A

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
 
 
 
 
Student: Bădulescu Elena-Liliana
Anul: I, semestrul II
Specializarea: LLR-LLE
Disciplina: Lingvistică generală
Grupa: 314 
Data: 06.06.2022
 

LINGVISTICĂ GENERALĂ

1
 Psiholingvistica

Psiholingvistica sau psihologia limbajului este o știință care se ocupă cu studiul factorilor

psihologici și neurobiologici care permit omului să folosească, să înțeleagă și să producă o anumită
limbă.
Există ȋnsă şi o semnificaţie curentă a psiholingvisticii, considerată disciplina care studiază
influenţele pe care le exercită calităţile psihice ale vorbitorilor (intelgenţa, raţionalitatea, creativitatea),
asupra desfăşurării procesului de comunicare, a utilizării de copii, limbajele neverbale, utilizate de
persoane cu deficient verbal, limbaje tactile, olfactive, auditive, vizuale, naturale sau artificiale. Din
această perspectivă, ne interesează, ȋn mod special, studiul psiholingvistic al facultăţilor gȃndirii,
intelectului sau inteligenţa, raţiunea şi speculaţiunea, ca şi limbajele corespunzătoare ale acestora
(limbajul symbolic neverbal pentru intelect, limbajul verbal, corespunzător raţiunii şi limbajul categorical,
corespunzător speculaţiunii).
Termenul de “intelect” este de origine latină, “intellectus”, care vine de la “intelligo” şi ȋnseamnă a
ȋnţelege şi “ratio” care vine de la “raţiune” şi ȋnseamnă a raţiona, a face consideraţii despre ceea ce se
ȋntȃmplă, a face aprecieri şi judecăţi.
Termenul speculaţiune, vine din latinescul “speculum”, care ȋnseamnă “oglindă”, şi se referă la
procesul de oglindire, de reproducere a totalităţilor şi a procesualităţilor.
Fiecare persoană umană este dotată, ȋntr-o oarecare masură, cu aceste trei facultăţi ale gȃndirii.
Adica, este inteligentă, raţională şi speculativă.
Psiholingvistica este un domeniu interdisciplinar, şi prin urmare are strȃnse legături cu alte
discipline precum:
 lingvistica şi psihologia: dacă lingvistica are ca obiect de studiu limbile ca sisteme de semne şi ca
sisteme de reguli de combinare a semnelor pentru formarea de mesaje, iar psihologia limbajului
studiază mecanismele psihice cele mai generale ale vorbirii, psiholingvistica studiază influenţele pe
care le exercită psihologia vorbitorilor, intenţiile, atitudinile, inteligenţa, personalitatea lor şi situaţiile
în care se află vorbitorii asupra utilizării concrete a limbii. Fiind o disciplină de graniţă,
psiholingvistica utilizează în mod curent date elaborate de lingvistică, şi îndeosebi modul lingvistic de
a descrie enunţurile şi datele psihologiei îndeosebi cele referitoare la mecanismele generale ale
gândirii, vorbirii, învăţării etc.

2
 Sociolingvistica este o ramură a lingvisticii care studiază influența societății asupra limbii. Obiectul
sociolingvisticii îl constituie studiul limbii văzute ca parte integrantă a culturii și vieții sociale,
incluzând deci „orice aspect sau folosire a limbii care se corelează cu funcțiile sale culturale și
sociale”1. Așadar, sociolingvistica cercetează relațiile dintre limbă și societate.

 Antropologia cultural-lingvistică este o ramură care studiază rolul limbii în viața socială a indivizilor
și a comunităților, explorează modul în care limbajul formează comunicarea. Limbajul joacă un rol
imens în identitatea socială, în apartenența la grupuri și în stabilirea credințelor și ideologiilor
culturale. Deci, antropologia lingvistică studiază îndeaproape acele societăți în care limba definește o
cultură sau o societate.

