ORIGINEA ȘI ISTORIA VACCINURILOR

Dr. Johann Loibner

Dr. Loibner s-a născut în 1944 în Steiermark,

Austria, și a practicat primii 7 ani ca medic de țară. În scurt timp, el a
constatat că medicina este, de fapt, dictată de „negustori”.
Dr. Loibner: Legiuni întregi de negustori ies la atac zilnic, pentru a le
spune medicilor ce boli există și ce să facă împotriva lor. Prin cabinetul
meu treceau zilnic vreo 60 de pacienți și un prieten mi-a spus odată: „Pe
la tine se perindă regimente întregi de oameni!” – moment în care mi-a
devenit clar că nu doream să continui cu acest mod de a practica
medicina și că nu devenisem medic pentru a distribui produsele industriei
farmaceutice. Atunci am renunțat la acel cabinet profitabil și, împreună cu
soția mea, m-am retras într-un cabinet privat și am luat-o de la început.
Cam în acea perioadă apăruse cu mare tam-tam o boală despre care noi,
medicii, auzisem în timpul studiului doar la capitolul „în alte roluri”. Este
vorba de meningoencefalita de căpușe [sic!]. Până atunci, boala asta nu
jucase un rol deosebit în categoria meningitelor, dar a căpătat o mare
importanță imediat ce a apărut pe piață vaccinul. Tot în acea perioadă, am
avut ca pacienți un grup de sportivi, care mi-au solicitat să le fac vaccinul
respectiv, deoarece alergau mult prin pădure. Pentru cine își amintește, în
primii ani, isteria cu meningoencefalita de vară pornise de la ideea că
toate căpușele (care ar fi fost cauza bolii) trăiau în pădure! Abia mulți ani
mai târziu s-a „descoperit” brusc că acele căpușe trăiau de fapt peste tot,
prin iarbă, pe câmpie, nicidecum prin pădurile întunecate (dar dădea bine
la frică ideea de dușman care așteaptă în întuneric să ne ia gâtul!). Cert
este că le-am făcut sportivilor vaccinurile solicitate.
Pe vremea aceea nu aveam de-a face așa mult cu vaccinurile... adică le
făceam, inclusiv copiilor mei, dar fără să fiu informat suficient despre ele.
Unul dintre sportivi s-a îmbolnăvit grav la câteva ore după ce l-am
vaccinat. M-a sunat soția lui, că nu-și mai poate mișca deloc capul, că are
dureri îngrozitoare și febră mare. Imediat mi-am dat seama că era
meningită. Locuia nu departe de mine, așa că m-am dus să-l tratez.
Tratamentul (homeopatic) a durat 3 zile și am reușit să-l pun pe picioare
fără să fie nevoie să se interneze. La câteva luni după acest incident, în
cabinetul meu privat m-a căutat o mămică al cărei copil se îmbolnăvise de
neurodermită după același vaccin; mulți oameni știu ce înseamnă asta -
eczeme și suferință îngrozitoare. Mai târziu, am mai cunoscut o mămică a
cărei fetiță se îmbolnăvise de astm după același vaccin. O altă mămică m-
a căutat pentru că fetița ei paralizase parțial după același vaccin; până să
vină la mine ca să încerc s-o tratez, fetița a murit. După toate aceste
întâmplări, am început să studiez tematica vaccinării, începând de la
originea ei istorică și până la aspectele microbiologice.
Dr. Loibner: Între timp, am cunoscut-o pe doamna Anita Petek-Dimmer
[n.m.: o altă oponentă a vaccinării, care crease în Elveția site-ul aegis.ch]
și am creat și eu, împreună cu soția mea, aegis.at pentru austrieci, apoi
am început să țin prelegeri la diverse simpozioane despre vaccinare. N-a
durat mult, și un mare producător de vaccinuri a solicitat Consiliului
Medicilor din Austria să mi se ia dreptul de a practica medicina,
descriindu-mă în rechizitoriul respectiv ca fiind „un anti-vaccinalist
militant”. Pot să vă asigur că nu port grenade la mine. În fine, 3 ani a
durat procesul, după care mi s-a oferit compromisul de a avea voie să
practic medicina dacă aveam să încetez să mai țin prelegeri despre
vaccinare. Ei, dar eu sunt de origine din Steiermark, și acolo sângele nu e
suc de zmeură. Am continuat, evident, să-mi țin prelegerile, iar
producătorul de vaccinuri s-a adresat direct ministrei sănătății din vremea
aceea. Aceasta s-a consultat cu comitetul disciplinar care-i verifică pe
medici dacă sunt „demni de încredere din toate punctele de vedere”. Cu
alte cuvinte, nu pacienții sunt întrebați, ci acest comitet îl verifică pe
medic. Așa că membrii acestui comitet disciplinar m-au întrebat dacă voi
continua cu prelegerile mele. Le-am răspuns că da. Consecința a fost că în
2009 mi s-a ridicat licența de a mai practica medicina. De la autoritățile
landului Steiermark am primit următoarea decizie: Se confirmă prin
prezenta interzicerea dreptului de a mai practica, decizie luată pentru
protecția opiniei publice și din cauza pericolelor pentru sănătatea
publică. De asemenea, dr. Loibner este liber să-și exprime părerile, dar nu
îi este permis să influențeze pacienții neștiutori (!) E de râs sau de plâns?
Vaccinarea există de când lumea!
Dr. Loibner: OK, acum începem prelegerea. În 2009 am văzut deja cu toții
ce consecințe are o propagandă pe scară mondială [n.m.: se referă la
„pandemia” de gripă porcină] și vă spun că în prelegerea mea este vorba
în esență de un singur lucru: să începem cu toții SĂ GÂNDIM, să ne
întrebăm CE ni se povestește, CINE și DE CE ne povestește.
Toate autoritățile medicale susțin că vaccinarea este cea mai eficientă și
de succes metodă a medicinii moderne împotriva bolilor, că vaccinarea a
eradicat variola, poliomielita etc. Acum vă povestesc ceva ce nu știați.
Practicieni naturopați, cum ar fi Kneipp, Hahnemann, Hildegard von
Bingen, Brucker (autorități istorice în domeniul medical german) nu au
vaccinat niciodată. De ce? Veți spune „Păi, evident că nu au vaccinat, căci
vaccinarea este o invenție a timpurilor moderne”. Nu, vă
înșelați, vaccinarea există de când lumea. În India și în China se vaccina în
masă cu secole în urmă. Pe vremea aceea se vehicula, pe bună dreptate,
teoria că cine supraviețuia variolei era un individ puternic. Vaccinarea se
făcea sub numele de „variolare” (variolation), iar inoculatorii nu erau
medici, specialiști, ci oameni obișnuiți, care mergeau prin toate
comunitățile și „inoculau” (de multe ori, pe la curțile nobililor, contra bani
grei), după care plecau mai departe, fără a-i interesa ce se întâmplă
ulterior cu „inoculații”.
