Chaptrer II

Handcuffed
Te ador. Sau cred că te ador. De la zâmbet, la ochi, la tot. Mă provoci, mă stârnești să-mi
imaginez o relație cu tine. Cu trezitul de dimineață, dar nu chiar așa de dimineață, și cu cina
de la 10 seara. Cu tot ce însemni tu. Am proiectat totul și arată bine, mi-ar plăcea să-mi pui
întrebări, știu deja cum v-a decurge totul. Ești curios? Știam că nu. Arăt ca o nebună,
zâmbind la telefon, zâmbindu-ți. Ce bine că n-ai habar cât m-ai înnebunit, ce bine că mă
ascund, ce bine că n-ai habar… Ai pleca mai repede decât ar trebui și n-aș vrea să risc. Eu
decid, eu dețin controlul. Vii când vreau și pleci din viața mea când spun eu. Când simt că
pierd controlul situației, când simt că-mi pierd controlul, atunci este timpul să pleci. De ce?
Pentru că nu are niciun sens să mă las dusă de val dacă sunt singură. Tu n-ai veni, știm
amândoi asta, dar dacă totuși vrei să mai rămâi, da, m-aș arunca, m-aș lăsa purtată de val în
mâinile tale. Ai grijă, nu mă scăpa, lasă-mă jos când vei vrea să dispari. Încet. De nu, fă-mă
să sufăr, gentil. Fă-mă să mă sufoc de dor, să mă întreb ce faci, cu cine ești. Da, fă-mă să
înnebunesc, să port doliu. Calcă-mă în picioare, dar să te ferești când m-oi ridica. Să nu uiți
cine sunt eu și cine ești tu. Mi-ai putut dezbrăca trupul de haine, felicitări, însă niciodată nu
vei putea să-mi dezbraci sufletul. Ăsta ești tu, iar eu? Eu sunt atât de mult încât n-ai putea
duce. Atât de diversificată, încât n-ai putea face față. De o inteligență periculoasă și de o
frumusețe cum nu puteai spera, vin și-ți pun totul pe tavă, dar când îți voi lua de la gură să nu
te superi. Sunt și voi rămâne al dracului de narcisistă în fața unui bărbat, căci știu ce-ți pot
oferi. Astea-s gânduri ce zac în cutia mea craniană, în creierul meu, de trei ani încoace. Le-
am gândit la rece. Le-am învârtit de sute de ori. Am căutat problema, n-am găsit-o. Doamne,
câte defecte am. Drăguțe, mici, finuțe, defectele mele le-au îmbrățișat pe ale tale, dar ai
considerat că ale mele sunt mai mari.
Se vede cu ochiul liber că nu ești cel mai frumos bărbat, dar ceva mi-a stârnit curiozitatea.
Poate dacă nu aș mai fi atât de pasională. Poate dacă nu aș mai scana atât oamenii și nu i-aș
trece prin sute de analize, poate că nu m-ar fi interesat persoana ta. Însă trăiesc totul foarte
profund și tot ceea ce fac e făcut cu pasiune ce-mi curge prin vene. Caracterul tău și glumele,
urâtule, m-ai încătușat fără voia mea și nu e vreun joc sexual, mi-ai încătușat jumătate din
inimă. Nu scapi așa ușor și neșifonat. Nu pleci nicăieri cu el ca și cum nimic nu s-a întâmplat,
inima îmi este deja ocupată și va fi mereu.
Nu m-ai cunoscut nici 20%. Poți spune orice, cunoști exact ce cunosc și ceilalți fără plus sau
minus. Misterul meu rămâne și îl descifrează cine vreau eu să-l descifreze. De ce să-ți dau tot
când vrei doar să hoinărești?
Am crezut că sunt îndrăgostită, de multe ori mi s-a întâmplat, dar de fapt, mă legam de ideea
că cineva s-ar putea îndrăgosti de mine, cineva ar fi înnebunit să mă aibă încât doar eu aș fi
centrul universului lui.
Ești ceea ce mă bucur că a fost și ceea ce sper să nu mai fie. Ești rezultatul proiecțiilor mele
imaginare și a nopților târzii de analiză. Ești mai puțin decât ceea ce mi-am dorit, dar
îndeajuns de bun. Ești ceva de care nu am nevoie, dar ceva ce nu știam că vreau. Ești tot și
nimic. Mi-ai plăcut cât a durat, în rest, păcat.
Și poate cândva ne vom mai întâlni, să mai păcătuim, dar momentan
mă desfac de tine…