Obiectul psihologiei personalităţii / persoanei:

• studiul structurării şi dezvoltării personalităţii, descrierea şi explicarea

fenomenelor psihice ale persoanei, în scopul cercetării sistemului psihic
uman, în contextul unor relaţii sociale multiple şi variate, precum şi la vârste
diferite.
Importantă:
• Psihologia persoanei, respectiv a personalităţii este deosebită de celelalte
ramuri ale psihologiei. Importanţa înțelegerii modului în care oamenii se
diferenţiază unul de celălalt este, fără îndoială, de mare interes.
• Studiul personalităţii umane prin metode, instrumente şi tehnici validate
ştiinţific face posibilă o evaluare complexă a persoanei umane, în diferite
contexte sociale, ocupaţionale, clinice, organizaţionale şi o mai mare
acuratețea predicţiei conduitelor şi comportamentelor umane

• Studierea psihologiei persoanei/ personalităţii este imposibil de realizat,

delimitând-o total de contextul ştiinţei psihologice în ansamblul ei. Numai
corelarea elementelor de psihologia persoanei cu noţiunile fundamentale
psihologice permite pătrunderea în esenţa fiinţei umane, în descifrarea
specificităţii ei.

• Psihologia, ca știință, prezintă o importanţă diversificată şi un interes major

în derularea cu succes a contactelor interumane. Printr-un astfel de studiu
este posibilă cunoaşterea psihicului uman şi definirea unor caracteristici
care-l deosebesc pe om de alte fiinţe.

Legăturile psihologiei personalităţii cu ramurile aplicative ale psihologiei:

• Psihologia generală
• Psihologia dezvoltării şi a copilului
• Psihologia pedagogică sau educaţională
• Psihologia socială
• Psihologia diferenţială
• Psihopatologia

Alte ramuri științifice interdisciplinare:

• Psihopedagogie
• Psihosociologie
• Psiholingvistică

1
Delimitaţi conceptual între: persoană – personalitate – personaj.

Persoana: Persoana constituie totalitatea însuşirilor şi a funcţiilor sale fizice şi

psihice, aflate într-o unitate care nu poate fi desfăcută. Se referă la individul uman
aşa cum apare el în relaţiile cu ceilalţi sau un sistem de tendinţe, aptitudini,
trăsături temperamentale.

Personalitate: se referă la disponibilităţile generale şi caracteristice pe care le

exprimă o persoană (faţă de altele) şi care conturează identitatea ei specifică;
reprezintă subiectul uman, ca unitate bio-psiho-socială, ca purtător al funcţiilor
epistemice, pragmatice şi axiologice

Personaj: atitudini şi conduite impuse de rolurile sociale animate de individ

(personaje sociale, mască, volitive).

Metode de investigare în psihologia personalităţii.

Cele mai utilizate metode în cercetarea personalităţii sunt: metoda clinică, metoda
experimentală şi metoda corelaţională.
1. Metoda clinică: utilizează studiul de caz, ca principală metodă, cu ajutorul
căreia, prin anamneză - psihologii investighează trecutul pacienţilor lor
pentru a găsi indicii, care ar putea dezlega sursa problemelor emoţionale,
cognitive şi comportamentale ale pacienţilor.
Pentru a investiga personalitatea, psihologii folosesc o varietate de metode clinice
înafara studiului de caz. Aceste metode includ teste, interviuri şi analiza viselor,
tehnici care pot fi folosite de altfel pentru investigarea personalităţii.

2. Metoda Experimentală: Caracteristică fundamentală definitorie a cercetării

în orice disciplină ştiinţifică este observaţia obiectivă.
Un experiment este o tehnică pentru determinarea efectului a uneia sau mai multor
variabile, evenimente sau conduite.
Oamenii de ştiinţă au distins două tipuri principale de variabile într-un experiment.
Una este variabila independentă, manipulată de experimentator și cea
dependenta care reprezinta comportamentul subiectului sau răspunsul manipularii
experimentatorului.

3. Metoda corelațională: Cu ajutorul metodei corelaţionale, cercetătorii

studiază relaţiile existente între variabile. Mai mult decât manipularea unei
variabile independente, cercetătorii se ocupă de trăsăturile existente ale variabilei.

2
Un alt aspect prin care metoda corelaţională se distinge de cea experimentală este
că în abordarea corelaţională subiecţii nu sunt distribuiţi în grupe experimentale şi
de control. În schimb, subiecţii care se diferenţiază printr-o variabilă independentă
– cum ar fi vârsta, genul, ordinea naşterii, nivelul de agresivitate sau gradul de
nevroză, sunt comparaţi pe baza performanţei la unele variabile dependente ca:
răspunsurile la testele de personalitate sau măsurări ale performanţei la serviciu.

Măsura statistică primară a corelaţiei este coeficientul de corelaţie care oferă

informaţii precise despre direcţia şi soliditatea relaţiei dintre două variabile.

Teorie şi evaluare în studiul personalităţii.

Teoriile sunt ipoteze sau seturi de principii folosite pentru a explica o anumită
clasă de probleme.
Teoriile despre personalitate trebuie să fie capabile să clarifice şi să explice datele
personalităţii prin organizarea lor într-un cadru coerent.

A evalua ceva înseamnă a aprecia. Evaluarea personalităţii e o arie majoră de

aplicaţie a psihologiei în ce priveşte preocupările lumii reale.

Exemple: Psihologii clinicieni încearca sa inteleaga simptomele clienților,

incercand sa evalueze personalitățile lor și realizand diferenta intre conduite
normale și anormale.
Psihologii din mediul industrial sau organizaţional evaluează personalitatea pentru
a selecţiona cel mai bun candidat pentru o anumită slujbă.

Pentru a fi riguroase din punct de vedere ştiinţific, metodele/ tehnicile de evaluare

a persoanei şi personalităţii trebuie să satisfacă 3 cerinţe
- standardizare: aplicarea testului în condiții identice
- fidelitate: aplicarea testului în zile diferite ar trebui sa ofere rezultate
asemenatoare
- validitate: se referă la faptul dacă designul experimental apreciază/măsoara ceea
ce se intenţionează să fie măsurat.

În practica psihologiei de azi metodele, tehnicile şi instrumentele psihologice de

evaluare psihodiagnostică a persoanei şi personalităţii sunt:
• chestionarele, inventarele şi testele de personalitate
• tehnicile proiective

3
 • interviurile clinice
• procedeele de evaluare comportamentală
• instrumente de psihodiagnoză şi evaluare a cogniţiei, intereselor, afectivităţii

Structura personalităţii. Tipologia. Trăsătura şi dimensiunea psihologică.

Structura personalităţii se determină după 2 criterii, cu următoarele laturi:

a) în funcţie de raportul dintre particular şi general:
-latura generală se referă la o serie de mecanisme şi scheme psihofiziologice de
integrare a conţinuturilor reflectorii (de ex. emotivitate, onestitate, perseverenţă
etc.);
-latura tipologică (particulară) se referă la anumite componente interne ale
personalităţii (atitudini, convingeri, sentimente, obiceiuri, mentalităţi) care se
formează sub influenţa anumitor condiţii social-istorice (apartenenţă la o anumită
clasă socială, comunitate etnică, cadru social etc.);
-latura individuală exprimă caracteristicile de gândire, simţire şi acţiune, prin
care personalitatea dată se deosebeşte de ceilalţi semeni, impunându-se ca o
entitate unică, originală, ireductibilă;

b) în funcţie de natura conţinutului părţilor componente

• temperamentul
• caracterul
• aptitudinile

Metode şi instrumente de cunoaştere a persoanei/ personalităţii.

• Observaţia
• Convorbirea (consultaţia) şi interviul
• Chestionarul (pentru elevi, cadre didactice, părinţi
• etc.)
• Testele (docimologice şi de investigaţie
• psihologică)
• Studierea produselor activităţii
• Consultarea documentelor
• Studiul de caz etc.
Atenţie: problema subiectivităţii

4
Metode şi instrumente de (auto-)cunoaştere a persoanei/ personalităţii.
• Autoobservaţia
• Autoconvorbirea
• Autochestionarea
• Testarea şi autotestarea

Tipologie vs. trăsătură/ dimensiune psihologică.

Tipologie: clasifică indivizii în categorii cu trăsături relativ asemănătoare
folosind optica bio-naturalistă de clasificare şi se bazează pe observaţia că
personalitatea umană se structurează în jurul unor caracteristici dominante sau
centrale, structurate în formula genetică, dar influenţată şi de factori de mediu.
Trăsătura: etichete atribuite pentru a explica evenimente pentru scopurile
zilnice.Vedem o persoană comportandu-se într-un mod particular şi îi şi atribuim o
trăsătură descriptivă: nemotivat, nebun, plictisit.

Abordare nomotetică vs. idiografică în psihologia personalităţii.

Nomotetica(cantitativă): a studia grupuri de oameni pentru a descoperii

principii generale referitoare la comportamentul uman
Idiografica(calitativă): a studia cazuri izolate pentru a descoperi acei
factori care confera unicitatea unui individ

Modelul Big Five.

5 dimensiuni ale personalității
• Extraversiunea
• Agreabilitatea
• Deschidere
• Nevrotism
• Conștiinciozitatea

Testare vs Evaluare
Testele și evaluările sunt două componente separate, care contribuie la o evaluare
psihologică eficientā. Psihologii folosesc ambele tipuri de instrumente.

5
Testarea presupune utilizarea unor teste formale, standardizate cum ar fi
chestionarele sau listele de verificare.

Evaluarea psihologică poate include numeroase componente, cum ar fi teste

psihologice standardizate, teste informale nestandardizate (create de psiholog),
interviu, informații educaționale sau medicale, teste medicale și informații obținute
prin observație directă.

Metode implicite de investigare a personalităţii.

Criterii esenţiale:
- Validitate (să măsoare într-adevăr ceea ce îşi propune să
măsoare) şi
- Reliabilitate/ fidelitate (să măsoare cât mai acurat acest
lucru).

Exemplificare:
1. Probele proiective
2. Măsurătorile fiziologice / neurofiziologice
3. Măsurătorile implicite bazate pe timpi de reacţie:
4. Măsurătorile bazate pe raţionamente condiţionale

Modelul lui Carl Rogers

Carl R. Rogers. El a respins viziunea pesimistă a lui Freud despre natura umană și
a susținut că potențialul nostru interior este în întregime pozitiv. Avem o tendință
înnăscută de a dezvolta aceste abilități sănătoase (tendința de a reîmprospăta) și ne
naștem cu capacitatea de a evalua pozitiv (sau negativ) ceea ce va actualiza (sau
nu) aceste potențialități. Cu toate acestea, avem și o nevoie puternică de a câștiga
dragostea părinților noștri (apreciere pozitivă). Psihopatologia apare atunci când
părinții își condiționează afecțiunea și grija în măsura în care personalitatea
copilului reușește să-și atingă propriile standarde, ceea ce îl face pe copil să
renunțe la impulsul sănătos de actualizare pentru a menține aprecierea pozitivă a
părinților. Prin urmare, copilul introjecteaza regulile părinților și încearca sa
satisfacă aceste condiții de valorizare in loc sa-si actualizeze propriile potentialitati

6
interioare. Psihoterapeutul folosește autenticitatea, empatia și acceptarea
necondiționată pentru a stabili o relație personală constructivă cu clienții, care
învață să renunțe la condițiile lor de valorizare, inlocuindu-le cu nevoile și
dorințele reale.

Modelul lui Abraham H. Maslow

Obiective:
• Integrarea celor mai bune aspecte ale diverselor teorii ale personalității
(eclectism), inclusiv psihanaliza freudiana și importanța inconștientului.
• Sa compenseze viziunea pesimistă a lui Freud asupra naturii umane, arătând
că potențialitățile noastre interioare sunt pe deplin sănătoase, dar că sunt
fragile și pot fi ușor depășite de forțele patogene ale mediului.
• Sa imparta motivațiile în două categorii: motivații deficitare, care presupun
reducerea impulsului și satisfacerea unei lipse interne, și motivații de
creștere, care reprezintă un nivel superior de dezvoltare și includ creșteri
plăcute ale tensiunii și atingerea potențialului unic al individului.
• Sa arate că nevoile umane de bază alcătuiesc o ierarhie, în care nevoile nu
devin motivante (sau chiar nu sunt recunoscute) până când cele inferioare nu
au fost satisfăcute cel puțin parțial.
• Sa afle mai multe despre nevoia cea mai mare, autoactualizarea de sine, prin
studierea celor mai sănătoși oameni din punct de vedere psihologic.
• Să descrie comportamentele care disting indivizii preocupați de
autoactualizare de cei care nu au atins încă acest nivel de comportament.
• Sa arate că psihopatologia este cauzată de eșecul de a ne satisface nevoile de
bază și că eșecul de a actualiza sinele duce la diferite simptome
semnificative.
• Să pledeze pentru o abordare eclectică a psihoterapiei, în care diferite
abordări (inclusiv psihanaliza freudiana, forme mai scurte de psihoterapie și
terapia comportamentală) pot fi utilizate în funcție de natura și gravitatea
problemelor pacientului.

Motivatii: - Unele dintre impulsurile noastre cvasi-instinctive sunt direcționate

spre reducerea impulsurilor precum foamea, setea, securitatea și câștigarea iubirii
și a stimei de la alții. Aceste motivații deficitare (motivații D) sunt universale și

7
presupun existența unor lacune importante în interiorul nostru, care trebuie
acoperite cu ajutorul unor obiecte sau persoane adecvate.

Motivații de creștere- Spre deosebire de motivațiile deficitare, motivațiile de

creștere (motivații de ființare, motivații F) sunt relativ independente de mediu și
caracteristice fiecărui individ. Aceste nevoi includ creșterea plăcută a impulsului
(de exemplu, curiozitatea), dăruirea de iubire fără egoism și posesivism și
dezvoltarea potențialităților sănătoase ale individului.

Ierarhia trebuințelor umane:

Trebuințe fiziologice- Cel mai de jos nivel al ierarhiei este ocupat de nevoile
fiziologice, din care fac parte foamea, setea, sexul, oxigenul, somnul și excreția.

Trebuințele de securitate- căutarea unui mediu sigur, predictibil și lipsit de

angoasă și haos.

Trebuințele de apartenență și dragoste- Individul este înfometat de relatii de

afectiune cu prietenii etc.

Trebuințele de respect și superioritate- ne luptăm pentru a obține încredere în

sine, pentru a stapani mediul înconjurător și pentru a obține recunoaștere și
apreciere din partea celorlalți

Trebuință de actualizare a sinelui- Cea mai înaltă formă. Descoperirea si

implicarea propriilor potentialitati innascute.