BĂIEȚII ȘI ȘCOALA

CAPITOLUL 13

A m făcut câteva observații dure asupra prejudecăților promovate

....... în școli față de băieți și a discriminării sexuale la care aceștia sunt
supuși adeseori. Există acum alte aspecte pe care trebuie să le luăm în
considerare privind modul în care învață băieții, motivul pentru care
mulți dintre ei eșuează și faptul că structura lor masculină este ade-
seori în dezavantajul lor.
Aproape fiecare autoritate în domeniul dezvoltării copilului re-
cunoaște că școlile nu sunt proiectate pentru a răspunde nevoilor
specifice ale băieților. Îndeosebi clasele elementare sunt proiectate
de femei pentru a se armoniza cu temperamentul și stilul de învățare
al fetelor. Totuși, spre deosebire de prejudecățile crase descrise în
capitolul anterior, acest dezavantaj al băieților este în cea mai mare
parte neintenționat. El se datorează pur și simplu modului de func-
ționare a școlilor până în prezent. Psihologul de la Harvard și autorul
William S. Pollock a exprimat această realitate în următoarele cuvinte:
„Fetele sunt mai interesate de școală. Ele se descurcă. Băieții nu se
descurcă. Ritmul în care li se predă băieților nu li se potrivește. Ei
sunt învățați într-o manieră care îi face să se simtă inadecvat, iar dacă
spun ceva, sunt trimiși la director.”1
220 Băieții – cum să-i creștem

Psihologul Michael Thompson, autor al cărții Raising Cain:

Protecting the Emotional Life of Boys [Creșterea lui Cain: Protejarea vieții
emoționale a băieților], a tras și el un semnal de alarmă față de ceea ce
se întâmplă cu băieții la sala de clasă. El a spus: „Băieții resimt școala
ca fiind un joc inventat împotriva lor. Lucrurile în care ei excelează –
abilitățile motrice brute, abilitățile vizuale și spațiale, exuberanța lor –
nu au parte de o recepționare foarte bună în școli.” 2 Totodată, încă de
la vârste fragede, copiii sunt plasați în contexte educaționale forma-
lizate, lucru foarte dificil pentru băieți. La șase ani ei tind să fie cu șase
luni în urma fetelor în ce privește dezvoltarea, fapt care face dificilă
șederea lor liniștită și munca cu creioanele și hârtia, precum și ges-
tionarea presiunilor sociale la care sunt supuși dintr-odată. Prea mulți
dintre ei au parte de un start prost și încep simțindu-se „prostuți” și
inadecvați.
Un bărbat de peste douăzeci de ani mi-a spus odată: „Îmi amin-
tesc că stăteam pe scaun în clasa întâi și mă gândeam, Dacă m-ar lăsa
măcar să stau în picioare. Dacă m-ar lăsa măcar să mă ridic!” Milioane de
copii imaturi sunt la fel. Ei au motoare puternice, dar fără cârmă.
Intră în agonie când li se cere să îndure perioade lungi de inactivitate
relativă, de interdicție a zgomotului și un mediu în care totul este
controlat în detaliu. Ei tânjesc să alerge, să sară, să se lupte, să râdă,
să se cațere, lucruri pe care sistemul nu le poate nicidecum tolera.
Thompson a spus: „Prin clasa a patra, [băieții] susțin că învățătorii le
preferă pe fete.”3 Și probabil că au dreptate.
Să fim onești, școala poate fi un loc extrem de dificil pentru cei
care nu se „potrivesc” cu programul tipic din sala de clasă. Ce facem
cu acești copii când rămân în urmă în lucrurile de bază? Fie îi
anesteziem cu medicație, fie le cerem să repete clasa. Această a doua
alternativă devine tot mai populară în prezent din punct de vedere
politic. A impune unui băiat imatur să repete clasa când e în clasa întâi
sau a doua poate fi o idee bună, deoarece îi oferă șansa de a crește
fără vreun efect secundar negativ major. Însă mai târziu de clasa a
treia, reținerea unui copil într-o clasă inferioară poate fi dezastruoasă.
În urma mulților mei ani de experiență vă pot spune că singurul lucru
pe care îl realizăm prin „căderea” unui băiat după clasele primare
este umilirea și demoralizarea lui. Aceasta va conduce la apatie,
rebeliune sau un spirit zdrobit – ori la toate trei. Mai mult, el ajunge
să intre în pubertate cu un an sau doi înaintea colegilor săi, fapt care
generează un dezastru. Repetarea clasei de către cei care nu țin pasul
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 221
nu mai reprezintă în prezent remediul recomandat de specialiști.
De-a lungul anilor am întâlnit mii de mici poznași imaturi care le
toacă nervii profesorilor. De fapt și eu am fost unul dintre ei. Îmi
amintesc că în clasa a treia nu eram în stare să-mi țin gura închisă. În
cele din urmă, învățătoarea, doamna Hall, mi-a scris numele pe tablă
și m-a avertizat că dacă mai primesc două „semne” în dreptul
numelui meu din cauza vorbitului, voi da de bucluc. Vă spun sincer
că mi-am dat toată silința, dar nu-mi puteam păstra gândurile pentru
mine. M-am aplecat spre colegul din banca vecină și i-am spus ceva.
Am fost prins din nou în flagrant de ochiul vigilent al legii. Când al
doilea semn a fost adăugat pe tablă, doamna Hall a devenit vizibil
iritată. S-a îndreptat în tăcere spre catedră și a început să decupeze o
hârtie cartonată. Mă simțeam de parcă urma să fiu executat. Toți
ceilalți copii așteptau entuziasmați să vadă ce urma să facă învă-
țătoarea. Curând am aflat. Mi-a făcut un fel de mască care să-mi vină
peste gură și pe gât. A prins hârtia la spate cu un ac și mi-a lăsat-o
până la timpul pauzei. A fost unul dintre cele mai stânjenitoare
momente din întreaga mea viață. De fapt, mă simțeam ca și cum
viața mea se sfârșise. Fetele chicoteau, iar băieții mă arătau cu
degetul în timp ce stăteam acolo dotat cu acel accesoriu ridicol. Era
groaznic.
Nu-i port pică doamnei Hall pentru ce a făcut. Era evident că îi
tocam nervii și că se săturase. Dar doamna Hall subestimase umilința
pe care aveam să o simt eu în urma acestei experiențe. Mai mult, se
poate ca ea să nu fi înțeles că nu era o lipsă de respect deliberată.
Eram pur și simplu un copilandru agitat care nu putea sta liniștit și
nu-și putea ține gura închisă.
Variații ale acestei teme se întâmplă zilnic la școală. Scriitoarea
Celeste Fremon descrie una dintre ele într-un articol intitulat „Oare
școlile noastre sunt motivul falimentului băieților noștri?” Ea a scris:

Când fiul meu mi-a spus pentru prima dată că fusese pedepsit
pentru că alergase pe terenul de joacă al școlii elementare din
Southern California unde învață, am crezut că exagerează. Ce
școală ar interzice alergatul în pauze? Trebuia să fie ceva în
povestea asta ce îmi scăpa. Dar am ajuns să descopăr că școala
instituise recent o politică de interzicere a alergării deoarece,
potrivit cuvintelor directorului pe un ton care trăda judecată,
„Copiii s-ar putea răni” – de parcă o astfel de explicație ar fi
222 Băieții – cum să-i creștem

inutilă pentru un părinte grijuliu.

