Sunteți pe pagina 1din 3

Arhimede

Matematician, inginer și inventator grec

Arhimede din Siracuza (în greacă Αρχιμήδης, Archimedes; n. aprox. 287 î.Hr. în Siracusa, pe
atunci colonie grecească, d. 212 î.Hr.) a fost un învățat al lumii antice. Realizările sale se
înscriu în numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie.
Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de
știință din întreaga istorie a civilizației umane.

Se cunosc puține detalii despre viața lui, dar este considerat drept unul din principalii
oameni de știință din antichitate. Printre altele a pus bazele hidrostaticii și a explicat legea
pârghiilor. I s-au atribuit proiectele unor noi invenții, inclusiv al unor mașini de asalt, precum
și șurubul fără sfârșit. Experimente moderne au arătat că Arhimede a proiectat mașini
capabile să scoată corăbiile din apă și să le dea foc folosind un sistem de oglinzi.
Arhimede este în general considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai antichității și
unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor, fiind primul matematician universal. El a
folosit metoda epuizării complete pentru a calcula aria unui arc de parabolă prin sumarea
unei serii infinite, precum și calculul aproximativ al numărului π cu o acuratețe remarcabilă
pentru acele timpuri. De asemenea a definit spirala care-i poartă numele, formule de calcul
a volumelor și al suprafețelor corpurilor de revoluție, precum și un sistem ingenios de
exprimare a numerelor foarte mari.
Arhimede a murit în timpul asediului Siracuzei, când a fost ucis de un soldat roman, în ciuda
ordinului primit de a nu-l ucide. Pe piatra funerară a mormântului a fost sculptată o sferă în
interiorul cilindrului circumscris, lucru cerut chiar de Arhimede, deoarece el a demonstrat că
raportul dintre aria sferei și a cilindrului circumscris este egal cu raportul volumelor
corpurilor, având valoarea 2/3.

Față de invențiile sale, scrierile matematice ale lui Arhimede erau puțin cunoscute în
antichitate. Matematicienii din Alexandria îl cunoșteau și l-au citat, dar prima compilație
cuprinzătoare despre el nu a fost dată până în jurul anului 530 d.Hr. de Isidor din Milet cel
Bătrân (arhitectul care a proiectat și construit bazilica Sfânta Sofia din Constantinopol), în
timp ce comentariile lui Eutocius din Ascalon din secolul VI d.Hr. au deschis larg porțile
cunoașterii lucrărilor lui Arhimede. Câteva copii ale lucrărilor lui Arhimede care au
supraviețuit până în Evul Mediu erau o sursă de inspirație pentru oamenii de știință din
timpul Renașterii, cum ar fi Fermat, Pascal, Galileo Galilei, iar descoperirea în 1906 a unor
lucrări necunoscute ale lui Arhimede, au oferit noi perspective de înțelegere a modului în
care a obținut rezultatele matematice.
Ultimele cuvinte atribuite lui Arhimede au fost „Nu te atinge de cercurile mele”, referindu-
se la un cerc pe care îl studia, în timp ce a fost deranjat de un soldat roman, dar nu se știe cu
adevărat dacă a spus aceste cuvinte.
Câteva descoperiri și invenții
Coroana de aur
Arhimede a folosit principiul flotabilității pentru a determina dacă coroana de aur are o
densitate mai mică decât aurul solid.
Cea mai cunoscută anecdotă despre Arhimede ne spune cum a descoperit metoda de a
determina volumul unui obiect de formă neregulată. Conform cu cele spuse de Vitruvius, o
coroană votivă din aur fusese executată pentru un templu al regelui Hiero II. Dar la urechile
regelui a ajuns zvonul că aurarul a furat o parte din aur înlocuindu-l cu argint. Regele i-a
cerut lui Arhimede să stabilească cu certitudine dacă a fost înșelat sau nu. Arhimede trebuia
să rezolve problema fără a distruge coroana, adică topind-o și dându-i o formă regulată
pentru a-i calcula densitatea.
Șurubul lui Arhimede
Șurubul lui Arhimede poate ridica eficient apa.
O mare parte a lucrărilor de inginerie ale lui Arhimede au izvorât din satisfacerea nevoilor
orașului Siracuza. Scriitorul grec Athenaeus din Naucratis descrie cum regele Hieron II i-a
comandat lui Arhimede proiectarea unei corăbii uriașe, numită Syracusia, care putea fi
folosită pentru călătorii de lux, pentru transportul proviziilor, sau ca navă de război.
Deoarece de pe o astfel de corabie se scurgea o cantitate foarte mare de apă prin carenă,
șurubul lui Arhimede a fost dezvoltat cu preponderență pentru a scoate apa din santină.
Acest șurub era un dispozitiv cu o lamă în formă de șurub rotativ în interiorul unui cilindru.
Folosirea oglinzilor parabolice incendiatoare în timpul asediului Siracuzei
Probabil Arhimede a folosit oglinzi care au acționat colectiv ca o oglindă parabolică pentru a
arde corăbiile care atacau orașul Siracuza.
În secolul al doilea d.Hr. Lucian din Samosata a scris că în timpul asediului Siracuzei,
Arhimede a distrus corăbiile inamice cu foc. Câteva secole mai târziu Anthemius din Tralles
menționează lentila convergentă ca armă a lui Arhimede. Dispozitivul, numit câteodată raza
de căldură a lui Arhimede, a fost folosit pentru a focaliza razele Soarelui asupra corăbiilor
care se apropiau, cauzând aprinderea lor.
Metoda mecanică
O altă dintre cele mai importante contribuții ale lui Arhimede la știință a fost includerea unei
metode pur mecanice - adică tehnice - în raționamentul și argumentarea problemelor
geometrice, ceea ce a însemnat un mod fără precedent de rezolvare a acestui tip de
problemă pentru acea vreme.
În contextul lui Arhimede, geometria era considerată o știință exclusiv teoretică, iar lucrul
obișnuit era că din matematica pură se descindea către alte științe practice în care principiile
sale puteau fi aplicate.
Din acest motiv, astăzi este considerat precursorul mecanicii ca disciplină științifică.
Explicația legii pârghiei
Deși pârghia este o mașină simplă care a fost folosită cu mult înainte de Arhimede, el a fost
cel care a formulat principiul care explică funcționarea sa în tratatul său despre echilibrul
avioanelor.
În formularea acestei legi, Arhimede stabilește
principii care descriu diferitele comportamente
ale unei pârghii atunci când așează două
corpuri pe ea, în funcție de greutatea lor și de
distanța lor de punctul de sprijin.

Nume: Giamidis Maria Bianca

Clasa a 7-a C
Surse: Wikipedia.org , Warbletoncouncil.org ,
Descopera.ro

S-ar putea să vă placă și