ION

Ion,primul roman publicat de Liviu Rebreanu(in 1920),este un roman realist de tip

obiectiv,cu tematica rurala,o capodopera a literaturii romane interbelice.
Tema este prezentarea problematicii pamantului, în condițiile satului ardelean de la
începutul secolului al XX-lea,in centrul caruia este proiectata lupta unui țăran sărac pentru a
obține pământ cat și consecințele actelor sale. Tema centrală, posesiunea pământului, este
dublată de tema iubirii si de tema destinului.
Perspectiva narativa este obiectiva,iar naratorul omniscient si omniprezent isi lasa
personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare,consemnandu-le atitudinile.
Simetria incipitului cu finalul(roman rotund) se realizează prin descrierea drumului
care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului,fiind totodata personificat cu
ajutorul verbelor (se desprinde, aleargă, urcă, înaintează),el are semnificația simbolică a
destinului protagonistului și este investit cu funcție metatextuală, mai precis confera o
imagine de ansamblu a traseului pe care il va parcurge in plan concret Ion:"in dreapta cand
in stanga"(spatiu limitativ);"trece raul"(simbol --al vietii);"peste podul batran de
lemn,acoperit cu sindrila mucegaita"(simbol al nesigurantei);"coboara din
Bucovina"(decadere);"isi face loc printre dealurile stramtorate"(aflarea in situatie dificila dar
cu siguranta reusitei);"pe urma inainteaza vesel,neted printre fagii tineri ai Padurii
Domnesti"(viata,forta) si cismeaua Mortului,unde picura vesnic apa de izvor
racoritoare(ispitirea).
Titlul este conferit de numele personajului,exponent pentru taranime prin dragostea
pentru pamant,destinul tragic al acestuia fiind sugerat la nivel fonetic prin cele doua vocale
inchise si o consoana ce trimit spre o cadere surda,fara ecou a protagonistului,iar simplitatea
numelui coincide cu conditia lui Ion in sat,fiind insa contrazisa de personalitatea
puternica,complexa a acestuia,manipuland personajele in scopul obtinerii pamantului ,acest
lucru realizandu-se prin casatorirea cu o fata cu zestre,insa comportamentul este cel care il
dezumanizeaza:o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta,iar apoi vrea sa se intoarca
la Florica,devenita nevasta lui George.
Romanul este alcătuit din doua parti opuse și complementare, coordonate ale
evoluției interioare a personajului principal care tradeaza si patimile acestuia: Glasul
pamantului și Glasul iubirii.Conflictul interior,generat de cele doua chemari launtrice,nu il
arunca intr-o situatie-limita pentru ca forta lor se manifesta succesiv,nu simultan,acest
conflict reflectandu-se,pe plan exterior,in confruntarile cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc.
Opera incorporeaza 13 capitole cu titluri sugestive si cu rol de sintetizare ,discursul
narativ avand un Inceput si un Sfarsit,la fel ca destinul protagonistului.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii
satesti,iar prin tehnica contrapunctului,o anumita tema,moment esential sau conflict sunt
infatisate in cele doua planuri(nunta taraneasca a Annei cu Ion corespunde,in planul
intelectualitatii,nuntii Laurei cu George Pintea,in capotolul "Nunta";conflictul dintre Ion si
Vasile corespunde conflictului intelectualilor satului).
Planul taranimii are in centru destinul lui Ion,evolutia conflictelor sale cu Vasile
pentru pamant si cu George pentru iubire.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica,in care locuitorii satului Pripas se
afla la hora,in curtea Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea(expozitiunea).
Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc ,desi o place pe Florica cea
saraca,marcheaza inceputul conflictului.Venirea de la carciuma a lui Vasile Baciu,tatal Anei si
confruntarea verbala cu Ion,pe care il numeste hot si talhar,pentru ca sarantocul umbla sa-i
ia fata promisa altui taran bogat,George Bulbuc,constituie intriga romanului.Rusinea pe care
Vasile i-o face la hora,in fata satului,va starni dorinta de razbunare a flacaului,care,la randul
sau,il va face pe Baciu de rusine,seducand-o pe Ana pentru a-l determina sa accepte nunta.
 Castigata de Ion,bataia flacailor de la carciuma are ca pretext plata lautarilor,insa,de
fapt,ea e o lupta pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana.Scena alimenteaza dorinta de
razbunare a lui George si este construita simetric cu aceea de la sfarstiul romanului,cand
George il ucide pe Ion,lovindu-l cu sapa(deznodamantul).
Trasaturile personajelor sunt redate prin mijloace de caracterizare directe(portret,
biografie,statut social)si idirecte(fapte,gesturi,atitudini,limbaj,raporturi cu alte
personaje).Caracterizarea personajelor se realizeaza realist,veridic,scriitorul folosind limbajul
regional ardelenesc nuantand utilizarea registrelor lexicale in functie de conditia sociala a
personajelor.
Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului,ca si iportanta acordata
relatiei lor cu mediul social.Stratificarea sociala pune in lumina conflictele dintre taranii
saraci si cei instariti.Conflictul central,lupta pentru pamant in satul traditional,intre
"sarantocul" Ion al Glanetasului si "bocotanul" Vasile Baciu,este dublat de conflictul
interior,intre "glasul pamantului" si glasul iubirii,simbolizate de cele doua femei dorite de
el:Ana si Florica.Femeile sunt portretizate in antiteza:Ana e bogata si urata,iar Florica e
saraca si frumoasa.Cresc amandoua orfane,una lipsita de caldura sufleteasca a
mamei,cealalta,de protectia tatalui.