Chestiunea interdicției alergatului a fost urmată curând de
un alt incident în urma căruia fiul meu, pe nume Will, a ajuns
aproape să fie suspendat pentru că a sărit peste o bancă. Se
pare că era la a doua infracțiune de acest gen. „El știe că săritul
peste bănci este împotriva regulilor, prin urmare, gestul său
este unul de sfidare”, a afirmat directorul. Eu sunt prima care
afirm faptul că învățătorii trebuie să mențină ordinea, iar Will
a fost dintotdeauna un copil activ – se cațără în copaci, sare
peste bănci, este un copil agitat. Când este trist, cel mai adesea
își găsește alinarea bătând cu forță tobele sau exersând o nouă
schemă cu skateboard-ul.
Cu toate acestea, el este un băiat amabil, strălucit, care nu
intră în lupte, dezvoltă proiecte excelente pentru expoziția
științifică anuală și atinge un procent de minim 97% în testele
standard pe care le dă anual la școală. Cu toate acestea, de-a
lungul întregului său traseu academic (Will este acum în clasa
a VIII-a), am fost chemată adeseori la întrevederi particulare de
învățători și pedagogi încruntați. Scrisul său este mizerabil, mi
se spunea pe un ton grav. Se agită în timpul orelor de engleză
în loc să ia notițe. Își pune căciula pe cap cât timp este încă în
sala de clasă.
În momentele mele cele mai întunecate, mă întreb ce am
greșit ca mamă de atâția educatori cu care Will ajunge în
contact nu pot să întrezărească în el viitorul inventator exu-
berant care – cred eu – se ascunde în el și văd în schimb doar
un băiat enervant de gălăgios. Mai mult, mi-e teamă că iste-
țului meu băiat îi va pieri cu totul apetitul pentru învățătură –
și nu sunt sigură ce am de făcut în această privință. Cu toate
acestea, am ajuns să descopăr că experiența fiului meu nu este
singulară.4

În timp ce simt profund cu această mamă, trebuie, de dragul

sincerității, să subliniez că există o altă față a acestei situații, una cu
care sunt foarte familiar. Am predat științe și matematică pentru
clasele a șaptea și a opta înainte de a avea treizeci de ani. Totodată,
am fost consilier la liceu și administrator al serviciilor psihologice.
Din această experiență știu cât de deranjant poate fi să ai o cameră
plină cu băieți zurlii precum Will, care nu cooperează și consideră
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 223
toate lucrurile amuzante. Mai mult, dacă există o problemă reală în
școli, aceasta nu este rigiditatea, ci prea puțina organizare. Disciplina
este cea care face posibilă învățarea. Prin urmare, nu critic școlile
pentru impunerea ordinii și a comportamentului decent, dar rămâne
valabil faptul că structura constitutivă a băieților face mai dificilă
confor-marea lor la normele școlii, în special când sunt mici. Cel
puțin noi ca părinți ar trebui să înțelegem ce se întâmplă, încercând
să-i ajutăm să se integreze. Să vorbim acum puțin despre câteva
abordări în acest sens.
Întâi, am să vă ofer câteva idei pentru educarea băieților ținând
cont de diversele faze ale dezvoltării și de diferențele de tempe-
rament. Vom începe observând două tipuri de copii care pot fi
întâlnite de regulă în fiecare sală de clasă. Copiii din prima categorie
au o înclinație naturală spre organizare, fiind interesați de detalii. Ei
abordează cu mare seriozitate temele. Nota slabă la un test îi poate
deprima timp de mai multe zile. Prinții acestor copii nu trebuie să le
monitorizeze progresul pentru a-i determina să muncească. Munca
este stilul lor de viață. Din nefericire, aceștia nu sunt suficient de
mulți încât să-i satisfacă pe părinți și pe profesori.
În cea de-a doua categorie intră băieții și fetele care se adaptează
foarte greu la educația din sala de clasă. Ei sunt neglijenți, dezor-
ganizați și flușturatici. Au o aversiune naturală față de muncă și
singura lor pasiune majoră este joaca. Asemeni bacteriilor care devin
tot mai imune la antibiotice, acești copii certați cu munca devin
indiferenți la presiunea adulților. Ei se opun furtunii de proteste
părintești când ajung la ei rapoartele privind comportamentul lor și
apoi alunecă din nou în apatie când nimeni nu-i privește. Ei nici
măcar nu aud ce teme li se dau la școală și par a nu fi jenați mai deloc
atunci când se prezintă cu ele nefăcute. Dacă ajung să absolve, nu o
fac cum laude; ci doar cu un „mulțumesc, gălăgiosule”.*
Dumnezeu a creat acest tip de copii într-un număr imens,
majoritatea băieți. Ei își scot din minți părinții, iar încăpățânarea lor
în fața muncii poate transforma căminele lor în al Treilea Război
Mondial.
Dacă aveți un astfel de copil, este important să înțelegeți că ei nu
sunt intrinsec inferiori în raport cu harnicii lor frați. Da, ar fi grozav
dacă fiecare elev și-ar folosi talentul în modul cel mai bun, dar fiecare
copil este o persoană unică și nu trebuie să se încadreze în același
..............................................................

* Autorul face aici un joc de cuvinte între expresia latină „cum laude” și cuvântul
224 Băieții – cum să-i creștem

englezesc „laudy” („gălăgios”) – nota trad.

