Anna Ferrari

DICŢIONAR DE
MITOLOGIE
GREACĂ ŞI ROMANĂ
Traducere de Dragoş Cojocaru, Emanuela Stoleriu, Dana Zămosteanu
POLIROM 2003
Phoenix, pasăre (gr. OoTuit, -ixog; lat. Phoenix, -icis). Pasăre mitică,
ce renăştea din propria-i cenuşă,
asemănătoare cu un vultur, cu pene splendide şi viaţă foarte lungă.
învăluită în mister din cauza destinului său
excepţional, transformată în imagine simbolică a renaşterii,
considerată ca fiind originară din cele mai diferite
locuri, se prezintă în mitologia clasică sub numeroase înfăţişări, care se
înmulţesc în nenumăratele reinterpretări propuse de secolele
următoare şi de diversele culturi. în lumea clasică; dacă exceptăm
trimiterea dintr-un fragment al lui Hf siod unde se vorbeşte despre
viaţa sa lur gă (927 de ani), primul care vorbeşte despre Phoenix
este Herodot; în Istorii (2.73), el ne oferă o descriere şi ne povesteşte
obiceiurile sale de viaţă singulare. Pasărea Phoenix seamănă ca formă
cu vulturul, dar se deosebeşte de acesta prin penajul splendid colorat,
cu pete de purpură şi aur (două culori „nobile" şi cu o evidentă
semnificaţie simbolică), ce o face mai frumoasă decît cel
mai minunat păun; are o longevitate extraordinară (lungimea vieţii
care i se atribuie variază, în funcţie de
izvoare, de la 500 la aproape 13.000 de ani); este singura din specia
ei şi, prin urmare, nu se poate reproduce;
este originară din Arabia (sau Etiopia) şi constituie obiectul unui cult
particular în Egipt, la Heliopolis.
Legendele cele mai deosebite se referă la reproducerea sa. Atunci cînd
lunga sa viaţă este pe terminate şi pasărea
îşi simte sfîrşitul aproape, îşi face un cuib din ramuri de plante
aromatice şi tămîie; dă apoi foc acestui cuib, în
care, potrivit unor tradiţii, se întinde, arzînd o dată cu el, iar din
cenuşa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre
Phoenix o îngroapă apoi pe cea precedentă, punîndu-i rămăşiţele
într-un înveliş de smirnă şi tămîie în formă de
ou şi ducîndu-le, cu un cortegiu format din alte păsări ce zboară
împrejurul
său, la sanctuarul din Heliopolis, unde preoţii lui Helios vor începe ritul
funebru solemn. După această apariţie
trecătoare în Egipt, tînăra pasăre se întoarce în Arabia (sau Etiopia),
unde îşi duce lunga sa viaţă solitară
hrănindu-se cu perle de tămîie, pînă cînd va genera din cenuşa sa un
alt exemplar. Herodot şi alţi scriitori greci şi
latini cunoşteau cu siguranţă, în mod mai mult sau mai puţin direct,
izvoare egiptene care povesteau despre un
animal similar, Bennu, reprodus uneori pe prora navelor egiptene, şi îl
puneau în relaţie cu ciclul cotidian al
Soarelui şi cu cel anual al revărsărilor Nilului; astrologii legau însă
povestea despre viaţa sa lungă de teoria
revoluţiei siderale. Este sigur că în Egipt echivalentul păsării Phoenix
era legat de cultul Soarelui, precum şi de
ideea regenerării şi a vieţii, şi că aceste caracteristici sînt reluate în
mitologia clasică. Tentativele de identificare
a păsării Phoenix din mitologie cu o pasăre reală, întreprinse de antici,
nu au avut succes; ştim că în vremea
împăratului Claudius o aşa-numită pasăre Phoenix a fost capturată în
Egipt şi arătată la Roma, dar identificarea a
fost primită cu scepticism.