Ion este personajul principal,eponim si "rotund",realizat prin tehnica basoreliefului,
domina celelalte personaje implicate in conflict(Ana,Vasile,Florica,George),care-i pun in
lumina trasaturile.Tipologia personajului se reliefeaza si printr-o tehnica a
contrapunctului:imaginea lui Ion cel sarac dar frumos si puternic,este pusa in paralel cu
imaginea lui George Bulbuc,flacaul bogat,dar matahalos;Ion o iubeste pe Florica,dar o ia pe
Ana de nevasta,in timp ce George o vrea pe Ana,dar o ia pe Florica.
Mai multe tipologii realiste se regasesc in constructia protagonistului.Din punctul de
vedere al statutului social,el este tipul taranului sarac,a carui patima pentru pamant
izvoraste din convingerea ca averea ii asigura demnitatea si respectul comunitatii.Din punct
de vedere moral,Ion este tipul arivistului fara scrupule,care foloseste femeia ca mijloc de
parvenire.Psihologic,este ambitiosul dezumanizat de lacomie.
Ana,fata cu zestre,dar fara noroc,naiva,"o fire tacuta si oropsita",lipsita de iubirea
parinteasca,este o victima fara aparare pentru arivistul Ion.Criticul E. Lovinescu
afirma:"Prinsa la mijloc,in lupta pentru pamant dintre Ion si socrul sau,Vasile Baciu,biata Ana
este o tragica victima".Pentru barbatul ei,ea nu atinge niciodata statutul de fiinta umana,ci le
asigura doar garantia proprietatii asupra pamanturilor.
Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant,Ion se individualizeaza prin
modul de a-l obtine:o batjocoreste pe Ana si o impinge la spanzuratoare.
Cum "lacomia lui de zestre e centrul lumii"(G. Calinescu),patima pentru pamant a
tanarului sarac si ambitios il face sa renunte la femeia iubita,Florica,si sa aleaga ca solutie
casatoria cu o fata bogata.Monologul interior evidentiaza framantarile sufletesti,conflictul
dintre cele doua glasuri-al pamantului si al iubirii:"Ma molesesc ca o baba naroada.Parca n-
as mai fi in stare sa ma scutur de calicie...Las' ca-i buna Anuta!".
Ion isi urmareste scopul cu viclenie si tenacitate,o joaca pe Ana la hora,o cheama la
poarta,o ignora cateva zile ,o seduce si apoi se instraineaza.Sarcina Anei devine
previzibila,fata indura rusinea,iar Vasile Baciu este silit astfel sa accepte casatoria.Cu taote
acestea,Ion da dovada de naivitate deoarece ,fara o foaie de zestre,nunta nu ai aduce si
pamantul.Este randul socrului sa se arate viclean.
La nunta,Ion are un al doilea moment de ezitare.Nu o iubeste pe Ana si se gandeste
sa fuga in lume cu Florica,dar isi aminteste de pamanturi,asa ca renunta: "-Si sa raman tot
calic...pentru o muiere!...".Cum Ana este insarcinata,Ion o joaca pe Florica si o
imbratiseaza,inchipuindu-si ca este mireasa lui.Ana tresare "ca muscata de vipera",plange
si,presimtindu-si nenorocirea,rosteste vaierul repetat de acum inainte:"Norocul meu,norocul
meu!".
Dupa nunta,Ana este batuta si alungata fara mila de sot si de tata.Dupa un timp,la
interventia preotului Belciug,Vasile trece tot pamantul pe numele ginerului.Brutalitatea fata
de Ana este inlocuita de indiferenta.Sinuciderea Anei si apoi moartea lui Petrisor,fiul lor,nu-i
trezesc lui Ion regrete.
Dezumanizarea personajului se manifesta de-a lungul intregului roman,in atitudinea
fata de Ana.
Consider ca Ana si Ion sunt personaje cu trasaturi antitetice:blandete-
brutalitate,devotament-egoism,iubire-interes,caracter slab-caracter tare.
Orbit de patima de a avea pamant,Ion nu vede in aceasta femeie decat un mijloc de
a-si atinge scopul,fapt reflectat de comportamentul sau fata de ea.La hora,este tandru(o
"strange la piept pe Ana cu multa gingasie,dar si mai prelung" decat ceilalti flacai)apoi este
batjocoritor,indiferent sau brutal,lovind-o cu "sange rece".Fata de ea simte mai intai
mila,apoi dezgust si indiferenta.
Ana isi intelege conditia de victima a lupte celor doi barbati.Lipsita de iubirea
parinteasca,crezuse ca Ion o iubeste.Dupa ce trece de la dragoste la vinovatie,la rusine si la
dezgust,Ana gaseste in sinucidere singura solutie de iesire din suferinta.Credinta lui Dumitru
Moarcas ca moartea este blanda pentru cei nefericiti ai da curajul de a lua o decizie pentru
propria viata,iar vestea adusa de Savista o hotaraste.La inmormantare,Ion si Vasile
ingenuncheaza de o parte si de cealalta a cosciugului "ca doi vinovati".Moartea Anei
anticipeaza destinul lui Ion,principalul vinovat moral.
Conchizand,parvenitul Ion repeta modelul socrului sau care a procedat in tinerete la
fel ca el,cu deosebirea ca tatal Anei si-a iubit nevasta pentru ca l-a scapat de saracie.La
el,cele doua "glasuri",pamantul si iubirea,s-au impacat.In schimb,Ion nu se multumeste cu
pamantul obtinut fara scrupule,folosindu-se de sentimentele Anei,iar,in acest sens,Georce
Calinescu afirma ca "Ion este o bruta".