Teste Hematologie

TESTE DE CONTROL
рentru examenul “Hematologie”

(proba – testare) Medicina I
COMPARTIMENTUL – HEMATOLOGIE
S 1. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare la bărbaţi şi femei în vârsta de peste 60 ani este:
A. Conţinutul insuficient de fier în produsele alimentare consumate
B. Cerinţe sporite în fier
C. Pierderi crescute de fier
D. Dereglarea absorbţiei fierului
E. Gastrita atrofică
Răspunsul corect: 1 – C
S 2. În patogenia anemiei B12-deficitară rolul principal îl joacă:

A. Deficit tisular al ionilor de fier
B. Deficit al acidului folic
C. Dereglări ale sintezei ADN
D. “Pica chlorotica”
E. Sindromul sideropenic
S 3. În tratamentul anemiei fierodeficitare majorarea conţinutului hemoglobinei se observă preponderent

peste:
A. Peste 10 zile
B. Începând cu a treia săptămână
C. Peste 2 luni
D. Peste 5 zile
E. Între a 5-a – 8-a zi
Răspunsul corect: 3 – B
S 4. Cu referire la anemia fierodeficitară, care din următoarele afirmaţii este corectă:

A. Prezenţa sindromului hiperplastic
B.Prezenţa sindromului hemoragic
C.Prezenţa sindromului sideropenic
D. Prezenţa complicaţiilor infecţioase
E.Prezenţa sindromului neurologic
S 5. Numiţi anemiile din grupul celor prin dereglări de formare a eritrocitelor:

A. Anemii aplastice
B. Talasemia
C. Maladia Marchiafava-Micheli
D. Anemia drepanocitară
E. Acantocitoza ereditată
Răspunsul corect: 5 – A
S 6. Numiţi anemiile din grupul celor prin dereglări de formare a eritrocitelor:

A. Anemii renale
B.Eliptocitoza ereditată
C.Maladia Marchiafava-Micheli
D. Stomatocitoza ereditată
E.Talasemia
1
S 7. În care grup de bază a anemiilor se include anemia în bolile cronice:

A. Anemii posthemoragice
B.Anemii metaplastice
C.Anemii renale
D. Anemii prin distrucţia accelerată a eritrocitelor
E.Anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor
Răspunsul corect: 7 – E
S 8. În care grup de bază a anemiilor se include anemia metaplastică:

A. Anemii posthemoragice
B.Anemii în bolile cronice
C.Anemii renale
D. Anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor
E.Anemii hemolitice
Răspunsul corect: 8 – D
S 9. Care din următoarele afirmaţii nu se include în diagnosticul de anemie aplastică:

A. Sindromul sideropenic
B. Sindromul anemic
C. Sindromul hemoragic
D. Sindromul de complicaţii infecţioase
E. Pancitopenia în sângele periferic
S 10. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare la adolescenţi este:

B. Cerinţele crescute ale organismului în fier
C. Pierderi sporite ale fierului
E. Atrofia difuză a mucoasei stomacului
S 11. Restabilirea rezervelor de fier în organism este observată după:

A. O săptămână
B. Peste 2 luni
C. Peste 4-6 luni
D. Peste 1 lună
E. După 3 ani
S 12. În care grup de bază a anemiilor se include anemia renală:

A. Anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor
B.Anemii hemolitice
C.Anemii metaplastice
D. Anemii posthemoragice
E.Anemii în bolile cronice
S 13. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare la femei în vârsta fertilă este:
B. Pierderile sporite ale fierului
2
C. Dereglarea absorbţiei fierului
D. Atrofia difuză a mucoasei stomacului
E. Deficit tisular al fierului
S 14. Prezenţa cărui sindrom face diagnosticul diferenţial dintre anemia B12-deficitară şi anemia prin
deficit de acid folic indiscutabil la etapa de până la investigaţii paraclinice:
A. Sindromul hemoragic
B. Gastrita atrofică
C. Sindromul gastroenterologic
D. Sindromul neurologic
E. Sindromul CID
S 15. În dezvoltarea anemiei la bolnavii cu insuficienţă renală cronică are importanţă:

A. Formarea insuficientă a eritropoetinei în rinichi
C. Conţinutul insuficient de fier în produsele alimentare consumate
E. Sindromul proliferativ
S 16. Numiţi criteriile principale pentru stabilirea diagnosticului de anemie metaplastică:

A. Sindromul anemic
B. Sindromul anemic în asociere cu simptome clinice caracteristice pentru procesul de bază
C. Prezenţa reacţiei leucemoide
D. Examinarea citologică şi histologică a măduvei oaselor cu prezenţa celulelor patologice
E. Osalgii
S 17. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare la bărbaţi în vârsta de peste 30 ani este:
A. Dereglarea absorbţiei fierului
C. Conţinutul insuficient de fier în produsele alimentare consumate
D. Deficit al factorului intrinsec
E. Pierderi crescute de fier prin tubul gastrointestinal
S 18. Care este durata de tratament în anemia prin deficit de acid folic:
A. Până la normalizarea indicilor sanguini
B. 2 luni
C. Toată viaţa
D. Până la restabilirea rezervelor de acid folic în organism
E. Timp de 6 luni după normalizarea hemoglobinei
S 19. Care din sindroamele enumerate se includ în diagnosticul de anemie prin deficit de acid folic:
A. Sindromul proliferativ
B. Sindromul neurologic
D. Creşterea nivelului de acid metilmalonic
E. Sindromul hemolitic
3
S 20. Care din indicii enumeraţi nu se includ în diagnosticul de anemie prin deficit de acid folic:
A. Paloarea tegumentelor cu nuanţă icterică (culoarea ceroasă)
B. Creşterea nivelului bilirubinei totale pe contul fracţiei libere
D. Creşterea nivelului acidului metilmalonic
E. Prezenţa hemopoezei megaloblastice
S 21. Care din următoarele sindroame ne ajută să efectuăm diagnosticul diferenţial dintre anemia
aplastică şi leucemia acută:
A. Sindromul anemic
B. Sindromul hemoragic
C. Complicaţii infecţioase
D. Sindromul CID
S 22. În analiza generală a sângelui se constată pancitopenia cu limfocitoza relativă. Care din
semnele următoare se pot asocia acestui aspect hematologic:
A. Disfagia sideropenică
C. Parestezii în degetele mânilor şi picioarelor
D. Splenomegalie pronunţată
E. Atrofia difuză a mucoasei stomacului
S 23. Care din următorii parametri în analiza generală a sângelui sunt compatibili cu diagnosticul de
anemia aplastică:
A. Prezenţa celulelor blastice în frotiul sângelui periferic
B. Prezenţa celulelor blastice în frotiul sângelui periferic
C. Leucopenie cu limfocitoză în frotiul sângelui periferic
D. Megaloblaşti în sângele periferic
E. Reticulocitoză
S 24. Diagnosticul de anemie fierodeficitară este confirmat de următoarele:

A. Testul Ham pozitiv
B. Rezistenţa osmotică scăzută a eritrocitelor
C. Fierul şi feritina serică scăzute
D. Gastrita atrofică
E. Prezenţa de parestezii în mâni şi picioare
S 25. Criteriul clinic de eficacitate în tratamentul anemiei fierodeficitare este:

A. Dispariţia sindromului hemoragic
F. Dispariţia sindromului neurologic
G. Dispariţia sindromului sideropenic
H. Dispariţia sindromului gastroenterologic
I. Normalizarea conţinutului hemoglobinei şi numărului de eritrocite
S 26. La examinarea unui pacient cu sindromul anemic diagnosticul diferenţial se începe cu excluderea a
cărui grup de anemii:
4
A. Anemia fierodeficitară
B. Anemia aplastică
C. Anemii posthemoragice acute
D. Anemii hemolitice
E. Anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor
S 27. La etapa diagnosticului diferenţial al anemiilor după excluderea anemiilor posthemoragice acute
care este următorul grup de anemii pus în discuţii:
B. Anemii prin distrugerea accelerată a eritrocitelor
C. Anemii fierodeficitare
D. Anemia metaplastică
E. Anemii din boli cronice
S 28. Care sunt pierderile zilnice fiziologice de fier ce asigură un conţinut constant al acestuia în organism:
A. 2 mg de fier pe zi
B. 7 mg de fier pe zi
C. 1,5 mg de fier pe zi
D. 16-18 mg de fier pe zi
E. 4-5 mg de fier pe zi
S 29. Cea mai puţin frecventă cauză de dezvoltare a anemiei fierodeficitare la copiii nou-născuţi este:
A. Gemelaritate
B. Dereglarea circulaţiei placentare
C. Prematuritate
D. Multiparitate cu intervalul între sarcini mai mare de 2 ani
E. Carenţa de fier profundă şi de lungă durată la mamă
S 30. Unde se află depozitul de fier în organismul sănătos:

A. În hemoglobina eritrocitelor
B. În formă de feritină şi hemosiderină în ficat
C. În mioglobină
D. În componenţa de enzime celulare
E. În splină
S 31. Ce fel de măsuri recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii la gravide cu scop de profilaxie a
anemiei fierodeficitare:
A. La tendinţa de micşorare a indicilor hemoglobinei de a indica preparate de fier în doză
standardă
B. La tendinţa de micşorare a indicilor hemoglobinei de a indica preparate de fier parenteral
C. Începând cu săptămâna a 12-a – 14-a a sarcinii de a indica la toate gravidele preparate de fier
în doză curativă pe tot parcursul sarcinii
D. Începând cu săptămâna a 12-a – 14-a a sarcinii de a indica la toate gravidele preparate de fier
în doză curativă pe tot parcursul sarcinii şi de prelungit tratamentul încă 6 luni după naştere
E. La tendinţa de micşorare a indicilor hemoglobinei de a indica transfuzia de concentrat
eritrocitar
5
S 32. Pentru profilaxia anemiei fierodeficitare se recomandă respectarea intervalului dintre gravidităţi în
următoarele limite de timp:
A. 2 ani
B. 1,5 ani
C. < 3 an
D. > 3 ani
E. 2,5 ani
S 33. Cu care proteină sunt legaţi ionii de fier în laptele mamei:

A. Apolactoferina
B. Interleukina-I
C. Feritina
D. Lactoglobulina
E. Transferina serică
S 34. Numiţi indicaţia pentru administrarea parenterală a preparatelor de fier:

A. Gastrita atrofică
B. Necesitatea sporită a fierului
C. Gastrectomia totală
D. Rezecţii vaste de ileon distal
E. Rezecţii vaste de jejun proximal
S 35. În care situaţii de dezvoltare a anemiei B12-deficitare există mecanismul de concurenţă de

folosire a vitaminei B12:
A. Necesitate sporită a vitamina B12
B. Gastrectomia totală
C. Sarcina
D. Hernia hiatală
E. Infectare cu botriocefal
S 36. În care situaţii anemia B12-deficitară se poate dezvolta la sugar:

A. Necesitate sporită în vitamina B12
B. Atrofia mucoasei părţii fundice a stomacului
C. Când mama a suferit de anemie B12-deficitară în timpul sarcinii
D. Naşterea prin operaţia cezariană
E. Când are loc deficit de acid folic
S 37. Care proteină este relevantă în patogenia anemiei din bolile cronice:
A. Lactoglobulina
B. Gastromucoproteina
C. Interleukina-I
D. Factorul osteoclastoactivator
E. Albumina
S 38. Afectarea pielei şi rudimentelor ei se întâlnesc mai frecvent în:

A. Anemia B12-deficitară
B. Anemia fierodeficitară
6
C. Eritroleucemia
D. Anemia hemolitică autoimună
E. Anemia din bolile cronice
S 39. Numiţi indicaţia pentru administrarea parenterală a preparatelor de fier:

A. Necesitatea sporită a fierului
B. Rezecţia stomacului după metoda Bilrot I
C. Gastrita atrofică
D. Intoleranţa perorală a preparatelor de fier
E. Sindromul neurologic
S 40. Care proteină din sucul gastric este relevantă în metabolismul vitaminei B12:
A. Tripsina
B. Proteina „R”
C. Acid clorhidric
D. Feritina
E. Amilaza
S 41. În limfomul Hodgkin mai frecvent primar sunt afectaţi ganglionii limfatici:
A. Cervicali
B. Axilari
C. Inghinali
D. Mediastinali
E. Abdominali
S 42. Diagnosticul definitiv al limfomului Hodgkin cu afectarea primară a ganglionilor limfatici

abdominali se stabileşte după:
A. Examenul ultrasonografic
B. Tomografie computerizată
C. Laparatomie cu biopsie şi cercetarea morfologică a ganglionilor limfatici abdominali măriţi
D. Analiza generală a sângelui periferic
E. Punctatul sternal
S 43. Diagnosticul de limfom Hodgkin se confirmă prin:

A. Analiza generală a sângelui periferic
B. Analizele biochimice ale sângelui
C. Punctatul medular
D. Biopsia cu cercetarea morfologică a ganglionilor limfatici măriţi
E. Examenul ultrasonografic
S 44. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom Hodgkin s-a constatat mărirea ganglionilor limfatici
cervicali pe stânga, fără semne de intoxicare generală. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. I B
C. II A
D. II B
E. III B
7
S 45. Focarul primar al limfomului Hodgkin se dezvoltă primar în ganglionii limfatici în:
A. 20 - 25%
B. 95 - 98%
C. 30 - 35%
D. 1 - 3%
E. 100%
S 46. Focarul primar al limfomului Hodgkin se dezvoltă primar în ganglionii limfatici cervicali în:
A. 90%
B. 25%
C. 1 - 3%
D. 50%
E. 10%
S 47. Focarul primar al limfomului Hodgkin se dezvoltă primar în ganglionii limfatici supraclaviculari în:
A. 50%
B. 25%
C. 10%
D. 1 - 3%
E. 75%
S 48. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom Hodgkin s-a constatat: mărirea ganglionilor limfatici
cervicali, supraclaviculari bilateral, mediastinali, abdominali, febră – 38,50. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II B
C. III A
D. III B
E. IV B
S 49. Indicele morbidităţii limfoamelor non-Hodgkin în Republica Moldova constituie:

A. 2,4
B. 7,5
C. 4,1
D. 11,0
E. 5,4
S 50. În limfoamele non-Hodgkin la adulţi din diferite compartimente ale tractului gastrointestinal
predomină:
A. Esofagul
B. Duodenul
C. Stomacul
D. Intestinul subţire
E. Colonul
8
S 51. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom non-Hodgkin s-a constatat: mărirea ganglionilor
limfatici cervicali bilateral, abdominali, febră – 38,70. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II B
C. III A
D. III B
E. IV B
S 52. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom non-Hodgkin s-a constatat: mărirea ganglionilor
limfatici mediastinali, afectarea măduvei oaselor, febră – 38,20. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II B
C. III B
D. IV A
E. IV B
S 53. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom non-Hodgkin s-a constatat: afectarea amigdalei
palatine pe dreapta fără semne de intoxicare. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. I E A
C. II B
D. II E A
E. III A
S 54. Diagnosticul de limfom non-Hodgkin mediastinal poate fi stabilit doar după:

A. Puncţia sternală
B. Examenul radiologic
C. Toracotomia cu cercetarea morfologică a tumorei înlăturate
D. Analiza generală a sângelui
E. Tomografia computerizată
S 55. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom non-Hodgkin s-a constatat afectarea amigdalei
nazofaringiene şi ganglionilor limfatici cervicali, supraclaviculari, bilateral, fără semne de
intoxicare. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II A
C. II B
D. III B
E. IV A
S 56. În rezultatul investigării unui pacient cu limfom non-Hodgkin s-a constatat afectarea ganglionilor
limfatici mediastinali, ţesutului pulmonar, măduvei oaselor, febră – 38-390. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II B
C. III B
D. IV A
E. IV B
9
S 57. Afectarea măduvei oaselor în LNH agresive constituie:
A. 65%
B. 10%
C. 48%
D. 21,6%
E. 52,8%
S 58. În leucemia mieloidă cronică se formează o genă nouă himerică:

A. TP53
B. BCR - ABL
C. CCND-1
D. BCL-2
E. BCL-6
S 59. În faza cronică precoce a leucemiei mieloide cronice poate fi:

A. Splina depăşeşte rebordul costal cu 2-3 cm
B. Splina nu se palpează
C. Splina depăşeşte rebordul costal cu 4-5 cm
D. Splina ocupă jumătate din cavitatea abdominală
E. Splina se palpează la nivelul liniei ombilicale
S 60. Schimbările specifice în tabloul clinic al limfoamelor non-Hodgkin gastrice sunt:

A. Dureri în regiunea epigastrală
B. Vomă
C. Greţuri
D. Hemoragie gastrică
E. Nu sunt
S 61. Faza acută a leucemiei mieloide cronice se confirmă prin prezenţa în punctatul medular a celulelor
blastice, care pot fi:
A. > 10%
B. < 10%
C. > 25%
D. < 20%
E. > 15%
S 62. Pentru faza cronică precoce a leucemiei mieloide cronice este caracteristic:
A. Starea generală gravă
B. Starea generală satisfăcătoare
C. Febră nemotivată de infecţie
D. Osalgii
E. Anemie
S 63. Splenectomia în leucemia mieloidă cronică poate fi efectuată în cazurile:

A. În faza cronică precoce a bolii
B. În faza de acceleraţie
10
C. Infarcte frecvente în splină
D. Sindromul CID
E. În faza acută a bolii
S 64. Tabloul clinic în faza acută a leucemiei mieloide cronice corespunde tabloului clinic:
A. Leucemiei limfocitare cronice
B. Leucemiei acute
C. Leucemiei monocitare cronice
D. Policitemia vera
E. Mielofibroza idiopatică
S 65. În care fază a leucemiei mieloide cronice este mai înaltă eficacitatea preparatului Gleevec
(Imatinib mezilat):
A. Faza acută
B. Faza de accelerare
C. Faza cronică
D. Faza de accelerare şi acută
E. Nici într-o fază
S 66. În mielofibroza idiopatică mutaţia are loc la nivelul:

A. Celulei stem
B. Celulelor blastice
C. Celulei precursoare mielopoiezei
D. Celulei precursoare B-limfopoiezei
E. Celulei precursoare T-limfopoiezei
S 67. Pentru confirmarea diagnosticului de mielofibroză idiopatică care metodă de investigare

este mai informativă:
B. Analiza generală a sângelui
C. Electroforeza hemoglobinei
D. Trepanobiopsia cu studierea histologică a măduvei oaselor
E. Coagulograma
S 68. Splenectomia în mielofibroză idiopatică poate fi efectuată în cazurile:

A. Complicate cu anemie hemolitică autoimună şi/sau trombocitopenie autoimună
B. Hipertrombocitoză
C. Hiperleucocitoză
D. Eritrocitoză
E. Nici într-un caz
S 69. Incidenţa mielofibrozei idiopatice este:

A. 2,2
B. 0,8
C. 1,5
D. 1,9
E. 0,2
11
S 70. Morbiditatea leucemiei mieloide cronice în Republica Moldova la 100 000 de locuitori constituie:
A. 2,5
B. 0,9
C. 1,1
D. 0,6
E. 4,3
S 71. Limfoamele maligne sunt tumori care se dezvoltă din:

A. Celulele limfoide situate în măduva oaselor
B. Celulele limfoide situate extramedular
C. Celulele plasmatice situate extramedular
D. Celule rândului granulocitar
E. Celule rândului megacariocitar
S 72. Indicele morbidităţii limfomului Hodgkin în Republica Moldova la 100 000 de locuitori constituie:
A. 4,1
B. 0,6
C. 2,4
D. 1,47
E. 1,2
S 73. Tabloul clinic la pacienţii cu boala von Willebrand se manifestă:

A. Prin hemoragii de tip microcircular
B. Splenomegalie
C. Hepatomegalie
D. Mărirea ganglionilor limfatici periferici
E. Afectează numai bărbaţii
S 74. În analiza sângelui periferic în maladia von Willebrand se depistează:

A. Trombocitopenie
B. Leucocitoză
C. Limfocitoză
D. Schimbări specifice nu se depistează
E. Cellule blastice
S 75. Maladia von Willebrand este o patologie cu dereglarea:

A. Hemostazei primare
B. Hemostazei secundare
C. Dereglarea hemostazei primare (vasculo-trombocitară) şi a celei secundare
D. Mecanismului extrinsec de coagulare a sângelui
E. Timpul protrombinei este majorat
S 76. Tipul de sângerare caracteristic pentru maladia Rendu-Osler este:

A. De tip hematom
B. De tip peteşial-echimatos
12
C. De tip echimatos-hematom
D. De tip angiomatos cu teleangiectazii
E. De tip purpură vasculară
S 77. Referitor la boala von Willebrand sunt corecte afirmaţiile:

A. Prezintă o patologie ereditară a hemostazei, care afectează nu numai bărbaţii, dar şi femeile
B. În analiza generală a sângelui se depistează leucopenie şi trombocitopenie
C. În tratament se utilizează concentrat de trombocite
D. Timpul de coagulare după Lee-White este în normă
E. Timpul de sângerare este în normă
S 78. Metoda de bază în tratamentul bolii von Willebrand constă în:

A. Administrare concentrat de eritrocite
B. Administrare concentrat de trombocite
C. Utilizarea crioplasmei şi crioprecipitatului
D. Prednisolonul este preparatul de bază în tratament
E. Tratament imunosupresiv cu Vincristin şi Ciclofosfamidă
S 79. Maladia Rendu-Osler este o maladie cu dereglarea:

A. Hemostazei primare vasculo-trombocitare
C. Hemostazei primare şi secundare
E. Mecanismului intrinsec de coagulare a sângelui
S 80. Trombocitopenia heteroimună se dezvoltă în urma:

A. Dereglării mecanismului intrinsec de coagulare a sângelui
B. Incompatibilitatea antigenilor trombocitari ai copilului şi a mamei
C. Formării anticorpilor împotriva trombocitelor pe care sunt fixate unele medicamente sau
viruşi
D. La noi-născuţi care se nasc de la mamă cu trombocitopenie autoimună
E. Lipsa fibrelor de colagen în ţesutul conjunctiv pericapilar
S 81. Trombocitopenia transimună se constată în urma acţiunii:

A. Chimiopreparatelor
B. Iradierii ionizante
C. Substanţelor toxice
D. Unele medicamente (Levomicetina, Voltarenul)
E. La noi-născuţi care se nasc de la mame cu trombocitopenie autoimună
S 82. Trombocitopenia izoimună se dezvoltă:

A. În urma formării anticorpilor împotriva trombocitelor, pe care sunt fixate unele medicamente
sau viruşi
B. La noi-născuţi care se nasc de la mame cu trombocitopenie autoimună
C. La noi-născuţi în legătură cu incompatibilitatea antigenilor trombocitari ai copilului şi a
mamei
D. În urma acţiunii chimiopreparatelor
13
E. Ca rezultat al acţiunii substanţelor toxice
S 83. Trombocitopenia autoimună se dezvoltă în urma:

A. Formării anticorpilor împotriva trombocitelor proprii cu structura antigenică normală
B. Insuficienţei fibrelor de colagen în ţesutul conjunctiv pericapilar
C. Deficitul ereditar al unuia din factorii de coagulare
D. Distrucţia mecanică a trombocitelor în splenomegalii masive
E. Formării insuficiente a trombocitelor în măduva oaselor
S 84. Trombocitopenia autoimună simptomatică se dezvoltă pe fondalul:

A. Acţiunii iradierii ionizante
B. Maladiei Marchiafava-Micheli
C. Hemoblastozelor, colagenoze, hepatite cornice
D. Anemie B12-deficitară
E. Anemie fierodeficitară
S 85. Tratamentul de bază în trombocitopenia autoimună include:

A. Administrare de crioplasmă şi crioprecipitat
B. Administrare concentrat de eritrocite
C. Tratament citostatic
D. Administrarea corticosteroizilor, splenectomie
E. Efectuarea măsurilor locale de hemostază
S 86. Referitor la tratamentul trombocitopeniei transimune este corectă afirmaţia:

A. În cazurile grave sunt indicate transfuziile de masă trombocitară şi corticosteroizi
B. Preparatul de bază în tratament este Vincristin
C. Frecvent se utilizează concentrat de eritrocite
D. Pe larg se utilizează crioplasma şi crioprecipitatul
E. Este necesar de efectuat splenectomie
S 87. Referitor la hemofilie este corectă afirmaţia:

A. Se dereglează hemostaza primară
B. În analiza sângelui periferic se constată trombocitopenie
C. Pe piele şi musoase se depistează teleanjiectazii
D. Este dereglat mecanismul intrinsec de coagulare a sângelui
E. Apariţia echimozelor şi a peteşiilor pe piele
S 88. În analiza sângelui periferic în hemofilie sunt posibile următoarele modificări:

A. Anemie fierodeficitară posthemoragică
B. Leucocitoză
C. Trombocitopenie
D. Limfocitoză
E. Eozinofilie
S 89. Investigaţiile de laborator modificate, caracteristice pentru Hemofilie sunt:

A. Timpul de coagulare Lee-White este în normă
14
B. Prelungirea timpului parţial de tromboplastină activată şi testului de autocoagulare
C. Prelungirea timpului de sângerare
D. Reducerea adeziunii trombocitare
E. Micşorarea numărului de trombocite
S 90. Tabloul clinic în toate formele de Hemofilie se manifestă prin:

A. Teleanjiectazii pe mucoasa tractului digestiv
B. Prezenţa echimozelor şi a peteşiilor pe piele
C. Frecvent se dezvoltă hematoame în ţesuturile moi şi hemartroze
D. E posibilă afectarea splinei şi a ficatului
E. Se afectează în 50% ganglionii limfatici periferici
S 91. Hemofilia A prezintă o coagulopatie ereditară cauzată de:

A. Deficit al factorului IX
B. Deficit al factorului XI
C. Deficit al factorului VIII
D. Deficit al factorului XIII
E. Deficit al factorului X
S 92. Hemofilia B prezintă o coagulopatie ereditară cauzată de:

A. Deficit al factorului X
B. Deficit al factorului VIII
C. Deficit al factorului II
D. Deficit al factorului IX
E. Deficit al factorului XIII
S 93. Hemofilia C prezintă o coagulopatie ereditară cauzată de:

A. Hipoprotrombinemie
B. Hipofibrinogenemie
C. Hipoproconvertinemie
D. Deficit al factorului X
E. Deficit al factorului XI
S 94. Cea mai răspândită coagulopatie ereditară este:

A. Hemofilia A
B. Hemofilia B
C. Hemofilia C
D. Hipoprotrombinemia
E. Boala Hageman (deficit al factorului XII)
S 95. Stadiul terminal al leucemiei limfocitare cronice se caracterizează prin:

A. Starea generală a bolnavului este satisfăcătoare
B. Frecvent se dezvoltă sarcomatizarea
C. Nu se palpează ficatul şi splina
D. Analiza sângelui periferic este în limitele normei
E. Nu se măresc ganglionii limfatici
15
S 96. Referitor la stadiul terminal al leucemiei limfocitare cronice este corectă afirmaţia:
A. În foarte puţine cazuri are loc criză blastică
B. Bolnavii somatic sunt compensaţi
C. La examinarea pacienţilor lipsesc proeminări tumorale
D. Punctatul medular este în limitele normei
E. Foarte rar se complică cu infecţii intercurente şi procese autoimune
S 97. În perioada iniţială al leucemiei limfocitare cronice se utilizează următoarele preparate:

A. Leucheranul
B. Ciclofosfamida
C. Tratament specific nu se administrează
D. Vincristin
E. Fludarabina
S 98. Stadiul manifestărilor clinico-hematologie al leucemiei limfocitare cronice se caracterizează prin:

A. Mărirea ganglionilor limfatici periferici, mărirea ficatului şi a splinei
B. Pierdere ponderală până la caşecsie
C. Bolnavii somatic sunt compensaţi
D. În analiza sângelui periferic se constată leucopenie
E. Frecvent se depistează celule blastice
S 99. Leucemia limfocitară cronică frecvent se complică cu:

A. Anemie hemolitică autoimună şi trombocitopenie autoimună
B. Infarcte în splină
C. Tromboze la nivelul vaselor mici
D. Neuroleucemie
E. Criză blastică
S 100. În tratamentul trombocitopeniei transimune în cazurile grave se utilizează:

A. Crioplasmă
B. Crioprecipitat
C. Corticosteroizi şi concentrat de trombocite
D. Tratament antibacterial
E. Concentratele factorilor de coagulare VIII, IX
S 101. Prioritate în tratamentul Hemofiliei are:

A. Tratamentul chirurgical
B. Concentrat de trombocite
C. Corticosteroizii
D. Concentrate ale factorilor de coagulare
E. Concentrat de eritrocite
S 102. În medulograma pacienţilor cu trombocitopenie autoimună idiopatică se constată:

A. Celulele blastice mai mult de 20%
B. Hiperplazia seriei granulocitare
C. Hiperplazia seriei eritrocitare
16
D. În măduva oaselor sunt foarte puţine celule hematopoietice
E. Majorarea numărului de megacariocite şi lipsa trombocitelor în jurul megacariocitelor
S 103. Tabloul clinic al bolii Rendu-Osler se manifestă prin:

A. Echimoze şi peteşi pe piele
B. Hemoragii nazale, gastrointestinale, hematurie
C. Hematoame şi hemartroze
D. Mărirea ficatului şi a splinei
E. Mărirea ganglionilor limfatici periferici
S 104. În analiza sângelui periferic în boala Rendu-Osler se constată:

A. Trombocitopenie
B. Leucopenie
C. Anemie fierodeficitară posthemoragică
D. Limfocitoză
E. Celule blastice
S 105. Tratamentul de bază al pacienţilor cu purpură trombocitopenică include:

A. Prednisolon în doză de 1 mg/kg/zi
B. Concentrat de eritrocite
C. Crioprecipitat
D. Crioplasmă
E. Concentrat de leucocite
S 106. Manifestările clinice ale trombocitopeniei autoimune se caracterizează prin:

A. Hematoame masive
B. Hemartroze
C. Hemoragii cutanate de tip peteşial sau echimatos
D. Teleanjiectazii pe piele
E. Icter al tegumentelor şi al sclerelor
S 107. Durata de supravieţuire a trombocitelor constituie:

A. 30 zile
B. 60 zile
C. 120 zile
D. 90 zile
E. 7-10 zile
S 108. Referitor la maladia Rendu-Osler este corectă afirmaţia:

A. Prezintă una din cele mai frecvente coagulopatii
B. În lipsa hemoragiilor analiza sângelui periferic este în limitele normei
C. Timpul de coagulare după Lee-White este prelungit
D. Retracţia chiagului este redusă
E. Timpul de sângerare este prelungit
S 109. Tratamentul trombocitopeniei heteroimune constată în administrarea:

17
A. Preparatelor imunosupresive
B. Crioplasmei
C. Crioprecipitatului
D. Suspendarea medicamentului, jugularea infecţiei virale
E. Efectuarea splenectomiei
S 110. Gravitatea evoluţiei Hemofiliei depinde de:

A. Gradul de deficit al factorului respectiv de coagulare
B. Numărul de trombocite
C. Conţinutul fibrelor de colagen în ţesutul conjunctiv
D. Vârsta bolnavului
E. Reducerea adeziunii trombocitare
S 111. Boala Rendu-Osler se manifestă prin:

A. Complicaţii infecţioase frecvente
B. Tromboze
C. Trombocitopenie autoimună
D. Anemie autoimună
E. Prezenţa teleanjiectaziilor
S 112. Tratamentul trombocitopeniei izoimune constată în:

A. Efectuarea splenectomiei
B. Administrarea corticosteroizilor şi concentrat de trombocite în sindrom hemoragic grav
C. Utilizarea crioprecipitatului
D. Vincristinul este preparatul de bază în tratament
E. Administrarea concentratului de eritrocite
S 113. Trombocitemia esenţială este:

A. Leucemie acută megacarioblastică
B. Leucemie cronică mieloproliferativă
C. Leucemie cronică limfoproliferativă
D. Nici un răspuns corect
E. Una din variantele LNH
S 114. În trombocitemia esenţială constatăm:

A. Leucopenie
B. Anemie megaloblastică
C. Trombocitopenie
D. Trombocitoză
E. Leucocitoză cu limfocitoză
S 115. Cea mai frecventă complicaţie a trombocitemiei esenţiale este:

A. Hemoragie
B. Infecţii virale
C. Tromboze
D. Infecţii bacteriene
E. Anemie
18
S 116. Diagnosticul definitiv de trombocitemie esenţială se stabileşte prin:

A. Trepanobiopsie
B. Puncţie sternală
C. Analiza generală a sângelui
D. Biopsia splinei
E. Toate aceste metode
S 117. La pacienţi cu trombocitemie esenţială la examenul obiectiv putem constata:

A. Limfadenopatie
B. Splenomegalie moderată
C. Splenomegalie gigantă
D. Ascită
E. Majorarea valorilor TA
S 118. Trombocitemia esenţială afectează preponderent persoanele:

A. Cu vârsta 20-30 de ani
B. Copiii
C. Adolescenţii
D. Cu vârsta 50-60 de ani
E. Toate vârstele
S 119. În trepanobioptatul osului iliac în trombocitemia esenţială depistăm:

A. Majorarea numărului megacariocitelor
B. Micşorarea numărului megacariocitelor
C. Substituţia măduvei oaselor cu adipocite
D. Hipercelularitate
E. Hiporcelularitate
S 120. Pentru eritremie este corectă afirmaţia:

A. Este o tumoare policlonală
B. Substratul tumoral reprezintă celulele blastice
C. Se dezvoltă numai la femei
D. Proces limfoproliferativ
E. Proces mieloproliferativ
S 121. Trombocitozele reactive se dezvoltă în:

A. Anemii megaloblastice
B. Anemie posthemoragice
C. Leucemii acute
D. Imunodeficienţă
E. Hernie hiatală
S 122. Stadiul I al eritremiei se caracterizează prin:

A. Splenomegalie
B. Simptomatică clinică severă
19
C. Hematocritul < 40%
D. Hematocritul – 50-55%
E. Hepatomegalie
Raspunsul corect: 122 – D
S 123. În stadiul I al eritremiei:

A. Splina se palpează + 3 cm
B. Splina nu se palpează
C. Hemoglobina 200 g/l
D. Obligator sunt tromboze
E. Trepanobioptatul este în limitele normei
Raspunsul corect: 123 – B
S 124. La un pacient s-au constatat valorile Hb – 185 g/l, eritr.- 6,5·1012/l, Ht – 70%, leucocitoză cu
trombocitoză moderată. Aceste date pledează în favoarea:
A. Eritrocitozei idiopatice
B. Eritrocitozei secundare
C. Eritremiei
D. Leucemiei acute
E. Aplaziei medulare
S 125. Cefalee difuză, scăderea memoriei, scăderea capacităţii de muncă intelectuale în eritremie sunt
condiţionate de:
A. Micşorarea viscozităţii sângelui
B. Majorarea viscozităţii sângelui
C. Anemiei
D. Splenomegaliei
E. Insuficienţei renale
S 126. Tratamentul aplicat în eritremie în stadiul I este:

A. Monochimioterapie
B. Polichimioterapie
C. Exfuzii de sânge (Flebotomie)
D. Consum masiv de lichide
E.Splenectomie
S 127. Culoarea roşie purpurie a feţei, sclerele injectate, prezenţa simptomului Cuperman pledează
în favoarea:
A. Leucemiei acute
B. Procesului limfoproliferativ
C. Eritremiei
D. Mielomului multiplu
E. Mielomului solitar
S 128. Diagnosticul definitiv de eritremie este stabilit prin cercetarea:

A. Cercetarea citologică a măduvei oaselor
B. Cercetarea histologică a măduvei oaselor
C. Biochimiei
D. ECG
20
E. Hemogramei
S 129. Punctatul medular este neinformativ în diagnosticul:

A. Leucemiei acute M3
B. Leucemiei acute M1
C. Eritremiei
D. Anemiei megaloblastice
E. Nici unui diagnostic enumerat
S 130. Nivelul leucocitelor în stadiul IIA al eritremiei este:

A. Normal
B. < 15,0·109/l
C. > 15,0·109/l
D. Leucopenie
E. Nivelul leucocitelor nu depinde de stadiul eritremiei
S 131. Durata stadiul II al eritremiei constituie:

A. 10 luni
B. 10-15 ani şi mai mult
C. O lună
D. Un an
E. Nici un răspuns corect
S 132. În perioada manifestărilor clinico-hematologice desfăşurate ale eritremiei nivelul Hb este:

A. 180-240 g/l
B. 120-140 g/l
C. 140-160 g/l
D. 100-120 g/l
E. 80-100 g/l
S 133. Diagnosticul diferenţial al eritremiei se face cu:

A. Leucemia acută M6
B. Leucemia granulocitară cronică
C. Eritrocitozele
D. Limfom non-Hodgkin cu afectarea splinei
E. Mielomul multiplu
S 134. În hemogramă la pacienţii cu eritrocitoză simptomatică are loc:

A. Pancitoză
B. Pancitopenie
C. Anemie
D. Creşterea conţinutului Hb, eritrocitelor
E. Trombocitopenie
S 135. Flebotomiile sunt orientate spre:

A. A majora valorile Hb
21
B. A majora valorile eritrocitelor
C. A micşora valorile Ht
D. A majora valorile Ht
E. A majora valorile sângelui circulant
S 136. În tratamentul eritrocitozelor simptomatice se indică:

A. Consumul mai multor lichide
B. Dezintoxicare
C. Splenectomie
D. Citostatice
E. Flebotomii
S 137. Eritrocitafereza ar fi raţională de indicat în:

A. În situaţii cu Hb micşorată
B. În situaţii cu Ht scăzut
C. În situaţii cu Ht majorat din contul numărului de eritrocite
D. În toate cazurile descrise
E. Nici într-una din cazuri
S 138. Pentru micşorarea viscozitaţii sângelui la un pacient cu eritremie se indică:

A. Dezagregante
B. Flebotomii
C. Anticoagulante
D. Dezagregante şi Anticoagulante
E. Consum majorat de lichide
S 139. Cauza anemiei hemolitice ereditare ovalocitare este:

A. Dereglarea enzimelor intraeritrocitare
B. Dereglarea structurii lipidelor membranei eritrocitare
C. Distrucţia mecanică
D. Prezenţa anticorpilor antieritrocitari
E. Dereglarea structurii spectrinei eritrocitare
S 140. În tabloul clinic al anemiei hemolitice ereditare ovalocitare este caracteristic:

B. Hepatomegalia
C. Splenomegalia
D. Limfadenopatia
E. Hemosiderinuria
S 141. La pacienţii cu recidive ale anemiei hemolitice autoimune splenectomia asigură o remisiune stabilă:
A. La toţi pacienţii
B. În 50% din cazuri
C. În 74% din cazuri
D. Peste 90% din cazuri
E. Numai în 5% din cazuri
Raspunsul corect: 141 – C
22
S 142. Diagnosticul de anemie hemolitică autoimună cu anticorpi la cald în cantitate mică se confirmă prin:
A. Testul Coombs indirect
B.Testul Coombs direct
C.Proba de agregare-hemaglutinare
D. Proba cu zaharoză
E.Testul Ham
S 143. În caz de anemie hemolitică autoimună cu anticorpi împotriva eritrocariocitelor din măduva
oaselor în sângele periferic se depistrează:
A. Anemie normocromă profundă
B.Reticulocitoză
C.Trombocitopenie
D. Leucocitoză
E.Anemie hipercromă
S 144. Anemia hemolitică autoimună cu anticorpi împotriva eritrocariocitelor din măduva oaselor în
clasificarea patogenetică a anemiilor face parte din:
B.Anemii prin distrugere accelerată a eritrocitelor
C.Anemii posthemoragice
D. Anemii din bolile cronice
E.Anemie metaplastice
S 145. Ca rezultat al dereglării structurii lipidelor membranei eritrocitare se dezvoltă:

A. Anemia hemolitică autoimună
B. Stomatocitoza ereditată
C. Acantocitoza ereditată
D. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă cu hemosiderinurie permanentă
E. Ovalocitoza ereditară
S 146. În diagnosticul diferenţial al anemiilor hemolitice cu alte anemii un semn de laborator important este:
A. Anemia
B. Reticulocitoza
C. Trombocitopenia
D. Bilirubinemia
E. Leucocitoza
S 147. Semne de hemopoieză megaloblasticǎ în anemiile hemolitice pot fi din cauza:

A. Consumului excesiv al acidului folic
B. Consumului excesiv a vitaminei B12
C. Existenţa deficitului de fier
D. Aplaziei medulare
E. Metaplaziei medulare
23
S 148. În rezultatul tratamentului cu prednisolon a pacienţilor cu anemie hemolitică autoimună se vindecă:
A. Peste 70% din cazuri
B. 5% din pacienţi
C. Toţi pacienţii
D. 20% din pacienţi
E. 50% din pacienţi
S 149. Anemia hemolitică autoimună secundară se dezvoltă cel mai frecvent la pacienţii cu:
A. Leucemie acută
B. Leucemie granulocitară cronică
C. Eritremie
D. Leucemie limfocitară cronică
S 150. Pentru stomatocitoza ereditară sunt caracteristice următoarele date cu excepţia:

A. Hemoliza are loc intracelular
B. Se depistează stomatocite pe frotiul sângelui periferic
C. Stomatocitele se distrug preponderent în splină
D. Splenectomia asigură o vindecare completă
E. Splenectomia nu asigură o vindecare completă
S 151. Diagnosticul diferenţial al anemiilor hemolitice se efectuează cu:

A. Icter parenchimatos
B. Icter mecanic
C. Sindromul Gilbert
D. Sindromul Dubin Johnson
E. Toate enumerate mai sus
S 152. Mielomul multiplu se dezvoltă în legătură cu mutaţia la nivelul celulei:

A. Stem pluripotente
B. Predecesoare a mielopoezei
C. Predecesoare limfopoezei
D. Predecesoare limfocirelor-B
E. Blastice
S 153. Pentru mielomul multiplu cea mai frecventă variantă imunochimică este:
A. Varianta imunologică cu Ig A
B.Varianta imunologică cu Ig D
C.Varianta imunologică cu Ig G
D. Varianta imunologică cu Ig E
E.Varianta imunologică cu Ig M
S 154. Un criteriu important pentru a suspecta mielomul multiplu este:

A. Consecutivitatea afectării ganglionilor limfatici
B.Pierderea ponderală
C.Febra
24
D. Durerile în oase în particular radiculare asociate cu anemie
E.Sindromul hemoragic
S 155. Mielomul multiplu se dezvoltă mai frecvent la persoanele cu vârsta:

A. < 20 de ani
B. > 20 de ani
C. 40-70 de ani
D. < 30 de ani
E. 20-30 de ani
S 156. Preparatul de elecţie în tratamentul mielomului multiplu fără nefropatie mielomică este:
A. Melfalanul
B. Mileranul
C. Hydrea
D. Leukeranul
E.Vincristinul
S 157. În tabloul clinic al mielomului multiplu se includ următoarele cu excepţia:

A. Simptoame clinice determinate de distrucţia oaselor
B. Hipercalcemia
C. Limfadenopatia se întâlneşte foarte rar
D. Se dezvoltă paraamiloidoza
E. Splenomegalia şi hepatomegalia sunt obligatorii
S 158. Pentru mielomul multiplu sunt corecte afirmaţiile:

A. Frecvent se dezvoltă la persoanele de vârstă tânără
B. Debut brusc şi evoluţie accelerată
C. Frecvent se măresc ganglionii limfatici periferici
D. Nu sunt caracteristice complicaţiile infecţioase
E. Diagnosticul pozitiv se confirmă numai prin examenul morfologic al punctatului măduvei
oaselor în care se depistează celule plasmatice
S 159. La pacienţii cu mielom multiplu în cazurile cu tendinţa spre leucopenie şi trombocitopenie are
prioritate monochimioterapia cu:
A. Ciclofosfamida
B. Melfalan
C. Vincristin
D. Adriablastină
E. Prednisolonul
S 160. În mielomul multiplu distrucţia oaselor preponderent are loc în:

A. Oasele antibraţului
B. Vertebrele lombare
C. Oasele humerale
D. Oasele femurale
E. Oasele gambelor
25
S 161. La pacienţii cu macroglobulinemia Waldenstrom primar se malignizează:
A. Celula blastică
B. Celula stem
C. Celula precursoare a limfocitelor B
D. Prolimfocitele
E. Celula precursoare a mielopoiezei
S 162. Substratul morfologic al tumorii în macroglobulinemia Waldenstrom este:

A. Celulele blastice
B. Celulele limfoplasmocitare maligne
C. Granulocite în toate stadiile de dezvoltare
D. Celulele plasmatice
E. Celulele seriei eritroide
S 163. Preparatul de elecţie în tratamentul macroglobulinemiei Waldenstrom este:

A. Leukeranul
B. Vincristina
C. Hidroxicarbamida
D. Mileranul
E.Citozarul
S 164. Diagnosticul macroglobulinemiei Waldenstrom se bazează pe următoarele date cu excepţia:

A. Limfadenopatie, hepatosplenomegalie
B. Semne de hiperviscozitate
C. Infiltraţie limfoplasmocitară a măduvei oaselor
D. Nivelul înalt al IgA
E. Nivelul înalt al IgM
S 165. În macroglobulinemia Waldenstrom hiperviscozitatea se manifestă prin următoarele simptome

cu excepţia:
A. Retinopatia
B. Coma paraproteinemică
C. Polineuropatie periferică ca rezultat al demielinizării fibrelor nervoase
D. Insuficienţa hepatică
E. Cefalee
S 166. Anemia în macroglobulinemia Waldenstrom este cauzată de:

A. Metaplazia celulelor limfoplasmocitare
B. Deficitul vitaminei B12
C. Deficitul de fier
D. Insuficienţă renală cronică
E. Deficitul de acid folic
S 167. Diagnosticul de plasmocitom solitar se stabileşte în baza:

A. Puncţiei sternale
B. Examenului citologic ori histologic al formaţiunii tumorale
26
C. Trepanobiopsia osului iliac
D. Prezenţa celulelor plasmatice în sângele periferic
E. Analizei biochimice a sângelui
S 168. Pentru tabloul clinic a mielomului solitar este caracteristic:

A. Sindromul paraproteinemic
B.Sindromul hemoragic
C.Sindromul osteomedular
D. Sindromul anemic
E.Semnele clinice sunt determinate de localizarea focarului tumoral
S 169. Din care celule ale organismului uman se dezvoltă hemopatiile maligne:
A. Din celule epiteliale
B. Din celule blastice ale hematopiezei normale
C. Din celule hematopietice
D. Din celule hematopietice limfoide
E. Din celule hematopoietice eritrocitare
S 170. Din care celule hematopoietice se dezvoltă leucemiile:

A. Din proliferări extramedulare ale celulelor hematopoietice
B. Din celule hematopoietice ale măduvei oaselor
C. Din celule hematopoietice ale ganglionilor limfatici
D. Din celule hematopoietice ale timusului
E. Din celule hematopoietice ale splinei
S 171. Ce trebuie de luat în consideraţie pentru diferenţierea leucemiilor acute şi cornice:

A. Evoluţia clinică a leucemiilor
B. Aspectele morfologice ale substratului celular
C. Hepatosplenomegalie
D. Splenomegalie gigantic
E. Limfadenopatie generalizată
S 172. Din care celule se dezvoltă leucemiile acute:

A. Din celula precursorie a mielopoiezei
B. Din celula precursorie a limfopoiezei
C. Din celula stem
D. Din celula hematopoietică blastică
E. Din neutrofile segmentate
S 173. Din care celule se dezvoltă leucemiile cronice:

A. Din celula stem sau celule precursorii ale hematopoiezei
B. Din celule hematopoietice blastice
C. Din celule ale seriei granulocitare
D. Din celule ale seriei megacariocitare
E. Din celule ale seriei eritrocitare
27
S 174. În care condiţii leucemiile acute se transformă în leucemiile cornice:
A. După tratamentul neadecvat
B. În prezenţa statutului imunocompromis
C. La adresarea tardivă către medic
D. Nici într-o condiţie
E. În prezenţa predispunerii ereditare
S 175. Care definiţie caracterizează esenţa leucemiei acute:

A. Celulele blastice constituie substratul morphologic al leucemiei acute
B. Substratul morfologic al leucemiei acute este constituit din seria celulară granulocitară în
diferite stadia de maturizare
C. Limfocitele mature constituie substratul morfologic al leucemiei acute
D. Substratul morfologic al leucemiei acute este constituit din eritrocariocite
E. Pentru leucemia acută este caracteristic debutul acut
S 176. Care elemente celulare constituie substratul morfologic al leucemiei acute promielocitare:
A. Celulele blastice, cu macrogranulaţie abundentă, asemănătoare cu promielocite
B. Promielocite
C. Mieloblaste
D. Celule stem hematopoietice
E. Megacarioblaste
S 177. Care teorie domină actualmente în patogenia hemopatiilor maligne:

A. Teoria de „metaplazie autohtonă”
B. Teoria clonală de dezvoltare a hemopatiilor maligne
C. Mecanismul apoptozei în oncogeneza hemopatiilor maligne
D. Celulele tumorale iniţial diseminează în sistemul hematopoietic
E. În majoritatea hemopatiilor maligne celulele posedă capacitatea de diseminare şi implantare
pînă la transformarea lor tumorală
S 178. În etiologia hemopatiilor maligne este importantă:

A. Iradierea ionizantă
B. Crizele aplastice în anemiile hemolitice
C. Infecţiile bacteriene
D. Originea imună
E. Anumite medicamente (levomicetină, sulfanilamide, preparate antiinflamatoare nesteroidiene)
S 179. Care din sindroamele mai jos prezentate diferă leucemia acută de anemie aplastică:
B. Complicaţiile infecţioase
C. Sindromul hiperplastic (proliferativ)
D. Sindromul anemic
E. Sindromul de intoxicare
S 180. Numiţi tipul leucemiei acute, care se înregisterază cel mai frecvent la сopii:
A. Leucemia acută limfoblastică
B. Leucemia acută mieloblastică
28
C. Leucemia acută mielomonoblastică
D. Leucemia acută monoblastică
E. Leucemia acută eritroblastică
S 181. Numiţi tipul leucemiei acute, care se înregisterază cel mai frecvent la adulţi:
A. Leucemia acută mieloblastică
B. Leucemia acută megacarioblastică
C. Leucemia acută limfoblastică
D. Leucemia acută eritroblastică
E. Leucemia acută plasmoblastică
S 182. Care condiţii în evoluţia leucemiei acute sunt atribuite remisiunii complete:
A. Dispariţia manifestărilor clinice ale maladiei
B. Micşorarea conţinutului celulelor blastice în sângele periferic până la 5%
C. Normalizarea analizei generale a sângelui
D. Micşorarea conţinutului celulelor blastice în măduva oaselor până la 20%
E. Depistarea în măduva oaselor a celulelor blastice şi limfoide respectiv nu mai mult
de 5% şi 30%
S 183. Vindecare de leucemie acută se poate considera:

A. Remisiunea completă în decurs de 5 ani
B. Normalizarea analizei generale a sângelui în decurs de 3 luni
C. Micşorarea conţinutului celulelor blastice în măduva oaselor până la 20%
D. Remisiunea completă în decurs de 3 ani
E. Remisiunea completă în decurs de 2 ani
S 184. La care etapă a evoluţiei leucemiei acute, probabil, are loc diseminarea şi fixarea celulelor blastice
în meninge:
A. În recidiva leucemiei acute
B. În hiperleucocitoză
C. La etapele precoce ale maladiei
D. La dezvoltarea sindromului meningeal
E. În trombocitopenie profundă
S 185. Care modificări hematologice sunt caracteristice pentru leucemia acută:

A. Micşorarea concentraţiei de hemoglobină şi a numărului de eritrocite
B. Leucopenie
C. Trombocitopenie
D. Leucocitoză cu devierea leucogramei în stînga
E. Prezenţa celulelor blastice în leucogramă
S 186. Următorii factori au importanţă în etiologia leucemiilor:

A. Levomicetină (cloramfenicol)
B. Preparatele citostatice
C. Imunodeficienţa
D. Preparatele antiinflamatoare nesteroidiene
E. Agenţii toxici din grupul hidrocarburilor aromatici
29
S 187. Care celule constituie substrat al leucemiei acute:

A. Mielocite
B. Eritrocariocite
C. Megacariocite
D. Celule blastice
E. Promielocite
S 188. Care manifestări clinice pot fi observate în debutul leucemiei acute:

A. Pneumonia acută
B. Angina foliculară
C. Artralgiile, cu rigiditatea matinală a articulaţiilor, caracteristică pentru artrita reumatoidă
D. Subfebrilitatea nemotivată
E. Tabloul clinic standard lipseşte în leucemia acută
S 189. Care sindrom în leucemia acută se manifestă cu osalgii şi artralgii:

A. Sindromul anemic
C. Sindromul hemolitic
D. Sindromul de intoxicare
E. Sindromul hiperplastic
S 190. Cum se defineşte anemia în leucemia acută:

A. Anemia aplastică
C. Anemia prin deficit de acid folic
E. Anemia posthemoragică cronică
S 191. Care hemostaza este alterată în leucemia aută promielocitară:

A. Hemostaza primară
B. Hemostaza secundară
C. Hemostaza coagulantă
D. Hemostaza vasculo-trombocitară
E. Hemostaza primară şi secundară
S 192. La care din grupele de bază de anemii se referă anemia în leucemia acută:
A. Anemiile ca rezultatul distrucţiei sporite a eritrocitelor
B. Anemiile posthemoragice
C. Anemiile ca rezultatul dereglării de formare a eritrocitelor
D. Anemiile hemolitice
E. Anemiile în boli cronice
S 193. Care din hemopatii maligne se dezvoltă din celula stem a hematopoiezei:
A. Leucemia limfocitară cronică
B. Leucemia acută
30
C. Leucemia mieloidă cronică
D. Eritremia
S 194. Care din hemopatii maligne se dezvoltă din celula precursorie a mielopoiezei:
A. Mielomul multiplu
B. Macroglobulinemia Waldenstrom
C. Eritremia
D. Leucemia acută
E. Leucemia mieloidă cronică
S 195. Din care cauză leucemia acută se manifestă cu sindroamele anemic, hemoragic, proliferativ şi de
intoxicare:
A. În rezultatul substituirii hematopoiezei normale de ţesutul fibros
B. În rezultatul substituirii hematopoiezei normale de celule blastice
C. În rezultatul substituirii hematopoiezei normale de adipocite
D. În rezultatul substituirii hematopoiezei normale de cea megaloblastică
E. În rezultatul substituirii hematopoiezei normale de elemente celulare granulocitare la diferite
stadii de maturizare
S 196. Care din leucemiile acute se înregistrează mai frecvent:

A. Leucemia acută promielocitară
B. Leucemia acută eritroblastică
C. Leucemia acută mieloblastică
D. Leucemia acută megacarioblastică
E. Leucemia acută plasmablastică
S 197. Care este cea mai frecventă cauza de apariţie a sindromului hemoragic în leucemia acută:
A. Consumul excesiv de trombocite
B. Distrucţia sporită a trombocitelor de anticorpi antitrombocitari
C. Dereglarea formării trombocitelor
D. Instalarea hematopoiezei megaloblastice
E. Dezvoltarea hematopoiezei normoblastice
S 198. Care din metodele enumărate este cel mai modern în identificarea variantei leucemiei acute:
A. Studierea morfologică – medulograma
B. Investigaţia citochimică
C. Imunofenotiparea leucemiilor acute
D. Trepanobiopsia măduvei oaselor
E. Puncţia sternală
S 199. Care preparate se urilizează pentru inducţia remisiunii în leucemia acută promielocitară:
A. Vincristina
B. Doxorubicina
C. Programul “2 + 5”
D. Prednizolona
E. Derivaţii acidului retimoic în asociere cu programul “3 + 7”
31
S 200. Care din manifestările enumărate diferă leucemia acută de leucemie cronică:
A. Debutul acut
B. Mărirea ganglionilor limfatici periferici
C. Hepatomegalia şi splenomegalia
D. Debutul insidious şi evoluţia latentă
E. Substratul morphologic al tumorii
C 201. Numiţi anemiile din grupul de anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor:
A. Anemia metaplastică
B. Anemiile în boli cronice
C. Talasemia
D. Maladia Marchiafava-Micheli
E. Acantocitoza ereditată
Răspunsul corect: 201 – A, B
C 202. Numiţi indicaţiile pentru administrarea parenterală a preparatelor de fier:

B. Meno-, metroragii abundente
C. Rezecţia sectorului iniţial al intestinului subţire
D. Intoleranţa preparatelor de fier pe cale orală
E. Necesitatea sporită a fierului
Răspunsul corect: 202 – C, D
C 203. Care două proteine în sucul gastric participă în metabolismul vitaminei B12:
A. Tripsina
B. Acid clorhidric
C. Proteina „R”
D. Factorul Castle
E. Feritina
C 204. În care situaţii de dezvoltare a anemiei B12-deficitare există mecanismul de concurenţă de

folosire a vitaminei B12:
B. Rezecţia vastă a ileonului
C. Sindromul Immerslund-Gräsbeck
D. Infestare cu botriocefal
E. Sindromul „ansei oarbe”
Răspunsul corect: 204 – D, E
C 205. Apariţia anemiei fierodeficitare ar putea fi cauzată de:

A. Hernia hiatală
B. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
C. Infestarea cu botriocefal
D. Cancer gastric
E.Insuficienţa factorului Castle intrinsec
Răspunsul corect: 205 – A, D
C 206. Sindroamele de bază în clinica anemiei fierodeficitare sunt:

A. Sindromul anemic
32
C. Sindromul proliferativ
D. Sindromul hemoragic
E.Sindromul sideropenic
Răspunsul corect: 206 – A, E
C 207. În patogenia anemiei fierodeficitare au loc:

A. Dereglarea sintezei hemoglobinei
B. Dereglări ale sintezei ADN şi ARN
C. Dereglarea metabolismului celular
E.Infestarea cu botriocefal
Răspunsul corect: 207 – A, C
C 208. Care anemii se dezvoltă prin dereglări de formare a eritrocitelor:

A. Eritroblastopenia
C. Anemia prin deficit de acid folic
D. Ovalocitoza ereditară
E. Anemia falciformă
Răspunsul corect: 208 – B, C
C 209. Care anemii se dezvoltă prin dereglări de formare a eritrocitelor:

A. Anemia B12-deficitare
B. Anemia renală
C. Maladia Marchiafava-Micheli
D. Talasemia
E. Eritroblastopenia
C 210. La care categorii de populaţie se dezvoltă mai frecvent anemia fierodeficitară ca rezultat al
conţinutului insuficient de fier în produsele alimentare consumate:
A. În perioada sarcinei şi lactaţiei
B. La copiii în vârstă până la un an
C. La persoanele în vârstă, când timp îndelungat consumă preponderent lactate sau respectă
dieta vegetariană
E.În perioada de adolescenţă
C 211. În patogenia anemiei aplastice rolul principal îl ocupă:

A. Anomalii cantitative ori calitative ale celulelor stem
B. Dereglări al sintezei ADN şi ARN
C. Patologia micromediului hemopoietic
D. Gena himerică BCR – ABL dereglează adezivitatea celulelor seriei granulocitare de
stroma măduvei oaselor
E. Creşterea nuvelului de acid metilmalonic
C 212. În care anemii este prezentă hemopoeza megaloblastică:

B.Anemia prin deficit de acid folic
C.Anemia fierodeficitară
33
D. Anemia B12-deficitară
E.Anemia renală
Răspunsul corect: 212 – B, D
C 213. Cele mai frecvente cauze de deces în anemia aplastică sunt:

A. Hemoragii cerebrale
B. Infarcte splenice
C. Hemosideroza posttransfuzională
D. Complicaţii infecţioase
E.Boala tromboembolică
C 214. Numiţi cauzele dezvoltării anemiei fierodeficitare la gravide:

A. Deficitul de fier prelatent sau latent până la sarcină
B. Cerinţe crescute ale organismului în fier, care depăşesc posibilirăţile fiziologice
de absorbţie a fierului în tractul digestiv
C. Dereglarea secreţiei factorului Castle
D. Insuficienţă secretorie pancreatică severă
C 215. La studierea morfologică a eritrocitelor în anemia B12-deficitară se observă:

A. Eritrocite normocitare
B. Eritrocite hipocrome şi microcitare
C. Eritrocite hipercrome
D. Eritrocite “de tras în ţintă”
E.Eritrocite megalocite
Răspunsul corect: 215 – C, E
C 216. Care din afirmaţiile următoare, referitor la anemia B12-deficitară, sunt corecte:
A. Numărul reticulocitelor crescut
B. Diametrul eritrocitelor mediu este între 7 şi 8μ
C. Numărul crescut al plăcuţelor sanguine în sângele periferic
D. Are loc hemopoeza megaloblastică
E. Micşorarea moderată a numărului de leucocite şi trombocite
C 217. Metoda de bază de tratament al anemiei fierodeficitare constă în:

A. Transfuzii de concentrat eritrocitar
B. Administrarea preparatelor de fier peroral
C. Administrarea preparatelor de fier parenteral (după indicaţii absolute)
D. Administrarea concomitentă a vitaminelor grupei ”B”, inclusiv vitaminei B12
E. Vindecarea poate fi obţinută cu produsele alimentare
C 218. Numiţi criteriile de eficacitate în tratamentul anemiei fierodeficitare:

A. Normalizarea conţinutului hemoglobinei şi a numărului de eritrocite peste 1-2 săptămâni
B. Reticulocitoza la a 5-a – 7-a zi
C. Reticulocitoza la a 7-a – 10-a zi
D. Dispariţia simptomelor de sideropenie (peste 2-3 săptămâni)
E.Normalizarea conţinutului de feritină peste 4 luni
34
A. Nivelul hemoglobinei de 50 g/l şi mai jos
B. Enterita cronică
C. Sindromul de malabsorbţie
D. Necesităţi sporite
E.Sindromul Immerslund-Gräsbeck
C 220. Specific pentru anemia B12-deficitară sunt:

A. „Koilonichia”
B. Sindromul Plummer-Vinson
C. Glosita Hunter
D. Sindromul gastroenterologic
E. Sindromul sideropenic
C 221. Originea celulelor tumorale Şternberg-Reed este:

A. În 80% din cazuri din limfocitele B
B. În 100% din cazuri din limfocitele B
C. În 20% din cazuri din limfocitele T
D. În 80% din cazuri din limfocitele T
E. În 20% din cazuri din limfocitele B
C 222. Markerii imunohistochimici specifici ai celulelor tumorale Şternberg-Reed sunt:

A. CD34
B. CD10
C. CD30
D. CD15
E. CD23
C 223. Pentru hiperplazie reactivă a ganglionilor limfatici este caracteristic:

A. Afectarea consecutivă a ganglionilor limfatici în zona primară
B. Consecutivitatea de afectare a ganglionilor limfatici în zona primară lipseşte
C. Ganglionii limfatici se măresc concomitent într-o zonă sau mai multe zone anatomice
D. Extinderea consecutivă în alte zone de ganglioni limfatici
E.Sindromul anemic
C 224. Manifestările clinice ale limfomului Hodgkin sunt în funcţie de:

A. Hemogramă
B. Medulogramă
C. Localizarea focarului tumoral
D. Gradul de răspândire a procesului tumoral
E. Tratamentul efectuat
C 225. În limfomul Hodgkin simptomele de intoxicare generală includ:

B. Sindromul anemic
D. Febra mai înaltă de 380
35
E.Transpiraţie nocturnă pronunţată
C 226. Semnele biologice de activitate a limfomului Hodgkin sunt:

A. VSH > 30 mm/oră
B. Numărul leucocitelor > 20,0·109/l
C. Numărul trombocitelor < 150,0·109/l
D. Hiperfibrinogemia (> 5 g/l)
E. Conţinutul hemoglobinei < 90 g/l
C 227. Care sunt factorii care se reflectă negativ asupra prognosticului în limfomul Hodgkin:
A. Afectarea unei singure zone de ganglioni limfatici
B. Vârsta > 50 de ani
C. Vârsta < 50 de ani
D. VSH < 30 mm/oră
E. Lărgirea umbrei mediastinului din contul măririi ganglionilor limfatici mai mult decât
⅓ din diametrul cutiei toracice (indexul mediastinal-toracal > 0,35)
Răspunsul corect: 227 – B, E
C 228. În limfomul Hodgkin cel mai frecvent primul focar tumoral apare în ganglionii limfatici:
A. Cervicali
B. Supraclaviculari
C. Axilari
D. Inghinali
E. Abdominali
C 229. În care grupuri de ganglionii limfatici limfomul Hodgkin se dezvoltă rar:

A. Abdominali
B. Cervicali
C. Supraclaviculari
D. Inghinali
E. Cervico-supraclaviculari
C 230. Care variante morfologice se întâlnesc mai frecvent în limfomul Hodgkin:

A. Nodulară cu predominare limfoidă
B. Predominare limfoidă
C. Scleroză nodulară
D. Mixt celulară
E. Depleţie limfoidă
C 231. Factori de prognostic nefavorabil în limfoamele non-Hodgkin sunt:

A. Prezenţa unui singur focar
B. VSH < 20 mm/oră
C. Stadiul III şi IV ale limfomului non-Hodgkin
D. Afectarea măduvei oaselor
E. Lipsa afectării măduvei oaselor
C 232. Variantele morfologice ale limfoamelor non-Hodgkin indolente sunt:

36
A. Limfomul Burkitt
B. Limfomul difuz cu celulă mare B
C. Limfomul folicular, gradul I şi II
D. Limfomul anaplazic
E.Limfomul din celulele zonei marginale
C 233. Variantele morfologice ale limfoamelor non-Hodgkin agresive sunt:

A. Limfomul difuz cu celulă mare B
B. Limfomul Burkitt
C. Limfomul limfocitar din limfocite mici
D. Limfomul din celulele zonei marginale
E.Limfomul folicular, gradul I
C 234. În leucemia mieloidă cronică gena himerică BCR-ABL produce următoarele schimbări
în activitatea celulelor:
A. Micşorarea activităţii mitogene a celulelor
B. Creşterea activităţii mitogene a celulelor
C. Inhibarea apoptozei
D. Creşterea apoptozei
E.Micşorarea activităţii tirozinkinazei
C 235. În leucemia mieloidă cronică infarcte în splină pot fi cauzate de:

A. Anemie
B. Trombocitopenie
C. Leucocitoză înaltă
D. Leucopenie
E.Hipertrombocitoză
C 236. Care din următoarele se întâlnesc în faza de accelerare a leucemiei mieloide cronice:
A. Limfocitoza
B. Monocitoza
C. Febra nemotivată de infecţie
D. Osalgii
E.Majorarea proteinei generale
C 237. In faza cronică tardivă se pot dezvolta următoarele complicaţii cauzate hiperleucocitoză:
A. Anemie
B. Trombocitopenie
D. Infarct splenic
E.Tromboze la nivelul vaselor mici (retiniene, corp cavernos)
C 238. Trombocitopenii ca rezultat al consumării excesive a trombocitelor se constată în:

A. Anemie aplastică
B. Hemopatii maligne
C. Sindromul de coagulare intravasculară diseminată (sindromul CID)
37
E. Tromboze masive
C 239. In medulograma pacienţilor cu trombocitopenie autoimună idiopatică se constată:

A. Majorarea numărului de megacariocite
B. Celulele blastice mai mult de 30%
C. Lipsa trombocitelor în jurul megacariocitelor
D. Măduva oaselor este săracă în celule
E.Reducerea seriei eritrocitare
C 240. Tratamentul de bază al trombocitopeniei autoimune include administrarea:

A. Preparatelor antiinflamatorii nesteroidiene
B. Corticosteroizilor
C. Crioplasmei
D. Splenectomie
E. Concentrate ale factorilor de coagulare
C 241. Tabloul clinic la pacienţii cu boala von Willebrand se manifestă:

A. Prin hemoragii de tip microcircular
B. Mărirea ficatului
C. Splenomegalie
D. Hematoame şi hemartroze
E. Teleanjiectazii pe piele
C 242. Referitor la trombocitopenia autoimună sunt corecte afirmaţiile:

A. Se întâlnesc mai frecvent la femei
B. Este dereglată hemostaza secundară
C. Deosebim forme idiopatice şi simptomatice
D. Timpul de coagulare Lee-White este prelungit
E. Trombocitele sunt în limitele normei
C 243. Tratamentul maladiei Rendu-Osler include:

A. Administrarea corticosteroizilor
B. Substituţia factorului deficitar de coagulare
C. Efectuarea splenectomiei
D. Efectuarea măsurilor locale de hemostază
E. Tratamentul anemiei fierodeficitare posthemoragice
C 244. Modificările de laborator în favoarea diagnosticului de boala Rendu-Osler sunt:

A. În analiza generală a sângelui se observă pancitopenie
B. În formula leucocitară se depistează neutropenie, limfocitoză
C. Analiza sângelui periferic este în limitele normei
D. În hemogramă se depistează celule blastice
E. Se poate dezvolta anemia fierodeficitară posthemoragică
C 245. In analiza sângelui periferic în trombocitopenie autoimună se depistrează:

A. Scăderea numărului de trombocite
38
B. Anemie ca rezultat al hemoragiilor repetate
C. Limfocitoză
D. Limfopenie
E.Celule blastice
C 246. Tabloul clinic al trombocitopeniei autoimune se caracterizează prin:

A. Prezenţa teleanjiectaziilor pe piele
B. Hepatomegalie
C. Mărirea ganglionilor limfatici periferici
D. În 30% cazuri splenomegalie moderată
E. Echimoze şi peteşii pe piele şi mucoase
C 247. Referitor la trombocitopenia autoimună sunt corecte afirmaţiile:

A. Este una din cele mai frecvente vazopatii
B. Splenectomia asigură vindecare în 86-96% din cazuri
C. Frecvent se dezvoltă hematoame şi hemartroze
D. Tratamentul de bază include administrarea corticosteroizilor
E. Tratamentul transfuzional cu crioplasmă este optimal
C 248. Modificările de laborator în favoarea diagnosticului de hemofilie sunt:

A. Majorarea testului de autocoagulare
B. Majorarea timpului de sângerare
C. Prelungirea timpului de coagulare după Lee-White
D. Micşorarea numărului de trombocite
E.Dereglarea procesului de agregare şi adezivitate a trombocitelor
C 249. Pentru leucemia limfocitară cronică sunt corecte afirmaţiile:

A. Leucocitele pot atinge cifra de câteva sute de mii
B. Limfocitoza crete până la 80-90%
C. Prezintă un proces mieloproliferativ
D. Mai frecvent se îmbolnăvesc persoanele în vârstă tânără
E. Substratul morfologic îl constituie celulele blastice
C 250. Stadiul terminal al leucemiei limfocitare cronice se caracterizează prin:

A. Frecvent are loc criza blastică
B. Ficatul şi splina sunt de dimensiuni normle
C. Frecvent se dezvoltă sarcomatizarea procesului tumoral
D. Ganglionii limfatici nu sunt măriţi
E. Pierdere ponderală până la caşecsie
C 251. Anemia în leucemia limfocitară cronică este cauzată de:

A. Metaplazia limfoidă a măduvei oaselor
B. Poate fi de origine autoimună hemolitică
C. Insuficienţă renală
D. Dezvoltarea deficitului de fier
E. Deficitului vitaminei B12
39
C 252. Trombocitopenia în leucemia limfocitară cronică este cauzată de:
A. Deficitul acidului folic
B. Metaplazia limfoidă a măduvei oaselor
C. Origine autoimună
D. Insuficienţă renală
E. Hepatomegalie
C 253. Modificările în sângele periferic pentru leucemia limfocitară cronică sunt:

A. Leucopenie
B. Monocitoză
C. Leucocitoză
D. Limfocitoză
E. Eozinofilie
C 254. În tratamentul leucemiei limfocitare cronice se utilizează:

A. Leukeran
B. Prednisolon
C. L-asparaginaza
D. Citozar
E. Mielosan
C 255. Pentru tratamentul leucemiei limfocitare cronice se utilizează:

A. Myleran
B. Hidroxyurea
C. Gleevec
D. Fludarabin
E. Mabthera
C 256. În leucemie limfocitară cronică splenectomia este indicată:

A. În stadiul iniţial al maladiei
B. În complicaţii autoimune recidivante
C. În stadiul manifestărilor clinico-hematologie desfăurate
D. În situaţiile de hipersplenism
E. În stadiul terminal
C 257. Complicaţiile cele mai frecvente în leucemia limfocitară cronică sunt:

A. Sindromul CID
B. Complicaţii cu tromboze
C. Dezvoltarea sindromului neurologic
D. Complicaţiile infecţioase
E. Complicaţii autoimune
C 258. Eritremia este:

A. O variantă a leucemiei acute
B. Tumoare limfoproliferativă
C. Tumoare mieloproliferativă
40
D. O patologie policlonală
E. O patologie monoclonală
C 259. Sindromul de pletoră se dezvoltă ca rezultat al:

A. Hiperviscozităţii sângelui
B. Micşorării hematocritului
C. Majorării volumului de sânge circulator
D. Micşorării volumului de sânge circulator
E. Tuturor celor enumerate
C 260. Pentru stadiul iniţial al trombocitemiei esenţiale este caracteristic:

A. Bolnavii sunt asimptomatici
B. Bolnavii prezintă febră, splenomegalie
C. Trombocitoză < 400,0·109/l
D. Anemie
E. Leucopenie
C 261. Scopul tratamentului în trombocitemia esenţială este:

A. Profilaxia infecţiilor
B. Normalizarea numărului de trombocite
C. Profilaxia trombozelor
D. Profilaxia hemoragiilor
E. Micşorarea splenomegaliei
C 262. În stadiul I al eritremiei depistăm:

A. Splenomegalie gigantă
B. Valorile Hb 160-170 g/l
C. Valorile Hb >170 g/l
D. Splina nu se palpează
E. Complicaţiile trombotice sunt frecvente
C 263. Sindromul pletoric este condiţionat de:

A. Majorarea viscozităţii sângelui
B. Micşorarea viscozităţii sângelui
C. Hematocritul majorat
D. Hematocritul micşorat
E. Hematocritul nu se modifică
C 264. Stadiul I al eritremiei se mai numeşte şi:

A. Stadiul iniţial
B. Stadiul eritremiei propriu-zis
C. Stadiul de eritrocitoză
D. Pletoră moderată
E. Stadiul anemic
C 265. Tratamentul aplicat în stadiul I al eritremiei este:

41
A. Polichimioterapie
B. Consum masiv de lichide
C. Exfuzii de sânge
D. Eritrocitofereză
E. Donaţii de sânge
C 266. Diagnosticul diferenţial dintre eritrocitoze şi eritremie se face prin:

A. Cercetarea punctatului medular
B. Trepanobiopsie
C. Hemogramă
D. Probele biochimice
E. Electrocardiogramă
C 267. Stadiul III al eritremiei se mai numeşte şi:

A. Eritremie propriu-zis
B. Sarcomatizare
C. Blasttransformare
D. Stadiul anemic
E. Stadiul mielofibrozei posteritremice
C 268. Pe parcursul şedinţelor de flebotomie pacientului se indică:

A. Dezagregante
B. Anticoagulante
C. Antacide
D. Diuretice
E.Crioplasmă
C 269. Trombocitemia esenţială este o:

A. Hemopatie malignă
B. Leucemie cronică limfoproliferativă
C. Leucemie mieloproliferativă
D. Trombocitoză reactivă
E. Leucemie acută megacarioblastică
C 270. Eritromelalgia este constatată în:

A. Eritroleucemie M6
B. Triholeucemie
C. Eritremie
D. Eritrocitoză
E. În toate cele enumerate
C 271. Durata de viaţă a eritrocitelor în eritremie este:

A. Este una obişnuită
B. Se măreşte
C. Se scurtează
D. Este de aproximativ 120 zile
E. Este mai mare de 120 zile
42
C 272. Flebotomiile influenţează:

A. Numărul eritrocitelor
B. Numărul leucocitelor
C. Numărul trombocitelor
D. Hematocritul
E. Toate cele enumerate
C 273. Modificările în sângele periferic pentru ovalocitoza ereditară sunt:

A. Leucopenia
B. Anemia însoţită de reticulocitoză
C. Trombocitopenia
D. Ovalocite
E. Limfocitoză
C 274. La pacienţii cu acantocitoza ereditară de rând cu simptoamele de hemoliză se depistrează:

A. Semne de afecţiune neurologică pronunţată
C. Retinita pigmentară
E. Majorarea trigliceridelor în plasmă
C 275. Diagnosticul de acantocitoză ereditară se stabileşte în baza:

A. Sindromului neurologic
B. Sindromului hemolitic
C. Prezenţei acantocitelor în cantitate 25-50% pe frotiul sângelui periferic
D. Sindromului hemoragic
E. Hipercolesterolemiei
C 276. Specific pentru anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald sunt:

A. Testul Coombs indirect
B. Testul Coombs direct
C. Testul Ham
E. Proba de agregare-hemaglutinare
C 277. Eficacitatea tratamentului cu prednisolon al anemiei hemolitice cu anticorpi împotriva

eritrocariocitelor se manifestă prin:
A. Restabilirea ţesutului eritroid al măduvei oaselor
B. Apariţia reticulocitozei
C. Normalizarea numărului de trombocite
D. Dispariţia icterului
E. Normalizarea bilirubinei
C 278. În mielomul multiplu osteodistrucţia mai frecvent afectează:

A. Părţile distale ale oaselor femurale
43
B. Vertebrele cu dezvoltarea fracturilor compresionale
C. Coastele cu fracturi patologice
D. Părţile distale ale oaselor humerale
E. Oasele antibraţului
C 279. Diagnosticul de mielom multiplu se confirmă dacă în punctatul sternal se depistează

infiltraţia cu celule plasmatice care:
A. Depăşesc 10% în cazurile cu prezenţa osteodistrucţiei
B. Constituie 5% şi este prezentă osteodistrucţia
C. Depăşesc 20% în lipsa osteodistrucţiei
D. Constituie 15% în lipsa osteodistrucţiei
E. Constituie 10% în lipsa osteodistrucţiei
C 280. La baza dezvoltării nefropatiei mielomice se află:

A. Hiperparaproteinemia
B. Nefrolitiaza
C. Hematuria
D. Hiperviscozitatea
E.Hidronefroza
C 281. Pentru plasmocitom solitar sunt corecte afirmaţiile:

A. Se dezvoltă din celule limfoide situate extramedular
B. Se dezvoltă din celule plasmocitare situate extramedular
C. Primar se afectează măduva oaselor
D. Proces osteodistructiv pronunţat
E. Focarul tumoral este situat extramedular
C 282. În macroglobulinemia Waldenstrom sunt corecte afirmaţiile:

A. Frecvent este prezentă splenohepatomegalia
B. Frecvent se afectează oasele
C. Este frecventă infiltraţia specifică a plămânilor
D. O parte din semnele clinice sunt consecinţa viscozităţii majorate a sângelui
E. Nivelul majorat al IgG
C 283. Care din manifestările enumărate diferă leucemia acută de anemie aplastică:
D. Hepatomegalia şi splenomegalia
E. Icter
C 284. Care variante ale leucemiei acute se caracterizează prin apariţia leucemidelor cutanate şi
subcutanate, asociate de hiperleucocitoză:
A. Leucemia acută eritroblastică
B. Leucemia acută megacarioblastică
C. Leucemia acută plasmablastică
D. Leucemia acută monoblastică
44
E. Leucemia acută mielomonoblastică
C 285. Factorii importanţi în etiologia hemopatiilor maligne sunt:

A. Predispunerea ereditară
B. Preparatele antiinflamatoare nesteroidiene
C. Mutagenii virali
D. Crizele aplastice în anemiile hemolitice
E. Levamizolul
C 286. Care hemostaza, de regulă, suferă în leucemiile acute:

A. Hemostaza primară
B. Hemostaza secundară
C. Hemostaza primară şi secundară
D. Sistemul de coagulare
E. Hemostaza trombocito-vasculară
Răspunsul corect: 286 – A, E
C 287. Care anemii se pot dezvolta în leucemia eritroblastică acută:

A. Anemia posthemoragică cronică
B. Anemia metaplastică
C. Anemia hemolitică autoimună
D. Anemia vitamin B12-deficitară
E. Anemia aplastică
C 288. Care reacţii citochimice se utilizează pentru identificarea leucemiei acute mieloblastice:
A. La lipide
B. La peroxidază
C. La glicogen (PAS-reacţia)
D. La esterază nespecifică inhibată de fluorura de sodiu
E. La mucopolizaharide sulfurice acide
C 289. Ca factorii etiologici în hemopatiile maligne pot servi:

A. Virusul hepatitei C
B. Mutageni chimici (preparatele citostatice)
C. Iradierea ionizantă
D. Deficitul fermentului G-6-PD
C 290. Care hemopatii maligne se dezvoltă din celula precursorie a B-limfopoiezei:

A. Leucemia acută
B. Leucemia mieloidă cronică
C. Macroglobulinemia Waldenstrom
D. Mielomul multiplu
E. Eritremia
C 291. Sindromul hemoragic în leucemia acută se manifestă mai des prin:

A. Hemartroze
45
B. Hematome
C. Hemoragie gastrointestinală
D. Ictus hemoragic
E. Creşterea timpului de coagulare Lee-White
C 292. Care este caracterul anemiei în leucemia acută:

A. Normocitară
B. Macrocitară
C. Microcitară
D. Normocromă
E. Hipocromă
C 293. În leucemia acută mielomonoblastică în inducerea remisiunii se utilizează:

A. Totema
B. Citarabina
C. Doxorubicina
D. Vincristina
E. Chlorambucilul
C 294. Leucemia acută se manifestă prin:

A. Hemopoieza normoblastică
B. Hemopoieza megaloblastică
C. Substituirea hematopoiezei normale cu celule blastice
D. Trombocitopenie
E. Substituirea hemopoiezei normale cu celule canceroase
C 295. Pentru leucemia acută este caracteristic:

A. Picioarele de „vată”
B. Sindromul Rossolimo-Behterev
C. Sindromul de intoxicare
E. Sindromul pletoric
C 296. În leucemia acută în sîngele periferic se depistează:

A. Creşterea concentraţiei de hemoglobină
B. Creşterea numărului de eritrocite
C. Leucopenia
D. Numărul de trombocite este totdeauna în limitele normei
E. Leucocitoza
C 297. În diagnosticul diferenţial al leucemiei acute cu metastaze de cancer în măduva oaselor au

importanţă:
A. Studierea medulogramei
B. Studierea trepanobioptatului măduvei oaselor
C. Sindromul anemic
E. Sindromul de intoxicare
46
C 298. Numiţi stadiile evolutive ale deficitului de fier:

A. Deficit prelatent
B. Micşorarea conţinutului de hemoglobină până la 90 g/l
C. Micşorarea concentraţiei de feritină
D. Deficitul latent
E. Stadiul anemic
Răspunsul corect: 298 – A, D, E
C 299. Pentru anemia B12-deficitară sunt caracteristice următoarele sindroame:

A. Sindromul anemic
B. Sindromul sideropenic
D. Sindromul gastroenterologic
C 300. În diagnosticul diferenţial al anemiei B12-deficitară şi anemiei aplastice au însemnătate:

A. Sindromul neurologic
B. Hemopoeza megaloblastică
C. Substituirea hemopoezei normale cu celule adipoase
D. Microcitoza şi hipocromia eritrocitelor
E. Substituirea hemopoezei normale cu celule blastice
Răspunsul corect: 300 – A, B, C
C 301. În tratamentul anemiei aplastice se utilizează:

A. Tratamentul transfuzional substituitiv cu componenţi ai sângelui
B. Splenectomia
C. Vincristin
D. Preparate de fier
E.Ciclosporina A
Răspunsul corect: 301 – A, B, E
C 302. Pentru anemia prin deficit de acid folic sunt corecte următoarele afirmaţii:
A. În analiza generală a sângelui periferic este tendinţa spre pancitopenie
B. Prezenţa sindromului anemic
C. Prezenţa sindromului gastroenterologic
D. Prezenţa sindromului neurologic
E. Prezenţa hemopoezei normoblastice
C 303. Modificările morfologice, care pot fi întâlnite în anemia prin deficit de acid folic sunt:
A. Anizocitoza şi poichilocitoza eritrocitelor
B. Microcitoza şi hipocromia eritrocitelor
C. Macrocitoza şi hipercromia eritrocitelor
E. Hipersegmentarea nucleelor eritrocitelor
Răspunsul corect: 303 – A, C, E
C 304. În tabloul clinic al anemiei aplastice au loc următoarele sindroame:

47
C. Complicaţii infecţioase
D. Sindromul anemic
Răspunsul corect: 304 – B, C, D
C 305. Care din sindroamele enumerate sunt caracteristice pentru anemia fierodeficitară:
D. Sindromul anemic
E. Hipocromia şi microcitoza eritrocitelor
C 306. Numiţi anemiile din grupul de anemii prin dereglări de formarea eritrocitelor:
A. Talasemia
B. Maladia Marchiafava-Micheli
C. Anemia B12-deficitare
Răspunsul corect: 306 – C, D, E
C 307. În dezvoltarea anemiei în boli cronice au însemnătate:

A. Deficit relativ de fier (o redistribiure a ionilor de fier prin depozitarea lor în ţesuturi)
B. Micşorarea moderată a duratei vieţii eritrocitelor
C. Depistarea insuficienţei relative a măduvei oaselor (scăzut nivelul eritropoetinei)
D. Majorarea nivelului eritropoietinei
E. Hemopoieza normală substituită cu celule blastice
C 308. În dezvoltarea anemiei aplastice pot interveni următorii factori:

A. Acţiunea chimiopreparatelor antitumorale
B. Iradierea ionizantă
C. Substituirea hemopoiezei normale cu celule blastice
D. Substituirea hemopoiezei normale cu celule canceroase
E. Substituirea hemopoiezei normale cu celule adipoase
C 309. Numiţi anemiile din grupul de anemii prin dereglări de formarea eritrocitelor:
A. Anemia metaplastică
B. Anemia în boli cronice
C. Siclemia
D. Hemoglobinoza S
E. Anemia renală
C 310. Pentru anemia fierodeficitară sunt specifice:

A. Glosita Hanter
B. “Pica chlorotica”
C. Sindromul Plummer-Vinson
D. ”Koilonichia”
E. Eritropoieză neefectivă
48
C 311. Numiţi criteriile de eficacitate în tratamentul anemiei fierodeficitare:
A. Normalizarea conţinutului hemoglobinei şi a numărului de eritrocite peste 1-2 săptămâni
B. Apariţia eritrocitelor săturate cu hemoglobina şi de dimensiuni obişnuite
C. Retitulocitoza la a 7-a–10-a zi
D. Normalizarea nivelului de feritină peste 2 luni
E. Dispariţia sindromului sideropenic
Răspunsul corect: 311 – B, C, E
C 312. În manifestarea anemiei fierodeficitare pot interveni următoarele sindroame:

A. Sindromul Immerslund-Gräsbeck
B. ”Koilonichia”
C. Sindromul Plummer-Vinson
E. “Pica chlorotica”
C 313. Care din indicii enumeraţi corespund anemiei prin deficit de acid folic:
A. Creşterea nivelului bilirubinei totale pe contul fracţiei libere
B. Creşterea nivelului acidului metilmalonic
C. Prezenţa hemopoezei megaloblastice
E. Paloarea tegumentelor cu nuanţă icterică (culoarea ceroasă)
C 314. Care din următoarele simptoame ne ajută să efectuăm diagnosticul diferenţial dintre anemia
aplastică şi leucemia acută:
A. Hepatomegalia
B. Splenomegalia
D. Limfadenopatia
E. Sindromul anemic
Răspunsul corect: 314 – A, B, D
C 315. Care din următorii parametri în analiza generală a sângelui corespund diagnosticului
anemiei aplastice:
A. Eritrocite - megalocite
B. Leucopenia
C. Limfocitoză în leucogramă
D. Prezenţa celulelor blastice
E. Eritrocite - normocite
C 316. Care din următorii parametri în analiza generală a sângelui corespund diagnosticului
anemiei B12-deficitare:
A. Hipocromia eritrocitelor
B. Hipercromia eritrocitelor
C. Retitulocitoza
D. Hipersegmentarea nucleelor neutrofilelor
E. Inele Kebot, corpusculi Jolly
Răspunsul corect: 316 – B, D, E
C 317. Modificările morfologice, care pot fi întâlnite în anemia fierodeficitară:

A. Eritrocite - microcite
49
B. Eritrocite - micrsferocite
C. Eritrocite - inelare
E. Eritrocite hipocrome
C 318. Semnele biologice în limfomul Hodgkin sunt:

A. VSH > 30 mm/oră
B. VSH < 30 mm/oră
C. α2-hiperglobulinemia (> 10 g/l)
D. Hiperfibrinogemia (> 5 g/l)
E. Leucocitoza > 10,0·109/l
Răspunsul corect: 318 – A, C, D
C 319. Factorii care se reflectă negativ asupra prognosticului în limfomul Hodgkin sunt:
A. Vârsta < 50 de ani
B. Vârsta > 50 de ani
C. VSH < 50 mm/oră
D. VSH > 50 mm/oră
E. Afectarea a 4 şi mai multe regiuni de ganglioni limfatici
C 320. Pentru limfomul Hodgkin sunt corecte afirmaţiile:

A. Cel mai frecvent primul focar tumoral apare în ganglionii limfatici inghinali
B. Foarte rar debutul limfomului Hodgkin are loc în ganglionii limfatici cervicali
C. Limfomul Hodgkin primar se dezvoltă în ganglionii limfatici cervicali în 50% cazuri
D. Debutul limfomului Hodgkin în mediastin are loc în 10% cazuri
E. În 95-98% din cazuri focarul primar al limfomului Hodgkin se dezvoltă în ganglionii limfatici

A. Ganglionii limfatici afectaţi sunt indolori şi neaderenţi la ţesuturile adiacente
B. Foarte rar primul focar se dezvoltă în inelul limfatic Waldeyer
C. Debutul limfomului Hodgkin în ganglionii limfatici supraclaviculari are loc în 25% cazuri
D. Frecvent limfomul Hodgkin se dezvoltă extranodal
E. Stadiul III B şi IV indică la o evoluţie favorabilă a limfomului Hodgkin

A. Prezenţa simptoamelor de intoxicare generală presupune un prognostic nefavorabil
B. Prezenţa simptoamelor de intoxicare generală presupune un prognostic favorabil
C. Prezenţa simptoamelor de intoxicare generală presupune o evoluţie mai agresivă a
limfomului Hodgkin
D. Simptomelor de intoxicare generală se întâlnesc mai frecvent în stadiile III şi IV
E. Simptomelor de intoxicare generală se întâlnesc mai frecvent în stadiile I şi II

A. Afectarea măduvei oaselor se confirmă prin trepanobiopsie cu cercetarea histologică a
măduvei oaselor
B. Afectarea măduvei oaselor se confirmă prin analiza generală a sângelui
C. Dezvoltarea pancitopeniei neadecvate tratamentului este suspectă pentru prezenţa
metastazelor limfomului Hodgkin în măduva oaselor
50
D. Creşterea VSH este specifică pentru limfomul Hodgkin
E. Modificări specifice în analiza generală a sângelui în limfomul Hodgkin nu sunt
C 324. Manifestările clinice ale limfoamelor non-Hodgkin sunt în funcţie de:

A. Localizarea primară a focarului tumoral
B. Gradul de răspândire a procesului tumoral
C. Varianta morfologică
D. Nivelul feritinei
E. Activitatea fosfotazei alcaline
C 325. Pentru limfoamele non-Hodgkin sunt corecte afirmaţiile:

A. Cel mai frecvent primar sunt afectaţi ganglionii limfatici
B. Frecvent primar este afectat ţesutul pulmonar
C. Rar primar este afectat inelul limfatic Waldeyer
D. Predomină afectarea primară a ganglionilor limfatici periferici
E. Rar LNH se dezvoltă primar în sistemul nervos central

A. Rar limfoamele non-Hodgkin se dezvoltă extranodal
B. Limfoamele non-Hodgkin frecvent se dezvoltă extranodal
C. Una din localizările primare extranodale frecvent întâlnite este inelul limfatic Waldeyer
D. Dintre diferite compartimente ale inelului Waldeyer la adulţi predomină afectarea primară
a amigdalelor palatine
E. Frecvent este afectată amigdala lingvală
C 327. Pentru limfoamele non-Hodgkin cu afectarea primară a tractului gastrointestinal la adulţi sunt
corecte afirmaţiile:
A. Cel mai frecvent primar este afectat stomacul
B. Rar primar este afectat stomacul
C. Rar primar este afectat intestinul subţire
D. Rar primar este afectat colonul
E. Frecvent este afectat primar esofagul
C 328. Pentru limfoamele non-Hodgkin la copii sunt corecte afirmaţiile:

A. Frecvent primar este afectată splina
B. Frecvent primar este afectată regiunea ileocecală a intestinului
C. Dintre diferite compartimente ale inelului limfatic Waldeyer mai frecvent este afectată
amigdala nazofaringiană
D. Frecvent primar este afectat stomacul
E. Se dezvoltă limfoamele non-Hodgkin agresive

A. In limfoamele non-Hodgkin lienale predomină variantele indolente
B. In limfoamele non-Hodgkin lienale predomină variantele agresive
C. In limfoamele non-Hodgkin mediastinale predomină variantele indolente
D. In limfoamele non-Hodgkin mediastinale predomină variantele agresive
E. In limfoamele non-Hodgkin lienale frecvent are loc afectarea măduvei oaselor
51
C 330. Interesarea măduvei oaselor în limfoamele non-Hodgkin mai frecvent are loc în:
A. LNH cu afectarea tractului gastrointestinal
B. LNH lienale
C. LNH mediastinale
D. Variantele indolente ale limfoamelor non-Hodgkin
E. Variantele agresive ale limfoamelor non-Hodgkin
C 331. Factori de prognostic nefavorabil în limfoamele non-Hodgkin pot fi consideraţi:

A. Sexul
B. Stadiile III şi IV
C. Stadiile I şi II
D. Afectarea măduvei oaselor
E. Prezenţa semnelor de intoxicaţie generală
C 332. Variantele limfoamelor non-Hodgkin indolente sunt:

A. Limfomul non-Hodgkin difuz din celulă mare B
B. Limfomul anaplazic
C. Limfomul folicular, gradul I şi II
D. Limfomul limfocitar din celule mici
E. Limfomul din celulele zonei marginale
C 333. Variantele agresive ale limfoamelor non-Hodgkin sunt:

A. Limfomul folicular, gradul I şi II
B. Limfomul limfocitar din celule mici
C. Limfomul difuz din celulă mare B
D. Limfomul Burkitt
E. Limfomul anaplazic
C 334. Gena himerică BCR-ABL în leucemia mieloidă cronică produce următoarele schimbări în
activitatea celulelor:
A. Micşorează activitatea mitogenă a celulelor
B. Creşterea activităţii mitogene a celulelor
C. Dereglarea adezivităţii celulelor pe stromă
D. Inhibarea apoptozei
E. Intensificarea apoptozei
C 335. În faza acută a leucemiei mieloide cronice pot fi următoarele sindroame:

A. Sindromul anemic
B. Sindromul paraproteinemic
C. Sindromul CID
E. Sindromul complicaţiilor infecţioase
C 336. Trombocitopenii autoimmune simptomatice se dezvoltă pe fondalul:

A. Anemiei fierodeficitare
52
B. Anemiei aplastice
C. Hemopatiilor maligne
D. Colagenozelor
E. Hepatitelor cornice
C 337. Manifestările clinice ale trombocitopeniei autoimune se caracterizează prin:

A. Splenomegalii masive
B. Hepatomegalie
C. Hemoragii cutanate spontane de tip peteşial şi/sau echimotos
D. Hemoragii nazale, gingivale
E. Metroragii
C 338. Tabloul clinic al trombocitopeniei izoimune se manifestă prin:

A. Dezvoltarea sindromului hemoragic la nou-născuţi peste câteva ore după naştere
B. Sunt posibile hemoragii gastrointestinale
C. În formele severe hemoragii cerebrale
D. Teleanjiectazii pe piele
E. Icter al tegumentelor şi al sclerelor
C 339. Sindromul hemoragic în trombocitopenie autoimună se caracterizează prin:

A. Hematoame spontane
B. Hemoragii de tip peteşial şi echimotos
C. Hemartroze
D. Hemoragii nazale, gingivale
E. Metroragii, hemoragii digestive
C 340. Diagnosticul diferenţial al trombocitopeniei autoimune se efectuează cu:

A. Anemie aplastică
B. Leucemie acută
C. Anemie B12-deficitară
D. Anemie fierodeficitare
E. Anemie din boli cronice
C 341. Referitor la boala Rendu-Osler sunt corecte afirmaţiile:

A. Este una din cele mai frecvente vazopatii
B. Se transmite autosomal dominant
C. Se întâlneşte la persoanele de toate vârstele
D. În tabloul clinic predomină hemartrozele şi hematoamele
E. În analiza sângelui periferic se depistează trombocitopenie
C 342. Dereglarea hemostazei primare vasculo-trombocitare se constată în:

A. Hipoprotrombinemie
B. Hipoproconvertinemie
C. Trombocitopenii
D. Trombocitopatii
E. Vazopatii
53
C 343. Dereglarea hemostazei primare şi secundare se constată în:
A. Maladia Willebrand
B. Sindromul de coagulare intravasculară diseminată
C. Deficit al factorilor VII, X, V, II
D. Trombocitopatii
E. Vazopatii
C 344. Constatarea de laborator în favoarea diagnosticului de hemofilie este:

A. Prelungirea timpului de sângerare
B. Micşorarea numărului de trombocite
C. În lipsa hemoragiilor, analiza sângelui periferic este normală
D. Timpul de coagulare Lee-White este prelungit
E. Retracţia chiagului este fără modificări
C 345. Investigaţiile de laborator în favoarea bolii Willebrand sunt:

A. Majorarea timpului protrombinei
B. Diminuarea agregării trombocitelor
C. Micşorarea numărului de trombocite
D. Prelungirea timpului de coagulare după Lee-White
E. Prelungirea timpului de sângerare după Duke
C 346. Metoda de bază în tratamentul bolii Willebrand constată în:

A. Utulizarea crioprecipitatului
B. Utulizarea crioplasmei
C. Concentrate ale factorilor de coagulare (Koate-DVI, Immunat)
D. Preparate imunosupresive (Vincristin, Purinetol)
E. Concentrat de trombocite
C 347. Referitor la maladia Willebrand sunt corecte afirmaţiile:

A. Afectează nu numai bărbaţii dar şi femeile
B. Celulele endoteliale produc factorul von Willebrand
C. Se constată dereglare mixtă a hemostazei primare şi secundare
D. Afectează numai bărbaţii
E. Afectează numai femeile
C 348. Pentru maladia Willebrand este caracteristic:

A. Trombocitopenie
B. Leucopenie
C. Hemoragii de tip microcirculator
D. Frecvent menoragii
E. Hematoamele şi hemartrozele sunt rare
C 349. Diagnosticul diferenţial al trombocitopeniilor autoimune idiopatice se efectuează cu:

A. Anemie fierodeficitară
B. Anemie hemolitică
C. Leucemie acută
54
D. Anemie aplastică
E. Anemie B12-deficitară
C 350. Referitor la tratamentul trombocitopeniei autoimune sunt corecte afirmaţiile:

A. Tratamentul cu prednisolon 1 mg/kg/zi timp de 4-5 săptămâni asigură vindecarea numai la
10% din pacienţi
B. Splenectomia asigură vindecare în 86-96% din cazuri
C. La necesitate se administrează imundepresante (Vincristin, Imuran)
D. Pe larg se utilizează crioprecipitat
E. Metoda de bază în tratament constată în administrarea plasmei proaspăt congelate
C 351. Care din următorii parametri sunt compatibili cu diagnosticul de leucemie limfocitară cronică:
A. Prezintă un proces mieloproliferativ
B. Prezintă un proces limfoproliferativ
C. Substratul morfologic îl formează limfocitele mature
D. În 95-98% este B-celulară
E. Frecvent se întâlneşte la copii
C 352. Pentru leucemia cu tricholeucocite sunt corecte afirmaţiile:

A. În analiza sângelui se evidenţiază pancitopenie
B. Splenomegalie
C. Depistarea celulelor trichice la examenul histologic al măduvei oaselor
D. Mărirea esenţială al ganglionilor limfatici
E. Frecvent se dezvoltă hemoragii cerebrale
C 353. La pacienţii cu leucemie limfocitară cronică pot avea loc următoarele complicaţii:
A. Complicaţii cu tromboze
C. Complicaţii autoimune
E. Sindromul patologiei proteice
C 354. Care din următoarele manifestări clinice se întâlnesc în leucemia limfocitară cronică:
A. Mărirea ganglionilor limfatici
B. Mărirea splinei şi a ficatului
C. Frecvent se dezvoltă complicaţii autoimune şi infecţioase
D. Frecvent în perioada terminală are loc criza blastică
E. Frecvent se afectează sistemul cardiovascular
C 355. În Hemofilia A sunt întâlnite următoarele manifestări clinice:

A. Hemoragii gastrointestinale
B. Hematurie
C. Hematoame şi hemartroze
D. Echimoze
E. Peteşii pe piele
55
C 356. În trombocitopenia autoimună pot fi:
A. Hematoame
B. Hemartroze
C. Hemoragie cerebrală
D. Hemoragii gingivale, nazale
E. Hemoragii uterine
C 357. Pentru eritremie sunt corecte afirmaţiile:

A. Creşte volumul total al sângelui
B. Frecvente complicaţii autoimune
C. Creşte riscul trombozelor
D. Hiperviscozitate
E. Hipoviscozitate
C 358. În eritremie are loc:

A. Hemoliza eritrocitelor
B. Hiperproducerea eritrocitelor
C. Mărirea duratei de viaţă a eritrocitelor
D. Mărirea viscozităţii sângelui
E. Majorarea numărului eritrocitelor, trombocitelor, leucocitelor
C 359. Trombocitemia esenţială se caracterizează prin:

A. Malignizarea celulei precursoare a limfopoiezei
B. Frecvent se întâlneşte la copii
C. Se malignizează primar celula stem
D. Predominarea proliferării megacariocitelor
E. Formarea sporită a trombocitelor
C 360. Pentru diagnosticul pozitiv de trombocitemie esenţială pledează:

A. Pancitopenia
B. Hipertrombocitoza
C. Leucocitoza moderată
D. Examenul histologic al măduvei oaselor
E. Hepatomegalie
C 361. Stadiile clinice ale eritremiei sunt:

A. Stadiul I
B. Stadiul II A
C. Stadiul II B
D. Stadiul III A
E. Stadiul III B
C 362. Prezenţa sindromului pletoric pledează în favoarea diagnosticului de:

A. Limfom malign
B. Eritremie
C. Eritrocitoză relativă
D. Eritrocitoză absolută
56
E. Insuficienţă cardiovasculară
C 363. Majorarea valorilor tensiunii arteriale în eritremie sunt condiţionate de:

A. Creşterea volumului circulator al sângelui
B. Micşorarea volumului circulator al sângelui
C. Sporirea rezistenţei periferice
D. Ischemia ţesutului renal
E. Splenomegalie
C 364. Stadiul II A al eritremiei putem constata cu excepţia:

A. Splenomegalie gigantă
B. Splenomegalia se reduce după exfuzie de sânge
C. Leucocitoză < 15,0·109/l
D. Leucocitoză > 15,0·109/l
E. Lipseşte splenomegalia
C 365. În stadiul II B al eritremiei splina este:

A. De dimensiuni mari
B. Are consistenţă dură
C. Nu se micşorează fără citostatice
D. Dimensiunile splinei nu depind de stadiul eritremiei
E. De dimensiuni normale
C 366. În hemograma pacientului cu eritremie stadiul III se determină:

A. Majorarea conţinutului hemoglobinei
B. Leucocitoză 20,0-30,0·109/l
C. Anemie
D. Trombocitopenie
E. Norma
C 367. În stadiul III al eritremiei se dezvoltă:

A. Fibroza măduvei oaselor
B. Fibroza splinei
C. Fibroza ficatului
D. Metaplazia măduvei oaselor cu adipocite
E. Anemie renală
C 368. La stabilirea diagnosticului de eritremie sunt:

A. Pancitoza sângelui periferic
B. Pancitopenia sângelui periferic
C. Sindromul pletoric
D. Lipsa maladiilor însoţite de eritrocitoză simptomatică
E. Prezenţa maladiilor însoţite de eritrocitoză
C 369. Eritrocitozele secundare absolute se dezvoltă ca rezultat al:

A. Hipoxiei
57
B. Secreţiei sporite a eritropoietinei
C. Hidronefrozei
D. Deshidratării severe
E. Hipertermiei
C 370. Exfuzii de sânge ca singura metodă de tratament se recomandă:

A. Persoanelor de vârsta reproductivă
B. În caz de lipsa trombocitozei
C. Eritrocitoze
D. Anemii
E.În toate cele enumerate
C 371. Cu referire la anemiile hemolitice sunt corecte afirmaţiile:

A. Prezintă anemiile cauzate de hiperdistrucţia eritrocitelor
B. Prezintă anemiile prin dereglări de formare eritrocitelor
C. Afectează persoanele de orice vârstă
D. Durata vieţii eritrocitelor se poate micşora până la 15-20 zile
E. Din toate anemiile sunt cel mai frecvent întâlnite
C 372. La asigurarea activităţii şi duratei normale a vieţii eritrocitelor contribuie:

A. Calitatea membranei eritrocitelor
B. Structura globinei
C. Structura transferinei
D. Enzimele intraeritrocitare
E. Structura transcobalaminei
C 373. Pentru hemoglobinuria paroxistică nocturnă sunt corecte afirmaţiile:

A. Este o patologie dobândită
B. Distrugerea eritrocitelor este permanentă cu dezvoltarea periodică a crizelor hemolitice
C. Este o patologie ereditară
D. Eritrocitele se distrug în splină
E. Eritrocitele se distrug intravascular
C 374. La baza diagnosticului diferenţial al anemiilor hemolitice cu hemoliza intravasculară stau

următoarele semne:
A. Bilirubinemia din contul fracţiei indirecte
B. Hemoglobinemia
C. Reticulocitoza
D. Hemoglobinuria
E. Hemosiderinuria
C 375. Tabloul clinic al ovalocitozei ereditare se caracterizează prin:

A. Splenomegalie
B. Sindromul anemic
C. Hepatomegalie
58
C 376. Manifestările clinice ale hemoglobinuriei paroxistice nocturne sunt determinate de:
A. Sindromul anemic
E. Complicaţii vasculare trombotice în timpul crizelor hemolitice
C 377. Cu referire la macroglobulinemia Waldenstrom sunt corecte afirmaţiile:

A. Clona de celule maligne secretă IgM
B. Se măresc splina, ficatul
C. Frecvent se afectează oasele
D. O parte din semnele clinice sunt consecinţa viscozităţii majorate a sângelui
E. Clona de celule maligne secretă IgA
C 378. În mielomul multiplu triada clasică Kahler se manifestă prin:

A. Dureri în proecţia oaselor distruse
B. Parapareză
C. Tumefiere locală
D. Fracturi patologice ale oaselor
E. Hiperviscozitate
C 379. Formele clinico-anatomice ale mielomului multiplu mai frecvent întâlnite sunt:
A. Predominant viscerală
B. Difuză cu focare
C. Difuză
D. Sclerozantă
E. Cu focare multiple
C 380. În mielomul multiplu mai frecvent se întâlnesc următoarele forme imunochimice:

A. Mielomul G
B. Mielomul E
C. Mielomul Bence-Jones
D. Mielomul M
E. Mielomul A
C 381. În etiologia leucemiilor acute au importanţă:

A. Infecţiile bacteriene
B. Preparatele citostatice
C. Unele medicamente (sulfanilamidele, preparatele sedative)
D. Iradierea ionizantă
E. Predispunerea ereditară
C 382. Din care celule se dezvoltă leucemiile cronice:

A. Din celula stem a hemopoiezei
B. Din celulele hemopoietice blastice
59
C. Din celula precursorie a mielopoiezei
D. Din celule precursorie a limfopoiezei
E. Din celulele seriei mieloide
C 383. Care reacţii citochimice se utilizează pentru determinarea variantei promielocitare a

leucemiei acute:
A. La lipide
B. La peroxidază
C. La glicogen (PAS-reacţia)
D. La esteraza nespecifică, inhibată de fluorura de sodiu
E. La mucopolizaharide acide sulfurice
C 384. Care leucemii acute nu se identifică prin reacţiile citochimice:

B. Leucemia acută plasmoblastică
D. Leucemia acută megacarioblastică
E. Leucemia acută nediferenţiată
C 385. În etiologia leucemiilor au importanţă:

A. Lupusul eritematos de sistem
C. Poliartrita reumatoidă
D. Mutagenii chimici (preparatele citostatice)
C 386. Care leucemii se dezvoltă din celula precursorie a limfopoiezei:

B. Leucemia acută limfoblastică la copii
C. Leucemia limfocitară cronică
D. Macroglobulinemia Waldenström
C 387. Care hemopatii maligne se dezvoltă din celula precursorie a mielopoiezei:

A. Eritremia
B. Macroglobulinemia Waldenström
C. Leucemia mieloidă cronică
D. Policitemia vera
C 388. Anemia metaplastică poate să se dezvolte în:

B. Eritremia
C. Leucemia acută promielocitară
D. Policitemia vera
E. La metastazarea cancerului în măduva oaselor
60
C 389. Ce semnificaţie are identificarea variantei leucemiei acute:
A. Gradul trombocitopeniei
B. Determinarea programului de tratament
C. Gradul sindromului anemic
D. Evoluţia clinică a maladiei
E. Prognosticul
C 390. Care afirmaţii sunt corecte pentru leucemia acută:

A. Debutul acut
B. Diagnosticul poate fi stabilit în prezenţa a 20% şi mai mult de celule blastice în
măduva oaselor
C. Neuroleucemia este o manifestare obligatorie a leucemiei acute
D. Este prezent sindromul anemic
E. Se constată sindromul hemoragic
C 391. Pentru inducerea remisiunii în leucemia acută limfoblastică se utilizează:

A. Vincristina
B. Tioguanina
C. Citarabina
D. Rubomicina
E. Prednisolona
C 392. În scopul profilaxiei neuroleucemiei în leucemia acută limfoblastică se administrează intratecal:

A. Prednisolona
B. Ciclofosfamida
C. Vincristina
D. Metotrexatul
E. Citarabina
C 393. Care din modificările enumărate în analiza generală a sîngelui pot fi constatate în leucemia acută:
A. Trombocitopenia
B. Leucopenia
C. Leucocitoza
D. Hipocromia eritrocitelor
E. Corpusculii Jolly, inelele Kebot
C 394. Pentru leucemia acută sunt caracteristice:

A. Sindromul anemic
D. Sindromul gastrointestinal
E. Psihoza megaloblastică
C 395. Numiţi anemiile din grupul de anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor:
A. Anemii fierodeficitare
B. Anemii renale
C. Talasemia
61
D. Anemii în boli cronice
E. Anemii metaplastice
Răspunsul corect: 395 – A, B, D, E
C 396. Specifice pentru anemia fierodeficitară sunt:

A. Sindromul proliferativ
C. “Pica chlorotica”
D. Sindromul Plummer-Vinson
E. „Koilonichia”
Răspunsul corect: 396 – B, C, D, E
C 397. Care sunt criteriile de eficacitate în tratamentul anemiei fierodeficitare:

A. Normalizarea conţinutului hemoglobinei şi numărul de eritrocite peste 3 săptămâni
B. Reticulocitoza la a 7-a – 10-a zi
C. Majorarea conţinutului hemoglobinei începând cu a treia săptămână
D. Dispariţia simptomelor de sideropenie
E. Apariţia eritrocitelor saturate cu hemoglobin şi de dimensiuni obişnuite
C 398. În dezvoltarea anemiei B12-deficitare pot interveni următorii factorii:

A. Regim alimentar strict vegetarian
B. Gastrectomia totală
C. Anchilostomidoza
E. Infestare cu botriocefal
C 399. În dezvoltarea anemiei fierodeficitare pot interveni următoarele:

A. Alimentarea incorectă a copiilor de vârsta până la un an
B. Sarcina şi lactaţia
C. Hernia hiatală
E. Maladia Crohn
Răspunsul corect: 399 – A, B, C, E

A. Rezecţia stomacului după Billroth II
C. Maladia ulceroasă în faza de acutizare
D. Sindromul de malabsorbţie
E. Enterita cronică
Răspunsul corect: 400 – A, C, D, E
C 401. Ce fel de anemii se dezvoltă în tumorile maligne:

A. Anemii fierodeficitare
B. Anemii B12-deficitare
C. Anemii metaplastice
D. Anemii în boli cronice
E. Anemii aplastice
Răspunsul corect: 401 – A, B, C, D
62
C 402. La pacienţii cu anemia fierodeficitară se folosesc cu scop de tratament următoarele remedii
farmaceutice:
A. Fersinol
B. Vitaminoterapia
C. Sorbifer durules
D. Venofer
E. Sulfat de fier
C 403. Ce fel de complicaţii se dezvoltă la gravide şi în perioada de naştere în caz de anemie fierodeficitară:
A. Creşterea gestozelor tardive
B. Naşterea înainte de termen
C. Naşterea fătului mort
D. Hipotonia şi insuficienţa contractivă a uterului cu hemoragii hipotonice în timpul naşterii
E. Dezvoltarea anemiei B12-deficitară
C 404. În tratamentul anemiei fierodeficitare se administrează:

A. Ferrum-Lek
B. Imferon
C. Fersinol
D. Hemoglobin plus
E. Sorbifer durules
C 405. Pentru anemia B12-deficitară sunt caracteristice:

A. Sindromul gastroenterologic
C. Prezenţa mielozei funiculare
D. Hemopoieza megaloblastică
E. Creşterea nivelului de acid metilmalonic
C 406. În tratamentul anemiei aplastice se folosesc:

A. Administrarea androgenelor
B. Ciclosporina A
C. Tratamentul transfuzional substituitiv cu componenţi ai sângelui
D. Tratamentul antibacterian
E. Anagrelid

A. Rezecţia stomacului după metoda Billroth II
B. Intoleranţa perorală a preparatelor de fier
C. Boala ulceroasă în faza de acutizare
D. Rezecţia sectorului iniţial al jejunului
C 408. Care complicaţii se dezvoltă la gravide şi în perioada de naştere în caz de anemie fierodeficitară:
A. Creşterea gestozelor tardive
B. Naşterea înainte de termen
63
C. Sindromul pletoric
D. Naşterea fătului mort
E. Hipotonia şi insuficienţa contractivă a uterului cu hemoragii hipotonice în timpul naşterii
C 409. Care schimbări morfologice sunt în analiza sângelui periferic la bolnavii cu anemii megaloblastice:
A. Anizocitoză şi poichilocitoză
B. Hipocromia şi microcitoza eritrocitelor
C. Eritrocite - megalocite
D. Corpusculi Jolly şi inele Kebot în eritrocite
E. Hipersegmentarea nucleelor neutrofilelor

A. Rezecţia vastă a jejunului
B. Rezecţia stomacului după Billroth I
C. Maladia ulceroasă în faza de acutizare
D. Intoleranţa preparatelor de fier pe cale orală
E. Rezecţia stomacului după Billroth II
C 411. Numiţi reacţiile adverse posibile după administrarea parenterală a preparatelor de fier:
A. Sindromul pletoric
B. Şocul anafilactic
C. Sarcomul miogen
D. Infiltrate în locul întroducerii preparatelor intramuscular
E. Hemosideroza
C 412. Specifice pentru anemia fierodeficitară sunt:

A. „Koilonichie”
B. Eritrocite - megalocite
C. Eritrocite hipocrome şi microcitare
D. Sindromul Plammer-Vinson
C 413. În diagnosticul diferenţial al anemiei fierodeficitare şi talasemiei au însemnătate:

B. Sindromul hemolitic
C. Nivelul fierului seric
D. Electroforeza hemoglobinei
E. Sindromul anemic
C 414. În diagnosticul diferenţial al anemiei B12-deficitară şi anemiei aplastice au însemnătate:

A. Pancitopenia în analiza generală a sângelui
B. Hemopoieza megaloblastică
C. Prezenţa sindromului neurologic
D. Prezenţa sindromului hemoragic
E. Înlocuirea celulelor hematopoietice cu celule adipoase în preparatele histologice ale măduvei
oaselor
64
C 415. Care factori pot indica la o evoluţie favorabilă a limfomului Hodgkin:
A. Forma nodulară cu predominare limfoidă
B. Forma clasică, tipul cu predominare limfoidă
C. Forma clasică, tipul cu depleţie limfoidă
D. Lipsa semnelor intoxicare
E. Stadiul I
C 416. Pentru limfomul Hodgkin sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. În 50% cazuri focarul primar este în ganglionii limfatici cervicali
B. În 25% cazuri debutul este în ganglionii supraclaviculari
C. Afectarea primară a ganglionilor limfatici mediastinali are loc în 60% cazuri
D. Debutul în ganglionii limfatici axilari are loc aproximativ în 13%
E. Primul focar se dezvoltă în ganglionii limfatici inghinali în 1-3%

A. Frecvent primar este afectat inelul limfatic Waldeyer
B. În 95-98% din cazuri focarul primar se dezvoltă în ganglionii limfatici
C. Rar limfomul Hodgkin se dezvoltă extranodal
D. Mărirea ganglionilor limfatici este cel mai precoce simptom
E. Afectarea primară a ganglionilor limfatici mediastinali are loc în 10% cazuri
C 418. Factorii care se reflectă negativ asupra prognosticului limfomului Hodgkin:

A. Vârsta > 50 de ani
B. Mărirea umbrei mediastinului din contul ganglionilor limfatici mai mult decât ⅓ din diametrul
cutiei toracice (indexul mediastinal-toracal > 0,35).
C. Afectarea a 4 şi mai multe regiuni de ganglioni limfatici
D. VSH < 30 mm/oră
E. VSH > 50 mm/oră
C 419. Schemele de polichimioterapie care se utilizează în tratamentul limfomului Hodgkin:

A. CVPP
B. CHOP
C. ABV
D. ABVD
E. BEACOPP

A. În stadiul I şi II se efectuează tratament combinat (chimio-radioterapeutic)
B. În stadiul IV se aplică prepondent polichimioterapie (6-12 cicluri)
C. În stadiul IV se aplică doar radioterapia
D. Programul de tratament este în funcţie de stadiul clinic
E. În tratamentul pacienţilor refractari şi cu recidive se utilizează chimioterapia în doze mari cu
autotransplant medular

A. Localizarea primară în ganglionii limfatici constituie 51-55%
65
B. Dezvoltarea extranodală este în 42-45% cazuri
C. Frecvent primar este afectat inelul limfatic Waldeyer
D. Frecvent primar este afectată pleura
E. Frecvent primar este afectat tractul gastrointestinal
C 422. Pentru determinarea gradului de răspândire a procesului tumoral în limfoamele non-Hodgkin

se efectuează:
A. Tomografia computerizată
B. Puncţia sternală
C. Trepanobiopsia osului iliac
D. Ultrasonografia
E. Coagulograma
C 423. Variantele morfologice ale limfoamelor non-Hodgkin indolente sunt:

A. Limfomul limfoblastic
B. Limfomul folicular, gradul I
C. Limfomul limfocitar din celule mici
D. Limfomul din celulele zonei marginale
E. Limfomul folicular, gradul II

A. Limfomul difuz cu celulă mare B
B. Limfomul limfoblastic
C. Limfomul din celulele zonei marginale
D. Limfomul anaplazic
E. Limfomul Burkitt

A. Varianta morfologică are importanţă prognostică
B. Varianta morfologică nu are importanţă prognostică
C. Semnele de intoxicare generală au importanţă prognostică
D. Ganglionii limfatici mediastinali sunt afectaţi rar
E. Splina este afectată primar în 4-6% cazuri
C 426. Factorii care pot indica la o evoluţie nefavorabilă a limfoamelor non-Hodgkin sunt:
A. Varianta morfologică agresivă a maladiei
B. Prezenţa simptomelor de intoxicare generală
C. Lipsa simptomelor de intoxicare generală
D. Debutul limfomului non-Hodgkin în mediastin
E. Stadiul IV
C 427. Semnele biologice de activitate ale limfoamelor non-Hodgkin sunt:

A. VSH > 30 mm/oră
B. Fibrinogenul > 5 g/l
C. α2-globulina > 10 g/l
D. Haptoglobina > 1,5 mg/%
E. Hemoglobina < 90 g/l
66

A. Programul de tratament este în funcţie de stadiul clinic
B. Programul de tratament este în funcţie de varianta morfologică
C. Cea mai frecventă schemă de polichimioterapie utilizată în tratament este R-CHOP
D. În stadiul IV se efectuează doar radioterapie
E. În stadiul IV prepondent se efectuează polichimioterapia
C 429. În faza cronică a leucemiei mieloide cronice tardivă se pot dezvolta următoarele complicaţii
cauzate de hiperleucocitoză:
B. Infarct splenic
C. Edem al retinei
D. Stupor
E. Tromboze la nivelul vaselor mici (retiniene, corp cavernos)
C 430. Pentru mielofibroza idiopatică sunt corecte afirmaţiile:

A. În majoritatea cazurilor este prezentă o leucocitoză moderată cu prezenţa în hemogramă a
mielocitelor, metamielocitelor
B. Conţinutul hemoglobinei poate fi normal, scăzut, rareori majorat
C. Eritrocitele se caracterizează prin anizocitoză, poichilocitoză
D. Numărul de trombocite variază de la trombocitopenie până la trombocitoză marcantă
E. Diagnosticul se confirmă prin punctatul medular
C 431. Distrucţia excesivă mecanică a trombocitelor se observă în:

A. Splenomegalii masive
B. Hemangiom cavernos gigant
C. Hemangiom multiplu
D. Proteze valvulare cardiace
E.Maladia Marchiafava-Micheli
C 432. Distrucţia imună a trombocitelor se constată în:

A. Metastaze ale cancerului în măduva oaselor
B. Trombocitopenii izoimune
C. Trombocitopenii heteroimune
D. Trombocitopenii autoimune
E.Trombocitopenii transimune
C 433. Trombocitopenii ca rezultat al formării insuficiente a trombocitelor în măduva oaselor

se observă în:
A. Hemopatii maligne
B. Hemangiome multiple
C. Anemie aplastică
E.Maladia Marchiafava-Micheli
67
C 434. In formele severe ale trombocitopeniei autoimune pot avea loc:
A. Hemoragii meningo-cerebrale
B. Metroragii
C. Hemartroze
D. Hemoragii digestive
E.Hemoragii renale
C 435. Referitor la trombocitopenia heteroimmună sunt corecte afirmaţiile:

A. Manifestările clinice, cauzate de administrarea medicamentelor se dezvoltă peste 2-3 zile
B. In cazurile cauzate de infecţii virale sindromul hemoragic se manifestă peste 2-3 săptămâni
C. Prognosticul este favorabil
D. După suspendarea medicamentului şi jugularea infecţiei virale numărul de trombocite
se restabileşte
E. Se întâlneşte la nou-născuţi, care se nasc de la mame cu trombocitopenie autoimună
C 436. Diagnosticul pozitiv în maladia Rendu-Osler se bazează pe:

A. Depistarea teleanjiectaziilor
B. Timpul de coagulare este în limitele normei
C. Timpul de sângerare este în limitele normei
D. E posibil dezvoltarea anemiei fierodeficitare posthemoragice
E. Scăderea numărului de trombocite
C 437. Tabloul clinic al bolii Rendu-Osler se manifestă prin:

A. Prezenţa teleanjiectaziilor pe piele şi mucoase
B. Hemoragii nazale
C. Hemoragii digestive
D. Hemoragii pulmonare
E. Hemoragii cutanate spontane de tip peteşial sau echimatos
C 438. Hemofilia se caracterizează prin:

A. Dereglarea mecanismului intrinsec de coagulare a sângelui
B. Deficit ereditar al factorilor de coagulare (VIII, IX, XI)
C. Prezintă 96-98% din toate coagulopatiile ereditare
D. Dereglarea mecanismului extrinsec de coagulare a sângelui
E.Predomină hemartrozele şi hematoamele
C 439. Referitor la hemofilie sunt corecte afirmaţiile:

A. Hemofilia A constituie 80-85%
B. Hemofilia B constituie 15-20%
C. Hemofilia C se înregistrează în cazuri unice
D. Se manifestă prin prezenţa teleanjiectaziilor pe piele
E. Anemia se poate dezvolta ca rezultat al hemoragiilor
C 440. Tabloul clinic al hemofiliei se manifestă prin:

A. Hematoame
B. Hemartroze
C. Hemoragii nazale, hematurie
68
D. Hemoragii gastrointestinale
E. Frecvent hemoragii cerebrale
C 441. În tratamentul hemofiliei se utilizează:

A. Concentrat de trombocite
B. Crioplasmă
C. Concentrat de eritrocite la dezvoltarea anemiei posthemoragice
D. Crioprecipitatul
E. Concentrate ale factorilor VIII, IX
C 442. Maladia Willebrand clinic se manifestă prin:

A. Hemoragii nazale
B. Menoragii
C. Uşor se dezvoltă peteşii şi echimoze
D. Hematoame şi hemartroze
E. Hepatomegalie şi splenomegalie
C 443. Tratamentul trombocitopeniei autoimune include:

A. Administrarea corticosteroizilor
B. Splenectomie
C. Remediile imunodepresante
D. Concentrat de trombocite
E. Concentrate ale factorilor de coagulare
C 444. Leucemia limfocitară cronică frecvent se complică cu:

A. Complicaţii infecţioase
B. Infecţii virale
C. Trombocitopenie autoimună
D. Neuroleucemie
E. Anemie hemolitică autoimună
C 445. Care din următoarele afirmaţii susţine diagnosticul de leucemie limfocitară cronică
în stadiul iniţial:
A. Starea generală a pacientului este satisfăcătoare
B. Numărul de leucocite nu depăşeşte 30,0·109/l
C. Ganglionii limfatici nu sunt măriţi
D. Ficatul şi splina nu se palpează
E. Micşorarea hemoglobinei şi a trombocitelor
C 446. Pentru confirmarea diagnosticului de leucemie limfocitară cronică în stadiul desfăşurat sunt
necesare următoarele criterii:
A. Mărirea ganglionilor limfatici periferici
B. Mărirea ficatului şi a splinei
C. În analiza sângelui periferic leucocitoză de câteva sute de mii
D. Frecvent se dezvoltă tromboze
E. Limfocitoză până la 80-90%
69
C 447. Pentru stadiul iniţial al leucemiei limfocitare cronice pledează:
A. Numărul de leucocite nu depăşeşte 30,0·109/l
B. Ganglionii limfatici nu sunt măriţi
C. Nu se palpează ficatul şi splina
D. Majorarea numărului de trombocite
E. Limfocitoză 70-90%
C 448. Formele clinice ale leucemiei limfocitare cronice sunt:

A. Clasică
B. Tumorală
C. Benignă
D. T-celulară
E. Limfoblastică
C 449. Tratamentul leucemiei limfocitare include:

A. Exfuzii de sânge
B. Chimioterapie
C. Radioterapie
D. Corticosteroizi
E. Splenectomie
C 450. Dereglările microcirculaţiei cerebrale în trombocitemie esenţială sunt:

A. Cefalee, vertije
B. Greaţă, vomă
C. Diminuarea auzului şi vederii
D. Convulsii epileptiforme
E. Nici una din cele enumerate
C 451. Trombocitozele reactive se dezvoltă în cazurile:

A. Hemoragii
B. Anemie fierodeficitară
C. Sepsis
D. După splenectomie
E. Nici una din cele enumerate
C 452. Tratamentul eritremiei depinde de:

A. Vârstă
B. Valoarea hematocritului
C. Dimensiunile ficatului
D. Hemogramă
E. Stadiul bolii
C 453. Stadiul I al eritremiei se caracterizează cu excepţia:

A. Splenomegalie
B. Simptomatică clinică severă
C. Hematocritul > 60%
70
D. Hematocritul – 50%
E. Hepatomegalie
C 454. În tratamentul eritremiei se foloseşte:

A. Polichimioterapia
B. Monochimioterapia
C. Hidroxicarbamida
D. Mielosan
E. Interferon-α
C 455. Diagnosticul diferenţial al anemiilor hemolitice se efectuează cu:

A. Icter parenchimatos
B. Icter mecanic
C. Sindromul Dubin Johnson
D. Sindromul Gilbert
E. Nici unul din cele enumerate
C 456. Pentru anemia hemolitică autoimună este caracteristic:

A. Structura antigenică a membranei eritrocitare este normală
B. Primar este afectat sistemul imun
C. Reducerea limfocitelor T-supresoare
D. Se schimbă structura antigenică a membranei eritrocitelor
E. Limfocitele B produc anticorpi antieritrocitari
C 457. Pentru stomatocitoza ereditată sunt corecte afirmaţiile:

A. Hemoliza are loc intracelular
B. Stomatocitele se distrug preponderent în splină
C. Se depistează stomatocite pe frotiul sângelui periferic
D. Splenectomia nu asigură o vindecare completă
E. Splenectomia asigură o vindecare completă
C 458. Anemia hemolitică autoimună secundară se dezvoltă la pacienţii cu:

A. Leucemia limfocitară cronică
B. Mielofibroza idiopatică
C. Pneumonia acută
D. Limfoamele non-Hodgkin
E. Lupusul eritematos de sistem
C 459. Pentru maladia Marchiafava-Micheli sunt corecte afirmaţiile:

A. Este o patologie dobândită
B. Se dezvoltă la persoanele de toate vârstele
C. Prezintă o eritrocitopatie
D. Diagnosticul se confirmă prin proba de agregare-hemaglutinare
E. Defectul membranei se constată şi la leucocitele neutrofile şi trombocite
C 460. La pacienţii cu maladia Marchiafava-Micheli în analiza sângelui periferic se depistează:

71
A. Anemia asociată cu reticulocitoză
B. Anemia hipercromă
C. Anemie hipocromă
D. Leucopenia moderată
E. Trombocitopenia moderată
C 461. Pentru anemia hemolitică ovalocitară sunt corecte afirmaţiile:

A. Este anemie hemolitică ereditară şi se transmite prepeponderent autosomal dominant
B. Este caracteristică dereglarea de formare a tetramerului spectrinei
C. Hemoliza este intravasculară
D. Evoluţia clinică a anemiei deseori este asimptomatică
E. Splenectomia asigură vindecarea clinică a pacienţilor
C 462. Pentru anemia hemolitică ereditată ovalocitară sunt caracteristice:

A. Sindromul anemic
D. Splenomegalia
E. Diagnosticul pozitiv se confirmă morfologic prin depistarea eritrocitelor ovalocitare
mai mult de 25%
C 463. Referitor la anemia hemolitică autoimună cu anticorpi împotriva eritrocariocitelor din

măduva oaselor sunt corecte afirmaţiile:
A. Icterul lipseşte
B.Bilirubina este în normă
C.Reticulocitoza lipseşte
D. Absenţa totală sau aproape totală a eritrocariocitelor din măduva oaselor
E.Prezentă hiperplaziei eritroide a măduvei oaselor
C 464. Anemia hemolitică autoimună poate complica evoluţia următoarelor maladii:

A. Maladia Rendu-Osler
B.Hepatita cornică
C.Ciroza hepatică
D. Artrita reumatoidă
E.Lupusul eritematos de sistem
C 465. Referitor la anemia hemolitică ereditată ca rezultat al deficitului enzimei glucozo-6-fosfat-

dehidrogenază în eritrocite sunt corecte afirmaţiile:
A. Hemoliza este provocată de medicamente cu capacitate oxidativă asupra glutationului
B.Manifestările clinice depind mult de gradul de deficit al glucozo-6-fosfat-dehidrogenazei
C.Distrucţia sporită a eritrocitelor are loc în splină
D. Hemoliza este intravasculară
E.Deseori crizele hemolitice pot fi complicate cu sindromul CID
C 466. Pentru mielom multiplu sunt caracteristice:

A. Simptome clinice determinate de distrucţia oaselor
B. Se dezvoltă paraamieloidoza
72
C. Hipercalcemia
D. Hepatomegalia şi splenomegalia sunt obligatorii
E. Limfadenopatia se întâlneşte foarte rar
C 467. Pentru mielomul multiplu sunt corecte afirmaţiile:

A. Durerile în oase prezintă unul din semnele clinice iniţiale
B. Limfadenopatia se întâlneşte foarte rar
C. Frecvent se dezvoltă la persoanele de vârstă tânără
D. Cel mai frecvent se îmbolnăvesc persoanele de vârstă 40-70 ani
E. Deseori apar complicaţii infecţioase
C 468. Examinările obligatorii pentru pacienţii cu diagnosticul de mielom multiplu confirmat morfologic sunt:
A. Radiografia oaselor scheletului
B. Determinarea proteinei totale şi a calciului în ser
C. Determinarea tipului de imunoglobulină monoclonală în ser
D. Reacţia citochimică la esteraza nespecifică
E. Analiza generală a sângelui şi analiza generală a urinei
C 469. La pacienţii cu mielom multiplu se folosesc următoarele metode de tratament:

A. Chimioterapia
B. Radioterapia
C. Bisfosfonatele
D. Plasmafereza
E. Fieroterapia
C 470. La pacienţii cu mielom multiplu importante sunt următoarele investigaţii de laborator:

A. Proteina generală
B. Concentraţia calciului în ser
C. Fierul seric
D. Ureea
E. Creatinina
C 471. În analiza sângelui periferic la pacienţii cu mielom multiplu se depistează:

A. Anemie
B. Trombocitopenie
C. Leucopenie
D. VSH accelerată
E. Hipercromia eritrocitelor
C 472. Pentru mielomul solitar nu sunt corecte afirmaţiile:

A. Focarul tumoral este situat extramedular
B. Primar se afectează măduva oaselor
C. Proces osteodistructiv pronunţat
D. Se dezvoltă anemia, leucopenia, trombocitopenia
E. Se dezvoltă polineuropatia senzorială
73
C 473. Preparatele folosite în tratamentul mielomului multiplu sunt:
A. Ciclofosfamida
B. Mileran
C. Melfalan
D. Bondronat
E. Prednisolon
C 474. Referitor la plasmocitom solitar sunt corecte afirmaţiile:

A. Primar se afectează măduva oaselor
B. Focarul tumoral este situat extramedular
C. Se dezvoltă din celule plasmocitare situate extramedular
D. Semnele clinice sunt determinate de localizarea focarului tumoral
E. Examenul citologic sau histologic al formaţiunii tumorale prin depistarea celulelor plasmatice
maligne confirmă diagnosticul de plasmocitom
C 475. În macroglobulinemia Waldenstrom hiperviscozitatea se manifestă prin:

A. Coma paraproteinemică
B. Retinopatie
C. Insuficienţa hepatică
D. Cefalee
E. Polineuropatie periferică ca rezultat al demielinizării fibrelor nervoase
C 476. În etiologia hemopatiilor maligne au importanţă:

A. Virusul hepatitei C
C. Mutagenii chimici (preparatele citostatice)
D. Mutagenii virali
C 477. Care din simptomele şi sindroamele enumărate diferă leucemia acută de anemie aplastică:
B. Splenomegalia
C. Hepatomegalia
D. Mărirea ganglionilor limfatici periferici
E. Substituţia celulelor hematopoietice ale măduvei oaselor de adipocite în preparatele
histologice ale măduvei oaselor
C 478. Ce determină apartenenţa celulelor blastice de vre-o linie celulară hematopoietcă în leucemiile acute:
A. Evoluţia clinică a maladiei
B. Gradul sindromului anemic
C. Programul de terapie
D. Eficacitatea tratamentului întreprins
E. Prognosticul maladiei
C 479. Numiţi etapele de tratament al leucemiilor acute:

74
A. Consolidarea remisiunii
B. Polichimioterapia continuă pe parcurs de 5 ani
C. Inducerea remisiunii
D. Profilaxia neuroleucemiei
E. Tratamentul de mentenanţă în decurs de 3 ani
C 480. Care afectări extramedulare se observă în leucemiile acute:

A. Afectarea ganglionilor limfatici mediastinali
B. Osalgiile
C. Afectarea testiculilor
D. Afectarea meningelor şi encefalului
E. Leucemidele cutanate şi ale ţesutului adipos subcutanat
C 481. În leucemia acută monoblastică şi mielomonoblastică frecvent se constată:

A. Infiltraţia gingiilor
B. Afectarea meningelor şi encefalului
C. Leucemidele cutanate şi ale ţesutului adipos subcutanat
D. Febra pînă la 38-39oC
E. Dezvoltarea sindromului CID
C 482. Pentu leucemia acută monoblastică sunt caracteristice:

A. Vârsta de copilărie
B. Vârstă de 40-45 ani
C. Hepatosplenomegalia
D. Neuroleucemia în debut şi recidivă
E. Hiperleucocitoza
C 483. Pentu leucemia acută limfoblastică sunt caracteristice:

A. Vârsta de copilărie
B. Mărirea ganglionilor limfatici periferici şi mediastinali
C. Osalgiile şi artralgiile
D. Frecvent se include în proces sistemul nervos central
E. Apariţia leucemidelor
C 484. În tratamentul leucemiilor acute limfoblastice se utilizează:

A. Vinblastina
B. Citarabina
C. Rubomicina
D. Ciclofosfamida
E. Tioguanina
C 485. Care sindroame clinice se întâlnesc în leucemiile acute:

A. Sindromul hemolitic
B. Sindromul anemic
D. Sindromul de intoxicare
75
C 486. Ca manifestări clinice ale sindromului proliferativ în leucemia acută pot servi:
A. Mărirea ganglionilor limfatici mediastinali
C. Hematomele şi hemartrozele
D. Hepatosplenomegalia
E. Leucemidele cutanate şi ale ţesutului adipos subcutanat
C 487. Care leucemii se dezvoltă din celula precursorie a mielopoiezei:

A. Leucemia mieloidă cronică
B. Mielofibroza idiopatică
C. Eritremia
D. Policitemia vera
E. Metaplazie mieloidă agnogenică
C 488. Care leucemii se referă la procese mieloproliferative:

A. Leucemia mieloidă cronică
B. Leucemia acută limfoblastică
C. Mielofibroza idiopatică
D. Trombocitemia esenţială
E. Eritremia
Răspunsul corect: 488 – A, C, D. E
C 489. Flebotomiile în eritremie pot fi înlocuite cu excepţia:

A. Infuzie de lichide
B. Eritrocitafereză
C. Hemodializă
D. Plasmafereză
E. Anticoagulante
C 490. Noţiunea de trombocitoză include următoarele cu excepţia:

A. Micşorarea numărului de trombocite
B. Micşorarea adgheziei trombocitelor
C. Majorarea numărului de trombocite
D. Majorarea nivelului de fibrinogen
E. Majorarea vitezei de sedimentare a hematiilor
C 491. În trombocitemia esenţială se constată:

A. Hipertrombocitoză
B. Trombocitopenie
C. Complicaţii vasculare (tromboze)
D. Splenomegalie moderată
E. În tratament se utilizează α-interferon
C 492. Pentru eritremie este caracteristic:

A. Diateza urică
B. Sindromul pletoric
76
C. Hipertensiunea arterială
D. Splenomegalie
C 493. Pentru tratamentul policitemiei vera se utilizează:

A. Hidroxocarbamid
B. Interferon-α
C. Flebotomii
D. Vinblastin
E. Chimioterapia în asociere cu flebotomii
C 494. Eritromialgia se poate dezvolta în următoarele maladii cu excepţia:

A. Leucemia acută
B. Anemie megaloblastică
C. Anemie hemolitică
E. Eritremie
C 495. Numiţi medicamentele care pot provoca crizele hemolitice la persoanele cu deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogendza în eritrocite:
A. Furadoninul
B. Furosemidul
C. Biseptolul
D. Ftivazidul
E. Acrichina
C 496. Manifestările clinice ale macroglobulinemiei Waldenstrom sunt determinate de:

A. Sindromul anemic
B. Limfadenopatie
C. Seme clinice de hiperviscozitate
D. Splenomegalie şi hepatomegalie
E. Proces osteodistructiv pronunţat
C 497. Diagnosticul macroglobulinemiei Waldenstrom se bazează pe datele următoare:

A. Hepatosplenomegalie şi limfadenopatie
B. Seme clinice de hiperviscozitate
C. Infiltraţie limfoplasmocitară a măduvei oaselor
D. Nivelul înalt al IgG
E. Nivelul înalt al IgM
C 498. Numiţi factorii extraeritrocitari care pot influenţa nagativ asupra supravieţuirii eritrocitelor:
A. Distrucţia mecanică
B. Acţiunea agenţilor chimici
C. Acţiunea anticorpilor antieritrocitari
D. Acţiunea agenţilor infecţioşi
E. Dereglarea sintezei de acizi aminici
77
C 499. Manifestările clinice ale maladiei Marchiafava-Micheli sunt determinate de:
A. Sindromul anemic
B. Sindromul hemolitic
C. Hemoliza intravasculară
D. Complicaţii infecţioase frecvente
E. Complicaţii vasculare trombotice
C 500. Determinarea tacticii de tratament a pacienţilor cu mielom multiplu depinde de:

A. Prezenţa fracturilor patologice şi focarilor de osteodistrucţie
B. Gradul de viscozitate
C. Viteza de sedimentare a hematiilor majorată
D. Prezenţa insuficienţei renale
E. Prezenţa hipercalcemiei
TESTE DE CONTROL
рentru examenul Hematologie (proba – testare) la an.IV, Medicina I
S 1. Fierul se absoarbe în:

F. Duoden şi porţiunea proximală a intestinului subţire
G. Porţiunea distală a intestinului subţire
H. Stomac
I. Intestinul subţire pe tot parcursul
J. Ileonul terminal
S 2. Care din următoarele nu se includ în diagnosticul de anemie B12- deficitară:

C. Sindromul gastrointestinal
D. Anemia megaloblastică
S 3. Tratamentul cu fier în anemia fierodeficitară se administrează:

F. Până la normalizarea indicilor sanguini
G. 2 luni
H. Toată viaţa
I. Până la dispariţia sindromului neurologic
J. Până la restabilirea rezervelor de fier în organism
78
S 4. Care tipuri de anemii predomină în structura generală a morbidităţii prin anemii:
F. Anemii prin deficit de acid folic
G. Anemii în bolile cronice
H. Anemii hemolitice
I. Anemii B12- deficitare
J. Anemii fierodeficitare
S 5. În care grup de bază a anemiilor întră anemia aplastică:

F. Anemii prin dereglări de formare a eritrocitelor
G. Anemii prin distrucţia accelerată a eritrocitelor
H. Anemii posthemoragice
I. Anemii metaplastice
J. Anemii în bolile cronice
S 6. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare este:

F. Conţinutul insuficient de fier în produsele alimentare consumate
G. Cerinţele crescute ale organismului în fier
H. Pierderile sporite ale fierului
I. Dereglarea absorbţiei fierului
J. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
S 7. Cauza de bază a sindromului sideropenic constă în:

F. Hemoglobina scăzută
G. Deficit tisular de fier
H. Hipoxie tisulară
I. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
J. Insuficienţa factorului Castle
S 8. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare la copii este:

F. Conţinutul insuficient de fier în produsele alimentare consumate
G. Deficit tisular de fier
H. Pierderile sporite ale fierului
I. Dereglarea absorbţiei fierului
J. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
S 9. În dezvoltarea unei anemii fierodeficitare pot interveni următorii factori:

A. Hemoragii cronice
B.Atrofia difuză a mucoasei stomacale
C.Lipsa factorului Castle
D. Hemoliza eritrocitelor
E.Difilobotrioza
S 10. În tabloul clinic al unei anemii fierodeficitare se includ următoarele:

J. Sindromul neurologic
K. Sindromul sideropenic
L.Sindromul proliferativ
M. Sindromul CID
79
N. Sindromul hemoragic
S 11. Factorul Castle se formează:

A. În porţiunea pilorică a stomacului
B. În duoden
C. În porţiunea fundală a stomacului
D. În intestinul subţire
E. Din produse alimentare sub influenţa enzimelor proteolitice
S 12. În diagnosticul diferenţial al anemiei B12- deficitare şi anemiei prin deficit de acid folic sunt
importante următoarele criterii:
F. Prezenţa splenomegaliei
G. Sindromul neurologic
H. Hemopoieza megaloblastică
I. Hemopoieza normoblastică
J. Prezenţa de corpusculi Jolly şi inele Kebot
S 13. La bolnavii de anemie fierodeficitară de gradul III tratamentul se începe cu:

F. Fieroterapia parenterală
G. Fieroterapia perorală
H. Fieroterapia parenterală şi perorală
I. Transfuzii de concentrat de eritrocite
J. Dieta
S 14. Pentru anemia fierodeficitară este corectă:

A. Se înregistrează la 8-15% din femeile de vârstă reproductivă
B. Se înregistrează mai des la bărbaţi
C. Se înregistrează la femei şi bărbaţi cu o incidenţă egală
D. Este cea mai rară formă de anemii
E. Se înregistrează mai rar decât anemia B12- deficitară
S 15. În diagnosticul diferenţial al anemiei B12- deficitară şi anemiei prin deficit de acid folic
tratamentul de probă se începe:
F. Prin tratamentul cu acid folic
G. Prin tratamentul cu vitamina B12
H. Prin tratamentul complex cu vitamina B12 şi acid folic
I. Prin transfuzie a eritrocitelor spălate de 5 ori
J. Dieta corectă
S 16. Pentru hematopoieza normală zilnic sunt necesare:

A. 20-25 mg de fier
B. 5 g de fier
C. 1 g de fier
D. 1 mg de fier
E. 100 mg de fier
80
S 17. În patogenia anemiei prin deficit de acid folic joacă rol:
A. Deficit tisular al ionilor de fier
B. Dereglări ale sintezei ADN
C. Deficit al vitaminei B12
D. Dereglări în metabolismul acizilor graşi
S 18. Eficacitatea clinică evidentă a tratamentului cu fier la bolnavii de anemie fierodeficitară se observă:
A. Peste 10 zile
B. Peste 7 zile
C. Peste 3 săptămâni
D. Peste 2 luni
E. Peste 6 luni
S 19. Dispoziţia simptomelor de sideropenie pe fond de tratament cu fier se observă:

A. Peste 10 zile
B. Peste 7 zile
C. Peste 2 luni
D. Peste 6 luni
E. Peste 2-3 săptămâni
S 20. La bolnavii de anemie fierodeficitară de gradul III tratamentul se începe cu:

A. Fieroterapia parenterală
B. Fieroterapia perorală
C. Fieroterapia parenterală şi perorală
D. Transfuzii de concentrat de eritrocite
E. Dieta
S 21. Cu referire la anemia aplastică care din următoarele afirmaţii nu este corectă:
A. Prezenţa sindromului proliferativ
B. Prezenţa sindromului anemic
C. Prezenţa sindromului hemoragic
D. Prezenţa sindromului infecţios
E. Are loc pancitopenia cu limfocitoză relativă în analiza generală a sângelui periferic
S 22. Prezenţa asincronismului în dezvoltarea citoplasmei şi a nucleului eritrocitelor în măduva oaselor

se evidenţiază în diagnosticul de:
A. Anemie în bolile cronice
B. Anemie aplastică
C. Anemie prin deficit de acid folic
D. Anemie fierodeficitară
E. Leucemie acută
S 23. Manifestările clinice ale limfomului Hodgkin depind de:

A. Modificările hemogramei
B. Localizarea focarului primar şi de gradul de răspândire a procesului tumoral în organism
C. Modificările mielogramei
81
D. Vârstă
S 24. În limfomul Hodgkin primar frecvent se afectează:

A. Tractul gastrointestinal
B. Inelul limfatic faringian
C. Splina
D. Ficatul
E. Ganglionii limfatici periferici
S 25. În limfomul Hodgkin predomină afectarea primară a ganglionilor limfatici:

F. Mediastinali
G. Cervicosupraclaviculari
H. Axilari
I. Inghinali
J. Retroperitoneali
S 26. Diagnosticul definitiv al limfomului Hodgkin cu afectarea primară a ganglionilor

limfatici mediastinali se stabileşte după:
F. Examenul radiologic
G. Tomografia computerizată
H. Cercetarea analizei generale a sângelui
I. Toracotomia cu cercetarea morfologică a formaţiunei tumorale mediastinale
J. Puncţia sternală
S 27. În rezultatul investigării complexe a unui pacient cu limfomul Hodgkin s-a depistat: mărirea
ganglionilor limfatici cervicali din ambele părţi, axilari pe stânga, mediastinali, fără semne de
intoxicare generală. Care este stadiul clinic:
F. I A
G. II A
H. II B
I. III A
J. III B
S 28. În stadiile locale (I-II) ale limfomului Hodgkin tratamentul de elecţie este:
F. Monochimioterapia
G. Polichimioterapia (PChT)
H. Radioterapia (RT)
I. Tratamentul combinat (3 cicluri de PChT + RT la focarul afectat + 3 cicluri de PChT)
J. Tratament chirurgical
S 29. Preponderent în stadiul IV al limfomului Hodgkin se aplică:

A. Tratament chirurgical
C. Polichimioterapia (6-12 cicluri)
D. Radioterapia după programul radical
E. 3 cicluri de polichimioterapie + radioterapia după programul radical
82
S 30. În limfomul Hodgkin, varianta scleroză nodulară este corectă afirmaţia:

A. Apare mai frecvent la persoanele în etate
B. Prognosticul este nefavorabil
C. Frecvent este afectat sistemul nervos central
D. Nici odată nu se afectează ganglionii limfatici mediastinali
E. Predomină în tabloul morfologic celulele Reed-Sternberg lacunare
S 31. Un criteriu important pentru a suspecta limfomul non-Hodgkin este:

A. Pierderea ponderală
B. Febra
C. Consecutivitatea apariţiei ganglionilor limfatici
D. Sindromul anemic
E. Sindromul hemoragic
S 32. Cel mai frecvent limfoamele non-Hodgkin primar afectează:

F. Ganglionii limfatici
G. Splina
H. Tractul gastrointestinal
I. Inelul limfatic faringian
J. Ţesutul pulmonar
S 33. În limfoamele non-Hodgkin predomină afectarea primară a ganglionilor limfatici:

A. Cervicali
B. Axilari
C. Inghinali
D. Mediastinali
E. Retroperitoneali
S 34. Afectarea secundară a sistemul nervos central predomină la bolnavii de limfom non-Hodgkin în
varianta histologică:
A. Prolimfocitară din celule mici cu nucleu clivat
B. Limfoplasmocitară
C. Prolimfocitară din celule mari cu nucleu clivat
D. Prolimfocitară din celule cu nucleu rotund
E. Limfoblastică
S 35. Afectarea măduvei oaselor şi leucemizare mai frecvent se înregistrează la bolnavii de

limfom non-Hodgkin:
A. Limfoblastic
B. Imunoblastic
C. Indolent
D. Limfoplasmocitar
E. În toate variantele cu aceeaşi frecvenţă
S 36. Manifestările clinice ale limfoamele non-Hodgkin sunt determinate de:

83
A. Sindromul anemic
C. Numărul de leucocite
D. Varianta morfologică, localizarea primară a focarului tumoral şi stadiul clinic
S 37. În stadiile generalizate (III-IV) ale limfoamelor non-Hodgkin agresive metoda optimală de
tratament este:
A. Tratament chirurgical
C. Polichimioterapia
D. Radioterapia
E. Tratament chirurgical + radioterapie
S 38. În stadiile locale (I-II) ale limfoamelor non-Hodgkin metoda optimlă de tratament este:
A. Monochimioterapia
B. Radioterapia după programul radical
C. Tratament chirurgical
D. Polichimioterapia
E. Tratament combinat (3 cicluri de polichimioterapie + radioterapie la focarele afectate + 3
cicluri de polichimioterapie)
S 39. Substratul morfologic al leucemiei granulocitare cronice îl constituie:

F. Limfocitele
G. Celulele plasmatice
H. Celulele granulocitare la diferite stadii de dezvoltare
I. Prolimfocitele
J. Celulele blastice
S 40. Leucemia granulocitară cronică se dezvoltă în legătură cu mutaţia la nivelul:

F. Celulelor blastice
G. Celulei – stem
H. Celulei precursoare B-limfopoiezei
I. Celulei precursoare T-limfopoiezei
J. Celulei precursoare mielopoiezei
S 41. În stadiul cronic precoce al leucemiei granulocitare cronice leucocitele sunt:

F. > 30,0·109/l
G. < 30,0·109/l
H. > 60,0·109/l
I. 60,0·109/l
J. 100,0·109/l
S 42. Cel mai permanent simptom al leucemiei granulocitare cronice este:

A. Limfadenopatia
C. Sindromul anemic
84
D. Splenomegalia
E. Afectarea ţesutului pulmonar
S 43. În analiza sângelui periferic în cazurile de leucemie granulocitară cronică se observă leucocitoză
din contul:
A. Monocitelor
B. Celulelor blastice
C. Limfocitelor
D. Granulocitelor la toate stadiile de dezvoltare
E. Prolimfocitelor
S. 44. În mielofibroza idiopatică simptomul clinic principal este:

A. Afectarea sistemului nervos central
B. Splenomegalia
C. Limfadenopatia
D. Osalgiile
S 45. Anemia în mielofibroza idiopatică mai frecvent este de origine:

A. Fierodeficitară
B. Renală
C. B12- deficitară
D. Hemolitică autoimună
E. Hemolitică heteroimună
S 46. La studierea morfologică a eritrocitelor în mielofibroza idiopatică se observă:

A. Eritrocite normocitare
B. Anizocitoză şi poikilocitoză
C. Hipocromie
D. Microsferocite
E. Eritrocite de tras în ţintă
S 47. Proteina transportoare a fierului este:

A. Hemosiderina
B. Feritina
C. Transferina
D. Albumina
E. Haptoglobina
S 48. Cea mai frecventǎ cauzǎ a anemiei fierodeficitară la bǎrbaţi este:

A. Hemoragiile din tractul gastrointestinal
B. Dereglarea absorbţiei
C. Factorul nutritiv
D. Necesitatea sporită
E. Insuficienţa transferinei
85
S 49. O femeie de vârstă reproductivă poate fi anemizată în special pe contul:
A. Tuberculozei genitale
B. Meno- şi metroragiilor
C. Cancerului de endometriu
D. Tumorilor ovariene
E.Cancerului de col uterin
S 50. Sindromul de bază in clinica anemiei fierodeficitară este:

A. Splenomegalia
B. Neurologic
C. Sideropenic
D. Proliferativ
E. Hemoragic
S 51. “Pica chlorotică” se întâlneşte numai la:

F. Anemia B12 – deficitară
G. Anemia aplastică
H. Anemia metaplastică
I. Anemia fierodeficitară
J. Anemia hemolitică autoimună
S 52. În anemia fierodeficitară severă pot fi întâlnite următoarele modificări eritrocitare, cu excepţia:
A. Microcitozei
B. Poichilocitozei
C. Macrocitozei
D. Anizocitozei
E. Hipocromiei
S 53. La un bolnav cu anemie sunt constatate următoarele date de laborator: fierul seric 4 mkmol/l,
reticulocitele-10‰. Diagnosticul este:
B. Anemia prin carenţă de fier
C. Anemia B12 – deficitară
D. Anemia prin deficit de acid folic
E. Anemia hemolitică microsferocitară
S 54. O particularitate a măduvei oaselor, caracteristică deficitului de fier este:

A. Prezenţa celulelor blastice > 5%
B. Cantitatea redusă de sideroblaşti
C. Hipocelularitate
D. Hiperplazia seriei granulocitare
E. Hemopoieză megaloblastică
S 55. Prioritate in tratamentul anemiei fierodeficitară au:

A. Preparatele de fier pentru administrare parenteralǎ
B. Preparatele de fier pentru administrare per os
C. Transfuziile de masă eritrocitară
86
D. Tratamentul antianemic complex
E. Vitaminoterapia
S 56. Care din următoarele nu se includ în diagnosticul de anemie fierodeficitară:

A. “Pica chlorotică”
B. Fisuri calcanee
C. Dereglarea deglutiţiei
D. Icterul pronunţat
E. Uscăciune şi discuamarea pielii
S 57. Anemia B12-deficitară este asociată deseori de următoarele cu excepţia:

A. Durata de vârstă a eritrocitelor scăzută
B. Bilirubinemie, pe contul fracţiei indirecte
C. Aclorhidrie gastrică
D. Valori normale ale factorului intrinsec
E. Măduvă osoasă hiperplastică
S 58. Una din cele mai frecvente cauze în apariţia anemiei B12 – deficitare este:
A. Factorul nutritiv
B. Hemoragii cronice
C. Necesitatea sporită
D. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
E. Graviditatea
S 59. Vitamina B12 se absoarbe în:

A. Duoden
B. Porţiunea proximală a intestinului subţire
C. Ileonul terminal
D. Intestinul subţire pe tot parcursul
E. Duoden şi intestinul subţire
S 60. Cu referire la vitamina B12, care din următoarele afirmaţii nu este adevărată:
A. Este stocată în ficat
B. Este conţinută în legume verzi
C. Este absorbită în ileonul terminal
D. Stocul hepatic este suficient pe 4-5 ani
E. Participă la sinteza mielinei
S 61. Hematopoieza megaloblasticǎ este prezentă numai la:

B. Anemia B12-deficitară
C. Microsferocitoza ereditară
D. Anemia aplastică
E. Ovalocitoza ereditară
S 62. Lipsa factorului Castle ar putea favoriza apariţia:

87
A. Anemiei fierodeficitare
B. Anemiei aplastice
C. Anemiei hemolitice autoimune
D. Talasemiei
E. Anemia B12-deficitară
S 63. Tratament cu vitamina B12 la anemia B12-deficitară se administrează:

A. Până la normalizarea indicilor sanguini
B. 2-3 luni
C. Toată viaţa
D. Până la normalizarea tabloului neurologic
E. Până la dispariţia schimbărilor morfologice in eritrocite
S 64. Care din afirmaţiile următoare, referitoare la anemia prin deficitul acidului folic, este corectă:
A. Numărul reticulocitelor crescut
B. Diametrul eritrocitelor mediu este între 7 şi 8μ
C. Numărul crescut al plăcuţelor sanguine în sângele periferic
D. Are loc hematopoieza megaloblastică
E. Numărul crescut al leucocitelor sanguine în sângele periferic
S 65. Carenţa completă a rezervelor de acid folic este observată după:

A. O săptămână
B. Mai puţin de o lună
C. Peste 4-6 luni
D. Peste un an
E. După 3 ani de zile
S 66. Carenţa de acid folic este responsabilă de:

A. Deficit al sintezei de factor intrinsec
B. Deficit al sintezei de transcobalamină
C. Perturbarea metabolismului acidului propionic
D. Dereglarea sintezei timidinei
E. Deficit al sintezei mielinei
S 67. Tratamentul cu acidul folic în cazurile de anemie prin deficit al acidului folic se efectuează:
F. Până la normalizarea indicilor hematologici (hemoglobinei şi hematiilor)
G. Până la dispariţia hipersegmentării granulocitare
H. Până la normalizarea tabloului neurologic
I. Timp de 6 luni după normalizarea hemoglobinei
J. Toată viaţa
S 68. In dezvoltarea unei anemii aplastice pot interveni urmatoarele:

A. Hepatita virală C
B. Benzenul
C. Solvenţii organici
D. Cloramfenicolul
88
E. Toţi factorii amintiţi
S 69. Cea mai frecventǎ cauzǎ de deces în anemia aplastică este:

A. Tromboze venoase şi infarcte pulmonare
B. Ruptura splenică
C. Infecţii şi hemoragii
D. Hemosideroza posttransfuzională
E. Insuficienţa hepatică acută
S 70. Medicamentul cu efectul medular cel mai deprimat este:

A. Eritromicina
B. Cloramfenicol
C. Tetraciclina
D. Prednisolonul
E. Carbonatul de litiu
S 71. Aspectul măduvei oaselor in anemia aplastică este:

A. Hipercelular
B. Hipocelular cu fibrozare accentuată
C. Inlocuită cu ţesut adipos
D. Eritropoieză ineficientă
E. Infiltrată cu celule blastice
S 72. În dezvoltarea microsferocitozei ereditare cel mai important rol îi revine:

A. Sensibilităţii crescute a membranei eritrocitare la complementul seric
B. Modificării fluidităţii straturilor lipidice membranare
C. Scăderii nivelului de glutation intraeritrocitar
D. Deficitului de spectrină în membrana eritrocitară
E. Creşterii pH intraeritrocitar
S 73. Crizele aplastice, care apar în evoluţia unei anemii hemolitice sunt produse, cel mai frecvent de:
A. Corticoterapia prelungită
B. Infecţii
C. Deficit relativ de folaţi
D. Splenectomie
E. Transfuzii de sânge
S 74. Chinidina produce anemie hemolitică prin:

A. Formarea de complexe imune
B. Producerea de autoanticorpi
C. Mecanism tip haptenă
D. Acţiunea oxidantă asupra glutationului
E. Creşterea permiabilităţii membranei eritrocitare
S 75. Talasemiile se dezvoltă ca urmare a unei:

A. Sinteza porfirinelor
89
B. Scăderea sintezei unor anumite tipuri de lanţuri de globină
C. Creşteri ale sintezei unor anumite tipuri de lanţuri de globină
D. Sinteze excesive de lanţuri ale imunoglobulinelor
E. Formări patologice de sideroblaşti inelari
S 76. Testul Coombs direct este cel mai util în diagnosticul:

A. Crizelor de hemoliză din deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
B. Hemolizei din boala aglutininelor la rece
C. Anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald
D. Hemoliză din anemia microsferocitară ereditară
E. Hemoliză din hemoglobinuria paroxistică nocturnă
S 77. Care dintre următoarele investigaţii este decisivă pentru diagnosticul talasemiei:
A. Testul de autohemoliză
B. Testul Ham
C. Testul Coombs direct
D. Testul de siclizare
E. Electroforeza hemoglobinei
S 78. Precipitarea hemoglobinei sub formă de baghete apare în:

A. Forma majoră a β-talasemiei
B. Siclemie
C. Hemoglobinoza C
D. Deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenaza
E. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă
S 79. Testul Coombs direct este cel mai frecvent pozitiv in:
A. Talasemie
B. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă
C. Microsferocitoza ereditară
D. Anemia hemolitică din intoxicaţia cu solvenţi organici
E. Anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald
S 80. Care dintre semnele clinice enumerate nu sunt caracteristice pentru purpura trombocitopenică:
A. Peteşii pe piele
B. Echimoze
C. Metroragii
D. Hemartroze
E. Hemoragii gingivale
S 81. Caracterul imun al purpurei trombocitopenice se confirmă prin:

A. Pancitopenie ca rezultat al hipersplenismului
B. Splenomegalie
C. Eficacitatea tratamentului cu corticosteroizi
D. Evidenţierea anticorpilor – ADN
E. Starea gravă a pacientului
90
S 82.Testul modificat în purpura trombocitopenică este:
A. Timpul de coagulare dupa Lee-White
B. Timpul de trombină
C. Timpul de singerare
D. Testul de autocoagulare
E. Rezistenţa osmotică a eritrocitelor
S 83. Medicamentul de elecţie in tratamentul purpurei trombocitopenice autoimune este:

F. Corticosteroizii
G. Vincristin
H. Ciclofosfamida
I. Leukeranul
J. Mielosanul
S 84. Constatarea de laborator în favoarea diagnosticului de purpură trombocitopenică este:

A. Majorarea numărului de reticulocite
B. Scăderea numărului de trombocite
C. Leucopenie
D. Anizocitoză şi poichilocitoză pronunţată a eritrocitelor
E. Timpul de coagulare după Lee-White majorat
S 85. Care din următoarele nu susţine diagnosticul de purpură trombocitopenică:

A. Mărirea tuturor grupelor de ganglioni limfatici periferici
B. În 30% splenomegalie moderată
C. În punctatul medular majorarea numărului de megacariocite cu lipsa trombocitelor
D. Scăderea numărului de trombocite
E. Sindrom hemoragic cutanat sub formă de peteşii şi echimoze
S 86. Care din următoarele afirmaţii este corectă referitor la purpură trombocitopenică autoimună:
A. Frecvent se dezvoltă hemartroze şi hematoame
B. După splenectomie se vindecă 10% din bolnavi
C. Splenomegalie pronunţată asociată cu poliadenopatie
D. Hepatosplenomegalie asociată de pancitopenie
E. După splenectomie se vindecă 90% de pacienţi
S 87. În tratamentul purpurei trombocitopenice se recurge la splenectomie:

A. Ca prima măsură terapeutică
B. Numai în formele acute de boală
C. În caz de rezistenţă la corticosteroizi
D. Doar în cazurile la copii sub vârsta de 10 ani
E. Splenectomia este contraindicată
S 88. Cu referire la hemofilia A este corectă afirmaţia:

A. Prezenţa hemartrozelor pledează impotriva diagnosticului
B. Este o coagulopatie ereditară, cauzată de deficitul factorului VIII
C. Timpul de sângerare este constant prelungit
91
D. Frecvent apar peteşii si echimoze
E. Este o maladie cu dereglarea hemostazei primare
S 89. Prioritate in tratamentul hemofiliei A are:

A. Masa trombocitară
B. Masa eritrocitară
C. Tratamentul chirurgical
D. Dezintoxicare
E. Crioplasma si crioprecipitatul
S 90. Testul modificat in hemofilie este:

A. Timpul de trombină
B. Timpul parţial activat de tromboplastină
C. Timpul protrombinei
D. Timpul de sîngerare
E. Micsorarea numarului de trombocite
S 91. Prelungirea timpului de coagulare după Lee-White se întâlneşte în:

A. Purpura trombocitopenică
B. Hipoproconvertinemia ereditară
C. Hemofilie
D. Maladia Randiu-Osler
E. Capilarotoxicoză
S 92. Factorul Willebrand este produs de:

F. Plasmocite
G. Limfocite
H. Ficat
I. Complexul proteina C – proteina S
J. Celulele endoteliale ale capilarelor
S 93. Care din următoarele afirmaţii cu privire la hemofilie este corectă:

A. Este o maladie a sistemului imun
B. O coagulopatie cu dereglarea hemostazei secundare
C. În tabloul clinic predomină hemoragii sub formă de peteşii şi echimoze
D. Se întâlneşte mai frecvent la femei
E. Medicamentele cele mai utilizate în tratamentul hemofiliei sunt corticosteroizii administraţi
intravenos
S 94. Diagnosticul morfologic al limfomului Hodgkin se confirmă numai dacă in preparatele histologice
sunt prezente:
A. Celulele plasmatice
B. Histiocitele
C. Celulele gigante Şternberg-Reed
D. Prolimfocitele
E. Limfocitele
92
S 95. În limfomul Hodgkin, varianta scleroză nodulară primar mai frecvent se afectează:
A. Ganglionii limfatici mediastinali
B. Ganglionii limfatici mezenteriali
C. Ganglionii limfatici iliacali
D. Ficatul
E. Splina
S 96. Diagnosticul definitiv al limfomului Hodgkin se stabileşte după:

A. Cercetarea analizei generale a singelui
B. Cercetarea histologică a formatiunei tumorale înlăturate
C. Puncţia sternală
D. Examenul radiologic
E. Examenul ultrasonor
S 97. Un criteriu important pentru limfomul Hodgkin este:

A. Mărirea concomitentă a tuturor grupelor de ganglioni limfatici periferici
B. Prezenţa sindromului hemoragic
C. Prezenţa sindromului anemic
D. Hipertrofia ganglionilor
E. Consecutivitatea apariţiei ganglionilor limfatici
S 98. În rezultatul investigării complexe a unui pacient cu limfomul Hodgkin s-a depistat: mărirea
ganglionilor limfatici mediastinali, splenomegalie, febră până la 38o, transpiraţii.
Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II B
C. III A
D. III B
E. IV B
S 99. Schimbările specifice în sângele periferic pentru limfomul Hodgkin sunt:

A. Leucocitoză
B. Leucopenie
C. Anemie
D. Trombocitopenie
E. Nu sunt
S 100. În cazurile de leucemizare a limfoamelor non-Hodgkin agresive tabloul sanguin poate fi:
A. În limitele normei
B. Asemănător cu leucemia acută
C. Asemănător cu leucemia limfocitară cronică
D. Asemănător cu leucemia granulocitară cronică
E. Asemănător cu leucemia monocitară cronică
S 101. Schimbările specifice în tabloul clinic al limfoamelor non-Hodgkin cu afectarea primară a

amigdalelor palatine sunt:
93
A. Dureri în gât
B. Îngreuerea actului de deglutiţie
C. Simţul unui corp străin în gât
D. Nu sunt
E. Mărirea amigdalelor palatine
S 102. În rezultatul investigării complexe a unui pacient cu limfom non-Hodgkin s-a depistat: mărirea
ganglionilor limfatici cervicali pe stânga şi retroperitoniali. Care este stadiul clinic:
A. II A
B. II B
C. III A
D. III B
E. IV A
S 103. În limfoamele non-Hodgkin fără afectarea măduvei osoase în analiza generală a sângelui pot fi
următoarele schimbări:
A. Blastoză
B. Leucopenie
C. Hipertrombocitoză
D. Limfocitoză
E. Nu sunt
S 104. Diagnosticul de limfom non-Hodgkin poate fi stabilit numai după:

A. Analiza generală a sângelui
B. Examenul radiologic
C. Cercetarea histologică a formaţiunei tumorale înlăturate
D. Examenul ultrasonor
S 105. În cazul unei limfadenopatii cervicale cu suspiciune la un limfom non-Hodgkin cea mai
importantă investigaţie este:
A. Examenul ORL
B. Examenul stomatologului
C. Radiografia toracică
D. Biopsia ganglionilor limfatici
E. Examenul ultrasonor
S 106. Pentru leucemia acută sunt caracteristice:

A. Debutul acut
B. Posibilă evoluţia subacută
C. Evoluţia in formă cronică
D. Substratul morfologic al tumorii sunt celulele blastice
E. Evoluţia indelungată pe parcursul a mai multor ani
S 107. Sindromul CID e caracteristic pentru:

F. Leucemia acută limfoblastică L2
G. Leucemia acută mieloblastică M1
94
H. Leucemia acută promielocitară M3
I. Leucemia acută monoblastică M5
J. Leucemia acută nediferenţiată M0
S 108. Pentru leucemia acută promielocitară este caracteristic:

A. Existenţa sindromului CID
B. Reacţia PAS pozitivă a celulelor leucemice
C. Reacţia pozitivă pentru esterază nespecifică în celulele leucemice
D. Valori constante crescute ale lizocimului seric
E. Predominanţa promielocitelor în sângele periferic şi în măduva osoasă
Raspunsul corect: 108 – A
S 109. Apariţia frecventă a sindromului CID în leucemia acută promielocitară este determinată de:
A. Conţinutul scăzut de antitrombină III în circulaţie
B. Conţinutul majorat de lizocim în celulele leucemice
C. Conţinutul ridicat de proteaze cu activitate procoagulantă în promielocite
D. Hipoactivitatea sistemului fibrinolitic
E. Trombocitopenie
S 110. Hipertrofia gingivală este întâlnită în mod caracteristic în:

A. Leucemia acută monoblastică
B. Leucemia acută limfoblastică
C. Leucemia granulocitară cronică
E. Sindrom mielodisplastic
S 111. Care din următoarele afirmaţii referitoare la eritroleucemie nu este adevărată:

A. Ictericitatea pielii şi sclerelor
B. Sindromul anemic pronunţat, adeseori cu semne de hematopoieză megaloblastică şi mărirea
numărului eritrocariocitelor în măduva osoasă
C. Leucopenia şi trombocitopenia în debutul bolii
D. Adesea diagnosticul se stabileşte numai în rezultatul trepanobiopsiei
E. Leucemide subcutanate
Raspunsul corect: 111 – E
S 112. In leucemia acută limfoblastică se constata:

A. Prezenta corpilor Auer in celulele blastice leucemice
B. Reacţia pozitivă pentru esteraza nespecifică
C. Reacţia PAS pozitivă la examenul citochimic al limfoblaştilor
D. Evoluţie fulgerătoare indeosebi la copii
E. Hiperplazie gingivală
S 113. Care din următoarele afirmaţii referitoare la leucemiile acute nu este adevărată:
A. Existenţa sindromului CID în leucemie acută promielocitară
B. Hiatus leucemic nu este întotdeauna prezent
C. Hiperplazia gingivală poate fi prezentă în formele monoblastice
D. Determinările în sistemul nervos central apar doar, excepţional în leucemie limfoblastică acută
E. În măduva oaselor procentul blaştilor este întotdeauna peste 30%
95
S 114. Anomalia cromozomială caracteristică pentru leucemia granulocitară cronică in faza de evoluţie
cronică este:
A. Translocaţia t (9; 21)
B. Deleţia cromozomului 9
C. Hipoploidie
D. Translocaţia t (15; 17)
E. Translocaţia t (9; 22 )
S 115. Care din factori nu este caracteristic pentru debutul leucemiei granulocitare cronice:
A. Starea generală satisfăcătoare
B. Mărirea splinei
C. Mărirea ganglionilor limfatici mediastinali
D. Leucocitoză 30,0∙109/l
E. Devierea în hemogramă spre stânga până la mielocite
S 116. In faza cronică tardivă a leucemiei granulocitare cronice cel mai frecvent poate fi întâlnit:
A. Poliadenopatie
B. Hematodermia
C. Hipertrofie gingivală
D. Splenomegalia
E. Purpura vasculară
S 117. Medicamentul de elecţie în tratamentul leucemiei granulocitare cronice în evoluţie este:

A. Melfalanul
B. Leukeranul
C. Citozin-arabinozid
D. Ciclofosfamida
E. Gleevec (Imatinib mesilat)
S 118. Care din următoarele afirmaţii confirmă diagnosticul de mielofibroză idiopatică:

A. Lipsa splenomegaliei
B. Asocierea eozinofilo-bazofilică
C. Activitatea fosfotazei alcaline în neutrofile nu este schimbată
D. Proliferare în două sau trei direcţii hematopoietice în măduva oaselor cu mielofibroză
E. Lipsa mielofibrozei
S 119. Semnul clinic principal, ce permite de a suspecta mielofibroza idiopatică este:

A. Splina nu este mărită
B. În analiza generală a sângelui – pancitopenia
C. Discordanţă dintre splenomegalia pronunţată şi leucocitoza neânsemnată cu deviere spre
stânga până la mielocite unice
D. Lipsa poichilocitozei
E. Trombocitele nu sunt schimbate
S 120. Substratul morfologic al tumorii in leucemia limfocitară cronică îl constituie:

96
F. Celule blastice
G. Granulocite
H. Preponderent limfocite mature
I. Limfoblaşti
J. Plasmocite
Raspunsul corect 120 – C
S 121. Asocierea anemiei hemolitice autoimune şi trombocitopeniei autoimune ca complicaţie mai

frecvent se întâlneşte în:
F. Leucemie limfoblastică acută
G. Leucemie granulocitară cronică
H. Leucemie promielocitară acută
I. Leucemie limfocitară cronică
J. Leucemie monocitară cronică
S 122. Semnele clinice caracteristice pentru diagnosticul de leucemie limfocitară cronică cu celule
păroase (triholeucocite) sunt:
F. Poliadenopatie şi splenomegalie
G. Poliadenopatie şi pancitopenie
H. Splenomegalie şi hiperleucocitoză
I. Hepatosplenomegalie şi hiperleucocitoză
J. Splenomegalie şi pancitopenie
S 123. Preparatul de elecţie în tratamentul leucemiei limfocitare cronice este:

F. Leukeranul
G. Ciclofosfamida
H. Alkeranul
I. Mileranul
J. Vincristina
S 124. In caz de majorare a cifrelor hemoglobinei, care din semnele clinice enumerate sunt in favoarea
diagnosticului de eritremie:
A. Hepatomegalie
B. Splenomegalie
C. Limfadenopatie generalizată
D. Leucemide
E. Teleanghiectazii
S 125. Complicaţiile frecvente în faza manifestărilor clinice desfăşurate a eritremiei sunt:

F. Complicaţiile infecţioase
G. Anemie hemolitică autoimună
H. Tromboze a vaselor venoase şi arteriale
I. Trombocitopenie autoimună
J. Sepsis
S 126. Care este cauza distructiei oaselor în mielomul multiplu:

F. Mărirea viscozitaţii sângelui
G. Apariţia crioglobulinelor
97
H. Micsorarea calciului in sânge
I. Paraproteinemie
J. Acţiunea factorului de activare a osteoclaştilor
S 127. Care din următoarele afirmaţii cu referire la eritremie nu este corectă:

F. Pielea devine de culoare roşie treptat
G. Uneori primele manifestări ale maladiei sunt tromboze ale vaselor venoase şi arteriale
H. Pruritul cutanat apare după contactul cu apa
I. Complicaţiile infecţioase sunt cauza decesului
J. În măduva oaselor se depistează hiperplazie cu megacariocitoză pronunţată
S 128. Pentru mielomul multiplu sunt caracteristice următoarele modificări cu excepţie:

A. Hiperproteinemie
B. Panmieloză
C. Mărirea viscozităţii sângelui
D. În punctatul medular se depistează celule mielomice
E. Osteoliza în focar
S 129. Mărirea viscozităţii sângelui în mielomul multiplu clinic se manifestă prin:

A. Cefalee
B. Vertijii
C. Parestezii
D. Somnolenţă
E. Toate semnele sus enumerate
S 130. Preparatul de elecţie în tratamentul mielomului multiplu în caz de insuficienţă renală este:
A. Leukeranul
B. Melfalanul
C. Mileranul
D. Ciclofosfamida
E. Vincristina
S 131. Umbrele Gumprecht la studiul frotiului sângelui periferic al unui bolnav cu leucemie limfocitară
cronică reflectă:
A. Dereglarea funcţiei trombocitelor
B. Fragilitatea celulelor limfoide
C. Hipersplenizm pronunţat
D. Hemoliza intravasculară
E. Nici unul din semnele enumerate mai sus nu este corect
S 132. Leucemia limfocitară cronică în faza terminală se manifestă prin:

A. Sarcomatizarea procesului
B. Criză blastică
C. Anemie hipoplastică
D. Leucemie granulocitară cronică
E. Leucopenie
98
S 133. Care metodă este optimală în tratamentul unui bărbat tânăr cu diagnosticul eritremie, stadiul IIA:
A. Fosfor radioactiv
B. Exfuzii de sânge (Flebotomie)
C. Leukeranul
D. Mielosanul
E. Polichimioterapie
S 134. Leucemia limfocitară cronică se dezvoltă mai frecvent:

A. La femei
B. La copii
C. La pacienţi de vârstă tânără
D. La persoanele în vârstă de peste 45 ani, cu preponderenţă la bărbaţi
E. La adolescenţi
S 135. Mutaţia în leucemia limfocitară cronică are loc:

A. La nivelul celulei stem
B. La nivelul celulei predecesoare limfopoiezei
C. La nivelul celulei predecesoare a mielopoezei
D. Este o maladie de sistem, ca rezultat al dereglării de diferenţiere a celulelor hematopoietice
E. În măduva oaselor se malignizează o celulă blastică
S 136. În stadiul iniţial al leucemiei limfocitare cronice:

A. Ganglionii limfatici periferici nu sunt măriţi, ficatul şi splina nu se palpează
B. Splenomegalie pronunţată
C. Frecvent se afectează oasele şi ficatul
D. Se dezvoltă neuroleucemie
E. Hepatomegalie pronunţată
S 137. În analiza sângelui periferic în stadiul iniţial în leucemie limfocitară cronică se depistează:
A. Celule blastice
B. Leucopenie
C. Leucocitoză până la 200,0-300,0·109/l
D. Celule mielomice
E. Leucocitoză până la 30,0·109/l şi limfocitoză 70-80%
S 138. În analiza sângelui periferic în stadiul manifestărilor clinico-hematologice desfăşurate în leucemie

limfocitară cronică se depistează:
A. Leucopenie
B. Celule mielomice
C. Celule blastice
D. Leucocitoză până la 500,0-600,0·109/l şi limfocitoză 90%
E. Limfopenie
S 139. Leucemia limfocitară cronică în stadiul manifestărilor clinico-hematologice desfăşurate se

manifestă prin:
A. Afectarea sistemului nervos central
99
B. Afectarea frecventă a oaselor plate
C. Mărirea ganglionilor limfatici periferici, splenomegalie, hepatomegalie
D. Afectarea izolată a ficatului
E. Prurit cutanat pronunţat
S 140. Care din semnele clinice enumerate nu sunt caracteristice pentru purpura trombocitopenică:
A. Peteşii şi echimoze
B. Metroragii
C. Hemoragii nazale
D. Hemoragii gingivale
E. Hematoame şi hemartroze
S 141. Purpura trombocitopenică este o maladie cu dereglarea:

A. Hemostazei secundare
B. Hemostazei primare şi secundare
C. Hemostazei primare
D. Mecanismului intrinsec de coagulare a sângelui
E. Mecanismului extrinsec de coagulare a sângelui
S 142. Care din următoarele nu susţine diagnosticul de purpură trombocitopenică:

A. În punctatul medular majorarea numărului de megacariocite
B. Splenomegalie şi hepatomegalie pronunţată
C. Timpul de sângerare este prelungit
D. Timpul de coagulare după Lee-White este în normă
S 143. În purpura trombocitopenică idiopatică se constată:

A. Frecvent se dezvoltă complicaţii infecţioase
C. În hemogramă se depistează celule blastice
D. Scăderea trombocitelor până la trombocite solitare
E. În mielogramă celulele blastice depăşesc 30%
S 144. Tratamentul cu corticosteroizi asigură vindecarea completă a pacienţilor cu trombocitopenie

autoimună în:
A. 90%
B. 100%
C. 10%
D. 50%
E. 70%
S 145. Efectuarea splenectomiei în purpură trombocitopenică asigură vindecare în:

F. 10%
G. 86-96%
H. 50%
I. 70%
J. 5%
100
S 146. Care din următoarele afirmaţii referitor la hemofilie este corectă:

F. Este o maladie cu dereglarea hemostazei primare
G. Frecvent apar peteşii şi echimoze
H. Este una din cele mai frecvente coagulopatii
I. Tratamentul se efectuiază cu masă trombocitară
J. Este dereglat mecanismul extrinsec de coagulare a sângelui
S 147. Hemofilia se caracterizează prin:

F. Prelungirea timpului de sângerare
G. Frecvent apar echimoze
H. În tratament prioritate are masa eritrocitară
I. Se îmbolnăvesc femeile
J. Dereglarea mecanismului intrinsec de coagulare a sângelui cauzată de deficitul ereditar al
unuia din factorii de coagulare (VIII, IX, XI)
S 148. Forma foarte gravă de hemofilie se dezvoltă dacă nivelul factorilor antihemofilici (VIII şi IX)
constituie:
A. De la 1 până la 2%
B. De la 0 până la 1%
C. De la 2 până la 5%
D. Mai mult de 5%
E. De la 5 până la 7%
S 149. Care din următoarele manifestări clinice se întâlnesc în hemofilie:

A. Sindromul anemic
B. Se afectează ganglionii limfatici periferici
C. Frecvent apar peteşii şi echimoze
D. Frecvent se dezvoltă hematoame în ţesuturile moi şi hemartroze
E. Splenomegalie
S 150. Formă gravă de hemofilie se dezvoltă dacă nivelul factorilor antihemofilici (VIII sau IX)
constituie:
F. Mai mult de 5%
G. De la 0 până la 1%
H. De la 1 până la 2%
I. De la 2 până la 5%
J. De la 5 până la 7%
S 151. Forma de gravitate medie în hemofilie se dezvoltă dacă nivelul factorilor antihemofilici (VIII sau
IX) constituie:
F. De la 2 până la 5%
G. Mai mult de 5%
H. De la 0 până la 1%
I. De la 1 până la 2%
J. De la 5 până la 7%
101
S 152. La baza dezvoltării manifestărilor clinice ale bolii Rendu-Osler se află:
B. Deficit al factorului VIII de coagulare
C. Conţinutul insuficient sau lipsa fibrelor de colagen în ţesutul conjunctiv pericapilar de sprijin
D. Dereglarea testului de autocoagulare
E. Mărirea timpului protrombinei
S 153. Maladia Rendu-Osler se manifestă prin:

F. Peteşii
G. Echimoze
H. Hematoame
I. Hemartroze
J. Prezenţa în diferite zone anatomice ale organismului a teleangiectaziilor
S 154. În analiza sângelui periferic în maladia Rendu-Osler sunt posibile următoarele modificări:
F. Trombocitopenie
G. Anemie fierodeficitară posthemoragică
H. Leucopenie
I. Limfocitoză
J. Monocitoză
S 155. Prioritate în tratamentul hemoragiilor nazale în maladia Rendu-Osler are:

F. Electrocoagularea zonelor de teleangiectazie
G. Masa trombocitară
H. Crioplasma
I. Folosirea tamponului îmbibat cu soluţie de adrenalină 0,1%, trombină şi acid aminocapronic 5%
J. Tamponadă obişnuită
S 156. Teleanjiectazia hemoragică ereditară (boala Rendu-Osler) este o maladie cu dereglarea:

A. Hemostazei primare vasculo-trombocitare
C. Hemostazei primare şi secundare
E. Mecanismului intrinsec de coagulare a sângelui
S 157. Timpul de sângerare caracteristic pentru maladia Rendu-Osler este:

F. De tip hematom
G. De tip peteşial-echimatos
H. De tip echimatos-hematom
I. De tip angiomatos la pacienţii cu teleangiectazii prin hemoragii locale
J. De tip purpură vasculară
S 158. Cauza anemiei hemolitice ereditare microsferocitare este:

F. Dereglarea structurii lipidelor membranei eritrocitare
G. Dereglarea structurii spectrinei membranei eritrocitare
H. Dereglarea enzimelor intraeritrocitari
102
I. Prezenţa anticorpilor antieritrocitari
J. Distrucţia mecanică
S 159. În cazurile de anemie hemolitică ereditară microsferocitară distrucţia sporită a eritrocitelor are
loc în:
F. Ficat
G. Măduva oaselor
H. Splină
I. Intravascular
J. În toate cele enumerate
S 160. În tabloul clinic al anemiei hemolitice ereditare microsferocitare este caracteristic:

F. Hepatomegalia
G. Splenomegalia
H. Limfadenopatia
I. Sindromul hemoragic
J. Sindromul neurologic
S 161. La baza diagnosticului diferenţial al anemiilor hemolitice de alte grupe de anemii se află:
F. Sindromul anemic
G. Sindromul sideropenic
H. Sindromul neurologic
I. Sindromul hemolitic
J. Sindromul gastrointestinal
S 162. La studierea morfologică a eritrocitelor în microsferocitoza ereditară se observă:

F. Eritrocite “de tras în ţintă”
G. Microsferocite
H. Hipocromie
I. Ovalocite
J. Stomatocite
S 163. La studierea morfologică a eritrocitelor în ovalocitoza ereditară se observă:

F. Microsferocite
G. Stomatocite
H. Ovalocite mai puţine de 10%
I. Ovalocite mai mult de 25%
J. Eritrocite “de tras în ţintă”
S 164. Metoda eficace de tratament în microsferocitoza ereditară este:

F. Cu corticosteroizi
G. Radioterapia
H. Splenectomia
I. Chimioterapia
J. Administrarea imunodepresantelor
103
S 165. Metoda de bază pentru confirmarea definitivă a diagnosticului de talasemie este:
F. Testul Coombs direct
G. Măsurarea diametrului eritrocitelor
H. Electroforeza hemoglobinei
I. Testul Ham
J. Proba cu zaharoză
S 166. Pentru tabloul clinic în talasemie este corectă afirmaţia:

F. Se depistează splenomegalie
G. Se depistează mărirea ganglionilor limfatici
H. Este caracteristic sindromul hemoragic
I. Apar complicaţii infecţioase
J. Este caracteristic sindromul neurologic
S 167. Diagnosticul de anemie hemolitică autoimună se confirmă prin:

F. Testul Ham
G. Electroforeza hemoglobinei
H. Proba cu zaharoză
I. Testul Coombs indirect
J. Testul Coombs direct
S 168. La studierea morfologică a eritrocitelor în stomatocitoza ereditară se observă:

A. Ovalocite
B. Microsferocite
C. Stomatocite
D. Acantocite
E.Eritrocite “de tras în ţintă”
S 169. Pentru talasemie sunt caracteristice:

F. Microsferocite
G. Ovalocite
H. Acantocite
I. Stomatocite
J. Eritrocite “de tras în ţintă”
S 170. Cauza anemiei renale este:

F.Micşorarea de producere a eritropoetinei de către ficat
G. Majorarea de producere a eritropoetinei de către aparatul juxtaglomerular al rinichilor
H. Micşorarea de producere a eritropoetinei de către aparatul juxtaglomerular al rinichilor
I. Micşorarea de producere a eritropoetinei de către plămâni
J. Micşorarea de producere a eritropoetinei de către splină
S 171. Metoda de bază pentru confirmarea definitivă a diagnosticului de hemoglobinurie paroxistică

nocturnă este:
F.Testul Ham
G. Testul Coombs direct
H. Testul Coombs indirect
104
I. Electroforeza hemoglobinei
J. Determinarea diametrului mediu a eritrocitelor
S 172. Metoda eficace de tratament în ovalocitoza ereditară este:

A. Chimioterapia
B. Radioterapia
C. Administrarea imunodepresantelor
D. Corticosteroizi
E. Splenectomia
S 173. În cazurile de anemie hemolitică ereditară ovalocitară distrucţia sporită a eritrocitelor are loc în:
A. Splină
B. Ficat
C. Măduva osoasă
D. Intravascular
S 174. Metoda de bază pentru confirmarea definitivă a diagnosticului de drepanocitoză ereditară este:
F. Testul Coombs direct
G. Electroforeza hemoglobinei
H. Determinarea diametrului mediu a eritrocitelor
I. Testul Ham
J. Proba cu zaharoză
S 175. La pacienţii cu hemoglobinuria paroxistică nocturnă în timpul crizelor hemolitice pot apărea:
F. Complicaţii infecţioase
G. Limfadenopatie
H. Complicaţii vasculare trombotice
I. Complicaţii autoimune
J. Toate cele enumerate
S 176. În tabloul clinic al anemiei hemolitice autoimune este caracteristic:

B. Sindromul gastrointestinal
D. Sindromul hemolitic
S 177. La pacienţii cu hemoliză slab pronunţată unicul simptom, care confirmă distrucţia sporită a
eritrocitelor este:
A. Bilirubinemia din contul fracţiei indirecte
B. Urobilinuria
C. Reticulocitoza
D. Majorarea concentraţiei stercobilinogenului
E. Scăderea conţinutului haptoglobinei serice
105
S 178. Hemoliza în anemia hemolitică ereditară prin deficitul fermentului glucozo-6-fosfat-
dehidrogenazei în eritrocite este provocată de:
A. Procese infecţioase
B. Stresuri
C. Fixarea pe membrana eritrocitară a unor virusuri
D. Efort fizic
E. Unele medicamente cu capacitatea oxidativă asupra glutationului
S 179. Hemoliza în anemia hemolitică heteroimună este provocată de:

A. Stresuri
B. Fixarea pe membrana eritrocitară a unor medicamente sau virusuri cu formarea complexului
de tip hapten
C. Efort fizic
D. Unele medicamente cu capacitatea oxidativă asupra glutationului
E. Toate cele enumerate
S 180. Leucemia acută se dezvoltă din:

A. Promielocit
B. Celula blastică
C. Monocit
D. Mielocit
E.Eozinofil
S 181. Afectarea pielei şi ţesuturilor subcutanate se întâlneşte mai frecvent în:

B. Leucemia acută monoblastică
D. Eritroleucemia
E.Leucemia acută promielocitară
S 182. Manifestările clinice ale neuroleucemiei depind de:

A. Varianta leucemiei acute
B. Numărul celulelor blastice în măduva osaoasă
C. Numărul celulelor blastice în sângele periferic
D. Vârsta bolnavului
E.Zona afectată a sistemului nervos central şi de gradul de infiltraţie specifică leucemică a
sistemului nervos central
S 183. Neuroleucemia mai frecvent se dezvoltă în:

A. Leucemia acută limfoblastică la copii
B. Leucemia acută mieloblastică
C. Leucemia acută monoblastică
D. Leucemia acută promielocitară
E.Eritromieloză
S 184. Pentru diagnosticul neuroleucemiei are importanţă:

A. Numărul celulelor blastice în sângele periferic
106
B. Numărul celulelor blastice în măduva oaselor de 20% şi mai mult
C. Reacţia PAS – pozitivă
D. Depistarea celulelor blastice în lichidul cefalorahidian
E.Varianta limfoblastică a leucemiei acute
S 185. Care din următoarele afirmaţii nu este corectă:

A. Dezvoltarea leucemidelor subcutanate e caracteristică pentru leucemia monoblastică acută
B. Leucemia limfoblastică acută se întâlneşte numai la copii
C. Leucemia promielocitară acută frecvent se complică cu sindromul CID
D. În leucemiile acute e posibilă o remisiune îndelungată
E.Profilaxia neuroleucemiei e obligatorie în leucemia limfoblastică acută
S 186. În diagnosticul leucemiei acute cea mai mare importanţă are:

A. Depistarea celulelor blastice în sângele periferic
B. Prezenţa osalgiilor
C. Apariţia semnelor sindromului hemoragic
D. Angina necrotică
E.Dezvoltarea neuroleucemiei
S 187. Cât timp trebuie de tratat leucemia acută:

A. Până la obţinerea remisiunei complete
B. Timp de un an
C. Timp de 1,5 ani
D. Toată viaţa
E.În prezenţa remisiunei clinico-hematologice completă timp de 2-3 ani
S 188. În cazurile de osteodistrucţie la bolnavii de mielom multiplu metoda de elecţie în tratament este:
A. Monochimioterapie
B. Polichimioterapie
C. Radioterapie
D. Plazmafereza
E.Transfuziile de masă eritrocitară
S 189. Substratul morfologic al mielomului multiplu este:

A. Celule blastice
B. Limfocite mature
C. Celulele plasmatice malignizate
D. Celulele seriei granulocitare în diferite stadii de maturaţie
E.Monocite
S 190. Pentru confirmarea definitivă a diagnosticului de mielom multiplu are importanţă:

A. Analiza generală a sângelui
B. Radiografia oaselor
C. Analiza generală a urinei
D. Analiza biochimică a sângelui
E.Punctatul sternal cu depistarea celulelor mielomice în măduva oaselor
107
S 191. Care afirmaţie este incorectă referitor la mielomul multiplu:
A. Dureri în oase
B. Slăbiciune, vertijii, e posibilă somnolenţă
C. Sindromul hemoragic e obligator
D. E posibilă dezvoltarea tumorii în regiunea oaselor
E.Sunt posibile fracturi compresive ale vertebrelor
S 192. Pentru inhibarea factorului activator al celulelor osteoclastice în scopul micşorării osteolizei se
foloseşte:
A. Ciclofosfan
B. Melfalan
C. Radioterapie
D. Prednizolon doze mici (15-20 mg)
E.Plasmafereza
S 193. În scopul micşorării hipercalciemiei se foloseşte:

A. Bonefos
B. Ciclofosfan
C. Melfalan
D. Vincristin
E.Plasmafereza
S 194. Care celulă hematopoietică se afectează primar în eritremie:

A. Celula blastică
B. Celula stem
C. Celula predecesoare mielopoiezei
D. Eritroblast
E.Eritrocit
S 195. Substratul morfologic al tumorii în eritremiei este:

A. Hiperplazia a două rânduri de elemente hematopoietice
B. Hiperplazia a trei rânduri de elemente hematopoietice, preponderant eritroid
C. Infiltrarea blastică a măduvei oaselor
D. Lipsa proliferării eritrocitare
E.Lipsa proliferării megacariocitare
S 196. Sindromul clinic principal al eritremiei este:

B. Sindromul infecţios
C. Limfadenopatie
D. Sindromul pletoric
E.Sindromul sideropenic
S 197. Care din afirmaţii referitor la eritremie este corectă:

A. Debut brusc şi evoluţie accelerată
B. Îmbolnăviri frecvente ale persoanelor de vârstă tânără
108
C. Sunt caracteristice complicaţii infecţioase frecvente
D. E posibilă mărirea ganglionilor limfatici periferici
E.Confirmarea diagnosticului e posibilă numai după examinarea histologică a măduvei oaselor
prin metoda trepanobiopsiei
S 198. Pentru diagnosticul eritremiei la trepanobiopsie trebuie să se depisteze:

A. Fibroză
B. Panmieloză
C. Scăderea numărului elementelor hematopoietice în măduva oaselor
D. Substituirea măduvei oaselor cu ţesut adipos
E.Substituirea măduvei oaselor cu metastaze canceroase
S 199. Cauza pruritului cutanat în eritremie este:

A. Reacţia alergică
B. Afectarea specifică a pielii
C. Dezvoltarea complicaţiilor infecţioase
E.Producerea mai sporită a histaminei de către bazofile şi mastocite
S 200. Confirmarea definitivă a diagnosticului de eritremie e posibilă prin:

A. Biopsia ganglionului limfatic
B. Examinarea măduvei oaselor prin puncţia sternală
C. Depistarea vitezei de sedimentare a hematiilor mare
D. Examinarea măduvei oaselor prin trepanobiopsie
E.Tomografia computerizată
S 201. Care dintre afirmaţii referitor la eritremie nu e corectă:

A. Hipertonia – un simptom frecvent al fazei desfăşurate a eritremiei
B. În faza iniţială se măreşte numai numărul eritrocitelor
C. Sindromul pletoric este sindromul principal al eritremiei
D. Pruritul cutanat apare frecvent după baie
E.Confirmarea diagnosticului de eritremie e posibilă pe baza analizei punctatului măduvei oaselor
C 202. Care din următoarele criterii diferenţiază anemia aplastică de leucemie acută:
A. Sindromul anemic
B. Sindromul proliferativ
D. Pancitopenia în analiza generală a sângelui periferic
E.Celule blastice 20% şi mai mult în mielogramă
Raspunsul corect: 202 – B, E
C 203. Care modificări morfologice pot fi întâlnite în anemia fierodeficitară:

F. Hipocromia eritrocitelor
G. Hipersegmentarea nucleelor neutrofilelor
H. Microcitoza eritrocitelor
I. Eritrocite “de tras în ţintă”
J. Eritrocite – microsferocite
Raspunsul corect: 203 – A, C
109
C 204. Pentru anemia fierodeficitară sunt corecte caracteristicele cu excepţia:
F. Stomatită angulară
G. “Pica chlorotica”
H. Parestezii în degetele mânilor şi picioarelor
I. Nuanţa ceroasă a pielii
J. Eritrocite hipocrome
Raspunsul corect: 204 – C, D
C 205. Anemia fierodeficitară cel mai frecvent trebuie diferenţiată de:

F. Anemia B12- deficitare
G. Anemia prin deficit de acid folic
H. Anemia aplastică
I. Maladia Marchiafava-Micheli
J. Talasemie
C 206. Anemia aplastică se manifestă prin:

F. Sindromul anemic
H. Sindromul proliferativ
I. Sindromul sideropenic
J. Sindromul hemoragic
Raspunsul corect: 206 – A, E
C 207. Anemia fierodeficitară se manifestă prin:

A. Gusturi perverse
C. Sindromul neurologic
D. Sindromul sideropenic
E.Parestezii în degete
Raspunsul corect: 207 – A, D
C 208. Manifestările caracteristice ale sindromului de sideropenie sunt:

F. Fragilitatea părului şi a unghiilor
G. Icterul tegumentelor
H. “Pica chlorotica”
I. Splenomegalia
J. Limfoadenopatia
C 209. Preparatele folosite în tratamentul anemiei fierodeficitare sunt:

A. Vitamina B12
B. Acid folic
C. Polivitamine
D. Fersinol
E.Sorbifer-Durules
Raspunsul corect: 209 – D, E
C 210. În apariţia anemiei B12- deficitare ar putea fi de vină:

F. Hernia hiatală
G. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
H. Cancer gastric
110
I. Cloramfenicol
J. Anchilostomidoza
Raspunsul corect: 210 – B, C
C 211. Care din următoarele sindroame diferenţiază în mod cert anemia fierodeficitară de anemia B12-
deficitară:
F. Sindromul anemic
G. Sindromul neurologic
H. Sindromul hemoragic
I. Sindromul proliferativ
J. Sindromul sideropenic
C 212. Cauzele frecvente ale anemiei prin deficit de acid folic sunt:
A. Insuficienţa alimentară – dieta săracă în fructe şi legume crude
B. Cerinţele crescute ale organismului
C. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
D. Gastrectomia totală
E.Insuficienţa factorului Castle intrinsec
Raspunsul corect: 212 – A, B
C 213. Sindroamele de bază în clinica anemiei prin deficit de acid folic sunt:
F. Sindromul sideropenic
H. Sindromul hemoragic
I. Sindromul anemic
C 214. În frotiul sângelui periferic se constată megalocite şi hipercromia pronunţată. Care din
următoarele se pot asocia acestui aspect hematologic:
F. Disfagia
G. Parestezii în degetele mânilor şi picioarelor
H. Splenomegalia pronunţată
I. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
J. Sindromul hemoragic
Raspunsul corect: 214 – B, D
C 215. Tratamentul combinat (3 cicluri de polichimioterapie + radioterapie la focarele afectate + 3 cure

de polichimioterapie) în limfomul Hodgkin se aplică în stadiile:
F. I
G. II
H. III
I. IV
J. În toate cele enumerate
C 216. Pentru limfomul Hodgkin sunt caracteristice:

F. Sindromul anemic
G. Sindromul hemoragic
H. Consecutivitatea apariţiei ganglionilor limfatici în zona primară
I. Consecutivitatea extinderii procesului tumoral în ganglionii limfatici
J. Afectări primare extranodale frecvente
111

A. Concomitent se măresc toate grupurile de ganglioni limfatici
B. Predomină dezvoltarea maladiei în ganglionii limfatici periferici
C. Frecvent este afectat primar tractul gastrointestinal
D. Lipseşte afectarea măduvei oaselor
E.Ganglionii limfatici afectaţi sunt indolori şi neaderenţi la ţesuturile adiacente
C 218. Prezenţa simptomelor de intoxicare generală în limfomul Hodgkin presupune:

A. Prognostic nefavorabil
B. Evoluţia mai agresivă a bolii
C. Prognostic favorabil
D. Evoluţie favorabilă a bolii
E.Eficacitate înaltă a tratamentului
C 219. Pentru limfoamele non-Hodgkin agresive în calitate de monochimioterapie se folosesc preponderent:

A. Ciclofosfan
B. Vincristin
C. Leukeran
D. Mielosan
E.Melfalan
C 220. Tipurile morfologice ale limfoamelor non-Hodgkin indolente sunt:

A. Microlimfoblastică
B. Macrolimfoblastică
C. Foliculară
D. Din zona marginală
E.Imunoblastică

A. Focarul primar al tumorii poate să se dezvolte în orice organ, care conţine ţesut limfatic
B. Frecvent primar se dezvoltă în ţesutul pulmonar
C. Nici odată nu afectează măduva oaselor
D. Morbiditatea creşte cu vârsta
E.Tractul gastrointestinal primar este afectat foarte rar
C 222. Pentru variantele indolente ale limfoamelor non-Hodgkin sunt corecte afirmaţiile:
A. Evoluţia agresivă
B. Frecvent se afectează măduva oaselor
C. Destul de frecvent este afectat sistemul nervos central
D. Frecvent primar este afectată splina
E.Localizările extranodale se întâlnesc foarte rar
C 223. În leucemia granulocitară cronică puncţia medulară se efectuează în stadiile:

A. Iniţial
B. Manifestărilor clinico-hematologice desfăşurate
112
C. Preterminal
D. Terminal
E.În toate
C 224. Modificările în sângele periferic pentru faza cronică precoce a leucemiei granulocitare cronice sunt:
A. Leucocitoză > 30,0·109/l
B. Leucocitoză < 30,0·109/l
C. Leucopenie < 3,0·109/l
D. Deviere spre stânga până la mielocite
E.Limfocitoză

A. Lipsa splenomegaliei
B. Eritrocitele sunt normocitare
C. Anemia nu este frecventă
D. Trombocitopenia se întâlneşte rar
E.Numărul de trombocite ca regulă este majorat
C 226. La examenarea preparatelor histologice din splină în mielofibroza idiopatică se observă:

A. Celule plasmatice
B. Celulele rândului granulocitar
C. Eritrocariocite şi megacariocite
D. Limfocitoză
E.Monocitoză
C 227. Terapia parenterală cu fier este indicată în cazurile de:

A. Malabsorbţie intestinală severă
B. Enterita cronică
C. Sarcină în primele doua trimestre
D. Donatori de sânge
E. Hernie hiatală
C 228. Pe frotiul sângelui periferic se constată microcitoză şi hipocromie pronunţată. Care din
următoarele se pot asocia acestui aspect hematologic:
A. Disfagia
B. Stomatită angulară
C. Parestezii în degetele mânilor şi picioarelor
E. Icter
C 229. Cu referire la anemia cauzată de infecţiile cronice sunt corecte afirmaţiile:

A. Sideroblaştii inelari sunt specifici
B. Concentraţia fierului e mărită în macrofagele din măduva oaselor
C. Microcitoza este un semn corect
D. Fierul va fi administrat numai pe cale orală
E. Tratamentul cu fier este contraindicat
113
C 230. Care din următoarele diferenţiază în mod cert anemia fierodeficitară de anemia inflamatorie pură:
A. Numărul de eritrocite
B. Nivelul feritinei
C. Nivelul reticulocitelor
D. Sideremia scăzută
E. Lipsa sindromului de sideropenie
C 231. Care din următoarele se întâlnesc numai la anemia B12-deficitară:

A. Hematopoieză megaloblastică
B. “Pica chlorotica”
C. Hipocromie si microcitoză
E. Fierul seric considerabil scăzut
Raspunsul corect: 231 - A, D
C 232. Care din următoarele nu sunt corecte pentru anemia Biermer:

A. Incidenţa crescută a cancerului gastric
B. Gastrită atrofică
C. Valori scăzute ale acidului folic
D. Hematopoieză megaloblastică
E. Fierul seric considerabil scăzut
Raspunsul corect: 232 – C, E
C 233. In diagnosticul diferential dintre anemia B12-deficitară şi anemia prin deficit al acidului folic
sunt importante urmatoarele:
B. Sindromul anemic
E. Criza reticulocitară pe fond de tratament de probă cu vitamina B12
C 234. Care dintre următorii parametri sunt compatibili cu diagnosticul de anemie aplastică:
A. Infecţiile sunt frecvent întâlnite
B. Sindromul hemoragic este caracteristic pentru maladie
C. Megaloblastoză în măduva osoasă
D. Ganglionii limfatici sunt măriţi
E. Splenomegalia
C 235. Care dintre următorii parametri în analiza generală a sângelui sunt compatibili cu diagnosticul de
anemie aplastică:
A. Trombocitoză
B. Reticulocitoză
C. Leucopenie
D. Trombocitopenie
E. Leucocitoză peste 15,0∙109/l
C 236. Din tabloul clinic al unei anemii aplastice fac parte urmatoarele:
114
D. Infectiile sunt frecvent întilnite
Raspunsul corect: 236 - C, D
C 237. Cu referire la microsferocitoza ereditară sunt corecte afirmaţiile:

A. În evoluţia bolii pot să apară crize aplastice
B. Hemoliza se produce aproape exclusiv în măduva oaselor şi numai într-o măsură redusă în splină
C. Corectarea anemiei necesită doze mari de fier
D. Proteinele din membrana eritrocitară sunt alterate genetic
E. Splenectomia este absolut contraindicată
C 238. Hemoliza intravasculară este caracterizată prin:

A. Eliberarea hemoglobinei în plasmă
B. Valori crescute ale hemopoetinei
C. Intervenţia predominantă a splinei în distrugerea eritrocitară
D. Hemoglobinurie şi hemosiderinurie
E. Distrugerea eritrocitară în măduva oaselor
C 239. Diagnosticul de talasemie este susţinut de următoarele:

A. Sideremie scăzută
B. Test Ham pozitiv
C. Valori crescute ale hemoglobinei F la electroforeza hemoglobinei
E. Rezistenţă osmotică scăzută
C 240. În purpura trombocitopenică sunt prezente urmatoarele modificari ale hemostazei:

A. Prelungirea timpului de sângerare
B. Lipsa sau diminuarea concentraţiei factorului VIII
C. Scăderea numarului de trombocite
D. Indicele de protrombina scăzut
E. Prezenţa monomerilor de fibrină
C 241. În analiza generală a sângelui în purpura trombocitopenică la o femeie de vârsta reproductivă pot
fi următoarele modificări:
A. Leucopenie
B. Anemie posthemoragică
C. Limfocitoză
D. Prezenţa celulelor blastice
C 242. Cu referire la purpura trombocitopenică sunt corecte afirmaţiile:

A. Retracţia chiagului este în normă
B. Timpul de sângerare constant prelungit
C. Este o coagulopatie ereditară
115
D. Numărul de trombocite scăzut
E. Timpul de coagulare după Lee-White prelungit
C 243. Prelungirea timpului de sângerare este întâlnită în:

B. Hemofilie
C. Maladia Randiu-Osler
D. Capilarotoxicoză
E. Boala Willebrand
C 244. Prelungirea timpului de coagulare dupa Lee-White este întâlnită în:

B. Hemofilie
C. Maladia Randiu-Osler
D. Boala Willebrand
E. Capilarotoxicoză
C 245.Constatarea de laborator in favoarea diagnosticului de hemofilie este:

A. Timpul de sângerare prelungit
C. Timpul de coagulare dupa Lee-White prelungit
D. Indicele de protrombină micsorat
E. Mărirea timpului parţial activat de tromboplastină
C 246. Pentru hemofilie sunt caracteristice:

A. Hemartroze si hematoame
C. Majorarea timpului parţial activat de tromboplastină
D. Timpul de sângerare este prelungit
E. Sindrom hemoragic sub formă de peteşii şi echimoze
C 247. Diagnosticul limfomului Hodgkin cu afectarea doar a ganglionilor limfatici mediastinali se

confirmă prin:
A. Examenul radiologic
B. Mediastinoscopie cu biopsie
C. Examenul ultrasonor
D. Toracotomie explorativă cu biopsie
E. Tomografie computerizată
C 248. Pentru limfomul Hodgkin corecte sunt următoarele afirmaţii:

A. Afectarea sistemului nervos central este cea mai frecventă localizare extranodulară
B. Varianta morfologică nu are importanţă prognostică
C. Varianta morfologică are importanţă prognostică
D. Mărirea nivelului fosfatazei alcaline ne indică despre afectarea ganglionilor limfatici
mediastinali
E. Este caracteristic deficitul imun
116
C 249. În tratamentul limfomului Hodgkin sunt corecte următoarele afirmaţii:
A. Monochimioterapia este metoda de elecţie a pacienţilor cu stadiile locale
B. Metoda de tratament se elaborează în conformitate cu stadiul bolii şi varianta morfologică
C. Radioterapia se aplică numai în stadiile generalizate
D. Pacienţii cu stadiul I tratament specific nu necesită
E. Metoda principală în tratamentul pacienţilor cu stadiul IV este polichimioterapia

A. Anaplazie
B. Prolimfocitară
C. Limfocitară
D. Limfomul difuz cu celulă mare B
E. Limfoplasmocitară
C 251. Care sunt factorii ce ne mărturisesc despre o evoluţie nefavorabilă a limfomului non-Hodgkin:
A. Varianta prolimfocitară
B. Leucemizarea limfomului non-Hodgkin cu celule blastice
C. Stadiile generalizate
D. Stadiile locale
E. Afectarea primară locală a stomacului
C 252. Cele mai frecvente localizări extranodale primare în limfomul non-Hodgkin sunt:
A. Ţesutul pulmonar
B. Tractul gastrointestinal
C. Sistemul nervos central
D. Oasele
E. Inelul limfatic faringian
C 253. Localizările extramedulare cele mai frecvente ale leucemiei acute limfoblastice sunt:
A. Localizările gingivale
B. Infiltraţia amigdalelor
C. Localizările cutanate
D. Localizările meningiene
E. Localizările testiculare
C 254. Factorii de valoare prognostică nefavorabilă în leucemia acută mieloblastică sunt:

A. Hiperleucocitoză
B. Vârsta tânără (sub 30 ani)
C. Pozitivitatea reacţiei pentru peroxidază
D. Prezenţa corpilor Auer
E. Caracterul secundar al leucemiei acute
C 255. Prevenirea determinărilor meningiene în leucemia acută limfoblastică se face cu:

A. Corticoterapia intravenoasă
B. Chimioterapia cu Vincristin
C. L-asparaginaza
117
D. Administrarea intratecală a metotrexatului
E. Administrarea intratecală a citozarului
C 256. Cu referire la tratamentul unei leucemii acute sunt corecte afirmaţiile:

A. Alcalinizarea urinei previne nefropatia urică postcitostatică
B. Tratamentul cu visanoid este indicat în leucemia acută limfoblastică L1 la copii
C. Heparinoterapia se utilizează pentru prevenirea sindromului CID în leucemia acută M4
D. Tratamentul de menţinere în leucemia acută limfoblastică se face cu 6-mercaptopurin şi
methotrexat
E. Asocierea antifungicelor cu antibiotice este contraindicată în tratamentul infecţiilor severe din
leucemia acută
C 257. Diateza hemoragică ce poate apărea în leucemia granulocitară cronică faza acută este consecinţa:
A. Sintezei scăzute a factorilor de coagulare
B. Trombocitopeniei prin insuficienţă medulară
C. Trombocitopeniei metaplastice
D. Fibrinolizei sporite
E. Fragilităţii vasculare accentuate
C 258. Medicamentele cele mai utilizate în tratamentul leucemiei granulocitare cronice sunt:
A. Gleevec (Imatinib mesilat
B. Vinblastina
C. Prednizolonă
D. Clorambucilul
E. Hidroxiurea
C 259. Pentru diagnosticul de mielofibriză idiopatică pledează:

A. Leucocitoza mai mare de 100,0·109/l
B. Valorile scăzute ale fosfatazei alcaline granulocitelor
C. Splenomegalia gigantică
D. Prezenţa cromozomului Ph
E. În trepanobioptat – proliferarea mieloidă inclusiv şi a megacariocitelor
C 260. Care din următoarele afirmaţii cu referire la leucemie limfocitară cronică sunt corecte:
A. Frecvent se dezvoltă complicaţii infecţioase
B. Preparatul de elecţie în tratament este Alkeranul
C. Leucocitoza este cauzată de o limfocitoză absolută
D. Infiltraţia limfoidă are caracter policlonal
E. Cauza anemiei întotdeauna este hemoliza autoimună
C 261. Leucemia limfocitară cronică este tumoare a sistemului sanguin cu provinenţă din:
A. Celula – stem
B. Celula-predecesoare a B-limfocitelor
C. Celula-predecesoare a T-limfocitelor
D. Celula-predecesoare a mielopoiezei
E. Celule blastice
118
C 262. Cauzele dezvoltării anemiei în leucemia limfocitară cronică sunt:
A. Deficitul de fier
B. Deficitul vitaminei B12
C. Hemoliza autoimună
D. Hemoragiile
E. Afectarea maduvei osoase
C 263. In evoluţia eritremiei sunt posibile urmatoarele complicaţii:

A. Infarct al miocardului
B. Necroze ale degetelor
C. Hemoliza autoimună
D. Colelitiază
E. Frecvent complicaţii infecţioase
C 264. Care din preparatele enumerate sunt mai efective în tratamentul eritremiei:
A. Interferonul - α
B. Hidreia
C. Ciclofosfamida
D. Vincristina
E. Leukeranul
C 265. Asocierea căror semne face diagnosticul de mielom multiplu incontestabil:

A. Depistarea în mielogramă mai mult de 15% de celule mielomice
B. Depistarea la examenul radiologic a osteodistrucţiilor
C. Depistarea paraproteinei patologice
D. Proteinurie
E. În hemogramă – anemie şi VSH accelerată
C 266. Care din cercetările enumerate sunt obligatorii pentru confirmarea formei mielomului multiplu şi
gradului de răspândire a procesului:
A. Radiografia oaselor scheletului
B. Electroforeza proteinelor serice
C. Coagulograma
D. Determinarea nivelului bilirubinei şi transaminazelor
E. Analiza urinei după Neciporenco
C 267. Referitor la patogenia maladiei Rendu-Osler sunt corecte afirmaţiile:

A. Insuficienţa sau lipsa fibrelor de colagen în ţesutul conjunctiv pericapilar de sprijin
B. Mărirea timpului protrombinei
C. Trombocitele nu sunt activate şi suferă funcţia lor de adezivitate
D. Se formează anticorpi împotriva trombocitelor
E. Se dereglează testul de autocoagulare
C 268. Tratamentul maladiei Rendu-Osler se reduce la:

F. Transfuzii de masă trombocitară
G. Efectuarea măsurilor locale de hemostază
119
H. Transfuzii de crioplasmă
I. Tratamentul anemiei fierodeficitare apărute ca rezultat al hemoragiilor
J. Transfuzii de crioprecipitat
C 269. Prelungirea timpului de coagulare după Lee-White se întâlneşte în:

A. Maladia Rendu-Osler
B. Trombocitopatii
C. Hemofilie
D. Vasculite hemoragice
E. Maladia Willebrand
C 270. În analiza sângelui periferic în purpura trombocitopenică la femeile de vârsta reproductivă se

depistează:
A. Anemie posthemoragică
B. Leucocitoză până la 30,0∙109/l
C. Numărul de trombocite scade până la trombocite solitare
D. Bazofilie şi eozinofilie
E. Celule blastice
C 271. Cu referire la trombocitopenia autoimună sunt corecte afirmaţiile:

A. Este o maladie cu dereglarea hemostazei secundare
B. Se dezvoltă în urma formării anticorpilor împotriva trombocitelor proprii cu structura
antigenică normală
C. Se întâlneşte mai frecvent la bărbaţi
D. Există trombocitopenii autoimune idiopatice şi simptomatice
E. Frecvent apar hemartroze
C 272. Cu referire la purpura trombocitopenică autoimună sunt corecte afirmaţiile:

A. În tabloul clinic predomină hemartrozele
B. În formele severe pot avea loc hemoragii meningo-cerebrale
C. Tratamentul cu corticosteroizi decurge 4-5 luni
D. Imunodepresantele constituie tratamentul de bază
E. Dacă splenectomia nu este eficace se administrează tratament cu imunodepresante
C 273. Care din următoarele susţine diagnosticul de hemofilie A:

A. Timpul de sângerare este constant prelungit
B. Timpul de coagulare după Lee-White este prelungit
C. Bărbaţii sunt conductori
D. Este o coagulopatie ereditară cauzată de deficitul factorului VIII
E. Prezenţa monomerilor de fibrină caracterizează formele subclinice ale bolii
C 274. Hemofilia B se caracterizează prin:

A. Dereglarea timpului tromboplastinei parţial activate
B. Reducerea adeziunii şi agregabilităţii trombocitelor
C. Micşorarea numărului de trombocite până la solitare
D. Frecvent se dezvoltă hemoragii cerebrale şi în măduva spinării
E. Deficitul factorului IX de coagulare
120
C 275. Metoda de tratament a hemofiliei A constă în:

A. Transfuzii de masă eritrocitară
B. Transfuzii de masă trombocitară
C. Transfuzii de plasmă proaspăt congelată
D. Transfuzii de crioprecipitat
E. Administrarea imunodepresantelor
C 276. Leucemia limfocitară cronică este:

F. În 94-95% B-limfocitară
G. O maladie substratul morfologic al căreia este constituit din celule blastice
H. 5-6% constitue forma T- limfocitară
I. O maladie de sistem
J. O maladie, care afectează preponderent pacienţi de vârstă tânără
C 277. Care din următoarele afirmaţii cu referire la leucemie limfocitară cronică sunt corecte:
A. Este o tumoare mieloproliferativă
B. Prezintă un proces limfoproliferativ, al cărui substrat morfologic îl formează limfocitele
mature
C. Tabloul clinic se caracterizează prin două sindroame principale: osteomedular şi patologie
proteică
D. Frecvent se complică cu infecţii intercurente şi procese autoimune (anemie hemolitică
autoimună, trombocitopenie autoimună)
E. Frecvent se dezvoltă dereglări de microcirculaţie şi tromboze
C 278. Pentru leucemia limfocitară cronică este caracteristic:

A. Predominarea celulelor blastice în sângele periferic
B. Afectarea frecventă a tractului gastrointestinal
D. Se dezvoltă şi progresează rapid
E. Afectarea ficatului şi a splinei
C 279. Deficitul relativ de fier în anemiile din bolile cronice este creat în urma acţiunii:
A. Interleukinei 1
B. Interleukinei 3
C. Apolactoferinei
D. Haptoglobinei
E. Ceruloplazminei
C 280. Pentru anemiile hemolitice sunt caracteristice următoarele sindroame:

B. Sindromul anemic
121
C 281. În anemia hemolitică ereditară microsferocitară pot fi:
A. Complicaţii cu tromboze
B. Complicaţii infecţioase
C. Colelitiază
E. Limfadenopatie
C 282. La studierea morfologică a eritrocitelor în microsferocitoză ereditară se observă:

A. Eritrocite normocrome
B. Microsferocite
C. Ovalocite
D. Hipocromie
E. Stomatocite
C 283. Modificările în sângele periferic pentru microsferocitoza ereditară sunt:

A. Anemie însoţită de reticulocitoză
B. Leucopenie
C. Limfocitoză
D. Microsferocite
E. Trombocitopenie
C 284. În talasemie hemoliza are loc în:

A. Ficat
B. Măduva oaselor
C. Splină
D. Intravascular
Raspunsul corect: 284 – B,
C 285. La studierea morfologică a eritrocitelor la talasemie se observă:

A. Microsferocite
B. Hipocromie
C. Eritrocite “de tras în ţintă”
D. Ovalocite
E. Acantocite
C 286. Tabloul clinic al talasemiei se caracterizează prin:

A. Sindromul hemolitic
C. Sindromul neurologic
D. Splenomegalie
E. Limfadenopatie
C 287. La pacienţii cu talasemie pot avea loc următoarele complicaţii:

A. Complicaţii infecţioase
B. Hemosideroză secundară
C. Complicaţii cu tromboze
122
E. Complicaţii autoimune
C 288. Specifice pentru hemoglobinuria paroxistică nocturnă sunt:

A. Testul Combs direct
B. Testul Combs indirect
C. Testul Ham
E. Testele de siclizare
C 289. Anemiile hemolitice heteroimune se dezvoltă ca rezultat al:

F. Acţiunii anticorpilor antieritrocitari
G. Distrucţiei mecanice a eritrocitelor
H. Modificări structurale a membranei eritrocitare
I. Formarea anticorpilor împotriva eritrocitelor pe membrana cărora sau fixat unele medicamente
J. Formarea anticorpilor împotriva eritrocitelor pe membrana cărora sau fixat unele virusuri
C 290. Pentru anemia hemolitică autoimună cu anticorpi împotriva eritrocariocitelor în măduva oaselor
sunt caracteristice:
F. Hiperplazie eritroidă în măduva oaselor
G. Reticulocitoză
H. Reticulocitoza lipseşte
I. Absenţa totală sau aproape totală a eritrocariocitelor în măduva oaselor
J. Bilirubinemie
C 291. Pentru tratamentul leucemiei limfoblastice acute se foloseşte:

A. Melfalan
B. Mielosan
C. Leukeran
D. Vincristin
E. Doxorubucin
C 292. În inducerea remisiunei leucemiei mieloblastice acute preparatele de elecţie sunt:

A. Citozar
B. Vincristin
C. Doxorubucin
D. L-asparaginaza
E. Visanoid
C 293. L-asparaginaza se foloseşte în tratamentul:

A. Leucemia limfoblastică acută L1
B. Leucemia limfoblastică acută L2
C. Leucemia mieloblastică acută M2
D. Leucemia mielomonoblastică acută M4
E. Criza mieloblastică în leucemia granulocitară cronică
123
C 294. Pentru leucemia acută e corect:
A. Hiperplazia gingivală este mai frecventă în varianta limfoblastică
B. Reacţia PAS-pozitivă este caracteristică pentru varianta mieloblastică
C. Corpusculele Auer sunt caracteristice pentru varianta monoblastică
D. Sindromul CID este caracteristic pentru varianta promielocitară
E. Pentru confirmarea diagnosticului de leucemie acută în măduvă osoasă trebuie să fie 20% şi
mai mult de celule blastice
C 295. Pentru diagnosticul mielomului multiplu au importanţă următoarele sindroame clinice:

A. Sindrom de intoxicaţie
B. Sindrom pletoric
C. Sindrom osteomedular
D. Sindrom hemolitic
E. Sindromul patologiei proteice
C 296. Pentru confirmarea diagnosticului de mielom solitar e necesar:

A. Investigarea radiologică a tumorii
B. Biopsia şi examinarea morfologică a tumorii
C. Investigarea ultrasonografică
D. Puncţia sternală cu examinarea măduvei oaselor
C 297. Geneza anemiei în mielomul multiplu este:

A. Deficit de fier
B. Hemoliză
C. Aplazia
D. Metaplazia
E. Insuficienţa renală cronică
C 298. Complicaţiile cele mai frecvente la mielomul multiplu sunt:

A. Criza hemolitică
B. Hepatosplenomegalia
C. Coma paraproteinemică
D. Hiperplazia gingivală
E. Neuropatie senzorială periferică
C 299. Pentru confirmarea diagnosticului de eritremie în faza desfăşurată sunt necesare următoarele
criterii:
A. Blastoză în sângele periferic
B. Limfocitoză în sângele periferic
C. Pancitoză în sângele periferic
D. VSH accelerată
E. Panmieloză în trepanobiopsia osului iliac
C 300. Trombozele în eritremie sunt cauzate de:

A. Hiperviscozitatea sângelui
124
C. Trombocitoză
D. Dereglarea funcţiei tractului gastrointestinal
E. Sindromul osteomedular
C 301. Semnele dereglării microcirculaţiei în eritremie sunt:

A. Mieloză funiculară
B. Paraamiloidoză
C. Eritromelalgii
D. Neuropatie senzorială
E. Accese de convulsii epileptiforme
C 302. Complicaţii hemoragice în eritremie sunt interpretate ca rezultat:

A. Sindromul paraproteinemic
B. Dereglarea funcţiei trombocitelor
C. Hiperviscozitatea sângelui
D. Splenomegalie
E. Eritromelalgie
C 303. Care dintre următorii parametri în analiza generală a sângelui sunt compatibili cu diagnosticul
de anemie prin deficit de acid folic:
A. Trombocitoza
B. Reticulocitoza
C. Macrocitoza, hipercromia eritrocitelor
D. Inele Kebot, corpusculi Jolly
E. Hipocromia eritrocitelor
C 304. Transfuzia de concentrat de eritrocite în anemia B12- deficitară se justifică în caz de:
A. Coma anemică
B. Psihoza megaloblastică
C. Cifre considerabil scăzute ale hemoglobinei
D. Bolnavi după gastrectomie totală
E. Bolnavi, cărora li se planifică intervenţia chirurgicală după indicaţii vitale
C 305. Pentru anemia B12- deficitară sunt caracteristice:

A. Sindromul anemic
E. Sindromul CID
Raspunsul corect: 305 – A, B, C
C 306. Modificări morfologice, care pot fi întâlnite în anemia fierodeficitară:

A. Hipersegmentarea nucleelor neutrofilelor
B. Hipocromia
C. Microcitoza
D. Eritrocite inelare
E. Eritrocite “de tras în ţintă”
Raspunsul corect: 306 – B, C, D
125
C 307. Manifestări caracteristice sindromului de sideropenie sunt:
F. Gusturi perverse
G. Stomatita angulară
H. Sindromul neurologic
I. Sindromul hemoragic
Raspunsul corect: 307 – A, B, E
C 308. Preparatele folosite în tratamentul anemiei aplastice sunt:

A. Totema
B. Vitaminoterapia
C. Nerobol
D. Prednisolon
E. Leukeran
C 309. În anemia megaloblastică pot fi prezente următoarele:

A. Valori scăzute ale fierului seric
B. Hipoferitinemia
C. Paloarea cu nuanţă icterică
D. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
Raspunsul corect: 309 – C, D, E
C 310. Deficit de fier poate surveni ca consecinţă a:

A. Enteritei cronice
B. Maladiei Krohn
C. Insuficienţei factorului Castle intrinsec
D. Hemoragiile cronice
E. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
Raspunsul corect: 310 – A, B, D
C 311. Anemia B12- deficitară se evidenţiază prin:

B. Parestezii în picioare şi mâini
C. Sindromul anemic
D. Hemopoieza megaloblastică
E. Hemoragiile cronice
C 312. Enumeraţi factorii; care provoacă anemii aplastice secundare:

A. Levomicetina
C. Hepatita virală C
D. Hemoragii cronice
E. Lipsa proteinei - R în sucul gastric
C 313. Anemia B12- deficitară poate fi evidenţiată prin:

A. Febră, care este cauzată de distrucţia accelerată a eritrocitelor în măduva osoasă
B. Glosita Hunter
C. Senzaţie de “picioare de vată”
126
E. Sindromul Rosolimo-Behterev
C 314. La bolnavii de anemie B12- deficitară în sângele periferic se observă:

A. Numărul de eritrocite este micşorat mai mult comparativ cu conţinutul hemoglobinei
B. Creşterea numărului de leucocite
C. Numărul de leucocite este micşorat
D. Numărul de trombocite este micşorat
E. Hipocromia eritrocitelor
Raspunsul corect: 314 – A, C, D
C 315. Diagnosticul anemiei B12- deficitare se stabileşte în baza:

A. Trepanobiopsia medulară
B. Hemopoieza megaloblastică în mielogramă
C. Prezenţa crizei reticulocitare la a 4-a – 5-a zi de la începutul administrării vitaminei B12
D. Prezenţei crizei reticulocitare peste 10 – 14 zile de la începutul administrării vitaminei B12
E. Prezenţei asincronismului în dezvoltarea citoplasmei şi a nucleului eritrocariocitelor
Raspunsul corect: 315 – B, C, E
C 316. Prezenţa asincronismului în dezvoltarea citoplasmei şi a nucleului eritrocariocitelor în măduva

osoasă se evidenţiază în diagnosticul de:
B. Anemia hemolitică autoimună în criza hemolitică
C. Anemia B12- deficitară
E. Anemia prin deficit de acid folic
С 317. În tratamentul limfomului Hodgkin sunt corecte afirmaţiile:

A. 3 cicluri de polichimioterapie + radioterapie la focarele afectate + 3 cure de polichimioterapie
se aplică doar în stadiile locale (I-II)
B. Radioterapia după programul radical se aplică numai în stadiile generalizate (III-IV)
C. În stadiul IV metoda de elecţie este polichimioterapia
D. În stadiile locale preponderent este indicată monochimioterapia
E. În stadiul III al bolii se efectuează 6 cicluri de polichimioterapie + radioterapie la focarele
reziduale
Raspunsul corect: 317 – A, C, E
С 318. Pentru limfomul Hodgkin sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Pentru biopsie trebue de înlăturat un ganglion limfatic cu termen mic de afectare
B. Pentru biopsie trebue de înlăturat ganglionii limfatici de durata cea mai mare
C. În cazurile de afectare izolată a ganglionilor limfatici mediastinali – toracotomie explorativă
D. În cazurile de afectare izolată a ganglionilor limfatici abdominali – laparatomie explorativă
E. În cazurile de afectare izolată a ganglionilor limfatici mediastinali pentru stabilirea
diagnosticului este suficientă doar radiografia organelor cutiei toracice
С 319. Varianta cu depleţie limfocitară a limfomului Hodgkin se caracterizează prin:

A. Evoluţie clinică agresivă
B. Prognostic favorabil
C. Micşorarea considerabilă a numărului de celule limfocitare în preparatul histologic
D. Prezenţa de celule Sternberg-Reed în număr mare
127
E. Proliferare difuză a limfocitelor, celule Sternberg-Reed unice
С 320. Pentru limfomul Hodgkin sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Varianta morfologică se schimbă în funcţie de stadiul clinic
B. Prognosticul depinde de varianta morfologică
C. Variantele morfologice sunt stabile
D. Evoluţia clinică nu depinde de varianta morfologică
E. Mai frecvent se întâlnesc variantele scleroză nodulară şi mixt celulară

A. Simptomele de intoxicare generală mai frecvent se întâlnesc la pacienţii cu variantele
indolente
B. Simptomele de intoxicare generală sunt mai frecvente în formele agresive
C. Afectarea solitară a unui organ se consideră ca un stadiu local
D. Lipseşte o corelaţie dintre ritmul de generalizare a maladiei şi varianta morfologică
E. Afectarea primară a splinei are loc mai frecvent la bolnavii cu variantele indolente

A. Procesul patologic în majoritatea cazurilor se extinde în primul rând spre zonele vecine de
ganglioni limfatici
B. Ganglionii limfatici mediastinali sunt incluşi în procesul patologic rar
C. Afectarea măduvei osoase şi leucemizarea mai frecvent au loc în variantele agresive
D. Afectarea secundară a sistemului nervos central predomină în variantele indolente
E. Afectarea primară a splinei mai frecvent are loc în variantele indolente
Raspunsul corect: 322 – A, B, E (I.T.Corcimaru ”Hematologie clinică”, Chişinău 2001, p. 189-192)
C 323. Afectarea măduvei oaselor la pacienţii cu limfom non-Hodgkin frecvent are loc în:
A. Varianta limfoblastică
B. Limfom non-Hodgkin limfocitar din limfocite mici
C. Afectarea primară a splinei
D. Limfom non-Hodgkin din celulele zonei marginale
E. Varianta imunoblastică
C 324. Pentru limfoamele non-Hodgkin sunt corecte:

A. Alegerea schemei de polichimioterapie este în funcţie de varianta morfologică
B. Alegerea schemei de polichimioterapie nu depinde de varianta morfologică
C. Afectarea măduvei oaselor are loc mai frecvent decât în limfomul Hodgkin
D. Debutul extranodal are loc în cazuri excepţionale
E. Evoluţia limfoamelor non-Hodgkin este mai agresivă decât a limfomului Hodgkin
C 325. Faza cronică tardivă a leucemiei granulocitare cronice se caracterizează prin:

A. Splenomegalie
C. Devierea în stânga corelează cu numărul de leucocite
D. Complicaţii cauzate de hiperleucocitoză (infarct splenic, edem al retinei, tromboze la nivelul
vaselor mici)
E. Limfadenopatie
128
C 326. Simptomele caracteristice pentru faza de accelerare a leucemiei granulocitare sunt:
A. Eritrocitoza
B. Reducerea eficacităţii tratamentului citostatic efectuat
C. Febra nemotivată de infecţie
D. Osalgii
E. Micşorarea splinei în dimensiuni
C 327. Splenectomia la pacienţii de leucemie granulocitară cronică rareori poate fi efectuată în:
A. Faza cronică precoce a maladiei
B. Faza acută
C. Infarcte frecvente în splină
D. Trombocitopenie
E. Discomfort pronunţat abdominal
C 328. În preparatele histologice ale măduvei oaselor în mielofibroza idiopatică poate fi observată:
A. Hipercelularitate polimorfă
B. Hipercelularitate cu predominarea fibrozei
C. Megacariocitoză pronunţată
D. Substituirea ţesutului hemopoietic cu ţesut adipos
E. Infiltraţie difuză cu celule limfoide
C 329. În care din situaţiile enumerate mai jos e necesară profilaxia anemiei fierodeficitare prin
fieroterapie orală:
A. Intoxicaţie cu plumb
B. Bolnavi cu hemocromatoză
C. Gravide
D. Adolescente
E. Donatorii de sânge
C 330. La nou-născuţi anemia fierodeficitară poate fi cauzată de:

A. Naştere prematură
B. Naştere prin cezariană
C. Naşterea gemenilor
D. Pierderi cronice de sânge
E. Factor nutritiv
C 331. Transfuzia de masă eritrocitară la anemia fierodeficitară se justifică în caz de:

A. Bolnavi, cărora li se planifică intervenţie chirurgicală din indicaţii vitale
B. Intoleranţa tuturor preparatelor de fier
C. Cifre considerabil scăzute ale hemoglobinei şi numărului de eritrocite
D. Bolnavi după gastrectomie
E. Comă anemică
C 332. Modificări morfologice, care pot fi întâlnite în anemia Biermer:

A. Hipersegmentarea nucleelor neutrofilelor
B. Anizocitoză şi poikilocitoză pronunţată
129
C. Metamielocite gigante
D. Microcitoză şi hipocromie
E. Eritrocite “de tras în ţintă”
C 333. Pentru anemia B12- deficitară sunt corecte caracteristicele cu excepţia:

A. Parestezii în degete
C. Nuanţă ceroasă a pielii
D. Fisuri calcanee
E. Gusturi şi mirosuri perverse
Raspunsul corect: 333 – B, D, E
C 334. Pentru anemia prin deficit al acidului folic sunt caracteristice:

A. Sindromul anemic
B.Sindromul gastrointestinal
C.Sindromul neurologic
E.Lipsa sindromului neurologic
C 335. În diagnosticul diferenţial dintre anemia aplastică şi insuficienţa medulară din leucemia acută sunt
importante următoarele:
A. Prezenţa splenomegaliei
B. Prezenţa celulelor blastice în măduva oaselor
C. Prezenţa sindromului hemoragic
D. Măduva oaselor este înlocuită cu ţesut adipos
E. Infecţiile sunt frecvent întâlnite
C 336. Care din următoarele pot fi factori etiologici ai anemiei aplastice:

A. Radiaţia ionizantă
B. Eritropoietina crescută
C. Factorul de creştere a celulelor stem pluripotente şi a factorilor hematopoietici de creştere
D. Citomegalovirusurile
E. Cloramfenicolul
Raspunsul corect: 336 – A, D, E
C 337. Anemiile hemolitice se caracterizează prin:

A. Incidenţa crescută a litiazei biliare
B. Reducerea de viaţă eritrocitară
C. Valori crescute ale haptoglobinei serice în hemoliza intravasculară
D. Lipsa constantă a splenomegaliei
E. Hiperplazia eritroblastică medulară
C 338. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte cu referire la sindroamele talasemice:
A. Există un deficit calitativ al lanţurilor de globină
B. Anemia are caracter hipocrom, microcitar
C. Anemia are caracter hemolitic
D. Fieroterapia este contraindicată
E. Prezenţa poikilocitozei pledează împotriva diagnosticului de talasemie
130
C 339. În distrucţia eritrocitară prematură din anemia hemolitică pot fi implicate mecanismele:
A. Creşterea raportului “suprafaţă/volum”
B. Alterarea permiabilităţii membranare
C. Modificarea structurii membranare
D. Diametrul eritrocitelor de 7,3μ
E. Precipitarea de hemoglobină intraeritrocitară
C 340. Cu refeire la anemia hemolitică autoimună sunt corecte afirmaţiile:

A. Anticorpii la rece sunt întotdeauna Ig G
B. Apare în Lupus eritematos de sistem
C. Apar mai frecvent în limfoproliferările maligne
D. Corticoterapia poate fi unul din principalele mijloace terapeutice
E. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă reprezintă una din principalele forme ale anemiei
hemolitice autoimune
C 341. Care din următoarele afirmaţii cu referire la hemofilie este corectă:

A. Este o maladie cu dereglarea hemostazei secundare
B. Frecvent se întâlnesc hemartroze şi hematoame
C. Sindromul hemoragic sub formă de peteşii şi echimoze
D. Eficacitatea tratamentului cu crioplasmă şi crioprecipitat
E. Este o maladie cu dereglarea hemostazei primare
C 342. Pentru diagnosticul de hemofilia B au valori următoarele:

A. Este cauzată de deficitul factorului VIII
B. După tabloul clinic, evoluţie şi complicaţii este identică cu hemofilia A
C. Se dereglează hemostaza secundară
D. Pe larg în tratament se practică masa trombocitară
E. Este cauzată de deficitul factorului IX
C 343. Care din următoarele manifestări sunt întâlnite în hemofilia A:

A. Hemartroze şi hematoame
B. Peteşii pe piele
C. Echimoze
D. Hemoragii după extracţii dentare
E. Hematurie
C 344. Tratamentul patogenetic al purpurei trombocitopenice autoimune include:

A. Corticosteroizi
B. Splenectomie
C. Imunodepresanţi
D. Transfuzii de crioplasmă
E. Transfuzii de crioprecipitat
C 345. La un bolnav de trombocitopenie autoimună sunt prezente următoarele modificări hemoragice:

A. Gingivoragii
B. Hemoragii nazale
131
C. Hemartroze
D. Hemoragii uterine
E. Hematoame
C 346. În purpura trombocitopenică autoimună se constată:

A. Timpul de coagulare după Lee-White prelungit
B. Retracţia chiagului lipseşte
C. E posibilă dezvoltarea unei anemii posthemoragice
D. În analiza generală a sângelui pancitopenie cu limfocitoză
C 347. Referitor la hemofilia A sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. În analiza generală a sângelui este scăzut numărul de trombocite
B. Timpul de sângerare este prelungit
C. Retracţia chiagului este în normă
D. Timpul de coagulare după Lee-White prelungit
E. Prioritate în tratament are crioplasma şi crioprecipitatul
C 348. La afectarea specifică a măduvei oaselor în limfomul Hodgkin poate fi:

A. Anemie
B. Eritrocitoză
C. Hipertrombocitoză
D. Trombocitopenie
E. Leucopenie
C 349. Afectarea specifică a ficatului la pacienţii cu limfomul Hodgkin poate fi însoţită de:
A. Micşorarea activităţii fosfatazei alcaline
B. Mărirea activităţii fosfatazei alcaline
C. Micşorarea albuminei în ser
E. Mărirea ficatului
C 350. Simptoamele de intoxicare generală în limfomul Hodgkin sunt:

A. Slăbiciune generală
B. Temperatura mai mare de 380C
C. Pierderea în pondere mai mult de 10% în decurs de 6 luni
D. Transpiraţii nocturne
E. VSH mai mare de 30 mm/oră
C 351. Tratamentul chirurgical cu aplicarea ulterioară a chimioterapiei în limfoamele nehodgkiniene este

metoda de elecţie în cazurile de:
A. Limfom non-Hodgkin al stomacului
B. Limfom non-Hodgkin al ganglionilor limfatici periferici
C. Limfom non-Hodgkin generalizat al pielei
D. Limfom non-Hodgkin al splinei
E. Limfom non-Hodgkin al intestinului
132
C 352. Factorii ce determină tactica de tratament în limfoamele non-Hodgkin sunt:
A. Varianta morfologică
B. Stadiul bolii
C. Activitatea fosfatazei alcaline
D. Sexul
E. Localizarea focarului primar al tumorii
C 353. Pentru limfoamele non-Hodgkin agresive cu leucemizare este caracteristic:

A. Analiza generală a sângelui în normă
B. Blastoză în sângele periferic
C. Depresia hemopoiezei normale
D. Blastoză în punctatul medular
E. Punctatul medular în normă
C 354. Pentru leucemia acută mieloblastică sunt caracteristice:

A. Existenţa corpilor Auer în celule blastice
B. Pozitivitatea reacţiei PAS în blaşti
C. Reacţie citochimică pozitivă pentru fosfataza acidă
D. Pozitivitatea reacţiei pentru peroxidază în blaşti
E. Pozitivitatea reacţiei pentru lipide în blaşti
C 355. Care din următoarele afirmaţii nu sunt caracteristice pentru leucemia acută monoblastică:
A. Dezvoltarea sindromului CID
B. Leucemide cutanate şi subcutanate
C. Corpii Auer în celule leucemice
D. Reacţia PAS pozitivă a celulelor leucemice
E. Reacţia pozitivă pentru esteraza nespecifică în blaşti
C 356. Care din afirmaţii nu sunt caracteristice pentru eritromieloză:

A. Adesea se întâlneşte la copii
B. Adesea se complică cu hemoliză
C. În tratament se administrează polichimioterapia de program
D. Prezenţa clonei aneuploide a elementelor rândului eritrocitar
E. Este posibilă obţinerea unei remisiuni îndelungate
C 357. Referitor la tratamentul leucemiilor acute sunt adevărate următoarele:

A. Tratamentul citostatic se va începe numai când numărul de leucocite este peste 30,0·109/l
B. În formele limfoblastice este necesară profilaxia neuroleucemiei
C. Citarabin este contraindicată în formele mieloblastice
D. L-asparaginaza are efecte favorabile în formele limfoblastice
E. Polichimioterapia citostatică este contraindicată la bolnavii în vârstă de peste 70 ani
C 358. Remisiunea completă postterapeutică într-o leucemie acută este definită prin:
A. Dispariţia simptoamelor clinice
B. Scăderea sub 5% a blaştilor din sângele periferic
C. Scăderea sub 30% a blaştilor în măduva osoasă
133
D. Normalizarea sângelui periferic
E. Normalizarea tabloului medular
C 359. În evoluţia leucemiei granulocitare cronice pot apărea următoarele complicaţii:

A. Hiperurichemia
B. Infarctul splenic
C. Anemia hemolitică autoimună
D. Insuficienţa hepatică
E. Priapismul
C 360. Care din următoarele afirmaţii cu privire la leucemie granulocitară cronică nu sunt corecte:
B. Prezenţa leucocitozei cu deviere în formulă spre stânga
C. Tratamentul cu folosirea leukeranului
D. Lipsa leucemiei granulocitare cronice la copii
E. Prognosticul favorabil
C 361. În mielofibroza idiopatică se poate recurge la splenectomie în caz de:

A. Hipersplenizm sever
B. Infarcte splenice repetate
C. Ca prima măsură terapeutică în faza de mieloproliferare
D. În cazul constatării sclerozei medulare pronunţate
E. Complicaţii hemolitice autoimune
C 362. Perioada desfăşurată a leucemiei limfocitare cronice se caracterizează prin:

A. Limfadenopatie generalizată
B. Sindromul Richter
C. Splenomegalie
D. Frecvent complicaţii infecţioase
E. Afectarea sistemului nervos central
C 363. Complicaţiile infecţioase în leucemie limfocitară cronică sunt cauzate de:

A. Neutropenie pronunţată
B. Hipersplenizm
C. Apar concomitent cu sindromul Richter
D. Imunodeficit
E. Tratamentul îndelungat cu corticosteroizi
C 364. Prognosticul în leucemie limfocitară cronică depinde de:

A. Faza bolii
B. Gradul de infiltrare a măduvei osoase cu celule limfoide
C. Vârsta bolnavului
D. Sex
E. Masa tumorală în momentul confirmării diagnosticului
C 365. Care din următoarele manifestări clinice se întâlnesc în eritremie:

134
A. Hiperemie tranzitorie a feţii
B. Hiperemia feţii permanentă
C. Prurit cutanat după baie caldă
D. Hiperplazie gingivală
E. Capul devine “greu”
C 366. Indicaţii pentru tratamentul doar cu exfuzii de sânge în eritremie sunt:

A. Eritremie cu evoluţie benignă
B. Vârsta reproductivă a bolnavilor
C. Eritremie cu leucocitoză, trombocitoză şi splenomegalie
D. Starea gravă a bolnavului
E. Recidivele eritremiei după tratament citostatic cu scăderea constantă a numărului de
trombocite şi leucocite
C 367. Faza terminală a eritremiei se manifestă prin:

A. Mielofibroza posteritremică
B. Leucemie acută
C. Leucemie cronică limfocitară
D. Leucemie cronică granulocitară
E. Sarcomatizare
C 368. Celulele mielomice sintezează:

A. Paraproteine patologice
B. Ionii de calciu
C. Factorul osteoclastactivator
D. Hormonul paratireoid
E. Proteina Bence-Jones
C 369. Care din următoarele afirmaţii referitor la purpura trombocitopenică autoimună este corectă:
A. Este o maladie cu dereglarea hemostazei primare vasculo-trombocitare
B. Apariţia primei recidive este indicaţie pentru splenectomie
C. Prioritate în tratament are crioplasma
D. Tratamentul de bază include administrarea corticosteroizilor
E. Splenectomia este contraindicată
C 370. Tratamentul purpurei trombocitopenice autoimune include administrarea:

A. Crioprecipitatului
B. Corticosteroizilor
C. Vazoprotectoarelor
D. În caz de sindrom hemoragic pronunţat masă trombocitară
E. Prioritate în tratament are crioplasma
C 371. Constatarea de laborator în favoarea diagnosticului de purpură trombocitopenică este:

A. Este modificat testul de autocoagulare
C. Timpul de coagulare după Lee-White prelungit
D. Timpul de sângerare constant prelungit
135
E. În medulogramă numărul de megacariocite este majorat
C 372. Cu referire la maladia Rendu-Osler sunt corecte afirmaţiile:

A. Este o maladie a sistemului imun
B. Este o maladie ereditară , se transmite – autosomal dominant
C. Se întâlneţte la persoanele de toate vârstele
D. Este una din cele mai frecvente vazopatii
E. Este o coagulopatie cu dereglarea hemostazei secundare
C 373. Sindromul hemoragic în maladia Rendu-Osler se manifestă prin:

A. Hemoragii nazale
B. Hemartroze
C. Hematoame
D. Hemoptizie
E. Hemoragii gastrointestinale
C 374. Timpul de sîngerare se măreşte în:

A. Trombocitopenii
B. Trombocitopatii
C. Hemofilie
D. Maladia Rendu-Osler
E. Boala Willebrand
C 375. În tratamentul hemofiliei A sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Se foloseşte plasma antihemofilică
B. Transfuzii de crioprecipitat
C. Eficacitate foarte bună are plasma nativă
D. Transfuzii de masă trombocitară
E. Factorul antihemofilic uman Koate-HP repede şi semnificativ majorează concentraţia
factorului VIII
C 376. În tratamentul hemofiliei B se poate folosi:

A. Vincristin
B. Crioplasmă
C. Plasmă nativă
D. Preparatul Novoseven
E. Masă trombocitară
C 377. Referitor la tratamentul hemofiliei sunt corecte afirmaţiile:

A. Metoda de bază de tratament al hemofiliei constă în substituţia factorului deficitar de
coagulare
B. Pe larg se practică tratamentul chirurgical
C. Prioritate în tratament are masa eritrocitară
D. Pacienţilor cu hemofilie la dezvoltarea hematuriei se recomandă să se administreze
crioprecipitat în doze mari şi prednisolon
E. În caz de hemoragii nazale sau dentare postextracţionale hemostaza locală se asigură cu
aplicaţii de trombină şi acid aminocapronic de 5%
136
C 378. Cu referire la leucemie limfocitară cronică sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Nu se dezvoltă sarcomatizarea procesului
B. Se dezvoltă la persoanele în vârstă de peste 45 ani cu preponderenţă la bărbaţi
C. În analiza sângelui periferic numărul de leucocite poate atinge cifre de câteva sute de mii
D. Substratul morfologic constitue limfocitele mature
E. Frecvent se practică splenectomia
C 379. În stadiul terminal al leucemiei limfocitare cronice se observă:

A. Pierdere ponderală până la caşexie
B. Considerabil se măresc ganglionii limfatici, ficatul şi splina
C. Starea generală a bolnavului se menţine satisfăcătoare
D. Frecvent se dezvoltă criză blastică
E. Progresează anemia şi trombocitopenia
C 380. Caracteristice pentru leucemia limfocitară cronică sunt:

A. Leucopenie însoţită de limfopenie
B. Depistarea umbrelor Gumpreht (limfocite semidistruse)
C. Limfocitoză până la 90%
D. În stadiile manifestărilor clinico-hematologice desfăşurate leucocitele pot atinge 500,0-
600,0·109/l
E. Complicaţii vasculare: tromboze cerebrale, mezenteriale, flebotromboze
C 381. Sindromul hemolitic clinic se manifestă prin:

A. Paloarea tegumentelor
B. Paloarea tegumentelor cu icter
C. Prezenţa peteşiilor şi ecimozelor pe piele
D. Culoarea întunecată a urinei
E. Prezenţa în unele cazuri a splenomegaliei
C 382. Pentru hemoliza intravasculară sunt caracteristice:

A. Hemoglobinemie
B. Hematurie
C. Hemoglobinurie
D. Scaunul este acholic
E. Hemosiderinurie
C 383. Anemia din bolile cronice se realizează prin:

A. Redistribuirea ionilor de fier prin depozitarea lor în ţesuturi
B. Dereglarea absorbţiei fierului
C. Micşorarea duratei vieţii eritrocitelor
D. Micşorarea nivelului eritropoietinei
E. Dereglarea absorbţiei vitaminei B12
C 384. Pentru anemiile din bolile cronice sunt corecte afirmaţiile:

A. Concentraţia fierului seric este normală sau puţin scăzută
137
B. Conţinutul fierului seric este majorat
C. Se măreşte capacitatea totală de fixare a fierului
D. Capacitatea totală de fixare a fierului este moderat micşorată
E. Nivelul feritinei în ser este normal sau majorat
C 385. În cazurile de dereglare a structurii membranei eritrocitare sunt corecte afirmaţiile:

A. Elasticitate majorată
B. Elasticitate diminuată
C. Plasticitate majorată
D. Plasticitate diminuată
E. Permiabilitate selectivă diminuată
C 386. Pentru microsferocitoza ereditară sunt caracteristice:

A. Limfadenopatie
B. Sindromul anemic
D. Splenomegalie
E. Hepatomegalie
C 387. Tabloul clinic al talasemiei se caracterizează prin:

A. Limfadenopatie
B. Sindromul anemic
E. Splenomegalie
C 388. Pentru talasemie sunt corecte afirmaţiile:

A. Fierul seric micşorat
B. Fierul seric majorat
C. Feritina micşorată
D. Feritina majorată
E. Procentul sideroblaştilor este crescut
C 389. Pentru talasemie sunt caracteristice următoarele semne:

A. Paloarea tegumentelor cu icter
B. Modificările osoase
C. Splenomegalie
D. Limfadenopatie
C 390. În maladia Marchiafava-Micheli acutizarea hemolizei este provocată de:

A. Procese infecţioase
B. Stresuri
C. Unele medicamente cu capacitatea oxidativă asupra glutationului
D. Fixarea pe membrana eritrocitară a unor virusuri
E. Efort fizic
138
C 391. Tratamentul anemiei hemolitice autoimune se efectuiază cu:
A. Corticosteroizi
B. Antihistamine
C. Splenectomie
D. Citostatice în scop imunodepresant
E. Radioterapie
C 392. Distrugerea intravasculară a eritrocitelor are loc în:

A. Microsferocitoză ereditară
B. Maladia Marchiafava-Micheli
C. Ovalocitoză ereditară
D. Hemoglobinurie de marş
E. Anemia hemolitică ereditară ca rezultat al deficitului fermentului glucozo-6-
fosfatdehidrogenaza în eritrocite
C 393. Pentru inducerea remisiunei leucemiei limfoblastice acute la copii se utilizează:

A. Mileran
B. Vincristin
C. L-asparaginaza
D. Prednizolon
E. Doze mici de citozar
C 394. Referitor la leucemia limfoblastică acută sunt corecte afirmaţiile:

A. Reacţia citochimică în celulele blastice pozitivă la glicogen
B. Este caracteristică gingivită necrotică
C. Posibilă mărirea ganglionilor limfatici
D. Prezenţa leucemidelor subcutanate
E. Mai frecvent se dezvoltă neuroleucemia
C 395. În diagnosticul diferenţial al leucemiei acute şi anemiei aplastice are importanţă:

A. Pancitopenie în analiza generală a sângelui
B. Mărirea ganglionilor limfatici
C. Mărirea splinei
D. Prezenţa sindromului hemoragic
E. Metaplazia măduvei oaselor cu celule blastice
C 396. Care din afirmaţiile de mai jos nu sunt caracteristice pentru leucemia monoblastică acută:
A. Reacţia PAS-pozitivă în celulele blastice
B. Mărirea concentraţiei lizocimului în sânge şi în urină
C. Dezvoltarea sindromului CID
D. Prezenţa corpusculilor Auer în celulele blastice
E. Hipertrofia gingivală
C 397. În dezvoltarea insuficienţei renale cronice în mielom multiplu au importanţă:

A. Numărul celulelor mielomice în punctatul sternal
B. Hiperparaproteinemia
139
C. Anemia
D. Hipercalciemia
E. Hiperviscozitatea sângelui
C 398. Care afirmaţii sunt incorecte referitor la mielom multiplu:

A. Maladia se dezvoltă la persoanele în vârstă
B. Maladia se dezvoltă lent
C. Niciodată nu e paraamiloidoză
D. Leucemizarea nu este posibilă
E. Nu apar manifestări tumorale
C 399. Manifestările clinice ale paraamiloidozei în mielom multiplu sunt:

A. Fracturi ale oaselor
B. Macroglosia
C. Diverse dermatoze
D. Pierdere de orientare
E. Dereglri din partea tractului gastrointestinal
C 400. Hipercalciemia în mielom multiplu se manifestă prin:

A. Greţuri, vomă
B. Somnolenţă
C. Pierdere de orientare
D. Prezenţa M-gradientului
E. Complicaţii infecţioase
C 401. Manifestările clinice ale sindromului pletoric în eritremie sunt:

A. Limfadenopatie
B. Hiperemie a tegumentelor
C. Injectarea sclerelor
D. Paliditatea pielii
E. Simptom Cuperman pozitiv
C 402. Care sunt posibilităţile confirmării diagnosticului de eritremie în stadiul iniţial:

A. Dispensarizarea şi observarea pacientului în dinamică
B. Analiza generală a sângelui în dinamică
C. Efectuarea trepanobiopsiei
D. Puncţia sternală
E. Puncţia ganglionului limfatic
C 403. Consecinţele hematologice ale eritremiei în faza terminală sunt:

A. Dezvoltarea anemiei, trombocitopeniei
B. Dezvoltarea leucemiei acute
C. Dezvoltarea mielofibrozei posteritremice
D. Dezvoltarea maladiei Hodgkin
E. Dezvoltarea leucemiei limfocitare cronice
140
C 404. În analiza sângelui periferic în faza IIB a eritremiei se observă:
A. Eritrocitoză
B. Trombocitopenie
C. Leucocitoză
D. Deviere în formula leucocitară spre stânga
E. VSH accelerată
C 405. Din tabloul clinic al anemiei aplastice fac parte următoarele:

B. Infecţii frecvent întâlnite
D. Sindromul anemic
E. Pancitopenia cu limfocitoza relativă în analiza sângelui periferic
Raspunsul corect: 405 – B, C, D, E
C 406. Pentru anemia prin deficit de acid folic sunt caracteristice:

A. Sindromul anemic
D. Lipsa sindromului neurologic
E. Hemopoieza megaloblastică
Raspunsul corect: 406 – A, C, D, E
C 407. Pentru anemia fierodeficitară sunt caracteristice:

C. Hipocromia eritrocitelor
D. Lipsa sindromului sideropenic
Raspunsul corect: 407 – A, B, C, E
C 408. Din tabloul clinic al anemiei B12-deficitare fac parte următoarele:

C. Sindromul anemic
D. Sindromul gastrointestinal
E. Prezenţa mielozei funiculare
C 409. În diagnosticul diferenţial al anemiei B12-deficitare şi al anemiei prin deficit de acid folic sunt
importante următoarele:
A. Prezenţa sindromului neurologic
B. Lipsa sindromului neurologic
C. Prezenţa mielozei funiculare
D. Prezenţa achiliei histaminorezistente
C 410. În dezvoltarea anemiei aplastice pot interveni următoarele:

A. Hepatita virală C
B. Substanţele toxice din grupa benzolului
C. Cloramfenicolul
141
D. Iradierea ionizantă
E. Mutaţia la nivelul celulei precursoare a mielopoiezei
Raspunsul corect: 410 – A, B, C, D
C 411. La pacienţii cu anemia aplastică se folosesc următoarele metode de tratament:

A. Tratamentul transfuzional substituitiv cu componenţi ai sângelui
B. Tratamentul antibacterian
C. Administrarea androgenelor
D. Splenectomia
E. Chimioterapiea antitumorală
C 412. Enumeraţi criteriile anemiei aplastice severe:

A. Granulocite < 0,5·109/l
B. Trombocite < 20,0 ·109/l
C. Reticulocite < 1%
D. Hipocelularitate severă (< 25%) a măduvei osoase
E. Conţinutul hemoglobinei < 50 g/l
C 413. Enumeraţi criteriile de eficacitate a tratamentului cu preparate de fier:

A. Reticulocitoza la a 7-10-a zi
B. Reticulocitoza la a 4-5-a zi
C. Majorarea conţinutului hemoglobinei începând cu a treia săptămână
D. Dispariţia simptomelor de sideropenie peste 2-3 săptămâni
E. Apariţia eritrocitelor saturate cu hemoglobină
C 414. Dereglarea absorbţiei fierului are loc în cazurile de:

A. Rezecţia stomacului după metoda Billroth I
B. Rezecţia stomacului după metoda Billroth II
C. Enterita cronică
D. Sindromul de malabsorbţie
E. Rezecţia vastă a intestinului subţire în partea proximală
C 415. Pentru anemia fierodeficitară sunt corecte afirmaţiile:

A. Se întâlneşte preponderent la femei de vârsta reproductivă
B. Cea mai frecventă cauză sunt hemoragiile cronice
C. Insuficienţa alimentară de fier predomină la copii în vârsta până la un an
D. Insuficienţa alimentară de fier se dezvoltă la persoanele mature când timp îndelungat consumă
preponderent lactate sau respectă dieta vegetariană
E. Se întâlneşte anemia fierodeficitară idiopatică
C 416. În scopul determinării gradului de extindere a procesului patologic în organism în limfomul

Hodgkin se efectuează:
B. Radiografia organelor cutiei toracice cu tomografia mediastinului
C. Ultrasonografia
D. Tomografia computerizată
E. Trepanobiopsia
142
C 417. În limfomul Hodgkin pot fi următoarele simptome:
B. Febră
C. Perderea ponderală
D. Transpiraţie abundentă
E. Sindromul hemoragic cutanat
Raspunsul corect:417 – A, B, C, D
C 418. Variantele morfologice ale maladiei Hodgkin sunt:

A. Predominare limfocitară
B. Prolimfocitară
C. Scleroză nodulară
D. Mixtcelulară
E. Depleţie limfocitară
C 419. Pentru limfomul Hodgkin nu sunt corecte afirmaţiile:

A. Varianta morfologică nu are importanţă prognostică
B. Frecvent se afectează primar ganglionii limfatici cervico-supraclaviculari
C. Radioterapia după programul radical se efectuează în stadiul III al bolii
D. Ganglionii limfatici mediastinali sunt afectaţi cel mai frecvent
E. Semnele de intoxicare generală nu au însemnătate prognostică
C 420. În cazurile de leucemizare a limfoamelor non-Hodgkin indolente sunt corecte afirmaţiile:

A. Procentul limfocitelor în hemogramă nu corespunde celui din măduva oaselor
B. Dimensiunile ganglionilor limfatici şi ale splinei depăşesc numărul de leucocite
C. Limfocitele sunt de dimensiuni mari, multe din ele morfologic au caracter de prolimfocite
D. Sunt prezente umbrele nucleare
E. După tratamentul citostatic se normalizează hemograma cu dispariţia limfocitozei
Raspunsul corect: 420–A, B, C,E
C 421. Pentru limfoamele non-Hodgkin sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Predomină debutul maladiei în ganglionii limfatici periferici
B. Rar se dezvoltă primar în ganglionii limfatici mediastinali
C. Afectările primare extranodale sunt frecvente
D. Cele mai frecvente localizări extranodale sunt inelul limfatic faringian şi tractul
gastrointestinal
E. Frecvent primar se afectează glanda mamară
Raspunsul corect: 421 – A,B,C,D
C 422. Prognosticul limfoamelor non-Hodgkin este în funcţie de:

A. Nivelul leucocitelor
B. Varianta morfologică
C. Stadiul clinic
D. Localizarea focarului tumoral
E. Prezenţa afectării măduvei osoase
Raspunsul corect: 422 – B,C,D,E
C 423. Pentru variantele agresive ale limfoamelor non-Hodgkin este caracteristic:

A. Mărirea rapidă a ganglionilor limfatici
B. Ritmul înalt de generalizare
143
C. Prognosticul favorabil
D. Prognosticul nefavorabil
E. Afectarea măduvei oaselor influenţează considerabil la durata vieţii bolnavilor
Raspunsul corect: 423 – A,B,D,E
C 424. Pentru leucemia granulocitară cronică sunt corecte afirmaţiile:

A. Există paralelismul dintre numărul de leucocite şi dimensiunile splinei
B. Lipseşte paralelismul dintre numărul de leucocite şi dimensiunile splinei
C. Eritrocitele sunt normocitare
D. Fosfataza alcalină în neutrofile este scăzută
E. Cromosomul Ph-pozitiv
Raspunsul corect: 424 – A,C,D,E

A. Devierea spre stânga în hemogramă este pronunţată cu un procent mare de mielocite,
metamielocite
B. La studierea morfologică a eritrocitelor se observă anizocitoză, poichilocitoză pronunţată
C. Fosfataza alcalină în neutrofile este în normă sau majorată
D. Anemia este frecventă
E. Lipseşte paralelismul dintre numărul de leucocite şi dimensiunile splinei
C 426. Sindroamele clinice pentru leucemia granulocitară cronică în faza acută sunt:
A. Anemic
B. Hemoragic
C. Complicaţiilor infecţioase
D. Proliferativ
E. Patologiei proteice
Raspunsul corect: 426 – A,B,C,D
C 427. Faza desfăşurată a leucemiei monocitare cronice se manifestă prin:

A. Sindromul anemic
B. Splenomegalie
C. Limfadenopatie şi hepatomegalie în puţine cazuri
D. Limfocitoză în hemogramă
E. Monocitoză în hemogramă
C 428. Preparatele folosite în tratamentul anemiei fierodeficitare sunt:

A. Fersinol
B. Hemofer
C. Sorbifer
D. Ferum Lek
E. Vitamina B1
C 429. Manifestările caracteristice ale sindromului de sideropenie sunt:

A. Fragilitatea părului şi unghiilor
C. Fisuri calcanee
E. Icter al tegumentelor
144
C 430. În apariţia anemiei fierodeficitare ar putea fi de vină:
A. Hernia hiatală
B. Miomul uterin
C. Hemosideroza pulmonară
D. Insuficienţa transferinei
E. Splenomegalia
C 431. În anemia B12 -deficitară măduva oaselor evidenţiază:

A. Măduvă hipercelulară
B. Prezenţa megaloblaştilor
C. Anizocitoză şi poichilocitoză
D. Mielocite şi metamielocite gigante
E. Hiposegmentarea nucleului granulocitar
C 432. În anemia megaloblastică pot fi prezente următoarele:

A. Paloare cu nuanţă icterică
B. Valori scăzute ale fierului seric
C. Atrofia mucoasei gastrice
D. Megaloblastoză în măduva osoasă
E. Parestezii în picioare şi mâini
C 433. Deficitul de vitamina B12 poate surveni ca consecinţă a:

A. Insuficienţei sau lipsei factorului intrinsec
B. Maladiilor ileonului
C. Utilizării mecanismului de concurenţă
D. Prezenţei anticorpilor anticelule parietale
E. Hemoragiile cronice
C 434. Cu privire la tratamentul anemiei aplastice sunt corecte afirmaţiile:

A. Ciclosporina este utilizată ca cel mai eficient imunosupresiv
B. Corticoterapia trebuie administrată în cazurile cu sindromul hemoragic
C. Infecţiile apar frecvent şi impun antibioticoterapia
D. Administrarea globulinei antilimfocitare agravează imunodeficienţa deja existentă
E. Transfuzii de masă leucocitară trebuie evitată în toate cazurile
C 435. Care din următoarele pot fi factori etiologici ai unei anemii hemolitice dobândite extraeritrocitare:
A. Colagenozele
B. Pneumonia acută
C. Solvenţii organici
D. Ciupercile otrăvitoare
E. Toxoplazmoza
C 436. Care din următoarele pot fi factori etiologici ai unei anemii hemolitice ereditare:
A. Deficitul de spectrină membranară
B. Sensibilităţi crecute ale membranei eritrocitare la complementul seric
C. Scăderea nivelului de glutation intraeritrocitar
145
D. Scăderea sintezei unor anumite tipuri de lanţuri de globină
E. Dereglarea sintezei aminoacizilor în lanţuri de globină
C 437. Pentru anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald sunt corecte caracteristicele:
A. Creşterea permiabilităţii membranei eritrocitare
B. Reducerea duratei de viaţă eritrocitară
C. Splenomegalia moderată
D. Reticulocitoză peste 30‰
E. Aspectul măduvei osoase hipercelular
C 438. În diagnosticul diferenţial dintre anemia B12 -deficitară şi anemia hemolitică autoimună cu
anticorpi la cald sunt importante următoarele:
C. Reticulocitoza peste 30‰
D. Megaloblastoză în măduva osoasă
E. Testul Coombs direct pozitiv
C 439. Referitor la hemofilia A sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Pe larg în tratament se folosesc corticosteroizii
B. Este o coagulopatie ereditară, cauzată de deficitul factorului VIII
C. Frecvent se întâlnesc hematoame şi hemartroze
D. Sunt posibile hemoragii renale
E. În caz de hematurie este contraindicat acidul aminocapronic
C 440. În tabloul clinic la bolnavi cu hemofilie sunt posibile:

A. Hemoragiile gastrointestinale sunt cauzate de o gastrită erozivă sau ulcer gastric şi duodenal
B. Deosebit de periculoase sunt hematoamele retroperitoniale
C. În 14-30% se întâlnesc hemoragiile renale
D. Hemoragii îndelungate şi periculoase după traume şi intervenţii chirurgicale
E. Tonzilectomia nu prezintă nici un pericol pentru viaţa bolnavilor şi nu necesită transfuzii de
crioplasmă şi crioprecipitat
C 441. Care din următoarele afirmaţii cu privire la hemofilia A sunt corecte:

A. Tabloul clinic depinde de gradul de deficit al factorului de coagulare
C. În cazul hemoragiilor gastrointestinale este efectivă crioplasma şi crioprecipitatul
D. Extracţiile dentare aduc la hemoragii de lungă durată
C 442. La un bolnav cu trombocitopenie sunt prezente următoarele manifestări hemoragice:

A. Hemoragii gingivale
B. Hemoragii nazale
C. Metroragii
D. Hemartroze
E. Peteşii
146
C 443. Care din următoarele susţine diagnosticul de purpură trombocitopenică:
A. Este o maladie cu dereglarea hemostazei primare
B. În analiza sângelui scade numărul de trombocite
C. Splenomegalie pronunţată
D. Se poate dezvolta o anemie posthemoragică
E. Tratamentul se începe cu corticosteroizi
Raspunsul corect: 443 – A, B, D, E
C 444. Purpura trombocitopenică autoimună poate însoţi evoluţia următoarelor maladii:

A. Maladia Randiu-Osler
B. Leucemia limfocitară cronică
C. Hepatita cronică
D. Ciroza hepatică
E. Colagenozele
C 445. La pacienţii cu hemofilie sunt posibile următoarele hemoragii:

A. Hemartroze şi hematoame
B. Peteşii şi echimoze
C. Macrohematurie
D. Hemoragii gastrointestinale
E. Hemoragii după extracţii dentare
C 446. Care factori pot mărturisi despre evoluţie nefavorabilă a limfomului Hodgkin:
A. Varianta morfologică cu depleţie celulară
B. Varianta morfologică limfohistiocitară
C. Prezenţa simptoamelor de intoxicare generală
D. Vârsta avansată
E. Stadiul III-IV
C 447. Semnele biologice de activitate ale limfomului Hodgkin sunt:

A. Hemoglobina mai mică decât 80 g/l
B. VSH mai mare de 30 mm/oră
C. Fibrinogenul mai mare de 5 g/l
D. α2-globulina mai mare de 10 g/l
E. Haptoglobina mai mare de 1,5 mg % şi ceruloplasmina mai mare de 0,4 un.

A. 75% cazuri debutul maladiei este în ganglionii cervico-supraclaviculari
B. Afectarea inelului limfatic faringian este foarte frecvent
C. Afectarea primară a ganglionilor limfatici mediastinali este tipică pentru varianta scleroză
nodulară
D. Afectarea primară a ganglionilor limfatici mediastinali are loc în 10%
E. Afectarea tractului gastrointestinal este foarte rar întâlnită
C 449. Preparatele principale, care se folosesc în schemele de polichimioterapie în tratamentul

limfoamelor non-Hodgkin agresive sunt:
A. Mielosanul
147
B. Ciclofosfanul
C. Vincristina
D. Doxorubicina
E. Prednizolonul
C 450. La limfomul non-Hodgkin al stomacului pot fi următoarele simptoame:

A. Dureri în regiunea epigastrală
B. Dereglări dispeptice
C. Hemoragie gastrică
D. Sindromul hemoragic cutanat
E. Pierdere ponderală
C 451. Care din următoarele afirmaţii nu sunt corecte pentru limfomul non-Hodgkin (LNH):
A. LNH este o tumoare a ţesutului limfatic, care se începe în măduva osoasă
B. LNH este o tumoare a ţesutului limfatic, care se începe extramedular
C. Substratul morfologic al LNH sunt celulele plasmatice
D. Substratul morfologic al LNH sunt granulocitele mature
E. Substratul morfologic al LNH sunt monocitele
С 452. Pentru leucemia acută monoblastică este caracteristic:

B. Infiltraţia specifică leucemică a amigdalelor
C. Leucemide subcutanate
D. Reacţia pozitivă la alfa-naftilesterază, inhibată cu Natriu ftorid
E.Nivelul crescut al lizozomului seric şi urinar
С 453. Ce este corect cu privire la leucemiile acute secundare:

A. Se referă la grupul de tumori induse de terapia radiantă şi citostatică
B. Se dezvoltă la bolnavi de limfomul Hodgkin, tumori epiteliale cu diferite localizări, ca regulă
peste 10-15 ani după tratamentul primar
C. Evoluţie clinică agresivă
D. Sunt caracteristice anomaliile cromozomiale
E. Există posibilitatea de a căpăta remisiuni îndelungate
С 454. Într-o leucemie acută limfoblastică au valoare prognostică nefavorabilă următorii factori:
A. Afecţiunile mediastinale
B. Subgrupul L1
C. Subgrupele L2 şi L3
D. Hiperleucocitoza
E. Tipul imunologic cu celule T
С 455. Ce este caracteristic pentru leucemia acută cu procent mic de celule blastice:
A. Mai frecvent se întâlneşte la copii
B. Este caracteristică anemia normocromă persistentă fără reticulocitoză sau pancitopenie
C. Conţinutul de celule blastice în măduva osoasă nu depăşeşte 20%
D. Celulele blastice unice în sângele periferic
E. Lipsa îndelungată (2-3 ani) a progresării procesului (leucemiei)
148
C 456. Faza acută a leucemiei granulocitare cronice se manifestă prin:

A. Criza blastică
B. Transformarea în leucemie acută mieloblastică
C. Sarcomatizare
D. Transformarea în leucemie acută limfoblastică
E. Vindecare
C 457. Faza de accelerare a leucemiei granulocitare cronice se caracterizează prin:

A. Rezistenţă la terapie cu mielosan, administrată anterior
B. Splenomegalie
C. Osalgii
D. Efect pozitiv accelerat la mărirea dozei de mielosan
E. Sporirea numărului de blaşti în sângele periferic
C 458. În evoluţia mielofibrozei idiopatice pot apărea complicaţiile:

A. Urichemia, nefroscleroză
B. Hipertensiune portală
C. Transformarea într-o leucemie acută
D. Megaloblastoză medulară prin deficit de acid folic
E. Infarcte splenice
C 459. Contraindicaţiile pentru splenectomie la mielofibroza idiopatică sunt:

B. Mărirea concomitentă şi pronunţată a ficatului
C. Stadiul terminal al maladiei în plan clinic şi hematologic cu mărirea accelerată a splinei,
citopeniei, febrei şi osalgiei
D. Leucocitoză şi trombocitoză pronunţată
E. Anemie hemolitică autoimună
C 460. Indicaţiile pentru splenectomie în leucemie limfocitară cronică cu celule păroase (triholeucocite)
sunt:
A. Citopenie pronunţată
B. Complicaţii infecţioase frecvente
C. Complicaţii autoimune
D. Splenomegalie masivă
E. Limfadenopatie generalizată
C 461. Eritrocitoza absolută simptomatică poate apărea în următoarele afecţiuni:

A. Hipernefrom
B. Sindromul Pikwik
C. Vicii cardiace dobândite
D. Hemangioblastom al cerebelului
E. Vicii cardiace congenitale
C 462. Indicaţii pentru tratamentul citostatic în eritremie sunt:

149
A. Leucocitoză
B. Trombocitoză
C. Vârsta reproductivă a bolnavilor
D. Splenomegalie
E. Tratamentul cu exfuzii de sânge nu este efectiv
C 463. În favoarea stadiului I al mielomului multiplu sunt următoarele semne:

A. Proces osteodestructiv pronunţat
B. Hemoglobina mai mare de 100 g/l
C. Concentraţia calciului în ser normală
D. Absenţa osteolizei sau focar solitar în oase
E. Concentraţia M-componentului: Ig G < 50 g/l, Ig A < 30 g/l, proteina Bence-Jones în urină
< 4 gr/24 ore
C 464. Care din următoarele afirmaţii corespund stadiului III al mielomului multiplu:
A. Hemoglobina < 85 g/l
B. Concentraţia calciului normală
C. Proces osteodestructiv pronunţat
D. Concentraţia M-componentului: Ig G > 70 g/l, Ig A > 50 g/l, proteina Bence-Jones în urină
> 12 gr/24 ore
E. Concentraţia calciului în ser > 12 mg/100 ml
C 465. Insuficienţa renală la mielomul multiplu e cauzată de:

A. Reabsorbţia proteinei Bence-Jones
B. Precipitarea în canalicule a proteinei micromoleculare
C. Dezvoltarea rinichiului ratatinat
D. Litiaza renală
E. Hidronefroză intrarenală
C 466. În tratamentul formelor generalizate ale mielomului multiplu se folosesc:

A. Tratament prolongat cu citostatice
B. Terapia intensivă cu doze mari de citostatice
C. Terapia radiantă
D. Glucocorticosteroizi
E. Fizioterapie
C 467. Care din următoarele date clinice sunt în favoarea diagnosticului de purpură trombocitopenică:
A. Ganglionii limfatici nu sunt măriţi
B. Sistemul respirator şi cardiovascular sunt fără schimbări
C. Frecvent se afectează ţesutul pulmonar
D. Ficatul nu se măreşte
E. Splenomegalie moderată poate fi observată în 30% de cazuri
C 468. Trombocitopenia autoimună clinic se caracterizează prin:

A. Hematoame şi hemartroze
B. Hemoragii cutanate spontane de tip peteşial
C. Hemoragii cutanate spontane de tip echimotic
150
D. Hemoragii nazale
E. Hemoragii gingivale
C 469. Investigaţiile de laborator în favoarea diagnosticului de purpură trombocitopenică sunt:

B. Timpul de sângerare este prelungit
C. Retracţia chiagului este redusă
D. Leucopenie şi limfocitoză
E. În medulogramă numărul de megacariocite este majorat şi în jurul megacariocitelor nu se
observă trombocite
C 470. În hemofilie se constată:

A. Timpul de coagulare după Lee-White prelungit
B. În medulogramă majorarea numărul de megacariocite
C. E posibilă dezvoltarea unei anemii posthemoragice
D. Este modificat timpul parţial de tromboplastină activată
E. Hemartroze şi hematoame
Raspunsul corect: 470 – A,C,D,E
C 471. Investigaţiile de laborator în favoarea diagnosticului de hemofilie sunt:

A. Timpul parţial de tromboplastină activată şi testul de autocoagulare este modificat
B. Analiza sângelui periferic este în normă
C. Timpul de sângerare este prelungit
D. Retracţia chiagului este fără modificări
C 472. În maladia Rendu-Osler se constată:

A. Retracţia chiagului este în normă
B. Timpul de sângerare este în normă
C. Timpul de coagulare după Lee-White este în normă
D. Anemie fierodeficitară posthemoragică
E. Micşorarea numărului de trombocite pănă la solitare
C 473. Referitor la maladia Rendu-Osler sunt corecte afirmaţiile:

A. Prioritate în tratament are masa trombocitară
B. Este una din cele mai frecvente vazopatii ereditare
C. Analiza sângelui periferic este în normă
D. Schimbări patologice ale procesului de coagulare nu se depistează
E. Diagnosticul pozitiv se bazează pe depistarea teleangiectaziilor
C 474. Examinarea hemostazei primare se efectuează prin determinarea:

A. Numărului de trombocite
B. Timpului de coagulare după Lee-White
C. Retracţia chiagului
D. Timpului de sângerare
E. Adezivităţii şi agregabilităţii trombocitelor
151
C 475. Tratamentul leucemiei limfocitare cronice include:
A. Mielosan
B. Radioterapie
C. Chimioterapie (preparatul de elecţie este Leukeranul)
D. Corticosteroizi
E. Splenectomie în situaţiile de hipersplenism şi complicaţii autoimune recidivante
C 476. Formele clinice ale leucemiei limfocitare cronice sunt:

A. Benignă
B. Clasică cu progresare permanentă
C. Tumorală
D. Osteomedulară
E. Reticulară
С 477. Date de laborator care depistează semne de distrucţie sporită a eritrocitelor sunt:
A. Bilirubinemie din contul fracţiei directe
B. Bilirubinemie din contul fracţiei indirecte
C. Urobilinurie
D. Majorarea concentraţiei stercobilinogenului
E.Scăderea conţinutului haptoglobinei serice
C 478. Pentru anemii din bolile cronice sunt caracteristice următoarele semne:
A. În majoritatea cazurilor anemia este normocromă şi normocitară
B. Conţinutul hemoglobinei de obicei scade până la 80-100 g/l
C. Numărul reticulocitelor este normal sau uşor crescut
D. Conţinutul hemoglobinei se majorează până la 170-180 g/l
E. Numărul de leucocite şi trombocite depinde de boala de bază
C 479. Negativ asupra supravieţuirii eritrocitelor pot influenţa:

A. Dereglarea structurii membranei
B. Deficitul enzimelor intraeritrocitare
C. Dereglarea structurii globinei
D. Formarea anticorpilor antieritrocitari
C 480. Eritrocitele pot fi distruse mecanic la pacienţii cu:

A. Splenomegalie masivă
B. Hemangiomatoză
C. Anticorpi antieritrocitari
D. Cu plastia valvelor cardiace
E. După un marş de lungă durată
C 481. Pentru microsferocitoză ereditară sunt corecte următoarele afirmaţii:

A. Parcurge cu limfadenopatie
B. Este prezentă splenomegalia
C. Copiii pot rămâne în creştere
D. Pot avea loc dereglări de formare a oaselor
152
E. La o parte de pacienţi pe gambe apar ulcere trofice
C 482. Microsferocitoza ereditară se caracterizează prin:

A. Anemie asociată de reticulocitoză
B. Leucopenie
C. Bilirubinemie indirectă
D. Urobilinurie
E. Hiperplazia ţesutului eritroid al măduvei oaselor
C 483. Hemoliza în anemia hemolitică ereditară ca rezultat al deficitului fermentului glucozo-6-

fosfatdehidrogenaza în eritrocite este provocată de următoarele medicamente:
A. Sulfanilamide
B. Remediile antimalarice
C. Derivatele nitrofulanului
D. Antihistaminele
E. Preparatele acidului izonicotinic
C 484. În analiza sângelui periferic la pacienţii cu talasemie se depistează:

A. Hipocromie
B. Anemie
C. Eritrocite «de tras în ţintă»
D. Microsferocite
E. Reticulocitoză
C 485. Pentru talasemie sunt corecte afirmaţiile:

A. Are loc hiperplazia ţesutului eritroid al măduvei oaselor
B. Fierul seric este majorat
C. Feritina este micşorată
D. Feritina este majorată
E. Procentul sideroblaştilor este crescut
C 486. Pentru anemia hemolitică autoimună sunt corecte afirmaţiile:

A. Este modificată structura proteinelor membranei eritrocitare
B. Structura antigenică a membranei eritrocitare este normală
C. Primar este afectat sistemul imun
D. S-a depistat reducerea limfocitelor, T-supresoare
E. Limfocitele B produc anticorpi antieritrocitari
C 487. Pentru anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald sunt caracteristice următoarele date
de laborator:
A. Anemie asociată de reticulocitoză
B. Hiperplazie eritroidă în măduva oaselor
C. Bilirubinemie
D. Proteinurie
E. Urobilinurie
153
C 488. Pentru maladia Marchiafava-Micheli sunt corecte afirmaţiile:
A. Deseori în analiza sângelui periferic se depistează pancitopenie
B. În medulogramă se observă hiperplazia rândului eritrocitar fără particularităţi morfologice
C. Conţinutul bilirubinei este sporit din contul fracţiei indirecte
D. Este caracteristică hemoglobinemia
E. Testul Coombs direct este pozitiv
C 489. Afirmaţiile corecte referitor la stadiul iniţial al eritremiei sunt:

A. Creşterea lentă a slăbiciunii şi vertijului
B. Hiperemia nepronunţată a tegumentelor
C. Lipsa splenomegaliei
D. Lipsa complicaţiilor vasculare
E. Limfadenopatie
C 490. În rezultatul dereglării microcirculaţiei la bolnavii de eritremie e posibilă dezvoltarea:

A. Prurit cutanat după contactul cu apa caldă
B. Eritromelalgie
C. Gangrena degetelor
D. Stenocardia
E. Dureri abdominale
C 491. Criteriile diagnosticului diferenţial al eritremiei dintre stadiul IIB şi IIA sunt:
A. Lipsa micşorării splinei după exfuzia sângelui
B. Leucocitoză în sângele periferic cu deviere în formula leucocitară spre stânga până la
mielocite
C. Prezenţa în sângele periferic a eritrocariocitelor
D. Sindromul pletoric
E. Prezenţa fibrozei în trepanul osului iliac
C 492. Complicaţiile vasculare ale eritremiei sunt:

A. Tromboza vaselor cerebrale
B. Infarct miocardic
C. Splenomegalie
D. Hipertonia
E. Flebotromboza
C 493. Sindromul osteomedular în mielom multiplu se manifestă prin:

A. Osteoliză
B. Mărirea concentraţiei de calciu în serul sangvin
C. Mărirea concentraţiei de proteine în serul sangvin
D. Anemia
E. Fracturi patologice
C 494. Sindromul patologiei proteice în mielom multiplu se manifestă prin:

A. Hipercalciemie
B. Hiperparaproteinemie
C. Proteinurie
154
D. Uremie
E. Dereglarea microcirculaţiei periferice
C 495. Cu care patologii e necesar de diferenţiat mielomul multiplu, luînd în consideraţie posibilitatea
plazmocitozei reactive:
A. Eritremie
B. Hepatită cronică
C. Cancer
D. Maladiile complexelor imune
E. Agranulocitoza
C 496. Care dereglări imune apar în mielomul multiplu:

A. Gamapatie monoclonală
B. Insuficienţa sintezei anticorpilor
C. Inhibarea formării celulelor plazmatice normale
D. Complicaţii infecţioase frecvente
E. Reacţia hipersensibilitate întârziată
C 497. Diagnosticul de leucemie acută se stabileşte pe baza:

A. Sindromul anemic
D. Sindromul de compresie
E. Prezenţa celulelor blastice în sângele periferic şi în măduva oaselor
C 498. Referitor la varianta mielomonoblastică a leucemiei acute e corect:

A. Prezenţa sindromului CID
B. Leucemidele subcutanate
C. Leziuni necrotice în amigdale şi gingii
D. Reacţii citochimice pozitive la peroxidază şi lipide în celule blastice
E. Reacţia la esteraza nespecifică e pozitivă în celulele blastice
C 499. Manifestările clinice ale sindromului hiperplastic în leucemie acută sunt:

B. Angina necrotică
C. Splenomegalia
D. Hiperplazia gingivală
E. Leucemide cutanate şi subcutanate
C 500. Pentru confirmarea diagnosticului de leucemie acută e necesară:

A. Analiza datelor clinice ale bolnavului
B. Analiza generală a sângelui periferic
C. Examinarea măduvei oaselor
D. Analiza citochimică a celulelor blastice în punctatul sternal
E. Analiza biochimică a celulelor blastice în punctatul sternal
155
156

Teste Hematologie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teste Hematologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TESTE DE CONTROL

рentru examenul “Hematologie”

S 2. În patogenia anemiei B12-deficitară rolul principal îl joacă:

S 3. În tratamentul anemiei fierodeficitare majorarea conţinutului hemoglobinei se observă preponderent

S 4. Cu referire la anemia fierodeficitară, care din următoarele afirmaţii este corectă:

S 5. Numiţi anemiile din grupul celor prin dereglări de formare a eritrocitelor:

S 6. Numiţi anemiile din grupul celor prin dereglări de formare a eritrocitelor:

S 7. În care grup de bază a anemiilor se include anemia în bolile cronice:

S 8. În care grup de bază a anemiilor se include anemia metaplastică:

S 9. Care din următoarele afirmaţii nu se include în diagnosticul de anemie aplastică:

S 10. Cauza cea mai frecventă a anemiei fierodeficitare la adolescenţi este:

S 11. Restabilirea rezervelor de fier în organism este observată după:

S 12. În care grup de bază a anemiilor se include anemia renală:

S 15. În dezvoltarea anemiei la bolnavii cu insuficienţă renală cronică are importanţă:

S 16. Numiţi criteriile principale pentru stabilirea diagnosticului de anemie metaplastică:

S 24. Diagnosticul de anemie fierodeficitară este confirmat de următoarele:

S 25. Criteriul clinic de eficacitate în tratamentul anemiei fierodeficitare este:

S 30. Unde se află depozitul de fier în organismul sănătos:

S 33. Cu care proteină sunt legaţi ionii de fier în laptele mamei:

S 34. Numiţi indicaţia pentru administrarea parenterală a preparatelor de fier:

S 35. În care situaţii de dezvoltare a anemiei B12-deficitare există mecanismul de concurenţă de

S 36. În care situaţii anemia B12-deficitară se poate dezvolta la sugar:

S 38. Afectarea pielei şi rudimentelor ei se întâlnesc mai frecvent în:

S 39. Numiţi indicaţia pentru administrarea parenterală a preparatelor de fier:

S 42. Diagnosticul definitiv al limfomului Hodgkin cu afectarea primară a ganglionilor limfatici

S 43. Diagnosticul de limfom Hodgkin se confirmă prin:

S 49. Indicele morbidităţii limfoamelor non-Hodgkin în Republica Moldova constituie:

S 54. Diagnosticul de limfom non-Hodgkin mediastinal poate fi stabilit doar după:

S 58. În leucemia mieloidă cronică se formează o genă nouă himerică:

S 59. În faza cronică precoce a leucemiei mieloide cronice poate fi:

S 60. Schimbările specifice în tabloul clinic al limfoamelor non-Hodgkin gastrice sunt:

S 63. Splenectomia în leucemia mieloidă cronică poate fi efectuată în cazurile:

S 66. În mielofibroza idiopatică mutaţia are loc la nivelul:

S 67. Pentru confirmarea diagnosticului de mielofibroză idiopatică care metodă de investigare

S 68. Splenectomia în mielofibroză idiopatică poate fi efectuată în cazurile:

S 69. Incidenţa mielofibrozei idiopatice este:

S 71. Limfoamele maligne sunt tumori care se dezvoltă din:

S 73. Tabloul clinic la pacienţii cu boala von Willebrand se manifestă:

S 74. În analiza sângelui periferic în maladia von Willebrand se depistează:

S 75. Maladia von Willebrand este o patologie cu dereglarea:

S 76. Tipul de sângerare caracteristic pentru maladia Rendu-Osler este:

S 77. Referitor la boala von Willebrand sunt corecte afirmaţiile:

S 78. Metoda de bază în tratamentul bolii von Willebrand constă în:

S 79. Maladia Rendu-Osler este o maladie cu dereglarea:

S 80. Trombocitopenia heteroimună se dezvoltă în urma:

S 81. Trombocitopenia transimună se constată în urma acţiunii:

S 82. Trombocitopenia izoimună se dezvoltă:

S 83. Trombocitopenia autoimună se dezvoltă în urma:

S 84. Trombocitopenia autoimună simptomatică se dezvoltă pe fondalul:

S 85. Tratamentul de bază în trombocitopenia autoimună include:

S 86. Referitor la tratamentul trombocitopeniei transimune este corectă afirmaţia:

S 87. Referitor la hemofilie este corectă afirmaţia:

S 88. În analiza sângelui periferic în hemofilie sunt posibile următoarele modificări:

S 89. Investigaţiile de laborator modificate, caracteristice pentru Hemofilie sunt:

S 90. Tabloul clinic în toate formele de Hemofilie se manifestă prin:

S 91. Hemofilia A prezintă o coagulopatie ereditară cauzată de:

S 92. Hemofilia B prezintă o coagulopatie ereditară cauzată de:

S 93. Hemofilia C prezintă o coagulopatie ereditară cauzată de:

S 94. Cea mai răspândită coagulopatie ereditară este:

S 95. Stadiul terminal al leucemiei limfocitare cronice se caracterizează prin:

S 97. În perioada iniţială al leucemiei limfocitare cronice se utilizează următoarele preparate:

S 98. Stadiul manifestărilor clinico-hematologie al leucemiei limfocitare cronice se caracterizează prin:

S 99. Leucemia limfocitară cronică frecvent se complică cu:

S 100. În tratamentul trombocitopeniei transimune în cazurile grave se utilizează: