Moara de apă

Energia hidraulică este energia care funcționează datorită presiunii apei sau a unui alt lichid.
Energia hidraulica este folosită încă din antichitate la măcinarea cerealelor, prelucrarea
țesuturilor , măcinarea minereurilor, etc.

Cea mai utilizată instalație hidraulică, care este și astăzi folosită este moara de apa. Ea are
nevoie de o apă curgătoare. Piesa principală care determină funcționarea oricărei mori o
reprezintă roata cu palete asezata în calea curentului de apă pentru a fi împinsă de acesta.
Astfel se obține mișcarea de rotație a axului roții.

Descoperirile arheologice arată ca moara de apa a pătruns și în centrele mai aglomerate din
Dacia Romana. Fragmente de pietre întregi de moara, folosite în secolele II-III d.H.R., se
afla în patrimoniul unor muzee de istorie din România(Deva, Alba Iulia, Cluj Napoca).
Documente scrise despre folosirea morilor de apa în teritoriile locuite de români avem încă
din secolul al XIII-lea(Diploma Ioanitilor, 1274).
De fapt, în epoca feudală, secolele X-XIII, folosirea energiei hidraulice se generalizează în toata
Europa. Romania fiind mult timp o țară preponderent agrară, cu un relief variat și o rețea
densă de ape curgatoare a păstrat până în a 2 jumătate a secolului al XX-lea un mare număr
de instalații hidraulice țărănești: mori de cereale cu roată orizontală (ciutura/facaie) și cu roata
verticală, instalații de irigat grădinile, pive pentru
prelucrarea țesăturilor din lână, instalații pentru
prelucrat semințele oleaginoase (dovleac, floarea
soarelui, nuca), steampuri pentru zdrobit minereu
aurifer.

Moara cu roată orizontală (cu ciutură, cu turbină,

cu facaie sau cu titirez, cum este denumită în
diferite zone), reprezintă cel mai interesant tip de
moară din țara, roată orizontală sau ciutura fiind
considerată ca prototipul turbinelor de mai târziu.
Moara cu ciutură s-a dezvoltat și menținut pe
cursuri de apa cu debit mic, dar cu viteza de
curgere mare, având un randament mult sporit
față de râșnița manuală.

Cele două mori - moara din Plavișevița și cea din

Teregova - au fost aduse în muzeu în anul 1969 și
respectiv în 1961, fiind primele exemplare de
acest gen expuse într-un muzeu în aer liber.
Moara din Plavișevița are sistemul de aducțiune
printr-un jgheab deschis, în timp ce moara din
Teregova are un sistem de aducțiune reglabil printr-un cilindru numit local "butoi", "butoni"
sau "buturoni", prevăzut cu un capac ce se poate închide sau deschide, în funcție de debitul
de apa variabil. Adăpostite în construcții de dimensiuni mici, alcătuite din blani de stejar pe
socluri de piatra, morile cu ciutură reprezintă o dovadă a ingeniozității creatoare a poporului
roman, fapt confirmat și de prezența în marile muzee etnografice ale Europei sub denumirea
de "moara românească ".