Ying și Yang prahovean

Există pe teritoriul Județului Prahova două penitenciare, unul de bărbați și celălalt de femei, Ploiești și
Târgșor, vizitate și „colindate” în zilele acestea antemergătoare ale Crăciunului 2019, de către Corala
„Ștefanache Popescu” a preoților din Protoieria Vălenii de Munte, dirijată de pr. Constantin Manea,
aflată sub îndrumarea Pr. Protoiereu Mihail Peneș, din care am făcut și eu parte.

Impresia rămasă în urma acestei activități pastorale, extinsă poate temerar asupra întregului județ, nu
este doar aceea a unei vizite pastorale a preoților, care au mers să-și viziteze enoriașii cu probleme, să le
dea un sfat și o speranță, deghizate în colinde și urări de sărbători frumoase (ceea ce nu era tocmai
cazul, acolo în închisoare), dar de care trebuie să se agațe toți cei care vor să supraviețuiască și să se
întoarcă vindecați sufletește în familie, la timpul permis... Menționez că acest „colindat” a cuprins și cele
două spitale zonale, Vălenii de Munte și Județeanul-Ploiești, unde preoții s-au întâlnit cu mulți dintre
enoriașii lor, aflați deasemenea în dificultate, de data aceasta din punct de vedere trupesc, medical...
care și ei aveau nevoie mai mult ca oricând de același ajutor sufletesc, exprimat muzical, tradițional, prin
colindul nostru românesc...

Iar mesajul acestor colinde este cât se poate de consistent, pentru cine are urechi de auzit... Pentru că
el pleacă de la imnul îngeresc transmis nouă de păstorii evanghelici ai Nașterii Mântuitorului: „Slavă
întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, păstori printre care, spune
tradiția noastră românească, se afla și Moș Crăciun... cel solicitat de Maica Domnului pentru a fi primită
să nască... el simbolizând lumea materială și spirituală, solicitate la schimbare ființială în bine și progres,
de către Fiul lui Dumnezeu făcut om...

Dincolo de semnificațiile acestea imediate și primordiale ale zilelor pe care le traversăm, am putut însă
să discernem și să medităm asupra condiției umane degradate din jurul nostru, concentrate în cele patru
centre ale suferinței prahovene, pe care le-am traversat într-o întreprindere deloc ușoară și veselă, deși
colindele și urările adresate noastre erau pline de entuziasmul cel mai profund... pentru cei care îl
așteptau cu ardoare de la noi... în ciuda celor care mai comentau pe la colțuri, că nu respectam regulile
și specificul instituțiilor respective, etc, etc...

Acum comentez și eu, ce-i drept, dar dintr-un motiv mult mai important... legat de o afirmație care s-a
vehiculat în context, referitoare la suprapunerea Crăciunului peste vechea sărbătoare „păgână” a
Saturnaliilor, văzută de mulți în mod pozitiv, alții negativ, ca influență de tip mafiot –acaparatoare a
vieții publice, ori ca pierdere a vreunei valori antice, fie ea de ordin politic sau cultural... Despre aceasta
am mai dezbătut în două articole: https://www.crestinortodox.ro/religie/teologia-vlah-sfant-mos-
craciun-156030.html, și https://www.crestinortodox.ro/craciun/craciun-ortodox/mos-craciun-a-furat-
craciunul-159172.html... propunând o explicație mai degrabă misionară, în numele adevărului și al
progresului spiritual, cărora trebuie să se alinieze nu numai creștinismul, ci și orice persoană umană de
bun simț…

În rândurile următoare doresc să aprofundez însă unele lucruri noi, la fel de nedreptățite de
majoritatea lumii istorice, științifice sau religioase, care au legătură cu semnul Sfintei Cruci, identice ce
să vezi, cu semnul soarelui... semne suprapuse, înrudite, asimilate, confundate... cum vrem să le
spunem, aflate în situația similară simptomatică a suprapunerii de care am amintit la început: Crăciun –
Saturnalii...

