Clasificarea discurilor optice; standarde folosite

Structura pistei unui compact disc

Tehnologia de realizare a compact discurilor
Structura unui disc inscriptibil
Structura unui disc reinscriptibil
Tehnologii de realizare ale DVD-urilor
Schema generală a unităţii CD-ROM
Ansamblul optic de citire al compact discurilor
Decodarea semnalului de radiofrecvenţă
  CD poate fi înţeles ca un concept general de
înregistrare digitală a semnalelor audio sau a
datelor pe discuri de dimensiune mică care sunt
apoi citite prin metode optice, cu ajutorul unei
raze laser;
 CD poate însemna unitatea propriu-zisă de citire
a compact discului;
 CD poate fi înteles ca fiind chiar compact discul
luat ca obiect în sine.

Cele mai importante două categorii de discuri optice sunt

compact discurile (CD) şi Digital Versatil Disc sau Digital Video
Disc (DVD).
Clasificarea discurilor optice
 A) - Discuri R/O (Read/Only) sunt acele discuri care pot fi doar citite
de către utilizator. Înscrierea lor cu informaţia dorită se face de către
producător. Din această categorie fac parte:
- discurile video;
- compact discurile (CD-ROM fiind principal exponent);
- discurile DVD (Digital Versatil Disc sau Digital Video Disc).
 B) – Discuri R/W (Read/Write) sunt acele discuri care pe lângă
faptul că pot fi citite, pot fi şi înscrise (o dată sau de mai multe ori)
de către utilizator:
- discuri înscriptibile (pot fi înscrise o singură dată);
- discuri reînscriptibile (pot fi înscrise de mai multe ori);
 Compact discurile cuprind CD-ROM-urile, compact discurile audio,
compact discurile grafice, compact discurile multimedia, CD TEXT şi
CD EXTRA. DVD-urile sunt şi ele de 3 categorii: audio, video şi de
date (numite şi DVD-ROM).
 Discurile înscriptibile se împart în: CD-R (CD-Recordable) şi DVD-R
(DVD-Recordable). Discurile reînscriptibile se prezintă într-o
diversitate mai mare: compact discuri magneto-optice (CD-MO),
compact discuri Re-Write (CD-RW), alături de seria de DVD-uri -
DVD-RW, DVD-RAM şi discuri +RW.
 Standarde pentru discurile optice
 Red Book – descrie proprietăţile fizice ale discului compact audio (CD-
DA) şi metoda de codificare a informaţiilor audio înregistrate. La
înregistrare se foloseşte o metodă digitală de codare numită PCM
(Pulse Code Modulation).
 Yellow Book – prezintă specificaţiile pentru discul compact folosit la
înregistrarea datelor incluzând caracteristicile discului, parametrii
ansamblului optic de citire, codificarea datelor şi corecţia erorilor,
structura datelor pe discul compact.
 Green Book – prezintă compact discul interactiv (CD-I) şi sistemul de
operare al acestei unităţi, incluzând formatul discului, structura de
fişiere, codificarea semnalului audio prin metoda ADPCM, codificarea şi
decodificarea informaţiilor video.
 Orange Book – defineşte atât compact discurile înscriptibile CD-R şi
cele reînscriptibile CD-RW cât şi cele realizate în tehnologia magneto-
optică (CD-MO), inclusiv posibilitatea de înregistrare multi-sesiune;
 White Book – defineşte specificaţiile pentru discul video incluzând
formatul discului, structura de fişiere, codificarea MPEG, etc.
 Blue Book – defineşte specificaţiile pentru discul audio îmbunătăţit,
cunoscut şi sub denumirea de CD EXTRA (acesta este un disc multi-
sesiune conţinând sesiuni de date şi audio, inaccesibil pentru
înregistrare la utilizator);
 Citirea informatiilor de pe compact disc (1)
În cele mai multe dintre unităţile CD-ROM, în vederea
citirii informaţiilor, sistemul mecanic roteşte discul cu o viteză
ce variază în funcţie de poziţia capului optic de-a lungul
pistei în formă de spirală. Se spune că în cazul acestor
unităţi, citirea datelor se face cu viteză constantă indiferent
de plasarea lor pe disc. Procesul este numit citire cu viteză
liniară constantă (CLV - Constant Linear Velocity).
Pentru a citi un bloc de date, capul optic se poziţionează
