Nephroptosis (ptoza rinichi) - starea patologică a mobilității renale, în care este deplasată

din patul său și mobilitatea acestuia în timp ce lua o poziție verticală a corpului depășește
limitele fiziologice. Gama de mobilitate normală în rinichi uman picioare variază de la 1 la 2
cm în poziție și la înălțimea unei inspirare adâncă -. 3 la 5 cm Depasire acești parametri a
cauzat o altă boală nume - mobilitatea rinichiului patologic (mobile ren). La pacienții cu
nefroptoză, rinichiul ocupă cu ușurință atât o poziție normală, cât și o poziție neobișnuită.

Peste patru sute de ani în urmă Mesus (1561) și Fr. De Pedemontium (1589) a fost
începutul doctrinei nefroptozei, dar interesul pentru ea rămâne și astăzi.

Epidemiologie
Incidența Nephroptosis asociate în mare măsură cu caracteristici constituționale ale
organismului, condițiile de viață, natura lucrării și altele. Prevalența bolilor urologice în
rândul femeilor (1,54%), în zece ori sau mai mare decât la bărbați (0,12%). Acest lucru
poate fi explicat prin specificul structurii și funcționării corpului feminin: un pelvis mai larg,
slăbirea tonul peretelui abdominal după sarcină și naștere. În medie, nefroptoza se găsește
la 1,5% dintre femei și 0,1% la bărbați în vârstă de 25-40 de ani și la copiii cu vârsta între 8
și 15 ani. Mobilitatea patologică a rinichiului drept este observată mult mai des, datorită
locului său inferior și a aparatului ligamentos slab în comparație cu rinichiul stâng. La
mijlocul secolului sa sugerat că rinichiul anormal de compensare poate fi din cauza
circulației sanguine necorespunzătoare a corpului, rezultând în pediculul vascular este
format mai lung. În plus, țesutul periferic la acești pacienți este mai dezvoltat. Care
promovează o deplasare suplimentară a rinichiului.

Cauze nefroptoza
Un număr de factori patogeni contribuie la schimbarea aparatului ligamental al rinichiului și
predispune la dezvoltarea nefroptozei. Principalele cauze ale nefroptozei (omisiunea
rinichiului) sunt bolile infecțioase care diminuează activitatea mezenchimului, precum și o
pierdere accentuată în greutate și o scădere a tonusului muscular al peretelui abdominal. În
acest din urmă caz, nefroptoza poate face parte din splanchnoptosis.

Când rinichiul este ținut într-o poziție normală, ligamentele abdominale joacă un rol, patul
de rinichi format de fascia, diafragma și mușchii peretelui abdominal, precum și aparatul
fascial și gras. Fixarea rinichiului drept se realizează prin pliuri ale peritoneului, acoperind-o
din față și formând o serie de ligamente - lig. Hepatorena și lig. Duodenorenale. Rinichiul
stâng este fixat cu lig. Pancreaticorenale și lig lienorenale. În fixarea organului, o capsulă
fibroasă este sudată bine la pelvisul renal și, atunci când merge la pediculul renal,
fuzionând cu membrana sa, este foarte importantă. O parte din fibrele fibroase din capsula
proprie a rinichiului face parte din fascia care acoperă picioarele diafragmei. Acest segment
al capsulei este lig. Chiriile de suspensiu - joacă rolul principal de fixare. 

Esențială pentru păstrarea poziției corecte a corpului aparține capsulei grase a rinichiului -
capsula adiposa renis. Reducerea volumului contribuie la apariția nefroptozei și la rotirea
rinichiului în jurul vaselor rinichiului. În plus, poziția corectă a organului este susținută de
fascia renală și corzile fibroase din regiunea polului superior al rinichiului, precum și de
țesutul dens de grăsime dintre acesta și glanda suprarenale. În ultimii ani, un număr de
autori au exprimat opinia că cauza nefroptozei este o leziune generalizată a țesutului
conjunctiv în combinație cu tulburări hemostatice.
În ciuda studiului vechi de secole despre nefroptoză, nu există încă un consens cu privire la
importanța formărilor anatomice individuale pentru fixarea rinichiului în pat, menținând în
același timp mobilitatea sa fiziologică necesară funcționării normale.

Un loc special în apariția și dezvoltarea nefroptozei este trauma, în care, datorită rupturii
ligamentului sau a hematomului în regiunea segmentului superior al rinichiului, acesta din
urmă este deplasat din pat.

