UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Litere
Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării

LECTURA,
PARADIGMĂ A COMUNICĂRII
DISERTAȚIE

Absolvent: MOCA ADRIANA

Coord. ştiinţific: conf.univ.dr. CRISTINA BOGDAN

Bucureşti

iunie 2019
4  
 
 CUPRINS

I. Introducere

II. Etimologii, analogii și paralele

2.1 Comunicare/cuminecare
2.2 Practici și campanii de comunicare ale lecturii în România și Europa ultimilor ani

III. Motivații, semnificații și funcții ale lecturii

3.1 Lectura, în familie și în sistemul educațional
3.2 Magia și eficacitatea cuvântului rostit
3.3 Sensurile lecturii silențioase

IV. Vocea legendară

V. Performativitate contemporană în actul lecturii

5.1 De la cartea tipărită la digital și multimedia
5.2 Experiențe de lectură modernă

VI. Lectură și comunicare în cyber-lume

VII. Studiu de caz: Lectura ca agent al comunicării

VIII. Concluzii

IX. Bibliografie selectivă

X. Anexe
Anexa I – Chestionar elevi/studenți
Anexa II – Interviu profesori
Anexa III – Interviu editori, scriitori, jurnaliști
5  
 
Anexa IV – Sondaj de opinie FB (Survey Monkey)
Anexa V – Imagini

I. Introducere

2019, Anul Cărții. Teoretic, măcar anul acesta ar trebui să fie așezat sub semnul regal al
întâietății culturii scrise și al lecturii. Inițiativele nu pornesc însă dintr-o voință politică, decât
declarativ. Vorbe, vorbe, vorbe, ca să-l parafrazez pe Hamlet. Ministerele abilitate, al Educației și al
Culturii, nu s-au întrecut în programe și strategii naționale. Cele câteva evenimente de PR se
datorează editurilor Litera – „Atenție se închid ușile și se deschid cărțile” (călătorii surprinși citind
la metrou, primesc o carte de la voluntarii campaniei) sau Asociației Curtea Veche, prin
lansarea programului „Cărți Cheie pentru liceeni” (donarea de cărți elevilor) sau altor ONG-uri.
Mass-media e, în continuare, sufocată de apariții agramate la cel mai înalt nivel. Avem o tradiție de
conducători analfabeți și se pare că nu renunțăm la ea. Excelența și impostura fac casă bună în
România, remarca Lucian Boia într-un volum controversat, De ce este România altfel. Fenomenul
plagiatului (la scară largă) nu a suscitat indignarea necesară amendării publice naționale, semn că
ideea de proprietate intelectuală, de muncă în domeniul culturii și cercetării nu sunt temele
predilecte ale României. Programele TV pot fi considerate, majoritar, surse de dejecții. Presa
culturală e în moarte clinică. Rezultatele la examenele de capacitate națională și bacalaureat, din ce
în ce mai precare. Valorile alese în cercurile guvernanților, șmecheria și violența verbală. Se
vorbește cu greșeli gramaticale, în clișee, în romgleză, prescurtat și fonetic, iar discursurile politice
pot fi considerate adevărate scheciuri umoristice involuntare. În aceste condiții, cum se poate opune
o rezistență, pentru a nu deveni în scurt timp, o societate în metastază culturală și spirituală?
„Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte
intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba”, afirma Zoe Dumitrescu Bușulenga.1 Am
susținut și realizat zeci de ateliere de lectură în școli și licee, în muzee și biblioteci, emisiuni audio
difuzate la Radio România Cultural, dar și în penitenciarele de pe tot cuprinsul țării, prin proiecte
independente. Am încercat să lupt, ca un Don Quichote modern, dar la fel de ridicol în opinia
multora, cu morile de vânt ale mediocrității. Motivația personală a alegerii temei rezidă în această
bătălie contra inculturii și prostului gust care acaparează societatea și, din nefericire, la nivel
mondial, după cât se pare!
Cercetarea mea, fără pretenția de a fi epuizat nici subiectul, nici de a fi parcurs întreaga
bibliografie însemnată și diversă din acest domeniu, s-a concentrat pe ipoteza conform căreia în

                                                                                                               
1  Onofrei, Mihaela, O lume fără rădăcini e o lume fără morală, http://www.cuvantul-ortodox.ro/zoe-dumitrescu-
busulenga-maica-benedicta-pierderea-radacinilor-valorilor-degradare (accesat 12.03.2019).
6  
 
România cartea și lectura nu sunt promovate și comunicate nici coerent, nici suficient, astfel încât
efectul vizibil de dezinteres cultural nu poate fi anihilat fără a elimina cauzele. Am apelat la mai
multe studii publicate în ultimii ani, pe tema consumului cultural în România și în Europa.
Confruntând mai multe surse bibliografice, mi-am propus să confirm importanța lecturii cu voce
tare în procesul de educație și formare a tinerilor. Apelând la surse internet și la studiul de caz, am
încercat să observ modul în care rețelele sociale au contribuit la comunicarea culturală.

Bibliografia fundamentală care a stat la baza lucrării teoretice e formată din texte de
referință din domeniul studiilor istorice, de critică literară, comunicare, sociologie, psihologie,
antropologie sau beletristică semnate de autori români și francezi, clasici și contemporani, de la
Paul Cornea, Alexandru Călinescu, Alexandru Ofrim, Roger Chartier, Jean Paul Vernant, Jean
Baudrillard, Alex Mucchielli (pentru a cita doar câțiva dintre ei) până la Alberto Manguel, George
Steiner, Horia-Roman Patapievici sau Mircea Vasilescu, precum și din studii, articole și surse web,
documentate pe parcursul anilor 2018 și 2019.

Lucrarea este structurată în cinci capitole, fiecare dintre ele abordând subiectul lecturii ca
paradigmă a comunicării din unghiuri diferite. Capitolul I, intitulat Etimologii, analogii și paralele,
s-a dorit a fi o corelare lingvistică și semantică a termenilor lectură și comunicare, a legăturii subtile
între cele două noțiuni, precum și o privire à vol d’oiseau asupra practicilor de lectură și a
campaniilor de comunicare pe această temă în România și în Europa ultimilor ani. În capitolul II,
Motivații, semnificații și funcții ale lecturii, am încercat să observ felul în care este privită lectura în
familie și școală în contemporaneitate dar și din perspectiva istorică, a mai multor epoci, să
decodific sensurile lecturii silențioase și ale lecturii cu voce tare, de-a lungul timpului, apelând la
texte documentare. Rolul major al femeii în dezvoltarea societății și a comunicării este susținut de
pledoaria capitolului III, Vocea legendară, centrată pe figura feminină de învățătoare, călugăriță,
terapeută și mărturiile despre prezența ei în istoria culturii și civilizației. Performativitate
contemporană în actul lecturii, capitolul IV, analizează schimbările de paradigmă din actul lecturii
și, implicit, al comunicării, bazat pe exemple de campanii de promovare cu mijloace specifice
modernității, pentru a ajunge să constat în capitolul V, Lectură și comunicare în cyber-lume,
reconfigurarea noțiunilor urmărite de-a lungul lucrării, în zona virtuală, a rețelelor social-media și a
modului în care acestea au modificat pentru totdeauna raportarea la lume, relația cu Celălalt,
informare, notorietate.

Studiul de caz, centrat mai ales pe un public tânăr de elevi și studenți, dar fără a se cantona
doar la acesta (am utilizat un sondaj de opinie și pentru publicul general, persoane cu vârste
cuprinse între 20-60 de ani), a încercat să realizeze o imagine a cititorului de azi, conectat la înalta
7  
 
tehnologie. Interviurile adresate profesorilor și profesioniștilor din zona culturală (scriitori, editori,
jurnaliști, activiști culturali) au întregit tabloul lecturii la începutul secolului XXI.

II. Etimologii, analogii și paralele

„Toată viața și toată societatea, laolaltă cu toată cultura, sunt o chestiune de comunicare; dar sunt
totodată și una de cuminecare”.
(Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească)

2.1. Comunicare-cuminecare
În secolul înaltelor tehnologii și al comunicării instantanee, globale și democratice, al
accesului la informație și al dreptului la liberă exprimare, numărul de utilizatori internet depășește
patru miliarde și se înmulțește la secundă 2 (dintr-o populație de aproape opt miliarde), în vreme ce
numărul cărților apărute pe an este de 596.444 (momentul consultării site-ului worldometers.ro, 24
martie 2019). Ritmul de creștere al aparițiilor de carte se dovedește cu mult mai lent decât al
oricărei alte forme de comunicare, potrivit acestei surse internet de statistici ale lumii, în timp real.
Numărul de utilizatori Facebook din România ajunsese în ianuarie 2019 la aproape zece milioane 3,
statistica citează, la aceeași dată, un număr de 698.835 de români cu cont de Instagram (pe care au
fost postate 1,617 milioane de fotografii, circa 107.000 de materiale video şi peste 5,13 milioane de
comentarii). În cazul Twitter, datele aceluiași serviciu de monitorizare arată că, în ianuarie, totalul
userilor din România ajunsese la 377.568, dintre care 24.400 useri activi, cu peste 1,6 milioane de
tweet-uri. Nu se poate pune la îndoială fenomenul de explozie al comunicării. Dar, ce mai înseamnă
azi să comunici? Cum comunicăm? Ce factori contribuie la o bună comunicare?
În sensul cel mai general, „comunicarea are loc ori de câte ori un sistem – sursa –
influențează alt sistem – destinatarul – prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul
care leagă cele două sisteme” 4. După o altă definiție (Gerbner, 1967), comunicarea poate fi definită
ca „interacțiune socială prin intermediul mesajelor”. Formula lui Lasswell (un act de comunicare e
corect descris dacă se răspunde la următoarele întrebări: Cine/Ce spune/Prin ce canal/Cui/Cu ce
efect) ilustrează faptul că emițătorul influențează receptorul, iar comunicarea e un proces de
persuasiune. „Orice cuvânt este o încercare de influențare a celuilalt”, își începe pledoaria Alex
Mucchielli în preambulul cărții Arta de a influența, dar comunicarea nu înseamnă doar transmitere
                                                                                                               
2  http://www.worldometers.info/ro/ (accesat 24.03.2019).  
3    articol Agerpres  preluat de pe https://www.euractiv.ro/infosociety/aproape-zece-milioane-de-utilizatori-facebook-in-
romania-13323 (29.01.2019).  
4  Osgood, apud McQuail, Denis și Windahl, Swen, Modele ale comunicării de masă, traducere de Alina Bârgăoanu și
Paul Dobrescu, București, Editura Comunicare.ro, 2010, p. 12.  
8  
 
de informații (așa cum a fost definită din perspectiva inginerească), ci o construcție de semnificații
(în sfera științelor umane), precum și un schimb de raporturi, de sensuri între actanți.
Cuvântul provine din limba latină, communis și înseamnă a pune de acord, a fi în legătură cu sau
a fi în relație. În vocabularul anticilor, termenul avea sensul de a transmite și celorlalți, a împărtăși
ceva celorlalți. Rețelele moderne de socializare, mijlocul predilect de comunicare în masă modern,
sunt construite pe același principiu, like & share, care s-ar traduce prin „îmi place și vă dau de
știre!”
Lectura este o practică atât culturală, cât și una de comunicare, „o formă universală a
capacităţii omului de a descifra sensurile universului, un mod de a instaura semnificaţii, corelând
unităţi de conţinut unor expresii date”, cum remarca și Paul Cornea, în Introducere în teoria
lecturii. Etimologia celor două cuvinte, lectură și comunicare, sugerează legăturile subtile între
noțiuni. Rădăcina indo-europeană a cuvântului lectură -leg are sensul de reunire. În latină, lego
semnifică pe de o parte acțiunea de a strânge, a aduna, a reuni (care a dat în limba română a lega),
pe de altă parte a alege, a cerne, dar și a enumera, a socoti. Semantic își răspund, chiar dacă
rădăcinile lingvistice sunt diferite. Intrinsec, cele două noțiuni sunt legate. Noica stabilește acest
aspect în Cuvânt împreună despre rostirea românească: „toată viața și toată societatea, laolaltă cu
toată cultura sunt o chestiune de comunicare; dar sunt totodată și una de cuminecare. Progresăm
printr-un spor de comunicare, dar nu progresăm cu adevărat dacă nu obținem și un spor de
cuminecare.”5 A fi împreună, a se aduna, a strânge, a se împărtăși, așa cum sugerează și cuvântul
cuminecare, în practicile religiei creștine, pentru a se griji, pentru a se îngriji – s-ar putea deduce –
de puterea gândului și pentru „a ne asigura că nu suntem singuri” (C.S.Lewis). Într-o lume tot mai
tehnologizată, pericolul cel mare este al însingurării și al uitării, căci memoria se apără de cantitatea
imensă de informație pe care o primește la tot pasul și click-ul. Comunicăm în timp real, suntem la
curent cu toate evenimentele mondiale, de la calamități naturale până la spectacole, dar suntem din
ce în ce mai puțin împreună, mai puțin îngrijiți spiritual, mai preocupați de propria imagine. În
anumite țări, ministerele Culturii includ și noțiunea de comunicare.
Umanitatea a trecut pragul secolului XXI înarmată cu temeri provocate de noile tehnologii,
înfricoșată de actele de terorism și conflictele religioase. Expusă permanent valurilor de intoxicare
mediatică, supranumite „războaie hibride”, societatea modernă a inventat un nou concept, acela de
de post-truth/post-adevăr. Se comunică superficial, deși avem la dispoziție toate mijloacele de a
rămâne în contact unii cu alții. Educația și cultura au suferit modificări importante la nivel mondial,
iar decalajele devin din ce în ce mai mari în Europa, între țările nordice, cu procentaj ridicat de
atenție financiară pentru educație, care înseamnă libertate de exprimare, creație, gândire critică – și
                                                                                                               
5  Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, Editura Eminescu, 1987, p. 227.  

9  
 
cele estice, din fostul bloc comunist, unde investițiile în aceste domenii frizează ridicolul, iar tinerii
sunt constrânși să învețe după metode obsolete, programe depășite și stufoase, în condiții de viață la
limita pericolului (construcții șubrede, condiții igienice precare, sisteme de încălzire depășite).
Accesul la cultură prin mijloace de masă, în România, a suferit o drastică diminuare în ultimii ani.
Câteva date, pentru ilustrarea acestui fapt: în 2010 dispar de pe piața printului ziarele Ziua,
Cotidianul, Gardianul și are loc scăderea de vânzări, în ciuda inserturilor de DVD-uri și varii
produse promoționale, a cotidienelor Jurnalul Național, Evenimentul Zilei, Gândul. „E jale pentru
că paginile de cultură nu au fost niciodată o prioritate pentru patronii de presă. Departamentele de
cultură (adesea e un departament unic – cultură/media/life) au cele mai mici bugete, cele mai puține
resurse în economia unui cotidian. Directorii de ziar de la noi sunt convinși că știrile culturale sunt
neinteresante, că nimeni nu le citește, că sunt un moft. Prestigiul pe care îl aduce ziarului o bună
acoperire a domeniului cultural nici măcar nu e luat în calcul”, scria jurnalistul Matei Martin în
interviul citat din săptămânalul Observatorul Cultural. În data de 15 septembrie 2012, TVR
Cultural îşi încetează emisia, iar misiunea TVR Cultural e preluată de TVR 2 şi TVR 3, conform
Programului de redresare economică a Televiziunii Române 6. Suntem în 2019, Anul Cărții, iar
emisiunea de cultură a postului DIGI24, susținută de Radu Paraschivescu încetează. Motivul
aparent, lipsa de rating! Trusturile mari, cele care au făcut legea în România vreme îndelungată și
au introdus subtil mesajul „presa – a patra putere în stat”, au fost conduse de figuri cu implicații
financiare la limita legalității. În acest tip de presă, pentru care cultura a însemnat doar un moft, căci
nu vinde, au fost educate generațiile de după ‘89. Primatul finanțelor a condus la apariția unui
fenomen de regresie al interesului pentru informația culturală și la dispariția distingerii între
valoare/non valoare.
Dacă acceptăm definirea culturii în funcție de părțile ei componente: valori, norme
și artefacte, iar a eticii prin ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate (reguli
fundamentate pe distincţia între bine şi rău), atunci îngustarea extremă a spațiului alocat
comunicării culturii în mass-media din România ar putea fi sinonimă cu o deșertificare a noțiunii de
etică. Presa culturală și de dezbatere în România anului 2006 număra 42 de titluri centrale si locale,
cu apariție relativ regulată, plus paginile de profil din cotidienele generaliste. Statut de aveau doar
câteva, majoritatea bucureștene: Dilema Veche, România literară, Revista 22, Observator Cultural,
Idei în Dialog și câteva suplimente ale ziarelor. Prin comparație, în Franța, azi, există peste 90 titluri
de ziare și reviste cu caracter cultural și pagini de profil în cotidienele cu tradiție: Le Monde, Le
Figaro, Liberation, iar în SUA – 19 titluri. Articolul 31 din Constituția României stipulează la

                                                                                                               
6  Mădălina Cerban, Mediafax, https://www.mediafax.ro/cultura-media/saftoiu-desfiintarea-tvr-cultural-a-fost-necesara-
avea-costuri-de-650-000-de-euro-pe-luna-10168041 (accesat 1.08.2018).
10  
 
articolele 1 și 4: „1/ Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate
fi îngrădit / 4. Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure
informarea corectă a opiniei publice.” În aceste condiții se pune întrebarea dacă dreptul cetățeanului
la informarea culturală nu este cumva aproape suprimat? Cui revine responsabilitatea pentru o
generație educată, aptă să comunice transparent și cultivat? Ce valori transmitem copiilor? Care este
rolul lecturii în societate și care sunt modalitățile prin care ea poate ajunge la mase mari de oameni?

2.2 Practici și campanii de comunicare ale lecturii în România și Europa

ultimilor ani
Se aude, cu frenezie aproape, aceeași lamentație din partea părinților și a profesorilor:
generația tânără nu citește. Din perspectiva unui artist interesat de educație alternativă, bazată pe
schimbul de idei, participare și interactivitate cu publicul tânăr, care a dezvoltat programe de
promovare a culturii scrise, a literaturii și a lecturii, pot certifica din experiență că temerea nu e
justificată pe deplin (decât în măsura în care lectorul/artistul/performerul/profesorul/adultul aflat în
fața unei clase/unui auditoriu nu reușește să capteze atenția). Dacă ne gândim, însă, că aceste
generații s-au născut într-o altă lume, tehnologizată, invadată de imagini, culori, jocuri create de
profesioniști ai video-clipului, o lume rapidă, funcționând mai ales pe fast-forward, permanent în
competiție, vom vedea că atenția tinerilor are alte setări de timp și calitate. Totuși, lectura s-a
îmbogățit cu noi practici, imposibil de imaginat cu 25 de ani în urmă. Se citește pe tablete, telefoane
inteligente, laptop-uri, în mijloace de transport în comun, pe sub bancă (la orele plicticoase).
„Nimic nu pare să indice că lectura ca atare e amenințată de o criză severă”, observa Paul Cornea în
prefața Introducerii în teoria lecturii. 7 Și Jean d'Ormesson, într-un articol publicat în Le Figaro 8
în 2009, se îndoia de această criză, survenită în urma apariției internetului, computerului,
televiziunii, fiindcă „și Platon, la vremea lui, anunța sfârșitul culturii odată cu inventarea scriiturii,
deoarece textele nu vor mai fi învățate pe dinafară” (par-coeur – această expresie extraordinară a
limbii franceze). În orice epocă, mai adaugă el, „cei mai în vârstă sunt tentați să facă apologia
vremurilor tinereții lor”.
Cu alte cuvinte, nu apetența pentru lectură e în pericol ci, mai degrabă, modul de informare
la nivelul societății, mijloacele prin care este comunicată lectura/cultura, abundența pe toate
canalele a modelelor non-valorice dintr-o piață media intoxicată cu senzațional. Parcurgând studiile
din ultimii ani cu privire la consumul cultural în România, țară în care interesul marilor trusturi de

                                                                                                               
7  Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Iași, Editura Polirom, 1998, p. X.
8  Buisson, Jean-Cristophe, Les rois lire, Le Figaro, http://www.lefigaro.fr/lefigaromagazine/2009/11/07/01006-
20091107ARTFIG00087--les-rois-lire-.php (accesat în 5.08.2018).
11  
 
media pentru cultură este cvasi-absent, în care peisajul urban este invadat de imagini kitsch, iar
persoanele publice din zona politicii frizează analfabetismul, nu se poate spera la un proces de
cultivare în timp.
Rezultatele studiului cu privire la consumul şi obiceiurile de lectură ale românilor, realizat în
2011 de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), ilustrează aserțiunea de mai sus:
„peste o treime dintre participanţi susţin că au citit o carte în ultima lună, 23% au citit o carte în
ultima săptămână, iar 12%, în luna curentă.” Din studiu reiese că unul din cinci români a citit o
carte în urmă cu mai mult de un an, 2% citesc doar cărţi pentru şcoală sau facultate, iar 22%
recunosc că nu citesc deloc. Femeile sunt mai prezente în rândul celor care au citit o carte în ultima
săptămână (26% femei faţă de 19,5% bărbaţi). În ultima săptămână au citit o carte cu precădere
persoanele cu vârste între 36 şi 65 de ani. Aproape jumătate dintre cititorii de carte reuşesc să
citească o carte în câteva zile (42%), alţi 23% susţin că citesc o carte în câteva săptămâni, 6% au
nevoie de mai multe săptămâni, însă 3% spun că le sunt necesare doar câteva ore. Pentru aproape o
treime dintre respondenţi (27%), ultima carte citită este un roman al unui autor străin. Alte tipuri de
cărţi citite sunt: „roman scris de un autor român (13%), cărţi religioase (10%), cărţi profesionale
(10%), toate celelalte tipuri de cărţi menţionate adunând mai puţin de 4% din opţiuni. În ceea ce
priveşte preferinţele de lectură, cei chestionaţi declară că preferă să citească romane în general
(23%), romane poliţiste (12%), romane de dragoste (10%), cărţi de istorie (9%), cărţi de specialitate
(7%) sau cărţi religioase (6%).” La întrebarea legată de titlul cărţii preferate, cele mai multe
menţiuni în preferinţele respondenţilor le-a obţinut romanul Pe aripile vântului (3,02%), urmat de
Biblie (2,5%) şi romanul Moromeţii (2,19%). Totuşi, 9% dintre respondenţi recunosc că nu au o
carte preferată, iar o treime dintre respondenţi nu ştiu sau nu îşi amintesc titlul cărţii preferate.
Mihai Eminescu rămâne scriitorul preferat de respondenţi (10%). Eminescu este urmat în top 5 de
Alexandre Dumas (7%), Mihail Sadoveanu (6), Marin Preda (4%) şi Ion Creangă (3%). Tot în
proporţie de 9%, respondenţii susţin că nu au un scriitor preferat, iar 19% dintre intervievaţi nu îşi
amintesc sau nu ştiu numele unui scriitor preferat. 9
Barometrul de Consum Cultural din 2017 demonstrează precaritatea practicilor de lectură în
România: 69% dintre respondenți au afirmat că nu au citit nicio carte în ultimul an sau că au citit
mai rar. Nici revistele (culturale sau glossy) nu se bucură de un succes mai mare. 73% dintre
respondenții din eșantionul național au menționat că nu au răsfoit nicio revistă în ultimul an. De
asemenea, 69% dintre respondenți au spus că, în ultimul an, nu au trecut deloc pe la bibliotecă
pentru a împrumuta vreo carte sau pentru a descărca ori utiliza diverse documente. De cealaltă
parte, privitul la televizor este o activitate nelipsită din fiecare casă. Românii se uită la știri și la
                                                                                                               
9  http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_obiceiurile-de-lectura-ale-romanilor_2011.pdf(accesat 4.08.2018).

12  
 
filme sau seriale. În cazul emisiunilor televizate, atât persoanele din eșantionul național, cât și
bucureștenii preferă știrile și nu emisiunile culturale, arată realizatorii. 10 Barometrul de Consum
Cultural pe 2016 11 a realizat un studiu comparativ între practicile de lectură ale românilor și ale
altor popoare europene. „Conform Eurostat19, în anul 2010 doar 1,3% din populaţia cu vârste între
25 şi 64 de ani din România a participat sau a investit în programe de învăţare şi de formare”,
ajungând astfel pe penultimul loc între statele membre UE. Se pare că absența preocupării în
privința formării pe tot parcursul vieţii este un factor care poate „explica interesul scăzut pentru
educaţie şi pentru practici regulate de lectură sau învăţare, dar ne indică şi nivelul de valorizare a
acestui tip de investiţie din partea oamenilor, atât la nivel personal, cât şi la nivel social.” Din
același Barometru de Consum Cultural din 2016 aflăm că „nu putem discuta despre lectură şi
despre învăţarea pe tot parcursul vieţii în condiţiile în care principalele mecanisme care promovează
aceste valori funcţionează precar sau sunt insuficient dezvoltate.” În România, există un procentaj
îngrijorător, de peste 40%, din populaţia şcolară care suferă de analfabetism funcţional. Acesta se
referă la incapacitatea de a „înţelege pe deplin şi de a opera cu cunoştinţe dobândite, într-o altă
formă de reproducere decât reproducerea identică (învăţarea mecanică)”.
Care ar fi strategiile publice pentru ameliorarea educării pe tot parcursul vieții? Întrebarea se
corelează cu o serie de stări de fapt care atestă prezența (sau absența) în spațiul public a comunicării
culturii în Europa. În Franța, de pildă, campaniile dedicate cititului sunt evenimente intrate în
conștiința publicului, începând cu inițiativa lui Jacques Lang din 1989, care a lansat o vastă
operațiune de promovare sub titlul La fureur de lire desfășurată în fiecare an, în weekendul de la
jumătatea lunii octombrie. În 1994, Jacques Toubon (ministru al Culturii și Francofoniei, la acea
dată) decide să extindă durata sărbătorii cărții pe o perioadă de 15 zile, Le Temps des livres, pentru
a face și mai accesibil publicului școlar și universitar, participarea la acțiuni. În 1998, Catherine
Trautmann redenumește evenimentul național Lire en Fête, pentru a promova lectura sub toate
formele ei, de la cartea tipărită la ecranul computerului, de la presă până la textele dramatice, fără a
uita lectura cu glas tare, publică. Durata manifestării rămâne de trei zile, vineri, sâmbătă, duminică.
Pe parcursul timpului, manifestarea își modifică perioada de desfășurare, numărul de zile și titlul.
Dar, rămâne o prioritate a strategiei Ministerului Culturii francez care o transmite, prin intermediul
Institutelor Culturale Franceze în întreaga lume. Nuit de la lecture, aflată la a treia ediție în 2019,
propune întâlniri ale cititorilor cu scriitori consacrați, lecturi publice, concursuri de fotografie, peste
4.900 de evenimente care se petrec sub patronajul actriței Bérénice Bejo în 2019, iar în 2018 al lui

                                                                                                               
10  Barometrul de Consum Cultural, 2017, https://www.culturadata.ro/barometrul-de-consum-cultural-2017-cultura-in-
pragul-centenarului-marii-uniri-identitate-patrimoniu-si-practici-culturale/ (accesat 4.08.2018).  
11  Barometrul de Consum Cultural, 2016,  https://www.culturadata.ro/barometrul-de-consum-cultural-2016-o-
radiografie-a-practicilor-de-consum-cultural/, pp. 218-219. (accesat 5.08.2018).
13  
 
Daniel Pennac. Marea sărbătoare populară a lecturii franceze, 12 așa cum reiese din site-ul dedicat
evenimentului, are loc pe 19 ianuarie în toată țara, precum și în Institutele Culturale Franceze de pe
mapamond. În România, Institutul Cultural Francez programează conferințe, o bornă de lectură
audio, o seară dedicată lecturii pentru copii, dar și un atelier de gastronomie în jurul unui produs de
patiserie, tipic franțuzesc, macarons, la librăria Kyra Kiralina. Pentru a încuraja lectura, o școală din
Chicago, Illinois, Mundelein High School decorează holul principal cu imagini uriașe, create de
Visual Image Photography, cu titluri de cărți ca Never Let Me Go de Kazuo Ishiguro, Wuthering
Heights de Emily Brontë 13.
O plimbare prin metrourile pariziene oferă călătorului ocazia de a citi, măcar în treacăt, cu
coada ochiului un poem, de a fi la curent cu o nouă carte apărută, de a învăța să comunice mai
coerent, mai expresiv, de a se găsi într-un raport cu sens față de celălalt și de lume14. Au existat
inițiative de lectură și la metroul bucureștean, dar sporadic, fără un program strategic. În România,
mai ales organizațiile non-guvernamentale au creat, prin proiecte cultural-artistice, campanii de
promovare a lecturii, cofinanțate din resurse proprii și de Administrația Fondului Cultural Național,
AFCN, care a introdus aria tematică promovarea culturii scrise, cu doi ani în urmă, ca un semnal
de alarmă asupra firavei prezențe a cărții și lecturii în mediul mic-urban și rural. Ca răspuns politic,
senatorul USR Vlad Alexandrescu (fost ministru al Culturii, cunoscător al domeniului și datorită
experienței sale profesorale) şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi au iniţiat, în octombrie 2018, un
proiect legislativ prin care au propus instituirea anului 2019 drept Anul Cărţii, pentru a încuraja
promovarea lecturii în şcoli. Conform proiectului, vor fi organizate întâlniri cu scriitori,
personalităţi publice şi voluntari care să le citească elevilor fragmente din opere literare. Toate
aceste activități au fost implementate, prin proiecte inițiate de ONG-uri, dar până în 2019 ele nu se
15
înscriau într-o strategie națională. Potrivit expunerii de motive, proiectul legislativ vine în
„întâmpinarea necesităţii promovării lecturii printre tineri şi instituie anul 2019 drept Anul Cărţii,
prilej cu care se vor organiza evenimente culturale dedicate acestei iniţiative.” Ca activitate
principală, Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional, România Citeşte, cum se
arată în comunicatul publicat în decembrie 2018, de Administrația Prezidențială, care presupune 16
„promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice, voluntari care să le

                                                                                                               
12  https://nuitdelalecture.culture.gouv.fr (accesat 10.08.2018).
13
http://forreadingaddicts.co.uk/inspired-by-literature/high-school-transforms-hallways-into-iconic-book-covers/30516)
site accesat 11.08.2018.
14  vezi anexa V, foto 1.  
15  https://www.agerpres.ro/viata-parlamentara/2018/10/08/senat-2019-anul-cartii-in-romania-proiect-adoptat--189452
(site accesat 11.09.2018).
16  Maria Stan, Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru instituirea anului 2019 ca Anul Cărţii în România
https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-a-semnat-joi-decretul-pentru-instituirea-anului-2019-ca-anul-cartii-in-
romania (accesat 5.01.2019).
14  
 
citească elevilor fragmente din opere literare, fiind binecunoscut faptul că citirea cu voce tare
copiilor este una dintre cele mai bune modalităţi de a investi în viitorul lor, deschizând apetitul
pentru lectură şi readucând în centrul reflecţiei forţa formatoare a cărţilor”. Iniţiatorii au explicat
faptul că dezinteresul faţă de lectură şi faţă de studiile literare, în general, se înscrie în contextul mai
larg al lipsei unei investiţii solide în educaţie, iar lipsa programelor de lectură pentru elevi este o
cauză majoră a acestei probleme.
Ar fi primul eveniment dedicat lecturii cu impact național și din voință politică. Alte
inițiative similare s-au desfășurat pe plan local, în București (Copacul cu cărți în Parcul Cișmigiu)
sau în țară, grație implicării unor scriitori (Ioana Nicolae și Fundația Melior au oferit biblioteci unor
sate). Federația Editorilor și Difuzorilor de Carte din România (FEDCR) a inițiat campania
națională de promovare a lecturii Romania, citește menită să încurajeze lectura în rândul publicului
larg. Lansat în data de 1 martie 2016 de Fundaţia Culturală Ideea Europeană, sub sigla
proiectului RomâniaCiteşte.ro au fost organizate peste patruzeci de evenimente de anvergură
naţională care au avut ca protagonişti scriitori (prozatori, romancieri, poeţi, critici), profesori,
teoreticieni şi istorici literari, istorici, istorici ai mentalităţilor, actori, regizori, artişti plastici. În
perioada 6-7 noiembrie 2017 a fost organizat seminarul Strategii de promovare a lecturii, găzduit
de Institutul Goethe din Bucureşti, pentru bibliotecari din România şi Republica Moldova, dar și
colaboratori ai Goethe Institut din țară, care activează în biblioteci publice, persoane interesate de
mijloacele moderne de impulsionare a consumului de carte și a campaniilor de lectură. Invitatul
special al acestei ediții a fost doamna Sigrid Fahrer, care a vorbit despre campaniile de lectură
derulate de Stiftung Lesen 17 (Fundația pentru Lectură din Germania). Seminarul s-a axat mai ales
pe dezvoltarea de strategii pentru implementarea unor campanii de promovare a lecturii cu potențial
de aplicare la nivel național. Scopul a fost prezentarea unor metode și strategii moderne de realizare
a campaniilor pentru promovarea lecturii, integratoare a noilor tehnologii, echipamente și aplicații
media.18 Campaniile de promovare a lecturii au găsit o bună vizibilitate și pe rețelele de socializare,
așa cum reiese din inițiativa clujenilor din 2014, Cărţile pe faţă. La Grădina Botanică din Cluj-
Napoca, în 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii, se intra gratuit dacă aveai o carte la tine!
„1230 de oameni au pus mâna pe o carte în acea zi.” De la taxi gratuit pentru cititori, până la
dăruirea unei cărți la nunți, clujenii au încercat să promoveze prin cele mai trăznite mijloace,
lectura. 19 Într-un articol recent publicat pe 8 aprilie 2019 20 , este prezentată o campanie de
                                                                                                               
17   https://www.stiftunglesen.de/meta/englisch (accesat 11.09.2018)
18   http://abr.org.ro/workshop-strategii-de-promovare-a-lecturii-institutul-goethe/ (accesat 11.09.2018)
19   Editor, Clujenii merg gratuit cu taxiul dacă au o carte la ei, https://www.stiridecluj.ro/social/clujenii-merg-gratuit-
cu-taxiul-daca-au-o-carte-la-ei (accesat 11.09.2018)
20
Pierre Yves Fouche, Aux Pay-Bas, des billets de train gratuits sur présentation d'un livre, https://positivr.fr/au-pays-
bas-une-compagnie-de-transport-billet-gratuit-presentation-livre (accesat 10.04.2019).
15  
 
promovare a lecturii în sistemul feroviar din Olanda. Astfel, între 23-31 martie 2019, perioadă
desemnată ca săptămâna cărții, călătorii care au circulat cu trenurile olandeze au beneficiat de
gratuitate în schimbul prezentării unei cărți!
Pentru a veni în sprijinul profesioniștilor de comunicare din editurile românești, în 2019, o
agenție de comunicare specializată în dezvoltarea de proiecte dedicate sferei culturii scrise,
Headsome Communication, a lansat un apel de participare la prima conferință națională dedicată
acestora, pe 17 ianuarie 2019, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10).
Evenimentul, realizat în parteneriat cu Asociația Editorilor din România și Compania de Librării
București, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, a oferit oamenilor de
comunicare din edituri ocazia de a participa la o serie de „prezentări susținute de profesioniști din
sfere care se intersectează cu domeniul publishing-ului de carte, explorînd tematici precum relația
consultantului în comunicare cu media, relația cu distribuitorii, noile provocări aduse de digital și de
noile tendințe în graphic design.” În invitația și comunicatul de presă, autorii au subliniat aspectul
necesității acțiunilor de promovare: „în portofoliul de evenimente ale Anului Cărții în România,
proiectul gîndit de noi poate fi un semn de încurajare pentru toți cei implicați în promovarea
produselor editoriale, o ocazie de a se cunoaște și de a pune bazele unor proiecte viitoare. Succesul
cărților pe piața de carte din România este legat și de succesul acțiunilor de promovare”.
Concluzia Monitorului European de Educație și Formare 2018 pentru România, publicat de
Comisia Europeană în 16 octombrie 2018, nu era prea fericită, fiindcă țara noastră ocupă ultimele
locuri la majoritatea indicatorilor urmăriți. România „rămâne una dintre puținele țări care nu au
atins încă niciuna dintre principalele ținte pentru 2020, iar alocările din PIB pentru educație, cu
toate că sunt în creștere, continuă să fie cu mult sub media UE. România a făcut progrese notabile în
ce privește rata ocupării forței de muncă în rândul tinerilor cu studii. Însă, echitatea în educație,
decalajul dintre mediul rural și urban și incluziunea romilor continuă să reprezinte provocări-cheie,
care au consecințe la nivelul creșterii incluzive și a inegalităților în societate.” 21
Din datele și studiile consultate, se poate observa un decalaj îngrijorător între practicile de
lectură și, mai ales modurile de comunicare ale cărții și lecturii (obiectul de cercetare al lucrării de
față) între România și alte țări europene. Dacă „suntem ceea ce citim”, așa cum scria Alberto
Manguel, se ridică un mare semn de întrebare asupra configurării personalității noastre ca popor, a
alegerilor noastre, pe termen lung, în materie de democrație, cultură și sănătate interioară. Că ele
sunt intrinsec legate prin fire invizibile dar extrem de puternice o demonstrează spațiul urban și

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               
21
https://ec.europa.eu/romania/news/20181016_monitor_european_educatie_si_formare_2018_date_romania_ue_ro
(accesat 11.11.2018).
 