pe pista spiralată şi apoi focalizează fasciculul laser în
vederea citirii. În tot timpul procesului de citire, când capul de
citire se deplasează spre exteriorul discului, viteza de rotaţie
trebuie să se diminueze liniar pentru a compensa creşterea
vitezei relative dintre cap şi suprafaţa discului. În acest mod
se asigură o viteză constantă de citire a datelor indiferent de
poziţia lor pe pistă.
 Citirea informatiilor de pe compact disc (2)
 Tehnologia bazată pe CLV, utilizata datorită cerinţei de
compatibilitate cu discurile audio ce necesitau o rată
constantă de transfer este încă des întâlnită pe piaţa de
profil. În ultimii ani au apărut unităţi care lucrează similar ca
unităţile de hard-disc, adică citesc informaţia cu viteză
unghiulară constantă (CAV – Constant Angular Velocity).
Principalul câstig a fost reducerea considerabilă a timpului
de acces, deoarece nu mai trebuie cautata informatia pe
pista spiralata incepand de la centru spre exterior, capul
deplasandu-se rapid deasupra pistei ce contine informatia.
In plus se simplifica sistemul de control al vitezei de rotaţie.
 Astazi exista chiar unităţi ce permit ambele moduri de citire,
CLV şi CAV, metoda alegandu-se in vederea optimizarii şi
maximizarea transferului datelor de pe disc, functie de tipul
informatiei aflate pe un anume disc. Se pare insa că viitorul
aparţine tehnologiei bazate pe CAV.
 Parametrii şi caracteristici (1)
 Viteza de rotaţie (viteza nominală), se măsoară în RPM
(rotaţii pe minut) şi se noteză uzual cu nX (n – număr
întreg). Viteza 1X corespunde vitezei de rotaţie a discului
audio. O unitate 20X, de exemplu, se va roti de 20 de ori
mai repede. Nu putem preciza exact care este viteza de
rotaţie deoarece unităţile cu viteze până la 12X lucrează pe
sistemul CLV, modificându-şi viteza de rotaţie funcţie de
poziţia capului pe pistă. De exemplu, o unitate 1X işi variază
viteză de rotaţie între 210 RPM şi 540 RPM iar una 2X între
420 RPM şi 1080 RPM. În cazul unor astfel de unităţi se
poate vorbi doar de o viteză medie de rotaţie (380 RPM şi
760 RPM, respectiv). La unităţile ce lucrează cu sistemul
CAV, viteza de rotaţie este constantă şi are o valoare ce
depinde de rata de transfer impusă, putând să ajungă astăzi
chiar peste 10.000 RPM.
 Parametrii şi caracteristici (2)
 Timpul de căutare (seek time). Acest timp este o măsură a
vitezei cu care unitatea CD-ROM găseşte datele solicitate.
 Timpul mediu de sector (latenţa). Reprezintă timpul mediu în
care un sector de date ajunge sub capul de scriere/citire, odată
ce capul se află pe pista dorită. Acest parametru depinde de
viteza de rotaţie a discurilor şi este destul de greu de estimat
pentru unităţile CLV. În cazul unităţilor CAV, acest parametru
se estimează similar ca la unităţile de hard disc.
 Timpul de acces. Timpul de acces este definit ca timpul scurs
de la trimiterea comenzii de citire până la începerea citirii
efective a datelor de pe disc.
 Rata de transfer a datelor. Acest parametru defineşte viteza cu
care sunt livrate datele de către unitatea CD-ROM şi depinde
direct de viteza de rotaţie. Pentru unităţile CLV, marcarea nX
stabileşte exact rata de transfer a datelor care este de 150 kB/s
pentru o unitate 1X ajungând până la 7,8 MB/s pentru una
52X. La unităţile CAV rata maximă de tansfer se poate calcula
la fel (nX 150kB/s) dar această rată se poate obţine doar pentru
sectoarele aflate la exteriorul pistei spiralate.
 Discuri optice

STRUCTURA PISTEI Un disc compact are un diametru de 5,25 inch şi o

grosime de aproximativ 1,2 mm. Discul are la bază un substrat transparent
din policarbonat în care se stochează datele sub forma unor cavităţi (pits)
de lăţime fixă dar lungime variabilă. Spaţiul dintre două cavităţi este numit
suprafaţă (land). Cavităţile şi suprafeţele netede sunt definite din direcţia
din care ele sunt citite de raza laser.