tipar cu toți ceilalți. Mai mult, adeseori, în cursa pe termen lung, cel
cu rezultate slabe îl depășește pe superstar. Așa s-a întâmplat în cazul
lui Albert Einstein, Thomas Alva Edison, Eleanor Roosevelt, Winston
Churchill și mulți alți oameni de mare succes. Așadar, nu eticheta
copilul dezorganizat și aparent leneș drept un ratat pentru toată
viața. S-ar putea ca el sau ea să te surprindă. Între timp, există câteva
căi prin care îi poți ajuta.
Un lucru este cert: A te enerva pe acești puști nu va rezolva
problema. Niciodată nu vei transforma un copil cu rezultate slabe
într-un om erudit cicălindu-l, forțându-l, amenințându-l sau
pedepsindu-l. Pur și simplu nu-i stă în fire. Dacă încerci să-l deter-
mini să fie ceva ce nu este, nu vei face decât să-ți înrăutățești propria
stare și să rănești copilul. Dezorganizarea sa este un produs al
temperamentului său delăsător și al elementelor de imaturitate – nu
al rebeliunii sau sfidării deliberate. Testosteronul este prezent și activ
în el.
Pe de o parte, ar fi necesar să păstrezi cât mai mult contactul cu
procesul de școlarizare al acestui copil. Băiețelul tău nu-ți va spune ce
se petrece în sala de clasă, prin urmare va trebui să descoperi tu
însuți. Dacă este posibil, solicită sprijinul unei asistențe tutoriale
pentru a-l ajuta să țină pasul. Evident, copilului tău îi lipsește
disciplina pentru structurarea propriei vieți. Dacă este cineva care-l
poate învăța, acela ești tu. În final, după ce ai făcut tot ce stă în
puterea ta să-l ajuți, mulțumește-te cu ceea ce poate să îți ofere
copilul. Acceptă situația și caută alte domenii în care să-l ajuți să
reușească.
Dacă nu primește ajutor, băiețelul dezorganizat din școala
elementară are șanse mari să rămână tot flușturatic pe măsură ce
crește. Această trăsătură de temperament este profund impregnată în
el și devine sursa principală a problemelor sale pe linie academică. Ea
nu „va trece” pur și simplu. Ce pot face părinții pentru a-l ajuta?
Consultantul educațional Cheri Fuller le sugerează mamelor și taților
care au copii în școala gimnazială și în liceu să arunce o privire în
caietele lor de notițe. Ea spune că poți evalua dacă elevul este de nota
9 sau de nota 6 prin simpla examinare a caietelor sale de notițe.
Caietul unui elev cu rezultate bune este organizat și conține diviziuni
specifice cu rezumatele lecțiilor și temele de casă. Caietul unui elev cu
note slabe este un ghiveci de desene haotice, notițe stupide, avioane
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 225
de hârtie, propoziții neterminate și enunțuri ale temelor de casă
neînsoțite de temele scrise. S-ar putea să dai chiar peste o notiță a
profesorului către doamna Smith sau domnul Johnson care nu a
ajuns niciodată la destinație.5
Fuller afirmă că, în acest caz, aptitudinile organizatorice pot fi
deprinse și, cu cât mai repede, cu atât mai bine. De regulă, un tutore
bun va ști cum să-i învețe. Această pregătire timpurie trebuie să se
desfășoare înainte de intrarea în ciclul gimnazial, unde elevul se va
confrunta cu cinci profesori pe zi care le vor da lecții, teme și proiecte
extrase din manuale diferite. Pentru a rămâne pe linie este nevoie de
un nivel înalt de organizare. Cum vor putea copiii să facă față acestor
cerințe dacă nu au fost învățați niciodată? Totodată, băieții au nevoie
să învețe cum să realizeze pas cu pas proiecte pe termen lung. O
supraveghere corectă îl poate ajuta pe adolescentul flușturatic să
devină tot mai auto-disciplinat și auto-motivat – chiar dacă el nu va
ajunge niciodată să aibă rezultatele elevului înnăscut.
Există un alt factor căruia trebuie să i se acorde prioritate maximă.
Dacă fiul tău nu învață să citească corect, toate celelalte aspecte ale
învățării sunt periclitate. De asemenea, este foarte probabil ca el să se
lupte cu o percepție de sine deformată. Am lucrat cu un băiat de liceu
care decisese să abandoneze școala la șaisprezece ani după ce
rămăsese repetent de mai multe ori până atunci. Era un băiat dur,
plin de mânie, căruia părea să nu-i pese de nimic. Când l-am întrebat
de ce voia să părăsească școala, ochii i s-au umplut de lacrimi. El
mi-a spus că nu învățase niciodată să citească. Apoi mi-a spus printre
dinți: „Toată viața, voi adulții, m-ați făcut să mă simt lipsit de orice
valoare. Dar acum este pentru ultima dată. Plec!” Nu pot să spun că
l-am învinovățit.
Tragedia este că acest copil putea fi învățat să citească. Aproape
fiecare băiețandru poate ajunge să stăpânească această abilitate dacă
este abordat corect și cu metode adecvate stilului său de învățare. Ca
punct de plecare, eu sunt unul dintre cei care cred în predarea
foneticii, care încă nu este inclusă în multe dintre cursurile de citire
din școlile publice. Indiferent de motive, milioane de copii sunt
analfabeți în momentul absolvirii liceului. Multe oportunități grozave
de a-i transforma în cititori au fost risipite pe când erau încă în școala
primară.
Documentul de Evaluare Națională a Progresului Educației arată
că în rândul copiilor de clasa a patra din Statele Unite abilitatea de a
226 Băieții – cum să-i creștem

citi este sub nivelul de competență pentru două treimi dintre ei,
abilitatea de a scrie pentru trei pătrimi, iar abilitățile matematice
pentru patru cincimi.6 Este o rușine națională! În secolul al XlX-lea, a
fost un timp în care 98% din populație erau oameni știutori de carte,
fiind învățați de părinții lor astfel încât puteau citi Biblia. 7 Imediat
vom vorbi despre ce s-a întâmplat în școlile publice, dar acum vrem
să ne concentrăm atenția asupra băiatului tău, care ar putea fi în
regres. În calitate de părinte, aș răscoli cerul și pământul căutând pe
cineva în stare să-mi învețe băiatul să citească. Aproape în fiecare
comunitate există tutori înzestrați și există organizații private care
garantează că-ți pot învăța copilul să citească. Chiar dacă trebuie să-ți
ipotechezi casa pentru a plăti, te sfătuiesc insistent să rezolvi această
problemă. Cititul este cheia spre orice obiectiv academic și pe cei care
învață să citească îi așteaptă o lume plină de aventuri.
Liderul pro-familie Phyllis Schlafly și-a învățat nepoții să citească
înainte de grădiniță. Ea a dezvoltat un program bazat pe fonetică care
le este pus la dispoziție părinților. Dacă doriți mai multe informații,
contactați Focus on the Family din Colorado Springs la
www.family.org și vă vom trimite detaliile.
Odată ce fiul tău a învățat elementele de bază ale citirii, trebuie
să-l motivezi să exerseze. Autorul de cărți pentru copii Sigmund
Brouwer spune că până și „cititorii reticenți” pot deprinde dragostea
de carte dacă sunt abordați corect. 8 Iată câteva sugestii adaptate
pentru băieți oferite într-un articol din Orlando Sun-Sentinel intitulat
„Băieții și cărțile pot fi o combinație grozavă”.