16  
 
informațiile înmagazinate involuntar. Centrul capitalei abundă în imagini frizând kitsch-ul și
prostul-gust, mash-uri comerciale pentru magazine de unelte și afișe hidoase pentru spectacole de
mâna a treia, în vreme ce un important eveniment cultural, ca Festivalul Enescu de exemplu, este
promovat la o înălțime inaccesibilă ochiului, pe stâlpii de iluminat la peste trei metri, astfel că vei
vedea afișele doar dacă mergi privind în sus, spre cer….. În București, trebuie să cauți cu
perseverență o imagine dedicată culturii. Dar e foarte probabil că n-o vei găsi! În ce spirit educăm
generațiile viitoare dacă despre cultură nu se vorbește, nu se aude, nu se comunică decât prin prisma
unui mic scandal, uneori provocat din ignoranță sau cu bună știință de către chiar aceia care ar
trebui să promoveze valorile?

17  
 
III. Motivații, semnificații și funcții ale lecturii
„La început a fost Cuvântul.”
(Evanghelia după Ioan)

3.1 Lectura, în familie și în sistemul educațional

Daniel Pennac, romancier și profesor francez, elabora în 1992, într-o carte savuroasă,
Comme un roman, un decalog al „drepturilor imprescriptibile ale cititorilor”, valabile mai ales
pentru cei foarte tineri: „1. Dreptul de a nu citi. 2. Dreptul de a sări pagini. 3. Dreptul de a nu
termina o carte. 4. Dreptul de a reciti. 5. Dreptul de a citi orice. 6. Dreptul la bovarism (maladie
transmisibilă prin citit). 7. Dreptul de a citi oriunde. 8. Dreptul de a răsfoi cărțile. 9. Dreptul de a citi
cu voce tare. 10. Dreptul de a tăcea”. Într-o lume atât de conectată la Internet, „în care se citește tot
mai puțin”, crede Andrei Pleșu, cele zece drepturi ale lui Pennac pot părea un fel de regretabilă
demotivare, transmisă publicului tânăr, prin intermediul unui text tipărit. Doar că, pentru a utiliza
primul drept, acela de a nu citi, e necesar să…. citești! Or, această deprindere se învață întâi în
familie, având o legătură indisolubilă cu actul comunicării și, mai târziu, cu alcătuirea personalității.
Dacă în familie, copilul nu descoperă, prin glasul unuia dintre părinți, farmecul și plăcerea lecturii,
mai târziu se vor instala adevărate bariere în calea cunoașterii. Dacă, în universul său primar și
formator, cartea nu are un loc privilegiat, copilul va intra în lume fără instrumente de gestionare a
experiențelor, nu rareori dureroase, fără posibilitatea de a trece înarmat prin crizele de identitate,
lipsit de imaginație, echilibru interior și stabilitate la vremea alegerilor impuse de societate.
„Copilul nu citește cînd familia lui nu citește. Cînd comunitatea în care trăiește nu pune preț pe citit.
Cînd, în sfîrșit, țara întreagă nu citește sau nu dă doi bani pe citit. Secvența de timp alocată cititului
și beneficiilor lui lipsește aproape cu desăvîrșire din spațiul public sau privat: părinții vin tîrziu
acasă, iar la mesele de familie nu discută despre cărți, comunitatea își face simțită prezența în cel
mai bun caz la votare, iar țara și mass-media promovează adesea oameni și televiziuni fără carte.” 22
Pentru că ritmul vieții secolului XXI e mai mult decât alert, iar multitasking-ul a devenit normă,
lectura se află în primejdie. Pentru această activitate e nevoie de timp, reflectare, concentrare. Ca o
măsură de ajutor, în Statele Unite ale Americii s-a introdus în școli materia deep-reading, care are
drept scop să obișnuiască tinerii cu lectura textelor mai lungi, fără întreruperi și să-i ajute să le
înțeleagă în profunzime. 23 Un studiu realizat în rândul populaţiei adulte din Anglia, citat de
                                                                                                               
22
Iordănescu, Maria, Din nou, despre citit, în „Dilema veche”, nr. 629, 10-16 martie 2016.
23  Von
Lovenberg, Felicitas, Citește, te rog, citește!, București, Editura Baroque Book & Arts, traducere de Mihai
Moroiu, 2018, p. 13.
18  
 
Barometrul de Consum Cultural, 2016 24 a identificat importanţa pe care o are „familia în educarea
şi formarea gustului pentru lectură. Rezultatele au arătat că 89% dintre oamenii care citesc regulat
în perioada de maturitate a vieţii sunt aceia ai căror părinţi le citeau frecvent atunci când erau copii.
Cei care au deprins acest model din familie nu doar că au dezvoltat gustul copiilor lor pentru
lectură, dar la rândul lor au rămas cititori activi pe toată durata vieţii.”
Într-o societate care comunică deficitar, se vorbește însă și se pedalează mult pe comunicare,
inclusiv în manualele școlare. Din nefericire, o abordare prea tehnică a însușirii acestei abilități a
condus la o sărăcire și o pronunțată mecanizare a predării literaturii. Într-unul din eseurile sale, Cum
ar trebui să citim o carte (text citit într-o școală), Virginia Woolf concluziona că „literatura e o artă
foarte complexă” 25, asupra căreia e dificil să aducem „contribuții valoroase în materie de critică”,
chiar după o viață întreagă de lecturi. Îndemnul ei, „trebuie să rămânem cititori”, ar trebui să
conducă orice profesor de limbă și literatură română. Noțiunile de critică literară, predate prea
devreme, fixarea unui număr de rânduri alocate unei compuneri la vârste mici, cerințe ca explicarea
titlurilor sau utilizarea unor termeni ca incipit și altele asemenea, nu sunt de natură să inducă
plăcerea lecturii. Dimpotrivă, elevii devin din ce în ce mai speriați de cantitatea de informații
(inutile în gimnaziu) iar rezultatul este o depreciere pe termen lung a gustului pentru literatură. De
aici, decurg câteva carențe întâlnite printre adolescenți: o scădere a coeficientului de inteligență
emoțională, capacitate de concentrare și gândire critică reduse. Pentru ca cititul să rămână, „aproape
în aceeași măsură ca respirația, o funcție vitală” 26, sunt necesare ajustări serioase atât în programele
școlare, cât și în modurile de predare ale limbii și literaturii române. Cu siguranță, pentru orice om
„comunicarea este cel mai important și cel mai puternic factor determinant pentru tipurile de relații
pe care le va stabili cu ceilalți și pentru ce i se va întâmpla în lume” 27 dar, în egală măsură,
literatura, cartea, lectura rămân acte fondatoare pentru ființa umană, un soi de „repetiții ale
paradisului pierdut” 28, în absența cărora construcția de sine e șubredă iar întâlnirea cu Celălalt se
produce conflictual, agresiv, violent. „Mai putem crede într-o pedagogie a lecturii?” se întreba
Alexandru Călinescu, în articolul Lectura astăzi, preluat din volumul Prelegeri academice și
publicat în Buletinul Fundației Academice, „A.D. Xenopol”, Iași, 2004. Răspunsul domniei sale
confirmă observațiile mele din experiențele de ateliere de lecturi performative. Dacă nu se apelează
la „tonul plat, didactic”, dacă în aventura cititului nu se pornește forțat, cu anasâna, rezultatele pot fi

                                                                                                               
24
https://www.culturadata.ro/barometrul-de-consum-cultural-2016-o-radiografie-a-practicilor-de-consum-cultural, p.
218. (accesat 18.09.2018).
25  Woolf, Virginia, Eseuri alese. Arta lecturii, traducere de Monica Pillat, București, Editura Rao, 2007, p. 31.
26  Manguel, Alberto, Istoria lecturii, traducere de Alexandru Vlad, București, Editura Nemira, 2011, p. 18.  
27  Satir, Virginia, Arta de a făuri oameni, traducere de Nicoleta Dascălu, București, Editura Trei, 2010, p. 72    
28  De Certeau, Michel, L’invention du quotidian, Paris, Gallimard, 1990, p. 251.  

19  
 
uimitoare. În textul său, Florin Bican 29 a rezumat ludic, natura plăsmuirilor și a ficțiunii: „cărțile
sunt ca dragostea.” Cititorul de cursă lungă, cel pe care-l visează toți scriitorii și toate editurile din
lume, se formează în copilărie, întâi în familie și apoi la școală. Dar, cu dragoste de carte, fiindcă
așa cum remarca și moralistul francez François de La Rochefoucauld, „nu am iubi, dacă nu am fi
citit despre iubire”.30

3.2 Magia și eficacitatea cuvântului rostit

„Dacă Iliada ar fi fost scrisă, atunci ar fi fost mult mai puțin cântată, rapsozii ar fi fost mult
mai puțin căutați și s-ar fi înmulțit mai puțin”.31 Ideea lui Rousseau subliniază funcția evolutivă și
creatoare a cuvântului rostit pe care Biblia o instaurase, cel puțin din perspectivă literară, simbolică,
la care face referire și Pascal Picq în Cea mai frumoasă istorie a limbajului32 când afirmă că, în
cultura occidentală, „a Cărții, omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, pentru că are capacitatea
de a spune, de a numi, deci de a face să existe lucrurile”. Lumina primordială, soarele, luna și
stelele, verdeața pământului au fost create prin cuvântul rostit, căci Dumnezeu a zis „Să fie …”.
Evanghelia după Ioan identifică divinitatea cu Verbul. „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era
cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. Simbolizând creația, întruparea, manifestarea voinței
divine, cuvântul rostit zidește și e purtător de viață. Credincioșii creștini îl cântă în rugăciuni pe
Mântuitorul Hristos, iar Biserica slăvește atotputernicia dumnezeiască prin repetarea liturghiilor, o
lectură cu voce tare a textelor sacre creștine. Ritualul spovedaniei presupune întâi de toate,
participarea la moliftă (citirea de către preot a rugăciunilor de dezlegare). Primenirea sufletului
creștinului ortodox se face printr-o lectură/ascultare care purifică prin rostirea formulei: „Însuţi
Stăpâne, slăbeşte, lasă, iartă păcatele, fărădelegile, greşelile cele de voie şi cele fără de voie, cele cu
ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcare de poruncă şi prin neascultare, care s-au făcut de robul Tău
acesta. Aşa, Stăpâne, iubitorule de oameni, Doamne, auzi-mă pe mine, care mă rog bunătăţii Tale
pentru robul Tău acesta”.
Și, ori de câte ori această rugăciune se înalță, Dumnezeu ascultă și binevoiește! „Vocea este
cea care desăvârșește opera orală”, remarcă Stephane Santerres-Sarkany. „Oralitura” este și azi un
model literar principal într-un anumit număr de țări”. 33 Opera atribuită lui Homer, Iliada (apărută

                                                                                                               
29  Papadima, Liviu (coord.), Care-i faza cu cititul, București, Editura Arthur, 2010, p. 11.  
30  Von Lovenberg, Felicitas, op.cit, p. 32.
31  Rousseau, Jean Jacques, Eseu despre originea limbilor, traducere de Eugen Munteanu, Iași, Editura Polirom, 1999,
p. 36.
32  Picq, Pascal; L. Sagart; G. Dehaene; C. Lestienne,  Cea mai frumoasă istorie a limbajului, traducere de Luminița
Brăileanu, București, Editura Art, 2010, p. 16.
33  Santerres-Sarkany, Stephane, Teoria literaturii, traducere de Cristiana Nicola Teodorescu, București, Editura Cartea
Românească, 2000, p. 53.  
20  
 
în jurul anului 700 î.Hr), rezultatul a mai multor autori, e bazată pe o lungă tradiție de compunere
orală. „O parte din poem putea fi recitată din memorie, alte porțiuni erau improvizate în cursul
interpretării” 34. Spre deosebire de cuvântul scris, cel vorbit conferă valoarea unui schimb imediat
dar și de conservare a tradiției (prin memorizare) și de evoluție umană. „Grecii se bizuiau foarte
mult pe memoria personală”35. Credința grecilor antici care acordau memoriei statutul de mamă a
Muzelor se baza pe o intuiție fundamentală, anume că memorizarea asigură stabilitatea individului.
George Steiner observa că a citi cu voce tare și a învăța pe dinafară (par-coeur) înseamnă a conferi
textului claritate și forță vitală, durabile și intime 36. Într-o emisiune pe canalul TV5 Monde, La
grande librairie, dedicată lui Charles Aznavour și redifuzată la puțină vreme după dispariția
acestuia, cântărețul afirma că on se souvient mieux de ce qui est lu à haute voix, într-un dialog cu
actorul Comediei Franceze, Guillaume Gallienne, care citise câteva minute mai devreme un pasaj
din Céline. Momentul de lectură din emisiunea culturală săptămânală, dedicată cărții și întâlnirii cu
scriitori contemporani, subliniază importanța lecturilor publice în conștiința publicului francez.
Cuvântul rostit, în societățile tradiționale, are semnificație sacră. La populațiile africane din
Togo există un sistem de coduri orale complexe ce conțin, în egală măsură, valoare inițiatică și
educativă. Educația cotidiană se realizează prin utilizarea poveștilor, proverbelor. Ritualurile de
inițiere și de pasaj fac apel la cuvinte cu valoare sacralizată. Marcel Mauss în Esquisse d’une
théorie generale de la magie 37 repertoriază formele de rituri orale prezente în religie și magie:
„serments, voeux, souhaits, prières, hymnes, interjections, simples formules”. Tipul de magie
finlandeză, de pildă, e bazat doar pe incantații. Inuiții apelează la un șaman pentru a deschide
„liniile de comunicație” între oameni și zei, cu ocazia ritualului de inițiere a băieților de 12 ani, în
insulele nordice din Baffin. În Malaezia, vârsta de 11 ani pentru fetele musulmane este aniversarea
care marchează momentul maturității lor religioase, când celebrează ritualul Khatam Al Coran
(recitarea întregului Coran) pentru care se pregătesc ani de zile, învățând textele sacre. În această zi
ele recită capitolul final în fața familiei și prietenilor, în cadrul unei ceremonii ritualice.
Cum acționează asupra auditoriului lectura cu voce tare? Alberto Manguel, în volumul
Istoria lecturii, e de părere că aceasta privează ascultătorii de libertatea actului solitar al lecturii dar
că, în același timp, conferă textului „o unitate temporală și o existență spațială”. Educativă, magică
sau terapeutică, spirituală, purificatoare sau senzorială, lectura cu voce tare, recitatio, este încărcată
de semnificații și funcții ale comunicării. „Semnalul sonor este mijlocul de apel și de răspuns cel
                                                                                                               
34  Lyons, Martyn, Istoria cărților, traducere de Ștefania Ferchedău, București, Editura Art, 2011, p. 25.
35  Lyons, Martyn, op.cit., p. 25.  
36  Steiner, George, Réeles présences - Les arts du sens, Paris, Gallimard, 1991, p. 28 (Ce que nous savons par-coeur
deviant une force active au sein de notre conscience et la complexification vitale de notre identité).
37  Mauss, Marcel, Esquisse d’une theorie generale de la magie, Paris, Sociologie et anthropologie, Quadrige, Presses
Universitaires de France, 1999, p. 47.
21  
 
mai eficient” afirmă Robert Escarpit în studiul Scris și comunicare 38. Tot el amintește că verbul a
publica provenit din latinescul publicare conține ideea unei expuneri. Publicare simulacrum
însemna „a ridica o statuie într-un loc public, a face publică o căsătorie, a face cunoscut oricărei
persone știute sau neștiute un proiect de natură privată” 39. Colțul vorbitorilor din Hyde Park are
strămoși iluștri!
Când citim cuiva sau ni se citește, dincolo de ideile și imaginile vehiculate, se naște emoția.
Transmiterea mesajelor se îmbogățește prin interacțiune, o legătură ce influențează reciproc
emițătorul și receptorul. Vocea modulată, interpretarea sensurilor, tăcerile și pauzele creează
corporalitate și carnalitate cuvintelor. Între participanții la lectură se naște o dublă relație: a
fiecăruia cu textul, și cealaltă de empatie, de întâlnire într-un inefabil al momentului. Mama avea
obiceiul să-mi citească poezii, pe vremea când încă nu cunoșteam alfabetul. Glasul ei, încărcat de
căldură și înfiorat de emoție, a fost sămânța cu rod bun a unei vocații artistice de mai târziu. Din
atelierele de lectură performativă pe care le-am realizat cu sute de elevi, am putut observa impactul
major, emoțional și intelectual pe care îl are asupra copiilor desțelenirea sensurilor unui text, prin
intermediul vocii. Auzul cuvintelor sau al propriului glas, joaca de-a interpretarea au efecte
imediate. Se demonstrează astfel eficacitatea actului lecturii cu glas tare, și, prin extensie, magia
acestuia.
Horia-Roman Patapievici pledează pentru lectura cu voce tare, în eseul Magia din mintea
fiecăruia, apărut în volumul Partea nevăzută decide totul. Astfel, pornind de la întrebarea „de ce
suntem fascinați să ascultăm lucruri povestite ori citite cu voce tare” 40, eseistul dezvoltă ipoteza
conform căreia „a construi imagini pornind de la cuvântul auzit este mult mai stimulativ decât a
construi imagini pornind de la cuvântul citit. Efectul pe care îl are asupra sufletului efortul
inteligenței de a construi reprezentări însuflețite pornind de la simplul fapt al ascultării este similar
procesului pe care Platon îl denumea a scrie pe suflet. De aici farmecul, de aici magia, de aici
eficacitatea”. Despre vrajă scrie și Charles Segal în eseul său Auditor și spectator, din volumul
Omul grec. Vraja cuvântului rostit operează seductiv asupra ascultătorului pentru vechii greci, așa
cum se întâmplă cu Ulise la auzul sirenelor și al vrăjitoarei Circe, în Odiseea. Conform lui Charles
Segal 41, „Homer nu are îndoieli în a considera cuvântul recitat (și cântat) drept adevăratul vehicol
al comunicării și al memoriei”. Experiența auditivă este importantă pentru amintire și transmiterea
culturii. În Antichitatea greacă, între secolul VI și sfârșitul secolului V î.Hr, alfabetizarea și

                                                                                                               
38  Escarpit, Robert, De la sociologia literaturii la teoria comunicării, traducere de Sanda Crioșe Crișan, București,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p. 401.
39  Escarpit, Robert, ibidem, p. 51.  
40
Patapievici, Horia-Roman, Partea nevăzută decide totul, București, Editura Humanitas, 2015, pp. 59-61.
41  Vernant, J.Paul (coord.) – Omul grec, traducere de Doina Jela, Iași, Editura Polirom, 2001, p.180  

22  
 
capacitatea de a citi inscripțiile oficiale sunt destul de răspândite, iar producția de texte scrise care
fac obiectul lecturii publice contribuie esențial la funcționarea democrației ateniene. Lectura are o
funcție de conservare a textului, grecii sunt conștienți că scrierea a fost inventată ca să fixeze faptele
glorioase în memoria colectivă, să le conserve. Vasele atice descoperite sunt mărturia utilizării
cărților în școli, cu scop educativ. Lectura cu voce tare e o practică răspândită. Are scopul de a face
inteligibil sensul unei scriituri fără separare între cuvinte, care ar rămâne altfel de neînțeles fără
pronunțare. Verbele care desemnează actul lecturii din greaca veche au nuanțe diferite. Nemein și
compușii lui, anamein, epinemein, înseamnă a citi cu sensul de a distribui conținutul unui text,
ceea ce implică lectura orală, anagignoskein semnifică recunoașterea, descifrarea literelor, a
silabelor, a cuvintelor și frazelor. Această lectură de descifrare e susceptibilă de a fi determinată de
diferite adverbe: tacheos (rapidă), bradeos (cu greutate), ortos (corectă), kata syllaben (silabă după
silabă). Dar scopul principal al lecturii orale este supraviețuirea în amintirea celorlalți, căci „cea
mai mare nenorocire pentru un bărbat grec este să moară aklees, fără să lase o poveste care să-i
poată eterniza memoria într-o comunitate” 42
În Antichitatea greco-romană conținutul cărților ajungea la public prin intermediul lecturii
publice. Poeții, oratorii, istoricii, filozofii greci practicau cititul cu voce tare al operelor lor. Era
forma de publicare obișnuită. Frecventă și în Roma antică, recitatio constituie un element esențial al
vieții culturale. Romanii cultivați se delectează scriind și citind cu voce tare mulțimilor textele
proprii. Chiar Ovidiu, exilat printre Geți (Ponticele, IV, 13) lecturează în fața unui auditoriu format
din barbari, un poem scris în limba acestora și obține un mare succes. Lecturile publice au loc în
teatre publice și private. Intelectualii bogați, ca Pliniu cel Tânăr, construiesc în casele lor o încăpere
cu acustică specială, auditorium, destinată ascultării unui orator sau unor opere muzicale și teatrale.
Practica banchetelor asezonate cu opere literare în tradiția Banchetului lui Platon (sec. V-IV î.Hr)
este curentă printre romanii nobili. Pliniu explică avantajele acestei forme de popularizare a
operelor, prin aceea că scriitorul își poate verifica stilul și ideile grație remarcilor sau criticilor
aduse de către prietenii din public, dar și observând semnele vizibile – căscatul, liniștea atentă sau
plictiseala care fie încurajează fie demoralizează autorul. Fericitul Augustin nu citea cu voce tare în
aceeaşi manieră – subliniază Alexandru Ofrim în articolul Practici de lectură 43, ci „exista o
diferenţă calitativă între lectura pentru sine şi lectura pentru ceilalţi. Lectura cu voce tare exercita o
influenţă asupra cititorului însuşi, iar aceste efecte puteau fi transmise ascultătorilor prin expresia
vocii, mimică facială, efecte retorice. Nu se citea la fel dacă erai singur sau în prezenţa unui public.”

                                                                                                               
42  Vernant, Jean-Pierre, op.cit., p. 175.  
43  Ofrim, Alexandru, Practici de lectură, în „Dilemateca”, anul V, nr. 51, august 2010.  

23  
 
 Tânărul roman învăța deja din școală cum să „respire sau să marcheze o pauză, când să
ridice sau să coboare vocea”, căci, așa cum amintește și Guglielmo Cavallo în Du volumen au
codex, Histoire de la lecture dans le monde occidental 44, citirea unui text amintea de execuția unei
partituri muzicale (verbul desemnat pentru lectura unei poezii era cantare, iar cel pentru vocea unui
interpret canora). Antichitatea aprecia declamarea fiindcă arta oratoriei ocupa „locul cel mai
înalt”.45 Lumea romană consacră lecturii cu voce tare și o valoare terapeutică, așa cum reiese din
referințele la Corpus Medicorum Latinorum, Artes − atribuite medicului enciclopedist Aulus
Cornelius Celsus (25 î.Hr) supranumit Hippocrate al latinilor și Cicero al medicinei, citat de
Heinrich von Staden, în articolul La lecture comme thérapie dans la médecine gréco-romaine 46.
Astfel, Celsus recomandă intelectualilor suferind de slăbiciuni diverse să practice clara lectio,
mersul pe jos, alergarea. În cazul problemelor stomacale, acesta sugerează bolnavului să citească cu
voce tare, legere clare, și să facă o plimbare după lectură. Interesantă este distincția pe care medicul
o face între diferitele tipuri de lectură: viguroasă (lectio vehemens) propice pentru tuse rebelă sau
lectura blândă, calmă (lenis lectio) pe care o recomandă bolnavilor de pleurezie. De asemenea,
Celsus crede că, în cazuri de forme ale nebuniei insania, ședințele de lectură, în care bolnavului i se
citește – sunt remedii valabile.
În Evul Mediu se obișnuia lectura în cadrul unor grupuri mai mari, deoarece de știința de
carte și de achiziția volumelor nu se bucurau decât cei bogați. „Textele medievale fac în mod
repetat apel la auditoriu să-și plece urechea la o poveste” 47. Bufonii străbăteau regatele Europei și
recitau din memorie sau cântau propriile poeme ori pe cele compuse de trubaduri, cum ar fi
Guillaume al IX-lea care a cârmuit Acquitania la începutul secolului al XII-lea. Unii dintre cei mai
faimoși poeți ai Renașterii erau militari sau curteni, cunoscuți pentru faptele lor de vitejie, ca
Ducele Charles d’Orléans sau baronul Balassi Balint dar au rămas în istorie mai mult datorită
versurilor lor. Romanele cavalerești ofereau ascultătorului imaginea idealului nobil de comportare
în mediul curtenesc. Așa numitele courtesy-books completează operele literare de ficțiune cu detalii
despre normele de utilizare ale furculiței, oferind informații despre mesele de la curte 48, cum
menționează Peter Burke în segmentul de eseu Curteanul.
În secolul paisprezece, preoții citeau uneori cu voce tare fragmente din cărți de credință
enoriașilor, dar există și modelul aristocratei Mahaut de Artois care călătorește cu toate cărțile din

                                                                                                               
44  Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (sous la direction de), Histoire de la lecture dans le monde occidental, Paris,
Seuil, 2001, p. 96.
45  Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger,  op.cit., p. 117.  
46  Comptes rendus des séances de l'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, Année 2002, p. 803-822.  
47  Manguel, Alberto, Istoria lecturii, traducere de Alexandru Vlad, București, Editura Nemira, 2011, p. 62.
48  Garin, Eugenio (coordonator), Omul Renașterii, traducere de Dragoș Cojocaru, Iași, Editura Polirom, 2000, pp. 138-
139.
24  
 
bibliotecă, pentru ca seara să se delecteze cu lectura făcută de însoțitoarea sa din vreo lucrare
filosofică. În mediile populare franceze lectura făcută de cei care știu să citească pentru cei care nu
știu deloc sau prea puțin este o practică obișnuită în secolul XVIII (țărăncile se adunau să citească
Sfânta Scriptură), citează Roger Chartier 49. Conținutul lecturilor e variat, „de la culegerile de
modele și de tipare” până la cărțile de mare circulație din Bibliothèque bleue.
Practica lecturii cu voce tare, în beneficiul unor largi mase de oameni, își găsește o ilustrare
notorie în Cuba spaniolă a secolului XIX. Producătorul de trabucuri și poetul Saturnino Mendez
lansează, în 1865 La Aurora, un ziar pentru lucrătorii din industria țigărilor, care conținea pe lângă
articolele politice și unele de știință, literatură, poeme și scurte povestiri. Scopul său, conform lui
Alberto Manguel 50, era să „ilumineze pe orice cale posibilă acea clasă a societății căreia publicația
îi este adresată”. În scurtă vreme editorul realizează că ziarul nu are popularitatea pe care o scontase
din cauza analfabetismului, căci la mijlocul secolului al XIX-lea procentajul populației care putea
citi era în jurul a cincisprezece la sută. Îl contactează pe directorul liceului din Guanabacoa și-i
propune ca școala „să organizeze lecturi la locurile de muncă”. Cu permisiunea directorului fabricii
de țigări El Figaro, convins de utilitatea acestui demers, este ales un muncitor în postura de lector
oficial, plătit de ceilalți din propriile buzunare. La Aurora va titra „cititul în ateliere a început pentru
prima oară la noi, iar inițiativa aparține bravilor muncitori de la El Figaro. Asta constituie un pas
enorm în marșul spre progres și propășirea muncitorilor, pentru că astfel ei se vor familiariza treptat
cu cartea, sursă a unei preietenii eterne și a unei mari satisfacții”. 51 Textul apărut în ziar, o
formulare apropiată unui comunicat de presă, conține o doză semnificativă de influențare, de
persuasiune, construind însă o țesătură de semnificații, raporturi de empatie și recunoaștere în
sensul goffmanian al termenului. „Orice compliment, orice laudă, orice flatare îl poziționează pe
autorul lor în ipostaza de a recunoaște valoarea celuilalt”, constată Alex Mucchielli 52. Impactul
acestui tip de lectură a fost atât de mare, încât în 1866, guvernatorul politic al Cubei îl interzice.
Muncitorii emigrați în America din Cuba, ca urmare a Războiului de Zece Ani, exportă și instituția
lectorului grație căreia puteau să-și amintească, mulți ani mai târziu, Contele de Monte Cristo sau
Meditațiile lui Marc Aureliu, învățate pe dinafară, par-coeur.
Prin inimă, par-coeur, pe dinafară/dinăuntru e soluția la care recurg și intelectualii obligați
de istorie și regimuri totalitare să petreacă perioade în închisoare, fără acces la cărți. Manguel îl
amintește în Istoria lecturii pe tatăl profesorului său, faimos erudit care a ținut loc de bibliotecă

                                                                                                               
49  Ariès, Philippe și Duby, Georges (coordonatori), Istoria vieții private, vol. 5, traducere de Constanța Tănăsescu,
București, Editura Meridiane, 1995, p. 187.
50  Manguel, Alberto, op.cit., p. 136.  
51  Manguel, Alberto, op.cit., p. 137.  
52  Mucchielli, Alex, Arta de a influența, traducere de Mihaela Calcan, Iași, Editura Polirom, 2002, p. 65.  

25  
 
tovarășilor lui de detenție în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen. Episodul are darul de a
evoca unui cititor pasionat, figura lui Nicolae Steinhardt și puzzle-ul de informații, fragmente de
lecturi din memorie, pe care colegii de celulă de la Jilava și Gherla, avocați, medici, profesori,
aristocrați sau oameni simpli le sorb ca însetații apa. Bughi Mambo Rag încarnează funcția de
supraviețuire pe care o poate avea cultura. Îndemnul lui Flaubert „citește ca să trăiești” se
concretizează aici, într-o situație limită. Actul comunicării prin cultură/lectură capătă aureolă divină
și e mai eficace, mai spiritual, mai creștinesc, mai plin de grijă față de Celălalt ca nicăieri altundeva.
În împărtășirea aceasta de informații literare, istorice, lingvistice, gastronomice se produce
cuminecarea. Jurnalul fericirii a fost scris après coup cum mărturisește Steinhardt, „creion și hârtie
nici gând să fi avut la închisoare”. Conștiința și memoria au creat însă un fabulos depozit de idei, o
sursă de viață formată din straturi suprapuse de reminiscențe poetice, rețete și rememorări („boeuf
gros sel, dragul meu, adică o bucată zdravănă de rasol de vacă, cu măduvă…” 53 sau „lavoarele de
faianță cu mormanele de gheață pisată și cutiile cu icre… și butoiașele cu măsline, cu lacherdă, cu
brânză de la Mercur și scândurelele cu felii de șuncă și vermutul Martini…” 54 căci, imaginația
încearcă mereu și uneori chiar poate să compenseze oribilul gust al realității. Faptul de a citi cu voce
tare din inimă, din acel par-coeur, dintr-un pe dinăuntru știut bine, povești din cărți le redă unor
oameni pe nedrept închiși, demnitatea umană și ajută la supraviețuirea lor măcar spirituală. „Până
la urmă ce rămâne? Rămân versurile pe care ni le citează inginerul Radu Rosetti, bun povestitor de
romane și mai ales de nuvele de Kipling și care ne dă și interesante amănunte despre misiunea
întreprinsă în martie 1918 din ordinal perechii regale și al guvernului de la Iași, de către bunicu-său,
colonelul Radu Rosetti, pentru a explica puterilor aliate – la Londra și la Paris – semnarea păcii de
la București. Versurile sunt simple: Life is mostly froth and bubble. /Two thins stand like
stone:/Kindness is another’s trouble/Courage in your own” 55 (Viața-i mai cu seamă spumă și
baloane de săpun/Două lucruri stau de piatră:/ Îndatorința când necazu-l lovește altul/Curajul când
pe tine te lovește - traducerea lui Steinhardt din a doua ediție a Jurnalului fericirii) sau recitări ale
propriilor poeme ca momentul (Jilava, mai 1962) în care un avocat orășean, „fecior de țăran de la
Făcăieni pe Borcea”, întors de la infirmerie le împărtășește colegilor de celulă: O, floare de salcâm
imaculată/Neprețuit simbol de modestie/Tu vii târziu în hora primăverii/Pășind cu sfiiciune de
fecioară/Ce-ntr-un sfârșit de-april în faptul serii/S-ar prinde-n horă pentru prima oară” 56. Nu atât
calitatea versurilor cât împărtășirea lor este încărcată de forță. Amintirea mereu reactualizată despre
care vorbește și Steiner în Le silence des livres creează legături, unește, dez-însingurează. O mai
                                                                                                               
53  Steinhardt, N., Jurnalul fericirii, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1991, p. 166.  
54  Ibidem, p. 113.  
55  Ibidem, p. 388.  
56  Ibidem, p. 130.  

26  
 
ilustrativă demonstrație a eficacității cuvântului rostit din ceea ce a fost cândva scris pe suflet în
literatura română nu există. În regimuri dictatoriale, totalitare, anticipate de Huxley în Minunata
lume nouă (1932), doar sălbaticii mai au acces la Shakespeare, ca metaforă pentru cultură. Ceea ce
s-a întâmplat în istoria României, trecută și recentă pare să confirme viziunea scriitorului britanic.
Steinhardt și alți sălbatici au preferat libertatea și comuniunea cu Celălalt, în locul somei (drogul
confortabilității și al individualismului exacerbate, descris în roman) cu toate riscurile asumate.