Perspectiva istorică: vaccinarea = un act politic!
Dr. Loibner: Regimentul de infanterie rusesc Lituania nu accepta de pildă
decât bărbați cu urme de variolă pe față, adică „bărbați adevărați”, care
erau ce-i drept mutilați, dar despre care se credea că rezistă la orice, că
au o natură foarte puternică, din moment ce supraviețuiseră variolei. La
fel, pe vremea aceea, traficanții de sclavi își inoculau toți sclavii de sex
masculin: se făcea o tăietură pe piele și acolo se picura lichidul luat
anterior din bășicile variolice ale bolnavilor de variolă. Asta era
„inocularea”. Cei ce aveau norocul să supraviețuiască erau vânduți pe
bani buni.
Când Napoleon a văzut această procedură de „vaccinare asiatică”, a fost
încântat și - lucru pe care mulți nu-l știu -Napoleon este cel care a
introdus și reglementat vaccinarea obligatorie în Europa! Când mai auziți
pe cineva afirmând inepții de genul „vaccinurile sunt un progres al
medicinii”, gândiți-vă doar că pe vremea lui Napoleon, când s-a introdus
vaccinarea obligatorie, nu existau niciun fel de documentări științifice, nu
exista obligația de a aduce nici cea mai mică dovadă de eficiență a
procedurii inoculării, nu existau autorități medicale care să aprobe
folosirea inoculării, nu existau comisii medicale. Ceea ce se ordona de sus
era implementat fără nicio opoziție. Ca atare, nu au existat considerații
legate de sănătate, vaccinarea obligatorie introdusă de Napoleon fiind un
act politic!
Napoleon era general de armată! El a introdus serviciul militar
obligatoriu, și tot el, numerele la case. De ce? Pentru că avea nevoie să
știe în ce cartiere și în ce case există bărbați pe care să-i recruteze! Pentru
că avea nevoie de „soldați puternici” ca să cucerească lumea, Napoleon
a ordonat ca, mai întâi, toți copiii de sex masculin din spitalele Franței să
fie vaccinați (în ideea că cei slabi vor fi eliminați și vor rămâne doar cei
puternici), apoi au venit la rând soldații.
Vaccinatul era obligat să vină la medic în decurs de 7 zile după vaccinare
și i se confirma cu o hârtiuță că a supraviețuit variolei (!?). Ca atare, dacă
vaccinatul rămânea sănătos (ceea ce se întâmpla cu 80-90%, restul
murind sau rămânând fie paralizați, fie orbi), atunci primea un post
militar. Ceea ce se întâmpla nu era altceva decât o intervenție în selecția
naturală! În decurs de câțiva ani după vaccinarea masivă, cei mai mulți
oameni bolnavi/bolnăvicioși dispăreau, iar celorlalți li se explica: „Gata,
acum sunteți protejați!”. Același lucru s-ar întâmpla și azi dacă i-am
„eradica” pe toți cei bolnavi sau șubrezi; evident că ar rămâne numai
cei sănătoși!
De fapt, asta a fost întreaga idee din spatele vaccinării obligatorii
introduse de Napoleon. El nu era un filantrop, nu era un binefăcător, nu-l
interesau drepturile oamenilor! Toată acțiunea asta este încă o dovadă că
vaccinarea nu a protejat niciodată pe nimeni, ci doar a avut grijă ca cei
bolnavi să dispară mai repede, fiindcă doar cei extrem de sănătoși
supraviețuiesc. Cei care supraviețuiau nu supraviețuiau datorită, ci în
ciuda vaccinării, și doar pentru că aveau o natură extrem de sănătoasă.
Medicii de casă erau singurii care constatau ravagiile făcute de vaccinuri
(oameni orbi, surzi, paralizați sau vătămați neurologic). De aceea, de
exemplu, în Dresda s-a format în 1890 „Asociația medicilor împotriva
vaccinării obligatorii”, căreia i s-au alăturat apoi medici din întreaga
Europă. Interesant este că pe vremea aceea (deci în perioade
nedemocratice!) medicilor care se pronunțau împotriva vaccinării nu li se
făceau niciun fel de greutăți, în timp ce azi, în paradisul democrației,
medicii sunt amenințați cu procese disciplinare dacă îndrăznesc să critice
public vaccinarea! Asta spune multe.
Teoria anticorpilor
Dr. Loibner: Pe vremea aceea, legat de variolă, timp de zeci de ani li s-a
povestit oamenilor cum că prin vaccinare alungăm boala dinspre înăuntru
înspre afară, o scoatem din corp (!?). Abia prin 1905 a venit Paul Ehrlich
cu teoria lui cu anticorpii. Evident, și aceea era tot o teorie, el nu văzuse
în viața lui un anticorp, iar ceea ce biologia moleculară înțelege azi printr-
un anticorp este cu totul altceva! Anticorpii sunt pur și simplu
imunoglobuline pe care organismul le are și le-a avut dintotdeauna și care
se înmulțesc în funcție de imbolnavirea/vătămarea care se cere vindecată.
Organismul uman știe dintotdeauna să se vindece, nu are nevoie de
chimicale injectate ca să învețe ceea ce știe deja. Apoi, pro-vaccinaliștii
afirmau că vaccinul variolic oferă protecție pe viață! Reclama e sufletul
comerțului, nu-i așa? Ei, când s-a văzut clar, după bătălia de la Leipzig sau
după războiul germano-francez, că apăreau din nou epidemii grave de
variolă, au venit cu versiunea că protecția durează doar 7 ani și după
aceea trebuie făcut rapel. Când și această afirmație s-a dovedit a fi o
iluzie, au venit cu ideea de rapel după 3 ani!
Vaccinarea lui Jenner
Dr. Loibner: „Ei, dar ce-a făcut, de fapt, Edward Jenner? Că tot se susține
în mod eronat că el a inventat vaccinarea antivariolică... Nu este adevărat.
Jenner a avut doar ideea omenoasă de a lua lichidul din bășicile variolice
ale oamenilor și a le picura în uterele vacilor moarte! Vă întrebați care era
avantajul? Păi, se tăia uterul, de fapt toată burta vacii, se turna înăuntru
lichidul de la bășicile variolice ale oamenilor bolnavi și din asta se
obțineau găleți întregi de ser pentru vaccinuri! De acolo vine și cuvântul
VACCinare, de la latinescul vacca... Datorită vaccinării obligatorii impuse
de Napoleon, vaccinurile deveniseră o marfă extrem de prețioasă, iar
Jenner n-a făcut decât să vină cu ideea „genială” care a pus bazele
industriei vaccinării! Napoleon și Edward Jenner sunt de fapt părinții
industriei vaccinării.
