Nefrostomia percutanata

 1955 - Prima descriere a nefrostomiei percutanate

(Goodwin)
 Nefrostomia percutanata consta in plasarea ghidata
imagistic a unui cateter in sistemul colector renal.
 Plasarea unui cateter de un calibru suficient pentru a
asigura drenajul adecvat al sistemului colector sau a
permite dilatarea traiectului si efectuarea procedurii
interventionale planificate defineste nefrostomia
percutanata reusita.
 Indicatiile nefrostomiei percutanate
1. Obstructia tractului urinar determinate de obstructii ureterale
intrinseci sau extrinseci ( litiaza urinara, afectiuni maligne,
cause iatrogene).
2. Pionefrozele sau hidronefrozele infectate datorita riscului
crescut de sepsis cu germeni Gram negative.
3. Fistulele urinare.
4. Accesul pentru alte proceduri la nivelul tractului urinar:
a. Indepartarea calculilor renali sau ureterali.
b. Insertia anterograda a stenturilor ureterale in cazul esecului
tentativelor retrograde sau atunci cand abordul retrograde nu este
fezabil.
c. Administrarea medicamentelor sau chemoterapia in sistemul colector
– instilatii BCG pentru carcinoamele tranzitionale ale tractului urinar
superior, intectii fungice sau chemoliza calculilor renali sau ureterali.
d. Extragerea corpilor straini : stent ureteral migrat proximal.
5. Derivatie urinara pentru cistite hemoragice.
 Contraindicatii absolute
1. Diateze hemoragice necorectabile/necorectate (pacient
cu insuficienţă hepatică, MSOF)
2. fAecţiuni terminale (deces iminent)
 Relative:
• distensia minimă a sistemului pielocaliceal, care este greu de
puncţionat, mai ales ecografic
• In stari septice ( asocierea de antibiotice cu spectru larg)
• In malignitati terminale se discuta cu pacientul si familia
despre gestul paleativ si implicatiile unei nefrostomii
percutanate
 Succesul unei nefrostomii variaza intre 84 si 99 %
 Alegerea locului de punctie a
rinichiului
 Dictata de indicatia accesului
 Conditionata de caracteristicile anatomice :
vascularizatie, orientarea spatiala a sistemului
colector
 Scopul traiectului percutanat
 Un calice posterior al polului inferior este abordat pe cale
subcostala, evita structurile vasculare majore care inconjura
pelvisul renal , iar traiectul transparenchimatos stabilizeaza
cateterul in pozitia adecvata motive pentru care este calea de
abord optima pentru drenajul urinar.
 Un calice posterior din grupele caliceale mijlociu sau superior
ofera un acces facil al jonctiunii pieloureterale, dar necesita un
abord supracostal cu un risc crescut de complicatii.
 Punctionarea unui calice anterior poate fi indicata pentru
anumiti calculi sau diverticuli caliceali, dar numai daca accesul
prin calicele posterioare nu este posibil.
 Litiaza coraliforma impune practicarea unor traiecte multiple.
 Anatomia renala
 Spaţiul retroperitoneal este divizat de foiţele fasciei renale în trei
compartimente :
– Spaţiul pararenal posterior delimitat: posterior de fascia transversului, anterior
de foiţa posterioară a fasciei Gerota care conţine numai grăsime.
– Spaţiul perirenal intermediar, între foiţele fasciei Gerota, care conţine glandele
suprarenale, rinichii, ureterele proximale şi grăsimea perirenală.
– Spaţiul pararenal anterioară a fasciei Gerota, conţine colonul ascendent şi
descendent, duodenul şi pancreasul
 Zonele de rezistenţă în faţa acului de puncţie renală percutanată şi a dilatatoarelor,
în timpul realizarii traiectului de nefrostomie percutanata, sunt reprezentate
de fascia transversului si capsula renala.
 Anatomia renala
 In majoritatea cazurilor rinichiul stang este situat mai sus fata de cel drept,
astfel incat suprafata posteriora este incrucisata de coasta a XII, iar cel
stang este incrucisat de coastele XI si XII.
 Posterior rinichiul este in contact, dinspre medial spre lateral, cu muschii
psoas, pătrat lombar şi transvers al abdomenului.
 Pe suprafeţele anterioare ale acestor muşchi trec vasele subcostale,
ultimul nerv intercostal, nervii iliohipogastric şi ilioinghinal.
 Polul superior renal vine in contact posterior cu diafragmul si ultimele doua
coaste, intre insertia lombara si cea costală a diafragmului se delimitează
hiatusul Bochdaleck prin care grăsimea pararenală se continuă cu cea
subpleurală explicându-se astfel posibilitatea evolutiei unei colectii
perinefretice catre o interesare pleurala.
 Anatomia renala
 Fundul de sac pleural
posterior se extinde până la
nivelul coastei XII, iar poziţia
marginii inferioare pulmonare
este situată deasupra coastei
XI (spațiul intercostal X);
 indiferent de faza respiraţiei
(expir mediu sau complet), un