► Prezenţe în literatura antică. In afară de trimiterea citată a lui Hesiod
şi de descrierea detaliată a lui Herodot,
dispunem de un mare număr de menţionări ale păsării Phoenix în
diferite izvoare literare greceşti şi latine. într-o
tăbliţă provenind din Creta, scrisă în liniarul B, apare termenulponike,
pentru a indica o pasăre solară asemănătoare
cu grifonul venerat în civilizaţia mice-niană. Ulterior, despre ea
vorbesc, printre alţii, Ovidiu în
Metamorfoze (15.383 şi urm.), Tacitus în Anale, Pliniu în Naturalis
histo-ria. Marţial în Epigrame (5.7),
Pomponius Mela, Aelianus în Natura animalium, Achilleus Tatios,
Filostrat în Viaţa lui Apollonios din Tyana,
Nonnos din Pano-polis în Dionisiace. Poetului preneoteric Levius îi
aparţine o compoziţie despre pasărea
Phoenix ale cărei versuri erau dispuse astfel încît să schiţeze forma
unei aripi. Pasărea Phoenix dă titlul unor
opere apar-ţinînd lui Lactanţiu (Poem despre Phoenix) şi Claudianus
(Despre Phoenix). Scriitorilor creştini
destinul singular al unei păsări ce moare şi renaşte din propria-i
cenuşă nu putea să nu le sugereze o paralelă cu
Hristos care moare şi învie, iar pasărea Phoenix a
devenit astfel un simbol al renaşterii (Lactanţiu, Tertulian,
Ambrozie, Origen).
► Prezenţe în literatura medievală şi modernă. Mitul păsării Phoenix a
depăşit graniţele lumii clasice ; îl
regăsim, cu variaţii legate de diversele culturi, în lumea chineză -unde
există o pasăre Phoenix mascul şi una
femelă ce simbolizează fericirea şi dragostea conjugală - şi în cea
arabă, unde se credea că această pasăre nu se
poate aşeza decît pe un singur munte, aflat în centrul lumii. Evul Mediu
occidental, urmînd drumul dea-chis de
scriitorii creştini din primele secole (în special de Lactanţiu, a cărui
operă a inspirat diferite compoziţii
medievale), consideră pasărea Phoenix un simbol al învierii lui Hristos.
Totodată însă lumea occidentală
dezvoltă imaginea păsării: o creatură splendidă pe care nimeni nu a
văzut-o niciodată, de existenţa căreia poţi
ajunge să te îndoieşti şi care reprezintă un ideal de neatins; Metastasio
o utilizează ca termen de comparaţie în
celebrele versuri : „Este credinţa îndrăgostiţilor precum araba Phoenix;
că există, toţi o spun ; unde este, nimeni
nu ştie". Printre textele medievale şi moderne ce reiau mitul păsării
Phoenix putem aminti cel puţin poemul
saxon The Phoenix, opera unui elev al lui Cynewulf, Cliges de Chretien
de Troyes (unde apare eroina Phoenix),
Bestiarul francez al lui Philippe de Thaon, Le Phenix de Jean-Edouard
Du Monin. Trimiteri la acest mit se
găsesc şi la Dante (Infernul, 24.107 şi urm.) şi în Despre eroicele
avîn-turi de Giordano Bruno. în contextul poeziei
de dragoste, mitul păsării Phoenix le inspiră imagini lui Petrarca
(sonetul 321) şi lui Shakespeare (The
Phoenix and the Turtle). La unii autori se pare că putem surprinde o
legătură între destinul păsării Phoenix şi cel
al viermelui de mătase (Mon-taigne, Eseuri, „Apologia lui Raymond
Sebond"). O serie de semnificaţii simbolice
complexe ale păsării sînt surprinse de literatura hermetică şi alchimică.
în secolul al XVII-lea apare în Statele şi
imperiile Soarelui de Cyrano de Bergerac. Mai recent, mitul păsării
Phoenix a fost reevocat de Apollinaire
(Alcooluri), Mallarme (Sonnet allegorique de lui-meme), Henri de
Regnier (Episodes), Eluard (Le Phenix),
Freud (Do-bîndirea focului) şi reinterpretat în cheie feministă de unele
autoare precum H. Cixous.
https://vdocuments.site/dictionar-de-mitologie-greaca-si-romana.html