Articol redactat de: Diana Brătulescu

Nici bine nu ne naștem și deja suntem întregul univers al părinților noștri, iar pentru o
bună perioadă de timp, și ei al nostru. Nu trebuie să o recunoaștem, dar așa e. Ne dăm seama
de lucrul ăsta atunci când realizăm că veriga noastră slabă sunt ei și restul familiei.
Nu este vreun secret că ei sunt primele modele din viața noastră, primii învățători,
primii ascultători, uneori și dușmani( recunoașteți că i-ați considerat dușmani măcăr o dată
de când existați). Părinții sunt punctul nostru de pornire în drumul ăsta anevoios și indiferent
de câte persoane vom cunoaște în lume, nimeni nu o să-i înlocuiască. Ei bine, în scrisoarea ce
urmează, o să spun cum ar trebui să fie relația dintre noi și ai noștri, din punctul meu de
vedere.
Dragi părinți, suntem conștienți că ne vreți doar binele. Știm că vreți să fim fericiți, să
fim mândri de ceea ce facem, mulțumiți de ce devenim. Știm că vreți să ne protejați, că nu
vreți să fim răniți, dar ce-ar fi viața fără eșecuri și greșeli? Doar cu lucruri roz și inimioare?
Doar cu fericire? Trebuie să trecem prin etape bune și rele ca să ajungem oameni de care să
fim mândri, așa că atunci când ceva nu ne iese cum vreți nu țipați la noi, nu ne spuneți că nu
a am făcut bine, am aflat și noi asta. Atata timp cât poliția nu e implicată, cât n-am dat foc
școlii, n-am omorât un om sau ceva extrem de grav, spuneți-ne ”Va fi bine. Ai greșit, văd că îți
pare rău, dar greșeala asta nu te definește. Ți-ai învățat lecția, data viitoare ai grijă.”
Nu ne mai certați că luăm note mici. Școala nu ne învață să gândim, ci să tocim. Dacă
luăm 4 la mate, istorie, fizică sau română, nu înseamnă că suntem proști. Pur și simplu nu am
înțeles, nu ne-am pregătit, nu ne place materia. Viața noastră nu depinde sau se rezumă la
nota aia, o s-o îndrept. Nu vă zicem acum să ne spuneți”Bravo, ține-o tot așa!”, dar nici să ne
certați atât de tare. Merge și un ”Îndrepți tu nota aia, stai liniștit. Am fost elev ca tine....”
Vrem să aveți încredere în noi. Dacă știți că ne-ați educat cum trebuie, că ați făcut o
treabă bună, de ce nu aveți încredere în noi? Da, bine, puteți să ne întrebați unde mergem, cu
cine și așa mai depate, dar totuși, luați-ne ușor. Dacă nu vrem să vă mărturisim ceva, nu
înseamnă că am făcut ceva grav, oricum e posibil să aflați și voi, depinde de situație. Dar e
normal să nu ne deschidem cu totul în fața voastră, dacă vedem că nu aveți încredere în noi.
Sunt momente când avem nevoie să fim singuri, momente în care nu avem chef de
nimic sau suntem cu capsa pusă. Cum noi înțelegem că și voi aveți momente ca astea, vrem
să înțelegeți și voi. Dacă ne bombardați cu mii de ”Ce-ai pățit?” fiți siguri că rămânem sub
carapace. Dacă noi putem veni la voi să ne spunem oful, puteți și voi să veniți, e vorba de
comunicare și de crearea unei legături frumoase între noi. Avem nevoie să ne înțelegeți. Dacă
avem nevoie de ajutorul vostru cerem, dacă avem nevoie să ne ascultați cerem, dacă avem
nevoie de o îmbrățișare cerem, e valabil și pentru voi. Pe scurt, dragi părinți, avem nevoie de
echilibru. Știm ce faceți pentru noi, știmi că ne iubiți, nu vă îndoiți că noi nu o facem.
Toate cuvintele au fost scrise, în mare parte, din punctul meu de vedere, însă o altă
sursă de inspirație a fost site-ul psihart.ro . Mulțumesc!