„Eradicarea” poliomielitei
Dr. Loibner: Vă reamintesc ce a spus Iulius Caesar: Quid volumus,
credimus libenter: Când oamenii sunt în mare restriște și cineva le promite
ajutor, ei sunt dornici să creadă! Vaccinarea antivariolică a fost un succes
atât de mare pentru industrie, încât n-a durat mult și au trebuit să apară
noi vaccinuri! Institutul Pasteur (nava-mamă a producătorilor de vaccinuri)
era extrem de inventiv. Așa au apărut vaccinul antitetanic,
vaccinul împotriva tuberculozei, adică BCG-ul, care a fost în sfârșit
interzis [n.m.: nu și în România, din păcate], după decenii întregi în care s-
a văzut că mai mult vatămă decât folosește, apoi polio... Să fim serioși,
poliomielita nu a dispărut datorită vaccinării, ci fiindcă s-au schimbat
condițiile de alimentație ale populației! Gândiți-vă că după război,
principalele „alimente” disponibile erau zahărul și făina albă. Și eu, în
copilărie, mâncam zahăr, de foame... și asta era la ordinea zilei în orașele
industrializate. Era mereu lipsă de carne, lapte, pâine, legume, fructe. În
schimb, nu se ducea lipsă de zahăr, de înghețată, de sucuri îndulcite (apă,
zahăr, arome și coloranți). Toate aceste produse au dus la distrugerea
capacității organismului de a metaboliza zahărul și la o permanentă
hipoglicemie latentă în populație. Iar vara, pe căldură, când oamenii
depuneau eforturi fizice și mai făceau și vreo boală la care corpul
reacționează cu febră și cu scăderea și mai mare a glicemiei, hop, apărea
și paralizia, repede diagnosticată ca poliomielită! Poliomielita acută era
comparabilă clar cu Polyneuritis diabetica (inflamarea terminațiilor
nervoase la diabetici). Dr. Benjamin Pincus Sandler identificase, de altfel,
acest context și, în zona unde avea el influență, reușise să reducă masiv
îmbolnăvirile cu „polio” prin simple modificări ale alimentației la pacienții
lui (Diet prevents polio, Benjamin Pincus Sandler, 1951). Cazurile de
„polio” au dispărut mai apoi după ce au apărut frigiderele și
congelatoarele și s-a reglat din nou aprovizionarea alimentară! Mai târziu,
adică în ultimii 40 de ani, a început adevărata inflație de vaccinuri: pojar,
tuse convulsivă, rubeolă, rujeolă, hepatită, oreion, meningoencefalita de
vară, gripa aviară, gripa porcină, HPV etc. Un coleg medic îmi spunea
odată că n-a avut habar că există atâtea boli periculoase înainte să apară
vaccinurile respective.
Părinții vaccinării moderne
Dr. Loibner: Printre părinții vaccinării moderne nu avem voie să-l uitam pe
Robert Koch, care a declarat la vremea lui că e suficient ca un singur bacil
să se apropie de tine și gata, te-ai infectat și te îmbolnăvești fatal! Robert
Koch pretindea sume enorme de la guvern pentru cercetările lui, drept
pentru care cancelarul de atunci, Caprivi, a afirmat public: „Poate că va
veni vremea când știința va părea servitoarea industriei, însă acel
moment nu a venit încă” [n.m.:dar acum cu siguranță trăim acea vreme!].
Să nu-l uitam nici pe Paul Ehrlich, un chimist (fost medic militar) care a
fost sponsorizat masiv de firma Farbwerke Hoechst pentru toate
„descoperirile” lui. Una din expresiile lui favorite era: „trebuie să învățăm
să tragem la țintă chimic”. Mai era și Emil von Behring, cel mai dăștept,
care a inventat „antitoxinele” pentru tetanos, difterie etc., care umbla pe
la ministerele sănătății ca la el acasă, primind și premiul Nobel datorită
relațiilor excepționale cu oameni suspuși, și care s-a lăsat celebrat ca
„salvatorul copiilor”. Era milionar, își achiziționase sute de hectare de
pământ ca să-și poată crește caii de la care obținea serul pentru vaccinul
difteric și, fiind un negustor mai șmecher decât alții, a pus și bazele firmei
farmaceutice Behring.
Eradicarea bolilor
Dr. Loibner: Ei, dar să ne referim și la alt aspect. Se tot vorbește de
eradicarea bolilor. Oameni buni, nu putem să eradicăm niciun fel de
boli! Nu putem decât să eliminăm condițiile care duc la îmbolnăviri, să
îmbunătățim standardul de viață! Ciuma a dispărut fără vaccinare, doar
prin îmbunătățirea condițiilor de viață! Dacă OMS și consorții ar avea cu
adevărat grija sănătății oamenilor, ar duce o politică de informare, în loc
de propagandă și manipulare prin frică sau amenințări. Nu trebuie uitate
condițiile sociale în care aveau loc „epidemiile”: 4-5-6-7-8 oameni în niște
camere minuscule, întunecate, fără apă curentă, frigider, calorifer, fără
haine adecvate, fără îngrijire adecvată... Abia când aceste condiții s-au
schimbat, au dispărut și epidemiile.
Și mai e un aspect. Peste tot plutea fantoma molipsirii. „Boli contagioase”
era cuvântul magic. Ei bine, ca să vedeți cât de departe se mergea cu
această paranoia absolut nefondată, am descoperit într-un ziar austriac
referiri la anul 1876, când primarul unui orășel austriac a interzis copiilor
să ia parte la înmormântări atunci când oamenii decedau de variolă sau
scarlatină, căci se temea ca nu cumva să se molipsească de la morții din
sicrie! Vă dați seama cât de adâncă era ideea de molipsire? La 3 zile după
moartea mamei, copiii nu aveau voie să participe la înmormântare, ca nu
cumva virușii să iasă din sicriul închis și să sară pe ei.
Ce este boala?