 Teoria generală a comunicării care studiază componentele artelor de comunicare în genere: emiţător,
receptor, mesaj, semnal şi modalitate de transmisie. Se poate vorbi despre comunicare în toate
domeniile, începând cu cele fizice anorganice (vasele comunicante); cele fizice organice (vegetale şi
animale) şi sfârşind cu cele umane. Aici emiţătorul şi receptorul sunt oamenii care, în funcţie de
semnalele (sonore, vizuale etc.) şi de organele de simţ diferenţiate (auzul, văzul etc.), pot comunica şi
prin limbaje neverbale. Psiholingvistica studiază procesele psihice care stau la baza acestor limbaje
neverbale, ca şi la baza celor verbale.

 Defectologia, (provine di limba latină "defectus" care ȋnseamnă lipsă, defect, deficienţă şi din limba
grecă "logos" care ȋnseamna ştiinţă, teorie) şi astfel putem spune că defectologia constă în studiul
acelor limbaje neverbale utilizate de persoane cu deficienţe, în special auditive şi vizuale, care sunt
nevoite să comunice şi prin limbaje neverbale, dar nu le studiază decât în măsura în care pot fi
utilizate şi de către persoane fără deficienţe în anumite situaţii concrete.

 Logopedia, etimologic vorbind îşi are originea în grecescul “logos” a cărui semnificaţie este “cuvânt”
şi “paideia” care ȋnseamnă educaţie. Cunoscând acestea, nu fără uimire prima referire la termen se
pare că îi aparţine lui Socrates, subliniindu-se importanţa ştiinţei limbajului ca un întreg. Şi astfel
putem spune că logopedia este interesată de procedeele de corectare şi educare a vorbirii pe baza
stabilirii unor legături favorabile comunicării diferitelor stări de fapt şi situaţii obiective prin
reprezentarea şi exprimarea lor adecvată.

1
 John Lyons, New Horizons in Linguistics, Penguin Books, Londra,1971, p. 287
3
 Psihologia limbajului, se studiază în cadrul psihologiei generale. Dacă psiholingvistica este redusă la
studiul mecanismelor psihice ale gândirii raţionale şi ale vorbirii, cum se făcea în psiholingvistica
tradiţională, atunci legătura este şi mai puternică, diferenţa constituind-o doar interesul special al
psiholingvisticii pentru modalităţile de influenţare psihică şi respectiv de testare a performanţelor
lingvistice. Cercetările mai recente asupra inteligenţei preverbale la copii extind însă sfera de interes a
psiholingvisticii şi asupra gândirii intelective neverbale care nu este studiată în psihologia limbajului.

 Filosofia limbajului constituie cadrul general teoretic de abordare psiholingvistică a limbajelor, de

diferenţiere şi ierarhizare a acestora. Sunt importante trei discipline filosofice:
* ontologia limbajelor, prin care sunt diferenţiate domeniile de referinţă ale acestora: obiecte,
proprietăţi, relaţii, stări de fapt, situaţii, fenomene, procese etc.;
* gnoseologia limbajelor, care se ocupă cu stabilirea relaţiilor reciproce dintre obiectele cunoscute
şi subiecţii cunoscători în cadrul comunicării;
* logica limbajelor, care se referă la formele şi structurile logice ale facultăţilor gândirii: la
formele inteligibile de modelare, la formele raţionale de reflectare şi la formele speculative de
reproducere, ca şi la formele lor diferite de exprimare: simbolică, raţională şi categorială.

Caracterul interdisciplinar al psiholingvisticii rezidă în legăturile specifice pe care le are cu

disciplinele ştiinţifice enumerate, fără a se identifica însă cu vreuna dintre ele.

4
BIBLIOGRAFIE

Slama-Cazacu T., Introducere în psiholingvistică, Ed. Ştiinţifică, Buc., 1968.

Danny Steinberg & Natalie Severini, Introduction to Phycolinguistics, ed. a 2-a, Longman, London, 2006.
John Lyons, New Horizons in Linguistics, Penguin Books, Londra, 1971