 În general, băieții vor mai multă acțiune decât fetele, care

preferă dezvoltarea caracterului.
 Băieților le place ca personajele să facă ceva. Dacă cartea nu
are un ritm suficient de alert, mulți băieți vor abandona citi-
rea ei. Băieții doresc fapte și o intrigă cu un ritm de derulare
rapid.
 Dacă vreți ca băieții să citească ficțiune, ea trebuie să abunde
în informații.
 Șerpii, păianjenii și avioanele prezintă mare interes pentru ei.
 Băieților nu le place să citească ceea ce ei numesc „sirop”.
Preferă sportul și aventura.
 Bieții tind să graviteze spre nonficțiune – cărți despre mașini
sport, OZN-uri, magie, mister și science-fiction.
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 227
 Transformați citirea într-una dintre activitățile obișnuite ale
zilei. Fiul tău trebuie să te vadă pe tine însuți citind.
 Oferă cărți în dar. De exemplu, dacă îi dăruiești copilului tău
o minge de fotbal, include alături de ea și o carte despre
sport.
 Recunoaște că citirea de nonficțiune și a informațiilor – cum
ar fi pagina sportivă – este la fel de legitimă precum citirea
romanelor.
 Băieții se vor năpusti asupra cărților care corespund inte-
resului lor, dar trebuie avut în vedere și nivelul de citire.
Dacă o carte este prea dificilă, nu o vor termina. Dacă este
prea ușoară, se vor plictisi. Citirea trebuie să fie provoca-
toare, dar nu o provocare imposibilă.
 Du-ți fiul la librărie sau bibliotecă și permite-i să exploreze el
însuși oferta. Bibliotecarul poate fi îndemnat să vorbească cu
el despre hobby-urile și preocupările lui și apoi să asculte cu
atenție răspunsurile băiatului tău. Bibliotecarul va putea
înțelege astfel tipul de cărți care s-ar putea să-i placă. Secre-
tul este să-l implici în luarea deciziei.
 Niciodată nu-i da o singură carte. Încearcă cu cinci sau șase.
Dacă nu îi place prima sau a doua, poate alege dintre mai
multe.
 Un alt secret este repetiția. Abilitatea de a citi mai bine se
dobândește în același fel ca abilitățile sportive. Dacă nu au
probleme cu ochii sau probleme psihologice, majoritatea
cititorilor reticenți pot fi schimbați prin simpla practicare a
cititului.9

Sper ca aceste sugestii să vă fie de folos. Să ne îndreptăm atenția acum

spre tipul de școală pe care ar trebui să o frecventeze copilul tău,
presupunând că ai resursele și dorința de a explora mai multe
alternative. Structura niciunei școli nu este perfectă, fie că este
publică, creștină, seculară privată, școală charter* sau învățământ la
domiciliu. Fiecare are avantaje și dezavantaje, în funcție de nevoile
fiecărui copil și de calitatea programelor disponibile în fiecare
regiune. Iată de ce nu le-am făcut niciodată părinților recomandări
..................................................................
* Școala charter este o școală publică care funcționează independent față de bordul
regional de învățământ, având adeseori o programă și o filozofie educaționali diferită
de celelalte școli din sistem – nota trad.
228 Băieții – cum să-i creștem

absolute privind tipul de școală în care ar trebui să-și plaseze copiii.

Depinde de buget, de presiunile familiei, de calitatea școlilor locale și
de alte circumstanțe specifice. Împreună cu Shirley am ales pentru
copiii noștri școli creștine, de la grădiniță până la colegiu, cu excepția
unor scurte incursiuni în educația publică. Sunt mulțumitor până în
această zi pentru bărbații și femeile care au sacrificat mult pentru a
preda în aceste instituții creștine. De-abia câștigau bani suficienți
pentru a putea trăi. Ei au făcut aceasta deoarece aveau dorința de a
împărtăși cu elevii credința lor. Dumnezeu să-i binecuvânteze.
Cu toate acestea, dacă ar trebui să reluăm procesul, probabil că eu
și Shirley ne-am educa copiii acasă. Cred că ne-am fi descurcat foarte
bine. La vremea aceea însă, învățământul la domiciliu nu era la modă.
Nici măcar nu auzisem de existența lui. În condițiile acestui gol de
informații, am ajutat involuntar la începerea mișcării de
homeschooling care se răspândește acum peste tot în lume. Era în
1979 când cineva mi-a înmânat o carte scrisă de un om pe nume dr.
Raymond Moore. Titlul ei era Better Late Than Early [Mai bine târziu
decât devreme]. La scurt timp el a scris un text intitulat School Can
Wait [Școala poate aștepta]. Întrucât și Moore și eu ne obținuserăm
doctoratul în dezvol-tarea copilului la Universitatea din Southern
California, ne intersec-taserăm o dată sau de două ori. Pe această
bază, l-am invitat la noul meu program radio, Focus on the Family.
Eram total nepregătit pentru ceea ce urma să se întâmple.
În ziua aceea, dr. Moore a vorbit despre conceptul de bază al
homeschooling-ului și de ce era atât de riscant și neînțelept să plasezi
copii foarte mici, îndeosebi băieți imaturi, în contexte educaționale
formale. El a explicat cum cercetările demonstrau în mod concludent
că educația copiilor se putea desfășura în contextele informate de
familie cu ajutorul părinților până la vârsta de opt, nouă, zece ani sau
chiar mai mult, înainte de a fi integrați cu cei de vârsta lor. Copiii
educați astfel tind să recupereze rapid și să devină conducători în
clasele lor.10 Aceste idei erau noi pentru mine deoarece fusesem
învățat că educația formală timpurie era necesară pentru ca copilul să
poată atinge potențialul maxim. Acesta era curentul dominant pe
vremea când eu eram în școala secundară. Ideea s-a dovedit a fi
greșită, cu toate acestea, oameni precum actorul Rob Reiner și alți
zeloți încă promovează acest concept.11 În timp ce îl ascultam pe
dr. Moore și citeam cercetările efectuate, am început să văd nebunia
perspectivei educației timpurii a copiilor în școli.
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 229
Abia debutase interviul meu cu dr. Moore că biroul ne-a fost luat
cu asalt de un potop de telefoane. Nici măcar nu știam că am atâția
ascultători. Timp de mai multe săptămâni am fost bombardați cu
solicitări ale cărții dr. Moore și informații suplimentare privind modul
în care se putea începe educarea copiilor în familie. Restul este istorie.
Conceptul a prins imediat rădăcini și continuă să se extindă.
Homeschooling-ul reprezintă acum mișcarea educațională cu rata cea
mai mare de creștere din țară, ritmul menținându-se încă la 15% pe
an.12 Raymond și Dorothy Moore îmi sunt încă prieteni și apreciez
contribuția enormă pe care au adus-o în viața copiilor și familiilor din
toată lumea.
De ce homeschooling-ul are o asemenea rată de creștere? Poate că
transcrierile unei emisiuni Focus on the Family recente ne va ajuta să
înțelegem. Invitatul meu a fost dr. Bill Bennett, fost secretar cu
educația în timpul președinției lui Ronald Reagan și „țar al dro-
gurilor”* sub Președintele George Bush. El a scris și a predat ani de
zile pe tema școlilor publice și deține un doctorat din partea
Universității din Texas și licență în drept de la Harvard. Dacă există
cineva cu un ochi limpede „fixat” asupra educației, acesta este
dr. Bennett. Iată o parte din comentariile sale făcute în ziua respec-
tivă și editate puțin de dragul clarității:

James C. Dobson: Bill, bine ai revenit la Focus on the Family.