Simptome nefroptoza
Pentru funcționarea normală a rinichiului, stabilitatea presiunii în spațiul retroperitoneal și
mobilitatea organului în vertebrele lombare I sunt necesare. Când aceste condiții sunt
îndeplinite, circulația sângelui în rinichi este menținută și se efectuează o ieșire completă de
urină. O ușoară creștere a intervalului de mișcări ale rinichiului, atât ortostatic cât și
respirator, modifică într-o oarecare măsură hemodinamica organului și creează condiții
pentru evacuarea urinei din pelvis la presiune ridicată. Aceste modificări sunt de obicei slab
exprimate și adesea nu cauzează simptome de nefroptoză.

De aceea, sa constatat o mare discrepanță între numărul de persoane cu nefroptoză și

numărul persoanelor care suferă de această boală.

Acest fapt demonstrează posibilitățile mari de compensare a rinichilor care permit să se

vorbească despre cursul asimptomatic al nefroptozei. Adesea, medicul descoperă o
creștere a mobilității rinichiului din întâmplare atunci când examinează pacientul pentru o
altă boală. Uneori, această descoperire accidentală devine un început boala cronologică
Nephroptosis, ca pacienti si medici de multe ori încep să explice toate impuse sau
suportate de simptomele pacientului Nephroptosis nephroptosis numai a descoperit
această eroare și rezolvat la un pas nerezonabil.

Simptomele unui rinichi în mișcare, în absența schimbărilor în hemo- și urodinamică, sunt

limitate și subtile. De obicei, simptomele nefrotozei sunt limitate la dureri moderate în
regiunea lombară, care crește odată cu activitatea fizică și dispare în repaus sau când
corpul este orizontal. Durerea este reflexă și este cauzată de tensiunea ramurilor nervoase
ale rinichiului și ale depunerii acestuia. În același timp, există slăbiciune generală, scăderea
poftei de mâncare, tulburări intestinale, scădere în greutate, depresie și neurastenie.

Progresia nefroptozei în viitor duce la apariția unor noi sau la o creștere semnificativă a
simptomelor nefroptotice existente anterior. Durerea poate dobândi natura colicii renale. În
acest timp, se dezvoltă de obicei complicații ale nefroptozei: pielonefrită, hipertensiune
venoasă renală, hipertensiune arterială, transformare hidronefroză. Într-o serie de cazuri,
atacul pielonefritei, macroematoarea totală și hipertensiunea arterială sunt primele
simptome ale nefroptozei.

Unde te doare?
Rinichi durere
Dureri de spate
Etape
 Stadiul I: prin inhalare, este posibil să se simtă clar segmentul inferior al rinichiului
prin peretele abdominal anterior, care din nou lasă în hipocondru în timpul expirării;
  Stadiul II: întregul rinichi în poziția verticală a persoanei părăsește hipocondrul, dar
în poziție orizontală se întoarce din nou la locul obișnuit sau mâna palpată intră ușor
și fără durere acolo;
 Stadiul III: rinichiul nu numai că părăsește complet hipocondrul, dar se deplasează
ușor într-un pelvis mare sau mic.

Datorită naturii spațiului retroperitoneal, rezistența diferită și lungimea ligamentous ptoza

aparat rinichi nu are loc într-o direcție verticală strict. Organ în timpul alunecând
retroperitoneal efectuează rotația în jurul unei axe transversale (vase, rinichi poarta-corp),
ca o consecință a polul său inferior se apropie de axa de mijloc a corpului, iar partea de sus
se extinde într-o direcție laterală, adică, există un rinichi de desen înapoi. Dacă aceste
modificări sunt exprimate ușor în Nephroptosis etapa I, etapa II în rotație în jurul axei de
rinichi ajunge într-o măsură semnificativă. Astfel vasele renale brusc întins, iar diametrul lor
redus. Înclinarea și rotirea vaselor renale duce la răsucire, în care diametrul arterei renale
este redus de 1,5-2 ori (respectiv crește lungimea sa). În continuare încărcat cu ieșiri venos
de la rinichi redus, care este asociat cu răsucirea venelor trunchiului în jurul arterei. Ca
organ patologic este compensat accentuarea curburii grade de-a lungul ureterului sale
convenționale lungime, astfel încât, în etapa III Nephroptosis această îndoire pot fi fixate și
să conducă la formarea de pelvis dilatare rezistente și calyces renale datorate tulburărilor
cronice ale fluxului de urină de la pelvisului renal, adică pyeloectasia formație.