Structura pistei unui compact disc (sectiune de-a lungul pistei)

La citire, raza laser este diferit reflectată de către cavitate şi de
suprafaţa netedă. Raza laser reflectată este apoi citită cu
ajutorul unui element fotosensibil, la ieşirea căruia va rezulta un
semnal binar cu ajutorul căruia se decodifică datele. În mod
similar ca la unităţile de hard-disc unde simbolului logic 1 îi
corespundea o tranziţie de flux, în cazul compact discurilor
trecerii de la o cavitate la o suprafaţă netedă sau invers îi va
corespunde un simbol 1 logic. Pe toată lungimea suprafeţelor şi
a cavităţilor vor fi citite astfel doar simboluri logice 0, cu o
frecvenţă impusă de semnalul de ceas al unităţii.

disc

~30% ~100% Semnal analogic

de radiofrecvenţă
Dioda laser Fotodetector Etaj de
radiofrecvenţă
 Organizarea datelor pe disc
Înaintea înregistrării pe disc, datele suferă o codare specifică. După codare,
datele sunt înregistrate sub forma unor cavităţi şi suprafeţe pe o pistă în
formă de spirală ce porneşte din mijlocul discului şi sfârşeşte la exteriorul
lui. De-a lungul pistei în formă de spirală informaţia este organizată pe
sectoare. De-a lungul pistei spiralate, inregistrarea informatiei urmeaza un
traseu sinusoidal, pentru cresterea spatiului de inregistrare.

Pista în formă de spirală Poziţionarea sectoarelor

Forma sinusoidala a inregistrarii pe pista in forma de spirala
 Structura pistei inregistrate
0,9 – 3,3 m

0,5-0,6 m
Pistă

1,6 m
1 m
Cavitate
 Codificarea datelor
Codarea utilizată în cazul compact discurilor este numită EFM (Eight to
Fourteen Modulation). Prin această codare, fiecărui octet de date i se
atribuie un cuvânt de cod format din 14 biţi, atribuirea făcându-se pe baza
unei tabele de codare. Primele 8 astfel de corespondente sunt prezentate in
tabelul de mai jos.

Cuvânt de 8 biţi Cuvânt de 14 biţi

00000000 01 0010 0010 0000
00000001 10 0001 0000 0000
00000010 10 0100 0010 0000
00000011 10 0010 0010 0000
00000100 01 0001 0000 0000
00000101 00 0001 0001 0000
00000110 00 0100 0010 0000
00000111 00 1001 0000 0000
Prin codarea EFM a semnalului de date se asigură:
- reducerea numărului de biţi 1 logic, ceea ce se traduce printr-un semnal de
citire cu mai puţine fronturi, având deci o bandă de frecvenţă mai redusă;
- elementele de control ale semnalului de ceas, ce se obţine din acelaşi
semnal citit de raza laser sunt statistic mai frecvente (cel puţin doi biţi 1
logic la un cuvânt de date de 8 biţi);
Codarea în vederea înregistrării datelor nu se opreşte la formarea
codurilor pe 14 biţi. După obţinerea acestora, fiecărui grup de 14 biţi i se
adaugă un grup suplimentar de trei biţi de legătură sau adaptare (merging
bits). Aceşti biţi nu conţin informaţie utilă, însă au rolul de a asigura condiţia
impusă de codarea EFM secţiunilor de legătură între două cuvinte
independente de 14 biţi.
În procesul de citire este important ca semnalul obţinut să conţină şi o
informaţie pentru sincronizarea semnalului de ceas ce stabileşte
momentele la care data este citită. Sincronizarea periodică a ceasului
propriu bazat pe o bucla PLL este asigurată de un cuvânt de sincronizare
de 27 biţi (24 biţi conţin informaţii asupra sincronizării + trei biţi suplimentari
de adaptare) periodic dispus pe pista de date.
Standardele Red Book pentru audio si Yelow Book pentru date prevad
organizarea pe cadre si sectoare a datelor.
Tehnologia de realizare a discurile CD-ROM

