Sunteți pe pagina 1din 3

Anexa nr.

1 la Instrucţiuni cu privire
evidenţa resurselor umane în cadrul
subdiviziunilor aparatului central,
autorităţilor administrative şi instituţiilor din
subordinea MAI

INSTRUCŢIUNI
cu privire la emiterea, evidenţa şi expedierea ordinelor pe efectiv în
cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Capitolul I
Dispoziţii generale

1. Prezenta Instrucţiune reglementează ordinea de emitere, evidenţă şi


expediere a ordinelor pe efectiv în cadrul subdiviziunilor aparatului central,
autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea Ministerului Afacerilor
Interne (în continuare – subdiviziuni subordonate).
2. În sensul prezentei Instrucţiuni se definesc următoarele noţiuni:
1) Ordinul pe efectiv - este un act administrativ, care produce efecte
juridice în raport cu angajaţii instituţiei în partea ce se referă la evoluţia
situaţiei de serviciu (carieră), emis de conducătorul autorităţii emitente
sau de către persoana împuternicită de acesta, în conformitate cu
prevederile legale;
2) Extras din ordinul pe efectiv – reproducerea unei părţi din ordinul
pe efectiv referitor la un anumit fapt juridic sau o anumită
persoană/categorie de persoane;
3) Ordinul de zi pe unitate – este un act administrativ, care pune în
aplicare deciziile conducătorilor structurilor militare sau comandanţilor
(şefilor) privind modul de îndeplinire a serviciului militar, în funcţie de
competenţă;
4) Ordin pe efectiv studenţesc – este un act administrativ, emis de
către conducătorul instituţiei de învăţămînt, care produce efect juridic în
privinţa efectivului variabil şi organizării procesului de studii.
3. Ordinele pe efectiv reglementează următoarele proceduri de personal:
1) angajarea în serviciu;
2) numirea în funcţie;
3) transfer;
4) detaşare;
5) avansare/promovare;
6) delegarea în interes de serviciu;
7) încetarea raporturilor de serviciu şi rezilierea contractului de muncă;
8) conferirea categoriilor de calificare;
9) acordarea/retragerea gradelor speciale / militare;
10) încredinţarea obligaţiilor de serviciu;
11) suspendarea raporturilor de muncă sau luarea la dispoziţie;

1
12) stabilirea stagiului pentru sporul la salariu calculat în procente
pentru vechimea în muncă;
13) stabilirea/anularea suplimentelor/sporurilor la salariu;
14) acordarea/prelungirea concediilor anuale şi sociale, rechemarea din
concediu;
15) modificarea/anularea ordinelor pe efectiv;
16) stimularea;
17) aplicarea şi ridicarea sancţiunii disciplinare;
18) schimbarea datelor de evidenţă;
19) excluderea din listele efectivului în legătură cu decesul;
20) alte proceduri de personal prevăzute de legislaţie.

Capitolul II
emiterea şi evidenţa ordinelor pe efectiv

4. Proiectele ordinelor pe efectiv se elaborează de subdiviziunea resurse


umane competentă.
5. Proiectele de ordin pot fi elaborate şi promovate pentru aprobare şi de
alte subdiviziuni conform ordinii stabilite de angajator.
6. Părţile constitutive ale ordinului pe efectiv:
a) antetul instituţiei emitente;
b) locul şi data emiterii;
c) titlul - reprezintă denumirea generică a ordinului în funcţie de
categoria lui juridică;
d) clauza de emitere - stabileşte temeiul legal de emitere a ordinului şi
este obligatorie pentru toate tipurile de ordine;
e) partea dispozitivă – reprezintă conţinutul propriu-zis al ordinului;
f) semnătura emitentului – formula de atestare a
autenticităţii;
g) anexele, după caz – sunt parte integrantă a ordinului, avînd natura şi
forţa lui juridică;
h) executorul ordinului (datele executorului, telefon, adresa electronică
de servicu);
i) tabelul de distribuire – lista destinatarilor cărora li se transmit copiile
ordinului.
7. Ordinul pe efectiv se coordonează în mod obligatoriu cu serviciul resurse
umane al autorităţii emitente şi cu subdiviziunile responsabile potrivit
competenţelor funcţionale.
8. Vizele sînt aplicate în primul exemplar pe partea verso a ultimei file a
documentului.
9. În cazul coordonării proiectelor de ordin se interzice aplicarea
facsimilului.
10. Condiţiile de înregistrare, evidenţă şi păstrarea a ordinului pe efectiv,
sunt stabilite de ministrul afacerilor interne privind ţinerea lucrărilor de secretariat
în cadrul MAI.
2
11. Ordinul de zi pe unitate se emite în conformitate cu prevederile Hotărîrei
Guvernului nr.941 din 17.08.2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Armate şi legislaţiei în vigoare.
12. Ordinul pe efectiv studenţesc reglementează procedurile de personal
aplicate în privinţa efectivului studenţesc.

Capitolul III
expedierea ordinelor pe efectiv

13. Exemplarele de ordine, în termen de 5 zile de la data emiterii, se


expediază în serviciul resurse umane, subdiviziunea economie şi finanţe ale
autorităţii emitente.
14. Extrasele din ordine sînt expediate în subdiviziunile MAI angajaţii
cărora sînt vizaţi în actul respectiv în termen de cel tîrziu 5 zile de la data emiterii.
15. Excepţie de la prevederile pct.pct.13 şi 14 pot fi doar cazurilor cînd
pentru realizarea procedurii de personal sunt prevăzuţi în legislaţie alţi temeni
(rezilierea/suspendarea/modificarea contractului individual de muncă ş.a).
16. Prevederile ordinelor pe efectiv se aduc la cunoştinţa efectivului
subdiviziunii în cadrul cărora activează angajaţii vizaţi în ordin, iar dovezile despre
aducerea la cunoştinţă sunt păstrate alăturat cu ordinele respective (extrasele) pe o
perioadă corespunzătoare.
17. Responsabilitatea pentru aducerea la cunoştinţă a prevederilor ordinelor
le revine persoanelor specificate în dispozitivul ordinului.
18. În cazul depistării anumitor neconcordanţe sau a erorilor de ordin tehnic
în ordine sau extrasele acestora persoana responsabilă de aducerea la cunoştinţă a
prevederilor actelor respective va informa despre aceasta neîntîrziat executorul.

S-ar putea să vă placă și