru înfrângerea şi izolarea cercurilor păgâne ale epocii75. La

sfârşitul secolului al IV-lea, păgânismul era, fără îndoială, în declin.
Totuşi se putea încă mândri cu adeziunea unor personaje importante
precum Symachus, Vettius Agorius Praetextatus, Virius Nicomachos
Flavianus76. Ostilitatea Sfântului Ambrozie împotriva păgânilor
decurge din patriotismul său şi concepţia sa despre universalismul
roman, ce îşi găseşte expresia în creştinism77.
Sfântul Ambrozie îşi exprimă atitudinea sa antipăgână,
îndeosebi în scrisorile XVII şi XVIII, adresate împăratului Valentinian
II în legătură cu altarul zeiţei Victoria. Scrisorile XVII şi XVIII, scrise
în 384, sunt plângeri adresate împăratului, pe care îl roagă să nu dea
curs cererii senatorului păgân Symmachus de a se reintroduce în sala
senatului statuia zeiţei Victoria, înlăturată din ordinul împăratului
Constantius în 357, şi de a reda păgânilor unele drepturi anulate prin
legile anterioare. Era de altfel anacronic să se mai menţină cultul păgân
la mijlocul secolului al IV - lea, să fie aduse jertfe pe altarul Victoriei
şi să mai capete împăraţii numele de Pontifex Maximus, după ce
creştinismul a obţinut întâietate în raport cu păgânismul. Valentinian
II, sub influenţa Sfântului Ambrozie, nu a aprobat cererile păgânilor
înaintate prin Symmachus.
Sfântul Ambrozie cere tânărului împărat să urmeze credinţa
părintelui său: „trebuie păstrată în toate veacurile credinţa şi trebuie urmaţi
părinţii, care şi ei au urmat cu bine pe ai lor"78. Cultelor păgâne care
primeau subvenţii de la stat le opune cultul creştin care subzistă fără
niciun ajutor: „Biserica în afară de credinţă nu are nicio proprietate. Averea

75. Despre încreştinarea aristocraţiei romane a se consulta studiul lui Peter B r o w n ,

„Aspects of the Christianization of the Roman Aristocracy", în The Journal of Roman
Studies, 51 (1 9 6 1 ), nr. 1-2, pp. 1-11.
76. C. M o r e s c h in i , Istoria literaturii, p. 298.
77. Catherine L h eu r eu x -G o d b il l e , „Barbarie et hérésie dans l'oeuvre de saint
Ambroise de Milan", în Moyen-âge, CIX (2003), nr. 3-4, p. 481.
78. „servanda est tôt saeculis fides, et sequendi sunt nobis parentes, qui secuti sunt féliciter
suos"; Relatio Symmachi Urbis Praefecti, 8; PL 16, 968, trad. rom. în PSB, vol. 53, p. 90.

46
Bisericii este ajutarea nevoiaşilor"79.
Scrisoarea a XVIII-a se termină printr-o serie de întrebări destinate
să trezească conştiinţa tânărului împărat:

„Totuşi, împărate, însuşi memoriul lor să te facă mai atent [...] ca să nu

urmezi exemplul ritului păgân, precum şi evlaviei, ca să nu încâlci cele
strămoşeşti şi statornicite de fratele tău"80.

în ciuda tentativelor ulterioare, toate zadarnice, eşecul lui

Symmachus, în 384, marchează sfârşitul prezenţei păgânismului în
viaţa oficială a imperiului81. Istoriografia eclesiastică tradiţională
acordă admiraţia sa Sfântului Ambrozie; datorită lui, scrie G. Hermant,
„adoratorii adevăratului Dumnezeu au avut mângâierea de a vedea ruinate
falsele divinităţi, care doreau să reînnoiască tirania lor sub numele special al
Victoriei"82.
Ceea ce oferă disputelor dintre Symmachus şi Sfântul Ambrozie o
anumită atracţie pentru cititor este logica exemplară a fiecăruia dintre
antagonişti. Symmachus şi Sfântul Ambrozie dezvoltă cu rigoare o
convingere iniţială. Pentru primul, este o viziune esenţialmente de
politică religioasă, sub aparenţele ecumenismului agnostic; pentru
al doilea este pretenţia unei credinţe personale şi ideea că revelaţia
este una singură. Este de la sine înţeles că aceste două poziţii sunt
incompatibile. Symmachus nu poate tolera creştinismul fără să-l
integreze în panteon, adică fără să-l denatureze83. Credinţa în
adevăratul Dumnezeu nu permite existenţa unor culte diferite, iar
măreţia Romei nu este datorată idolilor.

„Roma ambroziană e o convertită, o creştină proaspătă, care vrea să trăiască,

79. „Nihil Ecclesia sibi, nisi fidem possidet. Possessio Ecclesiae sumptus est egenorum";
Ep. 18,16; PL 16, 977, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 96.
80. „Te tamen, imperator, ipsa eorum relatio faciat cautiorem . . . u t gentilitii ritus non
sequaris exemplum: et pietati, ut fratris stătută non violes"; Ep. 18, 39, PL 16, 982, trad.
rom. în PSB, voi. 53, p. 99.
81. H. S a vo n , Ambroise de Milan, p. 178.
82. G. H e r m a n t , Vie de Saint Ambroise, p. 215.
83. H. S a v o n , Ambroise de Milan, pp. 179 -180.

47
 să-şi însuşească şi să practice lucruri mai bune decât cele de până aici şi
să militeze pentru împărăţia cerurilor [...]. Roma Sfântului Ambrozie e o
matroană venerabilă dar cu suflet tânăr şi plin de vigoare datorită credinţei pe
care a îmbrătisat-o"8
»» 4

c. Conflictul de la Callinicon - poziţia Sfântului

Ambrozie faţă de iudaism. După recunoaşterea creştinismului ca
religie oficială a Imperiului, unii creştini din Callinicon s-au crezut
îndreptăţiţi să atace cu tot mai multă violenţă sinagoga. Astfel, în
anul 388, au incendiat sinagoga evreiască şi o capelă a gnosticilor din
/V

oraşul Callinicon, oraş situat la confluenţa Eufratului cu Balikul. In

mod paradoxal, distrugerea sinagogii de către creştinii din Callinicon
s-a făcut chiar în timpul sărbătoririi unor eroi iudei, fraţii Macabei85.
La Callinicon se întâlneau în mod tradiţional călugări creştini, cântând
psalmi, dar în acel an, valentinienii, o sectă gnostică, au împiedicat
trecerea procesiunii. Indignaţi, aceşti călugări prea puţin răbdători
au dat foc la un modest sanctuar de ţară construit de valentinieni.
Aproximativ la aceeaşi dată şi în acelaşi oraş, un alt eveniment de
acelaşi gen a tensionat şi mai mult spiritele: creştinii au incendiat o
sinagogă, spunându-se că acest lucru s-a făcut la instigarea episcopului
locului86. împăratul Teodosie răspunde comitelui Orientului care
îl consultase, cum că trebuiau luate toate măsurile necesare: aflarea
vinovaţilor, restituirea obiectelor furate şi reconstruirea sinagogii pe
cheltuiala episcopului de Callinicon87.
Aflând despre decizia împăratului, Sfântul Ambrozie a trimis
acestuia două scrisori de protest88, dar, totuşi, trebuie să subliniem
faptul că nu este o preocupare principală a Sfântului Ambrozie

84. Pr. Prof. Dr. I. G. C o m a n , „Prosopopeea Romei la Simah, Sfântul Ambrozie şi

Prudenţiu. Elemente istorice şi literare", în ST, XXII (1970), nr. 7-8, pp. 503-504.
85. J. -R. PALANQUE,Sfl/nf Ambroise et V Empire Romain, p. 205.
86. H. S a v o n , Ambroise de Milan, p. 251.
87. H. S a v o n , Ambroise de Milan, p. 253.
88. Ep. 40 şi 41; PL 16,1101-1113,1113-1121, trad. rom. în PSB, vol. 53, pp. 186-200.

48
combaterea evreilor89. Teodosie însă nu se dezice de hotărârea sa.
Sfântul Ambrozie şi-a pus în aplicare ameninţările şi s-a făcut ascultat
în biserică: „Nu este, aşadar, motiv de supărare, atât de mare, ca din pricina
arderii unei clădiri să se ia măsuri atât de aspre împotriva poporului"90.
Sfântul Ambrozie îi cere împăratului să se sfătuiască cu episcopii
înainte de a lua o decizie:

„Dacă ai măcar puţină încredere în mine, porunceşte să fie de faţă

episcopii pe care-i vei crede de cuviinţă, să se hotărască, împărate, ceea
ce trebuie făcut pentru apărarea credinţei. Dacă te sfătuieşti cu sfetnicii
tăi în chestiuni băneşti, cu atât mai drept este să te consfătuieşti cu
preoţii pentru religia Domnului"91.

Fiind stabilite regulile dezbaterii, Sfântul Ambrozie şi-a putut

începe demonstraţia. El combină cu îndemânare două tipuri de
argumente: pledoaria avocatului şi deducţiile teologului92. Sfântul
Ambrozie nu s-a oprit din discursul său până nu a obţinut schimbarea
definitivă a hotărârii împăratului:

„Eu vorbesc cu împăratul cum se cade, îi spune Sfântul Ambrozie sorei

sale, fiindcă-l ştiu că are frică de Dumnezeu [...]. Apoi, după ce am
stat puţin, i-am zis împăratului: Dă-mi siguranţa că o faci pentru tine,
linişteşte-mi sufletul. Pe când el stătea lângă mine şi dădea din cap
binevoitor, dar nu făgăduia nimic lămurit, iar eu stăteam lângă el, a
zis că va da şi un ordin scris. îndată am început să-i spun să întrerupă
orice urmărire pentru ca sfetnicul imperial cu prilejul cercetării să nu-i
înjosească pe creştini cu vreo ocară. A făgăduit că va face precum l-am
89. G. N a u ro y , „Ambroise et la question juive à Milan à la fin du IVe siècle", în G.
N a u r o y , Écriture et esthétique..., p. 217.
90. „Non est ergo causa tantae commotioni idonea; ut propter aedificii exustionem in
populum tam severe vindicetur"; Ep. 40,14; PL 16, 1106, trad. rom. în PSB, vol. 53, p.
189.
91. „Certe si mïhi parum fidei defertur, jubé adesse quos putaveris episcopos: tractetur,
Imperator, quid salva fide agi debeat. Si de causis pecuniariis comités tuos consulis, quanto
magis in causa religionis sacerdotes Domini aequum est consulas!"; Ep. 40, Tl-, PL 16,1111;
trad. rom., în PSB, vol. 53, p. 192.
92. H. S a vo n , Ambroise de Milan, p. 258.

49
 rugat. î-am zis: dă-ţi cuvântul. Şi am repetat: Dă-ţi cuvântul. Iată, a
zis, îmi dau cuvântul. Şi aşa m-am apropiat de jertfelnic, căci altfel nu
m-aşfi apropiat, dacă nu mi-arfi dat făgăduinţa deplină'’93.
Lungul său discurs se încheie prin aceste cuvinte simple: „Astfel
că toate s-au petrecut după dorinţă"94.

„Chestiunea sinagogii ne pune în faţă raportul menţinerii intacte a

Trupului lui Hristos şi a domniei lui Teodosie într-un context juridic
analog raportului dintre creditor şi debitor, din epoca republicană: „do
ut des". în cazul nostru, nu s-a schimbat decât creditorul. Sfântul
Ambrozie este expert în probleme juridice, evident, dar în cazul nostru
el este totuşi pe punctul de a depăşi juridismul, întâi prin afirmarea
că toţi sunt trebuitori şi pentru Trupul Iul Hristos şi pentru Imperiul
Roman, dar mai ales pentru Trupul lui Hristos care cuprinde întreaga
umanitate şi dumnezeirea întrupată; în al doilea rând, juridismul
pare a fi depăşit prin metoda recomandată lui Teodosie de a ierta pe
vinovaţi sărutând picioarele lui Hristos şi umplând cu aromate toată
casa Acestuia"95-.

93. „Ego cum imperatore ago, ut oportet; quia novi quod habeat Domini timorem: tecum
autem aliter agendum, qui tarn dura loqueris. Deinde cum aliquamdiu starem, dico imperatori:
Fac me securum pro te offerre, absolve animum meum. Cum assideret, annueretque, non
tamen aperte polliceretur, atque ego starem, dixit se emendaturum rescriptum. Statim dicere
coepi, ut omnem cognitionem tolleret; [a] ne occasione cognitionis comes aliqua christianos
attereret injuria. Promisit futurum . Aio illi: Ago fide tua; et repetivi: Ago fide tua. Age,
inquit, fide mea. Et ita ad altare accessi, non aliter accessurus, nisi mihi plene promisisset”;
Ep. 41, 27-28; PL 16,1120-1121; trad. rom. in PSB, vol. 53, p. 199
94. EP. 41, 28; PL 16,1120-1121; trad. rom. in PSB, vol. 53, p. 200.
95. Pr. Prof. Dr. I. G. C o m a n , „Elemente ecumenice ...", p. 257.

50
 I. 3. REPERE BIOGRAFICE

a. Analiza izvoarelor vieţii Sfântului Ambrozie. Izvoarele

principale pentru studiul vieţii şi gândirii Sfântului Ambrozie sunt
însăşi operele sale, îndeosebi scrisorile, care conţin numeroase
informaţii precise despre viaţa sa. El nu-şi propune să descrie viaţa şi
evoluţia sa spirituală şi intelectuală, ca de pildă Fericitul Augustin sau
Ilarie de Pictavium, ci elementele autobiografice în opera Sfântului
Ambrozie sunt, totuşi, secundare şi puse în slujba unui plan precis,
pentru a obţine un anumit rezultat şi efect96.
Mai multe detalii biografice sunt oferite de izvoarele externe,
care se pot rezuma practic la patru descrieri ale vieţii sfântului, dintre
care doar una este originală, şi câteva pasaje din lucrările istoricilor
bisericeşti ai timpului.
Viaţa Sfântului Ambrozie97, scrisă de diaconul Paulin de
Mediolanum, fost stenograf şi secretar al Sfântului Ambrozie în
ultimii trei ani din viaţă ai sfântului episcop (din 394 până în 397),
este principalul izvor biografic98. La câţiva ani după moartea Sfântului
Ambrozie99, Paulin a plecat în Africa pentru a administra patrimoniul
Bisericii milaneze de acolo, unde îl cunoaşte pe Fericitul Augustin, pe
care îl ajută în combaterea pelagienilor100. Fericitul Augustin a fost cel
care l-a îndemnat pe Paulin să scrie Viaţa Sfântului Ambrozie, căruia
Paulin i se adresează la începutul operei sale:

96. Cf. H. S a v o n , Ambroise de Milan, pp. 7 - 8 .

97. VS A, în PL 14, 29 - 50 ; P a o l in o Di M il a n o , Vita di Sânt Ambrogio, introduzione,
testo critico e note di M. Pellegrino, Roma, 1961; P a u l in de M il a n , Vie de Saint
Ambroise, în Cyprien, Ambroise, Augustin, par témoins, intoducere, traducere şi note
de J. P. Mazières, coll. „Les Pères dans la Foi", Paris, 1999; Paulin de Milan, Vita
Ambrosii, ed. Kaniecka, în Patristic Studies, t. XVI, Washington, 1928.
98. Cf. Emilien L a m ir a n d e , Paulin de Milan et la „Vita Ambrosii" aspects de la religion
sous le Bas-Empire, Desdée, Paris-Toumai / Bellarmin, Montréal, 1983, pp. 7-9.
99. Acest lucru este dovedit de câteva relatări din lucrarea sa: mărturiseşte despre
o apariţie miraculoasă a Sfântului Ambrozie lui Mascezel (VSA , 51) şi participă la
banchetul la care a murit Donat (VSA, 54).
100. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, p. 380.

51
 „Mă îndemni, cuvioase Părinte Augustine, ca precum fericitul bărbat
Atanasie episcopul şi Ieronim preotul au aşternut în scris vieţile
sfinţilor Pavel şi Antonie, care au locuit în deşert, şi precum Sever,
sluga lui Dumnezeu, a descris-o prin cuvinte demne de încredere pe
cea a cuviosului Martin, episcopul de Tours, aşa şi eu să aştern în scris
viaţa fericitului Ambrozie, episcopul Bisericii din Mediolan. Dar eu nu
am nici iscusinţa la vorbe, nici virtuţile acestor bărbaţi, care sunt stâlpi
ai Bisericii şi izvoare ale elocinţei. Totuşi, pentru că presupun că este
nepotrivit să mă eschivez de la ce mi-ai cerut, eu voi descrie, ajutat de
rugăciunile cuvioşiei voastre şi de binefacerile unui astfel de bărbat,
acele lucruri pe care le-am aflat de la unii bărbaţi foarte încercaţi, care
au fost lângă el înaintea mea şi mai ales de la însăşi sora lui, cuvioasa
Marcellina, sau ceea ce am văzut eu, cât timp am stat cu el, sau ceea
ce se ştie de la cei care spun că l-au văzut după moartea lui în diferite
provincii sau ceea ce i-afost scris, când încă nu se ştia că a adormit. Am
descris toate acestea pe scurt, în puţine cuvinte. De aceea, chiar dacă
cuvintele mele afectează sufletul cititorilor, totuşi, scurtimea scrierii să
îi provoace la citit. Nu voi acoperi adevărul cuvintelor prin spoială, căci
din moment ce scriitorul caută o eleganţă pompoasă, cititorul pierde
cunoaşterea atâtor virtuţi, pe care se cuvine să le cunoască şi nu să vadă
ornamentele şi parada cuvintelor, ci virtutea faptelor şi harul Duhului
Sfânt. într-adevăr, călătorii, ştim că se mulţumesc cu un firicel de apă
ce curge încetişor, când sunt însetaţi, decât şuvoaiele ce ies dintr-un
izvor, a căror abundenţă nu o pot găsi în timp de secetă. Şi pâinea de orz
este deseori dulce chiar si celor ce sunt obişnuiţi să vomite abundenta
9 9 9 9

banchetelor zilnice cu sutele feluri de mâncare. De asemenea, ierburile

sălbatice plac şi celor ce erau obişnuiţi să admire frumuseţea grădinilor
cultivate"101.

101. „Hortaris, venerabilis pater Augustine, ut sicut beati viri Athanasius episcopus et
Hieronymus presbyter stylo prosecuti sunt vitas sanctorum Pauli et Antonii in eremo
positorum, sicut etiam Martini venerabilis episcope Turonensis Ecclesiae Severus servus
Dei luculento sermone contexuit; sic etiam ego beatissimi Ambrosii episcopi Mediolanensis
Ecclesiae meo prosequar stylo. Sed ego ut meritis tantorum virorum, qui m uri Ecclesiarum
sunt, et eloquentiae fontes; ita etiam sermone me imparem novi. Tamen quia absurdum esse
opinor, quod praecipis, declinare, ea quae a probatissimis viris, qui illi ante me astiterunt,

52
 Data scrierii acestei lucrări nu este sigură, dar majoritatea
cercetătorilor acceptă însă ca dată aproximativă anul 422102. Sinceritatea
diaconului Paulin este neîndoielnică:

„De aceea vă rog cu stăruinţă pe voi toţi, în a căror mâini se va afla

această carte, să credeţi că ceea ce am scris aici este adevărat; nimeni
să nu creadă că am pus aici, dintr-o iubire plină de ardoare, ceva lipsit
de sinceritate. într-adevăr, mai bine ar fi să nu spunem absolut nimic,
decât să prezentăm ceva fals, de vreme ce ştim că vom da seama de
toatele cuvintele noastre (Mt XII, 36). Şi nici nu ar trebui să mă
îndoiesc fiindcă, chiar dacă nu sunt toate cunoscute de către toţi, totuşi
diverse fapte sunt ştiute de diverse persoane, şi sunt anumite lucruri
cunoscute de cineva, pe care eu însumi nu sunt în stare să le aud sau
să le văd. De aceea, voi începe istorisirea de la ziua naşterii sale, ca să
fie bine cunoscut harul acestui bărbat, har pe care l-a avut încă din
leagăn"103,

et maxime ab sorore ipsius venerabili Marcellina didici, vel quae ipse vidi, cum illi astarem,
vel quae ab iis cognovi, qui ilium in diversis provinciis post obitum ipsius se vidisse
narrarunt, vel quae ad ilium scripta sunt, cum adhuc obiisse nesciretur: adjutus orationibus
tuis, et mentis tanti viri, licet inculto sermone, breviter strictimque describam; ut lectoris
animum etsi sermo offenderit, brevitas tarnen ad legendum provocet: nec verborum fucis
veritatem obducam, ne dum scriptor elegantiae pompam requirit, lector tantarum virtutum
amittat scientiam, quem non magis phaleras, pompasque verborum, quam virtutem rerum,
gratiamque Spiritus sancti spectare conveniat. Siquidem noverimus viatores gratiorem
habere aquam brevi vena stillantem, forte cum sitiunt, quam profluentis fontis rivos, quorum
copiam sitis tempore reperire non possunt. Et hordeaceus panis dulcis solet esse etiam his qui
centenis vicibus ferculorum quotidiani convivii copias ructare consuerunt. Sed et hortorum
amoena mirantibus herbae agrestes placere consueverunt"; VSA, 1; PL 14, 29.
102. Emilien L a m ir a n d e , „La datation de la Vita Ambrosii de Paulin de Milan", in
REA, XXXVI (1982), nr. 1-2, p p . 44 - 55; J. -R. P a la n q u e , „Vita Ambrosii de Paulin de
Milan. Étude critique", în RSR, 4 (1924), p. 37; Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i ,
Istoria literaturii, p. 380.
103. „Quamobrem obsecro vos omnes, in quorum manibus über iste versabitur, ut credatis
vera esse, quae scripsimus: nec putet me quisquam studio amoris aliquid quod fide careat,
posuisse; quando quidem melius sit penitus nihil dicere, quam aliquid falsi proferre, cum
sciamus nos omnium sermonum nostrorum reddituros esse rationem (Matth., XII, 16). Nec
dubitem et si non ab omnibus omnia, tarnen a diversis diversa sciri, et ea cognita nonnullis
esse, quae etiam minus ipse aut audire aut videre potui. Unde a die nativitatis ejus narrandi
initium sumam, ut gratia viri ab incunabulis quae fuerit, a g n o s c a tu rV S A , 2; PL 14, 29-
30.

53
însă uneori aghiografia ia locul istoriei obiective104, miraculosul
fiind prezent în permanenţă în opera sa. Paulin nu citează din nicio
sursă literară, nici chiar din opera Sfântului Ambrozie, pe care însă
dovedeşte că o cunoaşte. Istoriografia sa se bazează pe evenimente
relatate de sora mai mare a Sfântului Ambrozie, Marcelina, de la cei
care îl cunoscuseră pe acesta105 şi din propriile sale amintiri. Modestia
literară106 a acestei Vieţi poate fi considerată un garant al veridicităţii ei:
numărul mare si soliditatea informaţiilor, absenta retoricii, conţinutul
istoric relativ mare, inspiră încredere107.
Renumele episcopului milanez în creştinătatea răsăriteană a
Evului Mediu s-a materializat în redactarea a trei biografii în limba
greacă, dar care s-au dovedit a nu fi originale108. Una dintre aceste
biografii este traducerea literală a Vieţii Sfântului Ambrozie a lui Paulin,
care se pare că datează din secolul VIII, editată în Patrología Latina
la începutul operei Sfântului Ambrozie109, fără a cunoaşte autorul, o
alta, tot anonimă, este datată între secolele V - X şi o ultimă biografie,
aproape identică cu cea din urmă, este atribuită Sfântului Simeón
Metafrastul (secolul X)110.
Un martor important al culturii creştine din Italia, contemporan
cu Sfântul Ambrozie, este Rufin de Aquileia (c. 345 - 411), care
a scris în anul 403 o continuare a Istoriei bisericeşti a lui Eusebiu de f

Cezareea, pentru anii 325 - 395, considerată prima încercare de istorie

bisericească în Occident. Deşi este foarte utilă pentru cunoaşterea
Imperiului Roman de Apus, compusă în grabă, fără o aprofundare a
evenimentelor istorice şi o obiectivitate minimă cerută, opera lui este

104. Cf. H. S avon, Ambroise de Milán, p. 8.

105. Relatările sale sunt însă cu atât mai probante, cu cât majoritatea martorilor
evenimentelor sunt încă în viaţă la momentul scrierii biografiei: Candidus, Severus,
episcopii Félix şi Zenovius. Cf. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p.
413.
106. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, p. 380; J.-R. P a la n q u e ,
Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 416.
107. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 416.
108. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 430.
109. PE 14, 51 -7 4 .
110. PG 116, 861- 882; cf. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 431.

54
mult inferioară celei a lui Eusebiu111. Practic, doar în trei paragrafe ale
Istoriei sale se vorbeşte de Sfântul Ambrozie: cap. XI, 11: unde relatează
alegerea Sfântului Ambrozie ca episcop; cap. XI, 15 - 16: conflictele
cu arienii; cap. XI, 18: incidentul de la Tesalonic. Aceste fragmente
sunt mărturii de primă mână pentru stabilirea b iog rafiei Sfântului
Ambrozie,' cu atât mai mult cu cât nu există nicio contradicţie
> între
Viaţa Sfântului Ambrozie şi aceste relatări.
Socrate de Constantinopol (c. 380 - 440) a scris, în jurul anului 439,
o Istorie bisericească pentru anii 305 - 439, în care îl aminteşte în două
locuri şi pe Sfântul Ambrozie: cap. IV, 30: alegerea Sfântului Ambrozie
în scaunul episcopal; cap. V, 11: incidentele cu arienii. Socrate, care a
limitat voit Istoria sa la criza ariană, este tributar, în ceea ce-1 priveşte
pe Sfântul Ambrozie, Istoriei lui Rufin. Cu toate aceste face câteva
greşeli112, în ceea ce priveşte cronologia: alegerea Sfântului Ambrozie
ca episcop o fixează în anul 369, iar persecuţia ariană este pusă către
382, în loc de 386113.
Sozomen (c. 375 - 450) a scris o Istorie bisericească paralelă istoriei
lui Socrate, compusă la foarte puţin timp după aceasta.
în Istoria lui Sozomen, Sfântul Ambrozie apare descris tot în
trei paragrafe, rămânând şi el tributar informaţiilor lui Rufin: cap.
VI, 24: alegerea episcopală; cap. VII, 13: persecuţia ariană; cap. VII,
25: incidentul de la Tesalonic. Sozomen corectează greşeala în ceea ce
priveşte datarea alegerii ca episcop a Sfântului Ambrozie, însă în rest
foloseşte cronologia eronată a lui Socrate114.
Teodorei de Cir (c. 392 - c. 466) reuşeşte să corecteze „erorile
monumentale"115 de cronologie făcute de cei doi înaintaşi ai săi, însă
relatează doar evenimentele preluate de la aceştia: cap. IV, 6 - 7 :
alegerea episcopală, cap. V, 13: persecuţia ariană; cap. V, 17 - 18:
incidentul de la Tesalonic.

111. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , lstoria literaturii, p. 347.

112. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 417.
113. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, pp. 417 - 418.
114. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, pp. 418 - 424.
115. J.-R. P a la n q u e , Saint Ambroise et V Empire Romain, p. 425.

55
 b. Mediul familial al Sfântului Ambrozie: părinţii, sora
sa Marcelina, fratele său Satyrus. Paulin de Milan oferă prea puţine
date despre părinţii Sfântului Ambrozie. Martor indirect, el a aflat
câteva date despre familia Sfântului Ambrozie dialogând cu sora mai
mare a Sfântului, Marcelina, rămasă întodeauna apropiată de fratele
său.
Paulin nu indică nici data, nici locul naşterii Sfântului Ambrozie,
însă, relatează că tatăl viitorului episcop se numea tot Ambrozie şi, că
la momentul naşterii fiului său era prefectul Galiei: „Aşadar, Sfântul
Ambrozie s-a născut pe când tatăl său, Ambrozie, era pus în administraţia
prefecturii Galiei"116.
Aşadar, tatăl său era unul dintre personajele de seamă ale
Imperiului, descendent al unei familii romane, probabil un Aurelian.
Prefectura Galiei se întindea până la Rin, iar prefectul îşi avea reşedinţa
la Treveri (Trier)117.
Din copilăria Sfântului Ambrozie nu cunoaştem decât o povestire
relatată de Paulin pentru valoarea sa profetică:

„Odată, pe când copilul era aşezat în leagăn, în curtea pretoriului,

şi dormea cu gura deschisă, din senin, veni un roi de albine şi îi
acoperi faţa şi capul în aşa fel încât albinele îi intrau şi îi ieşeau
continuu din gură. Tatăl său, care se plimba alături de mama
[Sfântului Ambrozie] sau de fiica sa, şi-a împiedicat slujnica, care
purta grija de a hrăni copilul, să le alunge (căci era impacientată
să nu sufere vreun neajuns copilul) şi aştepta cu o afecţiune
părintească să vadă cum se va termina minunea. Dar, după scurt
timp, ele au zburat şi s-au urcat atât de sus în aer, încât nu au
mai putut fi văzute de ochi omenesc. Atunci, tatăl, înspăimântat,
a zis: Dacă va trăi acest copilaş, va fi cineva mare. Intr-adevăr,
încă din prima copilărie a robului său, a lucrat Domnul să se
împlinească ceea ce a fost zis: «Cuvintele frum oase sunt un fagure
de miere» (Pld XVI, 24); căci acel roi de albine al scrisului său

116. „Igitur posito in administratione praefecturae Galliarum patre ejus Ambrosio, natus
est Ambrosius"; VSA, 3; PL 14, 30.
117. H. S a v o n , Ambroise de Milan, p. 29.

56
 ne-a produs nouă fagure, ce a făcu t ştiute darurile sale cereşti şi a
înălţat mintea oamenilor de la cele pământeşti la cele cereşti"118.

Dar tatăl a murit prematur fără să-şi vadă speranţele părinteşti

împlinite.
De asemenea, în legătură cu acest episod, apare lângă tatăl
Sfântului Ambrozie, mama sa, care a putut fi confundată în amintirea
lui Paulin cu cea a fiicei sale. Mama Sfântului Ambrozie mai este
menţionată o singură dată, când a devenit văduvă119. Ea trebuie să fi
fost o femeie profund religioasă de vreme ce şi-a lăsat fiica să depună
voturile monahale.
Familia Sfântului Ambrozie era în mod sigur creştină şi avea
printre strămoşi pe Sotheris, o fecioară martiră în timpul persecuţiei
lui Diocleţian120.
Dar, Sfântul Ambrozie nu a făcut niciodată aluzie la mama
sa în toată opera şi corespondenţa sa, nici chiar la moartea fratelui
său, atunci când a evocat copilăria lor. Ca în orice familie aristocrată
romană, părinţii trăiau mai mult separaţi de copiii lor, însă cei trei fraţi
au fost legaţi printr-o foarte strânsă afecţiune, de-a lungul întregii lor
vieţi.
Sfântul Ambrozie este ultimul născut al unei familii cu trei copii
dintre care Marcelina este cea mai mare. Pentru Sfântul Ambrozie, sora
sa este un sprijin de-a lungul întegii sale vieţi121. în copilăria lui, ea deja

118. „Q ui infans in area praetorii in cuna positus, cum dormiret aperto ore, subito examen
apum adveniens, faciem ejus atque ora complevit; ita ut ingrediendi in os, egrediendique
vices frequentarent. Quae pater, qui propter cum matre velfilia deambulabat, ne abigerentur
ab ancilla, quae curam nutriendi infantis susceperat, prohibens (sollicita enim erat ne
infanti nocerent) exspectabat patrio affectu, quo fine illud miraculum clauderetur. At illae
post aliquamdiu evolantes, in tantam aeris altitudinem sublevatae sunt, ut humanis oculis
minime viderentur. Quo fa d o territus pater ait: Si vixerit infantulus iste, aliquid magni erit.
Operabatur enim jam tune Dominus in servuli sui infantia, ut impleretur quod didum est:
Favi mellis sermones boni (Prov., XVI, 24); illud enim examen apum scriptorum ipsius nobis
generabat favos, qui coelestia dona annuntiarent, et mentes hominum de terrenis ad coelum
erigerent"; VSA, 3; PL 14, 30.
119. VSA, 4; PL 14, 30.
120. De virginibus, III, 7, 38; PL 16, 232.
121. Elisabeth P a o l i , „L'entourage d' Ambroise de Milan: approche
prosopographique", în CPE, nr. 59 (1995), p. 13.

57
era pentru el un exemplu de virtute. Depărtarea dintre ei - ea locuia
la Roma - este prilejul unei corespondenţe care reflectă raporturile
lor frăţeşti122. Ea este informată de hotărârile luate de fratele său. în
» 5 '

confruntarea cu arienii; ea împarte cu el tristeţea de la moartea fratelui

lor.
Sfântul Ambrozie îi dedică o scriere în care restituie discursul
papei Liberiu adresat Marcelinei. Este dificil a măsura gradul influenţei
reale a ei asupra vieţii şi operei fratelui său mezin. E firesc că Paulin
de Milan s-a îndreptat către ea când a scris Viaţa Sfântului Ambrozie,
pentru a avea ca mărturie autentică, de unde putem presupune că ea
încă mai trăia după moartea fratelui ei.
Mai în vârstă decât el, Marcelina123 era deja monahie atunci când
Sfântul Ambrozie era un copil şi când ea a depus voturile monahale
în catedrala Sfântul Petru din Roma, slujbă săvârşită de papa Liberius,
înainte de exilul său (vara anului 356). A trăit la Roma în casa familială
fără să putem totuşi afirma că ea conducea o comunitate de călugăriţe124.
Marcelinei, Sfântul Ambrozie îi dedică tratatul Despre fecioare,
scris în 377, în care, din grijă frăţească, îi dă sfaturi de cumpătare în
practica ascezei. Această grijă frăţească este reciprocă şi se verifică cu
fiecare dintre momentele dificile din viaţa lor. Când Sfântul Ambrozie,
la Mediolan, cade grav bolnav, Marcelina vine să-l îngrijească deoarece
fratele său Satyrus era plecat în Africa.
Marcelina a purtat cu fratele său o corepondenţă, prin care
ea arată o atenţie deosebită faţă de problemele Bisericii, de care s-a
interesat mereu.
Marcelina a fost pentru Sfântul Ambrozie un exemplu în viaţa
ascetică, un model viu, concret. Marcelina a fost înmormântată lângă
fratele său, în biserica Ambrosiana, la Mediolanum.
Al doilea dintre cei trei fraţi, Satyrus, este un frate de care
Sfântul Ambrozie se simte foarte aproape chiar şi în sensul concret al
cuvântului. Cei doi fraţi sunt de nedespărţit: „noi nu am făcut niciodată

122. Elisabeth P a o l i , „ U entourage", p. 13.

123. Mai multe informaţii despre sora Sfântului Ambrozie a se vedea Henriette
Da c ie r , La fem m e d'après Saint Ambroise, Paris-Bruxelles, 1900, pp. 12-26.
124. H. D a c ie r , La femme, p. 16.

58
un pas fără a f i împreună"125. Ei seamănă mult chiar şi fizic. Ambii fraţi
au studiat dreptul, care i-a pregătit pentru cariera administrativă126. Ei
părăsesc împreună Roma şi devin avocaţi la prefectura Pretoriului din
Sirmium:

„După ce a fost format în disciplinele liberale, a părăsit Roma şi a

început să practice avocatura la curtea prefecturii pretoriului. îşi
susţinea pledoariile (cazurile) cu atâta strălucire, încât a fost ales de
către vestitul bărbat Probus, care era pe atunci prefectul pretoriului, să
facă parte din consiliu"127.
După succesul Sfântului Ambrozie, care este remarcat de noul
prefect al pretoriului, Probus, cariera lor îi separă pentru un moment.
Satyrus este numit guvernator al unei provincii, în timp ce Sfântul
Ambrozie devine consul al Aemiliei-Liguriei. După ridicarea Sfântului
Ambrozie în scaunul episcopal al Mediolanului (7 dec. 374), Satyrus
alege să se instaleze lângă fratele său şi să se ocupe de casa episcopală.
Satyrus şi-a sacrificat cariera administrativă pentru a îngriji casa
episcopală a fratelui său, ceea ce arată smerenia şi dragostea frăţească
ale acestuia. Ei oferă astfel imaginea unei familii foarte unite, îndreptate
spre acelaşi ideal creştin şi astfel un exemplu destul de rar întâlnit128.

c. Probus şi Simplicianus - îndrumătorii Sfântului

Ambrozie. Două persoane marcante au orientat viaţa Sfântului
Ambrozie, una la începuturile sale, în cariera sa civilă, cealaltă de-a
lungul întregului său itinerariu spiritual. Un fost proconsul al Africii,
Claudius Petronius Probus, provenit din aristocraţia creştină a Romei
a intervenit într-o manieră decisivă în viata Sfântului Ambrozie. El a
>

remarcat talentul tânărului avocat si l-a ales consilier al său făcându-1

9

125. De excessu fratris sui Satyri, I, 21; PL 16,1297.

126. Cf. Ivor J. D a v id so n , „Ambrose's De officiis and the Intellectual Climate of the
Late Fourth Century", în VC, 49 (1995), nr. 4, p. 322.
127. „Sed postquam edoctus liberalibus disciplinis, ex Urbe egressus est, professusque in
auditorio praefecturae praetorii, ita splendide causas peroravit; ut eligeretur a viro illustri
Probo, tune praefecto praetorii, ad consilium tribuendum " ; VSA, 5; PL 14, 30.
128. Elisabeth P a o l i , „ U entourage", p. 15.

59
să părăsească tribunalul. Sfântul Ambrozie devine astfel apropiatul
uneia dintre personalităţile ilustre ale Imperiului, care a fost numit
prefect al Galiei şi Italiei de către împăratul Valentinian I, apoi consul
în 371. După câţiva ani de ucenicie, Sfântul Ambrozie a fost numit
guvernator al provincei Aemilia şi Liguria şi atunci părăseşte Sirmium
pentru Mediolanum. La plecarea sa, Probus i-a oferit protejatului
său ultimele sfaturi şi, tot după Paulin, i-a prezis alegerea lui ca
episcop căci s-au despărţit prin aceste cuvinte: „du-te şi condu nu ca un
judecător, ci ca un episcop"129. Este sigur că ei s-au reîntâlnit cu ocazia
alegerii Sfântului Ambrozie în scaunul episcopal al Mediolanului,
în decembrie 374. Probus a rămas prietenul şi protectorul Sfântului
Ambrozie toată viaţa sa130.
Simplicianus ocupă un loc aparte în viaţa Sfântului Ambrozie.
El este atât îndrumătorul lui duhovnicesc, cât şi succesorul său. Acest
preot al Bisericii din Mediolanum a avut o personalitate influentă şi
totodată discretă, căci i-a avut succesiv ca fii duhovniceşti pe Marius
Victorinus, Sfântul Ambrozie şi Fericitul Augustin.
Sfântul Ambrozie a primit fără îndoială îndrumările necesare
pentru botezul său de la Simplicianus. El este unul dintre corespondenţii
Sfântului Ambrozie, care a primit cele mai multe scrisori, care, de
fapt, reprezintă răspunsuri la întrebări legate de problemele vieţii
duhovniceşti, având ca punct de plecare exegeza biblică. Simplicianus
recunoştea implicit în ucenicul său autoritatea şi competenţa sa biblică,
cerându-i adesea să-i explice câte un fragment. Sfântul Ambrozie îl
apreciază pe Simplicianus ca pe un părinte duhovnicesc, căruia îi
poartă o dragoste filială.
In anul 397, Simplicianus este prezentat ca succesorul posibil al
Sfântului Ambrozie, puţin înainte de moartea sa, chiar de către Sfântul
Ambrozie însuşi: „el este în vârstă, dar este bun"131. Şi, într-adevăr, i-a
urmat efectiv după moartea sa, la 4 aprilie 397.
Un mozaic din secolul V îl prezintă pe Sfântul Ambrozie ca un
om singur. însă, am adunat aici câteva personalităţi din anturajul său

129. VSA, 8 în PL 14, 32.

130. Elisabeth P a o l i , „ U entourage.", p. 16.
131. VSA, 46; PL 14,46.

60
care ar putea figura în umbra unui mozaic imaginar în care Sfântul ar
fi personajul central132.
Despre trecerea în împărăţia cea veşnică a Sfântului Ambrozie
un manuscris românesc, scris cu litere slavone la sfârşitul secolului
al XVIII-lea, ce cuprinde Viaţa şi petrecerea cuviosului părintelui nostru
Ambrozie, Episcopul Mediolanului, spune:

„rugându-se, şi-a dat sfântul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu, în

patru zile ale lui aprilie (anul 397), având ani 80 ... iar pentru că în cei
mai mulţi ani se întâmplă Sfintele Paşti sau Săptămâna Patimilor întru
primele zile ale acestei luni, pentru aceasta îl prăznuim în a şaptea zi a
lunii decembrie, ziua întru care a fost hirotonit"133.

Paulin al Mediolanului ne dă informaţii despre o serie de minuni

care s-au petrecut după plecarea Sfântului Ambrozie în ceata sfinţilor:

„La Florenţa, în Toscania, unde sfântul Zenovie este acum episcop,

deseori a fost văzut Sfântul Ambrozie rugându-se aproape de altarul
bazilicii ambroziene, pe care el însuşi a ridicat-o. Intr-adevăr el a promis
credincioşilor, că la rugăciunea acestora nu-i va lăsa singuri. Am aflat
aceste lucruri de la Sfântul Zenovie în persoană"134.

Textul aghiografic al secretarului personal al Sfântului Ambrozie

aminteşte şi de alte arătări ale acestuia după moartea lui:

„Ambrozie, ţinând în mână o cârjă arhierească, a apărut de asemenea

într-o arătare nocturnă lui Mascezel, care dispera după salvarea sa şi a
armatei pe care o conducea împotriva lui Gildon135 [...]. Am aflat aceste
lucruri de la însuşi Mascezel, când eram la Mediolanum. El a povestit
aceste lucruri mai multor episcopi, în provincia în care noi ne aflăm

132. Elisabeth P a o l i , „1/ entourage", p. 18.

133. Viaţa şi petrecerea cuviosului părintelui nostru Ambrozie, Episcopul Mediolanului,
Manuscrisul nr. 1925 din Biblioteca Academiei Române, f. 425 r.
134. VSA, 50; PL 14,
135. Mascezel a luptat împotriva fratelui său, Gildon, în anul 398.

61
 acum şi in care scriem"136.

Astfel, se pare că a fost văzut în Răsărit chiar în ziua morţii sale:

„Chiar în ziua când Ambrozie a murit, a apărut unor sfinţi bărbaţi,
într-o mănăstire, rugându-se împreună cu aceştia", mărturiseşte
Paulin de Mediolanum136137. De asemenea, Viaţa Sfântului Ambrozie dă
mărturie despre mai multe minuni pe care acesta le-a făcut în timpul
vieţii, cât şi după moartea sa: un anume Nicentius, „tribun şi notar",
suferea de podagră, încât foarte rar era văzut în public. împărtăşit cu
Sfintele Taine de către Sfântul Ambrozie, acesta a primit vindecare
de la Dumnezeu, ierarhul călcându-1 pe un picior: „El mărturisea cu
lacrimi, în timpul în care sfântul episcop părăsea această lume, că de atunci
nu a mai suferit niciodată cu picioarele"138.
Toate aceste minuni sunt rezumate într-un minunat imn în
Slujba Sfântului Ambrozie:

„Cuvioase părinte, vrednicule de laudă Ambrozie, harul Preasfântului

Duh aflând sufletul tău curat de toată întinăciunea, întru el s-a sălăşluit
ca o lumină neapusă; cu a cărui lucrare totdeauna duhurile înşelăciunii
le alungi şi tămăduieşti bolile şi neputinţele celor ce se apropie de tine cu
inimă curată şi săvârşesc pomenirea ta, cea purtătoare de lumină: roagă
pe Hristos, de la Care cere, gânditorule de Dumnezeu, să dăruiască
Bisericii bună înţelegere, pace şi mare milă”139.

136. VSA, 51; PL 14,

137 VSA, 49; PL 14,
138. VSA, 44; PL 14,
139. Mineiul pe Decembrie, pp. 86-87.

62
 II. IM P O R T A N T A S C R IE R IL O R S F Â N T U L U I
9

A M B R O Z IE AL M IL A N U L U I
ÎN A C T IV IT A T E A SA P A S T O R A L Ă

Sfântul Ambrozie al Mediolanului este un martor major al

secolului al IV-lea pentru rolul şi locul Sfintei Scripturi în discursul
pastoral al unui episcop. întreaga activitate literară a Sfântului
Ambrozie are ca scop principal zidirea duhovnicească a credincioşilor,
rescrierea Cuvântului lui Dumnezeu în inimile acestora, astfel încât ea
apare, în ansamblul ei, ca un vast comentariu scripturistic:

„Arătându-te plin de înţelepciune şi de har, povăţuitorule în taine,

Ambrozie, ai slobozit ca un râu pâraiele sfinţitelor tale dogme, ca
să adape în scris toată faţa pământului, şi să sporească în cugetele
ortodocşilor spicul cel mult roditor al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi
să înăbuşească neghinele defăimărilor ereticilor, de aceea şi apărător
al dreptei credinţe te-ai arătat şi ai ajuns adevărat păstor al Bisericii,
numărat fiind laolaltă cu Sfinţii Părinţi"140.

Pentru a înţelege exegeza Sfântului Ambrozie, trebuie să

subliniem faptul că tâlcuirea Sfintei Scripturi este, în gândirea Sfântului
Ambrozie, înainte de toate un act liturgic. Cuvântul divin din Sfânta
Scriptură are o funcţie analogă Sfintei împărtăşanii: hrăneşte sufletul
omului, preschimbându-1 pe acesta până la îndumnezeire.
Intensa activitate pastorală, socială şi politică a Sfântului
Ambrozie al Mediolanului îşi găseşte expresia cu precădere în
scrierile sale. Primele texte tipărite din scrierile Sfântului Ambrozie
au apărut la sfârşitul secolului al cincisprezecelea. Dintre acestea, cele
mai importante sunt: ediţia de la Veneţia (1485), cea a lui Cribellius

140. Mineiul pe Decembrie, p. 87.

63
din Milan (1490) şi a lui Johann Auerbach tipărită la Basel în 1492
şi reimprimată apoi în 1506141. Aceste prime texte dovedesc a avea
numeroase greşeli. Foarte multe dintre erori au fost corectate în ediţia
lui Erasmus din 1527, tipărită la Basel în patru volume142. Aceasta a
fost urmată de ediţia lui Johannes Costerius (Basel, 1555)143 şi de cea a
lui Gillot Campanus (Paris, 1568)144. Apoi urmează faimoasa colecţie
romană, începută de Félix Montaltus (Papa Sixt V), în cinci volume,
tipărită între 1580-1585 (reimprimată la Paris în 1603)145. Toate aceste
ediţii au fost înlocuite de către călugării maurini, prin ediţia lor editată
de Jacques du Friche (1641-1693) şi Denis-Nicolas Le Nourry (1647-
1724), publicată la Paris, în două volume in folio, între anii 1686-1690
(retipărită la Veneţia între anii 1748-1751 şi apoi între 1781-1782). Acest
text a fost réimprimât cu numeroase adaosuri de către abatele J. P.
Migne, în Patrologia Latina, voi. 14-17, publicat mai întâi la Paris în
anul 1845. O altă ediţie, în şase volume, bazată pe cea a benedictinilor
Sfântului Maur, dar nu superioară acesteia, a fost realizată de P. A.
Ballerini la Milano, între anii 1857-1883.
Cercetătorii de la Institutul Sources Chrétiennes din Paris au
publicat următoarele lucrări ale Sfântului Ambrozie, în ediţii critice,
cu text bilingv146: Ambroise de Milan, Des sacrements. Des mystères:
Explication du symbole, Introduction, texte, traduction, notes et index
par Dom Bernard Botte, col. Sources Chrétiennes, nr. 25 bis, Les Éditions
du Cerfs, Paris, 1961; Ambroise de Milan, Traité sur l 'Évangile de S. Luc,
2 vol., Introduction, traduction et notes par Dom Gabriel Tissot, col.
Sources Chrétiennes, nr. 45 şi 52, Les Éditions du Cerfs, Paris, 1956-1958;
Ambroise de Milan, La pénitence, texte latin, introduction, traduction
et notes de Roger Gryson, col. Sources Chrétiennes, nr. 179, Les
Éditions du Cerfs, Paris, 1971; Ambroise de Milan, Apologie de David,

141. PL 1 4 ,14D-15B.
142. PL 1 4 ,16A.
143. PL 1 4 ,16B.
144. PL 1 4 ,16C-17A.
145. PL 1 7 ,17A-17D.
146. Pentru stadiul traducerilor din Sfântul Ambrozie ce au apărut sau vor apărea
în: colecţia Sources Chrétiennes a se vedea http://www.sources-chretiennes.mom.fr/
upload/doc/tableau_avancement_ambroise.pdf, 27 februarie 2018.

64
Introduction, texte latin, notes et index par Pierre Hadot, traduction
par Marius Cordier, col. Sources Chrétiennes, nr. 239, Les Éditions du
Cerfs, Paris, 1977, Ambroise de Milan, Jacob et la vie heureuse /De Iacob
et vita beata, Introduction, texte latin, notes et index par G. Nauroy, col.
Sources Chrétiennes, nr. 534, Les Éditions du Cerfs, Paris, 2010.
Cercetătorii italieni au publicat în mai puţin de două decade
(1977-1994) o ediţie bilingvă, cu introduceri şi note la toată opera
literară a Sfântului Ambrozie, în 27 volume (dintre care 22 volume
cuprind textul bilingv al scrierilor ambroziene şi 5 volume subsidiare
cu indici şi o amplă bibliografie)147148.
în cele din urmă, amintim ediţia în curs de publicare de către
Academia din Viena, Corpus Scriptorum Ecclesisticorum Latinorum.
în volumul 32, Karl Schenkl a editat Partea I a lucrărilor Sfântului
Ambrozie (Hexaemeron - De bono mortis)U8, Partea a doua (De Jacob -
De Tobia)149 şi Partea a patra (Expositio evangelii secundum Lucam150); în
volumul 12, M. Petschenig a editat Partea a cincea a operei Sfântului
Ambrozie (Expositio Ps. CXVIII)151, iar în volumul 14, acelaşi cercetător
a editat Partea a şasea (Explanatio psalmorum XII)152. Otto Faller a

147. Cf. Giuseppe V iso n â , „Lo status quaestionis della ricerca ambrosiana", în: Nec
timeo mori. Atti del congresso internazionale di studi ambrosiani nel X VI centenario della
morte di sânt' Ambrogio. Milano, 4-11 Aprile 1997, Luigi K P iz zo la to şi Marco R iz zi
(ed.), col. „Studia Patristica Mediolanensia", 21, Milano, 1998., pp. 31-71.
148. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: Hexameron, De paradiso, De Cain, De Noe,
De Abraham, De Isaac, De bono mortis, în: CSEL 32 / 1, ed. Karl Schenkl, Vienna, 1896.
149. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: De lacob, De Ioseph, De patriarchis, De
fuga saeculi, De interpellatione lob et David, De apologia prophetae David, De Helia, De
Nabuthae, De Tobia, în: CSEL 32 / 2, ed. Karl Schenkl, Vienna, 1897.
150. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , Opera: Expositio evangelii secundum Lucam, în: CSEL
32 / 4, ed. Karl Schenkl, Vienna, 1902.
151. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: Expositio de psalmo 118, în: CSEL 62, ed. M.
Petschenig, Vienna, 1913 (ediţie revizuită şi republicată în aceeaşi colecţie de M.
Zelzer în anul 1999).
152. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: Explanatio super psalmos XII, în CSEL 64,
ed. M. Petschenig, Vienna, 1919 (ediţie revizuită de Michaela Zelzer în anul 1999).

65
publicat părţile VII153, VIII154 şi IX155 din opera Sfântului Ambrozie,
iar împreună cu Michaela Zelzer a editat partea a X-a156, ce conţine
scrisorile episcopului de Mediolanum157. Acum se lucrează la editarea
scrierilor care încă nu s-au publicat în această colecţie: De officiis, De
virginibus, De viduis, De virginitate, De institutione virginis, Exhortatio
virginitatis158.

II. 1. RESCRIEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU ÎN

INIMILE CREDINCIOŞILOR 5

Propovăduirea şi explicarea Cuvântului lui Dumnezeu erau

văzute de Sfântul Ambrozie ca datorii de căpetenie ale unui episcop:

„ D e la datoria de a m ă in stru i n u mă pot sustrage, deoarece slujba

preoţească, de care eu fireşte, fu g e a m , mi-o im pune, după cu vântul
A postolului: D u m n ez eu a râ nd uit pe u n ii apostoli, pe alţii profeţi, pe
alţii evanghelişti, p e alţii însă păstori şi învăţători"159.

Oricâte sarcini l-ar fi apăsat pe Sfântul Ambrozie în exercitarea

153. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: Explanado symboli, De sacramentis, De

mysteriis, De paenitentia, De excessu fratris Satyri, De obitu Valentiniani, De obitu
Theodosii, in: CSEL 73, ed. Otto Faller, Vienna, 1955.
154. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: De fide libri V ad Gratianum Augustum, in:
CSEL 78, ed. Otto Faller, Vienna, 1962.
155. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: De spiritu sancto, De incarnationis dominicae
sacramento, in: CSEL 79, ed. Otto Faller, Vienna, 1962.
156. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Opera: Epistulae et Acta, in: CSEL 82 / 1, ed. Otto
Faller, Vienna, 1968; CSEL 82 / 2, ed. Otto Faller si Michaela Zelzer, Vienna, 1982;
CSEL 82 / 3, ed. Michaela Zelzer, Vienna, 1990; CSEL 82 / 4, ed. Michaela Zelzer,
Vienna, 1996.
157. G. V iso n ä , „Lo status cjuaestionis della ricerca ambrosiana", in: Nec timeo mori,
pp. 35-36.
158. Cf. http://www.csel.eu/?id=3, 27 februarie 2014.
159. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De officiis ministrorum, I, 2; PL 16, 24A.

66
misiunii sale, nu a împuţinat niciodată timpul acordat pentru
pregătirea predicilor şi cuvântărilor sau pentru redactarea minuţioasă
a scrierilor sale160: „Cuvântul lui Dumnezeu ţi-a dăruit ţie, ierarhe
Ambrozie, cuvânt de înţelepciune, împodobit cu adevărată cunoaştere, care
face să amuţească gândul cel rău şi fără de judecată al ereticilor"161. Cum a
reuşit Sfântul Ambrozie să realizeze imensa muncă, care nu numai că
i-a dat cunoştinţele necesare pentru a învăţa poporul milanez, ci mai
mult l-a făcut cunoscut ca una dintre principalele autorităţi doctrinare
ale Bisericii, recunoscut astfel nu doar în Apus, ci şi în Răsărit162?
Răspunsul poate fi aflat doar indirect, din scrierile sale163. Parcurgând
opera literară a Sfântului Ambrozie, putem descoperi destul de uşor
care au fost scrierile folosite de el ca sursă de inspiraţie şi care au fost
autorii ce şi-au pus amprenta asupra gândirii teologice a Sfântului
Părinte.
Presupunem că Sfântul Ambrozie a fost iniţiat în studiul Sfintelor
Scripturi, de către Simplicianus164, pe care Ambrozie îl numeşte deseori
părintele său165. Simplicianus este una dintre acele personalităţi, care,
fără a juca un prim rol în formarea Sfântului Ambrozie, a exercitat din
umbră o influenţă care se prezintă decisivă asupra stilului scriitoricesc
160. Cf. Maria Grazia M a ra , „Ambrose of Milan. Ambrosiaster and Nicetas", în:
Johannes Q u a st e n , Patrology, vol. IV, Christian Classics, Texas, 1986, p. 152; Boniface
R a m se y , Ambrose, Routledge, London-New York, 1997, p. 55; Ioan G. C o m a n , „Profil
literar ambrozian. La aniversarea a 16 veacuri de la hirotonia Sfântului Ambrozie ca
episcop al Milanului", în: Mitropolia Banatului, XXV (1975), nr. 4-6, p. 138.
161. M ineiul pe Decembrie, p. 88.
162. A se vedea mărturiile adunate în: PL 14, 113-120; cf. şi Johannes I r m sc h er ,
„Ambrosius in Byzanz", în: Ambrosius Episcopus: Atti del Congresso internazionale
di studi Ambrosiani nel X V I centenario della elevazione di sânt' Ambrogio alia cattedra
episcopale, Lazzati, G., (ed.), voi. 2, Milan, 1976, pp. 298-311.
163. Cf. şi Charles K a n n e n g ie s s e r (coord.), Handbook of Patristic Exegesis. The Bible
in Ancient Christianity, Brill, Leiden-Boston, 2006, pp. 1045-1046.
164. Cf. Yves-Marie D u v a l , „Ambroise, de son élection à sa consécration", în:
Ambrosius Episcopus, atti, Milano 2-7 diciembre 1974, vol.2, Milano: Vita e pensiero,
pp. 243-283.
165. Sfântul A m b r o z ie a l M il a n u l u i , Scrisoarea a XXXVIII-a, 2, în: Scrieri. Partea a
ITa (D espre Sfintele Taine, Scrisori, Im nuri), traducere, introducere şi note de Pr.
Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. David Popescu, Lector Dr. Dan Negrescu, col. PSB,
voi. 53, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 172; Scrisoarea a LXV-a, 10, în: PSB, voi.
53, p. 274; Fericitul A u g u stin , Confessiones (Mărturisiri), VIII, II, 3, traducere de Prof.
E>r. Docent Nicolae Barbu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 21994, p. 230.

67
al ierarhului milanez166, fiind „profesorul Sfântului Ambrozie în
ştiinţele eclesiastice"167. Nici Slujba Sfântului Ambrozie nu putea trece
cu vederea deosebita putere duhovnicească pe care a avut-o Sfântul
Ambrozie în înţelegerea şi explicarea Cuvântului lui Dumnezeu:
„Pătrunzând, cuvioase, ca un ierarh îndumnezeit, toată înţelegerea Scripturii,
ai lămurit în chip limpede celor ce nu înţelegeau cele cu greu de priceput,
părinte Ambrozie"168.
în realitate însă, formaţia teologică şi scriitoricească a Sfântului
Ambrozie este în mod esenţial livrescă, după cum mărturiseşte el
însuşi în De Ojficiis ministrorum:

„Eu sunt luat de la tribunalul judecătoresc; a trebuit să schimb

legătura de cap (infula169) a funcţionarului cu aceea a preotului
şi aşa am început a instrui mai înainte încă de a f i învăţat eu
însumi. De aceea trebuie ca eu să le unesc pe amândouă, a învăţa
şi a instrui; căci nu mi-a îngăduit nici timpul, ca să învăţ mai
înainte"170.

Este sigur că între lecturile sale, Sfânta Scriptură a jucat primul

rol, căci ne frapează uşurinţa cu care Sfântul Ambrozie citează din
minte întregi versete scripturistice171. Toată opera ambroziană apare

166. Cf. şi Hervé S a v o n , Am broise de M ilan (3 4 0 -3 9 7 ), Paris, 1997, p. 52.

167. Homes F. D u d d en , The Life and Times of. S f Ambrose, vol. 1, Oxford, 1935, p. 113.
168. Mineiul pe Decembrie, p. 89.
169. Cuvântul infula (folosit uneori la plural infulae) desemna o legătură de cap
(bandă) din lână albă şi roşie, ce se purta ca o diademă sau ca un turban, ale cărei
capete atârnau de o parte şi de alta a capului. Uneori termenul a fost confundat cu
alţi termeni, care desemnau ornamente de cap, ghirlande sau anumite bentiţe ce se
purtau pe cap (capital, diadema, fascia, mitra, stemma, taenia etc.). Infula era un însemn
sacru, indice al consacrării şi inviolabilităţii religioase; era rezervată persoanelor,
animalelor de sacrificiu sau monumentelor ce serveau cultului divin. In general,
infula putea fi purtată de către preoţi sau era pusă pe capul unei victime înainte de
a fi sacrificată. Mai târziu, ea a devenit semn al înaltelor demnităţi. Cf. Dictionnaire
des antiquités grecques et romaines d'après les textes et les monuments, Ch. D a r e m b e r g şi
Edm. S a g l io (coord.), tome 3, I ère partie, Hachette, Paris, 1900, pp. 515-516 şi Félix
G a f f io t , Dictionnaire Latin -Français, Hachette, Paris, 1934, p. 817.
170. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De ojficiis ministrorum, I, 4; PL 16, 25A.
171. Pentru bogăţia citatelor scripturistice în opera Sfântului Ambrozie a se vedea
J. A l le n ba c h (et al.), Biblia patristica: Index des citations et allusions dans la littérature

68
astfel ca un vast comentariu al Sfintei Scripturi172. Puţini scriitori
bisericeşti citează atât de mult din Sfânta Scriptură: „Pentru Sfântul
Ambrozie, Biblia este izvorul întregului adevăr, întregii frumuseţi, întregii
filosofii [...]. Ea este sfătuitoarea noastră sigură în dificultăţile zilnice''173.
Extrema densitate a citatelor şi trimiterilor scripturistice din
ţesătura prozei ambroziene a frapat pe toţi cititorii săi174. Acesta poate
este şi obstacolul cel mai mare în lectura scrierilor Sfântului Ambrozie,
căci noi, cei de astăzi, am pierdut familiaritatea intimă cu textul
scripturistic şi înţelegem greşit, cel puţin la prima lectură, necesitatea
şi coerenţa compilaţiilor de versete scripturistice, care joacă în scrierile
sale un rol mult mai important decât acelea de simple testimonia175.
Problema versiunilor latine ale Sfintei Scripturi anterioare
Vulgatei, Vetus Latina, nu este pe deplin lămurită, pentru a putea
determina cu certitudine ce text scripturistic folosea Sf. Ambrozie176,
însă, cu siguranţă, el folosea abundent şi textul grecesc al Septuagintei,
alături de alte traduceri, ca acelea ale lui Aquila şi Simah177.
Opera Sfântului Ambrozie are caracter exclusiv practic178, fiind
de fapt doar o încercare izbutită, de cele mai multe ori, de a răspunde
necesităţilor pastorale ale timpului său, de zidire duhovnicească a
credincioşilor. Toată activitatea sa episcopală poate fi rezumată practic
la efortul său de rescriere a Cuvântului lui Dumnezeu în inimile
credincioşilor. Dacă înainte de căderea în păcat, omul avea Cuvântul

patristique, voi. 6: Hilarie de Poitiers, Ambroise, Ambrosiaster, Éditions du Centre

national de la recherche scientifique, Paris, 1995, 376 p.
172. Raymond J oha n n y , L'Eucharistie centre de l'histoire du salut chez Saint
Ambroise, Beauchesne, Paris, 1968, p. 14.
173. Pierre de L a b r io l l e , Saint Ambroise, Ed. Bloud et Companie, Paris, 1 9 0 8 , p. 8.
174. G. N a u ro y , Ambroise de Milan. Ecriture et esthétique d'une exégèse pastorale.
Quatorze etudes, coll. Recherches en littérature et spiritualité, 3, Peter Lang, Berne, 2003,
p. 247.
175. G. N a uroy , Ambroise de M ilan..., p. 247.
176. Cf. R. W. N a u ro y , T h e N ew T estam en t T ex t of S a in t A m bro se , Cambridge
Uni ver sity Press, 2008,197 p.
177. Pr. Prof. loan G. C o m a n , „Profil literar ambrozian. La aniversarea a 16 veacuri
de la hirotonia Sfântului Ambrozie ca episcop al Milanului", în: Mitropolia Banatului,
XXV (1975), nr. 4 -6 , p. 144.
178 Cf. şi Anton A d ă m u ţ , „Note asupra pragmatismului ambrozian" în Classica et
jtristiana, V, (2010), fase. 1, pp. 11-30.

69
lui Dumnezeu în inima sa, după cădere acesta l-a pierdut; astfel, datoria
oricărui îndrumător duhovnicesc este aceea de a rescrie Cuvântul lui
Dumnezeu în inima ucenicilor, aşa cum Moise a rescris Cuvântul
pe piatră. Cuvântul străpunge duritatea inimii, o vindecă de rănile
păcatului şi o întăreşte întru iubire, căci „dumnezeieştile scripturi
pe toate le întăresc (omnes aeâificat scriptura divina)"179. Cuvântul lui
Dumnezeu este lumină (Verbum Dei lux est)180, este foc care mistuie
păcatele şi aprinde sufletul de dorul după Mirele ceresc181.
A ignora Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a-ţi condamna
sufletul la moartea duhovnicească: „Aşadar dacă medicamentul leprei
este cuvântul (Si igitur leprae medicina verbum est), dispreţul cuvântului
înseamnă sigur lepra sufletului"182.
Poate mai mult decât orice, pentru Sfântul Ambrozie, Cuvântul
lui Dumnezeu este medicament care vindecă sufletul de toate rănile
păcatului:

„Cuvântul tău este medicament (Verbum tuum medicina est)"183.

Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură este medicament, nu
doar pentru că risipeşte toate uneltirile diavolului: „intră Cuvântul,
iese diavolul (intret verbum, exeat diabolus)"184,

ci mai ales pentru că Hristos vine întotdeauna în ajutorul celui ce

este în nevoi şi suferinţă, fiind tămăduitor „al bolilor grave (aegritudine
gravi)"185; „Cuvântul lui Dumnezeu este medicament nu pedeapsă (hoc
verbum medicina, non poena est)"186.

179. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , Explanatio psalmi 48, 5 ; în : CSEL 64, p. 364.

180. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Expositio evangelii secundum Lucam VII, 15, în: SC,
voi. 52, p. 14.
181. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 118, 13, 2, în: CSEL 62, pp. 281-
282.
182. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Expositio evangelii secundum Lucam V, 5, în: SC, voi.
45, p. 184.
183. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 45, 3, în: CSEL 64, p. 332.
184. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , Explanatio psalmi 45, 4, în: CSEL 64, p. 332.
185. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Expositio evangelii secundum Lucam VII, 82, în: SC,
voi. 52, p. 35.
186. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 45, 4, în: CSEL 64, p. 332.

70
 IL 2. SFÂNTA SCRIPTURĂ - HRANA ZILNICĂ A
SUFLETULUI

Sfântul Ambrozie este un martor major al secolului al IV-lea

pentru rolul şi locul Sfintei Scripturi în discursul pastoral al unui
episcop187. „Evlavia scripturală" (Schriftfrdmmigkeit)188 a Sfântului
Ambrozie a fost hrănită printr-un asiduu studiu al scrierilor lui
Filon189, evreul alexandrin al primului secol creştin, de cele ale lui
Origen, Clement Romanul, Ipolit, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de
Nazianz şi ale celorlalţi Părinţi Capadocieni, dar şi de cele ale vechilor
corifei ai culturii greco-latine precum: Platon, Cicero, Xenofon, Epicur,
A.

Virgiliu, Ovidiu etc. înţelepciunea evreiască şi filosofia clasică, în

gândirea Sfântului Ambrozie, îşi au originea în acelaşi Logos divin,
Care vorbeşte în şi prin Scriptură190.
Pentru Sfântul Ambrozie, Scriptura este „Trupul Fiului lui
Dumnezeu", la fel ca Biserica sau Euharistia191, astfel că Scriptura nu
este constituită dintr-o simplă înşiruire de cuvinte, ci cuvinte care au
o substanţă a lor: „Cuvântul lui Dumnezeu, într-adevăr, este substanţa
vitală, cu care se hrăneşte sufletul nostru [...] şi după care îşi reglează
comportamentul [...]. Prin Cuvântul lui Dumnezeu şi sub acţiunea harului

187. G. N a u ro y , Ambroise de M ilan..., p. 247.

188. Ernst D a ssm a n , Ambrosius von Mailand: Leben und Werk, Kohlhammer, Stuttgart,
2004, p. 378.
189. Despre influente lui Filon asupra Sf. Ambrozie, cf. Enzo L u c c h esi , L'usage de
Philon dans l'oeuvre exégétique de Saint Ambroise: Une „Quellenforschung" relative aux
commentaires d'Ambroise sur la Genèse, Brill, Leiden, 1977, 140 p; Adam K a m e sa r ,
„Ambrose, Philo, and the Presence of Art in the Bible", în: Journal o f Early Christian
Studies, 2001, vol. 9, nr. 1, pp. 73-103.
190. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1045.
191. Corpus ejus traditiones sunt scripturarum. Corpus ejus ecclesia est [ ...] ; in omnem
ecclesiam, quae Christi corpus est; Expositio Evangelii secundum Lucam, VI, 33-34; PL
15, 1763B; în: Ambroise de Milan, Traité sur l'Évangile de S. Luc, vol. 1, Introduction,
traduction et notes par Dom Gabriel Tissot, col. Sources Chrétiennes, vol. 45, Les
Éditions du Cerfs, Paris, 1956, p. 240.

71
Său, sufletul nostru este întărit"192193.

Cuvântul divin posedă o funcţie analoagă celei a Euharistiei,

deoarece hrăneşte omul, transformându-1; comentând versetul
scripturistic în care se spune că omul nu trăieşte doar cu pâine, ci cu
tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, Sf. Ambrozie constată
că: „într-adevăr, cuvântul este o hrană"293. „Cuvântul mistic al Sfintelor
Scripturi este o pâine care deschide inima omului [...], ca şi vinul, cuvântul
are o savoare specială"194.
Tema cuvântului şi a pâinii ocupă un loc important în gândirea
sacramentală a Sfântului Ambrozie195.

„P u rtă tor al voinţei divine, cuvântul, n u doar descoperă planul

m ântuirii, ci el este ca o m ană duhovnicească p e care trebuie să o
asimilăm, o pâine pe care trebuie să o frâ n g e m înainte de a lua pâinea,
T ru p u l lui H ristos, oferită p e masa jertfei, în cu rsu l aceleaşi slujiri
litu rgice"196.

Cuvântul lui Dumnezeu poate produce în sufletul celui hrănit cu

acesta o stare extatică numită de Sfântul Ambrozie sobria ebrietas (beţie
trează), expresie întâlnită şi în scrierile lui Filon şi ale lui Origen. Sobria
ebrietas corespunde unei chemări a Bisericii, care prin vocea Scripturii,
ne cheamă către bucuria harică: „ Vrei să mănânci, vrei să bei? Vino la
ospăţul înţelepciunii, care-i invită pe toţi cu mare vestire [...] această beţie ne

192. „Haec est enim animae nostrae vitalis substantia, qua alitur, et pascitur, et
gubernatur. Nec quidquam aliud est quod vivere faciat rationabilem animam, quam
alloquium Dei. Sicut enim augetur sermo Dei in anima nostra, dum suscipitur, dum
intelligitur, dum comprehenditur; ita etiam vita ejus augetur: et quemadmodum e
contrario alloquium Dei deficit in anima nostra, ita et incurrit ejus vita defectum.
Itaque ut connexio ista animae et corporis noştri spiritu vitali animatur, atque alitur,
et tenetur: ita verbo Dei et spiritali gratia anima nostra vivificatur", A m b r o s iu s
M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 118, 7, 7, în: CSEL 62, p. 131.
193. „Verbum enim cibus est"; Explanatio psalmi 118, 6,13, în: CSEL 62, p. 115.
194. „Mysticus sermo coelestium Scripturarum sicut panis est, qui confirmat cor
hominis [...]. Est etiam vis ferventior verbi, sicut vini"; Explanatio psalmi 1 1 8 , 13, 23-
24, în: CSEL 62, pp. 294-295.
195. Raymond J oh a n n y , L'Eucharistie centre de l'histoire, p. 13.
196. R. J oha n n y , L'Eucharistie centre de l'histoire, p. 13.

72
face cumpătaţi; aceasta este beţia harului, nu cea provenită din băutură. Ea
naşte bucurie, nu clătinare pe picioare"197.
Aşa cum vinul poate înlătura slăbiciunea trupului (I Timotei V,
23), aşa şi Cuvântul lui Dumnezeu poate înlătura orice slăbiciune a
sufletului omului198.
Sfânta Scriptură este o mare fără sfârşit în care se revarsă toate
râurile, care cuprinde în ea înţelesuri adânci şi tainice199. Ea este lucrare
a harului dumnezeiesc spre vindecarea omului de păcat: „ [...] toată
Scriptura dumnezeiască este însufleţită de harul lui Dumnezeu [...], este
un medicament sigur pentru mântuirea omului (medicina quaedem salutis
humanae)"200.
Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură este un adevărat
remediu împotriva lâncezelii şi a tristeţii; el apără sufletul de somn şi
de apatie201. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie obiectu l rugăciunii
neîncetate; întreaga noastră viaţă trebuie să fie aşezată sub acest
semn202.
Pentru a înţelege exegeza Sfântului Ambrozie, trebuie să
accentuăm faptul că tâlcuirea Scripturii este înainte de toate un act
liturgic, care, în desfăşurarea slujbei, urmează lecţionarele scripturistice.
Scriptura este văzută de credincioşii Bisericii primare mai întâi de-a
lungul unei lectio, termen pe care episcopul Mediolanului îl foloseşte
foarte des pentru a numi Sf. Scriptură203. în secolul al IV-lea, cartea nu

197. „[...] sed uis manducare, uis bibere? Veni ad conuiuium sapientiae, quae
inuitat omnes cum magna praedicatione dicens [...] sed haec ebrietas sobrios facit,
haec ebrietas gratiae, non temulentiae est. Laetitiam generat, non titubantiam";
A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Cain et Abel, I, 15, 19; CSEL 32/ 1, pp. 355-356; trad.
rom. în: Scrieri. Partea I (Tâlcuiri la Sfânta Scriptură), traducere, introducere şi note de
Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga şi prof. Maria Hetco, col. PSB, voi.
52, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 129.
198. Cf. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De Noe et arca 29, 111; CSEL 32/ 1, p. 488; trad.
rom. în: col. PSB, voi. 52, p. 233.
199. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Scrisoarea II, 3, în: PSB, voi. 53, p. 28.
200. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 1, 4; 7, în: CSEL, voi. 64, p. 4, 7.
201. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is ; Explanatio psalmi 1 1 8 , 15, în: CSEL, voi. 62, p. 75.
202. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Abraham II, 5, 22, CSEL 32/1, pp. 579-580.
203. „[...] instruit lectio"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Abraham I, 9, 86, CSEL 32/
1, p. 557; „deocet sequentium series lectionem"; De Abraham, II, 7, 41, CSEL 32/1, p.
596.

73
este un obiect cultural de mare răspândire, aşa cum a devenit după
descoperirea tiparului. Scriptura, care nu este o carte decât pentru o
minoritate de intelectuali, este pentru majoritatea creştinilor expresie
orală, Cuvânt liturgic. Ea se pretează deci mai puţin meditaţiei
personale, cât rugăciunii colective. Comentariul exegetic urmăreşte
astfel nu doar luminarea şi risipirea anumitor obscurităţi textuale, cât
mai ales explicarea Cuvântului lui Dumnezeu rostit în cadrul unei
slujbe. Ar fi preţios, din acest punct de vedere, dacă am dispune de lista
lecturilor liturgice din calendarul bisericesc milanez. Predicile inserate
în anumite scrisori ale ierarhului milanez, uneori foarte explicite
asupra lecturilor liturgice care însoţeau slujba acelei zile, arată grija pe
care o avea Sfântul Ambrozie în tâlcuirea Cuvântului lui Dumnezeu,
devenit astfel împreună glăsuire, împreună rugăciune.
Ceea ce pare sigur este că predica, în diversitatea funcţiilor şi
de-a lungul anului liturgic, în diversitatea auditoriului, în pluralitatea
intenţiilor ei, este fundamentul operei exegetice a Sfântului
Ambrozie204. în general, se pare că la baza oricărui tratat ambrozian,
fie el şi scurt, stau mai multe predici; Sfântul Ambrozie avea vocea
fragilă, o mărturiseşte chiar el în două rânduri205, iar modelele directe
din predica sa care ni s-au păstrat, spre exemplu anumite predici
inserate în scrisorile206 sale sau faimoasele sale cateheze despre Sfintele
Taine, dovedesc că discursul oral al episcopului depăşeşte rar zece
pagini.
Sfântul Ambrozie a propus uneori, se pare, credincioşilor
milanezi, cicluri de predici asupra celor şase zile ale creaţiei, asupra
patriarhilor207, asupra Psalmului 118, asupra Evangheliei după Luca,
pentru a ne mărgini doar la aceste patru exemple indiscutabile208.

204. G. N a u ro y , Ambroise de M ilan..., p. 252.

205. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Sacramentis, I, 6, 24, în : CSEL 73, p p . 25-26; De
apologia prophetae David, 2, 5, 28; CSEL 32, 2, p. 376.
206. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Scrisorile 20, 22, 41; PL 16, 994-1002; 1019-1026;
1113-1121.
207. Pentru ciclul omiliilor asupra patriarhilor a se vedea mărturia Sfântului
Ambrozie însuşi în: De Joseph, 1 , 1; CSEL 32, 2, p. 73; J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise
et l'Empire Romain, Paris, 1933, pp. 444-452.
208. G. N a u r o y , Ambroise de M ilan..., p. 253.