abord percutanat în spaţiul
intercostal X este
contraindicat datorită riscului
de lezare a pulmonului
 Anatomia renala
 Orice puncţie intercostală trebuie să fie făcută în
jumătatea inferioară a spaţiului IC pentru a evita lezarea
pachetului vasculo-nervos intercostal.
 Cunoaşterea acestor particularităţi anatomice este
obligatorie deoarece toate puncţiile IC şi posibil unele
puncţii sub coasta XII traversează diafragmul; pleura
este de asemenea traversată, fără complicaţii, în
majoritatea abordurilor IC.
 Anatomia renala
 În cursul abordului percutanat al rinichiului pot fi
interesate următoarele structuri musculare: muşchii
extensor al coloanei vertebrale, pătrat al lombelor, mare
dorsal, oblici intern şi extern, dinţat postero-inferior şi
transvers al abdomenului.
 Este preferabil să se puncţioneze lateral de muşchiul
extensor al coloanei vertebrale, deoarece este mai uşor
din punct de vedere tehnic şi mai confortabil pentru
pacient.
 Fascia toracolombară este în mod obişnuit interesată în
timpul puncţiei percutanate renale şi, caracteristic, opune
 Anatomia renala
 Rinichiul stâng vine în raport cu marea curbură a stomacului la nivelul polului
superior, coada pancreasului în regiunea hilului, flexura colică stângă şi jejunul
proximal pe porţiunea anterioara a polului inferior, iar polul inferior al splinei
acoperă marginea anterioară.
 Rinichiul drept are hilul situat îndărătul porţiunii descendente a duodenului, lobul
drept al ficatului acoperă cea mai mare parte a suprafeţei sale anterioare, iar flexura
colica dreaptă este situată anterior faţă de polul inferior.
 În cazul în care puncţia renală se efectuează în inspir mediu sau complet, în caz de
hepatomegalie, splenomegalie sau în cazul unor puncţii laterale înalte riscul de
leziuni splenice sau hepatice este mai mare.
 Aceste situaţii clinice impun evaluarea prin tomografie computerizată
preoperatorie a acestor pacienţi.
 Anatomia renala
 Evaluarea CT a pacienţilor în decubit dorsal obiectivează în 1,9% din cazuri
colonul în poziţie retrorenală, în timp ce în decubit ventral (poziţia pentru abordul
percutanat renal) colonul retrorenal a fost identificat în 10% din cazuri.
 Incidenţa poziţiei retrorenale a colonului este mai mare la femeile slabe care au
pierdut grăsimea perirenală şi la pacienţii care au avut o intervenţie chirurgicala
retroperitoneală.
 Colonul retrorenal este mai frecvent situat lângă polii inferiori ai rinichilor.
 La nivelul hilului renal, spaţiul dintre sistemul colector şi parenchim este ocupat de
grăsime, o continuare a capsulei renale, vasele sanguine segmentare, nervi şi
limfatice.
 Diviziunile majore ale arterei renale sunt în relaţie directă cu suprafeţele
anterioară şi posterioară ale pelvisului renal.
 Anatomia renala
 Între cele două teritorii arteriale
(anterior şi posterior) se creeaza o
zona de relativa avascularitate
cunoscuta sub denumirea de planul
avascular al lui Brodel situat la
unirea a doua treimi anterioare cu o
treime posterioara a parenchimului
renal. Complicatiile hemoragice ale
nefrostomiei percutanate pot fi
minimalizate prin traversarea
acestei zone avasculare.
 Orientarea spatiala a sistemului
colector
 Calicele directionate anterior si
posterior pot fi identificate
fluoroscopic prin utilizarea
substantelor de contrast iodate
si a aerului. Avand pacientul in
decubit ventral, urina continand
substanta de contrast
opacifiaza calicele anterioare
care sunt de obicei vazute
tangential. Aerul introdus in
sistemul colector se
acumuleaza in calicele
posteriore.
 Pregatirea pacientului
 CT cu substanta de contrast si filme urografice este cea mai
fidela investigatie pentru stabilirea anatomiei si functionalitatii
renale
 Cei mai multi dintre practicieni utilizeaza CT doar in cazuri
selectate cu deformitati corporale, splenomegalie, malpozitie
colonica, distensie colonica marcata
 RMN nu si-a gasit locul in clinica in cadrul investigatiilor
aparatului urinar, nefiind util pentru practicarea nefrostomiei
percutanate
 Nefroscintigrama renala este utila pentru evaluarea functiei
renale preoperator
Instrumentar
 Imagistica
• Fluroscopie
• Ecografie +/- ghidaj
 Echipament pentru
acces:
• Diferite truse
comerciale care
contin:
– Trocar si canula
inserabila
– Sistem ac-fir
ghid-cateter
 Tehnica- pozitia bolnavului
 Decubit ventral
• Se aseaza un suport sub abdomen, piept si umeri
• Fereastra anatomica pentru punctie este formata din:
» Cranial: marginea inferioara a coastei a 12-a
» Caudal: creasta iliaca
» Medial: musculatura paravertebrala
» Lateral: linia axilara posterioara

