PLUMB DE GEORGE BACOVIA

Poezia Plumb,scrisă de un adept al simbolismului,George Bacovia,este publicată în

anul 1916 în volumul care ai poartă numele.
Simbolismul este un curent literar care apare în Franța la sfârșitul secolului al 19-lea
ca o reacție împotriva discursului romantic și a impersonalității reci a poeților parnasieni.A
fost teoretizat de către Jean Moreas,în articolul-manifest,Le Symbolisme.Curentul literar a
fost promovat mai târziu de Alexandru Macedonski prin programe literare(Literatorul).
Poezia se încadrează în estetica simbolistă prin mai multe caracteristici specifice
curentului precum:cultivarea simbolurilor,temă și
motive,corespondențe,sugestie,cromatică,tehnica repetițiilor care contribuie la
muzicalitate.Totodată textul poetic este o elegie întrucât prezidează tristețea și spaima de
moarte.
Titlul este format din substantivul plumb,metal care în poezie sugerează pe de-o
parte,greutatea apăsătoare,sufocantă,pe de altă parte,fiind cenușiu indică monotonia;mai
mult,simbolul central marchează puternic un spațiu închis,fără căi de scăpare.
Una dintre temele poeziei o constituie starea nevrotică,confuză a poetului într-o
lume meschină,superficială,incapabilă să perceapă,să înțeleagă și să aprecieze arta la nivelul
ei adevărat.Pe deasupra lumea zugrăvita este una cu atmosferă ostilă,stranie,conturată doar
din câteva pete de culoare.Tema centrală este moartea care are ca și motive somnul,iubirea
neîmplinită,singurătatea și nu numai.
Compozițional,poezia e structurată pe două catrene simetrice,unde simbolul
central,plumbul,este reluat de șase ori în cele opt versuri.De asemenea cele două strofe
concordeaza planurilor lirice:realitatea exterioară,evidențiată prin sicrie,cavou,flori,respectiv
realitatea interioară reliefată prin iubirea invocată în mod dramatic.
Lirismul subiectiv se remarcă prin mărcile subiectivității:verbe la persoana
întâi(stam,am început)cât și prin adjectivul pronominal posesiv(meu).
în prima strofă este prezent un cadru închis,dominat de greutatea apăsătoare a
plumbului,unde eul liric se simte izolat:cavoul,simbol al spațiului închis,al universului
interior,fiind în strânsă legătură cu mediul exterior marcat puternic de plumb,nu lasă nici o
cale de scăpare.Printre elementele decorului funebru se nnumara: sicriele, cavoul,
florile,coroanele,veștmântul funerar și mortul.Tot în această strofă este prezent un raport
antitetic,viață-moarte,prin corespondența flori de plumb,unde florile,simbol al gingășiei și
frumuseții,asociat cu griul de la plumb,capătă ideea de moarte,de inerție,nuanța având
capacitatea de a estompa culorile cu care intră în combinație.Pe fondul acestui decupaj
static,intervine o imagine dinamică,vântul,însă forța acestuia e anulată,minimalizată,iar acest
lucru se poate distinge datorită efectului slab,surprins prin verbul la
imperfect(scârțâiau),astfel că elementul naturii produce răceală,împietrirea ,specifice
morții,în imaginea auditivă din versul și scârțâiau coroanele de plumb.De asemenea vântul
corespunde senzației de gol sufletesc,exprimată direct de laitmotiv(Stam singur în cavou...și
era vânt) și generează disoluția materiei.
A doua strofă debutează ambiguu(Dormea întors amorul meu de plumb) întrucât
epitetul întors face referință la refuzul dragostei,incapacitatea eului liric de a mai
iubi,motivându-se invocarea amorului în mod dramatic prin intermediul strigătului,pus sub
imperiul stării imaginare,iluzorie,astfel că nu ai mai conferă imaginarului bacovian o cale de
scăpare din sfera nemișcării.Actul disperat reprezintă o tendință a poetului de a trece într-un
plan metafizic.Totodată este prezentă reflexivitatea întrucât eul liric își privește sentimentul
precum un spectator,ivindu-se perspectiva retrospectivă(Stam singur lângă mort),iar în
versul și-i atârnau aripile de plumb,se remarcă zborul în jos,prăbușirea surdă și
grea,imposibilitatea evadării.