74
Această metodă a „îmbinării" arată unitatea centrală a gândirii Sf.
Ambrozie şi grija sa de a rezuma diversitatea învăţăturilor ieşite din
comentariul biblic la câteva teme dominante, datorită cărora tratatele
sale exegetice sunt altceva decât un simplu comentariu al versetelor
Sfintei Scripturi209.
Episcopul Mediolanului, supus unei discipline severe, a
predicii săptămânale, ba chiar zilnice în anumite perioade ale anului
liturgic210, secondat de o memorie excepţională, o putere de muncă
puţin obişnuită, cu aptitudini către introspecţie şi meditaţie, care l-au
uimit şi pe Fericitul Augustin211, a dobândit repede o reală autonomie
în rolul său de exeget. Fără a revoca modelele sale - mai ales scriitorii
greci, precum Origen, Sfântul Vasile, Didim, dar şi cei latini, Sfântul
Ciprian în mod deosebit212, fără a înceta să citească şi să discute cu o
curiozitate inepuizabilă comentariile altora, el merge întotdeauna pe
propria lui cale, urmând bineînţeles tradiţia de acum veche şi bogată,
dar cu o libertate şi o degajare ce fac din predica sa asupra Scripturii,
cu siguranţă, un fel de sinteză a exegezei primelor patru secole, dar cu
o contribuţie originală, atât prin metodă, cât şi prin temele abordate
sau forma acesteia213. A-l acuza pe Sfântul Ambrozie că i-a plagiat pe
Părinţii Răsăriteni, cum a făcut Fericitul Ieronim, se dovedeşte a fi nu
doar rea intenţie, ci mai mult, reală necunoaştere a scrierilor sale.
Mulţi critici literari l-au expediat pe Sfântul Ambrozie ca un
scriitor neoriginal, compilator al Părinţilor Răsăriteni dinaintea sa.
Chiar dacă am considera, deşi astfel am fi foarte departe de adevăr, că
Sfântul Ambrozie doar a tradus în latină teologia patristică răsăriteană,
lucrul acesta nu este deloc de o importanţă minoră. Sigur că modul
de a gândi, de a teologhisi, al Sfântului Ambrozie s-a bazat pe opera

209. G. N a u r o y , Ambroise de M ilan. . p. 253.

210. Cf. A u g u st in u s H ip p o n e n s is , Confessiones, 6, 3, 4; PL 32, 721: „Et eudent quidem
in populo verbum veritatis recte tractatem omni die dominico audiebam".
211. A u g u st in u s H ip p o n e n s is , Confessiones, 6, 3, 3; PL 32, 721.
212. Influenţa Sfântului Ciprian asupra Sfântului Ambrozie a fost analizată de Yves-
Marie D uval în numeroase studii, dar mai ales în: „Sur une page de saint Cyprien
chez saint Ambroise. Hexaemeron 6, 8, 47 et De habitu uirginem 15-17", în: R evue d '
Etudes A ugustiniennes et Patristiques, 1970, voi. 16, nr. 1-2, pp. 25-34.
213. G. N a u r o y , Ambroise de M ila n ..., pp. 250-251.

75
teologică a Părinţilor Răsăriteni, însă opera lui literară, născută dintr-o
utilitate practică indiscutabilă, este originală şi îi aparţine întru totul.
Modul în care a redat această teologie, stilul său inconfundabil,
delicateţea şi eleganţa limbii folosite, emoţia poetică şi puterea sa de
sinteză fac din Sfântul Ambrozie un scriitor de neegalat. Mai mult
decât atât poate că toţi aceşti critici literari sau teologi ar trebui să-şi
reconsidere înţelegerea noţiunii de originalitate şi posibilitatea folosirii
Tradiţiei bisericeşti în cadrul operei literare teologice. A rămâne în
Tradiţie nu înseamnă a-ţi pierde originalitatea, iar a reafirma Tradiţia
ca purtătoare a Adevărului rămâne o datorie a teologului oricărei
epoci.
Opera Sfântului Ambrozie, în ciuda diversităţii genurilor
literare, nu este de fapt decât o continuă predică, iar predica lui nu este
altceva decât o neobosită meditaţie (ruminatio2U- după un cuvânt drag
Sfântului Părinte) asupra Sfintei Scripturi214215. Cu orice ocazie, discursul
episcopului de Mediolanum, chiar şi atunci când este cuprins într-
un tratat sau într-o scrisoare redactată în liniştea cabinetului său de
lucru, este născut din predica sa, ce avea în centrul ei Cuvântul lui
Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
Aşa cum am arătat, scrierile lui Filon din Alexandria i-au ghidat
primii săi paşi, iniţiindu-1 în lectura alegorică, ce permite depăşirea
obscurităţii literei216, dar fără a fi un imitator docil al acestuia, ci l-a
corectat şi depăşit cu mult pe „maestrul său", precum se poate observa
cu uşurinţă. înainte de toate, Sfântul Ambrozie nu a uitat niciodată
că Filon este evreu şi reprezintă astfel un pericol pentru învăţătura
sa217. El a citit apoi, cu o atenţie aparent mai docilă, care nu exclude,
cu siguranţă, discernământul, dar şi lucida şi constanta retractatio a

214. Ruminatio = mmegare, meditaţie, reflecţie. Cf. Félix G a ffio t , Dictionnaire Latin
-Français, p. 1373.
215. G. N a u ro y , Ambroise de M ila n .. ., p. 247.
216. Cf. şi H. S a v o n , „Remploi et transformation de thèmes philoniens dans
la première lettre d'Ambroise à Just", dans B. GAIN, P. JAY, G. N a u ro y , Chartae
caritatis. Etudes de patristique et d'antiquité tardive en hommage à Yves- Marie Duval,
Institut d'Etudes Augustiniennes, Paris 2004, pp. 83-95.
217. H. S a vo n , „Ambroise et Philon", în: Connaissance des Pères de l'Eglise - revue
trimestrielle thématique, Nouvelle Cité, 59 (1995), p. 23.

76
modelelor lui, scrierile lui Origen şi Ipolit, cofondatori, în secolul al
IlI-lea, ai unei hermeneutici creştine metodice218.
Facerea, Psalmii, Evanghelia după Luca şi Cântarea Cântărilor sunt
principalele cărţi asupra cărora şi-a exercitat Sfântul Ambrozie efortul
hermeneutic. Aceasta nu înseamnă că el nu a comentat şi alte cărţi ale
Sfintei Scripturi, nici că asupra acestor patru cărţi, comentariul său
este exhaustiv. Abordăm astfel delicata problemă a formei literare a
exegezei biblice a Sfântului Ambrozie. Sunt numeroase titluri adăugate
ulterior, care deschid false piste; tratatele asupra lui Ilie, Nabot sau
Tobie sunt mai puţin monografii ale acestor personaje biblice, cât
îndemnuri morale (exhortationes), hrănite de tablouri savuroase
şi pitoreşti ale moravurilor contemporane, îndemnând la refuzul
lăcomiei, setei de avuţie şi cămătăriei. Neta împărţire în tomuri, scolii şi
omilii este străină operei exegetice a episcopului de Mediolanum, care
este totuşi diversă atât după formă, cât şi după conţinut219. Acestea ne
fac să susţinem că Sfântul Ambrozie nu are o hermeneutică în sensul
tehnic al cuvântului, el nu construieşte o operă exegetică coerentă
şi completă, opera sa scrisă fiind născută aproape întotdeauna din
predica sa, şi chiar şi acolo unde ne putem îndoi, totuşi fără a fi siguri
de acest lucru, că citim un text redactat direct, fără etapa prealabilă a
unui discurs oral, acesta continuă să imite particularităţile cuvântului
rostit220.
Toată opera literară a Sfântului Ambrozie al Mediolanului apare
astfel ca un vast comentariu al Sfintei Scripturi şi nu doar scrierile
exegetice, ci întreaga activitate literară ambroziană este bazată pe
Sfânta Scriptură:

„Sunt putini scriitori bisericeşti atât de opulenţi în citate biblice [...].

Pentru Sfântul Ambrozie, Biblia este izvorul oricărui adevăr, oricărei
frumuseţi, oricăreifilosofii [...]. Ea este sfătuitoarea sigură în problemele
zilnice, legea supremă la care el se raportează constant şi care primează,

218. G. N a u r o y , Ambroise de M ilan. . p. 249.

219. G. N a u r o y , Ambroise de Milan..., p. 251.
220. Cf. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 435-479; G. N a u r o y , Ambroise de
Milan. Écriture et esthétique, pp. 252-253.

77
 în ochii săi, asupra tu tu ro r celorlalte, de v rem e ce toate celelalte trebuie
să se inspire din ea şi n u valorează decât p en tru conformitatea lor cu
p rincipiile ei"221.

Având în vedere că nu este posibil să urmăm cu precizie o ordine

cronologică a compunerii lucrărilor Sf. Ambrozie,222 le vom prezenta în
ordinea în care apar în Clavis Patrum Latinorum223, urmând împărţirea
clasică a operei sale literare: scrieri exegetice, scrieri morale şi ascetice,
scrieri dogmatice, scrisori şi imnuri224.

II. 3. SCRIERILE EXEGETICE

2. Hexaemeron (Exameron)225 cuprinde şase cărţi, alcătuite

din nouă omilii, rostite în Postul Mare, în unul dintre anii 386-390226.
Cărţile I, III şi V conţin câte două omilii, ceea ce ne face să concluzionăm
că în ziua întâi, a treia şi a cincea din Săptămâna Mare a Postului
Paştelui, Sfântul Ambrozie a predicat o dată dimineaţa şi încă o dată
seara. Scrierea este menţionată şi în două dintre scrisorile Sfântului
Ambrozie227. Aşa cum indică şi titlul, lucrarea este un comentariu
asupra celor şase zile ale creaţiei, imitat după Hexaemeronul Sfântului

221. Pierre de L a b r io l l e , Saint Ambroise, Ed. Bloud, Paris, 1908, p. 8.

222. Despre cronologia scrierilor Sf. Ambrozie, cf. Michaela Z elz er , „Zur
Chronologie der Werke des Ambrosius. Überblick über die Forschung von 1974 bis
1997", în: N ec timeo mori, pp. 73-92.
223. E. D e k k e r s , Clavis Patrum Latinorum, Brepols, 31995
224. Maria Grazia M a r a , în: J. Q u a st en , Patrology, voi. IV, pp. 152-153.
225. PL 14, 123 - 274; CSEL 32/ 1, pp. 3-261; trad. rom. în: PSB, vol. 52, pp. 31-56;
Clavis Patrum Latinorum 123.
226. J. Q u a st e n , Patrology, v o i. IV, p. 153; J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 513-
520.
227. Scrisorile, XLIII, 1; XLV, 1; PL 1 6 ,1120C; 1 6 ,1142A.

78
Vasile cel Mare. De aici şi faptul că interpretarea ambroziană a Facerii
exclude, la fel ca cea a Sfântului Vasile cel Mare, orice alegorie; scopul
moral este evident, constând în ilustrarea bunăvoinţei şi providenţei
lui Dumnezeu, manifestate în opera Sa creatoare. Practic, Sfântul
Ambrozie se abandonează cu emoţie descrierii frumuseţii lumii, a
perfecţiunii ce domneşte până şi în cele mai mici lucruri, a purtării
de grijă a lui Dumnezeu, Care veghează asupra tuturor. Opera sa
este deosebit de îngrijită sub aspect literar, demonstrând măsura în
care Sfântul Ambrozie s-a dedicat lecturilor din Vergilius, Ovidius
şi Horatius228. După Fericitul Ieronim, Sfântul Ambrozie s-a folosit
în redactarea acestei scrieri nu doar de comentariul Sfântului Vasile
cel Mare, ci şi de comentariile pierdute ale lui Origen şi Ipolit al
Romei229. Popularitatea acestei lucrări este dovedită şi de numeroasele
manuscrise care o conţin, a căror clasificare a fost făcută de Karl
Schenkl230.
2. Despre Paradis (De Paradiso)231, a fost scrisă între anii 375-
378232. Lucrarea este amintită în Scrisoarea XLV în care afirmă că „am
scris multe despre Rai, cu toate că nu sunt încă preot bătrân"233. Sfântul
Ambrozie examinează în această carte despre locul unde este Edenul,
despre dialogul Evei cu şarpele şi ce viclenii a folosit diavolul pentru
a o ispiti pe femeie. Este o expunere mistică despre Rai şi faptele
protopărinţilor noştri, al cărei izvor este De sacrificio a lui Filon, despre
care Sfântul Ambrozie mărturiseşte „datorită simţirii sale evreieşti nu

228. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1060.

229. IERONIM, Epistula 84,7; PL 22,749: „Nuper Sanctus Ambrosius sic Hexaemeron
illius compilavit, ut magis Hippolyti sententias Basiliique sequeretur. Ego ipse,
cujus aemulatores esse vos dicitis, et, ad caeteros talpae, caprearum in me oculos
possidetis, si malo animo fuissem erga Origenem, interpretabas essem hos ipsos,
quos supra dixi, libros, ut mala ejus etiam Latinis nota facerem; sed nunquam teci, et
multis rogantibus acquiescere nolui".
230. CSEL, 32/ 1, p. XXXIII sq.
231. PL 14, 275 - 314; CSEL 32/ 1, pp. 265-336; trad. rom. în: PSB, voi. 52, pp. 61-112;
Clavis Patrum Latinorum 124.
232. J. Q u a st e n , Patrology, v o i. IV, p. 1 5 4 ; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1074.
233. „Lecto Hexaemero, utrum paradisum subtexuerim, requirendum putasti, et
quam de eo haberem sententiam, significandum, idque velle te studiose cognoscere.
Ego autem jam dudum de eo scripsi, nondum veteranus sacerdos" Scrisoarea a XLV-a.
Ambrozie către Sabin, 1; PL 1 6 ,1142B, trad. rom. în: PSB, voi. 53, p. 214.

79
înţelegea cele duhovniceşti"234. După Sfântul Ambrozie, Raiul „este sufletul
omului, în care s-au dezvoltat germenii virtuţilor"235. Sunt combătute în
această scriere câteva învăţături ale ereticilor gnostici, maniheeni, dar
şi sabelieni, fotinieni şi arieni.
3. Despre Cain şi Abel (De Cain et Abel)236, în două cărţi237,
compuse imediat după scrierea anterioară, pe care o şi continuă238,
în unele manuscrise apare cu denumirea A doua carte despre Paradis.
Sfântul Ambrozie tratează în aceste două cărţi despre naşterea, viaţa şi
apoi uciderea lui Abel de către Cain. El arată că aşa cum Isaac şi Iacov
erau chipul a două popoare potrivnice, Cain şi Abel sunt tipul a două
categorii de oameni: păcătoşii şi drepţii. Cain şi Abel sunt interpretaţi
şi eclesiologic, primul reprezentând poporul iudaic, care L-a răstignit
pe Mântuitorul Hristos, iar al doilea pe creştini. Ca şi în lucrarea
anterioară, foloseşte ca sursă de inspiraţie scrierea De sacrificio a lui
Filon.
4. Despre Noe (De Noe)239, cuprinde istoria potopului şi
viaţa lui Noe. Explică fiecare fragment din această istorie după cele
trei sensuri: literal, spiritual şi alegoric. Datarea cărţii este nesigură;
cei mai mulţi cercetători dau pentru compunerea ei, fie anii 378-379,
fie 383-384240. Karl Schenkl o datează cu anul 384 şi consideră că titlul
iniţial al lucrării este De Noe, susţinând că cel de De Noe et archa, aşa
cum apare în Patrologia Latina, este o adăugare ulterioară241. Arca este

234. „Philon autem, quoniam spiritalia Judaico non capiebat affectu"; A m b r o s iu s

M e d io l a n e n s is , De Paradiso, 4, 25, CSEL 32/ 1, p. 281; PL 14, 301B.
235. „Unde plerique paradisum animam hominis esse voluerunt, in qua virtutum
quaedam germina pullulaverint"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Paradiso, 11, 51;
CSEL 32/ 1, p. 308; PL 14, 318C.
236. PL 14,315 - 360; CSEL 32/1, pp. 339-409; trad. rom. in: PSB, vol. 52, pp. 117-172;
Clavis Patrum Latinorum 125.
237. J. Q u a st e n , Patrology, vol. IV, p. 155; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1047; J.
-R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 439.
238. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Cain et Abel, 1 , 1; CSEL 3 2 / 1 , p . 3 3 9 ; PL 14, 3 3 3 .
239. PL 14, 361-416; CSEL 32/1, pp. 413-497; Clavis Patrum Latinorum 126; trad. rom.
in: PSB, vol. 52, pp. 177-242.
240. J. Q u a st e n , Patrology, vol. IV, pp. 155-156; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p.
1054; J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 439.
241. CSEL 32/ 1, p. XXIII-XXVI.

80
pentru Sfântul Ambrozie „o înfăţişare a trupului omenesc"242, iar când
Dumnezeu a poruncit lui Noe să intre în corabie, a vrut să spună:
„acum intră în tine însuţi, în mintea ta, în lăuntrul sufletului tău. Acolo e
scăparea, acolo e cârma vieţii tale"243.
5. Despre Avraam (De Abraham)244, în două cărţi, a fost
scrisă cel mai târziu în 388245. Prima carte este născută din literatura
catehetică adresată catehumenilor în Postul Mare, în ciuda primei
fraze de la începutul acestei scrieri: „Abraham libri huius titulus est"246.
J. -R . Palanque dă ca mărturie a originei catehetice a lucrării pasajele
1.24, 1.25, 1.59 şi 1.89 din prima carte; considerând lungimea scrierii,
presupunem alcătuirea ei din mai multe cateheze247. Lucrarea este un
elogiu adus patriarhului Avraam, ale cărui fapte şi virtuţi, descrise
minuţios de Sfântul Ambrozie, sunt date ca exemplu candidaţilor care
se pregăteau pentru primirea Botezului.
Itinerariul patriarhului este cel al oricărui convertit: el merge,
progresiv şi în etape, de la superstiţie şi păgânism, la Dumnezeu şi
descoperire, de unde şi tematica „Deum sequi", fundamentală pentru
Sfântul Ambrozie248. Sfântul Ambrozie insistă în această primă carte a
lucrării De Abraham asupra vieţii conjugale, ceea ce ne face să conchidem
că printre catehumeni erau numeroşi tineri care se pregăteau pentru
căsătorie sau tineri nu demult căsătoriţi. Adulterul şi concubinajul
sunt ferm condamnate de Sfântul Ambrozie, iar divorţul este asimilat

242. „ [ ...] humanifiguram corporis"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Noe, 6, 13; CSEL

32 ¡\, p. 422; PL 14, 387, trad. rom. în: PSB voi. 52, p 183.
243. „ [ ...] in te ipsum intra, in tuam mentem, in tuae animae principale, ibi salus est, ibi
gubernaculum"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Noe, 12, 38; CSEL 32 /l, p. 437; PL 14,
397, trad. rom. în: PSB voi. 52, p. 195.
244. PL 14, 419-500; CSEL 32/ 1, pp. 501-638; Clavis Patrum Latinorum 127.
245. In ceea ce priveşte data compunerii acestei cărţi, s-au avansat mai multe ipoteze.
J. -R. P a la n q u e propune anii 382-383, în timp ce maurinii, Karl Schenkl şi Otto
Bardenhewer o plasează în jurul anului 387. Pentru izvoare şi tradiţia manuscriselor
lucrării cf. Karl Schenkl, CSEL 32,1, pp. XXVI-XXVIII; J. Q u a st e n , Patrology, vol. IV,
p. 156; C. K a n n e n g ie sse r , Hanăbook..., p. 1057, J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p.
509.
246. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Abraham I, I, 1; CSEL 32/ 1, p. 501.
247. J. Q u a st e n , Patrology, p. 156.
248. H. S a vo n , Saint Ambroise devant l'exégèse de Philon le Juif, vol. I (textes et notes),
Paris, 1977, pp. 294-300.

81
adulterului. Foarte multe pasaje de acest fel din această scriere vor fi
incluse de Graţian în Decretul său2i9.
Cartea a doua pare a fi un tratat aşternut în scris. Datorită
caracterului său erudit, care este mult diferit de expunerea morală din
prima carte, K. Schenkl consideră că această carte nu mai este adresată
catehumenilor, ci celor ce au primit Botezul cu ceva timp în urmă.
Sfântul Ambrozie dezvoltă în această carte o exegeză alegorică şi
spirituală şi nu se mai rezumă, ca în prima carte, la îndemnuri morale.
Patriarhul Avraam devine din model al virtuţii (Cartea I), paradigmă a
înţelepciunii biblice. Această alcătuire în două cărţi, una morală şi alta
alegorică, amândouă interpretând acelaşi text scripturistic, anticipează
binecunoscuta lucrare a Sfântului Grigorie de Nyssa, Viaţa lui Moise249250.
6. Despre Isaac şi despre suflet (De Isaac vel anima)251, în ciuda
diferitelor opinii, pare a fi un tratat scris252. în ceea ce priveşte data
scrierii, s-au emis mai multe opinii: Jean-Rémy Palanque propune anul
391253, maurinii 387, iar Karl Schenkl 388254. Sfântul Ambrozie relatează
în această lucrare despre căsătoria lui Isaac cu Rebeca, comparată cu
unirea Logosului cu sufletul omului, potrivit exegezei origeniene la
Cântarea Cântărilor, de care se foloseşte mult în scriere255.
7. Despre binele morţii (De bono morţiş)256 a fost redactată
imediat după Despre Isaac şi suflet, între care există o strânsă legătură.
Pare a fi alcătuită din două omilii, pe la anul 390257. în această lucrare,
Sfântul Ambrozie vorbeşte despre trei tipuri de posibilităţi de a muri:
moartea sufletului datorată păcatului, moartea mistică de care vorbeşte
Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani VI, 4, prin care murim

249. Cf. J. G a u d e m e t , „L'apport de la patristique latine au Décret de Gratien en

matière de marriage" în: Studia Gratiana, 2,1954, pp. 48-71.
250. B. R a m se y , Ambrose, p. 57.
251. PL XIV, 501-534, CSEL 32/ 1, pp. 641-700; Clavis Patrum Latinorum 128.
252. J. Q u a st e n , Patrology, pp. 156-157.
253. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 540.
254. CSEL 32/ 1, p. XXVI.
255. CSEL 32/1, pp. XVI-XVIII; Cf. şi C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., pp. 1060-1061.
256. PL 14, 539-568; CSEL 32/1, pp.’ 703-753; trad. rom. în: PSB, vol. 52, pp. 465-500;
Clavis Patrum Latinorum 129.
257. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1064; J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p.
540.

82
păcatului pentru a trăi în Domnul Iisus Hristos şi moartea naturală,
prin care sufletul se desparte de trup. Spre sfârşitul cărţii, bazându-se
pe cartea Ezdra IV, considerată canonică de Sfântul Ambrozie, evocă
ziua Judecăţii de Apoi, „ziua încununării aşteptată de toţi, pentru ca
în acea zi, cei învinşi să roşească, iar victorioşii să primească adevărata
cunună a biruinţei"258.
8. Despre lacov şi viaţa fericită (De Iacob et vita beata)259
alcătuită din două cărţi, a fost scrisă, după Jean-Rémy Palanque, în
jurul anului 386260, iar după Karl Schenkl şi Otto Bardenhewer, în anul
387261. Lucrarea are la bază două predici distincte262, aşa cum reiese
şi din text: „ut ad exordia sermones hujus severtamur", „sicut legi audisti
hodie"263, în care autorul se ocupă de cartea IV Macabei, ce a circulat
între cărţile anaghinoscomena ale Sfintei Scripturi. întâlnim în scriere o
serie de sfaturi practice date noilor botezaţi pentru a dobândi sfinţenia
şi perfecţiunea vieţii în care s-au angajat prin Botez.
9. Despre patriarhul Iosif (De Ioseph)264 constă într-o singură
predică265, după cum consideră Otto Bardenhewer266 şi Jean-Rémy
Palanque267. Cât priveşte datarea lucrării, J.-R. Palanque o plasează în
anul 388268, iar Karl Schenkl şi Otto Bardenhewer, în 389-390.
în această lucrare, Sfântul Ambrozie descrie, cu toate podoabele
elocinţei sale, rezistenţa lui Iosif la ispitirile femeii lui Putifar. El este
dat ca exemplu pentru curăţia şi nevinovăţia sufletului la care poate
ajunge un creştin, cât şi ca prefigurare a Jertfei Mântuitorului Hristos.

258. „Coronae enim dies exspectatur ab omnibus; ut intra eum diem et vieţi erubescant, et
victores palmam adipiscantur victoriae”; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De bono morţiş X,
46; PL XIV, 588; trad. rom. în: PSB, voi. 52, p. 492.
259. PL 14, 627-670; CSEL 32/ 2, pp. 3-70; Clavis Patrum Latinorum 130.
260. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 514.
261. O . B a r d e n h ew e r , Patrology: The Lives and Works of the Fathers of the Church,
translated by Thomas Shahan, Freiburg im Breisgau, 1908, p. 434.
262. O . B a r d e n h ew e r , Patrology, p. 434.
263. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Iacob I, V, 17; II, V, 23; PL 14, 635; PL 14, 653.
264. PL 14, 673-705; CSEL 32/ 2, pp. 73-122; Clavis Patrum Latinorum 131.
265. „Meministi certe verborum meorum”, A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Ioseph VI,
30; PL 14, 686; cf. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1061.
266. O . B a r d e n h ew e r , Patrology, p. 434.
267. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise..., p. 442.
268. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise..., p. 522.

83
Iosif este tipul tainic al Mântuitorului Hristos269. Astfel, este uşor de
înţeles de ce întâlnim în scrierea aceasta atât tâlcuirea morală, cât şi
cea alegorică270.
10. Despre binecuvântările patriarhilor (De benedictionibus
Patriarcharum) sau Despre patriarhi (De Patriarchis271) este o lucrare ce
pare a fi redactată direct în scris de către Sf. Ambrozie, după anul
390272, „nefiind în ea nicio urmă a stilului omiletic"273.
Este un comentariu la Facerea 48-49, completând lucrarea sa
anterioară De Ioseph. în această scriere, Sfântul Ambrozie accentuează
înţelesul moral şi alegoric legat de binecuvântarea dată de Iacov fiilor
săi.
11. Despre fuga de obiceiurile acestui veac (De fuga saeculi)274.
Cercetătorii par a fi de acord în privinţa originii omiletice a acestei
lucrări. Maurinii o datează în jurul anului 387, în timp ce Jean-Rémy
Palanque o plasează în anul 394, în contextul politic creat după moartea
lui Teodosie cel Mare275. Karl Schenkl şi Otto Bardenhewer fixează ca
terminus post quem anul 378276.
Sfântul Ambrozie tratează în această scriere despre cetăţile de
refugiu, menţionate în Numeri 35, 11-34, inspirându-se din lucrările
Legum allegoriae şi De fuga et inventione ale lui Filon din Alexandria.
„Dintre toate scrierile Sfântului Ambrozie inspirate din Filon, De fuga saeculi
pare a f i cea mai originală"277. Această scriere se încheie cu o doxologie,
ceea ce întăreşte caracterul omiletic al lucrării278.

269. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De Ioseph, IX, 47; PL 14, 694.

270. Cel mai competent studiu de până acum asupra acestei scrieri a Sfântului
Ambrozie este G. N a u ro y , Exégèse et création littéraire chez Ambroise de Milan: L'exemple
du De Ioseph Patriarcha, „Collection des Études Augustiniennes", vol. 181, Institut
d'Études Augustiniennes, Paris, 2007, 539 pp.
271. PL 14, 707-728; CSEL 32/ 2, pp. 125-160; Clavis Patrum Latinorum 132; trad. rom.
în: PSB, vol. 52, pp. 345-368.
272. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 540.
273. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1066.
274. PL 14, 597-624; CSEL 32/ 2, pp. 163-207; Clavis Patrum Latinorum 133.
275. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 549-550.
276. CSEL 32/ 2, pp. XVI-XVII.
277. H. S a v o n , Saint Ambroise devant l'exégèse de Philon le Juif, vol. 1, Études
Augustiniennes, Paris, 1977, p. 330.
278. „ [ ...], per Dominum nostrum Jesum Christum, cui regnum est a saeculis, et nunc, et

84
 12. Despre rugăciunea lui Iov şi David (De interpellatione lob
et David)279, în patru cărţi, a fost compusă către anul 387280. Scrierea
tratează despre suferinţele lui Iov, despre răul fizic şi răul moral,
cauze ale suferinţei umane. Două, dintre cele patru cărţi, se sfârşesc
printr-o doxologie (II, 36 şi IV, 31), fiind practic comentarii asupra
Psalmilor 41,42 şi 72. Celelalte comentează Cartea Iov, cu aluzii la viaţa
contemporană Sfântului Ambrozie. Pasajele IV, 15; IV, 23-25 şi IV, 29,
conţin referinţe clare la polemica antiariană.
23. Despre apărarea profetului David (De apologia prophetae
David)281. Acest discurs a fost pronunţat la Milan, în 384282, la puţin
timp după moartea împăratului Graţian, sau în anul 387283, ţinând
cont de data uzurpării teritoriului lui Valentinian II de către Maxim, şi
a fost dedicat împăratului Teodosie cel Mare.
în această lucrare, Sfântul Ambrozie tratează despre păcatele
regelui David, adulterul acestuia, dar şi omuciderea, aşa cum ne
relatează capitolul 12 din Cartea a doua a Regilor, evidenţiind cât de mare
este iertarea lui Dumnezeu, atunci când ne plângem păcatele. Asupra
acestui subiect a fost avansată şi o interpretare politică284. în regele
David, vinovat de adulter, Sfântul Ambrozie îl indică pe Valentinian II,
care era vinovat de adulter spiritual, acceptând simpatiile pro-ariene
ale împărătesei Justina285.
Sfântul Ambrozie comentează, în această scriere, Psalmul 50,
verset cu verset, inspirându-se din comentariile similare ale lui Origen
şi Didim cel Orb286, psalm care este el însuşi un simbol al căinţei creştine

semper, et in omnia saecula saeculorum. A m en"; AMBROSIUS MEDIOLANENSIS, De

fuga, 9, 58; CSEL 32 /2, p. 207.
279. PL 14, 835-890; CSEL 32/ 2, pp. 211-296; Clavis Patrum Latinorum 134.
280. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 521-522.
28 1. PL 14, 8 9 1 -9 6 0 ; CSEL 32/ 2, pp. 2 9 9 -3 5 5 ; Clavis Patrum Latinorum 1 3 5 -1 3 6 ; trad.
rom. de Andreea Stănciulescu în: Sfântul Ambrozie cel Mare, episcopul Mediolanului,
Despre pocăinţă, Editura Cartea Ortodoxă - Egumeniţa, Galaţi, 2 0 0 4 , pp. 5-6 5 .
282. J. Q u a st e n , Patrology, voi. IV, p. 162.
283. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 520-521.
284. Cf. J. Q u a st en , Patrology, p. 162.
285. J. Q u a st e n , Patrology, p. 162.
286. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1057.

85
şi al spălării păcatului prin Botez287.
14. Despre Sfântul Ilie şi despre post (De Helia et Jejunio)288, în
două cărţi, pare a fi alcătuită după descoperirea imnului ambrozian289,
deci după anul 386290. Stilul oral al lucrării se descoperă în ochii
cititorilor îndeosebi din amintirea lecturilor scripturistice din cursul
slujirii: „audistis hodie in lectione decursă"291, „audistis quid lectum sit
hodie"292. Se pare că a folosit ca izvor al acestei lucrări trei omilii ale
Sfântului Vasile cel Mare: Omilia I. Despre post; Omilia a XllI-a. Despre
botez şi Omilia a XlV-a. Despre beţie.
în prima carte dă exemple vetotestamentare, de la Adam la
A

prorocul Daniel, cu privire la postire şi foloasele acesteia. In cartea a

doua combate beţia şi mâncatul în exces, comentând şi capitolul 23
din Isaia.
15. Despre istoria lui Nabot (De Nabuthae historia)293294 este
bazată pe relatarea din III Regi XXI şi reprezintă o exegeză spirituală la
întreaga naraţiune scripturistică despre oprimarea lui Nabot de către
regele Ahab. Acest episod „este inserat de către Ambrozie în contextul
social, politic şi religios în care era el însuşi protagonist"29i.
Se pare că această lucrare a fost redactată în scris de către Sfântul
Ambrozie în jurul anului 389295. După cum reiese şi din notele lui Karl
Schenkl296, izvorul principal de inspiraţie pentru această carte, folosit
de Sfântul Ambrozie, îl reprezintă două omilii ale Sfântului Vasile cel

287. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Apologia prophetae David I, 17, 81; CSEL 32/ 2,

pp. 352-353.
288. PL 14, 731-764; CSEL 32/ 2, pp. 411-465; Clavis Patrum Latinorum 137.
289. „[...] si nos Christo, non vino et sicerae surgamus. Hymni dicuntur, et tu
citharam tenes? Psalmi canuntur, et tu psalterium sumis aut tympanum"; A m b r o s iu s
M e d io l a n e n s is , De Helia et ieiunio, 15, 55; CSEL 32/ 2, p. 445.
290. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 527. Pentru evaluarea manuscriselor
acestei scrieri cf. CSEL 32/ 2, p. XXXVII-XXXX.
291. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Helia et ieiunio, 20, 75; CSEL 32/ 2, p. 457.
292. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De Helia et ieiunio, 21, 77; CSEL 32/ 2, p. 458.
293. PL 14, 765-792; CSEL 32/ 2, pp. 469-516; Clavis Patrum Latinorum 138.
294. M. G. M a r a în: J. Q u a st en , Patrology, voi. IV, p. 160.
2 9 5 . J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p p . 5 2 8 -5 2 9 ; J. Q u a st en , Patrology, v o i. IV, p.
160; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1063.
296. „denique non praetermittam in his tribus opusculis Ambrosium multa ex
Basilii deprompsisse, qua de rex mox accuratius agendum erit", CSEL 32/ 2, p. VII.

86
Mare: a bogatului nebun (Lc XII, 18) şi Omilia împotriva bogaţilor (Mt
IX, 16-24)297.
16. Despre Tobie (De Tobia)298, compusă după anul 376299,
către sfârşitul domniei lui Valentinian, când Imperiul Roman de Apus
începe să aibă conflicte cu hunii. Scrierea relatează istoria lui Tobie,
model de virtute pentru creştini. Foarte multe citate din Vechiul şi Noul
Testament sunt folosite de Sfântul Ambrozie pentru a combate bogăţia
şi zgârcenia. Izvoarele pentru această lucrare a Sfântului Ambrozie
sunt: Virgiliu, dintre clasici, şi Sfântul Vasile cel Mare, dintre Părinţii
Răsăriteni, îndeosebi Omilia la Psalmul XIV300.
17. Comentarii la 12 Psalmi ai lui David (Enarrationes in XII
Psalmos Davidicos)301. Sunt comentaţi Psalmii I, XXXV - XL, XLIII, XLV,
XLVII, XLVIII, LXI. Au fost scrise după anul 387302 şi încheiate chiar
pe patul de moarte, potrivit biografului său, Paulin al Mediolanului,
care ne relatează că Sfântul Ambrozie lucra la Psalmul XLIII înainte
de a trece la cele veşnice303. Urmează tâlcuirile Sfântului Vasile cel
Mare şi ale lui Origen la Psalmi. în Psalmi, Sfântul Ambrozie vede
concentrarea întregii învăţături a Sfintei Scripturi: „în cartea Psalmilor
poate f i găsită calea sporirii pentru toţi şi, ca să spunem aşa, leacul pentru
salvarea omului"304305.
La începutul lungului comentariu asupra Psalmului XXXVP05,
Sfântul Ambrozie se vede nevoit a explica sensurile Sfintei Scripturi şi
legăturile cu cărţile biblice specifice:

297. Ambele omilii sunt traduse de Pr. D. F ec io r u , în: PSB, voi. 17, pp. 399-421.
298. PL 15, 797-832; CSEL 32/ 2, pp. 519-573; Clavis Patrum Latinorum 139.
299. Părerea cercetătorilor asupra anului compunerii acestei lucrări diferă destul de
mult: Von Campenhausen propune anul 376, Bardenhawer 380, iar Palanque, 389.
Cf. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 528; J. Q u a st en , Patrology, voi. IV, p. 161.
300. Cf. J. Q u a st en , Patrology, voi. IV, p. 161.
301. PL 14, 963-1238; CSEL 64; Clavis Patrum Latinorum 140.
302. Omiliile la aceşti 12 psalmi au fost rostite la date diferite şi nu este uşor a
preciza cu exactitate anul în care au fost alcătuite fiecare; cf. J. -R. P a la n q u e , Saint
.Ambroise..., p p . 518-519; 550-553; 555; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1066.
303. P a u l in u s M e d io l a n e n s is , Vita Ambrosii, 42; PL 14, 44D.
304. „in libro Psalmorum profectus est omnium, et medicina quaedam salutis
humanae"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 1, 7; CSEL 6 4 , p. 6.
305. Cuprinde 66 pagini în: CSEL 64, ed.a Il-a, revizuită de M. Zelzer, Vienna, 1999.

87
 „Toată Scriptura este fie naturală, fie mistică, fie morală: naturală în
Facerea în care se spune cum s-a făcut cerul, mările, pământul şi în ce
fel este constituit pământul; mistică, în Levitic în care înţelegem Taina
Preoţiei; morală, în Deuteronom, în care viaţa umană este formată
după preceptul Legii''306.

18. Comentariul la Psalmul CXVIII (Expositio Psalmi CXVIII)307,

în 22 de predici, redactate în scris în jurul anilor 386-390308, comentează
cel mai lung psalm biblic. Sfântul Ambrozie îşi propune în această
carte să indice creştinilor mijloacele de a atinge desăvârşirea.
19. Comentariul la Evanghelia după Luca (Expositio Evangelii
secundam Eucam)309, în 10 cărţi, este scrierea cea mai considerabilă a
Sfântului Ambrozie şi singura sa exegeză la Noul Testament. în ciuda
titlului, nu este un tratat propriu-zis, întrucât această operă este
formată dintr-un ansamblu de omilii, ţinute în anii 377-378, şi revăzute
pentru redactarea finală, în jurul anilor 389 -390310.
Faptul că nu avem de-a face cu un tratat sistematic este
demonstrat şi prin aceea că Sfântul Ambrozie nu comentează întregul
text al Evangheliei după Luca şi aprofundează chiar pasaje întregi din
celelalte trei Evanghelii. A treia carte din această operă, care tratează
despre genealogia Mântuitorului după Evanghelia de la Matei şi Luca,
pare să fie o reelaborare a întrebărilor şi răspunsurilor despre Evanghelii,
scriere a lui Eusebiu de Cezareea311. Virgiliu ocupă un loc important

306. „Omnis scriptura divina vel naturalis vel mystica vel moralis est. Naturalis in
Genesi, in qua exprimitur, quomodo facta sunt caelum maria terrae et quemadmodum
mundus iste sit constitutus; mystica in Levitico, in quo comprehenditur sacerdotale
mysterium; moralis in Deuteronomio, in quo secundum legis praeceptum vita
humana formatur"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 36, 1; CSEL 64, p.
70.
307. PE 15,1261-1604; CSEL 62; Clavis Patrum Latinorum 141; trad. rom. fragmentar
de pr. asist. C. Necula în: Sfântul A m b r o z ie a l M il a n u l u i , Viu va fi sufletul meu - părţi
alese din Comentariul la Psalmul 118, traducere, adaptare, introducere: pr. asist. univ.
drd. Constantin N ec u la , Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000.
3 0 8 . J. Q u a st e n , Patrology, p. 1 6 3 ; J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 5 2 4 .
309. PL 15,1607-1944; CSEL 32/ 4; Clavis Patrum Latinorum 143.
310. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p p . 529-531; C. K a n n e n g ie sse r , Etandbook...,
p. 1050.
311. J. Q u a st e n , Patrology, p. 164.

88
printre izvoarele clasice folosite de Sfântul Ambrozie în alcătuirea
acestui tratat312, alături de Ovidiu, Xenofon, Pliniu, Cicero etc., iar
printre scriitori bisericeşti, în afară de Eusebiu şi Origen, Sfântul Ilarie
de Pictavium ocupă un loc central.
Exegeza ambroziană, în Expositio Evangelii secundum Lucam, este
consolidată pe triplul sens al Scripturii313: istoric sau literal, moral
şi mistic sau alegoric, Sfântul Ambrozie urmându-1 în acest sens pe
Origen314.
în întreaga operă se vede puternica insistenţă de a demonstra
natura umană şi divină a Mântuitorului Hristos, contestată de arieni;
eclesiologia şi mariologia primesc aici un spaţiu larg: Sfântul Ambrozie
este unul dintre primii scriitori latini interesaţi de mariologie315.

312. Citat de trei ori într-o singură frază (A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Expositio

evangelii secundum Lucam X, 149, în: SC, voi. 52, pp. 205-206; PL 15,1935)!
313. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1051; J. Q u a st en , Patrology, pp. 164-165.
314. Cf. şi Pr. Lector Dr. Uie M e l n ic iu c -P u ic ă , „Sfântul Ambrozie al Mediolanului.
Expunere la Evanghelia după Luca", în Teologie şi Viaţă, nr. 5-8, mai-august, 2013,
pp. 156-167 şi în: limba engleza „Biblical Intertextuality in St. Ambrose's Expositio
evangelii secundum Lucam", în: Text şi discurs religios, nr. 5, 2013, pp. 183-193.
315. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii creştine vechi grceşti şi
latine, voi. II, De la Conciliul de la Niceea până la începuturile Evului Mediu, tomul I,
traducere de Elena Caraboi, Doina Cernica, Emanuela Stoleriu şi Dana Zămosteanu,
Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 302.

89
 II. 4. SCRIERI MORAL - ASCETICE

Activitatea literară a Sfântului Ambrozie nu se rezumă doar la

explicarea Cuvântului lui Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi - chiar
şi aceasta însă urmăreşte, în mod clar, un scop pragmatic: creşterea
duhovnicească a creştinilor şi întărirea lor în credinţă, prin rescrierea
Cuvântului lui Dumnezeu în inimile lor - ci, mai mult, Sfântul Părinte
elaborează o serie de scrieri destinate unor ucenici ai lui, în care se
îngrijeşte de starea morală a acestora, oferindu-le o serie de sfaturi
necesare în lupta lor ascetică de zi cu zi:

„ în ch id e deci acest avut al tău - sufletul curat şi inima bu n ă - apără-l

co n tin u u cu băgare de seamă, adăposteşte-l cu îngrădirea grijii deosebite,
p en tru ca n u cum va să năvălească în el şi să n u-l robească patimile
n ebu neşti ale tru pu lui, p en tru ca să n u se a ru n ce asupra lui tulburări
p uternice, p en tru ca să n u-ţi răpească trecătorii recolta. Păzeşte om ul
tău cel lău ntric! N u neglija şi n u dispreţui acest avut preţios. F ru ctele
sale n u cad şi n u se term ină cu tim pul, ci răm ân statornice p en tru
m ântuirea veşnică " 316.

între operele morale şi ascetice, prin care ajunge la înălţimi

neîntrecute în viaţa duhovnicească, este capodopera sa, De officiis
ministrorum. Alături de aceasta stau câteva tratate în care Sfântul
Ambrozie tratează tema fecioriei, recomandându-o cu fervoare
ucenicilor lui: De virginibus, De viduis, De virginitate, De institutione
virginis şi Exhortatio virginitatis.
1. De Officiis ministrorum (Despre slujirea preoţilor)317. Datarea
acestei scrieri pune dificultăţi notabile: Baronius fixând ca an al scrierii

316. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De ojficiis ministrorum, I, 30, 150; PL 16, 72C; De

officiis ministrorum, I, 3,11; PL 16, 27AB.
317. PL 16, 25-194; Clavis Patrum Latinorum 144.

90
377318, Otto Bardenhewer 386319, iar maurinii 391320. încercarea lui Jean-
Remy Palanque de a plasa lucrarea în a doua jumătate a anului 389
nu este convingătoare321. Un mare număr de cercetători sunt de acord
în ceea ce priveşte originea omiletică a lucrării (Ihm, Bardenhewer,
Schmidt, Palanque), însă au abandonat încercarea de a stabili numărul
şi dimensiunea omiliilor originale322. Opera De officiis ministrorum, deşi
are în centrul ei mai mult probleme de etică, ocupându-se cu precădere
de d atoriile morale şi virtuţile slujitorilor bisericeşti, e socotită ca cea
dintâi scriere patristică din Apus cu preocupări pastorale sistematice.
Dintre toate tratatele patristice despre preoţie, cel al Sfântului
Ambrozie conţine cele mai multe elemente practice pentru viaţa
morală şi duhovnicească a preotului323. Această scriere a rezultat din
cuvântările adresate de către Sfântul Ambrozie fiilor săi duhovniceşti,
clericii din Mediolanum, şi se înrudeşte îndeaproape, prin structură şi
idei, cu opera la fel intitulată a lui Cicero, din care citează deseori. Aşa
cum Cicero îşi scrie lucrarea pentru cetăţeanul şi omul politic roman,
Sfântul Ambrozie o alcătuieşte pentru clericii din Mediolanum324.
Această învăţătură, pe care episcopul o dă preoţilor săi, nu îi priveşte
exclusiv pe aceştia; ea poate fi de un preţios ajutor şi oamenilor de
Stat, care au făcut din Creştinism singura religie oficială. Dezbaterea
noţiunilor şi ideilor despre ceea ce este cinstit şi ceea ce este util arată
că morala creştină depăşeşte pe cea păgână prin noţiunea dreaptă
a sfârşitului lumii, prin siguranţa vieţii viitoare şi prin dispreţul
bunurilor pământeşti325. De officiis ministrorum cuprinde trei cărţi. în

318. PL 16,21-22.
319. O. B a r d e n h ew e r , Patrology, p. 436.
320. PL 16,23-24.
321. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 526-527.
322. O. B a r d e n h ew e r , Patrology, p. 436; J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 452-
453.
323. Cf. Ierom. Magistrand Nestor VORNICESCU, „Viaţa şi morala duhovnicească
a preotului după lucrarea Sfântului Ambrosie „D e officiis ministrorum"", în: BOR,
LXXV (1958), nr. 3 - 4, p. 333.
324. Gustave BARDY, „Saint Ambroise", în: Dictionnaire de spiritualité ascétique et
mystique. Doctrine et histoire, vol. I, Ed. Beauchesne, Paris, 1937, col. 428.
325. F. CAYRÉ, Précis de Patrologie. Histoire et doctrine des Pères et Docteurs de V Eglise,
vol. I, Paris, 1927, pp. 527 - 528.

91
prima carte, Sfântul Ambrozie tratează despre datorie (officium), cinste
şi util, accentuând faptul că „nimic nu este folositor, decât ceea ce
serveşte pentru dobândirea vieţii veşnice, nicidecum ceea ce serveşte
spre desfătarea vieţii actuale. De asemenea nu recunoaştem niciun fel
de precădere în strălucirea şi în abundenţa bunurilor pământeşti. Din
contră, toate acestea ne par a fi pagubă"326, de unde şi diferenţa dintre
filosofia păgână şi Creştinism asupra datoriei. Sfântul Ambrozie explică
şi etimologia cuvântului datorie (officium), care, provenind de la efficere,
înseamnă atât funcţie, slujbă, cât şi slujire, pentru a arăta că în orice
acţiune a noastră trebuie să facem „ceea ce nu aduce pagubă nimănui, ci
foloseşte tuturor''327. Apoi, după ce vorbeşte amănunţit despre virtuţile
pe care trebuie să le dobândească fiecare creştin, spune:

„Dacă însă aş fi perfect (vorbesc numai pentru a da un exemplu, căci

în realitate sunt slab), dacă deci aş fi perfect, atunci aş binecuvânta pe
cel ce blestemă, precum binecuvânta şi Sfântul Apostol Pavel, care zice:
„Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm" (I Cor IV, 12).
Căci auzise pe cel ce a zis: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe
cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei
ce vă vatămă şi vă prigonesc'' (Mt V, 44). De aceea suferea deci Sfântul
Apostol Pavel cu răbdare persecuţiile, fiindcă pentru răsplata promisă
înăbuşea şi biruia înfierbântarea sa omenească; el ştia că se face fiu al lui
Dumnezeu, dacă iubeşte pe vrăjmaşi"328.

In a doua carte, Sfântul Ambrozie a scris cu precădere despre

ceea ce este folositor (utile), cinste (honestitate) şi fericire (beatitudo),
arătând că utilitatea şi onestitatea sunt acelaşi lucru. Nimic nu este mai
folositor decât iubirea, care se dobândeşte prin blândeţe, bunăvoinţă,
binefacere, dreptate şi alte virtuţi329. Cât priveşte dărnicia, trebuie
păstrată o măsură, ca să nu se dea celor ce nu merită aceea ce trebuia

326. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De officiis ministrorum, I, IX, 28; PL 16, 32 A.

327. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De officiis ministrorum, 1, VIII, 26; PL 16, 31 B.
328. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De officiis ministrorum, I, XLVIII, 234; PL 16, 92 C.
329. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De officiis ministrorum, II, VII, 28 - 39; PL 16, 111
A - 114A.

92
să se dea celor ce merită; totuşi milostenia nu trebuie administrată cu
prea multă cercetare şi teamă, ci trebuie a imita pe dreptul Iosif, a cărui
înţelepciune este mult recomandată:

„E ste evident deci, că trebuie a ţine dreapta m ăsură în arătarea dărniciei,

p en tru ca aceasta să n u se fa că nefolositoare. T rebuie a se observa cu
trezvie în privinţa aceasta, mai ales de către preoţi. D e altfel, lăcomia
fu rtu n o a să a cerşetorilor niciodată n u a fo st mai m are decât a cu m ” 330.

Datoria principală a creştinului este de a năzui în permanenţă

după desăvârşire şi a se purta cu multă înţelepciune: „Fiilor, gândiţi-
vă înainte de a face ceva, iar după ce aţi meditat mai mult timp, faceţi
atunci ceea ce aţi recunoscut ca drept"331.
în cartea a treia vorbeşte despre relaţia dintre cinste şi folos şi
arată scopul final al vieţii omeneşti, adică asemănarea cu Dumnezeu,
expune apoi datoria ca fiecare să-şi întocmească felul său de vieţuire
în aşa fel ca nu numai el însuşi, ci şi aproapele său să înainteze spre
desăvârşire: „Ca regulă unică pentru a evita orice greşeală, cu privire la
raportul dintre ceea ce este cinstit şi ceea ce este folositor, trebuie să servească
formula: Dreptul niciodată nu poate sustrage altuia ceva, niciodată nu
poate voi să-şi mărească propriul lui folos spre paguba altuia”332. Părintele
Profesor Alexandru Moisiu conchide într-un studiu despre această
scriere ambroziană: „Opera aceasta este o lucrare monumentală, adevărată
călăuză şi îndreptar al vieţii preoţilor şi slujitorilor lui Hristos"333.
2. De virginibus (Despre fecioare)33435, scrisă în jurul anului
a

3 TP35, în trei cărţi, dedicată sorei sale Marcelina. In prima carte aduce
elogii fecioriei, apoi, în cărţile III şi IV, dă sfaturi despre modul de
a practica această virtute. Constituie un document important despre
monahismul secolului al IV-lea în Occident; de reţinut faptul că

330. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De ojficiis ministrorum, II, 16, 76 - 77; PL 16,123 BC.

331. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , De ojficiis ministrorum, II, XXX, 153; PL 16,144 C.
332. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De ojficiis ministrorum, III, II, 12 - 1 3 ; PL 16,148 CD.
333. Pr. Prof. Alexandru MOISIU, „Sfântul Ambrozie păstor şi îndrumător al vieţii
şi trăirii creştineşti", în: Studii Teologice, XXVI (1974), nr. 3 - 4, p. 179.
334. PL 16,197-244; Clavis Patrum Latinorum 145.
335. B. R a m se y , Ambrose, p. 71; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1048.

93
monahismul apusean din acest secol nu trebuie înţeles ca un mod de
viaţă dus într-o reşedinţă specifică, într-o mănăstire, ci ca formă de
viaţă petrecută, în general, în propria casă.
3. De viduis (Despre văduve)336, scrisă în 377337, se prezintă
ca fiind o predică, ce descinde direct din De virginibus, adresată
văduvelor şi descrie văduvia ca o instituţie biblică. Sfântul Ambrozie
consideră căsătoria un lucru bun, însă nu recomandă văduvilor a doua
căsătorie, fără însă a o condamna în termenii violenţi ai lui Tertulian şi
ai Fericitului Ieronim.
4. De virginitate (Despre feciorie)338, scrisă la puţin timp după
Despre fecioare, în 378339, răspunde obiecţiilor la scrierea anterioară, pe
care o şi completează. Opera s-a bucurat de oarecare faimă, obţinând
chiar şi aprobarea Fericitului Ieronim, de obicei ostil Sfântului
Ambrozie.
5. De institutione virginis (Despre educaţia fecioarei)340, scrisă
în 391-392341 cu ocazia depunerii voturilor monahale de Ambrosia,
nepoata lui Eusebiu, probabil episcopul de Bologna, căruia i-a şi
dedicat această carte. Mare parte din această scriere se ocupă cu
combaterea părerilor lui Bonosus de Sardica şi Helvidius, care negau
pururea fecioria Maicii Domnului.
6. Exhortatio virginitatis (îndemn la feciorie)342, scrisă într-
unul din anii dintre 393-395343, este un discurs pronunţat la Florenţa
cu ocazia sfinţirii Bisericii Sfântului Laurenţiu, construită de o femeie
bogată, Iuliana, care s-a călugărit împreună cu toată familia sa.

336. PL 16, 2 4 7 -2 7 6 ; Clavis Patrum Latinorum 146.

337. B. R a m se y , Ambrose, p. 6 0 ; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook.. p. 1 0 4 9 . Palanque o
plasează în anul 3 7 6 , alături d e De virginibus, cf. J. - R . P a la n q u e , Saint Ambroise...,
p. 493.
338. PL 16, 2 6 5 -3 0 2 ; Clavis Patrum Latinorum 147.
339. B. R a m se y , Ambrose, pp. 6 0 -6 1 ; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1 0 5 4 . Palanque
o plasează un an mai devreme, cf. J. - R . P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 4 9 4 .
340. PL 16, 3 1 9 -3 4 8 ; Clavis Patrum Latinorum 148.
341. J. - R . P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 5 4 2 ; B. R a m se y , Ambrose, p. 6 1 ; C.
K a n n e n g ie s s e r , Handbook..., p. 1068.
3 4 2 . PL 16, 3 5 1 -3 8 0 ; Clavis Patrum Latinorum 149.
3 4 3 . C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1 0 6 9 ; J. - R . P a la n q u e , Saint Ambroise..., p.
5 4 2 ; B. R a m se y , Ambrose, p. 61.

94
 II.5. SCRIERI DOGMATICE

Scrierile dogmatice ale Sfântului Ambrozie au, de asemenea,

un scop pastoral precis, şi anume, edificarea credincioşilor în ceea
ce priveşte dreapta credinţă, respingând cu tărie orice atac eretic al
timpului său. Aceste scrieri, cu caracter mai teoretic, sunt printre
primele opere scrise lăsate de episcopul Mediolanului şi utilizează din
abundenţă în alcătuirea lor scrierile Sfinţilor Părinţi de limbă greacă.
Tema generală a scrierilor dogmatice era cea generală a secolului
al IV-lea, şi anume problema Sfintei Treimi, învăţătură pe care Sfântul
Ambrozie o apără, folosind îndeosebi argumente biblice, mergând
pe liniile patristice ale Sinodului I Ecumenic de la Niceea: „Urmează
Scriptura şi astfel nu vei putea greşi"344. O altă direcţie a activităţii sale
învăţătoreşti o constituie explicarea Sfintelor Taine care, având un
înţeles atât de adânc, erau ameninţate să fie alterate de doctrinele
eretice.

A. Contra ereziilor:

1. De fide ad Gratianum Augustum libri quinque (Cinci cărţi

despre credinţă către împăratul Gratian)345. Primele două cărţi au fost
alcătuite în anul 378, imediat după întoarcerea Sfântului Ambrozie
de la Sinodul de la Sirmium, la cererea împăratului Graţian. Lucrarea
a fost completată în anul 380 cu alte trei cărţi346. Scopul principal al
acestei scrieri este dovedirea dumnezeirii Mântuitorului Hristos,
consubstanţialitatea şi perfecta egalitate a Fiului cu Dumnezeu
Tatăl347. Aceste cinci cărţi au fost citate adeseori în literatura patristică

344. „Sequere scripturas, ut errare non possis"; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Expositio

evangelii secundum Lucam II, 12, în: SC, voi. 45, p. 76.
345. PL 16, 549-726; CSEL LXXVIII; Clavis Patrum Latinorum 150.
346. Pentru cronologia lucrării cf. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 498; C.
K a n n e n g ie s s e r , Handbook..., pp. 1049-1050 .
347. Pentru mai multe detalii despre contextul în care a fost alcătuită această scriere
a se consulta Daniel W . W il l ia m s , „Polemics and politics in Ambrose of Milan's De
Fide" , în: The Journal o f Theological Studies, 46/2 (1995), pp. 519-531.

95
sub titlul Despre Sfânta Treime348, dar însuşi Sfântul Ambrozie a citat
această scriere cu titlul De fide349. A fost citată la Sinodul de la Efes,
Sinodul de la Calcedon350, de către Teodoret, Vincenţiu de Lerin351,
papa Fulgenţiu352 şi de către papa Leon I353.
în primele două cărţi, după ce a făcut distincţia între credinţa
ortodoxă şi erezia ariană, accentuând unitatea fiinţială a Persoanelor
Sfintei Treimi, combate şase negaţii folosite de arieni contra dumnezeirii
şi consubstanţialităţii Fiului cu Tatăl: Fiul este consubstanţial cu Tatăl,
Fiul nu are început, căci naşterea Cuvântului este o lucrare cu totul
specială, Fiul lui Dumnezeu nu a fost creat, ci născut („Dei Filium,
non dissimilem Patri, genitum, non creatum"354), Fiul este Dumnezeu
adevărat, după cum spun Scripturile, Părinţii de la Niceea şi cei de
la Rimini355. Fiul lui Dumnezeu este bun356 şi Adevărul357, Fiul lui
Dumnezeu nu este separat de dumnezeirea Tatălui şi nu Ii este cu
nimic inferior Acestuia. Ultimele trei cărţi aprofundează dumnezeirea
Fiului, respingând toate obiecţiile arienilor. între Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh este o unitate care exclude orice diferenţă de substanţă, voinţă
sau lucrare.
2. De Spiritu Sancto libri tres, ad Gratianum Augustum (Trei
cărţi despre Duhul Sfânt către împăratul Gratian)358 scrisă în anul 381359,

348. L eo I, De haeresi et historia Manichaeorum (Despre erezia şi istoria maniheilor) I, IX,

4, în: PL 55, 851 C.
349. „[...] quia plenius in libris digessimus quos de fide scripsi"; A m b r o s iu s
M e d io l a n e n s is , Expositio evangelii secundum Lucam, III, 32, în: SC, voi. 45, p. 138;
Despre Duhul Sfânt, I, XI, 121, în: PL 16, 733 B.
350. Ephese et Chalcedoine: Actes des Conciles, trad. par A.J. Festugiere. Paris,
Beauchesne, 1982, pp. 233-234; The acts of the Council of Chalcedon, translated with
introduction and notes by Richard Price and Michael Gaddis, voi. 1, Liverpool
University Press, 2005, p. 306.
351. V in c e n t iu s L e r in e n s is , Commonitoria, I, V, în: PL 50, 643.
352. F u l g e n t iu s R u s p e n s is , Epistola XIV, 20, în: PL 65, 410 A - 410 B.
353. L eo I, Epistola LX: Epistula eiusdem Leonis ad Leonem Augustum, în: PL 84, 739 B.
354. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De fide 11,1, în: PL 16, 559 D.
355. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De fide I, XVIII, 122, în: PL 16, 556 B.
356. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De fide, II, 1 , 15 - 3 2 , în : PL 16, 5 6 3 A - 5 6 5 D.
357. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , De fide, II, III, 33 - 38. în: PL 16, 565 D, 567 A.
358. PL 16, 731-850; CSEL 79, pp. 15-222; Clavis Patrum Latinorum 151.
359. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 503-504; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook...,
p. 1055; B . R a m sey , Ambrose, p. 6 2 ; O . B a r d en h ew e r , Patrology, p. 437.

96
completează lucrarea anterioară cu învăţătura despre Sfântul Duh.
Sfântul Ambrozie arată că Sfântul Duh, ca şi Fiul, este consubstanţial
cu Tatăl, deci Dumnezeu adevărat. A folosit ca izvoare pentru această
lucrare scrierile Sfântului Atanasie cel Mare, ale Sfântului Vasile cel
Mare, ale Sfântului Grigorie de Nazianz şi ale Sfântului Grigorie de
Nyssa, dar mai ales pe cele ale lui Didim cel Orb360. Această scriere este
amintită de Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin361, Rufin de Aquileia362
şi papa Fulgenţiu363.
în cartea I, Sfântul Ambrozie demonstrează că Sfântul Duh este
Dumnezeu adevărat şi nu o creatură a lui Dumnezeu. Cărţile a Il-a
şi a IlI-a sunt consacrate unirii perfecte care există între Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh, unitate fiinţială, de voinţă şi lucrare.
Acest tratat al Sfântului Ambrozie nu abordează problema
precum în scrierile predecesorilor săi latini, ce aveau formulări uşor
ambigue şi au stat mai târziu la baza punctului de vedere occidental,
privind purcederea Sfântului Duh, unul din motivele schismei dintre
Biserica occidentală şi cea răsăriteană. Se inspiră din lucrările Sfântului
Atanasie cel Mare şi ale Sfântului Vasile cel Mare.
3. De incarnationis Dominicae sacramento (Despre Taina
întrupării Domnului)364, scrisă între 381-382365 atât împotriva arienilor,

360. Fericitul Ieronim judecă foarte sever acest tratat al Sfântului Ambrozie, pe
care îl considera plagiat după cel al lui Didim cel Orb (cf. D id im A l e x a n d r in u l ,
De Spiritu Sancto, S. Hieronymo Interprete. Hieronymi Praefatio ad Paulinianum
[D id im A l e x a n d r in u l , Despre Duhul Sfânt, traducere de Fericitul Ieronim. Prefaţa
Fericitului Ieronim către Paulinian], în: PL 23, 103B), plagiat căruia îi contrapune
propria traducere. Sigur că Sfântul Ambrozie se inspiră din scrierea lui Didim cel
Orb, pe care a citit-o în originalul grecesc, precum Didim, la rândul lui, se inspiră din
scrierea omonimă a Sfântului Vasile cel Mare, dar afirmaţia Fericitului Ieronim este,
fără îndoială o exagerare. Fericitul Augustin aduce elogii deosebite acestei scrieri (cf.
A u g u stin u s H ip p o n e n s is , De doctrina christiana (Despre învăţătura creştină) I, XXI, 46,
im PL 34,111 -112).
361. Cf. supra Nota 218.
362. R u f in u s A q u il e ie n s is , Apologia in Sanctum Hieronymum (Apărarea Fericitului
Ieronim) II, 25, în: PL 21, 604 A.
363. F u l g e n t iu s R u s p e n s is , Epistola XIV, 27, în: PL 65, 416 C.
364. PL 16, 853-884; CSEL 79, pp. 223-281; Claris Patrum Latinorum 152.
365. J. -R. P a l a n q u e , Saint Ambroise..., pp. 506-507; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..
p. 1056; B. R a m sey , Ambrose, p. 62; O. B a r d en h ew e r , Patrology, p. 437.

97
cât şi a apolinariştilor. Lucrarea este citată de către papa Leon I366,
Leonţiu de Bizanţ367, Sfântul Ioan Damaschin368. Contra anomeilor,
Sfântul Ambrozie explică diferenţa dintre născut şi nenăscut, care nu
sunt însuşiri fiinţiale şi prin consecinţă nu este nicio inegalitate între
Tatăl şi Fiul; contra omeienilor, porneşte de la ideea că Dumnezeu este
absolut simplu şi chipul său, Cuvântul, nu poate fi decât perfect.
Cea mai mare parte a scrierii se ocupă cu respingerea părerilor
lui Apolinarie, pe care totuşi nu-1 numeşte nici măcar o singură dată
în această carte. însăşi finalitatea întrupării, mântuirea, este ruinată
de către apolinarism, după Sfântul Ambrozie. Mântuitorul Hristos
este unicul Fiu al lui Dumnezeu, născut din Tatăl din veşnicie, după
dumnezeire, şi născut din Fecioara Maria ca om adevărat, desăvârşit,
având atât trup cât şi suflet raţional; consubstanţial cu Tatăl după
dumnezeirea Sa, dar consubstanţial şi cu oamenii, după natura sa
umană. Sfântul Ambrozie accentuează faptul că Mântuitorul Hristos
are două firi, divină şi umană, inseparabile şi inconfundabile în unica
Persoană a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

B. E xp lica rea sfin telo r Taine:

1. Explanatio symboli ad initiandos (Explicarea Simbolului de

Credinţă către catehumeni)369, explică catehumenilor articol cu articol
Simbolul de credinţă apostolic. Lucrarea nu poate fi datată370, iar
autenticitatea ei a fost îndelung disputată. Cercetători precum O.
Faller, B. Botte sau R. H. Connolly au stabilit definitiv şi acestei scrieri
paternitatea ambroziană371.

366. L eo I, Epistola CXXXIV, II, în: PL 54, 946 B.

367. L e o n t iu s B y z a n t in u s , Liber tres contra nestorianos et eutychianos, PG 86/1,1311-
1312. Leonţiu citează din De Incarnatione Dominicae Sacramento V, 35; cf. şi PL 16, 827.
368. S f â n t u l I oan D a m a sc h in , Tratatul al treilea contra celor care atacă sfintele icoane,
în: PG 94, 1408, traducere în limba română de Pr. Prof. Dumitru Fecioru: S fâ n tu l
I oan D a m a sc h in , Cele trei tratate contra iconoclaştilor, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998.
369. PL 17,1193-1196; CSEL 73, pp. 1-12; Clavis Patrum Latinorum 153.
370. B. R a m se y , Ambrose, p. 62.
371. R. H. C o n n o lly , „St. Ambrose and The Explanatio Symboli", în: The Journal of
Theological Studies, 47 (1946), pp. 185-196.

98
 2. De mysteriis (Despre Sfintele Taine)372, scrisă între 387-
390373, este o cateheză mistagogică, similară catehezelor Sfântului
Chirii al Ierusalimului. Forma de astăzi este cea a unui tratat împărţit
în nouă capitole, dintre care primele cinci ne redau explicarea riturilor
prebatismale şi a Botezului propriu-zis, al şaselea şi al şaptelea
explicarea Mirungerii şi a riturilor post-baptismale, iar ultimele două
se ocupă cu explicarea Tainei Euharistiei, insistând asupra prefacerii
darurilor374.
A cunoaşte „tainele" Scripturii înseamnă a cunoaşte „ratio
sacramentorum"375: doar interpretarea mistică a Scripturii asigură
înţelegerea riturilor şi Tainelor Bisericii376. Iniţierea hermeneutică
începe prin chemarea neofiţilor spre deschiderea către simţurile
duhovniceşti377378. Botezul este doar un început de drum în care
credinciosul lepădându-se de satana, „se întoarce către Hristos şi îşi
fixează privirea drept către El"37S.
3. De sacramentis379 (Despre Taine)380, în şase cărţi, este o
completare a cărţii precedente şi chiar dacă nu avem niciun element de
încredere pentru a data această lucrare381, ea pare să îşi aibă originea în

372. PL 16, 389-410; CSEL 73, pp. 87-116; Clavis Patrum Latinorum 155.
373. După Palanque, scrierea este redactată în jurul anului 390 (cf. J. -R. P a la n q u e ,
Saint Ambroise..., pp. 540-541), în timp ce mauriştii o plasează în anul 387 (cf. PL 16,
387-388). După C. Kannengiesser redactarea acestei lucrări a fost făcută între 389-391
(cf. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1065).
374. Cf. Preot prof. Dr. Ene B r a n işt e , Explicarea Sfintelor Taine de iniţiere (Botez,
M irungere, Euharistie) în: Literatura creştină, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor,
Bucureşti, 1990, p. 111.
375. De Mysteriis I, 2; PL 16, 389.
376. Cf. Dom Bernard B o tte , „Introduction", în: A m b r o is e d e M il a n , Des Sacrements.
Des Mystères, texte établi, traduit et annoté par Dom Bernard Botte, col. Sources
Chrétiennes, vol. 25, Les Éditions du Cerf, Paris, 1944, pp. 33-34.
377. De Mysteriis I, 3 ; PL 16, 3 8 9 . Cf. şi Georgia F ra n k , „Taste and See: The Eucharist
and the Eyes of faith in the Fourth Century", în: Church History, 70/ 4 (2001), pp.
6 1 9 -6 4 3 .
378. „[...] ad Christum convertitur, Uium directo cernit obtutiï'} De Mysteriis, II, 7; PL
1 6 ,3 9 1 .
379. Pentru diferenţa dintre termenii mysterium şi sacramentum a se consulta studiul
Christine M o h r m a n n , „Sacramentum dans les plus anciens textes chrétiens", în:
Harvard Theological Review, vol. 47/3 (1954), pp. 141-152.
380. PL 16, 417-462; CSEL 73,13-85; Clavis Patrum Latinorum 154.
381. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 541.

99
aceleaşi cuvântări catehetice ţinute neofiţilor, între 387-390, dar a fost
aşternută în scris de un tahigraf, care a transmis-o sub forma actuală382.
Majoritatea cercetătorilor de astăzi susţin paternitatea ambroziană a
scrierii De Sacramentis, fiind practic o amplificare sau o „variantă" a
scrierii De Mysteriis383. Cei care resping autenticitatea acestei scrieri,
pe motivul deosebirilor lexicale şi stilistice dintre această scriere şi
celelalte scrieri ambroziene de autenticitate sigură o plasează într-
unul dintre secolele V-VII384.
4. De paenitentia (Despre Pocăinţă)385, scrisă între 384-394386,
este o respingere a ereziei novaţienilor; foarte preţioasă pentru datele
pe care le furnizează asupra doctrinei şi practicării pocăinţei în secolul
al IV-lea. în această lucrare, Sfântul Ambrozie susţine că Biserica poate
ierta păcatele, chiar şi pe cele mai grave. Explică lămurit practica
pocăinţei publice şi particulare în Biserică pe baza Sfintei Scripturi.
Expunerea sa emoţionantă înfăţişează armonia dintre cele două
Testamente care începe şi se sfârşeşte cu o chemare către o pocăinţă
personală387. Se pare că a fost compus de la început ca un tratat scris388,
în care a folosit ca izvoare unele scrieri ale lui Tertulian şi ale Sfântului
Ciprian389.

382. Despre problema originii scrierii De Sacramentis cf. Pr. Prof. Dr. Ene B r a n iş t e ,
Explicarea Sfintelor Taine de iniţiere, pp. 1 1 2 -1 2 2 .
383. J. Q u a st e n , Patrology, voi. IV, p. 172.
384. Cf. C. A tc h ley , „The Date of De Sacramentis", în: The Journal of Theological
Studies, XXX (1929), pp. 281-286.
385. PL 16, 465-524; CSEL 73, pp. 117-206; Clavis Patrum Latinorum 156.
386. J. Q u a st e n , Patrology, p. 173; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1058; J. -R.
P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 541 (o datează ca fiind scrisă între 385-395, preferând
primii ani ai aceste decade).
387. C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1058.
388. J. Q u a st e n , Patrology, p. 173.
389. Pentru mai multe date despre izvoarele folosite de Sfântul Ambrozie în
alcătuirea acestei scrieri a se consulta studiul lui Otto Faller din CSEL 73.

100
 II. 6. CUVÂNTĂRI

1. De excessu fratris (Despre moartea fratelui [Satyrus])390, scrisă în 378391,

este alcătuită din două discursuri: primul ţinut în biserica din
Mediolanum, în ziua morţii fratelui său, iar al doilea, o săptămână
mai târziu, la mormântul lui Satyrus. în timp ce primul discurs
este dedicat în special descrierii vieţii celui adormit, cel de-al
doilea este de o factură mai teoretică, incluzând consideraţii asupra
caracterului inevitabil al morţii, asupra binefacerii pe care aceasta
o poartă cu sine, eliberându-ne de caznele vieţii din lumea aceasta
şi mai ales asupra învierii392. Cele două cuvântări, care au fost
reelaborate pentru publicare, demonstrează o cunoaştere intimă a
stilului clasic de consolare393.
2. De obitu Valentiniani (Despre moartea lui Valentinian II)394, rostită
în anul 392, după uciderea împăratului Valentinian al II-lea
(căruia Sfântul Ambrozie îi fusese îndrumător spiritual) de către
uzurpatorul Arbogaste. Acest discurs funerar, ce este foarte bogat
în citate scripturistice, arată preferinţa Sfântului Ambrozie asupra
Cântării Cântărilor şi influenţa asupra sa a comentariilor lui Origen
la Cântarea Cântărilor şi Ieşire395.
3. De obitu Theodosii (Despre moartea lui Teodosie)396, rostit în 395, cu
prilejul morţii împăratului creştin, apropiat al Sfântului Ambrozie.
A fost rostit pe 25 februarie 395, exact la patruzeci de zile după
moartea lui Teodosie cel Mare, în prezenţa împăratului Honorius.
Sfântul Ambrozie îl prezintă ca pe un împărat puternic ancorat în
credinţa niceeană şi sprijinind Biserica în orice acţiune a acesteia,
invitându-1, în acelaşi timp, pe Honorius să urmeze exemplul lui
Teodosie. Influenţa lui Origen iese la iveală destul de des în acest

390. PL 16,1289-1354; CSEL 73, pp. 207-325; Clavis Patrum Latinorum 157.
391. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., p. 488 (o datează între 375-378); J. Q u a st e n ,
Patrology, p. 174; C. K a n n e n g ie sse r , Handbook..., p. 1053.
392. C. M o r e s c h in i , E. N o r e l l i , Istoria literaturii..., voi. II, p. 305.
393. B. R a m sey , Ambrose, p. 63.
394. PL 16,1357-1384; CSEL 73, pp. 327-367; Clavis Patrum Latinorum 158.
395. J. Q u a st e n , Patrology, p. 174.
3%. PL 16,1385-1406; CSEL 73, pp. 369-401; Clavis Patrum Latinorum 159.

101
 discurs397. împărăteasa Elena şi descoperirea Sfintei Cruci sunt
evocate în capitolele 40-50398.
în toate discursurile sale un loc important îl ocupă componenta
panegirică şi encomiastă, bazată pe enumerarea virtuţilor defunctului
şi pe relatarea episoadelor principale ale vieţii sale.
4. Sermo contra Auxentium (Discurs împotriva lui Auxenţiu)399, a fost
rostit în Duminica Floriilor din anul 386400, când împărăteasa
Iustina i-a cerut Sfântului Ambrozie să predea biserica mare din
Mediolanum episcopului arian Mercurinus (care îşi luase un alt
nume, Auxenţiu, pentru a sublinia continuitatea de credinţă dintre el
şi episcopul Auxenţiu, predecesorul Sfântului Ambrozie în scaunul de
Mediolanum).

II. 7. IMNURI

Se pare că Sfântul Ambrozie a compus 94 de imnuri401, dintre

care doar 4 sunt de o autenticitate indiscutabilă: Aeterne rerum conditor
(Veşnic creator al lucrurilor), îam surgit hora tertia (Se apropie ceasul al
treilea), Deus creator omnium (Dumnezeu, Creator al tuturor), Veni,
redemptor gentium (Vino, Mântuitorul neamurilor), fiind atestate de Beda
Venerabilul402.
în ceea ce priveşte paternitatea celor mai multe dintre imnuri există
încă discuţii, cercetătorii nefixându-se asupra unei soluţii definitive.

397. J. Q u a st e n , Patrology, p. 175.

398. L . L a u r a n d , „L'oraison funèbre de Théodose par Saint Ambroise. Discours
prononcé et discours écrit", în: Revue D'HISTO IRE ecclésiastique, 17, 2/3 (1921), pp.
349-350.
399. PL 16,1007-1018.
400. J. Q u a st e n , Patrology, p. 175; B. R a m sey , Ambrose, p. 64. J. -R. P a la n q u e , Saint
Ambroise..., pp. 511-513.
401. PL 16, 1409 - 1412 (Imnurile I-XII) şi PL 17, 1171 - 1222 (alte 82 de imnuri
atribuite Sf. Ambrozie); Clavis Patrum Latinorum 163.
402. B ed a V e n e r a b il is , De arte metrica, 21; PL 90,172.

