Arhimede din Siracuza (în greacă Αρχιμήδης, Archimedes; n. aprox. 287 î.Hr.

 în Siracusa, pe
atunci colonie grecească, d. 212 î.Hr.) a fost un învățat al lumii antice. Realizările sale se înscriu
în numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl
Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de știință
din întreaga istorie a civilizației umane.
Se cunosc puține detalii despre viața lui, dar este considerat drept unul din principalii oameni de
știință din antichitate. Printre altele a pus bazele hidrostaticii și a explicat legea pârghiilor. I s-au
atribuit proiectele unor noi invenții, inclusiv al unor mașini de asalt, precum și șurubul fără sfârșit.
Experimente moderne au arătat că Arhimede a proiectat mașini capabile să scoată corăbiile din
apă și să le dea foc folosind un sistem de oglinzi.[1]
Arhimede este în general considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai antichității și unul
dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor[2][3], fiind primul matematician universal[4]. El a
folosit metoda epuizării complete pentru a calcula aria unui arc de parabolă prin sumarea unei
serii infinite, precum și calculul aproximativ al numărului π cu o acuratețe remarcabilă pentru
acele timpuri.[5] De asemenea a definit spirala care-i poartă numele, formule de calcul
a volumelor și al suprafețelor corpurilor de revoluție, precum și un sistem ingenios de exprimare a
numerelor foarte mari.
Arhimede a murit în timpul asediului Siracuzei, când a fost ucis de un soldat roman, în ciuda
ordinului primit de a nu-l ucide. Pe piatra funerară a mormântului a fost sculptată o sferă în
interiorul cilindrului circumscris, lucru cerut chiar de Arhimede, deoarece el a demonstrat că
raportul dintre aria sferei și a cilindrului circumscris este egal cu raportul volumelor corpurilor,
având valoarea 2/3.
Față de invențiile sale, scrierile matematice ale lui Arhimede au fost puțin cunoscute în
antichitate. Matematicienii din Alexandria îl cunoșteau și l-au citat, dar prima compilație
cuprinzătoare despre el nu a fost dată până în jurul anului 530  d.Hr. de Isidore din Milet, în timp
ce comentariile lui Eutocius din Ascalon din secolul VI d.Hr. au deschis larg porțile cunoașterii
lucrărilor lui Arhimede. Câteva copii ale lucrărilor lui Arhimede care au supraviețuit până în Evul
Mediu, au fost o sursă de inspirație pentru oamenii de știință din timpul Renașterii,[6] cum ar
fi Fermat, Pascal, Galileo Galilei, iar descoperirea în 1906 a unor lucrări necunoscute ale lui
Arhimede, au oferit noi perspective de înțelegere a modului în care a obținut rezultatele
matematice.[7]