Bogdan Petriceicu Hașdeu (26.02.1838 – 25.08.

1907)
 Face parte din galeria spiritelor enciclopedice ilustre ale neamului românesc, alături de Dimitrie Cantemir, Ion
Heliade Rădulescu, Nicolae Iorga sau George Călinescu, fiind una dintre cele mai mari personalități ale culturii române
din toate timpurile.
Mircea Eliade îl numea: poet, prozator, dramaturg, ziarist, eseist, jurist, istoric, folclorist, filolog, lingvist, filosof şi
arhitect, „un geniu de o înspăimântătoare vastitate”.
„Ca prinț sărac, slab și bolnăvicios, impunător printr-o știință enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un
duel și un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit și rănit de uimirile și însușirile
lui superioare și de inferioritatea unui spirit agresiv, care nu cruța nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru
cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iași la 1856“, spunea Nicolae Iorga despre tânărului Hașdeu.
În perioada 1852 - 1854, Bogdan Petriceicu Haşdeu realizează primele încercări literare – „Cântec popular
moldovenesc”, „Ștefan cel Mare”, „Doină”, „Moldova”, „Melodii românești”, „Gândirea” dar şi fragmentele epice și
dramatice „Arbore”, „Domnița Ruxandra” sau „Domnița Voichița”.
În 1862 publică revista ”Din Moldova”, care în 1863 este interzisă în urma publicării nuvelei „Duduca Mamuca”,
o scriere care a fost acuzată de „imoralitate“ și care a declanșat primul proces celebru din domeniul literaturii din ţara
noastră.
În acelaşi an se mută la Bucureşti, unde la 3 noiembrie, pune bazele revistei „Aghiuță”, în care va publica, cu
modificări substanțiale, nuvela „Duduca Mamuca”, sub titlul „Micuța sau Trei zile și trei nopți din viața unui studinte”.
Lucrările filologice cele mai însemnate sunt: ”Cuvente den bătrâni” și ”Etymologicum Magnum Romaniae”.
În 1877 a fost ales membru al Academiei Române drept recunoaştere a calităţii operei sale de până atunci şi în semn
de apreciere a spiritului său enciclopedist.
 În 14 noiembrie 1869 se naşte unica sa fiică, Iulia Haşdeu, acesta a fost
momentul cel mai fericit din viața lui. Dar din păcate, la vârsta de 18 ani
aceasta moare, iar tatăl ei a fost dărâmat definitiv. Pentru el, acest eveniment
a însemnat o cădere în cel mai adânc și negru abis. Îl zguduie profund, nu se
mai poate concentra, iar multe din operele lui rămân neterminate.
În memoria celor două Iulii ale sale, soția și fiica, construiește Castelul
”Iulia Hașdeu”, între anii 1894 – 1896. Proiectează singur castelul inspirat
după cum ne asigură, de spiritul nemuritor al copilei.

La castel, Bogdan Petriceicu Hașdeu a scris prima carte de spiritism din literatura română - „Sic Cogito“.

Încercând să își înțeleagă destinul implacabil, Hașdeu scria în ultimii ani din viață: ” O viață numai cu mulțumire, fără
supărare din când în când, fără suferințe trecătoare, ar tâmpi chiar și pe omul cel mai inteligent. O succesiune periodică
de plăceri și neplăceri agerește mintea și oțelește inima omului. Rareori se întâmplă un rău pe care inteligența noastră să
nu-l poată întoarce spre bine.”
În castelul construit pentru iubita lui fiică a trăit zece ani, din 1897 până în 1907, când, la 25 august, s-a stins din
viață iar odată cu el s-a stins și dorul lui nemărginit pentru iubita lui fiică.