SIGHISOARA-UMANISMUL

AUTOHTON SAU MITUL

ORASULUI-MUZEU

– BISERICA DIN DEAL:

Biserica din deal din Sighișoara este o biserică evanghelică care a fost construită în mai multe
etape între 1345-1525. Închinată Sfântului Nicolae, ea se află în vârful așa-numitului „Deal al
Școlii” .
Considerată cel mai valoros monument arhitectonic din oraș, ea este a patra biserică gotică
ca mărime din Transilvania și înglobează o capelă romanică și un donjon patrulater. Are un
turn-clopotniță de 42 m înălțime care face corp străin ce restul clădirii, și care se pleacă puțin
spre sud. Are singura criptă cunoscută în Transilvania aflată dedesubtul corului și conține
morminte din secolele al XVI-XVIII.
Este biserica în care Gheorghe Rákóczi I a fost ales principe al Transilvaniei și rege al Ungariei
în 1631.
Se crede că biserica a fost construită pe locul unei cetățui existente înaintea secolului al XIII-
lea, unde la sfârșitul secolului al XIII-lea a fost construit un turn.
Prima atestare scrisă a bisericii este din 1345, într-un document al regelui Ludovic I al Ungariei
în care scrie că sighișorenii îi sunt credincioși și că clădesc o biserică închinată lui Sfântul
Nicolae.
Între 1429 și 1483 a avut loc reamenajarea bisericii de tip bazilică în biserică tip hală.
Portalul de nord cu blazonul orașului este din 1495, portalul de sud cu pronaos din 1525, altarul
cu două aripi pe partea frontală a navei laterale din 1513. Corul a fost terminat în 1520.
După cutremurul din 1838 care a dărâmat bolta, au fost reînnoiți patru perechi de pilaștri
octogonali neprofilați. În 1777 frescele au fost zugrăvite pe deasupra și dezvelite în 1934.
Frescele interioare au fost probabil pictate în două etape: 1483 și 1488. Picturile din 1483 (corul
și arcul de triumf) îi aparți probabil lui Valentinus Pictor (care a devenit ulterior primar în 1490),
iar cele din 1488 (în nava laterală nord-sud) îi aparțin probabil lui Jakobus Kendlinger.
Biserica a fost renovată de două ori: prima dată în 1934 și a doua oară între 1992-2003 (cu
fonduri de la Fundația Messerschmitt din Germania și de la Ministerul Culturii și Cultelor din
România). A doua renovare a fost răsplătită cu Marele Premiu al Uniunii Europene pentru
patrimoniu- premiul „Europa Nostra” (2005).Biserica funcționează acum și ca muzeu al artei
saxone și centru cultural româno-saxon.
Când sașii transilvăneni au trecut la luteranism (1544), picturile au fost acoperite (zugrăvite), ele
fiind parțial dezvelite cu ocazia primei renovări a bisericii (1934) și total cu ocazia celei de a
doua renovări (1992-2003). Una din picturile dezvelite a fost realizată în 1483 și îl reprezintă pe
arhanghelul Mihai. Pictura se pare că a fost comandată și plătită de breasla cojocarilor pentru
că stema lor se află sub imaginea arhanghelului. O pictură realizată de către un artist din
Austria, Petrus Lantregen, este „Închinarea magilor”.
Sub arcul de triumf se află o cristelniță care înainte de Reforma protestantă servea drept
agheamastar. Nu se știe cine a făcut-o dar anul este cunoscut datorită inscripției: A.D.
MCCCCLXXX („Anno Domini 1480”). Tabernacolul care se află pe latura de nord a corului este
„o piesă de căpătâi a sculpturii decorative din Transilvania secolului al XV-lea”. Pietrele de
mormânt au fost executate de către Elias Nicolai. Printre ele se află cea a fostului primar
Stephanus Mann și a lui Georgius Krauss.

–TURNUL AURARILOR:
 Turnul Aurarilor sau Giuvaergiilor este primul turn mentionat documentar in anul 1511.
Construit in punctul cel mai inalt al intregii cetati, in extremitatea de sud-vest a platoului
superior, acest turn a fost inconjurat de cele mai multe legende.

Locul sau in istoria defensiva a Sighisoarei este dintre cele mai importante. In anul 1603
turnul e renovat si intarit cu un sant si un val de pamant. In urma unei explozii care a
aruncat in aer zidul de legatura dintre Turnul Aurarilor si Turnul Fringherilor, care
detinea o vreme indelungata pozitia cheie in sistemul de aparare al Cetatii Sighisorene,
a fost tot mai tragica.

In 1809 un trasnet ii distruge acoperisul si etajul superior iar in 1863 batrana zidire e
transformata in sala de gimnastica a Scolii din deal, fiind si printre primele din
Transilvania, ca apoi si aceasta sa fie transformata in anul 1935 in capela mortuara.

