Proiect de diplomă

Coordonator științific:

Absolvent:

-IANUARIE 2022-
 Proiect de diplomă
Elemente de suprafață necesare exploatării
sondelor de gaze naturale

Coordonator științific:

Absolvent:

-IANUARIE 2022-
 CUPRINS
CAPITOLUL 1................................................................................................................................4
ECHIPAREA SONDELOR DE GAZE NATURALE ÎN VEDEREA EXPLOATĂRII................4
1.1. Generalități..............................................................................................................4
1.2. Țevile de extracție...................................................................................................5
1.3. Packere...................................................................................................................8
1.4. Valva de circulație laterală......................................................................................9
1.5. Nipluri de fixare.....................................................................................................10
1.6. Valve de siguranță de adâncime..........................................................................11
1.7.Capul de erupție.....................................................................................................13
1.8 Conducta de aducţie..............................................................................................15
1.9 Caloriferul (încălzitorul) se montează înaintea dispozitivului TPL, în grup,.......17
1.10 Dispozitivul (caseta) T.P.L...................................................................................19
1.11 Dispozitivul pentru reglarea debitului...................................................................20
Duzele de fund.........................................................................................................20
Duza de fund fixă.....................................................................................................21
Duza de fund reglabilă.............................................................................................21
Duza de fund mobilă................................................................................................21
Duza fixă...................................................................................................................22
Duza reglabilă sau ventilul colţar.............................................................................22
1.12 Instalaţia de legare la pamant si paratrasnet......................................................25
CAPITOLUL 2..............................................................................................................................26
SEPARAREA IMPURITĂŢILOR DIN FLUXUL DE GAZE.....................................................26
1. PRINCIPII DE SEPARARE A LICHIDELOR DIN GAZELE NATURALE.........................26
2. TIPURI DE SEPARATOARE...................................................................................27
2.1. SEPARATOARE ORIZONTALE...........................................................................28
Separator în fir curent cu diametrul egal cu cel al conductei şi cu acumulator de
lichide;......................................................................................................................28
Separator în fir curent cu diametrul mai mare ca cel al conductei, cu şi fără şicane
şi cu acumulator de lichide;......................................................................................29
Separatoare orizontale cu diametrul mai mare decât al conductei, cu schimbarea
direcţiei de curgere a curentului de gaze, cu sau fără şicane interioare;................29
Separatoare de lichide cu paravane de ceaţă.........................................................29
2.3. SEPARATOARE VERTICALE..............................................................................30
Separatoare verticale gravitaţionale cu demister.....................................................30
2.4.SEPARATOARE CENTRIFUGALE.......................................................................31
Separatoare ciclon...................................................................................................31
Separatoare multiciclon verticale.............................................................................34
Combinaţii între separatoare şi filtre........................................................................35
CAPITOLUL 3..............................................................................................................................40
FILTRAREA IMPURITĂŢILOR SOLIDE..................................................................................40
1.ANTRENAREA PARTICULELOR.............................................................................40
2. TIPURI DE FILTRE DE GAZE NATURALE............................................................40
CARTUŞE FILTRANTE DIN ŢESĂTURĂ....................................................................41
Cartuşele filtrante din fetru.......................................................................................41
Filtrele ceramice...........................................................................................................42
Filtrele electrostatice....................................................................................................42
CAPITOLUL 4..............................................................................................................................44
INSTALAŢIA DE MĂSURARE A DEBITULUI DE GAZE......................................................44
EVACUAREA IMPURITĂŢILOR ACUMULATE LA SEPARATOARELE SONDELOR
ŞI COLECTAREA CONDENSATULUI DE GAZE.......................................................46
Eliminarea periodică apei din sondele de gaze...........................................................48
Capitolul 5.....................................................................................................................................50
URMĂRIREA COMPORTĂRII SONDELOR CU INSTALAȚIA ECOLOGICĂ DE
REFULARE...................................................................................................................................50
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................54
 CAPITOLUL 1
ECHIPAREA SONDELOR DE GAZE NATURALE ÎN VEDEREA
EXPLOATĂRII

1.1. Generalități

Atunci cand o sondă de gaze urmează a fi pusă in producție se va ține seamă la

întocmirea programului de punere in producție a sondelor de anumiți parametrii, dintre care cei
mai importanți sunt:
-presiunea de zăcământ, dată in general de adîncimea sondei și de gradientul de presiune
aferent zonei exploatate;
-caracteristicile litologice și petrofizice ale stratelor deschise și gradul de cimentare al lor:
-obiectivul urmărit de operațiile ce urmează a fi executate (explorare, exploatare,
injecție).

Programul de lucru ce urmează a fi implementat trebuie să cuprindă: calitatea fluidelor ce

vor fi utilizate și modul de preparare a lor, programul de perforare cu indicarea tipului de aparate
utilizate, numărul de gloanțe pe metru, adîncimea de perforare, intervalele cu mufe din coloana
sondei, pentru a fi sărite la perforare, previziune asupra conținutului stratului, măsuri de
prevenire a erupțiilor, tipul și adâncimea de fixare a tevilor de extracție, tipul și presiunea de
lucru a capului de erupție, procedeul prin care se va denivela sonda, denivelare cu gaze,
denivelare prin pistonare, denivelare cu azot etc.

Programul va mai cuprinde prescripții privind diferite date și măsurători care trebuie
urmărite și colectate în timpul lucrărilor, precum și indicații și precizari privind măsurile care
trebuie implementate după pornirea sondei până la primirea unui program de exploatare pentru o
durată mai lungă care se realizează după pornirea sondei.

În funcţie de particularităţile fiecărei sonde, există mai multe opţiuni de echipare în

adâncime a sondelor de gaze. Cea mai simplă echipare este introducerea, în interiorul coloanei
de exploatare, a unei garnituri de ţevi de extracţie (fig. 1.1.a) şi montarea capului de erupţie.

O echipare mai complexă, care are ca scop asigurarea exploatării gazelor naturale în
condiţii de siguranţă sporită şi posibilitatea efectuării unor operaţii speciale, este prezentată în
figura 1.l.b. în acest caz în sondă se pot introduce, în parte sau în totalitate, următoarele
echipamente:
- ţevi de extracţie;
- packer;
- valvă de circulaţie laterală;
- nipluri;
- reducţii;
- supapă de siguranţă;
- duze de adâncime;
- filtre de producţie.

a) b)
Fig.1.1.Echiparea sondelor de gaze naturale pentru punerea în producție:
a-echipare simplă; b-echipare complexă.[1]

1.2. Țevile de extracție

Ţevile de extracţie folosite pentru echiparea sondei în vederea punerii în producție pot fi
cele utilizate la probarea sondei, sau în funcţie de starea şi cerinţele pe care trebuie să le
îndeplinească , se pot utiliza alte ţevi de extracţie.
 Alegerea garniturii de ţevi de extracţie constă în stabilirea lungimii şi a diametrului
acesteia. Ea se va face în funcţie de condiţiile care vor exista spre sfârşitul perioadei de erupţie a
sondei. Numai astfel se va asigura o utilizare îndelungată, bună şi raţională a energiei proprii a
stratului productiv.
Garnitura de țevi de extractie asigura următoarele aspecte în exploatare:
-exploatare raționala a energiei de zăcământ funcție de diametru și lungime;
-protejarea coloanei de exploatare împotriva coroziunii provocate de fluidele extrase;
-posibilitatea circulaţiei, în sensul tubing-coloană sau în sens invers, a unor fluide de
circulaţie (noroi, apă, azot etc.) pentru pornirea sau omorârea sondei;
- posibilitatea eliminării apei din sondă folosind o serie de procedee şi echipamente
specifice acestei operații;
-în cazul sondelor fară packer, se poate urmări presiunea la tubing şi la coloana de
exploatare, aceste date de presiune oferind informaţii utile privind funcţionarea sondelor.
Alegerea diametrului ţevilor este o operaţie foarte importantă, deoarece de ea depinde în
mare măsură, capacitatea de producere a sondei. Obţinerea unui debit optim la o sondă este
direct legată de dimensiunea aleasă pentru ţevi.
Pentru alegerea ţevilor de extracţie American Petroleum Institute (API) face următoarele
recomandări [1]:
1. Menţinerea vitezei gazelor în interiorul garniturii de ţevi de extracţie sub valoarea dată
de unnătoarea relaţie:

120 ÷ 150
v= , (1.1)
√ρ

unde: v este viteza gazelor în m/s iar p este densitatea gazelor în kg/m^ ceea ce corespunde la o
valoare de 10 - 12 m/s pentru un gaz cu densitatea medie de 150 kglvci (densitatea medie a
gazului considerată o presiune de 150 bar).
În cazul în care se consideră că eroziunea nu este foarte agresivă (gaze curate, fară nisip)
se poate accepta o viteză a gazelor în ţevile de extracţie de până la 20 m/s.
2. La sondele care produc cu apă de zăcământ, pentru a nu se produce acumulări de
lichide la talpa sondei, viteza minimă a gazului trebuie să fie de aproximativ 2 m/s pentru
presiuni dinamice până la 100 bar, de circa 1,5 m/s pentru presiuni dinamice de 150 bar şi de 1
m/s pentru presiuni dinamice de 300 bar.
 În tabelul 1.1. sunt precizate debitele potenţiale de gaze care pot fi vehiculate prin cele
mai uzuale diametre de ţevi de extracţie, în următoarele condiţii [1]:
- căderea de presiune să fie mai mică de 1 bar/ 100 m la o viteză medie a gazelor de 10 m/s;
- curgerea gazelor are loc în regim turbulent (numărul Reynolds între 2∙106 şi 2∙107);
- densitatea medie a gazelor, la presiunea de 150 bar, ρ=150 kg/m3;
- viscozitatea dinamică a gazelor, μ = 0,015 cP;
- factoml de compresibilitate a gazelor, Z = 0,9;
- gaze curate, fară nisip.

Tabelul 1.1. Debitele potențiale de gaze pentru diferite diametre de tubing [1].
Diametrul Grosimea de Diametrul Debitul de gaz
nominal perete, t Interior, d (la presiunea de 150 bar)
in in mm in mm Stm3
23/8 0,190 4,83 1,995 50,67 150.000
27/8 0,217 5,51 2,441 62,00 275.000
31/2 0,254 6,45 2,992 76,00 450.000
4 0,262 6,65 3,476 88,30 700.000

Pe cepul primei țevi de extracție se montează un sabot denumit și șiu ,având rol de
protecție a filetului țevii atunci cand sunt introduse în coloană de exploatație cât și de a reține
unele piese, care cad în sondă din anumite motive.

Fig.1.2. Șiul țevilor de extracție.

 1.3. Packere

Packerele sunt dispositive folosite în exploatarea hidrocarburilor cu rolul de a izola

spațiul inelar dintre coloana de exploatare și țevile de extracție, împiedicând trecerea fluidelor
între acest spațiu și interiorul țevilor de extracție sau să izoleze partea inferioară a găurii de
sondă.

În unele cazuri este necesară acestă izolare, pentru a prevenii transmiterea presiunii foarte
mari de zăcământ coloanei de exploatare, coloană cu o rezistență mai scazută datorită
diametrului mare.

De asemenea , în cazul când sonda produce fluide corozive, această izolare împiedică
pătrunderea lor in coloană, împiedicând astfel deteriorarea ei.

În funcție de funcționalitate packerele se impart în:

-packere permanente: construite în special din materiale frezabile deoarece pentru
îndepărtarea lor este necesară frezarea lor .
-packere recuperabile: construite cu tehnologii care permit dezarmarea lor in vederea
scoaterii din sondă.

