Se dă textul

Se întâlnea cu Ana uneori, dar nu-i vorbea. Îi dădea binețe ca oricine. Fata avea un surâs
dureros pe buze... Poate că nici ea nu-l mai vrea! Poate că dragostea ei a fost numai o închipuire
a lui? Mai ales că acum, de la o vreme încoace, Vasile Baciu prea îl îmbulzea cu prietenia, ceea
ce putea însemna că nu-i mai pasă de dânsul...
Apoi, într-o sâmbătă seara, a stat primprejurul cârciumii, cu flăcăii, până pe la miezul nopții.
Era foarte vesel; singur nu-și dădea seama de ce. Cânta din frunză, iar ceilalți chiuiau și tropăiau.
Dintre zecile de glasuri, Ion parcă auzea numai pe al lui George, aspru și răgușit, ca de cocoș
bătrân. În întunericul cenușiu îl vedea ca ziua, burduhos, țopăind greoi, printre ceilalți... I se păru
atât de caraghios, încât îl umfla râsul... Când s-au despărțit, l-a pândit unde se duce? George a
trecut prin fața casei lui Baciu, s-a uitat puțin, a fluierat scurt ca și când ar fi întrebat ceva, apoi,
neprimind răspuns, și-a urmat calea în mers legănat și leneș... Inima lui Ion zvâcni sălbatic de
bucurie. Suspină ușurat și se hotărî să intre la Ana, să-i mulțumească și să-i ceară iertare. Totuși
trecu pe dinaintea casei fără să se oprească. O luă pe Ulița din dos, grăbit, înfierbântat de
bucurie, și intră încetișor în ograda văduvei lui Maxim. Se apropie tiptil de fereastră, plecându-se
ca să nu-l vadă cineva dinăuntru, și bătu cu degetul în geam de trei ori, ușor, ca o arătare. Pe
urmă se așeză pe prispă și așteptă. Gândurile flăcăului erau atât de încâlcite că nici nu mai
încerca să le limpezească. Numai bucuria îi tremura în inimă, mereu vie și stăpânitoare... Apoi,
ușa tinzii se deschise fără zgomot. Florica ieși, în cămașă, liniștită, ca o nălucă blândă.
— Tu ești, Ionică? șopti ea foarte domol, fără mirare în glas.
— Eu, eu, mormăi Ion. Fata se ghemui pe prispă. Răcoarea nopții îi cutremura carnea. Se lipi de
flăcău, murmurând cald:
— Presimțeam că ai să vii... Te-am așteptat... Lui Ion vorbele acestea i se păreau prefăcute. Cum
a știut ea că are să vie, când nici el însuși n-a știut? Totuși se pomeni cuprinzându-i mijlocul și
sărutându-i obrajii. Căldura trupului ei îl îmbăta. Simțea că începe să-i clocotească sângele, o
strânse năvalnic în brațe și-i zise deodată, cu glas răgușit, ca și când o mână dușmană i s-ar fi
încleștat în beregată:
— Florico, ascultă, să știi că te iau de nevastă măcar de-ar fi orice!...
1. Notează două trăsături ale protagonistului
2. Ilustrează două trăsături ale realismului
3. Prezintă conflictul evidențiat
4. Prezintă o temă ,la alegere