41.

Fimoza
Fimoza reprezintă imposibilitatea retracţiei prepuţului peste glandul penian (este
împiedicată decalotarea glandului) la bărbaţii necircumcişi sau incorect circumcizaţi.
Există mai multe grade de fimoză, de la fimoza foarte strânsă, în care decalotarea
glandului se face atât de puţin încât permite doar urinarea, până la cea care este vizibilă şi
supărătoare doar în caz de erecţie.
În funcţie de vârsta de debut şi de mecanismul fiziopatologic, se consideră că fimoza
poate fi de două tipuri:
 congenitală (fiziologică)
 dobândită (împărţită uneori în fimoza dobândită a copilului şi cea a adultului),
reprezentând de fapt adevărata fimoză. Apariţia fimozei dobândite este de cele mai
multe ori urmarea lipsei de igienă locală, a acumulării de smegmă sau balanitelor
repetate. Fimoza poate însoţi numeroase afecţiuni, ca sifilisul, tumori de gland, diabet
etc.
Fimoza congenitală a copilului este considerată fiziologică. La mulţi nou-născuţi prepuţul
este strâns, neretractil şi aderent de glandul penian. Prepuţul continuă să rămână aderent până
în momentul în care keratinizarea progresivă a straturilor epiteliale dintre gland şi inelul
prepuţial va disloca prepuţul de gland + acumularea de smegă sub prepuţ care va ajuta la
separarea celor două straturi + erecţiile intermitente vor face ca prepuţul să devină complet
retractil.

În mod normal fimoza fiziologică dispare progresiv către vârsta de 3-5 ani, dar poate fi
întâlnită chiar până la adolescenţă. Această fimoză nu trebuie confundată cu fimoza dobândită
a copilului, variantă în care copilul s-a născut cu prepuţul normal, larg, dar, datorită unor cauze
locale (infecţii recidivante), va dezvolta fimoză secundară.
Deşi mai rare, în evoluţia fimozei congenitale pot apărea complicatii:
1. dificultăţi ale emisiei urinei (stenoză foarte strânsă),
2. infecţii locale recidivante
3. parafimoza (retracţia forţată a prepuţului anterior de gland, cu ştrangularea glandului şi
imposibilitatea reducerii).
Nu trebuie neglijat faptul că retracţia prematură a prepuţului (realizată uneori de părinţi în
scopul curăţirii glandului) este foarte dureroasă şi nerecomandată. Aceasta poate duce la
adeziuni recurente între straturile prepuţului şi cele ale glandului, cu formarea unor cicatrici şi
dezvoltarea unei fimoze secundare sau a unor infecţii locale.

Tratament
Aşa cum am arătat mai sus, fimoza congenitală nu trebuie tratată, ci doar asigurată
igiena locală corespunzătoare. Prepuţul normal se va decalota progresiv, fără a se forţa, în acest
scop fiind necesare discuţii cu părinţii care vor lămuri aspectele neclare.
Tratamentul medical sau chirurgical se impune însă în caz de complicaţii.

- aplicaţii de unguent cu corticosteriozi la nivelul prepuţului la copiii mai mari de 4-5

ani care dezvoltă balanite sau balanopostite (de 3-4 ori pe zi, timp de 6 săptămâni),

1
 acestea ducând la lărgirea inelului prepuţial şi posibilitatea retracţiei manuale a
prepuţului.
În cazul fimozelor rezistente la tratamentul topic cu corticoizi sau al celor complicate cu
balanite sau balanopostite recurente, se recomandă efectuarea circumciziei, de obicei după
vârsta de 7-8 ani.
Circumcizia - intervenţia chirurgicală de elecţie în marea majoritate a fimozelor şi
parafimozelor şi practicată precoce, reprezintă o metodă care determină o incidenţă mai
scăzută a infecţiilor urinare, a bolilor cu transmitere sexuală, precum şi a cancerului penian.
Practicarea circumciziei a fost şi rămâne încă un subiect care a ridicat numeroase controverse.
Pe de altă parte, multe familii aleg ca nou-născuţii lor să fie circumcizaţi din considerente
religioase, culturale sau igienice.
Numeroase studii arată că băieţii necircumcişi sunt predispuşi spre a dezvolta infecţii ale
tractului urinar (după unii autori, riscul fiind de 20 de ori mai mare), aceasta datorită
colonizării prepuţului cu germeni patogeni urinari.
Oponenţii circumciziei la naştere consideră că prepuţul este dotat cu terminaţii
nervoase speciale, implicate în obţinerea plăcerii sexuale, şi oferă o protecţie naturală glan-
dului penian. Aceştia consideră că externalizarea permanantă a glandului, prin procesul de
keratinizare, poate duce la scăderea sensibilităţii locale prin afectarea terminaţiilor nervoa-se,
însă nu există dovezi ştiinţifice solide în acest sens.
Circumcizia este o intervenţie chirurgicală relativ simplă, realizată sub anestezie locală
sau generală, care constă în excizia prepuţului până la nivelul şanţului balanoprepuţial şi sutură
cutaneo-mucoasă cu fire separate resorbabile.
Complicaţiile posibile sunt:
 hemoragia (uneori cu constituirea de hematoame): este considerată cea mai frecventă
complicaţie; aceasta poate fi controlată prin măsuri hemostatice locale (pansament
compresiv), dar în unele cazuri este necesară hemostaza chirurgicală sau evacuarea
eventualului hematom
 infecţia: de obicei este minoră şi poate fi tratată eficient prin antibioterapie topică sau
generală
 stenoza de meat uretral: este cea mai frecventă complicaţie pe termen lung,
consecutivă reacţiilor inflamatorii ce apar la nivelul meatului după întreruperea
adeziunii normale dintre prepuţ şi gland sau devascularizării meatului prin circum-cizie
(Persad R, 1995). Simptomatologia poate include disurie, hematurie, inconti-nenţă
urinară. Tratamentul constă în meatoplastie, sub anestezie locală sau generală
 complicaţii mai rare, dar posibile, pot fi: denudare tegumentară peniană, injurii ale
glandului, tijei peniene sau uretrei, retenţie urinară, torsiune peniană, fistule, necro-ză
peniană, rezultate cosmetice nesatisfăcătoare etc.
Printre contraindicaţiile circumciziei se pot enumera: prematuritatea, hipo- sau
epispadias, alte malformaţii peniene (microfalia, ambiguitatea genitală etc.), diateze hemo-
ragice.

2
 Parafimoza
Paraphimosis is the condition in which the foreskin, once retracted over the glans,
cannot be replaced in its normal position. This is due to chronic inflammation under the
redundant foreskin, which leads to contracture of the preputial opening (phimosis) and
formation of a tight ring of skin when the foreskin is retracted behind the glans.
The skin ring causes venous congestion leading to edema and enlargement of the glans,
which make the condition worse. As the condition progresses, arterial occlusion and necrosis of
the glans may occur.
Paraphimosis usually can be treated by firmly squeezing the glans for 5 minutes to
reduce the tissue edema and decrease the size of the glans. The skin can then be drawn
forward over the glans. Occasionally, the constricting ring requires incision under local
anesthesia. Antibiotics should be administered and circumcision should be done after
inflammation has subsided