Dr. Loibner: Acum să fim clari: boala este întotdeauna consecința unor
lipsuri (nutriționale, igienice, sociale) sau a unei vătămări (intoxicare,
otrăvire, răni, arsuri, frig, dezechilibru psihic și sufletesc, depresii,
resemnare etc.). Numai așa apar bolile, nicidecum prin intermediul unor
microorganisme „rele” care ne atacă din exterior. Microorganismele sunt
dintotdeauna prezente, ele coexistă în organismul uman, dar nu sunt
niciodată cauza vreunei boli. De asemenea, boli precum variola nici nu au
dispărut în întregime, în sărăcia din Africa mai apar și acum cazuri, tocmai
din aceste cauze, și care nu se lasă „eradicate” prin injecții. Când se mai
găsește vreun caz de variolă, hop și experții de la CDC (Centers for
Disease Control) care „constată” repede: Stați, că de fapt e vorba despre
altceva, ba e un virus de herpes sau de varicelă, ba e un virus de variolă
atenuat, dar niciodată nu e vorba despre autenticul virus de variolă, ăla e
eradicat, conform surselor oficiale. Ei susțin că l-ar fi izolat și l-ar ține
prizonier în două laboratoare cu securitate maximă: unul în Novosibirsk și
altul în Atlanta. Și atunci, de ce în 2003, înainte de războiul din Irak,
soldații și personalul medical au fost vaccinați împotriva variolei, dacă
virusul variolei a fost eradicat? Nu cumva din cauza că virusul variolei nu
prea se supune directivelor OMS și nu stă cuminte în laboratoarele unde e
„izolat”?
Scarlatina
 Dr. Loibner: Mulți se întreabă de ce lipsește
scarlatina din schema de vaccinare. Medicina alopată admite că nu s-a
reușit crearea vreunei protecții prin vaccinare (dar să nu credeți că nu s-a
încercat și acest vaccin!). După definiția medicinii alopate, scarlatina este
o boală contagioasă, ai cărei agenți patogeni sunt streptococii.
Tratamentul e musai să fie cu penicilină (sau alt antibiotic, depinde ce
reprezentant Farma l-a vizitat recent pe medic), totul simplu ca bună ziua.
Ei bine, scarlatina este cel mai bun exemplu pentru a contrazice ideile
preconcepute despre apariția unei boli, despre molipsire, imunitate și
gravitatea bolii. În manuale se pomenește de scarlatinella, ca fiind forma
cea mai ușoară, pe care, de altfel, o întâlnim cel mai frecvent în țările
civilizate. Scarlatina apare în forme grave abia atunci când condițiile de
viața nu sunt cele mai bune: hrană, îmbrăcăminte, îngrijire, locuință,
hipotermie etc.
Nu degeaba există termenul „bolile copilăriei”. Organismul copiilor
reacționează la modificări sau la stres mult mai vehement decât cel al
adulților. Eczeme, erupții, febră, vomă, inflamarea glandelor, dar și starea
de spirit cum ar fi teama, furia, gelozia, toate sunt mult mai puternice la
copii decât la adulți. Nu dintotdeauna bolile copilăriei au fost categorisite
drept boli contagioase, dar de când au apărut antibioticele pe piață,
gândirea medicală s-a fixat pe explicația cea mai comodă: dacă se poate
stabili prin analize prezența unei bacterii în organismul pacientului, atunci
pacientul a fost „infectat”. Nu mai întreabă nimeni de unde a apărut
bacteria, ce rol joacă ea cu adevărat în procesul vindecării, cum se face
că dispare singură și fără antibiotice etc. Se vehiculează ipoteze prin care
streptococii stau mereu la pândă pe jucării, pe lingurițe. Înainte erau toți
obsedați de dezinfectare, dar acum se pare că nici bacteriofobii nu mai
cred în aceste măsuri de „prevenire”, căci se bazează pe puterea
antibioticelor de a distruge toate bacteriile.
Pe vremea când practicam medicina de familie, m-am convins de
absurditatea ideii de molipsire atunci când o mămică a venit la mine cu
fetița ei, care se îmbolnăvise de scarlatină de 7 ori într-un an, deși nimeni
din jurul ei nu făcuse boala! Abia după ce am sfătuit-o pe acea mămică să
modifice alimentația copilului și mai ales obiceiurile greșite de îmbăiere,
fetița n-a mai făcut niciodată scarlatină. Ulterior, am constatat că nici în
familiile cu mai mulți copii nu făceau toți scarlatină, deci nici vorbă de
molipsire. Din experiența mea de 35 de ani am observat că unei
îmbolnăviri de scarlatină îi precede mai întotdeauna o stare de hipotermie,
la care se adaugă factorii personali ai pacientului.
În istoria vaccinării au fost făcute multe încercări de a dezvolta un vaccin
anti-scarlatină, care ar fi urmat să „protejeze”, la fel cum afirmă ei că
protejează orice alt vaccin: înfipt seringa, creat anticorpi, bla-bla-bla... Ei,
ghinionul industriei farmaceutice a fost tocmai faptul că scarlatina odată
făcută nu dă imunitate, poate fi făcută de multe ori și mai ales este ușor
de diagnosticat! Nu se poate impune un vaccin împotriva scarlatinei
fiindcă atunci chiar că ar ieși la iveală coșmarul pro-vacciniștilor, acela că
vaccinurile nu oferă niciun fel de protecție! Scarlatina este una dintre
bolile pe care se poate dovedi cel mai ușor că teoria vaccinării nu stă în
picioare.
Cauzele bolilor
Dr. Loibner: Încă o dată: fără carențe și vătămări suntem sănătoși!
Acestea sunt cauzele îmbolnăvirilor, nimic altceva! Ni se servește însă
basmul că bolile ne sunt aduse de „dușmanii” noștri, bacteriile și virușii,
iar acum câțiva ani erau și prionii (vezi BSE), despre care nimeni nu știe ce
sunt și cu ce se mănâncă. Iar în ziua de azi mai avem și inventatorii de
boli: H5N1 gripa aviară, BTV virusul limbii albastre, H1N1 gripa porcină.
Așteptăm cu interes și alte invenții, doar de-aia majoritatea virologilor
lucrează în industria farmaceutică. Ei au microscoapele electronice și
diagnostichează într-un „laborator de referință”, prin urmare, dac-am avea
și noi o căruță de bani să ne facem laborator propriu, unde am analiza
acel virus și am ajunge la alt rezultat, ei ar spune că rezultatul nostru n-
are nicio greutate, fiindcă ei au un „laborator de referință”! De-acolo a
ieșit, de altfel, și H1N1, iar basmul ăsta nu cred că mai e nevoie să-l
dezvolt.
Un alt inventator celebru este o firmă de vaccinuri austriacă (între timp
cumpărată de americani, evident). Când au dezvoltat vaccinul respectiv,
au afirmat că o boala, care este o simplă consecință a insolației (da, mă
refer la meningoencefalita de vară, inițial prezentă doar în Europa
centrală) ar fi fost de fapt un mare bau-bau provocat de căpușe infectate
cu viruși. Repet, boala este doar o consecința a insolației netratate; niciun
medic nu poate constata o meningoencefalită de vară, tot ce poate
constata el e o meningită, adică o inflamare a meningelui, orice altceva nu
poate fi constatat decât în laborator. Și evident că vinovate sunt căpușele,
doar toți oamenii au oroare de căpușe. Am auzit deja foarte mulți oameni
care nici nu mai spun „Mi-am făcut vaccinul contra meningoencefalitei de
vară”, ci „Am fost la vaccinul anti-căpușe”; ideea fixă a căpușelor-vampir
purtătoare de viruși ucigași deja s-a înfipt bine în creierul lor. Gândiți-vă și
la gripa aviară, ați văzut găini bolnave? Groaznic, oribil, buhuu... Era
evident că trebuia să vina rândul căpușelor, căci ele sunt paraziți ce sug
sânge, iar oamenii au o frică arhaică de așa ceva și asta-i face ușor de
manipulat.
