CIOCOII VECHI SI NOI

De Nicolae Filimon

Povestitorul: Ciocoiul este intotdeauna si-n orice tara un om venal, ipocrit, las,
orgolios, lacom si dotat cu o ambitie nemarginita.
Gradina in care cresc acesti inamici este mai totdeauna casa boierului bogat.
Aceasta vulpe cu doua picioare care intrece in ipocrizie si viclesug pe cea cu
patru picioare, stie foarte bine cum sa fure closca de pe oua fara ca aceasta sa
caraie.
Asta e el, Dinu Paturica, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plin de
viclenie, cu un nas cu varful cam ridicat in sus ce indica ambitia si mandria, cu
un antiriu rupt, doar petice.
Un astfel de june ipochimen statea in scara caselor marelui postelnic
Andronache Tuzluc.

Postelnicul: — Cum te numesti, baiete?

Dinu: — Constantin, cucoane, dar tata-meu imi zice Dinu.
Postelnicul: — Stii ceva carte?
Dinu: — Stiu sa citesc si sa scriu.
Postelnicul: — Romaneste, nu-i asa?
Dinu: — Da, blagorodnice stapane.
Postelnicul: —Altceva mai stii?
Dinu: — Stiu sã fac impliniri de bani. Am facut de toate! Am fost cu oieritul,
furnaritul si vinariciul.
Postelnicul: —Asa de tanar?
Dinu:— Da, stapane, tata ma Iua cu el de-I ajutam.
Postelnicul: — Da ceva elinica, greceste te-a invatat tata-tau?

1
Dinu: — De! Ce sa zic, stapane? Ma cam pricep putintel. Am invatat pedagogia
si eclogarion-scrierea- dar tocmai cand am ajuns Ia gramatica, m-a trimis tata la
inaltimea voastra!
Postelnicul: Eu, baiete te-am chemat Ia mine ca sa-ti examinez spiritul si
inteligenta spre a vedea ce pot face din tine.
Sa stii baiete ca de azi inainte am sa te tin sub ingrijirea mea. O sa te dau Ia
scoala domneasca sa inveti carte greceasca multa, ca sa te pricopsesti, sa te faci
om.
Slujba ce ai sa-mi faci este aceasta:
-dimineata sa vii sa ma freci la picioare
-sa ma ajuti sa ma imbrac
-sa-mi ajuti la spalat
-sa-mi aduci dulceata, cafea si ciubuc, iar dupa aceea sa te duci la scoala sa
inveti. Ai auzit?
Dinu: Eu, inaltimea voastra, am luat hotararea de a deveni om mare si niciun
obstacol n-o sa ma abata. O sa caut sa invat carte multa.

Povestitorul: Dinu Paturica isi luase hotararea de a deveni om mare si nici un

obstacol nu putea sa il abata de la aceasta idee fixa.
Dinu: “Iata-ma in sfarsit ajuns in pamantul fagaduintei. Am pus mana pe paine
si pe cutit – curaj si rabdare – prefacatorie si iuşchiuzârlâc si ca maine voi
avea si eu case mari si bogatii ca ale postelnicului fanariot.”
Postelnicu ………. il striga si el intra la stapane-su cu ochii in pamant si fata
umilita ca a unui calugar.

Dinu: -M-ai chemat? (cu fata mai umilita)