Fig.1.3.Packer permanent Fig.1.4.Packer recuperabil

1-filet trapezoidal, 2-bacuri superioare, 1-bacuri, 2-con prindere,
3-con superior, 4-garnitură-manșon, 5-con inferior, 3-garnitură-manșon, 4-mandrină[9].
5-bacuri inferioare[9].
 1.4. Valva de circulație laterală

Valva de circulație laterală are rolul de a asigura comunicarea dintre tubing și

spațiul inelar în cazul sondelor echipate cu packer, atunci când se dorește circulația de
fluide în sondă pentru pornirea, testarea sau omorârea sondei.
Valvele pot fi:
-valve de circulație laterala cu un singur ciclu (după deschidere nu se mai poate
inchide);
-valve de circulație laterala cu multi-ciclu (poate fi închisă și deschisă).

deschisă închisă

Fig.1.5. Valva de circulație cu un singur ciclu Fig.1.6. Valva de circulație multi-ciclu

1-guler, 2-mandrină armare, 3-membrană presiune, 1-secțiune index, 2-orificii circulație,
4-orificii circulație[11]. 3-membrană presiune, mandrină
blocare[10].
 1.5. Nipluri de fixare

Garnitura de ţevi de extracţie poate fi echipată cu nişte piese speciale, numite nipluri de
fixare, în care se pot monta, diverse scule mecanice în scopul îndeplinirii unor cerinţe tehnice sau
realizării altor funcţii de siguranţă cum ar fi:
- efectuarea de teste de presiune pentru o parte sau pentru tot tubingul din sondă;
- montarea unei valve de siguranţă;
- montarea unei duze de adâncime;
- crearea de presiune pe tubing pentru fixarea unui packer hidraulic;
- izolarea interiorului tubingului de presiunea din formaţiune;
- instalarea temporară în sondă a instrumentelor de măsurare a presiunii din sondă.

Pentru a îndeplini oricare dintre aceste funcţii sunt disponibile o gamă variată de scule
care se fixează în nipluri cu ajutorul unor dispozitive de blocare {lock mandrei), întreg ansamblu
fiind introdus în sondă cu un lansator cu cablu.
Există două categorii principale de nipluri de fixare [1]:
• Nipluri de fixare integrale, care sunt caracterizate printr-un diametru interior egal cu cel
nominal al niplului de fixare.
- niplurile integrale simple,permit fixarea oricărui tip de dispozitiv de blocare (fig. 1.7, a);
- niplurile integrale selective,permit fixarea unui anumit dispozitiv de blocare (fig. 1.7, b);
- niplurile integrale, fară trecere,permit fixarea unui dispozitiv de blocare fară a mai permite
coborârea lui sub niplu (fig. 1.7, c).
• Nipluri de fixare cu umăr, de tip fară trecere, care sunt caracterizate printr-un diametru
mai mic decât cel nominal al niplului dat de un umăr care cauzează o restricţie suplimentară de
trecere la partea inferioară (fig. 1.7, d).

a) b) c) d)
Fig.1.7.Nipluri de fixare și dispozitive de blocare[1].
 1.6. Valve de siguranță de adâncime

Valvele de siguranță de adâncime sunt dispozitive folosite pentru închiderea sondei în

cazul unei situații de urgență. Poate fi închisă sau deschisă de la suprafață prin intermediul unei
linii hidraulice , fie de condițiile din sondă.

Valvele de siguranță controlate de condițiile din sondă(SSCSV- subsurface-controlled

subsurface safety valves) sunt echipamente care se închid atunci când regimul de curgere al
gazelor prin tubing nu este normal( creștere de debit foarte mare, căderea de presiune în valva de
siguranță crește, determinând închiderea ei).

Valvele de siguranţă de adâncime, controlate de la suprafaţă (SCSSV - surface -

controlled subsurface safety valves) care au încorporate un piston asupra căruia se exercită o
presiune hidraulică, transmisă de la suprafaţă, prin intermediul unei linii de control. Această
presiune acţionează un mecanism de deschidere a valvei, menţinând valva în poziţia deschis.
Mecanismul de deschidere a valvei constă dintr-un manşon cilindric (ţeava interioară) care este
solidar cu pistonul tubular. Prin deplasarea în jos a ţevii interioare se deschide clapeta cu profil
sferic, eliberând astfel interiorul valvei. Pentru readucerea pistonului în poziţie, valva este
prevăzută cu un resort cilindric. Clapeta revine în poziţia închis sub acţiunea forţei exercitate de
un arc înfăşurat pe axul clapetei.

a) b)
Fig.1.8.Valvă de siguranță SSCSV Fig.1.9. Valvă de siguranță SCSSV[1].
a-deschisă, b-inchisă[13].
Fig.1.10. Schema panoului de commandă a valvei de siguranță de adâncime[12].
 1.7.Capul de erupție

Capul de erupție reprezintă un ansamblu de robinete și corpuri de legătură, care permit

controlul și dirijarea erupției de gaze naturale spre locul dorit.

Prin intermediul capetelor de erupţie se pot efectua următoarele operaţii:

- închiderea şi deschiderea sondei în condiţii de siguranţă;
- punerea în producţie a sondei prin diferite procedee (denivelări cu gaze, pistonat etc);
- circulaţia fluidelor din ţevile de extracţie în spaţiul inelar şi invers;
- efectuarea de măsurători de presiune şi temperatură a gazului;
- introducerea în sondă a eehipamentelor pentru măsurători de adâncime;
- omorârea sondei în cazul apariţiei unor complicaţii în timpul exploatării (presiuni
anormale între coloane, alunecări de teren etc).

Constructiv capetele de erupţie pot fi:

- cu unu sau două braţe;
- cu unu sau două robinete pe direcţia tubing şi coloană;
- cu unu sau două robinete pe braţe.

Alegerea capului de erupție corespunzător cât și a armăturilor din componența sa,

se face în funcție de presiunea maximă dezvoltată de sondă.

În cazul unei presiuni mai mari de 210 bar, robinetele de pe direcția tubing și coloană
sunt dublate; manevrele se fac cu cele superioare, cele inferioare folosindu-se doar în situații
deosebite( spre exemplu defectarea robinetului de manevră).

Dimensiunile uzuale ale capetelor de erupție și diametrele de trecere al robinetelor cu

care acestea sunt echipate sunt redate în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1.Dimensiuni uzuale ale capetelor de erupție
Presiune de lucru bar 140, 210, 350 700, 1050
Coloana verticală in 21/16 29/16 31/8 41/16 21/16 29/16 31/16
21/16 21/16 21/16 21/16 113/16 113/16 113/16
- 29/16 29/16 29/16 31/16 21/16 21/16
Braț in - - 31/8 31/8 - 29/16 29/16

- - - 41/16 - - 31/16
 Fig.1.11. Componentele instalației de captare și dirijare a erupțiilor
1-ventil principal pe tubing, 2-ventil de manevră de pe tubing, 3-cruce cap de erupție, 4-ventil pentru refulare pe tubing,
5-ventil de scurgere a presiunii, A-dispozitiv de suspendare țevi extracție, 6-ventil, 7-mosor de legătură, 8-teu masiv, 9-ventil, 10-teu masiv,
11-ventil colțar, 12-ventil manevră coloană, 13-ventil principal coloană, 14-ventil scurgere coloană, 15-ventil 1/2, priză manometrică coloană,
16-ventil scurgere și măsurare presiune între coloanele sondei, 17-coloană ancoraj, 18-conductă aducție[2]
1.8 Conducta de aducţie

Legătura între capul de erupţie, calorifer şi separatorul de impurităţi este asigurată pe tronsonul
de ţevi înfiletate având diametre şi grosimi de perete diferite, tronson denumit conducta de
aducţie.

Alegerea dimensiunilor unei conducte de aducţie (n – diametru, t – grosime de perete) se

face în urma unor calcule care folosesc ca date program, printre altele, debitul sondei, presiunea
statică a ei precum şi pierderile de presiune pe lungimea conductei.
Materialele folosite la confecţionarea conductelor sunt oţeluri laminate de tipul OLT 55
sau OLT 65.
În tabelul 1 se reprezintă gamele de dimensiuni frecvent folosite la formarea unei conducte de
aducţie.
Tab.1. Caracteristicile câtorva ţevi (conducte de aducţie)

Diametrul nominal  Grosimea de perete t mm Greutatea / metru Kgf / m

inch
2½ 4,50 7,88
2½ 6,00 10,30
3 4,75 9,78
3 6,00 12,20

Realizarea unei conducte de aducţie implică executarea a trei faze distincte:

a) Săparea şanţului de poziţionare a conductei. Această operaţie se exeută manual dacă
este vorba de distanţe scurte (câţiva zeci de metri) şi mecanizat pentru distanţe apreciabile. În
ambele cazuri esenţialul este ca plasarea conductei să se facă sub adâncimea de îngheţ a solului
(hi  1 m). este intuitiv faptul că traseul viitoarei conducte trebuie ales de o asemenea manieră
încât să nu fie situat în zone cu alunecări de teren sau mlăştinoase (deşi această posibilitate nu
trebuie exclusă total)
b) Montajul efectiv al conductei.Ţevile componente conductei de aducţie au filete la
ambele capete şi legătura între ele este asigurată printr-o mufă înfiletată la unul din capete. Pentru
a realiza o etanşeitate perfectă între corpul conductei şi mufa respectivă se foloseşte fie o vaselină
de etanşare, fie un amestec de vopsea şi cânepă. Introducerea acestor materiale între suprafeţele
înfiletate are o importanţă deosebită deoarece se elimină eventualele emanaţii de gaze care pot
apare pe traseul conductei în special în zone populate sau pesuprafeţe agricole unde activitatea se
desfăşoară mecanizat.
Legătura între conducta de aducţie propriu-zisă şi ventilul colţar al capului de erupţie se
realizează prin intermediul unor piese confecţionate în uzine specializate în astfel de lucrări şi
constau din niple sau curbe cu filete la ambele capete.
În situaţia în care conducta de aducţie subtraversează un drum de o oarecare categorie
tronsonul respectiv va fi trecut printr-un tub protector.
c) Probarea etanşeităţii şi a rezistenţei montajului efectuat. Această operaţie atestă
siguranţa în exploatare a conductei de aducţie şi constă în verificarea etanşeităţilor părţilor
înfiletate a rezistenţei montajului. Proba de etanşeitate constă în introducerea la presiune stabilită,
în conductă, aer comprimat şi menţinerea lui în interiorul tronsonului verificat 24 h urmată de
compararea şi interpretarea diagramei obţinute la sfârşitul intervalului de probă.
Diagramele care se obţin sunt o consecinţă a folosirii unui manometru înregistrator care
traduce relaţia presiune funcţie de timp.
Analiza diagramei p= f(t) indică trei situaţii posibile:
-dacă p= f(t) constant (1) implică un montaj ideal.
-dacă p= f(t)  0, şi p  ct, dar Δp = p1 – p2 0, situaţia este acceptabilă deoarece
îmbinările filetate sunt suficient de etanşe (2).
-dacă p  ct, şi Δp = (510) at, semnifică faptul că montajul realizat nu este corect, iar
conducta de aducţie nu poate fi pusă în funcţie (3).
Proba de rezistenţă constă în introducerea şi crearea unei presiuni hidraulice în interiorul
tronsonului de verificat. Presiunea de probă este stabilită în documentaţia de execuţie a lucrării.
Dacă cele două probe sunt concludente se efectuează izolarea împotriva coroziunii a
părţilor înfiletate şi astuparea şanţului de poziţionare a conductei de aducţie.

Fig. 1.12 Variantă constructivă a conductei de aducţie

1.9 Caloriferul (încălzitorul) se montează înaintea dispozitivului TPL, în grup,
în scopul evitării formării criohidraţilor.