Virusul - instrumentul de propagandă nr. 1
Dr. Loibner: Ajungem și la instrumentul de bază al propagandei: virusul.
Totul este virus. Cu 2000 de ani în urmă, un alt doctor, pe nume Aulus
Publius Celsus, a încadrat toate cauzele necunoscute ale bolilor în
categoria virus (otravă). Virus era, conform acestei definiții, tot ceea ce ne
vatămă, ne face rău. Pe vremea romanilor existau trei cauze de deces
mari și late: sabia dușmanului, otrava soacrei sau a rivalului/rivalei (pe
asta o identificau imediat), iar toate celelalte erau virus, adică tot o
otravă, dar neidentificată. Iar ideea asta fixă s-a prelungit până azi. În
1937, un specialist în igienă numit Kollath (autor de manuale la
Universitatea din Rostock) scria în cărțile lui despre „virusul invizibil” (!?).
Abia din 1940 avem la dispoziție microscopul electronic, cu care putem
observa elemente celulare pe care le numim viruși, dar care de fapt sunt
cu totul altceva, căci ceea ce azi se numește virus este în realitate ceva
produs chiar de organismul nostru (de aceea se vorbește și de
viruși endogeni), e ceva ce face parte din sistemul imunologic al corpului
uman și din procesul de vindecare generat de organism, care provoacă de
exemplu febra (reacția de apărare a corpului), transpirația, apariția
bacteriilor care ajută la eliminarea țesutului bolnav sau vătămat etc.
Dr. Loibner: Așadar, virusul este arma propagandistică numărul unu, o
noțiune demonizată până la extrem. În mass-media găsim afirmații
paradoxale: „Virusul este uneori inofensiv, alteori este rău”. Inofensiv este
de exemplu când virologii încep să sune alarma la gripa de vară. Păi,
normal că gripa de vară este inofensivă. Gripa/răceala este o boală care
are de-a face cu frigul și cu răcitul, cu punct culminant între sfârșitul lui
ianuarie și jumătatea lui februarie, asta e de sute de ani așa și nu se va
schimba niciodată, indiferent ce nume îi dăm și ce cauze îi atribuim. După
aceea, mai auzim, tot pe un ton amenințător, „Virușii sunt supuși
mutațiilor”. Păi, oameni buni, asta e o realitate banală, virusul nu poate
exista de unul singur, ca într-o camera goală; orice virus comunică
permanent cu elementele mediului în care se află, își schimbă forma și
proprietățile, este într-o mutație permanentă. De aceea, nici nu există nici
până în ziua de azi o metodă precisă de izolare totală a unui virus,
nemaivorbind că nici măcar în cazul în care ar exista o astfel de metodă,
nu există dovada că virușii ar cauza îmbolnăvirile. În orice caz, virușii se
modifică permanent, sarcina lor este trasată de însuși organismul uman
de a se adapta la mediul în care trăiesc. Ah, iar după aia, atenție, „virusul
devine agresiv, a ucis deja 400 de oameni!” (citim prin ziare). Sau, marele
bau-bau, „un virus a evadat dintr-un laborator” și vine să facă ravagii.
Scenarii puerile à la James Bond.
Dr. Loibner: Vă rog să citiți cu atenție (și să nu cădeți de pe scaun!)
următorul pasaj dintr-un manual pentru medici din anul 1971, referitor la
virusul pojarului (manualul se cheamă „Boli ale copilăriei”, autori: Lust,
Pfaundler und Husler, ed. Urban și Schwarzenberg, München, 1971):
„Virusul pojarului zboară din cameră în cameră, se cunosc deja anumite
direcții; el zboară în camera de vizavi și în camera de vizavi-stânga sau
vizavi-dreapta, în camera de deasupra, dar niciodată în camera alăturată”.
Da, da, ăsta e materialul pe care s-au specializat medicii pe vremea mea
și - chiar dacă vă vine să râdeți în hohote - nici în ziua de azi nu s-au
schimbat multe în această perspectivă asupra bolilor.
Un student la medicină în ultimul an, confruntat cu întrebarea „Ce este un
virus?” va răspunde aproape întotdeauna „Un virus este un germen
patogen”. Asta a învățat, asta dă mai departe. Nu l-a văzut, dar a văzut
poze colorate și a citit despre el în manuale. Despre vaccinuri știe mai
puțin decât cei prezenți aici, la aceasta conferință; noi ne informăm intens
pe această temă de ani de zile, el, din păcate, nu are timp. În aproape 10
ani de studiu al medicinii, vă pot spune că se făcea un singur curs de 2 ore
de „tehnica vaccinării”, adică ne învățau cum să înfigem seringa! În
rest, medicii nu sunt mai informați despre vaccinare prin prisma studiului
lor decât oricare alt om.
În ziua de azi se pun diagnostice de genul meningoencefalită de vară,
gripă aviară, gripă porcină, boli pe care niciun medic nu le poate constata
în mod credibil și justificabil din punct de vedere medical. Nu mai e nevoie
de doctor, nu mai e nevoie practic nici de pacient, căci luăm o probă de
sânge și o ducem la acel „laborator de referință” care „testează”, iar când
testul iese „pozitiv”, atunci am îmbulinat-o. Acest test este evident
construit tot de producătorii de farmaceutice și de virologii care lucrează
pentru industria farmaceutica. În traducere: lumea medicală se
mulțumește cu acel test, nu mai interesează dacă omul este puternic sau
slăbit, nu mai conteaza mediul în care trăiește, cum se alimentează, dacă
răcea frecvent înainte, dacă avea constipație, infecții și inflamații, nu mai
contează stilul lui de viață, starea psihică etc. Nu mai avem nevoie de
aceste informații, căci testele de sânge sunt un instrument incredibil de
puternic. Prin acestea, putem proclama boli, legi, epidemii, ordonanțe ale
ministerele sănătății, toate în funcție de un simplu rezultat al analizelor de
laborator... fără medic, fără pacient. Ah, iar producătorii din industria
farmaceutică ies în câștig de două ori: odată pentru test, odată pentru
vaccin. Să fie masa bogată!
Ce este gripa?