Stadiul nefroptozei II-III poate provoca o încălcare semnificativă a hemo-, urodynamică și

drenaj limfatic renal. Strângerea arterei renale ca urmare a tensiunii și a rotației provoacă
ischemia renală și o încălcare a fluxului de vena renală din aceleași motive conduce la
hipertensiune venoasă. Care, în combinație cu o încălcare a drenajului limfatic, contribuie la
dezvoltarea procesului inflamator - pielonefrită, care, în multe privințe, provoacă evoluția
cronică. Pyelonefrita poate duce la dezvoltarea aderențelor în jurul rinichiului (paranefrita),
fixând organul într-o poziție patologică (nefroptoză fixă)! Modificările constante în gama
patologică a mișcărilor renale afectează plexul nervos (paraaortal) de porți de organe și
inervația acestuia. 

Schimbările în hemodinamică și urodynamică sunt principalii factori care creează premise

pentru dezvoltarea pielonefritei sau hipertensiunii vasorenale, care la rândul său formează
întreaga imagine clinică a bolii. Mai mult, tulburările hemodinamice în nefroptoză sunt mai
caracteristice decât încălcările urodynamice ale tractului urinar superior. Trebuie remarcat
faptul că hipertensiunea venoasă și ischemia care rezultă din nefroptoză pot duce la
hipertensiune nefrogenică adevărată. Acesta din urmă are adesea un caracter tranzitoriu și
depinde de poziția corpului. Adesea, aceasta nu este diagnosticată sau se face un
diagnostic greșit (hipertensiune vegetală, etc.). În acest caz, hipertensiunea arterială la
acești pacienți este rezistentă la tratamentul medicamentos.

Anterior, sa crezut că modificările morfologice și funcționale ale rinichiului în timpul

nefroptozei sunt slab exprimate. Cu toate acestea, nu a fost confirmată la studiul
materialului biopsic al rinichiului care se deplasează patologic. Cele mai frecvente
modificări morfologice la Nephroptosis cred tubii tireoidizatsiyu și atrofie a epiteliului,
infiltrarea de celule și neutrofile-limfoide histiocitară. Mai puțin frecvente sunt scleroza
interstițială, periglomerulară și perivasală, glomeruloscleroza. Când sunt combinate
nefroptoza și pielonefrita cronică, celulele stromale și tubulo-stromale, mai des se observă
schimbări stromale-vasculare. Acestea se găsesc chiar în prima etapă a bolii și o perioadă
scurtă de manifestări clinice și sunt considerate o indicație pentru tratamentul chirurgical al
nefroptozei.
Factorii care determină mobilitatea maximă a rinichiului și modificările hemodinamicii sale
intraorganice:

 variabilitatea anatomică și topografică a locului pediculului vascular și direcția lui

(ascendentă, orizontală, descendentă);
 dilatația vasculară structurală și fiziologică limitată (renalis a.V.).
De aceea, rinichiul este rar redus în pelvis, dar se rotește în jurul pediculului vascular -
factorul determinant în apariția tulburărilor hemodinamice. Acestea din urmă depind de
unghiul de rotație în toate planurile care ating 70 ° și mai mult. Tulburările hemodinamice
care apar la rotirea rinichiului sunt mai pronunțate decât atunci când este omis.

Stadiile I și II ale nefroptozei sunt mai des diagnosticate la copiii cu vârsta de 8-10 ani, iar la
vârsta mai înaintată.

Complicații și consecințe
Pielonefrita este cea mai frecventă complicație a nefroptozei.

Pielonefrita cronică complică cursul acesteia din urmă în 45% dintre cazuri, pielonefrita
acută purulentă - în 3% și pielonefrita acută ne-obstructivă - în 8,7% din cazuri. Evacuarea
venoasă dificilă și încălcarea trecerii urinei de-a lungul tractului urinar superior creează
condiții favorabile pentru dezvoltarea infecției în țesutul interstițial al rinichiului. Pielonefrita
agravează dramatic evoluția bolii. Există o durere de cap, oboseală, durere abdominală,
febră, hipertensiune tranzitorie.