Principiul de funcţionare al caloriferului constă în transmiterea căldurii de la ţevile

de fum, prin intermediul apei, la schimbătorul de căldură.
Caloriferul serveşte la încălzirea gazelor după detenta provocată de laminarea
gazelor, în scopul de a evita formarea criohidraţilor în conductele colectoare şi de
transport.
Caloriferele se execută în producţie de serie în diferite mărimi:
- cutia de protecţie;
- arzătoare;
- instalaţia de tiraj;
- schimbătorul de căldură apă caldă-gaze;
- cutia caloriferului;
- capacul caloriferului.
Cutia de protecţie are rolul de a proteja focarul pentru a nu se stinge din cauza
vântului şi de a asigura arderea liniştită, asigurând şi o uşoară preîncălzire a aerului
din jurul cutiei de foc.
După mărimea caloriferului se montează un număr de 1 – 5 arzătoare cu duze
având diametrul de 3 mm. Focarul cu ţevi de fum asigură procesul de ardere iar
cedarea căldurii de la gazele arse la apa caldă se realizează în focar prin intermediul
procesului de ardere iar în ţevile de fum prin radiaţie şi convecţie.
Instalaţia de tiraj asigură evacuarea gazelor arse.
Schimbătorul de căldură se compune din trei rânduri de ţevi paralele legate între
ele prin ştuţuri de legătură. În schimbător se realizează transmiterea căldurii de la apa
caldă la gazele care circulă prin ţevi. Cutia caloriferului are rolul de a stoca apa
necesară transmiterii căldurii fiind prevăzută cu un orificiu pentru evacuarea apei.
Capacul caloriferului care acoperă cutia se confecţionează tot din tablă cu pereţi dubli
între care se introduce vată minerală.
Pentru reglarea tirajului, cutia caloriferului este prevăzută cu un cursor cu orificiu
cu care se realizează reglarea aerului, iar coşul este prevăzut cu o clapetă de reglare.
Alegerea tipului de calorifer se face în funcţie de cantitatea de căldură necesară
gazului pentru a-şi ridica temperatura la o anumită valoare.
Ţinând cont de prevederile normativelor în vigoare în ceea ce priveşte
temperatura minimă admisibilă a gazelor la trecerea acestora în sistemul de transport
0
(tg = 15 C) cât şi de condiţiile impuse pentru înlăturarea formării criohidraţilor, vom
stabili temperatura la ieşirea din calorifer la valoarea de 293 K şi ne vom folosii de
diagrama din figura 1.13.
Cantitatea de căldură necesară gazului pentru a se încălzi la această
temperatură este dată de relaţia:

q    c p  Qte  ti 1 , kJ / h
1000

unde:
-3
 - densitatea normală a gazului, [kg  m N],
3 -1
Q – debit de gaz, [m N  h ],
-1 -1
cp = căldura specifică izobară a gazului, [J  kg  K ],
ti, te – temperatura de intrare, ieşire [K].

Fig. 1.13. Calorifer pentru sondele de metan.

 Fig. 1.13. Nomogramă pentru alegerea tipului de încălzitor în funcţie de debitul
sondei şi de temperatura necesară la ieşirea gazului din calorifer.

1.10 Dispozitivul (caseta) T.P.L.

În componenţa instalaţiilor tehnologice de suprafaţă intră şi dispozitivul prin intermediul
căruia se poate, şi acest lucru este necesar, impune ca mişcarea (curgerea) gazului printr-un
orificiu de un anumit diametru să fie laminară. Curgerea laminară este specifică situaţiei în care
liniile de curent a masei de gaz sunt paralele între ele. Numai în această stare de curgere a gazului
se poate face o evaluare corectă a debitului de gaz.
Iniţialele care nominalizează dispozitivul au următoarea semnificaţie:
T – temperatură,
P – presiune,
L – laminare
Valorile de temperatură şi presiune sunt determinabile pe acest dispozitiv prin intermediul
prizelor termometrice şi manometrice.
Se specifică faptul că variaţia temperaturii gazului mai ales la trecerea sa prin orificii
calibrate este legată de formarea sau neformarea criohodraţilor
1.11 Dispozitivul pentru reglarea debitului

Procesul de laminare a gazelor serveşte la reglarea presiunii de curgere a gazelor prin

reţeaua de conducte şi instalaţii de suprafaţă, la nivelul treptei de presiune la care este conectată
sonda respectivă.
Laminarea se realizează prin:
- duze,
- ajutaje
- diafragme
Aceste dispozitive de ştrangulare se folosesc pentru reglarea extracţiei gazelor, conform
regimului stabilit pentru exploatarea sondei respective.
Reducerea presiunii în dispozitivul de ştrangulare este însoţită de o scădere a temperaturii
gazului. Dacă temperatura de la ieşirea din organul de laminare este scăzută, se produc îngheţări
care obturează conducta.
După locul unde se monteatează, în capul de erupţie (în piesa denimintă port-duză) sau în
interiorul sondei (pe ţevile de extracţie), se disting:
- duze de fund
- duze de suprafaţă
Duzele de fund – se fixează pe ţevile de extracţie şi se introduc în sondă împreună cu
acestea, la adâncimea stabilită. Faţă de duzele montate la suprafaţă, duzele de fund prezintă
următoarele avantaje:
- realizarea unui randament superior de utilizare a energiei de expansiune a gazelor,
- împiedicarea formării de criohidraţi pe ţevile de extracţie sau în instalaţiile de suprafaţă,
deoarece destinderea gazelor, care conţin vapori de apă, are loc, pe de o parte, la o scădere de
presiune mai mică, iar pe de altă parte, în sondă, unde temperatură mediului înconjurător este mai
ridicată, iar gazele răcite în urma destinderii îşi pot ridica din nou temperatura de-a lungul ţevilor
de extracţie;
- trecerea gazelor prin capul de erupţie la o presiune mai mică;
- reducerea frecvenţei descărcării periodice a gazelor acumulate în spaţiul inelar dintre
ţevile de extracţie şi coloana de exploatare.
Duzele de fund sunt de trei tipuri: fixă, reglabilă, mobilă.
 Duză de fund
a)- ansamblul duzei mobile de fund: 1-ansamblul duzei; 2-cap de lansare; 3-articulaţie; 4-geală
hidraulică; 5-tijă grea; 6-racord pentru cablu; 7-coruncă de extragere;
b)- dispozitivul port-duză: 1-niplu de fixare; 2-corp de armare; 3-clapă de fixare; 4-garnituri de etanşare;
5-corp port-garnituri; 6-duză; 7-arc elicoidal; 8-manşon

Duza de fund fixă constă dintr-un corp cilindric masiv, prevăzut cu un inel exterior şi cu
un canal cilindric interior. Acestă duză se intercalează între două ţevi de extracţie.
Dezavantajul acestui tip de duză este acela că nu se poate controla decât extrăgând ţevile
de extracţie.

Duza de fund reglabilă se fixează, de asemenea, în ţevile de extracţie. La acest tip de

duză secţiunea de curgere a gazelor poate fi modificată prin rotirea, la suprafaţă, a garniturii de
extracţie sau prin introducerea unor tije de la suprafaţă.
Duza de fund mobilă poate fi introdusă şi extrasă din sondă pentru a fi controlată fără a
extrage ţevile de extracţie.
Duzele de suprafaţă – sunt două tipuri:
-duza fixă
-duza reglabilă = ventilul colţar
Duza fixă – este construită dintr-un corp de oţel masiv din materiale metalo-ceramice
sinterizate. Forma duzei este de trunchi de con cu diametrul mare de 40 mm, o
conicitate de 1/6 şi cu o lungime de 40 mm.
Canalul cilindrul interior permite trecerea gazelor. Diametrul orificiului prin care curg
gazele variază din 0,5 în 0,5mm, începând de la 0,25mm şi până la 16mm. Duzele
standardizate, până la 7mm, au o toleranţă admisă de 0,2mm, la duze mai mari,
toleranţa este de 0,3mm.
La trecerea gazelor prin duze, datorită reducerii secţiunii de curgere, se produce
o creştere a vitezei gazelor, creând-se rezistenţe hidraulice suplimentare, care produc o
cădere a presiunii, a cărei valoare este determinată de diametrul orificiului duzei.

Duză fixă
a-universală
b-specială
(p2/p1=0,55)
c- p2/p1<0,55

Duza reglabilă sau ventilul colţar – duzele reglabile se utilizează la punerea în producţie
a sondelor, până la curăţirea stratului de noroi sau nisip, întrucât duzele fixe se înfudă uşor cu
impurităţile antrenate din formaţiune.

Ventilul colţar serveşte la reglarea debitului sondei. În funcţie de secţiunea asigurată prin
deschiderea ventilului colţar, se stabileşte un debit optim al sondei. Acesta debinde numai de
condiţiile din amonte, dacă valoarea raportului între presiunea gazelor la capul de erupţie şi
presiunea gazelor în conductă este supracritică, şi în funcţie de condiţiile din amonte şi presiunea
din aval, dacă raportul presiunilor are o valoare subcritică.
Ca urmare a laminării, în regiunea ventilului colţar, se produce o scădere de temperatură,
care – unele cazuri – poate duce la îngheţarea acestuia.
 La sondele care lucrează în regim de presiune supracritică, laminarea produsă în regiunea
ventilului colţar se poate înlocui cu laminarea produsă într-o diafragmă montată, în general, după
ventilul colţar. În acest caz, ventilul colţar rămâne să fie folosit numai ca ventil de închidere a
sondei. Debitul sondei se măsoară cu un ajutaj şi contor diferenţial.

Stabilirea corectă a diametrului duzei, se face prin încercări, ţinând cont de o serie de factori:
presiune statică, dinamică, debit, impurităţi, etc., determinaţi în urma diferitelor investigaţii.
Operaţia de stabilirea a acestui diametru optim, cel puţin pentru o perioadă de producere a
sondei, comportă următoarea succesiune de faze:
a) După ce în prealabil, în sonda de gaze a fost perforat intervalul potenţial productiv, iar
printr-o metodă adecvată s-a declanşat erupţia controlată, se trece la refularea sondei în atmosferă
printr-un
15
orificiu calibrat cilindric, orificiu practicat într-un disc de oţel care este montat întru-un aparat
numit Lapuk (un aparat confecţionat de un cercetător rus, prin intermediul căruia se poate intui
diametrul duzei de exploatare a sondei).
b) Diametrul iniţial al duzei de exploatare se alege în funcţie de valorile presiunii
dinamice stabilizate a sondei în urma refulării ei prin dispozitivul Lapuk şi valorile de presiune
din conducta colectoare. Se recomandă ca acest diametru să fie cu 2-3 mm mai mare decât
diametrul minim aferent gamei de discuri folosite la refularea sondei în atmosferă, pentru cazul
sondelor care utilizează duze relativ mici de 3-10mm.
c) Punerea în producţie a sondei având acest diametru iniţial al duzei implică urmărirea
valorilor de presiune din tubing (pt) şi din coloană (pc). Dacă sonda produce pe tubing (marea
majoritate a cazulrilor) şi în plus dacă între pt şi pc există o diferenţă de presiune semnificativă, Δp
> 10  15 at acest lucru semnifică faptul că în sonda respectivă se acumulează în timp cantităţi de
apă de zăcământ. Micşorarea decalajului valorilor de presiune într tubing şi coloană semnifică
eliminarea unei cantităţi de apă din sondă. Acest lucru este posibil prin modificarea diametrului
duzei de exploatare a sondei în sensul măririi ei cu câţiva milimetri faţă de diametrul iniţial.
Eliminarea apei din sondă prin acest procedeu se face prin propria energie a sondei. În cazul în
care eliminarea apei de zăcământ din sondă, nu se poate realiza prin propria-i energie, deşi i s-a
mărit duza, se aplică, diferenţiat alte procedee (spre exemplu spumarea apei, folosirea gazelor de
injecţie a a altei sonde).
d) Stabilirea diametrului duzei de exploatare este corelată şi cu valorile de presiune
amonte şi aval de acest organ. Astfel dacă p 2a / p 1a  0,55 curgerea gazelor are loc printr-o zonă
turbionară => indică faptul că duza de exploatare folosită este incompatibilă cu posibilităţile
productive ale sondei.
Locul de amplasare a duzei are o importanţă deosebită, astfel sondele care au valori mari
de presiune, în special cea statică ps > 100at, au duza de exploatare montată la capul de erupţie,
între ventilul colţar şi niplul conductei de aducţie al sondei.
Pentru cazul obturării accidentale a orificiului duzei, presiunea sondei creşte şi tinde
către valoarea statică a ei, valoare care este mult mai mare decât cea corespunzătoare presiunii
pentru care a fost proiectată instalaţia tehnologică de suprafaţă.
Duza de exploatare plasată în acest dispozitiv „controlează” astfel funcţionarea sondei
iar presiunea amonte de acest organ este sensibil egală cu presiunea dinamică din tubing, dacă
gazele din sondă ajung la suprafaţă prin tronsonul de şevi de extracţie. Această duză poate fi
montată şi la panoul tehnologic de măsură a gazelor (poligon 4 × 64) în caseta ajutajului,
montajul este specific multor sonde de gaze naturale şi este pretabil în situaţiile în care sondele în
cauză au parametrii productivi medii iar umiditatea gazelor coroborată cu condiţiile de presiune şi
temperatură din conductă nu contribuie la formarea criohidraţilor.
1.12 Instalaţia de legare la pamant si paratrasnet
Instalaţia exterioară de protecţie împotriva trăsnetului trebuie să capteze direct loviturile
de trăsnet, să conducă curentul de trăsnet între punctul de impact şi pământ şi să-l disipe fără
deteriorări termice sau mecanice pentru persoane şi conţinutul construcţiilor.
În urma calculului de dimensionare conform normativului I 7 - 2011 nivelul de protecţie
este I (protecţie întărită raza sferei fictive 20 m) iar pentru a asigura o protecţie eficientă
împotriva loviturilor de trăznet este nevoie de amplasarea a noua paratrasnete clasice cu
inaltimea de 12m formate dintr-un stalp metalic zincat cu inaltimea de 10 m si o tija de captre
din inox cu inaltimea de 2 m, montata pe varful acestuia , de o tija de captare din inox cu
inaltimea de 2 m montata pe cosul de evacuare gaze iar pentru protectia Panoului de masura
se vor folosi doua paratrasnete clasice cu inaltimea de
9m formate dintr-un stalp metalic zincat cu inaltimea de 8 m si o tija de captre din inox cu
inaltimea de 1 m, amplasate conform planurilor de situatie anexate. Zona de protecţie rezultată
asigură protecţia instalatiilor din cadrul grupului si a SRM-lui proiectat. Instalatia de
paratrasnet se va lega la instalatia de legare la pământ comună cu a instalatiei electrice, cu
rezistenta de dispersie mai mica de 1ohm prin intermediul unei piese de separaţie.
Constructia metalica a racitorului de gaze, statia de uscare, Panou masura,
Hidroforul, tabloul electric, partile metalice ale instalatiei, instalatia de paratrasnet si stalpii de
iluminat se vor conecta la o priză de pamant cu rezistenta de dispersie mai mica de 1 ohm. Priza
de pământ va fi realizată din electrozi orizontali din platbandă de OlZn de
40x4mm si electrozi verticali din teava Zn 2 1/2'' L=1.5m, îngropati la 0,80 - 1m de la cota
solului conform planului anexat.
La priza de pământ se vor lega fundaţia, elementele metalice ale construcţiei, elementele
metalice ale instalatiei, pompele, electrovanele, conductorul principal PE Tablourile TD si
Firida E.