3.3 Sensurile lecturii silențioase

57
„Scribii sumerieni au conferit puteri politice actului lecturii” . Orice text scris este
contractual, fiind „normativ”, în strânsă legătură cu autoritatea, afirmă George Steiner în Le silence
des livres, căci oricare din formele lui de reprezentare, pe tăblițe de argilă, marmură sau papirus
conține un „maximum de autoritate”, auctoritas termen din care derivă și cuvântul autor. Ce
semnificații și sensuri poate avea în istorie lectura în tăcere dacă la începuturile cuvântului scris, ale
primelor tăblițe sumeriene, cititul era o interpretare orală?
Tezeu din Hipolit al lui Euripide (428 î.Hr) citește în gând o scrisoare a soției sale, moarte,
pe care o va rezuma la cererea corului, iar în Cavalerii lui Aristofan (424 î.Hr), Demostene parcurge
în același mod o tăbliță trimisă de un oracol. Claudiu Ptolemeu (Despre Criterion, secolul II d.Hr)
scrie că „uneori, oamenii citesc în tăcere atunci când se concentrează intens, pentru că a da glas
cuvintelor te distrage de la idee”58. Arta lecturii cu voce tare a Antichității se restrânge în Evul
Mediu și supraviețuiește doar în biserici, în timpul liturghiilor. Începând cu secolul VI se acordă o
mai mare atenție lecturii silențioase: „dans la Règle de Saint Benoît on trouve des references à la
lecture individuelle, et à l’exigence d’une lecture muette qui ne derangera pas les autres” 59. Se
considera că lectura în gând permitea memorizarea, o mai bună înțelegere a textului, o reflectare
mai profundă și cerea mai puțin efort fizic. Călugării cistercieni credeau că inima este lăcașul
sufletului și vedeau în lectură cel mai bun mijloc de a atinge „sentimentele inimii” (affectus cordis).
Lectura solitară fiind, pentru ei, legată intim de meditație, a cărei condiție era. Paul Saenger, în
segmentul de eseu Lire aux dernières siècles du Moyen Age60 îl citează în Histoire de la lecture pe
Guillaume de Saint-Thierry, care stabilea o legătură strânsă între lectio (lectura silențioasă) și
meditatio, precum și pe alți autori ai timpului care vorbesc despre lectura personală în interiorul
bisericii, ca prețios stimulent al meditației dacă e făcută în tăcere. În bibliotecile sfârșitului de secol

                                                                                                               
57  Manguel, Alberto, ibidem, p. 35.  
58  Ibidem, p. 58.  
59  Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (sous la direction de), Histoire de la lecture dans le monde occidental, Paris,
Seuil, 2001, p. 118.
60  Ibidem, p. 157.

27  
 
XIII începe să devină obligatorie lectura în tăcere, spre deosebire de cele ale Antichității unde
predomina lectura cu glas tare. Intimitatea lecturii favorizează, câteva secole mai târziu, o
reîntoarcere la genul literaturii erotice care circulase în lumea antică, Greco-romană. Inspirat de
Boccaccio, un autor francez anonim realizează pentru Filip cel Bun Les Cents Nouvelles Nouvelles
ilustrată cu toate fanteziile sexuale, în speranța că prințul o va citi en privé  61. Miniaturi seducătoare
explicite se regăsesc și în Cartea orelor (o formă populară de carte de rugăciuni, realizată pentru
laici în Evul Mediu târziu și Renaștere, cea mai spectuloasă și bogat ilustrată fiind Les Très riches
heures du Duc du Berry, produsă în secolul XV pentru Jean, duce de Berry, un împătimit bibliofil,
conform unei referințe la Jean Harthan, The Books of hours, pe care o menționează Paul Saenger 62.
La mijlocul secolului al XV-lea, în școlile umaniste, cititul era responsabilitatea fiecăruia în
parte. Subversivă politic uneori, erotică alteori sau plină de devoțiune religioasă, lectura silențioasă
a Evului Mediu devine o modalitate obișnuită de a citi, cel puțin pentru „cititorii deprinși cu scrierea
și cu vechea alfabetizare” 63 și se transformă în „tovarăș de singurătate”, „de tristețe” pentru
societatea secolului XVIII, cum atestă mobilierul timpului: la bèrgere, la duchesse (jilțuri cu brațe
pe care-ți sprijini coatele, căptușit cu perne moi). 64 Apariția și creșterea numărului bibliotecilor,
practica închirierii cărților modifică stilul de a citi care privilegiază acum o lectură avidă de noutăți,
mai mult pentru conversație, frivolă aproape, mijloc de evadare și distracție, pe care Rousseau o va
acuza în Noua Heloise: „Le Français lit beaucoup, mais seulement des livres nouveaux; ou plus
exactement, il les feuilette, non pas pour les lire, mais pour dire qu’il les a lus. Le Genevois ne lit
que des bons livres; il les lit et pense en meme temps; il ne le juge pas mais les comprend”. 65
În secolul XIX se produce fenomenul alfabetizării în masă a Occidentului: în Franța știu să
citească aproximativ 50% bărbați și 30 % femei, în Marea Britanie procentajul e mai mare, 70%
bărbați și 55 % femei (1850) conform referințelor din Histoire de la lecture (p. 393). Se citesc ziare
(bărbații citesc mai mult noutățile politice și sportive, în timp ce femeile preferă știri de fapt divers
și foiletoane care devin subiecte de conversație cotidiană între ele), cărți (cumpărate sau
împrumutate de la biblioteci publice), povești (Frații Grimm publică primele lor cărți în 1812).
Sloganul „Le savoir est le Pouvoir! Le Pouvoir est le Savoir” imaginat în 1872 de Karl Liebkenecht
pentru Partidul Social-Democrat German pune în prim planul platformei politice educația

                                                                                                               
61  Ibidem, p. 180.  
62  Ibidem, p. 181.  
63  Ariès, Philippe și Duby, Georges (coordonatori), Istoria vieții private, vol. 5, traducere de Constanța Tănăsescu,
București, Editura Meridiane, 1995, p. 156.
64  Chartier, Roger, Lecturi și cititori în Franța Vechiului Regim, traducere de Maria Carpov, București, Editura
Meridiane, 1997, p. 218.
65  Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (sous la direction de), op.cit., p. 367. (trad. Francezul citește mult, dar numai
noutățile, sau, mai exact, răsfoiește cărțile, nu ca să le citească ci ca să poată spune că le-a citit. Genovezul nu citește
decât cărți bune, le citește și se gândește la ce a citit, nu le judecă, ci le înțelege).  
28  
 
muncitorilor. Lectura capătă un loc central în etica progresului individual, atât în mediul urban cât
și în cel rural.
În eseul Sur la lecture (1905), Proust creionează o tipologie a lecturii, ocupație – în opinia sa
– solitară, tăcută: lectura – incitare (aceasta nu furnizează răspunsuri ci trezește noi dorințe, așa
cum vede și Alberto Manguel cititorul ideal în persoana celui care „caută întrebări”66, lectura –
terapie, eficientă în anumite cazuri de „depresie spirituală” (Lou Marinoff, doctor în filozofie și
profesor la City College New York se inspiră probabil din preceptul lui Proust în lucrarea sa Înghite
Platon, nu Prozac, unde face apel la toți gânditorii mari ai lumii pentru a contribui terapeutic la
vindecarea unor probleme de natură psihică), lectura ca mijloc de explorare a eului, lectura –
evaziune. Dacă „tăcerea este un drum care duce către sine însuși, la împăcarea cu lumea”, cum
sugerează și David Le Breton67, atunci lectura silențioasă, în gând, oferă acest „sentiment puternic
al existenței”.
Extragerea de sub dictatura zgomotului și a pierderii sinelui, pe care a instaurat-o societatea
modernă se poate obține, grație unei cărți. Metroul parizian poate fi asemuit, din această
perspectivă, unei biblioteci, chiar dacă George Perrec ironiza acest fapt, în studiul său Lire:
esquisse socio-physiologique: „mă miră că ministrul Culturii nu a afirmat încă: domnilor încetați să
mai cereți bani pentru biblioteci, adevărata bibliotecă a poporului e metroul (în aplauzele
majorității)” 68. În metrouri, imaginea celor care parcurg un text (dintr-o carte, un kindle sau pe
telefon) e obișnuită. Francezii susțin și onorează practica lecturii prezentând în vagoanele de metrou
fragmente de poeme ale marilor poeți naționali 69. Organizează concursuri de poezie și promovează
premianții pe plăcuțe fixate la înălțimea ochilor pe toate liniile metroului. 70 Între persoanele care au
în mână o carte se creează o relație de complicitate, de comunicare pozitivă în momentul în care
privirile se întâlnesc. Un zâmbet abia schițat operează un rendez-vous fugitiv, premisa unei
recunoașteri și a unui acord de neagresiune. Lectura îi situează pe cei care o practică la un nivel al
înțelegerii superior. Pe acest palier, comunicarea între oameni capătă sens, desființează bariere de
etnie, confesiune, culoare, se limpezește și curge ca apa vie din povești, fertilizând deșerturile de
însingurare. Să citești în gând, expresie românească în care sensul poate fi dublu: în tăcere dar și ca
o formă de divinație, de racordare și înțelegere a gândului celuilalt!

                                                                                                               
66  Manguel, Alberto, Pinnochio & Robinson, Pour une éthique de la lecture, Paris, Alberto Manguel & l’Escampette
Editions, 2005, p. 68.
67  Le Breton, David,  Despre tăcere,  traducere de Constantin Zaharia, București, Editura All, 2001, p. 154.
68   Perec, Georges, Lire, esquisse socio-physiologique, https://esprit.presse.fr/article/perec-georges/georges-perec-lire-
esquisse-socio-physiologique-17077 (accesat 20.09.2018).
69  vezi anexa V, foto 1+2.  
70  vezi anexa V, foto 3.    

29  
 
 Omagiul pe care Parisul îl aduce lui Rimbaud, pe rue Férou, o intervenție urbană de cea mai
bună calitate 71 amintește oricărui trecător frumusețea necesară a poeziei, în spațiul acestui oraș-
monument, unde lectura e constant și subtil prezentă. Chiar și persoanele fără adăpost SDF - les
sans-domicile-fixe, sub cerul liber găsesc în lectură un moment de reverie, de apartenență la
societatea din care au fost excluși din motive financiare. 72 Fondatoare, eliberatoare, senzuală,
spirituală, terapeutică sau erotică, colectivă sau individuală, cu glas tare sau în gând, lectura
construiește gândirea critică, discernământul, conferă vieții, din ce în ce mai accelerate, un timp de
răgaz și odihnă, de reflectare, de înseninare a sufletului. Încă și mai mult, creează punți între
oameni, ca iubirea!

                                                                                                               
71  vezi anexa V, foto 4+ 4.1.  
72  vezi  anexa V, foto 5+ 5.1.    

30  
 
IV. Vocea legendară
„Despre tații noștri totdeauna știm câte ceva, reținem din ei o trăsătură distinctivă. Au fost soldați sau
marinari; au deținut un anume post sau au făcut o anume lege. Dar din mamele, din bunicile și
străbunicile noastre ce ne rămâne? Nimic decât legenda.”
(Virginia Woolf, Femeile și literatura)

Șeherezada, povestitoarea prin excelență, e doar o legendă. Un personaj inventat dintr-o

culegere de povești orale arabe, cu origini persane și indiene, cum susțin cercetătorii. Dar cum a fost
posibil ca rolul de terapeut, de vindecător, de reconstructor al sinelui masculin și prin extensie a
unei întregi societăți, bolnave de frica și teroarea morții, să fie atribuit unei imagini feminine, mai
ales în culturi atât de patriarhale? Să fie această invenție literară un omagiu subtil adus forței
creatoare și spiritului încarnat de Anima? Recunoașterea ficțională a puterii de civilizație pe care o
deține femeia? A fost inspirată de reprezentarea mitologică a Zeiței Mamă-Pământ sau o intuiție a
unor savanți? Realitatea istorică nu acordă femeii nici acces la cunoaștere, nici statut propriu, nici
dreptul la voce decât abia în secolul XIX. Dar, dintotdeauna îi conferă obligația de a educa și crește
progeniturile familiei. Și ea o va face, transmițând prin poveste repere morale și spirituale. Întreaga
umanitate datorează figurii materne respectul absolut, creația sinelui, existența, în ultimă instanță,
căci, așa cum sublinia și Cristina Bogdan în articolul Antidot împotriva morții 73, „ea îl inițiază pe
copil în tainele limbii materne și într-o anumită logică a existenței. Mai mult decît atît, prezența și
vocea mamei construiesc un univers securizant și nu putem afla cu exactitate dacă dorința de
poveste se referă la curiozitatea în fața conținutului ei sau la nevoia de a avea ființa dragă în
preajmă și de a o putea observa pe îndelete.”
Cărțile, lectura, educația le-au fost interzise femeilor de la începutul vremurilor. Destinată
doar procreației, gospodăriei, plăcerii masculine, subordonată relației de putere atribuite tatălui,
fratelui, soțului, femeia este obligată prin naștere să rămână vreme de sute de ani tăcută, supusă, să
îndure o condiție inferioară, disprețuită. Dovezile arheologice vorbesc de la sine. În neolitic,
mormintele femeilor conțin pietre de măcinat cereale, care atestă ocupația lor de bază și podoabe74.
La asirieni, secolul II î.Hr, femeia e considerată sclavă sau proprietate personală a soțului, iar
sumerienii îi interzic accesul la educație. Doar în societatea egipteană, femeia poate deține funcții și
demnități puțin obișnuite în lumea antică, preotese sau înalte poziții politice (regina Hatșepsut,
mijlocul mileniului II î.Hr). Cunoașterea Vedelor este rezervată și permisă doar specialiștilor în
                                                                                                               
73  Bogdan, Cristina, Antidot împotriva morții, în „Dilema Veche” 777, 10-16 ian. 2019.  
74  Drimba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației,  vol. 1, București, Editura Saeculum, 2008, p. 48.    

31  
 
India antică, iar de educație nu se bucurau decât femeile din marile familii sau prostituatele. În
Grecia antică, femeia trebuia – spune Xenofon – „să vadă cât mai puţin, să audă cât mai puţin şi să
pună cât mai puţine întrebări. Să aibă grijă de casă şi să dea ascultare soţului ei.” Iar Sofocle, prin
gura personajului Aiax din tragedia omonimă: „Podoaba de preţ a femeii e să tacă”, şi mai
departe: „Viaţa unui bărbat valoreză mai mult decât viaţa a o mie de femei”. Aristofan ridiculizează
femeia în comediile sale. Extrem de puține sunt referințele istorice la prezența femeii în zona
culturală, a literaturii sau artei. Diotima din Mantineea, care apare în Banchetul lui Platon, este un
personaj ficțional, al cărei nume, în traducere − onorată de Zeus sau onorându-l pe Zeus − atestă
condiția de transmițătoare a oracolelor divine apoloniene, de sibilă, singura cu care lumea greacă
pare a fi de acord. La vechii greci şi apoi la romani, sibilele erau femei cu statut aproape sacru şi cu
o poziţie complexă de preotese, profetese şi păstrătoare a tainelor. Fie tinere fecioare, fie bătrâne
care trăiau preponderent în stare de transă, Heraclit le menţionează în secolul V î.Hr. Istoricul
Walter Burkert consideră că sibilele vin din vremuri imemoriale, ca urmaşe ale femeilor şamani din
perioada matriarhală a Neoliticului, când oamenii erau încredinţaţi că Marea Zeiţă Mamă veghea
blând şi înţelept asupra primelor comunităţi umane din caverne. Iar Michelangelo o reprezintă pe
Sibila din Cumae totuși cu o carte în mână! Sappho (sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr.), cea mai de
seamă poetă lirică a Antichității grecești, constituie o excepție, conducând un fel de școală de
muzică și poezie pentru tinerele nobile, pusă sub patronajul Muzelor și afiliată cultului marii
divinități Afrodita. O frescă pompeiană ne înfățișează portretul ei, al unei femei educate din
nobilimea romană, o docta puella (frescă descoperită în 1760, se păstrează la Muzeul Archeologic
Național din Napoli) care ține în mâna dreaptă un instrument de scriere și în stânga patru tăblițe de
lemn ceruite, suport de scris. Poziția evocă un moment de reflectare 75 ca și o altă imagine păstrată,
a brutarului Terentius Neo și a soției sale 76, surprinși într-o atitudine similară. Motivul și frecvența
scenelor de lectură pe fresce, mozaicuri și basoreliefuri sunt mărturii ale creșterii importanței
educației pentru categoria nobilă a societății romane a secolelor I și II d.Hr. Școlile romane sunt
mixte până la vârsta de 12 ani când destinele celor două sexe se despart. Băieții continuă studiile
pentru a se cultiva prin cunoașterea literaturii, cu condiția să „aparțină unei familii înstărite” 77 și
doar în „cazuri excepționale, unele fete aveau un preceptor ales de tatăl lor care le iniția în literatura
clasică”. Și chiar dacă talentul femeii este evident, acesta este pus în seama soțului care a știut să-l
formeze, fiind, în consecință, meritul lui. 78

                                                                                                               
75  vezi anexa V, foto 6.
76
vezi anexa V, foto 7.
77  Ariès, Philippe și Duby, Georges (coordonatori), Istoria vieții private, vol. 1, traducere de Constanța Tănăsescu,
București, Editura Meridiane, 1995, p. 29.
78  Ariès, Philippe și Duby, Georges (coordonatori), ibidem, p. 30.  

32  
 
 Evul Mediu o demonizează pe femeie, acea „ființă înșelătoare și ispititoare”79 care trebuie
neîncetat supravegheată, ca un „rău necesar pentru existența și funcționarea familiei, pentru
procreare și controlarea unui pericol major pentru omul creștin, sexualitate”. Dar, dacă au fost
excluse de la „funcția cuvântului în sânul Bisericii” 80, femei vizionare ca Margareta de Cortona
(1297), Clara de Montefalco (1308), Angela de Foligno (1309), sau sfânta Catherina de Siena
(1380) bucurându-se de un mare prestigiu spiritual, încearcă să promoveze reformele la vârful
ierarhiei, scriindu-le papilor, regilor pentru a-și îndeplini menirea și a nu se lăsa acaparați de
„probleme politice și de grijile puterii pământești” 81. Renașterea le claustrează în mânăstiri pe
fiicele nedorite. În Italia secolului XV, un procentaj important din populația feminină, aproape 13%,
era reprezentat de călugărițe. „În 1552, la Florența, 15 % sau 16 % din numărul total de femei trăiau
în mânăstiri”. 82 Martin Luther a dezaprobat utilizarea mânăstirii ca „închisoare pentru femei”,
scriind că „numai o femeie dintr-o mie a primit de la Dumnezeu înclinația autentică pentru
feciorie”, el însuși căsătorindu-se cu o fostă călugăriță. Impulsul de educație al tinerelor femei vine
din partea protestantismului, Luther militând pentru instituirea școlilor de fete unde ar fi trebuit să
fie citită Scriptura o oră pe zi, în germană sau latină. Alcala a fost primul oraș din Europa care a
avut o școală pentru fete, la începutul secolului XVI. Ursulinele întemeiază în 1574 un așezământ
pentru școlărițe la Avignon83. În vremea lui Carol al VI-lea, Christine de Pisan aprecia că fetele
învățau și înțelegeau subtilitățile artelor și științelor la fel de bine ca băieții. Fiicele lui Thomas
Morus se numără printre cele mai învățate persoane ale vremii. Marchiza de Pescara, poetă de
talent, a fost cântată de însuși Michelangelo. Accesul femeilor la cultură îi uimește pe bărbații
vremii, căci Rabelais scrie în Pantagruel „toată lumea e plină de savanți, de preceptori tobă de
carte, de biblioteci uriașe…. iar femeile și fetele au năzuit la această laudă și mană cerească a
doctrinei bune”. La Paris, ducesa de Retz compunea discursuri în italiană și spaniolă și cei mai buni
scriitori, pictori și muzicieni parizieni frecventau „salonul verde” de la hotelul Retz. Cartea lui
Castiglione, Curteanul, prezentată sub formă de dialoguri, consacră lungi pasaje pentru donna di
palazzo, care trebuie să posede acea affabilita piacevole, amestec de grație, gentilețe și curtenie
care îi va permite să spună fiecăruia „cuvintele care vor încânta cel mai tare”. 84 Femeia de curte
trebuie să aibă noțiuni de literatură, pictură și muzică. La sfârșitul perioadei Renașterii, în Anglia,
exista o femeia alfabetizată la patru bărbați, la Londra raportul era de cinci la șapte. În secolele XVI

                                                                                                               
79
 Le Goff, Jacques, Omul medieval, traducere de Ingrid Ilinca si Dragos Cojocaru, Iași, Editura Polirom, 1999, p. 6.
80
 Ibidem,  p. 301.
81
Ibidem, p. 303.
82
King, L Margaret, Femeia Renașterii, apud Garin, Eugenio (coord.), Omul Renașterii, traducere de Dragoș Cojocaru,
Iași, Editura Polirom, 2000, p. 260.
83
Delumeau, Jean, Civilizația Renașterii,  traducere de Dan Chelaru, vol. 1, București, Editura Meridiane, 1995.  
84
 Ibidem, p. 169.  
33  
 
și XVII scrierile feminine populare gravitează în jurul a doi poli, familia și Dumnezeu. Textul
autorizat cunoașterii feminine este mereu Biblia, ca o garanție a învățării preceptelor morale. În
picturile occidentale ilustrând Bunavestirea realizate de FraAngelico, (1434) Van Eyck (1434-
1436), DaVinci (1475), în momentul de grație când Arhanghelul Gabriel îi anunță Fecioarei Maria
„cea plină de har” vestea nașterii, aceasta citește. Văzută în Evul Mediu ca o carte care conține
cunoașterea divină85, imaginea sfintei Fecioare citind un text sacru reprezintă modelul de lectură
feminină comun admis în perioada Renașterii. Regimul de castitate, respect față de soț, supunere și
tăcere continuă să fie rezervat femeilor. Singurele lor ocupații utile trebuie să fie rugăciunea, cititul
și lucrul care le pot feri de lenevire, dar „instruirea nu trebuie să fie excesivă”86 căci învățarea
„științei, filozofiei și retoricii sunt inoportune”. Pentru a controla dispersia averilor de familie, fetele
„excedentare născute în familiile nobile și burgheze” erau destinate comunităților religioase,
„asemănătoare unor magazii” unde părinții își lăsau odraslele feminine.87 Abandon care, paradoxal,
permite printr-un sacrificiu al vieții personale și al maternității, emanciparea feminină. „Multe
dintre femeile intrate la mânăstire împotriva propriei voințe au lăsat lucrări scrise pentru a ne pune
la curent cu punctul lor de vedere. Călugărițele reprezentau un mare procentaj din femeile instruite,
iar femeile care trăiau în mânăstiri erau deosebit de cultivate, în comparație cu celelalte. Un loc
comun din tratatele de educație recomanda ca fetele să nu fie învățate să scrie sau să citească decât
în cazul în care erau hărăzite călugăriei. Ele puteau să constituie școli și să predea, transmițând
generațiilor viitoare cultura strămoșilor, cu o la fel de mare bogăție și siguranță cu care mamele
biologice îndeplineau o misiune analoagă atunci când le vorbeau propriilor copii”. 88
Secolul XVIII, al Luminilor, introduce noțiunea de egalitate între sexe prin lucrarea lui
Poullain de la Barre De l’ égalité des deux sexes. Discours physique et moral où l’on voit
l’importance de se défaire des préjugés (1673), în care se afirmă că femeia ar trebui să se bucure de
aceleași drepturi și educație ca bărbații, fiind capabile să ocupe aceleași funcții politice,
profesionale și intelectuale. Ideea nu întrunește unanimitatea, căci „starea femeii este aceea de a fi
mamă”, afirmă Jean Jaques Rousseau de cealaltă parte, iar principalele sale activități trebuie să se
desfășoare în sfera domestică. Gândirea filozofilor Luminilor militează împotriva prejudecăților, dar
nu atunci când judecă femininul. „În toate timpurile îndatoririle lor sunt aceleași“ (Emile).
Literatura populară din așa numită Bibliotecă albastră (din cauza culorii copertei broșurii) care
circulă cu succes în veacul al XVIII-lea prezintă și răspândește o imagine clișeică a femeii: „rea,

                                                                                                               
85
 Arasse, Daniel, L'Annonciation italienne: une histoire de perspective, Paris, Hazan, 1999, p. 64.  
86
 Delumeau, Jean, op.cit., p. 274.  
87
 L. King, Margaret, Femeia Renașterii, apud Garin, Eugenio (coord.), Omul Renașterii, traducere de Dragoș
Cojocaru, Iași, Editura Polirom, 2000, p. 260.
88
 Ibidem, pp. 261-262.  
34  
 
crudă, vicleană, orgolioasă, leneșă, mânioasă, limbută, avară, cheltuitoare și dominatoare” 89. Deși
inegalitatea în domeniul instruirii rămâne un factor de obstrucție, alfabetizarea feminină
progresează. În 1630, 178 de bărbați la 100 de femei semnau angajamentele de căsătorie la notarul
din Amsterdam (57% și 32 %), iar în 1780, proporția este 133 de bărbați la 100 de femei (85% și
32%). 90 Colegiile nu primesc fete dar există posibilitatea (pentru familiile înstărite) să-și educe
copilele în mânăstiri, să angajeze un preceptor sau să le înscrie în pensioane private și laice,
boarding schools engleze sau case de educație franceze. În mediile populare, pentru comercianți,
meșteșugari sau agricultori, o instrucție elementară se livrează în mici școli religioase, ieftine și
gratuite. Iar femeia Luminilor chiar este o mare cititoare. Roger Chartier amintește în eseul
Practicile lecturii 91, tabloul lui Jean Baptiste Siméon Chardin, intitulat Plăcerile vieții private
(1746) 92, care înfățișează o femeie citind, afundată într-un fotoliu cu spătar înalt și brațe capitonate.
Veșmântul femeii pictate se numește adesea „liseuse” iar explicația din Dicționarul Larousse
sugerează relația dintre obiectul de îmbrăcăminte și destinația lui: „petit cape ou veste de lainage
léger qu’on porte chez soi au lit pour lire au lit”. Lectura feminină deranjează bărbatul care își vede
amenințată poziția de putere și atenția absolută de care se bucura până atunci. O femeie care citește
e periculoasă fiindcă își depășește rolul tradițional sau poate chiar își dorește să ia locul bărbatului?
Cazul lui Marie Capelle, condamnată în 1840 pentru o presupusă crimă contra soțului ei, a fost
instrumentat pe gustul pentru lectură al acuzatei. Magistratura a decis că simplul fapt de a citi
confirmă delictul fiindcă i-a trezit acesteia răzvrătirea și a împins-o la gestul criminal. Reveria
senzuală, intimitatea în care se retrage când citește, spațiul secret pe care și-l alocă, acea „cameră
doar a ei” cum o numea Virginia Woolf, o transformă pe supusa, tăcuta, nefericita și resemnata
tovarășă de viață într-o persoană conștientă de sine, care poate să devină o parte activă în societate,
să-și facă vocea auzită. Volumul semnat de Laure Adler și Stefan Bollmann, o incursiune în istoria
picturii dedicată figurii cititoarei și a afinităților secrete dintre femei și cărți, se intitulează sugestiv
pentru frica societății masculine, Les femmes qui lisent sont dangereuses.
Și, totuși, figura feminină care spune o poveste copilului din brațele ei, construiește o relație
mai puternică și mai durabilă decât istoria, încărcată de semnificații și sensuri, ca legendele și
miturile țesute în jurul arhetipului povestitoarei, cantadora, bătrânele mese-mondok din Ungaria sau
cuentistas din America Latină. La Que Sabe, Cea care știe, o numește psihanalista jungiană
Clarissa Pinkola Estes, în Femmes qui courent avec les loups (Grasset, 1996) după descrierea unei
                                                                                                               
89  Godineau, Dominique, Femeia, apud Vovelle, Michel, (coord.), Omul luminilor, traducere de Ingrid Ilinca, Iași,
Editura Polirom, 2000, p. 292.
90  Ibidem, p. 299.  
91  Ariès, Philippe și Duby, Georges (coordonatori), Istoria vieții private, vol. 1, traducere de Constanța Tănăsescu,
București, Editura Meridiane, 1995, p. 177.  
92  Vezi anexa V, foto 8.  

35  
 
vrăjitoare din sud-estul Statelor Unite. În Mexic se spune că femeile poartă lumina vieții, în
mitologia japoneză Amaterasu Omikami este cea mai importantă zeitate feminină, a căldurii și
Soarelui, iar Cristian Bădiliță recunoaște în cartea sa, Tentația mizantropiei, cu smerenia demnă de
un teolog, că rostul fundamental al femeii pe lume este acela de a civiliza, de a insufla energie.
Femeia țese legătura afectivă între ea și copil, în absența căreia un individ se alienează riscând
dispariția, și transmite prin povești un set de norme, de experiențe necesare devenirii. Un
experiment citat de Laurent Sagart în Cea mai frumoasă istorie a limbajului 93 atestă veridicitatea.
În secolul XIII, împăratul Frederic al II-lea de Hohenstaufen a dat ordin să fie crescuți câțiva sugari
de doicile lor, în cea mai deplină izolare și cu interdicția de a li se vorbi, deoarece dorea să afle în ce
limbă se vor exprima aceștia. Din păcate, bieții prunci au murit! Femeile au un rol major în
dezvoltarea culturală a societăților, sunt agenți ai mobilității sociale, deseori într-o manieră discretă.
Reversul este vizibil, căci, conform lui Armando Petrucci 94, în țările în care femeile nu sunt
școlarizate și educate, cărțile și textele circulă mai greu. Un omagiu literar adus imaginii femeii este
romanul lui Italo Calvino, Orașele invizibile, geografie ficțională și reverență față de femininul
civilizator.
A fost necesar să treacă sute de ani pentru a-i recunoaște femeii rolurile de terapeută,
învățătoare, formatoare, pe care o legendă le introdusese în mentalul colectiv. Șeherezada modernă
predă în școli și universități, semnează cărți, e citită și citată, reformează politic și social, este
comunicatoarea prin excelență. A devenit, în sfârșit, o voce importantă a umanității. Quod erat
demonstrandum!

                                                                                                               
93  Picq, Pascal; L. Sagart; G. Dehaene; C. Lestienne,  Cea mai frumoasă istorie a limbajului, traducere de Luminița
Brăileanu, București, Editura Art, 2010, p. 81.
94  Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (sous la direction de), Histoire de la lecture dans le monde occidental, Paris,
Seuil, 2001, p. 404.    
36  
 
V. Performativitate contemporană în actul lecturii
„Orice nătărău şi orice imbecil pot deborda de ştiinţă. Ceea ce contează este analogia.”
(Charles Dantzig, Dicționarul egoist al literaturii franceze)

5.1 De la cartea tipărită la digital și multimedia

Cartea și actul lecturii (în tăcere sau cu glas tare) sunt reprezentate în întreaga istorie a artei.
Numeroase tablouri semnate de Rembrandt, Monet, Corot, Hopper sunt referințe plastice la faptul
că lectura permite omului să „răspundă mai bine vocației sale umane”, cum remarca Tvetan
Todorov. În societatea contemporană, consumeristă, această vocație suferă de pe urma unor factori
de risc pe care Paul Cornea 95 îi recunoștea în multiplicarea programelor tv de entertainment, talk-
show, primii care suportă impactul, respectiv îndepărtarea de lectură/cultură, fiind tinerii și
adolescenții. „Cauzele declinului rezidă, pe de o parte, în persistența unui număr mare de analfabeți,
peste un miliard pe întreg globul (Armando Petrucci), cu o concentrație mai mare în Africa, o serie
de țări musulmane dar și câteva țări din America Latină și Asia și pe de alta, într-un eșec al
sistemului pedagogic care nu reușește să facă din lectură un act atractiv”, dar și din cauza acelei
„culturi de substituire” pe care o amintea Cornea, referindu-se la jocurile video, filme, muzică.
Unde se situează România? Un studiu Eurostat făcut în 15 state membre ale UE arată că cei mai
împătimiți cititori sunt estonienii care alocă acestei activități 13 minute pe zi, urmați de finlandezi și
polonezi (în medie, 12 minute pe zi, pe cap de locuitor). În medie, un român petrece cinci minute pe
zi citind dintr-o carte. Francezii care obișnuiesc să citească în timpul liber, petrec în acest fel o oră
și un minut pe zi, în medie. Cititorii unguri sunt cei care dedică acestei plăceri cel mai mult timp
dintr-o zi – o oră și 37 de minute. În toate statele sunt mai multe cititoare decât cititori, dar bărbații
dedică mai mult timp lecturii, mai arată Eurostat. Matei Martin susține, în articolul său din Dilema
Veche – Un milion și jumătate de cititori, că statul ar trebui „să se implice mai mult în susținerea
lecturii. Misiunea e nu doar urgentă, ci și esențială. În joc nu e atît piața de carte, cît bazele unei
educații elementare. Fără cărți, fără educație, românii vor fi condamnați la sărăcie și la o existență
periferică în raport cu Europa și cu modernitatea. Apropo de intervenția statului: Franța și Germania
susțin țintit piața de carte. Nu doar prin taxare scăzută, ci și prin subvenții directe îndreptate spre
librării: pentru reabilitare, pentru formarea personalului, pentru programare de evenimente.”
Efectele pe termen lung ale acestei precarități intelectuale au fost reprezentate, cu umor
negru, de către frații Coen în scenariul unui film SF, Idiocracy – Supremația nătângilor. Acolo,

                                                                                                               
95  Cornea, Paul, Introducere în teoria literaturii, Iași, Editura Polirom, 1998.  

37  
 
într-o lume post-apocaliptică a anilor 2500 se trezește personajul principal (un mediocru oarecare,
criogenat în urma unui experiment guvernamental) și descoperă o societate atât de prostită de
spiritul comercial de masă și programe TV fără conținut, încât devine cel mai inteligent individ de
pe planetă. Mediocrului anilor 1990 îi revine sarcina de a contribui cumva la evoluția rasei umane
decăzute, sute de ani mai târziu.
Și cum, deseori, viața bate filmul, pornind de la exemplele autohtone de exprimare, să ne
imaginăm o piramidă a lui Maslow translatată în domeniul comunicării. Celor două prime nivele,
ale nevoilor fiziologice de supraviețuire și ale celor de siguranță și securitate, le-ar corespunde un
model de comunicare bazică, pentru care limbajul unui copil de cinci ani, crescut în comunitate, e
suficient. Pentru nivelul trei – cel de dragoste/nevoi sociale și de apartenență la un grup, s-ar
impune un limbaj mai expresiv, pe care o ființă umană îl deprinde în timp, datorită contactului
măcar sporadic cu cuvântul scris dar și unui model de comportament din mediul imediat.
Următoarele două nivele – recunoașterea socială și auto-realizarea – nu ar putea fi însă niciodată
atinse în absența culturii. Exemplele multiple din spațiul public românesc al clasei politice
ilustrează – din păcate – imposibilitatea atingerii recunoașterii sociale (auto-realizarea e
compromisă cu desăvârșire) din motivele evidente ale lipsei educației, unei culturi de gang și
impregnării cu non-valori, de periferie interlopă. Perpetuarea acestor anti-modele de gândire,
exprimare, atitudine are virulența unei epidemii de ciumă ale cărei prime victime vor fi tinerii fără
șansa unei educații bazate pe lectură, cultură, cunoaștere.
Rămâne lectura un mijloc și un mod de comunicare ce ar putea însănătoși o societate
bolnavă de gângăvism și mediocritate? „În fiecare societate cu știință de carte, a învăța să citești
este ceva ce ține de o inițiere, o ieșire, printr-un ritual din starea de dependență și comunicare
rudimentară.” 96. Asociații culturale, ONG-uri, proiecte independente realizate cu eforturi în școli
din regiuni defavorizate cultural au încercat, de-a lungul timpului, prin mijloace fără o susținere la
nivel guvernamental (până anul acesta, când a devenit, în sfârșit, proiect legislativ) să facă din
lectură o practică atractivă. Marcată printr-un eveniment internațional, care se întâmplă anual, în
februarie, World Read Aloud Day - Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare 97 este celebrată de
milioane de persoane din peste 100 de țări ale lumii. Organizatorul proiectului, Asociația Litworld
motivează scopul proiectului prin aceea că, la nivel mondial, sunt aproximativ un miliard de oameni
care nu știu să citească. Un asemenea eveniment „motivează copiii, adolescenții și adulții din toată
lumea să sărbătorească puterea cuvintelor și să formeze o comunitate de cititori care să arate lumii
că oricine are dreptul la alfabetizare.” România s-a alăturat proiectului în 2017, printr-o serie de

                                                                                                               
96  Manguel, Alberto, Istoria lecturii, traducere de Alexandru Vlad, București, Editura Nemira, 2011, p. 89.  
97  http://www.litworld.org (accesat 2.09.2018).  