Transformarea hidronefrozei nu însoțește întotdeauna nefroptoza, deoarece scurgerea

urinei în această boală este temporară. Această complicație este mai tipică pentru
nefroptoza fixă cu o îndoire fixă a ureterului. Este posibil să se dezvolte hidronefroza în
prezența unui vas suplimentar, strictura ureterului, dar transformarea hidronefrozei sau
megaurerul apar rar.

Macro- și microhematuria în nefroptoză rezultă de obicei din hipertensiunea venoasă

renală. Acestea sunt provocate de stres fizic, apar mai des la sfârșitul zilei de lucru și pot
dispărea complet după ce pacientul a rămas în repaus sau într-o poziție orizontală.
Hipertensiunea venoasă renală, caracteristică nefroptozei, creează condițiile necesare
pentru expansiunea venelor din zonele fornicale și formarea canalului venoaselor.

Hipertensiunea arterială ca simptom al nefroptozei are un caracter vasorenal, adică este

cauzată de o îngustare a arterei renale ca răspuns la tensiunea și torsiunea acesteia. Mai
întâi apare hipertensiunea arterială ortostatică. Cu existența pe termen lung a nefroptozei,
stenoza fibromusculară a arterei renale se dezvoltă ca rezultat al microtraumelor peretelui
cu tensiune și tensiune normală

Diagnostice nefroptoza
Diagnosticul nefroptozei (omisiunea rinichiului) este de a pune la îndoială pacientul. În
sondajul său se poate stabili că apariția durerii dull în jumătatea corespunzătoare a
stomacului sau în regiunea lombară are o relație clară cu stresul fizic sporit pe verticală (de
obicei, în a doua jumătate a zilei) și dispare în poziție orizontală și restul. Atunci când
hematuria asociată cu nefroptoza, puteți stabili, de asemenea, un model similar. Este
necesar să se clarifice care boli au fost transferate pacientului, fie că recent a existat un loc
de traumă, pierderea în greutate.

La examinare, atenția este acordată tipului astenic de construcție, dezvoltării slabe a

țesutului gras, tonusului muscular redus al peretelui abdominal anterior. În procesul de
examinare a pacientului și de a vorbi cu el, o atenție deosebită este acordată stării sale
neuropsihice, specifică natura durerii de cap, prezența schimbărilor în funcțiile intestinului.
De obicei, pacientul, în special în poziția verticală, poate palpa rinichiul coborât! La fiecare
pacient cu o suspiciune de nefroptoză, tensiunea arterială se măsoară în două poziții -
ședința și minciuna. De exemplu, în dimineața (în repaus), tensiunea arterială se măsoară
în poziția orizontală a pacientului, apoi în poziție verticală, după o sarcină moderată (mersul
pe jos, salturile de lumină). Metoda cea mai exactă pentru diagnosticarea hipertensiunii
arteriale cu nefroptoză este monitorizarea zilnică a presiunii arteriale.

Chromocistoscopia cu nefroptoză relativ rareori relevă o întârziere în eliberarea indigo

carminei. În cazul cistoscopiei de urgență, sunt necesari numai pacienții cu macrogmaturie
care pot determina cu exactitate din care sânge ureter se excretă în vezică.

În prezent, diagnosticul Nephroptosis este de a utiliza tehnici practic non-invazive si minim

invaziva: ecografie Doppler, ultrasunete vaselor renale (pentru detectarea tulburări
hemodinamice), CT, RMN, angiografie digitala scădere. În cele mai multe cazuri, aceste
metode permit un diagnostic precis. Urografia excretoare efectuată în poziția orizontală și
verticală a pacientului își păstrează importanța. Deplasarea rinichiului este determinată în
raport cu vertebrele prin compararea amplasării sale pe raze X efectuate la pozițiile
indicate. Mobilitatea normală a rinichilor este înălțimea corpului unei vertebre unu și
jumătate. O mobilitate mai pronunțată a rinichiului sugerează o nefroptoză, care poate fi
confirmată cu ultrasunete.

Diagnosticarea radioizotopică a nefroptozei este esențială pentru determinarea funcțiilor

rinichilor și a modificărilor lor în poziția în picioare, atunci când este posibilă înregistrarea și
măsurarea gradului de scădere a secreției și încetinirea evacuării urinei. În acest caz,
încălcarea detectată a funcției secretorii a rinichilor, care crește odată cu observarea
dinamică, este considerată o indicație suplimentară pentru tratamentul operativ al
nefroptozei.