Prizele de pământ nu trebuie dispuse în apropierea zonelor cu substanţe chimice care

accentuează acţiunea corozivă a solului. De asemenea se vor evita drumurile şi apele curgătoare
sau stagnante. După realizarea prizei de pământ se va trece în mod obligatoriu la măsurarea
rezistenţei la dispersie înaintea legării oricăror echipamente. Dacă această valoare va fi peste
1ohm se va îmbunătăţi priza de pămînt. De asemenea se va verifica şi continuitatea legăturii la
priză. La executarea instalaţiei se vor respecta cu stricteţe măsurile prevăzute în normativele in
vigoare, planul propriu de securitate şi sănătate în muncă, proceduri de lucru şi instrucţiuni de
securitate şi sănătate în muncă specifice activităţilor de realizare a instalaţiilor electrice.
Toate părţile metalice ale instalaţiilor electrice interioare/exterioare, care nu fac parte din circuitul
curenţilor de lucru şi care accidental ar putea fi puse sub tensiune se vor lega la instalatia de legare
la pamant
 CAPITOLUL 2
SEPARAREA IMPURITĂŢILOR DIN FLUXUL DE GAZE
1. PRINCIPII DE SEPARARE A LICHIDELOR DIN GAZELE NATURALE

Reţinerea lichidelor libere din fluxul de gaze naturale prin metoda de separare se bazează
pe difenţa de greutate specifică între moleculele de lichid şi moleculele de gaze, precum şi a
forţelor care acţionează asupra lor.
Principiul de funcţionare a separatoarelor sau de realizare a separării se datorează
următorilor factori:
a- forţe de inerţie, realizate prin schimbarea bruscă a direcţiei curentului de gaz, definite
prin legea a -II- a a lui Newton
b- forţe gravitaţionale, care depind de greutatea particulelor.
Particulele de lihid se vor separa de gaz dacă forţa gravitaţională ce acţionează asupra
picăturii este mai mare decât forţa de atracţie a gazului din jurul picăturii.

Fig.1

c- forţe termice, se nasc în zonele în care există un gradient

termic ce tinde să transporte particula din zona caldă spre cea rece şi care sunt independente de
curenţii de convecţie ai fluidului. Expresia acestei forţe este:
d- forţe de frânare datorită vâscozităţii gazului, exprimat prin formula:
e- forţe adezive, care provoacă lipirea particulelor de lichid de pereţii conductelor,
acestea devin prin lungimea lor, cel mai bun şi eficient separator.
f- forţe de difuziune, rezultate din mişcarea browniană a moleculelor.
g- forţe de plutire care au expresia:
h- forţe centrifuge
Toţi aceşti factori contribuie independenţi sau grupaţi la separarea lichidelor de gaze.
În marea lor majoritate separatoarele sunt proiectate şi construite pe principiul gravitaţiei
şi reducerii vitezei în separator. Ceilalţi factori care ajută la separarea lichidelor din gaze
acţionează
secundar funcţie de modul de construcţie al separatorului.
2. TIPURI DE SEPARATOARE
Separatoarele - sunt instalaţii tehnologice care realizeazã separarea impuritãţilor
apă filtrată din noroiul de foraj
Lichide apă de zăcământ
Gazele naturale conţin impurităţi condensat
gazolină
Solide particole de rocă
granule de nisip
cristale de sare
Criterii de clasificare a separatoarelor
lichide
separatoare bifazice
a) după numărul de faze separate gaze
separatoare trifazice ţiţei
gaze
apă

verticale
b) după forma constructivă – separatoare gunbarrel - din burlane
ciclon
combinate

c) după presiunea de lucru vertical – presiuni mici

separatoare gunbarrel – din burlane presiuni pânã la 200 kgf / cm2
ciclon – presiuni înalte200 kgf / cm2

În funcţie de natura impurităţilor conţinute de gazele naturale separatoarele sunt

construite într-o gamă constructivă variată. Pentru separarea bifazică sau trifazică se utilizează
separatoare orizontale şi verticale care au ca principiu de funcţionare forţele dominante:
gravitaţionale, centrifuge, de adeziune sau combinate.
 2.1. SEPARATOARE ORIZONTALE

La curgerea gazelor pe conducte orizontale, direcţia de depunere a particulelor lichide şi

solide, ar trebui să fie verticală. În mişcarea orizontală particula în suspensie care este antrenată
în sensul curgerii de către curentul de gaze, tinde să se depună după curbă, cu viteza limită de
căderea în fluidul respectiv.
Pe porţiunea orizontală a conductei, unde nu există schimbări de direcţie, decantarea
particulelor se realizează pe o distanţă mai mare sau mai mică, în funcţie de viteza gazului, de
dimensiunile particulei, de natura acestora şi de diametrul conductei.
În concluzie, porţiunile orizontale ale conductelor constituie cele mai eficiente separatoare
pentru impurităţile existente în gaze, problema principală fiind captarea şi evacuarea acestora în
condiţii controlate şi fără poluarea mediului.
Pentru dimensionarea separatorului gravitaţional de lichid se ia în considerare viteza limită
de cădere a particulelor lichide, care se află în suspensie în gazele care pătrund în separator.
Separatoarele gravitaţionale cu demister se pot împărţi în următoarele tipuri constructive:
Separator în fir curent cu diametrul egal cu cel al conductei şi cu acumulator de lichide;

Acest tip de separator are scopul numai de acumulare a particulelor de apă separate prin
aderenţă la peretele conductei, iar dacă acumulatorul nu este evacuat la timp pierde şi
acest rol.

Fig. 2. Separator în fir cu diametrul egal cu al conductei şi cu acumulator de lichide

 Separator în fir curent cu diametrul mai mare ca cel al conductei, cu şi fără şicane şi cu
acumulator de lichide;

Este cel mai răspândit tip de separator de extracţie, transport şi distribuţie. Se bazează ca
principiu pe reducerea vitezei gazului din conductă în separatorul care are diametrul mai mare,
iar sub acţiunea forţelor gravitaţionale, prin aderenţa apei la pereţii separatorului, prin schimbări
ale direcţiei (dacă în separator sunt montate şicane) particulele de apă au tendinţa de a separa şi
de a cădea în rezervorul de sub separator.

Fig.3 Separator de lichide în fir curent cu diametru mai mare decât al conductei şi cu acumulator
de lichide

Separatoare orizontale cu diametrul mai mare decât al conductei, cu schimbarea direcţiei

de curgere a curentului de gaze, cu sau fără şicane interioare;

Aceste separatoare, pe lângă efectul separării gravitaţionale folosesc energia cinetică

înmagazinată de particule în timpul curgerii gazelor prin conducte. Fazele fluide cu densităţi
diferite au energii cinetice diferite. Dacă un curent cu două faze îşi schimbă brusc direcţia,
energia cinetică mai mare nu va permite particulelor lichidului cu densitatea mai mare să se
mişte la fel de rapid ca fluidul mai uşor, având loc separarea.
Aceste forţe depind de viteza de curgere a gazelor în separator, de mărimea particulei, de
natura ei şi a fluidului în care este antrenată.
Separatoare de lichide cu paravane de ceaţă

Acest separator are la bază pe lângă acţiunile forţelor gravitaţionale şi inerţiale şi forţa
adezivă a picăturilor pe împletiturile de sârmă.
Separatorul orizontal cu coalescer şi demister tip SOG 1200 Dn200 Pn64 în
conformitate cu Normativul ISCIR C4-90 şi cu directiva Europeană EN 13445-3 – PED 97/23
transpusă în standardul SR EN 13445-3 / 2003, este prezentat în figura 2.3.
 Fig. 4. Separatorul orizontal cu
coalescer şi demister
tip SOG 1200 Dn200 Pn64

Separatoarele orizontale, supraterane pentru debite mari de gaze ocupă o suprafaţă mare
de teren.
Din acest ultim motiv se preferă separatoarele verticale în diferite construcţii, chiar dacă
eficienţa lor este mai mică.

2.3. SEPARATOARE VERTICALE

Separatoare verticale gravitaţionale cu demister
Acest tip de separatoare este asemănător separatoarelor verticale gravitaţionale fără
demister, cu aceleaşi principiu de calcul, iar coeficientul adimensional, c are valoarea 0,05.
Au avantajul că prin montarea la partea superioară, înaintea ieşirii gazului, a unei
înpâslituri metalice intrevine şi fenomenul de aderenţă şi de lungire a parcursului gazelor şi
moleculelor de apă. Din acest motiv aceste separatoare au un randament mult mai mare.
Coalescerul este o împâslitură metalică care are următoarele scopuri:
 realizează o separare suplimentară a particulelor de apă faţă de moleculele de gaze faţă de
forţele de separare caracteristice unui astfel de tip prin:
-mărirea traseului fluxului de gaze şi particule de apă prin împâslitură;
-utilizează forţe de aderenţă şi cele de inerţie prin schimbări dese de direcţie prin
împâslitură.
 eficienţa împâsliturii utilizate (demister) la separatoarele verticale cu demister faţă de
 cele fără demister rezultă din posibilitatea creşterii vitezei în separator:
-demisterul (împâslitura metalică) se realizează din oţeluri rezistente la eroziune şi
coroziune pentru a rezista uzurii.
-la eroziune şi coroziune pentru a rezista uzurii.
La separatoarele cu demister trebuie ţinut seama că demisterul este realizat din împâslitură
de sârmă tricotată. Pentru a nu o sparge, viteza în separator nu trebuie să depăşească 4,5 m/s, atât
pentru cele orizontale cât şi cele verticale. 1-picior
2-fund elipsoidal
3-corp plutitor
5-sită
6-rcord eliminare impurităţi
7-corp rezervor
8-flanşă
9-racord intrare
10-demister
11-corp separator
12-flanşă
13-capac vizitare
14-racord eliminare a gazului cu
sau fără supapă de siguranţă

Separator de
lichide

Viteza fluidului de lucru are o importanţă deosebită, deoarece la viteze mari se produce o
saturaţie a ţesăturii la lichid, iar la viteze mici picăturile fixe pot trece prin masa separatoare fără
a putea fi reţinute.

