Cel mai intolerant câștigă: dictatura micii minorități

(Capitol din Piele în joc)

Cum Europa va mânca halal—De ce nu trebuie să fumezi în zona de fumat—Alegerile tale alimentare
asupra căderii regelui saudit—Cum să previi un prieten din a lucra prea mult—Convertirea lui Omar
Sharif—Cum să duci o economie măreață către colaps

Cel mai bun exemplu pe care îl știu, și care oferă cunoștințe despre funcționarea unui sistem complex,
este situația următoare. Este îndeajuns ca o minoritate intransigentă—un anumit tip de minoritate
intransigentă—să ajungă la un nivel minuțios de mic, să zicem trei sau patru la sută din totalul
populației, pentru ca întreaga populație să trebuiască să se supună preferințelor acestora. Mai departe,
apare iluzia optică a dominanței minorității: un observator naiv ar putea fi sub impresia că alegerile și
preferințele sunt ale majorității. Dacă pare absurd, este pentru că intuițiile noastre științifice nu sunt
calibrate pentru asta (la naiba cu intuițiile științifice și academice și judecățile pripite; nu funcționează,
iar intelectualizarea standard cade în sisteme complexe, dar nu și înțelepciunea bunicii tale).

Ideea principală din spatele sistemelor complete este că ansamblul se comportă în moduri neprevăzute
de componente. Interacțiunile contează mai mult decât natura unităților. Studiul furnicilor individuale
nu ne va da niciodată (se poate spune niciodată pentru multe situații similare) o idee asupra
operațiunilor unei colonii de furnici. De aceea, colonia de furnici trebuie înțeleasă ca o colonie de furnici,
nici mai mult, nici mai puțin, nu ca o colecție de furnici. Aceasta este numită o proprietate „emergentă”
a întregului, unde părțile și întregul diferă, pentru că ceea ce contează este interacțiunea dintre aceste
părți. Iar interacțiunile se pot supune regulilor foarte simple. Regula pe care o vom discuta în acest
capitol este regula minorității.

Regula minorității ne va arăta cum sunt îndeajuns un număr mic de oameni intoleranți și virtuoși, cu
pielea în joc, sub forma curajului, ca societatea să funcționeze normal.

Acest exemplu complex m-a lovit, ironic, atunci când participam la grătarul de vară al institutului de
Sisteme Complexe din New England. În timp ce gazdele aranjau masa și despachetau băuturile, un
prieten care era observator și mânca doar kosher a apărut să ne salute. I-am oferit un pahar din acel tip
de apă galbenă îndulcită, cu acid citric, căreia oamenii îi spun, uneori, limonadă, fiind aproape sigur că îl
va respinge, datorită regulilor sale dietetice. Nu l-a respins. A băut lichidul numit limonadă, iar o altă
persoană kosher a comentat: „lichidele de pe aici sunt kosher”. Ne-am uitat la cutia respectivă. Un
simbol mic, un U într-un cerc, arăta că este kosher. Simbolul va fi detectat de către cei care au nevoie să
știe și care îl vor căuta. Cât despre ceilalți, ca mine, am vorbit proză în toți acești ani fără să știu, și am
băut kosher fără să știu.

Criminali cu alergii la alune

O idee stranie mi-a venit. Populația kosher reprezintă mai puțin de trei zecimi de procent din rezidenții
Statelor Unite. Totuși, se pare că aproape toate băuturile sunt kosher. De ce? Deoarece, devenind
complet kosher, producătorii, magazinele alimentare, restaurantele, nu trebuie să deosebească între
lichide kosher și nekosher, cu marcatori speciali, raioane separate, inventoare separate, facilități de
stocare separate. Iar regula simplă care schimă totalul este următoarea:
Un consumator kosher (sau halal) nu va consuma niciodată mâncare nekosher (sau nehalal), dar unui
consumator nekosher nu îi este interzis să consume kosher.

Sau, reformulată într-un alt domeniu:

O persoană cu dizabilități nu va folosi baia obișnuită, dar o persoană fără dizabilități va folosi baia
pentru persoane cu dizabilități.

Cu toate acestea, uneori, în practică, ezităm când vine vorba de folosirea băii cu semnul dizabilității pe
ea, din cauza unei confuzii—confundânt regula cu cea pentru parcare, crezând că baia este rezervată
uzului exclusiv persoanelor cu handicap.