 Decubit ventral oblic cu partea ipsilaterala ridicata

 Decubit dorsal-oblic in caz ca nu se poate realiza
decubit ventral
 Tehnica
 Punctie pe linia axilara posterioara
• La pacientii obezi punctia poate fi mai lateralizata datorita
pozitiei ventrale a colonului
• O pozitie centrala a nefrostomiei este incomoda pentru
pacient care invariabil va sta intr-un decubit ventral,
comprimand sonda de nefrostomia
 Punctia subcostala este preferabila pentru a evita
complicatiile legate de pleura (insa ocazional
pozitia rinichiului impune o punctie intercostala)
 Punctia ideala trece prin grupul caliceal
posteroinferior si continua liniar spre mijlocul
bazinetului
 Tehnica
 Un grup caliceal posterior este cea mai scurta cale de a accesa sistemul
pielocaliceal
 Pentru abordul grupului caliceal inferior, incizia la piele este realizata 1 cm
inferior si 1 cm medial de varful coastei 12.

 In practica, alegerea locului de punctie se

face cu ajutorul ecografului, dupa care se
practica o mica incizie cu bisturiul de
~0.5 cm pentru introducerea facila a
acului de punctie.
 Acul este avansat intr-o
pozitie oblica.
 Tehnica- punctia
 Punctia poate fi realizata sub control ecografic sau fluoroscopic (fie
o combinatie intre cele doua)
 Ecografic se evalueaza pozitia calicelor: inferior, mijlociu si superior,
precum si subgrupele lor posterioare
 Transductorul prezinta ghidaj ecografic pentru directionarea precisa
a acului in grupul caliceal postero-inferior
 Alternativ, punctia poate fi ghidata cu ajutorul fluoroscopiei folosind
un brat in C. Pielografia se poate realiza fie prin cateter ureteral
anterior inserat, fie utilizand un ac fin de punctie inserat ecoghidat
 Tehnica
 Se abordeaza intotdeauna un calice posterior (din
hemivalva posterioara a rinichiului), de preferinta
calicele inferior, care ofera un acces optim spre
bazinet.
 In cazuri deosebite sunt abordate calicele mijlociu
sau superior, tot din hemivalva posterioara a
rinichiului, accesul fiind realizat numai in cazuri
deosebite, cu mare atentie, pentru a evita pe cat
posibil leziunea pleurei parietale.
 Tehnica- punctia
 In timpul punctiei, doua obstacole pot fi simtite: primul in timp ce acul
traverseaza capsula renala si al doilea cand acul intra in sistemul colector;
 Atingerea rinichiului este vizibila pe ecograf, si in acelasi timp se percepe
miscarea rinichiului de catre varful acului;
 Intrarea in rinichi este sugerata de miscarile acului in timpul excursiilor
respiratorii.
 Tehnica- punctia
 Varful acului este perceput ca un punct alb in zona transonica ce
intentionam sa o punctionam (calicele dilatat);
 Dupa punctie, se indeparteaza tija acului de punctie, iar pe teaca acestuia
ar trebui sa se exteriorizeze urina;
 Folosind o seringa de 5 ml se aspira, tractionand de teaca acului de
punctie;
 In caz de aspirat intens hematic, se retrage acul si se repunctioneaza.
 Tehnica - aspirare
 Confirmarea pozitiei varfului acului in sistemul pielocaliceal e data
de aspirarea urinii
 Tehnica
 O proba de urina este colectata si
trimisa catre laboratorul de microbilogie
pentru urocultura;
 Pe teaca acului de punctie se opacifiaza
sistemul pielocaliceala pentru a aprecia
calitatea punctiei si posibilitatea utilizarii
traiectului pentru introducerea sondei de
nefrostomie;
 Sistemul pielocaliceal poate fi opacifiat
cu substante de contrast pe baza de iod
sau pentru a obtine un dublu contrast se
injecteaza CO2
 Tehnica
 La pacientii cu alergie la substanta de contrast se
poate folosi numai opacifierea sistemului
pielocaliceal numai cu CO2
 Punctia ghidata CT nu necesita nici un fel de
substanta de constrast
 Tehnica – insertia firului ghid
 Firul ghid este inserat in bazinet, spre grupul caliceal superior sau pe ureter
 Incolacirea firului ghid in calicele punctionat nu confera siguranta manevrelor de
dilatatie ( fir in J!!!!)
 !!! Fir ghid suficient de rigid pentru a sustine dilatatia .
 Tehnica- dilatatia fasciala
 Se introduc dilatatoarele fasciale pe firul ghid, evitand cudura acestuia care
poate duce la pierderea traiectului si imposibilitatea continuarii manevrei,
necesitand repunctionare
 Tehnica – plasarea sondei
 Se introduce sonda de nefrostomie coaxial pe firul ghid, avand grija sa nu
depozitionam firul ghid, incercand sa pozitionam bucla sondei de nefrostomie
in bazinet;
 Tehnica – plasarea sondei