102
Totuşi, în urma cercetărilor întreprinse de Luigi Biraghi403, Jacques
Fontaine404, Jan den Boeft405, Antonio Bonato406, A. Bastiaensen407 şi
alţii, se pot considera ca autentice cel puţin cele 12 imnuri editate de
abatele J. P. Migne în volumul 16 al Patrologiei Latine408.
A

In compunerea versurilor sale, Sfântul Ambrozie se inspiră din

Sfânta Scriptură, pe care o foloseşte la maximum, ceea ce le oferă
girul doctrinar, opunându-le în acest chip producţiilor asemănătoare
ale ereticilor409. Totuşi, autorul nu recurge la teoretizări aride. Spre
deosebire de alţi autori creştini, precum Sfântul Ilarie de Pictavium,
Marius Victorinus sau Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Ambrozie
nu filosofează în poeziile lui, ci redă învăţătura Bisericii în termenii cei
mai clari, accesibilă astfel mulţimii credincioşilor.
Sfântul Ambrozie insistă asupra valorii didactice a imnurilor
A

sale. In măsura în care ele conţin o învăţătură religioasă şi morală,

dogmatică şi spirituală, acestea strâng şi mai mult legăturile prin care
se asocia vechea imnografie creştină cu omilia410, atunci când episcopul
lua cuvântul, adresându-se credincioşilor, după lecturile sfinte din
ceea ce numim astăzi „Liturghia Cuvântului"411. Răspuns şi, în acelaşi
timp, recapitulare condensată a acestui cuvânt învăţătoresc, imnul
era ca o repetiţie pedagogică a mărturisirii de credinţă şi a cuvântului

403. Luigi B ir a g h i , Inni sinceri e cârmi di Sânt Ambrogio, Milano, 1862.

404. Jacques F o n t a in e (ed), Ambroise de Milan, Hymnes, Paris 1992.
405. Jan den B o eft , „Ambrosius Lyricus", în: Early Christian Poetry: A Collection
of Essays, ed. J. den Boeft, A. Hilhorst, Suppléments to Vigiliae Christianae,
22, Brill, Leiden, 1993, pp. 77-90; A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , „Delight and
Imagination: Ambrose's Hymns", în: Vigiliae Christianae, 62 (2008), pp. 425-440.
406. S. A m b r o g io , Inni, introduzione, traduzione e commenta di Antonio Bonato, Ed.
Paoline, Roma, 1992.
407. Antoon Adriaan Robert B a stia en sen , „ L es h y m n e s d ’A m br o ise de M il a n : à
p r o p o s d ' u n e n o u v e l l e é d it io n " , î n : Vigiliae Christianae, 48 (1994), pp. 157-169.
408. Mai multe detalii asupra acestui subiect cf. Mitropolit Nicolae C o r n ea n u ,
„Aspecte din lirica ambroziană", în: Studii patristice. Aspecte din vechea literatură
creştină, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1984, pp. 198-200.
409. Cf. şi M. J. M a n s , „The Function of Biblica! Material in the Hymns of St Ambrose",
în: Early Christian Poetry, pp. 91-134.
410. Cf. Maurice P. C u n n in g h a m , „The Place of the Hymns of Saint Ambrose in the
Latin Poetic Tradition", în: Studies in Philology, LII /4 (1955), pp. 509-514.
411. Jacques F o n t a in e , „Ambroise poète: La création de T „Flymne ambrosien", în
Connaissance des Pères de l'Eglise, nr. 59 (1995), p. 10.

103
pastoral412: repetiţie prin care poporul a devenit propriul lui învăţător,
fiecare fiind pe rând învăţător şi ucenic ai coparticipanţilor la cântare413.
Aceste lucruri le-a spus şi Sfântul Ambrozie în Cuvântarea împotriva lui
Auxenţiu, cu un anumit umor: „S-au făcu t aşadar toţi propovăduitori, deşi
înainte abia dacă puteau fi ucenici" 414.
Sfântul Ambrozie al Mediolanului „este unul dintre marii scriitori
paleocreştini ai Occidentului latin care a fost orator sacru şi im nograf în
acelaşi timp. Este singurul, totuşi, ale cărui proză şi versuri au fost admirate
atât de contemporanii săi, cât şi de posteritate"415.

II. 8. SCRISORI416

S-au păstrat 91 de scrisori417 împărţite în două mari clase:

a. primele 63 de scrisori sunt cele la care li s-a putut stabili
cu aproximaţie anul scrierii (379 -396);
b. ultimelor 28 de scrisori nu li s-a putut stabili anul când au
fost trimise; majoritatea sunt exegeze asupra unor pasaje din Vechiul
Testament sau Epistolele Sfântului Apostol Pavel.

412. Cf. Gérard N a u ro y , „Le martyre de Laurent dans l'hymnodie et la prédication

des IV et V siècles. Nouvelles réflexions sur l'authenticité ambrosienne de l'hymne
„Apostolorum supparem" în Revue d 'E tudes Augustiniennes et Patristiques, 35, 1989,
pp. 44-82.
413. Jacques F o n t a in e , „art. cit.", p. 10.
414. „Facti sunt igitur omnes magistri, qui vix poterant esse discipuli"; Sermo contra
Auxentium, 34; PL 16,1018.
415. Jacques F o n t a in e , „Prose et poésie: l'interférence des genres et des styles dans
la création littéraire d'Ambroise de Milan", în: Ambrosius Episcopus, vol. 1, p. 126.
416. PL 16, 875-1286; în CSEL au fost publicate mai multe volume, astfel: Epistulae
et acta - ed. O. F a l l e r (Vol. 82/1: lib. 1-6. 1968); O. Faller, M. Zelzer ( Vol. 82/2:
lib. 7-9, 1990); M. Z e l z e r ( Vol. 82/3: lib. 10. epp. extra collectionem. gesta concilii
Aquileiensis. 1982); Indices et addenda - comp. M. Z elz er , 1996, Vol. 82/4; Clavis
Patrum Latinorum 160.
417. J. Q u a st e n , Patrology, p. 176.

104
 Jean - Rémy Palanque împarte scrisorile ambroziene după
destinatarii săi, astfel: către sora sa, Marcelina, către împăraţii Graţian,
Valentinian II, Teodosie cel Mare, uzurpatorul Eugeniu, către diferiţi
episcopi, clerici şi laici418.
Ediţia maurinilor, imprimată de J. P. Migne, a încercat să dea, pe
cât posibil, o clasificare de tip cronologic; ediţia lui Otto Faller şi M.
Zelzer dă o împărţire în zece cărţi, care pare să fie atestată de o serie
de manuscrise419, ca aparţinând Sfântului Ambrozie420, după modelul
epistolarului lui Pliniu cel Tânăr421. însuşi Sfântul Ambrozie ne dă
mărturie, într-una dintre scrisorile sale către Sabinus, că şi-a clasat
epistolarul în mai multe cărţi422, în vederea publicării:

„Acestea le-am început cu tine şi le voi arăta în cărţile mele de scrisori,

iar dacă socoteşti cu cale, o voi număra şi pe aceasta între ele, pentru ca
scrisorile mele să se recomande prin numele tău, iar dragostea noastră,
cu ajutorul lui Dumnezeu, să sporească prin scrisorile tale către mine
şi prin ale mele către tine"423.

418. J. -R. P a la n q u e , Saint Ambroise..., pp. 466-479.

419. Corespondenţa Sfântului Ambrozie a ajuns la noi într-o colecţie în zece
cărţi atestată îndeosebi de două manuscrise din secolul al IX-lea, ce sunt datorate
iniţiativei editoriale a Sfântului Ambrozie însuşi; a se vedea M. Z elz er , CSEL 82, 2,
p. XV-XXXIX. Alte 17 scrisori au ajuns la noi independent de această colecţie (extra
collectionem) în două corpusuri; a se vedea M. Z e l z e r , CSEL 82, 3, p. LXXXIV sqq., p.
CIX sq. Cf. G. N a u r o y , „ Le Christ et la Loi dans le premier livre delà correspondance
d'Ambroise de Milan", în: M.-A. V a n n ie r (dir.), La christologie et la Trinité chez les
Pères, coll. „Patrimoines / Christianisme", Paris, Le Cerf, 2013, pp. 155-175.
420. Mai multe informaţii asupra acestui subiect şi asupra diferenţei de numerotare
a scrisorilor dintre ediţia din PL şi cea din CSEL a se vedea la H. S a v o n , „La première
édition critique de la correspondance officielle d'Ambroise de Milan", în: Revue d'
Etudes Augustiniennes et Patristiques, 32 (1986), pp. 249-254.
421. Cf. J. Q u a st en , Patrology, p p . 176-177; G. V iso n à , „art. cit.", în: Nec timeo mori,
p. 63; H. S a v o n , „Saint Ambroise a-t-il imité le recueil de lettres de Pline le Jeune?",
în: Revue des Études Augustiniennes, 41, (1995), p p . 3-17.
422. Cf. şi Timothy D. B a r n e s , „A neglected Letter of Ambrose", în: Studia Patristica,
vol. 38, 2001, pp. 357-358.
4 2 3 . „Haec tecum prolusimus, quae in libros nostrarum epistolarum referam, si
placet, atque in numerum reponam; ut tuo commendentur nomine, et tuis ad nos, et
nostris ad vos litteris augeatur mutuus amor per Dominum"; Scrisoarea 48, 7; PL 16,
1 1 5 3 ; trad. rom. în: PSB, vol. 53, p. 223.

105
 Aceeaşi scrisoare adresată episcopului Sabinus de Placentia este
foarte importantă pentru înţelegerea scrierilor ambroziene, arătându-
ne modul practic în care episcopul Mediolanului îşi redacta lucrările şi
preocuparea atentă de a nu se strecura vreo greşeală în acestea. Pentru
corectitudinea scriiturii sale, Sfântul Ambrozie se străduia să nu mai
redacteze toate operele sale dictând, ci să le scrie, pe cât e posibil, cu
propria mână şi apoi să le trimită unui prieten cu autoritate în materie,
episcopul Sabinus, spre a le cerceta obiectiv şi critic şi numai după
aceea a le publica:

„D a că este ceva rău în ele vreau ca mai degrabă să fie îndreptat de

judecata ta, înainte de a le da d ru m u l în public, de u n d e n u le mai pot
chem a înapoi, decât să fie lăudat de tine ceea ce este criticat de alţii"424.

Spiritul critic ambrozian încearcă să elimine orice subiectivitate

din scrierile sale, acestea trebuind să descopere doar adevărul: „Nu
ştiu cum, pe lângă ceaţa neatenţiei, care uneori mă învăluie şi pe mine, pe
fiecare îl amăgeşte scrisul său şi nu-i intră în urechi ce spun alţii despre el.
Precum pe părinţi îi desfată chiar copiii urâţi, la fel pe scriitor îl măgulesc
scrierile sale proaste"425.
Cartea creştină trebuie să respecte, spune Sfântul Ambrozie, un
principiu sine qua non: mărturisirea dreptei credinţe: „Dacă vreun cuvânt
nu va suna bine, să întrebi puterea mărturisirii. Iar mărturisirea credinţei
este porunca pe care o avem dată de la mai marii noştri"426.
Aşa cum se poate constata, chiar de la o simplă lectură, colecţia de
scrisori a Sfântului Ambrozie formează una dintre cele mai importante
surse de documentare pentru cunoaşterea personalităţii episcopului
424. „malo enim tuo corrigatur judicio, si quid movet, priusquam foras prodeat,
unde jam revocandi nulla facultas sit; quam laudari a te, quod ab aliis reprehendatur";
Scrisoarea 4 8 , 1; PL 16,1152; trad. rom. în: PSB, voi. 53, p. 221.
425. „Nescio quo enim modo praeter imprudentiae calginem, quae me circumfundit,
unumquemque fallunt sua scripta, et aurem praetereunt; atque ut filii etiam deformes
delectant, sic etiam scriptorem indecores sermones sui palpant"; Scrisoarea 48, 2; PL
16,1152; trad. rom. în: PSB, voi. 53, p. 222.
426. „verbum si offenderit, virtutem professionis interrogato. Professio autem fidei
sententia est, quam [...] a majoribus traditam tenemus"; Scrisoarea 4 8 , 4; PL 16,1152;
trad. rom. în: PSB, voi. 53, p. 222.

106
de Mediolanum şi a contextului religios şi politic al timpului său.
„Neglijat în trecut, epistolarul lui Ambrozie a fost reconsiderat recent,
cu atât mai mult cu cât astăzi dispunem, în sfârşit, de o ediţie critică
demnă de încredere a acestei corespondenţe"427.
Câteva scrieri, precum Hegesippus sive de bello iudaico428, Lex
Dei sive mosaicarum et romanorum legum collatio429, De lapsu virginis430
şi Te Deum431, au fost atribuite în mod greşit Sfântului Ambrozie al
Mediolanului.
Activitatea exegetică a Sfântului Ambrozie are un caracter profund
pastoral, fiind strâns legată de slujirea sa ca episcop al Mediolanului.
După Sfântul Ambrozie al Mediolanului, orice slujitor al lui Hristos,
„atlet al lui Hristos (Christi athletam)"432, are datoria de a cunoaşte şi a
vesti Cuvântul lui Dumnezeu: „ [...] zi de zi se îndeletniceşte cu citirea
dumnezeieştilor Scripturi"433. Cunoaşterea profundă a textului sacru l-a
făcut capabil pe Sfântul Ambrozie să-şi exprime ideile sale în termeni
scripturistici434. în ciuda numeroaselor sale omilii la Evanghelia după
Luca, totalitatea lucrărilor sale demonstrează ca a preferat să predice
pe textul Vechiului Testament435.
în domeniul exegezei, Sfântul Ambrozie ocupă un loc important
în istoria literaturii creştine latine, pentru că a ştiut să medieze cu
un înţelept echilibru tradiţia teologico-exegetică răsăriteană, mai cu

427. C. M o r e s c h in i , E. N o r e l l i , Istoria literaturii..., voi. II, p. 308. Autorii se referă

la ediţia redactată în CSEL.
428. O lucrare publicată către sfârşitul secolului al IV-lea, d â n d o tra d u cere latină
istoriei Războiului iudaic (Bellum Judaicum) a lui Iosif Flavius. Cf. Clavis Patrum
Latinorum 169; J. Q u a st en , Patrology, voi. IV, p. 179.
429. Datată către sfârşitul secolului al IV-lea, lucrarea aceasta este foarte importantă
pentru istoria dreptului roman. Cf. Clavis Patrum Latinorum 168; J. Q u a st en ,
Patrology, voi. IV, p. 179.
430. Atribuită Sfântului Niceta de Remesiana; Cf. J. Q u a st e n , Patrology, p. 180.
431. Cercetătorii o atribuie cu certitudine tot Sfântului Niceta de Remesiana. Cf. J.
Q u a st e n , Patrology, p. 180. A se vedea şi Ştefan C. A lex e , Sfântul Niceta de Remesiana
şi ecumenicitatea patristică din secolele IV şi V, teză de doctorat, în: Studii Teologice, an
XXI, 1969, nr. 7 - 8 , pp. 453-587.
432. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , Explanatio psalmi 118, 20, 9, în: CSEL 62, p. 449.
433. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 1 1 8 , 20, 9, în: CSEL 62, p. 449.
434. Angelo P a r e d i , Saint Ambrose. His Life and Times, translated by M. Joseph
Costelloe, University of Notre Dame Press, Indiana, 1964, p. 259.
435. Angelo P a r e d i , Saint Ambrose, p. 259.

107
seamă alexandrină, cu cea a occidentului creştin436.
7 5
yv

In mai multe locuri din corespondenţa sa, dintre care o parte

considerabilă este consacrată problemelor scripturistice, Sfântul
Ambrozie ne-a lăsat să-i cunoaştem gândirea sa asupra acestui
subiect437. Un prim principiu, pe care Augustin îl va prelua şi aplica
într-un mod magistral, este acela al recursului la Scriptură pentru a
explica Scriptura, un text lămurindu-1 pe celălalt438.
Un al doilea principiu, moştenit de la Părinţii greci, este acela
al triplului sens al Scripturii: istoric sau literal, moral - consacrat
aplicaţiilor practice şi mistic sau alegoric. Sfântul Ambrozie nu a
ignorat sensul literal al Scripturii, însă mereu a încercat să depăşească
sensul literei pentru a descoperi duhul acesteia, pe care să-l sădească
în inima credincioşilor: j

„Şi acum Se preumblă prin rai (Fc III, 8), când eu citesc Sfintele
Scripturi. Cartea Facerii este raiul în care sunt stăpâne puterile
patriarhilor. Deuteronomul este raiul în care răsar învăţăturile
legii. Evanghelia este raiul în care pomul vieţii face roade şi
răspândeşte, în toate popoarele, învăţătura nădejdii veşnice"439.

Mântuitorul Hristos este singurul interpret al Sfintei Scripturi,

unicul criteriu adevărat pentru a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu,
singurul martor/vestitor (Verkündiger) adevărat al Cuvântului revelat440:
„Mântuitorul Hristos este adevăratul interpret al Scripturii (Scripturae
verus interpres Christus)"441. Sfântul Ambrozie subliniază acest fapt şi

436. Antonio B o n a to , „La Scriitura come ricerca del Verbo divino e alimento
spirituale negii scritti di sant'Ambrogio", în: Dizionario di spiritualită biblico-patristica,
voi. 48: Parola di Dio. S. Scriitura. Tradizione nei Padri dei secoli IV e V, Edizioni Borla,
Roma, 2 0 0 8 , p. 190.
437. Dom Gabriel T is s o t , „Introduction", în: SC, voi. 45, p. 18.
4 3 8 . Dom Gabriel T is s o t , „Introduction", p. 1 8 ; cf. şi Sf. A m b r o z ie , Scrisoarea XLIII;
3, în: PL 1 6 ,1 1 7 8 : „Oportet enim divina divinis conferamus, quo melius colligere possimus".
439. SF. A m b r o z ie , Scrisoarea XLIX, 3, în: PSB, voi. 53, p. 223.
440. Thomas G r a u m a n n , Christus interpres. Die Einheit von Auslegung und
Verkündigung in der Lukaserklärung des Ambrosius von Mailand, Patristiche Texte und
Studien, 41, Berlin - New York, 1994.
441. A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis , Expositio evangelii secundum Lucam VII, 50, în: SC,

108
în comentariul său la Psalmul 64, spunând: „Numai Hristos a fo st în
măsură să deschidă urechile omului spre cunoaşterea tainelor (ad cognoscenda
mysteria), doar el a rupt pecetea cărţii (solus libri signaculum soluit), doar el
a dezlegat tainele profeţilor (resoluit aenigmata prophetaruml " 442.
Toată Scriptura dumnezeiască respiră harul lui Dumnezeu443,
har pe care Sfântul Ambrozie s-a străduit în întreaga sa viaţă să-l
sădească si să-l facă să aducă rod în inimile credincioşilor. Pentru Sfântul
î s

Ambrozie, interpretarea Scripturii nu este un scop final, ci temelie a

activităţii sale pastorale, fie ca predicator, păstor sau catehet444. Sfântul
Ambrozie stă în faţa noastră ca un exemplu de pastoraţie, punându-şi
întreaga viaţă în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor, după modelul
Cuvântului făcut Om.

voi. 52, p. 25.

442. A m b r o s iu s M e d io l a n e n s is , Explanatio psalmi 61, 34, în: CSEL 64, p. 397.
443. „[...] omnis scriptura diuina dei gratiam s p i r e t A m b r o s iu s M e d io l a n e n sis ,
Explanatio psalmi 1, 4, în: CSEL, 64, p. 4.
444. Cf. Henning Graf R ev en t lo w , History of Biblical Interpretation, vol. II: From Late
Antiquity to the End of the Middle Ages, translated by James O Duke, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2009, p. 68.

109
 III. ÎNVĂŢĂTURA TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI AMBROZIE
9

Chiar dacă vom trata în capitole diferite învăţătura teologică

şi învăţătura pastorală a Sfântului Ambrozie, acest lucru are doar
raţiuni de sistematizare, cele două capitole nu constituie, de fapt,
decât două aspecte ale aceleiaşi probleme: aprofundarea Cuvântului
lui Dumnezeu şi sădirea acestuia în inimile credincioşilor. Teologia
Sfântului Ambrozie nu este deloc speculativă, ea având ca scop zidirea
duhovnicească a credincioşilor şi mai puţin o descriere analitică
a învăţăturilor Bisericii. Totuşi nu putem fi de acord cu afirmaţia
unor teologi că teologia Sfântului Ambrozie este doar o teologie de
circumstanţă, calculată în anumite scopuri precise445, lucru ce va fi
evidenţiat în paginile următoare.
A

Teme dogmatice precum Sfânta Treime, întruparea Fiului lui

Dumnezeu, Sfântul Duh, Chipul lui Dumnezeu din om, pururea
fecioria Maicii Domnului, Biserica, raportul dintre Biserică şi Stat,
Sfintele Taine şi Eshatologia sunt coordonatele majore ale scrierilor
Sfântului Ambrozie, pe care acesta le dezvoltă spre apărarea dreptei
credinţe împotriva ereticilor şi creşterea duhovnicească a ucenicilor
săi.
Persoana Mântuitorului Hristos şi Jertfa Sa de pe Cruce nu este
doar o temă majoră şi centrală în cadrul învăţăturii teologice a Sfântului
Ambrozie, ci, mai mult, Jertfa Mântuitorului este cea care deschide
sufletul omului spre cunoaşterea „credinţei celei adevărate”. Hristologia
este astfel strâns legată de Sfânta Treime, căci Mântuitorul Hristos
este uşa prin care se ajunge la mărturisirea dreaptă a Sfintei Treimi.
Caracteristica principală a învăţăturii trinitare a Sfântului Ambrozie
o reprezintă personalismul trinitar preluat din teologia răsăriteană a
Părinţilor Capadocieni, temelie a Chipului lui Dumnezeu din om.

445. Cf. Dom Gabriel TISSOT, „Introduction", în Ambroise de Milan, Traité sur
l'Evangile de S. Luc, vol.l, Introduction, traduction et notes par Dom Gabriel Tissot, col.
"Sources Chrétiennes", nr. 45, Les Éditions du Cerfs, Paris, 1956, p. 23.

110
 III. 1. ÎNVĂŢĂTURA DESPRE SFÂNTA TREIME
9

Combătându-i pe ereticii arieni şi pnevmatomahi, Sfântul

Ambrozie mărturiseşte
» că este întru toate credincios Părinţilor
j de la
Niceea din 325, „de care nu mă poate despărţi nici sabia, nici moartea"446.
Un mijloc cu succes, des folosit de Sfântul Ambrozie pentru
răspândirea dreptei credinţe, era cântarea imnurilor compuse de el.
în Cuvântarea împotriva lui Auxenţiu, vorbind despre imnurile sale pe
care întreaga comunitate creştină din Mediolanum le cânta, Sfântul
Ambrozie spunea:

„Mare este acest cântec şi nimic nu e mai puternic decât el. Intr-
adevăr, ce e mai măreţ decât puterea mântuitoare a Sfintei Treimi,
care zilnic se prăznuieşte în faţa poporului? Toţi pe întrecute
râvnesc să-şi spună credinţa, să mărturisească în stihuri că ei
cunosc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. S-au făcu t aşadar, toţi
propovăduitori, deşi înainte abia dacă puteau fi ucenici"447.

Teologia Sfântului Ambrozie nu este o teologie speculativă, ci

o teologie didactică, paideică, ce urmăreşte mai puţin teoretizarea
unor adevăruri de credinţă, cât lămurirea credincioşilor si creşterea
acestora în dreapta cunoaştere spre dobândirea tot mai profundă a
harului dumnezeiesc:

„Dobândind cuvinte de viaţă, înţelepte părinte, adăpi cugetele

credincioşilor si cu harul le arăţi întotdeauna roditoare; iar
minţile ereticilor le îneci; şi izvorând har de tămăduiri, speli cu
adevărat întinăciunile de tot felul ale patimilor, povăţuitorule în

446. Ep. 2 1 , 14; PL 16,1006; trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 115.
447. „Grandecarmen istud est, quo nihil potentius. Quid enim potentius quam confessio
Trinitatis, quae quotidie totius populi ore celebratur? Certatim omnes studentfidem fateri,
Patrem et Filium et Spiritum sanctum norunt versibus praedicare. Facti sunt igitur omnes
magistri, qui vix poterant esse discipuli"; Cuvântare împotriva lui Auxenţiu, 34; PL 16,
1017- 1018; trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 124.

111
 cele tainice, gânditorule de Dumnezeu, Ambrozie"m .

a. Dogma Sfintei Treimi în învăţătura Părinţilor apuseni

până la Sfântul Ambrozie
Tertulian (c. 160 - 240) este primul care foloseşte termenul
Trinitas în literatura patristică apuseană, după ce Teofil al Antiohiei
(c. 153-185) îl folosise primul în greaca patristică, însă spre deosebire
de Teofil, el explică şi dezvoltă mai precis acest termen. Combătând
patripasianismul lui Praxeas (în Advesus Praxean), Tertulian susţine
că Mângâietorul l-a învăţat să creadă că există un singur Dumnezeu,
care potrivit iconomiei, are un Fiu, Cuvântul Său, purces din El (ex
ipso processerit)448449. Fiu prin Care toate s-au făcut, Care S-a născut din
Fecioara, om şi Dumnezeu.
Treimea prin trepte unite şi legate decurge de la Tatăl şi nu se
opune monarhiei (Ita trinitas per consertos et connexos gradus a Patre
decurrens, et monarchiae nihil obstrepit)450. Tertulian repetă poziţia
subordonată a Persoanelor trinitare, situaţie rezultată din enumerarea
succesivă a persoanelor, ca şi la Sf. Justin Martirul (f c. 165-166), deşi
prin unele comparaţii cu soarele, rădăcina, izvorul, el ţine să sublinieze
identitatea de natură a Persoanelor Sfintei Treimi451. Tertulian stăruie
asupra faptului că atunci când susţine că Tatăl e unul, Fiul e altul, iar
Sfântul Duh e altul, nu înţelege că aceştia sunt diferiţi şi, prin aceasta,
separaţi. Ei sunt unul şi altul nu prin diferenţă, ci prin distribuire, nu
prin împărţire, ci prin distincţie. Tatăl e întreaga substanţă, pe când
Fiul e o derivaţie şi o porţie a întregului (Pater enim tota substantia est:
Filius vero derivatio totius et portio, sicut ipse profitetur, Quia Pater major
me est [In 14, 28])452. Unul e Cel ce naşte şi altul Cel născut, unul e Cel
ce trimite şi altul Cel trimis; unul e Cel ce face şi altul Cel prin care
se face. Tot aşa, Paracletul (in persona Paracleti) e altul faţă de Cel ce

448. Mineiul pe Decembrie, p. 90.

449. T e r t u l ia n , Adversas Praxeam, II; PL 2 , 156.
450. T e r t u l ia n , Adversas Praxeam, VIII; PL 2 , 164.
451. T e r t u l ia n , Adversas Praxeam, VIII; PL 2 , 164.
452. T e r t u l ia n , Adversas Praxeam, IX; PL 2 , 164.

112
L-a trimis453. Avem aici, pentru prima dată pe Sfântul Duh prezentat
ca persoană. Termenul de persoană este folosit astfel prima dată în
teologia trinitară apuseană.
Teologia trinitară a lui Tertulian prin distincţia şi identitatea,
pe care o face între persoanele trinitare, prin punerea în circulaţie a
termenilor treime, substanţă-esenţă şi persoană, anticipează cu mai
mult de un secol Sinodul I de la Niceea.
Sfântul Ciprian (c. 200 - 258) învaţă că Dumnezeu este întreit:
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Unus Deus et Pater, et Filius, et Spiritus
sanctus)454. El arată rolul fiecărei Persoane. Tatăl e cauza primară şi
adevăratul Creator. El este Tatăl Mântuitorului Hristos; faţă de creaţie,
mai ales faţă de păcătoşi, El este Tată în sens sever, ca stăpân şi putere
nelimitată de nimic455; El apare uneori ca Tată în sens aproape masculin
faţă de caracterul feminin al Bisericii: „Nu poate să aibă pe Dumnezeu de
Tată, acela ce nu are Biserica de mamă (Haberejam non potest Deum patrem,
qui Ecclesiam non habet matrem)"456.
A doua persoană a Sfintei Treimi e Fiul Unul - Născut şi
înţelepciunea lui Dumnezeu, prin care toate au fost create. El e
Cuvântul lui Dumnezeu, mâna, braţul lui Dumnezeu, Dumnezeu
însuşi457. El este numit Cuvântul lui Dumnezeu pentru că a vorbit prin
prooroci şi S-a făcut om. El a venit ca mijlocitor între noi şi Tatăl, ca
Mântuitor al neamului omenesc. „Hristos a vrut să fie ceea ce este omul,
pentru ca omul să poată fi ceea ce este Hristos (Quod homo est es se Christus
voluit, ut et homo possit esse quod Christus est)"458. Creştinii vor fi şi ei ceea
ce este Hristos, dacă-L vor urma (Quod est Christus erimus Christiani, si
Christum fuerim us imitati)"459.
Persoana a treia a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, e pus în legătură
453. T e r t u l ia n , Adversus Praxeam, IX; PL 2 , 164.
454. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , Epistola-, PL 3 ,1 0 9 7 .
455. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , De oratione dominica, IX - XI; PL 4 , 5 2 5 A - 5 2 6 C .
456. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , De unitate ecclesiae catholicae, VI; PL 4, 503 A.
457. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , D e idolorum vanitate. Quod idola dii non sint, XI; PL
4, 578 AB.
458. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , D e idolorum vanitate. Quod idola dii non sint, XI; PL
4, 578 AB.
459. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , De idolorum vanitate. Quod idola dii non sint, XV; PL
4, 582 A.

113
cu credinţa, cu harul si cu toate efectele harului. Toată sfinţenia vine
de la Duhul Sfânt. Nu numai Biserica, dar şi fiecare creştin e sălaş al
Sfântului Duh460. Sfintele Taine sunt lucrarea directă a Sfântului Duh461.
Lactanţiu (c. 240 - 320) nu vorbeşte despre Sfânta Treime deşi
termenul de treime circula încă de la Teofil al Antiohiei si Tertulian.
Există un singur Dumnezeu, care trebuie adorat şi care poate fi numit
/S

Tată sau Părinte. înainte de apariţia lumii, Dumnezeu a născut un

Spirit Sfânt şi incoruptibil pe Care L-a numit Fiu. Calitatea lui de
Fiu al Dumnezeului suprem şi purtător al celei mai mari puteri, o
atestă nu numai profeţii anonimi, ci şi cuvântul lui Trismegistos şi
oracolele sibiline462. Lactanţiu foloseşte termenul Sfântul Duh, dar nu
ca să sublinieze prezenţa lui ca persoană în Sfânta Treime. în schimb,
el pune accentul pe unitatea Dumnezeirii Tatălui şi a Fiului şi apoi
coexistenţa a două principii: al binelui şi al răului. De aici s-a dedus că
Lactanţiu profesează dualismul şi nu Sfânta Treime.
Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul nu sunt diferiţi, ci una,
întrucât nu poate fi tată fără fiu şi nici fiu fără tată. Ei formează un
singur spirit, un singur Duh, o singură substanţă (unus spiritus, una
substantia est)463. Fericitul Ieronim combate pe Lactanţiu, pentru că
în operele sale şi mai ales în Scrisorile către Demetrian464 a tăgăduit
substanţa Sfântului Duh care, potrivit erorii iudaice, s-ar referi la Tatăl
ori la Fiul, iar sfinţenia celor două Persoane ar apărea sub numele de
Sfântul Duh465. Sfântul Duh este privit de Lactanţiu ca un atribut sau o
însuşire generală a lui Dumnezeu.
Sfântul Ilarie de Pictavium (c. 315 - 368) expune învăţătura
despre Sfânta Treime în cele două scrieri dogmatice al sale: Despre
Sfânta Treime şi Despre sinoade. Dumnezeu e Tată nenăscut. Fiul e Fiul
desăvârşit al Tatălui desăvârşit, Fiu Unul-Născut al Tatălui nenăscut,
Dumnezeu din Dumnezeu, Duh din Duh, Lumină din Lumină. Prin

460. C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , Epistola I ad Donatum, V; PL 4, 2 0 3 A - 2 0 4 A.

4 6 1 . C y p r ia n u s C a r t h a g in e n s is , Epistola ad Jubaianum, De haereticis baptizandis, III;
PL 3 ,1 1 1 2 A .
4 6 2 . L a c t a n t iu s , Divinarum institutionum, IV, VI; PL 6, 461 A .
463. L a c t a n t iu s , IV, XXIX; PL 6, 538 B - 540 B.
464. Este vorba despre scrierea Liber de opificio Dei-, PL 7, 9-78.
465. H ie r o n y m u s S t r id o n e n s is , Epistola LXXXLV, 7; PL 22, 748.

114
Fiul au venit toate la fiinţă. E un singur Duh Sfânt. Sfântul Ilarie învaţă
perihoreza Persoanelor divine: Fiul se află în cele ce sunt în Tatăl, adică
întreg Fiul S-a născut din întreg Tatăl. Ceea ce e în Tatăl, aceea e şi în
Fiul. Noi suntem fiii lui Dumnezeu, dar nu ca Fiul Său, Unul Născut.
Acesta e Fiu adevărat şi propriu, Fiu prin origine, nu prin adopţie, Fiu
prin naştere, nu prin creaţie. Fiul este deofiinţă cu Tatăl. Formula sa
preferată este: „nu -prin unirea Persoanei, ci prin unitatea fiinţei (pater Deus
etfilius Deus unum sunt, non unione personae, sed substantiae unitate)"466.
La dumezeirea Sfântului Duh se fac doar câteva referiri, ceea ce
dovedeşte cât de sumară era speculaţia asupra Duhului Sfânt în Apus,
până la Sfântul Ambrozie, dacă şi o personalitate de prim ordin ca
aceea a Sfântului Ilarie se opreşte la începutul problemei.

b. Interpretările Sfântului Ambrozie la descoperirea

dogmei treimice în Sfânta Scriptură

Deşi taina Sfintei Treimi este mai puţin clar exprimată în Vechiul
Testament, decât în cel Nou, Sfântul Ambrozie, nu a omis să scoată
şi din acesta mărturii împotriva ereticilor care atacau dogma Sfintei
Treimi.
Din primele două versete din cartea Facerii, Sfântul Ambrozie
demonstrează că toate cele trei Persoane au cooperat la crearea lumii467,
iar în versetul 26 al Facerii, unde Dumnezeu zice: Să facem om după
chipul Nostru, susţine că Dumnezeu Tatăl vorbea Fiului Său, Care este
Chipul Său, şi nu îngerilor, cum afirmau iudeii şi după ei, arienii468.
învăţătura despre Sfânta Treime se descoperă şi în cântarea
serafimilor:

„«S fâ nt, Sfânt, Sfânt D o m n u l D u m n ez eu Savaot» (Is VI, 3 ) şi repetă de

trei ori cu vântul Sfânt, sp u n e Sfântul A m brozie, p en tru a desem na cele
trei Persoane trinitare, dar foloseşte sin g u la ru l D o m n u l Savaot p en tru

466. H il a r iu s P ic t a v ie n s is , De Trinitate, IV, 42; PL 10,128 B.

467. Hexaemeron, I, VIII, 29; PL 14,138.
468. Hexaemeron, VI, VII, 40; PL 14, 257.

115
 a arăta că este un singur Dumnezeu''469. „Heruvimii şi serafimii, cu
glasuri neobosite, laudă şi spun: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul
Dumnezeu Savaot». Şi nu o spun o dată, ca să nu socoteşti că este
vorba numai de Dumnezeu-Tatăl; nu spun de două ori, ca să nu excluzi
Duhul; nu spun sfinţi, ca să nu socoteşti că este vorba de mai mulţi
dumnezei; ci se repetă de trei ori, şi spun acelaşi lucru, pentru ca, şi
în imn, să înţelegi strălucirea Sfintei Treimi şi unitatea Dumnezeirii.
Când ei spun acest lucru, îl mărturisesc pe Dumnezeu”470.

Sfântul Ambrozie interpretează teofania de la Stejarul Mamvri

ca o arătare deplină a Sfintei Treimi: „Avraam vede trei Persoane, dar
îl numeşte pe Dumnezeu la singular"471. „Saara rezumă taina credinţei,
luând trei măsuri din aceeaşi făină [...]; ea afirmă Trinitatea unei singure
dumnezeiri, ea adoră la fe l şi cu acelaşi respect pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul
Sfânt”472.

Noul Testament constituie fundamentul pe care Sfântul Ambrozie

formulează, în scrierile sale, învăţătura despre Sfânta Treime. La
Botezul Domnului, Sfânta Treime Se arată în chip lămurit şi văzut
oamenilor, astfel:

„Pe drept cuvânt, deci, a coborât Duhul ca un porumbel, ca să

ne dea a înţelege că trebuie să avem nevinovăţia porumbelului.
Citim însă că înfăţişarea trebuie uneori să o luăm ca adevăr, atât
pentru Hristos: «Şi S-a aflat la înfăţişare ca un om» (Flp II, 5),
cât şi pentru Dumnezeu-Tatăl: «Nici faţa Lui nu aţi văzut» (In
V, 3 7)”473.

îndemnul Mântuitorului Hristos la propovăduirea Cuvântului şi la

469. Defide, II, XII, 106-107; PL 16, 582- 583.

470. Despre Duhul Sfânt, III, XVI, 112; PL 16, 803; traducere în limba română de Pr.
Prof. Dr. Vasile Răducă, în Sfântul Ambrozie, Despre Duhul Sfânt, Editura Anastasia,
Bucureşti, 1997, p. 196.
471. Despre Avraam, I, V, 36; PL 14, 436.
472. Despre Avraam, I, V, 38; PL 14, 436- 437.
473. De Mysteriis, IV, 25; în PL 16. 396-397, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 15.

116
botez (Mt XXVIII, 19 ) este şi o afirmare a Persoanelor Sfintei Treimi:
„Aşadar, de vreme ce Domnul nu l-a refuzat în Taina Botezului, de ce unii,
acum, primesc cu atâta greutate ca în evlavia noastră Duhul să fie unit cu
Tatăl şi cu Fiul?"474.

c. Unitatea fiinţială şi trinitatea Persoanelor

Dumnezeu este unul după fiinţă, dar în trei Persoane; fiecare
Persoană are însuşiri deosebite una faţă de cealaltă475; Tatăl este o
Persoană, Fiul alta, iar Sfântul Duh alta476. Afirmând deosebirea
însuşirilor personale, Sfântul Ambrozie respingea două învăţături
opuse: sabelianismul şi triteismul. Pe de o parte, era respinsă teoria lui
Sabelie, care susţinea că cele trei Persoane sunt numai manifestări ale
unicei Dumnezeiri477. Tatăl este deosebit de Fiul, iar Sfântul Duh este
deosebit atât de Tatăl, cât şi de Fiul478. Aceste deosebiri personale sunt
veşnice. Opinia că Fiul era originar identic cu Tatăl, Care a emanat
din Tatăl la întrupare şi apoi reabsorbit în Tatăl nu este conformă
cu credinţa dreaptă479. Pe de altă parte, Sfântul Ambrozie a respins
triteismul: Persoanele divine sunt deosebite, dar nu separate sau
separabile. Fiecare Persoană este Dumnezeu, pentru că fiecare deţine
plenitudinea fiinţei divine; deoarece fiinţa divină este una şi aceeaşi în
fiecare Persoană, neîmpărţită şi nedespărţită, nu sunt trei dumnezei, ci
un singur Dumnezeu adevărat480.
Unitatea Sfintei Treimi nu este interpretată corect, spune Sfântul
Ambrozie, ca unitate de relaţie morală, interes şi năzuinţă comună481.
Ea este unică: fiecare din cele trei Persoane posedă în întregime aceeaşi

474. De Spiritu Sancto I, V, 73; PL 16, 722, trad. rom., p. 59.

475. D efide IV, VIII, 91; PL 16, 634 - 635.
476. Expositionis in Lucam II, 12; PL 15,1637.
477. D efide l, l, 6; II, III, 33; PL 16, 530 AB; 566 AB
478. Despre Duhul Sfânt I, IX,106; PL 16, 729 D - 730 A, trad. rom. p. 73.
479. De fide, V, XII, 162 ; PL 16, 648 AB; Despre Duhul Sfânt, II, VI, 53, PL 16, 75 4 B,
trad. rom. p. 51.
480. Defide, 1,1,10; PL 1 6 , 531 AB; Despre Duhul Sfânt, III, XIII, 9 4 ; PL 16, 799 A, trad.
rom. p. 189.
481. D efide IV, III, 33 - 34; PL 16, 623 BC; Despre Duhul Sfânt, II, XIII, 154, PL 16, 776
AB, trad. rom. p. 151.

117
unică fiinţă dumnezeiască482. Dat fiind că fiecare Persoană are întreaga
fiinţă dumnezeiască, fiecare trebuie, de asemenea, să aibă toate
atributele care aparţin fiinţei divine. Tot ceea ce este a Dumnezeirii
este a fiecărei Persoane. Prin urmare, deoarece fiecare Persoană
posedă întreaga fiinţă dumnezeiască, posedă, de asemenea, Voinţa483,
Puterea484, Atotştiinţa485, Bunătatea486, Sfinţenia, Stăpânirea487.
Deoarece fiinţa » dumnezeiască este una si » aceeaşi
» în fiecare
din cele trei Persoane, ele sunt unite într-un mod de nedespărţit şi
se întrepătrund reciproc, locuiesc una în alta. De aceea Tatăl este în
Fiul şi locuieşte în Fiul fără separare sau amestecare de Persoane488;
Fiul este întotdeauna „cu Tatăl" şi „în Tatăl" „şi niciodată nu este fără
Tatăl"489 şi „la fel cum Tatăl este în Fiul si Fiul este în Tatăl, la fel si
Duhul Sfânt este în Tatăl şi în Fiul490. Este imposibil ca o Persoană să fie
„singură, fără celelalte"491, oriunde este una, acolo sunt şi celelalte492;
deci dacă noi primim una, le primim şi pe celelalte; dacă mărturisim
una, le mărturisim şi pe celelalte493; dacă învăţăm greşit despre una,
învăţăm greşit şi despre celelalte494.
Trebuie notat faptul că în învăţătura Sfântului Ambrozie despre
Sfânta Treime nu există nicio urmă de subordinationism.
» Cele trei
Persoane treimice sunt egale şi veşnice:

„Necreata şi de nepătrunsa Treime, care este una veşnică şi mărită,

482. De fide, I, I, 9; PL 16, 531 A; Despre Duhul Sfânt, III, XVI, 110; PL 16, 803 A, trad,
rom. p. 195.
483. De fide, IV, VII, 7 4 ; PL 16, 631 BC.
484. De fide, IV, VII, 7 4 ; PL 16, 631 BC; Despre Duhul Sfânt, III, XXII, 169; PL 16, 815
D - 816 A, trad. rom. p. 216.
485. Despre Duhul Sfânt, II, II, 20; PL 16, 747 B, trad. rom. p. 104.
486. De fide, II, 1 18; PL 16, 563 C.
487. Despre Duhul Sfânt, III, XV, 107; PL 16, 802 AB, trad. rom. p. 193.
488. De fide, IV, III, 35; PL 16, 623 CD- 624 A .
489. De fide, IV, VIII, 88; PL 16, 634 AB.
490. Despre Duhul Sfânt, III, I, 6; PL 16, 778 AB, trad. rom. pp. 156-157.
491. Expositionis in Luca II, 92; PL 15,1669.
492. Despre Duhul Sfânt, I, XI, 122; PL 16, 733 BC, trad. rom. p. 79.
493. Despre Duhul Sfânt, I, III, 42; PL 16, 714 A, trad. rom. pp. 46-47.
494. De fide, V, VI, 88; PL 16, 666 BC.

118
 nu admite nici diferenţe temporale, nici grade de prioritate” „Sfânta
Treime, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, [...] este fără timp, fără
rând"495496.

Dumnezeirea nu admite nicio lipsă de egalitate şi de aceea

ordinea Persoanelor din formula de botez, spre exemplu, nu implică
nicio treaptă de rang497498şi mărturisirea neofitului că el crede în Tatăl, în
Fiul şi în Duhul Sfânt, nu este o mărturisire că ar crede în

„cel mai mare, în cel mai mic şi în ultimul, ci prin aceeaşi făgăduinţă
şi chezăşie a gurii tale te-ai legat să crezi în Fiul deopotrivă cum crezi
şi în Tatăl"m .
„Niciodată nu am citit, niciodată nu am auzit, niciodată nu am
desoperit vreo ierarhie la Dumnezeu. Nicăieri nu am citit despre un al
doilea sau al treilea Dumnezeu"499.

După cum una este fiinţa Persoanelor Sfintei Treimi, tot aşa una
este şi lucrarea Acestora, ea raportându-se în mod egal şi deodată celor
trei Persoane divine, fie că sunt numite împreună sau fiecare în parte.
O anumită lucrare despre care se spune că este a Fiului, a Duhului sau
a Tatălui, este a tuturor în acelaşi timp:

„Căci unul este numele şi una este puterea; aşadar, atunci când se
arată vreo lucrare dumnezeiască, fie a Tatălui, fie a Fiului, fie a Duhului
Sfânt, aceasta se referă nu numai la Duhul Sfânt, ci şi la Tatăl şi la Fiul;
nu numai la Tatăl, ci şi la Fiul şi la Sfântul Duh (quia unum nomen,
potestas una, ita etiam ubi operatio aliqua divina, aut Patris, aut Filii,
aut Spiritus designatur, non solum ad sanctum Spiritum, sed etiam ad
Patrem refertur et Filium, nec solum ad Patrem, sed etiam ad Filium

495 . Defide, IV, XI, 146; PL 16, 645 B.

4% . Ep. 44, 3; PL 16,1137, trad. rom. in PSB, vol. 53, p. 210.
497 . Defide, V, IX, 116-118; PL 16, 672 C - 673 B.
498 . De Mysteriis, V, 28, in PSB, vol. 53, p. 16.
499 . Defide, V, IX, 117; PL 16, 672 D.

119
 refertur et Spiritum)"500.

d. Dumnezeu Tatăl
Fiecare Persoană din Sfânta Treime are o anumită însuşire 9

personală prin care se distinge de celelalte Persoane deşi fiecare

Persoană deţine întreaga dumnezeire. Proprietatea personală a Tatălui
este aceea că El fiind nenăscut naşte din veşnicie pe Fiul şi purcede
pe Duhul Sfânt50501. Tatăl este „fântâna şi rădăcina" Fiului502. Acest lucru
nu implică faptul că Tatăl există dinaintea Fiului; asemenea prioritate
nu este admisă de Sfintele Scripturi şi nici de raţiune503. Căci dacă
Tatăl era la început singur şi abia mai târziu a avut un Fiu, atunci
ar rezulta (a) că dacă mai întâi era Dumnezeu fără să fie şi Tată, ar
însemna că Dumnezeu a suferit o schimbare, ceea ce contrazice
neschimbabilitatea lui Dumnezeu504 şi (b) că la început El exista fără
înţelepciunea, Puterea şi Cuvântul, adică fără „plinătatea perfecţiunii
divine", ceea ce este de necrezut505. Prin urmare nu poate fi vorba de
prioritatea existenţei Tatălui. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt veşnici,
precum relaţia dintre Persoanele Sfintei Treimi este veşnică506. Arienii,
intenţionând să-i pună pe creştinii niceeni în dificultate, l-au întrebat
pe Sfântul Ambrozie: „Tatăl L-a născut pe Fiul prin propria Lui voinţă
liberă sau dintr-o necesitate?".
Sfântul Ambrozie le-a răspuns că, din respect faţă de naşterea din
veşnicie a Fiului din Tatăl, problema consimţirii sau a constrângerii
nici nu poate fi pusă; a naşte este, pur şi simplu, însuşirea Tatălui.
La fel cum Tatăl este bun, nu pentru că vrea să fie astfel sau că este
constrâns la aceasta, ci datorită fiinţei Sale, care este bună, la fel Tatăl
naşte pe Fiul, datorită însuşirii Sale de a fi Tată507.

500. Despre Duhul Sfânt, I, III, 40; PL 16, 712 CD; trad, rom., p. 45.
501. Despre Duhul Sfânt, II, XII, 134; PL 16, 771 BC, trad, rom., p. 143.
502. De fide, IV, X, 132; PL 16, 642 C - 643 A.
503. De fide, I, XI, 68; PL 16, 544 BC.
504. De fide, I, IX, 58-61; PL 16, 542 AC.
505. De Virginibus, III, 1,4 ; PL 16, 221.
506. De fide, I, IX, 6 0 ; PL 16, 542 B.
507. De fide, IV, IX, 102 - 103; PL 16, 637 BC.

120
 e. Dumnezeu Fiul
Dacă însuşirea personală a Tatălui este de a naşte, cea a celei de
a doua Persoane din Sfânta Treime este de a fi născută. Cea de a doua
Persoană treimică este Fiul lui Dumnezeu şi nu doar pur şi simplu fiu
(pentru că Dumnezeu ne are pe noi toţi ca fii prin adopţie), ci unicul,
singurul născut, propriul Fiu al lui Dumnezeu508509. Sfântul Ambrozie
citează din crezul niceean fraza: „Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel deofiinţă cu Tatăl',5(B.
Naşterea Fiului lui Dumnezeu din veci din Tatăl este o taină,
care depăşeşte puterea de înţelegere a oamenilor510. Ea nu poate fi
explicată de către filosofie511 sau prin analogii cu experienţa din lumea
aceasta512. Este mai bine de a ne abţine să cercetăm în mod curios
această taină513. Naşterea
î Fiului lui Dumnezeu din Tatăl este atestată
de Sfânta Scriptură şi trebuie să ne bizuim pe autoritatea acesteia514. Se
pot afirma următoarele lucruri:
Naşterea Fiului lui Dumnezeu este o naştere din veşnicie,
aparţinând nu ordinei temporale, ci celei veşnice515. Fiul nu are început,
ci este deofiinţă si co-etern cu Tatăl516. Sfântul Ambrozie foloseşte
» 9 i

vechea comparaţie cu lumina care este concomitentă şi nedespărţită

de sursa ei517.
Naşterea nu implică niciun fel de separaţie a Fiului de Tatăl. Fiul
este una cu Tatăl după fiinţă, după voinţă şi după lucrare518.
Naşterea nu presupune subordonarea Fiului faţă de Tatăl. Nu
poate fi vorba despre o anumită ierarhie în cadrul Sfintei Treimi, de
vreme ce toate Persoanele deţin întreaga fiinţă a lui Dumnezeu519.

508. D efide, I, XIV, 89; PL 16, 549 CD.

509. D efide, 1, XVIII, 118; PL 16, 555 BC.
510. Defide, I, X, 64; PL 16, 543 B.
511. De Incarnatione, II, 7; PL 16, 820 AB.
512. D efide, I, X, 63; PL 16, 543 AB.
513. Defide, I, X, 65; PL 16, 543 C.
514. De fide, IV, 1 ,1; PL 16, 617 C.
515. D efide, I, IX, 60; PL 16,542 B.
516. D efide, I, VIII, 54; PL 16, 540 D - 541 A.
517. Defide, I, XIII, 79; PL 16, 547 B.
518. De fide, III, III, 15; PL 16, 592 D.
519. D efide, II, VIII, 65; PL 16, 573 BC.

121
Dacă anumite versete din Sfânta Scriptură lasă impresia unui
subordinaţionism, acest lucru se explică prin faptul că acolo se
vorbeşte despre natura umană a Mântuitorului Hristos: „Cum poate fi
un Dumnezeu mai mic, când El este Dumnezeu adevăraţi Chiar dacă după
natura Sa umană este mai m ic"520.
La Sinodul de la Aquileia, Sfântul Ambrozie mărturisea: „După
trup Fiul este mai mic decât Tatăl, dar după dumnezeire este deopotrivă cu
Tatăl"521.

f. Dumnezeu Sfântul Duh

A

In vremea Sfântului Ambrozie, învăţătura despre Duhul Sfânt

nu era bine precizată în Biserica apuseană. Unii teologi, precum
Lactanţiu sau Justin Martirul şi Filosoful, identificau Sfântul Duh cu
Logosul, Cuvântul, alţii, precum Sfântul Irineu (t 202) sau Sfântul
Ipolit (170 - 236), îl priveau ca un dar sau o putere dumnezeiască, iar
o parte dintre aceştia (Tertulian, Origen) chiar dacă îl considerau o
Persoană distinctă, îl subordonau Tatălui şi Fiului. Sfântul Ambrozie
a fost primul scriitor apusean care a tratat acest subiect într-o lucrare
separată, în care învăţătura ortodoxă despre a treia Persoană a Sfintei
Treimi este expusă cu claritate.
Pentru contemporanii Sfântului Ambrozie, principala dificultate
în a afirma dumnezeirea Sfântului Duh era absenţa unei mărturii
clare în Sfânta Scriptură. De aceea era necesar ca Sfântul Ambrozie să
dovedească că dumnezeirea Sfântului Duh este atestată de scrierile
Sfintei Scripturi, lucru pe care l-a şi făcut.
Duhul Sfânt este Persoană ca celelalte două Persoane ale Sfintei
Treimi, de aceea El nu se supune cuiva, „vreunei puteri străine sau
vreunei judecăţi omeneşti, ci este stăpân peste judecata Sa, împărţind toate
după hotărârea propriei voinţe"522.
Sfântul Duh nu este creatură, ci deasupra oricărei creaturi,
pentru că este Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt ni se dă harul, acelaşi har
aparţinând deopotrivă celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Harul

520. Defide, II, VIII, 61, PL 16, 542 BC.

521. Lucrările Sinodului de la Aquileia, 37; PL 16, 927, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 63.
522. Despre Duhul Sfânt, I, II, 28; PL 16, 711 BC, trad. rom., p. 42.

122
fiind unul, aparţinând celor Trei, aceeaşi închinare se va atribui celor
trei Persoane: „Prin urmare, după cum ne închinăm în Hristos, tot aşa,
datorită unităţii aceleiaşi puteri în Dumnezeu-Tatăl, ne închinăm şi Duhului;
în acelaşi timp ne închinăm Tatălui în Duh"523.
Sfântul Ambrozie, ca şi Părinţii răsăriteni contemporani lui,
Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie
de Nazianz, învăţa că Sfântul Duh este deofiinţă cu Dumnezeu Tatăl
şi cu Fiul. Sfântul Duh este spiritual, este atotputernic, omniprezent,
atotştiitor şi conlucrează cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi
pentru mântuirea oamenilor524. Unde este Tatăl acolo este şi Fiul, iar
unde este Fiul,' acolo este si
> Duhul Sfânt525.
Având aceeaşi fiinţă, aceeaşi lucrare şi aceeaşi putere, cele trei
Persoane ale Sfintei Treimi sunt Una, nu Unul526.

III. 2. LOGOSUL ÎNTRUPAT

a,
întruparea Logosului, ca şi Sfanta Treime, este un subiect mult
prea complex pentru a putea fi cuprins şi analizat de către cugetarea
umană, fără ajutorul lui Dumnezeu, fără ca Dumnezeu să îi descopere
omului taina aceasta. Sfântul Ambrozie sesizează „dilema" incapacităţii
minţii umane de a înţelege tainele dumnezeieşti şi, de aceea, trebuie ca
omul să se lase îmbrăcat de harul divin pentru ca Mântuitorul FIristos
să îi descopere acestea:

„Când a venit această credinţă i s-a adăugat plinătatea, a venit cu ea

adopţiunea ca fii, a încetat slăbiciunea, s-a dus copilăria, ne ridicăm ca

523. Despre Duhul Sfânt, III, X, 82, PL, XVI, 795 C; trad, rom., p. 185.
524. Despre Duhul Sfânt, I, XI, 120-122; PL 16, 733 AC; trad, rom., pp. 78-79.
525. Despre Duhul Sfânt, I, XI, 122; PL 16, 733 C, trad, rom., p. 79.
526. Despre Duhul Sfânt, II, XII, 141-142; PL 16, 773 AB; trad, rom., pp. 146 - 147.

123
 bărbaţi desăvârşiţi, îmbrăcaţi în Hristos. Cum poate să fie slab şi mititel
cel în care este Hristos, puterea lui Dumnezeu?"527.

Tradiţia patristică a primelor secole acordă o importanţă capitală

hristologiei, chiar înaintea marelor controverse hristologice ale secolelor
IV-V. Dacă hristologia patristică a secolelor II-III reliefează firea
divină faţă de cea umană în Persoana Mântuitorului Hristos, Sfântul
Ambrozie accentuează ca puţini alţi Părinţi contemporani consecinţele
umanităţii hristice. Inspirându-se din Părinţii Capadocieni, Sfântul
Ambrozie subliniază faptul că scopul întrupării Logosului a fost
răscumpărarea noastră prin trupul nostru.

a. Lucrarea Logosului în creaţie

Ca Dumnezeu adevărat, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu,
a doua Persoană a Sfintei Treimi a fost în lume încă de la începutul
ei sau, mai bine spus, Fiul lui Dumnezeu participă la creaţie în mod
direct, prin El aducându-se toate la fiinţare:

„Căci toate sunt prin El şi în El şi nu sunt din El ca dintr-o materie, iar

în acest fel toate sunt şi prin Dumnezeu-Fiul, încât El nu are pentru El
faptul că toate sunt din Fiul şi că toate sunt în Fiul [...]. Prin urmare,
aşa cum citim că de la Tatăl sunt toate, tot astfel se poate spune că şi
de la Fiul sunt toate, prin Care sunt toate şi suntem înştiinţaţi că sunt
toate şi de la Duhul, în Care sunt toate"528.

Fiul, Logosul divin, este „chipul Dumnezeului celui nevăzut. Şi

după cum este El Dumnezeu, tot aşa este Dumnezeu şi chipul Lui"529, iar
527. „Denique ubi haec fides venit, plenitudo advenit, advenit filiorum adoptio, cessavit
infirmitas, abiit infantia, in virum perfectum assurgimus, Christum induimus. Quomodo
igitur infirmus et parvulus esse potest, in quo Christus est Dei virtus "; Ep. 77, 9; PL 16,
1266, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 307.
528. „Quod vel per ipsum et in ipso omnia sint, nec tamquam ex materia ex ipso omnia
sint: ita quoque per Dominum Filium esse omnia, ut non privatus sit eo, quod ex Filio sint
omnia, et in ipso sint omnia [.. J.E rgo sicut ex Patre legimus esse omnia, ita et ex Filio posse
dici omnia, per quem omnia sunt: et ex Spiritu esse omnia, in quo omnia sunt, testimoniis
edocemur", De Spiritu Sancto II, IX, 88; 96; PL 16, 762; 763; trad. rom., pp. 127-130.
529. „Sed si quaeris splendorem Dei, Filius est imago Dei invisibilis. Qualis ergo Deus est,

124
lumea văzută „este un reflex al lucrării dumnezeieşti, pentru că în vreme ce
contemplăm opera, în acelaşi timp îl admirăm pe Creator"530.
Astfel lumea nu este altceva decât un mijloc prin care Dumnezeu
intră în dialog cu omul, comunicându-Se pe Sine însuşi prin filantropia
Sa: „La fe l trebuie privită şi lumea aceasta, ca fiind reflexul măririi
dumnezeieşti şi dovadă a înţelepciunii lui Dumnezeu"531.
Comentând versetul din Epistola întâi către Corinteni: „Totuşi
pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, de la Care vin toate şi noi întru
El; şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi suntem prin
El" (1 Cor VIII, 6), Sfântul Ambrozie arată atât consubstanţialitatea
Persoanelor Treimice, împotriva arianismului, cât şi că făptuirea
creaţiei s-a făcut prin Fiul şi nu emanată din fiinţa lui Dumnezeu:

„Deoarece atunci când se spune «din El», vor să desemneze firea, când
se spune «prin El» este arătată fie calea lucrării, fie înfăptuirea ei, iar
când se spune «în El» se indică fie locul, fie timpul în care se vede că au
fost făcute. Deci în felul acesta ei doresc să stabilească o anume diferenţă
de natură, să despartă unealta de propriul ei mânuitor sau Creator
şi, întocmai ca cei care ard de dorinţă, să despartă timpul sau locul
de Mijlocitor. Oare Fiul este străin de Tatăl după fire, numai fiindcă
unealta este străină de lucrător, de propriul mânuitor sau Creator? Sau
Fiul este străin de Duhul, fiindcă sunt separate locul sau timpul de
natura Mijlocitorului? Acum compară afirmaţiile noaste. Aceia vor ca
materia să fie creată de Dumnezeu, dar în acelaşi timp să fie făcută
din natura lui Dumnezeu, aşa cum ai spune, că dulapul este făcut din
lemn, iar statuia din piatră; ei mai consideră şi că materia a emanat din
Dumnezeu, fiind făcută, în acelaşi timp, prin Fiul; deci prin Fiul arată
nu atât lucrătorul, cât instrumentul lucrării"532.

alis imago", Hexaemeron I, V, 19; PL 14,142.

530. „Est ergo hic mundus divinae specimen operationis; quia dum opus videtur, raefertur
operator"; Hexaemeron, I, V, 17; PL 14,141-142.
531. „Similiter hic mundus divinae majestatis insigne est, ut per ipsum Dei sapientia
manifestetur"; Hexaemeron, I, V, 17; PL 14,141.
532. „Volunt enim cum dicitur, ex illo, materiam designari: cum dicitur, per ilium,
quoddam vel instrumentum operis, vel ministerium declarări: cum autem dicitur, in illo,
cut locus significetur aut tempus, in quo omnia facta videantur. Ita igitur distantiam

125
 în scrierea De fide, Sfântul Ambrozie conchide că aşa cum
Dumnezeu Tatăl este Autor si Creator al tuturor celor văzute si nevăzute,
la fel şi Fiul este Creator şi Autor a toate533, iar atunci „când folosim
termenul creator, îl mărturisim pe Tatăl, ca şi pe Fiul"534.

b. Mântuitorul Hristos - Dumnezeu adevărat şi om adevărat

în elaboratele lui dezbateri privind doctrina întrupării - dezbateri
rezultate pe de o parte, din combaterea arianismului, iar pe de alta,
din combaterea apolinarismului, Sfântul Ambrozie, mergând pe linia
patristică a Sfinţilor Părinţi de la sinodul de la Niceea, apără atât
dumnezeirea Mântuitorului Hristos, arătând că El este: „Cel în Care
locuieşte, trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii"535, cât şi faptul că El este
om adevărat: „Tuturor, El S-a făcut toate; s-a făcut sărac săracilor, bogat
bogaţilor, a plâns cu cei ce plâng, a flăm ânzit cu cei flămânzi, a însetat cu
cei ce însetează [...]. Este în temniţă cu cel sărac, cu Apostolii mănâncă, cu
Samariteanca însetează, în pustie îi e foam e [ ... J" 536.
Dumnezeu cu adevărat, consubstanţial cu Tatăl, după
dumnezeire, este şi om cu adevărat, luând firea omenească cu toate

quamdam substantiae probare desiderant, tamquam instrumentum ab operatore proprio vel

auctore, et tamquam tempus aut locum ab instrumento dirimere gestientes. Numquid ergo
alienus secundum naturam Filius a Patre; quia alienum instrumentum ab operatore proprio
vel auctore? aut numquid alienus Filius a Spiritu; quia ab instrumenti genere aut locus
separator aut tempus ? Compara nunc assertiones nostras. Illi volunt ex Deo tamquam ex
natura Dei esse materiam, ut si dicas ex ligno arcam esse factam, ex lapide statuam: ita ex
Deo materiam processisse, et eamdem materiam tamquam per instrumentum aliquod factam
esse per Filium; ut non tarn operatorem Filium, quam instrumentum opens esse declarent";
De Spiritu Sancto II, IX, 85-87; PL 16, 761-762; trad, rom., pp. 126-127.
533. „Credas igitur necesse est etiam ex Dei Filio omnia; quia omnium sicut Deus Pater,
ita et Filius et auctor est et creator. Videmus ergo inanem esse hanc quaestionem, cum et de
Filio credi conveniat, quoniam ex ipso, et per ipsum, et in ipso sunt omni"; De fide IV, XI,
55; PL 16, 647.
534. „unde etiam cum creatorem dicimus, et Patrem et Filium c o n fite m u rD e fid e , V, II,
35; PL 16, 656.
535. Ep 29, 9; trad. rom. in PSB. Vol. 53, p. 151.
536. Ev. Luc. IV, 6, PL 15,1614.

126
simţămintele ei537. El nu S-a întrupat în aparenţă, ci în realitate538, şi

„murea potrivit firii noastre luate din El, şi nu murea, potrivit esenţei
vieţii veşnice; şi suferea potrivit trupului nostru luat de El, pentru
ca adevărul despre întruparea Sa să fie crezut, şi nu suferea potrivit
dumnezeirii nepătimitoare a Cuvântului care e lipsit de orice durere”539.

Sfântul Ambrozie spune că sunt posibile trei puncte de vedere,

în ceea ce priveşte dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos: fie
este Dumnezeu adevărat consubstanţial cu Dumnezeu Tatăl, fie un
dumnezeu fals ca demonii, fie un dumnezeu după adopţie ca oamenii,
care au dobândit lucrul acesta de la Dumnezeu540. Al doilea punct de
vedere nici nu merită a fi luat în considerare, iar cel de-al treilea este
contrazis de Sfântul Apostol Pavel, care arată că Mântuitorul Hristos

537. „[...] idem Deus, idem homo, per divinitatem Deus, per susceptionem carnis homo
Jesus C h r is t u s D e fid e II, VII, 58; PL 16, 571.
538. „neque enim speciem Incarnationis suscepit, sed veritatem”; Ev. Luc. X, 56; PL 15,
1910.
539. „Ergo et moriebatur secundum nostrae susceptionem naturae, et non moriebatur
secundum aeternae substantiam vitae: et patiebatur secundum corporis susceptionem;
ut suscepti corporis veritas crederetur: et non patiebatur secundum Verbi impassibilem
divinitatem, quod totius exsors doloris est"; De Incarnatione Dominicae Sacramento, V, 37;
PL 16, 828.
540. „Si enim negatur natura Deus esse, ergo per gratiam est, ut homines: aut certefalso
creditur, ut daemones, quorum simulacra Dei appellatione donantur. Sed Apostolicam
auctoritatem sequamur, ut dicamus in simulacris naturam non esse divinam. Si ergo
in simulacris non est, non est in daemoniis: superest ut in Deo divina sit natura atque
substantia (I Cor. X). Docuimus igitur apostolica auctoritate recte de Deo Patre d id quod
natura sit Deus; accipiant nunc quod eadem Dei Patris sit natura quae Filii est, eadem sit
et Spiritus sancti; ne forte itidem dicant: Naturam quidem legimus esse divinam, naturae
autem divinae non legimus unitatem. Sed cum ipse Filius dixerit: Ego et Pater unum sumus
(In 10, 30); unitatem divinitatis probavit"; De Incarnatione Dominicae Sacramento, VIII,
83-84; PL 16, 839.
„A n verum Deum negent? Sed dicant, si verum negant, utrum falsum , an nuncupativum
Deum judicent? Nam secundum Scripturas aut verus Deus est, aut tantummodo
nuncupativus, autfalsus. Verus ut Pater, nuncupativus ut sancti, falsus ut daemones atque
simulacra. Dicant igitur qua Filium Dei confessione designent, utrum falso praesumptum
Dei nomen, an vero quasi nuncupativo inspirationem tantum divinitatis inesse arbitrantur.
Falso praesumptum nomen non puto quod dicant, ut apertiore se crimine impietatis involvant;
ne ut daemoniis et simulacris, ita etiam Christo falsum Dei inditum nomen insinuando se
prodant"; D efide V, II, 22-23; PL 16, 653.

127
este „Dumnezeu Cel viu şi adevărat" (/ Tes I, 9)541542, „Acelaşi născut dintr-un
Puternic ca un Puternic, ca Răscumpărător din Fecioară, în aceeaşi deosebire
a dublei firi, Marele Mântuitor S-a împlinit cu adevărat ca singurul Fiu al
lui Dumnezeu"543-.

Trebuie să facem o distincţie netă, spune episcopul Mediolanului,

între profeţii Vechiului Testament şi Profetul profeţilor, Mântuitorul
Hristos543, dar şi între sfinţii creştini şi Cel de la Care primim sfinţenia,
Fiul lui Dumnezeu544 şi „fiindcă nu a avut păcat să se jertfească
pentru Sine, S-a jertfit pentru toată lumea şi prin Sângele Său a intrat în
Biserică"545. Luând firea omenească, El nu a renunţat la nimic din cele
ale firii divine546, iar prin kenosis sau exinanitio, de care vorbeşte Sfântul
Apostol Pavel (Flp II, 6-7), trebuie înţeleasă ca o asumare a ceea ce El
nu era547.
Combătându-i pe ereticii apolinarişti, Sfântul Ambrozie afirmă
că Mântuitorul Hristos

„Şi-a asumat un suflet, însă un suflet perfect, raţional, Şi-a asumat un

suflet uman [...]. Nu Cuvântul lui Dumnezeu a trăit în trupul Său,
în locul sufletului nostru, ci prin asumarea firii umane, El a luat trup
uman, dar şi sufletul uman în toată perfecţiunea lui. Şi-a asumat, repet
asta, un suflet pe care l-a binecuvântat prin taina întrupării Sale"548.

541. De Incarnatione Dominicae Sacramento, VIII, 86-87; PL 16, 839-840.

542. Ep. 3 0 , 10; trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 156.
543. De Incarnatione Dominicae Sacramento, VI, 48; PL 16, 830.
544. „Filius enim aut per adoptionem, aut per naturam est: per adoptionem nosfilii dicimur,
ille per veritatem naturae est"; D efide I, XIX, 126; PL 16, 557.
545. Ep. 44,18, trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 214.
546. „neque enim Deus sui pati potuit detrimentum, cum id quod assumpsit ex Virgine, nec
accessio divinae nec diminutio potestatis sit”; D efide II, VIII, 64; PL 16, 573.
547. „non remittens utique quod erat, sed assumens quod non erat"; D efide, II, VIII, 62;
PL 16, 572-573.
548. „[...] assumpsit animam, sed animam perfectam, rationabilem, humanam
assumpsit atque suscepit [...].Suscepit dico; non enim Verbum ipsum Dei vivum
in sua came ad nostrae animae vicem factum est: sed sicut camem nostram, ita et
animam nostram perfectam naturae humanae assumptione suscepit. Assumpsit,
[719] inquam, animam, ut incamationis suae benediceret Sacramento"; De
Incarnatione Dominicae Sacramento, VII, 65-67; PL 16, 835.

128
 Pentru că, dacă Mântuitorul nu a avut şi suflet uman, El nu
Şi-a asumat adevărata natură umană, şi atunci nici nu putea să-L
mântuiască pe om:

„ D e a c e e a m ă r tu r is im c ă d u p ă c u m în în fă ţiş a r e a lu i D u m n e z e u n u a
lip s it n im ic d in f i in ţ a ş i p lin ă ta te a d u m n e z e ia s c ă , la f e l în a c e a în fă ţiş a r e
d e o m n u l- a lip s it n im ic, p r in c a r e s ă f i e ju d e c a t n e îm p lin it c a om ,
C e lu i c a r e a v en it, ca p e to t o m u l s ă - l m â n tu ia s c ă . N ic i n u s e c ă d e a ca
A c e la ca r e a îm p lin it în a lţii o lu c r a r e d e s ă v â rş ită , s ă r a b d e c a a c e a s ta
s ă f i e în s in e n e d e s ă v â r ş ită [ . . . ] . D eci, f iin d c ă a v e n it s ă r ă s c u m p e r e şi
s ă m â n tu ia s c ă to tu l, Ş i-a lu a t a s u p r ă -Ş i to t c e e r a le g a t d e îm p lin ir e a
o m e n e a s c ă " 5*9.

Firea dumnezeiască ia asupra ei toate slăbiciunile firii umane,

ca omul să poată fi transformat, preschimbat, prin împărtăşirea firii
umane de nepăcătoşenia dumnezeiască:

„ A lu a t a s u p r a S a v o in ţa m ea, a lu a t m â h n ir e a m ea [ . .. ] . C a o m S -a
în d o it, c a o m S -a în g rijo ra t. N u S -a în g r ijo r a t d u p ă d u m n e z e ir e a Sa,
d a r s u fle tu l S ă u s -a în g r ijo r a t; s -a în g r ijo r a t a s u m â n d u - Ş i n e p u tin ţe le
o m en eşti. A s u m â n d u - Ş i u n s u fle t u m a n , E l a lu a t a s u p r a L u i ş i
n e p u t in ţe le a c e s tu i s u fle t" 549550.

c. întruparea - unire a celor două firi în Persoana unică a

Mântuitorului Iisus Hristos
Ereticii arieni, spune Sfântul Ambrozie, comit o greşeală
asemănătoare cu a hangiilor evrei, care amestecau vinul cu apă,
atribuind firii divine ceea ce în mod propriu se referă doar la firea

549. Ep. 48, 5, trad. rom. in PSB, vol. 53, pp. 222-223.
550. „Suscepit ergo voluntatem meam, suscepit tristitiam meam [ . . . ] . Ut homo ergo
dubitat, ut homo turbatur non turbatur ejus divinitas: sed turbatur anima: turbatur
secundum humanae fragilitatis assumptionem. Et ideo quia suscepit animam, suscepit et
animae passiones"; Defide, II, VII, 53-56; PL 16, 570-571.

129
umană551. în acest sens, episcopul Mediolanului accentuează faptul că
trebuie să respectăm cu scrupulozitate deosebirea dintre cele două firi,
divină şi umană, în sensul că nu putem atribui uneia ceea ce aparţine
de fapt celeilalte552. De aceea, ca Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a
făcut lucruri peste putinţa omenească: a făcut numeroase minuni553,
a înviat cu trupul554, iar ca om, a fost în pântecele Fecioarei şi S-a
născut555, a fost supus părinţilor Lui556, S-a rugat557, a fost ispitit558, nu a
ştiut timpul Zilei Judecăţii559 etc.:

„ O m d u p ă tru p , d a r m a i p r e s u s d e o m d u p ă lu c r a r e a d u m n e z e ia s c ă .
P ă r e a om , c â n d s e a t in g e a d e c el lep ro s, d a r m a i p r e s u s d e o m î l v in d e c a
(M t V III, 3). Ş i c â n d îl p lâ n g e a p e L a z ă r m o r t (In X I, 3 5 ), p lâ n g e a ca
o m ; d a r e r a m a i p r e s u s d e o m c â n d p o r u n c e a m o r tu lu i s ă ia s ă a fa ră ,
d e ş i-i e r a u p ic io a r e le le g a te (In X I, 4 4 ). O m p ă r e a c â n d a t â r n a p e C ru c e;
d a r m a i p r e s u s d e o m câ n d , d e s c h iz â n d m o r m in te le , în v ia p e c e i m o r ţi
(M t X X V II, 5 2 )" 560.

C ele două firi îşi păstrează fiecare integritatea, ele nu se confundă

şi nici nu se anulează reciproc, aşa încât să existe o singură fire divino-
umană561. Totuşi, spune Sfântul Ambrozie, anticipând hotărârile
Sinodului de la Efes si
s Calcedon si
* învăţătura
» Sfântului Chirii al
Alexandriei, când susţinem că cele două firi, divină şi umană, se

551. „Verum Ariani, velut Judaici caupones, miscent aquam cum vino; quia divinam
generationem humanamque confundunt, ad deitatem referentes, quod de carne sit dictum";
De fide, III, X, 65; PL 16, 603.
552. De Incarnatione Dominicae Sacramento, V, 44; PL 16, 829.
553. De virginitate, 42; PL 16, 277.
554. Enarratio in Psalmum 40, 20; PL 14,1128.
555. De Incarnatione Dominicae Sacramento, VI, 55; PL 16, 832.
556. „s ubditus erat ]oseph et Mariae"; De fide, II, X, 88; PL 16, 579.
557. „Rogat quasi filius hominis, imperat quasi Dei Filius"; De fide, III, IV, 32, PL 16,596.
558. De fide, II, XI, 91, PL 16, 579.
559. „ Quomodo posset diem ignorare judicii, qui et horam futuri judicii expressit
et causam? Factus ergo maledictum non secundum divinitatem, sed secundum
carnem"; De fide, II, XI, 93, PL 16, 580.
560. Ep. 46, 6; PL 16,1147, trad rom. in PSB, vol. 53, p. 218.
561. „Sed dum hos redargnimus, em ergunt alii qui carnem Domini et divinitatem dicant
unius esse naturae"; De Incarnatione Dominicae Sacramento, VI, 49; PL 16, 831.

130
disting una de alta, nu îl împărţim pe Mântuitorul Hristos562 şi nici nu
susţinem că în El sunt două Persoane, o Persoană divină şi o Persoană
umană563, ci o singură Persoană, nu o Persoană din Tatăl şi alta din
Fecioara Maria564:

„ A ş a a i ş i în a ltă p a r t e : « C ă p r u n c S -a n ă s c u t n o u ă , F iu l n i S -a d a t
n o u ă » (Is IX , 6). în p r u n c s e a r a t ă v â rsta , în F iu l s e a flă p lin ă ta te a
D u m n e z e ir ii. S -a f ă c u t d in m a m ă , S -a n ă s c u t d in T atăl. T o tu ş i A c e la ş i
e s te ş i C el n ă s c u t ş i C el d at. S ă n u s o c o te ş ti c ă e s te d iferit, c i c ă e s te u n u l
sin g u r. C ă c i u n u l e s t e F iu l lu i D u m n e z e u , n ă s c u t d in T atăl, r ă s ă r it d in
F e c io a r a , p r in tr -o r â n d u ia lă d e o s e b ită , d a r în t â ln in d u -s e cu n u m e le în
U n u l s in g u r , d u p ă c u m n e în v a ţă ş i c itir e a d e a stă z i, c ă c i « S -a f ă c u t
o m în tr -în s a , ş i în s u ş i C el P r e a în a lt a în te m e ia t-o » (P s L X X X V I, 4).
D e s ig u r , O m cu tru p u l, C el P r e a în a lt cu p u te r e a . D e ş i e s te D u m n e z e u
ş i o m p r in d e o s e b ir e a fir ilo r , to tu şi E l e s te u n u l ş i a c e la ş i, n u a ltu l în
u n u l ş i în celă la lt. A ş a d a r , u n a a p a r ţin e f i r i i S a le ş i a ltc e v a e s te c o m u n
cu n oi. D a r ş i în u n u l ş i în c e lă la lt s e a flă u n u l s in g u r ş i în a m b e le e s te
d e s ă v â r ş it" 565.