O persoană cu alergie la alune nu va consuma produse care ating alunele, dar o persoană fără această
alergie, poate consuma produse fără urme de alune în ele.

Ceea ce explică de ce este așa de greu să găsești alune în avioane și de ce școlile nu servesc alune (ceea
ce, într-un fel, crește numărul de persoane cu alergii la alune, deoarece expunerea redusă este una
dintre cauzele acestor alergii).

Să aplicăm regula în domenii în care poate deveni interesant:

O persoană onestă nu va comite niciodată acte criminale, dar un criminal se va angaja cu bucurie în acte
legale.

Să numin această minoritate grup intransigent, iar majoritatea un grup flexibil. Iar regula este asimetria
din alegeri.

Odată, i-am jucat o festă unui prieten. Cu ani în urmă, când marii producători de tutun ascundeau și
reprimau dovezile față de nocivitatea fumatului pasiv, New Yorkul avea secțiuni de fumători și
nefumători în restaurante (în mod absurd, până și avioanele aveau o secțiune de fumători). Am ieșit la
prânz cu un prieten ce mă vizita din Europa: restaurantul avea locuri libere numai în secțiunea de
fumători. Mi-am convins prietenul că trebuia să cumpărăm țigări, deoarece trebuia să fumăm în
secțiunea de fumători. S-a conformat.

Încă două lucruri. Primul, geografia terenului, adică structura spațială, contează puțin; se creează o mare
diferență dacă intransigenții sunt în propriul lor district, sau amestecați cu restul populației. Dacă
oamenii care urmează regula minorității locuiesc in ghetouri, cu o economie mică și separată, atunci
regula minorității nu se aplică. Însă, când o populație este distribuită spațial uniform, adică rata acestei
minorități este aceeași într-un cartier ca și într-un sat, într-un sat ca și în județ, în județ ca și în stat, iar în
stat ca și în țară, atunci majoritatea (flexibilă) va trebui să se supună regulii minorității. Al doilea,
structura costului contează într-o oarecare măsură. Se întâmplă ca, în primul nostru exemplu, producția
de limonadă compliantă regulilor kosher să nu schimbe mult prețul, nu îndeajuns cât să justifice
inventarele. Dar dacă producția de limonadă kosher ar costa substanțial mai mult, atunci regula ar fi
slăbită într-o proporție nelineară cu diferența de costuri. Dacă producția de mâncare kosher ar costa de
zece ori mai mult, atunci regula minorității nu s-ar aplica, poate cu excepția unor cartiere foarte bogate.

Musulmanii au așa-zise reguli kosher, dar sunt mult mai înguste și se aplică numai cărnii. Musulmanii și
evreii au reguli de sacrificiu aproape identice (tot ce este kosher este halal pentru majoritatea
musulmanilor sunni, sau cel puțin a fost în ultimele secole, dar reversul nu este adevărat). A se nota că
aceste reguli de sacrificiu sunt conduse de pielea pusă la bătaie, moștenite din practici antice est
mediterane, grecești și semite de a slăvi zei numai punându-ți pielea la bătaie, sacrificând carnea
divinității și mâncând ce rămânea. Zeilor nu le plac semnalele ieftine.

Acum, să luăm în considerare această manifestare în dictatura minorității. În Regatul Unit, unde
populația musulmană (practicantă) reprezintă numai trei-patru procente, un număr foarte ridicat din
carnea care se găsește este halal. Aproape șaptezeci la sută din importurile de miel din Noua Zeelandă
sunt halal. Aproape zece la sută din magazinele Subway oferă doar produse halal (adică fără porc), în
ciuda costurilor ridicate datorate pierderilor aceste magazine fără porc. Același lucru este aplicabil și în
Africa de Sud care, având aceeași proporție de musulmani, oferă un număr disproporționat de mare de
pui certificat halal. Dar în Regatul Unit și în alte țări creștine, halal nu este îndeajuns de neutru, încât să
ajungă la un nivel ridicat, deoarece oamenii s-ar putea răzvrăti respectării normelor religioase ale altora.
De exemplu, poetul creștin arab din secolul al șaptelea, Al-Akhtal, și-a impus să nu mănânce niciodată
carne halal, în faimosul și insolentul său poem în care își proclama creștinismul: „Nu mănânc carne de
sacrificiu”. (Al-Akhtal reflecta reacția standard creștină de trei sau patru secole mai devreme—creștinii
erau torturați în vremuri păgâne, fiind forțați să mănânce carne de sacrificiu, ceea ce, pentru ei, era un
sacrilegiu. Mulți martiri creștini mureau de foame.)