38  
 
lecturi publice susținute de scriitori în peste 80 de școli, biblioteci, librării. Funcția educativă a
lecturii își regăsește în acest tip de proiect valoarea supremă.
Odată cu era digitală, cărțile electronice au câștigat tot mai mult teren, această transmutație
fiind considerată, în opinia lui Paul Cornea, „cea de-a treia revoluție pe care a traversat-o lectura”.
Dispozitivele electronice de tipul Amazon Kindle sau Apple IPad sunt din ce în ce mai frecvent
utilizate, în detrimentul tipăriturii. Internetul permite proliferarea pieței de carte la mâna a doua. În
2004, Google Books a lansat proiectul de digitalizare a 15 milioane de cărți din bibliotecile
americane, „pentru a le face disponibile accesului public”98. Aplicații din AppStore și Google Play
permit lectura cărților publicate doar în mediul online. Despre una din ele, WattPad, am aflat chiar
de la tinerii elevi care o utilizau, cu ocazia campaniilor de sprijinire a lecturii, desfășurate prin
asociația culturală Vis-à-vis pe care o conduc. Audioteca Șeherezadei, Lecturi sonore, Cărțile
Șeherezadei – proiecte-campanii de comunicare și promovare a lecturii – au atins un public
numeros, peste 20.000 de persoane din medii defavorizate cultural (școli și licee din provincii
românești sau Republica Moldova, orașe sau sate fără librării, biblioteci sau în mediul închisorilor,
la deținuți din peste zece penitenciare din România), alăturându-ne astfel, altor proiecte
asemănătoare din spațiul cultural independent al căror scop principal a fost să readucă în prim-plan
actul lecturii ca o întoarcere la sensul de transmitere și acela de împărtășire dintr-un izvor de
frumusețe și cunoaștere. Pentru că tinerii sunt mult mai conectați la tehnologie, am adaptat nevoilor
lor tipul de lectură și l-am livrat audio sau video, însoțit de ateliere de lectură performativă. Dubla
formulă, audio și lectura jucată, cea care descifrează sensuri și oferă plăcerea interpretării unor elevi
pentru care noțiunea de joc rămâne în topul preferințelor, a confirmat o intuiție a necesității
modificării actului pedagogic. Tinerii au primit cu entuziasm modelul, iar profesorii l-au îmbrățișat
ca pe o variantă ludică.
Cartea tinde să fie înlocuită de audiovizual, în secolul XXI. Remarca lui Marshall
MacLuhan este argumentată de utilizarea pe scară largă a audiobook-urilor. Cărțile
vorbite înregistrează lectura cu voce tare a unui text, carte etc. pe un mediu purtător de informație.
Mediile utilizate sunt: disc audio clasic (vinilurile editurii Art s-au dovedit un proiect de succes),
disc DVD, disc compact (disc dur). Audiobook-urile facilitează accesul omului la cultură și
transformă individul din cititor în ascultător permițându-i astfel să desfășoare alte activități în
același timp cu audierea unei cărți. Timpul petrecut în traficul aglomerat, în mașina personală
creează premise optime de ascultare a unui text audio. Astfel, impresia de pierdere a resursei celei
mai importante se atenuează, în plus o audiție de acest gen diminuează stresul ambuteiajelor și oferă
un moment de confort intelectual. „Reflectăm mai mult când ascultăm decât când citim”, afirma
                                                                                                               
98  Lyons, Martyn, Istoria cărților, traducere de Ștefania Ferchedău, București, editura Art, 2011, p. 206.  

39  
 
Kant și aserțiunea se adeverește în secolul XXI. Cercetările efectuate de Nielsen Global Consumer
Confidence arată că 5,5 milioane de persoane au cumpărat sau au ascultat un audiobook în 2016. Se
demonstrează astfel că audiobook-ul e una dintre zonele cu cea mai rapidă creștere din mediul
editorial. Într-un interviu acordat revistei Wired, Laurence Howell, directorul diviziei Audible din
Marea Britanie a site-ului Amazon spune că „pornind de la Homer, originile literaturii occidentale
își au baza în povestirea orală. De-a lungul timpului, ne-am spus povești unii altora. A avea o voce
transmisă direct în ureche este o experiență incredibil de intimă”.
Ghidurile audio sau multimedia din muzeele lumii propun o formă complexă de înțelegere a
operelor de artă. Grație unor aplicații care pot fi descărcate și pe telefoanele smart, vizitatorii
ascultă discursurile unor voci plăcute, de o dicție impecabilă care explică, în toate limbile
pământului, geneza și tehnicile de realizare ale operelor. Având o funcție pedagogică, textul oral
situează audioghidul în registrul transmiterii informațiilor pe o cale mult mai pasionantă și mai vie,
așa cum reiese dintr-un studiu elaborat de Jean-Christophe Vilatte de la Laboratoire Culture &
Communication, Université d’Avignon. 99
Evoluția mijloacelor tehnologice prin realitatea augmentată, duce lectura la nivelul
performativității și al imersivității. Împrumutat de la John Langshaw Austin, filozof analitic englez,
termenul performativ utilizat în teoria limbajului se răsfrânge asupra unor reprezentări spectaculare
care țin de domeniul artelor scenice. După Austin, un enunţ nu este numai constatare ci şi un act.
Enunţul-act este denumit performativ. În românește, termenul performativ a intrat în vocabular pe la
frontiera artelor vizuale și s-a instalat cu traducerea tel-quel.
O acţiune devine performativă prin ceea ce produce (what it does), nu prin ceea ce descrie
(what it says). Arta performativă a apărut ca metodă alternativă de expresie a artiştilor vizuali, dar a
contaminat şi alte domenii artistice şi a pătruns ca metodă în formele de protest sau de dizidenţă ale
multor comunităţi sau grupuri sociale. Curentele înrudite cu arta performativă sunt: happening-ul,
acţionismul, arta conceptuală. Lectura îmbracă și ea forme de reprezentare împrumutate din arealul
dramatic, al artelor scenice și vizuale. Corpul și vocea sunt canale diferite, care transmit mesaje
adiacente sau chiar contrastante. Grupuri de artiști vizuali utilizează textul ca pe un mediu asupra
căruia se poate interveni, mai ales când e vorba despre noțiuni de morală și etică, distorsionate azi
de guverne și oameni politici, așa cum face, de exemplu, grupul NotaBene, un grup de artiști
conceptuali turci în instalația In Order to Control. 100

                                                                                                               
99  https://www.lmac-mp.fr (accesat 12.04.2018).
100  http://www.notabenevisual.com/works/in-order-to-control (accesat 12.02.2018).  

40  
 
5. 2 Experiențe de lectură modernă

Noțiunea de „realitate augmentată” sau AR, așa cum a definit-o Ronald T. Azuma –
cercetător la Universitatea Carolina de Nord și autorul unuia dintre primele studii dedicate, A
surwey of Augmented Reality, publicat în 1997, poate fi înțeleasă ca o interfață între virtual și lumea
reală. Un „strat imaginat suprapus peste lumea reală, vizibil cu ajutorul unor dispozitive precum
calculatorul, telefoane mobile inteligente, tablete, ochelari de afișare și alte aparate ce permit
utilizatorilor să recunoască această media ce poate fi formată din imagini, video, sunete”. Concret,
realitatea augmentată îmbină realul cu elemente numerice, oferind utilizatorului posibilitatea de
interacțiune în timp real, într-un spațiu 3D. Derivând inițial din noțiunea de realitate virtuală,
termenul poate părea inexact. Tehnic vorbind, nu realitatea este augmentată ci percepția
utilizatorului, deoarece aceasta permite alterarea viziunii utilizatorului și a tuturor celor cinci
simțuri. Acest nou procedeu devine un atu pentru site-uri care propun vizite ale unor monumente de
patrimoniu, sprijină turismul sau promovează cultura și arta. Expoxiția Klimt de la noul spațiu
cultural parizian, La Halle-Ateliers des Lumières, este demonstrația vie a excelenței și performanței
din zona virtuală care aduce zeci de mii de vizitatori. Cei mai fascinați de experiență sunt copiii,
pentru care această formă de comunicare a artei este, probabil, cea mai aproape de universul
familiar, al imaginii în care s-au născut. Datorită succesului înregistrat, expoziția a fost prelungită
iar echipa, formată din artiștii vizuali italieni Gianfranco Iannuzzi, Renato Gatto și Massimiliano
Siccardi, va continua demersul în anul 2019, de această dată cu un proiect dedicat lui Van Gogh.
Noua viziune, adaptată societății moderne, hiper-tehnologizate, a fost utilizată hipnotic, într-un
proiect de lectură imersivă, realizat de regizorul francez Joris Mathieu, director al Teatrului
Nouvelle Génération – CDN Lyon, itinerat cu enorm succes în Franța și străinătate. O adevărată
bibliotecă digitală, formată din 80 de cărți în limba franceză, selectate de către 4 autori (Antoine
Volodine, François Beaune, Lorris Murail și Lancelot Hamelin) din Cabina L.I.R. - Livre in Room,
oferă o experiență de lectură augmentată, unică. Vizitatorul alege o carte, scanează codul de bare, și,
pe un ecran, apare o hologramă înfățișând un artist care citește, timp de cinci minute, un pasaj din
opera literară. Fiecare carte este transpusă în imagine, voce și muzică. Cartea prinde viață și ia
forma unui lector uman virtual care împărtăşeşte, în intimitatea cabinei, cuvintele autorului ales.
Experiență de imersiune într-un univers complex, lectura cu glas tare a Antichității capătă noi
valențe azi, fără să-și piardă magia și eficacitatea. Demersul artistic inovator al Companiei Haut et
Court și al directorului centrului dramatic din Lyon, Le Théâtre Nouvelle Génération, Joris
Mathieu, care a imaginat o campanie de promovare a literaturii printr-un procedeu cu totul inedit, a
fost prezentat și la București, în foaierul Institutului Francez în 2016. Cabina L.I.R. – Livre in Room
abordează lectura diferit și oferă senzații noi. Intri în cabină, îți alegi o carte de pe rafturi, scanezi
41  
 
codul de bare, te instalezi confortabil într-un fotoliu și cartea se încarnează sub ochii tăi, sub forma
unui univers sonor și visual. Un actor îți va împărtăși un fragment din cartea aleasă, prin viu grai,
dintr-o hologramă care te privește, ți se adresează…. Experiența este unică, te cufundă în adevăratul
sens al cuvântului într-o nouă dimensiune. În întunericul spațiului, într-o intimitate care imită
singurătatea lecturii, un soi de alter-ego prinde viață. „Cititorul numeric” itinerant poate fi prezentat
oriunde, în biblioteci, holurile unui teatru, în cadrul târgurilor de carte…. O invitație seducătoare la
lectură. Compania teatrală Haut et Court, inițiatoarea ideii, a dezvoltat încă de la debut proiecte
scenice la frontiera literaturii cu artele vizuale. Demersul lor e ghidat de o dramaturgie în care
scenografia și imaginea devin motoare pentru sensuri noi pe care le poate căpăta universul literar.
Spectatorul este invitat să plonjeze într-un soi de reverie care, însă, îi permite să fie în egală măsură
interpret. În această instalație numerică, autorii utilizează întreg arsenalul teatral și scenografic,
pentru a întrupa ca în textul lui Borges, o „bibliotecă Babel”, în care spectatorul poate avea o
întâlnire personală cu un lector uman virtual. Dispozitivul declanșează prin scanarea codului de bare
o secvență vizuală și sonoră, grație actorilor – holograme care te fac să pătrunzi în paginile cărții.
Experiența unei lecturi de tipul realității augmentate, o nouă formă artistică care face apel la
imersivitate în spații publice, câștigă publicul tânăr prin formatul de scurtă durată, ludic, interactiv.
L.I.R se dorește un dispozitiv inovator în serviciul descoperirii și promovării literaturii. Adevărat
dialog între tradiție și inovație, campania a reușit să articuleze un nou mod de a ajunge la acel
public posibil neinteresat într-o primă fază de cultură și artă. Care va fi locul artei și literaturii în
noua lume tehnologică? Cum se poate întreține sau deschide gustul pentru lectură, în contextual
consumului și satisfacției imediate promovate de societatea de consum? Cabina L.I.R propune
virtuale răspunsuri prin construcția acestui obiect-dispozitiv-spațiu multimedia. Iluzia apariției
actorilor - holograme, melanjul de fantastic și suprarealism, o dramaturgie construită în jurul vocii
narative și a atmosferei create de fundalul musical specific fiecărui fragment, realizează un spațiu
de reverie pentru un singur spectator. Adevărat privilegiu și experiență senzorială unică! Fiecare
cod de bare al unei cărți este asociat unui fragment de 4-6 minute în care vocea, muzica și imaginile
creează universul ireal. Odată declanșată secvența de lectură, e imposibil s-o oprești sau să treci la
următoarea, așa cum se întâmplă în zappingul de pe internet. Astfel, L.I.R e un dispozitiv care
impune un ritm, imposibil de explorat în viteză. Peste 20 de actori au participat la filmări, în
varianta franceză locală există un catalog de 80 de cărți. Fiecare secvență face obiectul unei regii
diferite, legată de universul literar al cărții. Compania își dorește să creeze o aplicație pentru
telefoane smart și tablete pentru a oferi unui mare număr de persoane acest tip de lectură, pentru a
dezvolta o comunitate de cititori care își pot împărtăși experiențele și, la rândul lor, pot deveni
mesageri ai lecturii și cărții.

42  
 
 Site-ul Bibliotecii Naționale a Franței propune internauților clipuri video, cu fragmente din
Hannah Arendt, Bataille, Borges, Céline și alții, în lectura unor cunoscuți scriitori. O altă resursă de
lecturi filmate este situl videolectures.net, sub patronajul UNESCO. OpenCulture.com oferă cu titlu
gratuit peste 900 de audiobook-uri, 800 de e-book, alte câteva sute de texte tipărite online, precum
și listele de cărți favorite ale unor scriitori ca Francis Scott Fitzgerald, Henry Miller, Borges, dar și
ale unor celebrități ca Marylin Monroe. Oferta online de lecturi pe suporturi neconvenționale e
generoasă!
Charles Dantzig, autorul Dicţionarului egoist al literaturii franceze, vorbeşte despre
analogie ca formă de cunoaștere: „Poţi citi memorii istorice, programe politice, tratate de
astronomie, manuale de bridge, toate astea pentru a şti ceva. Dar ştiinţa nu înseamnă mare lucru.
Toată lumea poate şti. Orice nătărău şi orice imbecil pot deborda de ştiinţă. Ceea ce contează este
analogia. Sau, mai exact, o formă de cunoaştere prin intermediul analogiei. Sau, şi mai exact, o
formă de înţelegere prin intermediul analogiei care acţionează asupra sentimentelor, dincolo de
influenţa asupra inteligenţei. Analogie, sentiment, ceva diferit de acel mod de înţelegere care este
filozofia şi care se bazează pe analiză şi pe intelect.” Inspirați de compatriotul lor, compania de căi
ferate franceze imaginează o strategie de comunicare dedicată celebrării a 70 de ani de la
Declarația Universală a Drepturilor Omului, bazată pe lectura unor scurte texte, în cele 84 de gări
franceze. Conceptul inedit al „distribuitoarelor” de povești scurte, instalate în gări – imitând
modelul celor care oferă băuturi și gustări, propune călătorilor o nouă experiență culturală prin care
este adusă la cunoștința marelui public texte ale unor scriitori contemporani și totodată îmbogățind
prin acest serviciu cultural, gratuit și ludic, așteptarea în gări. Inițiat în 2016, imaginat și fabricat în
Franța Distributeur d’Histoires Courtes (DHC) a suscitat opinii favorabile călătorilor, mai mult de
1,5 milioane de texte au ajuns deja la cititori. Borna este conectată la site-ul short-edition.com care
găzduiește texte literare, imprimate sub forma unui papirus, pentru un timp de lectură de unu, trei
sau cinci minute. Regândirea unui obiect comercial, distribuitorul automat de mâncare și băuturi,
DHC este elegant și permite accesul permanent și nelimitat la cultură. Site-ul short-edition.com este
o platformă care propulsează literatura de format scurt, în franceză și engleză, cu obiectiv major de
a promova lectura și textul scris grație unui instrument inovator, conectat la tehnologie. DHC este
prezent și în SUA, în numeroase locuri publice, galerii comerciale, spitale, administrație publică,
hoteluri, școli și universități. Un exemplu de povestire, Une porte s’ouvre de Michele Thibaudin,
face o analogie cu articolul 26 din Declarația universală a drepturilor omului 101: „ 1. Orice
persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie să fie gratuit, cel puțin în ceea ce privește
învățământul elementar și general. Învățământul elementar trebuie să fie obligatoriu. Învățământul
                                                                                                               
101  https://ro.wikisource.org/wiki/Declarația_Universală_a_Drepturilor_Omului (accesat 6.11.2018).  

43  
 
tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie să fie de
asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit. 2. Învățământul trebuie să urmărească
dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și
libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate
popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației
Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. 3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de
învățământ pentru copiii lor minori.” Proiectul, o campanie de comunicare și publicitate pentru
SNCF, mai propune un concurs de texte pe tema Exister desfășurat până pe 7 ianuarie 2019 102. Dar
și moda pariziană face apel la cărți, jurnale, biblioteci și provoacă surpriză, în vitrinele magazinelor
Galliano sau Sonia Rykiel. Pe Rue des Archives, adresa chic John Galliano, noua linie vestimentară
Gazette is back 2019 se inspiră din tipăriturile jurnalistice și îmbracă trupuri gracile, de adolescente
în texte alb/negru. Fuste de mătase plisate, tricouri cool, cămăși elegante, cizme din piele albă,
pantaloni mulați sunt noul suport pe care tinerii bogați pot citi când se plictisesc (adică, mai tot
timpul), la o petrecere într-un loft, un mic articol despre Galliano, firește, căci egoul creatorului e
depășit doar de ludicitatea lui, iar marketingul de snobism obligă purtarea mărcii la vedere. 103 Pe
bulevardul Saint-Germain-des-Prés 175, la doi pași de cafenelele literare de prestigiu, Café des
Flores și Deux-Magots, locul de întâlnire al tuturor marilor scriitori și artiști europeni, Sonia Rykiel
și al ei boutique te întâmpină cu imaginea unei imense biblioteci.104 „Ca să ai gust trebuie să ai
suflet”, aforismul lui Vauvenargues, citat de Steinhardt în Jurnalul fericirii își găsește o fericită
întruchipare și în domeniul – frivol – al modei. În 2018, casa Rykiel a sărbătorit 50 de ani de
existență printr-o colecție Manifesto, inspirată din Dictionnaire déglingué, volumul semnat de
creatoare, alcătuit din fragmente de haiku-uri, desene, sfaturi sau gânduri încapsulate în forme
ludice și cuvinte-cheie. În colaborare cu artistul slovac, Jaro Varga, fațada a fost îmbrăcată în
imaginea unei biblioteci cu livres vierges care invită „à écrire vos propres mots, à laisser libre
court à votre imagination, en permettant à chacun d’exprimer sa vision de la littérature ou de la
poésie”. Un concurs, inițiat și comunicat pe rețelele de socializare până pe 31 ianuarie 2018,
promitea ca trofeu un pulovăr din colecția Manifesto. Și, dacă totuși, un articol de vestimentație
Sonia Rykiel depășește bugetul, există alternativa colanților imprimați cu poeme de Emily
Dickinson, fragmente din Oscar Wilde, Edgar Allan Poe, Jane Austen, Antoine De Saint Exupéry
sau Lewis Carrol. Pe etsy.com a apărut, la secțiunea MyTightsShop, o bibliotecă imprimată pe
ciorapi! Citate din Peter Pan, Alice au Pays des merveilles, Urzeala tronurilor, Mary Poppins și
multe alte opere literare semnate de Virginia Woolf sau Edgar Allan Poe pot fi descifrate pe
                                                                                                               
102  https://www.sncf.com/fr/groupe/newsroom/70-ans-declaration-universelle-gares / (accesat 8.11.2018).  
103  vezi anexa V, foto 9 + 9.1.  
104  vezi anexa V, foto 10 + 10.1.    

44  
 
picioarele domnișoarelor, în culori diferite. 105 Moda colanților literari a fost lansată în 2012, de
către o creatoare israeliană, Natali Cohen (Coline Design). Ideea a prins, a avut succes astfel că a
fost preluată world-wide, pe site-uri de comercializare. Prețurile sunt în jur de 22 € perechea (puțin
mai scumpe decât un volum de Emily Dickinson, de exemplu, listat pe Amazon la 21, 23 USD).
Teatrul și lectura reprezintă două fațete ale culturii care se potențează reciproc în vederea
contribuției la cunoaștere și a comunicării de sensuri publicului. Deși au forme de reprezentare
diferite, ambele pornesc de la un text scris. În limbajul profesional prima parte a repetițiilor unui
spectacol se numește lectură la masă. Așadar, fără decor, lumină, costume, mișcare – ansamblul de
compartimente care va completa actul artistic performativ. În Occident, lecturile de texte pentru
marele public sunt practică curentă. Comedia Franceză contează pe spectatorii fideli participanți la
sesiunile de lectură pentru a verifica potențialul de spectacol al unui text. 106 Royal Court London
încurajează, prin programe dedicate, spectacole-lectură, promovând astfel dramaturgia
contemporană. Thomas Ostermeier, directorul prestigiosului teatru berlinez Schaubühne am
Lehniner Platz, într-un interviu acordat lui Pompilius Onofrei, pentru Scena.ro (februarie 2018)
crede că succesul trupei ține de „spiritul spectacolelor noastre, care e unul foarte deschis spre toate
genurile de artă, nu doar spre teatru… ci spre muzică, spre dans, teatru-dans, teatru-lectură”. Și în
România a pătruns acest tip de eveniment, deși doar pentru un public restrâns, încă. La Cluj,
Reactor de creație și experiment, o platformă culturală care privilegiază inovația, are deja un
program de rezidențe dedicat scrierii de texte și lecturilor publice, Drama 5. Dintr-un comunicat de
presă, publicat pe Liternet, aflăm că „cinci dintre piese vor ajunge la publicul larg prin lecturi, timp
de cinci săptămâni consecutive, în spaţiul prietenos de la Librăria Cărtureşti, iar al şaselea, regizat
de regizorul Cristian Ban, va avea premiera la Reactor în noiembrie 2017.” În cadrul Festivalului
Național de Teatru din 2018, lectura publică din “Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, al acelei
autoare necunoscute pe nedrept marelui public, Jeni Acterian, a înregistrat un succes important în
rândul publicului tânăr, așa cum menționează și Nona Rapotan, pe situl bookhub.ro: „salvatoare a
fost și ideea Adrianei Moca de a implica în spectacol și opt adolescenți – în marea lor majoritate
elevi ai Colegiului Național Dinu Lipatti București (clasele de arta actorului), dar și de la Liceul
Teoretic Tudor Vladimirescu. Patru fete și patru băieți care au citit cu emoție în glas și care au intrat
în joc încă de la primele însemnări citite de către actriță. La sfârșit i-am văzut încântați de idee, dar
mai ales impresionați de ceea ce au auzit și deciși să caute cartea. ”107

                                                                                                               
105  vezi anexa V, foto 11+11.1.  
106  https://www.comedie-francaise.fr/fr/bureau-des-lecteurs.(accesat 15.12.2018).
107  Rapotan, Nona, Cum să faci punte între generații diferite de tineri,  https://bookhub.ro/cum-sa-faci-punte-intre-
generatii-diferite-de-tineri/ (accesat 20.12.2018).  
45  
 
 Un regizor tânăr și multi-premiat, Bobi Pricop, a lansat Out of the books, un eveniment
special organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova (15, 16, 17 și 18 noiembrie
2018). Programul a adus în fața publicului șase actori în șase contexte diferite, în spații
neconvenționale din Craiova, citind din marile romane ale literaturii universale într-o cameră dintr-
un hotel-boutique, într-o sală de sport, un studio de radio, la Planetariu sau într-o seră din Grădina
Botanică. Actorii Claudiu Bleonț, Iulia Colan, George Albert Costea, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr
și Sorin Leoveanu au citit din autori precum H.G. Wells, Daniel Keyes, Marchizul de Sade, Haruki
Murakami, James Joyce sau Antoine de Saint-Exupéry. Accesul la cele 6 reprezentații Out of the
books a fost liber, în limita locurilor disponibile. Înscrierile s-au făcut, exclusiv online, pe pagina
oficială de Facebook a Teatrului Național Craiova. În București, Teatrul Odeon organizează regulat,
de mai mulți ani, sesiuni de lectură cu public, din dramaturgii contemporane. Într-un alt sens al
cuvântului lectură întâlnit în teatru, acela de recitire a unui text foarte cunoscut, de obicei clasic,
Shakespeare, Cehov, tragedia antică, acel sens care face ca unele mizanscene să devină istorie,
trebuie amintit spectacolul după textul lui Rebreanu, Pădurea spânzuraților, cu premiera în ultimele
zile ale anului 2018, la Teatrul Național din București. Regia lui Afrim și vizualul acestuia
revigorează un roman, considerat prăfuit și greu de digerat de generații întregi de elevi. Dramaturgia
spectacolului se axează pe problema conștiinței și a ideilor de fraternitate, libertate, moralitate,
valori pe care Afrim le contemporaneizează, printr-un vizual de artă modernă de cea mai bună
calitate, ancorate în prezentul istoric imediat (de pildă, apariția vestelor galbene, les gilets-jaunes,
căci ultimele repetiții ale piesei coincideau cu manifestațiile violente pariziene, imaginea
demonstrațiilor din 10 august 2018 fiind deosebit de percutantă, subliniind o replică, intarsiată astfel
în memoria spectatorilor „cum să lupte frate contra frate”). Un asemenea spectacol provoacă la o re-
lectură a textului, livrând publicului în doză calibrată și cu efect instantaneu, mesaje percutante
care, prin oricare alt mijloc de comunicare nu și-ar fi putut atinge scopul. Lectura se dovedește în
spectacolul-eveniment Pădurea spânzuraților un veritabil suport pentru catharsis și trezire
spirituală a unui popor!

Sub toate formele ei, tradiționale sau neconvenționale, lectura e omniprezentă în lume, dar
deprinderea și încurajarea ei depind de o serie de factori, printre care mediul familial, social sau
strategiile instituțiilor publice au un impact major, decisiv pentru educație și formare. Funcția ei
culturală, de comunicare și conectare la sine sau la celălalt se îmbogățește prin utilizarea tuturor
mijloacelor moderne ale tehnologiei. Procentual, 37% dintre francezi asociază cultura cu lectura și
literatura. Din același studiu IRES cu privire la obiceiurile de lectură ale românilor, enunțat la
începutul lucrării, 91% sunt total de acord cu afirmaţia „lectura este absolut necesară pentru
dezvoltarea personală a fiecărui om”, iar 75%, cu afirmaţia „cărţile citite sunt cea mai valoroasă
46  
 
avere pentru om”. În acelaşi timp, 74% dintre respondenţi sunt total de acord că proverbul „ai carte,
ai parte” este încă de actualitate, 11% sunt parţial de acord, în timp ce 6% au exprimat un dezacord
parţial, iar 7% un dezacord total. Întrebaţi dacă preferă să vadă un film făcut pe baza unei cărţi decât
să citească volumul respectiv, respondenţii şi-au exprimat aproape în egală măsură acordul total:
28%, parțial: 20% şi dezacordul total: 29%, parțial: 19%. Cultura modernă a imaginii o devansează
pe aceea a cuvântului în societatea spectacolului, care consideră „văzul ca simț privilegiat al
omului, așa cum în alte epoci a fost considerat simțul tactil”.108
În ceea ce priveşte beneficiile obţinute în urma lecturii, cei care citesc constant s-au declarat
mai satisfăcuţi de propria viaţă şi au declarat că lucrurile pe care le fac în viaţa lor de zi cu zi sunt
importante şi valoroase. În consecinţă, lectura şi obiceiul de a citi din plăcere reprezintă o sursă
dovedită de satisfacţie şi de împlinire personală, și, în plus, acționează benefic asupra sănătății, cum
reiese dintr-un studiu făcut de cercetători americani de la Universitatea Yale. Aceștia au urmărit mai
mult de 3.000 de cititori pasionați, menționează New York Times, cu vârsta de 50 de ani, o perioadă
mai lungă de timp. Concluziile vorbesc de la sine: lectura pe parcursul a mai mult de trei ore și
jumătate pe săptămână crește speranța de viață cu cel puțin doi ani! Becca R. Levy, profesor de
epidemiologie la Yale susține că lectura acționează asupra sănătății și capacităților cognitive. 109
Primul care a observat și descris efectele terapeutice ale participării publice la un act de lectură
(tragedia greacă) a fost Aristotel, în Poetica 110 sa, unde afirmă că scopul tragediei este acela de a
trezi catharsis-ul, definindu-l ca sentimentul prin care se obține starea de calm, ca și când auditorul
ar fi supus unui tratament medical de purificare. În lumea contemporană, spectacolul a devenit „un
raport social între persoane, mediatizat prin imagini”, cum subliniază și Guy Debord. Spectacolul și
activitatea socială efectivă nu pot fi opuse, mai afirmă el. Din această perspectivă, nu mai suntem
simpli privitori ai unei activități, fie ea artistică, socială, politică, ci spectatori în interiorul unei
situații care ne poate transforma radical atât pe noi cât și cotidianul nostru. Curat performativitate,
coane Fănică!

                                                                                                               
108
Debord, Guy, Societatea spectacolului, traducere de Cristina Săvoiu, București, Editura RAO, 2011, p. 15.
109
Devely, Alice, Une etude prouve que lire des livres prolonge la vie,
http://www.lefigaro.fr/livres/2016/08/09/03005-20160809ARTFIG00108-une-etude-prouve-que-lire-des-livres-
prolonge-la-vie (accesat 21.01.2019).
110
Aristotel, Poetica, traducere de D.M. Pippidi, București, Editura IRI, 1998.
47  
 
VI. Lectură și comunicare în cyber-lume

„Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci.”

(Jorge Luis Borges, Cărțile și noaptea)

Așa cum Borges și-a imaginat Paradisul sub forma unei biblioteci, fiind el însuși director al
Bibliotecii Naționale din Argentina, tot astfel îmi imaginez antica Bibliotecă din Alexandria ce
deținea aproape șapte sute de mii de manuscrise, fondată în anul 288 î.Hr, sub conducerea lui
Ptolemeu I de către un anume Demetrios din Phalera. Incendiul ei a fost catalogat de istoricii vremii
ca unul dintre cele mai dramatice capitole din istoria omenirii, ce a aruncat Europa cu 1.000 de ani
în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţei, medicinii, filozofiei, istoriei şi literaturii. A fost
„ziua în care istoria şi-a pierdut memoria”, scrie Joel Levy în cartea Istorii pierdute. În 2007, am
avut prilejul să intru în legendara bibliotecă din Alexandria egipteană, reconstruită și dată în
folosință în 2002, în zona sitului antic. Monumentalitatea celor unsprezece etaje, ce găzduiesc șase
biblioteci specializate (artă, literatură pentru copii și tineret, materiale multimedia, audiovizuale,
cărți rare și de colecție), trei muzee, un planetariu, o panoramă culturală expusă pe nouă ecrane,
șapte centre de cercetare academică, nouă expoziții permanente, patru galerii de artă, un centru de
conferințe, spațiu pentru opt milioane de cărți, și zece instituții, fac din noua bibliotecă Alexandrină
un megalopolis cultural. Dar, cu adevărat surprinzătoare a fost prezența computerelor, cu Internet,
pe mesele de studiu. Scrierea unui e-mail din acest loc legendar mi-a devenit una din cele mai iubite
amintiri ale acelei călătorii.

Azi, să te conectezi la Internet dintr-o bibliotecă intră în categoria banalului la nivel

european. Prin programul Biblionet, iniţiat în România în 2009, ca urmare a unei finanţări de 26,9
milioane de dolari din partea Fundaţiei Bill & Melinda Gates, în prezent, din „cele 2.853 de
biblioteci publice din România, 2.283 sunt echipate cu computere şi alte echipamente, precum şi cu
acces gratuit la internet pentru public. 80% se află în zonele rurale. De asemenea, 3.500 de
bibliotecari au fost instruiţi în folosirea computerului şi a modului în care să ofere servicii şi
asistenţă pentru utilizatori în folosirea computerului şi a internetului, precum şi asupra modului în
care să dezvolte servicii de bibliotecă pe baza nevoilor comunităţilor locale pe care le servesc.
Totodată, mai mult de 2,8 milioane de români folosesc biblioteca publică şi 1 milion dintre ei şi-au
exprimat interesul de a participa la cursuri gratuite de folosire a computerului, în bibliotecile
publice. Programul Biblionet, desfăşurat pe parcursul a cinci ani, a contribuit la facilitarea accesului
la informaţie al publicului larg cu ajutorul tehnologiei, reuşind să creeze un sistem durabil de
48  
 
biblioteci publice în România, în care 2.283 din cele 2.853 de instituţii au computere şi acces
online”, 111 citează Mediafax.
Ecranocrația epocii hipermoderne, termenul lui Gilles Lipovetsky, filozof și sociolog
francez, se instaurează astfel și în clasicele locuri de lectură. Căci, în societatea tehnologizată,
conectivitatea funcționează ca o parolă de acces la întreaga lume. Logica spectacolului despre care
vorbea Debord se amplifică în cyber-lume dar nu mai are semnificația pe care acesta i-o atribuia.
„Imperiul pasivității moderne” se deschide către o comunicare „individualizată, autoprodusă și
înafara oricărui schimb comercial” 112. Se instituie self-media, unde forumurile, chat-urile, rețelele
de socializare, blogurile, aporturile colective de informații din Wikipedia preiau controlul
informațiilor în detrimentul celor controlate de profesioniștii mass-media. În fața acestui tip de
relaționare imediată există două atitudini, diametral opuse. Conform lui Lipovetsky, prima,
entuziasmată de interactivitate, prezintă cyber-lumea ca un instrument de „retrocedare a puterii
către societatea civilă”, care-i face pe cetățenii ei mai liberi, mai critici și mai deschiși. Îi scoate, cu
alte cuvinte din starea de pasivitate. Revoluțiile arabe, manifestațiile din întreaga lume se datorează
accesului la informație în timp real. În ianuarie 2017, sute de mii de oameni ies în piețele României
și protestează împotriva Ordonanței 13, mobilizându-se exclusiv datorită informației comunicate pe
rețelele de social-media. Pancartele sunt sclipitor de ironice, blocurile din jurul Pieței Victoriei
funcționează ca niște ecrane uriașe, cu mesaje de revoltă. Aproape toți documentează situația și
momentul, făcând fotografii pe care le postează în timp real pe Facebook. Cei de acasă, participă
intermediat la proteste. Televiziunile preiau comentarii de pe paginile unor personalități publice. Un
joc de oglinzi între spectatorii realității și spectatorii imaginilor care inundă news-feed-ul rețelelor.
„Nu vrem să fim o nație de hoți” e mesajul perpetuat. Distanța care ne separă geografic e abolită de
gândul transmis instantaneu și receptat la mii de kilometri. Se atinge modelul „orchestral” al
comunicării, propus de Yves Winkin, unde comunicarea apare ca un sistem cu multiple canale la
care actorul social participă în fiece moment, prin gesturi, privire, corporalitate, tăcere, indiferent
dacă își dorește sau nu să comunice. În calitatea sa de membru al unei culturi, omul este asemenea
unui muzician dintr-o orchestră care nu are însă nici dirijor, nici partitură. Fiecare „cântă”
acordându-se la ceilalți. Astfel, comunicarea este un proces social, permanent, integrând multiple
moduri de comportament. Pentru Școala de la Palo Alto, a comunica nu înseamnă a transmite ceva
ci a participa la „orchestră”, adică la un schimb. Sub acest raport, comunicarea e un proces unde
fiecare se face parte integrantă a unei relații pe care o construiește și care îl construiește la rândul ei.
Luând exemplul relației în care cele două entități pretind că reacționează la comportamentul
                                                                                                               
111  Călin, Dorina, Programul Biblionet,  https://www.mediafax.ro/cultura-media/programul-biblionet-din-2-853-de-
biblioteci-din-romania-2-283-au-computere-si-acces-la-internet-13854143 (accesat 12.01.2019).
112  Lipovetsky, Gilles, Serroy, Jean, Ecranul global, traducere de Mihai Ungurean, Iași, Editura Polirom, 2008, p. 255.