Semnul Sfintei Cruci îl găsim întâmplător sau nu, pe cea mai veche mărturie a scrierii umane, pe una
din tăblițele de la Tărtăria, veche de 7500 de ani, precursoare a scrierii sumeriene de mai târziu,
egiptene, asiatice și toate celelalte, care, s-a demostrat, că provin din cultura noastră danubiană... Ea,
Sfânta Cruce împarte în 4 părți, discul de pământ încrustat de strămoșii noștri ancestrali, purtat la gât ca
amuletă și mesaj indispensabil vieții, de către una dintre femeile ce se ocupau de viața religioasă și nu
numai, foarte posibil de sănătatea... societății tribale primordiale din preajma râului Mureș, unde se
situa odinioară unul dintre cele mai extinse și mai puternice centre social-spirituale ale antichității
românești și universale...

Majoritatea cercetătorilor ignoră complet această Sfântă Cruce, pe care o consideră doar o simplă linie
de demarcație, atunci când se sinchisesc să vorbească despre ea. Totuși Crucea străjuiește acolo, în
mijloc, servind și ca punct de agățare la găt, ceea ce ne poate spune și mai multe despre însemnătatea
ei, pentru cine vrea să aprofundeze lucrurile...

Această amuletă misterioasă are semnificații vădit religioase, nu numai prin această cruce, ci și prin
restul semnelor, considerate când pictograme, când litere, sau amândouă la un loc, pentru că
pictogramele respective, semne ale soarelui, lunii, ale mesajului, ale jertfelor față de Cer, sunt
precursoare ale literelor de mai târziu, părți ale unui alfabet folosit mai târziu în întregul bazin al Mării
Negre, din Balcani până la Urali, de la celți și scandinavi până în Mesopotamia și Egipt... Amuleta, sub
formă de disc încrustat cruciform este simbolul soarelui, ni se spune, este Roata solară...

Dar, dacă este semnul soarelui, ce legătură are cu Crucea? Mai ales că există acolo un alt semn al
soarelui, ca două scaune suprapuse... semn deasemenea pierdut în ceața explicațiilor din ce în ce mai
puerile, chiar dacă vin din partea celor mai reputați arheologi, români și străini deopotrivă...

Explicația pe care o propun se referă la similitudinea acestor semne cu Ying și Yang-ul get, cu crucile
frânte, semne prezente pe vasele de lut din cultura Vinca-Turda, cele dintre care fac parte și tăblițele de
la Tărtăria (numele nu este întâmplător poate –Tărtăria provenind de la numele Cerului, Tartar, cel care
le-a inspirat, le-a dat spre folosul omului și le-a dezvăluit prezentului), regăsite apoi și pe uimitoarele
vase de lut din cultura Cucuteni –Tripolia, din zona Moldovei și Basarabiei, care au în cuprinsul lor
inclusiv punctele acelea din mijocul părților aflate în mișcare complementară... Acest desen ancestral,
redat atât de detaliat încă de acum 8000 de ani (descoperirea și datarea relicvelor de la Tărtăria nu
exclud folosirea semnelor mult anterioară, cum vom și argumenta, legat de similitudinea cu discurile
„Dropa”, atribuite mileniului 12 anterior nouă, legat de similitudinea cu semnul de pe fruntea pilotului
navei descoperite pe Lună, datat, atenție, cu 1.500.000.000 de ani în urmă)... Acest desen poate fi
asociat Sfintei Cruci și reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât imaginea galaxiei noastre (Calea
Laptelui, cu cei doi centrii și brațele sale) sau soarele, înconjurat de planetele sale cele mai importante,
în evoluția lor spiralată prin univers, prin tunelul de evoluție spațială spre centrul galaxiei și prin
vortexul de galaxii care ne trage spre centrul Universului, care este numit religios Dumnezeu (Domnul
Zeu, Domnul Domnilor, Domnul tuturor lucrurilor)...
 Semnul acesta atât de încărcat de semnificație, confiscat de asiatici, apoi de gulagul sovietic, de cel
hitlerist mai apoi, regăsit însă și la loc de cinste, pe coroana Reginei Maria și în ciocul vulturului de pe
steagul românesc, este atât de vechi, că nu poate fi decât o descoperire de „sus”... Iar de astfel de
„descoperiri” nu ducem lipsă, consemnate chiar pe tăblița de la Tărtăria, păstrate cu sfințenie de
tradițiile noastre dace, valahe, creștine, sub formă de Ying și Yang, bivalent deci, sub forma a trei
vortexuri –trivalent (la daci mai ales, dar și în dogma creștină a Sfintei Treimi), apoi cvadrivalent, cu
patru vortexuri, stilizate –simplificate la crucea cu brațele frânte, restrânse apoi la Crucea simplă, de
multe ori încadrată în disc, Roata solară cum mai este numită, păstrată până azi inclusiv pe porțile
maramureșene sau pe iile din costumul popular românesc...