întrucât Mântuitorul Hristos este o singură Persoană divino-

umană, fiind ipostasul ambelor firi, se stabileşte o comunicare reală

562. „Non enim Christum divido, cum carnis ejus divinitatisque distinguo substantiam;
sed unum Christum cum Pâtre et Spiritu Dei p r a e d i c o D e Incarnatione Dominicae
Sacramento, VII, 77; PL 16, 838.
563. „ut unum Dominum Jesum, non duos crederes"; De Incarnatione Dominicae
Sacramento,VI, 47; PL 16, 830.
564. „non divisus, sed unus, quia utrumque unus, et unus in utroque, hoc est, vel divinitate
vel corpore: non enim alter ex Pâtre, alter ex Virgine, sed idem aliter ex Pâtre, aliter ex
Virgine "; De Incarnatione Dominicae Sacramento, V, 35; PL 16, 827.
565. „Sic et alibi habes: Puer natus est nobis, Filius datus est nobis (Esai. IX, 6). In puero
enim nomen aetatis, in Filio plenitudo divinitatis est. Factus ex matre, natus ex Patre; idem
tarnen et natus est et datus: non diversum, sed unum putes. Unus enim Dei Filius, et natus
ex Patre, et ortus ex Virgine, distanţi ordine, sed in unum concurrente nomine, sicut et
praesens lectio docet, quia et homo factus est in ea, et ipse fundavit earn Altissimus (Psal.
LXXXVI, 5), homo utique corpore, altissimus potestate. Et si Deus et homo diversitate
naturae; idem tarnen non alter in utroque. Aliud ergo speciale naturae suae, aliud commune
nobiscum: sed in utroque unus, et utroque perfectus"; De excessu fratris sui Satyri 1,12; PL
16,1294.

131
între însuşirile sau lucrările celor două firi; de aceea, spune Sfântul
Ambrozie, putem spune că Dumnezeul Slavei a suferit şi Fiul Omului
a coborât din Cer566. Din acelaşi motiv, Sfântul Ambrozie nu ezită să
o numească pe Fecioara Maria Maica Domnului567, sau să folosească
expresii de genul „Trupul lui Dumnezeu îmi este hrană, iar Sângele Lui
băutură"568. Deplina unire a celor două firi, umană şi divină, în unica
Persoană a Domnului nostru Iisus Hristos, face, spune episcopul
Mediolanului, să ne închinăm Mântuitorului Hristos, nu doar ca Fiu
al lui Dumnezeu, ci si ca Fiu al Fecioarei:

„ S e în c h in ă în s ă n u n u m a i d u m n e z e ir ii L u i, c i ş i a ş t e r n u tu lu i
p ic io a r e lo r L u i, d u p ă c u m e s te s c ris: « Ş i v ă în c h in a ţi a ş t e r n u tu lu i
p ic io a r e lo r L u i, c ă s fâ n t este» (P s X C V III, 5 ). S au d a c ă n e a g ă fa p t u l c ă
în H r is to s tr e b u ie s ă n e în c h in ă m ta in e i în t r u p ă r ii, în ca r e n e în to a r c e m
la c ă ile C u v â n t u lu i c e r e s c c a la n iş te u r m e d e p a ş i lă s a t e în u r m ă d e
D u m n e z e ir e , să a fle a t u n c i c ă ş i A p o s t o lii I s e în c h in ă C e lu i în v ia t în
s la v a tr u p u lu i (M t X X V III, 1 7 )”569.

Rezumând cele spuse, vedem că Sfântul Ambrozie afirma cu

tărie unitatea Mântuitorului Hristos în cele două firi. Deşi Dumnezeu
este veşnic, El S-a întrupat rămânând acelaşi, nefiind unul din Tatăl şi
altul din Fecioara Maria, căci trupul nu aduce prejudicii dumnezeirii.

566. De fide, II, VII, 58; PL 16, 571.

567. Hexaeme ron, V, 20, 65; PL 14, 248.
568. „Dez cibus mihi et Dei sanguis potus est mihi"; Expos. Ps. 118, 18. 26; PL 15,1537.
569. „Adorant autem non solum divinitatem ejus, sed etiam scabellum pedum ejus, sicut
scriptum est: Et adorate scabellum pedum ejus; quoniam sanctum est (Psal. XCVIII, 5).
Aut si negant quia in Christo etiam incarnationis adoranda mysteria sint, in quibus velut
vestigial quaedam divinitatis expressa, et vias quasdam Verbi coelestis advertimus; legant
quia et apostolic adorabant eum in carnis gloria resurgentem (Matth. XXVIII, 17)"; De
Spiritu Sancto III, XI, 76; PL 16, 794, trad, rom., p. 182.

132
 III. 3. SFÂNTUL DUH

Primul autor patristic care a tratat, în mod sistematic, învăţătura

despre Duhul Sfânt ca Persoană, în Apus, a fost Tertulian, în scrierea
Adversus Praxeam. El a creat în limba latină termenul de processio,
folosindu-1 însă, pe de o parte, nu doar pentru a arăta modul de
originare a Sfântului Duh, ci şi a Fiului, iar, pe de altă parte, atât pentru
purcederea Duhului din Tatăl, cât şi pentru trimiterea Lui în lume
prin Fiul. Tertulian afirmă că Duhul este din Tatăl prin Fiul570, născând
astfel în Occident ideea că Duhul Sfânt ar fi relaţia reciprocă dintre
Tatăl şi Fiul, concepţie ce dăinuie şi astăzi în Teologia apuseană571.
în secolul al IV-lea, a apărut erezia macedoniană, care situează
Persoanele Sfintei Treimi într-un raport de subordonare una faţă de
cealaltă. Cel care a sesizat primul în Asia Mică această erezie a fost
Sfântul Vasile cel Mare, care a scris împotriva ereticului Macedonie
tratatul Despre Duhul Sfânt, lucrare folosită foarte mult de Sfântul
Ambrozie în formularea învăţăturii sale despre Duhul Sfânt,
a. Lucrarea Duhului Sfânt în crearea lumii
Prezenta si lucrarea Duhului Sfânt în crearea lumii este atestată
9 »

de Sfânta Scriptură572. Duhul Sfânt, ca şi Tatăl şi Fiul, participă în

mod direct la crearea lumii, nimic din lume neexistând fără lucrarea
Duhului Sfânt573:

„ Ş i c in e a r p u te a tă g ă d u i c ă D u h u l S fâ n t a c r e a t p ă m â n tu l? C in e
tă g ă d u ie ş te a c e s t a d e v ă r n u p o a te to tu şi s ă n u b a g e d e s e a m ă c ă p ă m â n tu l
treb u ie în n o it p r in D u h u l. C e i c a r e d o r e s c s ă - L s e p a r e p e D u h u l S fâ n t
d e T atăl ş i d e F iu l, v o r s u s ţin e c ă lu c r a r e a d e în n o ir e fă p t u i t ă d e D u h u l
e s te m a i b u n ă d e c â t crea ţia ; în s ă n u în c a p e n ic io în d o ia lă c ă lu c r a r e a

570. „ [ ...] a Pâtre per Filium"; Adversus Praxeam, IV, în PL 2,159 B.

571. C f. §i Jean-Michel G a r r ig u e s , „Le sens de la procession du Saint-Esprit dans la
tradition latine du premier millénaire", în Contacts, nr. 75,1971, pp. 283-309.
572. De Incarnatione Dominicae Sacramento, X, 116; PL 16, 846.
573. „An vero sine opéré Spiritus sancti substantiam putamus esse terrarum"; De Spiritu
Sancto, III, V, 35; PL 16, 750; trad. rom., p. 108.

133
 Duhului Sfânt s-a alăturat celei a Tatălui şi a Fiului"574.

întreaga putere a cerurilor, spune Sfântul Ambrozie, trebuie

atribuită Duhului Sfânt: „Căci cine se purta pe deasupra apelor înainte
ca pământul să fi fost făcut, în ce chip stătea în repaus pe când se crea
pământul?"574575.

Duhul Sfânt este Cel Care duce la desăvârşire creaţia, plinitorul

tuturor lucrurilor:

„ P e c â n d D u h u l s e p u r ta p e d e a s u p r a a p elo r, c r e a ţia n u a v e a n ic iu n
h ar, în s ă d u p ă ce c h ia r c r e a ţia a c e s te i lu m i a p r im it lu c r a r e a D u h u lu i,
e a a d o b â n d it a c e a s tă n e ş tir b it ă fr u m u s e ţ e a h a r u lu i, p r in c a r e lu m ea
în t r e a g ă a în c e p u t s ă s tr ă lu c e a s c ă . în fin e , p r o fe tu l a m ă r tu r is it că
f ă r ă D u h u l S fâ n t n u p o a t e s ă r ă m â n ă h a r u l u n ită ţii T reim ii, s p u n â n d :
« L u a -v e i d u h u l lo r ş i s e v o r s fâ r ş i ş i în ţ ă r â n ă s e v o r în to a rc e. T rim ite-
v e i D u h u l T ău ş i s e v o r z id i ş i v e i în n o i f a ţ a p ă m â n tu lu i» (P s C U I, 3 0 -
3 1 ). A a r ă ta t d e c i n u n u m a i c ă f ă r ă D u h n u p o a t e e x is ta n ic io crea tu ră ,
c i ş i c ă D u h u l e s te c r e a to r u l în t r e g ii fir i" 576

Duhul Sfânt nu doar că participă la crearea lumii, ci şi la re-creare,

574. „Et cjuis neget opus esse Spiritus sancti quod creata est terra, cujus opus est quod
novatur? Nam si negare cupiant quod per Spiritum sit creata; cum per Spiritum novandam
negare non possint; meliorem ergo operationem Spiritus sancti, quam Patris et Filii, qui
cupiunt separare, defendent: quod abhorret a vero; neque enim dubium est quod novata terra
melior, quam creata sit. Aut si primo sine operatione Spiritus sancti terram Pater fecit et
F i l i u s D e Spiritu Sancto, III, V, 34; PL 16, 750; trad, rom., p. 108.
575. „Adverte quid dicat: Omnem, inquit, virtutem coelorum ad Spiritum esse referendam.
Qui enim superferebatur, antequam terra fieret, quomodo cum terra fieret, feriabaturl"; De
Spiritu Sancto, III, V, 35; PL 16, 750; trad, rom., p. 108.
576. „ltaque cum superferebatur Spiritus, nulla erat gratia creaturae: postea vero quam
operationem Spiritus etiam creatura mundi istius suscepit, omnem hanc gratiae meruit
venustatem, qua mundus illuxit. Denique sine Spiritu sancto universitatis gratiam manere
non posse Propheta declaravit dicens: Auferes Spiritum eorum, et deficient, et in pulverem
suum revertentur. Emitte Spiritum tuum, et creabuntur, et innovabis omnem fadem terrae
(Psal. CHI, 29, 30). Non solum igitur sine Spiritu docuit omnem creaturam stare non posse,
sed etiam creatorem totius esse Spiritum c r e a t u r a e D e Spiritu Sancto, III, V, 33; PL 16,
749-750; trad, rom., pp. 107-108.

134
la lucrarea de restaurare a chipului lui Dumnezeu în om:

„ A ş a d a r e s te lim p e d e c ă D u h u l S fâ n t e s te în s u ş i C r e a to ru l g e n e r a ţ iilo r
d e o a m en i, fi in d c ă s u n te m c r e a ţi d u p ă c h ip u l lu i D u m n e z e u , a stfel
în c â t s ă f i m ş i f i i i L u i [ . . . ] . C el c a r e s e r e în n o ie ş te în D u h u l c u g e tu lu i
îm b r a c ă h a in a u n u i o m n ou , p e a c e lu i c a r e a f o s t f ă c u t d u p ă c h ip u l lu i
D u m n e z e u . A ş a d a r , a c e a s tă u im ito a r e r e n a ş te r e e s te lu c r a r e a D u h u lu i
S fâ n t, ia r C r e a to ru l a c e s tu i o m n o u , f ă c u t d u p ă c h ip u l lu i D u m n e z e u ,
e s te D u h u l" 577.

b. Lucrarea Duhului Sfânt în întruparea Fiului lui

Dumnezeu
întruparea Logosului este, spune Sfântul Ambrozie, lucrarea
Duhului Sfânt578. Duhul Sfânt, Care a vestit prin profeţi taina
întrupării Domnului din pântecele Fecioarei, la plinirea vremii S-a
pogorât asupra Maicii Domnului, fiind astfel „înfăptuitorul întrupării
Dom nului"579: „Domnul a fost născut după trup de la Duhul Sfânt, Care a
sosit pe neaşteptate în Fecioara [...]. Prin urmare, lucrarea Duhului Sfânt
este egală cu cea a Fecioarei. Lucrarea Duhului Sfânt este rodul pântecelui"580.
Chiar dacă susţinem că Duhul Sfânt este înfăptuitorul întrupării,
nu trebuie să cugetăm că Duhul Sfânt a făcut aceasta despărţit de
celelalte Persoane ale Sfintei Treimi:

„ M ă r e ţia L u i tr e b u ie v ă z u t ă în c h ia r f a p t u l c ă S -a în t r u p a t p e n tr u
n oi, a s tfe l în c â t s ă v e d e m p u te r e a d u m n e z e ia s c ă în a c e a s tă în tr u p a r e .
A ş a c u m c itim c ă T atăl a c r e a t ta in a în t r u p ă r ii D o m n u lu i, to t a s tfe l
ş i D u h u l a c rea t-o . L a f e l citim c ă în s u ş i H r is t o s Ş i-a c r e a t tr u p u l" 581.

577. „Claret igitur spiritalis quoque generationis auctorem esse Spiritum sanctum; quia
secundum Deum creamur, utfilii Dei simus [ ...] .Sandi igitur Spiritus opus est regeneratio
ista praestantior; et novi hujus hominis, qui creatur ad imaginem Dei, auctor est Spiritus";
De Spiritu Sancto, III, VII, 64-66; PL 16, 756-757; trad. rom., pp. 118-119.
578. „Incarnatio autem opus Spiritus, sicut scriptum est"; De Spiritu Sando,, III, XI, 79,
PL 16, 795; trad. rom., p. 184.
579. „Dominicae cognoscimus incarnationis auctorem"; De Spiritu Sancto, II, V, 41, PL
16, 751; trad. rom., p. 110.
580. De Spiritu Sando, II, V, 37-38, PL 16, 750; trad. rom., p. 109.
581. „Cujus tamen majestatem in eo ipso quod carnem pro nobis suscepit, considerare

135
 c. Purcederea Duhului Sfânt

Sfântul Ambrozie învăţa că Sfântul Duh îşi are originea în Tatăl

şi nu în Fiul: „Prin urmare, Sfântul Duh purcede din Tatăl şi mărturiseşte
despre Fiul"582. „Iar dacă mărturiseşti pe Duhul, mărturiseşti şi pe Dumnezeu
- Tatăl, de la Care purcede Duhul şi pe Fiul, tocmai pentru că este Duh"583 -
expresie clară că Duhul Sfânt este din Tatăl, nu din Tatăl şi Fiul.
Uneori termenul „procedit" este folosit de Sfântul Ambrozie şi
pentru trimiterea Duhului Sfânt în lume şi de către Fiul, dar nicidecum
nu se confundă purcederea Duhului Sfânt numai din Tatăl cu cel al
trimiterii Lui în lume de către Tatăl, ca şi de către Fiul. Unele expresii ale
Sfântului Ambrozie par a fi similare cu expresiile orientale „a Patre per
Filium": „Precum Tatăl este izvorul vieţii, la fel şi pe Fiul mulţi îl pomenesc
pentru a-L numi izvorul vieţii, deoarece la Tine, Dumnezeule Atotputernic,
Fiul Tău este izvorul vieţii, adică izvorul Duhului Sfânt, pentru că Duhul
este viată"584.
f

nos convenit; ut divinam potentiam in ipsa corporis assumptione videamus. Etenim sicut
legimus quia creavit Pater ominicae incarnationis acramentum, creavit et Spiritus; ita etiam
legimus quod et ipse Christus suum corpus re a v if; De Spiritu Soneto, II, V I59; PL 16, 755;
trad, rom., p. 116.
582. „et de Patre procedit Spiritus Sanctis et testificatur de Filio"; De Spiritu Sancto, I, I,
25, PL 16, 710; trad, rom., p. 41.
583. „Et si Spiritum dicas, et Deum Patrem, a quo procedit Spiritus: et Filium, quia Filii
quoque est Spiritus, n u n c u p a s t i De Spiritu Sancto, I, III, 44, PL 16, 715; trad, rom., pp.
47-48.
584. „Pater fons vitae est, ita etiam Filium plerique fontem vitae memorarunt significatum;
eo quod apud te, inquit, Deus omnipotens, Filius tuus fons vitae sit, hoc est, fons Spiritus
sancti; quia Spiritus vita est"; De Spiritu Sancto, I, XV, 152; PL 16 739; trad, rom., p. 89.

136
 III. 4. DESPRE CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM:
CĂDERE ŞI RESTAURARE

a. „Chipul lui Dumnezeu" şi „după chipul lui Dumnezeu"

Explicând noţiunea de chip al lui Dumnezeu, Sfântul Ambrozie
urmează îndeaproape teologia Părinţilor răsăriteni, la care învăţătura
despre chip şi asemănare ocupă un rol foarte important585.
Pentru Sfântul Ambrozie, ca de altfel pentru toţi Părinţii
răsăriteni586, faptul de a fi creat după chipul lui Dumnezeu oferă
omului sansa unei comuniuni reale cu Dumnezeu:
9

„Acesta se uneşte cu Dumnezeu, rămâne împreună cu Hristos, pogoară

la iad şi se ridică şi liber sălăşluieşte în cer. Ascultă încă pe acela ce zice:
«Iar petrecerea noastră este în ceruri» (Flp III, 20). Oare nu este după
chipul lui Dumnezeu acela întru care Dumnezeu este pururea?"587.

Analizând versetul 26 din capitolul întâi al Facerii (Faciamus

hominem ad imaginem et similitudinem nostram), Sfântul Ambrozie îşi
pune mai multe întrebări, printre care şi aceea ce înseamnă „ad imaginem
et similitudinem nostram"?588, care primeşte răspunsul cel mai elaborat.
Mai întâi, episcopul Mediolanului subliniază faptul că omul nu este
chipul lui Dumnezeu, ci doar este făcut după chipul lui Dumnezeu,
pentru că doar Mântuitorul Hristos este chip al lui Dumnezeu589. Doar
Cel Care este Dumnezeu adevărat deofiinţă cu Tatăl poate fi numit
chip al lui Dumnezeu:

585. Baziel M a e s , La loi naturelle selon Ambroise de Milan, Editrice Pontificia Universitâ
Gregoriana, 1967, p. 67.
586. Cf. şi Ştefan B u ch iu , „Aspecte antropologice în apologetica ortodoxă", în
Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Theologia Orthodoxa, XLIV (1999), 1-2, pp. 143-146.
587. „quae Deo jungitur, Christo adhaeret, descendit in infernum, atque ascendit, libera
versatur in coelo. Denique audi dicentem: Nostra autem conversatio in coelis est (Phil. III,
20). Non est ergo ad imaginem Dei, in qua Deus semper est?”: Hexaemeron, VI, 8, 45; PL
14, 275.
588. Hexaemeron, VI, 7, 40; PL 14, 272.
589. „Imago est enim invisibilis Dei Filius": Hexaemeron, II, 5,19; PL 14,167.

137
 „ C h ip u l lu i D u m n e z e u e s te p u te r e ş i n u s lă b ic iu n e , c h ip u l lu i
D u m n ezeu e s te d r e p ta te , ia r în ţe le p c iu n e a e s te d u m n e z e ia s c ă şi
d r e p ta t e a v eşn ic ă . C h ip u l lu i D u m n e z e u e s te d o a r C el c e a z is : « E u şi
T atăl, U n a s u n te m » (In X , 3 0 ), o a s t fe l d e a s e m ă n a r e a v â n d cu T atăl,
a v â n d u n ita te a d u m n e z e ir ii ş i a p lin ă tă ţii" 590.

Şi întrucât aceste atribute sunt doar ale lui Dumnezeu, omul nu

poate fi decât după chipul lui Dumnezeu, nu şi chip al lui Dumnezeu:

„ D a c ă în ţe le g e m c h ip , s ă v e d e m d u p ă c h ip u l; o m u l n u e s te c h ip a l lu i
D u m n e z e u , c i e s te f ă c u t d u p ă a s e m ă n a r e a Sa. A ltu l e s te c h ip u l lu i
D u m n e z e u n e v ă z u t: P r im u l N ă s c u t C r e a to ru l u n iv e r s u lu i, p r in C a re
s-a u f ă c u t to ate. A c e la n u e s te d u p ă ch ip , c i ch ip ; tu n u e ş ti c h ip , ci d u p ă
c h ip " 591.

b. Căderea în păcat şi restaurarea chipului lui Dumnezeu în om

Episcopul Mediolanului vede în Deuteronom 15, 9 o aluzie la

obligaţia omului de a păstra chipul lui Dumnezeu în el însuşi, chip
care nu este altcineva decât Mântuitorul Hristos. Omul este dator să
păstreze chipul lui Dumnezeu, fiind creat după acest chip592.
Sfântul Ambrozie spune că doar sufletul, nu şi trupul omului este
după chipul lui Dumnezeu593, totuşi şi trupul se face părtaş învierii594:
„Dar carnea nu poate fi după chipul lui Dumnezeu, ci sufletul nostru,

590. „Imago Dei virtus est, non infirmitas: imago Dei sapientia est, imago Dei justitia est:
sed sapientia divina est, et sempiterna justitia. Imago Dei est solus ille, qui dixit: Ego et Pater
unum sumus (Joan. X, 30); ita habens similitudinem Patris, ut divinitatis, et plenitudinis
habeat unitatem”; Hexaemeron, VI, 7,41; PL 14, 273.
591. „Si intelligas imaginem, videbis ad imaginem; homo enim non est imago Dei, sed ad
similitudinem factus est. Alius est imago Dei invisibilis, primogenitus universae creaturae,
per quern facta sunt omnia. Ille non ad imaginem, sed imago: tu non imago, sed ad imaginem
In Psalmum David 118 expositio, X, 16; PL 15,1405.
592. „Scire ergo se debet sive vir, sive mulier, quia ad imaginem Dei est et similitudinem; ut
animae sequatur, non corporis, pulchritudinem"; Exhortatio virginitatis 10, 68; PL 16, 356.
593. „Anima igitur nostra ad imaginem Dei est [ ...] ; haec est ad imaginem Dei, corpus
autem ad speciem bestiarum"; Hexaemeron, VI, 7, 43; PL 14, 274.
594. Ep. 39, 5, trad, rom, in PSB, vol. 53, pp. 184-185.

138
care este liber şi rătăceşte ici-acolo în cugete şi gânduri împrăştiate, care pe
toate le cercetează cugetând la ele [...]. După chipul lui Dumnezeu este acela
ce este preţuit nu după puterea trupului, ci după puterea minţii"595.
Creştinul trebuie să releve chipul lui Dumnezeu din el, prin
faptele lui; altfel spus, faptele lui trebuie să fie conforme cu starea lui
de creştin, cu starea lui de a fi făcut după chipul lui Dumnezeu. A
fi după chipul lui Dumnezeu devine deci normă morală de făptuire
pentru orice creştin596. în De mysteriis, Sfântul Ambrozie vorbeşte în
mod clar despre această datorie:
„Şi faptele tale să strălucească şi să pună în lumină chipul lui
Dumnezeu, după al Cărui chip ai fost făcut"597.
Creştinul poate trăi după chipul lui Dumnezeu, pentru că
Mântuitorul Hristos, chipul lui Dumnezeu, trăieşte în el.
Chipul lui Dumnezeu din om poate fi pierdut prin păcat, ceea
ce a şi făcut Adam598. Omul, creat după chipul lui Dumnezeu, nu ar
fi trebuit să moară, a fost creat nemuritor; dacă el îşi supunea voia sa
întru totul lui Dumnezeu, el nu ar fi murit599. Pentru a păstra chipul lui
Dumnezeu, omul trebuie să evite răul600 şi să fugă de tot ceea ce este
al lumii acesteia601:

„ S ă n e fe r im , a şa d a r, c a n u c u m v a p e a c e s t om , a d ic ă p e vo vq , acea
fe m e ie , a d ic ă p a tim a , s ă - l m o le ş e a s c ă a m ă g in d u -l ş i în ş e lâ n d u -l cu

595. „Non ergo caro potest esse ad imaginem Dei, sed anima nostra quae libera est, et
dijfusis cogitationibus atque consiliis hue atque illuc vagatur, quae considerando spectat
omnia [ . ,.].Ea igitur est ad imaginem Dei, quae non corporeo aestimatur, sed mentis vigore";
Hexaemeron, VI, 8,45; PL 14, 275.
596. Cf. Baziel M a e s , La loi naturelle, p. 129.
597. „Opera quoque tua luceant, et imaginem Dei praeferant, ad cujus imaginem facta es
De mysteriis VII, 41; PL 16, 402.
598. In Psalmum David 118 expositio, X, 11; PL 15,1403-1404.
599. „Fecit animam ut sit: creavit hominem in incorruptionem, quem ad imaginem sui
fecit: sed homines a naturae munere deviantes, obnoxios fecere se morţi, ut quasi terreni
corrumpantur": In Psalmum Primum enarratio, 48; PL 14, 991.
600. „Fugiamus ergo haec mala, et exaltemus animam nostram ad illam imaginem Dei et
similitudinem. Fuga malorum similitudo Dei est, et virtutibus imago Dei acquiritur": De
bono mortis V, 17; PL 14, 576.
601. „Quicumque enim saecularia negligit, ad imaginem similitudinemque Dei propius
accedit"; De Iacob, II, 7, 30; PL 14, 656.

139
 d e s fă ta r e a s im ţu r ilo r ş i r o b it s ă - l a t r a g ă la le g ile ş i h o t ă r â r ile sa le. S ă
fu g im d e d e s fă ta r e ca d e şa rp e, c ă c i ea a r e m u lte m e ş te ş u g u r i, m a i a les
în o m " 602.

învăţătura Sfântului Ambrozie despre păcat este determinată de

învăţătura sa despre natura umană, care, în ochii lui, este identică cu
noţiunea de perfecţiune603. Atât timp cât Adam a trăit potrivit naturii
sale, el a rămas perfect. Principalul efect al căderii în păcat a fost o
schimbare nu atât în locul în care se afla Adam, ci mai degrabă în
personalitatea lui604. A trăi conform naturii înseamnă, pentru Sfântul
Ambrozie a trăi după legea lui Dumnezeu: „A trăi după natură, în a
cărei instituire şi rânduială este legea lui Dumnezeu"605.
Astfel, expresia „qui vivit secundum naturam" pare a fi identică
în învăţătura Sfântului Ambrozie cu „qui meminit se ad imaginem dei
factum "606.
După pierderea chipului lui Dumnezeu din om, Dumnezeu îl
trimite pe Fiul Său ca să-l ridice pe acesta din starea în care căzuse:
„Hristos a murit pentru noi, ca să învieze pentru noi. S-a coborât până la
şubrezenia noastră, ca să ne ridice"607.
Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, pentru ridicarea
lui din păcat trebuie să-L urmeze pe Acela al Cărui chip îl poartă, pe
Mântuitorul Hristos. A-L urma pe Hristos nu înseamnă altceva decât
împroprierea Cuvântului în propria persoană608.

602. „Caveamus ergo ne hominem istum, id est, vovc,, mulier ilia, id est, passio sensuum
nostrorum delectatione et ipsa decepta atque illusa ejfeminet, et circumscriptum in leges
suas et sententiam trahat. Fugiamus delectationem sicut serpentem: multas artes habet, et
maxime in homine"; Ep. 45,17; PL 16,1145, trad, rom., p. 216.
603. Andrew L en o x -C on yn gh a m , „Sin in St. Ambrose", in SP, vol. XVIII (1990), p.
173.
604. Andrew L en o x -C o n yn gh a m , „Sin in St. Ambrose", pp. 173-174.
605. „Secundum naturam vivere, in cuius instituto et ordine Dei lex est"; De Abraham II,
11, 93; PL 14, 524.
606. Cf. Baziel M a e s , La loi naturelle, p. 128.
607. Ep. 81, 5; PL 16,1274, trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 313.
608. De mysteriis, VII, 48-49; PL 16, 404-405.

140
 III. 5. PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI

în secolul al IV-lea, monahismul ia o amploare deosebită atât în

Răsărit, cât şi în Apus, iar Maica Domnului devine un model real şi
autentic al vieţii de feciorie dusă de către călugări609. în acest context,
învăţătura despre Maica Domnului trebuia expusă în mod clar, fecioria
Maicii Domnului, fie in partu, fie post partum, fiind de multe ori negată
de către unii scriitori bisericeşti. i

Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, în scrierile şi

cuvântările sale, a expus învăţătura ortodoxă despre Maica Domnului,
susţinând că ea a fost fecioară, atât înainte de naştere, cât şi în timpul
naşterii şi după naştere, combătând astfel ereziile promovate de
Iovinian610 şi Helvidius611. în acţiunea sa de apărare a pururea fecioriei
Maicii Domnului, Sfântul Ambrozie foloseşte unele scrieri ale Sfântului
Atanasie cel Mare, printre care şi o Scrisoare către fecioare, al cărei text
s-a păstrat doar în limba coptă612, dar pe care Sfântul Ambrozie îl citea
cu siguranţă în originalul grecesc613 şi, utilizându-1 în scrierile sale614,

609. DSP, 10, 427-428.

610. Iovinian - călugăr ce a trăit către sfârşitul secolului V. Se pare că era venit de
la Mediolanum la Roma, unde, sub papa Syriciu (383-399) şi-a profesat învăţătura sa
eretică antimonastică şi antiascetică în general. Respingea învăţătura Bisericii despre
lupta duhovnicească şi folosul postului şi valoarea fecioriei. A fost condamnat de
un sinod de la Roma, în 390 şi unul de la Mediolanum, în 391, condus de către Sf.
Ambrozie. Cf. DSP 8,1469-1470; D T C 8,1577-1580; PL 16,1121-1129.
611. Cf. Jean-Yves L a c o st e (editor), Encyclopedia of Christian Theology, Routledge,
New York-London, 2005, p. 1002. Pentru mai multe detalii despre ereziile lui Iovinian
şi Helvidius cf. David G. H u n t e r , „Helvidius, Jovinian, and the Virginity of Mary in
Late Fourth-Century Rome", în JECS, 1,1 (1993), pp. 47-71.
612. Textul acestei scrisori a fost publicat de către Louis-Théodore L e fo r t , „Saint
Athanase: Sur la Virginité", Museon, 42 (1929), pp. 197-275.
613. David Brakke susţine că Sfântul Atanasie ar fi putut aduce originalul acestei
scrisori de la Roma la Milan, în mai 342. Cf. David B r a k k e , Athanasius and the Politics
of Asceticism, Oxford, Clarendon Press, 1995, p. 269.
614. Y.-M. Duval a demonstrat atât originalitatea scrierii De virginibus a Sfântului
Ambrozie, cât şi dependenţa acestuia de predecesorii săi, în special de Sfântul
Atanasie cel Mare şi Sfântul Ciprian. Cf. Y.-M. D u va l , „L'originalité du De virginibus
dans le movement ascétique occidental: Ambroise, Cyprien, Athanase", în D u v a l ,
Y.-M (edit.)., Ambroise de Milan. XVIe Centenaire de son élection épiscopale, Études

141
face cunoscută tot mai mult învăţătura athanasiană despre Maica
Domnului în Apus615. Tratatele Sfântului Ambrozie despre feciorie au
devenit foarte cunoscute şi apreciate de asceţii apuseni; chiar Fericitul
Ieronim a admirat aceste scrieri ascetice ale episcopului Mediolanului,
în ciuda atitudinii sale critice faţă de multe lucrări ale acestuia616.

a. Pururea fecioria Maicii Domnului si sfinţenia Bisericii 9 9

Poate că cea mai importantă caracteristică a mariologiei

ambroziene era deosebitul său accent pus pe fecioria Maicii Domnului
ca simbol al sfinţeniei Bisericii617618. Acest aspect eclesiologic constituie
o serioasă opoziţie învăţăturii eretice a lui Iovinian. Prima menţiune
a Sfântului Ambrozie despre fecioria Maicii Domnului in partu o
întâlnim în tratatul său Despre fecioare, adresat Marcelinei, sora sa. în
această scriere, Sfântul Ambrozie le îndeamnă pe monahii să privească
la viaţa Maicii Domnului ca într-o oglindă, în care pot vedea „imaginea
fecioriei şi modelul virtuţii"613. Curăţenia absolută a Maicii Domnului
este demonstrată de conceperea feciorelnică şi naşterea Mântuitorului
Hristos. „Cine ar putea fi mai curat", se întreabă Sfântul Ambrozie,
„decât cea care a dat naştere unui trup fără contaminarea trupului?"619.
Ca şi Maica Domnului, care L-a născut pe Mântuitorul Hristos
prin puterea Duhului Sfânt fără durerile facerii, la fel Biserica dă
naştere creştinilor, urmând modelul marian:

„ A s tfe l B is e r ic a , c a r e f ă r ă r e la ţii tru p eşti, e s te r o d n ic ă în n a ştere, es te

f e c i o a r ă p r in c a s tita te a e i ş i m a m ă p r in n a ştere. E a n e n a ş te c a o fe c io a r ă
în s ă r c in a tă n u d e u n b ă rb a t, c i d e D u h u l; n e n a ş te n u cu d u r e re , ci

Augustiniennes, Paris, 1974, pp. 9-66.

615. DSP, 10,428.
616. Cf. H y e r o n im u s , Ep. 22,22,3. Cf. N. A d k in , „Ambrose and Jerome the Opening
Shot", în Mnemosyne, XLVI, 3 (1993), pp. 364-376.
617. Cf. David G. H u n t e r , Marriage, Celibacy and Heresy in Ancient Christianity,
Oxford University Press, 2007, p. 197; cf. şi D. H u n t e r , „The Virgin, the Bride, and
the Church: Reading Psalm 45 in Ambrose, Jerome, and Augustine", în Church
History, 69 (2000), nr. 2, p p . 281-303.
618. „species castitatis et forma virtutis"; De virginibus, II, 2, 6; PL 16, 208.
619. „quid castius ea, quae corpus sine corporis contagione generavit?"; De virginibus, II,
2, 6; PL 16, 209.

142
 cu bucuria îngerilor. Ne hrăneşte, nu cu lapte trupesc, ci cu laptele
Apostolilor, ce îi hrăneşte pe prunci până la creşterea lor (1 Co III, 2).
Intr-adevăr, ce femeie măritată are mai mulţi copii ca Sfânta Biserică,
care este fecioară prin Tainele ei, şi mamă prin credincioşi"620.

Pentru Sfântul Ambrozie, Maica Domnului ca tip al Bisericii

implică afirmaţia că feciorelnica concepere şi naşterea Mântuitorului
Hristos erau amândouă atât simbol, cât si izvor efectiv al naşterii
baptismale a Bisericii ca Trup fără de păcat al Mântuitorului Hristos621.
Deoarece pentru mântuirea lumii se cerea ca Mântuitorul să se
nască dintr-o fecioară şi deoarece Biserica „era fă ră vreo pată, fără vreo
urâţenie, grădină frum oasă a fecioriei, care face foarte multe roade cu miros
plăcut"622, el privea superioritatea fecioriei asupra căsătoriei ca un
adevăr eclesiologic623.
Maicii Domnului i se cuvine o cinstire deosebită, spune Sfântul
Ambrozie, deoarece

„O Fecioară a născut pe Mântuitorul lumii, o Fecioară a dat viaţă

tuturor aşadar, nu trebuie să spunem că singură fecioria prin Hristos a
fost tuturor de folos? Fecioara a purtat în pântece pe Cel pe Care lumea
toată nu-L poate cuprinde şi susţine. Chiar dacă Acesta S-a născut
din pântecele Măriei, a păstrat totuşi în naştere hotarele pudoarei şi
semnele neatinse ale fecioriei"624.

620. „Sic sanda Ecclesia immaculata coitu, fecunda partu, virgo est castitate, mater est
prole. Parturit itaque nos virgo non viro plena, sed spiritu. Parit nos virgo non cum dolore
membrorum, sed cum gaudiis angelorum. Nutrit nos virgo non corporis Iade, sed Apostoli
(I Cor. III, 2), quo infirmam adhuc crescentis populi ladavit aetatem. Quae igitur nupta
plures liberos habet quam sanda Ecclesia, quae virgo est sacramentis, mater est populis"; De
virginibus, I, 6, 31; PL 16,197.
621. David G. H u n t e r , Marriage, p. 201.
622. Ep. 63, 36, trad. rom., PSB, voi. 53, p. 254.
623. Despre raportul dintre feciorie şi căsătorie la Sfântul Ambrozie a se vedea şi
lucrarea noastră Taina Cununiei în teologia Fericitului Augustin, Editura Perpessius,
Bucureşti, 2002, pp. 32-34.
624. Ep. 63, 33; PL 16,1198, trad rom. în PSB, voi. 53, pp. 253-254.

143
 b. Maica Domnului - Eva cea nouă
Fecioria, pentru Sfântul Ambrozie, a devenit paradigmă a
mântuirii. Vechea paralelă între Eva şi Maica Domnului, ce era folosită
pentru a evidenţia contrastul dintre neascultarea protopărinţilor noştri
şi ascultarea Fecioarei Maria, este reliefată de Sfântul Ambrozie şi spre
a arăta valoarea fecioriei:

„Când era pe cale de a aduce mântuirea lumii, Mântuitorul Hristos a

venit dintr-o fecioară şi, născăndu-se din fecioară (virgo), a îndepărtat
păcatul femeii (mulier) căzute"625.

în De institutione virginis et Sanctae Mariae virginitate perpetua reia

această paralelă dintre Eva şi Maica Domnului:

„Vino, Eva cea cumpătată, vino Eva, chiar dacă în tine cândva n-ai fost
cumpătată dar acum posteşte în urmaşă. Vino Eva, acum de un astfel
de chip încât să nu fii scoasă din Paradis, ci să fii răpită la cer. Vino
Eva acum Sara, care vei naşte pe fii nu în dureri ci în bucurie. Greu ţi
s-a născut ţie Isaac. Vine din nou Eva, iată Sara, despre care i s-a spus
bărbatului: Am auzit-o pe Sara soţia ta (Fc XXI, 12). Deşi tu eşti supusă
bărbatului, fiindcă se cuvine să fii supusă, totuşi repede te-ai slobozit
de sentinţă astfel încât bărbatul este îndemnat să te asculte. Dacă aceea
prin naşterea chipului lui Hristos merita să fie ascultată de bărbat, cu
cât mai mult preţuieşte sexul care L-a născut pe Hristos, fecioria fiind
totuşi neîntinată. Vino, aşadar, Eva acum Maria, ca una care nu numai
că ne-a adus pârga fecioriei, ci chiar L-a adus pe Dumnezeu. De aceea,
bucuros şi săltând de veselie din pricina unui dar atât de mare Isaia
spune, lată Fecioara va primi în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema
numele Lui, Emmanuel (Is VII, 14) care se tălmăceşte „cu noi este
Dumnezeu" (Mt I, 23). De unde este acest dar? în orice caz, nu de pe
pământ, ci din cer şi-a ales pentru sine acest vas prin care S-a coborât
Hristos şi a sfinţit templul virtuţii. Prin una s-a coborât, dar pe multe

625. „Salutem mundo daturus per virginem venit et mulieris lapsus partu virginis soluit
Ehortatio virginitatis 26; PL 16, 346.

144
 le-a chemat. De aceea şi în mod deosebit Maria a primit acest nume al
Domnului care înseamnă: Dumnezeu din neamul meu''626.

Maica Domnului este astfel model de vieţuire pentru orice femeie

creştină:

„Imitaţi-o, sfinte mame, pe cea care a dat un atât de mare exemplu de

virtute prin singurul şi preaiubitul ei Fiu. Nici voi nu aveţi copii mai
dragi, nici Fecioara nu căuta acea mângâiere de a putea să nască alt
fiu"627.

Duhul jertfelnic al Maicii Domnului, care a făcut din toată viaţa ei

o „jertfă adusă Domnului", trebuie să se facă lucrător în fiecare creştin:

„în fiecare dintre noi să fie duhul Măriei pentru a-L preamări
pe Dumnezeu; să fie în fiecare dintre noi duhul său pentru a ne
bucura de Dumnezeu"628.

626. „Veni, Eva, jam sobria; veni, Eva, etsi in te aliquando intemperans, sed jam in prole
jejuna. Veni, Eva, jam talis, ut non de paradiso excludaris, sed rapiaris ad coelum. Veni, Eva,
jam Sara, quae parias filios non in tristitia, sed in exsultatione: non in moerore, sed risu.
Isaac tibi multiplex nascetur. Veni iterum, Eva, jam Sara, de qua dicatur viro: Audi Sarai
uxorem tuam (Gen. XXI, 12). Sis tu licet viro subdita, quia esse te decet; cito tarnen solvisti
sententiam, ut vir te audire jubeatur. Si typum Christi ilia pariendo a viro meretur audiri,
quantum proficit sexus qui Christum, salva tarnen virginitate, generavit! Veni ergo, Eva,
jam Maria, quae nobis non solum virginitatis incentivum attulit, sed etiam Deum intulit.
Unde laetus et exsultans tanto munere dicit Esaias: Ecce virgo in utero accipiet, et pariet
filium, et vocabitur nomen ejus Emmanuel (Esai. VII, 14), quod est interpretatum, nobiscum
Deus (Matth. 1 ,23). Unde hoc m unus? Non de terra utique, sed de coelo vas sibi hoc per quod
descenderet Christus elegit, et sacravit templum pudoris. Per unam descendit, sed multas
vocavit. Unde et speciale Maria Domini hoc nomen invenit, quod significat: Deus ex genere
meo"; De institutione virginis 32-33; PL 16, 313.
627. Ep. 63, 111; PL 16,1218, trad, rom., in PSB, vol. 53, pp. 269-270.
628. „Sit in singulis Mariae anima, ut magnificent Domnum: sit in singulis spiritus
Mariae, ut exsultet in Deo"; Expositionis in Lucam II, 26; PL 15,1561; CSEL 32/4, p. 55.

145
 III. 6. ECLESIOLOGIA

Majoritatea teologilor din zilele noastre socotesc că eclesiologia

se află într-un stadiu „preteologic"629, iar în literatura patristică nu există
nicio tratare sistematică a eclesiologiei. Aceasta nu înseamnă, însă,
că factori de viată creştină ca: unitatea si sfinţenia Bisericii, ierarhia
bisericească şi Sfintele Taine nu au ocupat un loc central în preocupările
Sfinţilor Părinţi. Aceştia în scrierile lor au aprofundat coordonatele
biblice ale acestei teme, arătând că Biserica este Mântuitorul Hristos
extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate630. Biserica reprezintă
astfel „semnul" sau sacramentul umanităţii răscumpărate (Efeseni
I, 23), care trăieşte din puterea Mântuitorului Hristos Cel înviat şi
aşteaptă a doua Sa venire. Biserica nu numai că transmite mesajul şi
slujirea Mântuitorului Hristos, ci „prelungeşte" întruparea Sa, astfel
încât Domnul Iisus Hristos nu mai poate fi întâlnit fără Biserica Sa.
Eclesiologia este o temă mereu actuală.

„ M iş c a r e a e c u m e n is tă a f ă c u t d in B is e r ic ă o p r o b le m ă c e n tr a lă în
c u g e ta r e a te o lo g ic ă a tim p u lu i n o stru . în t r e a g a c r e ş tin ă t a te s u s p in ă
d u p ă u n ita te a p ie r d u t ă a B is e r ic ii p r im a r e . D e a c eea , n u e s te d e m ir a r e
c ă e c le s io lo g ia m o d e r n ă s e a lim e n t e a z ă f e c u n d d in e c le s io lo g ia S fin tei
S crip tu ri, a P ă r in ţilo r A p o s t o lic i ş i a S fin ţilo r P ă r in ţi în g e n e r a l" 631.

Dominanta majoră a personalităţii Sfântului Ambrozie, episcopul

Mediolanului, o constituie fără îndoială activitatea sa pastorală. Fără
îndoială că dragostea sa pentru Biserică şi pentru unitatea ei, precum
şi străduinţa sa de a lămuri cât mai bine forma de organizare a acestei
instituţii, a făcut ca eclesiologia să devină una dintre problemele

629. Paul E v d o k im o v , Ortodoxia, traducere de Dr. Irineu Ioan Popa, Arhereu vicar,
EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 135.
630. Preot Profesor Dr. Dumitru S t ă n il o a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. II,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2003, p. 215.
631. Magistrand Ştefan C. A lexe , „Eclesiologia Părinţilor Apostolici", în ST, VII
(1955), nr. 5 - 6, p. 368.

146
centrale ale teologiei sale. Rodul acestei activităţi va fi elaborarea a
numeroase scrieri, majoritatea având un caracter eclesiologic. Scrieri
ca: De Sacramentis, De Mysteriis (Despre Sfintele Taine), Despre pocăinţă,
Despre credinţă sau Despre Duhul Sfânt, au ca temă această problemă.
Sfântul Ambrozie nu a scris niciodată vreun tratat dedicat exclusiv
eclesiologiei, dar, este, fără îndoială, unul dintre Sfinţii Părinţii din
Apus care a aprofundat cel mai mult, în scrierile şi predicile sale,
dreapta învăţătură despre Sfânta Biserică şi Sfintele Taine. Sigur că
punctul de referinţă continuu al vieţii şi scrierilor sale este Mântuitorul
Hristos, dar Biserica este, pentru Sfântul Ambrozie, prelungirea şi
consecinţa întrupării Fiului lui Dumnezeu. Este neîndoielnic că nu se
poate vorbi despre Biserică fără a vorbi despre Mântuitorul Hristos,
Capul şi Mirele acesteia.
După Sfântul Ambrozie, izvorul harului este moartea şi învierea
Mântuitorului Hristos. El este mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om; El
a răscumpărat neamul omenesc prin Jertfa Sa de pe Cruce, întemeind
Biserica. Prin moartea Lui s-a schimbat şi destinaţia materiei, care din
stricăcioasă devine purtătoare de har nestricăcios:

„T u d e c i c â n d te r ă s tig n e ş ti, te f a c i u n a cu H r isto s , te f a c i u n a cu E l p rin

c u ie le D o m n u lu i n o stru Iis u s H risto s, c a s ă n u te p o a t ă tra g e d ia v o lu l.
C u iu l lu i H r is to s s ă te ţ in ă p e tin e, c â n d s lă b ic iu n e a f i r i i o m e n e ş ti te
c h e a m ă în a p o i" 632.

Sfântul Ambrozie concepe trăirea creştină nedespărţită de harul

Tainelor. Viaţa creştină se susţine cu mijloacele harice puse la dispoziţie
de către Biserică, astfel ea are şi un caracter eclesiocentric:

„ S fin te le T ain e s u n t m ijlo a c e p r in c a r e s e r e a liz e a z ă „per excelentiam"

c o m u n iu n e a o b ie c t iv - s a c r a m e n ta lă d in t r e D u m n e z e u ş i om . E le f a c
le g ă tu r a în t r e c r e ş tin i ş i h a r u l lu i H r isto s , p r e c u m ş i în t r e c r e ş tin i
ş i B iseric ă . E le d e s ă v â r ş e s c r e la ţia p e r s o n a lă cu H r isto s , d a r ş i u n a

632. De Sacramentis, II, VII, 23, traducere de Preot Prof. Dr. Ene Branişte şi prof. Gh.
Voiuşa, în ST, XIX (1967), nr. 9 -10, p. 579.

147
 comunitară cu Biserica Lui"633.

Sfinţirea credincioşilor nu poate fi concepută fără Duhul Sfânt, Care

Se pogoară în sufletul creştin pe cale sacramentală. Fiecare creştin se
leagă de Hristos prin Duhul Sfânt, Care S-a dat Bisericii la Cincizecime
ca izvor al sfinţeniei63634.

1. întemeierea Bisericii. Pentru Sfântul Ambrozie, Biserica

depăşeşte istoria: ea a fost preînchipuită de către Eva în Rai635, de
către arca lui Noe, Saara, Rebecca, Rahela636. Mireasa din Cântarea
Cântărilor este o alegorie a Bisericii, alegorie pe care Sfântul Ambrozie
a exploatat-o cu insistenţă637. Ea este cuprinsă în promisiunile făcute
lui Avraam de către Dumnezeu şi este profeţită de psalmi şi profeţi638.
După Sfântul Ambrozie, Biserica nu a fost întemeiată singular
prin Jertfa Mântuitorului Hristos pe Cruce; întemeierea ei nu trebuie
plasată într-un singur act, ci atât în întrupare, cât şi la Cina cea de
/»v /V

Taină, Răstignire, înviere şi înălţare.

„ în a c e s t s in g u r n u m e e s te e x p r im a tă f i r e a d iv in ă ş i în t r u p a r e a şi
r e a lita te a P a t im ilo r [...]. V edeţi c ă d o a r în n u m e le lu i H r is to s e x is tă
to tu l. M â n t u ito r u l H r is to s e s te C el n ă s c u t d in t r -o F e c io a r ă , E l es te
C el C a re a s ă v â r ş it m in u n i în f a ţ a p o p o r u lu i, E l e s te C el C a re a
m u r it p e n tr u p ă c a te le n o a s tre ş i C el C a re a în v ia t m o rţii. S u p r im a ţi
u n u l d in tr e a c e s te lu c r u r i ş i a ţ i s u p r im a t m â n tu ire a v o a s tr ă [...]. A
n u r e c u n o a ş te to a te c â te îi a p a r ţin lu i H r is t o s în s e a m n ă a - L r e n eg a p e

6 3 3 . Magistrand Vasile I. B r ia , „Elemente cultice şi dogmatice în lucrările Sfântului

Ambrozie: De Sacramentis şi De Mysteriis", în Ort, XII (I 9 6 0 ), nr. 3, p. 3 3 9 .
634. Vasile I. B r ia , „Elemente cultice", p. 350.
635. De institutione virginis, III, 24, în PL 16, 311.
636. Despre Avraam, I, V, 38, în PL 14,436; I, IX, 89, în PL 14,453; Despre Isaac şi suflet,
II, 7, în PL 14, 505.
637. Hexaemeron, III, XIII, 53, în PL 14, 178 - 179; Despre Noe şi arcă, XV, 52, în PL
14, 385 - 386; Cf. şi F. B. A. A sie d u , „The Song of Songs and the Ascent of the Soul:
Ambrose, Augustine, and the Language of Mysticism", în VC, 55 (2001), pp. 299-317.
638. Ep. 7 0 , 1; PL 16,1254, trad. rom. în „PSB", vol. 53, p. 282.

148
 Mântuitorul Hristos"639.

Fără Biserică, opera de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos

nu s-ar fi putut realiza.
Biserica, aflată virtual în Trupul Domnului Iisus Hristos, ia fiinţă,
în chip văzut, prin Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime639640, când
Duhul Sfânt, pogorându-Se peste Sfinţii Apostoli, îi face pe aceştia
primele mădulare ale Bisericii. Prezenţa Duhului Sfânt, Duhul lui
Hristos, în Biserică, face ca Mântuitorul Hristos să fie cu noi până la
sfârşitul veacului: „Noi avem, deci, totul în Hristos [...] şi Hristos este totul
pentru noi"641. Prin Duhul s-a dat Cuvântul înţelepciunii, prin Duhul
a dat Dumnezeu Legea, Duhul Sfânt a lucrat în adunarea Sfinţilor
Apostoli642. Duhul Sfânt este autorul naşterii noastre spirituale,
deoarece noi prin El ne încorporăm în Trupul lui Hristos; El este
înnoitorul omului, creat după chipul lui Dumnezeu643. Biserica este
astfel operă a întregii Sfinte Treimi:

„ A ş a d u p ă c u m D u m n e z e u T atăl c h e a m ă B iseric a , la f e l a c h e m a t-o

ş i H r isto s , ş i în f e l u l în ca r e a c h e m a t -o H r isto s , a c h e m a t-o ş i D u h u l
S fâ n t" 644.

2. » teandrică a Bisericii. Unitatea teandrică

Constituţia
a Trupului Mântuitorului Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi
Om adevărat - deofiinţă cu Tatăl în dumnezeirea Sa şi deofiinţă cu
oamenii în omenitatea Sa - conferă constituţia teandrică a Bisericii.
Astfel, Biserica este o realitate unică, un organism teandric, cu o dublă
dimensiune: divină şi umană, văzută şi nevăzută645.

639. Expositionis in Lucam, VI, 93 şi 101: PL 15,1779-1778 şi 1782.

640. Despre Duhul Sfânt, II, X, 110, trad. rom., p. 135.
641. Despre feciorie, XVI, 99, în PL 16, 291.
642. Despre Duhul Sfânt, II, XIII, 143 -1 4 6 , trad. rom., pp. 147 - 148.
643. Despre Duhul Sfânt, III, X, 63 - 66, trad. rom., pp. 178 - 179.
644. Despre Duhul Sfânt, II, X, 102, trad. rom., p. 132.
645. Despre teandria Bisericii şi Persoana teandrică a Mântuitorului Hristos cf. Pr.
Ştefan B u ch iu , întrupare şi unitate. Restaurarea Cosmosului în Iisus Hristos, Editura
Libra, Bucureşti, 1997, pp. 151-155.

149
 a) Biserica - Trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos.
Mântuirea oamenilor se realizează prin încorporarea şi creşterea lor în
Hristos, Care-i asimilează în omenitatea Lui:

„Aşadar şi tu răstigneşte păcatul, ca să mori în numele lui, căci cel care

moare în numele păcatului trăieşte în numele lui Dumnezeu, trăieşte
pentru Cel Care nu S-a temut pentru propriu-I Fiu, ca prin Trupul Lui
să fie răstignite patimile noastre. Căci pentru noi a murit Hristos, astfel
încât să putem trăi prin Trupul Lui înviat"6*6.

Omul se mântuieşte, unindu-se cu Hristos şi repetând drumul

lui Hristos prin Sfintele Taine:

„Ce poate fi mai evlavios decât faptul că înţelegem, potrivit tainei care
se descoperea prin gura profetului Isaia, că toţi oamenii trebuie să fie
răscumpăraţi prin patima lui Hristos"6*7.

Mântuirea se realizează numai în Biserică:

„Prin urmare, acel lemn al crucii, ca o navă a mântuirii noastre, este

răsplata noastră, iar nu pedeapsa; căci nu este altă mântuire decât plata
mântuirii veşnice"6*8.

Mântuitorul Hristos, al doilea Adam, a venit din pustiu în Rai,

prin opoziţie cu primul Adam, căzut din Rai în pustiu, pentru a mântui
pe toţi cei ce au păcătuit în Adam:

„Un pământ feciorelnic l-a dat pe Adam, Mântuitorul Hristos S-a

născut din Fecioară; primul a fost făcut după Chipul lui Dumnezeu,
Celălalt este Chipul lui Dumnezeu [...]. Printr-o femeie a venit nebunia,
printr-o fecioară, înţelepciunea; moartea, printr-un pom, viaţa prin
Cruce. Adam este în pustiu, în pustiu se duce şi Mântuitorul Hristos,6478

646. Despre Duhul Sfânt, I, IX, 109, trad. rom., p. 74.

647. Despre Duhul Sfânt, I, IX, 113, trad. rom., pp. 75 - 76.
648. Despre Duhul Sfânt, I, IX, 110, trad. rom., p. 74.

150
 căci El ştia unde îl găseşte pe cel pierdut, pentru a pune capăt rătăcirii
sale şi a-l înapoia în Rai''649.

Taina întrupării Domnului este mântuirea întregii creaturi, fără

nicio excepţie650.
Noi toti am murit cu Domnul nostru Iisus Hristos, fiind
încorporaţi în Jertfa Sa, El a plătit datoria pentru păcatele tuturor:

„Iar preţul liberării noastre era sângele Domnului Iisus, fiindcă neapărat
trebuia achitat celui căruia eram vânduţi pentru păcatele noastre [...].
Prin sângele lui Hristos a fost împlinită tăierea împrejur a tuturora,
iar pe Crucea Lui am primit şi am fost răstigniţi toţi împreună cu El,
înmormântaţi în mormânt cu El, sădiţi în asemănarea morţii Lui, încât
să nu mai robim păcatului"651.

Jertfa Mântuitorului Hristos este „jertfa preotului cel nou şi veşnic",

care întemeiază Biserica prin Sângele Său:

„în ceasul al nouălea a venit Hristos şi a murit pentru noi şi toţi am

murit, ca să trăim lui Dumnezeu. Deci nu trăim noi, care eram, ci
Hristos trăieşte în noi (II Corinteni V, 15) [...]. S-au dus preoţii legii,
tribunalele legii: să ne apropiem de preotul cel nou, de tronul harului,
de cercetătorul sufletelor noastre, preot făcut nu după legea poruncii
trupeşti, ci ales după puterea cea neobosită (Evrei VII, 16). Căci nu
Şi-a însuşit El de la Sine cinstea, ci a fost ales de Tatăl (Evrei V, 5),
precum însuşi Tatăl spune: „Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui
Melchisedec" (Psalm LIX, 4). Aşadar, vedem ce a adus preotul cel nou.
Alţi preoţi jertfeau pentru ei şi pentru poporul lor. Acesta, fiindcă n-a
avut păcat să Se jertfească pentru sine, S-a jertfit pentru toată lumea şi
prin sângele Său a intrat în Biserică”652.

649. Expositions in Lucam, IV, 7; PL 15,1697-1698.

650. D efide, V, 8,106; PL 16, 670.
651. Ep. 72, 8-9, in PL 16,1245-1246, trad. rom. in PSB, vol. 53, p. 290.
652. Ep. 44,17 - 1 8 ; PL 16,1141, trad. rom. in PSB, vol. 53, pp. 213 - 214.

151
 Biserica nu este o realitate separată de Mântuitorul Hristos, ci
însuşi Trupul Său:

„ iu b in d T r u p u l S ău , a d ic ă B is e r ic a , d ă a p ă p ic io a r e lo r L u i653, s ă r u tă - I
p ic io a r e le (Io a n X II, 3 ), p e n tr u c a n u n u m a i s ă - i s lo b o z e ş ti p e c ei g ă s iţ i
în p ă c a te , c i s ă - i d ă r u ie ş ti u n ir ii p r in p a c e a ta, s ă - i la ş i lin iş tiţi" 654.

Biserica este condusă de Mântuitorul Hristos, Care este Capul

ei: „El este Capul şi noi suntem părţile trupului, mai ales că de la început
suntem adoptaţi ca fii ai lui Dumnezeu prin Iisus Hristos"655.
Din poziţia Lui de Cap al Bisericii, Mântuitorul Hristos uneşte pe
toţi credincioşii în Sine ca pe un singur trup: „Noi suntem mădulare ale
trupului lui Hristos, os din oasele Lui şi carne din carnea Lui"656.
b) Biserica - cetate a lui Dumnezeu. Fiinţa Bisericii este în acelaşi
timp mistică, dar şi istorică, vizibilă în plan uman. Chiar dacă Biserica
transcende realitatea sa instituţională, ea este şi rămâne, privită
din exterior, o puternică instituţie, fiind comunitatea sau societatea
văzută a creştinilor. Biserica este cetatea „poporului lui Dumnezeu"657,
„moştenirea lui Hristos, lăsată episcopilor"658 ca păstori ai ei. Ea este
Ierusalimul ceresc659, dar zidurile ei sunt jos, pe pământ, alcătuite din
comunitatea credincioşilor, pe care îi vedem aici, însă ei devin, dacă
au credinţă şi fapte bune, cetăţeni ai cetăţii cereşti660. Urmând Sfânta
Scriptură, Sfântul Ambrozie vorbeşte despre Ierusalimul ceresc, cetate
a lui Dumnezeu, în contrast cu Ierusalimul terestru661. Biserica se
întinde pe tot arealul geografic habitat şi chiar dacă este alcătuită din

653. Picioarele Mântuitorului simbolizează aici, după Sfântul Ambrozie, membrii

Bisericii, credincioşii.
654. Ep. 41, 26; PL 16,1120, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 199.
655. Ep. 76, 4; PL 16,1260, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 302.
656. Ep. 76, 4; PL 16,1260, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 302.
657. Ep. 50,12; PL 16,1158, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 226.
658. Cuvântarea împotriva lui Auxenţiu despre predarea bisericilor, 18, în PSB, voi. 53,
p. 120.
659. Despre Duhul Sfânt, I, XVI, 157 -1 5 8 , trad. rom., pp. 9 0 -9 1 .
660. Ep. 15, 4; PL 16, 956, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 81.
661. Ep. 1 5 , 4; PL 16,956, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 81; cf. Émilien L a m ir a n d e , „Le
thème de la Jérusalem céleste chez Saint Ambroise", în REA, nr. 3-4,1983, pp. 210 - 211.

152
naţiuni diferite, ea nu poartă numele vreunei naţiuni, credincioşii ei
au primit un nume ceresc: ei sunt poporul Mântuitorului Hristos662.
Pentru Sfântul Ambrozie, Biserica este mai mare decât pământul şi
cerul: este o lume nouă, având ca soare pe Mântuitorul Hristos663.

3. însuşirile Bisericii. Chiar dacă la Sfântul Ambrozie nu găsim

expresia „una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică" din
Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, totuşi din scrierile sale
deducem că el considera Biserica având aceste atribute. Biserica este
una, sfântă, universală şi apostolică, Mântuitorul Hristos fiind Capul
ei: „unde este Hristos, acolo sunt toate: acolo este învăţătura Lui, acolo este
iertarea păcatelor, acolo harul, acolo hotarul dintre morţi şi vii''664.
însuşirile Bisericii sunt strâns legate între ele şi oarecum
întrepătrunse, decurgând din constituţia teandrică a Bisericii, ca Trup
extins al Mântuitorului Hristos, Cel unul şi sfânt.
a) Unitatea Bisericii. în învăţătura Sfântului Ambrozie, unitatea
Bisericii este strâns legată de constituţia ei, ca Trup extins al Fiului
lui Dumnezeu întrupat: „Cetatea lui Dumnezeu este Biserica. Biserica
este Trupul lui Hristos"665. în afara lui Hristos, Capul Bisericii, nu există
unitate, deci nici mântuire666: „Dacă ai fi părtaş Capului, ai vedea că orice
trup creşte şi sporeşte în Dumnezeu nu despărţindu-se, ci rămânând mai
degrabă în unire prin legătura dragostei"667.
Unitatea Bisericii se menţine prin Tainele Bisericii şi învăţătura
neştirbită:
»

„ A c o lo e s te c h iv o tu l te s ta m e n tu lu i îm b r ă c a t cu to tu l în au r, a c o lo e ste
a d ic ă în v ă ţă t u r a lu i H r isto s , în v ă ţă t u r a în ţ e le p c iu n ii lu i D u m n ez eu .

662. Expositio in Psalmum 118, II, 20 în PL 15,1282.

663. Expositio in Psalmum 118, XII, 25; în PL 1 5 , 1441.
664. Ep. 4, 4; PL 16, 890, trad. rom . în PSB, voi. 53, p. 37.
665. „Civitas Dei Ecclesia est: Ecclesia corpus est C h ristiE xp o sitio in Psalmum 118, XV,
35; PL 15,1496.
666. Cf. şi Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, „Unitatea Bisericii oikumene
după Sf. Vasile cel Mare", în Mitropolia Banatului, an. XXIX (1979), nr. 4-6, pp. 275-
285.
667. Despre pocăinţă I, VI, în Sfântul Ambrozie, Pocăinţa, traducere din limba latină
de Andreea Stănciulescu, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 133.

153
 Acolo este vasul de aur cu mană, adică -potirul cu hrană duhovnicească
şi locul de păstrare a cunoaşterii sfinte. Acolo este toiagul lui Aaron
ca semn al harului preoţesc. înainte se uscase, dar prin Hristos a
înflorit. Acolo este heruvimul, deasupra tablelor Testamentului, pentru
cunoaşterea citirii sfinte. Acolo este jertfelnicul, deasupra căruia
domneşte în înalt Dumnezeu Cuvântul"668.

Ereticii nu fac parte din Biserică, ca unii care renunţă la Hristos; cei
din Biserică trebuie „Să creadă în simbolul apostolilor, pe care întotdeauna
îl păzeşte şi-l păstrează neatins Biserica romană"669. Erezia este o deviaţie
de la credinţa autentică în Hristos, iar Sfântul Ambrozie îi compară pe
eretici cu persoanele cele mai odioase şi vinovate din Sfânta Scriptură:
Cain, Goliat, fariseii sau cu hoţii, vulpile şi lupii670. „Căci sunt unii ce
vor să slăbească harul lui Hristos, ce sfâşie mădularele Bisericii, pentru care
a pătimit Iisus Domnul şi ne-a dat Duhul Sfânt"671.
însă celor ce se întorc în sânul Bisericii le este făgăduită iertarea:

„Şi de aceea întoarceţi-vă la Biserică, voi ce v-aţi despărţit de ea în

chip nelegiuit! Căci tuturor celor ce se întorc li se făgăduieşte iertarea,
pentru că scris este: „Tot cel ce va chema numele Domnului, va fi
mântuit" (Ioil III, 5)"672.

b) Sfinţenia. Cu cât Biserica este mai unită cu Mântuitorul

Hristos, cu cât ea este mai intim legată de Capul ei, cu atât ea este mai
sfântă în calitate de Trup al Lui. Păcatul, contrariul sfinţeniei, este, de
fapt, o împotrivire la unitatea eclesială:

„Trupul lui Hristos a osândit păcatul, pentru că în naştere nu a

cunoscut păcatul, iar prin moarte 1-a răstignit. Şi aşa, prin har se arăta
îndreptarea în trupul nostru, acolo unde prin greşeală se sălăşluia mai

668. Ep. 4, 4; PL 16, 890, trad. rom. în PSB, voi. 53, pp. 36 - 37.
669. Ep. 42, 5; PL 16,1125, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 202.
670. Despre pocăinţă, II, IV, trad, rom., p. 176.
671. Despre pocăinţă, II, IV, p. 176.
672. Despre pocăinţă, II, IV, p. 177.

154
 înainte întinăciunea"673.

Sfinţenia, devenită prin participare însuşirea Bisericii şi a

membrilor ei, constă în primul rând în curăţirea de păcate şi în
înaintarea în viaţa spirituală. Astfel, Sfântul Ambrozie, comentând un
pasaj din Cântarea Cântărilor:

„Neagră sunt, dar frumoasă, fiice ale Ierusalimului" (Cântarea

Cântărilor I, 4), scria: „Neagră prin păcat, frumoasă prin har, neagră
prin creare, frumoasă prin răscumpărare; neagră, desigur, de la ţărâna
muncii sale. Deci neagră atâta vreme cât se luptă, dar frumoasă se face
îndată ce este încoronată cu semnele slavei sale"6
73674.

Sfinţenia nu este statică, ci are un caracter dinamic; credincioşii

sunt sfinţiţi pe măsura înglobării lor tot mai trainice în Trupul
Domnului, prin harul Duhului Sfânt primit la Sfintele Taine:

„Cine ucide cu duhul faptele trupului, zice Apostolul (Romani VIII,

13), va fi viu. Nu este de mirare că va fi viu, de vreme ce se face fiu al lui
Dumnezeu cel ce are Duhul lui Dumnezeu. Până într-atât devine fiul
lui Dumnezeu, încât nu primeşte duhul robiei, ci duhul înfierii, fiindcă
Sfântul Duh dă duhului nostru mărturia că suntem fiii lui Dumnezeu.
Această mărturie este a Sfântului Duh, Care strigă în inimile noastre:
„Avva, Părinte!""675.

Sfinţenia Bisericii nu este nicidecum întinată de păcătoşenia

membrilor ei:

„Şi de aceea să fim frământaţi cu toţii, buni şi răi, în făina Bisericii, ca

să ne facem toţi frământătură nouă. Dar ca să nu se teamă cineva că
prin amestecarea noastră cu un aluat prea întinat se poate strica toată
frământătură, a zis: „Ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi ca

673. Despre pocăinţă, I, III, p. 125.

674. Despre Duhul Sfânt, II, X, 112, trad. rom., pp. 135 - 136.
675. Ep. 35, 4; PL 16,1078, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 167.

155
 azima" (I Corinteni V, 7 / '676.

Sfinţii, spune Sfântul Ambrozie, suferă până ce se va realiza

încorporarea tuturor în trupul Bisericii:

„ D e v r e m e c e în c ă p ă t im e s c m ă d u la r e le c o r p u lu i lor, c u m s ă n u
p ă t im e a s c ă ş i a lte m ă d u la re, c h ia r m a i p r e s u s d e a le lor, îm p r e u n ă cu
m ă d u la r e le tr u d ito a r e a le u n u i s in g u r tr u p " 67677.

Mântuitorul Hristos nu a cunoscut păcatul, chiar dacă a avut trup

omenesc, fiind născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria; trupul
Său a osândit păcatul, pentru că în naştere nu a cunoscut păcatul, iar
prin moarte l-a răstignit678. Cel părtaş Capului Bisericii vede că orice
trup creşte şi sporeşte în Dumnezeu nu despărţindu-se, ci rămânând
mai degrabă în unire prin legătura iubirii şi a izbăvirii celui păcătos.
c) Sobomicitatea (catolicitatea sau universalitatea). Biserica este
un întreg unitar, deşi este răspândită pe toată suprafaţa pământului679.
Ea cuprinde întregul orbis terrarum, căci toţi, indiferent de rasă sau
naţionalitate, sunt chemaţi să devină una în Domnul Iisus Hristos şi,
de pe acum, Biserica este această totalitate nouă680. Universalitatea
geografică a Bisericii este un atribut pe care Sfântul Ambrozie nu l-a
neglijat în scrierile sale681. Nicio diferenţiere din lumea creată - limbă,
cultură, naţionalitate sau clasă socială - nu poate afecta unitatea
Bisericii; nicio realitate care separă nu poate intra în sânul Bisericii682.
Biserica este un întreg care nu schimbă nimic, păzind neatinsă unitatea
de învăţătură: „faţă de datina şi obiceiurile străbune păstrăm până în aceste
timpuri comuniunea într-o tovărăşie nezdruncinată"683.

676. Despre pocăinţă, I, XV, trad, rom., p. 160.

677. Ep. 35, 7; PL 16,1079, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 168.
678. Despre pocăinţă, I, III, trad, rom., pp. 124 -1 2 5 .
679. Ep. 11, 2; PL 16, 945, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 74.
680. Expositio in Psalmum 118, XII, 25; în PL 15,1441.
681. De Abraham (Despre Avraam), II, X, 68, în PL 14,489; De Jacob et vita beata (Despre
îacov şi viaţa fericită), II, VII, 33, în PL 14, 627.
682. Hexaemeron, III, I, 2 - 5, în PL 14,155 -157.
683. Ep. 12, 6; PL 16, 949, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 77.

156
 Dimensiunea orizontală, ecumenică a Bisericii, se referă la
conlucrarea unitară permanentă a tuturor membrilor ei: „Prin toate
ţinuturile, regiunile şi satele, până la Ocean, rămâne una şi nestricată
comunitatea credincioşilor"684.
d) Apostolicitatea. însuşirea Bisericii de a fi apostolică se referă,
pe de o parte, la originile Bisericii, la începuturile istorice ale ei, iar
pe de altă parte, înseamnă conformitatea, identitatea cu învăţătura
încredinţată Bisericii de către Mântuitorul Hristos Sfinţilor Apostoli.
Biserica creştină este păstrătoarea credinţei apostolice neştirbite: „Să
se creadă în simbolul apostolilor, pe care întotdeauna îl păzeşte şi-l păstrează
neatins Biserica romană"685.
Credinţa Apostolilor este punctul de referinţă al Bisericii:

„ S ă n u în g ă d u ie s ă f i e tu lb u r a tă B is e r ic a ro m a n ă , c a p ita la în t r e g ii lu m i
ro m a n e, ş i n ic i a c e a s fâ n t ă c r e d in ţă a a p o s to lilo r , c ă c i d in a c e s te a s e
r ă s p â n d e s c în to ţi d r e p tu r ile s fin te i c o m u n ită ţi" 686.

Biserica este zidită pe temelia credinţei Apostolilor:

„ D u p ă a c e e a D u m n e z e u a p u s A p o sto lii. C ei p e c a r e D u m n e z e u i-a

p u s în B iseric ă , H r is t o s i-a a les ş i i-a o r â n d u it A p o s t o li ş i i-a trim is p e
p ă m â n t [s ă p r e d ic e E v a n g h e lia ]" 687.

1. Ierarhia bisericească. Primatul papal

Biserica este condusă de preoţi688. în materie de drept eclesiastic,
Sfântul Ambrozie este ca toţi Părinţii latini antici, episcopalist: pentru
el, episcopul ales de popor este păstorul suprem al comunităţii. în
această calitate, el colaborează cu episcopii ţinutului şi recunoaşte,
bineînţeles, deciziile luate de comun acord în sinoade; dar, din

684. Ep. 12, 3; PL 16, 948, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 76.
685. Ep. 42, 5; PL 16,1125, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 202.
686. Ep. 11, 4; PL 16, 946, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 75.
687. Despre Duhul Sfânt, II, XIII, 151, trad, rom., p. 150.
688. Ep. 2 0 , 19; PL 16, 999-1000, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 111,

157
principiu, nu admite deasupra autorităţii sale niciun mitropolit sau
patriarh689. Sfântul Ambrozie însuşi, ca episcop al principalului oraş din
Italia de Nord, exercită numai o autoritate morală faţă de alţi episcopi.
Relaţiile sale cu papa rămân relaţii de absolută egalitate, de frăţietate.
Astfel, în scrisorile sale, îl numeşte pe papa Syricius al Romei frate690.
Biserica Romei este neîndoielnic centrul de orientare pentru unitatea
Bisericii şi pentru comunitatea ei din lumea întreagă; dar aceasta nu
înseamnă niciun privilegiu de drept691. Singura autoritate infailibilă
o reprezintă sinodul: „Adevărata judecată va fi aceea care nu atârnă în
favoarea unei părţi, ci va f i dată de hotărârea obştească"692.
Vorbind despre ceremonia spălării picioarelor, care se practica la
Mediolanum, Sfântul Ambrozie spune:

„ D o r e s c s ă u r m e z în to a te B is e r ic a ro m a n ă ; d a r to tu şi, ş i n o i c e i d in
G a lia a v em d r e p ta te a n o a s tră ; d e a c eea , c e e a ce e s te p ă s t r a t c a m a i
d r e p t în a lt ă p a rte, ş i n o i p ă s t r ă m ca m a i co rect. N o i u r m ă m p e în s u ş i
A p o s t o lu l P etru , n e a lă tu r ă m la s lu jir e a lui''693.

în definitiv, Petru nu a făcut decât să îşi mărturisească, primul,

credinţa în Hristos (Matei XVI, 16), dar nu şi-a revendicat pentru asta
vreo întâietate de rang: „şi-a exercitat primatul credinţei, nu un primat
juridic"694.

689. Hans von C a m pen h a u se n , Părinţi latini ai Bisericii, voi. I, traducere de Maria -
Magdalena Anghelescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, cap. Ambrozie, p. 177.
690. Ep. 4 2 , 1; PL 16, 1124, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 201; Ep. 8 6 , 1; PL 16, 1283,
trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 320.
691. Hans von C a m p e n h a u se n , Părinţi latini, p. 177.
692. Ep. 56, 2; PL 16, 1170, trad, rom., în PSB, v o i. 53, p. 235; cf. şi Andrew L en o x -
C on yn gh a m , „The Church in St. Ambrose of Milam", în International Journal for Study
of the Christian Church, 5 (2005), nr. 3, p p . 211-225.
693. De Sacramentis, III, I, 5, trad, rom., p. 581.
694. De Incarnatione Dominica Sacramento, IV, 32 - 33, în PL 16, 826-827.

158
 2. Relaţiile dintre Biserică si Stat
9 9

Sfântul Ambrozie a ajuns episcop la Mediolanum când situaţia

Bisericii şi a lumii occidentale, în general, nu era una din cele mai
fericite; de aceea el credea că o şansă spre ameliorarea lucrurilor era ca
Biserica să influenţeze şi viaţa politică din Imperiu695.
în problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat696, Sfântul Ambrozie
a stabilit următoarele principii:
1. în domeniul ei, Biserica este independentă faţă de Stat. în
materie de credinţă, Biserica are drept de libertate. Biserica nu se află
sub tutela Statului în persoana reprezentanţilor ei, care sunt episcopii
şi toată ierarhia bisericească. Această ierarhie are dreptul la un regim
de judecată special; episcopii nu pot fi judecaţi în materie de credinţă
/\

decât de episcopi. împăraţii sunt supuşi aceleiaşi judecăţi bisericeşti,

în ceea ce priveşte credinţa. Clădirile bisericilor nu aparţin statului,
ci clerului: „Cele dumnezeieşti nu sunt supuse puterii împăratului [...].
împăratul este cu palatele, iar preotul cu biserica"697.
2. Biserica este păzitoarea moralei. Acesteia i se supun şi
împăraţii, aşa cum a fost cazul împăratului Teodosie în problema de
la Tesalonic. Această autoritate a Bisericii în morală nu împieta asupra
drepturilor politice ale împăraţilor. Cu această autoritate, Biserica
impunea o limită omnipotenţei Imperiului Roman, gata să se amestece
în toate treburile Bisericii: „împăratul este în Biserică, nu deasupra
Bisericii. împăratul cel bun caută ajutorul Bisericii, nu-l respinge"69*.
3. Biserica are dreptul la protecţia statului, pentru că ea şi
numai ea deţine adevărul, în timp ce păgânismul este condamnat să
dispară699. Statul are obligaţia de a susţine din afară Biserica. Statul

695. Jean G a u d e m e t , „Droit séculier et droit de L'Eglise chez Ambroise", în A E , vol.

1, p. 302.
696. Cf. şi Ignatie T r if , Auxiliary Bishop for Iberia, „Sacerdotium and Imperium
according to saint Ambrose of Milan. An analys of the vertical power of the faith
and the horizontal power of the secular", în Religion and Politics. the 12th International
Symposium on Science, Theology and Arts, Supplément of Altarul Reîntregirii Journal,
Alba Iulia, 2013, pp. 7-35,
697. Ep. 20, 8 şi 19; PL 16, 996 şi 999-1000, tad. rom., în PSB, vol. 53, pp. 109 şi 111.
698. Cuvântarea împotriva lui Auxenţiu. Despre predarea bisericilor, 36, în PSB, voi. 53,
p. 124.
699. Ep. 18, 39; PL 16, 982, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 99.