Bill Benett: Mulțumesc mult. Este o plăcere pentru mine să
fiu aici.
JCD: Să vorbim despre educația publică astăzi. Ce-ar fi să
începi oferindu-ne un scurt raport privind starea actuală a
școlilor? Cum este ea comparativ cu anii anteriori?
BB: Propun să privim întâi la performanțele școlare. Pot
răspunde pe scurt, Jim. Peste tot în țară există o sumedenie de
rapoarte bune. În școli sunt multe note bune. Când părinților
li se vorbește despre starea copiilor, li se spune că se descurcă
bine. Când evaluezi notele examenelor la nivelul statelor,
rezultatele sunt încurajatoare. Însă când îi pui pe copii într-o
competiție internațională cu copii din alte națiuni industria-
lizate rezultatele sunt dezastruoase.
În clasa a treia, la matematică și științe, rezultatele copiilor
.........................................................

* „Țarul drogurilor” este numele informal dat persoanei însărcinate cu

conducerea propagandei anti-drog în Statele Unite – nota trad.
230 Băieții – cum să-i creștem

noștri tind spre maxim, comparativ cu copiii de clasa a treia din

alte națiuni industrializate. În clasa a opta, rezultatele sunt
medii. În clasa a douăsprezecea, rezultatele sunt slabe. Pe scurt,
cu cât petreci mai mult timp în școlile din America, cu atât
devii mai prostuț, comparativ cu copiii din celelalte țări.
JCD: Lucrul acesta ne inculpă.
BB: Este un proces de involuție. Acest lucru este interesant
deoarece în clasa a treia copiii noștri se descurcă destul de bine,
ceea ce sugerează că nu este vina lor; avem probleme cu
sistemul. Această realitate a fost studiată și examinată. Deja s-a
întâmplat de mai multe ori și observăm că, cu cât un copil
petrece mai mult timp în școală, cu atât regresează, în com-
parație cu alți copii din alte națiuni.
JCD: Care este problema sistemului?
BB: Eșecul stimulării competiției. În sistem nu există com-
petiție. În sistem există foarte puțină dare de seamă. În școlile
noastre avem mulți profesori minunați, dar sunt unii care nu
au ce să caute acolo. Ultimele cifre pe care le-am văzut spuneau
că numai 20% dintre profesorii noștri de matematică s-au spe-
cializat în matematică în facultate. Prin urmare, lipsa pregătirii
în domeniul predat este o problemă foarte gravă.
Un studiu realizat la Universitatea din California, la Berkley,
a relevat că jumătate dintre profesorii de matematică din școala
elementară nu erau în stare să împartă 13/4 la 1/2. Toți profesorii
chinezi din Republica Populară Chineză (eu o numesc China
Comunistă pentru că așa este într-adevăr) care au fost testați au
putut împărți 13/4 la 1/2. Să fim serioși, atâta lucru ar trebui să
cunoască cineva care vrea să-i predea matematică copilului
meu sau copilului tău. Cred că găsim aici explicația câtorva
dintre rezultatele comparațiilor internaționale.
Până la nivelul clasei a treia materia constă din lucrurile de
bază: descifrarea unui text, adunări, scăderi. Lucrurile se strică
în clasele de mijloc. Mai important, Jim, există confuzie în ce
privește programa. Aici domnește haosul. Nu există niciun
consens în privința conținutului materiei. Există tot felul de
teorii provenind de la diversele școli de educație din cadrul
universităților. Odată ce a trecut de clasele a patra și a cincea,
nu poți decât să ghicești ce urmează să învețe copilul tău la
școală.
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 231
JCD: În lumina acestor rezultate, ai putea crede că edu-
catorii de profesie spun: „Nu se poate. Trebuie să facem ceva în
această privință, altfel vom fi învinovățiți de faptul că ne sortim
copiii la eșec. Ei nu se descurcă la învățătură. Prea mulți dintre
copiii noștri nu se descurcă. Să vedem cum putem rezolva
problema.” În schimb, unul dintre obiectivele principale ale
National Education Association [Asociația Educației Naționale]
și ale Departamentului U.S. pentru Educație este să se asigure
că fiecare copil din America este expus propagandei homo-
sexuale – de la grădiniță până la clasa a douăsprezecea. Dacă își
vor impune direcția, punctul de vedere homosexual și lesbian
va fi integrat în fiecare materie – matematică, științe, limbă,
arte și studiile sociale. E o adevărată nebunie.
BB: Da, este o adevărată nebunie. Vechea poveste. Când
ceva merge rău, schimbă subiectul. Dacă subiectul este
matematica, schimbă-l cu un altul. Dacă subiectul este știința,
schimbă-l cu un altul. Deci iată încă o cauză care trebuie
promovată. Am încărcat școala cu responsabilitate după res-
ponsabilitate, sarcină după sarcină, lucruri secundare misiunii
educaționale. Dar ultimul lucru pe care îl dorește poporul
american este un sistem educațional care să le predice copiilor
lor despre nevoia acceptării homosexualității și să încurajeze
concepția conform căreia toate stilurile de viață sunt egale.
Îți amintești de programul numit „Heather Are Două
Mame”? Era un program care promova o nouă definire a
familiilor care aveau drept părinți doi homosexuali sau două
lesbiene.
JCD: Da, îmi amintesc.
BB: Am fost recent alături de câțiva dintre acei oameni
curajoși din New York – cetățeni care s-au ridicat și au spus:
„Nu, nu vom permite așa ceva.” Aveau dreptate să se opună,
dar acum asistăm la o resuscitare a efortului de a impune subtil
acest lucru asupra întregului sistem de educație. Aceste valori
și idei sunt condamnabile pentru majoritatea părinților. Ei nu
le vor susține.
JCD: În urmă cu câteva minute, în birou, mi-ai spus că dacă
California și alte școli se mișcă în această direcție, milioane de
părinți vor fugi. Homeschooling-ul este unul dintre locurile de
refugiu.
232 Băieții – cum să-i creștem