2.4.SEPARATOARE CENTRIFUGALE
Separatoare ciclon
La separatoarele ciclon forţa gravitaţională este înlocuită cu forţa centrifugă, care este mult
mai mare şi permite separarea cu eficienţă mai bună la presiuni ridicate.
Aceste separatoare au rolul da a da jetului de gaze cu apă în suspensie o mişcare de rotaţie
unde datorită forţei centrifuge, are loc separarea impurităţilor solide şi lichide care se depun pe
pereţii vasului.
În partea de jos a separatorului există un indicator de nivel, şi dispozitivul automat de
scurgere a lichidului separat. Separatoarele ciclon au o cameră presurizată cu legături pentru
intrarea şi ieşirea gazelor o parte din separatoare cu ciclon axial, precum şi un rezervor pentru
colectarea impurităţilor solide
şi lichide.
 La procesul de separare, de o importanţă vitală, sunt proporţiile geometrice ale
separatorului, densitatea specifică a particulelor ce urmează a fi separate şi viteza debitului
gazului precum şi lipsa impurităţilor solide care prin aderarea la dispozitivul elicoidal schimbă
dinamicitatea acestuia şi pot determina obturări, mai ales la multicicloane.
Separatoarele ciclon sunt confecţionate din părţi de oţel sudate şi sunt proiectate individual
pentru a satisface cerinţele de lucru.

Fig.5. Separator centrifugal – schemă de principiu

Separatorul are o cameră presurizată cu legături pentru intrarea şi ieşirea gazelor şi o parte
de separare cu ciclon axial, precum şi un rezervor pentru colectarea impurităţilor solide şi
lichide. Aceasta poate să fie prevăzută cu un capac de vizitare.
Gradul de separare a lichidelor din gaze depinde de starea lichidului. Lichidele care devin
vapori nu pot fi separate mecanic. Ele trebuie îndepărtate prin absorbţie sau cu ajutorul
chimicalelor. Picăturile fine sub formă de ceaţă şi picăturile de lichid pot totuşi separate aproape
în întregime de către separatorul ciclon, mărimile particulelor picăturilor fiind decisive pentru
separarea lor. Capacitatea unui separator este
determinată de gradul total de separare şi gradul fracţional de separare.
Gradul total de separare poate fi determinat experimental sau prin cunoaşterea repartizării
exacte a picăturilor. Gradul de separare fracţional indică raţia particulelor separate sau mărimea
picăturii de lichid ce se separă din gazul contaminat.

Fig.6. Separator centrifugal

 De o importanţă vitală în procesul de separare sunt proporţiile geometrice ale
separatorului, densitatea specifică a particulelor ce urmează a fi separate şi viteza debitului
gazului.
În separatorul ciclon de înaltă fiabilitate, un vârtej separă particulele din gaz, acesta fiind
produs de către un distribuitor în care iau naştere viteze mari de rotaţie a gazului.
Particulele din gaz se mişcă de asemenea cu viteză mare în jurul axului cilindrului şi sunt
astfel supuse la o acceleraţie radială, adesea ajungând la câteva sute de ori valoarea acceleraţiei
gravitaţionale a pământului. Datorită acestei acceleraţii, intensitatea ridicată a forţelor centrifuge
care acţionează spre exterior, acţionează asupra particulelor. Particulele aruncate pe peretele
separatorului alunecă în interiorul rezervorului unde rămân separate de gaz. Eficienţa de separare
creşte odată cu creşterea densităţii specifice a particulelor şi cu creşterea vitezei de gaz. Oricum,
o creştere a vitezei debitului de gaz conduce la o creştere a pierderii de presiune. Gazul
decontaminat şi purificat părăseşte separatorul printr-un tub de imersie central. Acest tub este
înconjurat de o ramă tăioasă cu o muchie specială, ascuţită, pentru a evita intrarea lichidelor în
tubul imersat.
Apărătoarea specială a rezervorului previne ridicarea şi intrarea lichidelor separate.
Separatoarele ciclon au fost realizate în scopul cercetării ştiinţifice şi sunt prin urmare
bazate pe precizia fundamentelor privind proiectarea şi dimensionarea lor.
În limita vitezei gazului (măsurată în tubul de imersie) între 2 – 30 m/s, separatoarele
funcţionează
perfect şi în ciuda fluctuaţiilor extreme ale gazului, la o separare practic completă. La vitezele
mari ale

gazului, picăturile mai fine (de aproximativ 3 – 4 µm) sunt dispersate pe când la viteze mai mici
se adună în picături mai mari care pot fi uşor separate. Cu apa sub formă de vapori separarea este
practic perfectă (100%). Gazul pătruns prin legătura de intrare este trecut către ciclonul axial în
scopul ajungerii în secţiunea de separare, unde primeşte o mişcare de rotaţie. Prin urmare,
particulele fine de praf şi lichid nu pot urmări exact liniile de curent ale gazului deoarece ele sunt
aruncate spre perete de către forţe centrifugale mari. În curentul de gaz în general forţele de
presiune care acţionează către interior sunt în echilibru cu forţele centrifugale. Pierderea de
presiune care predomină în liniile de curent ale gazului se datorează vitezelor mai mici care apar
în apropierea peretelui. Aceste efecte dau o forţă de împingere care devine mai mare decât forţa
centrifugală şi astfel curentul este împins spre exterior ca şi un debit secundar puternic. Acest
debit secundar este important, din moment ce el conduce particulele centrifugate, în jos către
rezervor.
 Dacă sunt prevăzute cu o valvă de scurgere corespunzătoare, separatoarele ciclon GTS nu
trebuie întreţinute. Ca şi dispozitiv de securitate, un indicator de nivel al lichidului poate fi
instalat în vederea urmăririi nivelului de lichid din rezervor. Opţional separatorul poate fi
prevăzut cu un cazan de apă fierbinte, pentru a preveni formarea gheţii în rezervor. De asemenea,
potrivită în acest scop este o serpentină care conduce apă fierbinte sau aburi fierbinţi.
Condensatul este eliberat printr-un canal de scurgere acţionat manual sau printr-un dispozitiv
acţionat automat, controlat de un regulator de nivel al lichidului (opţional).

Separatoare multiciclon verticale

Separatoare multiciclon verticale folosesc forţa gravitaţională şi forţa centrifugală ca
acţiune preponderentă pentru separarea particulelor lichide şi solide aflate în curentul de gaze.
Întrucât această forţă este mult mai mare din cauza razei mici de rotaţie şi a vitezei
tangenţiale mari, eficienţa separării, la separatorul inerţial este mult mai mare.
Separatorul multiciclon are o manta exterioară în care se introduc elemente centrifugale
(cicloanele). Gazele sunt introduse în separator lateral, prin canalul elicoidal, cu o viteză
tangenţială de până la 11 m/s. Particulele solide şi lichide, din cauza forţei centrifugale, se lipesc
de mantaua interioară.

Fig.7. Separator multiciclon

Datorită formei elicoidale a canalului şi a schimbării secţiunii, se imprimă gazelor, pe

lângă viteza tangenţială, şi o viteză descendentă. După centrifugare, gazele intră în ţeava centrală
a separatorului, unde viteza ascendentă este mult mai redusă decât viteza de coborâre în
elementul de centrifugare. Din această cauză, particulele solide şi lichide care după separare, s-
au lipit de manta, se vor scurge într-un rezervor de decantare de înaltă presiune.
Ca urmare a vitezei de rotaţie a gazelor în ciclon, presiunea statică are o valoare minimă în
centru şi maximă la periferia ciclonului. Diferenţa de presiune dintre centru şi periferie
determină viteza de rotaţie a gazelor.
Pentru un debit de 10 – 20 mil. m3/zi necesarul de astfel de separatoare este de 17-35 buc.
 Din exemplul prezentat anterior rezultă faptul că eficienţa separatoarelor multiciclon este
oarecum comparabilă cu cea a separatoarelor verticale gravitaţionale dar prezintă următoarele
avantaje:
 diametrul particulelor separate este mai mare de 10 µm şi deci eficienţa separării este
limitată;
 consum sporit de material, manoperă şi energie pentru confecţionarea lor;
 costuri mărite;
 datorită spaţiului mic în interiorul cicloanelor prezintă pierderi mari de presiune (cca. 1-3
bar);
 prin depunerile de particule solide în interiorul cicloanelor se produc obturări parţiale sau
totale ale acestora;
 vitezele mari din secţiunea cicloanelor favorizează erodarea acestora, mai ales dacă în
curentul de gaze sunt particule solide;
 particulele fine de lichid sunt reantrenate în curentul de gaze.
Combinaţii între separatoare şi filtre
Separatoarele combinate lichid-solid sunt poziţionate vertical şi sunt proiectate să
corespundă cerinţelor celor mai avansate tehnologii. Sunt în particular adaptabile pentru filtrarea
şi separarea particulelor solide, sau a particulelor solide şi solide din curentul de gaz.
Proiectarea şi dimensionarea sunt bazate pe coduri şi directive care determină proiectarea
recipientelor sub presiune. Construirea în conformitate cu standardele internaţionale este oferită
doar la cerere.
Gazul intră în secţiunea de separare printr-un furtun după care curge prin ciclonul axial şi
pătrunde în camera de uscare. După ce gazul a trecut prin distribuitor, îi este imprimată datorită
unor giruete, o mişcare spiralată. Gazul curge din interiorul spiralei către interior mărindu-şi
astfel viteza. Chiar şi particulele fine de solide şi lichide nu pot urma exact liniile de curent ale
gazului şi sunt aruncate către peretele vasului, datorită efectului dat de către forţele centrifugale.
În camera de separare, presiunea statică scade substanţial ca şi în fiecare linie de curent care
descrie o curbă de la exterior spre interior.
 Fig. 8. Separator filtru
1. elice; 2. corp; 3. fund; 4. capac; 5. tub; 6. cartuş 7. racord intrare; 8. racord ieşire; 9. deflector.

