Agricultura mai mult decât sursa de hrană

Istoria din toate timpurile a fost determinată în mare măsură de lupta

popoarelor pentru a-și asigura hrana și celelalte resurse necesare dezvoltării
societății. La fel este și astăzi când, paradoxal, există foamete sau malnutriție în
zone imense pe glob dar zilnic, în alte zone, zeci de mii de tone de mâncare
devin un deșeu ce trebuie reciclat.
Țări puternice cu mare excedent de produse alimentare controlează o
piață în care firesc cei nou veniți nu sunt foarte bine primiți decât în măsura în
care produsele lor sunt neinteresante pentru ei sau când într-un final, producția
lor este ,,valorificată superior” de aceștia. Exemplu țării noastre este edificator.
După o perioadă de ,,degringolada controlată” 1989 în care s-au creat
condițiile pentru înstrăinarea terenurilor de către proprietari fie unor concetățeni
sau unor străini, în România înregistrăm record după record, cel mai mare
producător de floarea soarelui, porumb din Europa, mare exportator de grâu și
rapiță, cele mai mari exploatații din Europa dar și cei mai săraci ,,țărani” sau mai
corect locuitori ai satelor. ,,Comunitățile” rurale în foarte mare măsură nu mai
există, populația e îmbătrânită, copii plecați în lumea largă după un bine
iluzoriu, oameni buni de muncă dezamăgiți, abandonați, care văd cum zi de zi
orizonturile și speranțele lor se năruie.
Unde s-a greșit? Ce trebuie făcut? Cum trebuie făcut?
Dacă dăm răspunsurile corect la aceste întrebări lucrurile se pot schimba
relativ repede adică undeva într-o perspectivă de 10-15 ani.
Unde s-a greșit?
Desigur retrospectiva este relativ ușor de văzut unde s-a greșit.
Consider că ar fi trebuit restabilit dreptul integral de proprietate asupra
terenurilor imediat după revoluție, iar proprietarii să opteze pentru a-l lucra sau

1
pentru a-l lăsa în exploatațiile existente în perioada comunistă CAP, Asociații
IAS-uri.
Nu a existat un interes adevărat al politicienilor care au condus țara ( cu
puține excepții semnificative) pentru restructurarea agriculturii în ferme
familiale deși, declarativ, se afirma necesitatea unei pături mijlocii în
agricultură.
Cei care și-au făcut iluzii că pot schimba fața României rurale s-au înșelat,
ușor, ușor inoculând-se ideea că agricultura performantă se poate face doar pe
suprafețe mari.
Cu totul fals!
În Europa vestică în anii 90 mărimea medie a fermelor era de 15-30 ha, iar
a parcelei de lucru de 2-3 ha.
Un exemplu concret- în Belgia, a cărei producție medie de grâu la hectar
era, la mijlocul anilor 90, de circa 6500 kg ( în România fiind la ceea vreme de
3000 kg ) mărimea medie a fermei era de 17 hectare, iar a parcelei de lucru era
de 1,4 hectare.
Formarea fermelor familiale ar fi generat un climat mult mai favorabil
schimbării mentalității oamenilor de la sat care în perioada comunistă, ca de
altfel toată societatea, depindeau în totalitate de sat, CAP-rile fiind practic
controlate și ele de stat.
Spiritul de proprietate presupune responsabilitate, grija față de viitor,
dorința de a dezvolta afacerea pentru a asigura urmașilor posibilități mai bune de
trai.
În istoria noastră legătura țăranului cu pământul, sacrificiile, făcute pentru
lanțul sau pogonul lui de pământ sunt greu de imaginat azi.
Cel mai adesea poporul nostru a luptat pentru a-și apăra pământul, acesta
era motivația supremă atunci când țăranul pleca la război.
În perioada preaderării la UE, cum este și firesc, statele membre au căutat
să-și consolideze pozițiile câștigate în Europa de Est în perspectiva aderării

