Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 1

Întocmiți o scurtă notă argumentativă cu tema: Psiholingvistica –disciplină integratoare în


abordarea limbajului și comunicării.

Psiholingvistica este ştiinţa care studiază relaţiile dintre procesele psihice


prin care se exercită gândirea, în special intelectul sau inteligenţa, raţiunea şi
limbajele specifice prin care acestea sunt exprimate.

Caracterul interdisciplinar al psiholingvisticii


a) Legătura cu lingvistica. Lingvistica studiază limbajele vorbite, urmărind
structura fonetică, morfologică, sintactică şi ortografică a vorbirii corecte.
Psiholingvistica, se ocupa de studiul structurilor lingvistice corespunzătoare
formelor gândirii raţionale: noţiuni, judecăţi şi raţionamente. Dar psiholingvistica
se ocupă şi cu studiul altor tipuri de limbaje, diferite de cele vorbite: limbaje
simbolice vizuale, auditive, tactile etc.
b) Legatura psiholingvisticii cu Teoria generală a comunicării, care studiază
componentele comunicarii în general: emiţător, receptor, mesaj, semnal şi
modalitate de transmisie. Se poate vorbi despre comunicare în toate domeniile.
Emiţătorul şi receptorul sunt persoane care, în funcţie de semnale (sonore, vizuale
etc.) şi de organele de simţ diferenţiate (auzul, văzul etc.), pot comunica şi prin
limbaje neverbale. Psiholingvistica studiază procesele psihice care stau la baza
acestor limbaje neverbale, ca şi baza a celor verbale.
c) Legătura psiholingvisticii cu defectologia constă în studiul acelor limbaje
neverbale utilizate de persoane cu deficienţe, în special auditive şi vizuale, care
sunt nevoite să comunice şi prin limbaje neverbale, dar nu le studiază decât în
măsura în care pot fi utilizate şi de către persoane fără deficienţe în anumite situaţii
concrete.
d) Psiholingvistica are legătură şi cu logopedia, fiind interesată de
procedeele de corectare şi educare a vorbirii pe baza stabilirii unor legături

1
favorabile comunicării diferitelor stări de fapt şi situaţii obiective prin
reprezentarea şi exprimarea lor adecvată.
e) Este evidentă de asemenea legătura psiholingvisticii cu psihologia. Dacă
psiholingvistica este redusă la studiul mecanismelor psihice ale gândirii raţionale şi
ale vorbirii, cum se făcea în psiholingvistica tradiţională, atunci legătura este şi mai
puternică, diferenţa constituind-o doar interesul special al psiholingvisticii pentru
modalităţile de influenţare psihică a performanţelor lingvistice.
Caracterul interdisciplinar al psiholingvisticii rezidă în legăturile specifice
pe care le are cu disciplinele ştiinţifice enumerate, fără a se identifica însă cu
vreuna dintre ele.

S-ar putea să vă placă și