Serviciul Control Disciplina în Construcții 

se află în structura Direcției

Control, este condus de un Șef Serviciu (funcție publică) şi are următoarele atribuţii:

1. exercită controale privind respectarea prevederilor autorizațiilor de

construire/desființare a legalității executării lucrărilor de construire/desființare,
constată contravenții și întocmește procese verbale de constatare și sancționare
a contravențiilor și după caz sesizează instituțiile abilitate ale statului;
2. exercită controale în vederea constatării şi sancţionării faptelelor ce constituie
contravenţii prevăzute de legea privind protejarea monumentelor istorice;
3. efectuează inspecţii privind respectarea prevederilor din actele normative ce
reglementează disciplina în construcţii şi protejarea monumentelor istorice;
4. efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcţii executate fără
autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu
caracter provizoriu;
5. pune în aplicare prevederile reglementărilor specifice domeniului de activitate,
constată şi sancţionează contravenţiile prevăzute de actele normative ce
reglementează disciplina în construcţii şi protejarea monumentelor istorice,
precum şi de actele normative emise de Consiliul General al Municipiului
Bucureşti în domeniul de competenţă;
6. participă la recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
7. întocmeşte puncte de vedere la contestaţiile formulate împotriva proceselor-
verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
8. întocmeşte note şi rapoarte privind rezultatul acţiunilor de control efectuate;
9. constată, după caz, conform atribuţiilor stabilite prin lege, contravenţiile privind
disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii şi înaintează
procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, în vederea aplicării sancţiunii,
şefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de
amenajare a teritoriului şi de urbanism sau, după caz, Primarului General sau
persoanei împuternicite de acesta.

 Exercită controale conform prevederilor legislației în vigoare, privind legalitatea

executării lucrărilor de construire/desființare, reconstruire, extindere, reparare,
consolidare, protejare, restaurare, conservare, schimbare de destinație, precum
şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, ce se execută sau au fost
executate pe teritoriul Municipiului București. Constată contravenții și întocmește
procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și după caz
sesizează instituțiile abilitate ale statului;
 Constată și sancționează faptele ce constituie contravenții prevăzute de Legea
nr.422/2001 – republicată, privind protejarea monumentelor istorice;
 Constată și sancționează faptele ce constituie contravenții prevăzute de
Hotărârile Consiliului General al Municipiului București și de alte acte normative
pentru care este abilitat;
Considerații asupra contravențiilor în domeniul
disciplinei în construcții constatate de către
polițiștii locali

1. Introducere

Domeniul construcțiilor reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare din
economia unei țări, iar acest lucru nu este o surpriză pentru nimeni. Fie că vorbim
de vestigii care generează astăzi un profit uriaș segmentului de turism, fie că
discutăm despre noi ansambluri rezidențiale și dotările urbane aferente acestora,
nevoia de edificare, de acoperământ, pare a fi o constantă a fibrei umane. Este în
natura noastră să ridicăm case, poate chiar mai stringentă decât simplul calcul în
termeni de profit imediat pe care l-am putea extrage. Dincolo de orice rațiuni,
adevărul este că s-a construit și se va construi mereu – cel puțin până când
schimbările climatice pe care le-am inițiat ne vor nimici, iar planeta se va scutura de
noi, așa cum probabil a mai făcut-o și cu alte experimente ce s-au gonflat peste justa
lor măsură. Până atunci însă se impune să luăm toate măsurile ca lucrurile pe care le
construim să respecte ceea ce am învățat în sutele de ani de prefacere a mediului
construit. Avem azi o bogată experiență ce se întinde de la principiile urbanismului
și dezvoltării durabile, trecând prin estetică și confort al locuirii, până la siguranța
ridicării și folosirii structurilor inginerești-arhitecturale. Iar pentru că toate aceste
învățăminte pe care le-am acumulat greu, cu suferințe, sacrificii și efort
incomensurabil să fie respectate, avem nevoie de organisme statale care să vegheze.
Suntem oare în măsură a spune că facem cea mai bună treabă în a ne asigura de
aceasta?

