Înţeleptului NICHIFOR XANTOPULOS (Nikephoros Xanthopoulos), despre operele sale.

XII

Despre lucrurile pe care i le-am spus anterior fratelui tău, Teodor, care este înţelept şi cel mai drag
dintre toţi cei care mă iubesc, să nu lăsăm ca acestea să fie adresate doar lui, ci vouă amândurora, lui şi,
de asemenea, ţie; (5) pentru că voi împărtăşiţi toate aspectele vieţii: înţelepciunea, prietenii, starea
voastră feciorelnică, desprinderea de grijile care, prin amăgirile lor, îi distrag pe cei înrobiţi de ele;
ajungem în această stare din neatenţie şi ne găsim în ipostaza de a rămâne fără scăpare – (11) aceştia
sunt cei nenorocoşi: noi, cei la care ceilalţi privesc ca la unii care au renunţat să trăiască vieţi
încântătoare şi atractive. Totuşi, şi eu am (multe) în comun cu voi; eu, cel care vă iubesc pe amândoi şi
sunt îndrăgit de multă vreme de voi, mai presus de ceilalţi. (15) Dar acum am ceva de zis şi prin aceasta
vă reproşez amândurora, deopotrivă: că amândoi m-aţi abandonat, văzându-mă în împrejurări cumplite.
Amândoi – el, mai mult decât tine- dar, fără îndoială, amândoi – m-aţi abandonat şi mă zbat neconsolat
în supărări nesfârşite, publice şi particulare. (21) Aşadar, am zis: fie ca vorbele adresate de mine mai
întâi lui şi cele ce se spun despre mine să vă acuze pe amândoi. Dar duhul meu mă îndeamnă să vă spun
câteva lucruri, (25) dragul meu Nikephoros, cel al cărui nume este sinonim cu însăşi înţelepciunea, prin
aspectele trudei tale. Ţie îţi spun, care îmi apreciezi operele şi le consideri admirabile, că ceea ce crezi
despre acestea, despre felul meu şi despre cunoştinţele mele vestite, (31) acumulate prin nemăsurata
mea fierbinte străduinţă şi prin necruţătoarea, aproape neîncetata trudă legată de atâtea aspecte, toate
par neadevărate, şi mai degrabă înşelătoare şi false. Nu te învinovăţesc, totuşi, pentru că ai crezut şi ai
spus aceste lucruri, deoarece, aşa cum spune proverbul, îndrăgostitul este întotdeauna orb în privinţa
celui pe care îl îndrăgeşte, chiar şi aşa, referitor la mine tu priveşti cu orbire şi strâmbătate aceste
aspecte în privinţa cărora dragostea ta te-a înşelat. Aşadar, minciunile determinate de (anumite)
slăbiciuni sunt scuzabile, în măsura în care sunt involuntare. Dar tu, care eşti în toate un judecător
prudent, (40) drept, corect, înţelept, susţinând ceea ce este nimerit, în cazul meu consideri firesc şi eşti
decis să-i convingi pe ascultătorii atenţi în privinţa unor lucruri nesănătoase, total inacceptabile. Sunt
foarte ruşinat în faţa acestor oameni, în special a acelora care trăiesc acum printre noi şi aud
numeroasele vorbe îngrozitoare pe care le proclami, neprecupeţind nimic spre lauda şi elogierea mea.
(47) Pentru că eu mă înfăţişez în faţa acestor oameni exact după vorbele tale, urmându-le îndeaproape.
Iar ruşinea mă învăluie, iar pe tine poate că te învăluie sau nu reproşurile; (51)pentru că prin dragostea
ta, tu eşti convins, referindu-te la cel drag ţie, că lucrurile sunt bune, în timp ce ele nu sunt aşa, şi
procedând astfel tu acţionezi cu nevinovăţie. Şi probabil, prin lansarea amintirilor glorioase despre mine,
în discursurile tale pentru cei care vor urma (1Metochites pare a vorbi despre operele scrise în care
Xanthopoulos îl laudă, dar care sunt acestea?) (55), despre învăţăturile şi tehnicile mele din operele
literare, nu vei greşi, odată ce eu nu voi mai fi, în a dobândi încrederea celor care vor asculta în tihnă
lucruri despre care nu au cunoştinţă. Pentru că invidia, deşi împiedică laudele aduse celor vii, nu îi
afectează pe cei morţi; (60)celor răposaţi onoarea li se acordă destul de uşor. Dar tu, să nu mă mai
preamăreşti în discursuri laudative, nici să nu mai faci referiri ulterioare la înţelepciunea mea, în lungile
tale discuţii cu ceilalţi. Încetează cu lăudarea lucrărilor mele, a firii mele cumpătate, a tehnicii mele
convingătoare în mânuirea cuvintelor, a producţiilor mele literare care întotdeauna se completează una
pe cealaltă, demne de mare apreciere, abordând fiecare arie culturală; (încetează de a mai lăuda aceste
lucrări ale mele) în faţa acelor oameni care te urmează, mulţimi dense de oameni permanent gură-cască,
ca în faţa unor vase cu miere; (încetează cu) elogierea neadecvată a acestor lucrări, aşa cum, după
obicei, faci chiar acum, pentru că mai târziu te vei confrunta cu reproşuri pe tema aceasta şi nu are nici
un rost, şi vei fi foarte ruşinat sau cel puţin eu voi primi ocara şi ruşinea atât din partea Adevărului şi a
ruinătoarei Invidii care orbeşte, (77) (aşadar) tu procedezi contrar dorinţei tale, atât în privinţa ta, cât şi
a mea.