49  
 
partenerului, autorii teoriei cred că cele două entități nu reușesc să vadă că influențează, fiecare pe
rând, partenerul prin propria lor reacție. Comportamentul fiecăruia (organizație și publicul ei) este
prins într-un joc complex de implicații reciproce, conexiuni și interdependențe. Web-ul, ca
„organizație”, a fost pus în slujba libertății și a democrației angajate, cum subliniază și Lipovetsky.
La polul opus, o atitudine rezervată, plină de îndoieli și neliniști, datorată neîncrederii în
discernământul internauților care necesită totuși o formație intelectuală, o „cultură prealabilă”.
Amenințarea vine din confuzia pe care o naște abundența de informații, lipsa mecanismelor de
control, strategiilor de manipulare și intoxicare (site-ul Sputnik în mediul virtual românesc e un bun
exemplu) sau retragerii în „bule” confortabile, lipsite de dezbateri și polemici. Lipovetsky oferă o
soluție pentru ca omenirea să profite la maximum de emancipare. Aceasta nu va fi posibilă decât
„cu concursul de nelipsit al maeștrilor și al busolelor de sens reprezentate de cultura cărții și a
113
principiilor umaniste clasice”. În opinia lui, cartea rămâne unul dintre „stâlpii civilizației
noastre”. Iar „ceasul morții anunțate a cărții nu este nicidecum la ordinea zilei”. Nici Jean
D’Ormesson nu se îndoia de viitorul cărților tipărite, în era internetului și a televiziunii, fiindcă
„televiziunea este pe o pantă descendentă. Ea poate vorbi despre cărți (o carte care nu apare la tv
este o carte pierdută, probabil), personaje, intrigă. Dar nu și despre stil. Or, literatura înseamnă stil.
Poate că noile forme de comunicare vor micșora timpul alocat lecturii, însă cititorii adevărați vor
rezista”.
Observând fenomenul de social-media, inițial ignorat sau minimizat, dar în afară căruia
orice tip de comunicare ar pierde în termeni de vizibilitate, câteva concluzii se impun de la sine, cu
privire la celebritatea celor cincisprezece minute despre care vorbea Andy Warhol, în actuala
societate de consum, a mall-urilor, unde „cultura se culturalizează” 114. Rețelele de social-media au
propulsat în prim-planul comunităților virtuale, figuri de medici (adevărați guru ai educației
medicale), judecători (care explică pe înțelesul tuturor legi sau tertipuri legislative) și scriitori
contemporani ca Ana Barton, în România. Nume ca Amanda Hocking în SUA sau Nina Gorman în
Franța (Le Monde scrie că a debutat pe aplicația Wattpad pentru a deveni, ulterior una revelațiile
Salonului de Carte pentru Tineri de la Montreuil 115) sunt scriitoare celebre și bogate în urma
succesului repurtat în cyber-lume. Internetul preia funcția altădată rezervată tiparului, The Write
Life semnalează chiar o listă de nouăsprezece reviste web care publică încercările literare ale tuturor

                                                                                                               
113
Ibidem, p. 257.
114
Baudrillard, Jean, Societatea de consum, traducere de Alexandru Matei, București, Editura Comunicare.ro, 2008, p.
32.
115
Croquet, Pauline, Nine Gorman, une romanciere faconee sur Internet,
https://www.lemonde.fr/pixels/article/2017/11/29/nine-gorman-une-romanciere-faconnee-sur-
internet_5221959_4408996.html (accesat 3.01.2019).
50  
 
doritorilor 116. Universul virtual contribuie la promovarea cărților și a cluburilor de lectură offline
inițiate în online. Jocurile care antrenează useri să posteze vreme de câteva zile coperte ale unor
cărți viralizează și, implicit, promovează lectura, fără costuri din partea editurilor. În fond, ideea de
a-ți demonstra public cultura personală contribuie la construcția unei imagini de sine valorizante, cu
efect terapeutic opunându-se avalanșei de prost-gust, kitsch, violență verbală și tristețe socială care
inundă adeseori spațiul public virtual. Ascultătorii emisiunilor radio dedicate cărților (cu o pagină
de Facebook anexată, firește) lasă mesaje de apreciere sau pun întrebări cu privire la câte un text.
Din experiența celor 10 ani de susținere a unei asemenea pagini, Cărțile Șeherezadei, am putut
observa impactul în timp real al acestui tip de comunicare. La grande librairie, formatul francez de
emisiune culturală, a dezvoltat în timp mai multe canale de distribuție, în streaming și pe Youtube
corelate la pagina cu același titlu de pe Facebook. Scriitorii publică, cu ocazia lansării unei cărți sau
doar testând piața, fragmente din textele lor. Numărul de like-uri pozitive, distribuiri sau
comentariile favorabile sunt tot atâtea premise pentru un succes editorial. Celebrarea unor scriitori,
Eminescu, Nichita Stănescu, dar și Emil Brumaru, transformă paginile virtuale în adevărate săli de
lectură, unde fiecare utilizator Facebook încearcă să omagieze personalitățile literare prin mărturii,
citări ale textelor, fotografii. Mărturia lui Radu Vancu, el însuși scriitor, despre recent dispărutul
Emil Brumaru și forța poeziei într-o lume prea grăbită, este în acest sens emoționantă și a
acompaniat fluviul de postări dedicate poetului zile la rând: „cu poeme din Emil Brumaru am
îmblânzit cândva niște bătăuși în Iași, cu poeme de amor din Brumaru & poeme de băut din
Mureșan, și ne-am despărțit aproape prieteni. Cu poeme din Emil Brumaru am făcut oameni (de
toate vârstele: de la elevi la pensionari) care credeau că nu au nimic în comun cu poezia să se
îndrăgostească de poezie”. Pentru scurtă vreme poetry-media a luat locul lui self-media în care
trăim. Dar, dacă n-am fi avut la îndemână acest instrument, am fi fost cu siguranță, mai neștiutori!
Copertele cărților sunt, nu rareori, subiect de sondaj pe Facebook. Lansările de carte, lecturile
publice creează așa-numitele evenimente la care sunt invitați sute și mii de oameni. Pentru
specialiștii de PR, această invenție a lui Marc Zuckerberg este instrumentul numărul unu de
comunicare. Deși aparent gratuit, rețeaua are un algoritm de vizibilitate care trebuie alimentat
financiar. Conținutul unei postări trebuie să fie atractiv, dar ca să ajungi la o comunitate mare de
lectori, se plătește. Lectura în secolul XXI s-a mutat pe smartphone, ipad, tabletă, computer și este,
de cele mai multe ori, însoțită de imagine, sunet, efecte vizuale.
Democratică și accesibilă oricui are o conexie și un device adecvat, cultura română din
spațiul public-virtual se construiește și comunică, adesea, mai mult prin oameni obișnuiți decât prin

                                                                                                               
116  Team, 19 websites magazines want publish personal essays,  https://thewritelife.com/19-websites-magazines-want-
publish-personal-essays (accesat 3.01.2019).  
51  
 
factori de decizie din ministere cu misiune declarată în titlu. Accesul la mijloace tehnologice înalte
coroborat cu bunăvoința, bunul-gust și responsabilitatea civică au transformat societatea
românească în ultimii doi ani. Imaginea bună a României în străinătate se datorează, în principal,
userilor Facebook. Amendarea unor derapaje estetice (brand-ul de București plagiat care risca să
devină un scandal de proporții) a venit tot din partea comunității virtuale, conectată și capabilă să
scotocească prin ungherele de imagini ale Google. Cultura română instituționalizată e prinsă într-o
rețea de complexe psihologice dintre care cele mai energofage și mai greu de depășit în absența unei
reflectări asupra propriei istorii și, mai ales, în lipsa de inspirație cu privire la modul în care își
construiesc imaginea alte culturi europene sunt: complexul sărăciei sau al neputinţei generat de
dependenţa de subvenţiile de stat și complexul de inferioritate din care ia naștere „o construcție
orgolioasă, menită să contracareze micimea prezentului”117. Cu alte cuvinte, o formă de încremenire
în proiecte care subliniază identitatea națională fără ca aceasta să fie pusă în vreun pericol de
aculturație. La o simplă căutare pe Google, cu termenii de referință ministry of culture and national
identity, singurul minister din lume care apare cu această titulatură este cel român. Noțiunea de
indentitate națională mai apare în istoria română doar cu privire la Nicolae Ceaușescu și perioada
tezelor din iulie a anilor ’70. Grea moștenire! Astfel, se construiește o țesătură interioară de forțe și
contra-forțe extrem de puternice, care subminează tăcut eforturile actorilor culturali de a ajunge la
strategii de comunicare și promovare coerente, structurate pe termene medii și lungi.
Un posibil alt aspect al neajunsurilor acestor strategii a fost subliniat la dezbaterea
Comunicare prin cultură – valori, identitate, stabilitate din cadrul Congresului PR Week, ce a avut
loc în 2007, de către Horia-Roman Patapievici: „nu există o prioritate în cultura română, deoarece
cultura română e făcută de actori culturali care sunt individualităţi marcante. Ca atare, fiecare face
ce vrea în cultura română. Dacă se poate identifica aici o direcţie? Aş spune că direcţia aparţine
celui care are succes.” 118
Informația culturală nu pare să facă parte din prioritățile trusturilor media românești, nici
măcar ale canalelor de televiziune naționale. Canalul TVR Cultural și-a întrerupt emisia în 2012, la
inițiativa lui Claudiu Săftoiu, președintele SRTV de atunci. Emisiunile culturale digerabile în 2018
se datorează Mirelei Nagâț (Cooltura, TVR), lui Radu Paraschivescu (Dă-te la o carte, Digi) – care
însă a fost suspendată în martie 2019, și, într-o oarecare măsură lui Costi Rogozanu (Bookface,
Realitatea TV), Cătălin Ștefănescu (Garantat 100%, TVR, un longeviv), Eugeniei Vodă
(Profesioniștii - TVR). Rămân ziarele săptămânale culturale (Observator Cultural, Dilema Veche,
Cultura, România literară) cu un public puțin numeros, însă. Informația culturală își găsește un
                                                                                                               
117  Boia, Lucian, De ce este România altfel, București, Editura Humanitas,  2012.
118  Parv, Corina, Comunicare prin cultură,  http://www.pr-romania.ro/articole/pr-cultural/75-comunicare-prin-cultur-
dezbatere-pr-week-partea-i.html (accesat 11.08.2018).  
52  
 
spațiu amplu de manevră în mediul online, grație blogurilor, platformelor și site-urilor, prin
campanii desfășurate exclusiv pe rețele de socializare, inițiate fie de edituri, fie de utilizatori
obișnuiți, cu ajutorul unei bune conexii internet. România se află pe locul cinci în topul țărilor cu
cea mai bună viteză de Internet, conform playtech.ro. Site-ul citează firma de analiză de date Cable
din Marea Britanie care a adunat date despre viteza de internet din peste 200 de țări și a realizat un
clasament în funcție de viteza medie de internet (datele au fost compilate în perioada iunie 2017 și
mai 2018). Revista Capital remarcă, într-un articol din 8 august 2018, utilizarea la scară largă a
Internetului în România, „indiferent de vârstă, internetul a devenit o obişnuinţă cotidiană în
România: 85% dintre cei care sunt conectaţi la internet intră online în fiecare zi.” Cele mai rapide
site-uri sunt cele din zona de tehnologie şi retail, cu o viteza de încărcare 7,9 şi 8,3 secunde, în timp
ce educaţia şi instituţiile publice sunt pe ultimul loc în privinţa vitezei. Complex de sărăcie? De
inferioritate? Absența creativității? Lipsă de responsabilitate? Vestita expresie tipic românească
las’că merge și așa? Împreună, toate aceste cauze perturbă și împiedică progresul intelectual al
societății românești. Acest fapt vizibil în plan social repercutează direct asupra alegerilor în plan
politic, implicit asupra încremenirii în paradigme de mentalitate păguboasă, obsoletă care ne costă
pe toți, căci cultura construiește atât pe fiecare individ în parte cât și un univers comun. În logica
lumii virtuale, a prezentului și viitorului, e necesar sa te adaptezi vitezei de reacție și noilor
standarde de comunicare. Altminteri, riscul perpetuării complexului de inferioritate și declanșării
depresiilor social-culturale cu impact direct asupra sănătății la nivel de popor nu poate fi neglijat.
Noua societate a tehnologiei și rețelelor sociale are propriul folclor, conform cu statisticile și
algoritmii după care funcționează. Astfel, a apărut ideea că „dacă nu ești pe Google, nu exiști”.
Angajatorii, designerii de evenimente, agențiile de publicitate, presa, editurile, instituțiile de
învățământ, ministerele precum și persoanele fizice se află într-o competiție de comunicare 2.0 pe
toate canalele pe care le oferă aceasta. Întreaga lume e o scenă cyber, ar scrie azi Shakespeare.
Beneficiile oferite sunt remarcabile, accesul la informație în timp real, cu costuri relativ mici
pledează pentru utilizarea pe scară largă a acestor instrumente. Dar, vine la pachet cu cantitatea
uriașă de junk proliferată, cyberbullying-ul sau agresiunea pe internet, profile false care viralizează
știri manipulatoare, hateri și trolli, persoane anonime care pot distruge reputații, ducând până la
gesturi extreme, sinucideri sau crime în direct. În tot acest amalgam de bine-rău, unde granițele au
fost abolite, iar tinerii cad victime tipului de stupid entertainment, se mai poate vorbi despre
promovare culturală, valori și morală? Documentarul American Meme, produs și difuzat de cea mai
accesată platformă de filme online, Netflix, urmărește pentru o perioadă de timp câteva figuri
celebre în spațiul social-media. Dincolo de bani și glorie, nevoia oamenilor de a fi în relație, de a

53  
 
împărtăși ceva cu ceilalți rămâne stabilă și fundamentală. Mesajele tuturor celor implicați sunt de
întoarcere la valori, la cunoaștere și adevăruri simple.
Pe de altă parte, faptul că oricine poate avea acces la milioane de surse text, articole, studii,
bănci de date și muzee virtuale este, probabil, cel mai important pas înainte al omenirii. Nu
cucerirea altor planete ci educarea acesteia, ar trebui să fie primul deziderat politic al tuturor
guvernelor. Dostoievski credea că „frumusețea va salva lumea”, iar Marguerite Yourcenar că
„iubitorul de frumos sfârşeşte prin a-l vedea peste tot”. Pentru ca aceste cuvinte să devină realitate,
ar trebui să începem prin a citi copiilor noștri în fiecare seară o poveste dintr-o carte mai ales, dar și
de pe un smartphone, un Ipad, un computer. Să le facem cadou un cont într-o librărie sau un
abonament la o bibliotecă. Cultura, ca și tandrețea, se deprind cu model.

54  
 
VII. STUDIU DE CAZ: LECTURA CA AGENT AL COMUNICĂRII
Introducere
Partea teoretică a lucrării de față s-a concentrat pe repere culturale dintr-o bibliografie
parcursă, în majoritate, de-a lungul timpului, pe tema cărții, a practicilor de lectură corelate cu
modul de comunicare. La ea s-au adăugat și alte titluri, mai recente, printre care volumul semnat de
Mircea Vasilescu, Cultura română pe înțelesul patrioților119, în care am avut bucuria să regăsesc
câteva puncte de vedere similare cu cele identificate de mine, prin observații personale, datorate
experiențelor de lucru cu elevi dar și reflectării în diferite articole scrise în perioada de jurnalism
cultural, pe marginea acestui subiect fierbinte al timpurilor noastre, și anume educația culturală și
rolul ei în comunicare. În mod paradoxal, avem acces la studii pe tema lecturii și a educației, mai
aplicate și mai serios făcute în secolul XIX, decât în perioada modernă, așa cum o confirmă
referințele la Istoria lecturii în lumea occidentală 120. În România, există doar câteva exemple,
datorate IRES 121 și INCFC 122 dar, așa cum remarca și Mircea Vasilescu, „nu știm câți oamenii
citesc în România”. 123 Ultimul mare sondaj despre lectură datează din 2001, a fost comandat de
Asociația Editorilor din România și realizat de Mercury Research. Barometrele de Consum
Cultural, studiile făcute de INCFC anual au revelat publicului interesat de aspectele culturale
procentaje sărace cu privire la accesul și apetența pentru carte și lectură, dar fie pe un eșantion
adesea nesemnificativ, fie cu metodologii diferite, astfel încât rezultatele nu pot fi concludente.
Presa (mai ales cea senzaționalistă, căci aceea culturală e aproape inexistentă) a preluat și rostogolit
pe rețelele sociale ideea dezastrului național în domeniul cărții și al lecturii. Lăsând la o parte faptul
că ziariștii de tabloide sunt ei înșiși nu rareori agramați, din nefericire au glasurile cele mai sonore și
vizibilitatea cea mai mare. Odată cu trecerea presei din print în online, diminuarea paginilor de
cultură din cotidiene, dispariția chiar a publicațiilor și posturilor TV culturale, s-a ajuns la o sărăcire
periculoasă de informație culturală, ale cărei efecte sunt vizibile atât în sistemul de educație cât și în
spațiul public.
La nivel de politici publice și strategii culturale, România are de recuperat mult în
comparație cu alte țări europene, o demonstrează studiile amintite și în corpul lucrării de față. Nu e

                                                                                                               
119  Vasilescu, Mircea, Cultura română pe înțelesul patrioților, București, Editura Humanitas, 2018.  
120  Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (sous la direction de), Histoire de la lecture dans le monde occidental, Paris,
Seuil, 2001.  
121  http://www.ires.com.ro - Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.  
122  https://www.culturadata.ro -  Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.  
123  Vasilescu, Mircea,  op.cit., p. 101.  

55  
 
posibil un salt de mentalitate, educație și cultură în absența voinței politice. Decretarea anului 2019
drept Anul Cărții rămâne doar la nivel declarativ o strategie, nefiind susținută de programe publice.
Rămâne în continuare în sarcina societății civile, a inițiativelor punctuale luate de intelectuali,
artiști, scriitori, editori, activiști sau persoane fizice să elaboreze proiecte independente, strângeri de
fonduri pentru cărți sau programe de lectură. Curriculele școlare abundă în informații stufoase,
obsolete (din perspectiva calității textelor predate) și neconforme cu puterea de înțelegere a copiilor.
Se bate monedă pe abilitățile de comunicare, dar se uită că ele nu pot fi însușite sau dezvoltate în
absența actului lecturii. Accesul la cărți e problematic pentru o familie cu salariu mediu pe
economie, care are în grijă doi copii. Sunt privilegiate nevoile de bază (hrană, îmbrăcăminte,
sănătate) și doar dacă există tradiție în familie (și posibilitatea financiară) se mai cumpără cărți.
Mijloacele de informare culturală sunt din ce în ce mai puține, rămânând aproape doar în zona
rețelelor sociale. Premise care duc toate spre o concluzie dramatică: în România, lectura e o
activitate accesibilă doar celor care au căpătat în timp nevoia ei, în familie și apoi în școală.

Prezentarea studiului de caz

Tema aleasă pentru disertație și aceea pentru studiul de caz au fost corelate cu o experiență
personală de lucru cu elevi în campanii de promovare a lecturii, în ateliere de lectură perfomativă,
desfășurate în școli gimnaziale și licee din București și din țară, începând cu anul 2013 până în
prezent. Am observat, în tot acest timp, impactul pozitiv al acestui tip de atelier și, în consecință, am
dorit să aprofundez prin chestionare aplicate elevilor, studenților și unui public general format din
adulți, interviuri cu profesori precum și cu scriitori, editori de carte, jurnaliști culturali, consilieri de
teatru sau muzeografi care sunt problemele cu care se confruntă în abordarea lecturii, ca agent al
comunicării în școală, dar și care sunt limitele în promovarea lecturilor.
Cercetarea bazată pe chestionare și interviuri a fost făcută în perioada ianuarie-martie 2019.
Am diseminat chestionarele în școli și licee din țară și București, la facultăți din țară și București.
Un liceu din țară nu a răspuns, deoarece profesoara de română a motivat volumul mare de acte
administrative pe care îl avea de gestionat. Interviurile au fost transmise profesorilor și editorilor,
scriitorilor, jurnaliștilor pe mail, iar sondajul de opinie a fost completat, grație anunțului lansat pe
rețeaua social-media Facebook (în luna februarie). Chestionarul este bazat pe 25 de întrebări, cu
răspunsuri pre-formate și libere, interviurile adresate profesorilor conțin 20 de întrebări, interviurile
pentru scriitori/editori au 11 itemi cu răspuns liber iar sondajul de opinie, preformatat din site
Survey Monkey are doar 10 întrebări. În proporție de 75%, atât chestionarele cât și interviurile au
fost realizate via mail, celelalte, în format fizic. Au fost utilizate, așa cum am descris mai sus,
metode cantitative și calitative:
56  
 
I. Cantitative (vezi anexele I și IV):
1. Chestionarul aplicat unui public țintă format din elevi și studenți: 260
2. Sondaj de opinie FB (10 întrebări) - 100 de respondenți.
Totalul respondenților = 360 persoane

II. Calitative (vezi anexele II și III):

1. 14 interviuri adresate profesorilor
2. 12 interviuri adresate scriitorilor, editorilor, jurnaliștilor, secretarilor literari de teatru.

Date demografice pentru publicul țintă

La chestionar au răspuns în total 260 de elevi și studenți: din care 196 elevi din mediul
urban (182 din școli și licee din București și Brăila: 107 F si 72 M) și din mediul rural (14 elevi de
la liceul tehnologic din comuna Dorna Candrenilor (Suceava): 8 F și 6 M), precum și 64 studenți.
Elevii cu vârste cuprinse între 12-19 ani, din mediul urban, București și Brăila, se împart în
următoarele categorii de vârstă: 12 ani: 4 F/ 3 M, 13 ani: 23 F/ 18 M, 14 ani: 6 F/ 5 M, vârsta 15
ani: 11 F/ 7 M, 16 ani: 12 F/ 4 M, 17 ani: 21 F/ 27 M, 18 ani: 28 F/7 M, 19 ani: 2 F/ 1 M
Studenții cu vârste cuprinse între 19-28 ani, din mediul urban, se împart pe următoarele
tranșe de vârstă, astfel: 19 ani: 1 F/1 M, vârsta 20 ani: 29 F/ 9 M, 21 ani: 10 F/ 1 M, 22 ani: 1 F/1
M, 23 ani: 3 F/ 1 B, 24 ani: 2 F, 25 ani: 1 F, 26 ani: 1 F, 27 ani: 1 F, 28 ani: 1 M
La sondajul de opinie (FB) lansat public (Survey Monkey), cu 10 întrebări, în 20.02.2019,
au răspuns 100 persoane. Publicul este format din următoarele procentaje:
a) feminin - 80,81%
b) masculin - 19,19%.
Interviuri adresate profesorilor din școli gimnaziale, licee și facultăți cu 14 respondenți (12
femei, 2 bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 57 de ani)
Interviuri adresate profesioniștilor din edituri, scriitori sau editori, jurnaliști culturali,
muzeografi și consilieri de teatru, cu 12 respondenți (10 femei și 2 bărbați):
1. Cristina Andrei (scriitoare, realizator tv)
2. Eli Bădică (editor Nemira)
3. Florin Bican (scriitor)
4. Ioana Bâldea Constantinescu (scriitoare, jurnalist RRC)
5. Roxana Coman (muzeograf Muzeul Suțu)
6. Simona Drăgan (scriitoare, lector universitar)
57  
 
 7. Eliza Dumitrașcu (editor, PR – editura ART)
8. Irina Georgescu (scriitoare)
9. Alexandra Florescu (PR – Nemira)
10. Marian Popescu (editor UNITEXT)
11. Tamara Susoi (consilier artistic Teatrul Odeon)
12. Andreea Răsuceanu (scriitor, editor Humanitas)

Prezentarea răspunsurilor la chestionarele adresate publicului tânăr, elevi și studenți

Din experiențele personale, de lucru cu elevi, și din discuții cu profesorii implicați în
activități extra-curiculare dedicate lecturii, s-au conturat câteva axe de reflectare asupra impactului
lecturii asupra comunicării. Am dorit să le aprofundez, grație chestionarului completat de 260 de
persoane, elevi și studenți. Am defalcat răspunsurile pe eșantioane de vârstă, deoarece orizontul
cultural și timpul alocat studiului diferă, în funcție de mai mulți factori (vârstă, gen, mediu de
proveniență, presiunea grupului din care face parte respondentul). Din cele 25 de întrebări, 4
încearcă o descriere sumară a profilului socio-demografic, 9 oferă răspunsuri prestabilite (cu mai
multe variante de răspuns), 12 sunt întrebări cu răspunsuri libere. Subiectul principal al studiului de
caz s-a referit la modul în care lectura este un factor cheie în comunicare dar și la accesul la
informație culturală al respondenților, ceea ce implică existența sau absența promovării
lecturii/culturii în spațiul public, real sau virtual. În proporție de 90% publicul țintă respondent la
chestionare nu cunoaște campanii culturale naționale de promovare a culturii, sau indică târgurile de
carte ca fiind o campanie. Despre politicile culturale naționale sau europene, 257 de persoane nu pot
oferi niciun răspuns. Televiziunea rămâne un canal de informare culturală, dar prin această
sintagmă majoritatea înțeleg posturile de televiziune Discovery, History sau dispărutul TVR
Cultural, deși nu puține au fost nominalizările posturilor de televiziune comerciale românești. De
fapt, confuzia care planează asupra noțiunii de cultură, minimizată până la distrugere de trusturile
media, este vizibilă la nivel național. Tinerii încă citesc de plăcere, la toate vârstele, titlurile
preferate sunt cele ale romanelor fantasy, SF, uneori polițiste și rar se înscriu în sfera literaturii
clasice. Lectura de studiu pentru școală e prioritară, cerințele programelor sunt adesea nejustificate,
iar cărțile necesare examenelor nu sunt citite de plăcere. Acest studiu de caz ar merita să fie făcut la
nivel de țară, pentru că ar ajuta – probabil – la construirea unei noi programe de literatură, mai
adaptată la nevoile și orizontul tinerilor.
I. Chestionar elevi/studenți pe eșantioane de vârstă
I.1 Vârsta 12 – 14 ani, București
58  
 
 Din 32 de respondenți elevi de școală gimnazială: 15 au afirmat că citesc de plăcere, 21 au
afirmat că citesc prioritar pentru studii. 20 persoane alocă lecturii de plăcere doar 2 ore, 10 elevi: 6
ore, 5 elevi: 8 ore și doar 1: 12 ore, în vreme ce timpul petrecut pentru lectura de studiu se
configurează astfel: 7 elevi: 2 ore, 9 elevi: 6 ore, 8 elevi: 8 ore, 5 elevi:12 ore. În vacanță, același
eșantion a ales ca timp alocat lecturii: 3: 1-2 ore, 4: 2-4 ore, 8: 5-7 ore, 6: 8-10 ore, 2: 12-14 ore.
Se observă un număr mai mare de ore alocat lecturii pentru studiul școlar decât pentru lectura de
plăcere. 29 respondenți declară că mijloacele de informare sunt suficiente, 3 că sunt insuficiente. În
topul mijloacelor de informare culturală este televiziunea (TVR 1 și 2, PRO TV, DIGI, dar și Etno
TV, Trinitas TV) – 21 răspunsuri, urmate de Internet – 13, radio – 11, 8 se informează de pe telefon,
6 din rețele sociale (Facebook, Instagram, Twitter) și doar 2 afirmă că școala, librăria, biblioteca
sunt surse de informare. 28 de respondenți afirmă că nu cunosc nicio campanie culturală
locală/națională și nu au nicio informație despre campanii de lectură din spațiul European. 4 elevi
cunosc campaniile de lectură dezvoltate de Editura Arthur.

Lectura este în opinia elevilor de școală gimnazială bucureșteană: un ajutor pentru

comunicare și vorbire, un mod de relaxare, de dezvoltare a cunoștințelor, vocabularului, al
intelectului, o trecere în lumea imaginației. Bugetul lunar alocat achiziției de cărți începe de la 20 de
lei (cu o medie de 40-50 de lei) și ajunge până la 600 de lei (1 singur răspuns), sunt însă și elevi
care nu-și permit să cumpere. Titlurile amintite sunt: Insula Roboților, Trandafirii din Mexic, Cum
să faci să nu citești, Cravata Roșie, Fata care a băut luna, Coraline, Zâmbește, Copacul cu 13
etaje, Harry Potter, Căutând-o pe Alaska, Însemnările unei puștoaice, Teatrul corpului uman,
Biletul de loterie, Matilda, Poveste de Crăciun.

Cărțile se aleg prioritar la recomandarea prietenilor, la recomandarea profesorilor, după

copertă și la recomandarea editurilor, doar 6 elevi urmăresc autori preferați (de înțeles deoarece încă
nu s-au format gusturile iar autorii cunoscuți sunt mai ales cei din manualele școlare). 2 răspunsuri
denotă urmărirea recomandărilor pe FB, dar, totuși, 10 elevi afirmă că și-au cumpărat diferite cărți
(Pax, Harry Potter, Coraline, o culegere de română) în urma recomandărilor FB.
La lecturi publice participă în medie anual 10 elevi, lunar 4 elevi, săptămânal niciun
răspuns. Iar în școală, la evenimente dedicate lecturii răspunsurile sunt: niciodată, foarte rar, de 2
ori, de cam 2-3 ori, nu cred că am participat, majoritar e răspunsul niciodată. Sunt și câteva excepții,
care participă frecvent la lecturi în cadrul Bibliotecii Metropolitane sau cu alte ocazii, dar
irelevante. 27 dintre ei preferă lectura silențioasă, doar 4 ascultarea unui audiobook, 23 citesc cărți,
9 citesc pe tablete, telefoane, computer. 16 au mai participat la spectacole-lectură, 15 nu au
participat, 1 nu crede că a participat (posibil să nu aibă reprezentarea). 17 și-ar dori să fie lectori
pentru o comunitate, ceilalți nu, sau nu răspund la întrebare.
59  
 
I.2 Vârsta 12-14 ani (Brăila)

Dintr-un eșantion de 28 respondenți: 20- citesc de plăcere, 10 – pentru studiu (2 răspunsuri

au bifat ambele tipuri de lectură). 11 elevi alocă 2 ore lecturii de plăcere, 12 elevi: 6 ore, 5 elevi: 8
ore, 1 elev: 12 ore. Pentru lectura de studiu – 7 elevi: 2 ore, 16 elevi: 6 ore, 4 elevi: 8 ore, 1 elev: 12
ore. Cel mai mare număr de respondenți cu privire la lectura din vacanță este de 8 persoane pentru
intervalul de 4-8 ore săptămânal, urmat de 7 persoane: 2-4 ore. 3 persoane; 8-10 ore, și câte 2
persoane pentru 10-12 ore, 12-14 ore, 15-18 ore. Totuși, aici există și răspunsuri pentru lectura
săptămânală de vacanță: 18 ore (1), 24 ore (1), 35 ore (1). Concluzia e că, în orașe mai mici, crește
numărul de ore alocate lecturii de plăcere, atât în perioada de școală cât și în vacanță, dar timpul
pentru lectura de studiu rămâne considerabil mai mare. 15 respondenți cred că nu sunt suficiente
canalele de informare culturală, în vreme ce 13 consideră că sunt suficiente. În topul preferințelor
de informare culturală sunt rețelele sociale: 14, urmate de internet – 12 și la egalitate posturile TV -
12, ziarele și revistele reprezintă pentru 6 respondenți o alternativă de informare, pentru 3 – canalele
de radio. Un singur răspuns afirmă că școala și alte cărți sunt mijloace utile de informare. Și pe
acest segment 24 de respondenți afirmă că nu cunosc campanii de promovare a lecturii nici în
România nici în Europa, doar 2 din ei au menționat târgurile de carte Bookfest, Gaudeamus, iar alți
2, campanii desfășurate în școală. Lectura este, în opinia elevilor din Brăila: un mod de descoperire
personală, o plăcere, o modalitate de a învăța, mod de îmbogățire al vocabularului, a imaginației și
cunoașterii, mod de a evada din realitate, relaxare, de a trăi și alte experiențe (de a fi orice personaj
vreau) sau chiar o mie de vieți, un mod de a trăi.

Bugetul lunar alocat achiziției de carte este: cel mai mic 50 lei, ajungând până la 600 lei, cu
o medie de 100-150 lei lunar (mult mai mare decât cel din București). Cărțile achiziționate sunt
Hoțul de merinde, Fata care a băut luna, Te-am ales pe tine, Copilăria lui Isus, O întâmplare
ciudată cu un câine la miezul nopții, Ura cu care lovești, Kinderland, Inocenții, Familia mea și alte
animale, Maestrul Păpușar, Inocenții, cărți SF, fantasy, romance, colecția Harry Potter. 20 de
respondenți împrumută cărți de la bibliotecă, 17 doar cărți pentru studiu, 8 pentru lectura de plăcere.
23 citesc cărți la recomandarea profesorilor, 15 - la recomandarea prietenilor (7 elevi admit că
lectura este un mix între recomandări), 12 au deja autori preferați, 6 urmăresc site-urile editurilor, 4
aleg după copertă, 2 se ghidează după recomandările pe FB (circa 10 răspunsuri bifează mai multe
opțiuni).

I. 3 Vârsta 15-19 ani (licee București – 81 respondenți)

60  
 
 Răspunsurile elevilor de liceu din București diferă în funcție de genul respondenților. Băieții
adolescenți, la vârsta de 17 ani au atitudini vizibil mai rebele, mai puțin interesate de lectură, nu
puține fiind răspunsurile care exclud complet din universul personal, cartea și lectura. Abandonul
școlar nu înseamnă doar absența fizică ci și refuzul cunoașterii sau încercarea de a trece clasa, fără a
acorda importanță studiului. Trebuie luat în considerare și fenomenul de teribilism, specific vârstei,
dar și cauzele refuzului lecturii, care se pot regăsi în: precaritatea acestui exercițiu în perioada
premergătoare liceului, îndepărtarea de lectură din motive de programă, un mediu familial care nu
oferă model, profesori care nu reușesc să-și convingă elevii de necesitatea lecturii. Anumite
întrebări nu au fost înțelese, sau răspunsurile au dovedit incapacitatea de corelare între itemi, sau
pur și simplu au dovedit superficialitate și ironie.