Etapele procesului de fabricaţie a unui compact

disc:
 prematriţarea (in cazul audio)
 matriţarea
 turnarea prin injectare
 acoperirea prin centrifugare
 tipărirea
 Prematriţarea audio se utilizează în cazul înregistrărilor
audio şi este prima etapă a procesului de înregistrare a
datelor audio pe compact disc. Cu ajutorul unor convertoare
analog-digitale de precizie şi a unui procesor digital de
sunet, semnalul audio este transformat în semnal digital.
 Matriţarea este operaţia prin care datele sunt înscrise sub
forma unor cavităţi microscopice în stratul de fotorezist sau
de material plastic dispus pe un disc matriţă realizat din
sticlă. Operaţiunea se realizează cu ajutorul unui fascicul
laser. Procesul de matriţare pe bază de fotorezist cuprinde
mai multe etape ce sunt prezentate în figura urmatoare. Pe
un disc de sticlă foarte bine şlefuit se depune un strat de
adeziv şi apoi un strat neted de fotorezist. După o tratare
prealabilă, stratul de fotorezist este expus fasciculului laser
care gravează o serie de adâncituri în conformitate cu
datele ce trebuie înregistrate. Imaginea obţinută este
negativă. Pe discul astfel obţinut se depune un strat subţire
de metal (argint) ce va constitui un electrod metalic pentru
ultima fază, cea a depunerii metalice (nichel). Rezultatul
final se numeşte matriţă metalică originală.
Matritarea
 După obţinerea matriţei metalice originale se produc
copiile CD-urilor. Materialul din care se realizează aceste
copii este de cele mai multe ori un policarbonat. Pentru
producerea suporturilor CD-urilor finale se folosesc
tehnici de turnare prin injectare. Policarbonatul este
preferat pentru că este transparent, are dimensiuni
stabile şi prezintă foarte puţine impurităţi.
 Pentru ca discul să poată fi citit de un fascicul laser,
suportul de policarbonat obţinut în etapa precedentă
trebuie să fie acoperit cu un material ce reflectă lumina:
aurul, argintul, cuprul sau aluminiul.
 Pentru a proteja metalul reflectorizant de oxidare şi
zgârieturi, peste acesta se depune prin acoperire
centrifugală un strat subţire de plastic acrilic care este
apoi tratat în lumină ultravioletă. Discul astfel obţinut
este apoi acoperit cu o etichetă
Matritarea - continuare
matriţă metalică
(Ni)

policarbonat
transparent

Depunere
reflectorizantă
(Al, Au)

policarbonat
transparent
etichetă

strat protector
(plastic acrilic)

policarbonat
transparent
faţa pentru citire

Figura 7.6 Obţinerea compact discului final

Structura unui CD
 Tehnologia de realizare a discurile înscriptibile
Standardul Orange Book este cel ce stabileşte caracteristicile
unui compact disc înscriptibil. Principiul înscrierii informaţiilor
constă în schimbarea reflectivităţii prin încălzirea unui strat
organic (un tip special de cerneală). Acest strat organic
înlocuieşte succesiunea de cavitati si suprafete netede folosita
la discurile CD-ROM. Atunci când este încălzită, cerneala îşi
schimbă gradul de reflectivitate în acea regiune, simuland
astfel o cavitate; spatiul cu cerneala neincalzita va simula o
suprafaţa neteda. În vederea îmbunătăţirii proprietăţilor
stratului organic şi pentru a-l apăra de coroziune şi oxidare,
tehnologiile moderne utilizează acoperirea lui cu un strat
reflectorizant format dintr-un aliaj de argint şi aur. Acest lucru
apropie performanţele de reflectivitate ale discurilor
înscriptibile de cele ale discurilor CD-ROM.
Tehnologia de realizare a discurile înscriptibile