Aceste scurte reflecții, cu limitările lor inerente, pentru a căror iertare o cerem
cititorului, vin dintr-o nemulțumire personală. Autorul a fost, un număr nu neapărat
mic de ani, arhitect-urbanist înainte de a-și găsi matca în universul avocaturii, ori
această dublă formație îi provoacă un disconfort sporit atunci când sesizează, crede
el, o tratare juridică nu de puține ori superficială și deficitară a domeniului. Paginile
care urmează vor trata doar un episod, din neferice simptomatic, din această
epopee. Prin urmare, vom analiza cine sunt unii din cei care sunt chemați la a
verifica respectarea prevederilor legale în materia autorizării construcțiilor, cât pot
și ce ar trebui să facă. Sau, altfel spus, quis custodiet ipsos custodes? Acest articol
este primul dintr-o serie mai largă, ce va privi negreșit și spre alți agenți
constatatori; acum însă vom cerceta unele din atribuțiile polițiștilor locali pentru
domeniul studiat și ne vom întreba în ce măsură cadrul legal ce le anvelopează este
legal și constituțional. Pentru aceasta, se impune în itinerariul nostru citarea in
extenso a articolului incident din Legea poliției locale[1] (Legea nr. 155/2010):

Art. 8. În domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, poliția locală are următoarele
atribuții:
a) efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de
construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu;
b) efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizația de executare a
lucrărilor de reparații ale părții carosabile și pietonale;
[…]
e) constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind disciplina în
domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează procesele-verbale de
constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului de
specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz,
președintelui consiliului județean, primarului unității administrativ-teritoriale ori al sectorului
municipiului București în a cărui rază de competență s-a săvârșit contravenția sau persoanei
împuternicite de aceștia.

II. Tipurile de contravenții pe care polițistul local le poate constata

O primă chestiune care ne atrage atenția, fără să intrăm încă în zona suspiciunilor
noastre de neconstituționalitate, privește tipul de controale pe care poliția locală le
poate întreprinde. Astfel, eliminând lit. c) și d) care făceau vorbire despre materia
afișajului publicitar și respectiv asigurarea perimetrului în timpul operațiunilor de
desființare a construcțiilor, și acceptând să lăsăm deoparte momentan lit. b) care
privește doar un segment limitat și bine circumscris al lucrărilor de reparații,
rămânem cu prevederea din lit. a) care permite controale ale poliției locale
doar pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de
construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter
provizoriu. Prin urmare, conform Legii nr. 155/2010, poliția locală, acționând în
domeniul disciplinei în construcții, este abilitată să facă doar acele controale ce tind
a proba dacă există lucrări de construcții care se execută fără autorizație de
construire sau desființare.

Cu toate acestea, unele instanțe[2] au reținut că „Poliția Locală este instituția

abilitată de lege să constate contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) [din Legea
50/1991], cu excepția celor de la lit. h)-l)”. Această opinie, pe care o privim cu
rezerve, provine din interpretarea greșită a art. 27 alin. (3) din Legea 50/1991[3],
unde se stipulează că
contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h), h 1), i)-k), se constată și se
sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților
administrației publice locale ale județelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București,
orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după
caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de
emitere a autorizațiilor de construire/desființare.

Într-adevăr, conform art. 4 alin (1) din Legea poliției locale, aceasta se organizează
„ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al
primarului/primarului general sau ca instituție publică de interes local, cu
personalitate juridică”, iar ținând cont că noul Cod administrativ[4] definește
aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean ca „totalitatea
compartimentelor funcționale, fără personalitate juridică, de la nivelul
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și secretarul general al
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale”, suntem pe deplin convinși că, din
punct de vedere legal, poliția locală este un compartiment de specialitate în
domeniul disciplinei în construcții. Problema este însă în altă parte, și anume
trebuie căutată în teza finală a articolului citat, când asistăm la o calificare a
compartimentelor de specialitate.