Dintr-un eșantion de 81 de respondenți: 33 afirmă că citesc de plăcere, 21 – pentru studiu,

22 răspunde că ambele tipuri de lectură. Există însă și persoane care nu au putut identifica
obiectivul de lectură, probabil pentru că nu au înțeles întrebarea, precum și răspunsuri categorice:
nu citesc. 37 aleg ca interval de timp al lecturii de plăcere – 2 ore, dar există și răspunsuri care se
situează sub prag (30 minute – 1, 1 oră -1). 19 elevi citesc de plăcere 6 ore, doar 4 citesc 8 ore, iar
12 ore – 3 elevi. Nici lectura de studiu nu pare să fie obiectiv principal, căci la intervalul de 2 ore e
cel mai mare număr de respondenți – 26, dar există și doar 1 oră alocată studiului, 4 ore – 1 elev, 6
ore – 14 elevi, 8 ore – 14 elevi, 12 ore – 7 elevi. Lectura în vacanță variază de la nu citesc deloc – 5
răspunsuri, pentru a evolua între 1 oră (săptămânal) – 6 elevi, 2 ore: 13 elevi, 3 ore: 4 elevi, 4-6 ore:
18 elevi, 8-10 ore: 8 elevi, 10-12 ore: 2 elevi, pentru a ajunge până la 30 ore – 1 elev, sau toată
vacanța – 1 elev sau în fiecare zi câte 30 de minute. Cât privește împrumuturile de la bibliotecă,
tendința spre NU e majoritară, cu 33 de răspunsuri, în vreme ce doar 10 o frecventează, iar 5 din ei
își împrumută cărți atât pentru școală cât și pentru lectura de plăcere. Se împrumută, la egalitate
pentru plăcere sau pentru studii (8 pentru lectura de plăcere, 9 pentru studii), dar majoritatea preferă
împrumuturi de la colegi, rude. Bugetul lunar alocat achiziției de cărți e extrem de variabil, mai
curând nu se cumpără cu frecvență (sau se citește de la colegi, în PDF) iar sumele sunt între 5 lei
(1), 10 lei (3), 20 lei (1) 30 lei (8), 50 lei (11), 100 lei (7), 200 lei (4), 300-400 lei (5) cu multe
răspunsuri în care nu-mi amintesc, nu mai știu, nu cumpăr. Mijloacele de informare culturală li se
par insuficiente unui număr de 38 de elevi și suficiente pentru 24 dintre ei, 19 omit întrebarea.

Informația culturală le parvine, majoritar, de pe canalele TV: TVR, Digi, Discovery

Channel, National Geographic, History, Realitatea TV, România TV (27 răspunsuri), dar aici apar și
răspunsuri care dovedesc lipsa de informație (de exemplu, cineva menționează TVR Cultural,
chestionarul a fost completat în februarie 2019, emisia acestui canal tv a fost suspendată de mai
mulți ani), secondate de Internet (4), Radio România Cultural (1), pentru ca răspunsurile să mai
61  
 
menționeze: fliere, reviste (fără a se menționa numele lor), AD-uri pe Google, mesaje personale,
emailuri, teatru, filme Youtube (prin youtuber-ul Zaiafet), dar și Scribd sau Neuroprogres, și
rețelele sociale (Instagram cu precădere – adolescenții utilizează mai ales această rețea, dar și
Facebook – 4 răspunsuri). Totuși, sunt foarte multe chestionare în care această întrebare a rămas
fără răspuns, fie pentru că nu știu (5) fie pentru că nu folosesc (2) fie pentru că nu au înțeles bine
întrebarea.

Alegerea cărților se face prioritar la recomandarea prietenilor (18), la recomandarea

profesorilor (10), dar și printr-un mix între prieteni, profesori (11), sau alte modalități de răspuns
care ating mai multe variante de răspuns (14), paginile editurilor sunt urmărite de 3 persoane,
scriitorii preferați sunt urmăriți de 10 persoane, în timp ce după copertă aleg doar 2 respondenți. Și
această întrebare a avut multe răspunsuri omise (nu știu sau fără răspuns). 40 de respondenți afirmă
că nu cumpără sau citesc cărți la recomandări făcute pe FB (motivul fiind că generația tânără
utilizează mai ales Instagram), dar au existat și răspunsuri care au nominalizat cărți de Irina Binder
sau Paulo Coehlo.
Participarea la evenimente culturale de tipul lecturilor publice, întâlniri cu scriitori, lansări
de carte, cluburi de lectură este rară, anuală (44), lunară (3), săptămânală (3), dar au existat și
răspunsuri care marchează faptul că nu au participat niciodată (7), precum și non-răspunsuri. De
asemenea, participarea la evenimente dedicate lecturii în școală, în anul trecut a fost destul de
scăzută: o dată (9), de 2-3 ori (9), de mai multe ori (5). Și la această întrebare a existat răspunsul
NU (20) sau a fost omisă în răspunsuri. 36 respondenți nu cunosc nicio campanie culturală dedicată
lecturii în spațiul românesc, răspunsurile variind între NU și NU ȘTIU, la egalitate. 10 menționează
campania Audioteca Șeherezadei (derulată de asociația Vis-à-vis), 1 – Campania România Citește, 1
– Poveștile copilăriei sau Junimea (1) dar cei mai mulți cred că târgurile de carte Bookfest și
Gaudeamus sunt campanii, nu evenimente cu componentă comercial-culturală (17). Cât despre
politicile culturale europene, 62 răspund negativ, dar există și respondenți care nominalizează și la
acest punct Bookfest, Gaudeamus sau Europa scriitorilor și jurnaliștilor (3).
Cărțile cumpărate variază între Labirintul, Harry Potter, Moromeții, Fahrenheit 451,
Invitație la Vals, Pânza de păianjen, Ultima noapte de dragoste….., dar și romanele Irinei Binder
(Insomnii, Străinul de lângă mine), sau generic, cărți de psihologie, cărți pentru aprofundarea unei
limbi străine, cărți de psihologie, de dezvoltare personală, teste pentru admiterea în învățământul
superior, teste de chimie, cărți pentru bac, manuale școlare, auxiliare pentru literatură, legislație
rutieră, culegere de BAC de română și mate, cărți de educație financiară și economie (14) sau se dă
numărul de cărți cumpărate fără a se numi acestea: între 1 și 5 sau mai multe (4) sau simplu niciuna
(3) fiindcă nu cumpără cărți, nu-i place să citească, iar cărțile sunt alese fiindcă e obligat de
62  
 
școală (1). Chiar și cei care au alocat un buget mai consistent achiziției de carte au făcut-o strict
pentru culegeri de BAC sau pregătire pentru facultate. Desigur există și răspunsuri care numesc
cărți de Murakami, Dostoievski (Idiotul, Adolescentul), titluri ca Femei care aleargă cu lupii,
Souad, Portretul lui Dorian Grey, Mândrie și prejudecată, cărți de Stephen King (9). 44
respondenți preferă cartea tipărită (și lectura silențioasă), 14 citesc în format electronic, 4 citesc în
ambele variante (și menționează și audiobook-ul), 19 nu răspund la întrebările referitoare.
Se observă o atenție sporită asupra pregătirii pentru bacalaureat chiar și a celor cu rezultate
bune la învățătură (a căror exprimare e mai bogată, mai nuanțată) și o trecere în plan secund a
lecturii de plăcere, ca exercițiu. De altminteri, definiția lecturii în accepțiunea acestui eșantion este:
- o metodă de a crește cultura generală (16 ani, F)
- o activitate care ne permite să ne descoperim pe noi înșine (16 ani, F)
- un mod de evadare din cotidian, (16 ani, F)
- de relaxare și cunoaștere, (16 ani, F)
- destindere și culturalizare, (16 ani, M)
- acumulare de informații, plăcere, (17 ani, F)
- descoperirea unui univers nou dar și o modalitate de cunoaștere a propriei persoane dar și a
celorlalți, (17 ani, F)
- e relaxant să te pierzi în universul ficțional al unei cărți bune (17 ani, F)
- a afla lucruri noi, (17 ani, F)
- îmbogățirea vocabularului (17 ani, F)
- esențială (17 ani, F)
- o activitate plăcută care te poate relaxa, te poate dezvolta psihic și te poate purta într-o lume
de vis. Din păcate, timpul nu ne mai permite, nouă tinerilor, să citim de plăcere, pentru că
școala ne mănâncă aproape trei sferturi din zi (17 ani, F)
- lectura nu este importantă pentru mine deoarece nu-mi place să citesc. (17 ani, M)
- lectura ar trebui să reprezinte o activitate recreativă făcută din plăcere nu din obligație față
de școală. (17 ani, M)
- nu îmi place să citesc (17 ani, M)
- mă inspiră pentru a scrie (17 ani, M)
- citesc pentru studii, să trec la română (17 ani, M)
- rezumate și ce am scris în caiet (17 ani, M)
- dezvoltă limbajul și imaginația (17 ani, M)
- constructive (17 ani, M)
- locul în care ai maxima libertate (17 ani, M)
63  
 
 - cea mai bună modalitate de a te dezvolta intellectual (18 ani, F)
- descoperirea tainelor literaturii (18 ani, F)
- recreere și îmbogățirea vocabularului (18 ani, F)
- moment de regăsire a sinelui (18 ani, M).
La această întrebare au răspuns doar 69 de elevi (chiar dacă unele răspunsuri au fost negative),
restul de 12 au preferat să nu dea niciun răspuns.

I.4 Vârsta 15-19 ani (licee Brăila - 40 respondenți)

Similar eșantionului de vârstă din ciclul gimnazial, discutat anterior, și în acest segment de
liceu al elevilor respondenți din Brăila se poate observa un interes sporit pentru actul lecturii, în
raport cu același segment din Capitală. Astfel din cei 40 de respondenți, 25 afirmă că citesc de
plăcere, 11 pentru studii, 6 bifează ambele opțiuni. 24 alocă lecturii de plăcere săptămânal – 2
ore, 10 elevi – 6 ore, 4 elevi – 8 ore și alți 4 – 12 ore. Lecturii de studiu (școală) îi sunt alocate 2
ore de către 17 respondenți, 11 citesc 6 ore, 7 elevi studiază 8 ore, iar 3 elevi alocă 12 ore
studiului săptămânal. În vacanță, se citește majoritar între 2 și 4 ore (12) și între 4 și 6 ore (10).
Dar există și răspunsuri de genul 2 ore, 3-4 ore pe zi, 8 ore pe zi, precum și 6-8 ore săptămânal
(3), 10-12 ore (3), mai mult de 24 ore (1) sau 35 de ore săptămânal (1). Bugetul achizițiilor de
carte lunar variază între 20-40 lei (12), 50-60 lei (7), 100-300 lei (13), 400-600 lei (3). Cărțile
cumpărate sunt: beletristică, dezvoltare personală, culegeri de matematică, cărți despre
adolescenți sau arhitectură, Zgomotul și furia, Frații Karamazov, Murind când vine primăvara,
Marele Gatsby, De vecghe în lanul de secară, Hoțul de cărți, Și soarele e o stea, Căutând-o pe
Alaska, Harry Potter, Codul lui Da Vinci, Divergent, Fata din tren, Miss Peregrine, dar și carte
școlară (Mara, Ion, Baltagul, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Enigma
Otiliei) sau în limba engleză, 1001 de cărți de citit într-o viață, Cel mai iubit dintre pământeni,
Maitreyi, Maestrul și Margareta, Craii de Curtea Veche, Război și pace, Suflete moarte,
Împăratul muștelor, Romeo și Julieta, 1984, Inocenții, Pe aripile vântului, Unul dintre noi
minte, Numele trandafirului, Ecce Homo, Pe culmile disperării, Prietena mea genială, Absolut
tot, Povestea slujitoarei, Viața pe un peron.
Biblioteca este frecventată de 22 respondenți, în vreme ce doar 10 afirmă că nu obișnuiesc
să împrumute cărți niciodată sau foarte rar. Cărțile care se împrumută cu prioritate sunt pentru
studiu (13), iar pentru lectura de plăcere (7), doar 1 persoană afirmă că împrumută pentru
ambele nevoi. Mijloacele de informare culturală sunt insuficiente pentru 23 de elevi, 15 le
consideră suficiente. În topul preferințelor canalelor de informare culturală rămâne televiziunea
(21), urmate de Internet/mediu online și rețele de socializare (19), presă: ziare, reviste, publicații
64  
 
 (10), radio (7), și librării sau biblioteci (6). Se citește mai ales la recomandarea prietenilor (19),
la recomandarea profesorilor (15), respondenții apelând majoritar la un mix între răspunsuri (9),
12 urmăresc autorii preferați, 12 aleg și după copertă, 6 apelează și la paginile editurilor.
Recomandările pe FB nu sunt urmărite de 9 persoane, majoritar nu se răspunde la întrebare, nu
au cont de FB, sau nu țin cont de recomandările făcute pe această rețea de socializare, în vreme
ce alte 6 răspund că și-au cumpărat cărți despre care au citit pe FB, cum ar fi Prietena mea
genială, Insomnii, Fluturi, Lapte și miere, Un apartament la Paris, o carte de psihologie (fără
titlul acesteia), Eroul pierdut, Hoțul de cărți, Memory Man, Oglinda spartă, Origini. La
evenimente culturale de tipul lecturi publice, cluburi de lectură, 28 participă anual, 3
săptămânal, 3 lunar, iar în cadrul școlii frecvența de participare este negativă (4), foarte rar (2),
1 dată (7), 2-3 ori (7), 4-5 ori (3), dar există și 2 răspunsuri care afirmă că participă de 10 sau de
20 de ori. Campaniile culturale cunoscute la nivel național (10) sunt Audioteca Șeherezadei,
Respect Yourself, Social Culture, Dați o carte, faceți parte, Liniște, copiii citesc, România
citește, Vocea cititorului. 16 elevi cred că Gaudeamus și Bookfest sunt campanii naționale, iar
20 nu pot identifica niciuna. Cât despre politicile culturale europene, 39 nu bifează această
întrebare sau scriu că nu sunt la curent. Definiția lecturii în accepțiunea acestui eșantion este:
- o modalitate de dezvoltare intelectuală (15 ani, F)
- o formă prin care să descopăr lucruri noi (15 ani, F)
- o activitate cu scopul de a perfecționa cultura generală, vocabularul și inteligența emoțională
(15 ani, F)
- o activitate recreativă care îmbogățește creativitatea (15 ani, F)
- citirea unui text pentru a lua cunoștință de conținutul lui (15 ani, F)
- un mod de relaxare și de învățare a lucrurilor noi, dezvoltarea imaginației (15 ani, F)
- cărăruia presărată cu cuvinte care te conduce în lumea fantasticului (15 ani, F)
- o cale de cultivare (15 ani, F)
- o modalitate de conectare între lector și trăirile scriitorului, ce sugerează cultivarea
cunoștințelor și amplificarea dorinței de extindere a vocabularului (15 ani, F)
- un mozaic de trăiri și sentimente (15 ani, M)
- activitate care îmi îmbogățește modul de gândire (15 ani, M)
- citirea și analiza textelor literare (15 ani, M)
- modul de a se dezvolta pe sine (15 ani, M)
- o acțiune pe care ar trebui s-o fac numai din plăcere și a mă informa în legătură cu ceea ce
mă interesează (16 ani, F)
- eu iubesc să citesc, mă liniștește și mă ajută să mă dezvolt intelectual (16 ani, F)
65  
 
 - este sursa nemărginită de informații (16 ani, F)
- un mod de viață (17 ani, M)
- detașare de lumea cotidiană și de monotonia acesteia (18 ani, M)
- evadare (18 ani, F)
31 preferă lectura dintr-o carte, 5 citesc mai mult în format electronic, 4 în ambele formate.
Răspunsurile sunt similare pentru tipul de lectură, silențioasă sau audiobook, majoritatea, peste
35 preferând lectura silențioasă. La spectacole lectură au participat în 2018 doar 14 respondenți.
Și tot 14 respondenți ar accepta să fie lectori cu glas tare pentru o comunitate.

I.5 Vârsta 14-16 ani (elevi de liceu, mediu rural, comuna Dorna Candrenilor, județul
Suceava)
Din 14 respondenți, elevi în mediul rural, 8 citesc de plăcere, 5 citesc pentru studiu, 1 nu
răspunde la întrebare. În medie, orele alocate lecturii de plăcere sunt: 2 ore pentru 6
respondenți, 6 ore pentru 4 respondenți, 8 ore pentru 1 respondenți, și 10 ore pentru 1, iar
lecturii de studiu se dedică 2 ore – 5 elevi, 6 ore – 1, 8 ore – 5 elevi, 12 ore – 2 elevi. În
vacanță, 3 citesc 2 ore pe săptămână, 3-4 ore: 2 elevi, 6 ore: 1, între 7-10 ore pe săptămână: 2
elevi, mai mult de 12 ore: 2, și doar 1 răspuns cu 48 ore pe săptămână. Bugetul alocat achiziției
de carte variază între nimic (2), între 5-50 lei – 5 elevi, între 100-200 de lei – 2 elevi. 7
respondenți frecventează biblioteca, de unde împrumută cărți pentru plăcerea lecturii (4), studiu
(2), ambele (1) în vreme ce 3 nu împrumută cărți sau extrem de rar și atunci doar pentru studiu
(biblioteca școlii). 7 consideră suficiente canalele de informare, 5 – insuficiente.
Pentru recomandările de carte se apelează la prieteni (5), la profesori (8), la edituri (1), 1
alege după copertă și 3 urmăresc autorii preferați. Rețeaua social media FB nu face parte din
aria de interes, în domeniul promovării cărților, astfel că doar 1 cumpără sau citește o carte
recomandată aici, iar 9 elevi afirmă că nu urmăresc sau nu au cont. Și aici, frecvența de
participare la evenimente culturale este majoritar anuală (6), doar 3 frecventează săptămânal un
club de carte sau alte asemenea manifestări. În școală au participat de 1-2 ori: 7 respondenți, de
multe ori: 2 respondenți și se nominalizează campania Ziua cititului împreună care revine în
câteva răspunsuri și la întrebarea despre campanii culturale naționale (5). 6 preferă să citească o
carte, 3 citesc în formă electronică, 3 în ambele formate. În opinia lor, lectura este:
- un hobby benefic pentru vârsta noastră (14 ani, F)
- o activitate de relaxare (15 ani, F)
- activitate de relaxare și informare (15 ani, F)
- activitate educativă, care stimulează gândirea subiectivă și obiectivă (15 ani, M)
66  
 
 - stimulează creativitatea (16 ani, M)
- un ajutor și un mod de învățare (16 ani, M)
Cărțile cumpărate au fost: romane polițiste, Invitație la vals, Robinson Crusoe, Fantoma din
vecini, Romanul adolescentului miop, Căutând-o pe Alaska, Miss Peregrine, Război și pace,
Moara cu noroc, Hoțul de cărți, Mary Poppins, Ciocoii vechi și noi, Stăpânul inelelor,
Moromeții, Mara. Canalele de informare culturală sunt majoritare cele de TV (8), urmate de
presa scrisă (5) și la egalitate radio (3) cu internet (3), doar 1 se informează de la școală. 8 nu au
participat la spectacole lectură, 4 afirmă că da (la scenete și piese de teatru). 6 și-ar dori să
citească cu glas tare unei comunități, 6 nu-și doresc, 2 nu răspund. Despre politicile publice
culturale la nivel european nu au cunoștințe.

I.6 Vârsta 19-25 ani (studenți) – total 64 respondenți

I.6.1 - 49 studenți (vârsta 19-28 de ani) de la facultatea de Litere din București
Pentru studenții de la Litere, lectura înseamnă (spicuiesc din răspunsurile primite, 9 nu au
oferit niciun răspuns)
- calea de aspirație către înalt
- relaxare, aprofundare a cunoștințelor
- un mod de a te culturaliza, de a te informa dar și de a te relaxa, păstrând rațiunea trează și
antrenând o multitudine de procese psihice (19 ani, M)
- evadare, informare, dezvoltare și desprindere de mediocritate (20 ani, F)
- un proces prin care ne dezvoltăm limbajul, comunicarea, ideile (20 ani, F)
- modul de a avea o percepție diferită asupra anumitor subiecte (20 ani, F)
- proces cognitive prin care ne informăm (20 ani, F)
- lectura creionează oglinda în care se regăsește fiecare persoană (20 ani, F)
- acțiunea de a citi cu plăcere (20 ani, F)
- o activitate în esență solitară (20 ani, F)
- o activitate de care sunt dependent (20 ani, F)
- ne ajută să evoluăm și să evadăm câteva minute din obiceiurile zilnice (20 ani, F)
- metodă de relaxare și metamorfoză (21 ani, F)
- un act intim care permite întâlnirea oamenilor chiar și la secole distanță (23 ani, F)
- modalitate de a sta de vorbă cu morții sau cu străinii (28 ani, M)
27 de respondenți afirmă că citesc atât pentru plăcerea lor cât și pentru studiu, 18 citesc doar
de plăcere, iar 4 doar pentru studiu. Numărul de ore alocat lecturii de plăcere este pentru 17
respondenți de 6 ore, pentru 13 respondenți de 2 ore, pentru 11 respondenți de 8 ore și pentru 7 de
67  
 
12 ore iar pentru studiu, se menține pe prima poziție numărul de 6 ore (14), urmat de 2 ore (13), 8
ore (11) și 12 ore (10). În vacanță, 10 citesc zilnic, 9 alocă între 10-12 ore săptămânal, 8 alocă 6-8
ore, iar între 2-6 ore sunt 12 răspunsuri. Există și răspunsul 1 dată pe săptămână sau niciun răspuns
(9). Bugetul lunar alocat achiziției de carte variază între 20-40 lei (11), 50-100 lei (11), 100-200 lei
(10), peste 300 lei (6), sub pragul de 20 de lei (2) și 1 citește doar în PDF. Bibliotecile sunt
frecventate de 20 persoane (Biblioteca facultății, BCU, Biblioteca Metropolitană), 24 afirmă că nu
împrumută niciodată sau foarte rar. Cei care împrumută cărți pentru lectura de plăcere sunt 11
studenți și numesc titluri ca: Doamna Bovary, Poemele lui Mallarme, Tess d’Urberville, Adio,
arme, De veghe în lanul de secară, Război și pace, Istoria frumuseții. 3 împrumută atât pentru
lectura personală cât și pentru cea recomandată în bibliografii, iar 7 doar studiu.

Cărțile cumpărate în decursul anului 2018 au fost: pedagogie, manuale, romane, cărți de
publicitate, Michel Foucault (Ce este un autor), ficțiune, eseistică, autobiografii, călătorie, Irina
Binder (Străinul de lângă mine), John Gray (Marte și Venus se împacă), Jane Austen (Mândrie și
prejudecată), Harper Lee (Să nu ucizi o pasăre cântătoare), Eliade (Nuntă în cer), Gargantua și
Pantagruel, Călătoriile lui Gulliver, Anna Karenina, Novecento, Lupul de stepă, Violența și sacrul,
Gombrich (Istoria artei), Dacă într-o noapte de iarnă, un călător, Haruki Murakami, Povestea
slujitoarei, Ioana Pârvulescu (Orbi), Cristina Andrei (Matriarhat), Homo Sapiens, Sigmund Freud
(Interpretarea viselor), Harry Potter, Eseu despre orbire, După ce te-am pierdut, Fata pe care ai
lăsat-o în urmă, Dragă inimă, Jocul cu mărgele de sticlă, Jurnalul unei fete greu de mulțumit,
Ciuma, Crimă și pedeapsă, Legături primejdioase. La recomandările de carte făcute pe FB, 16
afirmă că le urmăresc și chiar cumpără aceste volume (Manual pentru femei de serviciu, Al doilea
sex, Matriarhat, Povestea slujitoarei, Amantele trecutului, Istoria urâtului, Cum să oprești timpul,
Jurnalul unui Adam, Un bărbat pe nume Ove, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Adam și Eva,
Suge-o, Ramona), în vreme ce alți 15 nu cumpără sau nu țin cont de ele sau nu au conturi de FB.
Supremația în ce privește opțiunile de recomandări de carte este deținută în continuare de prieteni
(35), 30 afirmă că urmează recomandările profesorilor, 26 urmăresc autorii preferați, 13 aleg după
copertă, 12 se informează din site-urile editurilor, dar există numeroase răspunsuri care mixează
recomandările. Canalele de informare culturală sunt insuficiente pentru 28 de studenți, și pentru 16
acestea sunt suficiente, 5 nu răspund. 23 nu menționează niciun canal de informare, 14 aleg
Internetul (cu mențiuni ca Google, site edituri, Youtube), 10 aleg canalele tv (TVR 1 și 2,
Teleenciclopedia, Digi Cult), mass-media în general apare în 3 răspunsuri, revistele literare (Dilema
Veche, Infinitezimal, Hyperliteratura) apar în 6 răspunsuri, se adaugă blogurile de lectură (4),
radioul apare doar într-un singur răspuns, sunt menționate în schimb afișele care marchează
evenimente literare, conferințele pe această temă (6), librăriile, târgurile de carte, site-ul
68  
 
Universității sau chiar profesorul în câte 1 răspuns. Social-media este menționată de 6 studenți (mai
ales de către cei care utilizează Internetul cu prioritate). La evenimente culturale participă 25 de
studenți lunar, 18 anual, 1 săptămânal, 5 nu răspund. În Universitate au participat la cluburi de
lectură, lansări de carte 29 de studenți (de mai mult de 3 ori), 7 au participat o dată sau 2 ori, 3
studenți nu au participat niciodată, 13 nu au răspuns. Se preferă ca suport de lectură cartea
(tipăritura) de către 39 de respondenți, electronic citesc 3, iar 7 citesc în ambele moduri. 1 singură
persoană ascultă audiobook, în vreme ce 48 preferă lectura silențioasă. La întrebarea dacă au
participat la spectacole-lectură/lecturi publice, 25 răspund afirmativ (cu unele menționări ca Lecturi
sonore sau întâlniri lunare desfășurate în cadrul Facultății de Litere), 24 răspund negativ sau nu
răspund deloc. 18 și-ar dori să fie lectori pentru o comunitate, 3 nu știu dacă și-ar dori, în vreme ce
22 răspund categoric nu, 4 nu răspund deloc. 48 nu sunt la curent cu campanii culturale din spațiul
European, 1 afirmă că știe campanii desfășurate în Spania și lecturi publice făcute în diferite țări
europene. 10 cunosc campanii dedicate lecturii din România și citează Lecturi sonore (evenimente
de promovare a scriitorilor contemporani susținute de lecturi publice în cadrul Facultății de Litere
începute în 2018), 38 nu cunosc sau nu răspund.

I.6.2 - 15 studenți (vârsta 20 și 26 de ani) de la facultăți din țară

Profilul cititorului student se desenează astfel: 6 bifează ambele răspunsuri, 5 afirmă că

citesc mai ales de plăcere, 3 pentru studiu. Cel mai mare număr de respondenți 12 - acordă 2 ore
lecturii de plăcere pe săptămână, 2 citesc 6 ore și doar 1 – 8 ore. Pentru studii, 6 alocă doar 2 ore, 4
alocă 8 ore, 3 alocă 6 ore și doar 2 studiază 12 ore săptămânal. În vacanță, intervalul de timp alocat
aceleiași activități variază între 2 ore (3), 3 ore (4), între 6 și 8 ore (5). Doar 2 persoane afirmă că
citesc 1 oră pe zi sau 8 ore pe săptămână, și un singur răspuns cu 18 ore. Bugetul, mai consistent
decât al celorlalte categorii de vârstă se situează între 20-50 lei (4), 100-150 lei (7) dar o persoană
afirmă că ajunge și până la 1.000 de lei. Cărțile achiziționate sunt: beletristică și specialitate,
memorii, dezvoltare personală, cineva notează 32 de titluri, piese de teatru de Caragiale,
Shakespeare și Cehov (o parte din respondenți sunt studenți la o facultate de profil din țară), studii
de teatru (Stanislavski, Lee Strasberg, Eugenio Barba), studii de estetică, dar și Fiica papei,
Mănâncă, roagă-te, iubește, Un bărbat pe nume Ove, Puterea prezentului, Iubiri caraghioase,
Oameni din Dublin. 10 împrumută cărți de la biblioteci, 2 preferă să nu utilizeze biblioteci publice.
Se citește la recomandarea prietenilor (11), la acea a profesorilor (9), se urmăresc paginile editurilor
(5), dar și autorii preferați (4), există și răspunsuri care mixează itemii. După recomandările de pe
FB, 3 persoane cumpără cărți, în vreme ce 6 studenți nu le iau în considerare. Participarea la
evenimentele culturale este în majoritate – anuală (11), 4 studenți afirmând că nu au participat
69  
 
niciodată. La evenimente culturale de lectură în instituția lor de învățământ, 6 afirmă că nu au
existat, 5 au participat o dată, iar 2 studenți au participat de 2-3 ori. Despre campanii culturale
naționale, 9 studenți nu au auzit niciodată, 5 cunosc câteva ca: Lecturi sonore, Cărțile Șeherezadei,
Liniște, copiii citesc, O 9 atitudine pentru cultură, Cărțile pe față, Ziua în care avem timp, Reader
on board, România citește-mă, Respect Yourself, Noaptea cărților deschise. Cu politicile culturale
europene nu sunt la curent 13 respondenți, 2 nu răspund la întrebare, 1 nominalizează campania Ia-
mă cu tine! din 2016, Portugalia. Studenții se informează mai ales pe Internet (5) cu site-uri ca
Libris.ro, Cărturești, Yorick.ro, dar și din presa scrisă și online (5) și aici apar nume ca Scena9,
DoR, TV (3), radio (2), rețele de socializare (4). 7 studenți preferă tipăritura pentru lectură, 2 citesc
în format electronic, 2 în ambele formate, 13 preferă lectura silențioasă și doar 1 ascultă audiobook-
uri. 11 nu ar dori să citească unei comunități, 6 ar încerca sau chiar au făcut-o deja. În accepțiunea
lor, lectura este: cunoaștere, mod de a acumula informații, mijloc de a-ți lărgi orizonturile, mă
ajută să-mi urmez visul, metodă clasică de a asimila cunoștințe, călătorie dincolo de timp și spațiu,
bun prilej de relaxare.

Chestionar − Sondaj de opinie lansat pe FB (Survey Monkey)

În data de 20 februarie am lansat un apel pe FB, pentru a răspunde la un set de întrebări, ca
un sondaj de opinie la care am ales 10 întrebări (numărul maxim acceptat de platforma online
Survey Monkey). Întrebările se refereau la:
- Gen,
- Mediul în care activează (companie privată, instituție de stat, student/elev, pensionar,
meserii independente),
- Definirea lecturii
- Timpul alocat lecturii săptămânal (2, 6, 8, 12 ore),
- Bugetul alocat achiziției de cărți în 2018
- Menționarea a 3 canale de informare culturală
- Ce campanii culturale dedicate lecturii în România cunosc
- Ce cărți au cumpărat în urma recomandărilor făcute pe FB în 2018
- Cum aleg cărțile (recomandarea prietenilor, a criticilor de specialitate din reviste sau site-uri
specializate, urmărind site-urile/paginile de FB ale editurilor, la recomandări primite pe FB,
după copertă, urmăresc autorii preferați),
- Dacă ar accepta să fie lector/cititor cu glas tare pentru o comunitate.
La sondaj au răspuns 100 de persoane, astfel: 80,81 % gen feminin (80), 19,19 % gen masculin
(19). Dintre aceștia, 35,35 % lucrează în mediul privat (35), 29,29 % în instituții de stat (29), 3% au
70  
 
fost studenți (3), 5% pensionari (5), și 27,27% independenți (27). Timpul alocat lecturii a fost de: 2
ore – 14,29 %, 6 ore – 32,65 %, 8 ore – 20,41%, 12 ore – 32,65%. Alegerea cărților se face la:
recomandarea prietenilor (23,23%), la recomandarea criticilor (15,15%), urmărind site-urile
editurilor și paginile de FB ale acestora în proporție de 21,21%, recomandări primite pe FB doar
5,05% la egalitate cu alegerea după copertă – 5,05% în vreme ce procentajul cel mai mare, 30,30%
urmăresc autorii preferați. 75% ar accepta să fie lectori pentru o comunitate, 12% nu, iar 13% nu
știu. Lectura, pentru acest eșantion, reprezintă (spicuind câteva răspunsuri): mod de evadare din
cotidian, baza pentru formarea educației, posibilitatea de evadare din cotidian, relaxare, o plăcere
necesară, evoluție, evadare, pauza de la realitate, un firesc necesar, o plăcere pe care mi-o permit
nu atât de des cât mi-aș dori, o deschidere spre lume, foame de frumos, singurul mod de formare a
caracterului și personalității, igienă, cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru mine, fără să
depind de altcineva, fără costuri mari, cea mai bună dintre lumile posibile, antrenament
intelectual/dezvoltare intelectuală și emoțională.
Canalele de informare culturală pentru acest segment sunt :
- Facebook, teatru, TV HBO
- History, TVR 2
- New Yorker, Scena 9, paginile vânzătorilor de bilete la spectacole.
- Emisiunile specializate PRO TV, Realitatea, TVR Cultural
- Buletine informative ale institutelor culturale (francez și italian) Scena.ro, Yorick, revista
Metropolis, anunțuri fb
- Radio România Cultural, Site-uri web privitoare la cărți, Facebook.
- Radio România Cultural, Observator Cultural, Google
- Târguri de carte ca Bookfest
- Nu urmăresc
- Televiziunea, internetul, presă scrisă
- Internet, televiziune, presă
- Bookhub, Radio România Cultural, RFI
- Dilema veche, Observator cultural, Radio România Cultural
- Internet, TV, presa scrisă
- Radio România Cultural, Dilema Veche, Orizont
- Mezzo TV, Internet, Radio, Reviste
- Radio România Cultural
- NY Times, London Review of Books, The Paris Review
- TV (TV5), Presa scrisă (România literară), Radio (Radio România Cultural)
71  
 
 - TV ARTE, TV 3sat, Dilema Veche
- Radio (Radio România Cultural), presa scrisă (Dilema Veche, Scena9), Social Media
(Facebook).
- Cărți, online, spectacole
- Radio România Cultural, internetul, presă scrisă
- History Chanel, Discovery România, Adevărul
- Radio Romania Actualități, Radio România Cultural, mediul online.
- Nu urmăresc
- TV5 Monde, România literară, Radio România Cultural
- Mezzo, BBC WN, TV5
- Facebook, radiouri culturale, newsletters
- Facebook, librării
- Internet, reviste, festivaluri
- Radio România Cultural, Revista Muzicală Radio, Leviathan
- Observator cultural, Goodreads, Radio România Cultural
- Media online
- Reviste, TV, radio
- TVR, Radio România Cultural,
- Site-uri ale editurilor, alte site-uri cu recenzii cărți.
Se observă că centrele de interes pentru informarea culturală sunt mai degrabă revistele
culturale, posturile TV străine, Radio România Cultural sau site-uri specializate de carte.
Bugetele alocate achiziției de carte cresc considerabil, cel mai mic fiind 200 de lei și ajungând
până la 800-1.000 de lei și peste aceste sume, dar e de înțeles dat fiind că majoritar sunt
persoane cu un venit și nivel superior de studii. Campaniile culturale naționale cunoscute de
participanți au fost: Audioteca Șeherezadei, Lecturi sonore, Cărțile Șeherezadei, campaniile
Editurii Nemira (derulată pe FB), cineva menționează Anul Cărții, campaniile derulate de
Biblioteca Metropolitană, târgurile de carte. În proporție de 50% respondenții nu cunosc nicio
campanie culturală, ignoră întrebarea sau nu-și amintesc.