Postelnicul: — Ah, am gasit! Apropie-te, Dinicule, ca am sa-ti vorbesc!
Dinu: — Porunceste, stapane!
2
Postelnicul: — Ia spune-mi cum traiesti in curtea mea? Te multumeste? Ti-e
bine?
Dinu: — Foarte bine, stapane. Nu sunt vrednic sa multumesc lui Dumnezeu
pentru marea bunatatea ce arati cu mine.
Postelnicul: -Oare ma iubesti tu pe mine?
Dinu: — Te iubesc, stapane, mai mult decat pe tata-meu.
Postelnicul: — Asculta, Dinicule. Am sa-ti incredintez una din cele mai mari
taine ale sufletului meu. Baga insa de seama sa ma slujesti cu dreptate, caci
altfel vei pierde si te voi pedepsi fara mila.
Dinu: — Iti jur stapane, sa te slujesc cu credinta in orice-mi vei porunci.
Postelnicul: — Ei bine, Dinule, asculta. Cunosti tu pe Duduca?
Dinu: — Nu o cunosc, stapane.
Postelnicul: — Cum se poate să nu cunosti tu pe tiitoarea mea?
Dinu: — In adevar, stapane, nu o cunosc.
Postelnicul: —Asta nu face nimic. Duduca este o fata foarte frumoasa, pe care o
iubesc pana Ia nebunie si fiindca o fata ca dansa poate sa placa si altora, m-am
gandit ca n-ar fi rau a o pune sub privegherea unui om credincios. Ai, ce zici?
Tu! Bine m-am gandit?
Dinu: — Foarte bine, stapane. Paza buna trece primejdia cea rea, zice proverbul
(parimia).
Postelnicul: — Daa Duduca mea este foarte inteleapta si n-am simtit pana acum
nimic despre dansa...
Dinu: — Asa este, blagorodnice stapane, ai dreptate.
Postelnicul: — Dar pentru mai mare siguranta te-am ales pe tine, ca sa o pazesti.
Dinu: — Cand este vorba sa te slujesc pe domnia ta, stapane, sunt gata a trece
chiar prin foc; spune-mi numai ce am sa fac si vei vedea.
Postelnicul: — Aferim, Dinicule, aferim, sa traiesti, copilul meu. Cine slujeste
pe stapanul sau, pe acela nu-l parasete Dumnezeu. Duduca mi-a zis ca-i trebuie
un fecior, cata dar sa te muti cu locuinta Ia dansa si sa treci in fata ei ca o sluga
credincioasa, sa o asculti Ia orice-ti va porunci, sa te prefaci ca nu bagi de
seama nimic.Si sa vii in toate zilele la mine sa-mi spui tot ce se va petrece in
casa ei, fara sa treci cu vederea cel mai mic lucru.

3
Dinu:— O sa ma fac vrednic de increderea ce ai in mine.
Postelnicul: — Sa traiesti, copilul meu!

Povestitorul: Lui Dinu Paturica i se oprisera ochii.

Dinu: ”Postelnicul m-a ales sfetnic de taina si pe negandite mi-a incredintat o
taina prin care in scurt timp dupa asta, pot sa ajung si eu OM MARE”
Povestitorul: Natura pune amorul in inima fiecarui OM, Cine-l intreaba pe
postelnicul cum e Kera Duduca el spunea:
Postelnicu:”E frumoasa ca o zana, inalta si subtirica, obrajii sunt rumeni ca
doua mere domnesti, buzele ei sunt ca margeanul, iar dintii ca fildesul. Si peste
aceste daruri firesti canta din gura si din tambura ca o hanama de sarai.
Si eu sunt posesorul acestei minuni pline de dulceata. Dar am aflat ca ma
inseala! Ahhhh!”
Kera Duduca: -Ce-ai cucoane Andronache de pari asa de suparat? Cu ce ti-am
gresit?
Postelnicul: - Nemultumitoareo! Ma-necinstesti pe mine , postelnicul
Andronache Tuzluc, favoritul lui Voda. Pe mine , care te-am scos din trente si
te-am facut cucoana mare.
Kera Duduca: - Cum? Te-am necinstit?
Postelnicul: - Toata lumea stie MARSAVA FAPTA.
Kera Duduca:- Sa n-am parte de viata mea, sa nu-mi ajute Maica Domnului.
Eu nu ti-am calcat cinstea (plange).
Postelnicul: - Muiere prefacuta! Sa pleci din casa mea.
Kera Duduca:- Ah! Ah!
Povestitorul: Vicleana tiitoare cazu jos lesinata si-l vazu pe postelnicu
plangand ca un copil.
Postelnicul: - Iarta-ma! Kera mu!
Povestitorul: Kera Duduca era viclena ca o vulpe si deja Dinu Paturica statea
la ea.
Kera Duduca:- Ia spune Dinule! Ai iubit vreo femeie pana acum?
Dinu:- Pe niciuna frumoasa mea stapana.