Astfel, nu orice compartimente de specialitate pot constata contravențiile prevăzute

la art. 26 alin. (1) – cu excepțiile prevăzute la lit. h), h1), i)-k) – ci doar acelea care au
competențe de emitere a autorizațiilor de construire/desființare. Evident, poliția
locală nu are aceste competențe, prin urmare singurele contravenții pe care le poate
constata sunt cele de la 26 alin. (1) lit. a) Soluția legiuitorului este foarte firească, de
altfel, dacă ne gândim că, luând doar un exemplu la întâmplare, următoarea literă
din articolul referit, teza I-a, descrie o contravenție care se săvârșește prin
executarea sau desființarea unor lucrări, cu nerespectarea prevederilor autorizației
și a proiectului tehnic. Or, este notoriu că unele aspecte ale proiectării, mai cu seamă
planșele de specialități din cadrul DTAC, bunăoară planul de cofrare și armare a
fundaților sau detaliile aferente, sunt foarte greu, dacă nu imposibil, de înțeles
pentru persoanele fără studii de inginerie sau arhitectură. În această idee, ținând
cont și de mobilitatea interdepartamentală a cadrelor de poliție locală, este puțin
probabilă împrejurarea ca toți polițiștii locali din cadrul serviciilor de disciplina în
construcții să fie absolvenți ai facultăților de construcții[5] sau arhitectură[6].

De fapt, criteriile de recrutare pentru aceste servicii sunt de regulă cele de vechime
și de absolvire a studiilor de lungă durata finalizate cu diplomă de licență, fără a se
preciza care sunt aceste studii. Desigur, Legea 188/1999[7] folosea în art. 57 alin.
(5), acum abrogat[8], sintagma „specialitatea studiilor necesare exercitării funcției
publice”, care pare a implica că doar anumite ramuri sunt acceptate. Și într-adevăr,
consultând la întâmplare câteva anunțuri de recrutare pentru serviciul disciplina în
construcții, am găsit[9] la rubrica „condiții specifice de participare” și mențiunea
expresă „inginerie civilă, specializarea construcții civile, industriale și agricole”, însă
majoritatea nu au această precizare, limitându-se la a reproduce doar prevederile
legale cu caracter general pe care le-am enunțat anterior. Luând în calcul și faptul că
art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea 188/1999 prevedea[10], referitor la concursurile de
recrutare pentru funcțiile vacante din autoritățile și instituțiile publice din
administrația publică locală, că acestea sunt organizate chiar de către acele
autorități și instituții publice, fără avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,
nu există nicio certitudine că acestea au aplicat legea în sensul circumscrierii stricte
a studiilor doar la inginerie civilă sau arhitectură.

Ca o concluzie de etapă, din coroborarea art. 8 lit. a) din Legea poliției locale cu
art. 27 alin. (3) din Legea 50/1991, poliția locală prin serviciul de disciplina în
construcții poate constata doar contravențiile prevăzute în art. 26 alin. (1) lit. a)
din Legea 50/1991.

III. Nelegalitatea Regulamentului de organizare și funcționare a poliției locale

Un alt aspect asupra căruia poate este salutar să reflectăm privește normele de
detaliere din Regulamentul poliției locale[11], anume acelea din art. 27, unde

polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal desfășoară

următoarele activități:
a) constată contravenții în cazul nerespectării normelor privind executarea lucrărilor de construcții
și stabilesc măsurile necesare intrării în legalitate, în condițiile legii;
b) verifică existența autorizației de construire și respectarea documentației tehnice autorizate
pentru lucrările de construcții;