BB: Jim, dacă NEA vrea să vadă un alt exod din școli cu
îngroșarea rândurilor copiilor educați la domiciliu și o
nemulțumire crescândă față de educația publică, ea va merge
în această direcție. Când părinții citesc în ziare despre atacurile
armate de la Santee, de la Granite Hills sau despre atacul din
apropiere, de la Littleton, Colorado, atunci ei încep să se în-
trebe: „De ce ne trimitem copiii în școlile publice? Sunt prea
multe riscuri.”
Nu vreau să exagerez acest aspect; știm că rata violenței în
școli este de fapt mai mică decât în anii anteriori. Dar sunt
atâtea lucruri care trebuie să-l preocupe acum pe părinte când
își trimite copiii la școală. De ce să împovărăm sistemul cu încă
un lucru secundar? De ce ar încerca școlile sau NEA să-i irite pe
părinți determinându-i să caute alternative? Noi am vorbit
despre acest lucru de mai multe ori.
Se cunoaște de acum faptul că succesul copiilor educați în
homeschooling este practic universal.
JCD: Copiii primesc o educație excelentă în familii. Acest
lucru este dincolo de orice îndoială.
BB: Copiii din școlile publice obțin la testele de competență
academică un scor de 50 de procente. Cu alte cuvinte, rezul-
tatul lor combinat este „mediu”. În schimb, cei educați la
domiciliu obțin un scor de 87 de procente – cu costuri reduse
la o șesime. Acești copii educați prin homeschooling intră la
colegiile spre care părinții au dorit să-i orienteze, iar programul
produce un grad sporit de satisfacție atât de partea părintelui,
cât și de partea copilului.
Un alt lucru foarte interesant pe care tocmai l-am desco-
perit despre acești copii minunați este că ei tind să fie activi în
politică. Ei sunt înclinați să se atașeze și să susțină diverse
organizații și cauze. Ei tind să se angajeze în activități civice –
exact opusul a ceea ce au spus oamenii. Am o teorie cu privire
la această realitate, pe care prefer să o păstrez și să ți-o spun
doar ție. Dar cred că acești copii sunt atât de plini de iubirea
mamelor lor – știți, au cunoscut într-atât afecțiunea și devo-
tamentul mamelor și taților lor (tații joacă mai rar un rol în
homeschooling; să aducem un cuvânt și pentru tați) – încât sunt
extrem de încrezători.
JCD: Mulți copii educați în familiile lor vin aici la Focus on
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 233
the Family în călătorii de cercetare. Este interesant să-i observi.
Sunt într-adevăr foarte siguri pe ei, cum spuneai și tu. Ei îi
privesc pe adulți în ochi și le răspund plini de respect. Băieții și
fetele educați la domiciliu sunt diferiți, iar diferența este înspre
bine. Cred în această mișcare. Nu este pentru toți oamenii, dar
cu siguranță dă rezultate atunci când oamenii sunt dedicați.
BB: Nu toți învățătorii sunt părinți, dar toți părinții buni
sunt învățători.
JCD: M-am uitat la televizor și am văzut finala națională de
spelling bee.* Pot să mărturisesc că a fost o experiență extra-
ordinară. Câștigătorii locurilor unu, doi și trei fuseseră toți edu-
cați la domiciliu, fapt care s-a mai întâmplat și în alte competiții
de acest gen.
BB: Ai dreptate. Ai perfectă dreptate.
JCD: Câștigătorul s-a uitat direct la camera de televiziune și
i-a mulțumit lui Dumnezeu că i-a dat capacitatea de a intra în
competiție. Tatăl său a fost și mai impresionant. El i-a spus celui
care-l intervieva: „Sunt mândru de ceea ce a realizat fiul meu.
S-a descurcat bine. Dar sunt mult mai mulțumit de dezvoltarea
caracterului său decât de realizările sale intelectuale.”
BB: Așa este.
JCD: Acesta este sistemul de valori pe care părinții sunt
capabili să-l inspire acasă și pe care copiii lor nu-l vor dobândi
în școlile publice, unde el este interzis prin lege.
BB: Îți amintești extraordinara poveste a lui Ronald
Reagan? A fost prezentată în Reader's Digest. Președintele a citit
despre o fetiță care a găsit o poșetă și a returnat-o proprie-
tarului. Ea i-a relatat aceasta consilierului ei, după care a
întrebat: „Am făcut ceea ce trebuia?” Consilierul a spus: „Haide
să vorbim cu ceilalți copii despre aceasta.” Au discutat despre
situația respectivă, după care consilierul le-a spus: „Acum să
votăm.” Majoritatea copiilor au votat că fetița greșise, că era
proastă. Ea ar fi trebuit să păstreze banii. Atunci, cum era de
așteptat, fetița și-a îndreptat privirea plângătoare spre consilier
iar acesta a ridicat mâinile și a spus: „Eu sunt aici doar să
sondez ce gândesc oamenii, eu doar moderez discuția.” A
...............................................................

* Competiție de ortografiere a cuvintelor în limba engleză care a fost lansată în

Statele Unite și se desfășoară în prezent în toate țările vorbitoare de limbă engleză,
precum și în alte țări – nota trad.
234 Băieții – cum să-i creștem

existat o vreme când consilierul sau învățătorul ar fi susținut

corectitudinea gestului copilului. Acum copiilor li se cere să
voteze ceea ce este corect din punct de vedere moral.
JCD: Într-o zi, pe când eram în clasa întâi, am găsit o
monedă de 10 cenți în curtea școlii. Zece cenți sunt bani mulți
când ai șase ani. Nu vreau să sugerez că eram un sfânt în
miniatură, dar fusesem învățat acasă că nu trebuie să păstrez
ceea ce nu-mi aparține. Acum copiilor li se cere să decidă ceea
ce este bine sau rău, fără un standard moral prestabilit, doar pe
baza opiniei grupului. Este incredibil.
BB: Gândește-te la sărmana fetiță debusolată care privea
spre acel adult așteptând călăuzire, iar adultul nu a fost în stare
să-i dea răspunsul așteptat. Consilierului i se spusese să nu
susțină niciun punct de vedere în detrimentul altuia în acest
gen de dezbatere pentru „clarificarea valorilor” – și să nu folo-
sească limbajul binelui și răului deoarece nu există absolut.
[Mai târziu în interviu]
JCD: Înțeleg că ai acum o nouă programă disponibilă on-
line pentru copiii din grădiniță și până în clasa a XII-a pentru
a-i asista pe părinții care fac educație la domiciliu și pe alții care
doresc să își învețe direct copiii. Explică-ne care este ideea de
bază.
BB: În multe privințe este vorba despre o idee foarte
simplă. Ceea ce fac împreună cu colegii mei este să dezvoltăm
pe internet un program educațional destinat copiilor de la
grădiniță până în clasa a douăsprezecea și care să acopere șase
materii: matematică, limba engleză, istorie, știință, artă și
muzică. Dezvoltăm câte o lecție pentru fiecare zi a fiecăruia
dintre cei treisprezece ani. Rezultatul va fi o serie de cărți,
materiale și programe disponibile pe internet.
Le vom oferi aceste materiale părinților, învățătorilor
și tuturor celor interesați. Am cercetat programele de științe din
diverse state; am cercetat programele de citire și scriere de
peste tot. Am asamblat ceea ce credem că reprezintă cel mai
bun program educațional pe care îl poate avea un părinte sau o
școală. Sperăm ca elevii în regimul educație la domiciliu să fie
interesați de tot acest program, de o parte sau de un fragment al
acestuia. Sperăm ca sistemele școlilor publice să acorde și ele
atenție programului și ca părinții să îl ia la rândul lor în
considerare.
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 235
JCD: Cum pot obține părinții informații despre program?
BB: Nu trebuie decât să meargă pe internet la adresa
www.K12.com.
JCD: Mulțumesc pentru că ai acceptat să fii din nou
oaspetele nostru, Bill. Ești binevenit întotdeauna la acest
microfon.
BB: Mulțumesc, Jim. Îmi face întotdeauna plăcere să discut
cu tine.13