Strat protector
(plastic)
Strat reflectorizant
(aliaj Ag-Au)
Strat de înregistrare
(cerneală specială)
Substrat transparent
Pista spiralată (policarbonat)
(canelură)

Figura 7.7 Structura unui disc înscriptibil (secţiune radială)

 Procesul de obţinere a suportului pentru discul înscriptibil este
asemănător cu cel descris la CD-ROM. Ca şi în cazul
precedent se foloseşte un substrat de policarbonat transparent.
Pe acesta se crează o pistă în formă de spirală, sub forma unei
caneluri, utilizata doar pentru ghidarea razei LASER. Astfel se
asigură faptul că la înscriere se va urmări aceeaşi spirală ca şi
în cazul CD-ROM. Stratul organic se depune uniform pe
suprafaţa discului şi se acoperă cu un strat foarte subţire de
aliaj Ag-Au reflectorizant. Deasupra este depus un strat
protector dintr-un plastic rezistent.
 Înscrierea informaţiilor se face cu ajutorul unui laser de putere
mai mare decât cel folosit la citire (aceeasi unitate LASER ce
are posibilitatea reglării puterii). Acolo unde laserul încălzeşte
stratul organic peste o temperatura critică, cerneala îşi va
schimba starea de reflectivitate devenind opaca (absoarbe
lumina). Astfel, un laser de citire este diferit reflectat de stratul
organic. Suprafeţele încălzite joacă rolul cavităţilor iar cele
neîncălzite pe cel al suprafeţelor netede de la discul CD-ROM.
De aceea, discurile CD-R pot fi citite de unităţile CD-ROM.
Stratul de înregistrare este modificat ireversibil în procesul de
scriere si de aceea procesul poate avea loc o singura data.
 Inregistrarea multisesiune
Pentru a putea permite modul de înregistrare multi-
sesiune, structura logică a inregistrărilor pe un disc
înscriptibil a fost modificată.
 zona PCA (Program Calibration
Area) este zona utilizată pentru
calibrarea energiei laserului folosit la
scriere cu ajutorul unei scurte
înregistrări ce are loc la începutul
fiecărei sesiuni şi care este apoi
citită şi evaluată
 zona PMA (Program Memory Area)
este utilizată pentru memorarea a
maxim 99 numere ce reprezintă
codurile ariilor cu o înregistrare
specifică (de exemplu melodii) în
cazul discurilor audio sau a
adreselor sectoarelor de date în
cazul discurilor de date;
 zona Lead-In conţine tabela de conţinut a discului (în codarea minute, secunde şi
cadre) pentru maxim 99 de zone şi informaţie de sincronizare pentru capul de citire
înaintea intrării în zona de informaţie (audio sau date).
• Aceste trei zone au un rol asemănător zonei de boot de la unitatea de hard-disc.
 Tehnologia de realizare a discurilor re-inscriptibile
 Tehnologia folosită se bazează pe schimbarea de fază dar nu utilizează
câmpuri magnetice cum se întâmplă la discurile magneto-optice.
 Structura se bazează tot pe un substrat transparent din policarbonat pe
care este deja gravată o pistă în formă de spirală (sub forma unei
caneluri), cu rol de ghidare. Peste acest substrat se depun alte 5 straturi.
Stratul de înregistare se află între două straturi de dielectric care au rolul
de a prelua excesul de căldură din timpul procesului de scriere.
 Stratul de înregistrare este însă un strat cristalin (aliaj din argint, indiu,
antimoniu şi telur) spre deosebire de stratul organic de la CD-R. Acest
aliaj are proprietatea că încălzit la o temperatură relativ joasă (200o C),
sub temperatura de topire şi apoi răcit devine cristalin.
 Acelasi aliaj, daca este încălzit la o temperatură relativ înaltă (500-700o
C), situatie in care aliajul se lichefiază, este apoi răcit, acesta devine
amorf.
 Starea cristalină permite trecerea unei raze laser până la stratul următor
ce este un strat reflectorizant, pe când starea amorfă nu lasă să treacă
raza laser decât într-o proporţie nesemnificativă. Aceste proprietăţi ale
aliajului respectiv stau la baza procesului de reînscriere şi citire a
informaţiilor, simulandu-se adanciturile si suprafetele netede ale CD-
ROM-urilor.
 Tehnologia de realizare a discurilor re-inscriptibile

