ION

Ion,primul roman publicat de Liviu Rebreanu(in 1920),este un roman realist de tip

obiectiv,cu tematica rurala,o capodopera a literaturii romane interbelice.
Tema este prezentarea problematicii pamantului, în condițiile satului ardelean de la
începutul secolului al XX-lea,in centrul caruia este proiectata lupta unui țăran sărac pentru a
obține pământ cat și consecințele actelor sale. Tema centrală, posesiunea pământului, este
dublată de tema iubirii si de tema destinului.
Criticul Nicolae Manolescu afirma ca "in centrul romanului se afla patima lui Ion,ca
forma a instinctului de posesiune".
Actiunea romanului se deasfasoara pe mai multe planuri narative,avand personaje
numeroase.Specia literara privilegiaza personajul, a carui evolutie constituie obiectul
romanului,de aceea el este constituit dintr-un ansamblu de trasaturi redate prin mijloace de
caracterizare directe(portret,stare civila,statut social)si indirecte(fapte,gesturi,atitudini,
limbaj,raporturi cu alte personaje).In functie de rolul lor in actiune,personajele sunt puternic
individualizate si construite cu minutiozitate sau portretizate succint.
Perspectiva narativa este obiectiva,iar naratorul omniscient si omniprezent isi lasa
personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare,consemnandu-le atitudinile.
Simetria incipitului cu finalul(roman rotund) se realizează prin descrierea drumului
care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului,fiind totodata personificat cu
ajutorul verbelor (se desprinde, aleargă, urcă, înaintează),el are semnificația simbolică a
destinului protagonistului și este investit cu funcție metatextuală, mai precis confera o
imagine de ansamblu a traseului pe care il va parcurge in plan concret Ion:"in dreapta cand
in stanga"(spatiu limitativ);"trece raul"(simbol --al vietii);"peste podul batran de
lemn,acoperit cu sindrila mucegaita"(simbol al nesigurantei);"coboara din
Bucovina"(decadere);"isi face loc printre dealurile stramtorate"(aflarea in situatie dificila dar
cu siguranta reusitei);"pe urma inainteaza vesel,neted printre fagii tineri ai Padurii
Domnesti"(viata,forta) si cismeaua Mortului,unde picura vesnic apa de izvor
racoritoare(ispitirea).
Titlul este conferit de numele personajului,exponent pentru taranime prin dragostea
pentru pamant,destinul tragic al acestuia fiind sugerat la nivel fonetic prin cele doua vocale
inchise si o consoana ce trimit spre o cadere surda,fara ecou a protagonistului,iar simplitatea
numelui coincide cu conditia lui Ion in sat,fiind insa contrazisa de personalitatea
puternica,complexa a acestuia,manipuland personajele in scopul obtinerii pamantului ,acest
lucru realizandu-se prin casatorirea cu o fata cu zestre,insa comportamentul este cel care il
dezumanizeaza:o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta,iar apoi vrea sa se intoarca
la Florica,devenita nevasta lui George.
Romanul este alcătuit din doua parti opuse și complementare, coordonate ale
evoluției interioare a personajului principal care tradeaza si patimile acestuia: Glasul
pamantului și Glasul iubirii.Conflictul interior,generat de cele doua chemari launtrice,nu il
arunca intr-o situatie-limita pentru ca forta lor se manifesta succesiv,nu simultan,acest
conflict reflectandu-se,pe plan exterior,in confruntarile cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc.
Opera incorporeaza 13 capitole cu titluri sugestive si cu rol de sintetizare ,discursul
narativ avand un Inceput si un Sfarsit,la fel ca destinul protagonistului.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii
satesti,iar prin tehnica contrapunctului,o anumita tema,moment esential sau conflict sunt
infatisate in cele doua planuri(nunta taraneasca a Annei cu Ion corespunde,in planul
intelectualitatii,nuntii Laurei cu George Pintea,in capotolul "Nunta";conflictul dintre Ion si
Vasile corespunde conflictului intelectualilor satului).
Planul taranimii are in centru destinul lui Ion,evolutia conflictelor sale cu Vasile
pentru pamant si cu George pentru iubire,iar planul intelectualitatii satului,destinele si
conflictul celor doi "stalpi" ai comunitatii:invatatorul Herdelea si preotul Belciug.Cele doua
planuri narative se intalnesc inca de la inceputul romanului,in scena horei,numita de N.
Manolescu "o hora a soartei".
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica,in care locuitorii satului Pripas se
afla la hora,in curtea Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea(expozitiunea).
Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc ,desi o place pe Florica cea
saraca,marcheaza inceputul conflictului.Venirea de la carciuma a lui Vasile Baciu,tatal Anei si
confruntarea verbala cu Ion,pe care il numeste hot si talhar,pentru ca sarantocul umbla sa-i
ia fata promisa altui taran bogat,George Bulbuc,constituie intriga romanului.Rusinea pe care
Vasile i-o face la hora,in fata satului,va starni dorinta de razbunare a flacaului,care,la randul
sau,il va face pe Baciu de rusine,seducand-o pe Ana pentru a-l determina sa accepte nunta.
Castigata de Ion,bataia flacailor de la carciuma are ca pretext plata lautarilor,insa,de
fapt,ea e o lupta pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana.Scena alimenteaza dorinta de
razbunare a lui George si este construita simetric cu aceea de la sfarstiul romanului,cand
George il ucide pe Ion,lovindu-l cu sapa(deznodamantul).
Caracterizarea personajelor se realizeaza realist,veridic,prin utilizarea limbajului
regional ardelenesc si a diferitelor registre lexicale,in functie de conditia lor sociala.
Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului,ca si importanta
acordata relatiei lor cu mediul social.Stratificarea sociala pune in lumina conflictele dintre
taranii saraci si cei instariti.Conflictul central,lupta pentru pamant in satul traditional,intre
"sarantocul" Ion al Glanetasului si "bocotanul" Vasile Baciu,este dublat de conflictul
interior,intre glasul pamantului si glasul iubirii,simbolizate de cele doua femei dorite de
Ion:Ana si Florica.Personajul principal este implicat si in conflicte secundare,cu Simion
Lungu,pentru o brazda de pamant,sau cu George Bulbuc,pentru femeia iubita.
Ion al Glanetasului este un erou puternic individualizat,dar totodata tipic pentru
categoria taranilor saraci,dupa cum observa George Calinescu:"Toti flacaii din sat sunt
varietati de Ion".
Ion este personajul principal,eponim si "rotund",realizat prin tehnica basoreliefului,
domina celelalte personaje implicate in conflict(Ana,Vasile,Florica,George),care-i pun in
lumina trasaturile.Tipologia personajului se reliefeaza si printr-o tehnica a
contrapunctului:imaginea lui Ion cel sarac dar frumos si puternic,este pusa in paralel cu
imaginea lui George Bulbuc,flacaul bogat,dar matahalos;Ion o iubeste pe Florica,dar o ia pe
Ana de nevasta,in timp ce George o vrea pe Ana,dar o ia pe Florica.
Mai multe tipologii realiste se regasesc in constructia protagonistului.Din punctul de
vedere al statutului social,el este tipul taranului sarac,a carui patima pentru pamant
izvoraste din convingerea ca averea ii asigura demnitatea si respectul comunitatii.Din punct
de vedere moral,Ion este tipul arivistului fara scrupule,care foloseste femeia ca mijloc de
parvenire.Psihologic,este ambitiosul dezumanizat de lacomie.
Ion este un personaj complex,cu insusiri contradictorii:viclenie si naivitate,gingasie si
brutalitate;in plus el este perseverent si cinic.In goana sa patimasa dupa avere el se
dezumanizeaza treptat,iar mortea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului.
Desi sarac,este "iute si harnic,ca ma-sa",iubeste munca(Munca ai era draga)si
pamantul(pamantul ai era drag ca ochii din cap).Lipsa pamantului ai pare o umilinta ,iar
dorinta patimasa de a-l avea este oarecum motivat:Toata istetimea lui nu plateste o ceapa
degerata,daca n-are si el pamant mult,mult...(caracterizare directa de catre narator).
Monologul interior evidentiaza framantarile sufletesti care apar cand trebuie sa
aleaga intre iubire si pamant:"Ma molesesc ca o baba naroada.Parca n-as mai fi in stare sa
ma scutur de calicie..."(autocaracterizare).
Ion este viclean cu Ana.Desi cu o iubeste,o joaca la hora,o seduce,apoi se
instraineaza,iar casatoria nu reprezinta decat mijlocul de a obtine averea de la Baciu,insa
este si naiv deoarece nunta nu ai aduce si pamantul ,fara o foaie de zestre astfel incat e
randul lui Vasile Baciu sa se arate viclean.Dupa nunta incepe cosmarul Anei,batuta si
alungata fara mila de cei doi barbati.Dupa un timp,la interventia preotului Belciug,Vasile
trece tot pamantul pe numele ginerelui.
Toata incordarea lui si ambitia de a obtine pamantul se domolesc.Brutalitatea fata
de Ana este inlocuita de indiferenta.Sinuciderea Anei nu-i trezește lui Ion regrete sau
conștiința vinovăției, pentru că în Ana, iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția
asupra pământurilor.
Dezumanizarea personajului se manifesta in atitudinea fata de Ana pe parcursul
intregului roman,dar si in inversunarea impotriva socrului,caruia ai ia tot pamantul,dintr-o
lacomie nemasurata.
Scena in care Ion,ametit de fericire,ingenuncheaza si-si saruta pamantul ca pe o
ibovnica,ilustreaza apoteoza iubirii sale patimase(caracterizare prin gesturi).
Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut,lacomia lui se indreapta catre
satisfacerea altei nevoi launtrice:patima pentru Florica.Asa cum ravnise la averea
altuia,acum ravneste la nevasta lui George.Are revelatia adevaratei fericiri:iubirea,pe care o
vrea cu orice pret("Sa stiu bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii").Avertizat de
Savista,George il ucide cu lovituri de sapa pe Ion,venit noaptea in curtea lui,la Florica.
Consider ca relatia fundamentala din roman se stabileste intre protagonist si un
personaj simbolic mai puternic decat el:pamantul.Conflictul tragic dintre om si pamantul-
stihie este provocat de iubirea patimasa a personajului pentru pamant(scena in care Ion
saruta pamantul este sugestiva),de iluzia ca-l poate stapani,dar se incheie omeneste,prin
intoarcerea in aceasta matrice universala.
Relatia dintre taran si pamant este infatisata in trei ipostaze simbolice:pentru
copil,pamantul-mama("De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama"),pentru
barbat,pamantul-ibovnica("Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma,s-o
crampoteasca in sarutari"),iar pentru omul cu destin tragic,ucis cu o sapa,pamantul-
stihie,care spulbera dorintele si iluziile efemere prin moarte.
Conchizand,Ion este un personaj memorabil si monumental,ipostaza a omului
teluric,dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui
puternica:pamantul-stihie si legile nescrise ale satului traditional.
Criticul N. Manolescu afirma ca "in centrul romanului se afla patima lui Ion ca forma
a instinctului de posesiune".