Pielografia retrograda cu nefroptoză se efectuează extrem de rar și cu mare atenție.

Diagnosticul nefrotozei (ovulația rinichilor), în special complicat de hipertensiunea arterială

sau hemoragia precanică, nu și-a pierdut importanța arteriografiei și venografiei rinichilor în
poziția verticală a pacientului. Aceste studii permit diagnosticul diferențial cu distopie renală
(în funcție de nivelul detașării arterei renale) și determină prezența schimbărilor în sistemul
arterial și venos al organului.

Pentru a selecta o metodă de tratament, stabilirea indicațiilor pentru intervenția chirurgicală

și diagnosticarea splanchnoptozei efectuați o examinare cu raze X a tractului
gastrointestinal (GIT).

Detectarea complicațiilor Nephroptosis sunt importante teste de laborator de sânge și urină

pentru a diagnostica latente pentru pielonefrita (bacteriurie, leucociturie) sau hipertensiune
venoasă renală. În acest din urmă caz, se observă hematurie ortostatică și / sau
proteinurie.

Ce trebuie să examinăm?
Rinichi
Cum să examinăm?
Ultrasonografia rinichilor și a ureterului
X-ray a rinichilor
Test de rinichi
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) a rinichilor
Ce teste sunt necesare?
Urinalysis
Examinarea bacteriologică a sedimentelor urinare
Diagnostic diferentiat
În primul rând, se realizează diagnosticul diferențial al nefroptozei și distopiei renale. În
acest scop, se utilizează palparea, urografia excretoare, ureteropielografia rar - retrogradă,
însă diagnosticul poate fi stabilit cu ajutorul CT și angiografiei. Dystopia rinichiului este
caracterizată de o lipsă de deplasare a organului în hipocondru după trecerea pacientului
de la poziția verticală la cea orizontală, dar acest lucru poate fi observat și în cazul
nefroptozei fixate.

Pe urograms excretor distopirovannyh rinichi, chiar si rotirea lui cioturi fiziologic pe axa
verticală este scurtat ureterului etalonat se extinde din pelvis renal, situată în față sau
lateral. Numai angiografia permite determinarea prezenței unei distopii și a aspectului
acesteia, după cum reiese din arterele care se îndepărtează de aorta sub nivelul normal.
Angiografia CT si ajuta la detectarea anormale rinichi mobilitate distopirovannyh (de
exemplu, distonie lombară) și pentru a determina nivelul dorit de fixare a rinichilor, atunci
când nephropexy ce urmează.

Atunci când palparea rinichiului este adesea o suspiciune de o tumoare a cavității

abdominale, edemul vezicii biliare, splenomegalie. Chisturi și tumori ovariene, iar dacă
hematuria este prezentă, medicul trebuie să excludă o posibilă tumoare la rinichi. Metodele
principale de diagnostic folosite pentru diagnosticul diferențial al nefroptozei și bolilor listate,
ultrasunete, CT, aortografia.

În colica renală se efectuează diagnostic diferențial de nefroptoză cu boli acute ale

organelor cavității abdominale și ale organelor genitale feminine.

Cine să contactați?
Nefrolog
Tratament nefroptoza
Aplicați tratamentul conservator și chirurgical al nefroptozei. Tratamentul conservator al
nefroptozei (omisiunea rinichiului) implică utilizarea unui bandaj elastic, selectat individual,
pe care pacienții îl purtă dimineața în poziția orizontală a corpului la expirație, înainte de a
ieși din pat. Purtarea unui bandaj este combinată cu performanța unui complex special de
exerciții de fizioterapie pentru întărirea mușchilor peretelui abdominal anterior și a mușchilor
lombosacrali. Cele mai multe dintre aceste exerciții sunt efectuate într-o poziție întinsă sau
pe un simulator special cu un cap de picior ridicat. Exerciții cu încărcături în poziție
verticală, utilizarea unor anumite sporturi legate de jogging, sărituri, ridicarea gravitației,
căderi, restricționarea bruscă sau interzicerea temporară. 

Excepția este înotul, care are un efect pozitiv în tratamentul complex al nefroptozei. Unii
pacienți trebuie să schimbe munca asociată cu mersul pe jos prelungit, purtând greutăți
mari, vibrații. În cazul în care pacientul a pierdut în greutate în mod semnificativ înainte de
apariția simptomelor clinice, nefroptoza (scăderea rinichilor) este combinată cu creșterea
nutriției pentru a crește stratul de țesut adipos în jurul rinichiului. Punerea în aplicare a
acestor recomandări, pe de o parte, ajută la reducerea gradului de nefroptoză. Pe de altă
parte, servește ca profilaxie pentru complicațiile cauzate de o deplasare patologică a
rinichiului.