 Sonda de nefrostomie se ancoreaza la tegumentul pacientului fie folosind fir de

ata chirurgicala, fie mijloace de contentie cu care este prevazut kitul de
nefrostomie percutanata.
 Dupa pozitionarea sondei de nefrostomie se poate efectua o pielografie de
control pentru a confirma corecta pozitionare si functionare a sondei de
nefrostomie;
 Tehnici de dilatare acuta a
traiectului
 Dilatatia fasciala
progresiva
 Setul de dilatatoare
Amplatz
 Dilatatoarele coaxiale
metalice
 Baloanele de mare
presiune

Deteriorarea parenchimului renal determinată de obtinerea unui traiect de nefrostomie

este de aproximativ 0,15% din suprafata corticala renala totala ( model animal – Clayman,
1987) , si pare a fi similara indiferent de metoda de dilatatie
 Dilatatoarele coaxiale metalice
( Alken, 1985)
 sistemul este confectionat din otel si asamblate intr-o maniera
telescopica
 tija butonata cu lungimea de 58 cm care este avansata de-a
lungul unui fir ghid 0.035-inch
Prin prezenta butonului terminal se asigura limitarea progresiei
dilatatoarelor pana la varful tijei astfel incat la finalul dilatatiei toate
dilatatoarele au varful in acelasi plan orizontal, in vecinatatea varfului tijei.
 set de 6 dilatatoare tubulare cu dimetrul intre 9 si 24 Fr care
se adapteaza exact la lumenul dilatatorului urmator.
Dezavantajul acestui sistem este dificultatea controlarii
presiunii exercitate in timpul dilatatiei, nucleul central trebuie
mentinut ferm in timp ce dilatatorul extern este avansat
dislocand inevitabil rinichiul.
 Cateterele cu balon
scumpe, necesita folosirea intraoperatoria a unor presiuni mari de aproximativ 15 atm
eficienta este limitata in cazul tesuturilor dense
folosirea cu preponderenta a fortelor compresive in comparatie cu celelalte metode nu s-a
reflectat in reducerea a riscului hemoragic.