Ei bine, raportat la prevederea legală din art. 8 pe care am tratat-o anterior,

Regulamentul adaugă nepermis la aceasta. Astfel, lit. a) este în întregime nelegală,
întrucât am văzut că legea nu-i acordă această competență polițistului local, dar și
pentru că sintagma „nerespectării normelor privind executarea lucrărilor de
construcții” este lipsită de claritate și precizie. De exemplu, norme privind
executarea lucrărilor de construcții sunt prevăzute și prin Legea nr.
10/1995[12] privind calitatea în construcții, dar competența pentru controlul
calității în construcții se exercită de către Inspectoratul de Stat în Construcții,
conform art. 20 alin. (2) din legea antereferită.
Cu atât mai mult polițistul local nu poate să stabilească măsurile necesare intrării în
legalitate, enunțate în teza a II-a din art. 27 lit. a, care necesită o cunoaștere
superioară a fenomenului arhitectural-urbanistic. De altfel, în doctrină[13] se
precizează că efectele intrării în legalitate presupun „conformarea situației de fapt la
prescripțiile normelor juridice, fie că vorbim de acte normative ori de acte
administrative cu caracter normativ sau individual”, aspect care reclamă o înțelegere
de ansamblu asupra problematicii urbane, incluzând o analiză multicriterială ce
privește elementele constructive, arhitectural volumetrice, cît și cele de încadrare
urbanistică în zonă. Doctrina pare să împărtășească aceeași viziune, într-o
opinie[14] se vorbește în aceeași cheie despre necompetența acestui organ
constatator, atunci când se întreabă cum

ar putea de altfel polițistul local să stabilescă cu certitudine – în considerarea pregătirii pe care o

are: dacă o construcţie a fost edificată sau nu cu depăşirea limitelor autorizației de construire;
gravitatea situaţiei constatate (ex.: funcţie de aplasament, zonă, indici de urbanism etc.); persoana
care se face vino- vată de săvârşirea contravenţiei (ex.: beneficiarul construcţiei, arhitectul,
dirigintele de şantier, constructorul etc.); elemente funcţie de care se poate stabilii în ce măsura
subzistă vinovăția persoanei în cauză, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor

O altă poziție doctrinară[15], având ca punct de pornire aceeași observație,

sistematizează câmpul teoretic a contravențiilor în materia construcțiilor, arătând că
competenţa de a constata contravențiile „şi a aplica sancțiunile (deci a
întocmi un proces-verbal de contravenție complet) este partajată (sau scindată)
între agentul constatator (care are doar prerogativa de a constata şi descrie
fapta) şi superiorul său ierarhic (unul dintre cei arătaţi mai sus) care aplică
efectiv sancțiunea”. Se concluzioneză astfel că avem de-a face cu un act
administrativ complex, cu doi coautori, „primul, cel care îi stabileşte conţinutul, cel
de-al doilea, cel care îi conferă forţă executorie acestui conţinut, stabilind
sancţiunile aplicabile”.

Referitor la prevederile de la lit. b), constatăm că teza întâi respectă cadru legal,
într-adevăr polițistul local având dreptul și datoria să constate existența autorizației
de construire, dar teza a II-a transcende din nou competențele sale, pentru motivele
enunțate mai sus a căror reiterare nu se impune. Ceea ce este însă este necesar de
spus apăsat poartă asupra unui aspect cu care practicienii dreptului se lovesc, din
păcate, prea des. Ne referim acum la o anumită practică prin care actele infralegale,
a căror rol este de a stabili o metodologie de aplicare și detaliere implicită a
normelor superioare lor, tind să configureze un spațiu juridic mult mai larg decât cel
avut în vedere de legiuitor. Din nefericire, și aici suntem în aceeași situație.
În aceeași notă, prevederile din Regulament criticate de noi contravin și normelor
de tehnică legislativă, atâta vreme ce avem art. 4 alin. (3), cu titlul marginal
„ierarhia actelor normative”, din Legea nr. 24/2000[16] care prevede că „actele
normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se
emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”, fără ca prin aceasta să poată fi
completată legea. Dar aici nu avem, așadar, doar o problemă de nelegalitate, ci în
pandant și una de neconstituționalitate. Aceasta întrucât se încalcă principiul
separațiilor puterilor în stat și al legalității, prevăzute în art. 1 alin. (4) și (5) din
Constituție. Exemplificarea acestora se poate găsi și în Decizia CCR nr. 685/2018,
par. 135 et pass., unde se arată că

celelalte autorități publice nu pot completa, modifica, sau abroga actele legislative ale
Parlamentului [cu excepția Guvernului, atunci când acționează ca legiuitor delegat], nici prin acte
administrative și nici prin hotărâri judecătorești. Fiecare dintre autoritățile publice trebuie să se
cantoneze în limitele propriei sale competențe, neputând să își aroge competențe legislative.
Ordinea constituțională, astfel cum este consacrată prin Legea fundamentală, nu poate fi
nesocotită chiar de autoritățile publice care sunt învestite să o apere;