Nu cu mult timp în urmă, am citit într-un ziar austriac declarațiile unui
profesor de igienă pe tema „Vaccinarea gripală - pro și contra”: Virușii
autentici de influenza [gripă] sunt niște biluțe mici, cu un diametru de
câteva miimi de milimetru. Aceste biluțe au o platoșă puternică, alcătuită
din proteine, iar în această platoșă se ascund instrumentele care îi permit
virusului să pătrundă în căile respiratorii. Virusul lichefiază apoi stratul
protector al mucoasei, pentru ca tot mai mulți viruși să poată ataca acolo
celulele. În acest vârtej viral capătă și bacteriile posibilitatea de a
pătrunde la mucoase și de a se depune acolo - ceea ce duce la o super-
infecție. Astea sunt scenariile science-fiction ale pro-vaccinaliștilor...
Dr. Loibner: Iată o pagină din ziarul medical la care sunt abonat: o pagină
de propagandă, ca model despre cum se specializează medicii mai
departe, după studii: El (virusul!) zboară în toată lumea! Înainte ca gripa
să aterizeze la dvs.: Vaccinarea antigripală! Acum! Da, gripa zboară prin
lume: mai întâi în Argentina, după aia dă fuga la Moscova, de acolo în
Canada, apoi repede în Baleare. Titlul preferat al publicațiilor: „Următorul
val de gripă vine cu siguranță!”. Și, evident, o grafică sugestivă: între
tataie și nepoțel zboară virușii la greu! Ați observat și cum aceștia au
întotdeauna nume de țări sărace, viruși de Hong Kong, de Taiwan,
egipteni, indieni, africani etc.? Normal, cu asemenea locurihomo
occidentalus asociază întotdeauna ideea de pericol, murdărie,
suprapopulare și molipsire cu infecții. În Austria mai vine în ianuarie și
virusul de la Moscova... Totuși, un virus de Zürich nu va exista niciodată,
nici vreun virus de Manhattan sau de Wall Street. Cât de mult se
potrivește aici citatul din cartea lui Oswald Spengler apărută în secolul
trecut, „Declinul Occidentului”: „Adevărul? Ce este adevărul? Trei
săptămâni muncă de presă și toată lumea află adevărul; motivele acestuia
rămân irefutabile atâta vreme cât există bani pentru a le repeta
neîntrerupt”.
Dr. Loibner: Doamnelor și domnilor, gripa nu este altceva decât o
consecință a hipotermiei! De aia se și cheamăinfluenza di freddo! Este o
boală bazată pur și simplu pe răceală și nu are nimic de-a face cu
molipseala. Dacă vreți să răciți, dvs. sau copiii dvs., faceți efort susținut
seara, după aceea stați mult timp în cada cu apă fierbinte, apoi stați puțin
în frig, să vă scadă brusc temperatura, iar a doua zi, dacă organismul e
slăbit (pe fond de stres, nesomn etc.), ați și făcut una din multele forme
de gripă, cu dureri musculare, dureri în gât sau în urechi, febră, tuse,
eventual și pneumonie. Pe vremuri se spunea „gripa de cap”, „gripa de
burtă”, azi nu mai există decât gripa de virus. Hahnemann și Kneipp
recomandau prevenirea ei astfel: îmbrăcăminte adecvată (atenție, nu
înfofolire), aerisit bine dormitorul, mișcare zilnică la aer curat, alimentație
sănătoasă.
Pentru partizanii vaccinării lucrurile stau cu totul altfel. Pentru ei, gripa nu
e nicidecum consecința hipotermiei, combinată cu un mod de viață
stresant și greșit (pentru că asta ar însemna ca oamenii să-și asume
răspunderea pentru propriile acțiuni!). Pentru inventatorii și producătorii
de vaccinuri, gripa e consecința unică a unor infecții întâmplătoare cu
virușii gripali, care atacă organismul uman prin molipsire. Aici nu mai
avem voie să ne întrebăm de la cine pornește de fapt molipsirea! Nu
avem voie să ne întrebăm de ce doar unii oameni se îmbolnăvesc și alții
nu. Nu avem voie să ne întrebăm de ce acei viruși se înmulțesc și devin
agresivi taman pe vreme friguroasă. De asemenea, e inutil să ne întrebăm
cum de reușește un virus să provoace atâtea forme diferite de gripă. Ah,
evident, aici rămâne posibilitatea ca ulterior, în funcție de stadiul
cercetărilor, să mai introducem niște categorii de viruși sau să-i punem să
execute mutații. În felul acesta, întreaga teorie capătă iz științific și
deschide drumul spre dezvoltarea în fiecare an a unui nou vaccin,
„specific” pentru „noua gripă”. Posibilitățile sunt nelimitate, piața de
desfacere abia așteaptă.
Bacteriile și rolul lor în procesele biologice de vindecare
Dr. Loibner: Haideți să vorbim și despre bacterii, că tot suntem manipulați
să credem că ele ar fi dușmanii noștri. Uitați-vă la un deget care se umflă
și face puroi după o contuzie gravă. Ce face aici corpul uman? Generează
bacterii de puroi, globulele albe generează un focar de puroi, care apoi se
sparge sau este deschis de chirurg, după care puroiul iese împreună cu
ceva substanțe străine. Organismul, prin sistemul imunitar, nu are altceva
de făcut decât să elimine tot ce nu-și are locul în corpul nostru. Acesta
este singurul motiv pentru care corpul produce aceste bacterii, care sunt
componente ale celulelor umane și fac parte din procesele importante de
vindecare, fiecare cu rolul ei. Nemaivorbind că ele există în fiecare celulă
a noastră, organismul având de nu știu câte ori mai multe bacterii decât
celule! Ah, și când puroiul iese din rană, stați liniștiți, că nu se duce nici la
mușchiul inimii să-l mănânce, nici la creier sau mai știu eu unde; când
procesul de vindecare se sfârșește, bacteriile sunt distruse de sistemul
imunitar! Sistemul imunitar și de altfel întreg organismul nostru, când nu
se intervine cu chimicale, sunt o minune a naturii!
Virusul „vizibil” este un simplu purtător de informații în cadrul
organismului, care declanșează diverse programe biologice, imunologice,
cum ar fi febra. Fiindcă boala este, în esență, un proces de vindecare.
Organismul nostru este construit de așa natură, încât reacționăm prin
febră, prin frisoane etc. Ce este de fapt febra? Creșterea energiei, a
temperaturii, afluxul sângelui acolo unde e nevoie, pentru ca ceea ce e
vătămat și bolnav în corp să poată fi „ars” și apoi îndepărtat, eliminat.
Respirație plină de oxigen... detoxifiere... dezintoxicare... procese
imunologice efective. Toate acestea se întâmplă odată cu febra. Când
febra și-a îndeplinit misiunea, dă înapoi. Tusea, ce este tusea? Tusea nu
este altceva decât o formă de eliminare. În urma răcelii suferă plămânii, ei
sunt motoarele prin care se efectuează schimbul de căldură în organism.
