Acest curs contine trei parti:

-analiza pe axa reala;

-calcul diferential pentru functii de mai multe variabile;
-calcul integral pentru functii de o variabila si pentru functii de mai multe
variabile.
Analiza pe axa reala. Incepem prin a reaminti citeva notiuni de teoria
mulimilor. Urmatoarele capitole sint:
Siruri;
Serii;
Functii reale de o variabila reala;
Serii de puteri, serii Taylor.

Mulţimi, relaţii, funcţii – definiţii, proprietăţi

Nu definim noţiunile de mulţime şi de element, le considerăm ca noţiuni

primare şi le atribuim sensul pe care ȋl au ȋn limbajul comun. O mulţime este
alcătuită din obiecte (elemente). De regulă vom nota mulţimile cu litere mari şi
elementele cu litere mici.
O mulţime este alcătuită din elemente. Dacă un element a face parte dintr-o
mulţime A, spunem că x aparţine lui A şi scriem x A .
O mulţime poate fi descrisă fie prin enumerarea obiectelor care ȋi aparţin, fie
prin specificarea unor proprietăţi pe care le au elementele ei şi numai ele. Dacă,
de exemplu, A este mulţimea alcătuită din elementele x, y, z, scriem A  {x, y, z}
. Dacă A este mulţimea elementelor x care au proprietatea P, scriem
A  {x; x are proprietatea P} .
Ȋn afară de mulţimile alcătuite din cel puţin un element, mai intro-ducem
mulţimea care nu are nici un element. Această mulţime se numeşte mulţimea
vidă şi se notează cu simbolul Ø.
Definiţia 1 (egalitatea mulţimilor). Două mulţimi A şi B se numesc egale
dacă sȋnt constituite din aceleaşi elemente; ȋn acest caz scriem A = B. Două
mulţimi care nu sȋnt egale se numesc diferite. Dacă A şi B sȋnt diferite, scriem
A B.
Deci, practic, A = B ȋnseamnă că literele A şi B desemnează aceeaşi mulţime.
De asemenea, scriem x  y atunci cȋnd literele x şi y reprezintă acelaşi element
al unei mulţimi sau a două mulţimi diferite.
Definiţia 2 (incluziunea mulţimilor). Fie A, B două mulţimi. Dacă ori-ce
element al mulţimii A aparţine lui B, spunem că mulţimea A este inclu-să în
mulţimea B sau că mulţimea A este submulţime a lui B şi scriem A  B . Dacă
A  B şi A  B spunem că A este strict inclusă în B şi scriem A  B .


Observaţie. A =B dacă şi numai dacă A  B şi B  A .