II. Metoda calitativă: interviuri

II.1 - Interviuri cu profesori gimnaziu, liceu, facultate
14 profesori de liceu și facultate, din mediul rural (1) și urban (13), au răspuns
chestionarului-interviu, cu vârste cuprinse între 35-57 de ani: 12 femei, 2 bărbați. 10 profesori
citesc din ambele motive prezentate în interviu (de plăcere și pentru informarea profesională), 3
72  
 
 subliniază lectura profesională și 1 indică lectura de plăcere. Am dorit să aflu care este, în opinia
lor, legătura dintre lectură și comunicare. Răspunsurile au fost:
- Lectura te ajută să comunici mai ușor. Lectura te ajută să îți îmbogățești vocabularul și îți
permite să te joci cu cuvintele în diverse discuții (profesor liceu, București, 45 ani, F)
- Lectura facilitează situațiile de comunicare, cu ajutorul lecturii se formează competențele de
comunicare (profesor liceu, rural, 35 ani, F)
- Lectura este una dintre bazele imaginației, ea dă material proaspăt și completează experiența
de viață, e sera noastră interioară în care se dezvoltă păduri amazoniene de imagini și trăiri,
străbătute de liane de conexiuni, în care înfloresc limbaje, în toate nuanțele semiotice, care
se pot ralia limbajului interlocutorului. O comunicare stearpă, funcțională, un vocabular
sărac care transmite idei paupere, premisa că știm deja totul, faptul că nu avem timp și
înțelegere, reflexul modern de a împărți lumea între Eu și ceilalți (sic!), pune frână însăși
paradigmei evoluției: omul e o ființă curioasă și care împărtășește, asta l-a făcut să vrea să
știe cum să aducă focul în peștera lui, ca să își spună poveștile cu umbra acompaniindu-l
dansând pe pereți, asta l-a făcut să vrea să cunoască ce e dincolo de ceea ce ochii lui puteau
cuprinde, asta l-a făcut să se îndoiască și să caute mereu, mai departe și mereu, altceva.
(profesor facultate, urban, 56 ani, F)
- Consider că lectura îmbogățește omul, îi înfrumusețează sufletul, îi deschide drumul spre
cunoaștere și comunicare, îl ajută să împărtășească celorlalți cunoștințe, dar mai ales emoții
(profesor facultate, 49 ani, M)
- Comunicarea depinde de lectură (profesor liceu, urban, 57 ani, F)
- Dezvoltă și ușurează comunicarea (profesor gimnaziu, urban, 54 ani, F)
- Lectura facilitează comunicarea (profesor gimnaziu, urban, 50 ani, F)
- Lectura dezvoltă abilitățile de comunicare (profesor liceu, urban, 48 ani, M)
Despre modul în care s-a modificat timpul alocat lecturii, profesorii cred că acesta s-a modificat
considerabil în sensul diminuării acestuia (11 răspunsuri care detaliază observația), 3 consideră că
nu s-a modificat. Diminuarea este pusă pe seama următoarelor cauze:
- Elevii au alte repere
- Cei mai mulți elevi citesc din obligație, fără să conștientizeze beneficiile lecturii pe termen
lung sau timpul nu le mai permite, din cauza temelor și sarcinilor școlare uneori
împovărătoate și chiar inutile pentru formarea lor (profesor facultate, urban, 49 ani M)
- Avansul tehnologiei (profesor liceu, urban, 49 ani, F)
- Goana după bani, după succes, schimbarea priorităților, a valorilor (profesor liceu, urban, 54
ani, F)
73  
 
 - Alte priorități (profesor gimnaziu, urban, 50 ani, F)
- Tinerii sunt atrași de mass-media (profesor gimnaziu, urban, 38 ani, F)
- Preferă să vizioneze un film (profesor liceu, urban, 45 ani, F)
- Apariția internetului (profesor liceu, rural, 35 ani, F)
Trei profesori nu răspund la această întrebare sau afirmă că nu cunosc cauzele. Opiniile cu
privire la formatul în care citesc elevii lor sunt împărțite, 4 profesori cred că totuși cartea
rămâne suportul predilect, 3 consideră că elevii citesc mai mult în format electronic (fiindcă le
sunt mai accesibile și din perspectiva prețului), 3 cred că se citește pe ambele suporturi, 3 nu
cunoasc răspunsul și există și o profesoară care consideră că „tinerii nu mai citesc, doar cititorii
adevărați citesc” (38 ani, F, profesor gimnaziu, urban). 13 profesori afirmă că le oferă elevilor
recomandări de carte în afara programei obligatorii, dar doar 8 persoane nominalizează câteva
texte:
- Liviu Papadima, Cui i-e frică de computer; Grigore Băjenaru Cișmigiu and comp. și Bună
dimineața, băieți!, romanele lui Mihail Sebastian, ale lui Dan Lungu, ale Rodicăi Ojog
Brașoveanu etc. (profesor liceu, rural, 35 ani, F)
- Eu le recomand să citească cărți de specialitate – matematică și informatică. Doamna
profesor de limba și literatura română îi stimulează să citească diverse cărți. Îi premiază la
ore pentru activitatea de la clasă și le oferă cărți cu dedicație. Culegere de probleme pentru
simulările de clasa a XI-a, Culegere de probleme pentru examenul de bacalaureat la
informatică și matematică și o carte în format electronic - Miscrosoft Office Specialist –
Word, Excel și PowerPoint.
- Ioana Pârvulescu – Inocenții
- Micul Prinț, Epopeea lui Ghilgameș, Portretul lui Dorian Grey, Zorba Grecul, Învierea
- Jules Verne, Antoine de Saint-Exupéry
- Beletristică din programa școlară
- Lectură de specialitate (religie)
- Victor Hugo – Mizerabilii, Micul Prinț
13 profesori afirmă că în instituțiile lor de învățământ există activități extrașcolare dedicate
lecturii și nominalizează spectacole lectură (o facultate de profil vocațional artistic), cluburi de
lectură sau activități coordonate de profesorii de limba română, simpozioane, concursuri sau
conferințe, 1 profesor nu cunoaște nicio activitate de acest gen în școala sa. Evenimentele sau
proiectele dedicate lecturii în care au fost implicați direct sunt: Lecturi sonore (2), Ziua
Internațională a cititului împreună (2), Gaudeamus (1), 5 minute de lectură (1), Să citim dar ce
citim la ora de dirigenție (1), un simpozion (1), restul nu au răspuns la întrebare sau nu au fost
74  
 
 implicați personal. 4 profesori recunosc că aceste evenimente se datorează cu precădere
inițiativelor personale, 4 - sectorului independent (ONG) și mult mai puțin forurilor publice de
cultură și educație (1) sau deloc Ministerului Educației. La întrebarea în ce măsură credeți că
lectura este o temă strategică pentru politicile publice din România, 1 profesor întreabă ce
înseamnă politici publice, 1 profesor crede că părintele este un exemplu de cititor, 12 afirmă că
ar trebui să fie în mare măsură o temă strategică dar că nu este încă sau e în mica măsură.
Campaniile dedicate lecturii la nivel național cunoscute sunt: Gaudeamus și campaniile dedicate
de Radio România Cultural acestui târg (1), Ziua Cititului împreună (1), Suplimentul de de
Cultură (1), Lecturi sonore (1), Olimpiada națională de limba română (2), Anul Cărții de la
care există așteptări (1), restul nu răspund (8). Beneficiile observate în timp ale participării
elevilor și studenților la activități dedicate lecturii:
- Elevii comunică mai ușor, au mai multă încredere în exprimare, sunt mai curajoși și mai
implicați ((profesor liceu, rural, 35 ani, F)
- Și-au corectat vorbirea și au căpătat curaj în comunicare (profesor liceu, urban, 45 ani, F)
- Au dezvoltat abilități pentru găsirea unor soluții la diverse teme propuse, prin aprofundarea
cercetării (profesor facultate, 49 ani, M)
- Dezvoltarea competențelor critice (profesor liceu, urban, 49 ani, F)
- Au înțeles importanța lecturii (profesor gimnaziu, urban, 57 ani, F)
- Discursul elaborat (profesor gimnaziu, urban, 54 ani, F)
- Îmbogățirea capacității de comunicare (profesor gimnaziu, 50 ani, F)
- Dezvoltarea capacității de exprimare și relaționare (profesor gimnaziu, 48 ani, M)
- Dezvoltarea abilităților de comunicare și a vocabularului (profesor gimnaziu, 38 ani, F)
iar 5 profesori nu au răspuns la această întrebare.
II.2 - Interviuri cu scriitori, editori, jurnaliști, oameni de cultură
La acest tip de interviu au răspuns 12 persoane cărora le-am adresat o serie de 11 întrebări
care vizau opinii cu privire la relația între lectură și comunicare, modificarea practicilor și
comportamentelor de lectură, dificultățile întâmpinate în promovarea lecturii către publicul
tânăr dar și evenimentele considerate reușite din acest punct de vedere, limitele mass-media în
promovarea lecturii, utilitatea promovării lecturii în mediul online (rețele sociale), alegerea
publicării unui manuscris (în funcție de o serie de factori, cum ar fi: gustul publicului, nivelul
literar/esthetic al textului, notorietatea autorului sau flerul personal al editorului), care este
impactul asupra vânzărilor de carte a turneelor de lansare (promovare prin lecturi publice), cum
se conturează piața de carte în ultimii ani și cum consideră reprezentarea segmentului de carte
75  
 
 pentru tineri din România (insuficient reprezentat, bine sau foarte bine). Câteva date despre
respondenți:
Cristina Andrei a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București (limba si literatura
română și italiană). După câțiva ani de activitate didactică, devine jurnalist la Televiziunea
Română, în redacțiile Cultural, Viața spirituală, Educație-Știință, Religie-Istorie. A debutat în
2014, cu romanul Abonatul nu poate fi contactat, apărut la Editura Nemira, carte distinsă cu
Premii de debut din partea revistelor Observator cultural și Accente. Romanul Matriarhat, a
apărut în 2018 la aceeași editură Nemira.
Eli Bădică și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, Universitatea București,
Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent,
este redactor colaborator la Suplimentul de cultură, revista Arte și Meserii, managerul
proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. La Editura Nemira, coordonează colecția
n'autor.
Florin Bican a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi străine, Secția engleză-rusă, a
Universității București. Profesor de limba rusă, traducător din limba engleză, asistent la Catedra
de engleză a Universității București, iar în 1995 s-a stabilit în Germania, unde a predat limba
engleză până în 2005. Desfășoară o intensă activitate de traducător (Lewis Carroll, The Hunting
of The Snark) şi T.S. Eliot (Old Possum’s Book of Practical Cats). A tradus în limba engleză
poezie, proză și eseuri semnate de importanți scriitori români, atât clasici, cât și contemporani,
inclusiv Cartea cu Apolodor de Gellu Naum. Este autorul volumului de versuri pentru copii (și
nu numai) Cântice mârlănești (Editura Humanitas Educațional, 2007) / Singur printre
mârlani (Editura Art, 2016) și coordonator, alături de Stela Lie, a două volume de literatură
pentru copii: Bookătăria de texte & imagini 1 (Pro Editura și Tipografie, 2009) și Bookătăria de
texte & imagini 2 (Editura Trei). Cărți publicate: Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, Și
v-am spus povestea așa. În 2017, Editura Arthur inaugurează Seria de autor Florin Bican, odată
cu publicarea celui mai recent roman al său, Tropice tâmpe.
Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalist cultural și scriitoare (romanele Dincolo de portocali și
Nautilus, apărute la Editura Humanitas) s-a născut în 1979 în Bucureşti. A absolvit secția de
engleză-spaniolă a Facultății de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti și are un
masterat în studii culturale americane la aceeaşi facultate. Cu o experiență de peste 16 ani în
domeniul jurnalismului cultural audio, a realizat numeroase interviuri cu scriitori celebri și
realizează emisiunea Orașul Vorbește.
Roxana Coman, muzeograf la Muzeul Municipiului Bucureşti, cu studii doctorale de istorie și
masterat în Istoria Artei și Filozofia culturii, lector la Fundația Calea Victoriei.
76  
 
 Simona Drăgan, lector universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti,
Departamentul de Studii Culturale (Programul de Studii Europene) cu specializarea - filologie
(teoria literaturii/studii culturale, literatură universală şi comparată, literatură română), Premiul
pentru cea mai bună carte de teorie literară publicată în anul 2009, pentru volumul Creaţie şi
putere. Concepte discursive în poststructuralism, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2009.
Eliza Dumitrașcu, PR Editura Art
Alexandra Florescu, PR și brand manager, marketing, Editura Nemira.
Irina Georgescu Groza a debutat în anul 2016 cu volumul de povestiri Dincolo de
ferestre (Casa de Pariuri Literare). A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri (2015–2016),
și romanul Noaptea dintre lumi (2018) în colecția n’autor a Editurii Nemira.
Marian Popescu, profesor universitar, critic de teatru, vicepreședinte executiv al UNITER
(1990-1994), editor de carte la UNITEXT, editură a UNITER înființată de domnia sa în 1993,
traducător din engleză.
Andreea Răsuceanu, scriitoare și critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii
din Bucureşti (1998–2002), secția română-engleză, a predat cursuri de presă culturală
românească, cultură și civilizație română, limbă și literatură engleză.
Prima ei carte, Cele două Mântulese, a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. În anul 2016 a
lansat o emisiune difuzată de TVR 2, Povești citadine. Din vara lui 2017 coordonează seria de
literatură contemporană a editurii Humanitas. În 2018 îi apare romanul O formă de viață
necunoscută la Editura Humanitas.
Tamara Susoi, teatrolog, critic de teatru, secretar literar și consilier artistic al Teatrului Odeon.

Interviurile au avut ca punct de plecare întrebarea dacă lectura poate fi un agent de

comunicare, de transmitere a unui model de comunicare. Spicuiesc câteva răspunsuri:
Eli Bădică: Categoric. Lectura susține o astfel de afirmație, mai ales dacă este privită din
unghiul comunicatorului. Interpretarea modelului de comunicare, însă, intră în ograda
cititorului, care o va face conform propriilor experiențe – sociale, culturale ș.a.m.d
Florin Bican: Lectura este un agent de comunicare prin excelență. Nu doar comunicarea între
autor și cititor, dar și între toți cei ce se înfruptă prin lectură din același text, pe marginea
căruia pot comunica nu doar între ei (și, indirect, cu autorul), ci și cu cei care nu au citit textul
în cauză. De la cenacluri la cluburi de lectură, de la șezători literare la cursuri universitare, de
la cronici simandicoase la discuții informale și opinii conjuncturale (chiar și neavizate), lectura
se manifestă ca un redutabil agent de comunicare și ca un mijloc perfect funcțional de
transmitere a unui model de comunicare.
77  
 
 Eliza Dumitrașcu: Fără dubiu, lectura ajută la îmbunătățirea abilităților de comunicare. Este
evident lucrul acesta mai ales la copii (și am urmărit mulți booktuberi tineri unde se vede clar,
din structurarea modului de expunere a recenziei filmate, cât de avansați sunt în lectură).
Simona Drăgan: ….. Lectura oferă vizibile modele de comunicare, constând într-un vocabular
mai plastic și mai bogat și în niște repere culturale mai elevate decât obișnuitele interese
triviale care ocupă mintea oamenilor și, poate chiar mai rău, a copiilor. Dacă lectura de carte
are fie și o minimă calitate, ea modelează omul, îl educă, îi oferă informație, dar și relaxare,
bună-dispoziție, anumite așteptări de la cei din jur, în cazuri fericite și un soi de bunăvoință.
Cel mai adesea, lectura e o bucurie împărtășită: rareori am cunoscut oameni care să nu
dorească a vorbi despre lucrurile citite care i-au entuziasmat. Iar asta cred că înseamnă
comunicare și, dacă la adulți e mai puțin vizibilă, cel mai evident mi se pare rolul ei între copii.
În orice grup de copii, cel care citește se distinge: comunică altfel, este adesea influent, poate și
pentru că pare învățat și se exprimă așa cum școala le cere tuturor să o facă. Lectura e cea mai
bună învățătoare a limbii materne cultivate.
Marian Popescu: Lectura este un exercițiu foarte util pentru construcția interioară a persoanei
iar când e făcută cu voce tare extinde acțiunea de comunicare către un public, fapt care îi
modifică substanța și efectul. Când te auzi citind cu voce tare, când îi vezi pe cei care te
ascultă, comunicarea devine mai complexă. Cazul special al lecturii cu voce tare la radio este
semnificativ pentru instalarea unui model de comunicare. Cei vechi acordau o atenție specială
citirii cu voce tare iar exercițiile pachetului progymnasmata sunt fără egal chiar și azi. Pentru
Quintilian și, în special, pentru Aelius Theon, lectura (cu voce tare) textelor marilor spirite e un
exercițiu, o hrană a exprimării care permite modelarea spiritului urmând exemplele bune.
Exercițiul avea să fie intens practicat în Evul mediu, renaștere, după care, prin saloanele
literare, lectura în public e instrumentalizată.
Irina Georgescu: Cititul potențează bogăția vocabularului, fluidizează exprimarea și ușurează
comunicarea. Un om care citește constant are o privire inteligentă și o prezență plăcută, pentru
că poartă cu el poveștile citite și emoțiile lor. Cei mai mulți dintre scriitori, la rîndul lor cititori
împătimiți, sunt volubili și au un magnetism aparte, și n-aș pune această observație pe seama
vreunui har, ci aș spune iar și iar că cei mai frumoși oameni sunt cei care sunt pasionați de
lectură.
Am încercat să aflu părerea intervievaților cu privire la modificarea practicilor și
comportamentelor de lectură. Răspunsurile lor:
Alexandra Florescu: Oamenii citesc foarte mult, dar nu neapărat cărți. Pe internet se consumă
enorm de mult text, de toate felurile, dar caracterizat prin dimensiune din ce în ce mai redusă,
78  
 
 mizându-se pe atenția tot mai mică a cititorilor. De aceea cititul de cărți (constant) reprezintă
încă o oarecare nișă și e posibil să fie tot mai greu de convins oamenii să plonjeze într-o lectură
susținută, de cîteva ore bune sau zile întregi. Pe de altă parte, tot din mediul online, vine o
revigorare a interesului pentru lectură și cărți existând numeroase forme de promovare a
lecturii ca ceva cool și trendy.

Cristina Andrei: Dacă ne referim la beletristică, şi profesia cititorului nu este una care să
implice lectura permanentă, aceea denumită îndeobşte „lectură profesionistă” (profesor,
scriitor, cronicar/critic/teoretician/ literar), atunci se poate spune că practica de lectură s-a
modificat în primul rând prin faptul că timpul dedicat lecturii s-a fragmentat iar tipul de lectură
a devenit unul pe model mozaic – o carte acasă, pe noptieră pentru cele câteva zeci de minute
dinaintea somnului, o carte în poşetă pentru lectura pe furate în staţii, mijloace de transport,
antecamere făcute la uşile şefilor, ale autorităţilor administrative sau ale medicilor; avem cărţi
împrăştiate prin casă pentru spicuiri, avem cărţi pe marginea birourilor pentru lecturile
profesionale şi, pentru cine gustă genul, avem cărţi motivaţionale totdeauna la îndemână pentru
sfaturi pe probleme ţintite. Iar lectura nu se face numai apelând la cartea-obiect, ci şi la cartea
electronică (kindle-ul îţi permite să iei toată biblioteca în geantă şi să citeşti ce ai chef sau să
reciteşti ce doreşti), lectură se poate face şi pe telefonul mobil (studii, articole), lectură se poate
numi şi ascultarea unui audiobook în maşină, la semafor sau în timp ce faci jogging. Ideea este
că da, comportamentele de lectură se modifică permanent şi acest lucru nu constituie nici o
îngrijorare, ci o formulă care confirmă ideea că lectura nu dispare ci... vorba cântecului, se
transformă, rămânând o pasiune constantă care îşi caută modalităţi adecvate de supravieţuire.

Ioana Bâldea Constantinescu: Fundamental. Atenția scade, ritmul de viață se accelerează,

cititul se modifică în funcție de cât suntem, fiecare de adaptabili. Eu nu cred în demonizarea
tehnologiei, nu cred în competiția dintre carte și orice alt suport, dar nu (mai) cred nici în
lectura tihnită, eventual strict limitată la spații predilecte… Se citește în mijloace de transport,
pe kindle, în săli de așteptare, pe telefon, într-o fereastră ușor minimizabilă, între alte o mie și
una de activități. Din punctul meu de vedere, e mai bine așa decât deloc. Nu suportul, nu
ritualul contează, în cele din urmă, cât starea, rutina ficțiunii într-o dietă intelectuală, povestea.

Andreea Răsuceanu: Practicile și comportamentele de lectură se schimbă perpetuu, la fel cum

se schimbă și felul de a scrie literatură, de orice tip ar fi ea, și de a o percepe. Faptul că astăzi
se citește mult și pe diferite dispozitive electronice, că informarea e mult facilitată de internet și
că informația culturală sau de orice alt fel e mult mai la îndemână, nu mai e strict apanajul
sălilor de lectură ale bibliotecilor, modifică fundamental comportamentul publicului cititor.
79  
 
 Deși nu se pot nega beneficiile noii tehnologii, într-un anume sens, lectura e mai superficială,
mai puțin atentă, mai grăbită.

În opinia celor intervievați dificultățile întâmpinate în promovarea lecturii către publicul

tânăr sunt:
Eli Bădică: Mă voi opri la numai trei. În primul rând, e foarte dificil să ajungi la publicul tânăr,
canalele de comunicare trebuie testate și adaptate constant. Apoi, sunt clasicele competiții cu
toate celelalte activități de petrecere a timpului liber, din ce în ce mai interactive și mai
solicitante, lucruri datorate tehnologiei. Să nu uităm și de încercarea permanentă de a
„deconstrui” stereotipurile cu care publicul tânăr rămâne în minte în urma stufoasei, greoaiei
și învechitei programe școlare, care favorizează standardizarea și, prin urmare, nu încurajează
deloc gândirea critică ori măcar crearea unui obicei sănătos de lectură.
Alexandra Florescu: Școala reprezintă poate cel mai nociv factor în plăcerea lecturii, pentru că
oricâte programe s-ar face copiii învață că lectura este o temă, o obligație, ceva plictisitor
pentru școală. Pe de altă parte, cei tineri sunt oricum asaltați de numeroase variante mult mai
interesante de petrecut timpul liber, pe internet, prin video, jocuri, etc. Programele de
încurajare a lecturii, care nu mai sunt deloc puține în ultima vreme, cumva se adresează tot
acelui nucleu de copii predispuși sau deja învățați să citească, nu au o constanță sau o
uniformitate care să creeze realmente generații de cititori.
Florin Bican: În mod paradoxal, principala dificultate cu care ne confruntăm în promovarea
lecturii către publicul tânăr este comunicarea. Am văzut mai devreme că lectura este un agent
de comunicare. Fără ea, comunicarea este din capul locului mai săracă. Să îndemni la lectură
un ne-cititor este ca și cum ai îndemna pe cineva să se ridice de la pământ trăgându-se de
șireturi. În astfel de situații cred că lectura ar trebui promovată indirect, prin exemple discrete.
Și aici intervine o nouă dificultate. Cei care pot oferi un astfel de exemplu sunt în primul rând
părinții. Însă o mulțime de părinți se plâng că nu-și pot face copiii să citească, deși mărturisesc
că ei înșiși nu obișnuiesc să citească. Ezit să introduc pe lista dificultăților concurența
„neloială” a mediilor electronice de entertainment care deturnează, chipurile, apetitul pentru
lectură al copiilor. Aceleași mijloace pot să și stimuleze respectivul apetit. Dar admițând că
dificultățile de mai sus ar putea fi depășite, potențialii cititori trebuie să aibă ce citi. Editurile
oferă suficiente titluri, iar rețeaua librăriilor le difuzează într-un spațiu rezonabil, deși nu
suficient. Nu toți copiii, mai ales cei din zonele rurale, pot ajunge la o librărie. Iar odată ajunși
acolo, nu dispun neapărat de mijloacele materiale necesare pentru procurarea cărților. Este
exact situația în care ar trebui să intervină bibliotecile. Or, acestea sunt insuficiente în
80  
 
 majoritatea cazurilor – și ca număr și ca dotare. Soluționarea individuală a oricăreia dintre
problemele semnalate mai sus – și nu sunt toate – nu ar promova automat lectura în rândurile
publicului tânăr. Aceste dificultăți trebuie soluționate sinergic.
Ioana Bâldea Constantinescu: Clișeizarea. Dificultățile în a găsi un limbaj comun care să fie
percutant, atașant. Demontarea monotoniei în care școala abandonează literatura – o listă de
lecturi obligatorii – e cvasiimposibil să nu se pună praful pe așa ceva.
Eliza Dumitrașcu: Expansiunea și popularitatea foarte mare a noilor media de comunicare
(canalele social media – Facebook, Instagram, Twitter) vine cu multe avantaje și dezavantaje:
faptul că poți ajunge în timp real la publicul tânăr, prin mesaje scurte, vizuale, de impact, dar
în același timp riscul de a te pierde în avalanșa de informație este foarte mare. Trebuie muncit
constant și continuu. Apare nevoia unui specialist Social media, iar nu toate editurile au
prevăzut în organigrama insituției acest post. De regulă, departamentul de Comunicare și
Marketing face și Social media printre picături, nu cu precădere.

Am încercat să aflu care sunt tipurile de evenimente reușite în promovarea lecturii către
publicul tânăr.
Eliza Dumitrașcu: Întâlnirile cu autorii sunt cele mai reușite evenimente destinate publicului
tânăr. Lansările clasice nu mai au efectul scontat, acum evenimentele cu autori se desfășoară
sub forma unor întâlniri/dialoguri relaxate, lecture, live drawing. Pentru copii și adolescenți
este foarte important să-l perceapă pe scriitor ca pe o persoană în carne și oase, de multe ori
tânără și foarte agreabilă. Pentru adolescenți este foarte important notorietatea autorului.
Evenimentul din aprilie anul trecut cu autorul American Pierce Brown a avut un impact foarte
bun în rândul adolescenților și toate cele trei evenimente cu public s-au desfășurat cu sălile
pline.
Cristina Andrei: O să menţionez două evenimente la care am participat direct şi de la care am
primit un feed back care m-a bucurat foarte tare. Primul, Observator Lyceum – o întâlnire
mijlocită de revista Observator cultural cu elevi din clasele a X-a – a Xll-a a de la liceele
Colegiul Naţional „I.L. Caragiale“, Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc, Colegiul
Naţional „Iulia Hașdeu“, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, Colegiul Naţional „Gheorghe
Şincai“, Colegiul Naţional „Sfîntul Sava“, Colegiul Naţional „Tudor Vianu“, Colegiul
Naţional „Mihai Viteazul. Cartea în discuţie, „Matriarhat”. O culegere de povestiri greu de
„digerat” chiar şi de către adulţi. Subiecte sumbre, personaje marcate de eşecuri pesonale,
destine frânte. Puţină lumină, puţină speranţă. Genul de lectură care nu se adresează deloc
tinerilor în căutare de modele, de eroi demni de admiraţie şi respect, ideal de urmat. Totuşi, am
81  
 
 constatat că lectura a fost una provocatoare. A intrigat şi a incitat la dialog. Au fost incisivi,
întrebările au fost directe, iar răspunsurile oneste şi la fel de directe, indiferent de zona cărora
li se adresau întrebările (profesională sau personală), au făcut ca interesul pentru alte titluri
sau alte nume de autori pomenite în context să crească. Al doilea eveniment de promovare a
lecturii a fost cel intitulat „Lecturi sonore”, desfăşurat în Biblioteca Facultăţii de Litere, la
care au participat studenţi. Am fost pe rând participant şi protagonist. Aşa am putut să constat
că interesul pentru întâlnirea directă cu un autor, dialogul sincer, deschis, presărat cu anecdote
din experienţa personală sau profesională, cu răspunsuri clare privind modul în care se
construieşte o carte, de la alegerea subiectului la abordarea lui, deschiderea culiselor cărţii, se
transferă către cartea însăşi. În plus, transferul lecturii ca act intim, individual într-unul public,
colectiv, prin pagini citite cu voce tare de către autor, devine un gest de promovare inedit şi
eficient.

Irina Georgescu: Am participat ca invitat la sesiuni de lecturi sau de scriere creativă cu elevi și
studenți și am constatat cu plăcere că ei sînt un public curios, deschis, receptiv, încă ușor de
modelat prin obiceiuri sănătoase. Cluburile de lectură și lansările de carte sînt alte prilejuri de
a-i apropia pe cei foarte tineri de plăcerea lecturii. Au loc din fericire evenimente frumoase,
precum tîrgurile de carte la care unele clase participă conduse de un profesor, concursurile de
poezie și proză pentru elevi și tineret, întîlniri între studenți și scriitori.

Ioana Bâldea Constantinescu: Spectacolul-lectură, întâlnirile cu autorii, interviurile cu public.

Nu sunt multe, dar au posibilități nelimitate.

Andreea Răsuceanu: Evenimente interactive, care să le solicite participarea, și care le

recompensează atenția și implicarea.

Ce limite sau carențe au identificat intervievații în discursul mass-media abilitate să

promoveze lectura:

Andreea Răsuceanu: E foarte puțin spațiu dedicat culturii în mass-media românească, sunt
puține reviste culturale, aproape deloc emisiuni culturale, critica literară de întâmpinare, care
ar trebui să direcționeze lectura publicului spre o zonă sau alta, aproape lipsește.

Eli Bădică: E puțin cam straniu să încercăm măcar să discutăm despre limite sau carențe în
discursul mass-media abilitate să promoveze lectura atât timp cât acesta e în mare parte
absent. Problema are multe nuanțe, dar, una peste alta, nu avem nici un cadru legislativ
adecvat, nu există politici sau campanii naționale de promovare a lecturii, chiar dacă suntem în
așa-zisul an al cărții în România.
82  
 
 Mă întorc, totuși, la întrebare. Principala carență este cea a specializării, a profesionalismului
– cei care promovează astăzi, într-un fel sau altul, lectura sunt, de cele mai multe ori, persoane
din alte domenii, conexe sau complet diferite, fără studii de specialitate, amatori în cel mai bun
sens al cuvântului, cititori neprofesioniști, care va să zică. Și, deși intențiile sunt, probabil,
bune, rezultatele sunt frecvent mediocre. Apoi, în cazul în care vorbim despre profesioniști ai
cărții – deși e interesant de observat, de exemplu, că la noi nu există noțiunea de „jurnalist
literar”, ca în străinătate, ci aceea largă de „jurnalist cultural” –, limita este în primul rând
aceea a spațiului – pe care-l pot ocupa într-un ziar sau într-o emisiune radio sau TV (spațiu
propriu-zis de difuzare) –, pentru că nu poți dezvolta o chestiune atât de complexă precum
promovarea lecturii atunci când nu sunt suficiente ziare/reviste/site-uri/etc. care să aloce spațiu
acestor preocupări.
Alexandra Florescu: Limitele vin chiar din dezinteresul cras pentru tot ce înseamnă carte. Așa
cum se vede cu ochiul liber, paginile de cultură au dispărut de mult, iar pagina de carte de pe
siteuri a fost, în cel mai fericit caz, înghițită de „entertainment” unde se luptă cu cinema și
concerte. Pe de altă parte, nici discursul plin de lamentații nu văd la ce ne ajută. La fiecare
târg de carte presa vine să ne întrebe nu ce publicăm, ci de ce nu citesc românii. Ceea ce e,
desigur, un paradox, să întrebi asta la un târg de carte și să întrebi o entitate care totuși
trăiește din vânzarea de carte. De aceea cred că cei care nu citesc aud constant numai plângeri
din zona asta și consideră că lectura e așa o lebădă timidă și rară, nedemnă de băgat în seamă.
Eliza Dumitrașcu: Poate că puțin dezinteres, dar nu atât din partea jurnaliștilor, cât ca o
direcție generală, determinată și influențată de politicile culturale inexistente în acest stat.
Desființarea metodică a posturilor culturale sau a mass-media scrisă (suplimentele culturale au
devenit o raritate), împuținarea spațiului destinat culturii în general (atât în presa audio-
vizuală cât și scrisă), transmite ideea că o știre culturală nu ține prima pagină, nu este de
interes, trebuie tratată cu minima implicare (comunicatele de presă sau știrile din partea
editurilor sunt preluate automat, fără documentare, aprofundare sau unghi de abordare
propriu). Puține sunt publicațiile care se străduiesc măcar să găsească un titlu atractiv.
Simona Drăgan: Că se aude foarte slab, atât. Eu personal nu fac mofturi la „cine, ce, cum”
atunci când problema nelecturii e endemică. „Discurs abilitat”, totuși, ce ar însemna? Emisiuni
TV, radio, întâlniri cu scriitori? Cred că oricare din acestea, dacă există și promovează o carte
decentă, face ceva bun. Iar dacă toate la un loc nu reușesc să facă mare lucru, atunci acesta e
un semn că problema nelecturii e mai profundă, cu cauze mai adânci: un sistem educațional
deficitar, agresiune și vulgaritate prin mass-media, poate o societate neașezată, nesigură, care
nu își găsește tihna lecturii sau nu simte că e prețuită după asemenea criterii.
83  
 
 Marian Popescu: Preocupările media privind actul lecturii se mențin, cât am observat, mai ales
la nivelul de promo sau recenzie ori prezentare. Proprietarii media nu sunt interesați în a
încuraja promovarea lecturii. Excelenta emisiune a lui Dan C. Mihăilescu, Omul care aduce
cartea, a fost terminată pe motive de... rentabilitate.

În ce măsură cred intervievații în utilitatea promovării cărților în mediul online și pe rețele

sociale:
Eli Bădică: Promovarea cărților în mediul online, respectiv pe platformele de rețele sociale –
mai ales Facebook, Instagram și Goodreads – nu numai că este utilă, ci este vitală astăzi.
Cărțile există cu adevărat dacă există conținut online despre ele, nu se (mai) poate altfel.
Irina Georgescu: Promovarea e foarte importantă. Mai văd în metrou, rar, reclame la cărți, iar
rezumatul poveștii, pe afiș, incită la lectură, stîrnește curiozitatea. Promovarea din ultimii ani
se leagă de oportunitatea ecranizării, Netflix e o marcă des întîlnită, un garant al succesului
unui roman. Practic, ecranizările Netflix și HBO fac legătura între iubitorul de film și ipostaza
lui de cititor. Îl agață cumva, timid, în lumea cărților ecranizate. Desigur, mulți rămîn la film,
din păcate. Dar merită făcut orice efort de a trimite omul la povestea scrisă.
Florin Bican: Rețelele sociale și mediul online pot face minuni când e vorba de promovarea
unei cărți. Sigur, există și minuni cu două tăișuri – mă gândesc la cazul „…Ramona”. Dar și
aici mediul online și-a dovedit cu prisosință utilitatea din punct de vedere al capacității de
promovare.
Tamara Susoi: În prezent este cel mai eficient mod de promovare, cel mai la îndemână și cu cel
mai mare și direct impact pentru a junge la audiența pe care o avem în vedere.
Roxana Coman: Mediul online și noile tehnologii pot face aduce mult mai multă notorietate
cărții și lecturii, în general. Utilizate cum trebuie, sunt instrumente necesare în societatea
noastră.