IV. Neconstituționalitatea art. 8 lit. e) din Legea poliției locale

Ultima chestiune pe care dorim să o atingem în cadrul acestui articol privește

neconstituționalitatea art. 8 lit. e) din Legea poliției locale, în ceea ce circumscrie
sintagma „sau, după caz, președintelui consiliului județean, primarului unității
administrativ-teritoriale ori al sectorului municipiului București”. Rațiunea acesteia
rezidă în logica argumentelor promovate anterior, anume cele care ating competența
persoanelor cărora legea le permite să aplice sancțiunea pentru contravenția
presupus săvârșită. Astfel, este evident că președintele consiliului județean sau
primarul unității administrativ-teritoriale sunt oficiali aleși, oameni politici, care nu
au nicio pregătire în domeniu. Mai mult, pentru a nu se îngrădi principiul
democratic, nicio cerință privind studiile sau calitatea acestora nu sunt cerute
pentru obținerea demnităților amintite. Cum pot fi asigurate exigențele art. 1 alin.
(3) din Constituție, cum pot fi garantate „demnitatea omului, drepturile și libertățile
cetățenilor”, atunci când o persoană fără o cultură de specialitate în amenajarea
teritoriului și urbanism apreciază gravitatea abaterii săvârșite și o individualizează
printr-o amendă?!

Atenție, semnătura președintelui consiliului județean sau primarului unității

administrativ-teritoriale nu este necesară ca o condiție de formă, pentru a atesta că
procedura este îndeplinită. Dimpotrivă, formularea textului legal instituie o drept
alternativ de a aplica sancțiunea: șeful compartimentului de specialitate sau
președintelui consiliului județean, primarului unității administrativ-teritoriale ori al
sectorului municipiului București în a cărui rază de competență s-a săvârșit
contravenția sau persoanei împuternicite de aceștia. Prin urmare, președintele
consiliului județean nu semnează rezoluția arhitectului șef de județ pentru a o
investi cu o forță executorie, ci el însuși ia rezoluția!

Încheiem cu o analiză a unei recente Decizii[17] a Curții Constituționale, descoperită

târziu, la momentul finalizării acestui articol, dar care privește exact problematica
pe care ne-am ales-o pentru analiză. Astfel, autoarea excepției a susținut că
prevederile art. 27 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcții şi ale art. 8 lit. e) din Legea poliției locale nr.
155/2010 sunt neconstituționale, în măsura în care atribuie în competența altor
organe de control, care nu dețin abilitățile necesare în domeniul autorizării
executării/desființării lucrărilor de construcții, inclusiv poliției locale, dreptul de a
constata contravenții privind disciplina în domeniul executării lucrărilor în
construcții. Pentru a demonstra acestea, s-a plecat de la faptul că, identic celor
afirmate și de noi, contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepțiile decupate
de lege, pot fi constatate doar de compartimentele de specialitate cu atribuții de
control din cadrul autorităților publice locale care dețin competențe de emitere a
autorizațiilor de construire/desființare. Autoarea însă consideră, spre deosebire de
noi, că că cel care are capacitatea de a constata fapta contravențională este şi cel care
aplică sancțiunea contravențională. De asemenea se invocă faptul că modul de
redactare a acestui text legal nu respectă rigorile legiferării, fiind lipsit de coerență,
cu dificultăți sintactice, care încalcă principiile de tehnică legislativă, poziție la care
aderăm fără rest.