Te pun în temă cu aceste lucruri atât pentru binele tău, cât şi al meu. Dar o, tu, cel mai drag dintre
înţelepţi (80), din pricina dorului tău mare şi a firii tale, dragul meu, de a-mi dori tot binele, îmi pari că
arzi de dragostea pentru cultură referindu-te la mine prin aceste cuvinte pe care le foloseşti pentru a mă
lăuda. Este limpede şi se vede cu uşurinţă de către toţi (85) (pentru că lucrurile amplificate de laude
devin măreţe!) că tu mă înalţi cu o viteză nechibzuită la o iubire şi mai mare, tu care eşti un asemenea
iubitor de înţelepciune şi adevăr şi care îmi lauzi operele; deşi consideri că acestea sunt mari creaţii
literare şi e înţelept să fie considerate (90) drept cele mai venerate dintre toate producţiile omeneşti,
mai bune decât dobândirea a orice altceva şi (crezi tu) că eu iubesc înţelepciunea mai presus de toate
lucrurile excelente, mai presus de toată bogăţia lumii; înţelepciunea pe care toţi muritorii cu minte
chibzuită şi fermă, printre care îmi doresc să mă număr şi eu, năzuiesc să o obţină în această viaţă, în
cele din urmă. Prin aceste gânduri pe care le ai despre cei neînţelepţi îţi ratezi ţinta, dar raţionezi în mod
corect. În ceea ce mă priveşte, calea prosperă a Bogăţiei, toate lucrurile pe care le dorim, aspectele
existenţei, bunurile îndrăgite, atât de multe lucruri de preţ, dragi, aducătoare de veselie, (100)toate sunt
secundare şi de o mică importanţă în comparaţie cu înţelepciunea. Aceasta le este pe deplin limpede
tuturor, în special ţie: o asemenea dragoste mă îngrădeşte, pe parcursul experienţei mele în toate
tipurile de situaţii, încântătoare sau dureroase, în a croi drum neabătut înţelepciunii; de la aceasta, nimic
în viaţa aceasta, oricât de bun ar fi, nu mă opreşte. (107) Tu cunoşti aceasta şi te minunezi de ea; ai
considerat mereu dragostea mea de înţelepciune drept un lucru cu adevărat de mirare. Totuşi, trebuie
să precizez ceva ce ai spus odată despre bătrâneţe – şi cred că la fel susţii şi acum (111). Ai afirmat
referitor la mine că mi-au fost date unele dintre cele mai bune lucruri, fie o mare avere de la Dumnezeu
sau remarcabilele mele calităţi înnăscute. Este probabil demn de reproş să discutăm despre aceste
lucruri, dar tu le-ai enumerat începând cu vremea în care eram încă un copil, (115) inclusiv înzestrările
de la natură, care erau de-a dreptul uimitoare, referindu-te în mod special la puterea minţii mele şi la
nestinsa mea dragoste de a acumula cunoştinţe literare, lipsa de stăpânire în faţa norocului sau a
durerii; inclusiv darurile încântătoare ale destinului şi cum am primit fiecare lucru bun cu multă uşurinţă
de la Dumnezeu. El, care îmi acordă orice cinste şi bogăţie cu multă îngăduinţă, cu bogată plinătate;
(122) şi (inclusiv ţie) de asemenea preţuitului meu moştenitor dintre copiii mei.(2 O singură remarcă
nefericită: cei doi fii ai lui Metochites l-au abandonat mai nepăsători decât Xanthopoulos) Cine oare, în
decursul grăbit al acestor versuri, ar putea parcurge cu repeziciune aceste aspecte şi le-ar enumera?