Strat protector
(plastic)
Strat
reflectorizant
Straturi Strat de
dielectrice înregistrare
(aliaj special)

Substrat
Pista spiralată transparent
(canelură) (policarbonat)

Figura 7.9 Structura unui disc reînscriptibil

Unitatea CD-RW utilizează 3 nivele de
putere a laserului:
 nivelul de putere cel mai ridicat, folosit la
scriere transformă zonele atinse în zone
amorfe;
 nivelul mediu de putere care realizează
zone cristaline, indiferent cum erau
anterior;
 nivelul scăzut de putere ce este folosit la
citire.
 Discurile DVD (Digital Versatile Disc sau Digital Video Disc)
 Discurile DVD (Digital Versatile Disc sau Digital Video Disc)
reprezintă noua generaţie de discuri optice obţinute prin
îmbunătăţirea tehnologiilor utilizate la producerea compact
discurilor clasice.
 Discurile DVD au fost dezvoltate în primul rând pentru
înlocuirea casetelor video şi de aceea organizarea informaţiei
priveşte optimizarea procesului de redare a imaginilor şi a
sunetului. Pe DVD-uri se înregistrează de obicei un canal
principal ce conţine informaţii video şi mai multe canale audio
(fie pentru stereofonie, fie pentru limbi diferite).
 Pe un DVD datele sunt înregistrate, la fel ca şi pe CD, pe o
pistă în formă de spirală care începe din mijlocul discului şi se
termină spre periferie. În mod similar, informaţia este
înregistrată sub forma unor cavităţi şi suprafeţe netede peste
care este depus un strat reflectorizant ce reflectă diferit o rază
laser. Caracteristicile DVD-urilor diferă însă esenţial ce cele ale
CD clasice. În tabelul 7.5 se prezintă o comparaţie a
principalelor caracteristici.
Tabel comparativ privind parametrii CD versus DVD

Caracteristica CD DVD
Diametrul discului (mm) 120 120
Grosimea discului (mm) 1,2 0,6
Spaţiul între 2 piste adiacente (m) 1,6 0,74
Lungimea minimă a cavităţii (m) 0,9 0,4
Lungimea de undă a laserului (nm) 780 640
Capacitate pe strat (GB) 0,64 4,4
Număr de straturi 1 1-4
 Tehnologii de realizare ale DVD-urilor
Pentru a obţine o densitate mai mare a datelor, tehnologia de realizare a
DVD-ului se deosebeşte în câteva puncte de cea a compact discului. DVD-ul
este compus din două discuri lipite, ambele având câte o faţă utilă (ce poate
fi citită). Există patru tipuri de DVD, care se deosebesc în funcţie de
tehnologia de realizare şi de capacitatea de stocare.
Un exemplu de DVD cu doua straturi de inregistrare
 Pentru a obţine capacitatea maximă de stocare de 17 GB,
se îmbină două feţe cu câte două straturi fiecare.
 Ca şi în cazul compact discurilor clasice au apărut variantele
înscriptibile şi reînscriptibile ale DVD-urilor. Aceste variante
poartă denumirea de DVD-R şi DVD-RAM. Tehnologiile de
inregistrare sunt foarte asemanatoare cu cele de la CD.
 Lungimea de undă a razei laser este mai mică dar puterea
este mai mare comparativ cu compact discurile înscriptibile.
 Cerinţele tot mai mari legate de capacitate au condus la
introducerea unui nou standard HD-DVD (High Definition
DVD). Cu ajutorul acestui nou tip de DVD se atinge o
capacitate de stocare de 27 Gb pe un singur strat. Unitatea
DVD foloseste un laser albastru (Blue Ray) cu lungimea de
undă de 450 nm (comparativ cu 640 nm la DVD). Distanţa
între spire se reduce la 0,34 m (faţă de 0,74 m la DVD) iar
lungimea minimă a cavităţii va fi de 0,14 m (faţă de 0,4 m
la DVD). Un astfel de DVD, chiar cu o singură faţă şi un
singur strat va asigura posibilitatea înregistrării unui film de
2 ore într-o rezoluţie foarte ridicată (HDTV - 1920x1080).
Aspectul inregistrarilor pe suprafata DVD-ului
 Discuri optice