159
trebuie să convoace sinoadele, să acorde episcopilor facilităţi de
deplasare şi să le ratifice apoi deciziile700.

III. 7. SFINTELE TAINE

Sfintele Taine sunt lucrări nevăzute ale Mântuitorului Iisus

Hristos, săvârşite de către preoţi prin acte vizibile, prin care se
constituie Biserica si
» care se săvârsesc
> în Biserică701. Sfântul Ambrozie
accentuează faptul că săvârşitorul acţiunilor supranaturale îndeplinite
în Sfintele Taine este, de fapt, Mântuitorul:

„ C red e, a ş a d a r , c ă e s te d e f a ţ ă , c h e m a t p r in r u g ă c iu n ile p reo ţilo r.

D o m n u l Iisu s, C a r e s p u n e : „ U n d e v o r f i d o i sa u t r e i ... a c o lo v o i f i ş i
E u " ; cu c â t m a i m u lt b in e v o ie ş t e s ă n e f a c ă p a r t e d e p r e z e n ţ a S a a c o lo
u n d e e s te B iseric a , u n d e s u n t T a in ele S a le ? " 702.

Preotul este, de fapt, organul văzut prin care Hristos lucrează în

chip nevăzut în Sfintele Taine: „Cine este, aşadar, făcătorul Tainelor, decât
Domnul Iisus? Din cer au venit aceste Taine; căci tot sfatul din cer este"703.
Deşi Mântuitorul Hristos este săvârşitorul real al Sfintelor Taine,
totuşi El nu lucrează independent de celelalte Persoane Treimice:

„ A ş a d a r , a i p r im it T ain ele, le -a i c u n o s c u t p r e a d e p lin p e to a te, f iin d c ă

a i f o s t b o t e z a t în n u m e le T reim ii. în to a te c e le c e a m f ă c u t s -a p ă s t r a t
ta in a T reim ii. P r e tu tin d e n i e s te T atăl ş i F iu l ş i S fâ n tu l D u h o s in g u r ă

700. Ep. 12, 6 - 7 ; P L 16, 949, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 77.
701. Pr. Prof. Dr. Dumitru S t ă n il o a e , Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi. III, p. 14.
702. De Mysteriis, V, 27, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 16.
703. De Sacramentis, IV, IV, 13, trad, rom., p. 585.

160
 lucrare, o singură sfinţire, măcar că se par afi oarecum deosebiţi"70*.

Dacă tăgăduieşti pe unul, vei nimici totul; dacă micşorezi puterea

fie a Tatălui, fie a Fiului, fie a Sfântului Duh, orice taină este nulă704705.
Sfintele Taine au un aspect văzut şi altul nevăzut. Aspectul
văzut, sensibil al Tainei nu trebuie să ne împiedice a vedea realitatea
dumnezeiască, harul Sfântului Duh, care lucrează în mod nevăzut:

„Tainele nu sunt îndoielnice, ci limpezi. Nici cele ascunse şi nearătate

ale înţelepciunii nu sunt îndoielnice, ci nevăzute [...]. Nu ca prin
oglindă, nici în ghicitură, ci faţă către faţă Te arăţi mie, Hristoase! (I
Corinteni XIII, 12). în Tainele Tale Te dobândesc pe Tine (Cântarea
Cântărilor III, 4). Acestea sunt cu adevărat Tainele înţelepciunii, cu
care se curăţesc cele ascunse ale minţii (Psalm XVIII, 13)"706.

III. 7 .1 . Sfânta Taină a Botezului

Botezul este Sfânta Taină, instituită de Mântuitorul Hristos,
prin care omul, după întreita scufundare în apă în numele Sfintei
Treimi, devine membru al Bisericii, renăscând la viaţa cea adevărată
în Hristos707:

„Aşadar, ce este învierea, decât că ne ridicăm din nou de la moarte

la viaţă? Prin urmare, tot astfel e şi la Botez, fiindcă, fără îndoială
este o închipuire a morţii când te scufunzi, iar când te ridici se face
o asemănare a învierii. Pe drept deci, potrivit tâlcuirii Sfântului
Apostol Petru (Faptele Apostolilor XIII, 14), după cum acea înviere (a
Domnului) a fost o naştere din nou, tot aşa şi această înviere (a noastră,
prin Botez) este o naştere din nou''708.

704. De Sacramentis, VI, II, 5, p. 595.

705. Despre Duhul Sfânt, I, III, 42, trad. rom., pp. 46 - 47.
706. De apologia prophetae David, IV, în Sfântul Ambrozie, Pocăinţa, traducere din
limba latină de Andreea Stănciulescu, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 49.
707. De Mysteriis, IV, 21, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 14.
708. De Sacramentis, III, I, 2, trad. rom., p. 580.

161
 Taina se săvârşeşte prin întreita scufundare a celui ce se botează,
în apă, în numele Sfintei Treimi şi mărturisirea credinţei de către
candidatul la Botez:

„Aifost întrebat: Crezi în Dumnezeu - Tatăl, Atotţiitorul? Ai răspuns:

Cred! Şi te-ai scufundat, adică ai fost îngropat. Şi iarăşi ai fost întrebat:
Crezi în Domnul nostru Iisus Hristos şi în Crucea lui? Ai răspuns:
Cred! Şi te-ai scufundat (din nou), de aceea ai şi fost îngropat în
Hristos; căci cine se îngroapă cu Hristos, cu Hristos înviază. Şi pentru
a treia oară ai fost întrebat: Crezi în Duhul Sfânt? Ai răspuns: Cred! Şi
te-ai scufundat pentru a treia oară, pentru ca întreita mărturisire să te
dezlege de multe căderi ale vieţii de mai înainte"709.

Ridicarea din moarte a omului vechi, a celui ce se botează în numele

Sfintei Treimi şi prin puterea Acesteia, la starea harică a omului nou, în
relaţie cu Mântuitorul Hristos, e o ridicare la participarea comuniunii
cu cei ce constituie Trupul comunitar al lui Hristos, Biserica:

„Tu însă ai fost botezat în numele Sfintei Treimi. Adu-ţi aminte ce

ai făcut: ai mărturisit pe Tatăl, ai mărturisit pe Fiul, ai mărturisit pe
Sfântul Duh. Păstrează rânduiala lucrurilor în această credinţă; eşti
mort pentru lume şi ai înviat pentru Dumnezeu. Şi ca şi cum ai fi fost
îngropat în acel element al lumii, fiind mort pentru păcat, ai reînviat
la viaţa veşnică. Crede, aşadar, că apele (Botezului) nu sunt deşarte
(zadarnice)"710.

Botezul nostru este într-o legătură strânsă cu moartea şi învierea

Domnului,' care este o renaştere
» a noastră la viata
» cea fără de moarte
întru Hristos:

„Apostolul strigă deci, precum auziţi în citirea de acum: „Fiindcă

oricine se botează, în moartea lui Hristos se botează" (Romani VI, 3).

709. De Sacramentis, II, VII, 20, p. 578.

710. De Mysteriis, IV, 21, în PSB, voi. 53, p. 14.

162
 Ce înseamnă în moarte? - Ca, precum Hristos a murit, aşa şi tu să
guşti moartea, aşa precum Hristos a murit pentru păcat şi viaţă în
Dumnezeu, aşa şi tu, prin Taina Botezului săfii mort pentru ademenirile
de mai înainte ale păcatelor şi să înviezi prin harul lui Hristos. Este deci
moarte, dar nu într-o adevărată moarte a trupului, ci în asemănare; căci
atunci când te scufunzi (în apa Botezului), iei asupra ta asemănarea
morţii şi a îngropării, primeşti taina Crucii Lui, fiindcă Hristos a
fost spânzurat pe Cruce şi trupul Lui a fost străpuns cu cuie. Tu deci
când te răstigneşti, te faci una cu Hristos, te faci una cu El prin cuiele
Domnului nostru Iisus Hristos, ca să nu te poată trage diavolul"711.

Această moarte a noastră în Taina Sfântului Botez este, de altfel,

predarea noastră deplină lui Dumnezeu, ca să nu mai trăim nouă, ci
exclusiv lui Dumnezeu. E renunţarea totală la noi înşine, e uitarea de
noi înşine într-o predare totală lui Dumnezeu. Dar prin această moarte
noi ne scufundăm în Dumnezeu, adică în adevărata viată. Căci în
Dumnezeu e viata nesfârşită712.
f 9

Moartea noastră prin Botez este o moarte faţă de păcat: „Botezul

arde păcatele asemenea unui foc, pentru că Hristos botează cu fo c şi cu Duh
Sfânt"713.
Credinciosul „ale cărui păcate sunt mistuite, pentru ca viaţa să se
reînnoiască" 714, îşi adânceşte starea de jertfă de la Botez prin practicarea
continuă a virtuţilor:

„Dar e spălat cel care se curăţeşte în apele izvorului celui veşnic şi e

albit mai vârtos decât zăpada cel căruia i se şterg păcatele. încă şi despre
suflet se spune: „Cine este cea care se înalţă, albită toată?" (Cântarea
Cântărilor VIII, 5). Iar înainte de a se boteza, tot el spunea: „Neagră
sunt şi frumoasă, o, fiice ale Ierusalimului!" (Cântarea Cântărilor 1,4).
Căci era negru, sluţit de urâciunea întunecată a păcatelor, dar mai apoi,
spălându-se prin Botez, s-a învrednicit de iertarea păcatelor şi se înalţă

711. De Sacramentis, II, VII, 23, trad. rom., pp. 578 - 579.
712. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică, voi. III., p. 42.
713. Despre pocăinţă, XX, trad. rom., p. 117.
714. Despre pocăinţă, XX, trad. rom., p. 117.

163
 cu totul alb către Hristos"715.

a. Simboluri biblice ale Botezului. Sfântul Ambrozie acordă

o mare atenţie, în scrierile sale, preînchipuirilor Botezului în istoria
Vechiului şi Noului Testament:
A

1) In ordine cronologică, prima preînchipuire a Botezului o

găseşte Sfântul Ambrozie în primele versete ale Facerii, unde se spune:
„Duhul Domnului se purta pe deasupra apelor" (Facerea 1,2) - acestea fiind
o icoană a apei de mai târziu a botezului creştin715716.
2) A doua preînchipuire a botezului este apa potopului,
prin care Dumnezeu a curăţit lumea de păcate:

„Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se spele tot

păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este
cel pe care a fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru noi.
Porumbelul este acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după
cum ai învăţat din Noul Testament, şi El îţi insuflă pacea sufletului,
liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului, care se duce şi nu se mai
întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptăţii"717; „Oare,
potopul nu este ca şi Botezul, prin care toate păcatele se îneacă şi numai
cugetul celui drept şi harul reînviază?"718.

3) A treia preînchipuire veterotestamentară a Botezului o

reprezintă trecerea evreilor prin Marea Roşie, fiind astfel eliberaţi din
robia egipteană:

„Bagi de seamă că şi în acea trecere a evreilor prin Marea Roşie, în

care egiptenii au pierit, iar evreii au scăpat, a fost anticipată încă de pe
atunci închipuirea Sfântului Botez. Căci, ce altceva învăţăm zilnic în
această taină, decât că vina este luată de ape şi că greşeala se şterge cu

715. De apologia prophetae David, IV, trad, rom., p. 50.

716. D e Mysteriis, III, 9, în PSB, voi. 53, p. 11.
717. De Mysteriis, III, 11, p. 12.
718. De Sacramentis II, 1 ,1, trad, rom., p. 574.

164
 ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi ocrotite?"719.

4) Un al patrulea simbol anticipativ al Botezului creştin îl

vede Sfântul Ambrozie într-o minune săvârşită de Moise, în timpul
traversării pustiului până în Canaan, şi anume la Merra, unde evreii
întâlnesc un izvor de apă amară, pe care Moise îl preface în apă bună
de băut:

„Moise a aruncat un lemn în ea şi s-a făcut dulce. Fireşte, fără semnul

Crucii Domnului apa nu era de niciun folos pentru mântuirea ce avea
să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina Crucii mântuitoare, atunci
a devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paharul mântuirii.
Aşadar, precum Moise, adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor,
tot aşa preotul aruncă în această fântână baptismală semnul Crucii
Domnului şi apa se face dulce (potrivită) pentru har"7
19720.

5) Un alt simbol al botezului creştin este, după Sfântul

Ambrozie, curăţirea de lepră a lui Naaman Sirianul, prin afundarea
lui în apele Iordanului, după îndemnul proorocului Elisei: „Şi fiind
curăţit din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţi cineva nu stă în puterea
apelor, ci a Harului"721.
6) Un al şaselea simbol al Botezului în Vechiul Testament,
îl vede Sfântul Ambrozie într-o minune săvârşită de proorocul Elisei,
care mergând pe malul râului Iordan spre a tăia lemne, unul din fiii
proorocului scapă fierul securii în apă; atunci proorocul Elisei a tăiat
o bucată de lemn, pe care aruncând-o în apă, fierul a ieşit la suprafaţă,
putând fi astfel recuperat: „Vezi, aşadar, că prin Crucea lui Hristos se
ridică neputinţa tuturor oamenilor"722.
7) în Noul Testament, înainte de a fi instituit Botezul, el
este prefigurat de Botezul Domnului în Iordan de către Ioan:

719. De Mysteriis, III, 12, în PSB, voi. 53, p. 12.

720. De Mysteriis, III, 14, p. 12.
721. De Mysteriis, III, 17, p. 13.
722. De Sacramentis, II, IV, 11, p. 576 ; Cf. De Mysteriis, IX, 51, în PSB, voi. 53, pp.
22 - 23.

165
 „Aşadar, de ce a coborât Hristos (la apa Iordanului), dacă nu ca să se
curăţească trupul acesta, trupul pe care l-a luat dupăfirea noastră? Căci
Hristos, Care nu a făcut păcat, nu avea trebuinţă să-şi spele păcatele;
dar avem trebuinţă noi, care suntem supuşi păcatului. Aşadar, dacă
Botezul s-a dat pentru noi, pentru noi s-a făcut chipul lui, ni s-a pus
înainte o formă a credinţei noastre" 723; „Cel ce avea să boteze cu Duh
Sfânt şi cu foc, a făcut cunoscută de mai înainte, prin Ioan, Taina
Botezului (Matei III, Îl)" 724.

8) O ultimă prefigurare a Botezului creştin o vede Sfântul

Ambrozie în minunea vindecării slăbănogului de la lacul Vitezda
(Ioan V, 2). „Aşadar, şi acea scăldătoare a fost o preînchipuire, ca să crezi că
în această apă (a Botezului) coboară puterea dumnezeiască"725.
b. Nerepetabilitatea şi efectele Sfintei Taine a Botezului. în
Taina Sfântului Botez trebuie să distingem trei elemente: apa, sângele şi
Duhul, ce alcătuiesc un întreg726. Scoaterea unuia din acestea înseamnă
ineficacitatea sfinţeniei botezului727. Sfântul Ambrozie susţine că din
j »

punct de vedere al structurii lor organice, toate Tainele stau în strânsă

legătură cu Jertfa lui Hristos:

„De aceea ai citit că la Botez cei trei martori una sunt: apa, sângele şi
Duhul; iar dacă scoţi pe unul dintre aceştia, Taina Botezului nu mai
rămâne în picioare. Căci ce este apa fără Crucea lui Hristos? O materie
obişnuită, fără nicio putere pentru Taină. Şi, dimpotrivă, nici fără apă
nu poate fi taina renaşterii: „Căci de nu se va naşte cineva din apă şi
din Duh, nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).
însă şi catehumenul crede în Crucea Domnului lisus Hristos, cu care şi
el se însemnează; dar de nu va fi botezat în numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh, nu poate dobândi iertare de păcate şi nici să soarbă

723. De Sacramentis, l, V, 16, p. 573.

724. Despre pocăinţă, I, 8, trad. rom., p. 136.
725. De Mysteriis, IV, 23, în PSB, voi. 53, p. 14.
726. Despre Duhul Sfânt, III, X, 68, trad. rom., p. 179.
727. Cf. şi Vasile B r ia , „Elemente cultice şi dogmatice", p. 348.

166
 darul harului duhovnicesc"™.

Botezul are ca prim efect ştergerea păcatului originar şi a tuturor

păcatelor personale, ce l-au despărţit pe om de Dumnezeu: „Căci
murdăria şi întinăciunea cea mare nu se şterg cu o mică spălare, ci cu Botezul
cel mare"728729. „Cu adevărat, în Botez aflăm uşurarea tuturor păcatelor"730.
Dacă, fără această unire cu Hristos, nu se poate intra în împărăţia
lui Dumnezeu, este cu totul evident că Botezul ne este absolut necesar
pentru mântuire: „nimeni nu urcă în împărăţia Cerurilor decât prin apă şi
prin Duh"731.
Dacă în Legea Veche au fost mai multe feluri de botez, în Biserică
nu este decât un singur botez:

„Şi precum au fost trimise dinainte mai multe feluri de botez, fiindcă
avea să urmeze acel legământ al botezului, unul singur adevărat în duh
şi în apă, prin care se răscumpără orice om, la fel a trebuit să fie trimisă
mai înainte tăierea împrejur a multora, fiindcă avea să urmeze tăierea
împrejur a pătimirii Domnului, pe care Iisus a îndurat-o, ca mielul lui
Dumnezeu, ca să ridice păcatele lumii (In 1, 29)"732,

chiar dacă omul cade în păcat după primirea Tainei, el rămâne în

Trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos:

„Adevărat este, învăţând că trebuie primită pocăinţa nu a putut să

nu vorbească şi despre cei ce socotesc că Botezul trebuie înnoit. Şi se
cuvine ca mai întâi să lepădăm grija, ca să ştim că de-ar păcătui cineva
chiar după Botez i se poate ierta păcatul, ca nu cumva credinţa deşartă

728. De Mysteriis, IV, 20, în PSB, voi. 53, pp. 13 -14.

729. De apologia prophetae David, IV, trad. rom., p. 35.
730. Despre pocăinţă, I, 8, trad. rom., p. 136.
731. Despre Ilie şi Post, XX, în Sfântul Ambrozie, Pocăinţa, traducere din limba latină
de Andreea Stănciulescu, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 118.
732. „Sicut autem plurima baptismatum genera praemissa sunt, quia secuturum erat
verum illud unum in spiritu et aqua sacramentum baptismatis, quo totus redimitur homo:
ita plurimorum [e] circumcisio praemittenda fuit; quia secutura erat circumcisio Dominicae
passionis, quam pertulit Jesus quasi A gnus Dei, ut tolleret peccata mundi (Joan. I, 36)"; Ep.
7 2 , 18; PL 16,1248, trad. rom., în PSB 53, p. 292.

167
 în reînnoirea Botezului să-i piardă pe cei părăsiţi de nădejdea iertării.
Şi apoi a trebuit să ne înveţe printr-o mărturie înţeleaptă că Botezul nu
trebuie reînnoit. Dar învăţătura despre Botez o vestesc chiar şi cuvintele
prin care a arătat că este cu neputinţă „ca cei căzuţi să se reînnoiască
prin pocăinţă". Căci ne înnoim prin Botezul prin care ne şi naştem
din nou, aşa cum Pavel însuşi spune: „Deci prin Botez ne-am îngropat
împreună cu El în moarte, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi
prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii" (Romani
VI, 4) [...] aşa cum şi noi prin Taina Botezului, atunci când am murit
păcatului, ne naştem din nou în Dumnezeu şi ne preschimbăm"733.

Slăbirea legăturii tainice cu Hristos se vindecă prin Taina

Mărturisirii şi apoi prin primirea Sfintei împărtăşanii, nu prin înnoirea
Botezului734:

„Deci ne învaţă că este un singur Botez, precum zice şi într-alt loc:

„O credinţă, zice, un Botez" (Efeseni IV, 5). încă şi aceasta se vădeşte,
că Fiul lui Dumnezeu Se răstigneşte în cel ce se botează, pentru că
trupul nostru nu ar fi putut şterge păcatul dacă nu ar fi fost răstignit
în Hristos Iisus. încă e scris că „toţi câţi ne-am botezat în Hristos Iisus,
întru moartea Sa ne-am botezat" (Romani VI, 3) [...]. S-a scris aceasta
ca să credem că El însuşi Se răstigneşte întru noi, ca prin El să se
curăţească păcatele noastre, ca El însuşi să pironească pe Cruce zapisul
nostru (Coloseni II, 14), pentru că El singur poate ierta fărădelegile
[...]. Dar Hristos a fost răstignit o dată pentru totdeauna. O dată a
murit păcatului (Romani VI, 10) şi de aceea unul este Botezul şi nu
mai multe " 735.

Viaţa cea nouă în Hristos, primită prin Taina Sfântului Botez, este
slăbită adeseori de păcat, însă mărturisirea acestuia şi curăţirea lui prin
lacrimile căinţei au un efect similar Botezului: „Şi totuşi, în ce priveşte

733. Despre pocăinţă, II, 2, trad. rom., pp. 168 -169.

734. „N e învaţă că ni se cuvine să ştim că au fost stricate toate botezurile Legii şi că este un
singur Botez în Tainele Bisericii": Despre pocăinţă, II, 2, trad. rom., p. 170.
735. Despre pocăinţă, II, 2, trad. rom., pp. 169 -170.

168
cuvântul despre Botez, cu dreaptă socoteală îndeamnă să nu înnoiască cineva
Botezul"736.
c. Săvârşitorul şi locul săvârşirii Tainei Botezului. Săvârşitorul
Tainei Sfântului Botez este episcopul sau preotul: „Ai văzut acolo (în
baptisteriu) pe diaconi, ai văzut pe preot, ai văzut pe marele preot. Nu te uita
la chipurile lor trupeşti, ci la harul tainelor"737.
d. Botezul copiilor. Copiii nu pot fi privaţi de înnoirea vieţii
lor întru Hristos, de temelia pusă de Hristos în orice om, prin Taina
Botezului. Sfântul Ambrozie îndeamnă la botezul imediat al tuturor
celor ce cred în Hristos:

„Câtă vreme întârzii primirea harului, se apropie moartea. Cine va

zice: „Nu am vreme acum, sunt ocupat, nu-mi vorbi despre lumină, nu
vreau să mă izbăveşti aşa de curând, încă nu am nevoie de împărăţia
Cerurilor?" Oare nu aceasta zice cel ce se dă înapoi de la Botez? Şi
cu câte daruri nu eşti înnoit, o, omule! Te curăţeşti şi nu te arzi, eşti
tămăduit şi nu suferi, eşti alcătuit din nou şi nu te desfaci. Nici nu
primeşti lovitura morţii şi te şi ridici din morţi. Şi încă treci nepăsător,
încă mai ai nevoie de viaţa lumească şi lui Dumnezeu te dăruieşti după
aceea. Nu ştii că lui Dumnezeu tocmai de aceea nu 1-afost plăcută jertfa
lui Cain, pentru că nu I-a adus primele roade"738.

Nu există o vârstă anume când trebuie să primim Taina Botezului,

el poate fi primit oricând, dar nu trebuie amânat:

„De ce mai dai înapoi, cînd încă mai este vreme? Orice clipă este
prielnică iertării. Dacă ţi-aş dărui aur, nu mi-ai zice: „vino mâine",
ci îndată mi-l ceri. A primi aur nimeni nu zăboveşte, niciunul nu
dă înapoi, dar când este făgăduită izbăvirea sufletului, nimeni nu se
sileşte. Ioan boteza întru pocăinţă şi se aduna toată Iudeea. Hristos
botează întru Duhul Sfânt, Hristos împarte harul şi voi cu de-a sila vă

736. Despre pocăinţă, II, 2, trad, rom., p. 171.

737. De Mysteriis, II, 6, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 10.
738. Despre Ilie şi post, XX, în trad, rom., p. 118.

169
 adunaţi"739.
i

Cu siguranţă că Sfântul Ambrozie a citit în scrierile lui Origen,

pe care îl foloseşte foarte mult în opera sa, necesitatea administrării
Botezului copiilor:

„Profit de prilejul care mi se dă ca să tratez din nou o chestiune despre

care adesea se întreabă fraţii noştri [...] (cum că) copiii sunt botezaţi
pentru iertarea păcatelor. Despre ce păcate este vorba? Când au putut
ei păcătui? Cum s-ar putea reţine un astfel de motiv, socotit temeinic
pentru botezul copiilor, dacă nu se admite tâlcuirea pe care noi am dat-o:
„Nimeni nu este curat, măcar o zi de va fi viaţa lui pe pământ"? Tocmai
pentru că necurăţiile din naştere sunt şterse prin taina Botezului,
de aceea se botează copiii, căci (cum scrie la Scriptură), „de nu se va
naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în împărăţia lui
Dumnezeu""740.

III. 7 .2 . Taina Mirungerii

Mirungerea este Sfânta Taină prin care cel botezat este consacrat
ca om deplin al împărăţiei lui Dumnezeu, fiind înzestrat cu darurile
Duhului Sfânt741. Taina Mirungerii urmează imediat după Botez.
Săvârşirea acestei Sfinte Taine imediat după Botez este foarte veche,
fiind amintită şi de Sfântul Ciprian, chiar sub numele folosit şi de
Sfântul Ambrozie: signaculum742. Numele de „pecete duhovnicească"
(spiritale signaculum) pentru Taina Mirungerii (Confirmării) este pus
de Sfântul Ambrozie în legătură cu cele şapte daruri ale Duhului Sfânt:

„Ai primit pecetea duhovnicească: Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii,

duhul sfatului şi al puterii, duhul cunoaşterii şi al bunei credinţe,
duhul temerii de Dumnezeu (Isaia XI, 2 - 3 ) şi păstrează ce ai primit.

739. Despre Ilie şi post, XX, p. 117.

740. O r ig e n , Din Omiliile la Evanghelia după Luca, XIV, V, în PSB, voi. 7, p. 104.
741. De Mysteriis, VI, 29, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 16.
742. Cf. S f â n t u l C ip r ia n , Scrisoarea LXXIII, 9, în PL 3,1160.

170
 Dumnezeu Tatăl te-a însemnat, Domnul Hristos te-a întărit, iar Duhul
ţi-a dat chezăşie în inima ta, precum ai învăţat din citirea Apostolilor”743.

Taina M irungerii şi preoţia generală. Creştinii, fiind unşi

ca Hristos sau participând la ungerea Lui, sunt preoţi şi ei. Despre
preoţia generală primită de credincioşi prin Taina Mirungerii, Sfântul
Ambrozie spune:

„Desigur, te-ai ridicat la preot; ia seama la ce a urmat. Oare, nu ceea

ce spune David: „Ca mirul pe cap, care pogoară pe barbă, pe barba lui
Aaron" (Psalm CXXX.1I, 2). Acesta este şi mirul de care şi Solomon
spune: „Mir vărsat este numele tău, pentru aceea te-au îndrăgit
fecioarele şi te-au tras la ele" (Cântarea Cântărilor I, 2). Câte suflete
reînnoite astăzi Te-au îndrăgit pe Tine, Doamne Iisuse, spunându-Ţi:
„Trage-ne după Tine, la mireasma veşmintelor Tale alergăm " (Cântarea
Cântărilor I, 3), ca să soarbă mireasma învierii? înţelege de ce se face
aceasta, fiindcă „ochii înţeleptului sunt în capul lui" (Ecleziast II, 14).
De aceea mirul a curs în barbă, adică în harul tinereţii; de aceea a curs
pe barba lui Aaron, ca să devii neam ales, preoţesc, de preţ (I Petru II,
9.); căci prin harul duhovnicesc suntem unşi cu toţii pentru împărăţia
lui Dumnezeu şi pentru preoţie”744.

Fiecare creştin devine prin Taina Mirungerii vestitor al împărăţiei

lui Dumnezeu, vas ales întru Hristos:

„în Vechiul Testament, preoţii obişnuiau să intre des în primul cort;

dar în al doilea intra numai marele preot, o singură dată pe an. Punând
lucrul acesta în chip lămurit în legătură cu evreii, Apostolul Pavel
lămureşte rânduiala Vechiului Testament. Iar în cortul al doilea se afla
mana, era şi toiagul lui Aaron, care s-a uscat şi apoi a odrăslit din
nou, şi era şi cădelniţa. La ce ţinteşte aceasta? - Ca să pricepeţi ce este
al doilea cort, în care preotul v-a făcut să intraţi, în care marele preot

743. De Mysteriis, VII, 42, în PSB, voi. 53, p. 19.

744. De Mysteriis, VI, 29 - 30, p. 16.

171
 intră de obicei o singura dată pe an, adică baptisteriul, unde a înflorit
toiagul lui Aaron. înainte era uscat, apoi a înflorit din nou; uscat erai
şi tu, şi ai început să înfloreşti din nou în fântână izvorătoare de sevă.
Te uscaseşi din pricina păcatelor, te uscaseşi din pricina rătăcirilor şi a
greşelilor; dar de acum ai început să aduci roadă, „răsădit fiind lângă
izvoarele apelor" (Psalm I, 3). Dar poate vei spune: Ce priveşte aceasta
pe popor, dacă toiagul lui Aaron era uscat şi a odrăslit din nou? Dar ce
este poporul însuşi, decât un popor preoţesc? Căci lor li s-a spus: „Voi
sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt”, - precum
spune Sfântul Apostol Petru (I Petru II, 9). Oricine este uns pentru
preoţie este uns şi pentru împărăţie; numai că e vorba de o împărăţie
duhovnicească şi de o preoţie duhovnicească. în al doilea cort era şi
cădelniţa, menită să răspândească bună mireasmă; tot aşa şi voi sunteţi
buna mireasmă a lui Hristos; nu mai este în voi nicio necurăţie a
greşelilor, niciun miros al vreunei rătăciri mai grele”745.

III. 7. 3. Sfânta Euharistie

Sfânta Euharistie este Taina la care, sub forma pâinii şi a
vinului, creştinul se împărtăşeşte, în chip real, cu Trupul şi Sângele
Mântuitorului Iisus Hristos, spre creşterea duhovnicească şi dobândirea
vieţii veşnice746. Deşi noi mâncăm, prin împărtăşire, Trupul adevărat
al lui Hristos şi bem cu adevărat Sfânt Sângele Său, El ni se dă sub
chipul văzut al pâinii şi al vinului:

„Aşadar, pentru ca să nu spună mai mulţi că le-ar fi oarecum groază

de sânge, dar să rămână harul răscumpărării, de aceea primeşti, într-
adevăr, taina în asemănare, dar redobândeşti cu adevărat harul şi
puterea firii”747.

Cel ce se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, se face părtaş firii

dumnezeieşti a Mântuitorului Hristos: „Iar tu, care primeşti Trupul, prin

745. De Sacramentis, IV, 1 ,1 - 4 , trad, rom., pp. 583 - 584.

746. De Mysteriis, IX, 58 - 59, trad, rom., in PSB, vol. 53, pp. 24 - 25.
747. De Sacramentis, VI, I, 3 , trad, rom., p. 594.

172
acel aliment te împărtăşeşti din firea Lui dumnezeiască"748.
împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului îl face pe credincios
A

părtaş împărăţiei lui Dumnezeu:

„Apoi a arătat că prin Hristos ni s-a dat nu numai dreptul întoarcerii

în Rai, dar şi cinstea împărăţiei cereşti, prin împărtăşirea cu Trupul lui
Hristos. De aceea să nu te îndoieşti de putinţa ridicării la cer, dacă ştii
că tovărăşia cu trupul lui Hristos te face părtaş împărăţiei cereşti. Prin
Sângele Lui s-a făcut împăcarea tuturor celor de pe pământ sau din cer
prin apostolii, proorocii şi preoţii săi, prin adunarea şi întărirea tuturor
neamurilor"749.

Sfintele Taine îl curăţesc pe credincios de orice întinăciune: „Vezi

că te-ai curăţit de orice păcat, fiindcă greşelile tale au fost şterse"750. însă
A

primirea Sfintei împărtăşanii necesită o pregătire specială şi e firesc ca

preotul să nu o dea celor ce nu sunt pregătiţi pentru aceasta:

„unii cer pocăinţa pentru că ar voi să li se dea pe dată înapoi Sfânta

împărtăşanie. Aceştia nu doresc să se dezlege atât de mult, pe cât îi
leagă preotul. Pentru că nu îşi uşurează cugetul lor, ci îl împovărează
pe cel al preotului, căruia i s-a poruncit: „Nu daţi cele sfinte câinilor,
nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor" (Matei VII,
6), adică: nu trebuie dată unirea cu Sfânta împărtăşanie celor întinaţi
de necurăţii"751.

a. Legătura dintre cele trei Sfinte Taine numite ale iniţierii în

viaţa creştină. în Biserica Apuseană din primele cinci veacuri, cele

748. De Sacramentis, VI, 1 , 4, p. 594.

749. „Deinde subjecit non solum in paradisum reditum nobis reformatum esse per
Christum: sed etiam coelestis solii honorem per consortium Christi corporis carni huic esse
impertitum; ut de ascendendi possibilitate jam non dubites, qui consortia tua in carne Christi
regno codeşti adhaerere cognoscas, per sanguinem ejus reconciliationem factam omnium,
quae vel in terra, vel in codo sunt, per ejus apostólos, prophetas, sacerdotes, confirmationem
universorum, et congregationem gentium"-, Ep. 76, 3, în PSB, vol. 53, pp. 301 - 302.
750. De Sacramentis, V, II, 6 , trad, rom., p. 589.
751. Despre pocăinţă, II, 9, trad, rom., p. 200.

173
trei Taine ale iniţierii se administrau, ca şi azi în Răsărit, una după
alta752; îndată după Botez şi Mirungere, neofiţii primeau a treia Taină:
Sfânta împărtăşanie. Euharistia este Taina ce încununează Botezul
şi Mirungerea, ca desăvârşire a vieţii celei noi începute prin Botez şi
întărite haric prin Mirungere:

„Spălată prin aceste mari taine, mulţimea numeroasă a neofiţilor se

îndreaptă spre altarele lui Hristos, spunând: „Intra-voi la jertfelnicul
lui Dumnezeu, la Dumnezeu, Cel Ce veseleşte tinereţile mele" (Psalm
XLII, 4); căci dezbrăcând hainele vechii rătăciri, reînnoită ca tinereţile
vulturului (Psalm LII, 5), ea grăbeşte să vină la acea cerească cină"753.

b. Aspectul de Jertfă al Euharistiei. învăţătura Sfântului

Ambrozie, în ceea ce priveşte aspectul de Jertfă al Euharistiei, se
înscrie în cadrul general neo-testamentar, dezvoltat de Părinţii
primelor secole. Pentru Sfântul Ambrozie, Euharistia nu este o simplă
comemorare a Patimilor, ci o Jertfă reală, dar nesângeroasă:

„Auzi deci că de câte ori se aduce jertfa, înseamnă moartea Domnului,

învierea Domnului, înălţarea Domnului pe Cruce şi iertarea
păcatelor”754-, „Cu adevărat, ori de câte ori ne împărtăşim cu Sângele
Domnului, moartea Domnului vestim (I Corinteni XI, 26). Deci aşa
cum S-a jertfit o singură dată pentru toţi, tot astfel de câte ori ne sunt
iertate păcatele ne împărtăşim de Sfânta Taină a Trupului Său, ca prin
Sângele Său să se lucreze iertarea păcatelor"755.

Sfânta împărtăşanie trebuie primită de credincioşi sub ambele

specii: „Aşadar, ai venit la altar, ai primit trupul lui Hristos [...]. Căci de
câte ori bei, primeşti iertarea păcatelor şi bei în duhul"756.

752. Cf. şi Georgia F ra n k , „Taste and See: The Eucharist and the Eyes of Faith in the
Fourth Century", în Church History, 70 (2001), nr. 4, pp. 619-643.
753. De Mysteriis, VIII, 43, trad, rom., în PSB, vol. 53, p. 20.
754. De Sacramentis, V, IV, 25, trad, rom., p. 593.
755. Despre pocăinţă, II, 3, trad, rom., pp. 173 -174.
756. De Sacramentis, V, III, 17, trad, rom., p. 591.

174
 c. Prezenţa reală a Trupului şi a Sângelui Domnului Iisus
Hristos în Sfânta Euharistie. în De Sacramentis se precizează că pâinea
euharistică este pâine obişnuită până în momentul sfinţirii (prefacerii);
dar când a venit sfinţirea, din pâine se face Trupul lui Hristos:

„Poate că tu zici: Pâinea mea este cea obişnuită. Dar această pâine este
pâine până la rostirea cuvintelor tainelor; dar când a venit sfinţirea, din
pâine se face Trupul lui Hristos. Să lămurim acest lucru. Cum poate să
fie trupul lui Hristos ce este pâine? - Prin sfinţire. Iar sfinţirea prin ce
cuvinte şi ale cui cuvinte se face? - Cu ale Domnului Iisus "757.
Mântuitorul Hristos este real prezent cu Trupul şi Sângele Său
jertfit şi înviat în Euharistie, pentru că numai prin aceasta putem muri
şi învia şi noi împreună cu El:

„[...] iar potirul, înainte de rostirea cuvintelor lui Hristos, este plin
cu vin şi apă; dar după ce cuvintele lui Hristos şi-au săvârşit lucrarea
(efectul), se face acolo Sângele lui Hristos, care răscumpără pe mulţi"758.

Prefacerea pâinii în Trupul Domnului şi a vinului în Sfântul

Sânge este posibilă prin puterea pe care o are binecuvântarea harului
şi a cuvintelor lui Hristos de a schimba natura lucrurilor:

„Ne dăm deci seama că harul are mai multă putere decât firea [...].
Căci taina aceasta, pe care o primeşti, se săvârşeşte prin cuvintele lui
Hristos. Căci dacă cuvintele (rugăciunii) lui Ilie proorocul au avut
atâta putere încât au făcut să se coboare foc din cer, oare, nu vor avea
putere cuvintele lui Hristos să schimbe forma lucrurilor?"759.

Aşadar, cuvintele Domnului Iisus Hristos, care au avut puterea

de a face ceva din nimic, cu atât mai mult trebuie să credem că ele pot
face ceva din altceva, prin transformarea substanţei, adică să prefacă

757. De Sacramentis, IV, IV, 14, trad. rom., pp. 585 - 586; cf. De Mysteriis, IX, 52, trad.
rom., p. 23 : „Căci taina aceasta, pe care o primeşti, se săvârşeşte prin cuvintele lui Hristos".
758. De Sacramentis, IV, V, 2 3 , trad. rom., p. 587.
759. De Mysteriis, IX, 52, în PSB, voi. 53, trad. rom., p. 23.

175
pâinea euharistică în Sfântul Său Trup: „Este adevăratul Trup al lui
Hristos, Care a fost răstignit, Care a fost îngropat, este real; cu adevărat deci
este taina Trupului Său"760.
Realismul euharistie se observă atunci când Sfântul Ambrozie
explică de ce în potir se amestecă vin şi apă. Izvorul harului este
coasta lui Hristos, deoarece coasta omului a fost izvorul păcatului.
Este necesar ca aceste elemente să fie împreunate, căci apa curăţeşte şi
sângele răscumpără. Cel ce se împărtăşeşte gustă din pâinea vieţii care
se pogoară din cer, participă adică la dumnezeire761:

„In vremea patimilor Domnului, când se apropia Sâmbăta cea Mare,

fiindcă Domnul nostru Iisus Hristos era încă în viaţă, ca şi tâlharii
(cu care fusese răstignit), au fost trimişi (soldaţi) să-L străpungă. Dar
venind ei, L-au aflat pe Domnul Iisus Hristos mort; atunci, unul dintre
soldaţi L-a împuns cu suliţa în coastă, şi din coasta lui a curs sânge şi
apă. De ce apă? De ce sânge? - Apă, ca să ne curăţească, sânge, ca să
ne răscumpere. De ce din coastă? - Fiindcă de unde este vina, de acolo
să fie şi harul. Vina (a venit) prin femeie, harul prin Domnul Iisus
Hristos"762.

d. Momentul prefacerii darurilor euharistice. Cât priveşte

momentul în care pâinea şi vinul euharistie se transformă în Trupul
şi Sângele Mântuitorului, lucrările De Sacramentis şi De Mysteriis par a
/\

lăsa că este vorba despre cuvintele de instituire763: „Luaţi mâncaţi". Insă,

trei texte din scrierile Sfântului Ambrozie sunt invocate, în general, în
favoarea sfinţirii darurilor la epicleză:
1. „Dar noi, de fiecare dată când primim Sfintele Taine, care prin
ta in a rugăciunii sfin te (per sacrae orationis mysterium) sunt transformate
în Trup şi Sânge, comemorăm moartea Domnului"764.
2. „Cel (Sfântul Duh) pe Care preoţii îl numesc împreună cu

760. De Mysteriis, IX, 53, trad, rom., p. 23.

761. Magistrand V. BRIA, „Elemente cultice si dogmatice", p. 347.
762. De Sacramentis, V, I, 4 , trad, rom., p. 589.
763. Cf. Raymond J oh a n n y , L'Eucharistie centre de l'histoire, pp. 125-129.
764. De fide, IV, 10,124; PL 16, 641.

176
Tatăl şi cu Fiul în Timpul Botezului, C el C are este in v o c a t în tim pul
d aru rilor (qui cum Patre et Filio a sacerdotibus et in baptismate nominatur
et in oblationibus invocatur), Cel Care este proslăvit de serafimi, împreună
cu Tatăl şi cu Fiul"765.
3. „Vrei să ştii prin ce cuvinte cereşti se fa ce sfinţirea? -Iată care
sunt cuvintele: „Fă-ne n ou ă - zice preotul - această aducere (jertfă) plăcută,
încuviinţată, cuvântătoare, bine primită, fiindcă este chipul766 Trupului şi
Sângelui Domnului Iisus Hristos. In ajunul patimilor Sale, El a luat pâinea
în sfintele Sale mâini, a privit la cer, către Tine, Părinte Sfinte Atotputernice,
Dumnezeule veşnic, şi aducându-Ţi mulţumită, a binecuvântat, a frânt şi a
dat-o frântă Apostolilor şi ucenicilor Săi, zicând: Luaţi şi mâncaţi din acesta
toţi; căci acesta este Trupul Meu, Care pentru mulţi se frânge. Asemenea,
după ce a cinat, în ajunul patimilor, a luat şi potirul, a privit la cer către
Tine, Sfinte Părinte Atotputernice, Dumnezeule veşnic, şi mulţumind a
binecuvântat, a dat Apostolilor şi ucenicilor Săi, zicând: Luaţi şi beţi din
acesta toţi, căci acesta este Sângele Meu" [...]. înainte de a fi sfinţită este pâine;
dar după ce s-au adăugat cuvintele lui Hristos, este Trupul lui Hristos”767.
Este neîndoielnic faptul că, în aceste texte, este vorba despre o
rugăciune (epicleză), o invocare a Sfântului Duh, pentru transformarea
darurilor euharistice, iar părerea teologilor romano-catolici, care
încearcă să se întemeieze şi pe scrierile Sfântului Ambrozie, că darurile
euharistice s-ar transforma la cuvintele de instituire, este cu totul
nefondată.
e. Timpul săvârşirii Jertfei euharistice şi frecvenţa împărtăşirii.
în ceea ce priveşte ora săvârşirii Jertfei euharistice, în timpul Sfântului
Ambrozie, se făcea distincţie între zilele de ajunare şi cele obişnuite.
Astfel, în zilele de dulce, Cina Domnului se săvârşea spre prânz, iar în
zilele de post se săvârşea către seară768.

765. Despre Sfântul Duh, III, XV, 124, trad. rom., pp. 196 -1 9 7 .
766. In lat. =figura, în înţeles de reprezentare reală, adevărată. In vechea literatură
creştină se întrebuinţau adesea termenii tutun; (chip, simbol, închipuire), opoicopa
(similitude, asemănare) şi antitypum, cu acest sens, pentru Trupul şi Sângele
Mântuitorului din Euharistie.
767. D e Sacramentis, IV, V, 21 - 2 3 , trad. rom., p. 587.
768. „Haec diligenter intende, prudenter intellige, sollicite require. Non perfunctorie
ista dicuntur, sed divina tibi mysteria declarantur. Praeveni et tu insidias tentatoris,

177
 Care era frecvenţa euharistică la Mediolanum, în secolul al IV-
lea? De câte ori se săvârşea Sfânta Liturghie şi când se împărtăşeau
credincioşii în acel timp? în explicarea cererii din Rugăciunea
domnească: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi!", Sfântul
Ambrozie susţine împărtăşirea zilnică, combătând practica apuseană,
a împărtăşirii doar o singură dată pe an, concepţie preluată de la greci
încă din sec IV - V769. Nu este însă exclus ca textul din De Sacramentis,
cu vădit caracter polemic, să fie adăugat de un interpolator de mai
târziu, adică din epoca în care practica împărtăşirii o dată pe an se
răspândise mai mult, atât în Răsărit, cât şi în Apus (sec. VII - VIII) şi
când începuseră controversele dintre greci şi latini pe această temă770.
Latinii, spune Sfântul Ambrozie, preferă: „Pâinea noastră cea de toate
zilele...", pe când grecii: „Pâinea cea spre fiinţă"771. Sfântul Ambrozie este
de acord cu primul sens, acela de hrană zilnică, fiindcă, de vreme ce
păcătuim zilnic, trebuie să ne străduim s-o primim zilnic:

„Dacă pâinea este de toate zilele, de ce o primeşti abia o dată la un

an, cum s-au deprins să facă grecii în răsărit? Primeşte-o în fiecare zi,
fiindcă îţi este de folos în fiecare zi. Aşa să trăieşti încât să fii vrednic să
instaura prius coeleste convivium. Indictum est jejunium, cave ne negligas. Et si tefames
quotidianum cogit ad prandium, aut intemperantia declinat jejunium ; tamen coelesti magis
te servato convivio. Non epulae paratae extorqueant, ut coelestis sis vacuus sacramenti.
Differ aliquantulum, non longe finis est diei: immo plerique sunt ejusmodi dies; ut statim
meridianis horis aăveniendum sit in Ecclesiam, canendi hymni, celebranda oblatio. Tune
utique paratus assiste, ut accipias tibi munimentum; ut corpus edas Domini Jesu, in quo
remissio peccatorum est, postulatio divinae reconciliationis, et protectionis aeternae. Suscipe
ante Dominum Jesum tuae mentis hospitio: ubi corpus ejus, ibi Christus est. Cum hospitium
tuum adversarius viderit occupatum coelestis fulgore praesentiae, intelligens locum
tentamentis suis interclusum esse per Christum, fugiet ac recedet: et tu mediam noctem sine
ulla ojfensione transibis. Admonet etiam sacrificium vespertinum, ut numquam Christum
obliviscaris. Non potes oblivisci, cum lectum ascendis, ejus Domini, cui in occasu diei precem
fuderis, qui esurientem te sui corporis epulis expleverit. Etenim quod vesperi cogitaveris, cito
cum evigilaveris, recensebis. Excitabit te ipse Dominus Jesus: admonebit ut surgas, et eo
tempore arma orationis assumas, quo solet incursare tenta to rE xpo sitio in Psalmum 118,
VIII, 48; PE 15,1383-1384.
769. Cf. Pr. Prof. Dr. Ene B r a n iş t e , Explicarea sfintelor Taine de iniţiere (Botez,
M irungere, Euharistie) în Literatura creştină, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor,
Bucureşti, 1990, p. 162.
770. Pr. Prof. Dr. Ene B r a n işt e , Explicarea sfintelor Taine, p. 162.
771. De Sacramentis, V, IV, 2 4 , trad. rom., pp. 592 - 593.

178
 o primeşti în fiecare zi. Cine nu este vrednic să o primească în fiecare zi,
nu va fi vrednic să o primească nici la un an o dată [...]. Cine are rană,
caută leacul; există rană, fiindcă suntem sub păcat, iar leac este cereasca
şi înfricoşătoarea Taină"772.

Sfânta Liturghie săvârşindu-se zilnic773, era firesc, după Sfântul

Ambrozie, ca toţi credincioşii să se împărtăşească în fiecare zi: „Dacă
o iei în fiecare zi, în fiecare zi înseamnă pentru tine astăzi. Dacă Hristos este
pentru tine astăzi, înviază în toate zilele pentru tine"774.
Sfântul Părinte nu este de acord cu cei ce se ţin departe de Trupul
Domnului, considerându-se nevrednici de Acesta:

„Sunt şi unii că socotesc că aceasta este pocăinţa, a se ţine departe de

Tainele cereşti. Mai cruzi judecători îşi sunt cei ce îşi rânduiesc sieşi
osândă şi îndepărtează leacul, ei ce se cuvenea să se mâhnească pentru
osânda lor, pentru că s-au lipsit de darul ceresc"775.

Cel ce a păcătuit şi nu este vrednic să se împărtăşească cu Sfintele

Taine trebuie să se curăţească prin Taina Mărturisirii şi aşa să se
împărtăşească:

„Deci dacă cineva care a săvârşit ticăloşii tăinuite şi totuşi pentru

Hristos face pocăinţă din inimă, cum primeşte răsplata aici dacă nu e
primit iarăşi la împărtăşire? Eu voiesc ca cel vinovat să nădăjduiască
iertarea, să o ceară cu lacrimi, să o ceară cu tânguire, să o ceară prin
plângerea a tot norodul, să se roage fierbinte pentru iertare. Şi când i-a
fost amânată primirea împărtăşaniei şi a doua şi a treia oară, să creadă
că s-a rugat nepăsător şi să-şi înteţească plânsul, ca după aceea să se
întoarcă arătându-se vrednic de mai multă milă"776; „Chiar şi celor

777.. De Sacramentis, V, IV, 2 5 , trad. rom., p. 593.

773. Ep. 2 0 , 15; PL 16, 998, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 110: „Voia să vă răpească pe
voi înşivă, care sunteţi fiii mei buni, pentru care eu ziln ic aduc jertfă / Vos quoque ipsos
mihi bonos filios gestiebat eripere, pro quibus ego quotidie instauro sacrificium".
774. De Sacramentis, V, IV, 26, trad. rom., p. 593.
775. Despre pocăinţă, II, 9, trad. rom., pp. 200 - 201.
776. Despre pocăinţă, 1 ,16, trad. rom., pp. 162 -163.

179
 vinovaţi de cele mai mari fărădelegi li s-a încredinţat, dar, în chip vădit,
prin propovăduirea Domnului, darul înnoitor al Tainei Cereşti, dacă
fac pocăinţă din toată inima şi-şi mărturisesc neşovăielnic păcatul"777.

III. 7 .4 . Taina Mărturisirii

Taina Mărturisirii sau a Pocăinţei constă în iertarea păcatelor
celor ce le mărturisesc şi se căiesc pentru ele, de către preot, în mod
văzut şi de către Mântuitorul Hristos, în mod nevăzut778. Chiar dacă
Botezul ne-a curăţit de toate păcatele, rămânem tot păcătoşi şi trebuie
să actualizăm darul Botezului, recurgând la o altă Sfântă Taină,
capabilă de a restaura starea noastră: „Bună este, dar, pocăinţa, care de
n-ar fi, până la bătrâneţe toţi ar risipi darul Botezului"779.
Păcatele, spune Sfântul Ambrozie, nu pot fi spălate decât prin
lacrimi şi pocăinţă:

„Să plângem, dar, pentru o vreme, ca să ne veselim în veci. Să ne temem

de Domnul, să-L întâmpinăm mărturisindu-I păcatele noastre, să ne
izbăvim de căderile noastre, să ne îndreptăm greşeala"780.

Dumnezeu singur este fără păcat: „Aşadar nimeni nu este fără de

păcat, fără numai unul Dumnezeu. Şi chiar nimeni nu iartă păcatele, fără
numai unul Dumnezeu"781.
Niciun om nu este fără de păcat, căci pământul a devenit un loc
al răului, iar trupul înclină către păcat782:

777. Despre pocăinţă, II, 3, trad. rom., p. 174.

778. Despre Sfântul Duh, III, XVIII, 139, trad. rom., p. 206.
779. Despre pocăinţă, II, 11, trad. rom., p. 204.
780. Despre pocăinţă, II, 6, trad. rom., p. 187.
781. Despre Duhul Sfânt, III, XVIII, 135, trad. rom., p. 204.
782. „Pendet singulis nostrorum stalera meritorum, atque exiguis vel boni operis, vel
degeneris flagitii momentis huc atque illuc saepe inclinatur: si mala vergant, heu me! si
bona, praesto est venia. Nemo enim a peccato immunis: sed ubi propendunt bona, elevantur
peccata, obumbrantur, teguntur. Ergo in die judicii aut nostra opitulabuntur nobis opera,
aut ipsa nos in profundum, tamquam molari depressos lapide, mergent. Gravis est enim,
ut pote talento plumbeo sujfulta, iniquitas; intolerabilis avaritia, atque omnis superbia,
tetra fraudulentia (Zach. V, 7). Et ideo hortare plebem Domini sperare magis in Domino,
abundare in divitiis simplicitatis, in quibus ambulet sine laqueo, sine impedimento (II Cor.
VIII, 2)"; Ep. 2,16; PE 16, 883, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 32; cf. Despre Duhul Sfânt,

180
 „A păcătui este al firii noastre, dar a se ruga fierbinte este al îndreptării.
Căderea este ceva de rând, pe când mărturisirea este de mare preţ şi este
al firii să cadă în greşeală, dar al sfinţeniei să o şteargă"783.

a. Instituirea Tainei şi efectele mărturisirii. Oricare ar fi păcatele,

episcopii şi preoţii au primit de la Mântuitorul Hristos puterea de a le
ierta:

„Ce osebire este dacă preoţii îşi iau asupra lor această putere ce le-a
fost dată prin pocăinţă sau prin baia Botezului? în amândouă e o
singură slujire. Dar spui că în Botez lucrează harul Sfintelor Taine.
Dar în pocăinţă nu lucrează oare numele lui Dumnezeu? Ce, dar?
Când voiţi, luaţi asupra voastră harul lui Dumnezeu şi tot când credeţi
voi îl tăgăduiţi? însă a-i dispreţui pe cei ce voiesc să se pocăiască e o
nemăsurată trufie şi nu teamă sfântă”78*.

Puterea sacerdotală de a ierta păcatele este un dar de la Dumnezeu.

Sfântul Ambrozie insistă mult asupra acestui aspect, folosind foarte
des termeni precum: donum, munus, dedit, donavit, licentiam concessit,
etc.785 Preoţii nu iartă în numele lor, cu propria lor putere, ci în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Ei cer, însă Dumnezeu iartă.
Omul îşi îndeplineşte slujirea sa, dar Dumnezeu este Cel Care iartă:

„Iată că prin Duhul Sfânt sunt iertate păcatele. Oamenii însăfac dovada
lucrării Sale în iertarea păcatelor şi nu ţin la dreptul vreunei alte puteri.
Căci nu în numele acestei puteri li se iartă păcatele, ci în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Ei se roagă, iar Dumnezeu dă iertare,
căci omului i se cade să fie supus, dărnicia fiind proprie puterii celei de
sus"786.

m, XVIII, 138, trad, rom., p. 205.

783. De apologia prophetae David, IV, trad, rom., p. 16.
784. Despre pocăinţă, I, 8, trad, rom., p. 137.
785. Despre pocăinţă, 1 , 6 - 10, 34 - 36; II, 12.
786. Despre Sfântul Duh, III, XVIII, 139, p. 206.

181
 Combătându-1 pe Novaţian787 şi adepţii săi, în Despre pocăinţă,
Sfântul Ambrozie susţine că Biserica posedă autoritatea de a ierta
păcatele, chiar şi pe cele mai grave: „Căci slujirea preoţească este un dar
al Duhului Sfânt, iar puterea Duhului Sfânt stă în dezlegarea şi legarea
păcatelor" 788.

/V

b. Pocăinţa - condiţie a primirii Sfintei împărtăşanii. Una

dintre datoriile preoţilor este aceea de a-i face pe credincioşi să-şi
mărturisească păcatele, pentru a se învrednici de primirea Sfintelor
Taine:789

„Ci pe tot cel necurat să-l îndepărtăm de la jertfelnicul lui Hristos, ca

să se curăţească şi să-şi îndrepte căderile sale ca să se învrednicească a
primi iarăşi Tainele lui Hristos"790.

Păcatele nu se pot şterge decât prin pocăinţă şi lacrimi791792:

„Aşteaptă suspinele noastre vremelnice, ca să ne slobozească de cele veşnice.
Aşteaptă lacrimile noastre ca să ne reverse iubirea Sa”791.
Rugăciunea penitentului trebuie să fie însoţită de lacrimi pentru
a primi iertarea:

„Am cunoscut pe unii ce în vremea pocăinţei şi-au brăzdat faţa cu

lacrimi, şi-au spălat obrajii cu plângeri necontenite, şi-au aşternut la
pământ trupul lor spre a fi călcat de toţi. Cu faţă postitoare şi slăbită au

787. Cu privire erezia lui Novaţian a se vedea Ioan R ă m u r ea n u , Teodor B odoga e ,

Istoria Bisericească Universală, vol. I (1 - 1054), Bucureşti, 1987, pp. 361 - 364.
788. Despre pocăinţă, I, 2, trad. rom., p. 122.
789. Cf. Roger Gryson, Introduction, în Ambroise de Milan, La Pénitence, texte latin,
introduction, traduction et notes de Roger Gryson, col. SC, nr. 179 , Ed. du Cerf, Paris,
1971.
790. Despre pocăinţă, XX, trad. rom., p. 116.
791. „Păcatul nu se şterge decât cu lacrimi şi pocăinţă. [...] . Dacă am păcătuit, nu ne iartă
decât pocăindu-ne / Peccatum non tollitur nisi lacrymis et poenitentia [ ...] si peccaverimus,
nisi poenitentiam deferentibus non relaxat” -, Ep. 51, 11; PL 16, 1162, trad. rom., în PSB,
voi. 53, p. 230.
792. Despre pocăinţă, I, 5, trad. rom., p. 129.

182
 arătat chipul morţii în trupul încă viu"793.

Pocăinţa trebuie să fie necontenită si sinceră:

» »

„S-au lepădat o singură dată, însă mărturisesc în fiecare zi. S-au

lepădat cu cuvântul, dar mărturisesc cu suspinele, mărturisesc cu
tânguiri, mărturisesc cu lacrimi, mărturisesc cu glasuri slobode şi nu
făţarnice"793794.

Sfântul Ambrozie, combătând rigorismul lui Novaţian, se

preocupă mult de modul în care expune învăţătura sa pentru a nu fi
acuzat de laxism:

„Alţii, punându-li-se înainte nădejdea pocăinţei, o socotesc ca pe o

îngăduinţă de a continua să păcătuiască, dar pocăinţa este leacul
păcatului şi nu îndemn de a păcătui [...]. Şi apoi neputincioasă este
nădejdea ce se încrede în vreme, când toată vremea este şubredă şi
nădejdea este cea care viază peste vreme"795.

Numai iertarea prin Sfânta Taină aduce o vindecare totală: „Iar

păcatul fie îl iartă, fie îl şterge, fie îl acoperă. îl iartă prin har, îl şterge prin
sângele Crucii, îl acoperă cu iubirea"796.
Pocăinţa trebuie să urmeze imediat păcatului săvârşit, fără
amânare:

„Căci pocăinţa trebuie săvârşită nu doar cu râvnă, ci şi degrabă, ca să

nu vină cumva stăpânul din evanghelie, Cel ce a sădit un smochin în
via Sa şi voind să afle rod în el şi negăsind, să zică celui ce îngrijeşte via:
„Taie-l, căci de ce să mai încurce pământul?797 [...]. Deci de ce zăboveşti?
Oare nu cumva ca să faci mai multe păcate? Şi de aceea eşti tu rău şi

793. Despre pocăinţă, 1 ,16, trad, rom., p. 163.

794. Despre pocăinţă, I, 5, trad, rom., p. 130.
795. Despre pocăinţă, II, 9, trad, rom., p. 201.
796. De apologia prophetae David, IV, trad, rom., p. 53.
797. Despre pocăinţă, II, 1, trad, rom., p. 166.

183
 nesocoteşti bogăţia bunătăţii şi a răbdării lui Dumnezeu (Romani II, 4),
pentru că El este bun? Ci bunătatea Domnului trebuie să te ducă mai
degrabă la pocăinţă”798.

Penitentul nu trebuie să se ruşineze în a-şi mărturisi păcatele,

căci ce ruşine este mai mare decât a nu mărturisi păcatele?

„Nici noi, dar, să nu ne ruşinăm a mărturisi Domnului păcatele noastre.

Fiecare se ruşinează a-şi arăta fărădelegile sale, dar acea ruşine lucrează
pământul său, aruncă spinii înrădăcinaţi pe veci, taie mărăcinii, aduce
ca jertfă de roade pe cei pe care-i socoteai aproape morţi799 Deci te
scârbeşti a face aceasta în Biserică, adică să te rogi lui Dumnezeu, să
ceri ajutorul adunării celei sfinte pentru a se ruga pentru tine, când
nu este nimic de care ar trebui să te ruşinezi, decât poate dacă nu te
mărturiseşti?”800.

Preotul, care a căzut în păcat, nu trebuie să mai slujească până nu

primeşte iertarea prin Taina Pocăinţei:

„Şi de aceea nimeni, căzând în păcat, nu trebuie să ia asupră-şi puterea

sau slujirea Tainelor, că scris este: „Ai păcătuit? Linişteşte-te!” (Facerea
IV, 7). Acestea spune şi David în psalmul de faţă: „în sălcii, în mijlocul
lui am atârnat organele noastre" (Psalmul CXXXVI, 2) [...]. Mai bine
este, dar, să te linişteşti atunci când nu poţi lucra faptele pocăinţei, ca
să nu se facă în această pocăinţă ceva ce ar avea mai apoi nevoie iarăşi
de pocăinţă”801.

798. Despre pocăinţă II, 11, p. 205.

799. Despre pocăinţă, II, 1, p. 167.
800. Despre pocăinţă, II, 10, pp. 201 - 202.
801. Despre pocăinţă, II, 11, p. 206.

184
 III. 7 .5 . Taina Căsătoriei
Cununia este o Sfântă Taină în care, prin preot, se împărtăşeşte
harul Duhului Sfânt, unui bărbat şi unei femei de aceeaşi credinţă,
care se unesc liber în scopul mântuirii şi naşterii de prunci802.
Atunci când Iovinian va nega (în jurul anului 390) că fecioria este
în sine superioară căsătoriei, atacul Fericitului Ieronim împotriva lui
Iovinian s-a transformat într-o luptă înverşunată contra căsătoriei,
încât Iovinian l-a acuzat de maniheism. De acelaşi lucru îi învinuia şi
pe papa Syriciu şi pe Sfântul Ambrozie.
în urma acestei acuzaţii, papa Syriciu îi va scrie o scrisoare
Sfântului Ambrozie, în care îşi va expune învăţătura sa ortodoxă:

„Noi, fără îndoială, nu privim cu dispreţ făgăduinţele căsătoriei, la

care suntem de faţă prin îmbrăcăminte potrivit nunţii, dar cinstim cu
mai mare podoabă pe fecioarele nenuntite, care se fac mirese alese lui
Dumnezeu"803,

înştiinţându-1 că i-a excomunicat pe Iovinian şi pe ceilalţi „fruntaşi

ai noii erezii şi blasfemii [...] prin hotărârea dumnezeiască şi prin judecata
noastră"804. Sfântul Ambrozie îi răspunde, arătând că aceşti eretici

„se prefac că îngăduie căsătoria. Dar oare poate fi lauda căsătoriei dacă
nu există pentru ei nicio slavă a fecioriei? Nici noi nu tăgăduim că a
fost sfinţită căsătoria de către Domnul Hristos, Care a spus cu glasul
Său dumnezeiesc: „vor fi amândoi un trup" (Matei XXIX, 2) şi un
duh. Dar mai întâi am fost născuţi şi apoi făcuţi, şi este cu mult mai de
preţ taina lucrării dumnezeieşti, decât leacul slăbiciunii omeneşti. Pe
drept este lăudată o soţie bună, dar mai presus este socotită o fecioară
evlavioasă, precum spune Apostolul: „cel ce-şi mărită fecioara bine face;
dar cel ce n-o mărită şi mai bine face; căci aceasta cugetă la cele ce sunt
ale lui Dumnezeu, iar aceea la cele ce sunt ale lumii" (I Corinteni VII,

802. Ep. 19, 7; PL 16, 984-985, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 101.
803. Scrisoarea Papei Syriciu către Biserica din Mediolanum, 5; PL 16,1123, trad. rom.,
în PSB, voi. 53, p. 201.
804. Scrisoarea Papei Syriciu către Biserica din Mediolanum, p. 201.

185
 38). Aceea e legată în lanţurile căsătoriei, aceasta efără lanţuri; aceea e
sub lege, aceasta e sub har. Căsătoria este bună, pentru că prin ea se lasă
urmaşi ai neamului omenesc. Dar fecioria este mai bună, fiindcă prin
ea se dobândeşte moştenirea împărăţiei cereşti şi a harului ceresc. Prin
femeie vine grija, prin fecioară se capătă mântuirea"805.

a. Indisolubilitatea Căsătoriei. Căsătoria este indisolubilă şi

nimeni nu se poate căsători a doua oară fără să comită adulter806.
Căsătoria este prezentată de Sfântul Ambrozie ca o cale către sfinţenie:

„fiecare să meargă pe cea (calea) care i se pare mai potrivită [...]. Bună
este şi calea căsătoriei, mai întinsă, dar mai ocolită, pe care merg cei mai
mulţi până ce ajung în tabăra sfinţilor. Există, aşadar, premii pentru
feciorie, există răsplată pentru văduvie, este loc chiar şi pentru meritele
căsătoriei. Treptele lor sunt şi creşteri ale virtuţilor"807.

Fecioria este o cale de excepţie şi care cere sacrificii mult mai

mari: „calea fecioriei este bună, dar este grea şi cu urcuş înalt, cerând puteri
mari pentru a merge pe ea"808.

805. „Simulant se isti donare conjugio. Sed quaepotest laus esse conjugii, si nulla virginitatis
est gloria? Neque vero nos negamus sanctificatum a Christo esse conjugium, divina voce
dicente: Erunt ambo in cam e una (Matth. XIX, 5), et in uno spiritu: sed prius est quod
nati sumus, quam quod effecti; multoque praestantius [m ] divini operis mysterium, quam
humanae fragilitatis remedium, jure laudatur bona uxor, sed melius pia virgo praefertur,
dicente Apostolo: Qui jungit virginem suam, bene facit: et qui non jungit, melius facit;
haec enim cogitat quae Dei sunt, ilia quae mundi (I Cor. VII, 38). Ilia conjugalibus vinculis
colligata est, haec libera vinculorum: ilia sub lege, ista sub gratia. Bonum conjugium, per
quod est inventa posteritas successionis humanae: sed melior virginitas, per quam regni
coelestis haereditas acquisita, et coelestium meritorum reperta successio. Per mulierem cura
successit, per virginem solus evenit"; Ep. 42, 3, PL 16, 1124, trad, rom., in PSB, vol. 53,
p. 202.
806. Despre Avraam, I, VII, 59, in PL 14, 481;.
807. ,,ut qua vult unusquisque, quam sibi accommodam arbitrator. Bona etiam viduitatis,
non tarn difficilis, ut superior: sed confragosa et aspera cautiores exigit. Bona etiam
matrimonii, plana et directa longiore circuitu ad castra sanctorum pervenit, ea plurimos
recipit. Sunt ergo virginitatis praemia, sunt merita viduitatis, est etiam conjugali pudicitiae
locus. Gradus singularum sunt et incrementa virtutum"; Ep. 63, 40; PL 16, 1200, trad,
rom., in PSB, vol. 53, p. 255.
808. Ep. 63, 40; PE 16,1200, trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 255.

186
 Unitatea de credinţă este necesară căsătoriei, căci cum ar putea
deveni cei doi un trup, dacă nu sunt un duh?

„poporul să-şi ia soţii nu dintre străini, ci din casele creştinilor ... căci
de vreme ce căsătoria însăşi are nevoie să fie sfinţită de podoabe şi de
binecuvântarea preotului, cum se poate numi căsătorie aceea în care nu
există unirea credinţei ?"809.

Sfântul Ambrozie depăşeşte, în concepţia lui despre căsătorie,

mentalitatea obişnuită a timpului, prin care femeia era roaba (ancilla)
soţului ei, având datoria să-i slujească bărbatului ca unui stăpân
(servire viro sicut domino):

„Femeia să fie tovarăşă, nu roaba bărbatului; să fie condusă, nu

constrânsă. Este nevrednică de căsătorie cea vrednică de sfadă. Iar
bărbatul să-şi conducă soţia ca un cârmaci, s-o cinstească fiindu-i ea
tovarăşă de viaţă, să fie părtaşi amândoi la moştenirea harului''810.

Soţii trebuie să se supună unul altuia şi prin această jertfire de

sine câştigă răsplata cea veşnică:

„Ce femeie, strânsă în lanţurile căsătoriei, dacă ar auzi că nu există

niciun merit pentru credinţa datorată bărbatului nu s-ar lăsa ispitită
de uşurătatea minţii şi a trupului?"811.

b. Copiii - roadele Căsătoriei. Căsătoria este o Sfântă Taină, iar

rodul acesteia sunt copiii, care totuşi poartă pecetea păcatului:

„Nici zămislirea nu e lipsită de fărădelege, pentru că părinţii nu sunt

străini de păcat. Şi dacă niciun prunc de o zi nu este fără de păcat,
cu mult mai vârtos nici zilele în care maica a zămislit nu sunt fără
păcat. Suntem zămisliţi, dar, în păcatul părinţilor şi în fărădelegile lor

809. Ep. 19, 2; PL 16, 983, trad. rom., în PSB, voi. 53, pp. 100 -101.
810. Ep. 63, 107; PL 1 6 , 1217, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 269.
811. Ep. 6 3 , 10, PL 16,1191-1192, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 249.

187
 ne naştem. Dar şi naşterea are întinăciunile ei şi chiar firea nu are o
singură scădere. De bună seamă sfântă este cununia şi însoţirea ei, dar
„cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea" (I Corinteni VII, 29). încă
şi patul este neîntinat (Evrei XIII, 4) şi niciunul din soţi nu trebuie să-l
lipsească pe celălalt, decât poate pentru o vreme, ca să se îngrijească
de rugăciune (1 Corinteni VII, 5). Dar, după Apostol, nimeni nu se
îngrijeşte de rugăciune, în vremea în care se ocupă cu obiceiul legăturii
trupeşti"812.

III. 7. 6. Taina Preoţiei 9

Dacă celelalte Taine reprezintă mijloacele văzute prin care preotul

ne mijloceşte o putere din cele date nouă de Mântuitorul Hristos, sau
însuşi Trupul şi Sângele Lui, preoţia califică însăşi persoana văzută
care împlineşte aceste mijloace, prin care Hristos dăruieşte puterile
Sale sau Trupul şi Sângele Său prin acele Taine813814. Preotul este astfel
organ văzut, prin care Mântuitorul Hristos împărtăşeşte celor ce cred
darurile Sale:

„Domnul a voit ca ucenicii Săi să aibă nişte puteri atât de mari. El a voit
ca slujitorii Săi să săvârşească în numele Său lucruri pe care El însuşi
lefăcea, când era pe pământ. Şi zice apoi: „Şi mai mari decât acestea veţi
face" (Ioan XIV, 12) [...]. într-un cuvânt, toate le-a dăruit ucenicilor
Săi despre care zice: „în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor
grăi, vor lua în mână şerpi şi chiar de vor bea ceva aducător de moarte,
nu vor fi vătămaţi. Peste bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face
sănătoşi" (Marcu XVI, 17 -18). Deci toate le-a dat lor, dar nicio putere
nu are omul unde nu suflă harul darului dumnezeiesc"8U.

812. De apologia prophetae David, IV, trad, rom., p. 47.

813. Pr. Prof. Dr. Dumitru S t ă n il o a e , Teologia dogmatică voi. III, p. 149.
814. Despre pocăinţă, I, 8, trad, rom., pp. 135 -136.

188
 a. Săvârşitorul şi primitorii Tainei Hirotoniei. Vocaţia pentru
preoţie. Nu pot fi hirotoniţi decât bărbaţi cu virtuţi alese:

„un preot trebuie să sfinţească pe un preot şi să-l îmbrace în veşminte,

adică în virtuţile preoţeşti şi când este întru totul corespunzător,
numai atunci să-l aducă la sfântul altar. Căci, având a se ruga pentru
popor, el trebuie să fie ales de Domnul şi probat de preoţi, ca să nu
aibă în el însuşi ceva prin care să supere, datoria lui fiind aceea de a
interveni pentru a curma supărarea altora. Nu este neînsemnată
virtutea preoţească, datoare să se păzească nu numai de greşeli mari,
dar şi de cele mici, să fie gata la milostenie, să-şi ţină făgăduinţa, să se
ferească de orice alunecare, să ia parte la durerile altora. Preotul să fie
îngăduitor şi credincios, să-şi alunge sau să-şi nimicească mânia, să fie
un fel de trâmbiţă a poporului, pe care să-l îndemne la supunere faţă de
Dumnezeu, minunat mijloc de dobândire a liniştii sufleteşti"815.

Cel care este recăsătorit nu poate primi Taina Preoţiei, însă nu

există nicio incompatibilitate între preoţie şi căsătorie, ba chiar şi
episcopul poate fi căsătorit:

„Deci cine este fără prihană, bărbat al unei singure soţii, este ţinut la
legea de a primi preoţia. Dar cel care a repetat căsătoria n-are greşeala
prihănirii, ci este scos din dreptul de a fi preot [...]. Dar mai întâi să
ştim că acest lucru nu numai Apostolul l-a hotărât despre episcop şi
despre duhovnic, ci şi Părinţii în Sinodul de la Niceea au prevăzut că
nu trebuie să fie cleric cel care s-a căsătorit pentru a doua oară"816.

815. „quod sacerdos sacerdotem consecrare debeat, et ipse eum induere vestimentis, hoc est,
virtutibus sacerdotalibus: ac tune si nihil ei deesse indumentorum adverterit sacerdotalium,
et apte quadrare omnia, sacris eum adhibeat altaribus? Supplicaturus enim pro populo, eligi
a Domino, et probări debet a sacerdotibus; ne quid sit, quod in ipso graviter offendat, cujus
officium est pro aliorum offensa intervenire. Neque enim mediocris virtus sacerdotalis est,
cui cavendum non solum ne gravioribus flagitiis sit affinis, sed ne minimis quidem; ut sit
promptus ad misericordiam, promissum non remordeat, lapsum revocet, compatiatur dolori,
mansuetudinem teneat, pietatem diligat, iram repellat vel decoquat: sit quidam lituus plebis
excitandae ad devotionem, mirificandae ad tranquillitatem " ; Ep. 63, 59; PL 16, 1204, trad.
rom., în PSB, voi. 53, p. 259.
816. Ep. 63 63; PL 16,1206, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 260.

189
 Viaţa preotului trebuie să fie mai presus de cea a simplilor
credincioşi: „Ce deosebire este între popor şi preot, dacă ei sunt supuşi
aceloraşi legi? Trebuie să-i fie preotului mai presus viaţa, după cum îi este
mai presus harul"817 şi trebuie să fie bun cunoscător al Cuvântului lui
Dumnezeu: „Un nou în credinţă este oprit a fi numit, ca să nu se înalţe în
trufie"818.
b. Demnitatea şi responsabilitatea preotului. Documentul clasic
în care Sfântul Ambrozie expune modul de a-şi concepe slujirea sa este
scrierea De officiis ministrorum (Despre îndatoririle slujitorilor Bisericii).
Ea a rezultat din cuvântările adresate fiilor săi duhovniceşti, clericii
din Mediolanum, şi se înrudeşte îndeaproape, prin structură şi idei,
cu opera, la fel intitulată, a lui Cicero, din care citează literal pagini
întregi. Această primă „etică" creştină, aşa cum reiese din lucrare, vrea
să fie o morală a datoriilor cetăţeneşti, o doctrină a virtuţii, un manual
pentru slujirea clericilor, cam la fel cum etica filosofică a lui Cicero
fusese proiectată pentru cetăţeanul şi politicianul roman819.
Săvârşitorii Sfintelor Taine - sfinţiţii slujitori, reprezentanţi ai
tuturor celor trei trepte ale clerului - nu trebuie judecaţi după modesta
lor înfăţişare văzută, ca oameni, ci după vrednicia şi puterea harului
divin, care li s-a încredinţat şi care lucrează printr-înşii; în exercitarea
oficiului lor liturgic ei sunt de fapt „îngerii lui Dumnezeu", adică
vestitorii voii Lui şi slujitorii misterelor sacre prin care El sfinţeşte
lumea:

„Ai văzut acolo pe diaconi, ai văzut pe preot, ai văzut pe marele preot

(arhiereu). Nu te uita la chipurile lor trupeşti, ci la harul tainelor. Ai
vorbit în prezenţa îngerilor, precum este scris „Căci buzele preotului
păzesc ştiinţa şi (credincioşii) cer Legea din gura lui; căci el este înger
al Domnului celui atotputernic" (Maleahi II, 7). Nu este cazul să ne
amăgim, să tăgăduim; este înger care vesteşte împărăţia lui Hristos şi
viaţa veşnică. Nu trebuie să-l preţuieşti după înfăţişare, ci după har.