Balonul are o lungime de 10-15 cm,

un diametru intre 10 si 12 mm,iar
capatul distal este prevazut cu un
marcaj radiologic permitand
pozitionarea corecta, imediat in
interiorul calicelui pentru a evita
lezarea tijelor pielocaliceale. Sub
control fluoroscopic balonul este
gonflat pana la forma finala care
permite avansarea tecii, in prealabil
pozitionata in spatele balonului,
prin miscari de rotatie.
 Diametrul final al dilatatiei este dictat de indicatia
accesului percutanat precum si de marimea
instrumentarului endoscopic disponibil.
 Drenajul renal simplu nu necesita o dilatatie mai
mare de 10 Fr in timp ce abordarea litiazei renale
necesita frecvent dilatatii pana la 30 Fr pentru a
permite utilizarea nefroscoapelor rigide.
 O cale transparenchimatoasa evita vasele mari din hil
si permite inchiderea rapida a traiectului de
nefrostomie
 Complicatiile abordului percutanat
renal
• Imposibilitatea accesului sistemului colector
• Cudarea firului ghid in timpul dilatatiei
• Hemoragie in timpul dilatatiei
• Hemoragie dupa dilatatie
• Perforatia pelvisului renal sau a ureterului
• Hemotorax
• Perforatia colonului sau a duodenului
• Leziuni hepatice
• Leziuni ale splinei
• Sepsis
• Depozitionarea tubului de nefrostomie
Complicatii
 Tehnicile de abord percutanat insumeaza o
rata a complicatiilor de aproximativ 10 %
 Imposibilitatea accesului sistemului colector -
mai frecvent intalnita in cazul sistemelor
pielocaliceale nedilatate
 Necesitatea punctionarii sistemul pielocaliceal
cu ac fin si ulterior sub control ecografic si
fluoroscopic se va incerca o noua punctie
 impune directionarea pacientului catre un
medic cu experienta mai mare in tehnica
abordului percutanat
Dificultati in abordarea sistemului
pielo-caliceal
 Dificultati in dilatatia pe fir ghid
 Mobilitate crescuta a rinichiului
 Cudarea firului ghid in cursul manevrelor de
dilatatie necesita repunctionarea mai directa a
sistemului pielocaliceal, monitorizarea
fluoroscopica atenta a dilatatiei
 Retragerea firului ghid pe dilatator pt
indreptarea acestuia iar ulterior dupa
patrunderea dilatatorului in sistemul pc se
prefera inlocuirea firului ghid

 Lezarea sistemului renal în timpul efectuarii NSP apare la
până la 8% dintre pacienți.
 De obicei, se datorează dilatării prea îndepărtate, alegerii
necorespunzătoare a unui fir de ghid sau utilizării
exagerate a nefroscopiei rigide. Extragerea și absorbția
lichidului de irigație rezultate pot duce la anomalii ale
electrolitelor, alterarii ale statusului mental sau
supraîncărcare a volumului intravascular
 Semnele intraoperatorii de leziune a sistemului colector
includ extravazarea de contrast pe fluoroscopie,
vizualizarea directă a structurilor perinefrice sau a grăsimii,
parametrii hemodinamici anormali și scăderea drenării
lichidului de irigație
 Extravazarea minoră asociată cu leziunile mici
ale sistemului colector, de obicei, nu necesită
încetarea precoce a procedurii
 leziunii mari, inclusiv perforarea pelvisului
renal, necesită încetarea promptă și drenarea
adecvată printr-un tub de nefrostomie, stent
ureteral sau dren percutanat
 Drenul trebuie menținută pe loc cel puțin 5-7
zile.
Complicatiile hemoragice ale abordului
percutanat renal
 Sangerarea de cauza parenchimatoasa cel mai frecvent este
controlata prin tamponada traiectului cu un cateter de
diametru corespunzator plasat corect, cu extremitatea distala
la nivelul sistemului pielocaliceal
 Leziunile venelor renale impun plasarea unor catetere cu
balonas, de calibru mare 26-28Fr., plasate in vecinatatea
segmentului venos afectat. Ulterior tamponada se obtine prin
clamparea tubului, care va fi mentinut in pozitie 2-4 zile si va fi
indepartat sub control fluoroscopic dupa pozitionarea unui fir
ghid de siguranta, avansat pana la nivelul ureterului, care
permite o insertie rapida a unui cateter de nefrostomie in cazul
reaparitiei sangerarii
Complicatiile hemoragice ale abordului
percutanat renal
 Sangerarea arteriala survine in 0,9% - 3% din procedurile
percutanate, se manifesta prin exteriorizarea de sange rosu
aprins si cel mai frecvent nu raspunde la mijloacele de
tratament conservator. Acest tip de sangerare poate aparea
atat intraoperator cat si tardiv in evolutia postoperatorie fiind
determinate de leziuni directe arteriale sau de fistule
arteriovenoase, pseudoanevrisme. Pozitionarea unui cateter
cu balonas realizeaza o tamponada locala pana la realizarea
gestului hemostatic definitiv.
- Arteriografia renala obiectiveaza fistula arteriovenoasa sau
formarea pseudoanevrismului si este urmata embolizare
arteriala supraselectiva. Cazurile refractare la emboloterapie
necesita explorare chirurgicala in scop hemostatic.
 O cauza rara de sangerare este secundara leziunilor arterei
lombare, situatie care poate deveni dramatica in contextul
coexistentei cu tulburari ale coagularii.
 Lezarea pleurei si a pulmonului
 Lezarea pleurei si a pulmonului
se intalneste in special atunci
cand se utilizeaza abordul
intercostal, riscul fiind mai mare
pe partea dreapta.
 In 10% din nefrostomiile efectuate
intre coasta a XI-a si a XII-a
pacientii prezinta acumulare de
fluid in pleura, motiv pentru care in
aceste situatii se impune
evaluarea radiologica toracica
postoperatorie.
 Obiectivarea hidrotoraxului sau a
pneumotoraxului impune plasarea
unui tub pleural aspirativ care va fi
mentinut 24 de ore.
 Perforatia colonului
 Riscul interceptarii colonului in
cursul abordului percutanat renal
este mai mare in cazul
 rinichiului in potcoava
 ectopiei renale
 antecedente de chirurgie
jejunoileala
 in cazul efectuarii unei punctii prea
laterale.
 Acest tip de complicatie trebuie luat
in calcul in contextul hematocheziei
introperatorii, peritonitei, sepsis sau
in prezenta exteriorizarii de gaz sau
materii fecale pe cateterul de
nefrostomie.
 Debutul poate fi silentios,
diagnosticul fiind sugerat de
Colonul este situat retrorenal in opacefierea colonului in cursul
aproximativ 0,6% din cazuri!!!! nefrostografiei postoperatorii
Perforatiile colonice
 Perforatiile colonice