4
Kera Duduca:-Nu ma inseli oare?
Dinu:- Nu zau NICIDECUM.
Kera Duduca:-Eu de mult te iubesc, dar nu cutezam sa iti spun. VINO DAR in
bratele mele. Nu te sfii domnle ca esti tanar si frumos, esti plin de foc si de
mandrete.
Povestitorul: Ce desfranata si uracioasa tradare! Dar ce sa ii faci? Erau beti
de fericire.
Kera Duduca:-saracu Tuzluc…
Frunza verde si-o lalea
N-am cutit ca m-as junghia
Vazand ibovnica mea
Pe bratele altuia…
Kera Duduca si Dinu :- Ha-ha-ha.

Postelnicul: -Dinule, ce te aduce?

Dinu: -Chera Duduca.
Postelnicul: -Ce surpriza! Ea...
Dinu: -Da! Chiar milostive stapane!
Postelnicul: — Lasa-ma dar singur si te voi chema Ia trebuinta. (la iesire Dinu
se intalneste cu Duduca)
Dinu (soapta): — Sa te vad, acum este timpul.
Duduca:— Las pe mine! Nu vezi ce palid e si ce mai tremura.
Postelnicul: — Dumnezeule! Cat esti de frumoasa, Duduco!
Duduca: — Razi de mine, cucoane Andronache. Eu nu sunt atat de frumoasa,
precum zici.
Postelnicul: — Nu, Duduco, Iti spun adevarul!
(Kera Duduca il saruta pe obraz, cade in genunchi si-i saruta mainile)
Postelnicul: Te iubesc Ia nebunie!

5
(Kera Duduca incepe sa planga si sa-l imbrariseze)
Postelnicul: — Ce ai, Duduco, de plangi si oftezi? Spune-mi cine te-a suparat.
Kera Duduca: — N-am nimic, nu m-a suparat nimeni.
Postelnicul: — De ce plangi dar? De ce oftezi?
Kera Duduca: — Plang nenorocirile mele.
Postelnicul: Si care sunt acele nenorociri? Nu te Imbrac? N-ai de toate? N-ai
casa? In sfarsit, nu te iubesc mai mult decat pe mine? Nu vezi ca amorul tau m-a
zalisit, am ajuns ca Manea nebunul?
Kera Duduca: — Prefacatorii barbatesti si nimic mai mult.
Postelnicul: — Nu, Duduco, pe viul Dumnezeu, te iubesc de nu mai pot.
Kera Duduca: — Daca m-ai iubi, m-ai lasa si pe mine sa ma duc Ia plimbare, Ia
teatrul nemtesc si Ia comedie, nu m-ai tine inchisa ca pe-un papagal si imbracata
cu trentele astea ca o preoteasa de mahala.
Postelnicul: Acestea le numesti trente?
Kera Duduca: — Nu sunt trente, dar nu sunt Ia moda.
Postelnicul:— Sa le schimbam si sa luam altele, de moda.
(Kera Duduca rade in hohote)
Postelnicul: — De ce razi?
Kera Duduca: — Auzi acolo, sa le schimb! Le-am vandut pe toate Ia Tolba
ovreica pe mai nimic.
Postelnicul: -Pe cat?
Kera Duduca: — Mai nimic, o mie cinci sute de lei.
Postelnicul: — O mie cinci sute? Duduco, dar ele costiseau peste o suta pungi
de aur.
Kera Duduca: — Teleloaica mi-a zis ca pietrele sunt false.
Postelnicul: -Si cu ce-ai sa mai iesi in lume?
Kera Duduca: — Cu vesmintele ce vezi pe mine.
Postelnicul: -Fereasca Dumnezeu! Amoreaza postelnicului Andronache sa
umble oarecum?

6
Kera Duduca: -Am auzit ca zilele astea o sa fie "Italiana in Algir", bucata cu
cantece. O sa ma duci si pe mine sa o vaz si eu?
Postelnicul: — Da, da, o sa te duc, dar n-ai ce vedea.
Kera Duduca: -Cucoanele si pe boierii cei mari.
Postelnicul: Boierii! Ii stiu cat is de stricati.
Kera Duduca: Daca vorbesti asa...plec.
Postelnicul: -Nu, stai! (se iveste Chir Costea)
Kera Duduca: — Chir Costea! Ce surpriza!
Postelnicul: Cine?
Costea: Da, plecata sluga a mariei sale marelui postelnic si a dumitale, prea
stralucita cuconita. Am adus niste giuvaericale si niscaiva saluri si cumase de
matasarii.
Postelnicu: Nou! Nou! Ce ne aduci nou?
Costea: — Sa traiesti, arhon postelnice! Am primit marfa de la Tarigrad. Am
venit mai intai Ia inaltimea ta.
Kera Duduca: -Deschide cutiile repede, repede!
Costea: — Asta este hataia de Venetia sadea, hataia florantin, camohas de
Venetia, sandal cianfes, canavat, tafta, atlas vargat si cu flori, hares pungiuc,
fesuri tuneslii, basmale de Triesti, de Franta si de Englitera, tulpan mosc, alagea
de Triesti, sal de India, sangulie, brauri caragialar cusute, cutnii, alagea,
suvaiele de Hale.
Kera Duduca(alege): -Si ceva giuvaericale frumoase, dar ieftine.
Costea: — Avem, stralucita cuconita, de cele mai frumoase, dar sunt cam
scumpulete.
Postelnicul: — Nu te teme de pret. Voi plati cu bani pesin. Scoate tot ce-i mai
bun!
Costea: -Uite, uite! Coliere, ghiordane de diamant si de rubine, cercei de
berliant, inele de smarand, rubin, berliant si matostat, manita.
(Kera Duduca alege)
Postelnicul: — Ia sa vedem ce-ai ales Duduca draga.
Kera Duduca: -Am ales, dar costisesc prea mult.

7
Postelnicul: —Aceste vorbe ma supara, Duduco. la tot ce-ti place. Ia si toata
marfa lui Costea, daca-ti place, ca sa vezi ca pentru amorul tau sunt in stare sa
jertfesc chiar viata mea. Fa socoteala, Costeo, si spune-mi ce-ti sunt dator.
Costea (socoteste pe un petec de hartie): Una suta, doua sute...douazeci de pungi
de bani.
Kera Duduca: - A! E foarte scump. Nu iau nimic!
Postelnicul: — Tine-le pe toate. Vrei sa-ti platesc acum indata in bani naht sau
sa-ti fac zapis cu datorie.
Costea: — Bine ar fi sa-mi platesti in naht, dar, se poate si pe datorie. Scrii o
polita cu nume deschis catre baron Sachelarie si totul se va ispravi.
Postelnicul: -Bine, fie dupe cum zici. Dau polita. (scrie polita)

Povestitorul: ERA O INFERNALA TALHARIE. Se auzi un geamat ce semana

cu urletul de bucurie al demonilor. Era Dinu Paturica care prin stratagema de
acum a Duducai devenea stapan pe toata averea fanariotului.
(Kera Duduca si Postelnicul se retrag)
Dinu: -Cum merge cu alişverişurile?
Costea: -Dupa vremi! Hai sa vedem sa rafuim socotelile.
Dinu: -Cat o sa-mi ceri la suta pentru ca ai luat parte la acest alişveriş prefacut?
Costea: — Sa impartim pe din doua.
Dinu: -Pe din doua?
Costea: -Da!
Dinu: -Asta e furtisag.
Costea: -Furtisag nu gluma, cu deosebirea numai ca hotul cel mai mare nu sunt
eu, ci domnia ta si Kera Duduca.
Dinu: — Ia lasa glumele Ia o parte, chir Costeo, Si spune-mi cu ce te
multumesti pentru trebusoara aceasta?
Costea: —Am zis o data.
Dinu: — Dar bine, mai omule, nu e prea mult? 25%.

8
Costea: — E prea putin, cucoane Dinule. Asta-i treaba de puscarie si dumneata
scapi cu una cu alta, dar pe mine ma da prin targ cu capul ras si ma duce Ia ocna
parasita.
Dinu: — Ei bine, fie 35%.
Costea: — Stii ce, cucoane Dinule, adu mana-ncoa, patruzeci Ia suta si sa nu
mai fie vorba.
Dinu: Fie precum zici.