(125) Dar după ce ai descris o mulţime de binecuvântări care s-au revărsat doar asupra câtorva muritori,
ai considerat că acesta este un miracol: că niciodată nu am fost distras de nici unul dintre aceste lucruri
de la dragostea mea pentru înţelepciune; m-am ocupat întotdeauna şi am trudit cu plăcere asupra
studiilor referitoare la operele literare (130), neafectat de noroc sau de adversităţi, nedorindu-mi cu nici
un preţ să mă despart de aceste studii. După cum le este imposibil oamenilor să trăiască fără aer sau
fără să îşi tragă sufletul, aşa ai considerat că este dragostea mea nestinsă pentru operele literare şi astfel
încă mai crezi şi acum. (136) Acestea le gândeşti în privinţa mea. Poate că în trecut convingerile tale
nimereau drept la ţintă, dar poate că nu şi în prezent: pentru că toate cărările acestei vieţi sunt
înşelătoare şi că aceia pe care îi considerăm norocoşi sunt nişte sărmani. (140) Toti oamenii sensibili care
au înfruntat adevărul ştiu aceasta. Fie ca eu să nu mai am vreodată nici un gând dezonorant despre
Dumnezeu sau despre nobilul şi măreţul nostru împărat! (3- Andronicus al II-lea)

Iar despre situaţia de acum, în această stare de prosperitate, sunt înlănţuit de necazuri nesfârşite, atât în
mod public, dar şi în particular, (145) de ce să menţionez aceasta? Este evident pentru toţi. Cine nu o
cunoaşte? Tu o ştii foarte bine, pentru că ai acordat multă atenţie treburilor mele, publice şi particulare.
Şi deşi mă necăjesc pe aceste nenorocite, ticăloase, rătăcitoare talazuri (150) şi sunt învăluit în fiecare zi
de necazuri din toate părţile, nu pot fi sub nici o formă distras de la dragostea mea pentru înţelepciune.
Prin aceasta, fiecare sărbătoare şi aparentă dragoste de viaţă se intensifică în mod semnificativ; şi
fiecare durere publică sau particulară este alinată prin aceasta, după cum consider eu (155) sau prin
natura lucrurilor: inima mea este distrasă de la aceste aspecte, odihnindu-se cu seninătate în altă parte,
alinându-şi cumva durerea ei arzătoare, deşi trăgându-şi respiraţia din adierile înrourate care devin un
vânt dătător de viaţă, binefăcător. (160) Astfel, mintea mea îndurerată a fost răcorită adeseori şi a
devenit luminată, eliiberată de regrete: supărările au fost îndepărtate rapid, pe măsură ce ea s-a aplecat
asupra lucrurilor înţelepciunii. Acestea fac duhul fericit, eliberându-l de răul rapace, de mizerabila stare
a cumplitei anxietăţi. (165) Îndată m-am liniştit, concentrându-mi mintea asupra plăcutelor chinuri ale
trudei asupra operelor literare. Dovezile grăitoare sunt aşadar numeroasele opere măreţe pe care le-am
compus, pe ici-colo, (170) la fel de numeroase precum orice alt vlăstar al înţelepciunii aduse de
bătrâneţe sau, mai ales, de vechime. Ca unul dintre adepţii înţelepciunii, jinduiesc să zămislesc odrasle
cumsecade ale cugetului meu. (Am creat) Unele trepte-nobile, filosofii glorioase: aceste lucrări
revelează diferite mistere ale filosofiei, descifrate doar de puţini şi greu de înţeles; (şi am creat) alte
lucrări despre artele retorice, a căror tematică este expusă într-o manieră plăcută – am fost foarte
grijuliu la aceasta! – precum o eufonie într-o expresie nimerită, (180) prin care gândul primeşte culoare
pe măsură ce irupe corespunzător din adâncuri cu splendoarea unei nobile elocvenţe. Aşa sunt ambele
feluri de lucrări pe care le-am compus. Văzându-le, le-ai lăudat pe fiecare dintre ele; le consideri ca fiind
gloria mea: un dar util, mai presus de miraculos, înnobilând viaţa oamenilor. (185) Acum şi pentru
totdeauna dedic aceste cărţi pe care le iubesc precum pe copiii mei dragi, celor înţelepţi şi celor care
judecă (operele literare) fără părtinire, mai ales după moartea autorilor lor, celor care s-au eliberat de
săgeţile ascunse, dăunătoare şi rele ale invidiei.