Sper ca cititorii noștri să înțeleagă faptul că, în pofida îngrijorărilor

exprimate de dr. Bennett și de mine cu privire la școlile publice,
niciunul dintre noi nu vorbește „negativ” despre ele. Există astăzi
mulți profesori și administratori dedicați și conștiincioși în educația
publică care le sunt la fel de dedicați copiilor precum cei pe care i-am
descris din școlile creștine. Totuși, trebuie să admit că, dacă școlile
guvernamentale continuă să se îndepărteze de moralitatea tradiți-
onală și de bunul simț, așa cum fac programele de educație sexuală
exagerată și ideile postmoderne promovate acum de NEA și de
Departamentul pentru Educație al S.U.A., curând mă voi ridica în
mod hotărât împotriva lor.
Una dintre cele mai serioase critici este cea privind filozofia
exprimată în 1973 de fosta întâia Doamnă a Statelor Unite, actual-
mente senator, Hillary Rodham Clinton. Poate că aceste cuvinte
scrise cu atât de mult timp în urmă au fost uitate. Nu contează.
Filozofia pe care a exprimat-o reflectă direcția pe care au luat-o
educatorii publici din multe locuri și, cu siguranță, direcția liderilor
uniunii. Iată rezumatul concepțiilor doamnei Clinton în cuvintele
editorialistului George F. Will:

Dacă copiii sunt niște adulți în miniatură, fiind înzestrați în mod

natural cu majoritatea calităților necesare participării în
societatea adulților; dacă ei necesită doar mici ajustări, dacă
nevoia restrângerii și redirecționării impulsurilor lor naturale
este minimă – ei bine, atunci, „statutul legal de copil sau minor ar
trebui abolit și ar trebui răsturnată prezumția de incompetență”
în ce privește maternitatea, avortul, școala și multe altele. 14

În opinia mea, această afirmație nu are sens. Copiii, spune doamna

Clinton, nu sunt oameni imaturi în miniatură, având nevoie să fie
236 Băieții – cum să-i creștem

disciplinați, modelați, pregătiți și orientați. Ei sunt persoane cu

competențe depline cărora ar trebui să li se acorde statutul legal de
adulți. Prin urmare, școlile ar trebui să se dea la o parte din calea lor,
permițându-i naturii să-și urmeze cursul. Educatorii nu trebuie să îi
„învețe” pe copii, fapt care ar presupune natura lor superioară. Ei
sunt „colegi de învățare” și „moderatori” care nu fac decât să-i ajute
pe copii să descopere pentru ei înșiși ceea ce este spre binele lor.
Implicațiile acestei filozofii reprezintă motivul pentru care, așa cum
afirma dr. Bennett, există „haos în programă”. Mulți educatori par să
nu știe ce trebuie să-i învețe pe copii – sau chiar dacă au dreptul de a
preda materia respectivă. Nu e de mirare că copiii noștri ies învinși
din competițiile academice internaționale. S-ar putea ca ei să știe cum
să folosească prezervativele, dar prea mulți dintre ei nu știu să
calculeze, să citească sau să scrie.
Iată de ce mulți părinți s-au reorientat spre educația la domiciliu ca
mijloc de învingere a unei culturi ostile. Aceasta le permite să transmită
generației viitoare valorile lor. Totodată, după cum am văzut, acesta
s-a dovedit a fi un mediu de învățare extrem de eficient. Elevii educați
acasă sunt acum înrolați într-unele din cele mai prestigioase colegii și
universități din țară, unde s-au distins atât prin cunoștințele acade-
mice, cât și prin personalitățile lor. Educația la domiciliu oferă o
abordare cu mare rată de succes pentru părinții dedicați.
Cei care au ales să-și educe singuri propriii copii sunt adeseori
avertizați că băieții și fetele lor crescuți în „izolare” vor crește ca niște
inadaptați. Această îngrijorare legată de „socializare”, cum este
numită, este un nor întunecat care plutește pe deasupra capetelor
părinților angajați în educația la domiciliu. Consider că este o aver-
tizare falsă din mai multe motive. Întâi, scoaterea copilului de la sala
de clasă nu înseamnă cu necesitate închiderea lui în casă! Odată ieșit
din curtea școlii, opțiunile sunt practic nelimitate! Una după alta, în
comunități apar tot mai multe grupuri de susținere pentru elevii
educați la domiciliu. Unele dintre acestea sunt extrem de bine
organizate și oferă călătorii de cercetare, cercuri de învățare, servicii
tutoriale, activități sociale și diverse forme și resurse de asistență. În
anumite zone există până și ligi atletice și orchestre. Mai mult, unele
școli publice le permit elevilor educați la domiciliu să participe în
diverse activități și programe.
Chiar dacă funcționezi în întregime pe cont propriu, există ieșiri la
muzee și în parcuri, vizite la ferme, fabrici, spitale și instituții
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 237
guvernamentale, zile cu tata la locul de muncă, călătorii la casa
bunicii, activități extracurriculare precum muzica, grupuri de tineret
la biserică, organizații bazate pe voluntariat și cluburi formate pe
diferite interese.
Există prieteni care pot fi chemați în vizită, rude care pot fi vizitate
și petreceri la care copiii pot participa. Lista este nelimitată. Chiar și o
ieșire cu mama la piață poate să-i ofere micului elev o experiență
valoroasă de viață și expunerea la sarcinile pe care le are adultul în
lumea reală. În timpul acesteia, el poate învăța o mulțime de lecții de
matematică (prețuri, fracții, diferența dintre grame și kilograme,
adunarea, scăderea etc.), citirea etichetelor și alte cunoștințe. Și, chiar
în absența rigidității programului și a unei curricule formale, expe-
riența poate fi considerată parte din procesul educațional. Consider
că aceasta este cea mai bună socializare! Ideea conform căreia copiii
educați în familii sunt niște omuleți bizari aflați în detenție la domi-
ciliu este un nonsens.
Marele avantaj al educării în familie, așa cum l-am descris, este
protecția pe care le-o oferă copiilor vulnerabili în fața unei socializări
greșite. Mă refer prin aceasta nu doar la influențele culturale pe care
le-am observat, ci și la ceea ce copiii își fac unii altora. Când sunt
aruncați împreună în grupuri mari, copiii cei mai puternici și
agresivi îi intimidează imediat pe cei slabi și vulnerabili. Cei care
suferă în aceste circumstanțe sunt băieții și fetele care sunt imaturi
sau „diferiți”. Când acest lucru se întâmplă încă de la creșă sau
grădiniță, ei învață să se teamă de colegii lor. Și așa ajungi să ai un
copil timorat care nu are nicio idee despre ce înseamnă viața sau ce
trebuie să facă cu lucrurile care-l sperie. El trebuie să se scufunde sau
să înoate. Este ușor de observat cum acești copii tind să devină
dependenți de părerea prietenilor din cauza îmbrâncelilor de care au
parte încă de la vârstă fragedă. Ei sunt afectați în toată perioada până
la adolescență. Cercetările arată că dacă copiii imaturi pot fi ținuți
acasă încă câțiva ani și protejați de impactul presiunii sociale, ei tind
să devină mai încrezători, mai independenți și adeseori, după trei sau
patru ani, se vor impune ca lideri.15
Dacă socializarea copiilor noștri se dă la pachet cu ridiculizarea,
respingerea, amenințările fizice și strictețea ierarhiei de grup, aș
recomanda să ne ținem copiii „nesocializați” pentru încă o vreme.
Știu că în acest capitol am acordat atenție exagerată unei singure
238 Băieții – cum să-i creștem