Prin repetarea sintagmei stam singur este accentuată solitudinea.Alte stări și
atitudini poetice specifice esteticii simboliste mai sunt
înstrăinarea,spleenul,spaima,tristețea,apăsarea,izolarea,disperarea și inadaptarea.
Vladimir Streinu afirma că în poezie există un proces de stingere a conștiintei în care
sunt abordate doar stările fiziologice,perceperea realității se axează pe empirism,pe
experiența senzorială care este singura sursă sigură de cunoaștere.O altă interpretare este a
lui Pompiliu Constantinescu care susține că eu liric este înfipt pe loc ca o piatră,se află la
pragul dintre luciditate și demență,este zdruncinat într-un plan al
semisomnolentei(imaginarul poetic rătăcește prin întuneric,de fapt prin universul său moral
dezintegrat),care poate fi asociat cu subconștientul.Pe deasupra,poezia este foarte
concentrată,bazându-se pe esență. De aceasta se leaga si Mihail Petroveanu care afirma ca
universul bacovian nu contine elemente straine cotidianului ,care sa apartina
fantasticului,,caracterul straniu este o urmare a supralicitarii realului,a dilatarii pana la
nivelul de halucinatie,care activeaza pe un plan cat se poate de familiar,banal.In acest fel
universul bacovian este subsumat simplitatii, fiind redus doar la acele aspecte
esentiale,elementare ale acestuia care ajung sa fie extinse pana la infinit.Izolarea
imaginarului bacovian are si un sens metaforic intrucat poate fi comparata cu un mister de
nepatruns,inaccesibil,referitor desigur la univers,la natura,astfel ca poezia,la o prima
vedere,nu poate fi citita decat prin filtrul ratiunii estetice(Dumitru Micu).
La nivel fonetic,titlul contine o vocala inchisa u,aflata intre doua consoane,ceea ce
sugereaza inchiderea spatiului ,imposibilitatea evadarii fiind maximizata intrucat tot acesta
indica caderea grea,fara ecou.Alaturi de vant,preponderenta vocalelor o,i,u sugereaza vidul
launtric,iar tonul sobru este sustinut prin aglomerarea unor
consoane(m,n,s,s,t,t,p,b).Totodata diftongul au si triftongul eau pot sugera plansetul,ca ecou
al atmosferei insuportabile,realizand muzicalitatea interioara a versului.
La nivel prozodic,ideea de moarte,de inchidere a spatiului,izolare,mai este sugerata si
prin masura silabelor fixa(10) sau prin rima imbratisata.
La nivel morfologic sunt intalnite verbele in general statice.Folosirea imperfectului
determina un timp ambiguu,specific imaginarului,si prelungeste starile spre etern.Verbele
statice,la imperfect,sunt plasate in fata versurilor,pe cand celelalte care nu indica inertia sunt
supuse unei diminuari a dinamicitatii,tocmai in acest sens este folosit perfectul compus pe
langa conjunctiv,insa structura mai sugereaza si disperarea instantei poetice.Adverbul adanc
precedat de verbul la imperfect dormeau,trimite cu gandul la somnul etern,cu alte cuvinte
moartea.Similitudinea dintre moarte si somn este posibila datorita celor doua aspecte
comune:ruperea de realitate si staticitate.
La nivel sintactic sunt prezente propozitiile independente,principale,iar totodata se
remarca topica cu subiectul postpus:Dormeau adanc sicriele de plumb.Repetarea conjunctiei
si este folosita cu scopul suprapunerii imaginilor,pentru intensificarea unui sentiment
singular,dar mai ales pentru a conferi staticitate,stabilitate discursului liric,este foarte
important ca acesta sa nu devieze de la linia urmarita.
La nivel lexical,multe cuvinte sunt subsumate campului semantic al mortii:flori de
plumb,mortul,sicriele,vestmantul funerar,coroanele si cavoul,iar repetarea acestora
sugereaza monotonia.
Conchizand,prin atmosfera,muzicalitate,folosirea sugestiei,
tema ,cromatica,cultivarea simbolului,corespondente,stari sufletesti precum
angoasa,spleenul sau tristetea,poezia Plumb se inscrie categoric in sfera simbolismului.