–TURNUL CU CEAS:
 Turnul cu Ceas (în germană Stundturm, în traducere „Turnul orelor”) este un monument istoric
și de arhitectură din Sighișoara, cel mai masiv dintre cele nouă turnuri de apărare ale cetății
Sighișoara care s-au păstrat până în prezent (din totalul de 14).
Monumentul are o înălțime de 64 de metri, este situat în partea de sud-est a cetății și este vizibil
din orice punct al centrului orașului. Edificiul a fost construit în secolul al XIV-lea pentru a
proteja poarta principală a orașului. La sfârșitul sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu un
coronament de factură barocă, similar celui de la Catedrala Sfântul Vitus din Praga. De-a lungul
timpului Turnul cu Ceas a devenit edificiul reprezentativ al orașului.
Până în anul 1556 încăperea de la primul nivel al turnului a servit drept sală a consiliului
orășenesc.
Construcția are la bază o prismă dreptunghiulară, prezintă cinci nivele, care împreună cu
balconul și acoperișul în formă de piramidă au o înalțime de 64 de metri. Acest edificiu a primit
la începutul veacului al XVII-lea un orologiu refăcut în anul 1648 de către Johann Kirschel.
Orologiul este prevăzut cu statui de lemn de tei, înalte de 0,80 metri. Ele înfatișează zeii păgâni
ce personifică zilele săptămanii: Diana (luni), Marte (marți), Mercur (miercuri), Jupiter (joi),
Venus (vineri), Saturn (sâmbăta) și Soarele (duminica, în germană Sonntag).
Actualul mecanism al ceasului este mai nou fiind executat la comanda speciala in Elvetia de
firma Fuchs si instalat in Turnul cu Ceas la 1 aprilie 1906. În exterior ceasul este dotat cu doua
cadrane de 2,40 metri diametru, pe fiecare fatada a turnului.

–SCOALA DIN DEAL:

Școala din deal din Sighișoara, astăzi liceul „Josef Haltrich”, este una din cele mai
vechi școli din Transilvania.
 Prima atestare istorică a unei școli la Sighișoara este din anul 1522, când sfatul
orașului regal Sighișoara a donat rectorului școlii o haină în valoare de 4 florini ca să
dovedească străduință în munca cu tineretul („Baccalaureato Rectorii scolae causa unis
vesti, ut haberet diligensium cum juvenibus”). Ciclul superior încă nu exista, absolvenții
primind titlul de litteratus, nu magister, dar aveau dreptul de a se înscrie totuși la câteva
universități. În perioada 1402-1520 95 de studenți sighișoreni au studiat la Universitățile
din Cracovia și din Viena. Limba de predare era probabil latina.
În anul 1607-1608 s-a deschis o schola maioris („școală majoră”) pe actualul deal al
școlii, iar în 1619 primarul Martin Eisenburger a dat dispoziție să se construiască încă o
clădire lângă clădirea existentă, această nouă clădire purtând inscripția Schola
Seminarium Reipublicae-1619. Clădirea nouă are la bază un turn de apărare provenit
de la o fortificație mai veche.
În 1620 rectorul Simon Hartmann a organizat clasele medii după modelul celor mai
importante trei școli din Transilvania la ora aceea (Brașov, Sibiu și Bistrița), absolvenții
având dreptul de a se prezenta la orice universitate. S-au introdus patru nivele: quatra,
tretia, secunda și prima. Elevii din clasa prima aveau și un așa-zis coetus (un organ de
administrație proprie). Existau grupe de poetica și retorica, iar alumnii avea un convict.
În 1652 școala a angajat și un lector în afara rectorului, după 1700 înca unul, iar după
un sfert de secol un al treilea, apoi și un co-rector. În 1676 un incendiu a distrua trei
sferturi din clădirile Sighișoarei și, chiar dacă edificiul școlar nu a fost afectat, această
calamitate a dus la scăderea numărului elevilor.
În 1642 s-a construit așa-numita „Scară acoperită” (numită și „Scara elevilor”), care
leagă Orașul de Sus cu școala. Inițial avea 300 de trepte, acum (2011) are 176.
Începând cu 1675 se introduc examene regulate, compuneri în limba germană, iar
după absolvire (care includea o cuvântare liberă, publică) elevii primeau o
recomandare.
În 1684 a început construirea bibliotecii școlare din inițiativa rectorului Martin Kelp
(1684-1687).
În 1686 erau înscriși la școală 200 de elevi în ciclul inferior și 19 tineri în clasele
superioare.
În 1691 parterul incintei de învățământ a fost ocupat de trupele imperiale, iar în 1709 s-
a declanșat o devastatoare epidemie de ciumă care a omoarât o treime din populație.
Ulterior s-au introdus cursuri de filosofie, limba de predare devine germana, a început
predarea materiilor reale.
În anul 1772 legi introduse de rectorul Schenker au reglat printre altele viața interniștilor,
așa-numiții togați (deoarece purtau togi). Elevii care nu locuiau la internat purtau o
clamido (hlamidă), erau numiți clamidați, și au primit și ei regulamentul lor în 1818.
Prin 1790 a început construierea clădirii în care se află școala astăzi. La intrare are
inscripția „PATRIAE FILIIS VIRTUTI PALLADIQUE SESE VOVENTIBUS SACRUM“
(„Fiilor patriei dedicați virtuții și înțelepciunii sa le fie sacru lăcaș”). Inițial avea doar
parter și un etaj.
În 1823 rectorul Paul Binder prezintă un nou plan de învățământ conform căruia școala
urma să fie împărțită în trei: un seminar pentru învățători și predicanți, școală
cetățenească și „școală de învățați”.
Din 1850 școala era o școală gimnazială cu 8 clase, unde studiul științelor naturii a stat
în prim plan. Sunt acum acceptați și elevi ale altor confesiuni religioase, și se introduce
studiul limbilor maghiară și română ca materii facultative.
În 1901 s-a reconstruit clădirea principală, se adaugă un etaj, și școala a fost
redenumită Gimnaziul Episcop Teutsch, după fostul rector.
Începând cu 1924-1925 școala a adoptat legile școlare din România ca urmare a unirii
Transilvaniei cu România.
În 1942 Grupul Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe Rumäniens) a
preluat administrația școlii de la Biserica evanghelică.
Între 1945-1948 școala este din nou sub administrația Bisericii evanghelice, și din 1947
coetus-ul este dizolvat definitiv, elevii trebuind să devină membri ai Uniunii Asociațiilor
Elevilor din România.
Odată cu reforma școlară din 1948 autonomia școlii a luat sfârșit. Școala a fost preluată
de stat și a devenit Școala pedagogică germană, care a existat până în 1956 când a
fost transformată în Școala medie mixtă (clasele 8-11).
Din 1952 s-a numit Liceul nr. 2, o școală română cu secție germană.
Cu ocazia aniversării a 450 de ani, școala a primit din nou un alt nume, Liceul Joseph
Haltrich, în amintirea fostului rector și scriitor.
Din 1980, ca urmare a reorganizării liceelor, școala s-a numit Liceul industrial Joseph
Haltrich.
După Revoluția din 1989, școala s-a numit Liceul teoretic Joseph Haltrich, cu limbi de
predare română și germană.
–CASA LUI VLAD DRACUL:
 În Piața Turnului Sfatului se află Casa Vlad Dracul, în care se presupune ca
s-a născut Vlad Țepes, numit Dracula. Fiul voievodului Țării Românești Vlad
Dracu a fost renumit pentru pedepsele exemplare aplicate adversarilor săi,
de unde s-a născut și legenda Dracula. Vlad Țepeș zis Dracula s-a născut în
anul 1431.
După toate probabilitățile Vlad aici a trăit până la vârsta de 4 ani, fiindcă
tatăl său a locuit între anii 1431-1436 în orașul-cetate Sighișoara. În prezent
în casă funcționează un bar și un restaurant.

–TURNUL COSITORARILOR:
 Zidul Cetăţii începe să urce tot mai accentuat spre sud-vest, unde la aproximativ 45 m
de Turnul Tăbâcarilor se află turnul cu arhitectura cea mai expresivă. înalt de 25 m
acest turn porneşte de la o bază pătrată (turnul cel vechi) după care trunchiul de zidărie
devine pentagonal, pentru ca mai sus să se lărgească brusc şi să devină octogonal.
Acoperişul, uşor dezaxat, are un plan hexagonal, iar partea de lemnărie din interior este
o veritabilă operă de artă a dulgherilor sighişoreni.
O inscripţie (astăzi dispărută) aflată în trecut deasupra uşii, amintea că la 1583 turnului
i s-au făcut unele reparaţii şi se presupune că tot atunci s-a construit şi micul bastion
pentagonal cu deschidere către Oraşul de Jos. Ca o curiozitate Fr. Muller notează eâ in
tradiţia orală săsească acest turn s-ar fi numit multă vreme Turnul Pantofarilor (Muller
1857, 20). Baza pătrată a turnului şi bolta de piatră de la parter il recomandă ca un turn
vechi, dar modificările de planuri care l-au adus la forma actuală sunt ulterioare
secolului al XV-lea. Pe faţadele sale se mai pot vedea încă urmele gloanţelor din timpul
asediului kurutzilor de la 1704-1706.