abordări a educației – educația la domiciliu. Există multe alte alter-

native și nu am fost cinstit față de acestea. Mai mult există mulți
părinți care nu sunt croiți emoțional și temperamental pentru a iniția
cu succes educarea la domiciliu. Alții nu-și pot permite să trăiască pe
un singur salariu. Prin urmare, opțiunea nu este pentru toți. În acest
context, continui să fiu recunoscător pentru învățătorii creștini din
educația publică sau privată care lucrează zilnic pentru progresul
copiilor. Totodată, există mari promisiuni atașate mișcării școlilor
charter și „școlilor-magnet”, cum le-am numit eu, care oferă alterna-
tive atractive. Fără acestea, școlile publice ar avea monopol dominant
asupra fiecărui copil din America.
Dacă sunteți părinții unor băieți imaturi care nu sunt pregătiți să
stea în clasă ore în șir, vă îndemn cel puțin să vă interesați de alte
posibilități cât timp copiii voștri sunt încă mici. Fiii voștri pot excela
dacă le veți da oportunitatea.

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Care este părerea dumneavoastră despre voucherele care le per-

mit părinților să selecteze o școală la alegere și să plătească
școlarizarea cu bani guvernamentali?

Dați-mi voie să vă dau un răspuns indirect. Succesul enorm al pieței

private și capitalismului ca sisteme economice este legat direct de
prezența competiției. Acesta este motivul pentru care America con-
duce lumea în ce privesc productivitatea și eficiența. Absența compe-
tiției explică eșecul sumbru al comunismului și al altor forme de
guvernare socialiste. Realitatea simplă este că prin competiție,
performanța umană se îmbunătățește aproape în orice context.
McDonald's, Wendy's și Burger King nu-și permit să rămână în urma
competitorilor lor în privința calității și cantității de mâncare și a
serviciilor pe care le oferă. Rămânerea în urmă le-ar fi fatală. Acest
principiu are aplicații nenumărate. Observați modul cum funcțio-
nează Departamentul Vehiculelor cu Motor, biroul local al Protecției
Sociale, poșta și alte agenții federale. Contactați-i și încercați să vedeți
dacă veți primi un răspuns prompt. Nu vreau să îi discreditez pe
oamenii de bine care muncesc în aceste oficii guvernamentale și în
altele asemenea lor, dar dacă ai nevoie de ceva de la ei, vei recunoaște
 BĂIEȚII ȘI ȘCOALA 239
faptul că ei nu au nevoie de tine. Ei au un monopol de stat pentru
care nu există competiție. Când nu sunt nevoiți să-și croiască singuri
loc, oamenii tind să devină neglijenți.
Vă amintiți de timpul când sistemul Bell Telephone deținea
monopolul pe serviciile de telefonie la distanță ale Americii? Un
telefon în afara regiunii costa aproximativ treizeci de cenți pe minut.
După ce „Mama” Bell a fost dizolvată și a fost permisă competiția
altor companii, prețul a coborât la șase-șapte cenți. Și prețul este în
continuare în cădere. Relevanța acestui punct pentru educația
publică ar trebui să fie evidentă. Niciodată ea nu va oferi serviciile pe
care le doresc părinții, nici nu va atinge un nivel înalt de eficiență,
până când educatorii nu vor fi puși în competiție. Iată de ce susțin
ideea cu voucherele. Înzestrarea părinților cu dreptul de a alege
școala copilului le va pune în mâini puterea și va motiva școlile
publice să ofere educație de calitate. Singurul lucru care blochează
această idee bună este puternicul lobby pentru educație care domină
în Washington și în guvernele statelor.

Învățătoarea clasei a treia unde învață și fiul meu mi-a mărturisit

săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri, că băiatul meu este
„clovnul clasei”. Ea a spus că fiul meu ar fi în stare să facă orice
pentru a stârni râsul colegilor. În general, acasă el nu se comportă
așa. Ce credeți că se petrece cu el?

Fiul dumneavoastră nu este singurul în această situație. Există cel

puțin un clovn în fiecare clasă. Acești mici zurbagii sunt de regulă
băieți. Ei au adeseori probleme cu citirea sau învățarea. Ei pot fi
mărunței de statură, deși nu întotdeauna, și vor face orice să atragă
atenția asupra lor. Părinții și învățătorii lor s-ar putea să nu recunoască
faptul că în spatele comportamentului vijelios se ascunde adeseori
suferința unei imagini de sine deformate. Umorul este răspunsul
clasic la sentimentele de inadaptare, fapt pentru care majoritatea co-
medianților de succes au fost băieți mărunți sau fete scunde cu inimi
rănite. Părinții lui Jonathan Winters au divorțat pe când el avea șapte
ani. El a spus că ceilalți băieți îl tachinau pentru că nu avea tată. A
mărturisit că se comporta ca și cum nu i-ar fi păsat, dar când nimeni
nu-l vedea, se retrăgea în spatele unui copac și plângea. Winters a
spus că tot umorul său a fost un răspuns la durere. 16 Actrița de
comedie Joan Rivers glumea adeseori pe seama înfățișării ei neatractive
240 Băieții – cum să-i creștem

ca fată. Ea a spus că semăna cu un câine până acolo în cât, pentru a o

căsători, tatăl ei a trebuit să arunce un os pe interval spre altar. 17
Acești actori de comedie și mulți alții și-au făcut antrenamentul în
tinerețe, folosind umorul drept protecție împotriva rănilor copilăriei.
Aceasta este de regulă sursa de motivație a clovnului clasei. Trans-
formând totul într-o mare glumă, el ascunde neîncrederea în sine
care-l roade în interior.
Aceste lucruri v-ar putea folosi pentru a împlini nevoile fiului
dumneavoastră și pentru a-l ajuta să găsească căi mai acceptabile
pentru obținerea atenției. A învăța să cânte la un instrument muzical
implicarea în activități sportive sau interpretarea unor roluri în piese
de teatru la școală reprezintă alternative bune. Și intervenția în forță
pentru a suprima comportamentul său prostesc ar fi o idee bună.