Ne putem aștepta ca aceeași respingere de norme religioase să aibă loc și în vest, odată cu creșterea
populației musulmane în Europa.

Așadar, regula minorității poate să producă o cantitate mai mare de mâncare halal în magazine, decât ar
fi justificată de proporția de consumatori halal din populație, dar cu vreo împotrivire undeva, deoarece
unii oameni ar putea avea vreun tabu împotriva mâncării musulmane. Dar cu unele reguli Kashrut
nereligioase, ne putem aștepta ca rația să conveargă mai aproape de sută la sută (sau un număr mare).
În SUA și în Europa, companiile de mâncare „organică” vând din ce în ce mai multe produse exact
datorită regulii minorității și pentru că mâncarea obișnuită, neetichetată, poate fi percepută, de către
unii, ca având pesticide, erbicide, și organisme transgenice modificate genetic, OMG-uri, care prezintă
riscuri necunoscute. (În acest context, OGM se referă la mâncarea transgenică, presupunând transferul
de gene de la un organism sau specie străină). Sau se poate datora unor motive existențiale, unui
comportament precaut, sau unui conservaționism burkean—s-ar putea ca unii să nu dorească să se
aventureze prea repede și prea departe de ceea ce mâncau bunicii lor. Eticheta „organică” este o
metodă de a spune că nu conține OMG-uri transgenice.

Promovând mâncarea modificată genetic prin toate formele de lobbying, mituind membrii ai
congresului, și propagandă științifică deschisă (și campanii de calomnie împotriva persoanelor precum
subsemnatul), marile companii de agricultură credeau cu prostie că nu aveau nevoie decât să câștige
majoritatea. Nu, idioților. Cum spuneam, judecata voastră „științifică” pripită este prea naivă în acest tip
de decizii. Să considerăm că cei care consumă OMG-transgenice vor mânca neOMG-uri, dar nu și invers.
Așadar, ar fi îndeajuns să avem o populație mică, nu mai mult de cinci procente, distribuită spațial
uniform, care consumă produse nemodificate genetic, pentru ca întreaga populație să trebuiască să
consume mâncare neOMG. Cum? Să zicem că avem un eveniment corporatist, o nuntă, sau o petrecere
decadentă pentru a sărbători căderea regimului arab saudit, falimentul băncii Goldman Sachs, sau
ponegrirea publică a lui Ray Kotcher, președinte al Ketchum, compania de relații publice care calomniază
oameni de știință, în numele marilor corporații. Ar fi nevoie să trimiți un chestionar să întrebi
participanții dacă nu preferă OMG-uri transgenice și să le pui deoparte feluri de mâncare speciale?Nu.
Pur și simplu selectezi totul neOMG, având în vedere că diferența de preț este neglijabilă. Iar diferența
de preț pare să fie îndeajuns de neglijailă, încât costurile mâncării perisabile în America sunt, în mare
parte, în jur de optzeci sau nouăzeci la sută, determinate de distribuție și stocare, nu de costul la nivel de
agricultură. Și cum mâncarea organică (iar desemnări precum „natural”) sunt la cerere tot mai mare, din
regula minorității, costurile de distribuție scad, iar regula minorității ajunge să își accelereze efectul.

Marile companii de agricultură nu și-au dat seama că acesta este echivalentul intrării într-un joc în care
nu ai nevoie să câștigi mai multe puncte decât adversarul tău, ci să câștigi 97% din totalul punctelor,
doar ca să fii sigur. Este straniu, din nou, să vezi cum marile companii din agricultură, care au cheltuit
milioane de dolari pe campanii de calomniere, cu sute de oameni de știință care se cred mai inteligenți
decât restul populației, au ratat un punct atât de elementar despre alegerile asimetrice.

Alt exemplu: să nu credeți că împânzirea mașinilor automate se datorează preferinței inițiale a șoferilor;
poate fi pentru că cei care conduc mașini manuale pot mereu să conducă mașini automate, dar inversul
nu se aplică.