La o răceală, din cauza hipotermiei și a umezelii, sunt vătămate milioane
de celule ale plămânilor. Acele celule trebuie eliminate prin tuse! Tusea
convulsivă nu este decât o eliminare foarte puternică de celule vătămate
ale plămânilor. Fiecare inflamare este rezultatul unei vătămări anterioare
(hipotermie, răceală, intoxicare, traumă etc.) și duce în mod natural la
vindecare, dacă nu se intervine cu chimicale pentru astuparea
simptomelor. Chiar și plânsul este un proces de vindecare...
Tetanosul

Dr. Loibner: Să vorbim și despre tetanos. Tetanosul era supranumit „boala

războaielor”, apărea mai ales la bătrâni, la diabetici și în țările sărace,
unde și în ziua de azi încă mor nou-născuții din cauză de tetanus
neonatorum. Vă întrebați de ce mor acei bebeluși? Fiindcă intră într-
o acidoză de subnutriție; din cauza subnutriției, nu-și pot activa
metabolismul necesar pentru vindecarea tăieturii ombilicale și eliminarea
țesuturilor necrozate. Când suntem sănătoși, organismul generează
bacterii de puroi, care sunt pline de oxigen, iar rănile noastre se vindecă
foarte repede. Cu cât o rană se vindecă mai greu, cu atât capacitatea de
apărare a organismului este mai slăbită (la anumiți oameni bolnavi de
cancer s-a constatat că înainte de diagnostic avuseseră răni care păreau
să nu se mai vindece - organismul nu mai era capabil să se regenereze).
Când este vorba de persoane subnutrite (fie în război, fie în țările sărace),
corpul nu mai este capabil să genereze decât bacterii anaerobe, care
favorizează evident eliberarea toxinelor tetanice (care au rolul de a
elimina țesuturile moarte). Chirurgii de pildă știu dintotdeauna: când o
rană sângerează, nu există niciun pericol de tetanos. Dar când organismul
este slăbit din cauza subnutriției și sângele circulă extrem de prost, corpul
încearcă disperat, prin intermediul tetanospasminei, să trimită sângele în
regiunea cu rana, pentru a vindeca sau elimina țesuturile vătămate. De
asemenea, se pare ca tetanosul poate apărea și la traume fără răni
deschise. Se pune atunci întrebarea: de unde vin bacilii de tetanos în
acest caz? Căci doar se susține că bacteriile Clostridium tetaniprovin din
exterior, din pământ murdar, din fecale, din cuie ruginite etc. Mai există
și tetanos puerperalis (cel care apare după operații) cu care sunt speriate
cel mai eficient gravidele să-și facă vaccinul în sarcină. Nici în asemenea
cazuri bacteriile nu pot veni din afară. Explicația încercată de medicina
alopată este că acele clostridii, care în mod normal trăiesc și în flora
intestinală, ajung cumva pe rana de la operație. Adică la o cezariană
chirurgii desfac și intestinul, ca să treacă bacteriile din fecale direct pe
rana operației? Să fim serioși...
Se afirmă că e suficient ca un singur bacil de tetanos să ajungă într-o rană
și gata, apare tetanosul. Acest bacil cică s-ar înmulți extrem de rapid și ar
ataca întregul organism. A fost însă stabilit științific că acești „agenți
patogeni” nu cauzează niciun fel de tetanos în țesuturi sănătoase. Vaillard
și Rouget au experimentat injectând cobailor tone de bacili tetanici și
nereușind să le provoace tetanosul. Abia când provocau o vătămare a
țesuturilor apărea și tetanosul. De altfel, se mai cunosc și alte boli în care
acest tip de bacterii, numite Clostridium, joacă un rol. Toate aceste
bacterii îndeplinesc un rol biologic la bolile în care există țesuturi moarte
și lipsă de oxigen. Mă refer la cangrena gazoasă sau miozita clostridiană,
septicemii, botulism, catar intestinal grav cu necroze, apărut ca o
consecință a abuzului de antibiotice. Ca atare, este mai mult decât
evident că în toate aceste cazuri nu bacteriile sunt cauza bolilor, ele apar
doar ca o consecință a unor vătămări din cu totul alte cauze. Aceste
bacterii îndeplinesc un rol biologic în procesul eliminării țesuturilor
distruse și nu se răspândesc niciodată în tot corpul, ci rămân doar în zona
rănită. Ulterior, când țesuturile necrotice au fost eliminate, nu mai există
nici acolo bacteriile tetanice. Așadar, nu vorbim aici de agenți patogeni
cauzali, ci mai degrabă de agenți biologici metabolizanți, în slujba
vindecării.
Dr. Loibner: În țesuturile sărace în oxigen ale rănii se dezvoltă clostridii,
bacterii anaerobe. Bacilii tetanici eliberează tetanospasmina sau
tetanolizina, care la anumiți oameni produc niște contractări musculare
intense, adică tetanos. Aceste crampe musculare au unicul scop de a
transporta sângele către locul unde s-a produs rana/trauma. Este vorba de
oameni al căror metabolism este grav vătămat din cauza subnutriției sau
a unei nutriții proaste cronice, a diabetului etc. Dacă organismul reușește
ca prin aceste contracții masive ale mușchilor să îmbunătățească
cantitatea de oxigen din rană, vindecarea acesteia poate continua. Cu cât
ajunge mai mult sânge oxigenat la rană, cu atât se modifică și situația din
punct de vedere biochimic. La fel ca la oamenii sănătoși, acum încep și
bacteriile aerobe, bacteriile de puroi, pline de energie, să-și facă treaba
de a elimina țesuturile distruse și de a accelera vindecarea. În trecut, când
tetanosul era mai des întâlnit și în țările vestice, tratarea zonelor rănite
ale bolnavilor se făcea, printre altele, prin oxigenoterapie masivă, pentru
îmbunătățirea calității sângelui bolnavului. La oamenii sănătoși, cu o
circulație a sângelui normală, o rană este alimentată cu suficient oxigen,
de aceea, acolo întotdeauna vom găsi la lucru doar bacteriiaerobe,
tetanosul fiind exclus.