Crucea reprezintă deci 4 vortexuri sau unul singur, ca figură emblematică a soarelui și a sistemului
solar, care sunt vortexuri chiar la nivel fizic, chimic, biosferic... Despre lucrurile acestea se vorbește de
foarte mult timp și sunt din ce în ce mai dezbătute și acceptate.

Însă pe acest semn s-a jertfit și Mântuitorul, El Însuși lăsându-se prins în acest malaxor al istoriei și al
timpului, pentru a căuta și oferi o cale de ieșire, de libertate, de viață... Pe acest semn al soarelui în jurul
căruia gravităm cu toții, așa cum gravităm în jurul lui Dumnezeu sau cum ar trebui să o facem din punct
de vedere spiritual...

Această spiritualitate creștină este aceea care a sesizat similitudinea calendarului astronomic al
evoluției solare cu calendarul Nașterii și misiunii Mântuitorului în lume, mai ales în ceea ce privește ziua
de 25 Decembrie, o zi ale cărei semnificații sunt descoperite și apropriate de tot mai multe popoare de
pe glob... Această zi nu reprezintă o invazie creștină, o propagandă sau un prozelitism, ci, după cum
vedem, o întoarcere la origini, o revalorificare a acestora, în raport cu toți oamenii de pe pământ...

Moș Crăciun, personajul central al sărbătorii, este expresia emblematică a lui Dumnezeu, Creatorul și
susținătorul Universului, după cum conchidea și cuvântul patriarhal, rostit în preajma sărbătorii Sfântului
Nicolae, marcat cu un concert special de colinde la palatul patriarhal din București -05 12 2019... Moș
Crăciun, „moștenit” spunem noi, prin revelația adamică (adresată dualității bărbat/femeie), prin legine
belagine, prin dualitatea Artemis/Appolo-Lună/Soare, prin Zalmoxis și Orfeu, profeții magici ai geților,
prin mitologia lui Saturn/Cronos, zeu/înger al timpului și al fericirii, prin tradiția „Moșilor” (numele de
Zal-Moxis nefiind străin de aceasta), prin el păstrăm amintirea unor atribute divine, manifestate în viața
noastră de zi cu zi (exemplu: atotștiința și atotputernicia lui Moș Crăciun aducător de daruri, bunătatea,
veșnicia etc...). Sărbătorit la 25 Decembrie ca Saturn, apoi ca Soarele nebiruit, având ca efigie roata cu
cruce pe ea, a fost de la început o prevestire și o invitație adresată creștinismului, centrat pe Cruce și
Înviere, coincizând și cu situația Nașterii Mântuitorului, în care Maica Domnului a fost avertizată de la
început că: „prin sufletul său va trece sabie”, referindu-se la viitoarea durere de Maică, văzându-și Fiul
răstignit... Plecat de la vortexul dublu, amplificat apoi la cel cvadruplu, simplificat în cruce, devine chiar
mod de binecuvântare rituală, cu degetele unite , degetul mare peste inelar, simbolizând vortexul
Harului, revărsat asupra credincioșilor care se pleacă cu smerenie...

Aplicabilitatea acestui semn rămâne remarcabilă și astăzi ca și în trecutul îndepărtat, devenit în

creștinism mijloc de afierosire cultică, de marcare a jertfei și a dedicației religioase, mijloc de alungare a
demonilor și ispitelor, de minuni chiar (prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii de către
Mântuitorul, la binecuvântarea Sa), mijloc de închinare și rugăciune. Aceasta în paralel cu ceea ce au
reușit asiaticii să facă prin intermediul acestei ideograme Ying și Yang, din care s-a dezvoltat o întreagă
filosofie de viață, bazată pe echilibrul forțelor contrarii și complementare, pe mlădierea și adaptarea lor,
dusă la extremul posibilității de transformare a energiei vitale (Harul lui Dumnezeu) în energie electrică,
în foc, în mijloace de vindecare prin masaj și acupunctură, mișcare a lucrurilor de la distanță și alte
lucruri imposibil de anticipat științific și fizic... Toate încadrate însă în aceeași disciplină morală, de
rugăciune și meditație, de responsabilitate practică și spirituală, nelăsate la îndemâna oricui, practicate
în supravegherea duhovnicului sau a maestrului spiritual...

