Andrei Ștefan Valentin Liceul Teoretic "Mihai Eminescu"

Clasa a XII-a A

Totul cu masură

În această temă trebuie analizat definiția cuvântului măsură ca

unitate metrică sau figurativ am putea spune ca definiție ”Limită,
punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care
este posibil ceva” iar ”Totul cu măsură” ca definiție spunem ”în limite
acceptabile” ca sunonium vom folosi în această lucrare:- chibzuit, -
cumpătat, -moderat.
Abordăm această tema ca o noțiune vitală a vieții individului
fericit, putem oare spune ca un indivit fericit este cumpătat, da, doar
dacă cunoaște limita, granița până în care el ca individ se declară
fericit.
Folosindu-ne de expresia ”libertatea mea se termină acolo unde
libetratea altuia începe” putem transpune în expresia măsura tuturor
experiențelor mele ar trebui să se termină acolo unde încep să
deranjez echilibrul trăirilor celuilalt.
Dar oare cănd vorbim de excese individuale putem apica
expresia de mai sus, cunoaște individul granita trăirilor lui, avem
exemple de tarăiri duse la extrem sau chiar fatale unde individul
atentează cu bună știință la securitatea lui fizică sau psihică.
Andrei Ștefan Valentin Liceul Teoretic "Mihai Eminescu"

Clasa a XII-a A

Sensul vietii la 18 ani

Viața de sine stătătoare este ceva unică pentru fiecare.

Fiecare din noi, avem propria viață pe care o vedem, simțim, auzim și imaginam diret. Asta ne
face speciali. O viață poate sa fie roz cu mici picături de negru sau poate să fie gri cu mii de pete
multicolore. Totul ține de cum si de unde ne uitam înspre ea, puterea ne apartine nouă față de
propria noastră viață.

Prin ochii mei, viața mea personală este una simpla. Ca orice adoleșcent care este aproape
adult la vârsta de 18 ani nu am preocupari ieșite din comun între ora 8:00 dimineața până la 13-14:00
după amiaza ( în general). Mă trezesc, mănânc ,mă îmbrac și plec spre liceu. Particip la orele de curs
cât de implicat posibil apoi revin la viața mea personală.

în primul rând, viața văzută prin ochii unui tânăr va fi mereu total diferită de cea văzută de un
om mai înaintat în vârstă. Asta se știe de când lumea cu pământul. Asta în teorie, în practică lucrurile
merg un pic mai diferit. Depinde și de cât de tânăr vorbim sau ,,înaintat în vârstă’’.

Până la 10 ani, fată sau băiat, viața este sub o formă atât de pură și naivă. Jucării, desene
animate, ieșitul afară cu copii vecini cu care te joci deja de ceva timp, mâncarea parcă nu îți priește
mereu precum o gură de ciocolată caldă și biscuiți. Totul se învârte în jurul a unui singur subiect.
Acela fiind ,,joaca’’, era foarte simplu. Asa cum am învățat în anii trecuți la limba și literatura română,
,,jocul și joaca’’ sunt aceleaș la toate vârstele, singura diferență este că diferă regulile.

De la 11-12 ani începem să schimbăm regulile. Parcă ne interesează mai mult cărțile
fantestice și SF-urile ,decât desenele animate. Sau poate chiar jocuri video. Descoperim mai în detaliu
internetul și platformele de tip ,,content cretor’’. Vrem și noi să creem conținut și ne jucam acum la
altă miză. Cu termeni mai complexi și neînțeleși de părinți: ,,-Mami, vreau să fiu influencer pe
platforma asta de social midia. Când am sa fiu mare am să fac foarte mulți bani din a posta poze cu
mine la mare sau la munte sau videouri cu mine.’’

Deja la 13-15 ani descoperim că putem să avem mi multe feluri de relații cu oamenii. Simțim
diferit și vedem diferit lucrurile. Observăm că avem un prieten/ă care, atunci când se uită la noi avem
un gol în stomac. Și parcă arată mai ,,draguț’’ decat până acum, ne înțelegem și mai bine de la o
vreme, avem și chestii în comun!

Vârsta decisivă destinului, 16-17 ani. Ne uitam la noi în oglindă și realizăm că ,,ieri’’ aveam 10
ani. Nu știm când am ajuns atât de înalți și de schimbați la fata. Nu ne mai vin șosetele, bluzele,
gegile…și poate nici anturajul nu ne mai vine să cum ne venea odată. Realizăm că avem mai mulți
amici decât prieteni propriu zis și ne gândim ce facem pe viitor cu viața nostră. Relațiile cu oamenii
sunt și mai intense, iar seara nu putem să dormim. Parcă orice am face nu ni se potrivește. Suntem
confuzi și nu știm ce ne dorim sau chiar ce avem deja.

Destinul, 18 ani. Deja se spune ca ai trăit destul și ai capatat destulă experiență încât să te
consideri un om adult. Vârsta la care ai un examen ce te testează pe plan memorial și intelectual
până la cel sentimental. Nervi, stres, insomnii, dureri de cap, timp limitat. Toate astea în fiecare zi
până la examen. Rostul acestuia? Dovada că ești un om cult cu care să zică ca ai avea ce sa vorbești,
fiindcă ai terminat 12 ani de învățământ unde ai fost târât prin lecții și materii ce nu te-au făcut să te
decizi ce vrei până la ultima sută de metrii. Ani in care ai tras pe coatele tale să devii primul în clasa
ta, pentru a dovedi….nimic până la urmă, fiincă nu asta te face fericit.

Este vârsta la care ai spus că: ,,-Da, e vreau sa ajut omenirea si să îmi câștig existența prin …’’.

Dar cu toate astea, viața în sine, a fost la fel mereu de simplă. Noi o complicăm, crezând că ea
se schimbă dar ea știe oracolul nostru. Ea este existența noastră noi suntem doar coperta carții
noastre, noi suntem actorul principal în piesa nostră de teatru. Dar realizam târziu că fiind toate
astea, putem să facem ce vrem în ea, dar târziu. Iar la 18 ani, sunt abea la început. La orice vârstă
suntem la început, diferența face că avem alte reguli la care trebuie să ne adaptăm. Greu va fii
mereu, doar felul în care abordăm noi este diferit.

în concluzie, odată ajunși la 18 ani, credem că suntem gata pentru a trece la o etapă nouă în viată.

Fară să știm că de fapt nu avem etape, ci ni se scimbă regulile jocului. Dar nu o să fim
niciodată pregătiți să înaintăm. Indiferent de vârstă nu o să fim pregătiți de ,,nou’’. Ne prefacem până
când ne adaptăm apoi ne obijnuim. Și se repetă procesul, iar noi dăm vina pe viața noastră că este
grea,când de fapt noi suntem viața.