Romantismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, și care

ajunge la apogeu odată cu revoluția din 1848, și implicit în Epoca Marilor Clasici
(Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă și I. L. Caragiale). Scriitorii
romantici evadează din lumea reală în trecut, în lumea meditației sau a visului,
într-un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea și luna. Se
creează personajul romantic, un erou excepțional în situații excepționale și figura
omului de geniu, singuratic, neînțeles și nefericit.
Luceafărul a fost publicat pentru prima dată în 1883 în almanahul societății
literare „România Jună” de la Viena, urmând ca în 1884 să apară în prima ediție a
volumului „Poesii” îngrijit de Titu Maiorescu. Acesta are ca si inspiratie basme
precum "Fata in gradina de aur" si "mitul zburatorului".
Eminescu s-a inspirat din basmul "Fata in gradina de aur" scris de Richard
Kunisch in 1861.În acest basm, personajul fantastic era unulnegativ,un zmeu care,
îndrăgostindu-se de o fată de împărat, a cerut-o de soţie, promiţându-i să o facă
nemuritoare precum el.Fata l-arefuzat, cerându-i zmeului să renunţela lumea sa
veşnică şi să devinămuritor ca şi ea. Zmeul îi promiteaceasta şi călătoreşte
spre Demiurg pentru a-i cere dezlegarea de coondiţiasa imuabilă. Între timp,tânăra
împărăteasă s-a îndrăgostit de semenulei, Florin.Văzând trădarea, zmeul a prăvălit
o stâncă asupra feteinecredincioase. Florin a rămas lângăstanca ucigaşă, murind de
du
rere, iarzmeul s-a întors în lumea luinepieritoare.Eminescu atransformat pvestea
folclorică într-o meditaţie filozofică:fata de împăratera menţinută ca eroină, dar
îşidublează identitatea (feminitatea ideală-femeia telurică),zmeul dispare ca
personaj malefic şi, în locul lui,este conceput Luceafărul (şi in ipostaza de
Hyperion), reflectând condiţia geniului în lumea comună şi neimplinirea
sentimentului de dragoste între două fiinţe aparţinând unor lumi ireconciliabile
In povestea mitul zburatorului scris de Mircea Eliade-Radulescu simbolizează
înmugurireasentimentului de dragoste la fetele aflate la vârsta pubertății.
Trăirile
tinerelor sunt declanșate de un personaj fantastic, cu o mare putere de seducție,
care apare pe înserat, le face să se îndrăgostească de el, apoi pleacă, lăsând în
urma lui melancolie, zbucium. Este ca o boală, o dragoste pătimașă, o iubire
pasională, nestăpânită care mistuie și distruge sufletul omului. Zburătorul este o
semi-divinitate erotică, un demon arhaic (vechi) de tip malefic (cu o influență
nefastă, fatală, rea). Caracter cu aspect malefic, pe de o parte prin plăcerea de a
chinui și isteriza pe tinerele fete, Zburătorul este pe de altă parte demonul
frumos care aduce tulburările și zbuciumul iubirii. Mihai Eminescu il transpune pe
zburator in personajul Luceafar ca si o divinitate careia ii provoaca o iubire
nejustificata fata de acesta.
Personajul principal poate fii asemanat si cu Lucifer, Intaiul fost-inger al
lui Dumnezeu care a fost izgonit din cauza mandriei sale nefiresti, acesta, ca si
ceilalti arhangheli avea un dar, darul sau era dorinta, putea afla dorinta fiecarui
om astfel ii era foarte usor sa seduca femei provocandu-le o dependenta nefireasca
din cauza ca acesta se intruchipa ca si idealul lor de barbat asa zis "print pe cal
alb".
Poezia este un proiect perfect, as putea spune, din punct de vedere literar
deoarece cuprinde 3 genuri literare principale, acelea fiind liric, epic si
dramatic, fiecare facandu-si prezenta prin particularitati imbinate intr-o armonie
perfecta.
Genul liric se defineste prin exprimarea directa a gandurilor si
sentimentelor poetului privind idealul de iubire absoluta si conditia geniului ca
simbol al eternitatii: "Tu-mi ceri chiar nemurirea mea / in schimb pe-o sarutare, /
Dar voi sa stii- asemenea / Cat te iubesc de tare".
Genul epic este întruchipat în epopee poetice care respectă tema narativă a
basmelor populare, pe care Eminescu o îmbogățește cu profunde valori filozofice.
Genul dramatic este motivat de existenta personajelor (Catalin, Catalina,
Luceafarul, Demiurgul, fata de imparaT), de dialogul dintre ele, precum si
neputinta omului obisnuit de a ajunge la valori superioare si drama omului de geniu
neinteles de societate care aspira spre perfectiune.