Din firul argumentativ al motivării instanței de contencios constituțional vom

demarca următoarele idei. Se reține, în siajul doctrinei citate anterior, că prevederile
art. 27 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 stabilesc o competență partajată între
organele de control ale administrației publice locale și șeful compartimentului care
coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism. La fel, Curtea
definește aplicarea sancțiunii ca

o operațiune complexă care implică încadrarea în limitele prevăzute de actul normativ și asigurarea
proporționalității cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările
în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de
urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date
înscrise în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin rapel, întorcându-se la o hotărâre a Curții de la Strasbourg, instanța națională
de contencios constituțional, amintește că

în cauza M. și alții contra Austriei, paragraful 45, [Curtea Europeană a Drepturilor Omului] a
statuat că domeniul construcțiilor reprezintă o preocupare centrală a politicilor economice și
sociale în societățile moderne și că, pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să
aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce privește stabilirea existenței unei probleme de
interes public ce necesită măsuri de control, cât și în alegerea unor modalități de aplicare detaliate
pentru implementarea măsurilor vizate

Referitor la lipsa unei specializări a polițiștilor locali, Curtea Constituțională a

reținut că „de la organizarea poliției locale, aceasta a preluat personal de
specialitate, iar, ulterior, întreg personalul acestui organism urmează forme de
pregătire profesională în domeniul controlului în construcții și urbanism”.

Finalmente, respingând și criticile ce ținteau redactarea defectuoasă a textelor legale

analizate și reținând că nu sunt restrânse exercițiul drepturilor și al libertăților
fundamentale, în sensul dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Constituție, Curtea, cu
unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Ceea ce trebuie spus imediat este că decizia Curții Constituționale e, în linii mari,
corectă. Într-adevăr, poliția locală, fiind un compartiment de specialitate cu atribuții
de control din cadrul autorității publice locale, poate constata contravențiile la Legea
50/1991, cu precizarea noastră că doar pe acelea de la 26 alin. (1) lit. a), însă acest
lucru decurge din lectura art. 8 lit. a) din Legea poliției locale. Art. 27 alin. (3) din
Legea nr. 50/1991 este la adăpost, așadar, de această critică. Problema este în altă
parte, anume la alin. (5) care permite și președintelui consiliului județean ori
primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului București
– ci nu doar șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a
teritoriului și de urbanism, cum este normal – să aplice sancțiunea, or acest
lucru, credem noi, este nepermis. Cu toate acestea, autoarea excepției nu a invocat
acest considerent, ca urmare Curtea nu l-a analizat.

Lăsând acest lucru la o parte nu putem să nu-i admirăm însă autoarei excelenta
intuiție juridică, întrucât art. 27 alin. (5) este într-adevăr neconstituțional,
considerăm noi, dar în ceea ce privește chestiunea dezvoltată anterior. Interesant,
prin modul în care instanța de control constituțional a definit „operațiunea
complexă” a stabilirii sancțiunii, se oferă încă un temei pentru această interpretare.
Ține de natura evidenței că domeniul construcțiilor, care reprezintă în viziunea
judecătorilor CEDO o preocupare centrală a politicilor economice și sociale în
societățile moderne, nu poate fi lăsat exclusiv la aprecierea factorului politic atunci
când este necesară stabilirea unei sancțiuni care să respecte principiul proprietății,
luând în calcul gradul de pericol social, împrejurările, modul și mijloacele de
săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă asupra mediului construit și
ambianței urbane. A considera că primarul unei localități poate face toate acestea
echivalează cu a socoti că întregul aparat care coordonează activitatea de amenajare
a teritoriului și de urbanism este inutil, aparatul său de specialitate este redundat și,
poate, se cere desființat. Firește, acesta este un argumentum ad absurdum, ce nu
poate fi primit!