În ce măsură cred oamenii de cultură intervievați că lectura este o temă strategică pentru
politicile publice din România:
Eli Bădică: ….politicile publice din România ocolesc cu încăpățânare subiectul lecturii. Sunt
eforturi individuale făcute în direcția aceasta, care s-au concretizat în câteva propuneri legislative,
dar sunt mult prea dispersate și nu duc, momentan, la un efort comun, colectiv, concentrat.
Roxana Coman: Majoritatea proiectelor adresate lecturii vin din sfera privată, din partea unor
asociații sau formatori. Sunt câteva exemple ce vin și din lumea muzeală, dar nu consider că există
politici publice coerente în acest sens, punctat și de Asociația MetruCub.
84  
 
Irina Georgescu: Ar trebui să fie, dar absentează din agendele și listele de priorități ale aleșilor
neamului! Educația e în derivă cu fiecare schimbare de ministru, iar interesul de a avea o societate
viitoare educată pare să fie nul. Nu doar că lipsesc inițiativele concrete de a stimula lectura în
școli, dar nici în bugetul pentru Educație și Cultură nu se regăsesc fonduri speciale pentru
încurajarea lecturii și a producției de carte. Unde nu mai pomenesc de stîngăciile apărute în
manuale, de la informații eronate și pînă la greșeli de literă sau de aritmetică. Din familie prindem
gustul pentru lectură, școala îl întreține pînă mai creștem și decidem singuri ce să citim. Dar școala
trebuie susținută cu bugete pentru lecturi în școli, pentru cărți noi în bibliotecile școlare
(majoritatea școlilor nici nu au o bibliotecă!), pentru evenimente și întîlniri cu scriitori, de
exemplu. Aceste practici sînt rare și se regăsesc mai ales în București, la liceele de vîrf. Dacă
editurilor le-ar fi permis accesul în programa veche, cu titluri noi, interesante, care să facă orele
de limba română mai atractive, am avea un avantaj în dezvoltarea generațiilor viitoare.
Florin Bican: În nicio măsură… Singurele reușite în această privință sunt rezultatul unor inițiative
individuale și private.
Marian Popescu: Din când în când, apare grija unor decidenți privind lectura. Cel mai recent
exemplu e România citește (Fundația culturală Ideea Europeană) care, cât am putut vedea din site,
e un conglomerat clasic de întâlniri cu scriitori care își promovează opera. Asociez mai greu
inițiativa cu secolul XXI.
Simona Drăgan: Va fi o temă strategică numai atunci când politicienii ne vor vrea binele. Până
atunci, nu are cum. Oamenii care citesc sunt mai informați, mai deștepți și, prin urmare, mai greu
de prostit și de manipulat. Sunt totodată și mai pretențioși: e greu să-i mai cumperi cu „mărgele de
12 lei”. În plus, lectura de calitate e și semnul unei educații dobândite cu efort. Iar asta costă și
nici nu este ceva ce trebuie să-și pună politicienii în frunte ca slogan și să defileze cu el, ci doar să
se vadă că trag împreună cu noi și pentru noi în direcția cea bună. Lectura nu poate fi obiectiv
politic explicit, pentru că ea până la urmă e un epifenomen al unui trai mai bun și al unei societăți
educate și prospere. Dacă asta e tema strategică, atunci și înclinația oamenilor către lecturile de
calitate va veni „la pachet”. Până atunci, cum?
Andreea Răsuceanu: Aproape deloc.
Cristina Andrei: Este o temă demagogic strategică. Politicile publice presupun acţiuni realizate de
către guvern ca răspuns la problemele care vin dinspre societate. Ar trebui să discutăm pe măsuri
concrete, forme de alocare a resurselor, de un cadru general şi cursiv de acţiune, de obiective şi
scopuri bine precizate, stabilite în cunoştinţă de cauză, în funcţie de valori, norme, interese care să
servească unui public a cărui situaţie poate fi îmbunătăţită de deciziile luate de respectiva politică
publică. Ea trebuie să se desfăşoare ca un proces coerent. Or, la noi, putem discuta despre faptul
85  
 
că 2019 a fost declarat „Anul Cărţii”, aşadar, implicit şi al lecturii. De ce spun că e multă
demagogie la mijloc? Pentru că problema cărţii a fost semnalată de editori şi de scriitori, ba chiar
şi de reprezentanţi ai unui partid politic, care în 2015 au propus un pachet legislativ sub numele de
„Pactul pentru carte”, şi nu de vreo cercetare efectuală la nivelul autorităţii guvernamentale.
Pentru că la data respectivă piaţa de carte din România se afla pe ultimul loc în Uniunea
Europeană şi studii ale unor institute de cercetare socială independente arătau că un român din
cinci nu a citit niciodată o carte, iar dintre aceştia, mulţi nu citesc mai mult de o carte pe lună şi
cheltuiesc maximum trei euro pe an pentru cărţi. Deşi a fost pusă pe agenda politică, am găsit până
acum doar o schiţă de program care propune soluţii ce ar trebui să rezolve problemele semnalate,
dar nici un efort concret ca acesta să fie adoptat ca program guvernamental, să fie implementat ca
la sfârşit să-i putem evalua eficienţa.

Eliza Dumitrașcu: Pot să spun zero? Sau chiar minus unu? Haideți numai să ne uităm câte librării
există în micile orașe. Asta pe lângă faptul că cele din marile orașe (cu excepția câtorva exemple de
mare succes) există și se susțin din vânzarea de papetărie, mai degrabă decât vânzarea de carte.

Am dorit să aflu cum aleg editorii publicarea unui autor/manuscris: 1. În funcție de gustul
publicului/2. În funcție de nivelul literar/estetic al textului/ 3. În funcție de notorietatea/vizibilitatea
autorului/ 4. În funcție de flerul personal:

Eli Bădică: Publicarea unui manuscris/autor depinde de editură, gen, tipul de colecție, formă
ș.a.m.d. Dacă vorbim concret despre colecția n’autor a Editurii Nemira, alegerea unui manuscris
se înscrie în direcția editorială pe care i-am conturat-o de la început (și care își caută cititorii-
public țintă prin însăși existența ei): cărți de literatură română contemporană, proză scurtă sau
proză lungă (roman), care vorbesc, în n moduri, despre lumea în care trăim, care au o poveste
inedită și sunt scrise bine. Sigur că, pentru a discerne aceste lucruri, intervine și flerul personal,
literatura nu e o știință exactă. Dar pot afirma că încerc, pe cât posibil, să nu țin cont de
notorietatea/vizibilitatea autorului – citesc manuscrisele fără să mă uit cine le-a trimis, pentru a nu
fi influențată de acest aspect (sigur că ulterior notorietatea scriitorului contează în vânzări, în
receptarea unei cărți ș.a.m.d., dar nu acesta este scopul principal al colecției; altfel spus, dacă
textul e slab, nu intră în colecție).

Andreea Răsuceanu: Toate acestea au o anumită pondere în decizia de la sfârșitul procesului de

evaluare: în primul rând contează valoarea unui text, talentul literar al autorului, abia apoi gustul
propriu, iar uneori nu conteaza aproape deloc identitatea autorului, notorietatea lui. Marele pariu
sunt, firește, debutanții.
86  
 
Florin Bican: Personal nu sunt în măsură să decid asupra publicării unui autor/manuscris. Sunt
consultat, fac recomandări, dar ezit să mă pronunț asupra pieței de carte. Într-un articol publicat
în The Guardian, Alex Clark, considerată expertă în domeniu, declară fără menajamente: „Cine
pretinde că poate descifra runele pieței de carte moderne, ori se amăgește, ori e șarlatan…” Așa că
prefer să nu mă pronunț. Dar dacă aș fi în situația să aleg, mi-aș asuma subiectivitatea și aș alege
în funcție de nivelul literar/estetic al textului și de flerul personal. Menționez că recomandărilor pe
care le-am făcut pe baza acestor criterii nu li s-a dat neapărat curs de către edituri. Acolo par să
primeze gustul publicului și notorietatea/vizibilitatea autorului. Și când vine vorba de literatură
pentru copii, teama de părinții cârcotași…

La întrebarea referitoare la impactul asupra vânzărilor de carte a turneelor de lansare sau

lecturilor publice, aleg din răspunsurile persoanelor din departamentul de PR și marketing:
Eliza Dumitrașcu: Punctual, nu. Adică o lansare nu vinde neaparat mai mult decât în mod obișnuit,
plus că este și destul de greu să aduci publicul la lansare, însă, pe termen lung poate ajuta la
notorietatea editurii sau a autorului respectiv.
Andreea Răsuceanu: Cu siguranță. Chiar dacă uneori nu imediat, efectul se întinde pe mai multă
vreme, pentru că notorietatea autorului crește.
Alexandra Florescu: Foarte rar au un impact real. Atunci când autorul este deja cunoscut și are un
public creat ajută să fie trimis în turneu și oamenii se mobilizează să vină să-l vadă și să ceară
autograf pe cartea cumpărată. Dacă însă autorul e prea puțin cunoscut, indiferent pe cine invită la
lansare, va avea un public foarte mic și vânzări în consecință. Din experiența noastră, cu câteva
excepții, din categoria menționată la început, foarte rar turneele de lansare ajută la ceva în afară
de o vizibiltate puțin mai mare.

Am dorit să aflu de la editori cum se conturează piața de carte în perspectiva ultimilor ani: în
creștere/stagnează/în descreștere?
Eli Bădică: Senzația generală, însă, e aceea că piața de carte e în creștere, după ce decrescuse
după perioada comunistă și stagnase în anii 2000. Avem mai multă diversitate în ceea ce privește
oferta de carte, mai multe edituri mici, mari și foarte mari care își construiesc colecții noi și
imprinturi, se acordă o atenție mai mare cărților pentru copii și tineri, non-ficțiunii, premiilor
literare internaționale, design-ului de carte, comunicării cu publicul (deci promovării),
simultaneității traducerilor (în ultima vreme, editurile sunt și mai competitive, încearcă să publice
o carte distinsă cu un premiu internațional important, ecranizată sau cu un boost mare de
promovare din străinătate – mai ales din spațiul anglo-saxon – cât mai repede, câteodată chiar
87  
 
simultan sau doar la câteva luni de la apariția în original) etc. Privită din exterior, piața de carte
autohtonă pare dinamică și cu potențial real de dezvoltare.

Andreea Răsuceanu: Dacă ar fi să judecăm după cifre, crește.

Eliza Dumitrașcu: Să fim optimiști și să gândim că este ușor în creștere, altfel ne-am strânge
tarabele și am pleca acasă. Pe segmental de public tânăr și foarte tânăr este în creștere. În
celelalte zone este destul de greu de estimate, Barometrul de Consum Cultural nu oferă date prea
amănunțite desspre consumul de carte, iar alte studii de acest gen, din cunoștințele mele, nu există.

Alexandra Florescu: Piața de carte este în creștere, dar o să auzim în continuare lamentațiile
tuturor venite din comparația cu alte state. Căci, aparent, în continuare, avem cea mai mică cifră
de afaceri din toată Europa și cel mai mic consum de carte/capita de locuitor. Se publică însă
foarte foarte mult (ca număr de titluri, și traduceri, și autori români). Așteptăm articolul annual
Forbes în care se face topul editurilor și cifra de afaceri pe anul precedent, probabil editurile din
top 10 vor raporta creșteri (sub 10%, dar creșteri).

Marian Popescu: De creștere, mi-e teamă că nu poate fi vorba.

Ultima întrebare s-a referit la opinia despre reprezentarea în România a segmentului de carte
pentru tineri (copii, adolescenți). Acesta ar fi insuficient reprezentat/bine/foarte bine?

Eli Bădică: Spre deosebire de acum numai cinci ani, segmentul de carte pentru tineri e reprezentat
astăzi foarte bine în România, dar încă insuficient față de cum arată el la vecinii noștri sau în
Occident. Așadar, dacă fac o medie între cele două puncte de referință, aș răspunde „bine”.
Cântărește mult și producția locală de cărți pentru tineri, care a crescut vizibil în ultima vreme –
până acum cinci ani, de exemplu, se publicau copleșitor mai multe traduceri, acum și scriitorii
români contemporani au început să se încumete să scrie cărți pentru copii și adolescenți –, dar și
recentul val de susținere și promovare a ilustratorilor autohtoni.

Irina Georgescu: Bine, din ce în ce mai bine, aș zice. Toate editurile medii și mari au colecții
dedicate adolescenților și copiilor. Se traduce mult din literatura universală, care are segmente
puternice pentru copii și Young Adult. Aici cred că se cîștigă de fapt cititorii adulți, cultivînd o
literatură bună pentru copii și adolescenți, formându-le obiceiuri sănătoase de a citi frecvent. Cred
că unul din rolurile seriilor este de a face pe micul cititor dependent de o poveste mai amplă, după
ce se obișnuiește cu personajele ei. Revenind, în România ultimilor ani s-a publicat carte foarte
bună pentru copii și adolescenți și ar trebui, cred, să se investească mult, în continuare, pe aceste
segmente, ca o investiție în generațiile viitoare de cititori.
88  
 
Marian Popescu: Insuficient. dacă la copii pare, deși nu sunt sigur, că stăm mai bine, la adolescenți
lucrurile se complică. Ar fi de văzut de ce. Ce carte atrage un adolescent azi? Din țara noastră, din
regiunea noastră, din localitatea noastră, din mediul nostru școlar etc.
Andreea Răsuceanu: E chiar un segment privilegiat, foarte bine reprezentat de câteva edituri de
profil, dar chiar și de edituri mari sau mijlocii care investesc în acest tip de titluri, oferta e extrem
de bogată.
Eliza Dumitrașcu: Dat fiind că majoritatea editurilor au simțit că e un teren bun (literatura pentru
copii) și au creat departamente/redacții specializate care susțin divizii de carte ilustrată și carte
pentru copii, cred că începe să devină un segment bine reprezentat și acesta este un lucru
îmbucurător. Așa, ca să terminăm într-o notă optimistă!

Concluzii
Parcurgând opinii și răspunsuri, reiese limpede că lectura este indispensabilă comunicării, că
ea formează și structurează interior personalități, îmbogățește vocabularul și creează gândirea
critică. Se citește încă de plăcere, și cu cât se înaintează în vârstă și an de liceu, mai mult pentru
studiu. Chiar și persoanele adulte recunosc că alocă mai mult timp informării profesionale. Bugetele
pentru achiziția cărților devin generoase, adică depășesc suma de 300 - 500 de lei pe an doar în
cazul celor care lucrează în companii private, rar în cazul tinerilor. Pentru elevi și studenți, suma e
modică (cele mai multe răspunsuri indică sume cuprinse între 20-100 de lei pe an). Nici bibliotecile
nu sunt neapărat surse de împrumuturi (fondurile lor adesea îmbătrânite sunt utilizate doar pentru
cărți din programa școlară). Dintr-un articol recent, publicat pe Profit.ro 124, care-l citează pe Mihai
Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor, reiese că „un român cumpără, în medie, mai
puțin de o carte pe an. Consumul de carte pe cap de locuitor (3 euro anual) este cel mai mic din
întreaga Uniune Europeană. ….Școala, familia, societatea nu au cititul pe lista de priorități…..De
aceea suntem mult mai ușor de manipulat de orice entitate economică sau politică. Poate că de aici
provine și o parte a răspunderii pentru situația în care ne aflăm”, subliniază șeful Asociației
editorilor.
Din studiul de caz, se poate observa că timpul alocat lecturii de plăcere a scăzut, dar nu prea
știm la ce să ne raportăm, poate la perioada comunistă, când nu aveam acces la mijloace de
divertisment, posibilități de informare, călătorii. Cea de azi, în care trăiesc și se dezvoltă tinerii este
o societate extrem de competitivă, rapidă, care privilegiază imaginea, nu rareori superficialitatea.
Cum, însă, nu dispunem de studii făcute înainte de anii ’90 asupra lecturii, vom fi tentați, poate, să

                                                                                                               
124
Liviu Iancu, Scrisul cărților în România..... https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/scrisul-cartilor-in-romania-
o-afacere-nu-prea-mare-pentru-edituri-si-aproape-zero-pentru-scriitori- (accesat 15.04.2019).
89  
 
desconsiderăm eforturile făcute azi de o parte din elevi, părinți și profesori pentru o educație de
calitate. Nu se poate generaliza nici acel lamentatio care incriminează elevul ca fiind singurul
vinovat de rezultatele sale slabe de la școală, cum nu putem să le aruncăm în cârcă întreaga
responsabilitate a acelui procentaj de analfabetism funcțional care ne-a dus pe primele locuri ale
rușinii în Europa. Cauzele sunt multiple, de la: creșterea numărului de familii disfuncționale, a ratei
divorțurilor, până la nivelul de sărăcie, potrivit datelor Eurostat pe anul 2013, România se află pe
primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative, iar date ale Institutului
Național de Statistică (citat într-un articol Agerpres) arată că în România sunt 8,5 milioane de
persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială 125 în 2015. De asemenea, conform aceluiași
articol, o treime din populație este afectată de privare materială severă, în sensul că nu-și poate
permite să achiziționeze articole considerate dezirabile sau chiar necesare pentru a duce un trai
decent.
Vreme de 30 de ani sistemul de educație s-a tot modificat, cu rezultate din ce în ce mai
dezastruoase. Elevii de școală gimnazială din provincie sunt, conform răspunsurilor, mai atenți la
lectură, mai interesați de activități dedicate cărții, dar să nu uităm și aspectele care pot privilegia
această atitudine: orașe mici, fără multe oportunități de petrecere a timpului liber, un timp mai scurt
alocat drumului între școală și acasă, dar și profesori care-și doresc succesele copiilor proveniți din
clasele lor. Băieții adolescenți, de la licee din București, au atitudini refractare la lectură (răspunsuri
care afirmă că nu citesc deloc), dar acest fapt are, cu siguranță, și o componentă psihologică (vârsta
teribilismului) precum și pleiada de anti-modele vehiculate în mass-media.
Câteva date de pe site-ul educatieprivată.ro 126 creează o imagine îngrijorătoare asupra
educației din România. Bazate pe statisticile UNICEF, într-un raport făcut public de Coaliția pentru
dezvoltarea României, datele spun că dintr-un număr de 24 de elevi, înscriși în clasa I, în anul 2005-
2006, numai 10 au promovat examenul de bacalaureat peste 12 ani, iar doi elevi s-au înscris la
şcoala profesională, care nu se finalizează cu examen de BAC. Conform altor informații din
documentul citat: „32,2% dintre elevii din 2018 au avut la clasă medii cu peste 3 puncte mai mari
faţă de media de la examen. Din totalul elevilor 49% sunt repartizaţi în licee tehnologice sau aleg să
urmeze o şcoală profesională. Peste 4 ani promovarea examenului de bacalaureat va deveni un
obstacol prea dificil pentru mulţi dintre elevii din liceele tehnologice.” Printre obiectivele acestui
raport se regăsește și introducerea unor programe de „îndrăgire a lecturii începând cu clasa a II-a”.

                                                                                                               
125  Bărbuță, Florin, INS - România primul loc în UE privind sărăcia relativă,    
https://www.agerpres.ro/economie/2015/10/27/ins-romania-primul-loc-in-ue-privind-rata-saraciei-relative-12-24-19
(accesat 16.04.2019).
126  https://www.educatieprivata.ro/bacalaureatul-raport-al-coalitiei-pentru-dezvoltarea-romaniei/(accesat 16.04.2019).

90  
 
 Deși respondenții afirmă că mijloacele de informare culturală sunt suficiente, faptul că în
proporție de 90% nu pot nominaliza campanii de promovare a culturii și lecturii naționale,
demonstrează contrariul. E limpede că nu există o voință politică la nivelul promovării culturii și că
suntem încă tributari unei mentalități de provincie, nombrilistă, păguboasă pe termen lung. În
domeniul cultural sunt posibile câștiguri de imagine pe care persoanele publice și le pot aronda în
portofoliile politice. Faptul că ele nu sunt folosite spune mult despre calitatea intelectuală a celor
care conduc și, mai ales, despre rolul de Cenușăreasă al educației culturale în România. Interesele
actualei guvernări se îndreaptă spre justiție și modificarea legilor. Cultura și educația mai pot
aștepta. În fond, qui prodest?

91  
 
VIII. Concluzii
2019, Anul Cărții în România, țară europeană, anul în care cultura ar trebui să fie onorată și
promovată ca o valoare fundamentală. Închei lucrarea sub imperiul a două știri tulburătoare.
Undeva, în România, încă un copil își pierde viața căzând într-o fosă septică neacoperită, din curtea
unei școli. În Franța, Catedrala Notre-Dame de Paris este lovită de un incendiu devastator. Ambele
evenimente poartă pecetea tragediei doar că diferența dintre ele vorbește de la sine despre abisul
între cele două culturi. Educația din România suferă de carențe, vizibile în procentajele de
analfabetism funcțional. Studiile realizate de organizația Salvați Copiii 127 despre violența la care
sunt supuși copiii acasă sau în școală oferă un tablou dezolant cu privire la modul în care privim, ca
popor, implicarea precară în dezvoltarea propriilor progenituri. Nu ar trebui să ne mire rezultatele la
bacalaureat sau alegerea emigrării celor mai buni, cu sprijinul familiei. Un fel de sauve qui peut
pare să fie motto-ul subteran care ghidează întreaga societate. În acest context, tema de cercetare a
disertației, promovarea lecturii ca o paradigmă – necesară – a comunicării ar putea să pară aproape
frivolă. Cum vorbim despre lectură și necesitatea ei unei națiuni lipsite de minime standarde de
locuire, igienă, sănătate, națiune condusă prin ordonanțe de urgență? Un articol de ultimă oră,
preluat de site-ul Educație Privată, dovedește că superficialitatea și agramatismul au ajuns la cote
alarmante 128 chiar în comunicate emise de ministere și dedicate liceenilor, ca acela adresat elevilor
din Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara, participanți la lansarea campaniei naționale
„Informare acasă! Siguranță în lume”. Astfel, conform publicației Express de Banat, titlul
concursului gândit și redactat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, sub
coordonarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, era „Ști și câștigi”. Al doilea i se pierduse în
neant, vorba lui Chirițescu, iar explicația dă măsura implicării: „L-am făcut aseară, în grabă”! Așa
cum spuneam și în introducerea acestei lucrări, cercetarea mea s-a concentrat pe ipoteza conform
căreia în România, cartea și lectura nu sunt promovate și comunicate nici coerent, nici suficient, cu
evidente repercusiuni asupra nivelului de informare și cultură. Aceste teme strategice nu se regăsesc
concret pe agenda de lucru a ministerelor abilitate. Au fost vehiculate la începutul anului, prin
comunicate de presă. Organizațiile neguvernamentale, artiștii independenți, câțiva profesori și
câteva edituri suplinesc punctual programele inexistente. Nici Ministerul Culturii nici cel al
Educației nu au introdus în programe Anul Cărții. Mai mult, anumite fonduri publice dedicate
editării de carte ar putea fi revocate. Indiferența cu care sunt tratate cultura și educația în România
devine alarmantă. În acest context național problematic, o dezbatere publică în care să fie implicați

                                                                                                               
127  https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/protectie-impotriva-violentei (accesat 16.04.2019).
128  https://www.educatieprivata.ro/expressdebanat-ro-un-minister-i-a-invitat-pe-elevi-la-concursul-sti-si-castigi
(accesat 16.04.2019).  
92  
 
elevi, părinți, cadre didactice și intelectuali cu privire la interesul acordat cărții și lecturii încă din
clasele primare ar putea să fie un punct de plecare spre însănătoșirea unui sistem bolnav.

Perspectivelor documentate teoretic în cele cinci capitole ale lucrării le corespund

răspunsurile din chestionare, acelea din sondajul de opinie realizat pe rețeaua de socializare
Facebook, interviurile profesorilor și ale editorilor, scriitorilor, oameni de cultură din spațiul
românesc. Existența legăturii intrinsece dintre lectură și comunicare precum și resursele privind
practicile de lectură și a campaniilor de comunicare pe această temă în România și în Europa
ultimilor ani sunt reflectate în studiul de caz. Dacă într-o majoritate covârșitoare respondenții afirmă
că lectura este un agent al comunicării, oferind multiple formulări care conțin ideea, cu privire la
practici de lectură, răspunsurile tind spre afirmația conform căreia modificările se referă mai curând
la suportul pe care se citește, la alegerile titlurilor și la timpul alocat lecturii de plăcere, săptămânal.
Observațiilor din capitolul II, Motivații, semnificații și funcții ale lecturii, unde am investigat modul
în care este privită lectura în familie și școală în contemporaneitate dar și din perspectiva istorică, a
mai multor epoci le corespund datele din studiul de caz. Lectura silențioasă este preferată de
aproape toți respondenții, dar în proporție de 47% și-ar dori să fie lectori cu voce tare pentru
comunități de colegi sau public general.

Figura feminină în domeniul educației este preponderent reprezentantă în interviurile

adresate profesorilor (12 femei din totalul de 14 interviuri profesori, precum și 10 femei din totalul
de 12 interviuri editori). Schimbările de paradigmă din actul lecturii și, implicit al comunicării,
bazat pe exemple de campanii de promovare cu mijloace specifice modernității ca rețelele sociale
sunt constatate de toți respondenții, atât în chestionare, sondaj cât și în interviuri. Editorii le
consideră indispensabile, profesorii acuză existența lor ca fiind un factor de deturnare a atenției.
Campaniile de promovare a lecturii sunt puțin cunoscute la nivelul tuturor eșantioanelor de vârstă,
și ele se datorează mai ales inițiativelor ONG-urilor sau artiștilor independenți. Participarea la
evenimente dedicate lecturii este anuală, în cazuri fericite lunară (mai ales în spațiul mic urban sau
rural), iar în cadrul instituțiilor de învățământ, sporadică (cu o singură diferență, în cazul studenților
de la Litere).

Consider că am omis să pun întrebarea dacă lectura este o practică în familie, fiindcă ar fi
ajutat la configurarea profilului de cititor educat acasă. Majoritatea respondenților creditează încă
televiziunea ca fiind un mijloc de promovare culturală, dar nominalizează posturi tv dispărute (TVR
Cultural) sau străine (Discovery, History) și nu puțini sunt aceia care cred că posturile comerciale
oferă informație culturală. Această confuzie devine îngrijorătoare pe termen lung, pentru că riscă să
se piardă sensul noțiunii de cultură, calchiată pe aceea de divertisment. Încerc să găsesc tonul
93  
 
optimist pentru încheierea lucrării. Cărțile sunt ca dragostea 129, scria Florin Bican, sau ca niște
fluturi, ca să-l citez pe Mircea Cărtărescu. E necesar să învățăm cum ne comportăm în raport cu
ceva atât de fragil și vulnerabil!

                                                                                                               
129  Papadima, Liviu (coord.), Care-i faza cu cititul, București, Editura Arthur, 2010, p. 11.

94  
 
IX. Bibliografie selectivă
I. Surse
ADLER, Laure; BOLLMANN, Stefan, Les femmes qui lisent sont dangereuses, Paris, Flammarion, 2015;
ARISTOTEL, Poetica, traducere de D. M. Pippidi, București, IRI, 1998;
BĂDILIȚĂ, Cristian, Tentația mizantropiei, Stromate, Jurnal, Iași, Polirom, 2000;
BOIA, Lucian, De ce este România altfel, București, Humanitas,  2012;
BORGES, Jorge Luis, Cărțile și noaptea, traducere de Valeriu Pop, Iași, Junimea, 1988;
CALVINO, Italo, Orașele invizibile, traducere de Oana Boșca Mălin, București, ALL, 2011;
DE CERTEAU, Michel, L’invention du quotidian, Paris, Gallimard, 2017;
FURET, François (coord.), Omul romantic, traducere coordonată de Giuliano Sfichi, Iași, Polirom, 2000;
GHERGHEL, Valeriu, Roata plăcerilor, Iași, Polirom, 2018;
HUXLEY, Aldous, Minunata lume nouă, traducere de Suzana și Andrei Bantaș, Iași, Polirom, 2003;
NOICA, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, Eminescu, 1987;
MARINOFF, Lou, Înghite Platon, nu Prozac, traducere de Florin Lobonț, București, Trei, 2010;
PAPADIMA, Liviu (coord.), Care-i faza cu cititul, București, Arthur, 2010;
PATAPIEVICI, Horia-Roman, Partea nevăzută decide totul, București, Humanitas, 2015;
PENNAC, Daniel, Comme un roman, Paris, Gallimard, 1992;
PINKOLA ESTES, Clarissa, Femmes qui courent avec les loups, Paris, Grasset, 1996;
PROUST, Marcel, Sur la lecture (pdf), La Biblioteque electronique de Quebec;
ROUSSEAU, Jean-Jacques, Eseu despre originea limbilor, traducere de Eugen Munteanu, Iași, Polirom, 1999;
SATIR, Virginia, Arta de a făuri oameni, traducere de Nicoleta Dascălu, București, Trei, 2010;
STEINHARDT, Nicolae, Jurnalul Fericirii, Cluj-Napoca, Dacia, 1991;
VON LOVENBERG, Felicitas, Citește! Te rog, citește! traducere de Mihai Moroiu, București, Baroque Books & Arts,
2018;
WOOLF, Virginia, Eseuri alese. Arta lecturii, traducere de Monica I. Pillat, București, RAO, 2005.

II. Bibliografie de referință

ARRASE, Daniel, L'Annonciation italienne: une histoire de perspective, Paris, Hazan, 1999;
ARIÈS, Philippe; DUBY, Georges (coordonatori) Istoria vieții private, vol. 5, traducere de Constanța Tănăsescu,
București, Meridiane, 1995;
CAVALLO, Guglielmo; CHARTIER, Roger (sous la direction de), Histoire de la lecture dans le monde occidental,
Paris, Seuil, 2001;
CHARTIER, Roger, Lecturi și cititori în Franța Vechiului Regim, traducere de Maria Carpov, București, Meridiane,
1997;
CORNEA, Paul, Introducere în teoria lecturii, Iași, Polirom, 1998;
DANTZIG, Charles, Dictionnaire egoiste de la littérature française, Paris, Grasset, 2005;
DEBORD, Guy, Societatea spectacolului, traducere de Cristina Săvoiu, București, RAO, 2011;
DELUMEAU, Jean, Civilizația Renașterii, traducere de Dan Chelaru, București, Meridiane, 1995;
95  
 
DRIMBA, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, București, Saeculum, 2008;
ESCARPIT, Robert, De la sociologia literaturii la teoria comunicării, traducere de Sanda Crioșe Crișan, București,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1989;
GARIN, Eugenio (coordonator), Omul Renașterii, traducere de Dragoș Cojocaru, Iași, Polirom, 2000;
GOFFMAN, Erwin, Viața cotidiană ca spectacol, traducere de Simona Drăgan; Laura Albulescu, București,
Comunicare.ro, 2003;
LE BRETON, David,  Despre tăcere,  traducere de Constantin Zaharia, București, All, 2001;
LE GOFF, Jacques, Omul medieval, traducere de Ingrid Ilinca; Dragoș Cojocaru, Iași, Polirom, 1999;
LIPOVETSKY, Gilles; SERROY, Jean, Ecranul global, traducere de Mihai Ungurean, Iași, Polirom, 2008;
LYONS, Martyn, Istoria cărților, traducere de Ștefania Ferchedău, București, Art, 2011;
MANGUEL, Alberto, Pinnochio & Robinson, Pour une éthique de la lecture, Paris, Alberto Manguel & l’Escampette
Editions, 2005;
MANGUEL, Alberto, Istoria lecturii, traducere de Alexandru Vlad, București, Nemira, 2011;
MAUSS, Marcel, Esquisse d’une theorie generale de la magie, Paris, Sociologie et anthropologie, Quadrige, Presses
Universitaires de France, 1999;
MCQUAIL, Denis și WINDAHL, Swen, Modele ale comunicării de masă, traducere de Alina Bârgăoanu; Paul
Dobrescu, București, editura Comunicare.ro, 2010;
MUCCHIELLI, Alex, Arta de a influența, traducere de Mihaela Calcan, Iași, Polirom, 2002;
MUCCHIELLI, Alex, Arta de a comunica, traducere de Giuliano Sfichi, Gina Puică; Marius Roman, Iași, Polirom,
2005;
PICQ, Pascal; SAGART, L; DEHAENE, G.; LESTIENNE, C., Cea mai frumoasă istorie a limbajului, traducere de
Luminița Brăileanu, București, Art, 2010;
SANTERRES-SARKANY, Stephane, Teoria literaturii, traducere de Cristiana Nicola Teodorescu, București, Cartea
Românească, 2000;
STEINER, George, Réeles présences - Les arts du sens, Paris, Gallimard, 1991;
STEINER, George, Le silence des livres, Paris, Arlea, 2007;
PETIT, Michel, Eloge de la lecture, Paris, Belin, 2005;
VASILESCU, Mircea, Cultura română pe înțelesul patrioților, București, Humanitas, 2018;
VERNANT, Jean Paul (coord.), Omul grec, traducere de Doina Jela, Iași, Polirom, 2001;
VOVELLE, Michel, (coord.), Omul luminilor, traducere de Ingrid Ilinca, Iași, Polirom, 2000;
WINKIN, Yves, La nouvelle communication, Paris, Seuil, 1981.

III. Articole, studii

CĂLINESCU, Alexandru, Lectura astăzi, în „Xenopoliana”, Buletinul Fundației Academice, A. D. Xenopol, Iași, XII,
2004;
BOGDAN, Cristina, Antidot împotriva morții, în „Dilema Veche”, nr. 777, 10-16.01.2019;
IORDĂNESCU, Maria, Din nou, despre citit, în „Dilema veche”, nr. 629, 10-16 martie 2016;
OFRIM, Alexandru, Lectura la feminin, în „Dilema Veche”, nr. 785, 7-13 martie 2019;
OFRIM, Alexandru, Practici de lectură, în „Dilemateca”, anul V, nr. 51, august 2010.

 
96  
 
IV. Webografie
 www.actuallite.com
https://www.agerpres.ro/viata-parlamentara/2018/10/08/senat-2019-anul-cartii-in-romania-proiect-adoptat--189452
http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_obiceiurile-de-lectura-ale-romanilor_2011.pdf
Barometrul de Consum Cultural, 2017, https://www.culturadata.ro/barometrul-de-consum-cultural-2017-cultura-in-
pragul-centenarului-marii-uniri-identitate-patrimoniu-si-practici-culturale/
Barometrul de Consum Cultural, 2016, https://www.culturadata.ro/barometrul-de-consum-cultural-2016-o-radiografie-
a-practicilor-de-consum-cultural/, pp. 218-219.
 Comptes rendus des séances de l'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres , Année 2002 2 pp. 803-822
https://esprit.presse.fr/article/perec-georges/georges-perec-lire-esquisse-socio-physiologique-17077
http://expositions.bnf.fr/lecture/
http://www.lefigaro.fr/livres/2016/08/09/03005-20160809ARTFIG00108-une-etude-prouve-que-lire-des-livres-
prolonge-la-vie.php
http://www.lefigaro.fr/lefigaromagazine/2009/11/07/01006-20091107ARTFIG00087--les-rois-lire-.php
http://forreadingaddicts.co.uk/inspired-by-literature/high-school-transforms-hallways-into-iconic-book-covers/30516)
https://ec.europa.eu/romania/news/20181016_monitor_european_educatie_si_formare_2018_date_romania_ue_ro
https://nuitdelalecture.culture.gouv.fr
www.mediafax.ro
https://www.sceneweb.fr/l-i-r-livre-in-room-une-installation-litteraire-et-numerique-de-joris-mathieu-a-zagred-puis-en-
tournee-en-france/
https://www.stiftunglesen.de/meta/englisch.
http://www.realitatea-augmentata.ro
https://www.salvaticopiii.ro
https://www.educatieprivata.ro

97  
 
 98