Unitatea CD-ROM

Schema generală a unităţii CD-ROM

Structura interna a unei unitati CD
 Sistemul mecanic este constituit dintr-o serie de motoare
şi dispozitive electro-mecanice care asigură mişcarea
discului şi deplasarea capului optic de citire deasupra
compact discului. Acest sistem este responsabil de
încărcarea/descărcarea discului în/din unitate, rotirea lui,
deplasarea ansamblului optic de citire, inclusiv micile
ajustări pentru corecţia focalizării şi centrarea corectă pe
pistă a razei laser.
 Sistemul optic pentru citirea discului este unul dintre
elementele specifice tehnologiei optice. Principiul de
funcţionare are la bază reflexia diferită a razei laser de
către cavitate (reflexie aproape totală - 100%) in
comparatie cu reflexia produsa de către suprafaţa
netedă (reflexie în proporţie de aproximativ 30%), aşa
cum este prezentat în figura urmatoare.
 Citirea informatiei de pe CD

disc

~30% ~100% Semnal analogic

de radiofrecvenţă
Dioda laser Fotodetector Etaj de
radiofrecvenţă

Figura 7.12 Citirea discului optic

Citirea informatiei de pe CD
 Schema de ansamblu a sistemului optic de citire
este prezentată în figura urmatoare. Dioda laser
emite un fascicul ce trece printr-o oglindă
reflectorizantă unidirecţională şi este apoi
direcţionat şi focalizat cu ajutorul a două lentile.
Discul se află în mişcare de rotaţie şi fascicolul
focalizat pe suprafaţa sa cade pe structura de
cavităţi şi suprafeţe netede, fiind reflectat diferit
de către acestea. Oglinda reflectorizantă
unidirecţională direcţionează raza reflectată spre
o fotodiodă la ieşirea căreia apare un semnal
analogic, de înaltă frecvenţă (radiofrecvenţă).
Citirea informatiei de pe CD
 Discuri optice

Ansamblul optic de citire al compact discurilor

 Decodarea semnalului de radiofrecvenţă
 Semnalul electric rezultat la ieşirea fotodiodei
este amplificat şi comparat cu un nivel de prag.
De fiecare dată când semnalul trece peste sau
sub nivelul de prag se decodifică un simbol logic
1. Semnalul de ceas se recuperează în paralel cu
decodificarea, prin filtrarea semnalului de
radiofecvenţă şi sincronizarea unei bucle PLL
calată pe frecvenţa de ceas.
 În figura urmatoare este prezentată decodificarea
semnalului de radiofrecvenţă în cuvinte de 17 biţi
(14 biţi codaţi EFM şi cei 3 biţi de legatura
suplimentar adăugaţi) din care se obţine apoi
şirul de date originar (decodificat EFM).
 Discuri optice

Decodarea semnalului de radiofrecvenţă

Influenta asupra procesului de citire a prafului sau a unei mizerii
aflate pe suprafata discului
 Poziţionarea pe pistă este controlată de un servosistem
similar ca la unităţile de hard-disc desi nu există
servoinformaţii înscrise pe disc. Pentru asigurarea
controlului poziţiei corecte a razei laser pe centrul pistei
se măsoară permanent nivelul semnalului reflectat. În
practică, pe lângă fascicolul laser principal folosit pentru
citire, mai sunt emise alte două fascicule laser ce sunt
focalizate pe spaţiul dintre piste. Prin măsurarea nivelului
celor trei raze laser reflectate, servosistemul corectează
uşor poziţia sistemului optic pentru ca fasciculul principal
să cadă chiar pe centrul pistei. Poziţia corectă se obţine
pentru un semnal reflectat de nivel maxim la fasciculul
principal şi de nivele minime şi egale pentru cele două
fascicule laterale. Dacă nivelul semnalului reflectat
corespunzător unui fascicul lateral creşte, atunci
înseamnă că acesta cade parţial pe pistă şi sistemul optic
va fi deplasat în direcţia acestuia, pentru corecţia erorii.