Rămânând tot în zona deciziei CEDO amintită de instanța de contencios

constituțional, remarcăm într-adevăr că în cauza Mellacher et alia contra
Austriei Curtea a statuat în sensul celor arătate de CCR, dar paragraful citat se
termină cu avertizarea că „va respecta deciziile legislativului cu privire la ce
[consideră acesta că] intră în sfera interesului general, cu excepția situației când
acea decizie este în mod manifest fără un temei rezonabil”[18]. Ne aflăm exact în
această situație când nu există absolut niciun temei rezonabil ca un oficial ales, fără
cultură de specialitate, să fie abilitat să stabilească, într-un domeniu atât de
important ca cel al construcțiilor, cuantumul sancțiunii prin individualizarea
acesteia în funcție de elementele enumerate mai sus.

Dacă mergem însă înapoi, la motivarea Curții Constituționale privind specializarea

polițiștilor locali, aici avem o serie de critici care privesc atât lapidaritatea tratării
subiectului, cât și chestiuni de verificabilitate. Considerăm, nu fără o oarecare
legitimitate, că o problemă atât de serioasă precum nivelul și specializarea efectivă a
celor care constată contravențiile într-un domeniu profund tehnic precum cel al
construcțiilor, deopotrivă dublat de o fidelă înțelegere a contextului urbanistico-
arhitectural necesar întru stabilirea măsurii de intrare în legalitate, nu poate fi tratat
doar în două rânduri. Pe de altă parte, este profund nemulțumitoare argumentarea
după care poliția locală a preluat structurile deja existente, în momentul în care ne
situăm la finalul unui ecart de timp de aproape 10 ani de la această preluare. Curtea
avea, credem noi, obligația de a verifica câți dintre inspectorii structurilor preluate
mai sunt încă în post, câți sunt pensionați, au demisionat sau decedat, și mai ales
care este procedura de recrutare acum. De asemenea, care sunt aceste „forme de
perfecționare”, ce presupun ele și câți dintre polițiștii locali le urmează. Considerăm
că există o suspiciune rezonabilă ce planează asupra unor cursuri la final de
săptămână care tind să înlocuiască forme de învățământ ce se întind pe 5, respectiv
6 ani.

V. Concluzii
În rezumat, am încercat să arătăm în acest studiu că singurele controale ale poliției
locale referitoare la domeniul construcțiilor[19] permise de lege sunt cele pentru
identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau
desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu. Corelativ,
singurele contravenții pe care le poate constata sunt cele de la 26 alin. (1) lit. a) din
Legea 50/1991, adică acele fapte privind (i) executarea sau desființarea, totală ori
parțială, fără autorizație a lucrărilor de construire, reconstruire, consolidare,
modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a
construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția
celor prevăzute la art. 11[20], (ii) împrejmuiri și mobilier urban, amenajări de spații
verzi, parcuri, locuri de joacă și agrement, piețe și alte lucrări de amenajare a
spațiilor publice, (iii) lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu
necesare în vederea organizării executării lucrărilor (iv) lucrări, amenajări și
construcții cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării
lucrărilor și (v) cimitire – noi și extinderi, săvârșite de către investitor și executant.

Acestea sunt singurele competențe care sunt date prin lege polițiștilor locali în
activitatea specifică de control și constatare a contravențiilor. Restul măsurilor pe
care aceștia le iau uneori în practică, precum cele necesare intrării în legalitate, sau
verificările pe care le întreprind, ca cele referitoare la respectarea documentației
tehnice autorizate, dar și anumite tipuri de contravențiile pe care le „constată”,
bunăoară în cazul nerespectării normelor privind executarea lucrărilor de
construcții, am arătat că se fundamentează pe prevederi din Regulamentul poliției
locale care sunt nelegale și care vor trebui anihilate prin intermediul acțiunii în
anulare prevăzute în art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004[21].