Pierderea de presiune care predomină în curentul de principal de gaz este transmisă acestor
straturi limită. Aceste efecte se datorează forţei de împingere a acestor strate limită care devine
mai mare decât forţa centrifugală şi astfel curentul de gaz este împins spre interior ca un curent
secundar puternic. Acest curent secundar din camera de separare este foarte important, deoarece
impurităţile din curent sunt aruncate către perete, adunându-se în camera de separare.
Capacul ataşat în camera de colectare a impurităţilor previne o posibilă recontaminare cu
particulele lichide sau solide. Gazul curat părăseşte camera de colectare şi trece printr-o ţeavă în
camera de filtrare unde curentul de gaz curge printr-un cartuş filtrant din exterior spre interior.
Ultimele particule de gaz sunt astfel reţinute cu ajutorul acestei operaţii. Gazul curat îşi termină
drumul prin separator ieşind printr-o duză (ştuţ) de ieşire. În mod normal, hârtia cartuşului
filtrant este uzată.
Hârtia de filtru este încerţită sub formă de stea, întărită cu fibre de polister şi împregnată cu
răşină fenolică.
Cu o capacitate variabilă între 0 şi 100% următoarea performanţă de separare este realizată
de:
 - separarea lichidului (99,5% particule mai mari de 10-12 µm);
- separarea solidelor (99,5% particule mai mari de 2 µm).
Căderea de presiune în ciclonul axial este între 100 şi 500 mbar, depinzănd de încărcătură.
Pierderea de presiune maxim permisă în aval de cartuşul filtrului este de 800 mbar. Când în
separatorul de solide-lichide se obţine o pierdere de presiune între 1050 şi 1200 mbar, cartuşele
filtrante trebuie înlocuite sau curăţate.
Calculul de rezistenţă al separatorului este realizat pentru temperatura de +500C.
Este posibil să se expună filtrul la temperaturi mai mari, caz în care va trebui revizuit
calculul de rezistenţă. Mediul de filtrare este proiectat să reziste chiar la temperaturi de peste
1200C. Pentru o perioadă mică de timp (câteva ore), se poate lucra dacă temperaturile sunt mai
mari de + 1500C.
Cartuşul filtrant poate fi folosit la temperaturi de până la -500C.
Este foarte important a se lua în considerare direcţia curgerii gazului când se instalează
acest element.
Separatorul va fi instalat pe linia conductei fără a-i fi aplicate acesteia îndoituri mecanice.
Înlocuirea cartuşelor filtrante necesită cunoaşterea regulilor şi prescripţiilor de securitate
Este foarte important ca separatorul să fie depresurizat. În lipsa supapelor, se utilizează în acest
scop prizele de presiune diferenţială. Se îndepărtează capacul filtrului se eliberează cartuşul şi se
îndepărtează acesta. Se înlocuieşte cartuşul filtrant.
Pentru a asigura o funcţionare fără întreruperi prea dese, este recomandat a se păstra set
separat de cartuşe în magazie. Când se înlocuiesc cartuşurile trebuie să asigure o curăţare a
muchiilor şi a suprafeţei suportului capacului de închidere al cartuşului, astfel încât toate
impurităţile să fie îndepărtate.
Deteriorările mecanice fără importanţă aparent cum ar fi zgârieturile, găurile pot afecta
etanşeitatea capacului.
Separatorul este alcătuit din următoarele părţi:
1. închidere rapidă cu capac din material plastic;
2. dispozitiv de pivotare şi de ridicare a capacului;
3. canal de scurgere a condensatului (scurgerea condensatului poate fi efectuată manual
sau automat traversând un flotor de epurare automată sau un dispozitiv cu acţionare
pneumatică);
4. indicator de nivel (indicatorul de nivel trebuie întoteauna instalat pentru a indica nivelul
prafului/lichidului din camera de colectare);
5. întrerupător de nivel (întrerupătoarele pot fi prevăzute opţional cu contacte electrice sau
pneumatice pentru transmiterea nivelului la care se află lichidul);
 6. indicatorul de presiune diferenţială (trebuie instalat pentru a permite determinarea mai
uşoară a gradului de impurităţi din separator);
27
7. încălzirea camerei de colectare (la cerere se poate adăuga un sistem de încălzire electric
antideflagrant pentru a proteja camera de colectare contra îngheţului; poate fi folosită o
serpentină cu apă fierbinte sau cu vapori de apă.

Fig.9. Dimensiunile separatorului pentru

separare mixtă lichid – solid

La alegerea unui separator mixt lichid-solid este nevoie să se cunoască:

1. flanşe (Dn, Pn, STAS);
2. Debit Q, (m3/h);
3. limitele presiunii în amonte Pe min şi Pe max;
4. presiunea la care a fost proiectat separatorul;
5. temperatura de operare, (0C);
6. dispozitivul de proiectare a capacului (în cazul închiderii rapide cu ajutorul unui
dispozitiv de ridicare);
7. fluid (posibila analiză a gazului);
8. dispozitiv de închidere rapidă;
9. tipul legăturilor pentru canalul de scurgere a condensatorului;
10. opţiuni speciale (contra supraîncărcării);
11. accesorii speciale pentru filtre, aparat de măsură a presiunii diferenţiale (manometru
diferenţial), indicator de nivel electronic;
 12. orientarea (pentru a fi vizibil cu direcţia curgerii gazului de la stânga la derapta) sau cu
două unităţi de separare pe un skid: o unitate normală şi o unitate în “imagine în
oglindă”;
13. bonetă protectoare din material plastic pentru dispozitivul de închidere rapidă;
14. separator cu celuloză sau cartuşuri de pâslă.

Concluzionând cele susţinute până aici, putem spune:

 Separatoarele de lichid gravitaţionale montate în firul de curent al conductei nu au nici
o eficienţă deoarece:
- diametrul lor nu poate fi mărit sensibil faţă de cel al conductei, aceasta fiind pozată la -1
 -1,20 m sub sol (generatoarea superioară a conductei) şi de accea scăderea vitezei de antrenare
a particulelor de lichide libere nu este suficientă;
- lungimea lor (5-12m) nu asigură spaţiul necesar depunerii particulelor de apă, ele fiind
reantrenate în fluxul de gaze,
- rezervorul pentru stocarea apei separate (montat sub separator) are un volum mic (1-
2m3), nu are evacuare automată şi nici nu este refulat regulat de operatori.
 Separatoarele supraterane orizontale gravitaţionale cu demister sunt cele mai eficiente
şi trebuie instalate unde permite spaţiul, cu condiţia respectării vitezei de 5-10 m/s.
 Separatoarele supraterane verticale gravitaţionale cu demister au o eficienţă de
0,40,6 faţă de cele orizontale şi de regulă sunt preferate numai dacă spaţiul de depozitare le
impune (SRM-uri, reţinerea uleiului la staţiile de comprimare).
 Separatoarele ciclon şi multiciclon sunt scumpe cu o eficienţă în cel mai bun caz
asemănătoare celorlalte tipuri, dar şi cu multe complicaţii în exploatare.
 Separatoarele-filtru sunt soluţii moderne, eficiente dar pentru debite relativ reduse de
20012000 m3/oră şi presiuni de lucru de 625 bar, caracteristice în general staţiilor de reglare şi
măsurare.
 CAPITOLUL 3
FILTRAREA IMPURITĂŢILOR SOLIDE
1.ANTRENAREA PARTICULELOR

Gazele naturale antrenează în faza de extracţie elemente din noroiul de foraj şi particule
neconsolidate din roca magazin. Deaceea o primă filtrare mecanică trebuie să se realizeze la
instalaţia sondei sau în instalaţiile de suprafaţă din câmpurile de producţie.
Particulele solide conţinute în gazele naturale pot avea următoarele provenienţe:
- nisip sau sfărmături de rocă antrenate în strat
- nisip sau praf atmosferic depuse în diferite faze de execuţie şi reparaţie a conductei
- produse de coroziune (oxizi şi sulfuri) sau eroziuni din timpul exploatării
Pentru reţinerea impurităţilor solide din gazele naturale se utilizează filtre separatoare.
Filtrele le putem defini ca fiind dispozitive mecanice care au rolul de a reţine impurităţile
solide din gazele naturale.
Particulele transportate au dimensiuni cu atât mai mici cu cât se găsesc mai departe de
locul din care au fost antrenate sau în care sau format. Acestea se sparg şi se erodează datorită
ciocnirii cu pereţii conductelor concomitent producând şi erodarea ţevilor.
Astfel o particulă care cade sub acţiunea acceleraţiei gravitaţionale într-un curent de gaz
în mişcarea turbulentă, poate avea o viteză v care să conducă la un regim laminar în timp ce o
particulă situată în firul laminar (pe peretele conductei) poate avea, datorită frecării cu gazul o
viteză v care defineşte un regim turbulent.
Pentru determinarea vitezei de depunere, se ţine seama ca atunci când forţele de sens
contrar Fc şi Ff sunt egale, se obţine viteza limită uniformă de cădere.
Viteza medie a gazului pentru care particulele de praf încep să plutească este de circa
două ori mai mare decât viteza de la care particulele de praf încep să fie antrenate.

2. TIPURI DE FILTRE DE GAZE NATURALE

După materialul folosit ca element (cartuş) filtrant, se disting:
-filtre cu diferite tipuri de ţesături;
-filtre din plasă de sârmă
-filtre cu fetru;
-filtre ceramice;
-filtre electrostatice;
 Materialele din care sunt constituite elementele filtrante ale filtrelor utilizate în industria
gazului trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- procentajul de porozitate deschisă > 70 %;
- diametrul mediu maxim al porilor: 10 m;
- numărul de pori pe cm2: 5000;
- suprafaţa specifică definită ca raportul suprafeţei laterale a porilor deschişi la volumul
aparent.
Pragul de filtrare trebuie să fie inferior la 5 m la începutul filtrării.
CARTUŞE FILTRANTE DIN ŢESĂTURĂ
În cazul cartuşelor filtrante din ţesătură, compuse fie din saci montaţi în poziţie verticală
fie din suprafeţe plane de ţesătură montate pe un cadru, vitezele sunt limitate, în general la 0,5 - 4
cm/sec, ceea ce corespunde la aproximativ 0,5- 4 cm3 de gaz/cm2 (de ţesătura) iar căderile de
presiune la 5-15 mbar (cca 50  150 mmH2O). Vitezele prea mari determină colmatarea rapidă a
cartuşului. De aceea, când gazele conţin particule foarte fine de praf, vitezele trebuie limitate la
1,5 m/sec.
Vitezele fiind mici, curgerea gazelor prin cartuşele de ţesături şi prin stratul de praf depus
pe suprafaţa cartuşului, care funcţionează ca un sistem filtrant suplimentar, se face de regulă, în
regim laminar.
Pentru praf uscat, dacă grosimea stratului depus depăşeşte 1,5 mm ceea ce înseamnă de
ordinul a 0,4 grame praf pe cm2 de ţesătură, aproape în totalitate, căderea de presiune va fi
datorată trecerii gazelor prin stratul de praf depus, respectiv căderea de presiune în ţesătură
devine neglijabilă faţă de aceea produsă în stratul de praf.
Cartuşele filtrante din fetru au, de regulă, forma cilindrică, gazele intrând, de cele mai
multe ori, prin interiorul cartuşului. Fetrul pentru cartuş poate fi confecţionat din fibre de:
bumbac, lână, nylon, sticlă, acrilan etc. ale căror caracteristici, specifice, le fac utilizabile, după
caz, în medii neutre, în medii corozive, acide sau alcaline, în medii abrazive etc.
Pe filtrele cu cartuşe din fetru vitezele pot atinge 2,5 - 15 m/s dar, din cauza căderilor de
presiune care pot deveni importante şi a colmatărilor rapide, trebuie să nu depăşească 7-8 m/s.
Filtrele cu fetru trebuie proiectate să funcţioneze cu o cădere de presiune sub 10 mbar
(~100mmH2O), în cel mai rău caz aceasta putând atinge maxim 15 mbar.
Aceste filtre se proiectează pentru reţinerea particulelor fine de praf între 0,1 şi 1,6 g/cm 3
dar, pentru situaţii particulare se acceptă până la 80 g/cm3. Cu toate acestea nu se recomandă
folosirea acestui tip de filtru pentru gaz cu conţinut mare de praf, pentru că aceasta ar duce la
colmatarea foarte frecventă a cartuşelor.
 Acest tip de filtre se recomandă a fi proiectat mai ales în treapta a doua, ca filtre fine,
după ce particulele grosiere au fost îndepărtate prin alte procedee.