Nefroptoza, descoperită accidental sau ca o consecință sau o parte integrantă a

splanchnoptozei generale, nu este considerată o indicație indispensabilă pentru intervenția
chirurgicală.

Nefroptoza este tratată în principal prin metode conservatoare și numai în cazuri rare (la 1-
5% dintre pacienți) se efectuează tratament operativ al nefroptozei. Aceasta constă în
fixarea rinichiului în patul său normal. Cerința necesară pentru intervenția chirurgicală este
o combinație de fixare fermă și fiabilă cu păstrarea mobilității fiziologice a rinichiului.
Simultan cu eliminarea deplasării patologice a rinichiului, rotația sa în jurul axei verticale
este de asemenea eliminată. În plus, operația nu trebuie să modifice poziția axei fiziologice
a rinichiului și să conducă la dezvoltarea unui proces inflamator în jurul acestuia (în special
în zona picioarelor și LMS).

Indicatii pentru chirurgie cu nefroptoza:

 durere, privarea pacientului de capacitatea de muncă:

 pielonefrită, rezistentă la tratamentul conservator;
 hipertensiunea vasorena, de obicei, hipertensiunea arterială ortostatică;
 hipertensiunea venoasă renală cu sângerare prin fornare;
 hidronefroză;
 nefrolitnaz.
Contraindicații: splinoptoză generală, pacienți vârstnici, boli intercurente severe, creșterea
inutilă a riscului de intervenție chirurgicală.

Pregătirea preoperatorie depinde de complicațiile nefroptozei, care au necesitat

implementarea nefropexiei. Când pielonefrită este prescris tratamentul antibacterian și
antiinflamator; cu terapie hemostatică hemoragică anterioară; cu hipertensiune arterială,
medicamente antihipertensive etc. Cu trei zile înainte de operație, capătul piciorului patului
pacientului este crescut cu 20-25 cm pentru a adapta pacientul la poziția în care va fi
postoperator. De o importanță deosebită este studiul coagulogramei, deoarece pacientul,
după operație, de foarte mult timp va respecta odihna de pat. În plus, această poziție a
corpului asigură mișcarea rinichiului în sus și ajută la reducerea durerii sau dispariția
acesteia. În același timp, pacienții ar trebui să învețe să efectueze actul de urinare culcat în
pat.

De la sfârșitul secolului trecut, au fost descrise mai mult de 150 de metode de nefropexie. O
fascinație cu diferite moduri de punere în aplicare a acesteia până în anii 30 ai secolului XX.
A fost înlocuit cu dezamăgirea în tratamentul operativ al nefroptozei, asociată cu o incidență
ridicată a rezultatelor nereușite. Noile aspecte patogenetice ale nefroptozei, clarificate în
anii '50, au provocat din nou interesul pentru tratamentul chirurgical al bolii. În acest timp,
multe dintre metodele descrise anterior de fixare a rinichilor și-au pierdut valoarea și au
încetat să mai fie folosite. Unii dintre ei au păstrat, dacă nu practic, cel puțin valoarea
istorică.

Orice tratament chirurgical existent al nefroptozei poate fi împărțit în următoarele grupuri:

 fixarea rinichiului prin suturi efectuate în capsula fibroasă sau parenchimul organului;
 fixarea pentru capsula fibroasă a rinichiului fără a clipi sau cu ajutorul flapsurilor sale
cu decapsularea parțială a organului;
 fixarea prin țesuturi extrarenale (fibră paranefrică, mușchi) fără intermitență sau cu
perforarea capsulei fibroase.
Cele mai frecvente intervenții ale primului grup includ:

 operație pe S.P. Fedorov: fixarea rinichiului cu catgut nr. 5 pentru capsula fibroasă la
coastele XII;
 o tehnică similară pentru Kelly Dodson (1950), cu fixarea nu numai a coastei XII, ci
și a mușchilor lombari;
 modificarea metodei lui Doming (1980), în care fixarea suspensiei este completă prin
coaserea la mușchii lombari ai paranefalului, susținând rinichiul sub polul inferior.
Al doilea grup de operații include metodele lui Alberra-Marion, Vogel, Narata, principiul
general al căruia este fixarea rinichiului la nivelul coastei XII cu ajutorul lambelor tăiate sau
în tunelul capsulei fibroase.