Orice aş fi afirmat deja despre oricare dintre creaţiile mele literare le-ar face probabil dreptate; dar dacă
am vorbit cu sinceritate sau nu, rămâne la aprecierea înţelepciunii tale. Mai mult, să lăsăm alţi
judecători cinstiţi (să decidă referitor la) (195) aceste lucrări pe care le-am depozitat în tezaure, în
volumul de cărţi pe care le-am adus la lumină pentru anumite scopuri. Pentru mine, aceste lucrări par a
avea o oarecare valoare, probabil motivată sau nu. Dar printre operele care, cred eu, (200) au reuşit să
nu-şi piardă esenţa în totalitate, se înscrie discursul despre cultură – îl cunoşti – pe care l-am creat în
chinurile bătrâneţii, intitulat „Despre etică”. Ai judecat această operă cu dreptate, după cum gândeai
atunci, ca fiind bine căptuşită de mine cu o inteligenţă chibzuită. (205) Consider această lucrare ca fiind
un mesager al cugetului meu, proclamând acele lucruri care decurg din acesta: unele sunt vizibile cu
uşurinţă, altele sunt cunoscute (numai) de cei care le sondează adâncurile. Am compus aceste opere nu
cu puţin limbaj încântător, (210)şi ele conţin şi câteva plăcute figuri de stil. Al doilea din acest discurs
este „Bizantionul”: o copie, după cum se afla – a arhetipurilor acelor bărbaţi din vechime cu un renume
mare şi onorabil. Pentru aceasta am folosit fiecare mentalitate, practicile oratorice obişnuite în
asemenea discursuri şi inventivitatea sensurilor, (216) precum şi substantive plăcute şi expresii
elocvente, călcând cu succes pe urmele acelora renumiţi din vechime printre bărbaţi pentru competiţiile
discursurilor, pentru splendoarea elocinţei ateniene şi pentru graţie. (220) După care, în schimb, mi-am
creat lucrarea despre temătorul-de-Dumnezeu Grigorie, pe care bătrânii credincioşi l-au numit Teologul,
considerând-o un imn de laudă adus acestuia. Cam atât despre aceste trei cărţi de o elocvenţă grijulie. În
ceea ce priveşte celelalte lucrări – le cunoşti- să nu insistăm asupra lor. (225) În schimb, ar trebui să
menţionez aici, alături de celelalte, versurile încadrate în metrică, cărora le-am dat naştere cu harul
poeziei. Acestea sunt ultimele mele trei lucrări. Prin acestea am reuşit să-mi mângâi cumva inima, care
plângea în dureri neconsolate şi să o eliberez de grijile mârşave. (230) Prin aceste flori de primăvară, aşa
cum sunt, de pe pajiştile pururi înflorite ale poeziei, mă bucur de un luminos răgaz, îmi trag suflarea
înrourată, făcând aşadar mişcare prin lucruri care , deşi nu chiar sportive, împiedică grijile. Cu acestea
încheiem aprecierile despre aceste lucrări, fie ele potrivite sau nu.

Dar celelalte trei cărţi pe care le-am compus vor fi de un oarecare folos generaţiilor care vor urma şi îmi
vor aduce probabil un renume veşnic: exemplele preocupărilor mele filosofice stăruitoare, laolaltă cu
diversele expresii ale numeroaselor lor aspecte. (240) Printre acestea se înscriu lucrările filosofice care
abordează fizica şi cele care se ocupă de matematică, pe lângă logică şi etică: tot ce se consideră că
există. (243) Toate acestea le-am menţionat în cartea numită „Observaţii didactice” (4-titlul grecesc
este...) şi dacă cineva studiază această carte cu atenţie va înţelege despre ce vorbesc: am trasat cu
elocvenţă exemple clare despre fiecare lucru precizat, revărsate din mintea mea, ca dintr-o comoară
ascunsă, pe ici-colo, din fiecare parte, impregnate cu mostre din toate domeniile înţelepciunii, vechi şi
noi, grupate cu precizie. (252) Această carte va reprezenta, poate, martorul puterii cugetului meu şi al
complexităţii învăţăturii mele – Jos invidia!- Ştii singur că ai spus aceasta de multe ori. Nimeni nu ar
putea crede că m-ai amăgit cu vorbe deşarte, pentru că nu este stilul tău; şi într-adevăr sunt multe în
acord cu raţionamentul tău care te susţin ca martori, proclamând aceleaşi lucruri. (259) Las lumii această
carte ca pe o imagine a cugetului meu, aşa cum a fost acesta, sau ca pe o statuie: aşa cum unii au