Dr. Loibner: Toxicologul german Louis Lewin a reușit, de altfel, la 30 de ani
după „descoperirea” de către Emil von Behring a celebrei „antitoxine”
tetanice, să dărâme ipoteza conform căreia organismul uman ar fi capabil
să producă antitoxine. Citat Lewin: „Nu există absolut nicio otravă
cunoscută chimic care să poată fi introdusă animalelor și care să
determine în sânge producerea unui antidot care să contracareze efectul
otrăvii sau să prevină efectul vreunei otrăvi. În experimentele mele am
demonstrat, printre altele, pe exemplul ariciului, despre care se știe că are
o rezistență înnăscută împotriva unor otrăvuri, că această capacitate nu
se află în sânge și că un ser obținut din sângele ariciului și injectat altor
animale nu le protejează pe acestea de o otravă la care ariciul ar
supraviețui... Nu există niciun alcaloid, niciun glicozid, nicio substanță
otrăvitoare de orice altă natură cunoscută din categoria substanțelor
anorganice sau organic-sintetice care să poată fi prevenite prin
serologie”. (Louis Lewin - Otrăvuri și otrăviri, 1992). [Despre nocivitatea și
inutilitatea vaccinurilor pe exemplul tetanosului puteți citi și ce spune dl.
dr. Friedrich Graf].
Despre boli și bolnavi
Dr. Loibner: Ca un rezumat, să știți că în realitate nu există decât două
tipuri de boli. S-a împământenit ideea că dacă există jdemii de vaccinuri,
atunci exista și jdemii de boli. Asta susțin doar inventatorii de boli. În
calitate de medic cu o experiență de 40 de ani, vă pot spune că există
doar două tipuri de boli: boli ușoare și boli grave. În Germania, Austria,
Elveția, țările europene civilizate, toate bolile împotriva cărora se
vaccinează cu atâta panică decurg la persoanele sănătoase într-un mod
absolut inofensiv. Câteva zile de febră, apoi tuse sau erupție, după care
totul se termină relativ repede. Bolile grele se manifestă grav doar acolo
unde oamenii au un sistem imunitar precar și condițiile sunt
asemănătoare cu cele din perioada „epidemiilor”. Cu cuvintele unuia
dintre cei mai cunoscuți patologi din secolul trecut, Wilhelm Osler (1849-
1919): Nu mă interesează cum se numește boala, ci cine este bolnavul!
Dr. Loibner: Azi ar trebui să ne preocupe alte „epidemii”: obezitatea la
copii (nu știu cum e în Elveția sau Germania, dar la noi, în Austria, un copil
din 4 este obez (vezi copii de 14 ani cu 80 de kilograme, acești copii vor
avea boli cronice grave peste 15-20 de ani!), apoi depresii, sinucideri
printre adolescenți, supra-medicații (vezi Ritalin, tranchilizante, calmante,
antibiotice date ca tic tac-urile), alergii, boli autoimune, diabet. Împotriva
acestor „epidemii” nu auzim nicio revoltă medicală, nicio grijă exprimată
propagandistic, cum se întâmplă cu vaccinurile. Copiii se umflă de fast-
food și de cola, stau zile întregi în fața televizorului și asta nu ne
deranjează, dar la rujeolă se sare repede cu vaccinul, căci trebuie
recuperate golurile în schema de vaccinare.
Oponenți celebri ai vaccinării
De-a lungul istoriei au existat foarte mulți oponenți ai
vaccinării. Immanuel Kant, de pildă, marele gânditor, a afirmat că nu este
normal să se injecteze substanțe străine în organismul uman (cu atât mai
puțin proteine animale sau embrioni de fetuși avortați, prin care se
creează terenul de fertilizare pentru viruși). Pentru Russell Wallace,
vaccinarea era un atac la adresa drepturilor omului, George Bernard
Shaw a văzut la prima mână minciunile și înșelătoriile industriei
vaccinării), Gandhi a văzut și el ce ravagii făcuse ocupația engleză în India
și a caracterizat vaccinarea scurt și la obiect: „o afacere murdară”. Lorenz
Böhler, unul din cei mai mari chirurgi ai istoriei, după care a fost numit și
un spital în Viena, a fost primul care a descoperit că un os rupt se vindecă
singur! Înainte de descoperirea lui, un picior rupt era pus un an de zile în
ghips, căci oamenii nu aveau habar despre procesele de vindecare din
organismul uman! Böhler a introdus noua procedură, prin care osul rupt
trebuia să stea în ghips doar niște săptămâni și - nota bene - el interzicea
orice vaccin tetanic în aripa lui de spital! Știa el de ce...
Totul este dat deja de natură!
Dr. Loibner: Ne apropiem de sfârșitul prelegerii... Țin de mulți ani aceste
prelegeri, dar la una din ele m-a interpelat un spectator cu întrebarea: „D-
le doctor, ați explicat totul foarte clar din punct de vedere istoric sau al
biologiei moleculare, dar până la urmă treaba asta cu vaccinarea nu e
oare legată de atitudinea față de viață sau de viața însăși?”. Și avea
dreptate. Credeți că viața e doar o întâmplare? E o întâmplare faptul că
fiecare dintre noi e unic și diferit de celălalt? Sau o fi totul doar un nimic
sortit distrugerii? Oare virușii și bacteriile cu care suntem amenințați
există ca să ne stârpească, să ne eradicheze pe noi? Atunci de ce ne-au
lăsat în pace până acum? De ce nu ne-au mâncat pe toți de la bun
început? Există doi cercetători americani - Essex și Kanki - care în 1988 au
afirmat că virușii ne-au lăsat în viață ca să aibă și urmașii lor ceva de halit.
Anita Petek-Dimmer spunea mereu în prelegerile ei că noi, oamenii,
suntem atât de aroganți, încât ne place să credem că putem îmbunătăți
natura. Nu există așa ceva. Noi nu putem decât distruge. Dacă Dumnezeu
există și a avut un plan cu noi, lucrurile apar în altă lumină: bolile ne sunt
date ca să ne vindecăm, rațiunea și discernământul trebuie folosite
individual, totul este deja dat de natură, noi trebuie doar să ne folosim așa
cum trebuie de tot ceea ce ne este dat!

Dr. Loibner: Ce este o mamă? O mamă

este o invenție incredibilă, este cel mai frumos lucru din lumea asta! Și ce
fac concernele farmaceutice? Se gândesc permanent la noi și noi metode
prin care să-i facă pe bebeluși ciur de vaccinuri, să-i injecteze cu cât mai
multe, la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 12 luni, la 18 luni și tot așa. E clar că
trebuie să luăm atitudine și să ne opunem acestei politici de distrugere.
Când venim pe lume, suntem înzestrați cu toate mecanismele de
vindecare de care avem nevoie pe parcursul vieții. Plantele, animalele,
oamenii, toți avem rostul nostru pe lume și suntem destinați să trăim, să
ne dezvoltăm, să dăm mai departe ceva din noi înșine. Dacă vom
conștientiza aceste aspecte, vom avea curajul de a ieși în lume fără să ne
temem de bacterii sau de viruși și fără să ne lăsăm terorizați și manipulați
de propaganda industriei farmaceutice.
Vă mulțumesc pentru atenție!