Filtrele ceramice beneficiază de randamente înalte de filtrare, putând elimina, practic,

totalitatea particulelor de praf conţinute în gaze. Aceste filtre se confecţionează, în general, sub
forma de coloană (tub) sau bujie, fixate pe o placă. Ele sunt parcurse, de către gaz, de obicei, de
la exterior la interior, pentru uşurinţa curăţirii, exteriorul fiind mai accesibil.
Căderea de presiune, într-un filtru ceramic, depinde atât de dimensiunile porilor, cât şi de
structura granulometrică a materialelor din care este confecţionat şi se admite, în mod curent,
pentru debite situate între 80-100 mN3/h, pe un element pentru o granulometrie de 30 , sub 10
mbar.
Filtrele electrostatice funcţionează pe următorul principiu:
- trecerea gazului printr-un câmp electric, pentru ionizarea moleculelor sale;
- moleculele de gaz, ionizate, trebuie menţinute în câmp, un interval suficient de mare
pentru ca particulele de praf să capete suprafaţa de colectare (în câmp electric particulele
de praf, conţinute în gaz, expuse contactului cu moleculele de gaz ionizate colectează
ioni, devin încărcate cu sarcini electrice şi se deplasează sub acţiunea câmpului electric);
- prevenirea reantrenării particulelor de praf colectate şi separate sub acţiunea câmpului
electric;
- îndepărtarea prafului colectat.
În filtrele electrostatice cu un singur etaj ionizarea şi colectarea sunt combinate, iar în
cele cu două etaje ionizarea şi colectarea se realizează în părţi diferite ale aparatului.
Căderea de presiune în filtrele electrostatice datorată, în special, îngustării sau, respectiv,
lărgirii, de secţiune la intrare, respectiv la ieşire, trebuie să fie de ordinul a 1  2,5 mbar.
Pentru a se putea alege metoda de eliminare a prafului, cu care se poate atinge adâncimea
de filtrare dorită, este necesar să se cunoască mărimea particulelor de praf. În literatura de
specialitate se dau următoarele cifre:
- 2,8 % din particule au dimensiuni peste 60 , restul sub această dimensiune;
- 40 - 60 % din particule au dimensiuni sub 10 ;
- 52 % din greutatea totală a prafului se compune din particule cu dimensiuni sub 10 ;
O viteza de 10 m/s (36 km/h) corespunde unui vânt care ridică şi antrenează praful, un
vânt de 20 m/s (72 km/h) reprezentând o adevărată furtună. Aceste viteze sunt cu mult depăşite,
în perioadele de vârf de consum, în conductele de gaze, ceea ce justifică antrenarea prafului şi
producerea, efectelor menţionate, în mod expres erodarea conductelor şi instalaţiilor tehnologice.
 Efectele eroziunii sunt determinate de energie cinetică, adică de masa şi viteza particulelor
de praf antrenate.
Particulele transportate au dimensiuni cu atât mai mici cu cât se găsesc mai departe de
locul din care au fost antrenate sau în care s-au format. Ca urmare, rezultă că particulele se sparg,
datorită ciocnirilor cu pereţii conductelor, concomitent, producând o eroziune a acestora.
Particulele mai fine sunt păstrate mai uşor în suspensie, pentru că viteza lor de depunere,
sub acţiunea acceleraţiei gravitaţionale, scade cu reducerea diametrului.
Putem trage următoarele concluzii:
 Alegerea filtrelor pentru gaze naturale se face în funcţie de presiunea nominală,
viteza de curgere prin filtru şi debitul supus filtrării, parametrii fiind redaţi în tabele, nomograme,
determinaţi prin calcule teoretice şi prezentaţi în prospectele furnizorilor.
 O atenţie deosebită trebuie acordată căderii de presiune în filtre, care trebuie
urmărite prin aparatura adecvată, iar la instalaţiile moderne când p creşte spre limita admisă,
trebuie semnalizată şi se trece fluxul de gaze pe filtrele de rezervă.
 Respectarea vitezei gazelor naturale în filtre funcţie de natura acestora şi de
fineţea separării impuse este parametrul esenţial de proiectare şi exploatare 1,58 m/s.

 Din relaţia Q=Svp , rezultă la reducerea presiunii la aceeaşi secţiune şi acelaşi

debit viteza creşte, astfel că menţinerea în limitele de presiune proiectate este esenţială.
 Filtrarea se poate realiza printr-o singură treaptă sau două trepte de filtrare
( trepta unu filtrare grosieră, treapta a doua filtrare fină).
Prima treapta este compusă dintr-un filtru de tip ciclon care poate reţine 9095 % din
particulele solide, iar în a doua treaptă se montează un filtru cu cartuş filtrant din ţesătură foarte
fină.

Fig.10. Filtru de gaze naturale

l-Corp filtru; 2-Fund inferior; 3-Capac; 4-Racord intrare gaze; 5-Cartuş filtrant; 6-Racord ieşire
gaze
 CAPITOLUL 4
INSTALAŢIA DE MĂSURARE A DEBITULUI DE GAZE

Instalaţia care permite stabilirea debitului de gaze are în componenţa sa un panou

tehnologic de măsurare a gazelor, precum şi aparatura propriu-zisă care furnizează datele iniţiale
de calcul efectiv al debitului de gaze.

Schema panoului tehnologic de măsurare a gazelor P.T.M.G. 4 × 64

1-supapă de siguranţă
2-braţul supapei de siguranţă
3-debitmetrul diferenţial
4-caseta ajutajului sau diafragmei
5-flanşe
6-ventil colţar  1
7-by pass  1
8-clapetă cu sens unic de curgere a gazelor
9-manometru
10-ventil de secţionare
b. intrarea gazului în poligon (de la separatorul de impurităţi)
cc. ieşirea gazului din poligon (spre conducta colectare a grupului)
Aparatul prin intermediul căruia se poate măsura debitul de gaze de la sondă este
debitmetrul diferenţial, care execută această operaţie cu ajutorul unui organ de strangulare, cu un
diametru bine definit şi care are rolul de a crea o diferenţă de presiune amonte şi aval de el.
Panoul sau pologonul de măsură a debitului de gaze care are cea mai mare răspândire în
aria de exploatării gazeifere este cel cu diametrul de 4 inch şi presiunea nominală de 65 at.
 Organul de strangulare care permite crearea unei diferenţe de presiune, amonte şi aval de
el este o parte componentă a panoului de măsură gaze şi se numeşte carcasa organului de
strangulare.
Detrminarea debitului de gaz aflat într-o conductă, în anumite condiţii de presiune şi
temperatură se face şi cu ajutorul unor traductori electronici de debit, presiune, temperatură
asistaţi de computere, ceea ce conferă o acurateţe indiscutabil sporită a măsurării debitului de
gaze.
Există mai multe metode pentru măsurarea debitului de gaze:
-metoda orificiilor calibrate
-metoda nomogramelor specifice
-metoda valorilor rezultate din planimetria diagramelor
-utilizarea P.C.-ului în claculul debitului de gaze
Metoda orificiilor calibrate
Configuraţia orificiilor calibrate convergente permite utilizarea metodei atât în regim
critic cât şi necritic de curgere a gazelor prin orificii.
Trebuie să se respecte următoarea succesiune de paşi:
Pasul 1: Măsurarea prin intermediul unui manometru verificat în prealabil, a valorilor
presiunii p1 şi p2.
Pasul 2: Stabilirea valorilor φ = p2a / p1a, din care se deduce caracterul critic sau necritic al
curgerii prin orificiu.
Pasul 3: Determinarea constantei c, care este specifică fiecărui orifiu calibrat, fie
convergent, fie cilindric, se obţine din tabele, unde în dreptul diametrului calibrat este trecută
valoarea lui c.
Folosirea acestei metode se impune atunci când se doreşte calcularea debitului unei sonde
de gaze a cărei instalaţie tehnologică nu este echipată cu debitmetru diferenţial, situaţie în care se
află majoritatea sondelor. Asemenea determinări de debite se efectuează periodic, iar suma lor
reprezintă debitul câmpului de gaze. Rezultatele obţinute, interpretarea lor şi corelarea lor
reprezintă un indiciu semnifinicativ în ceea ce priveşte producţia zăcământului.
Calculul debitul de gaze folosind valori rezultate din planimetria diagramelor
Instalaţia tehnologică de măsurare a gazelor are în componenţă, debitmetrul diferenţial
prin intermediului căruia se furnizează datele necesare calculării debitului de gaze.
1.Dacă în situaţia deplasării gazelor prin conducte există un obstacol, având aria
suprafeţei de trecere a gazului de formă circulară, amonte şi aval de el apare o presiune
diferenţial Δp.
2.Diferenţa de presiune Δp este măsurabilă de către debitmetrul diferenţial.
 3.De asemenea, acest aparat aparat are posibilitatea de a măsura şi presiunea amonte de
organul de strangulare (ajutaj, diafragmă, etc.).
4.Construcţia debitmetrului difernţial este de aşa natură, încât el poate înregistra în timp,
datorită unui mecanism de ceasornic, o curbă închisă a presiunii amonte de organul de
strangulare şi una a presiunii diferenţiale.
5.Convenţial s-a stabilit că înregistrarea de culoare albastră corespunde curbei presiunii
măsurate amonte de organul de strangulare, denumită şi curba presiunii statice şi notată cu „Ip”,
iar înregistrarea de culoare roşie corespunde curbei de presiune diferenţială, notată „Ih”.
6.Detrminarea valorilor Ip şi Ih este posibilă prin planimetrarea conturului acestor curbe
cu un aparat construit în acest scop – Foxboro-Yoxall.
Calcularea propriu-zisă a debitului de gaz se poate efectua folosind formula care conţine
pe lângă alte variabile valorile Ip şi Ih.
Formula finală de calcul reprezintă o succesiune de faze intermediare, dictate de
necesitatea folosirii unor coeficienţi de corecţie introduşi în ideea obţinerii unei exactităţi sporite
a valorii debitului.
Rezultatele practice obţinute prin aplicarea acestor formule concluzionează faptul că,
toţi termenii componenţi ai formulelor influenţează valoarea debitului de gaze. Dintre aceştia o
influenţă semnificativă o are Ih. (valoarea obţinută în urma planimetrării curbei diferenţiale).
Acest lucru este firesc dacă ţine cont de faptul că dacă printr-un procedeu tehnic se reuşeşte să se
mărească viteza de curgere a gazului, diferenţa de presiune amonte şi aval de organul de
strangulare creşte, fapt ce va fi marcat printr-o creştere semnificativă a curbei difeenţiale I h şi
implicit o valoare mărită a planimetrării. Creşterea vitezei de curgere a gazelor se realizează, prin
scăderea presiunii din conducta colectoare, care este ireversibil corelată cu presiunea de
zăcământ.

EVACUAREA IMPURITĂŢILOR ACUMULATE LA SEPARATOARELE SONDELOR

ŞI COLECTAREA CONDENSATULUI DE GAZE
Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale este asociată în majoritatea cazurilor şi cu
„ exploatarea” independent de voinţa noastră a apei de zăcământ, condensat sau a altor impurităţi
de natură mecanică. Din punct de vedere tehnologic este necesară separarea în trepte a gazului
metan de celelalte impurităţi. Dintre impurităţi, apa de zăcământ, ridică cele mai delicate
probleme.
Nesepararea gazelor de impurităţi implică generarea unor dificultăţi deosebite în întregul
lanţ sondă-conductă de aducţie şi colectoare, sistem de transport şi distribuţie, cum ar fi:
 -introducerea în sistemul de colectare, transport, distribuţie a unor cantităţi foarte mari de
apă, care ar putea ajunge până la consumatori;
-degradarea prematură a instalaţiilor de deshidratare a gazelor şi a celor de comprimare;
-erori în stabilirea debitului de gaze.
Prima treaptă de separare a gazelor naturale de impurităţi se realizează în incinta grupului
de sonde, prin intermediului unor instalaţii denumite separatoare. Acestea sunt montate pe
traseul fiecărei conducte de aducţie a sondei respective iar menţinerea lor în funcţie este egală ca
durată cu timpul cât sonda este în producţie.
Montarea separatoarelor, aferente conductei de aducţie, se face de obicei în incinta
grupului de sonde pentru a putea fi controlate şi exploatate după nişte grafice riguros întocmite.
În şantierele gazeifere se folosesc mai multe tipuri de separatoare a căror varietate diferă
atât din punct de vedere funcţional cât şi dimensional.
Principiul de funcţionare al separatoarelor de lichide se bazează pe utilizarea forţei
centrifuge (separatoare centrifugale) sau celei gravitaţionale (separatoare gravitaţionale).
Separatoarele gravitaţionale sunt cele mai numeroase şi au ca suport funcţional separarea
apei prin depunerea ei la partea inferioară a separatorului.scăderea vitezei de curgere a gazelor
implică micşorarea vitezei vaporilor de lichid componenţi ai amestecului gaz metan-lichid(apă
sau condensat). Datorită acestui fapt are loc o separare gravitaţională a lichidelor şi deci o primă
purificare a gazelor naturale.Separatoarele care funcţionează după acest principiu se numesc
separatoare gravitaţionale, iar după poziţia lor de lucru se numesc verticale sau orizontale, iar
după poziţionarea lor faţă de sol pot fi supraterane sau subterane.
Cele mai numeroase sunt cele de tip orizontal şi subteran, deoarece ele sunt cele care
intră în componenţa instalaţiilor tehnologice care permit exploatarea sondei. Se montează la
partea terminală a conductei de aducţie, cu anexele sale.
Funcţionarea separatorului subteran este identică separatorului vertical, iar captarea
impurităţilor se face în partea inferioară a separatorului. Eliminarea lor se realizează prin
deschiderea ventilului care realizează comunicarea între ţeava dispusă concetric în ţeava de
evacuare, curba conductei de legătură şi haba de etalonare. Fizic, eliminarea impurităţilor lichide
se realizează datorită existenţei presiunii de gaz în separator şi a presiunii exisente în ţeava cu
lichid. Deschiderea ventilului provoacă o descărcare a presiunii din separator simultan cu
aducerea în haba de etalonare a impurităţilor lichide.
Operaţia de refulare a separatorului e consideră terminată atunci când după faza gazoasă
urmează faza lichidă, fapt ce impune închiderea ventilului.
Haba are 1 m3 volum unitar, fiind gradată şi permiţinând astfel măsurarea cu precizie a
impurităţilor aduse de fiecare sondă.
O habă de etalonare este utilizată la mai multe sonde.
Impurităţile acumulate în haba de etalonare sunt după caz, captate, decantate, stocate sau
vehiculate spre staţii de injecţie ape reziduale.