considerat potrivit să-şi lase jurnalele moştenire istoriei, aşa şi acestea vor fi jurnale ale cugetărilor pe
care le-am avut în diferite împrejurări. (264) În privinţa celorlalte două cărţi, ambele sunt odrasle
raţionale ale filosofiei şi sunt de mare preţ în viaţa oamenilor – acum vorbesc cu îndrăzneală, nu cu
gânduri invidioase! (267). Ele repezintă învăţături noi de astronomie pe care le-am compus adaptându-le
la vremurile noastre. Tu însuţi, asemenea muritorilor înzestraţi cu înţelepciune, ştii că noţiunile precise
ale ştiinţelor matematice, ale tuturor celor patru, dar în special ale astronomiei, fuseseră pierdute de
mulţi ani (273). Dar m-am specializat în acestea - vorbesc cu îndrăzneală acum!- la fel de bine ca oricine
altcineva în orice alt domeniu – într-adevăr m-am specializat! Am atins competenţa maximă în glorioasa
şi plăcuta înţelepciune a acestor ştiinţe. Dar, mai presus de acestea, o fervoare inefabilă pentru
astronomie mi-a înflorit în inimă, mai ales de când această ştiinţă a dispărut din viaţa oamenilor; şi
doresc să-i susţin pe muritori, acum şi în viitor, în dobândirea cu succes a acesteia. Motiv pentru care am
trudit asupra noilor creaţii, impregnându-le cu splendidele adâncimi ale acestei ştiinţe: le-am desluşit pe
fiecare dintre ele cu precizie, aplecându-mă cu claritate asupra fiecărui detaliu, analizând succesiv pe cât
de bine am putut, descriind totul în profunzime, cu multe cuvinte, pentru toţi cei care tânjesc după
cunoaşterea acestor lucruri care reprezintă mistere impresionant chiar de auzit, uimitor să le poţi
percepe, adevărate minuni; (le-am descris) de parcă ar fi fost simple concepte evidenţiate (290). Am
trasat tabele diferite de cele ale lui Ptolemeu şi Teon (cei care au fost pionierii acestei ştiinţe), bine
adaptate vremurilor noastre, îndepărtând toate dificultăţile. (295) Într-adevăr mi-am îndeplinit această
sarcină, măreaţă şi folositoare, de dragul acelora care tânjesc după această înţelepciune. Cine ar putea fi
atât de ignorant încât să rămână insensibil la un asemenea lucru atât de încântător şi preţios, ce
completează (realizările) măreţe ale înaintaşilor, aşa cum o face această lucrare pe care am completat-o:
mult îndrăgită de muritori, o misiune imposibil de cuprins, minunată de înţeles? Eu sunt cel care a
împlinit-o, un dar încântător oferit lumii. (303) Şi am mai creat o lucrare: despre Fizica lui Aristotel. Cu
iscusinţă i-am explicat lucrările publicate, care erau greu de înţeles şi dificil de pătruns din cauza
semnificaţiilor lor. Intenţionat am prezentat acele învăţături care sunt înşelătoare şi de nepătruns din
cauza limbajului lor. Le-am adus la lumină şi le-am făcut cunoscute prin truda şi grija mea asiduă, uşor de
transmis acelora care însetează după cunoştinţe, atât sub aspect general, cât şi în detaliu, bine
familiarizaţi cu lucrările naturii. Am realizat aceasta: o operă generoasă, grandioasă şi încântătoare, cu
care nimeni nu poate da greş. (314) Oricine îmi poate consulta opera, instigat de dorinţă sau de nevoie,
şi poate învăţa din ea repede, fără trudă, însuşindu-şi cu uşurinţă învăţăturile mult îndrăgite şi
laborioase ale lui Aristotel. (318) Te-ai mirat mereu cât de bine am meşterit această lucrare. Am adus
laolaltă cugetările acestui om de o profundă înţelepciune şi le-am aşezat cu grijă, neschimbate, în
cuvintele mele; cu ordine şi claritate am parcurs tot ceea ce a cercetat el: lucrările complicate ale naturii
pe care el le-a descoperit cu înţelegerea chibzuită a minţii sale înalte, incomparabile, reuşind deplin în
fiecare caz, aşa cum nu a mai făcut nimeni înainte sau după el.

(327) Acestea sunt lucrurile pe care le încredinţez cu stimă dragului meu urmaş, pe care le-am adus la
lumină cu mari chinuri şi trudă, prin situaţii fără ieşire şi încurcându-mă în numeroase necazuri. (331) Şi
dacă acele emoţii comune tuturor oamenilor m-au indus în eroare, tu eşti vinovat: tu, cel care m-ai
provocat la auto-amăgire!