 managementul include retragerea cateterului de nefrostomie în

lumenul colonic și plasarea unui stent JJ ​ureteric în rinichi pentru a
separa calea urinara de cea digestiva
 Administrarea de antibiotice cu spectru larg
 Initial se opreste aportul de alimente si lichide iar ulterior se pune
pacientul pe un regim sarac in reziduuri, timp de o saptamana
 Dacă nu apar complicații, cateterul care drenează intestinul poate fi
îndepărtat la o săptămână dacă nu se mai obiectiveaza
fluoroscopic o comunicare intre calea urinara si cea digestiva
 Lezarea duodenului
 posibila in cursul manevrelor de abord percutanat a
rinichiului drept, in cazul in care un instrument este
avansat mai profund, duodenul fiind situat
anteromedial de rinichiul drept
 diagnosticul este sustinut de formarea unei fistule
nefroduodenale obiectivata prin pielografie
anterograda
 abordarea terapeutica este frecvent conservativa,
prin plasarea unui tub de nefrostomie si montarea
unui aspiratii nazogastrice, derivatii mentinute 2
saptamani si suprimate dupa confirmarea radiologica
a solutionarii fistulei nefroduodenale.
 Leziunile splinei si ale ficatului

 Leziunile splinei
 posibile in special in cazurile de splenomegalie motiv
pentru care se recomanda punctionarea sub ghidaj
CT
 risc hemoragic foarte mare de aceea explorarea
chirurgicala se impune in urgenta si adesea solutia
terapeutica este splenectomia
 Riscul creste la 33 % in cazul punctiilor deasupra
coastei a 11 si in inspir
 Leziunile ficatului
-sunt rare, cateva cazuri citate in literatura
 Risc minim in cazul in care punctia este
deasupra coastei a 12-a dar creste la 14 % la
cea deasupra coastei a 11-a
 Hepatomegalia- factor de risc
 Tratament conservator- mentinerea
nefrostomiei mai mult timp, stentarea ureterului
 Sepsisul

 Sepsisul este frecvent asociat procedurilor

percutanate chiar in contextul manevrelor
efectuate la pacienti cu uroculturi negative (
0,25%- 1,5%).
 Extravazarea a 600 ml fluid infectat este
suficienta pentru declansarea mecanismelor
de aparare din cadrul sepsisului.
Procedurile percutanate reduc morbiditatea metodelor
chirurgicale.
Sunt posibile complicatii semnificative care impun
recunoasterea imediata si sanctiunea terapeutica adecvata.

 Complicatii majore – Complicatii minore –

spitalizare prelungita, necesita spitalizari de
cresterea nepreconizata scurta durata fara
a nivelului de ingrijire, sanctiuni terapeutice
sechele permanente suplimentare, nu sunt
sau decesul pacientului urmate de sechele.