Interesantă ni se dezvăluie și explicația punctelor contrastante din mijlocul celor două vortexuri
complementare, rezumate de asiatici la ideea că orice putere are în germenii ei o fărâmă din puterea
complementară și opusă, ea putând deveni la un moment dat slăbiciunea acesteia și mijlocul ei de
transformare, de mișcare, de evoluție... Astfel fiecare vortex are la rândul său în interior alte vortexuri
mai mici, tot complementare și opuse, care pot evolua într-o direcție sau alta... Pentru că forțele mari
generează la rândul lor forțe contrare, care se opun reciproc cel mai adesea, până la dispariție și
reechilibrare (principiul acțiunii și reacțiunii). Pentru că, până la urmă, lumea stă în mâna Divinității
(Pronia Divină), cea care menține echilibrul lucrurilor, indiferent de ceea ce am face noi, cei care nu ne
putem depăși condiția foarte mult, care nu ne putem mișca mai mult decât gradul nostru de libertate
naturală, dictată la naștere...

Aceste amănunte ale ideogramei divine sunt prezente integral în decorul vaselor de lut din cultura
Cucuteni –Tripolia, având însă și unele variații la fel de interesante: ideograma statică, cea în care
puterile opuse sunt echilibrate, stabile, fiecare ocupându-și jumătatea de cerc, devenit astfel simbolul
păcii și al stabilității, cea care poate constitui la fel de bine un principiu de viață și spiritualitate, nu foarte
străin de moralitatea creștină, idealizatoare a păcii, mai ales în viața viitoare; ideograma statică este
prezentă și pe „Poarta Sărutului” –ansamblul sculptural al lui Brâncuși de la Tărgu-Jiu, înrudită și cu
metafora mitologică a celor două jumătăți care se caută și se atrag... Toate acestea pe vase cu vechime
de 5-6000 de ani... unele duble, binoculare, fără altă semnificație și aplicabilitate decât în cea a însoțirii
și angajării maritale... într-un echilibru la fel de căutat ca acela din ideogramă...

La aceste explicații se asociază chiar și scaunele suprapuse inversat din simbolul dedicat soarelui în
amuleta rotundă de la Tărtăria, ce reprezintă o schematizare a simbolului Ying și Yang, de care am
amintit la început, reliefând o anumită concepție de creare și funcționare a universului, determinat de
apariția și echilibrul contrariilor, indiferent care sunt acestea, cu referire poate chiar la dualitatea Tată-
Fiu, unificați prin Harul Duhului Sfânt, din concepția creștină, anticipată astfel, prin corelarea la adevărul
atemporal al Divinității transcedentale...

Un astfel de echilibru am întâlnit și noi în „colindatul” nostru prahovean, în spitale și penitenciare,

ultimele mai ales grupate Ying și Yang /feminin și masculin, fără a fi totuși o separație totală, ci
observându-se câte o oază contrară de fiecare parte: o femeie asistent social între bărbați (culmea,
respectată prin feminitatea sa unică), femei stând sub îndrumarea unui duhovnic bărbat, femei în haine
de gardian, bărbați asistenți medicali și altele... care pot supraviețui în armonie, chiar dacă te miră că
pot coexista sub acest unic Cer, protector și totodată destul de îngăduitor cu noi, așa cum ar trebui să
fim și noi, cu toții, mai ales într-o perioadă pregătitoare a Crăciunului ca aceasta pe care o traversăm,
fiind mai îngăduitori și cu trecutul nostru, păgân și nu prea, mai degrabă abătut de la o Revelație
primară de „sus”, apoi reconstituit și reconstruit sub supravegherea și îndrumarea Fiului lui Dumnezeu
născut/întrupat...