2
noastre, să caute noi oportunități pentru agricultorii lor prin câștigarea și
dezvoltarea unor noi piețe.
Una din multele greșeli pe care România le-a făcut, o greșeală pe care o
consider majoră care a fost pentru foarte mulți doar o ,, chestiune” de neluat în
seamă, a reprezentat o închidere în doar o săptămână, în anul 2005, a cca. 200
abatoare în țara noastră, ca răspuns la solicitările UE în vederea aderării,
motivându-se nerespectarea standardelor igienic-sanitare, de protecția mediului
etc. Această măsură a afectat, în majoritate, iremediabil micile ferme familiale
care se luptau să crească într-o agricultură descrisă de politicieni de tip
european.
Spre exemplificare în Timiș a rămas un singur abator pentru sacrificat
porci și taurine din micile exploatații sau gospodării. Înainte de decizia de
închidere în județ la 10-15 comune exista un abator astfel încât pentru micii
agricultori era o oportunitate de valorificare a cerealelor prin carne.
Concret gospodăriile care erau practic embrionul viitoarelor ferme
familiare deținătoare a 5-10-20 ha de teren, creșteau 10-20-50 de porci,
planificându-și cu banii obținuți să cumpere un utilaj agricol, să-și repare casa,
să susțină copii la școală și așa mai departe. Sigur că, pe lângă porci, erau și
crescuți tăurași, valorificați și ei facil. Bovinele pe lângă furaje combinate
(porumb, grâu, orz, ovăz) au determinat creșterea suprafețelor de lucernă trifoi
cu efecte puternic favorabile asupra fertilității solului, implicit și reducerea
dozelor de azot din îngrășămintele chimice administrate. Beneficiile erau majore
cu impact asupra dezvoltării viitoarelor ferme familiale.
Economic însemna pentru țara noastră crearea de produse prin
transformarea cerealelor în carne apoi în produse din carne. Trebuie să
menționăm că pe lângă acestea mici abatoare funcționau de regulă și o mică
fabrică de procesarea a cărnii.
Pentru consumatori avantajul consta în produsele proaspete, carnea
utilizată nefiind congelată ci prelucrată imediat.

3
 Calitatea cărnii era net superioară, animalele fiind crescute în sistem
gospodăresc, hărănite nu doar cu cereale dar și cu lucernă, dovleci, buruieni etc.
Avantajele în ,,macro” constau în reducere importărilor de carne și preparate din
carne precum și creșterea cererii de cereale pe piața internă, deci prețuri mai
bune pentru acestea.
Ce e de făcut?
Rezolvarea e simplă: facilitarea , prin politica noastră agricolă , apariției
de noi abatoare și fabrici de procesare care să deservească zonele din jur.
Practic, implementarea unor facilități fiscale care să facă atractive
investițiile cum ar fi scutiri de impozite pe o perioadă de 5 ani, suportarea de
către stat a costurilor de proiectare avize, credite subvenționate etc. sunt măsuri
cunoscute și la îndemâna noastră dar, pentru că la noi întotdeauna este un dar,
adesea din neștiință sau nepăsare se invocă imposibilitatea luării unor măsuri de
sprijinire a producătorilor noștri invocându-se opreliștile puse de UE etc.
De fapt este vorba doar de incompetență și nepăsare.
Am totuși o întrebare – cum de alții pot? Și mă refer la vecini noștri
unguri sau la polonezi, spanioli, olandezi și alții?
Desigur acest material pare cel puțin nerealist sau inadecvat în contextul
în care acum ne confruntăm cu pesta porcină și sunt voci care propovăduiesc
doar creșterea animalelor în marile complexe, dar să nu uităm că am mai fost în
timp asemenea epidemii gripa aviară, boala vacii nebune, acum se anunță o
molimă a oilor și așa mai departe. Unele au trecut, altele vor veni, dar nu
înseamnă că niște episoade scurte de câteva luni sau ani vor șterge tradiții
seculare, porcul de crăciun mielul de paște și mai presus de toate dragostea
pentru pământ.