La operații pentru fixarea celui de al treilea grup de rinichi la XII sau margine XI utilizează
diferite materiale aloplastice: nylon, nylon, perlon, teflon neperforat și perforat sub formă de
benzi, grile, etc. Hamace.

Operațiunile de mai sus nu sunt utilizate pe scară largă, deoarece acestea oferă o fixare
sigură și durabilă a rinichilor, de multe ori duce la dezvoltarea recidivelor, privând
mobilitatea fiziologică de rinichi, încălcând astfel hemo și urodynamics ei. Adesea, după
punerea lor în aplicare, este nevoie de oa doua operație. În plus, materialele sintetice
provoacă dezvoltarea în jurul rinichiului a unui proces inflamator semnificativ, cu formarea
de cicatrici, care, de asemenea, lipsesc corpul de mobilitate și schimbă poziția axei sale
longitudinale.

Cele mai fiziologice, în prezent, iau în considerare operațiile celui de-al patrulea grup,
permițând obținerea de nefropexie cu ajutorul grefelor musculare.

Cea mai reușită metodă este Rivoir (1954), în care rinichiul este fixat cu o clapă musculară
pe coastele XII, ceea ce practic lipsește organul de mobilitate. În 1966, o modificare a
acestei intervenții a fost propusă de operația Pytel-Lopatkin, cea mai folosită. Se
efectuează, de regulă, sub anestezie endotraheală cu respirație controlată.

Sunt propuse câteva modificări ale acestei intervenții. În prezența unui vas suplimentar în
segmentul inferior al rinichiului, E.B. Mazo (1966) a propus pentru prevenirea compresiei
sale să împartă grefa musculară. YA Pytel (1978) a recomandat întotdeauna pentru a
efectua nephropexy lambouri musculare banda divizat nu numai pentru un corp de fixare
mai puternică, dar, de asemenea, pentru prevenirea mișcărilor oscilatorii de rinichi în părțile
laterale și mediale. MD Javad-Zade (1976) a propus să efectueze o clapetă musculară într-
un tunel subcapsular transversal sub polul inferior al rinichiului. YS Tashchiev (1976) a
folosit pentru fixarea rinichiului o clapetă a mușchiului fasciei din mușchiul abdominal
transversal.

După intervenția chirurgicală, pacientul de obicei menține o odihnă de pat până în a 14-a zi.
În primele șapte zile, capătul patului este crescut cu 10-15 cm. Terapia antiinflamatorie
continuă timp de 10-14 zile. Pentru a preveni tensionarea în timpul defecării, pacienților li se
prescrie un laxativ și microcliști. După întreruperea descărcării de pe rană, se îndepărtează
drenajul.

În prezent sunt prezentate mai multe metode noi de tratament operativ al nefroptozei.
Angajații Omsk State Medical Academy ofera o metoda mini nephropexy disponibilă, care
constă în utilizarea unui iluminator inel retractor pentru formarea câmpului chirurgical de tip
„butoi“ pentru a reduce trauma menținând în același timp suficient și nephropexy efect
funcțional.

Autorii din Ekaterinburg utilizate prin metoda nephropexy minim invaziva, o caracteristică
care este utilizarea retroperitoneoskopa și optice binoculare cu o creștere de 4-6 ori mai
mare, ceea ce ajută la reducerea numărului de complicații în perioadele intra- și
postoperatorii, reduce timpul operativ si de activare mai precoce a pacienților postoperator.

Suporterii de practicare a metodei nephrostomy nephropexy percutanată susțin că este

eficientă în tratamentul Nephroptosis operațional și pot fi comparate cu rezultatele
nephropexy laparoscopice (88,2% rezultate satisfăcătoare). Esența metodei constă în
efectuarea nefrostomiei percutanate în nefroptoză. Drenajul nefrostomic este eliminat la
câteva zile după operație. Rețineți, totuși, că această operațiune are loc parenchimul leziuni
renale, crește probabilitatea de complicații, cum ar fi hemoragie renală, subcapsulară
hematom la rinichi fistule nevindecabile, zatok uric, procesele-pyo inflamatorii în spațiul
retroperitoneal și altele. Conexiunea M cu introducerea pe scară largă a urologie practica
de chirurgie minim invaziva este acum utilizat pe scară largă metoda de nephropexy
laparoscopica.