817. E p .6 3 , 64; PL 16,1206, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 260.

818. Ep. 63, 65; PL 16,1206-1207, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 260.
819. Hans von Campenhausen, Părinţi latini, p. 178.

190
 Ia seama la ce ţi-a transmis, socoteşte bine sarcina lui şi recunoaşte
vrednicia lui"m .

Demnitatea preoţească este mai mare decât starea monahală:

„Aşadar, preotul luptă, monahul stă deoparte; cel dintâi învinge

momelile, cel de-al doilea fuge de ele; pentru unul lumea este un triumf,
pentru celălalt pribegie, pentru unul lumea este răstignită, sau el se
răstigneşte pentru lume, pentru celălalt este necunoscută; unul este
supus multor ispite şi de aceea victoria lui este mai mare, pentru celălalt
alunecarea este mai rară, fiindcă şi pavăza este mai uşoară"820821.

Vrednicia preoţilor este mai mare decât orice în lumea aceasta:

„Nu face viaţa nimic, cât face vrednicia tuturor preoţilor"822.
Pentru preoţi sunt mai bune daunele decât câştigurile acestui
veac. Căci „mai fericit este a da decât a lua” (Fapte XX, 35)823824.
Preoţia este un dar al Duhului Sfânt, iar ereticii ca unii care au
pierdut darul Duhului Sfânt nu mai au preoţie legitimă:

„Căci puterea preoţească e un dar al Duhului Sfânt, iar puterea Duhului

Sfânt stă în dezlegarea şi legarea păcatelor [...]. Pe bună dreptate iartă,
dar, Biserica, ca una ce are preoţi adevăraţi. Erezia nu poate da iertare,
ca una ce nu are preoţi de la Dumnezeu"82*.

820. De Mysteriis, II, 6, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 10.

821. „Haec ergo dimicat, illa se removet: haec illecebras vincit, illa refugit: huic mundus
triumphatur, illi exsulat: huic mundus crucifigitur (Gal. VI, 14), vel ipsa mundo, illi
ignoratur: huic plura tentamenta, et ideo major victoria; illi infrequentior lapsus, facilior
custodia"; Ep. 63, 74; PL 16,1209, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 260.
822. „Non tanti est unius vita, quanti est dignitas omnium sacerdotum"; Ep. 2 1 , 13; PL 16,
1005, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 115.
823. Ep. 82, 6; PL 16,1277, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 316.
824. Despre pocăinţă, I, 2, trad, rom., p. 122.

191
 III. 7. 7. Taina Sfântului Maslu
Prin Taina Sfântului Maslu se împărtăşeşte credincioşilor bolnavi
harul tămăduirii sau uşurarea durerii trupeşti, şi al întăririi sufleteşti,
prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor825.
Taina Sfântului Maslu a fost practicată de Biserică încă din perioada
Sfinţilor Apostoli (lacov V, 14 - 15). Prin harul acestei Sfinte Taine se
dă în mod principal vindecarea trupească, dar şi iertarea păcatelor şi
întărirea sufletească: „Biserica are untdelemn cu care să îngrijească rănile
alor săi şi răutatea rănii nu pătrunde în adânc; are untdelemn pe care l-a
primit în taină"826.
Maslul este socotit atât ca o tămăduire a trupului, cât şi a
sufletului. Credinciosul este curăţit de patimi şi, în acelaşi timp, întărit
pentru lupta cu patimile: „Cu acest untdelemn unge, aşadar, Biserica
grumazul alor săi ca să primească jugul lui Hristos"827.
Bolile şi necazurile sunt date de multe ori de Dumnezeu spre
dojenire şi smerire:

„Mi-ai scris că ai fost chinuit de o boală grea, că ai trecut la credinţa în

Domnul Iisus şi că ai început să te faci sănătos. Aşadar, slăbiciunea ţi-a
fost spre mântuire [...]. A rănit boala, a tămăduit credinţa"828.

825. Ep. 41, 22; PL 16,1119, trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 198.
826. „ Ecclesia autem habet oleum, quo suorum vulnera fovet; ne duritia vulneris alte
serpat: habet oleum, quod accepit absconse"; Ep. 41, 20; PL 16, 1118, trad, rom., in PSB,
vol. 53, p. 197.
827. „Hoc ergo oleo ungit Ecclesia cervices suorum, ut suscipiant jugum Christi''-, Ep. 41,
20; PL 16,1118, trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 197.
828. Ep. 7 9 , 1; PL 16,1270, trad, rom., in PSB, vol. 53, p. 310.

192
 III. 8. PARUSIA ŞI VEACUL VIITOR

Teologia Sfântului Ambrozie al Mediolanului ne oferă învăţătura

eshatologică cea mai completă a teologiei apusene din secolul al IV-
lea829. în primele secole ale creştinismului, aşteptarea Parusiei, ca un
lucru iminent şi foarte apropiat, era un lucru firesc, ca o împlinire a
cuvintelor profetice din Apocalipsă830. Chiar dacă Sfântul Ambrozie
mărturiseşte că timpul exact al vremurilor de pe urmă nu poate fi
cunoscut, el credea că nu este foarte îndepărtat831; de aceea creştinul
trebuie să fie în permanentă stare de trezvie, mereu pregătit de a
merge în adevărata lui patrie, punând capăt acestui pelerinaj „în ţări
depărtate" (Lc XV, 13), care este viaţa: „Să fugim aşadar în adevărata
patrie. Acolo este patria noastră şi acolo este Tatăl, de care suntem făcuţi,
acolo este cetatea Ierusalim, care este mama tuturor " 832.

a. Moartea - trecere către cetatea veşnică

Sfântul Ambrozie a fost nevoit să reflecteze mai mult la moarte,
odată cu trecerea la cele veşnice a fratelui său, Satyrus, în anul 379, la
câţiva ani după ce Ambrozie a devenit Episcopul Mediolanului. La
înmormântarea acestuia, Sfântul Ambrozie a rostit o cuvântare plină
de durere; o săptămână mai târziu el a ţinut o nouă cuvântare, la
mormântul fratelui său, în care a vorbit cu precădere despre nădejdea
învierii. Aceste două predici au fost unite în scrierea De excessu fratris
sui Satyri, cea de-a doua predică a fost editată uneori şi separat cu
numele de De fide resurrectionis833. Subiectul dezbătut în aceste două
cuvântări a fost reluat şi aprofundat, mai târziu, în scrierea De bono
morţiş.

829. Jean T ix e r o n t , Histoire des dogmes dans l'Antiquité chrétienne, vol II: De Saint
Athanase à Saint Augustin (318-430), ed. IV, Paris, 1912, p. 343.
830. DSP, vol. IV /1,1960, col. 1042.
831. De fide II, XVI, 137; PL 16, 587; V, 17, 212-213; PL 16, 692.
832. „Fugiamus ergo in patriam verisimam. Illic patria nobis et illic pater, a quo creati
sumus, ubi est Hierusalem civitas, quae est mater omnium"-, De Isaac et anima 78; PL 14,
559.
833. Cf. „Admonitio", In libros duos de excessu fratris Satyri, PL 16,1287-1288.

193
 A

In aceste scrieri, Sfântul Ambrozie, bazandu-se pe Sfânta

Scriptură, distinge trei tipuri de moarte834:
1. Moartea spirituală sau mistica (mors mystica), în care omul
moare păcatului, dar trăieşte în Hristos (cf. Ro VI, 11);
2. Moartea naturală (mors naturalis), în care sufletul se desface
de trup;
3. Moartea dureroasă (mors poenalis), în care sufletul se
depărtează de Dumnezeu prin păcat.
A doua dintre acestea, mors naturalis, este definită ca fiind

„desfacerea sufletului de trup, despărţirea omului de viaţa actuală,

căci prin moarte ni se desface legătura dintre suflet şi trup, cum spune
şi David: „Rupt-ai legăturile mele. Ţie îţi voi aduce jertfă de laudă şi
numele Domnului voi chema" (Ps CXV, 7-81 Prin „legăturile mele
el înţelege legătura dintre suflet şi trup, idee arătată mai desluşit prin
cuvintele mai de sus ale acestui psalm. „Scumpă este înaintea Domnului
moartea cuvioşilor Lui" (Ps CXV, 6) " 835836sau „Moartea însă nu ne
aparţine: ea e separarea corpului de suflet. Sufletul se eliberează, corpul
se descompune. Cele ce se eliberează se bucură; cel ce se descompune
în pământ, nu mai simte nimic. Cel ce nu mai simte nimic, nu mai are
niciun raport cu noi”*36.

De aceea moartea mai este numită şi sfârşit:

„Cu dreptate, grecii numeau moartea sfârşit - zeAevzqv numeau ei

moartea - pentru că sfârşeşte viaţa aceasta. Sfânta Scriptură consideră
moartea „ca un somn", căci zice Domnul: „Lazăr, prietenul nostru, a
834. De bono morţiş 2, 3; PL 14, 567.
835. „absolutio est animae et corporis, et quaedam hominis separatio. Solvimur enim hoc
nexu animae et corporis, cum recedimus. Unde et David ait: Dirupisti vincula mea, tibi
sacrificabo hostiam laudis (Psal. CXV, 7-8). Vincula autem vitae hujus, id est, conjunctionis
nostrae quae ex anima constat et corpore, significari docet superior versiculus psalmi hujus:
Pretiosa in conspectu Domini mors sanctorum ejus (Psal. CXV, 6)”; De bono morţiş, 3, 8;
PL 14, 570.
836. „mors autem nihil ad nos; est enim separatio animae et corporis: anima absolvitur,
corpus resolvitur. Quae absolvitur, gaudet: quod resolvitur in terram suam, nihil sentit:
quod nihil sentit, nihil ad nos"; D e bono morţiş, 8, 31; PL 14, 582-583.

194
 adormit; Mă duc să-l trezesc" (In XI, 11). Somnul e un bine, căci aduce
linişte, cum zice Psalmistul: „Cu pace, mă voi culca şi voi adormi, că
Tu, Doamne, deosebi întru nădejde m-ai aşezat" (Ps IV, 8). Dulce este
aşadar liniştea morţii"837.
9 9 »

Sufletul nu moare, ci se duce la Dumnezeu, în ceruri:

„se ridică la cer unde rămâne ca un bun curat, etern şi nemuritor;

căci nu se dezlipeşte de Acela cu Care este înrudit, după cum zice şi
Apostolul „căci neam al Lui suntem" (Fapte XVII, 28). Intr-adevăr,
e mai presus de orice îndoială, faptul că sufletul nu moare odată cu
trupul, fiindcă nu este totuna cu acesta [...]. Căci numai greşeala, nu
şi fiinţa sufletului e distrusă prin moarte"838.

Toţi oamenii, fără excepţie, simt supuşi morţii; nimeni nu se poate

ascunde de ea, chiar Sfântul Apostol Ioan a murit, deşi unii înţelegeau
din cuvintele Mântuitorului că acesta nu va muri839. Singurele excepţii
sunt: Moise (despre care Sfântul Ambrozie, urmându-1 pe Filon,
credea că nu a murit, ci a fost mutat la cer şi de aceea nu i s-a găsit
mormântul)840, Enoh şi Ilie841 şi cei care vor fi vii la Cea de a doua
Venire a Mântuitorului842,
b. Lumea de dincolo
Sfântul Ambrozie, mergând pe linia Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor
Părinţi, împarte lumea de dincolo în: cea a drepţilor, sau Cerurile şi

837. „Pulchre autem Graeci a fin e mortem appellaverunt; teAeuttiv enim mortem
appellant, eo quod finis istius vitae sit. Sed etiam somnum Scriptura nuncupat mortem, sicut
est illud: Lazarus amicus noster dormit: sed ado ut suscitem eum (Joan XI, 11). Somnus
autem bonus, quoniam quies est, sicut scriptum est: Ego dormivi, et requievi, et surrexi;
quoniam Dominus suscepit me (Psal. III, 6). Dulcis igitur quies morţiş"; De bono morţiş, 8,
34; PL 14, 583-584.
838. „et cum illo puro et perpetuo bono atque immortali maneat, ipsi adhaereat; et cum ipso
sit de quo cognationem ducit, ut quidam ait: Cujus et genus sumus (Act. XVII, 2 8)? Non
enim mori animam cum corpore manifestum est, quia non est de corpore [ ...]. Quia culpa,
non natura defecit”; De bono morţiş, 9, 38; PL 14, 585.
839. De excessu Satyri II, 49; PL 16,1328.
840. De Cain et Abel I, 2, 8; PL 14, 337-338.
841. „Translatus erat Enoch, raptus Elias"; D efide IV, 1, 8; PL 16, 619.
842. De excessu Satyri II, 48; PL 16,1327-1328.

195
lumea celor răi.
în ceea ce priveşte lumea drepţilor, Sfântul Ambrozie, bazându-
se pe cartea IV Ezdra (carte apocrifă), descrie sufletele celor drepţi, ca
primite în habitacula -locuinţele cereşti843. Aici sufletele se vor bucura
de
„fericita odihnă, lumină nemuritoare, har veşnic, moştenire a sufletelor
credincioase, linişte fără tulburare, ce nu mai este supusă morţii, ci
scăpată de moarte, unde nu mai este nici plângere, nici lacrimă, căci
nu mai este nicio faptă rea. Căci în care alt loc este împărăţia celor vii,
decât acolo unde nu curge nicio lacrimă, unde cei sfinţi ai Tăi sunt
scăpaţi de greşeli şi de griji lumeşti, de neînţelegere şi de neştiinţă,
de frică şi de groază, de dorinţe şi patimi trupeşti? [...]. După cum
prezentul este opus viitorului, iar cele trecătoare celor veşnice, tot aşa şi
viaţa veşnică este opusă celei pământeşti; acolo este împărăţia celor vii,
aici este împărăţia celor morţi"844.
Aceste locuinţe, spune episcopul Mediolanului, sunt cele despre
care Domnul zice că sunt multe la Tatăl Său şi că, mergând la Tatăl, le
va pregăti ucenicilor Săi (In XIV, 2)845.
Bucuria drepţilor în împărăţia lui Dumnezeu va trece prin
anumite trepte: mai întâi de toate se vor bucura că au învins trupul
şi au rezistat plăcerilor lumeşti; apoi se vor bucura de o linişte
desăvârşită, ca preţ pentru sârguinţa şi nevinovăţia lor; după aceasta
se vor bucura, pentru că vor fi întăriţi în îndeplinirea poruncilor
dumnezeieşti, întărire izvorâtă din mărturisirea dumnezeiască că la
Judecata de Apoi, soarta sfinţilor Săi nu va fi nesigură; se vor bucura
fiindcă vor pricepe rostul morţii lor şi vor prevedea slava lor viitoare,

843. De bono morţiş 10, 45; PL 14, 588.

844. „requies pura, lux immortalis, gratia perpetua, haereditas animarum pia, et secura
tranquillitas, non morţi subjecta, sed erepta de morte, ubi nullae lacrymae, nullus estfletus.
Unde enim illicfletus, ubi nullus est lapsus? Ubi sunt sandi tui erroribus et sollicitudinibus,
insipientia atque ignorantia, timore ac metu, cupiditatibus atque corporeis colluvionibus et
passionibus absoluţi, ubi regio viventium est [.. .].Contraria sunt autem praesentibus futura,
et temporalibus aeterna. Et ideo quoniam ibi vivorum regio, hic utique mortuorum"; De bono
morţiş, 12, 55; PL 14, 593-594.
845. „Hae sunt habitationes de quibus dicit Dominus, multas mansiones esse apud Patrem
suum, quas suis, pergens ad Patrem, discipulis praepararet"; De bono morţiş, 10, 45; PL 14,
588.

196
sub a cărei mângâiere, întărite, sufletele lor se vor înălţa în cea mai
desăvârşită linişte în locuinţele cereşti sub ajutorul îngerilor; se vor
bucura că au ajuns la libertatea şi lumina veşnică; se vor bucura că
trupurile lor vor străluci, încât nu vor mai simţi nimic din stricăciunea
lor (corruptelam); în sfârşit, ultimul grad de bucurie constă în aceea
că se vor ridica cu îndrăzneală, spre a vedea faţa Aceluia pe Care L-au
urmat cu credinciosie846847.
i

Sufletele celor răi, după ce se eliberează de trup, se duc într-un loc

nevăzut, numit de greci Hades (ÂLbiţg); „cu aceasta ei arătau locul care
în latineşte se numeşte infernum-iad"m7. Acesta este un loc întunecos848
situat sub pământ, unde, înainte de întruparea Mântuitorului Iisus
Hristos, toate sufletele, şi bune şi rele, mergeau după moarte; chiar
Mântuitorul Hristos a coborât cu sufletul în iad, înainte de învierea
Sa849. Sufletele celor răi vor suferi aici, neputând vedea faţa strălucitoare
a lui Dumnezeu:

„Şi când aceştia văd că -p e cei ce au păzit legea dumnezeiască îi aşteaptă

răsplata unei slave veşnice, că locuinţele lor vor fi păzite de îngeri, iar
ei nu se pot aştepta decât la pedepse pentru făţărnicia lor, se vor ruşina
de a veni în faţa Lui, de a privi slava Celui Atotputernic ale Cărui
porunci le-au dispreţuit. Tulburarea sufletelor lor va fi la fel cu ruşinea
lui Adam care, cu nepăsare călcând porunca cerească, s-a ascuns în
ruşinea căderii sale şi nu a îndrăznit să vadă, având conştiinţa plină de
păcate, faţa strălucitoare a slavei divine. Aşa şi sufletele celor păcătoşi
vor fi mustrate în faţa strălucitoare a Dumnezeirii"850.

846. De bono morţiş, 11, 48; PL 14, 589-590.

847. „quem locum Latine infernum d i c i m u s D e bono morţiş, 10, 45; PL 14, 588.
848. De Incarnationis 5, 41; PL 16, 828-829.
849. D efide III, 4, 27; PL 16, 595.
850. „Nam et illae videntes servantibus legem Dei repositam esse mercedem gloriae,
conservări earum ab Angelis habitacula, sibi autem dissimulationis et contumaciae supplicia
futura, et pudorem et confusionem; ut intuentes gloriam Altissimi, erubescant in ejus
conspectam venire, cujus mandata temeraverint. Sicut enim praevaricatio Adae, ita et
confusio; quoniam sicut iile per incuriam mandatorum coelestium lapsus est, et pudore se
prolapsionis abscondit, fulgorem divinae praesentiae verecundia peccatricis conscientiae
subire non ausus: ita et animae peccatorum vibrantis luminiş ejus splendorem non
sustinebunt ”; De bono morţiş 10, 47; PL 14, 589.

197
 în iad este „focul cel veşnic"*51, „foc arzător"851852 şi „moarte veşnică"853.

c. Sfârşitul veacurilor şi a doua venire a Mântuitorului Hristos

Sfântul Ambrozie al Mediolanului vorbeşte despre şapte vârste
ale lumii până la venirea Mântuitorului Hristos, urmând apoi vârsta
a opta

„in care luminează harul, care-lface pe om să nu maifie al acestei lumi,

ci mai presus de lume; fiindcă nu mai trăim viaţa noastră, ci-L trăim
pe Hristos”854.

Această a opta zi este ziua judecăţii, zi în care Domnul „va

veni cu sfinţii Săi şi ne va lumina la a doua venire"855. Cea de a opta zi
este identificată de Sfântul Ambrozie cu „timpurile cele din urmă"856;
„Sfârşitul lumii vine curând, ai cărei martori suntem"857.
A doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos va fi precedată de
venirea lui Antihrist858. Nu trebuie confundat Antihrist cu diavolul sau
cu un ereziarh859; el va fi o persoană din tribul lui Dan

„care va judeca poporul ca viitor judecător şi tiran din seminţia lui

Dan, pândind ca un şarpe ce stă pitit în potecă să se arunce asupra celor
care ar vrea să păşească pe calea adevărului [...] de aceea peste seminţia
aceasta a venit primejdia unei grele judecăţi prin aceea că Antihrist
s-a furişat ca o năpârcă în sufletul lui, otrăvind cu veninul ei pe orice
trecător"860.

851. Expositio in psalmum 118, 21, 8; PL 15,1582.

852. „ignem ardentem"; De Nabuthe 12, 52; PL 14, 783.
853. „mors aeterna"; Expositio in psalmum 1 1 8 , 17, 7; PL 15,1531.
854. Ep. 4 4 , 16, trad rom., în PSB, voi. 43, p. 213.
855. De Spiritu Sancto II, 11,119; PL 16, 768, trad. rom. p. 138.
856. De fide V, 2, 31; PL 16, 657.
857. Expositionis in Luceam X, 10; PL 15,1898.
858. „Execrabilis adventus Antichristi"; Expositionis in Luceam X, 15; PL 15,1900.
859. Expositionis in Luceam X, 15; PL 19-21,1901-1902.
860. De benedictionibus Patriarcharum 7, 32; 34; PL 14, 717-718, trad. rom. în PSB, voi.
53, pp. 357-358.

198
 Asa
» cum Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu.' Antihrist este fiul
diavolului861; el este ucenic al diavolului, întrecându-1 în răutate chiar
pe acesta862. Sfântul Ambrozie crede că el va fi urcat literal pe tron în
templu, proclamându-se Dumnezeu863. Aceste vremuri vor fi marcate
prin apariţia a numeroşi prooroci falşi şi dezbinarea adevăratei
credinţe864. Pentru cei aleşi zilele acestea se vor scurta865.
Aceste zile ale necredinţei vor fi urmate de a doua venire a
Mântuitorului Hristos. Printre semnele venirii Sale vor fi: predicarea
Evangheliei la toate neamurile866 şi convertirea poporului evreu la
creştinism867. Venirea Mântuitorului, Parusia, va fi urmată de învierea
tuturor celor adormiţi, după mărturia Sfintei Scripturi868.
La înviere va învia orice om, oricum ar fi murit el, chiar dacă a
murit devorat de fiare sau înghiţit de apele mării869; dar trupul înviat
va fi schimbat, va fi spiritualizat, precum Trupul Mântuitorului după
învierea Sa870.
învierea tuturor celor adormiţi va fi urmată imediat de Judecata
obştească, numită de Sfântul Ambrozie: iudicium871 Dei sau coeleste
judicium872; judecată care va fi împlinită de Mântuitorul Hristos873.

861. Expositionis in Luceam X, 102; PL 15,1922.

862. Expositio in psalmum 118, 3, 34; PL 15,1301.
863. Expositionis in Lucam X, 15-16; PL 15,1900-1901.
864. Expositionis in Lucam X, 19; PL 15, 1901.
865. Expositionis in Lucam X, 17; PL 15,1901.
866. Expositionis in Lucam X, 14; PL 15,1900.
867. Expositionis in Lucam, X, 9; PL 15,1898.
868. De excessu fratri sui Satyri, II, 65-66; PL 16,1353.
869. De excessu fratri sui Satyri, II, 70; PL 16,1355.
870. Expositionis in Lucam, X, 1168-169; PL 15,1939-1940.
871. Expositio in psalmum 118, 20,15; PL 15,1565.
872. Expositio in psalmum 118, 7,17; PL 15,1354.
873. D efide V, 6, 69; PL 16, 663.

199
 IV. ÎNVĂŢĂTURA PASTORALĂ A SFÂNTULUI
9

AMBROZIE, EPISCOPUL MEDIOLANULUI

Atunci când Sfântul Ambrozie a părăsit Sirmium, în 370, pentru

a guverna provincia Aemilia-Liguria, având reşedinţa la Mediolanum,
Probus, prietenul şi protectorul Sfântului Ambrozie, l-a sfătuit: „Mergi
şi lucrează nu ca un judecător, ci ca un episcop"874. Lăsând însemnele puterii
omeneşti din magistratură, câţiva ani mai târziu, Sfântul Ambrozie a
îmbrăcat însemnele arhiereşti, împodobindu-se cu virtuţile creştine875:

„întru cumpătare şi osteneli, întru multe privegheri şi rugăciuni neîncetate

ţi-ai curăţit sufletul şi trupul, de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta vas ales al
Dumnezeului nostru arătându-te, ai primit daruri, întocmai ca Apostolii"876.

Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, la 4 aprilie 397,

îşi sfârşea călătoria sa pământească, consacrată Bisericii. Secretarul
şi biograful său, Paulin, îşi amintea că în ultimele sale zile, Sfântul
Ambrozie

„L-a văzut pe Mântuitorul Hristos, Care venea către el zâmbindu-i

[...]. Şi când ne-a părăsit pentru a se duce către Domnul, de la ora cinci
după amiază, până la aceea când şi-a dat duhul, el se ruga cu mâinile
întinse în formă de cruce; într-adevăr, îi vedeam buzele mişcându-se,
însă vocea nu i-o auzeam"877.

Erau zorile Sâmbetei celei mari. Sfântul Ierarh părăsea acest

pământ pentru a se uni cu Mântuitorul Hristos, pe Care L-a dorit şi

874. VSA, 8, în PL 14, 32: „Vade, age non utjudex, sed ut episcopus”.
875. VSA, 12; PL 14, 33.
876. Mineiul pe Decembrie, p. 86.
877. VSA, 47, în PL 14, 46: „Viderat Dominum Jesum advenisse ad se, et arridentem sibi
[...]. Sed eodem tempore quo migravit ad Dominum, ab hora circiter undecima diei usque
ad illam horam, in qua emisit spiritum, expansis manibus in modum cruciş oravit: nos vero
labia illius moveri videbamus, vocem autem non audiebamus".

200
iubit cu mare putere.
Sfântul Ambrozie a fost şi rămâne un dar pentru întreaga
Biserică,' căreia i-a lăsat o comoară unică: învăţătura
» sa ortodoxă si
>
exemplul vieţii sale sfinte. Ca şi ultimele sale clipe, întreaga sa viaţă
s-a scurs într-un echilibru spiritual desăvârşit, concretizat în slujirea
episcopală, împlinită cu o jertfire de sine fără rezerve.
Documentul clasic în care Sfântul Ambrozie a descris modul în
care a înţeles slujirea sa este De officiis ministrorum (Despre îndatoririle
slujitorilor Bisericii). Sfântul Ambrozie şi-a modelat întreaga viaţă după
exigenţele slujirii pe care Pronia dumnezeiască i-a încredinţat-o, şi
căreia i-a consacrat toată energia, experienţa şi darurile sale bogate.
Păstor blând, dar cu personalitate puternică, om al iertării, dar şi al
mustrării, ferm în faţa păcatului, dar răbdător cu cei căzuţi în păcat,
exigent cu suveranii şi respectuos faţă de Stat, alături de împăraţi şi
apropiat de poporul său, savant profund şi neobosit om de acţiune,
Sfântul Ambrozie se detaşează, în cadrul istoriei zbuciumate a
timpului său, ca o personalitate extraordinară, a cărei influenţă, peste
secole, rămâne vie încă si astăzi.

IV. 1. D E O F F IC IIS M I N I S T R O R U M - PRIMUL TRATAT

PATRISTIC DE PASTORALĂ DIN APUS

Dintre toate tratatele patristice despre preoţie, cel al Sfântului

Ambrozie conţine cele mai multe elemente practice pentru viaţa
morală şi duhovnicească a preotului878. Această scriere a rezultat din
cuvântările adresate de către Sfântul Ambrozie fiilor săi spirituali,

878. Cf. Ierom. Magistrand Nestor V o r n ic e sc u , „Viaţa şi morala duhovnicească a

preotului după lucrarea Sfântului Ambrosie «De officiis ministrorum»", în BOR,
LXXV (1958), nr. 3 - 4, p. 333.

201
clericii din Mediolanum, şi se înrudeşte îndeaproape, prin structură şi
idei, cu opera la fel intitulată a lui Cicero, din care citează deseori. Aşa
cum Cicero îşi scrie lucrarea pentru cetăţeanul şi omul politic roman,
Sfântul Ambrozie o alcătuieşte pentru clericii din Mediolanum879.
Această învăţătură, pe care episcopul o dă preoţilor săi, nu îi priveşte
exclusiv pe aceştia; ea poate fi de un preţios ajutor şi oamenilor de
Stat, care au făcut din Creştinism singura religie oficială. Dezbaterea
noţiunilor şi ideilor despre ceea ce este cinstit şi ceea ce este util arată
că morala creştină depăşeşte pe cea păgână prin noţiunea dreaptă
a sfârşitului lumii, prin siguranţa vieţii viitoare şi prin dispreţul
bunurilor pământeşti880. De officiis ministrorum cuprinde trei cărţi: în
prima carte, Sfântul Ambrozie tratează despre datorie (officium), cinste
şi util, accentuând faptul că

„nimic nu este folositor, decât ceea ce serveşte pentru dobândirea vieţii

veşnice, nicidecum ceea ce serveşte spre desfătarea vieţii actuale. De
asemenea nu recunoaştem niciun fel de precădere în strălucirea şi în
abundenţa bunurilor pământeşti. Din contră, toate acestea ne par a fi
pagubă”881

de unde şi diferenţa dintre filosofia păgână şi creştinism asupra

datoriei. Sfântul Ambrozie explică şi etimologia cuvântului datorie
(officium), care, provenind de la efficere, înseamnă atât funcţie, slujbă, cât
şi slujire, pentru a arăta că în orice acţiune a noastră trebuie să facem
„ceea ce nu aduce pagubă nimănui, ci foloseşte tuturor”882. Apoi, după ce
vorbeşte amănunţit despre virtuţile pe care trebuie să le dobândească
fiecare creştin, a spus:

„Dacă însă aş fi perfect (vorbesc numai pentru a da un exemplu, căci

în realitate sunt slab), dacă deci aş fi perfect, atunci aş binecuvânta pe
cel ce blestemă, precum binecuvânta şi Sfântul Apostol Pavel, care zice:

879. Gustave B a rd y , „Saint Ambroise", în DSP, col. 428.

880. F. C a yré , Précis de Patrologie, vol. I, pp. 527 - 528.
881. De officiis, I, IX, 28; PL 16, 32.
882. De officiis, I, VIII, 26; PL 16, 31.

202
 „Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm" (I Cor IV, 12).
Căci auzise pe cel ce a zis: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe
cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei
ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt V, 44). De aceea suferea deci Sfântul
Apostol Pavel cu răbdare persecuţiile, fiindcă pentru răsplata promisă
înăbuşea şi biruia înfierbântarea sa omenească; el ştia că devine fiu al
lui Dumnezeu, dacă iubeşte pe vrăjmaşi”883.

în a doua carte, Sfântul Ambrozie a scris cu precădere despre

ceea ce este folositor (utile), cinste (honestitate) şi fericire (beatitudo),
arătând că utilitatea si onestitatea sunt acelaşi lucru. Nimic nu este mai
j i

folositor decât iubirea, care se dobândeşte prin blândeţe, bunăvoinţă,

binefacere, dreptate şi alte virtuţi884. Cât priveşte dărnicia, trebuie
păstrată o măsură, ca să nu se dea celor ce nu merită aceea ce trebuia
să se dea celor ce merită; totuşi, milostenia nu trebuie administrată
cu prea multă cercetare şi teamă, ci trebuie a imita pe dreptul Iosif, a
cărui înţelepciune este mult recomandată:

„Este evident deci, că trebuie a ţine dreapta măsură în arătarea

dărniciei, pentru ca aceasta să nu se facă nefolositoare. Trebuie a se
observa cu trezvie în privinţa aceasta, mai ales de către preoţi. De altfel
lăcomia furtunoasă a cerşetorilor niciodată nu a fost mai mare decât
acum”885.

Datoria principală a creştinului este de a năzui în permanenţă

după desăvârşire şi a se purta cu multă înţelepciune „Fiilor gândiţi-vă
înainte de a face ceva, iar după ce aţi meditat mai mult timp, faceţi atunci ceea
ce aţi recunoscut ca drept" 886.
în cartea a treia vorbeşte despre relaţia dintre cinste şi folos şi
arată scopul final al vieţii omeneşti, adică asemănarea cu Dumnezeu,
expune apoi datoria ca fiecare să-şi întocmească felul său de vieţuire

883. De officiis, I, XLVIII, 234; PL 16, 92.

884. De officiis, II, VII, 28 - 39; PL 16,111 A - 114A.
885. De officiis, II, 16, 76 - 77; PL 16,123 BC.
886. De officiis, II, XXX, 153; PL 16,144 C.

203
în aşa fel ca nu numai el în su şi ci şi aproapele său să înainteze spre
desăvârşire:

„Ca regulă unică pentru a evita orice greşeală, cu privire la raportul

dintre ceea ce este cinstit şi ceea ce este folositor, trebuie să servească
formula: Dreptul niciodată nu poate sustrage altuia ceva, niciodată nu
poate voi să-şi mărească propriul lui folos spre paguba altuia"887.

Părintele Profesor Alexandru Moisiu conchide într-un studiu

despre această scriere ambroziană: „Opera aceasta este o lucrare
monumentală, adevărată călăuză şi îndreptar al vieţii preoţilor şi slujitorilor
lui Hristos"888.

IV. 2. DESPRE PREOŢIE ŞI ROLUL PREOTULUI CA

ÎNDRUMĂTOR CĂTRE ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

Asupra faptului că Sfântul Ambrozie considera Preoţia ca fiind

o Sfântă Taină este concludentă mărturisirea pe care a lăsat-o acesta în
legătură cu nepregătirea sa pentru episcopat:

„Dar poate va spune cineva: iată-l, n-a fost hrănit la sânul Bisericii,
nu a fost hrănit de mic copil, ci la tribunale abătut de deşertăciunile
acestei lumi, de la glasul purtătorului de veşti s-a deprins cu cântarea
şi recitarea psalmilor. Rămâne totuşi în preoţie şi se aşează printre
mesenii ospăţului ceresc nu prin virtuţile sale, ci prin harul lui Hristos.

887. De ojficiis, III, II, 12 - 1 3 ; PL 16,148 CD.

888. Pr. Prof. Alexandru M o is iu , „Sfântul Ambrozie păstor şi îndrumător al vieţii şi
trăirii creştineşti", în ST, XXVI (1974), nr. 3 - 4, p. 179.

204
 O, Stăpâne, apără şi păzeşte misiunea divină, darul ce l-ai împărtăşit
aceluia ce nu-l dorea. Căci eu ştiam că nu eram vrednic să fiu numit
episcop, căci mă dedasem acestui veac; dar prin harul Tău sunt ceea ce
sunt şi încă cel mai mic dintre episcopi, iar după merite şi cel mai de
jos"889.

Comunitatea creştină nu poate consacra aceste persoane prin

care Mântuitorul Hristos Se dăruieşte pe Sine, ci acest lucru se face
prin hirotonia lor de către episcopii existenţi, dar sigur că nu în afara
comunităţii:
»

„Dar ce înseamnă faptul că, după moartea lui Aaron, nu întregului

popor, ci doar lui Moise, care era între preoţii Domnului, i-a poruncit
Dumnezeu să-l îmbrace cu hainele rămase de la preotul Aaron pe
Eleazar, fiul acestuia? (Num XX, 26). Oare acest fapt nu înseamnă
că noi suntem datori să cunoaştem că un sacerdot (episcop) trebuie să
sfinţească pe un preot şi să-l îmbrace în veşminte, adică în virtuţile
preoţeşti, şi atunci, dacă va vedea că nu-i lipseşte nimic din veşmintele
preoţeşti şi că este întru totul corespunzător, numai atunci să-l aducă
la sfântul altar? Căci, având a se ruga pentru popor, el trebuie să fie ales
de Domnul şi probat de preoţi"890.

Datoria principală a episcopului este aceea de a păstra dreapta

credinţă
» fără nicio ştirbire:
>

889. De poenitentia, II, VIII, 72 - 73; PL 16, 514 - 515: „Dicetur enim: Ecce iile non in
Ecclesiae nutritus sinu, non edomitus a puero, sed raptus a tribunalibus, abductus de
vanitatibus saeculi hujus, a praeconis voce ad psalmistae assuefactus canticum, in sacerdotio
manet non virtute sua, sed Christi gratia, et inter convivas mensae coelestis recumbit. Serva,
Domine, munus tuum, custodi donum quod contulisti etiam refugienti. Ego enim sciebam
quod non eram dignus vocari episcopus; quoniam dederam me saeculo huic: sed gratia tua
sum quod sum. Et sum quidem minimus omnium episcoporum et infimus merito".
890. Ep. 63, 59; PL 16, 1204 , trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 259: „Quid autem illud
significat, quod post defunctum Aaron non universo populo, sed soli Moysi qui est in
sacerdotibus Domini, imperavit Deus ut exuviis Aaron sacerdotis filium ejus indueret
Eleazarum (Num 20, 26); nisi ut cognosceremus quod sacerdos sacerdotem consecrare
debeat, et ipse eum induere vestimentis, hoc est, virtutibus sacerdotalibus: ac tune si nihil ei
deesse indumentorum adverterit sacerdotalium, et apte quadrare omnia, sacris eum adhibeat
altaribus? Supplicaturus enim pro populo, eligi a Domino, et probări debet a sacerdotibus".

205
 „Mai întâi de toate ţine seamă că ţi s-a încredinţat Biserica Domnului
şi de aceea să te fereşti întotdeauna să nu se strecoare ceva dăunător
pentru dreptcredincioşi datorită vreunui amestec cu păgânii"891.

Preoţia este un dar al Duhului Sfânt892 şi episcopul trebuie să

vegheze ca întreaga Biserică să rămână în Duhul Adevărului, ca una
ce are preoţi adevăraţi893.

IV. 3. RESPONSABILITATEA SI VREDNICIA PREOŢIEI 9 9

Preoţia este o slujire deosebită şi pentru aceasta se cere o pregătire

permanentă:

„Vezi ce faci, o, preotule, ca nu cumva cu mâna rece să atingi trupul lui

Hristos. Mai întâi să fii curat ca să poţi sluji. Dacă vrea Mântuitorul
Hristos ca leproşii să se îndepărteze curăţiţi de la preoţi, cu atât mai
curat va trebui să fie însuşi preotul"894.

Sfântul Ambrozie îi aprecia mult pe preoţii ce duceau o viaţă

smerită şi îşi dedicau întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui
şi considera de datoria episcopului să se îngrijească de buna vieţuire a
preoţilor, ca fii ai săi:

„Dacă voim să plăcem lui Dumnezeu, trebuie să avem dragoste, să fim

891. Ep. 19, 2; PL 16, 983, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 100.
892. De poenitentia, I, II, 8; PL 16,468: „Munus Spiritus sancti est officium sacerdotis".
893. De poenitentia, î, II, 7; PL 16, 468: „quae veros sacerdotes habet".
894. De viduis (Despre văduve), X, 65; PL 16, 254: „Vide quid agas, sacerdos, necfebrienti
manu corpus Christi attingas. Prius curare, ut ministrare possis. Si mundos eos qui ante
fuerant leproşi, Christus jubet occurrere sacerdotibus (Le XVII, 14) , quanto magis mundum
ipsum convenit esse sacerdoteml".

206
 uniţi, să păstrăm smerenia, unul pe altul socotindu-l superior sieşi.
Căci aceasta este smerenia, dacă cineva nu-şi însuşeşte nimic şi se
socoteşte pe sine inferior altora. Episcopul trebuie să privească pe clerici
şi pe cei însărcinaţi cu slujiri bisericeşti, ca pe membre ale aceluiaşi
corp, ca pe unii ce sunt cu adevărat fiii săi. El trebuie să dea fiecăruia
acea slujbă pentru care îl găseşte potrivit. Cu durere se taie şi partea
corpului, care a putrezit şi mult timp se tratează spre a se vedea, dacă
nu cumva poate să se însănătoşească prin medicamente; dacă nu se
poate, atunci este tăiată de un medic bun. Astfel trebuie să fie intenţia
unui bun episcop: să dorească a însănătoşi pe cei bolnavi sufleteşte, să
înlăture rănile adânc înrădăcinate, să cauterizeze pe unele, iar când
însănătoşirea se arată ca ceva imposibil, atunci, în sfârşit, cu durere
trebuie să se hotărască a tăia ceea ce nu se poate însănătoşi''895.

Sfântul Ambrozie este un trăitor al preoţiei, a cărei icoană o

zugrăveşte în chip deosebit în De obitu Valentiniani consolatio (Mângâiere
despre înmormântarea lui Valentinian):

„In acestea (virtuţile preotului) luminează frumuseţea Bisericii,

în ele floarea e mai delicată, vârsta mai desăvârşită. Asemenea
învelişului rodiei, strălucesc în afară prin înfrânare şi viaţă curată
şi nepătată, iar prin activitatea interioară intensă promovează şi
hrănesc poporul încredinţat lor, cu viaţa supranaturală"896.

Slujitorii Bisericii sunt asemănaţi îngerilor din ceruri:

895. De ojficiis, II, XXVII, 134 - 135: „Si volumus commendare nos Deo, charitatem
habeamus, unanimes simus, humilitatem sequamur, alterutrum existimantes superiorem
sibi. Haec est enim humilitas, si nihil sibi quis arroget, et inferiorem se esse existimet.
Episcopus ut membris suis utatur clericis, et maxime ministris qui sunt vere filii; quem
cuique viderit aptum muneri, ei deputet. Cum dolore amputatur etiam quae putruit pars
corporis, et diu tractatur, si potest sanari medicamentis: si non potest, tune a medico bono
absciditur. Sic episcopi affectus boni est, ut optet sanare infirmos, serpentia auferre ulcera,
adurere aliqua, non abscidere: postremo quod sanari non potest, cum dolore abscidere".
896. De obitu Valentiniani consolatio, 7; PL 16,1360: „Işti sunt in quibus est pulchritudo
Ecclesiae, in quibus flos ejus gratior, in quibus aetas perfectior: qui velut cortices malorum
punicorum decorem foris praeferant abstinentia corporali, intus autem commissam sibi
plebem diversae aetatis et sexusfoveant sapientia spiritali".

207
 „Nu te uita la chipurile lor trupeşti, ci la harul tainelor. Ai vorbit
în prezenţa îngerilor, precum este scris: „Căci buzele preotului
păzesc ştiinţa şi credincioşii cer Legea din gura lui; căci el este înger
al Domnului Celui Atotputernic" (Mal II, 2). Nu este cazul să ne
amăgim, să tăgăduim; este înger care vesteşte împărăţia lui Hristos şi
viaţa veşnică. Nu trebuie să-l preţuieşti după înfăţişare, ci după har"897.

IV. 4. SFINŢENIA SLUJIRII PREOŢEŞTI

Preoţii trebuie să aibă ca model de viaţă creştină pe Marele Preot,

Mântuitorul Hristos. în învăţătura Sfântului Ambrozie, prin preoţi se
arată puterea Mântuitorului Hristos:

„Cu atât mai mult, noi, care suntem chemaţi în slujba Bisericii, trebuie
să facem numai cele ce plac lui Dumnezeu, pentru ca să se arate în
noi puterea lui Hristos, şi atât de supuşi să fim împăratului nostru,
încât membrele noastre să fie arme ale dreptăţii, nu arme trupeşti, în
care să domnească păcatul, ci arme tari pentru Dumnezeu, prin care
păcatul este nimicit, simţul nostru trupesc piere, astfel că în acestea
dispare orice vină şi, ca şi cum am învia din morţi, reînviem cu fapte şi
obiceiuri noi"898.

Sfântul Ambrozie învaţă pe preoţi să aibă o viaţă plină de

897. De mysteriis (Despre Sfintele Taine), II, 6; PL 16, 391; în PSB, voi. 53, p. 10.
898. De ojficiis, I, XXXVII, 185; PL 16, 78: „quanto magis nos qui ad officium Ecclesiae
vocamur, talia debemus agere quae placeant Deo; ut praetendat in nobis virtus Christi, et
ita simus nostro probaţi imperatori, ut membra nostra arma justitiae sint, arma non carnalia
in quibus peccatum regnet, sed arma fortia Deo quibus peccatum destruatur: moriatur
caro nostra, ut in ea omnis culpa moriatur; et quasi ex mortuis viventes, novis resurgamus
operibus ac moribusl".

208
virtuţi899, fiindcă credincioşii nu caută îndrumări pentru viaţa curată
de la cel ce are o viaţă împătimită:

„Cererea sfatului depinde foarte mult de cinstea vieţii, de preferinţa

virtuţilor, de bunăvoinţa recunoscută şi de amabilitatea plăcută. Căci
cine caută izvor în mlaştină? Cine ar dori să bea din apă tulbure?"900.

Viaţa preotului trebuie să se deosebească de viaţa obişnuită a

credincioşilor:
j

„Nimic din cele ale poporului să nu se găsească la preoţi, nimic de

rând, nimic comun cu dorinţele, obiceiurile şi purtarea celor mulţi.
Demnitatea preoţească să-şi pretindă o greutate a sa proprie, o viaţă
serioasă, o ţinută cu totul deosebită de a celor de jos. Căci cum poate
fi respectat de popor cel ce n-are nimic despărţit de popor, ci este la
fel cu mulţimea? Ce să admire la tine, dacă în tine le recunoaşte pe
ale sale, dacă nu vede nimic la tine care să-i fie pildă, dacă pe cele de
care se ruşinează la el le găseşte la tine, pe care socoteşte că trebuie
să te respecte? Să trecem, aşadar, mai presus de felul de a gândi al
mulţimii, de obiceiurile de viaţă ale turmei, să ne ferim de mersul pe
drumurile folosite de toţi, pe cărarea pe care aleargă acela a cărui viaţă
e mai grabnică decât a unui aducător de veşti"901.

899. Pentru aprofundarea acestei teme în teologia patristică cf şi Pr. Constantin I.

B ăjău , „Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare", în Mitropolia Olteniei, 1-2,
2000, pp. 94-123;
900. De officiis, II, XII, 60; PL 16,118 D: „Advertimus igitur quod in acquirendis consiliis
plurimum adjungat vitae probitas, virtutum praerogativa, benevolentiae usus, facilitatis
gratia. Quis enim in coeno fontem requirat? Quis e turbida aqua potum petat?"
901. Ep. 28, 2-3; PL 16, 1052; în PSB, voi. 53, p. 147: „Nihil in sacerdotibus plebeium
requiri, nihil populare, nihil commune cum studio atque usu et moribus inconditae
multitudinis? Sobriam a turbis gravitatem, scriam vitam, singulare pondus dignitas sibi
vindicat sacerdotalis. Quomodo enim potest observări a populo, qui nihil habet secretum
a populo, dispar a multitudine? Quid enim in te miretur, si sua in te recognoscat, si
nihil in te aspiciat, quod ultra se inveniat, si quae in se erubescit, in te quem reverendum
arbitratur, offendat? Supergrediamur igitur plebeias opiniones, et strata quaedam gregalis
conversationis, ac detritae viae orbitas declinemus, ac vulgaris semitae solum, quam currit
iile, cujus vita levior Cursore".

209
 Preotul să se ferească de ispitele acestei vieţi:

„Aşadar ce este între noi şi calea acestui veac, în care totul este ispită,
ba chiar şi viaţa omului este ispită, mai deşartă decât cea din graiul
poveştilor, cerând a locui în case de lut, a urmări ziua şi noaptea numai
câştigul, a te gândi întotdeauna la câştig, a căuta câştigul zilnic, ca
oamenii banului, şi a te hrăni, cum se spune despre greieri, cu aburul
dorinţelor"902.

Viaţa preotului trebuie să corespundă sfinţeniei Tainelor, pe care

le săvârşeşte; să se curăţească de orice întinăciune: „Mai întâi trebuie să
fie examinaţi şi apoi pot exercita slujba, când sunt fă ră nicio vină"903.
Slujitorii sfintelor altare trebuie să se abţină de la vin, pentru ca să
nu se aducă slujirii preoţeşti nicio ştirbire904. Preoţilor nu li se permite
a doua căsătorie; chiar cei ce au fost căsătoriţi de două ori înainte de
Botez nu pot fi primiţi în rândul clericilor905.
După învăţătura Sfântului Ambrozie, preotul ştie că Dumnezeu
cunoaşte faptele cele tainice ale vieţii sale906, de aceea preotul trebuie
să fie mereu preocupat de viaţa sa interioară. Preotul „este mort pentru
toate desfătările trupului, pentru toate ademenirile şi dorinţele trupeşti. Viaţa
celui sfânt este Hristos"907908.
Preotul să dovedească „seriozitate în felul de a fi, vorbirea să aibă
greutate, în toate cuvintele exactă cumpănire"m . Cel ce îşi păzeşte viaţa
lăuntrică

902. Ep. 28, 5; în PL, X VI, 1052 - 1053, în PSB, voi. 53, p. 147: „Quid igitur nobis cum
istius saeculi via, in qua est tentatio, immo ipsa vita hominis tentatio est, et exilior quam
sermo fabularum, habitare in luteis domibus, dies et noctes in lucris ponere, et de lucris
semper cogitare, et sicut mercenarios diurnam mercedem quaerere, atque, ut cicadas aiunt,
aura quadam pasci cupiditatum?".
9 0 3 . De ojficiis I, L, 245; PL 16, 9 6 : „Et hi autem probentur primum, et sic ministrent,
nullum crimen habentes".
904. De ojficiis, I, L, 246; PL 16, 96.
905. De ojficiis, I, L, 247; PL 16,97.
906. Ierom. Magistrand Nestor V o r n ic e sc u , „Viaţa şi morala duhovnicească a
preotului", p. 340 .
907. De bono morţiş, III, 9; PL 14, 544.
908. De ojficiis, I, III, 13; PL 16, 27: „ut sit gravitas in sensu, in sermone pondus, atque in
verbis modus".

210
 „devine blând, blajin, modest. Dacă cineva îşi păzeşte gura sa, îşi
înfrânează limba sa, dacă nu vorbeşte mai înainte de a fi examinat
cuvintele sale, până ce el a cumpănit şi cercetat, dacă acest cuvânt este
spus la timp, atunci practică el, în realitate, smerenia, blândeţea şi
răbdarea”909.

Preotul este dator să fie prudent, întotdeauna, în faptele sale, să

nu săvârşească nicio greşeală:

„Nu este neînsemnată virtutea preoţească, datoare să se păzească nu

numai de greşeli mari, dar şi de cele mici, să fie gata la milostenie,
să-şi ţină făgăduinţa, să se ferească de orice alunecare, să ia parte la
durerile altora. Preotul să fie îngăduitor şi credincios, să-şi alunge sau
să-şi nimicească mânia, să fie un fel de trâmbiţă a poporului, pe care să-l
îndemne la supunere faţă de Dumnezeu, minunat mijloc de dobândire
a liniştii sufleteşti”910.

IV. 5. PREDICA ŞI CATEHEZA ÎN ACTIVITATEA PAS­

TORALĂ A SFÂNTULUI AMBROZIE

Sfântul Ambrozie considera vestirea cuvântului lui Dumnezeu,

prin predică şi cateheză, una dintre principalele îndatoriri ale
slujitorilor Bisericii911:

909. De officiis, l, IV, 14; PL 16, 28.

910. Ep. 6 3 , 59; PL 16,1204 CD; în PSB, voi 53, p. 259: „Neque enim mediocris virtus
sacerdotalis est, cui cavendum non solum ne gravioribus flagitiis sit affinis, sed ne
minimis quidem; ut sit promptus ad misericordiam, promissum non remordeat,
lapsum revocet, compatiatur dolori, mansuetudinem teneat, pietatem diligat,
iram repellat vel decoquat: sit quidam lituus PLebis excitandae ad devotionem,
mirificandae ad tranquillitatem".
911. Mai multe amănunte asupra subiectului cf. Marcia L. C o l ish , „Classicism

211
 „De la datoria de a învăţa nu mă pot eu sustrage, deoarece slujba
preoţească, de care eu fugeam, fireşte, mi-o impune după cuvintele
Apostolului: „Dumnezeu a rânduit pe unii apostoli, pe alţii prooroci,
pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători" (Efeseni IV, Îl)" 912.

Sfântul Ambrozie a fost un orator vestit în vremea sa, chiar dacă,

asa cum mărturiseşte el însusi, trebuia mai întâi să înveţe el, înainte de
a-i învăţa pe alţii:

„Eu sunt luat de la tribunalul judecătoresc, a trebuit să schimb legătura

de cap a funcţionarului cu cea a preotului şi aşa am început eu a instrui,
mai înainte încă de a fi învăţat eu însumi. De aceea trebuie, ca eu să
le unesc pe amândouă, a învăţa şi a instrui; căci nu mi-a îngăduit nici
timpul, ca să învăţ mai înainte"913.

Fericitul Augustin relatează că în tinereţe, în vremea când era

profesor de retorică, s-a dus la Mediolanum să asculte predicile
Sfântului Ambrozie şi să afle dacă elocinţa acestuia era, într-adevăr,
pe măsura faimei sale:

„M-a primit părinteşte acel om al lui Dumnezeu şi s-a arătat bucuros,

ca un episcop, pentru călătoria mea. Şi am început să-l iubesc, mai întâi
nu ca pe un învăţător al adevărului, de care-mi pierdusem speranţa
că o să-l găsesc în Biserica Ta, ci ca pe un om binevoitor faţă de mine.
Şi-l ascultam cu atenţie când vorbea în faţa poporului, nu cu atenţia
cu care ar fi trebuit, ci ca să cercetez dacă vorbirea lui era pe măsura
faimei lui, sau dacă se desfăşura în măsură mai mare sau mai mică
decât i se dusese faima, şi eram cucerit de cuvintele lui, dar stăteam fără
curiozitate şi chiar dispreţuiam ceea ce spunea, în schimb eram desfătat

and Catechesis in the Patriarch Treaties of ambrose of Milan", Rivista di storia della
filosofia, nr. 1, 2006, pp. 9-42.
912. De officiis, I, I, 2; PL 16,23.
913. De officiis, l, 1, 3; PL 16,24.

212
 de dulceaţa
> cuvântării"914.

Activitatea omiletică a Sfântului Ambrozie este însufleţită >

de scopuri morale şi didactice915 şi constituie un nou şi interesant
document de exegeză biblică de tip spiritual, care în Occident nu
fusese pus până la el în practică atât de sistematic, urmându-1 în linii
mari pe Filon din Alexandria şi Origen916.
Sfântul Ambrozie a lăsat ucenicilor săi şi o serie de sfaturi pentru
reuşita unei predici:
- Predica să fie plină de înţelepciune, niciun cuvânt să nu fie
fără rost, astfel încât să fie un medicament pentru fiecare şi să fie pe
înţelesul tuturor:

„Vorbele tale să fie pline de înţelepciune. Zice Solomon: „Buzele pe cei

înţelepţi îi păzesc" (Pilde XIV, 3). Şi în alt loc: „Buzele celor înţelepţi
răspândesc ştiinţa" (Pilde XV, 7), adică să strălucească exprimarea
cuvintelor tale, înţelesul lor să scapere şi să n-aibă nimic gol în ele, să
nu fie azvârlite fără rost. Căci există o legătură (Isaia I, 6) care strânge
rănile sufletului şi, dacă este aruncată, se duce şi nădejdea vindecării.
Pentru cei ce suferă de vreo meteahnă grea, foloseşte uleiul cuvântului,
cu care să înmoi înţepenirea minţii. Pune cataplasme, adaugă la ele
bandajul învăţăturii mântuitoare, pentru ca pe cei ce plutesc rătăciţi
pe alăturea de credinţă şi de darurile învăţăturii să nu-i laşi să piară cu
sufletul slăbit şi cugetul bolnav"917;

- In ceea ce priveşte modul de realizare al predicii, preotul trebuie

să aibă în vedere ca predica „să fie simplă şi curată, clară şi lămurită, să
arate seriozitate şi importanţă fără eleganţă meşteşugită, dar fără neglijarea
form ei plăcute"918;

914. F e r ic it u l A u g u st in , Confessiones (Mărturisiri), V, XIII, 23, traducere de Prof.

Dr. Docent Nicolae Barbu, ediţia a Il-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 175.
915. Claudio M o r e s c h in i ; Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, Vol. II/l, p. 299.
916. Hervé S a v o n , „Saint Ambroise et Philon", în CPE, nr. 59 (1995), p. 23.
917. Ep. 2, 7; PL 16, 881, în PSB, vol. 53, p. 29.
918. De officiis, I, XXII, 101; PL 16, 54.

213
 - Orice cuvântare să fie clară, dar bogată în conţinut:

„Să fie aşadar, cuvintele tale bogate în conţinut, să fie fără tină, să fie
limpezi, pentru ca printr-un cuprins moral să pătrundă dulceaţa lor
în urechile popoarelor. Să mângâi mulţimile cu harul graiului, pentru
ca ele să te urmeze de voie încotro le duci. Iar dacă în popor vreunii se
găsesc în vrajbă sau vină, să fie cuvintele tale în aşa fel încât să mişte pe
cel ce le aude, să-l înţepe pe cel ce se gândeşte la rău"919.

- Predica să nu fie exagerată ca dimensiune: „Vorbirea să nu fie

prea mult întinsă, dar nici prea repede întreruptă, pentru ca nici să lase în
urmă dezgust, nici să provoace indiferenţă şi neîngrijire"920.
- Predicatorul trebuie să se îngrijească nu numai de conţinutul
predicii, ci şi de modul cum vorbeşte, de elocinţă:

„Ceea ce ar trebui să zic despre voce, cred că trebuie a rezuma în aceea,

că ea să fie curată şi simplă. Eufonia este un dar al naturii şi nu poate
fi dobândită prin silinţă artistică. Să fie precisă în pronunţare şi să
dovedească putere bărbătească; pronunţarea ţărănească şi aspră să o
evităm, dar nu aşa, ca să admitem o pronunţare teatrală, ci aşa, ca să
luminăm adâncimea tainei"92192. „De asemenea, vocea să nu fie prea
uşoară şi fără putere, precum şi-o obişnuiesc unii, spre a câştiga cu
aceasta aparenţa unei înţelepciuni; nimic femeiesc să nu trădeze tonul
vocii"921.

- Preotul trebuie să predice cu smerenie, fără aroganţa unui

atotştiutor: „Vorbirea să fie blândă, blajină, condusă de bunăvoinţă şi graţie,
fă ră vreo oarecare aroganţă"923.

919. Ep. 2, 5; PL 16, 880, în PSB, voi. 53, p. 29.

920. De ojficiis, I, XXII, 101; PL 16, 54.
921. De ojficiis, I, XXIII, 104; PL 16, 55.
922. De ojficiis, I, XIX, 84; PL 16, 49.
923. De ojficiis, I, XXII, 99; PL 16, 53.

214
 IV. 6. IMNELE AMBROZIENE SI VALOAREA LOR ÎN 9

PASTORATIE 9

„Cât am plâns în imnele şi în „cânticele" Tale, mişcat adânc de glasul

Bisericii Tale, care răsuna plăcut! Acelea curgeau în urechile mele şi
adevărul se scurgea în inima mea şi clocotea de aici simţirea evlaviei şi
curgeau lacrimile şi mă simţeam bine cu ele. Nu de mult timp, Biserica
din Milan începuse să sărbătorească acest gen de mângâiere şi de
îndemn, când inimile şi vocile fraţilor care cântau se uneau cu mare
zel"92i.

în acest fragment din Mărturisirile Fericitului Augustin, acesta

relatează atât prima sa experienţă religioasă cu imnul ambrozian,
cât şi momentul introducerii imnului, numit apoi „ambrozian" în
cultul Bisericii apusene. Acest lucru s-a petrecut în Duminica Floriilor
din anul 386, când împărăteasa Iustina i-a cerut Sfântului Ambrozie
să predea marea bazilică din Mediolanum. Credincioşii împreună
cu Sfântul Ambrozie au refuzat să elibereze biserica şi să o predea
arienilor. Atunci, pentru a-i încuraja pe credincioşii şi, în acelaşi timp,
pentru a confirma dreapta credinţă, Sfântul Ambrozie a compus câteva
imne, în metru foarte simplu şi uşor de cântat; cântarea religioasă oferă
credinciosului forţa spirituală de care are nevoie:

„Ei mă învinuiesc, spunând că amăgesc poporul prin imnele şi

cântecele mele. Aşa e, nici asta n-o tăgăduiesc. Mare este acest cântec
şi nimic nu este mai puternic decât el. Intr-adevăr, ce e mai măreţ
decât puterea mântuitoare a Sfintei Treimi, care zilnic se prăznuieşte
în faţa poporului? Toţi pe întrecute râvnesc să-şi spună credinţa, să
mărturisească în stihuri că ei cunosc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul
Duh. S-au făcut aşadar, toţi propovăduitori, deşi înainte abia dacă
puteau fi numiţi ucenici"924925.

924. F e r ic it u l A u g u st in , Mărturisiri, IX, VI, 14 -VII, 15, pp. 262 - 263.

925. Cuvântarea împotriva lui Auxenţiu despre predarea bisericilor, 35; PL 16,1017.

215
 Sigur că imnul în cultul liturgic creştin al secolului IV nu era o
noutate, Sfântul Ambrozie împrumutând acest obicei din Răsărit926, iar
de la Mediolanum s-a răspândit cu repeziciune în întregul Occident,
după cum mărturiseşte Fericitul Augustin:

„Atunci s-a instituit obiceiul ca să se cânte imne şi psalmi, după

obiceiul părţilor din Răsărit, pentru ca poporul să nu se nimicească de
neplăcerea tristeţii, iar de atunci au fost păstrate până astăzi de multe şi
aproape de toate comunităţile Tale din celelalte părţi ale pământului"927.

Pentru Sfântul Ambrozie

„compunerea de versuri n-a constituit un simplu divertisment.
Vechii scriitori creştini n-au pus mâna pe condei decât cu un scop
practic bine determinat. Şi Ambrozie, ca păstor de suflete, în tot
ceea ce a făptuit, n-a uitat nicio clipă de calitatea sa, dorindu-se
mereu folositor turmei. Compunând de aceea versuri, el n-a făcut
altceva decât să slujească unor interese practice imediate"928.
Scopurile urmărite de Sfântul Ambrozie prin cântarea imnelor
erau:
- De a-i apropia pe credincioşi de Mântuitorul Hristos, al căror
suflet era sensibilizat prin puterea acestor imne:

„După aceea, am adormit, - mărturiseşte Fericitul Augustin - m-am

trezit şi nu în mică parte am aflat micşorată amărăciunea durerii mele
şi, cum eram singur în patul meu, mi-am amintit de adevăratele versuri
ale lui Ambrozie al Tău: „Dumnezeule, Creator al tuturor, /Făcătorul
cerului, Care îmbraci /Ziua cu lumină strălucitoare, /Noaptea cu harul
somnului, / Pentru ca odihna să redea / Membrele obosite folosului
muncii /Şi să uşureze minţile obosite /Şi să topească jalea cea plină de

926. Cf. Jacques F o n t a in e , „Ambroise poète: La création de L’Hymne Ambrosien",

în CPE, 59 (1 9 9 5 ), p. 10.
927. F e r ic it u l A u g u st in , Mărturisiri, IX, VII, 15, p. 263.
928. Mitropolit Nicolae C o rn ea n u , „Aspecte din lirica ambroziană", în Studii
patristice. Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 197.

216
 - Sfântul Ambrozie insistă în scrierile sale
„asupra valorii preceptive ale cântărilor sale [...]. Imnul va fi ca o
„repetiţie" pedagogică a mărturisirii de credinţă şi a cuvântului
pastoral: repetiţie prin care poporul a devenit propriul lui catehet,
fiecare fiind, la rândul lui, profesor şi discipol al celui cu care cântă"9
29930.

„Să-i instruiască (exhortatio)" pe credincioşi dreapta învăţătură,

împotriva atacurilor eretice, dar şi să-i „mângâie (consolatio) pentru
ca poporul să nu se nimicească de neplăcerea tristeţii"931.
învăţătura de credinţă poate fi aprofundată mult mai uşor dacă
îmbracă chipul cântării:

„învăţătura conlucrează alături de har. îl cântăm pentru plăcere, dar

îl învăţăm pentru instruirea noastră. învăţăturile date cu sila nu
durează, dar ceea ce ai învăţat cu plăcere, odată intrat în suflet, nu va
mai dispare"932.

Atât prin conţinut, cât şi prin formă, imnele ambroziene se

dovedesc a fi modalităţi practice pentru a-i învăţa pe credincioşi
dreapta credinţă.

929. F e r ic it u l A u g u st in , Mărturisiri, IX, XII, 32, p. 275.

930. Jacques F o n t a in e , „Ambroise poète", p. 10.
931. F e r ic it u l A u g u st in , M ărturisiri,, IX, VII, 15, p. 263.
932. Enarratio in Psalmum 1 , 10; PL 14, 969.
 IV. 7. ÎNDRUMAREA DUHOVNICEASCĂ ÎN
SCRIERILE SFÂNTULUI AMBROZIE

Pentru a sesiza importanţa temei paternităţii spirituale în scrierile

Sfântului Ambrozie, trebuie să pornim de la un fragment semnificativ
din De ojficiis ministrorum, scriere de maturitate duhovnicească a
Sfântului Ambrozie, adresată ucenicilor săi:

„Precum scria Cicero spre povăţuirea fiului său, aşa scriu şi eu, spre
a vă povăţui pe voi, fiii mei. Eu vă iubesc negreşit pe voi, pe care v-am
câştigat pentru Evanghelie, nu mai puţin decât dacă aţi fi fiii mei
trupeşti, căci natura nu constrânge la iubire mai cu putere decât harul.
Noi mai ales trebuie să iubim cu necesitate, mai cu căldură, pe aceia,
care ne aparţin nouă numai în această viaţă. Aceştia se nasc destul de
des degeneraţi, aşa că ei nu ajung spre cinste tatălui; pe voi v-am ales
eu, fără mijlocire, spre a vă iubi. Aceia sunt iubiţi cu oarecare necesitate
naturală şi nu este aceasta o învăţătoare proprie pentru iubirea durabilă.
Voi sunteţi iubiţi pe temeiul sentinţei, care leagă o puternică cauză de
dragoste cu puterea de dragoste, adică pe acestea: a încerca pe care vrem
să-i iubim şi a iubi pe care i-am ales"933.

Se poate vedea exprimată, în acest fragment, paternitatea

spirituală a Sfântului Ambrozie, în calitatea sa de episcop, prin
cuvintele Sfântului Apostol Pavel. înfierea duhovnicească este pusă
aici în legătură cu preoţii hirotoniţi de el, întocmai ca Sfântul Apostol
Pavel asupra credincioşilor convertiţi de el.
Părintele, ca si fiii duhovniceşti nu sunt datori numai cu iubire

933. De ojficiis, I, VII, 24; PL 16, 30: „Et sicut Tullius ad erudiendum filium, ita ego
quoque ad vos informandos filios meos; neque enim minus vos diligo quos in Evangelio
genui, quam si conjugio suscepissem. Non enim vehementior est natura ad diligendum,
quam gratia. Plus certe diligere debemus quos perpetuo nobiscum putamus futuros, quam
quos in hoc tantum saeculo. Illi degeneres nascuntur frequenter, qui dedeceant patrem: vos
ante elegimus, ut diligamus. Itaque illi necessitate diliguntur, quae non satis idonea atque
diuturna est ad perpetuitatem diligendi magistru: vosjudicio, quo magnumcharitatis pondus
ad vim diligendi adjungitur, probare quos diligas, et diligere quos elegeris” .

218
reciprocă, ci şi cu rugăciune unul pentru altul. Astfel, Sfântul Ambrozie,
adresându-se episcopului Felix de Como, unul dintre ucenicii lui, îi
aminteşte:

„Noi vom urmări în rugăciunile noastre ziua sfinţirii tale, iar tu n-o să
uiţi de noi în rugăciunile tale. Duhul nostru te va însoţi. Când vei intra
în al doilea cort, care se numeşte Sfânta Sfintelor (leş XXVI, 35), să ne
duci cu tine, după datina noastră. Când arzi acea tămâie de culoarea
aurului să nu ne laşi, căci ea este aceea care, aprinsă în al doilea cort,
conduce către cele cereşti rugăciunea ta plină de înţelepciune"934.

Reluând subiectul, în cartea a doua din De ojficiis ministrorum,

Sfântul Ambrozie încearcă să întipărească profund, în mintea fiilor săi,
conştiinţa că ei sunt fiii Bisericii, chemaţi la slujirea preoţească prin
paternitatea sa spirituală:

„Eu pot vorbi astfel fiindcă vorbesc aici nu către negustori, care
sunt lacomi după bani, ci către fiii mei spirituali, pe care i-am ales la
serviciul cel sfânt al Domnului; fiindcă vorbesc cu voi despre datorii,
pe care voiesc să vi le întipăresc în minte, aşa că aceea ce a prins în voi
deja rădăcini puternice prin educaţie şi practică, să vă fie arătat şi prin
instrucţie şi povăţuire"935.

Pe preoţii săi îi vrea în slujba Domnului, pentru că el i-a ales,

el i-a făcut fiii săi. El se simte responsabil de sufletele lor şi aceasta
pentru că încearcă să-i ferească de vicii, recomandându-le observarea
datoriilor în iubire unul faţă de altul:

„Să fie între voi pacea care covârşeşte orice minte omenească. Iubiţi-

934. Ep. 4, 3; PL 16, 889, în PSB, voi. 53, p. 36: „Natalem autem tuum prosequemur
nostris orationibus, et tu noştri in tuis votis non obliviscaris. Te noster spiritus comitabitur:
tu quoque cum ingredieris secundum tabernaculum, quod dicitur sanda sandorum (Exod.
XXVI, 35 et seq.); facito nostro more, ut nos quoque tecum inducas. Cum spiritu adoles
aureum illud thymiamaterium, nos ne intermiseris; ipsum est enim quod in secundo
tabernáculo est, de quo plena sapientiae oratio tua sicut incensum dirigitur ad coelestia".
935. De ojficiis, II, VI, 25; PL 16,110.

219
 vă unii pe alţii! Nimic nu este mai binefăcător decât dragostea, nimic
mai plăcut decât pacea. Voi înşivă ştiţi că înaintea tuturor, pururea
v-am iubit pe voi şi încă vă iubesc. Ca fii ai unui singur părinte, să vă
îmbrăţişaţi în dragoste cu adevărat frăţească"936.

în concluzia cărţii a treia din De ojficiis ministrorum, Sfântul

Ambrozie a pus întreaga sa sensibilitate paternă, care nu are altă
preocupare decât aceea de a-i învăţa pe fiii săi Cuvântul lui Dumnezeu:

„Acestea le încredinţez vouă, fiii mei, ca să le păstraţi în sufletele voastre,

voi înşivă veţi încerca, dacă vă sunt de folos. O oarecare îmbelşugare de
exemple vi s-a oferit, căci aproape toate exemplele predecesorilor noştri
şi mai multe cuvinte sunt cuprinse în aceste cărţi, încât deşi limba nu
are prea mult farmec, totuşi istoria trecutului, rezumată oarecum în
exemple, vă va oferi pururea învăţătură bogată"937.

936. De ojficiis, II, XXX, 155; PL 16,146.

937. De officiis, III, XXII, 138; PL 16,184.: „Haec apud vos deposui, filii, quae custodiatis
in animis vestris: quae utrum aliquid profectus habeant, vos probabitis; interim copiam
multam exempeorum offerunt: nam prope omnia Majorum exempla, plurima quoque dicta
his tribus inclusa libris tenentur; ut et si sermo nihil deferat gratiae, series tamen vetustatis
quodam compendio expressa plurimum instructionis confer at".

220
 V. CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI AMBROZIE AL
MEDIOLANULUI LA DEZVOLTAREA TEOLOGIEI

Sfântul Ambrozie a fost, alături de Sfântul Vasile cel Mare, unul

dintre ierarhii cei mai înzestraţi pentru viziunea ecumenică a vremii
sale, înscriindu-se pe linia patristică a epocii, alături de alţi mari
apărători ai Ortodoxiei niceene, având permanent în faţa ochilor
păstrarea credinţei neştirbite: „Trebuie păstrată în toate veacurile credinţa
şi trebuie urmaţi Părinţii"938, iar de Sinodul I ecumenic de la Niceea nu
îl putea „despărţi nici sabia, nici moartea"939.

V. 1. CONTRIBUŢII PE PLAN DOGMATIC

A. Participarea Sfântului Ambrozie la sinoadele apusene din

secolul al IV-lea
In timpul episcopatului Sfântului Ambrozie al Mediolanului au
fost convocate numeroase sinoade, majoritatea pe motive dogmatice.
In întreg secolul al IV-lea, erezia care a provocat cele mai multe
controverse a constituit-o arianismul, erezie ce nega divinitatea
Mântuitorului Hristos. Această învăţătură greşită a dăinuit chiar după
condamnarea ei oficială la Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325.
în Occident, arianismul ajunsese cu o oarecare întârziere, cunoscând
o amploare considerabilă în timpul domniei lui Constantius al II-
lea, devenit împărat şi peste Occident în 351, împărat ce a favorizat
arianismul. în lupta împotriva acestei erezii s-au remarcat, în Apus,
938. Ep. 17, 8, în PL 16, 1003, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 90.
939. Ep. 2 1 , 14, în PL 16,1051, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 115.

221
Sfântul Ilarie de Pictavium si Sfântul Ambrozie al Mediolanului.
t

a. Sinodul de la Sirmium. în anul 376, la trei ani după

alegerea Sfântului Ambrozie ca episcop al Mediolanului, episcopul
Germinius de Sirmium, care spre sfârşitul vieţii începuse să se orienteze
spre Ortodoxie940, a murit. Acest prilej a oferit Sfântului Ambrozie
posibilitatea de a câştiga o a doua metropolă din partea apuseană a
Imperiului la credinţa niceeană. Aici, Sfântul Ambrozie întâlni opoziţia
oficială a împărătesei regente Iustina, mama împăratului Valentinian
al II-lea. în timpul alegerilor noului episcop, arienii au încercat să-i
alunge din biserică; o călugăriţă chiar îl prinse de veşminte şi încercă
să-l tragă afară din biserică. Cu toată această agitaţie, Sfântul Ambrozie
îi spuse liniştit:

„Deşi eu nu sunt vrednic de o preoţie atât de mare, totuşi nu se cuvine

ca tu sau cei de părerea ta să-şi arunce mâinile asupra vreunui preot.
Ar trebui să te temi de judecata lui Dumnezeu, ca să nu ţi se întâmple
ceva rău''941.

A doua zi, călugăriţa muri. Toţi, inclusiv arienii, au văzut în aceste

fapte pedeapsa lui Dumnezeu şi astfel clericii şi credincioşii ortodocşi
au putut alege ca episcop pe Anemius, un niceean convins942. Anemius
împreună cu episcopii ortodocşi din Iliric au contribuit la înfrângerea
arianismului în aceste părţi.
în anul 378943, sub conducerea Sfântului Ambrozie şi a lui
Anemius de Sirmium, în prezenţa împăratului Graţian - caracterizat
de Sfântul Ambrozie ca fiind: „credincios în Domnul, pios şi blând, cu
inimă curată"944 - s-a ţinut la Sirmium un sinod, numit şi „Sinodul din
Iliria". Acest sinod nu a urmărit doar combaterea ultimelor facţiuni
» de

940. Pr. Prof. Dr. Ioan R ă m u r e a n u , „Creştinismul în provinciile romane dunărene

ale Iliricului la sfârşitul secolului al IV-lea", în ST, XVI (1964), nr. 7-8, p. 429.
941. VSA., 11, în PL 14, 32-33.
942. VSA., 11, în PL 14, 32-33.
943. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, pp. 51-55; Pr. Prof. Dr. Ioan R ă m u r ea n u ,
„Creştinismul în provinciile romane dunărene", p. 432.
944. De obitu Valentiniani consolatio (Mângâiere despre moartea lui Valentin), 74, în PL
16,1441.

222
arieni, în provinciile romane sud-dunărene, ci şi combaterea ereziei
pnevmatomahilor sau a macedonienilor, care negau dumnezeirea
Duhului Sfânt, erezie răspândită mai ales în părţile răsăritene ale
Imperiului945.
Teodorei al Cirului a păstrat în Istoria bisericească documentele
sinodului de la Sirmium din anul 378:
1. Un rescript al împăraţilor Valentinian al II-lea, Valens şi
Graţian, adresat episcopilor din Asia, Frigia, Caria şi Pacaţia946. Unele
idei din acest rescript seamănă foarte mult cu cele din primele două
cărţi ale scrierii De fide, pe care Sfântul Ambrozie a scris-o imediat
după întoarcerea sa de la acest sinod.
2. Un Simbol sau o Mărturisire de credinţă, alcătuită de episcopii
întruniţi la Sirmium947.
9

3. O Scrisoare sinodală adresată tot episcopilor din Răsărit,

cărora li s-a trimis şi rescriptul imperial948.
4. Douăzeci şi patru de anatematisme949, pe care, chiar dacă Teodoret
le pune pe seama papei Damasus, cercetătorii de azi au stabilit că ele
au fost date de acest sinod şi par a fi chiar opera Sfântului Ambrozie950.
Nu cunoaştem numărul sinodalilor de la Sirmium, însă
preşedinţia sinodului, cu siguranţă, a aparţinut episcopului Anemius,
ajutat de Sfântul Ambrozie.
Merită să amintim câteva fragmente din mărturisirea de credinţă
de la Sirmium:

„Noi însă gândim ca şi sinoadele de acum, de la Roma sau din Galia,

că este Una şi Aceeaşi fiinţă a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
în trei Persoane, adică în trei ipostase desăvârşite. Mărturisim iarăşi
945. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, pp. 55-56.
946. T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria bisericească, IV, 8, tra d . ro m ., în PSB, v o i.
44, pp. 161-162.
947. T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria bisericească, IV, 8, în PSB, voi. 44, pp. 162-
163
948. T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria bisericească, IV, 9, în PSB, v o i. 4 4 , p p . 163-
165.
949. T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria bisericească, V, 11, în PSB, v o i. 4 4 , pp. 2 1 4 -
217
950. Jean -Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, p. 51.

223
 după expunerea de la Niceea şi că Fiul lui Dumnezeu, Cel deofiinţă, S-a
întrupat din Sfânta Fecioară Maria şi S-a sălăşluit între oameni şi că a
îndeplinit toată iconomia pentru noi prin naşterea, patimile, învierea şi
înălţarea Sa la Ceruri. Şi va veni iarăşi ca să ne răsplătească după felul
de viaţă al fiecăruia, la ziua judecăţii, văzut în trup, dar arătându-şi
puterea Sa dumnezeiască, fiind Dumnezeu purtător de trup şi nu om
purtător de Dumnezeu. Anatematizăm pe cei care gândesc cele contrarii
şi pe cei care nu anatematizează în mod sincer pe oricine zice că Fiul nu
a fost înainte de a se naşte"951.

b. Sinodul de la Aquileia. în anul 381, împăratul Graţian a dat

un rescript prin care a convocat un sinod la Aquileia pentru partea
apuseană a Imperiului, ca să oprească certurile cu privire la dogme
şi învăţătura Bisericii şi să rezolve orice neînţelegere doctrinară952.
Prefectul Italiei, Syagrius, a trimis acest rescript episcopilor din
Occident, precum şi celor din Orient, în termeni prin care le lăsa
libertatea, dacă vor, să vină la sinod953. Sfântul Ambrozie, se pare că
îl convinsese pe împăratul Graţian să convoace un sinod restrâns,
fără participarea orientalilor, înclinaţi spre subtilităţi filosofice şi
teologice, unii chiar favorabili arianismului, şi astfel, cei doi episcopi
arieni judecaţi de sinod, Palladius şi Secundian, ar fi putut scăpa, de
anatematizare954. Motivele invocate erau oboseala drumului, vârsta
înaintată a episcopilor etc.:

„Ambrozie, episcop al cetăţii Mediolanum, respectat şi prin meritele

vieţii sale şi prin vrednicia faţă de Dumnezeu, a arătat că nu e nevoie
de mulţime acolo unde adevărul nu e lucrător în mai mulţi, ci în mai
puţini, şi că, faţă cu diferite păreri împotrivă, preoţii din localităţile

951. T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria bisericească, IV, 9, 9-11, în PSB, voi. 44, pp.

162-163.
952. Gesta Concilii Aquileiensis, 7, în PL 16, 957, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 57. Cf.
Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, p. 81; Pr. Prof. Dr. Ioan R ă m u r e a n u , „art. cit.",
p. 441.
953. Gesta Concilii Aquileiensis, 7, în PL 16, 857, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 57.
954. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, pp. 81-82; Pr. Prof. Dr. Ioan R ă m u r ea n u ,
„Creştinismul în provinciile romane dunărene", p. 442

224
 vecine ale Italiei sunt de ajuns şi prea de ajuns. Am socotit că trebuie
să-i scutim de oboseală pe veneraţii bărbaţi din localităţi îndepărtate,
pentru ca nu cumva vreunul, istovit de bătrâneţe, de vreo slăbiciune
trupească, sau de sărăcia vrednică de laudă, să fie pus pe drumuri"955.

Sinodul de la Aquileia a fost deschis oficial la 3 septembrie 381,

sub preşedinţia episcopului Valerian de Aquileia, asistat de Sfântul
Ambrozie şi Eusebiu de Bolonia, în timpul consulilor Syagrius şi
Eucherius956. Au participat treizeci şi cinci de e p isc o p i957 şi s-a ţinut o
singură şedinţă. Din Imperiul Roman de Răsărit nu a participat niciun
episcop, întrucât aceştia participaseră la Sinodul al II-lea ecumenic
de la Constantinopol, convocat de împăratul Teodosie cel Mare, în
primăvara aceluiaşi an. Din Iliricul oriental au participat doar cei doi
episcopi eretici arieni, condamnaţi de acest sinod, Palladius de Ratiaria
şi Secundian de Singidunum.
Principalele documente rămase de la acest sinod sunt
1. Gesta Concilii Aquileinsis (Lucrările sinodului de la
Aquileia)958, care prezintă practic întreaga discuţie dintre sinodali şi
episcopii anatematizaţi. Cel care a condus propriu-zis discuţiile a fost
Sfântul Ambrozie: „cu hotărârea şi claritatea unui magistrat de carieră"959.
2. Scrisoarea Agimus gratias (Să aducem mulţumiri)960
adresată tuturor episcopilor Galiei, mulţumindu-le pentru participarea
lor la sinod.
3. Scrisoarea Benedictus Deus (Binecuvântat fie Dumnezeu)961
redactată de Sfântul Ambrozie şi adresată împăraţilor Graţian,
Valentinian şi Teodosie; mulţumeşte acestora pentru aprobarea
hotărârilor de la Aquileia.
4. O a treia scrisoare, Provisum est (S-au luat măsuri)962,

955. Gesta Concilii Aquileiensis, 7, în PL 16, 956, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 56.
956. Gesta Concilii Aquileiensis, 1, în PL 16, 955, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 55.
957. Gesta Concilii Aquileiensis, 1, în PL 16, 955, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 55.
958. în PL 16, 955-979, trad. rom., în PSB, voi. 53, pp. 55-71.
959. Louis D u ch esn e , Histoire ancienne de V Eglise, voi. 2, Paris, 1907, p. 474.
960. în PL 16, 980, trad. rom., Ep. 9, în PSB, voi. 53, p. 71.
961. în PL 16, 980-984, trad. rom., Ep. 10, în PSB, voi. 53, pp. 71-74.
962. în PL 16, 984-987, trad. rom., Ep. 11, în PSB, voi. 53, pp. 74-76.

225
adresată aceloraşi împăraţi.
5. A patra scisoare, Quamlibet (Oricât de mult)963, prin care se
mulţumeşte din nou împăraţilor pentru ajutoarele date spre păstrarea
unităţii Bisericii şi cer să-i ajute pentru a se realiza o mai bună legătură
între Bisericile din Apus şi cele din Răsărit.
6. Scrisoarea Sanctum animum (Sfântul suflet)964 este
adresată împăratului Teodosie, pe care îl roagă să dea îndrumări scrise
episcopilor pentru păstrarea rânduielilor în legătură cu alegerile de
noi episcopi, când apărea un scaun vacant.
7. Scrisoarea Videi tuae (Credinţei tale)965, prin care Sfântul
Ambrozie mulţumeşte împăratului Teodosie pentru contribuţia sa
la păstrarea unităţii de învăţătură între Biserica de Apus şi cea de
Răsărit, rugându-1, totodată, să organizeze un sinod ecumenic pentru
combaterea apolinarismului.
Sinodul de la Aquileia, ultimul care s-a ţinut în provinciile romane
ale Ibricului, a condamnat, odată cu episcopii amintiţi, erezia ariană
şi pe toţi cei ce susţineau că Mântuitorul Hristos nu a fost Dumnezeu
adevărat si om adevărat966, afirmând că

„După dumnezeire Fiul este deopotrivă cu Tatăl. Este scris în

Evanghelie că iudeii II prigoneau nu numai pentru că dezlega sâmbăta,
dar şi pentru că numea pe Dumnezeu Tatăl Său, făcându-Se pe Sine
deopotrivă cu Dumnezeu (In V, 18). Aşadar, ceea ce au mărturisit
nelegiuiţii prigonitori nu putem tăgădui noi cei ce credem"967.

După Sinodul de la Aquileia, nicio Biserică, din provinciile

Ibricului, nu se mai găsea în mâinile arienilor.
c. Sinodul de la Roma. în anul 382 s-a ţinut la Roma
un sinod, concomitent cu un sinod de la Constantinopol, la cererea

963. in PL 16, 987-989, trad, rom., Ep. 12, in PSB, vol. 53, pp. 76-77.
964. in PL 16, 990 -993, trad, rom., Ep. 13, in PSB, vol. 53, pp. 78-79.
965. in PL 16, 993-995, trad, rom., Ep. 14, in PSB, vol. 53, pp. 79-80.
966. Ep. 10, 7-10, PE16, 982 -983, trad. rom. in PSB, vol. 53, pp. 73-74.
967. Gesta Concilii Aquileiensis, 35, in PL 16,966, trad, rom., in PSB, vol. 53, pp. 62-63.

226
Sfântului Ambrozie către împăratul Teodosie cel Mare968, care ar fi
dorit să se convoace un nou sinod ecumenic. Occidentalii nu au fost
invitaţi la Constantinopol, iar răsăritenii, rugaţi să vină la Roma, au
refuzat969, trimiţând totuşi trei delegaţi: Paulin al Antiohiei, Epifanie al
Salaminei şi Fericitul Ieronim, cu o scrisoare către sinodalii de aici970.
Conducerea sinodului de la Roma a avut-o papa Damasus ajutat
de Sfântul Ambrozie. Actele sinodului de la Roma nu s-au păstrat.
Obiectivul acestor două sinoade era rezolvarea schismei antiohiene.
Papa Damasus considera că Sfântul Apostol Petru a condus Biserica
antiohiană, înainte de a veni la Roma, şi, astfel, între aceste două
Biserici există o legătură deosebită şi nu i se părea un abuz intervenţia
lui. Schisma de la Antiohia971 a durat peste 30 de ani. Oraşul avea
doi episcopii Meletie şi Paulin. Episcopul Romei era în comuniune
cu cel din urmă, şi deci privea pe Meletie ca schismatic, ceea ce nu
împiedică pe acesta din urmă de a fi sfânt în ochii Bisericii Apusene,
ca şi Răsăritene. Patriarhul Meletie a murit în timpul Sinodului al II-
lea, al cărui preşedinte a şi fost. Dar şi după moartea lui s-a ajuns ca în
scaunul episcopal al Antiohiei, să fi fost doi pretendenţi: Flavian (381-
404), care era urmaş al lui Meletie, şi Paulin, iar apoi, Evagrie, care era
succesorul lui Paulin (388-392). Sinodul de la Roma a condamnat şi
erezia apolinaristă şi priscilianismul972.
d. Sinodul de la Capua. în iarna anului 391, începutul
anului 392973 s-a convocat la Capua un sinod, care avea ca obiectiv
principal stingerea aceleaşi schisme antiohiene. în anul 392, Evagrie
moare, dar nici după această dată schisma nu a încetat întru totul.

„Sinodul de la Capua a luat două hotărâri cu adevărat ecumenice:

968. Ep. 13, în PL 16, 990 -993, trad. rom., în PSB, voi. 53, pp. 78-79.
969. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, p. 102.
970. T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria bisericească, V, 9, trad. rom., în PSB, voi.
44, pp. 208-213.
971. Despre această schismă a se vedea şi T e o d o r e t E p is c o p u l C ir u l u i , Istoria
bisericească, V, 9-23, trad. rom., în PSB, voi. 44, pp. 208-232.
972. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, p. 104.
973. Cf. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, pp. 254-263 şi p. 541; Homes F.
D u d d en , The Life and Times of. St. Ambrose, voi. 2, Oxford, 1935, pp. 398-399.

227
 una care acorda comuniune tuturor acelora care mărturiseau credinţa
ortodoxă şi a doua care stabilea ca un tribunal alcătuit de Teofil al
Alexandriei şi de episcopii egipteni să fie instituit spre a examina cazul
celor doi episcopi din Antiohia ”97i.

Sfântul Ambrozie scrie, în acest sens, episcopului Teofil:

„Tuturor celor care mărturisesc dreapta credinţă în tot Răsăritul să li

se aducă unitatea de mai înainte, iar acestor doi să li se dea dreptatea
hotărâtă de Sfinţia Ta, căci fraţii şi tovarăşii noştri de preoţie egipteni
vor fi de aceeaşi părere cu tine"9
74975.

O altă problemă de care s-a ocupat sinodul de la Capua a fost

erezia lui Bonosus, episcop de Sardica, ce socotea că Maica Domnului
a mai avut şi alţi copii, după naşterea Mântuitorului Hristos976. Sfântul
Ambrozie a scris despre acest eretic, care se pare că a trimis pe cineva
să-i ceară părerea asupra faptului că i s-a interzis să mai intre în
biserică, în urma condamnării la acest sinod:

„De bună seamă, nu pot spune că n-a fost pe drept învinuit în legătură
cu fiii Măriei şi că nu fără pricină a fost supărarea sfinţiilor voastre977,
cum că din acelaşi pântece de Fecioară din care S-a întrupat Hristos
s-ar mai fi născut şi alţi copii. Căci Domnul Iisus n-ar fi ales să se nască
din Fecioară dacă ar fi judecat-o atât de nestăpânită, încât acel sălaş
de naştere trupească a Domnului, acel palat al împărăţiei veşnice să-l
murdărească primind sămânţă omenească"978.

974. Pr. Prof. Dr. Ioan G. C o m a n , „Elemente ecumenice în orizontul istoric al

Sfântului Ambrozie", în Ort, XXVII (1975), nr. 2, p. 250.
975. S fâ n tu l A m b r o z ie , Ep. 56, 2, în PL 16,1220, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 235.
976. Homes F. D u d d en , The Life and Times of St. Ambrose, voi. 2, p. 402.
977. Este vorba despre Părinţii de la sinod.
978. Scrisoare despre procesul lui Bonosus, 2-3, în PL 16, 1223, trad. rom., în PSB, voi.
53, p. 236.

228
 e. Sinodul de la Mediolanum. în anul 393979, Sfântul
Ambrozie a ţinut la Mediolanum un sinod pentru condamnarea
ereziei călugărului Iovinian, ca urmare a unei scrisori primite de la
Papa Syriciu980. Iovinian a fost condamnat de acest sinod ca fiind
vinovat de erorile maniheiste981.

B. Apărarea ortodoxiei în faţa marilor erezii ale timpului său

a. Arianismul. încă de la începutul episcopatului său,
Sfântul Ambrozie a intat în legătură cu Sfântul Vasile cel Mare, care
era cunoscut şi în Apus, mai ales prin corespondenţa pe care o purta
cu Bisericile occidentale din Italia şi Galia982 şi prin activitatea lui
împotriva arianismului. Scrisorile Sfântului Ambrozie către Sfântul
Vasile nu s-au păstrat, însă s-a păstrat o scrisoare de răspuns a Sfântului
Vasile cel Mare, în care îl felicita pe Sfântul Ambrozie pentru alegerea
sa ca episcop al Mediolanului şi în acelaşi timp îl îndemna la păstrarea
dreptei credinţe, moştenite de la Sfinţii Părinţi:

„O, omule al lui Dumnezeu, pentru că nu de la oameni ai primit sau

ai învăţat Evanghelia lui Hristos, ci însuşi Domnul te-a adus dintre
judecătorii pământului şi te-a aşezat pe scaunul Apostolilor, luptă-
te lupta cea hună, vindecă neputinţele poporului, dacă pe cineva l-a
atins cumva boala nebuniei ariene, înnoieşte vechile căi ale Părinţilor
şi sileşte-te să construieşti mai departe, prin continuitatea legăturilor
noastre, temelia dragostei, pe care ai pus-o faţă de mine"983.

Această scrisoare a însoţit moaştele Sfântului Dionisie, fost

979. Homes F. D u d d en , The Life and Times of St. Ambrose, voi. 2 , p. 3 9 5 ; Jean-Remy
P a la n q u e , Saint Ambroise, p p . 5 4 5 -5 4 6 .
980. Scrisoarea papei Syriciu către Biserica din Mediolanum, în PL 16, 1161 B-1163 C,
trad. rom., în PSB, voi. 53, pp. 200-201.
981. S fâ n t u l A m b r o z ie , Ep. 42, 13, în PL 16,1161 B-1163 C, trad. rom., în PSB, voi.
53, p. 204.
982. Paul A l la rd , Saint Basile, col. „Les saints", ediţia a V-a, Ed. Lecoffre, Paris,
1929, p p . 1 2 9 -132 .
983. S fâ n t u l V a s il e c el M a r e , Scrisoarea 197,1, în PG, 32, 709.

229
episcop de Mediolanum înaintea arianului Auxenţiu984. Moaştele au
fost aduse, la cererea Sfântului Ambrozie, din Cezareea Capadociei
unde fusese exilat, la Mediolanum. Din această scrisoare se vede în
mod clar atitudinea de apărare a credinţei niceene în faţa atacurilor
ariene, încă din primele luni ale episcopatului Sfântului Ambrozie,
atitudine întărită de cererea moaştelor Sfântului Dionisie:
9

„Atenţia şi râvna ta faţă de prea fericitul985 episcop Dionisie

mărturisesc întreaga ta dragoste fa ţă de Domnul, cinstire faţă de
înaintaşi şi ardoare fa ţă de credinţă. Atitudinea binevoitoare faţă
de împreună-slujitori se referă la Stăpânul Căruia l-au slujit. Cel
ce cinsteşte pe cei ce au luptat pentru credinţă manifestă acelaşi
zel în credinţă, încât una si aceeaşi acţiune dă mărturie de multă
virtute"986.

Arianismul apusean a fost mai puţin studiat, fapt puţin

surprinzător datorită sărăciei izvoarelor despre această erezie, situaţie
diferită de Răsărit, cât şi datorită faptului că „nu este atât de interesant
ca cel manifestat în Răsărit"987. Scrierile lui Michel Meslin988, Manlio
Simonetti989, Roger Gryson990, Daniel Williams991 şi Maurice Wiles992 au
început să clarifice contextul ereziei ariene în Apus993.

984. Auxenţiu l-a precedat în scaunul de Mediolanum pe Sfântul Ambrozie.

985. Sfântul Ambrozie îl numeşte pe Sfântul Dionisie cu aceleaşi cuvinte: „beatus
Dionysius", cf. Ep. 63, 70, în PL, 16,1260.
986. S f â n t u l V a s il e c el M a r e , Epistola 197, 2, în PG 32, 712.
987. Maurice W il e s , Archetypal Heresy: Arianism through the Centuries, Oxford, 1996,
p. 35.
988. M. M e s l in , Les Ariens de V Occident: 335-430, Paris, 1967.
989. M. S im o n e t t i , „Arianesimo latina", în Studi Medievali, VIII (1967), nr. 2, p. 663-
744; M. S im o n e t t i , „La politica antiariana di Ambrogio", în A E, pp. 265-285.
990. Scolies ariennes sur le Conci/e d'Aqui/ee, introduction, texte latin, traduction et
notes par Roger Gryson, în SC, nr. 267,1980.
991. Daniel W il l ia m s , Ambrose of Milan and the End of the Nicene-Arian Conflicts,
Oxford, 1995.
992. Maurice W il e s , Archetypal Heresy. Arianism through the Centuries, Oxford,
Clarendon Press, 1996, 204+X pp.
993. Virginia B u r r u s , „Equipped for Victory: Ambrose and the Gendering of
Orthodoxy", în JECS, 4 (1996), nr. 4, pp. 461-475.

230
 Arienii latini sunt în general numiţi neo-arieni, iar după 359,
homoieni994. Aceştia accentuau faptul că nu există nicio mărturie
scripturistică pentru termenul deofiinţă (dpoovoLOQ ), pe care Biserica
l-a introdus în mod oficial la Niceea în 325, ci susţineau că Mântuitorul
Hristos era ca Dumnezeu (opoioi;, similis=asemănător), pe baza textului
de la Marcu X, 18: „Iar Iisus i-a răspuns: De ce-mi zici bun? Nimeni nu este
bun decât unul Dumnezeu"995.
Cu prilejul desfăşurării sinodului de la Sirmium, la cererea
împăratului Graţian, Sfântul Ambrozie a scris lucrarea De fide ad
Gratianum Augustum libri quinque (Cinci cărţi despre credinţă către
împăratul Gratian)996. Primele două cărţi, aşa cum am văzut, au fost
alcătuite în anul 378, imediat după întoarcerea sa de la Sinodul de
la Sirmium997. Următoarele trei au fost scrise în 380. Scopul principal
al acestei scrieri este dovedirea dumnezeirii Mântuitorului Hristos,
consubstanţialitatea şi perfecta egalitate a Fiului cu Dumnezeu Tatăl.
Principalele idei dogmatice din această scriere sunt: Fiul lui Dumnezeu
nu este separat de dumnezeirea Tatălui şi nu îi este cu nimic inferior
Acestuia; respingând toate obiecţiile arienilor, între Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh este o unitate care exclude orice diferenţă de substanţă,
voinţă
> sau lucrare.
Deoarece fiinţa dumnezeiască este una si aceeaşi în fiecare din
i i i

cele trei Persoane, ele sunt unite într-un mod de nedespărţit şi se

întrepătrund reciproc, locuiesc una în alta. De aceea Tatăl este în Fiul şi
locuieşte în Fiul fără separaţie sau amestecare de Persoane998; Fiul este
întotdeauna „cu Tatăl" şi „în Tatăl" „şi niciodată nu este fără Tatăl"999
şi „la fel cum Tatăl este în Fiul şi Fiul este în Tatăl, la fel şi Duhul Sfânt

994. Peter Iver K a u fm a n , „Diehard Homoians and the Election of Ambrose", în

JECS, 5 (1997), nr. 3, p. 422; cf. şi George D e m a c o p o u lo s , „Problematic Sources:
A Survey of Recent scholarship Concerning Ambrose of Milan and the Defeat of
Western Homoianism", în The Greek Orthodox Theological Review, 42 (1997), nr. 3-4,
pp. 359-373.
995. Raniero C a n t a l a m e ssa , „Sânt' Ambrogio di fronte ai grande dibattiti teologici
del suo secolo", în A E, pp. 492-493
996. PL 16, 527- 698.
997. Virginia B u r r u s , „Equippedfor Victory”, pp. 465-466.
998. De fide IV, III, 35; PL 16, 623-624.
999. De fide, IV, VIII, 88; PL 16, 634.

231
este în Tatăl şi în Fiu l"1000. Este imposibil ca o Persoană să fie „singură,
fără celelalte"1001, oriunde este una, acolo sunt şi celelalte1002; deci
dacă noi primim una, le primim şi pe celelalte; dacă mărturisim una,
mărturisim şi pe celelalte1003; dacă învăţăm greşit despre una, învăţăm
greşit şi despre celelalte1004.
Trebuie notat faptul că în învăţătura Sfântului Ambrozie despre
Sfânta Treime nu există nicio urmă de subordinaţionism. In scrierile
sale, întâlnim deseori întrebuinţat termenul opoovcuoi; chiar sub
forma lui grecească. Cele trei Persoane Treimice sunt egale şi veşnice:

„Treime necreată şi nepătrunsă, care este una veşnică şi mărită, nu

admite nici diferenţe temporale, nici grade de prioritate''1005; „Sfânta
Treime, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, [...] este fără timp, fără
rând"1006.

Dumnezeirea nu admite nicio lipsă de egalitate şi de aceea

ordinea Persoanelor din formula de botez, spre exemplu, nu implică
nicio treaptă de rang1007 şi mărturisirea neofitului că el crede în Tatăl,
în Fiul şi în Duhul Sfânt, nu este o mărturisire că ar crede în

„cel mai mare, în cel mai mic şi în ultimul, ci prin aceeaşi

făgăduinţă şi chezăşie a gurii tale te-ai legat să crezi în Fiul
deopotrivă cum crezi şi în Tatăl"1008.

Naşterea Fiului lui Dumnezeu din veci din Tatăl este o taină,
care depăşeşte puterea de înţelegere a oamenilor1009. Ea nu poate fi

1000. Despre Duhul Sfânt, III, 1, 6; PL 16, 778, trad. rom., pp. 156-157.
1001. Expositionis in Lucam II, 92; PL 15, 1669.
1002. Despre Duhul Sfânt, I, XI, 122; PL 16, 733, trad, rom., p. 79.
1003. Despre Duhul Sfânt, I, III, 42; PL 16, 714, trad, rom., pp. 46-47.
1004. De fide, V, 6, 88; PL 16, 666.
1005. De fide, IV, 11,146; PL 16, 645.
1006. Ep. 44, 3; PL 16,1177, trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 210.
1007. De fide, V, 9,116-118; PL 16, 672-673.
1008. De Mysteriis, V, 28; trad, rom., în PSB, voi. 53, p. 16.
1009. De fide, l, 10, 64; PL 16, 543.

232
explicată de către filosofie1010 sau prin analogii cu experienţa din lumea
aceasta1011. Este mai bine de a ne abţine să cercetăm în mod curios
această taină1012. Naşterea Fiului lui Dumnezeu din Tatăl este atestată
de Sfânta Scriptură şi trebuie să ne bizuim pe autoritatea acesteia1013.
Se pot afirma următoarele lucruri: Naşterea Fiului lui Dumnezeu
este o naştere din veşnicie, aparţinând nu ordinei temporale, ci celei
veşnice1014. Fiul nu are început, ci este deofiinţă şi coetern cu Tatăl1015.
Sfântul Ambrozie foloseşte vechea comparaţie cu lumina care este
concomitentă şi nedespărţită de sursa ei1016.
La Sinodul de la Aquileia, Sfântul Ambrozie mărturisea: „După
trup, Fiul este mai mic decât Tatăl, dar după dumnezeire este deopotrivă cu
Tatăl"1017.
Chiar şi după Sinodul de la Aquileia, Sfântul Ambrozie s-a
confruntat cu unii reprezentanţi ai arianismului1018. Astfel, el a trebuit
să protesteze împotriva deciziei împărătesei Iustina de a pune la
dispoziţia arienilor o biserică din afara zidurilor oraşului1019. Chemat
fiind să trateze cedarea bisericii, în primăvara anului 385, Sfântul
Ambrozie a fost susţinut de populaţia aflată în palatul imperial.
Umilinţa suferită de împărăteasa Iustina fusese prea mare ca aceasta
să fie dispusă să o uite1020. La începutul anului 386, i s-a cerut Sfântului
Ambrozie să predea biserica mare din Mediolanum episcopului
Mercurinus1021. în Duminica Floriilor, Sfântul Ambrozie a rostit o
omilie, Discurs împotriva luiAuxenţiu în legătură cu predarea bisericilor1022.

1010. De Incarnatione, II, 7; PL 16, 820.

1011. D efide, l, 10, 63; PL 16, 543.
1012. Defide, 1 ,10, 65; PL 16, 543.
1013. D efide, IV, 1,1; PL 16, 617.
1014. D efide, I, IX, 60; PL 16, 542.
1015. D efide, I, 8, 54; PL 16, 540-541.
1016. De fide, 1 ,13, 79; PL 16, 547.
1017. Lucrările Sinodului de la Aquileia, 37, în PSB, voi. 53, p. 63.
1018. Manüo S im o n e t t i , „La politica antiariana di Ambrogio", în A E, p. 276.
1019. T e o d o r e t de C ir , Istoria bisericească, V, 13,1-6, în PSB, voi. 44, pp. 217-218.
1020. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, II/l, p. 286; Hervé
S a v o n , Am broise de M ilan (340 -397), pp. 193-208.
1021. Mercurinus îşi luase al doilea nume de Auxenţiu pentru a accentua identitatea
de învăţătură dintre el şi episcopul arian predecesor Sfântului Ambrozie.
1022. Hervé S a vo n , Am broise de M ilan (340 -397), p. 199.

233
Atunci, Sfântul Ambrozie împreună cu credincioşii nu au mai părăsit
biserica spre a o ceda arienilor.
învăţătura Sfântului Ambrozie despre dumnezeirea
Mântuitorului Hristos şi deofiinţimea celor trei Persoane Treimice
este puternic influenţată de Părinţii răsăriteni, înscriindu-se pe linia
Ortodoxiei ecumenice. Lucru firesc de altfel. Cu teologia Sfântului
Atanasie cel Mare1023, Sfântul Ambrozie luase contact încă din copilărie,
pe când Sfântul Atanasie, episcopul Alexandriei se afla în exil la Trier.
Nu este exclus ca Sfântul Atanasie să fi fost primul învăţător al dreptei
credinţe al Sfântului Ambrozie, ţinând cont de importanţa familiei
sale în Trier şi că întreaga sa familie avea puternice rădăcini creştine.
Cu Sfântul Vasile cel Mare a corespondat în primul an al episcopatului
său, perioadă în care i-a aprofundat şi scrierile acestuia. Origen, Didim
cel Orb, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa,
Sfântul Chirii al Ierusalimului sunt alte personalităţi răsăritene ce au
influenţat mult învăţătura teologică a Sfântului Ambrozie.
b. Macedonianismul. Subordinaţionismul arian afecta nu numai
egalitatea dintre Tatăl şi Fiul, ci şi pe aceea dintre Duhul Sfânt şi celelalte
două Persoane din Sfânta Treime. Erezia împotriva Duhului Sfânt a
fost pusă în circulaţie de către Macedonie, episcop de Constantinopol
(f 362), şi avea să-i poarte numele. în anul 376, după ce macedonienii
au fost combătuţi de către Sfântul Atanasie cel Mare si Sfântul Vasile
» j

cel Mare, aceştia s-au întrunit într-un sinod la Cizic, unde au adoptat o
mărturisire de credinţă în care Duhul Sfânt era considerat creatură, aşa
cum făcuseră arienii cu Fiul. Disputa despre Persoana Duhului Sfânt
avea să se întindă în aproape întreg Imperiul Roman. Papa Damasus
(t 384) a introdus şi în teologia apuseană noţiunea de naşterea din veci
a Fiului din Tatăl,' iar în mărturisirea de credinţă
» din 375 a declarat:

„Dacă va spune cineva că Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt dintotdeauna, să

fie anatema. Dacă va spune cineva că Duhul Sfânt nu este cu adevărat
şi imediat din fiinţa Tatălui, ca şi Fiul, să fie anatema"1024.

1023. Cf. Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, „Problema omousios la Sf. Atanasie
cel Mare", în Mitropolia Olteniei, an. XV (1963), nr. 1-2, pp. 3-20.
1024. Papa D a m a su s , Decreta, în PL 130, 658; cf. Joseph T u r m e l , Histoire des dogmes,

234
 Scrierea De Spiritu Sancto libri tres, ad Gratianum Augustum (Trei
cărţi despre Duhul Sfânt către împăratul Gratian)1025 scrisă în anul 381,
completează lucrarea anterioară, De fide, cu învăţătura despre Sfântul
Duh. în cartea I, Sfântul Ambrozie demonstrează că Sfântul Duh este
Dumnezeu adevărat si > nu o creatură a lui Dumnezeu. Cărţile » a Il-a
şi a IlI-a sunt consacrate unirii perfecte care există între Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh, unitate fiinţială, de voinţă şi lucrare.
Duhul Sfânt este Persoană ca celelalte două Persoane ale Sfintei
Treimi, de aceea El nu se supune cuiva,

„vreunei puteri străine sau vreunei judecăţi omeneşti, ci este stăpân

peste judecata Sa, împărţind toate după hotărârea propriei voinţe"1026.

Sfântul Duh nu este creatură, ci deasupra oricărei creaturi,

pentru că este Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt ni se dă harul, acelaşi har
aparţinând deopotrivă celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Harul
fiind unul, aparţinând celor Trei, aceeaşi închinare se va atribui celor
trei Persoane:

„Prin urmare, după cum ne închinăm în Hristos, tot aşa, datorită

unităţii aceleaşi puteri în Dumnezeu - Tatăl, ne închinăm şi Duhului;
în acelaşi timp ne închinăm Tatălui în Duh1027.

Sfântul Ambrozie, ca şi Părinţii răsăriteni contemporani lui,

Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie
de Nazianz, învăţa că Sfântul Duh este deofiinţă cu Dumnezeu Tatăl
şi cu Fiul. Sfântul Duh este atotputernic, omniprezent, atotştiitor,
conlucrează cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi pentru
mântuirea oamenilor1028. Unde este Tatăl acolo este şi Fiul, iar unde

voi. II, Paris, 1932, p. 184.

1025. P L 1 6 , 703 - 816.
1026. Despre Duhul Sfânt, I, 2, 28; PL 16, 711, trad, rom., p. 42.
1027. Despre Duhul Sfânt, III, X, 82, PL 16, 795; trad, rom., p. 185.
1028. Despre Duhul Sfânt, 1 ,11,120-122; PL 16, 733; trad, rom., pp. 78-79.

235
este Fiul, acolo este si Duhul Sfânt1029.
Având aceeaşi fiinţă, aceeaşi lucrare şi aceeaşi putere, cele trei
Persoane ale Sfintei Treimi sunt Una, nu Unul1030.
în ceea ce priveşte cinstirea ce I se cuvine Duhului Sfânt, Sfântul
Ambrozie spunea:

„Aşadar, fiindcă trebuie să ne închinăm tainei întrupării, iar întruparea

este lucrarea Duhului [...], nu încape îndoială că însuşi Duhului
trebuie să I ne închinăm, atâta vreme cât ne închinăm Aceluia Care,
după trup, S-a născut de la Duhul Sfânt''1031.

Prin urmare, după cum ne închinăm Mântuitorului Hristos, tot

aşa, datorită unităţii aceleeaşi puteri, în Dumnezeu-Tatăl ne închinăm
şi Duhului1032.

„Deci ne închinăm Tatălui ca şi Fiului şi Sfântului Duh, pentru că ne

închinăm Sfintei Treimi"1033.

Sinodul de la Sirmium din 378 şi Sinodul al II-lea ecumenic de la

Constantinopol din 3811034 au condamnat pe ereticii pnevmatomahi şi
încă odată pe arieni.

c. Apolinarismul. încercând, cu bună credinţă, să combată

arianismul, Apolinarie de Laodiceea (310-390)1035pornea de la concepţia
trihotomică platoniciană conform căreia omul e compus din trup
material (aúpa sau oăpO , suflet animal (ipvxr¡ âAoyoc.) şi suflet raţional şi
A

nemuritor (voüg), susţinând că la întrupare, Domnul Hristos a primit

1029. Despre Duhul Sfânt,, I, 11,122; PL 16, 733, trad, rom., p. 79.
1030. Despre Duhul Sfânt, II, 12,141-142; PL 16, 773; trad, rom., pp. 146 -147.
1031. Despre Duhul Sfânt, !II, 11, 80; PL 16, 829; trad, rom., p. 184.
1032. Despre Duhul Sfânt, III, 11, 82; PL 16, 829; trad, rom., p. 185.
1033. Despre Duhul Sfânt, III, 11, 84; PL 16, 830; trad rom., p. 186.
1034. Demetrios J. C o n st a n t e l o s , „Toward the Convocation of the Second
Ecumenical Synod", în The Greek Orthodox Theological Review, T J (1982), pp. 395-405.
1035. Mai multe informaţii despre Apolinarie la Pr. Prof. loan G. C o m a n , Patrologie,
vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, pp. 567-575.

236
un trup omenesc cu suflet animal, lipsit însă de sufletul raţional,
deoarece locul raţiunii sau al minţii l-a luat Logosul (Adyoţ), Cuvântul lui
Dumnezeu. Dumnezeu şi omul au format, după Apolinarie, o singură
fire; formula lui generală este „o singură fire întrupată a lui Dumnezeu
Cuvântul (\ua (pvoic, tov @ eov Âoyov oeapK copevrj)", ea fiind preluată
şi de Sfântul Chirii al Alexandriei care o considera a precursorului său
alexandrin, Sfântul Atanasie cel Mare. Totuşi, Sfântul Chirii a explicat-o
în sens perfect ortodox. împotriva învăţăturii lui Apolinarie, un sinod,
din 362, ţinut la Alexandria, afirma deplina omenitate a lui Hristos.
Deşi combătut de prietenii săi, sfinţii Atanasie, Grigorie de
Nazianz şi Grigorie de Nyssa, Apolinarie a persistat în eroarea lui,
motiv pentru care Sinodul al II-lea ecumenic (381) s-a ocupat şi de
învăţătura lui, afirmând integritatea naturilor umană şi divină în
Persoana unică a Mântuitorului Hristos.
Sfântul Ambrozie a alcătuit lucrarea De incamationis Dominicae
sacramento (Despre taina întrupării Domnului)1036, scrisă între 381-382,
atât împotriva arienilor, cât şi a apolinariştilor. Contra anomeilor,
Sfântul Ambrozie explică diferenţa dintre născut şi nenăscut, care nu
sunt însuşiri fiinţiale şi, în consecinţă, Tatăl este egal cu Fiul; contra
omeienilor porneşte de la ideea că Dumnezeu este absolut simplu şi
chipul Său, Cuvântul, nu poate fi decât perfect. Cea mai mare parte a
scrierii se ocupă cu respingerea părerilor lui Apolinarie, pe care totuşi
nu-1 numeşte nici măcar o singură dată în această carte. După Sfântul
Ambrozie, însăşi finalitatea întrupării, mântuirea, este ruinată de către
apolinarism1037. Mântuitorul Hristos este Unicul Fiu al lui Dumnezeu,
născut din Tatăl din veşnicie, după dumnezeire, şi născut din Fecioara
Maria ca om adevărat, complet1038, având atât trup cât şi suflet raţional;
consubstanţial cu Tatăl după dumnezeirea Sa, dar consubstanţial
cu oamenii, după natura Sa umană; dacă Mântuitorul nu a avut un
suflet raţional, atunci întruparea nu a fost reală1039. Sfântul Ambrozie

1036. PL 16, 8 1 7 - 8 4 6 .
1037. Cf. Raniero C a n t a l a m e ssa , „Sânt' Ambrogio di fronte ai grande dibattiti
teologici del suo secolo", în A E, pp. 4 9 4 -5 0 2 .
1038. De Incarnatione, 6 3 , în PL 16, 8 3 4
1039. De Incarnatione, 11, în PL 16, 821

237
accentuează faptul că Mântuitorul Hristos are două firi, divină şi
umană, neseparabile şi neamestecate1040 în unica Persoană a Fiului lui
Dumnezeu întrupat1041.

„Aşadar, a scris Sfântul Ambrozie, episcopului Sabinus1042, deşi era în

plinătatea Dumnezeirii, S-a golit de aceasta şi a primit plinătatea firii
şi a desăvârşirii omeneşti. După cum nu-i lipsea nimic ca om, pentru ca
să fie desăvârşit în ambele chipuri. Apolinaristul este încercuit şi n-are
încotro să se învârtească, este închis în propria-i plasă"1043.

Mântuitorul lisus Hristos nu doar că este numai om adevărat,

ci El este desăvârşirea omului1044. Către acelaşi Sabinus, Sfântul
Ambrozie spunea:

„Iar împotriva lui Apolinarie, paza ne este îndreptăţită; de aceea

mărturisim că după cum în înfăţişarea lui Dumnezeu n-a lipsit nimic
din fiinţa şi plinătatea dumnezeiască, la fel în acea înfăţişare de om nu
I-a lipsit nimic, prin care să fie judecat ca om neîmplinit, Celui care de
aceea a venit, ca pe tot omul să mântuiască"1045.

d. Iovinianismul. în jurul anului 3911046 apare la Roma o mişcare

antimonastică, condusă de un călugăr, Iovinian, care încerca să
împiedice amploarea ascezei monastice în Apus, ce uneori căpăta şi
uşoare exagerări. învăţătura lui Iovinian o cunoaştem din scrierea
Fericitului Ieronim Adeversus lovinianum. Iovinian susţinea că Maica
Domnului a fost fecioară doar până la naşterea Mântuitorului Hristos,
urmărind astfel minimalizarea valorii fecioriei. El compara starea unei
fecioare cu cea a unei soţii, accentuând superioritatea vieţii conjugale.

1040. De Incarnatione, 75, în PL 16, 837.

1041. H. D u d d en , The Life and Times of St. Ambrose, voi. 2, pp. 593-594 .
1042. Sabinus a fost episcop de Placentia, participant la Sinodul de la Aquileia din
381. Sfântul Ambrozie îi adresează Scrisorile 45-49.
1043. Ep. 4 6 , 6-7, în PSB, voi. 53, p. 218.
1044. Ep. 46, 8, în PSB, voi. 53. p. 219.
1045. Ep. 48, 5, în PSB, voi. 53, pp. 222-223.
1046. H. Dudden, The Life and Times of St. Ambrose, voi. 2, p. 393.

238
Pe de altă parte încerca să minimalizeze postul, susţinând că nu este
nicio deosebire între a te lipsi de hrană şi a o lua cu mulţumire.
Un sinod roman din 392, sub preşedinţia papei Syriciu, l-a
condamnat pe Iovinian, împreună cu alţi opt partizani ai săi: Auxenţiu,
Genialis, Germinator, Felix, Prontin, Marţian, Ianuarie şi Ingenios:

„Nebunia lor mi-a fost adusă la cunoştinţă deîndată, prin scrisori pline
de spaimă, de către credincioşi, de rang şi străluciţi în credinţă1047,
pentru a fi cercetat de judecata preoţească şi îndepărtat tot ceea ce este
potrivnic legii dumnezeieşti şi poruncilor duhovniceşti"10481049.

Papa Syriciu şi-a expus învăţătura sa ortodoxă despre căsătorie

în Scrisoarea către Biserica din Mediolanum, spunând:

„Noi, fără îndoială, nu privim cu dispreţ făgăduinţele căsătoriei la

care suntem de faţă prin îmbrăcăminte potrivită nunţii, dar cinstim cu
mai mare podoabă pe fecioarele nenuntite, care se fac mirese alese lui
Dumnezeu "im .

După condamnarea lui de către sinodul de la Roma, Iovinian se

refugiază la Mediolanum, însă Sfântul Ambrozie, informat de papa
Syriciu, îl condamnă pe el şi pe cei osândiţi de papa Syriciu şi cei
împreună cu el, în sinodul de la Mediolanum din 393, alungându-i
din oraş „ca pe nişte răufăcători"1050. în scrisoarea sa de răspuns către
papa Syriciu, Sfântul Ambrozie demonstrează atât fecioria ante partum
a Maicii Domnului, cât şi pe cea in partum şi post partum1051. Arată
necesitatea postului, spunând:

„Aşadar, cine nu posteşte este dezvelit şi gol, putând fi, oricând,

1047. Este vorba de senatorul Pamachius, care l-a informat despre această erezie şi
pe Fericitul Ieronim; cf. Jean-Remy P a la n q u e , Saint Ambroise, p. 261.
1048. Scrisoarea papei Syriciu către Biserica din Mediolanum, 5, în PSB, voi. 53, p. 201.
1049. Scrisoarea papei Syriciu către Biserica din Mediolanum, 5, în PSB, voi. 53, p. 201.
1050. Ep. 42,13, PSB, voi. 53, p. 204.
1051. Ep. 42, 4-8, în PSB, voi. 53, pp. 202-203.

239
 rănit. Adam, dacă s-ar f i acoperit cu postul, n-ar f i ajuns gol
(Fc III, 7), Ninive a scăpat de moarte prin post (Iona III, 5). Şi
Domnul însuşi spune: «Nu va f i alungat acest neam de demoni
decât prin rugăciune şi post» (Mt XVII, 20) "1052.
iovinienii prin
„strigătul lor sălbatic caută a nu păzi niciun har al fecioriei, nicio
rănduială a neprihanei, a amesteca şi a întina totul, a nu ţine seamă
de treptele feluritelor merite [...]. Ei se prefac că îngăduie căsătoria.
Dar oare poate fi lauda căsătoriei, dacă nu există pentru ei nicio slavă
a fecioriei? Nici noi nu tăgăduim că a fost sfinţită căsătoria de către
Domnul Hristos, Care a spus cu glasul Său dumnezeiesc: «Vor fi
amândoi un trup» (Mt XIX, 2) şi un duh''1053.

e. Sabelianismul. Antiteza arianismului o constituia pentru

Sfântul Ambrozie erezia sabeliană1054. Sabelie susţinea că Dumnezeu
este o singură Persoană, iar ipostasele sunt numai moduri (de aici
şi numele de modalism dat acestei erezii) prin care Dumnezeu Se
descoperă în lume, manifestându-Se în timp ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt.
„Sabelie spune că Tatăl S-a întrupat [...] şi că este o singură Persoană"1055
- spune Sfântul Ambrozie.
Sfântul Părinte, scriindu-i episcopului Sabin, combate erezia
sabeliană, astfel:

„Mărturisirea credinţei este porunca pe care o avem dată de la

mai marii noştri împotriva sabelienilor şi a arienilor, aceea că noi
cinstim pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său Cel Unul-Născut şi pe
Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă, măreţie şi dumnezeire; aceea
că noi ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh, precum este scris (Mt XXVIII, 19), că Fiul, în veşnicie
cu Tatăl, S-a întrupat şi S-a născut din Duhul Sfânt şi din

1052. Ep. 42, 11, în PSB, voi. 53, p. 204.

1053. Ep. 42, 2-3, în PSB, voi. 53, p. 202.
1054. Raniero C a n t a l a m e ssa , „Sânt' Ambrogio di fronte ai grande dibattiti teologici
del suo secolo", în A E, p. 502.
1055. De Paradiso, XII, 58, în PE 14, 30.

240
 Maria Fecioara, egal după dumnezeire cu Tatăl şi în chipul lui
Dumnezeu, adică în toată plinătatea dumnezeirii care locuieşte
în El trupeşte"1056.

V. 2. RECEPTAREA ÎNVĂŢĂTURII TEOLOGICE A 9

SFÂNTULUI AMBROZIE
LA SINOADELE III - VII ECUMENICE

Dimensiunea ecumenică a personalităţii Sfântului Ambrozie

/»V

prezintă diverse aspecte demne de luat în seamă. In ceea ce priveşte

învăţătura teolog ică a Sfântului A m b rozie, n e g ân d im în mod special
la formulările doctrinale hristologice, traduse şi apreciate chiar în
mediile greceşti şi la Sinoadele ecumenice din secolele V-VIII şi care
au contribuit mult la amploarea pe care o va lua cultul Sfântului
Ambrozie în Răsărit:

„Stea de Dumnezeu trimisă asupra pământului Bisericii ai fost,

Părinte Ambrozie, cu lumina învăţăturii si a vieţii tale ceata eresurilor
împrăştiind şi întunericul apostaziei izgonind, iar pe cei necredincioşi,
de la necredinţă la lumina neînserată aducăndu-i, şi pe toţi către
mântuire călăuzindu-i: pe cei care îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia"1057.

Astfel, la Sinodul III Ecumenic de la Efes, din 431, Sfinţii Părinţi

citează din cartea I a lucrării De Fide1058, precum şi din De incamationis
Dominicae sacramento1059.

1056. Ep. 48, 4, în PL 16, 1192, trad. rom . în PSB, voi 53, p. 222.
1057. Condacul al 5-lea din Acatistul Sfântului Ambrozie.
1058. Remy C e il l ie r , Histoire generale des auteurs sacres et ecclesiastique, Paris, 1865,
vol. 5, p. 472.
1059. Remy C e il l ie r , Histoire generale, p. 479.

241
 La Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din 451, s-a citat,
de asemenea, din aceleaşi scrieri amintite mai sus1060.
Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol, din 553, îl
numeşte pe Sfântul Ambrozie ca fiind un Sfânt Părinte normativ
pentru credinţă, alături de Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile
cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie de Nazianz şi
Sfântul Ilarie de Pictavium1061.
La Sinodul al Vl-Iea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) se
citează din D efide1062 şi din Tratatul la Evanghelia după Luca1063.
La Sinodul al VH-lea Ecumenic de la Niceea, din 787, nu se citează
din Sfântul Ambrozie, însă este citat prin Tratatul al treilea contra celor
care atacă Sfintele Icoane al Sfântului Ioan Damaschin1064.

V. 3. RAPORTAREA TEOLOGILOR APUSENI LA

SCRIERILE SI PERSONALITATEA
9

SFÂNTULUI AMBROZIE

Marea autoritate de care s-a bucurat Sfântul Ambrozie încă

din timpul vieţii a crescut şi mai mult după publicarea Confesiunilor
Fericitului Augustin, ce a fost convertit la creştinism şi botezat de către
episcopul Mediolanului1065. Fericitul Augustin a început să-i asculte
predicile sale în anul 384 la Mediolanum, când, ajutat de prefectul

1060. Seven Ecumenical Councils of the Undivided Church. Their Canons and Dogmatic
Decrees, together with the Canons of all the Local Synods Which Have Received Ecumenical
Acceptance (Cele şapte Sinoade ecumenice ale Bisericii nedespărţite. Canoanele şi decretele lor
dogmatice, împreună cu canoanele tuturor sinoadelor particulare, care au primit acceptarea
ecumenică), editate, introducere şi note de Henry R. P e r c iv a l , p. 610.
1061. Seven Ecumenical Councils of the Undivided Church, p. 735.
1062. Seven Ecumenical Councils of the Undivided Church, p. 790.
1063. Seven Ecumenical Councils of the Undivided Church, p. 792.
1064. S fâ n t u l I oan D a m a sc h in , Tratatul al treilea contra celor care atacă Sfintele Icoane,
în PG 94,1408.
1065. Cf. şi Joseph M cC abe, „The Conversion of St. Augustin", în International
Journal of Ethics, 12 (1902), nr. 4, pp. 450-459.

242
Romei, Symmachus, obţine postul de profesor de retorică din acest
oraş. La Mediolanum a fost primit cu multă bunătate de Sfântul
Ambrozie:

„Şi am venit la Milan, la episcopul Ambrozie, cunoscut pe tot

pământul printre cei mai buni, un cucernic cinstitor al Tău, ale
cărui strălucite cuvântări puneau atunci la îndemâna poporului
Tău, cu sârguinţă, grăsimea hranei Tale şi veselia uleiului şi beţia
cumpătată a vinului. Dar la el eram dus de Tine, fără să ştiu, ca
prin el să fiu adus la Tine ştiind " 1066.

La Mediolanum, din convorbirile cu Sfântul Ambrozie şi preotul

Simplicianus, urmaşul Sfântului Ambrozie ca episcop al Mediolanului,
după 397, Fericitul Augustin a descoperit valoarea deosebită a Sfintei
Scripturi1067. La scurt timp după aceasta, în toamna anului 386, el a
renunţat la catedra sa de retor şi s-a retras la proprietatea prietenului
său, gramaticianul Verecundus, la Cassiciacum, lângă Mediolanum,
spre a se pregăti, sub îndrumarea Sfântului Ambrozie, pentru primirea
Botezului. La Cassiciacum a rămas până în martie 387, de unde s-a
întors la Mediolanum, fiind înscris între catehumenii Sfântului
Ambrozie. O lună mai târziu, în noaptea Paştelui din 24 aprilie 387,
Fericitul Augustin primi botezul într-o atmosferă de mare şi strălucită
sărbătoare, împreună cu fiul său Adeodatus şi cu prietenul său Alypius,
săvârşit chiar de Sfântul Ambrozie în catedrala din Mediolanum:
9

„Şi nu mă săturam în acele zile de o dulceaţă uimitoare, gândindu-

mă la adâncimea planurilor Tale pentru mântuirea neamului
omenesc"1068.

Fericitul Augustin cunoştea foarte bine scrierile Părintelui său

spiritual, din care citează foarte mult. Astfel, este citat în: De natura

1066. Fericitul A u g u st in , Mărturisiri, 23, traducere în PSB, voi. 64, pp. 128-129.
1067. Fericitul A u g u stin , Mărturisiri,, VIII, II, 3-4, trad. rom., în PSB, voi. 64, pp.
169-170.
1068. Fericitul A u g u st in , Mărturisiri, IX, VI, 14, trad. rom., în PSB, voi. 64, p. 193.

243
et gratia (Despre natură şi har)1069, De gratia Christi et de peccato originali
(Despre harul Domnului Hristos şi despre păcatul originar)1070, De nuptiis
et concupiscentia (Despre căsătorii şi pofta trupească)1071.
Simplicianus ocupă un loc aparte în viaţa Sfântului Ambrozie. El
este atât îndrumătorul, cât şi succesorul său în scaunul de Mediolanum.
A fost o persoană discretă, dar în acelaşi timp şi influentă, avându-i ca
fii duhovniceşti pe Marius Victorinus, Sfântul Ambrozie şi Fericitul
Augustin. Este unul dintre principalii corespondenţi ai Sfântului
Ambrozie, căruia îi răspunde la unele întrebări legate de anumite
probleme duhovniceşti, având ca punct de plecare exegeza biblică.
Simplicianus recunoştea în ucenicul său autoritatea şi competenţa
sa biblică. Sfântul Ambrozie îl aprecia pe Simplicianus ca un părinte
duhovnicesc, căruia îi purta o iubire filială1072.
Paulin de Mediolanum este un alt apropiat al Sfântului Ambrozie,
care i-a fost secretar în ultimii trei ani din viaţa Sfântului Părinte,
şi care, la îndemnul Fericitului Augustin, i-a scris şi viaţa Sfântului
Ambrozie.
Mediului ambrozianîi aparţine şi un celebru şi prolific predicator,
Maximus, care, se pare că a fost adus pe scaunul episcopal de Torino
de către Sfântul Ambrozie1073. Maximus de Torino l-a imitat atât de
mult pe Sfântul Ambrozie, încât majoritatea predicilor lui au fost puse
în Evul Mediu pe seama Sfântului Ambrozie şi a Fericitului Augustin.
Papa Damasus1074, succesor al papei Liberiu, în scaunul de la
Roma, între anii 367-384, pare a fi preocupat de poezie, probabil sub
influenţa Sfântului Ambrozie.

V. 4. CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI AMBROZIE LA

DEZVOLTAREA CULTULUI SFINŢILOR ÎN APUS

1069. De natura et gratia (Despre natură şi har), LXIII, 74-75, în PL 44, 284-285.
1070. De gratia Christi et de peccato originali (Despre harul Domnului Hristos şi despre
păcatul originar), I, XLIX, 54, în PL44, 385.
1071. De nuptiis et concupiscentia (Despre căsătorii şi pofta trupească), II, 1, în P L44,413.
1072. Ep. 37, 2, în PL 16,1124, trad. rom., în PSB, voi. 53, p. 172.
1073. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, pp. 311-312.
1074. Claudio M o r e s c h in i , Enrico N o r e l l i , Istoria literaturii, pp. 356-357.

244
 Cultul sfinţilor ia o amploare deosebită în secolul al IV-lea şi
devine strâns legat de Sfânta Liturghie. Moaştele sfinţilor se aşezau la
piciorul Sfintei Mese, pe care se săvârşea Jertfa cea nesângeroasă:
„Să treacă victimile triumfului în locul în care Hristos este jertfa.
Deasupra jertfelnicului este Cel ce a pătimit pentru toţi. Sub jertfelnic
sunt cei care au fost răscumpăraţi prin pătimirea Lui. Acest loc îl
hotărâsem pentru mine; căci se cade ca preotul să se odihnească acolo
unde de obicei slujeşte. Dar dăruiesc sfintelor jertfe partea din dreapta,
fiindcă locul acesta se cade martirilor. Să strângem, aşadar, sfintele
moaşte şi să le ducem într-o clădire vrednică de ele şi toată ziua s-o
prăznuim cu credincioasă supunere"1075.

Importanţa capitală a Sfântului Ambrozie în ceea ce priveşte

cultul sfinţilor este aceea că a reuşit să-l lege de Sfânta Liturghie şi nu
de mormântul sfântului, eliminând reminiscenţele păgâne din cultul
adus acestora:

„le-a aşezat sub altar, unde urma să stea propriu-i sarcofag.

Prin această mutare, Gervasius şi Protasius se legau inseparabil
de liturghia de toate zilele, într-o biserică pe care a construit-o
episcopul, în care episcopul însuşi oficia adesea. Astfel, ei sunt un
bun al comunităţii întregi"1076.

Imediat după alegerea sa în scaunul de Mediolanum, Sfântul

Ambrozie s-a îngrijit de aducerea moaştelor Sfântului Dionisie1077 din
Capadocia, înaintaşul său ortodox în scaunul episcopal. După cum
s-a amintit într-o scrisoare pe care Sfântul Vasile i-a adresat-o, reiese
că Sfântul Ambrozie a scris o epistolă şi a trimis o delegaţie milaneză
la arhiepiscopul Cezareei Capadociei pentru a-1 ruga să-i trimită la

1075. Ep. 22,13, în PL 16,1063, trad. rom. în PSB, voi. 53, p. 127.
1076. Peter B r o w n , Cultul sfinţilor. Apariţia şi rolul său în creştinismul latin, traducere
de Doina Lică, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, p. 46.
1077. Sfântul Dionisie este amintit şi în T eo d o r e t E p isc o p u l C ir u l u i , Istoria
bisericească, II, 15,4, în PSB, voi. 44, p. 100.

245
Mediolanum moaştele Sfântului Dionisie1078. Sfântul Dionisie era
cinstit ca sfânt şi în Capadocia, unde se bucura de o mare evlavie şi
a cărui moaşte sunt garantate ca autentice de Sfântul Vasile cel Mare:

„Nimeni să nu ezite. Nimeni să nu se îndoiască. Acesta este nebiruitul

atlet. Domnul cunoaşte aceste oseminte care au dus lupta împreună cu
fericitul suflet [...]. Cei ce au trimis moaştele au fost evlavioşi, iar cei
ce le-au primit au fost scrupuloşi. Nicăieri nu e minciună, nicăieri nu
e viclenie. Dăm mărturie noi. Să nu admiteţi nicio calomnie împotriva
acestui adevăr"1079.

Aducerea moaştelor Sfântului Dionisie a fost relatată de

două tradiţii: una capadociană, prin intermediul scrisorii amintite a
Sfântului Vasile şi alta milaneză, concretizată în două inscripţii votive
pe mormântul Sfântului Dionisie, în cinstea episcopului Aurelius,
îngropat la un loc cu Sfântul Dionisie de Mediolanum1080.
Când Sfântul Ambrozie, în iunie 386, a vrut să sfinţească
biserica construită de el, numită astăzi Biserica Sfântului Ambrozie,
credincioşii i-au cerut să facă această sfinţire cu aceeaşi solemnitate de
9 9 9

care se bucurase Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma. El a răspuns că le

va îndeplini dorinţa dacă va găsi moaştele Sfinţilor martiri Ghervasie şi
Protasie1081, la biserica Sfinţilor Felix şi Nabor, aşa cum i se făcuse în vis
această prevestire. Cu această ocazie, el a scris o scrisoare Marcelinnei,
sora sa1082. Credincioşii se atingeau cu mare evlavie de aceşti sfinţi,
care s-au dovedit a fi mari făcători de minuni:

„Slavă Ţie, Doamne Iisuse, că ai trezit pentru noi astfel de duhuri ale
sfinţilor martiri, în acest timp, când Biserica Ta are nevoie de mari

1078. S fâ n t u l V a s il e c el M a r e , Epistola 197, 2, în PG 32, 712.

1079. S fâ n tu l V a s il e c el M a r e , Epistola 197, 2, în PG 32, 713.
1080. Pr. Prof. Dr. Ioan G. C o m a n , „Sfântul Vasile cel Mare adresează elogii Sfântului
Ambrozie al Milanului. Transferul moaştelor Sfântului Dionisie din Capadocia", în
ST, XXVII (1975), nr. 5-6, pp. 365-366.
1081. VSA 14, în PL 14, 33-34.
1082. Ep. 22, în PE 16,1059-1066, trad. rom. în PSB, voi. 53, pp. 125-129.

246
 ajutoare de la Tine''1083.

Dar aceste minuni, spune Sfântul Ambrozie, nu sunt făcute prin

propria lor putere, ci Hristos, Care sălăşluieşte în trupurile lor este Cel
Care lucrează:

„Ştim că puterea este a Singurului înfăptuitor şi o lăudăm. Nu

interesează însă dacă este o lucrare sau un dar, de vreme ce se dăruieşte
în lucrare si se lucrează în dar. A dăruit altora să săvârşească, dar
f »

lucrează numele Lui în lucrarea lor"10831084.

EI argumentează că moaştele sfinţilor sunt într-adevăr într-o

comuniune strânsă cu Dumnezeu, Care le şi păstrează nestricăcioase1085.
Tot biograful său, Paulin de Mediolanum, relatează despre
descoperirea moaştelor Sfântului Nazarie1086. O parte din aceste
moaşte i le-a trimis episcopului Victricius de Rouen care susţinea că
„partea implică întregul, şi Dumnezeu este pretutindeni complet"1087. Sfântul
Ambrozie menţionează şi alţi sfinţi milanezi, precum: Nabor, Felix,
Victor; aminteşte şi de moaştele Sfinţilor Martiri Vitalie şi Agricola,
aduse din Palestina.
Fiind dat locul cultului martirilor în activitatea pastorală a
Sfântului Ambrozie, nu este uimitor că Paulin de Mediolanum a
insistat asupra acestui aspect de mai multe ori:

„Aceşti m artiri trebuie să fie consideraţi ca susţinători,

apărători şi soldaţi ai lui Hristos, ca îndrum ători duhovniceşti
ai credincioşilor, care prin pătim irea lor au adus bucurie
m am ei lor, Biserica de la M ilan, lipsită de m artiri până la

1083. Ep. 2 2 , 10, în PL 16,1062, în PSB, voi. 53, p. 127.

1084. Ep. 2 2 , 18, în PL 16,1065, în PSB, voi. 53, p. 128.
1085. Gillian C la rk , „Victricius of Rouen: Praising the Saints (Victricius de Rouen:
Despre lauda sfinţilor)", în JECS, VII (1999), nr. 3, p. 367.
1086. VSA 32, în PL 14, 41.
1087. V ic t r ic iu s R o t h o m a g en sis , De laude sanctorum (Despre lauda sfinţilor), VIII, în
PL 20, 450.

247
 descoperirea m oaştelor"wss.

Se pare că Paulin a împrumutat din imnurile scrise de Sfântul

Ambrozie în cinstea martirilor, atât forma, cât şi fondul discursului
său.108

1088. Pr. Prof. Dr. Ioan G. C o m a n , „Elemente ecumenice în Ort, XXVII (1975),
nr. 2, p.256.

248
 EPILOG

Aşa cum s-a putut vedea, printre marile personalităţi care au

ilustrat perioada de aur a literaturii patristice, se numără şi Sfântul
Ambrozie, cel mai important Sfânt Părinte de pe scaunul episcopal
de la Mediolanum. El se impune ca un părinte de o profundă trăire
duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe,
alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul
Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de
Nyssa, Sfântul loan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul
Ieronim şi Fericitul Augustin.
Lucrarea de faţă a încercat să analizeze învăţătura teologică şi
pastorală a Sfântului Ambrozie, străduindu-ne să oferim o monografie
cât mai cuprinzătoare asupra personalităţii acestui Sfânt Părinte, în
contextul secolului al IV-lea al erei creştine.
»
Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, a depus un efort
continuu pentru apărarea credinţei ortodoxe, în faţa ereziilor,
accentuând dumnezeirea Mântuitorului Hristos, împotriva
arianismului, şi a Duhului Sfânt, împotriva pnevmatomahilor; prezintă
învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime, împotriva sabelianismului;
apără fecioria Maicii Domnului şi monahismul, împotriva ereticului
Iovinian. Unitatea Bisericii în Imperiul Roman a fost favorizată şi
ajutată de împăraţii creştini de atunci, care prin aceasta asigurau şi
unitatea imperiului.
Toate frământările doctrinare din epoca sa, semnalate prin
sinoade, tratate, scrisori, arată că ecumenicitatea Bisericii nu poate
fi păstrată fără integritatea şi curăţia credinţei. Activitatea Sfântului
Ambrozie pentru promovarea dreptei credinţe a fost dezvoltată în
numeroase tratate, dintre care unele au fost traduse şi în limba greacă.
învăţătura teologică a Sfântului Ambrozie, având ca fundament
teologia răsăriteană, în mod special a Părinţilor capadocieni, se
dovedeşte a fi un element de întărire pentru Biserica apuseană.
Astfel, în raporturile dintre Bisericile Răsăritului şi ale Apusului,
Sfântul Ambrozie are meritul remarcabil de a fi susţinut necesitatea

249
raporturilor dintre aceste două Biserici.
Cultul sfinţilor este strâns legat de Sfânta Liturghie, iar sfintele
moaşte
j rămân în comuniune harică cu Dumnezeu si» devin făcătoare
de minuni, prin puterea numelui Mântuitorului Hristos. Transferul
moaştelor Sfântului Dionisie, din Capadocia la Mediolanum, a
constituit un serios factor ecumenic, ce a contribuit la întărirea relaţiilor
dintre cele două Biserici. Scrierile şi personalitatea Sfântului Ambrozie
au influenţat numeroşi teologi apuseni, printre care şi Fericitul
Augustin, care a şi fost botezat la Mediolanum, de către Sfântul
Ambrozie. Sfântul Ambrozie este citat deseori şi prezentat drept
garant al credinţei, la Sinodul al IlI-lea Ecumenic de la Efes, Sinodul al
IV-lea Ecumenic de la Calcedon si la Sinoadele V si VI Ecumenice de
9 s

la Constantinopol.
Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia
ecumenică a credinţei, a doctrinei si a tradiţiei creştine. El atribuie o
importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care
este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură
şi viaţă creştină1089. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii
să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită
colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun.
Sfântul Ambrozie a colaborat cu împăraţii Valentinian I, Graţian,
Valentinian II şi Teodosie cel Mare, stabilind legături strânse între
Biserică şi puterea imperială. El a sprijinit pe aceşti împăraţi nu doar
cu sfatul său înţelept, ci şi cu fapta.
Sfântul Părinte a depus un efort sistematic şi plin de stăruinţă
pentru a dizolva comunitatea ariană din Mediolanum şi împotriva
sprijinului perfid dat arianismului de împărăteasa Iustina, mama
lui Valentinian II. A scris împotriva arienilor două tratate dedicate
împăratului Graţian şi a compus imne religioase spre a fi cântate
la slujbă. Alături de această activitate, de combatere a ereziilor, se
situează cea desfăşurată de Sfântul Ambrozie pentru înfrângerea
cercurilor păgâne. Acest lucru poate fi văzut din atitudinea Sfântului
Ambrozie faţă de pretenţia lui Symmachus de a reaşeza statuia zeiţei

1089. Pr. Prof. Dr. I. G. C o m a n , Elemente ecumenice ..., p. 259.

250
Victoria în senat.
în întreaga sa activitate pastorală, Sfânta Scriptură nu reprezintă
doar principalul izvor de învăţătură, ci Cuvântul lui Dumnezeu, pierdut
din inima omului. Astfel, întreaga sa activitate ca ierarh al Bisericii nu
este altceva decât o lucrare de rescriere a Cuvântului lui Dumnezeu în
inima acestuia. în cultul Bisericii noastre, el este asemănat cu Sfântul
Ilie şi cu Sfântul Ioan Botezătorul care, pentru adevărul Scripturii nu
s-au sfiit să înfrunte cu bărbăţie nici chiar pe împăraţi:

„Râvnind proorocului llie şi tot aşa şi lui Ioan Botezătorul, ai înfruntat

bărbăteşte pe împăratul cel ce a săvârşit nedreptatea; împodobit-ai
scaunul ierarhiei dumnezeieşti şi ai îmbogăţit lumea cu mulţimea
minunilor. Pentru aceasta, folosindu-te de dumnezeieştile Scripturi, pe
credincioşi i-ai întărit şi pe necredincioşi i-ai întors la credinţă, ierarhe
Ambrozie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de
greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta"1090.

în ceea ce priveşte dogma Sfintei Treimi, Sfântul Ambrozie învaţă

că cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt
veşnice şi egale între ele atât ca putere cât şi ca cinste. Dumnezeu Tatăl
naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul Sfânt din veşnicie. Naşterea Fiului şi
purcederea Duhului Sfânt din veci din Tatăl sunt proprietăţi personale
ale Tatălui şi taine dumnezeieşti, neputând fi pătrunse cu mintea, ca
întreaga dogmă a Sfintei Treimi. Având unitatea de fiinţă, cele trei
Persoane treimice au şi voinţa şi lucrările comune. Fiul şi Duhul Sfânt
nu sunt creaturi, fiind deofiinţă cu Tatăl.
întrucât Mântuitorul Hristos este o singură Persoană divino-
umană, fiind ipostasul ambelor firi, se stabileşte o comunicare reală
între însuşirile sau lucrările celor două firi; de aceea, mărturiseşte
Sfântul Ambrozie, putem spune că Dumnezeul Slavei a suferit şi Fiul
Omului a coborât din Cer. Din acelaşi motiv, Sfântul Ambrozie nu ezită
să o numească pe Fecioara Maria Maica Domnului. în numeroase scrieri
ale sale dovedeşte, cu argumente scripturistice, că Maica Domnului a

1090. Mineiul pe Decembrie, p. 83.

251
fost fecioară nu doar înainte de naştere, ci şi în timpul naşterii şi după
naşterea Mântuitorului Hristos.
Sfântul Ambrozie este unul dintre marii îndrumători spirituali ai
preoţilor, ce s-a preocupat îndeaproape de instruirea şi desăvârşirea
a .

acestora. învăţătura sa pastorală este cuprinsă îndeosebi m scrierea De

officiis ministrorum, primul tratat sistematic de pastorală din literatura
patristică apuseană, dar şi în scrisorile sale. Preotul trebuie să aibă
mereu în faţa ochilor exemplul Mântuitorului Hristos şi al Sfinţilor
Părinţi. Preotul este purtătorul harului dumnezeiesc şi de aceea trebuie
să aibă o viaţă sfântă şi să fie astfel exemplu pentru toţi credincioşii.
Sfântul Ambrozie este un om al acţiunii, dar, în acelaşi timp, un
ascet si îndrumător duhovnicesc, care îsi iubeşte foarte mult familia,
» ' i i '

fiind totodată respectuos cu îndrumătorii săi duhovniceşti. Sfântul

Ambrozie, autentic trăitor al vieţii în Mântuitorul Hristos, trece la cele
veşnice, la 4 aprilie 397, fiind înmormântat în biserica din Mediolanum,
biserică ce-i poartă numele. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la data de
7 decembrie, ziua hirotoniei sale întru arhiereu. Lucrarea sa de slujire
a Mântuitorului Hristos ca arhiereu al Bisericii timp de douăzeci şi
cinci de ani, este pilduitoare până astăzi în toată lumea creştină.

252
 BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

A. Ediţii ale Sfintei Scripturi

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea

şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, EIBMBOR,
Bucureşti, 1991.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului
Sinod, ediţie diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de
Bartolomeu Valeriu Anania, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
EIBMBOR, Bucureşti, 2001.
3. Biblia sacra: iuxta Vulgatam versionem, adiuvantibus
Bonifatio Fischer [et al.]; recensuit et brevi apparatu instruxit Robertus
Weber, ed. 3 emendata, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1983, 2
voi.

B. Scrieri patristice

а. Scrieri ale Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului

2. Hexaemeron - P L U , 123 - 274; CSEL 32/ 1, pp. 3-261.

2. De Paradiso - PL 14, 275 - 314; CSEL 32/1, pp. 265-336.
3. De Cain et Abel - PL 14,315 - 360; CSEL 32/1, pp. 339-409.
4. De Noe - PL 14, 361-416; CSEL 32/ 1, pp. 413-497.
5. De Abraham - PL 14, 419-500; CSEL 32/ 1, pp. 501-638.
б. De Isaac vel anima - PL 14, 501-534, CSEL 32/ 1, pp. 641 -
700.
7. De bono morţiş - PL 14, 539-568; CSEL 32/ 1, pp. 703-753.
8. De Iacob et vita beata - PL 14,627-670; CSEL 32/ 2, pp. 3-70.

253
 9. De Ioseph - PL 14, 673-705; CSEL 32/ 2, pp. 73-122.
10. De benedictionibus Patriarcharum - PL 14, 707-728; CSEL
32/ 2, pp. 125-160.
11. De fuga saeculi - PL 14, 597-624; CSEL 32/ 2, pp. 163-207.
12. De interpellatione Iob et David - PL 14, 835-890; CSEL 32/
2, pp. 211-296.
13. De apología prophetae David - PL 14, 891-960; CSEL 32/ 2,
pp. 299-355.
14. De Helia et Jejunio - PL 14, 731-764; CSEL 32/ 2, pp. 411-
465.
15. De Nabuthae historia - PL 14, 765-792; CSEL 32/ 2, pp. 469-
516.
16. De Tobia - PL 15, 797-832; CSEL 32/ 2, pp. 519-573.
17. Enarrationes in XII Psalmos Davidicos - PL 14, 963-1238;
CSEL 64.
18. Expositio Psalmi CXVIII - PL 15, 1261-1604; CSEL 62.
19. Expositio Evangelii secundum Lucam - PL 15, 1607-1944;
CSEL 32/ 4.
20 . De OJficiis ministrorum (Despre slujirea preoţilor) - PL 16,
25-184.
21 . De virginibus (Despre fecioare) - PL 16, 187-232.
22. De viduis (Despre văduve) - PL 16, 233-262.
23. De virginitate (Despre feciorie) - PL 16, 265-302.
24. De institutione virginis (Despre educaţia fecioarei) - PL 16,
305-334.
25. Exhortatio virginitatis (îndemn la feciorie) - PL 16, 335-364.
26. De fide ad Gratianum Gratianum Augustum libri quinque
(Cinci cărţi despre credinţă către împăratul Gra'ian) - PL 16,527-698; CSEL
LXX VIII.
27. De Spiritu Sancto libri tres, ad Gratianum Augustum (Trei
cărţi despre Duhul Sfânt către împăratul Gratian - PL 16, 703-816; CSEL
79, pp. 15-222.
28. De incarnationis Dominicae sacramento (Despre Taina
întrupării Domnului) - PL 16, 818-846; CSEL 79, pp. 223-281.

254
 29. Explanatio symboli ad initiandos (Explicarea Simbolului de
Credinţă către catehumeni) - PL 17, 1193-1196; CSEL 73, pp. 1-12.
30. De sacramentis (Despre Taine) - PE 16, 417-462; CSEL 73,
13-85.
31. De mysteriis (Despre Sfintele Taine) - PL 16, 389-410; CSEL
73, pp. 87-116.
32. De paenitentia (Despre Pocăinţă) - PL 16,465-524; CSEL 73,
pp. 117-206.
33. De excessu fratris (Despre moartea fratelui [Satyrus]) - PL
16,1289-1354; CSEL 73, pp. 207-325.
34. De obitu Valentiniani (Despre moartea lui Valentinian I I ) -P L
16,1357-1384; CSEL 73, pp. 327-367.
35. De obitu Theodosii (Despre moartea lui Teodosie) - PL 16,
1385-1406; CSEL 73, pp. 369-401.
36. Sermo contra Auxentium (Discurs împotriva lui Auxenţiu) -
PL 16, 1007-1018.
37. Hymni - PL 16,1409 - 1412 (Imnurile I-XII) şi PL 17,1171
-1 2 2 2 (alte 82 de imnuri atribuite Sf. Ambrozie).
38. Epistolae - PL 16, 875-1286.