În ceea ce privește chestiunea constituționalității art. 8 lit. e) din Legea poliției

locale, acesta este constituțional doar în măsura în care sancțiunea este aplicată de
șefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare
a teritoriului și de urbanism. Președintele consiliului județean sau primarul unității
administrativ teritoriale ori al sectorului municipiului București în a cărui rază de
competență s-a săvârșit contravenția pot doar contrasemna semna procesul verbal
ca formalitate ce are în vedere investirea cu forță executorie, dar ei nu au dreptul să
stabilească sancțiunea. Înlăturarea acestei prevederi injuste poate fi făcută pe calea
excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 146 lit. d) teza I din Constituția
României și art. 29 din Legea nr. 47/1992[22].
[1] Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 339 din 08 mai
2014, cu modificările aduse ulterior.
[2] Judecătoria Iași – Sentință civilă nr. 256/2016 din 20 ianuarie 2016, publicată în www.rolii.ro
din 20 ianuarie 2016.
[3] Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările ulterioare.
[4] Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019
[5] Învățământ de lungă durată, ciclul de studii este de 5 ani.
[6] Învățământ de lungă durată, ciclul de studii este de 6 ani.
[7] Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările ulterioare.
[8] Abrogat prin Ordonanța de urgență 57/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 555
din 05 iulie 2019, preluat acum prin art. 465 din Codul administrativ (C. adm.).
[9] A se vedea aici. [Accesat în 05.08.2019]
[10] Abrogat și el în aceleași condiții, prevederile sale regăsindu-se în art. 469 alin. (4) C. adm.
[11] Regulamentul de organizare și funcționare a poliției locale din 23.12.2010, publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 882 din 29 decembrie 2010.
[12] Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.
765 din 30 septembrie 2016, cu modificările ulterioare.
[13] Pentru o tratare comprehensivă asupra problematicii intrării în legalitate, a se vedea A. Secu,
„Considerații privind intrarea în legalitate a construcțiilor neautorizate sau executate cu încălcarea
autorizației de construire. Partea I – Autorizarea intrării în legalitate”, în JURIDICE.ro, 2019. De
găsit aici. [Accesat în 6.08.2019]
[14] I. Lazăr, „Studiu de caz: poliţistul local, „agent 007” în jurisprudenţa unor instanţe din cadrul
judecătoriei şi a tribunalului sibiu, în materie contravenţională, în domeniul construcţiilor şi
urbanismului”, în Revista Universul Juridic, nr. 1, ianuarie 2017, p. 76. Poate fi consultată și
online aici. [Accesat în 08.08.2019]
[15] O. Podaru, „Un cuplu letal: Agentul 007 şi Justiţia (care se preface) oarbă. Câteva idei reiterate
despre competenţă”, în I. Lazăr, op. cit., p. 85.
[16] Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările ulterioare
[17] Decizia nr. 302/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a
prevederilor art. 27 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcții și ale art. 8 lit. e) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 655 din 07 august 2019.
[18] Mellacher et alia contra Austriei, § 45, trad. n. S. B.
[19] Cu excepția celor pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizația de executare a
lucrărilor de reparații ale părții carosabile și pietonale, v. art. 8 lit. b) al Legii nr. 155/2010.
[20] Art. 11 conține o serie de excepții de la necesitatea obținerii autorizației de construire pentru
anumite lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al
construcțiilor, precum și alte tipuri de lucrări ca amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau
închise, etc.
[21] Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.
1154 din 07 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.
[22] Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 807 din 03 decembrie 2010, cu modificările ulterioare.

Avocat Sebastian Boțic

LinkedInFacebookMessengerWhatsAppPrintFriendly

Cuvinte cheie: avocat, contraventie, disciplina în
construcții, neconstitutionalitate, politia locala, Sebastian Boțic
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o
platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă
rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care
puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind
protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

2 COMMENTS
stefan cretu
 3 years ago

Am avut recent o speta similara la Sectorul 6 si Tribunal. Contradictorialitatea a vizat diferentierea

intre competenta de sanctionare pentru lipsa autorizatiei si competenta de sanctionare pentru
nerespectarea autorizatiei (amenda fusese data de politisti locali pentru nerespectare).
Argumentele mele (identice cu ale dvs.) au fost tratate, atat la fond cat si in apel, intr-o maniera din
care reiesea ca toti cei 3 judecatori puneau semnul egalitatii intre cele doua tipuri de contraventii.
Frustrant…