Tehnica implementării sale este diferită de funcționarea tradițională a NA. Lopatkin.

In ultimul deceniu, din ce în ce nephropexy efectuate laparoscopic, dar în același timp, ca

un rinichi nu este larg separat, suspendarea ei de segmentul superior este imposibil de a
elimina corpul de rotație. În acest sens, un număr de autori propun un rinichi modificat de
fixare materiale artificiale, în special, o clapă de bandă împărțită de plasă prolenă, care
permite la nivelul lipsei de nephropexy laparoscopice de mai sus. În acest caz, acesta din
urmă ne permite să obținem rezultate bune și satisfăcătoare pe termen lung în 98,3% din
cazuri.

Tehnica nefropexului laparoscopic

Intervenția chirurgicală se efectuează de la patru laparoptere în poziția pacientului pe o

parte sănătoasă cu capul coborât al mesei de operație.

Spre deosebire de funcționarea tradițională a NA. Lopatkin, o punte fibroasă tăiată pe

suprafața anterioară a rinichiului, este traversată în mijloc. Clapeta musculară de m.
Iliopsoasul, al cărui capăt distal este bandajat cu un fir polisorb, este plasat pe suprafața
anterioară a rinichiului între clapele capsulei fibroase exfoliate și fixat înalt de fir până la
capsula grasă. Frunzele detașate ale capsulei fibroase sunt plasate pe un fascicul de
mușchi și fixate cu 4 - 6 clipsuri de titan.
La finalizarea fixării spate mugurii de frunze parietal peritoneu închis mai multe clip titan sau
fir atraumatic suturează folosind dispozitivul „Endostich“ sau cusătură mână intra-
abdominale. Spațiul retroperitoneal este drenat cu un tub subțire timp de 12-24 ore.

Pacienții aflați în perioada postoperatorie timp de șase zile respectă restul strict al patului
(capul patului este redus). Dezavantajul acestei variante de nefropex laparoscopic (precum
și nefropexia deschisă) este starea lungă a pacientului în pat.

Fixarea rinichiului cu o plasă de polipropilenă permite activarea precoce a pacientului: a

doua zi el poate merge.

Tehnica de fixare a rinichilor în nefroptoză cu o plasă de polipropilenă este după cum

urmează. Executați accesul de la trei laparoptere situate pe partea laterală a leziunii.
Trocare cu diametru de 10 și 11 mm este poziționat pe peretele abdominal anterior: un mm
diametru trocar 10 - pe linia clavicular medie la buric, 11 mm - linia anterioară axilară (sub
arcul costal) și un diametru trocar de 5 mm - linia axilara anterioara de mai sus aripa iliului.

Se recomandă introducerea unui trocar pentru un laparoscop cu optică oblică de-a lungul
liniei axilare anterioare la nivelul ombilicului.

Polipropilenă ochiuri bandă de 2 cm lățime și 7-8 cm lungime este fixat la mușchii regiunii
lombare ac blănar două ligaturi în formă de U incizie prin piele 1 cm sub XII marginea liniei
umerilor din față. Nodurile suturilor în formă de U sunt scufundate adânc în țesutul
subcutanat și o sutură nodală este aplicată pe rana cutanată. Celălalt capăt al plasei de
polipropilenă a fost tăiată longitudinal în 3-4 cm și fixat în formă de gerniosteplerom «V» pe
suprafața frontală a rinichiului, retractor ectopic în sus.

Atunci când se efectuează nefropex laparoscopic în perioada postoperatorie timpurie,

parametrii fiziologici ai mobilității renale sunt mult mai devreme restaurate (în comparație cu
metoda deschisă). Acest fapt poate fi explicat printr-o tehnică mai labilă laparoscopică.
Există o activare precoce a pacientului după intervenție chirurgicală, care îmbunătățește
considerabil starea psihoemoțională a pacientului și determină calm continuarea cursului
postoperator.

Prognoză
Prognosticul nefroptozei este favorabil. Recidivele bolii sunt rare. Selectare tehnica operare
ticurilor operaționale efectuate și prognosticul depind general, pe care însoțesc bolile de
rinichi (hidronefroză, urolitiaza, pielonefrite), chirurgie la care tratamentul este însoțit
Nephroptosis detectat.