RECENZIE

„Cititorul din peșteră” – Rui Zink

O carte mică , o poveste impresionantă

Rui Zink (n. 16 iunie 1955, Lisabona, Portugalia) este profesor în
cadrul Departamentului de Studii
Portugheze al Facultății de Științe
Sociale Umane la Universitatea Nova da
Lisabona A debutat cu Hotel Lusitano
în anul 1987. A scris romane, nuvele,
eseuri, piese de teatru și cărți pentru
copii.

Adevărata mea motivaţie stă în cele 120

de pagini ale sale, este scris, negru pe
alb, cel mai frumos mesaj. Nu e doar
frumos mesajul acestei cărți, este și
valoros pentru tine însuţi – precum o
lecție de viață. E o adevărată salvare a
vieții atunci când crezi că totul se
sfârşeşte.

Cititorul din peșteră este un microroman

scris de Rui Zink, apărut în anul 2006,
cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii.
Povestea este spusă cu umor și fără
ostentație moralizatoare. În 2010 a
apărut la Lisabona o a doua ediție a
cărți, adăugită, care face obiectul
traducerii ediției lansate în 2006.Cea
mai cunoscută traducere a mini
romanului este cea in romană urmata de
limba Latina , limba engleză si neoficială în limba Italiana si
portugheză

Cititorul din peșteră, Rui Zink are trei părți. Fiecare parte are
frumusețea și mesajul ei răsunător. În prima parte, Călătoria,
cititorul descoperă povestea tristă . Chiar dacă totul se întâmplă cu
zeci de ani în urmă, cauzele și consecințele pe care este nevoit să le
accepte, protagonistul, ca făcând parte din viața lui.

Puterea exemplului, mediul familial în care trăia tânărul din

povestea aceasta, duce la pierderea echilibrului său. Toate ruinele
din viața sa, dau naștere la nevoia interioară de a pleca. Fuge spre
necunoscut, se ascunde și începe o nouă viață. Oare toate
problemele lui s-au rezolvat?

Familia se destramă, sprijinul nu mai există nici măcar puțin. Iar

dezechilibrul emoțional suferit poate aduce sfârșitul unui tânăr
marcat mult prea tare de încheierea unei etape – căsătoria părinților
lui.

Noile preocupări îl aruncă în prăpastie, iar ziua în care se simte

urmărit pune capăt fricii de a acționa. Se ascunde și pleacă într-o
lume total necunoscută. E înconjurat de marinari și martor la o
misiune extremă, aproape imposibil de dus la îndeplinire.

Deși mânat de adrenalina necunoscutului, fugarul reușește să

capteze atenția marinarilor. Câștigă respectul celorlalți și dreptul de
a afla care este adevărata lor misiune. Vor reuși să o îndeplinească?
Misiunea este una destul de periculoasă: prinderea lui
Anibalector. Cine să fie acest Anibalector și de ce este atât de
importantă capturarea sa de către marinari?

Într-o peșteră, personajul principal, se sperie cumplit din cauza

unei umbre imense. Arată exact ca o gorilă. Ar vrea să și pe din
cauza impactului, dar se oprește la timp. Știe prea bine care îi este
misiunea pe care o are de îndeplinit, dar nu se așteaptă deloc la
ceea ce urmează.

Adevărul este că Anibalector este în fața lui. Nu știe dacă să se

bucure, căci misiunea marinarilor este aproape încheiată cu
succes. Sau să se sperie de această arătare imposibil de imaginat?
Habar nu are dacă să-și anunțe colegii de misiune sau să păstreze
taina întâlnirii dintre ei doi.

Speriat de moarte, protagonistul îl numește zeu și Dumnezeu pe

Anibalector, iar misteriosul se amuza pe seama celui care nu-și
putea reveni din șoc. Ai mai văzut vreodată un monstru amuzându-
se? Dar una care să nu facă rău? Ci să comunice, să aibă umor și
dorință de a educa pe celălalt?

Frica și amuzamentul dau naștere unui dialog spumos, plin de

cunoaștere.

În timp ce Anibalector este văzut ca un monstru, tinerelul din fața

sa este alintat ”băiețaș”. Cititorul din peșteră este o ficțiune, dar
dialogul dintre cei doi este atât de real, încăt ți se strânge inima de
neputință. Sau dorință acută de a schimba realitatea.
Personajul principal îi aduce la cunoștință monstrului Anibalector
că ”aproape nimeni nu mai citește”. E un adevăr foarte trist chiar și
pentru un monstru simpatic precum cel din peșteră. Curios din fire,
Anibalector, își întreabă npul prieten cu ce își ocupă timpul liber.
Iar răspunsul nu este deloc mulțumitor pentru namila ascunsă.

Televizorul, concursurile, campionatele și telenovelele nu educă la

fel de mult. ”Băiețașul” se ocupă cu uitatul la cum se petrec
lucrurile. Dar Anibalector știe deja că este mai important ca
oamenii să facă lucrurile să se întâmple. Oamenii nu mai citesc,
doar așteaptă să se schimbe lucrurile, fără ca ei să contribuie la
schimbarea aceasta.

Chiar și imposibilul: ca ”băiețașul” sperios, dar simpatic să citească

cărți. Prietenia cu Anibalector îi stimulează creativitatea și
imaginația și-i trezește pofta pentru lectura cărților. Nu e totul roz.
Există certuri, dar și motivație și multă cunoaștere. Curând, de la o
simplă discuție, se ajunge la prietenie și pasiune pentru cărți.

Cărțile iubesc oamenii (chiar și necititorii), apropie oamenii și-i

transformă în prieteni cu pasiuni comune. Anibalectir și prietenul
său citesc și discută despre cărți. Dar nimic nu e veșnic.

Oare prietenia dintre ei va rezista în ciuda misiunii marinarilor?

Anibalector este capturat cu ajutorul unei capcane speciale.

Rezultatul este cel scontat, în ciuda avertizării primite de la
prietenul său unic.

”Băiețaș” este despărțit de prietenul său cititor. Anibalector este dus

la grădina zoologică. Lipsa de libertate și neputința, îi taie de la
rădăcină cheful de viață a monstrului cititor. Noua realitate îl
reduce la tăcere și îl îndepărtează total de prietenul lui.

Dar nici în fața cărților nu mai reacționa Anibalector. Nu mai trăia

bucuria, căci nu mai avea, de fapt, ceea ce era mai de preț pentru
el. Știind cât de trist, prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

Anibalector simte din nou fericirea adevărată, dar și tristețea pentru

pedeapsa pe care o va primi prietenul său. Tristețea lui e dublă
pentru că trebuie să se despartă pentru totdeauna de amicul său.

Despărțirea s-a produs, pedeapsa a fost și ea aplicată. Dar vreau să

cred că ”băiețaș” a continuat să iubească mult cărțile. Să fie oare
acesta finalul?

Citind Cititorul din peșteră, Rui Zink nu ai cum să nu-ți dorești să

zăbovești asupra citatelor ce abundă în cărticica asta.

Eu am învățat multe de la Anibalector. Ei mi-a spus așa: noi trebuie

să îndreptăm spre o carte. Ea ne obligă să călătorim, să o
descoperim.

Nu a ezitat să-mi spună nici faptul că două persoane care citesc se

pot completa perfect. Un om care citește este perfect cu toate
imperfecțiunile lui.
Mi-a reamintit și faptul că lectura este adevărata libertate. Când
citești, ești liber să descoperi, să filtrezi. Să percepi așa cum vrei
ceea ce citești. Și să simți fiecare cuvânt pe care îl citești dintr-o
carte.