1-piesă de legătură între conducta

de aducţiune şi intrarea în S.O.S.
(reducţie)
2-S.O.S. – separator orizontal
subteran
3-ancorele instalaţiei de refulare
4-ţeava de capturare a impurităţilor
5-refulator
6-ventil colţar -  1
7-curbă
8-jug de fixare a conductei
refulatorului
9-conductă de refulare
10-habă de etalonare – 1m3
11-dispozitiv de etanşare între 4 şi
5
12-piese de legătură
Schema instalţiei de captare, refulare şi măsurare impurităţi

Eliminarea periodică apei din sondele de gaze

Cantonarea apei în zona inferioară a sondei, iar ulterior tendinţa ei ascensională,
provoacă dificultăţi multiple în exploatare. Referitor la aceste cantităţi de apă de zăcământ care
sunt în creştere, se precizează faptul că ele pot proveni, pe de o parte, atât din deteriorarea în
timp a pietrei de ciment care asigură etanşeitatea între coloana de burlane de tubaj şi sol, fapt ce
permite crearea unor căi de comunicaţie între unul sau mai multe acvifere şi zona perforată a
sondei sau pe de altă parte, din condensarea vaporilor de apă din gaze atât în zona de influx strat-
sondă cât şi în sondă. Condensarea vaporilor de apă se face pe o anumită înălţime a sondei dacă
există îndeplinite anumite condiţii de presiune şi temperatură în acest sens.
Coexistenţa apei de zăcământ, sub formă de vapori şi a gazului nu creează probleme
deosebite în etapa iniţială de producere a zăcământului când presiunea era considerabilă şi
energia sa era suficientă pentru a deplasa fluidul format într-o anumită proporţie din vapori şi
gaze. Separarea gazelor de vaporii de apă se realizează în această situaţie cu bune rezultate la
suprafaţă prin intermediul instalaţiilor tehnologice specifice.
Scăderea presiunii şi implicit a energiei de zăcământ implică şi o reducere a vitezei în
zona de influx strat-sondă, fapt ce implică creşterea procentului de vapori de apă din jurul
perforaturilor, realizându-se un transfer din faza de vapori în faza lichidă.
 Amestecul lichid-gaz având componenţii săi în proporţie variabilă, necesită gradienţi
suplimentari de presiune pentru deplasarea sa, deoarece vâscozitatea acestui sistem este
superioară unuia monofazic (gaz sau condensat).
Eliminarea unei părţi din lichidul cantonat în sondă, prin folosirea unei duze cu un
diametru adecvat acestei situaţii, se face pe fondul măririi vitezei ascensionale a gazelor, fapt
care conduce şi la formarea unei pelicule ascensional-continue de lichid pe interiorul tubingului.
Cantitatea de apă adusă la suprafaţă este măsurabilă şi reţinută şi în separatorul subteran al
sondei.
Reducerea diferenţei de presiune dintre tubing şi coloană se traduce prin expulzarea
volumului de apă din sondă datorită existenţei încă pentru formaţiunea respectivă, sau pentru
zona productivă aferentă sondei în cauză, a unei energii de zăcământ capabile să învingă
valoarea presiunii hidrosttice create de coloana de apă din tubing, astfel cantitatea de apă
acumulată în sondă este eliminată prin intermediul unor instalaţii de refulare nepoluante, fiind
stocată temporar într-un recipient metalic iar de aici ea este deversată într-un bazin de mare
capacitate de captare apelor reziduale.
 Capitolul 5
URMĂRIREA COMPORTĂRII SONDELOR CU INSTALAȚIA
ECOLOGICĂ DE REFULARE

După provocarea erupţiei libere controlate la o sondă de gaze naturale prin perforare,
urmată de denivelare, este necesar a se evalua comportarea sondei în condiţii reale de
funcţionare. Acest lucru presupune producerea sondei un anumit interval de timp, la o
contrapresiune asemănătoare cu cea din sistemul de colectare la care sonda urmează a fi
racordată, şi urmărirea parametrilor de producţie (debite de gaze şi eventual de condensat,
presiuni, cantităţi de impurităţi).

Până în urmă cu câţiva ani, urmărirea comportării sondelor după declanşarea erupţiei era
realizată prin refularea sondei pe o gamă de discuri (de obicei duze convergente), de regulă
direct în atmosferă, printr-o conductă provizorie. Această metodă prezintă un impact major
asupra mediului datorită emisiilor de metan în atmosferă dar şi a evacuării apei de zăcământ pe
suprafaţa solului.

Pentru ca refularea gazelor naturale şi eliminarea apei din sonde în timpul testelor de
producţie să se facă cu impact minim asupra mediului înconjurător (emisiile de metan în
atmosferă trebuind reduse deoarece generează aspecte globale de mediu, metanul fiind un gaz
cu efect de seră ce intră sub incidenţa Protocolului de la Kyoto, având un coeficient de
echivalenţă de 21 faţă de CO2) a fost realizată o instalaţie de refulare, măsurare şi separare
transportabilă nepoluantă.

Instalaţia a fost proiectată în cadrul SNGN ROMGAZ SA Mediaş, fiind utilizată pentru
refularea sondelor în urma activităţilor de punere în producţie, intervenţii şi reparaţii capitale
sonde, îndeplinind următoarele funcţii:
- reducerea presiunii gazelor provenite din sondă prin intennediul duzelor reglabile;
- separarea impurităţilor lichide şi solide din gazele produse;
- etalonarea cantităţilor de apă respectiv de condensat antrenate de gaze;
- măsurarea debitului de gaze extrase;
- menţinerea constantă a presiunii în instalaţia de măsurare şi separare;
- dirijarea gazelor la faclă şi arderea lor.

Instalaţia permite evaluarea comportamentului sondei după punerea în producţie prin

reglaje efectuate asupra unui retroregulator cu ajutorul căruia se poate menţine o presiune
constantă în instalaţie, egală ca valoare cu presiune din sistemul de colectare la care va fi
racordat sonda. Folosirea instalaţiei are şi rol de protecţie a mediului prin faptul că apa sărată de
zăcământ, separată din fluxul de gaze, este reţinută în separatorul orizontal, ulterior măsurându-
se şi fiind evacuată în mod controlat cu autovidanje. De asemenea, gazele rezultate pe parcursul
operaţiei de testare a productivităţii sondelor sunt arse la coş, evitându-se poluarea atmosferei
cu gaze naturale.

În figura 4.1 este prezentată schematic instalaţia de refulare, măsurare şi separare

transportabilă.

Valva de salvare (de siguranţă) montată pe linia de înaltă presiune, înainte de manifoldul
cu duze, are rolul de a închide fluxul de fluide provenit din sondă în situaţii anormale, fiind
comandată prin intermediul unor senzori amplasaţi în anumite puncte ale instalaţiei precum şi
de un buton de acţionare aflat în cabina operatorului. Acţionarea valvei de siguranţă este
pneumatică, aerul necesar fiind furnizat prin intermediul unui panou de închidere de urgenţă
(EmergencyShut -Down - ESD) de către un compresor.

În cazul în care presiunea fluidului din sondă are valori mai mari de 350 bari, pe linia de
înaltă presiune se montează o pompa de injecţie chimicale (de exemplu metanol). Rolul injecţiei
acestor substanţe este de a preîntâmpina formarea criohidraţilor care pot apărea în urma
laminării gazelor în manifold.

Manifoldul de presiune, montat tot pe linia de înaltă presiune, are rolul de a controla
debitul sondei şi a reduce presiunea fluidului la un nivel compatibil cu presiunile de lucru ale
echipamentelor ce urmează în flux. Manifoldul este dotat cu duze fixe şi duze reglabile, fiind
montat pe un skid. În funcţie de cerinţele procesului se controlează şi se reduce debitul si
presiunea gazului prin dimensionarea duzei fixe sau acţionarea manuală a duzei reglabile.

Caloriferul are rolul de a încălzi gazele provenite din sondă înainte de a doua treaptă de
laminare. Constructiv, caloriferul se compune dintr-o manta umplută cu un amestec apă-glicol şi
inhibitori de coroziune, în care printr-un capăt este introdus un fascicol de ţevi pentm gaze arse,
iar prin celălalt capăt un fascicol de ţevi de înaltă presiune pentm fluidul ce unnează a fi încălzit.

După încălzire gazele sunt laminate prin intenuediul duzelor reglabile ale manifoldului
caloriferului, fiind apoi dirijate la un separator trifazic care are rolul de a separa şi reţine, la
partea lui inferioară, lichidele şi particulele solide antrenate de fluxul de gaze.
 Panoul de măsurare a debitului de gaze este poziţionat după racordul de ieşire al
separatomlui. Măsurarea debitului de gaze se realizează cu un dispozitiv de măsură cu
diafragmă, semnalele transmise de traductoare fiind prelucrate de un calculator electronic de
debit. In vederea menţinerii eficienţei separării şi mărirea preciziei măsurării debitelor de gaze,
după panoul de măsură este montat un retroregulator de presiune care are rolul de a menţine
presiunea constantă în amonte de acesta.

Coşul de evacuare-ardere gaze este o construcţie metalică, sudată, cu o înălţime de până

la 20 m. Pe această structură este poziţionată facla care are rolul de ardere a gazelor produse de
sondă.
Fig.4.1.Instalația de refulare, măsurare și separare gaze naturale
pransportabilă nepoluantă
 BIBLIOGRAFIE

1. Foidaș, I.: Testarea și producerea zăcămintelor de gaze naturale, Editura

Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2014.
2. Ștefănescu, D.P.: Practica extracției gazelor naturale, vol 2, Editura
Universității Lucian Blaga, Sibiu. 1998.
3. McLeod, H.O.J.:The Effect of Perforating Conditions on Well
Performance, Journal of Petroleum Technology 35 (1), 1983, 31-3927 82.
4. Pușcoiu, N.: Extracția gazelor naturale, Editura Tehnică, București, 1986.
5. ***Forajul sondelor. Carnet tehnic, Petrostar Ploiești, 1997.
6. Savu G.Stoianovici.:Cercetări privind performanța tehnologiilor de
deschidere a stratelor productive, Rezumatul tezei de doctorat,
Universitatea Petrol -Gaze, Ploiești, 2017.
7. Bell, W.T.: Perforating Underbalanced – Evolving Techniques, SPE paper
13413, October 1984.
8. Brown, J. A., Zemla, J., Calgary, Alberta: Method of Completing & Producing
Hydrocarbons in a Well, US 6173783, January 16, 2001.
9. ***http://petrowiki.org/Packers
10. ***http://www.slb.com//media/Files/testing/product_sheets/drillstem/
mcvl_ps.pdf?la=en&hash=E56343CE609B1149EC3D28010E134E494E4FCE51
11. ***http://www.slb.com//media/Files/testing/product_sheets/drillstem/
single_shot_reversing_valve_ps.pdf?
la=en&hash=58785C3AA6EA31861E551A9EC1FD9429876F0962
12. ***http://www.kingwelloilfield.com/news/kingwell-news/319.html
13. ***http://gekengineering.com/Downloads/Free_Downloads/
Subsurface_Safety_Valve_Basics.pdf