Volumele cuprinse în CSEL:

1. IDEM, Opera: Hexameron, De paradiso, De Cain, De Noe,

De Abraham, De Isaac, De bono mortis, în CSEL 32 / 1, ed. Karl Schenkl,
Vienna, 1896.
2. IDEM, Opera: De Iacob, De Ioseph, De patriarchis, De fuga
saeculi, De interpellatione lob et David, De apologia prophetae David, De
Helia, De Nabuthae, De Tobia, în CSEL 32 /2, ed. Karl Schenkl, Vienna,
1897.
3. SANCTUS AMBROSIUS, Expositio evangelii secundum
Lucam, în CSEL 32 / 4, ed. Karl Schenkl, Vienna, 1902.
4. IDEM, Opera: De fide libri V ad Gratianum Augustum, în
CSEL 78, ed. Otto Faller, Vienna, 1962.
5. IDEM, Opera: De spiritu sancto, De incarnationis dominicae

255
sacramento, în CSEL 79, ed. Otto Faller, Vienna, 1962.
6. IDEM, Opera: Epistulae et Acta, în CSEL 82 / 1, ed. Otto
Faller, Vienna, 1968; CSEL 82 / 2, ed. Otto Faller şi Michaela Zelzer,
Vienna, 1982; CSEL 82 /3, ed. M. Zelzer, Vienna, 1990; CSEL 82 /4, ed.
M. Zelzer, Vienna, 1996.
7. IDEM, Opera: Explanatio super psalmos XII, în CSEL
64, ed. M. Petschenig, Vienna, 1919 (ediţie revizuită de M. Zelzer în
anul 1999).
8. IDEM, Opera: Explanatio symboli, De sacramentis, De
mysteriis, De paenitentia, De excessu fratris Satyri, De obitu Valentiniani,
De obitu Theodosii, în CSEL 73, ed. Otto Faller, Vienna, 1955.
9. IDEM, Opera: Expositio de psalmo 118, în CSEL 62, ed. M.
Petschenig, Vienna, 1913 (ediţie revizuită şi republicată în aceeaşi
colecţie de M. Zelzer în anul 1999).

b. Traduceri din scrierile Sfântului Ambrozie

1. AMBROGIO, S., Inni, introduzione, traduzione e

commento di Antonio Bonato, Ed. Paoline, Roma, 1992.
2. AMBROISE DE MILAN, Des Sacrements. Des Mystères,
texte établi, traduit et annoté par Dom Bernard Botte, SC, vol. 25, Les
Éditions du Cerf, Paris, 1944.
3. Ambroise de Milan, La Pénitence, texte latin, introduction,
traduction et notes de Roger Gryson, col. SC, nr. 179 , Ed. du Cerf,
Paris, 1971.
4. Ambroise de Milan, Traité sur l'Évangile de S. Luc, 2 vol.,
Introduction, traduction et notes par Dom Gabriel Tissot, SC, nr. 45 şi
52, Les Éditions du Cerfs, Paris, 1956-1958.
5. Ambroise de Milan, Hymnes, J. FONTAINE (ed), Paris
1992.
6. AMBROSIUS MEDIOLANENSIS, Jacob et la vie heureuse,
introduction, texte critique, traduction, notes et index par Gérard
Nauroy, Paris, Cerf, 2010 (Sources chrétiennes, 534), 656 pp.
7. AMBROZIE AL MIL ANULUI, Viu va fi sufletul meu - părţi

256
alese din Comentariul la Psalmul 118, traducere, adaptare, introducere :
pr. asist. univ. drd. Constantin Necula, Editura "Oastea Domnului",
Sibiu, 2000.
8. IDEM, Despre Duhul Sfânt, Editura Anastasia, traducere
în limba română de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Bucureşti, 1997.
9. IDEM, Tâlcuiri la Facere, voi. 1, traducere de Andreea
Stănciulescu, Editura Cartea Ortodoxă / Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2007.
10. IDEM, Tâlcuiri la Facere, voi. 2, traducere de Andreea
Stănciulescu, Editura Cartea Ortodoxă / Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2007.
11. IDEM Scrieri. Partea a ITa (Despre Sfintele Taine, Scrisori,
Imnuri), traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte,
Prof. David Popescu, Lector Dr. Dan Negrescu, PSB, voi. 53, EIBMBOR,
Bucureşti, 1994.
12. IDEM Scrieri. Partea I (Tâlcuiri la Sfânta Scriptură),
traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof.
Nicolae Neaga şi prof. Maria Hetco, PSB, voi. 52, EIBMBOR, Bucureşti,
2007.
13. S an di Ambrosii Episcopi Mediolanensis Opera. Tutte le opere
di sant'Ambrogio. Edizione bilingue a cura della Biblioteca Ambrosiana,
27 voi., Milano-Roma, 1977-1994 (=SAEMO).

c. Alte scrieri patristice

1. Augustin, Confessiones (Mărturisiri), traducere de Prof.

Dr. Docent Nicolae Barbu, ediţia a Il-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1994.
2. AUGUSTINUS HIPPONENSIS, De doctrina christiana,
PL 34.
3. BEDA VENERABILIS, De arte metrica, PL 90.
4. CYPRIANUS Carthaginensis, De idolorum vanitate. Quod
idola dii non sint, PL 4.
5. CYPRIANUS Carthaginensis, De oratione dominica, PL 4.
6. CYPRIANUS Carthaginensis, De unitate ecclesiae
catholicae, PL 4.
7. CYPRIANUS Carthaginensis, Epistola ad Jubaianum, De

257
haereticis baptizandis, PL 3
8. CYPRIANUS Carthaginensis, Epistola I ad Donatum, PL
4.
9. FULGENTIUS RUSPENSIS, Epistola XLV, în PL 65.
10. HIERONYMUS Stridonensis, Epistola LXXXIV, PL 22.
11. HILARIUS Pictaviensis, De Trinitate; PL 10.
12. LACTANTIUS, Divinarum institutionum, PL 6.
13. LEO L De haeresi et historia Manichaeorum, PL 55.
14. LEONTIUS BYZANTINUS, Liber très contra nestorianos
et eutychianos, PG 86/1.
15. PAOLINO DI MILANO, Vita di Sânt Ambrogio,
introduzione, testo critico e note di M. Pellegrino, Roma, 1961 ;
16. Paulin de Milan, „Vie de Saint Ambroise", în Cyprien,
Ambroise, Augustin, par témoins, intoducere, traducere şi note de J. P.
Mazières, coll. „ Les Pères dans la Foi", Paris, 1999.
17. Paulin de Milan, Vita Ambrosii, ed. Kaniecka, în col.
„Patristic Studies", t. XVI, Washington, 1928.
18. PAULINI Diaconi Mediolanensis, Vita Sancti Ambrosii,
PL 14,29 - 50.
19. RUFINUS AQUILEIENSIS, Apologia in Sanctum
Hieronymum, PL 21.
20. SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Tratatul al treilea contra
celor care atacă sfintele icoane, în PG 94, traducere în limba română de
Pr. Prof. Dumitru Fecioru: SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Cele trei
tratate contra iconoclaştilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1998.
21. SFÂNTUL Vasile cel Mare, Scrieri. Partea a treia: Despre
Sfântul Duh. Corespondenţă (Epistole), PSB, voi. 12, EIBMBOR, Bucureşti,
1988.
22. Sulpicius Severus, Historia Sacra, C S E L 1 ,1866.
23. TEODORET AL CIRULUI, Istoria bisericească, traducere
de Pr. Prof. Vasile Sibiescu, PSB, voi. 44, EIBMBOR, Bucureşti, 1995,
cartea a V-a, 17,1-3, p. 220.
24. VICTRICIUS ROTHOMAGENSIS, De laude sanctorum
(Despre lauda sfinţilor), PL 20.

258
 I I . D I C Ţ I O N A R E ŞI E N C I C L O P E D I I

1. A Dictionary o f Christian Biography and Literature to the

End o f the Sixth Century A. D., with an Account o f the Principal sects and
Heresies, edited by Henry Wace and William Piercy, Hendrickson
Publishers, 1994.
2. A Latin Dictionary, founded on Andrew's edition of
Freund's Latin Dictionary, revised, enlarged, and in great part
rewritten, by Charlton T. Lewis, and Charles Short, 2 edition, Clarendon
Press, Oxford, 1958.
3. Dictionnaire de spiritualité ascétique et mystique. Doctrine et
histoire Ed. Beauchesne, Paris, 16 vol. 1932-1994, tables générales (1 vol.
1995).
4. Dictionnaire de théologie catholique, A. Vacant, E. Mangenot
(ed.), Paris, 15 vol, 1903-1950, index (3 vol. 1951-1970).
5. Dictionnaire Encyclopédique du Christianisme Ancien, Di
Berardino, Angelo (edit.), vol. II, Paris, 1990.
6. Dictionnaire des antiquités grecques et romaines,
Ch. Daremberg; Edm. Saglio, vol. I-V, Paris, 1877-1919.
7. GAFFIOT, Felix, Dictionnaire Eatin - Français, Hachette,
Paris, 1934.
8. LACOSTE, Jean-Yves, (editor), Encyclopedia o f Christian
Theology, Routledge, New York-London, 2005.
9. Oxford Latin Dictionary, University Press, Oxford, 1968.

I I I . L U C R Ă R I ŞI S T U D I I

1. Acatistul Sfântului Ambrozie, tradus dintr-un manuscris

rusesc, din secolul al XVIII-lea, existent la Biblioteca Academiei din
Moscova, Cota: Lţ-7 / A 61; Nr. inv.11816.
2. ADĂMUŢ, Anton, „Note asupra pragmatismului
ambrozian" în Classica et christiana, V, (2010), fasc. 1, pp. 11-30.

259
 3. ADKIN, Neil, „Ambrose, De Virginibus 2,2, lOf. and the
Gnomes of the Council of N icaea", în REA, XXXVIII (1992), pp. 261-
270;
4. IDEM, „Ambrose and Jerome the Opening Shot", în
Mnemosyne, XLVI, 3 (1993), pp. 364-376.
5. ALEXE, Pr. Prof. Dr. Ştefan C., "C ăi ale desăvârşirii
spirituale după Sfântul Ambrozie", în GB, LIII (1997), nr. 5 - 8 , pp. 18
-23.
6. IDEM, "Sfântul Ambrozie, sfătuitor al creştinilor", în
rev. România apicolă, LXXVII (1993), nr. 4, pp. 23 - 25.
7. IDEM, „Eclesiologia Părinţilor Apostolici”, în ST, VII
(1955), nr. 5 - 6 , pp. 368-381.
8. IDEM, "U n sfânt al Bisericii ecumenice, Episcopul
Ambrozie al Mediolanului", în rev. România apicolă, LXXVI (1992), nr.
4, pp. 11 -14.
9. ALLARD, Paul, Saint Basile, col. „Les saints", ediţia a
V-a, Ed. Lecoffre, Paris, 1929.
10. ALLENBACH (et al.), Biblia patristica: Index des citations et
allusions dans la littérature patristique, vol. 6: Hilarie de Poitiers, Ambroise,
Ambrosiaster, Éditions du Centre national de la recherche scientifique,
Paris, 1995.
11. ASIEDU, F. B. A., „The Song of Songs and the Ascent of
the Soul: Ambrose, Augustine, and the Language of M ysticism ", în
VC, 55 (2001), pp. 299-317.
12. ATCHLEY, „The Date of De Sacramentis", în JTS, XXX
(1929), pp. 281-286.
13. AUBINEAU M., "Jean Damascene et TEpistula de
interventione Gervasii et Protasii attribuée a Ambroise de Milan",
Analecta Bollandiana, 90 ( 1972), pp. 1-14.
14. BARDY, G., "Sur une citation de S. Ambroise dans les
controverses christologiques", în RHE, 40 (1944 /45), pp. 171-176.
15. IDEM, "Saint Ambroise", în DSP, vol. 1, Beauchesne,
Paris, 1937, col. 425 - 428.
16. BASTIAENSEN, A., "Les hymnes d'Ambroise de Milan:

260
ă propos d'une nouvelle edition", în VC, 48 (1994), pp. 157-169.
17. IDEM, "Paulin de Mi/an et le culte des martyrs chez
Saint Ambroise", în AE, pp. 143-150.
18. BĂJĂU, Pr. Constantin, „Trăirea virtuoasă după Sfântul
Vasile cel M are", în Mitropolia Olteniei, 1-2, 2000, pp. 94-123;
19. BOEFT, Jan den, "Delight and
Imagination: Ambrose's Hym ns", în VC, 62 (2008), pp. 425-440.
20. IDEM, „Ambrosius Lyricus", în Early Christian Poetry: A
Collection o f Essays, ed. J. den Boeft, A. Hilhorst, Supplements to Vigiliae
Christianae, 22, Brill, Leiden, 1993, pp. 77-90;
21. BRAKKE, David, Athanasius and the Politics of
Asceticism, Oxford, Clarendon Press, 1995.
22. BRANIŞTE, Preot prof. Dr. Ene, Explicarea Sfintelor Taine
de iniţiere (Botez, Mirungere, Euharistie) în Literatura creştină, Editura
Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti, 1990.
23. BRIA, Magistrand Vasile I., „Elemente cultice şi
dogmatice în lucrările Sfântului Ambrozie: De Sacramentis şi De
Mysteriis", în Ort, XII (1960), nr. 3, pp. 339-351.
24. Brown, Peter, "Aspects of the Christianization of the
Roman Aristocracy", în The Journal o f Roman Studies, 51 (1961), nr. 1-2,
pp. 1-11.
25. IDEM, Cultul sfinţilor. Apariţia şi rolul său în creştinismul
latin, traducere de Doina Lică, Editura Amarcord, Timişoara, 1995.
A.

26. BUCHIU, Pr. Ştefan, întrupare şi unitate. Restaurarea

Cosmosului în Iisus Hristos, Editura Libra, Bucureşti, 1997.
27. IDEM, „Aspecte antropologice în apologetica ortodoxă",
în STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI, THEOLOGIA
ORTHODOXA, XLIV (1999), 1-2, pp. 135-150.
28. BURRUS, Virginia, "Equipped for Victory: Ambrose and
the Gendering of Orthodoxy", în JECS, 4 (1996), nr. 4, pp. 461-475.
29. IDEM, „Reading Agnes: The Rhetoric of Gender in
Ambrose and Prudentius", în JECS, 3 (1995), nr. 1, pp. 25-46.
30. CAMPENHAUSEN, Hans von, Părinţi latini ai Bisericii,
voi. I, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Humanitas,

261
Bucureşti, 2005.
31. CANTALAMESSA, Raniero, „Sânt' Ambrogio di fronte
ai grande dibattiti teologici del suo secolo", în AE, pp. 483 - 539.
32. CARAZA, Diac. Conf. Dr. loan, Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie în teologia patristică, Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor,
2004.
33. CARLÀ, Filippo, „Milan, Ravenna, Rome: Some
Reflections on the Cult of the Saints and on Civic Politics in Late
Antique Italy", in Rivista di storia e letteratura religiosa, XLVI, (2010),
fasc. 2, pp. 197-272.
34. CAYRÉ, F., Précis de Patrologie. Histoire et doctrine des
Peres et Docteurs de T Eglise, vol. I, Paris, 1927.
35. CEILL1ER, Remi, Histoire generale des auteurs sacres et
ecclesiastiques, Paris, 1865.
36. CHIFĂR, Nicolae, „Sfântul Ambrozie al Milanului (339-
397) apărător al ortodoxiei niceene în Imperiul Roman de Apus", în
Teologie şi Viaţă, VII (1997), nr. 7-12, pp. 67-78.
37. CHIN, Catherine M., „The Bishop's Two Bodies.
Ambrose and the Basilicas of M ilan", în Church History, LXXIX, (2010),
pp. 531-556.
38. CLARK, Gillian, „Victricius of Rouen: Praising the Saints
(Victricius de Rouen: Despre lauda sfinţilor)", în JECS, VII (1999), nr.
3, pp. 365 - 399.
39. COLISH, Marcia L., „Why the Portiana?: Reflections on
the Milanese Basilica Crisis of 386", în JECS, 10 (2002), 3, pp. 361-372.
40. IDEM, Ambrose's Patriarchs: Ethics For The Common Man,
University of Notre Dame Press, Indiana, 2005.
41. Coman, Pr. Prof. Dr. loan G., „Profil literar ambrozian.
La aniversarea a 16 veacuri de la hirotonia Sfântului Ambrozie ca
episcop al M ilanului", în MB, XXV (1975), nr. 4-6, pp. 138-158.
42. IDEM, „Prosopopeea Romei la Simah, Sfântul Ambrozie
şi Prudenţiu. Elemente istorice şi literare", în ST, XXII (1970), nr. 7-8,
pp. 493 - 508.
43. IDEM, „Sfântul Vasile cel Mare adresează elogii Sfântului

262
Ambrozie al Milanului. Transferul moaştelor Sfântului Dionisie din
Capadocia", în ST, XXVII (1975), nr. 5-6, pp. 359 - 376.
44. IDEM, „Elemente ecumenice în orizontul istoric al
Sfântului Ambrozie", în Ort, XXVII (1975), nr. 2, pp. 245 - 259.
45. IDEM, Patrologie, vol. III, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 12 ;
46. IDEM, Patrologie-manualpentruuzulstudenţilor Institutelor
Teologice, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1956.
47. CONNELLY, Josph, "Origin of the Latin Liturgical
Hym n", în Pastoral Music, 31 (2007), nr. 6, p. 34.
48. CONNOLLY, R. H., „St. Ambrose and The Explanatio
Symboli", în JTS, 47 (1946), pp. 185-196.
49. CONSTANTELOS, Demetrios J., "Toward the
Convocation of the Second Ecumenical Synod", în The Greek Orthodox
Theological Review, TI (1982), pp. 395-405.
50. CORNEANU, Mitropolit Nicolae, Miscellanea patristica,
Editura Amarcord, Timişoara, 2001.
51. IDEM, Studii patristice. Aspecte din vechea literatură
creştină, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1984.
52. COZIC, Michel, „Liturgie et politique à Milan au temps
de Saint Ambroise", în Ambroise de Milan et les défis du politique. Actes
de la deuxième Petite journée de patristique, 13 mars 2010, Saintes, éd.
par Pascal-Grégoire Delage, Royan, Association Caritas Patrum, 2010,
pp. 57-84.
53. CRICOVEAN, Pr. Dr. Mircea Florin, Teologia scrisorilor
ambroziene, Editura Emia, Deva, 2005.
54. CUNNINGHAM, Maurice P., „The Place of the Hymns
of Saint Ambrose in the Latin Poetic Tradition", în Studies in Philology,
LII (1955), nr. 4, pp. 509-514.
55. DACIER, Henriette, La fem m e d'après Saint Ambroise,
Paris-Bruxelles, 1900.
56. DASSMAN, Ernst, Ambrosius von M ailand: Leben und
Werk, Kohlhammer, Stuttgart, 2004.

263
 57. DAVIDSON, Ivor ]., „Staging the Church? Theology as
Theater", în JECS, 8 (2000), 3, pp. 413-451.
58. IDEM, „Ambrose's De officiis and the Intellectual
Climate of the Late Fourth Century", in VC, 49 (1995), nr. 4, pp. 313-
333.
59. IDEM, „Pastoral Theology at the End of Fourth Century:
Ambrose and Jerom e", în SP, XXXIII (1997), pp. 295 -301.
60. DEKKERS, E., Claris Patrum Latinorum, edition tertia,
Brepols, 1995.
61. DEL AGE, Pascal-Grégoire, „Sur la piste des reliques
milanaises", în Ambroise de Milan et les défis du politique. Actes de la
deuxième Petite journée de patristique, 13 mars 2010, Saintes, éd. par
Pascal-Grégoire Delage, Royan, Association Cari tas Patrum, 2010, pp.
97-113.
62. DELEHAYE H., Les Légendes hagiographiques, ed. a Ill-a,
Brussels, 1927.
63. DEMACOPOULOS, George, „Problematic Sources: A
Survey of Recent scholarship Concerning Ambrose of Milan and the
Defeat of Western Homoianism", in The Greek Orthodox Theological
Review, 42 (1997), nr. 3-4, pp. 359-373.
64. DI BERADINO, Angelo, Dictionnaire Encyclopédique du
Christianisme Ancien, vol. II, Paris, 1990.
65. DOIGNON, Jean, „Perspectives ambrosiennes: SS.
Gervais et Protais, génies de M ilan", în REA, II (1956), nr. 3 - 4 , pp.
313-334.
66. DUCHESNE, Louis, Histoire ancienne de T Eglise, vol. 2,
Paris, 1907.
67. Dudden, Homes F., The Life and Times o f S f Ambrose, 2
vol., Oxford, 1935.
68. Duval, Yves-Marie, "L'originalité du De virginibus dans
le movement ascétique occidental: Ambroise, Cyprien, Athanase", în
Duval, Y.-M (edit.)., Ambroise de Milan. XVIe Centenaire de son élection
épiscopale, Études Augustiniennes, Paris, 1974, pp. 9-66.
69. IDEM, „Ambrois de son élection à sa consécration", în

264
AE, pp. 235-283.
70. IDEM, „Le témoignage d'Augustin sur l'hymne
ambrosien Apostolorum passio", SP, XXXIII (1997), pp. 68 - 77.
71. Ephèse et Chalcédoine : Actes des Conciles ; trad, par
A.J. Festugière. Paris, Beauchesne, 1982.
72. EVDOKIMOV, Paul, Ortodoxia, traducere de Dr. Irineu
loan Popa, Arhiereu vicar, EIBMBOR, Bucureşti, 1996.
73. FARGNOLI, Iole, „Many Faith and One Emperor.
Remarks about the Religious Legislaton of Theodosius the Great", în
Revue Internationale des droits de l'Antiquité, LII (2005), pp. 145-162.
74. FITZGERALD, Allan, „La dynamique de la joie chez
Ambroise de M ilan", în CPE, 93 (2004), pp. 11-23.
75. FONTAINE, J., „Ambroise poète: La création de T
„Hymne am brosien"", în CPE, 59 (1995), pp. 9-12.
76. IDEM, „Prose et poésie: l'interférence des genres et des
styles dans la création littéraire d'Ambroise de M ilan", în AE, vol. 1,
pp. 124-170.
77. FORTESCUE, Adrian, "Concernin Hymns", în Sacred
Music, 134 (2007), nr. 3, pp. 30-45.
78. FRANK, Georgia, „Taste and See: The Eucharist and the
Eyes of Faith in the Fourth Century", în Church History, 70 (2001), nr.
4, pp. 619-643.
79. GABOR, Pr. Lector Dr. Adrian, Biserică şi Stat în timpul
lui Teodosie I cel M are (379-395), Editura Bizantină, Bucureşti, 2003.
80. GAUDEMET, J., „Droit séculier et droit de L'Eglise chez
Ambroise", în AE, vol. 1, pp. 286-315.
81. IDEM, „L'apport de la patristique latine au Décret de
Gratien en matière de marriage" în Studia Gratiana, 2,1954, pp. 48-71.
82. Giuseppe VISONÀ, ,,Lo status quaestionis della ricerca
ambrosiana", în NTM, pp. 31-71.
83. GREY, Cam, „Demoniacs, Dissent, and Disempowerment
in the Late Roman West: Some Case Studies from the Hagiographical
Literature", în JECS, 13 (2005), nr. 1, pp. 39-69.
84. Gryson, Roger, Le prêtre selon Saint Ambroise, Louvain,

265
1968 .
85. IDEM, "Les élections épiscopales en Occident au IVe
siècle", în RHE, LXXV (1980), nr. 2, pp. 257-283.
86. IDEM, „Melchisédech, type du Christ, selon Saint
Ambroise", în Revue théologique de Louvain, 10 (1979), pp. 176-195
87. HEIM, François, La Théologie de la Victoire: de Constantin à
Théodose, Editions Beauchesne, Paris, 1993.
88. HERMANT, G., Vie de Saint Ambroise, Paris, 1678.
89. http://www.oeaw.ac.at/kvk/projects.htm.
90. HUNTER, David G, „Virgin, the Bride, and the Church:
Reading Psalm 45 in Ambrose, Jerome, and Augustine", m Church
History, 69 (2000), nr. 2, pp. 281-303.
91. IDEM, "Helvidius, Jovinian, and the Virginity of Mary
in Late Fourth-Century Rom e", în JECS, 1, (1993), nr. 1, pp. 47-71.
92. IDEM, Marriage, Celibacy, and Heresy in Ancient
Christianity, Oxford University Press, 2007.
93. IRMSCHER, Johannes, „Ambrosius in Byzanz", în AE,
p. 298-311.
94. JOHANNY, Raymond, L'Eucharistie centre de l'histoire du
salut chez Saint Ambroise, Beauchesne, Paris, 1968.
95. JORDAN, Mark D., „Cicero, Ambrose, and Aquinas On
Duties or the Limits of Genre in M orals", în Journal o f Religious Ethics,
33 (2005), nr. 3, pp. 485-502.
96. KAMESAR, Adam, "Ambrose, Philo, and the Presence
of Art in the Bible", în JECS, vol. 9 (2001), nr. 1, pp. 73-103.
97. KANNENGIESSER, Charles, (coord.), Handbook of
Patristic Exegesis. The Bible in Ancient Christianity, Brill, Leiden-Boston,
2006.
98. KAUFMAN, Peter Iver, „Diehard Homoians and the
Election of Ambrose", în JECS, 5 (1997), nr. 3, pp. 421-440.
99. LABRIOLLE, Pierre de, Saint Ambroise, col. „La Pensee
Chrétienne", Paris, 1908.
100. LAFFERTY, Maura K., „Translating Faith from Greek to
Latin: Romanitas and Christianitas in Late Fourth-Century Rome and

266
M ilan", în JECS, 11 (2003), nr. 1, pp. 50-51.
101. LAMIRANDE, Emilien, „Le thème de la Jérusalem
céleste chez Saint Ambroise", în RE A, XXIX (1983), nr. 3-4, pp. 209-232.
102. IDEM, „La datation de la „ Vita Ambrosii " de Paulin de
M ilan", în REA, XXVII (1982), nr. 1-2, pp. 44-55.
103. IDEM, Paulin de Milan et la „Vita Ambrosii" aspects de la
religion sous le Bas-Empire, Desclée, Paris-Tournai /Bellarmin, Montréal,
1983.
104. LANÉRY, Cécile, Ambroise de Milan hagiohraphe, Institut
d'Études Augustiniennes, Paris, 2008.
105. LAURAND, L., „L'oraison funèbre de Théodose par
Saint Ambroise. Discours prononcé et discours écrit", în RHE, 17,
(1921), NR. 1-2, pp. 349-350.
106. LAZZATI, G., ed., Ambrosius Episcopus: Atti del Congresso
intrenazionale di studi Ambrosiani nel XVI centenario della elevazione di
sant' Ambrogio alla cattedra episcopale, Milan, 2 - 7 Dec. 1974, 2 voL,
Milan, 1976.
107. LEB, loan Vasile, „Sfântul Ambrozie al Milanului
şi receptarea lui în cultul Bisericii Ortodoxe Române", în Studia
Universitatis Babeş-Bolyai. Theologia Orthodoxa, XLII (1997), nr. 1-2, pp.
66-77.
108. LECLERCQ, Dom H„ Histoire des conciles d'apres Ies
documents originaux, vol. II, partea 1, Paris, 1908.
109. LEFORT, Louis-Théodore, "Saint Athanase: Sur la
Virginité", Museon, 42 (1929), pp. 197-275.
110. LENOX-CONYNGHAM, Andrew, „Sin in St. Ambrose",
în SP, vol. XVIII (1989), pp. 173-177.
111. IDEM, „The Church in St. Ambrose of M ilam", în
International Journal fo r Study o f the Christian Church, 5 (2005), nr. 3, pp.
211-225.
112. LHEUREUX-GODBILLE, Catherine, „Barbarie et hérésie
dans l'oeuvre de saint Ambroise de M ilan", în Moyen-âge, CIX (2003),
nr. 3-4, pp. 473-492.
113. LHUILLIER-MARTINETTI, Dominique, L'individu

267
dans la fam ille à Rome au IVe siècle d'après l'oeuvre d'Ambroise de Milan,
Presses Universitaires de Rennes, 2008.
114. LUCCHESI, Enzo, L'usage de Philon dans l'oeuvre exégétique
de Saint Ambroise: Une „Quellenforschung" relative aux commentaires
d'Ambroise sur la Genèse, Brill, Leiden, 1977
115. Luigi BIRAGHI, Inni sinceri e carmi di Sant Ambrogio,
Milano, 1862.
116. MAES, Baziel, La loi naturelle selon Ambroise de Milan,
Editrice Pontificia Université Gregoriana, 1967.
117. MAIER, Harry O., „Religious Dissent, Heresy and
Households in Late Antiquity", VC, 49 (1995), nr. 1, pp. 49-63.
118. MANS, }., "The Function of Biblical Material in the
Hymns of St Ambrose", în Early Christian Poetry, pp. 91-134.
119. MANSI, J. D., Sacrorum Conciliarum nova et amplissima
collectio (Colecţia nouă şi cea mai dezvoltată a Sfintelor Sinoade), voi.
III, Paris - Leipzig, 1901.
120. MARROU, Henri - Irenee, L'Eglise de /'Antiquité tardive
303 - 604 (Biserica în antichitatea târzie 303 - 604), traducere de Roxana
Mareş, Editura Universitas - Teora, Bucureşti,1999.
121. McCABE, Joseph, "The Conversion of St. Augustin", în
International Journal o f Ethics, 12 (1902), nr. 4, pp. 450-459.
122. McLYNN, Neil, Ambrose o f Milan : Church and Court in a
Christian Capital, Los Angeles, 1994.
123. IDEM,, „From Palladius to Maximinus: Passing the
Arian Torch", în JECS, 4 (1996), 4, pp. 477-493.
124. MESL1N, M, Les Ariens de V Occident: 335-430, Paris, 1967.
125. Mineiul pe Decembrie, tipărit cu binecuvântarea Sfântului
Sinod al BOR, ediţia a V-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1975
126. MOHRMANN, Christine, „Sacramentum dans les plus
anciens textes chrétiens"", în HTR, voi. 47(1954), nr. 3, pp. 141-152.
127. MOISIU, Pr. Prof. Alexandru, „Sfântul Ambrozie păstor
şi îndrumător al vieţii şi trăirii creştineşti", în ST, XXVI (1974), nr. 3 - 4 ,
pp. 176 -182.
128. MOORHEAD, John, Ambrose: Church and Society in the

268
Late Roman, London, 1999.
129. M O R E S C H I N I , Claudio; N O R E L L I , Enrico, Istoria
literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. II, De la Conciliul de la
Niceea până la începuturile Evului Mediu, tomul I, traducere de Elena
Caraboi, Doina Cernica, Emanuela Stoleriu şi Dana Zămosteanu, Ed.
Polir om, Iaşi, 2004.
130. MUNCEY, R. W., The New Testament Text o f Saint Ambrose,
Cambridge University Press, 2008.
131. NAUROY, Gérard, „Le martyre de Laurent dans
l'hymnodie et la prédication des IV et V siècles. Nouvelles réflexions sur
l'authenticité ambrosienne de l'hym ne „Apostolorum supparem "", în
REA, XXXV (1989), nr. 1, pp. 44-82.
132. IDEM, Ambroise de Milan. Écriture et esthétique d'une
exégèse pastorale. Quatorze études, "Recherches en littérature et
spiritualité ", 3, Peter Lang, Berne, 2003.
133. IDEM, Exégèse et création littéraire chez Ambroise de
Milan: L'exemple du De Ioseph Patriarcha, „Collection des Études
Augustiniennes", vol. 181, Institut d'Études Augustiniennes, Paris,
2007.
134. NECULA, Constantin, „Calea virtuţii. Pedagogia
Psaltirii în exegeza la Psalmi a Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ambrozie al
Mediolanului şi a Fericitului Augustin", în Revista Teologică, X (2000),
nr. 3-4, pp. 182-191.
135. NIŞCOVEANU, Pr. Magistrand Mircea, „învăţătura
Sfântului Ambrozie despre Sfântul Duh", în ST, XVI (1964), nr. 7-8,
pp. 458-468.
136. NORTON, Peter, Episcopal Elections 250-600. Hierarchy
and Popular Will in Late Antiquity, Oford University Press, Oxford, 2007.
137. ORTROY, François Van, "Saint Ambroise et Tempereur
Théodose", în Analecta Bollandiana, XXIII, fasc.IV, 1904, pp. 417-426.
138. Palanque, Jean-Rémy, „Vita Ambrosii de Paulin de
Milan. Étude critique", în RSR, 4 (1924), p. 26-42, 401-420.
139. IDEM, Saint Ambroise et V Empire Romain. Contribution à
V histoire des rapports de V Eglise et de T Etat à la fin du quatrième siècle,

269
Paris, 1933, p. 1 ;
140. PAOLI, Elisabeth, ,,L' entourage D' Ambroise de Milan:
approche prosopographique", în CPE, nr. 59 (1995), pp. 13-18.
141. PAREDI, Angelo, Sant'Ambrogio e la sua eta, Milano, 1941.
142. PASINI, Cesare, Le fonti greche su San f Ambrogio, Tute le
opere di Sant'Ambrogio, Sussidi 24/1, Biblioteca Ambrosiana - Città
Nuova Editrice, Milano-Roma, 1990.
143. PERCIVAL, Henry R., The Seven Ecumenical Councils o f the
Undivided Church. Their Canons and Dogmatic Decrees, together with the
Canons o f a ll the Local Synods which Have Received Ecumenical Acceptance,
editate, introducere şi note de Henry R. Percival.
144. QUASTEN, J., Patrology, vol. IV, Christian Classics,
Texas, 1986.
145. RAMSEY, B., Ambrose, London & New York, 1997.
146. RĂMUREANU, Pr. Prof. Dr. loan, „Sinodul al Il-lea
ecumenic de la Constantinopol - 1600 de ani de la întrunirea lui", în
Ort, XXXIII (1981), nr. 3, p. 285 - 336.
147. IDEM, „Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol
(381). învăţătura despre Sfântul Duh şi Biserică. Simbolul
Constantinopolitan", în ST, XXI (1969), nr. 5 - 6 , pp. 327 - 386.
148. IDEM, „Creştinismul în provinciile romano-dunărene
ale Illiricului la sfârşitul secolului IV. Sinodul de la Sirmium din 378 şi
Sinodul de la Acvileea din 381", în ST, XVI (1964), nr. 7-8, pp. 408-450.
149. RĂMUREANU, Pr. Prof. Dr. loan şi BODOGAE, Pr. Prof.
Dr. Teodor, Istoria Bisericească Universală, vol. I (1 - 1054), Bucureşti,
1987
150. SALAMITO, Jean-Marie, Un eveque face a la société de son
temps, în CPE, nr. 59 (1995), pp. 19 - 22.
151. SATTERLEE, Craig Alian, Ambrose o f Milan's Method o f
Mystagogical Preaching, Liturgical Press, Collegeville, 2002.
152. Savon, Hervé, „La première édition critique de la
correspondance officielle d'Ambroise de M ilan", în REA, 32 (1986),
pp. 249-254.
153. I D E M , „Ambroise et Philon", în CPE, nr. 59 (1995), pp.

270
23 - 25.
154. IDEM, Ambroise de Milan (340 -397), Paris, 1997.
155. IDEM, Saint Ambroise devant l'exégèse de Philon le Juif, vol.
I (textes et notes), Paris, 1977.
156. Scolies ariennes sur le Concile d'Aquilée, introduction, texte
latin, traduction et notes par Roger Gryson, în SC, nr. 267, 1980.
157. SIMONETTI, Manlio, „Arianesimo latina", în Studi
Medievali, VIII (1967), nr. 2, pp. 663-744.
158. IDEM, „La politica antiariana di Ambrogio", în AE, pp.
266-285.
159. STAN, Pr. Conf. Dr. Alexandru, „Conţinutul teologic
al cuvântării Sfântului Ambrozie la trecerea din viaţă a fratelui său
Satyrus", în GB, XLVIII (1989), nr. 2 - 3 , pp. 63 -78.
a

160. IDEM, „îndemnuri morale ale Sfântului Ambrozie

pentru îndreptarea unei m onahii", în GB, XLVII (1988), nr. 6, pp. 101
-118.
161. STĂNILOAE, Preot Profesor Dr. Dumitru, Teologia
Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.
162. SZABÔ, Ferenc, S.J., Le Christ créateur chez Saint Ambroise,
Roma, 1968.
163. The acts o f the Council o f Chalcedon, translated with
introduction and notes by Richard Price and Michael Gaddis, 3 vol.,
Liverpool University Press, 2005.
164. TIXERONT, Jean, Histoire des dogmes dans l'Antiquité
chrétienne, vol II: De Saint Athanase à Saint Augustin (318-430), ed. IV,
Paris, 1912.
165. TOSCANI, Giuseppe, Teologia della Chiesa in
Sant'Ambrogio, Vita e Pensiero, Milano, 1974.
166. T R I F , Ignatie, Auxiliary Bishop for Iberia, „Sacerdotium
and Imperium according to saint Ambrose of Milan. An analys of the
vertical power of the faith and the horizontal power of the secular"
în Religion and Politics. The 12th International Symposium on Science,
Theology and Arts, Supplement of Altarul Reîntregirii Journal, Alba

271
Iulia, 2013 pp. 7-35.
167. TRISOGLIO, Francesco, „Sant'Ambrogio negii storici e
nei cronisti bizantini", în AE, pp. 345-378.
168. TURMEL, Joseph, Histoire des dogmes, voi. II, Paris, 1932
169. VOICU, Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin, COLD A, Pr.
Lect. Univ. Dr. Lucian-Dumitru, Patrologie, voi. II, Editura Basilica,
Bucureşti, 2015.
170. VOICU, Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin, „Problema
omousios la Sf. Atanasie cel M are", în Mitropolia Olteniei, an. XV (1963),
nr. 1-2, pp. 3-20.
171. IDEM, "Unitatea Bisericii oikumene după Sf. Vasile cel
Mare, în Mitropolia Banatului, an. XXIX (1979), nr. 4-6, p. 275-285.
172. VORNICESCU, Dr. Nestor, „Viaţa şi morala
duhovnicească a preotului după lucrarea Sfântului Ambrosie „De
officiis m inistrorum "", în BOR, LXXV (1958), nr. 3 - 4 , pp. 333-347.
173. IDEM, Anno Domini 2000. Viata, nevointele si scrierile
Sfântului Ambrosie, Episcopul Mediolanului, în spiritualitatea şi cultura
românească (sec. X IV -X X ), Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2000.
174. WILES, Archetypal Heresy. Arianism through the Centuries,
Oxford, Clarendon Press, 1996.
175. WILLIAMS, Daniel, „Polemics and politics in Ambrose
of M ilan's De Fide", în JTS, 46 (1995), nr. 2, pp. 519-531.
176. IDEM, Ambrose o f Milan and the End o f the Nicene-Arian
Conflicts, Oxford, 1995.
177. ZARĂ, Ştefan, „Viaţa Sfântului Ambrozie în contextul
politic şi religios al secolului al IV-lea", în GB, LXV (2006), nr. 1-4, pp.
236-258.
178. IDEM, „Importanţa scrierilor Sfântului Ambrozie al
Milanului în activitatea sa pastorală", în Ort, nr. 1, 2015, pp. 67-103.
179. IDEM, Taina Cununiei în teologia Fericitului Augustin,
Editura Dacpress, Bucureşti, 2002.
180. ZELZER, Michaela, „Zur Chronologie der Werke des
Ambrosius. Überblick über die Forschung von 1974 bis 1997", în
NTM, pp. 73-92.

272
ANEXE
 Acatistul Sfântului Ambrozie al Mediolanului1091

Condacul 1

Pe alesul lui Dumnezeu, marele făcător de minuni si luminătorul

Bisericii Mediolanului, pe Sfântul Ambrozie, veniţi toţi credincioşii să-l
cinstim după vrednicie cu laude sârguitoare. Tu, însă, preaplăcutule al
Domnului şi mult milostive, primeşte cu dragoste ofranda noastră şi
această dulce cântare, a celor ce te chemăm pe tine: Bucură-te, Ierarhe
Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător de minuni!

Icosul 1

Făcătorul puterilor cereşti şi al întregii făpturi a prevăzut încă

din pruncie bunătatea sufletului tău, Sfinte Ambrozie, căci la vârsta
cuvenită te-a făcut pe tine înger al Bisericii Mediolanului, păstor şi
învăţător al turmei Sale cuvântătoare şi, prin aceasta, ne-a învăţat să
te chemăm aşa:
Bucură-te, că în pruncesc leagăn fiind, un roi de albine a
prevestit că vei sluji Biserica;
Bucură-te, că printr-un copil mut, întru arhierie de Dumnezeu
ai fost numit;
Bucură-te, că bogăţia, slava şi cinstea lumească ai dispreţuit;
Bucură-te, că doar lui Dumnezeu a sluji ai dorit;
Bucură-te, al apostolilor lui Hristos vrednic următor;
Bucură-te, cuvioase, că în ceata arhiereilor sfinţi eşti împreună-
slujitor;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

1091 Tradus dintr-un manuscris rusesc, din secolul al XVIII-lea, existent în Biblioteca
Academiei Teologice din Moscova, Cota: L\-7 / A 61; Nr. inv.11816.

274
 C on d acu l al 2-lea

Văzând voia cerească, preaînţelepte, ce ţi s-a arătat prin

chemarea minunată la slujirea Bisericii, întreaga ta viaţă împlinirii voii
Celui Preaînalt ai închinat-o şi te-ai adus pe tine şi toate ale tale jertfă
Domnului, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De Cuvântul Domnului având mintea luminată, ai înţeles, Sfinte

Ierarhe, că dobândirea tuturor virtuţilor si a desăvârşirii duhovniceşti
vine din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. De aceea, te-ai sârguit
la aceasta, dreptslăvitorule, nu numai prin cuvânt, dar şi prin faptă şi
adevăr. Astfel, celor necăjiţi te-ai arătat grabnic ajutător, celor săraci
le-ai împărţit averea ta, iar noi pentru acestea îţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, că ai ales calea apostolească a neagonisirii;
Bucură-te, că te-ai încredinţat pe tine întru totul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin milostivirea ta lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, al sărăciei Sale de bunăvoie împlinitor;
Bucură-te, al fraţilor mai mici întru Hristos prieten şi binefăcător;
Bucură-te, al celor necăjiţi şi întristaţi grabnic mângâietor;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 3-lea

întărit fiind cu puterea Celui Preaînalt, preacuvioase, în

greutăţile şi necazurile marii slujiri arhiereşti spre folosul Bisericii
275
Mediolanului şi spre slava Mântuitorului Iisus Hristos, pe toate cu
inimă bună le-ai purtat şi, pentru ele, pe Domnul L-ai binecuvântat,
cântându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având drept toiag al arhieriei, tăria Evangheliei, dată ţie din

Sionul cel ceresc, ai păstorit, preasfinţite, în mijlocul vrăjmaşilor şi nu
le-ai dat acestor lupi, îmbrăcaţi în piei de oaie, care purtau în inimă
otravă păgubitoare, să sfâşie turma ta. Pentru acestea, cântare de laudă
aducem ţie:
Bucură-te, slugă credincioasă a Mântuitorului;
Bucură-te, sârguincios păzitor al casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, păstor preacinstit al Domnului;
Bucură-te, apărător preaînţelept al credinţei în faţa ereticilor;
Bucură-te, al ereziei lui Arie învingătorule;
Bucură-te, al dreptelor dogme întăritorule;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 4-lea

Văzând, Sfântul Ambrozie, mulţimea răzvtătirilor ce s-au

abătut asupra Bisericii Mediolanului, cu vorba sa dulce şi blândă şi cu
ajutorul lui Dumnezeu, a potolit această tulburare lumească. Astfel, pe
fiii acestei lumi i-a învătat
»
să cânte Domnului. Aliluia!

276
 Ico su l al 4-lea

Auzind împăratul Teodosie mustrarea ta şi ca pe un ucigaş,

împiedicându-1 să intre în Biserica lui Dumnezeu şi să se împărtăşească
cu Preasfintele Taine, cu smerenie ţi s-a supus ţie şi s-a căit pentru
păcatul său, iertare de la Dumnezeu cerând. Pentru aceasta, cu dreptate
îţi glăsuim:
Bucură-te, al Sfintelor Taine înţelept săvârşitorule;
Bucură-te, păstrător credincios al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cel ce cu Natan şi cu Ioan Botezătorul, prin râvnă,
te-ai asemănat;
Bucură-te, că pe călcătorii de lege cu tărie i-ai mustrat;
Bucură-te, învăţător al pocăinţei şi al îndreptării;
Bucură-te, veşnică slavă şi podoabă a Bisericii Mediolanului;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 5-lea

Stea de Dumnezeu trimisă pe cerul Bisericii ai fost, Părinte

Ambrozie, căci, prin lumina învăţăturii şi a vieţii tale, ai risipit negura
eresurilor şi întunericul apostaziei ai destrămat. Pe cei necredincioşi,
din întunericul necredinţei la lumina neînserată i-ai adus; lumină ce îî
călăuzeşte pe calea mântuirii pe toţi cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-te, locuitorii Mediolanului, că eşti învăţător înţelept şi

părinte mult iubitor al turmei tale, alergau în toate necazurile şi nevoile
lor la milostivirea ta, preasfinţite. Tu însă, pe nimeni nu ai depătat de
la tine, ci tuturor le-ai fost grabnic ajutător, învrednicindu-te de aceste
277
laude:
Bucură-te, ocrotitorul celor orfani;
Bucură-te, apărătorul celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, răscumpărătorul celor înrobiţi de barbari;
Bucură-te, izbăvitorule de chinurile diavoleşti;
Bucură-te, că ţi-ai purtat cu vrednicie preadulcele nume;
Bucură-te, că ai fost cu adevărat ajutător grabnic al tuturor şi
preaplăcut învăţător;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor al cuvintelor dumnezeieşti, şoptite ţie de îngerul

Domnului, ai fost, Sfinte Ambrozie, căci cuvintele gurii tale s-au arătat
mai dulci decât mierea celor ce te ascultau pe tine şi-I cântau lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Precum soarele, ţi-ai revărsat, preaînţelepte, lumina preacuratei

vieţii tale pe pământ, căci vedem cât de cinstită, curată şi dreaptă este
ea. Pentru aceasta, slăvind pe Duhul Sfânt, izvorul tuturor virtuţilor,
Care te-a călăuzit tainic din putere în putere, te chemăm:
Bucură-te, comoară nepreţuită a tuturor virtuţilor evanghelice;
Bucură-te, preacinstite luminător, care înalţi către Dumnezeu
toate rugăciunile şi lacrimile noastre;
Bucură-te, lăcaş minunat al blândeţii si al smereniei;
Bucură-te, păstrător al răbdării neclintite.
Bucură-te, podoaba bisericilor lui Dumnezeu şi apărător
278
preaminunat;
Bucură-te, învăţătorul curătiei fecioreşti si izvor nesecat al
' 9 9 9 9

lacrimilor;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 7-lea

Mântuirea dobândindu-se cu sfat mult, preacucernice, prieten

sufletesc ţi-a fost un părinte bătrân şi înţelept, pe care, ca pe un tată
cinstindu-1, la toată fapta îi cereai povaţă. Văzând acestea, te rugăm
să ne luminezi şi pe noi, ca la toată fapta să cerem sfatul părinţilor de
Dumnezeu înţelepţiţi şi, mântuiţi prin învăţăturile lor, Domnului să-I
cântăm aşa: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Chip de dumnezeiască dragoste te-ai arătat aproapelui, Părinte

Ambrozie, când pe potrivnicii tăi îi binecuvântai şi împreună cu
păcătoşii, care se căiau, lacrimi amare ai vărsat. Pentru aceasta, ca
unui păstor blând şi nepomenitor de rău părinte, care se îngrijeşte de
mântuirea fiilor săi duhovniceşti, îti cântăm astfel:
Bucură-te, următor al bunătăţii lui Hristos;
Bucură-te, că plângi pentru păcătoşii care se căiesc;
Bucură-te, că lui Iustin, care te vrăjmăşea, cu bine i-ai răsplătit;
Bucură-te, că mâna uscată a răufăcătorului tău ai tămăduit;
Bucură-te, că de iubire şi smerenie în întregime ai fost pătruns;
Bucură-te, că la înălţimea desăvârşirii ai ajuns;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!
279
 C on d acu l al 8-lea

Minunate si » străine lucrări a săvârşit

» mâna lui Dumnezeu
în viaţa ta, sfinte, când, pruncul cel mort l-ai înviat, pe slăbănoagă
ai vindecat-o, pe arianul care te-a hulit pentru cinstirea moaştelor,
diavolului l-ai predat, pe femeia neruşinată care te-a umilit pe tine, cu
pedeapsă ai înfrânt-o. Cine dar, auzind acestea, nu-L va preamări pe
minunatul Dumnezeu din viaţa ta cu slăvită cântare: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu mare râvnă pentru Dumnezeu ai fost cuprins, Părinte

Ambrozie, încât putere asupra demonilor ai agonisit, astfel, când
încercau ei să se apropie de uşa casei tale, foc ieşea de acolo şi îi
izgonea, precum vântul împrăştie praful de pe faţa pământului.
Aşa încât, te rugăm din inimă, plăcutule al lui Dumnezeu, cel ce eşti
spaima demonilor, în neputinţele noastre să ne îngrădeşti de săgeţile
vătămătoare ale acestora, cu ajutorul tău cel puternic, ca să cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat apărător puternic al credincioşilor
de uneltirile vrăjmaşe ale stăpânitorului lumii;
Bucură-te, cel ce de slugile diavolului, dornice a ne păgubi,
nouă ne eşti păzitor;
Bucură-te, cel ce ca o flacără arzi chipurile demonilor;
Bucură-te, cel ce ca un tunet ai zdrobit mândria îngerului căzut;
Bucură-te, că toată puterea acestuia ai călcat-o cu puterea Crucii;
Bucură-te, că izgoneşti duhurile necurate de la cei ce se roagă
ţie;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!
280
 C on d acu l al 9-lea

Toată viaţa noastră din vremea pribegiei pământeşti este plină

de nenumărate ispite şi lipsuri, păcate şi patimi care ne luptă pe noi.
Cine ne va uşura de veşnicele munci pe noi, nevrednicii, când moartea
neînduplecată se va abate asupra noastră, dacă nu tu, Părinte, mijlocind
pentru noi împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, nădejdea noastră,
cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe mulţi retori mincinoşi îi vedem ruşinaţi de tine, Părinte

Sfinte, căci pe urmaşii lui Arie i-ai surpat, pe Simah cel mândru l-ai
umilit, pe înţelepţii din Răsărit cu adâncul teologiei tale i-ai minunat,
şi pe toţi credincioşii cu dreptele tale învăţături i-ai luminat. Pentru
aceasta, te rugăm: luminează-ne şi pe noi cu lumina dumnezeieştii
tale înţelepciuni, ca depărtaţi de ispitele duhului veacului acestuia,
biruindu-le pe ele să-ţi cântăm ţie:
Bucură-te, luminător al sufletelor noastre;
Bucură-te, apărător al dreptei credinţe;
Bucură-te, învăţător al poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, dezrădăcinător al neghinei vrăjmaşe, semănate în
sufletele celor adormiţi;
Bucură-te, că pe mulţi ce se îndoiau, i-ai întărit în dreapta
credinţă;
Bucură-te, că ai învăţat că Fiul este deopotrivă şi deofiinţă cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt Dumnezeu.
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!
281
 C on d acu l al 10-lea

Scăpare desăvârşită ai dobândit, Sfinte Ambrozie, de trecătoarele

dureri şi necazuri. Deci, nu ne uita nici pe noi, cei care suntem cuprinşi
de mulţimea grijilor, ci ajută-ne, că suntem ispitiţi, aşa precum tu însuţi
ai fost ispitit cândva, ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid puternic şi întărire cunoscută a oraşului tău ai fost, sfinte,

iar noi, cei care cinstim pomenirea ta, laudă după vrednicie râvnim
a-ti aduce:
9

Bucură-te, al împăraţilor războinici împăciuitor;

Bucură-te, al bunăstării ţării apărător;
Bucură-te, că prin tine, împăratul Graţian biruinţă asupra
goţilor a dobândit;
Bucură-te, că prin tine, împăratul Teodosie multora pacea a
dăruit;
Bucură-te, că iertarea păcatelor prin tine dobândim;
Bucură-te, că prin tine din nevoi ne izbăvim şi pacea cu
Dumnezeu aflăm;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 11-lea

Cântarea „Tu, strălucire a slavei Tatălui", mai mult decât orice

chimvale şi alăute, îi îndulceşte pe credincioşi, căci ai cântat-o în
282
cinstea Treimii Dumnezeieşti. Acum însă, în Biserica Cerească, cânţi
Preasfântei Treimi împreună cu îngerii aşa: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Stea dătătoare de lumină fiind, ce încă din timpul vieţii ai strălucit

cu lumină necreată tuturor, pentru aceasta, o, sfinte al lui Hristos, noi,
păcătoşii şi nevrednicii, ce laudă îţi vom aduce şi ce cântări îţi vom
cânta, când numai Domnul cunoaşte adâncul inimilor şi spune: „Pe
cei ce Mă preaslăvesc, îi voi înălţa". Deci, El este Singurul Care ştie
cu adevărat cum să te slăvească pe tine cu vrednicie, înţelegând cât
de neputincoşi suntem noi. De aceea, ca un părinte milostiv, nu ne
depărta pentru sărăcia noastră, căci din toată inima îţi aducem această
laudă:
Bucură-te, înger pământesc, învăluit încă de pe pământ cu
lumina necreată;
Bucură-te, om ceresc care, fiind încă în trup, a vedea chipul
preadulcelui Iisus ai fost învrednicit;.
Bucură-te, sfeşnic al luminii dumnezeieşti, care ai strălucit
marginile pământului cu învăţăturile tale;
Bucură-te, rază a Soarelui gânditor, care ai înviat livada cea
duhovnicească prin căldura iubirii tale;
Bucură-te, stea care ai împodobit cerul Bisericii;
Bucură-te, luminător care străluceşti până astăzi deasupra
Mediolanului;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

283
 C on d acu l al 12-lea

Nu ne lipsi niciodată, milostive părinte, de binecuvântările

ocrotirii tale, ci roagă-te mereu pentru noi Atotbunului Dumnezeu,
Căruia împreună cu ceata sfinţilor îi cânţi necontenit aşa: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând minunile şi faptele cuvioasei tale vieţi, îţi slăvim sfârşitul

care te-a îndreptat cu pace la cer împărăţeşti acum cu Dumnezeu Cel
veşnic. Pentru aceasta, te rugăm sa priveşti dintru înălţimea fericitului
tău locaş către noi, cei care înotam în marea acestei vieţi şi care îţi
strigăm ţie, nevăzutului nostru ajutător, din adâncul sufletului:
Bucură-te, că ai sfârşit cu bine trecerea ta prin marea vieţii şi nu
ai scufundat în adâncurile ei comoara cea nepreţuită a credinţei;
Bucură-te, că fără primejdii spre locaşurile raiului ai călătorit şi
cunună nepătată de la Hristos ai primit;
Bucură-te, că veselindu-te în ceruri, ne cuprinzi şi pe noi, cei de
jos, cu iubirea ta;
Bucură-te, că întotdeauna petreci împreună cu noi;
Bucură-te, că prin tine, de mânia lui Dumnezeu ne izbăvim;
Bucură-te, că ne îndreptăm cu rugăciunile tale către cereştile
locaşuri;
Bucură-te, Ierarhe Ambrozie, sfinte al lui Hristos şi mare făcător
de minuni!

Condacul al 13-lea

O, preaplăcutule şi milostive al lui Dumnezeu, Sfinte Ambrozie!

Primeşte cu dragoste aceste puţine prinoase şi laude, pe care le aducem
ţie cu multă osârdie. Grăbeşte a ne izbăvi pe noi de bolile sufleteşti şi
284
trupeşti, de toate nevoile şi necazurile, ca, prin tine, să ne învrednicim
de împărăţia Cerurilor şi în veci să-i cântăm lui Dumnezeu aşa: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi, se zice Icosul 1: Făcătorul puterilor cereşti şi al întregii

făpturi... şi Condacul 1: Pe alesul lui Dumnezeu, marele făcător de minuni...
Apoi, se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciunea întâi

O, Sfinte Ambrozie, preaslăvit făcător de minuni, grabnic

ajutător în scârbe şi puternic rugător către Dumnezeu. Văzând că ai
mare îndrăzneală către Mântuitorul Hristos, stând înaintea cerescului
Său pristol, cădem cu smerenie la picioarele tale: roagă-te Lui, părinte
preaplăcut, ca să dea poporului nostru viaţă fericită şi paşnică, să ne
izbăvească de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, de năvălirile străinilor,
de lipsuri şi foamete, de boli şi de molime, de scârbe şi de tot răul;
nouă tuturor însă, care prăznuim cu credinţă sfântă pomenirea ta
şi care nădăjduim la mijlocirea ta, să ne trimită Domnul toate cele
trebuincioase vieţii noastre pământeşti şi cereşti, lăsare păcatelor,
pace gândurilor, tihnă inimii, sănătate sufletelor şi trupurilor noastre.
Sfinte al lui Dumnezeu, păstorule milostiv al lui Hristos, ajutătorul
nostru, iarăşi te rugăm, auzi-ne! Fii cald mijlocitor şi rugător pentru
părinţii noştri duhovniceşti (numele), căci ei ne poartă neputinţele şi se
îndurerează pentru noi, până când îl vom primi pe Hristos cu adevărat
în inimile noastre. Fie ca Atotputernicul şi Atotbunul Dumnezeu să
le păzească preascumpele zile ale vieţii în pace neclintită. Să le dea
puteri duhovniceşti şi trupeşti, pentru ca noi, nevrednicii Săi robi,
să ajungem, prin îndrumarea şi rugăciunile duhovnicilor şi prin
mijlocirea ta, preasfinte, acolo unde heruvimii şi serafimii, toţi sfinţii

285
şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu împreună cu tine, apărătorul
nostru, cu neîncetate glasuri îl slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

O, preasfânte Ambrozie, plăcutul şi alesul lui Dumnezeu,

apărătorul meu preamilostiv! Priveşte din înălţimea lăcaşului tău cel
ceresc spre mine, cel nevrednic, leneş şi nepăsător în această viaţă
pământească! Vezi-mă pe mine, păcătosul, în ce stare mă aflu, având
mintea întunecată, voia supusă la rău, inima alipită mai mult de cele
pământeşti, decât de cele cereşti! Vezi-mi tulburarea sufletului pentru
patimile mele, neputinţa şi nepurtarea mea de grijă! Vezi viclenia
şi răutatea celui ce mă stăpâneşte şi vrea să mă piardă! Vezi-mă, o,
sfinte al lui Hristos, şi milostiveşte-te de mine, pentru starea în care
am ajuns! Ajută-mă, mijlocitorul meu, cu rugăciunile tale! Cere-I
Atotmilostivului Tată să-mi dea putere şi trezvie, ca în toate să urmez
voia Sa binefăcătoare, plăcută şi desăvârşită; roagă-L să-mi omoare
patimile; să-i ruşineze pe demoni; să mă ajute a mă răstigni lumii şi
să mă îndepărtez de cele deşarte! Astfel, să-mi sfârşesc zilele vieţii
mele creştineşti în pace, fără durere şi neruşinat, iar la despărţirea
înfricoşatului meu suflet de îngreuiatul trup pătimaş, să-mi fii,
sfinte, înger călăuzitor, bun însoţitor, apărător şi credincios păzitor
la vămi de toate năvălirile căpeteniilor demonilor. Astfel, cu puterea
mijlocirilor tale, să pot trece de ele fără primejdii şi, precum alţii, să mă
învrednicesc a intra în împărăţia Cerurilor, ca să văd preacurata faţă a
lui Hristos, pe Care îl voi slăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, şi
să te laud pe tine, Sfinte Ambrozie, că ai mijlocit pentru sufletul meu,
în vecii vecilor. Amin!

286
287
288
Mediolanum,
sec. IV

289
 INDICE DE TERMENI ŞI NUME PROPRII

A
adevăr 69, 75, 77,116,133,143, 246, 275
Aemilia 60
Agricola 247
Ahab 86
altar 174,189, 205, 245
Ambrogio 7-8,18-19, 51, 65, 67, 103, 108, 230-231, 233, 237, 240, 256-258,
262, 267-268, 270-272
Ambroise 25, 27-31, 33, 37-40, 43,45-49, 51, 54-58, 64-65, 67-69, 71, 74-78,
80-88, 91,94-97,99-105,110,137,141,152,159,182,202,213,216-217,222-224,
227, 229, 233, 239, 256, 258, 260-261, 263-271
Ambrose 27-28, 59, 67-69, 71, 82, 89, 93-98, 101-103, 105, 107, 140, 142,
148,158-159, 212, 227-231, 238, 260-264, 266-272
Ambrosiaster 67, 69, 260
Ambrosius 7-8,18, 25, 28, 56, 65-68, 70-74, 78-81, 83-90, 92-93, 95-96,103-
104,107-109, 255-256, 261, 263, 266-267, 272
Ambrozie 1-3,11-12,14-23, 25-27, 29, 31-52, 54-98,100-112,115-118,120-
130, 132-144, 146-148, 152-161, 164-167, 169-171, 174, 176-183, 185-187, 190,
193-196, 198-204, 206-208, 210-213, 215-253, 255-256, 259-263, 267-269, 271-
272, 274-286, 298-299
Antiohia 227-228
Apolinarie 45, 98, 236-238
apolinarism 45, 98, 237
Aquileia 41, 43-44, 54, 97, 122, 224-226, 233, 238
arhiereu 23, 26, 42, 190, 252, 265
Arianism 38, 230, 272
Arie 44-45, 276, 281
Ascholius 22,39
Atanasie 27, 30, 45, 52, 97,141, 234, 237, 242, 249, 272
Augustin 14-15, 17, 25, 27, 51, 60, 67, 75, 97,108, 143, 193, 212-213, 215-
217, 242-244, 249-250, 257-258, 265, 268-269, 271-272

290
Avraam 81-82,116,148,156, 186
B
baptisteriu 169,172
barbar 46, 268, 278
Biserică 12, 14-15, 19, 31-33, 38-41, 45, 49, 100, 110, 128, 143, 146-151,
153-154,157, 159-160,167, 184, 192, 201, 206, 222, 226, 228, 233, 245, 250, 252,
266, 287
Bonosus 94,228
Botez 26-27, 33, 35, 39, 60, 81-83, 86, 99,116-117, 119, 160-170,174,177-178,
180-181, 210, 232, 240, 242-243, 250-251, 261, 277
bucurie 73, 144,197, 248
bunătate 118,184, 243, 274
c
Cain 65, 73, 80,154,169, 195, 253, 255
călugăr 141,238
cântare22,104, 274, 276, 280
Capua 227-228
căsătorie 81, 94,143,187,189, 210, 239
cer 132,137,144,160,173,175-177,181,190,195, 208, 226, 251, 284
cleric 16,189
Constantin 2, 5, 14, 20, 22, 25, 30, 37, 88, 153, 209, 234, 257, 261, 266, 269,
272, 298
Constantinopol 44, 55, 225-227, 234, 236, 242, 250, 270
Constantius 30-31, 46, 221
credinţă 11-12, 29, 45,111
Cruce 110,130,147-148,150,163,168,174, 200

D
Damasus 14, 223, 227, 234, 244
Dionisie 22, 31-32, 35-36, 229-230, 245-246, 250, 263
dragoste 5,12, 20, 36, 60, 206, 218, 220, 230, 251, 274, 279, 284
Duh 14, 22, 42-43, 62, 96-97, 110-115, 117, 119, 122-123, 133-134, 136, 155,
160-163, 166-167, 170, 176-177, 180-181, 185, 187, 215, 223, 231-232, 235-236,
240, 251, 258, 269-270, 286, 298

291
Dumnezeu 11-12, 14-16, 22-26, 32, 34, 36-37, 41, 43-45, 47, 49, 52, 61-63,
66-74, 76, 79, 81, 85, 90, 92-93, 95-98, 102, 105,107-110,112-117,119-132,135-
140, 144-145, 147-157, 162-164, 166-171, 173-174, 180-181, 184-185, 189-192,
194-197, 199-200, 203-206, 208, 210-212, 220, 222, 224-226, 229, 231-233, 235,
237-241, 247, 250-251, 274-282, 284-286, 298-299

E
episcop 12,19, 21-23, 29-30, 32-33,35-38,40-42, 44, 51, 55-56, 60-63, 66-
67, 69, 71,107,158-159,189, 200, 205, 207, 212, 218,222,224-225, 228-230, 234,
238, 243, 262
erezie 30,133, 221, 223, 230, 239
Eugeniu 105
Euharistie 99,172,175,177-178, 261
Eusebiu 44, 54-55, 88-89, 94, 225
Eva 144-145,148
Evanghelie 26,183, 218, 226
evlavie 246

F
feciorie 94,141-143,149,186, 254
Felix 7, 54, 64, 68, 76, 219, 239, 247, 259
fire 44,125,130, 237
Fotin 43
fotinieni 80

G
Galia 37-38,158, 223, 229
Ghervasie 247
Gratian 95-96, 231, 235, 255

H
har 53, 63,109,111,122,134,147,154-155,165,183,186,190,196,208,217,
235, 240, 244
Hristosl4-15,17,22,26,29,33,36,45,50, 62, 70, 72,80, 83-84,89,93, 95,98-99,

292
107-110, 113, 116, 122-132, 135, 137-140, 142-154, 156-158, 160-169, 171-177,
179-182, 185, 188, 190, 192,194,197-200, 204-206, 208, 210, 216, 221, 226, 228-
229, 231, 234-238, 240, 244-245, 247-252, 262, 274-286

I
iad 137,197-198
ierarh 12-13, 23, 32, 68, 200, 251
Ieronim 25, 27, 52, 75, 79, 94, 97,114,142,185, 227, 238-239, 249
Iisus 45, 80, 83-84, 89, 95, 98, 108, 110, 113, 116, 122-132, 137-140, 142-144,
146-154, 156-157, 160-164, 166-168, 172, 175-177, 180-181, 188, 192, 197-200,
205, 208, 216, 228, 231, 236-238, 249, 251-252, 262, 276, 283, 285
Ilarie 31, 51, 89,103,114-115, 222, 242, 249
imn 15, 34, 45, 62, 67, 78,102-103,116, 255, 257
imnografie 18,103
loan Gură de Aur 27, 249
Iov 85
Iovinian 141-142,185, 229, 238-239, 249
Italia 38, 54,158, 229
iudei 48

I
împărat 26, 30, 34, 36-38, 40-41, 46-47,101, 222
înţelepciune 40-41, 63, 67
întrupare 117,135,148-149, 236, 262
înviere 148,161,199

J
judecată 42, 67,158-159, 199

L
lege 186, 245, 277
Liguria 60

293
M
Macabei 48,83
Macedonie 133,234
Maica Domnului 132,141-145, 228, 238, 252
manihei 37
mântuire 149-150,153, 167,192, 241
Marcelina 54, 56-58, 93,105
Maria 67, 73, 78, 88, 98,131-132,144-145,156,158, 224, 237, 241, 252, 257
mărturisire 119,162, 223, 232, 234
mărturisitor 14,36
Maslu 192
Maxim 37-38,85
Maximian 29
Maximus 46,244
Mediolanum 17, 21-22, 25-27, 29-31, 35-37, 39, 42-43, 45, 51, 58, 60, 62, 66,
76-77, 91,101-102,107, 111, 141,158-159,178,185,190, 200, 202, 212, 215-216,
224, 229-230, 233, 239, 243-244, 246-250, 252, 289
Meletie 227
Milan 7, 25, 27-31, 33-35, 37, 45-49, 51, 53-54, 56-58, 64-65, 67-69, 71, 74-77,
84-85, 95, 99,103-105,110,137,142,159, 182, 212, 215, 230-231, 233, 243, 248,
256-258, 261-272, 287
Mirungere 99,174, 178, 261
moarte 37, 41, 87,154,156,161-163,168,188,193-198, 240

N
Nabor 247
Nazarie 247
Noul Testament 87-88,116,164-165

păcat 70, 73, 128, 138-140,143,151,155, 162-163, 166-168,173,179-180,184,

187,194,201
pământ 145,150,152,157,170,173,182,188, 194,197/200, 278, 283
papa 30, 58, 64, 96-98,141,158,185, 227, 229, 234, 239, 244

294
Paşti 61
Paulin 26-27, 32, 35, 51, 53-54, 56-58, 60-62, 87, 200, 227, 244, 247-248, 258,
261, 267, 270
PaveJ/ 52, 83, 92,105,127-128,168,171, 202-203, 218
pnevmatomahi 111,236
pocăinţă 40, 180-181
Portiana 263
post 53, 57, 84, 86,141,167,169-170,177, 205, 239-240
propovăduire 11
Protasie 247
psalmi 18, 48, 70-73, 86-88,107,109,148,194, 216, 254, 270

R
Rai 79-80, 108,148,150-151,173
Roma 14, 29-30, 48, 51, 58-59, 103, 108, 141-142, 223, 226-227, 238-239, 244,
247, 256, 258, 271
Rufin 26-27, 54-55, 97
rugăciune 12, 20, 74,177,188, 219, 240

s
Sabelie 117,240
Sabin 79,240
Satyrus 56, 58-59,101,193, 255, 271
Scriptură 11, 63, 68-71, 73-74, 76-77,103,108,115,121-122,133,152,154,
170,194, 233, 251, 253,257, 262
Secundian 43-44,224-225
Severus 30, 52, 54, 259
Sfânta Taină 161,170,174,183
sfinţenie 26
Simplicianus 59-60, 67, 243-244
sinagogă 48
sinod 22, 31, 43-44,141, 222-229, 234, 237, 239, 253, 269

295
Sirmium 37, 41-43, 59-60, 95, 200, 222-223, 231, 236, 287
suflet 48, 61, 82, 98,128-129,148,163,194, 216-217, 226, 236-238, 246, 286
Syriciu 141,185, 229, 239

T
Taină 121, 148, 161, 164, 166, 170, 174,179-180, 183, 185, 187, 192, 204, 232-
233
templu 199
Teodorei 27, 39-40,45, 55, 96, 223-224, 227, 233, 246, 259
Teodosie 19, 27, 38-41, 44, 48-50, 84-85, 101, 105, 159, 225-227, 250, 255,
266, 277, 282
Teologie 5, 9,15-16,18, 20, 23, 37, 76, 89,110-111, 262
Treime 14, 96,110-111,113-114,116,118-121,123, 232, 234, 249
Treveri 56
trup 40, 83, 98,122,128,130, 135,142-143, 152-154,156,176, 185, 187,194,
197, 224, 233, 236-237, 240, 283, 286

u
ucenic 104,199

V
Valens 223
Valentinian 27, 30-31, 33-38, 46, 60, 85, 87, 101,105, 207, 222-223, 225, 250,
255
valentinieni 48
Valerian 44,225
Vasile cel Mare 22, 27, 35-36, 45, 71, 79, 86-87, 97, 123, 133, 153, 209,
221, 229-230, 234-235, 242, 246, 249, 258, 261, 263, 270, 272, 295
Vechiul Testament 104,115,165,171, 297
veşnicie 5
Victor 248

296
Virgil 19
virtute 58, 87, 93, 145, 205, 230
Vitalie 248

Z
Zenovie 61

297
 Cuprins
ABREVIERI............................................................................................................. 7

Sfântul Ambrozie al Mediolanului, veghetor al moştenirii patristice a

Bisericii, f VARSANUFIE, Arhiepiscopul Râmnicului.................................. 11

Sfântul Ambrozie al Mediolanului - mărturisitor al Teologiei Răsăritene

în Apus, Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Caraza.................................................... 14

Uimitoarea viaţă în Hristos a unui om care a trăit Evanghelia ca pe un dar

ceresc..., Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula.............................................. 17

INTRODUCERE...................................................................................................21

I. VIAŢA ŞI EPOCA SFÂNTULUI AMBROZIE......................................... 25

1.1. CONTEXTUL ISTORIC ŞI POLITIC AL TIMPULUI............................... 29

I. 2. CONTEXTUL RELIGIOS: ORTODOXIA ŞI CONFLICTELE CU
EREZIILE ŞI PĂGÂNISMUL.............................................................................. 41
I. 3. REPERE BIOGRAFICE................................................................................. 51

II. IMPORTANŢA SCRIERILO R SFÂNTULUI AM BROZIE AL

M ILANULUI ÎN ACTIVITATEA SA PASTORALĂ........................ 63

II. 1. RESCRIEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU ÎN INIMILE

CREDINCIOŞILOR.............................................................................................. 66
II. 2. SFÂNTA SCRIPTURĂ - HRANA ZILNICĂ A SUFLETULUI........... 71
II. 3. SCRIERILE EXEGETICE.......................................................................... 78
II. 4. SCRIERI MORAL - ASCETICE............................................................... 90
II.5. SCRIERI DOGMATICE................................................................................. 95
II. 6. CUVÂNTĂRI.............................................................................................. 101
II. 7. IMNURI...................................................................................................... 102
II. 8. SCRISORI.................................................................................................... 104

III. ÎNVĂŢĂTURA TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI AMBROZIE............. 110

III. 1. ÎNVĂŢĂTURA DESPRE SFÂNTA TREIME...................................... 111

III. 2. LOGOSUL ÎNTRUPAT...........................................................................123
III. 3. SFÂNTUL DUH..................................................................................... 133
298
III. 4. DESPRE CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM: CĂDERE ŞI
RESTAURARE ............................................................................... 1................. 137
III. 5. PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI.................................. 141
III. 6. ECLESIOLOGIA................................................................................... 146
III. 7. SFINTELE TAIN..................................................................................... 160
III. 8. PARUSIA ŞI VEACUL VIITOR............................................................. 193

IV. ÎNVĂŢĂTURA PASTORALĂ A SFÂNTULUI AMBROZIE,

EPISCOPULMEDIOLANULUI.................................................................... 200

IV. 1. DE OFFICIIS MINISTRORUM - PRIMUL TRATAT PATRISTIC DE

PASTORALĂ DIN APUS................................................................................ 201
IV. 2. DESPRE PREOŢIE ŞI ROLUL PREOTULUI CA ÎNDRUMĂTOR
CĂTRE ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU...................................................... 204
IV. 3. RESPONSABILITATEA ŞI VREDNICIA PREOŢIEI....................... 206
IV. 4. SFINŢENIA SLUJIRII PREOŢEŞTI...................!................................. 208
IV. 5. PREDICA ŞI CATEHEZA ÎN ACTIVITATEA PASTORALĂ A
SFÂNTULUI AMBROZIE............................................................................... 211
IV. 6. IMNELE AMBROZIENE ŞI VALOAREA LOR ÎN PASTORAŢIE.... 215
IV. 7. ÎNDRUMAREA DUHOVNICEASCĂ ÎN SCRIERILE SFÂNTULUI
AMBROZIE....................................................................................................... 218

V. CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI AMBROZIE AL MEDIOLANULUI LA

9

DEZVOLTAREA TEOLOGIEI...................................................................... 221

V. 1. CONTRIBUŢII PE PLAN DOGMATIC.............................................. 221

V. 2. RECEPTAREA ÎNVĂŢĂTURII TEOLOGICE A SFÂNTULUI
AMBROZIE LA SINOADELE III - VII ECUMENICE................................. 241
V. 3. RAPORTAREA TEOLOGILOR APUSENI LA SCRIERILE ŞI
PERSONALITATEA SFÂNTULUI AMBROZIE........................... ’............... 242
V. 4. CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI AMBROZIE LA DEZVOLTAREA
CULTULUI SFINŢILOR ÎN APUS................................................................. 244
EPILOG............................................................................................................. 249

BIBLIOGRAFIE............................................................................................... 253

ANEXE............................................................................................................... 273

INDICE DE TERMENI ŞI NUME PROPRII.............................................. 290

299
Editura P ra x is a Arhiepiscopiei Râmnicului
Str. Arhiepiscopiei, nr. 1
Râmnicu-V âlcea
editurapraxis@gmail.com
P u b licăm v olu m u l de f a ţ ă , la E d itu ra P ra x is a A rh iep isco p iei R âm n icu lu i,
cu sig u ra n ţa că o fe r im un d a r n e p r eţu it citito rilo r, care v or să a p ro fu n d ez e
cu n o a şterea P ărin ţilor B isericii n oastre şi să-şi s ta to rn icea sc ă v ieţu irea
lo r p e ca lea c e a d r e a p tă , tra sa tă de a c e ş tia , S fân tu l Iera rh A m b ro z ie al
M ediolan u lu i fiin d unul d in tre m a r to r ii şi în d r u m ă to r ii n ea b ă tu ţi
d e la ca lea A d ev ăru lu i.
t V A R S A N U F I E , Arhiepiscopul Râmnicului

A v â n d în v ed ere a c tu a lita tea teo lo g iei şi p a s to r a ţie i S fân tu lu i A m b roz ie

în a c e s t sen s, câ n d eclesiologia p rim a tu lu i ap u sea n a lăsat-o în u m b ră
p â n ă astăzi, co n sid eră m a c ea stă scriere d r e p t o lu crare b in ev en ită p en tru
v iaţa B isericii, m a i ales p rin fa p tu l că în a c ea sta nu su n t a c cen tu a te d o a r
in m o d livresc în v ă ţătu rile ierarhu lu i din secolu l al IV -lea, ci m a i m u lt se
p u n e un a c c en t d eo seb it pe rescrierea C u vân tu lu i lui D u m n ezeu în inim ile
credin cioşilor, ca o d a to rie a slujirii p asto ra l-m isio n a re a fie c ă r u i cleric.
A rh id . Prof. Univ. D r. loan Caraza

S u n tem d in a in tea u n ei c ă r ţi de sin tez ă , f ă r ă p r e c e d e n t in lim b a r o m â n ă ,

a su p ra v ieţii S fân tu lu i A m b ro z ie, ep isco p u l de M ed iolan u m . N u m ită
„ M on og rafie p a t r is t ic ă ”, lu crarea P ărin telu i Ş tefan Z arâ în cân tă.
Tonul scriitu rii ad u ce a m in te d e m ă r tu r iile pe ca re F eric itu l A u gu stin
le fă c e a p u blice in C on fesiu n ile sale, rem a rc a b il p u n c t d e în cep u t
al ro m an u lu i p sih olog ic m o d e r n [...].
B u cu ros a m p r im it b in ec u v â n ta rea d e a scrie câ tev a rân d u ri la a c ea stă
m in u n a tă m o n o g ra fie p a tr is tic ă , una d in tre cele m a i fr u m o a s e d eclara ţii
d e dragoste p e ca re un teolog rom ân o adu ce S fântulu i A m brozie.
Pr. Conf. Univ. D r. Constantin Necula

M u lţi c r itic i litera ri l-au e x p e d ia t p e S fân tu l A m b ro z ie ca un scriitor

n eorigin al, co m p ila to r al P ărin ţilor R ăsăriten i d in a in tea sa. C h iar d a c ă
a m co n sid era, d eşi a s t fe l a m f i fo a r t e d e p a r te d e a d ev ă r, că S fân tu l
A m b ro z ie d o a r a tra d u s in la tin ă teologia p a t r is t ic ă r ă să ritea n ă , lucrul
a c esta nu este d eloc de o im p o r ta n ţă m in o ră. Sigu r că m od u l d e a gân di,
d e a teologhisi, al S fân tu lu i A m b ro z ie s-a b a z a t p e o p era teolog ică a
P ă rin ţilo r R ă să riten i, in să o p era lui literară, n ăscu tă d in tr-o u tilitate
p r a c tic ă in d iscu tab ilă, este orig in a lă şi îi a p a r ţin e în tru totul.
M odul in ca re a r e d a t a c ea stă teologie, stilu l său in co n fu n d a b il, (
d elica teţea şi eleg an ţa lim b ii fo lo s ite , e m o ţia p o e tic ă şi p u terea sa
de sin tez ă f a c din S fân tu l A m b ro z ie un sc r iito r de n eeg alat.
Pr. Ştefan Zară

ISBN 978 606-8435-40-4