Definiţia 3 (operaţii cu mulţimi). Fie A, B două mulţimi.
Se numeşte reuniunea mulţimilor A şi B mulţimea formată din acele e-
lemente x care au proprietatea că x A sau x B . Reuniunea mulţimilor A şi
B se notează cu A  B .
Se numeşte intersecţia mulţimilor A şi B mulţimea formată din acele e-
lemente x care au proprietatea că x A şi x B . Intersecţia mulţimilor A şi B
se notează cu A  B .
Două mulţimi a căror intersecţie este mulţimea vidă se numesc mulţimi
disjuncte.
Se numeşte diferenţa mulţimilor A şi B mulţimea formată din acele elemente
x care au proprietatea că x A şi x  B . Diferenţa mulţimilor A şi B se notează
cu A \ B .
Definiţia 4 (complementara unei mulţimi). Fie X o mulţime. Mulţimea
tuturor submulţimilor sale se notează cu P ( X ) şi se numeşte mulţimea părţilor
sale. Dacă A este parte a lui X atunci diferenţa mulţimilor X şi A se numeşte
complementara lui A (relativ la X) şi se notează cu C X ( A) sau, simplu, cu
C(A).
Definiţia 5 (produsul cartezian a două mulţimi). Fie A, B două mul-ţimi. Se
numeşte produsul cartezian al mulţimilor A şi B mulţimea forma-tă din
perechile (x, y) care au proprietatea că x A şi y  B . Produsul cartezian al
mulţimilor A şi B se notează cu A B .
Definiţia 6 (relaţie). Fie A, B două mulţimi. Se numeşte relaţie de la A la B o
submulţime R a produsului cartezian al mulţimilor A şi B. Dacă ( x, y)  R ,
scriem xRy.
O relaţie de la A la A o numim simplu relaţie pe A.
Vom da două definiţii ale noţiunii de funcţie. Prima dintre ele este intuitivă
şi este definiţia cu care cititorul ar trebui să fie familiarizat din liceu. Cea de-a
doua se bazează strict pe noţiunile introduse pȋnă ȋn acest punct.
Definiţia 7. Fie A, B două mulţimi. Dacă printr-un procedeu oarecare facem
să corespundă fiecărui element x A un element şi unul singur y  B spunem
că am definit o funcţie pe A cu valori ȋn B.
Definiţia 7’. Fie A, B două mulţimi. Se numeşte funcţie definită pe A cu
valori în B o relaţie R de la A la B cu proprietatea că () x  A, (!) y  B astfel
încît ( x, y)  R .
 Mulţimea A se numeşte domeniul de definiţie al funcţiei, iar B se numeşte
codomeniul sau mulţimea în care funcţia ia valori. Pentru o funcţie definită pe A
cu valori în B se foloseşte notaţia f : A  B . Dacă y corespunde lui x sau
( x, y)  R scriem y = f(x).
Definiţia 8 (funcţie injectivă, surjectivă, bijectivă). O funcţie f : A  B se
numeşte injectivă dacă pentru orice y din B există cel mult un x din A astfel încît
y = f(x).
O funcţie f : A  B se numeşte surjectivă dacă pentru orice y din B există
cel puţin un x din A astfel încît y = f(x).
O funcţie f : A  B se numeşte bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă.
Observaţie. 1) O funcţie f : A  B este injectivă dacă şi numai dacă pentru
orice x, y  A astfel încît f ( x)  f ( y) avem x = y.
2) O funcţie f : A  B este surjectivă dacă şi numai dacă pentru orice y din
B ecuaţia f(x) = y are cel puţin o soluţie în A.
3) O funcţie f : A  B este bijectivă dacă şi numai dacă pentru orice y din B
ecuaţia f(x) = y are o singură soluţie în A.
Definiţia 9 (compunerea funcţiilor). Fie f : A  B şi g : B  C două
funcţii. Se numeşte compunerea lui g cu f şi se notează cu g  f o funcţie
definită pe A cu valori în C dată de egalitatea
( g  f )( x)  g ( f ( x)), () x  A .
Propoziţia 1. a) Compunerea a două funcţii injective este o funcţie injectivă.
b) Compunerea a două funcţii surjective este o funcţie surjectivă.
c) Compunerea a două funcţii bijective este o funcţie bijectiv
Definiţia 10 (inversa unei funcţii). O funcţie f : A  B se numeşte in-
versabilă dacă există o funcţie f 1 : B  A cu proprietatea că
( f 1  f )( x)  x, () x  A şi ( f  f 1 )( y )  y , () y  B .

Funcţia f 1 se numeşte inversa lui f.

Propoziţia 2. O funcţie este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă.
Definiţia 11 (imaginea, preimaginea unei mulţimi printr-o funcţie). Fie
f : A  B o funcţie şi fie A′ o submulţime a lui A. Se numeşte imaginea lui A′
prin f mulţimea
f ( A' )  { y  B; () x  A' , f ( x)  y}.
Mulţimea f(A) se numeşte, simplu, imaginea lui f.
Fie B′ o submulţime a lui B. Se numeşte preimaginea lui B′ mulţimea
 f 1 ( B' )  {x  A; () y  B' , f ( x )  y} .
Relaţii de ordine

Definiţia 13 (relaţie de ordine). Se numeşte relaţie de ordine pe o mul-ţime A

o relaţie de la A la A, notată de obicei cu  , care are următoarele proprietăţi:
a) (reflexivitate) x  x, () x  A ;
b) (antisimetrie) x, y  A , x  y şi y  x  x  y ;
c) (tranzitivitate) x, y, z  A , x  y şi y  z  x  z .
O mulţime A pe care s-a definit relaţia de ordine  se notează ( A, ) şi se
numeşte mulţime ordonată.
Dacă x  y spunem că x este mai mic decît y sau egal cu y. Ȋn loc de x  y
se mai poate folosi şi notaţia y  x . Ȋn acest caz citim y este mai mare decît x
sau egal cu x. Dacă x  y şi x  y spunem că x este mai mic decît y sau că y
este mai mare decît x şi scriem x  y sau y  x .
Definiţia 14 (mulţime total ordonată). O relaţie de ordine pe o mulţime A se
numeşte relaţie de ordine totală dacă () x, y  A avem x  y sau y  x . O
mulţime A pe care s-a dat o relaţie de ordine totală se numeşte total ordonată.
Cu alte cuvinte, o mulţime este total ordonată dacă oricare două elemente ale
ei sȋnt comparabile
O mulţime ordonată care nu este total ordonată se mai numeşte şi parţial
ordonată.
Definiţia 15 (mulţime majorată sau minorată). Fie A′ o submulţime a unei
mulţimi ordonate A. Spunem că A′ este majorată sau mărginită superior
(minorată sau mărginită inferior) dacă există un element a al lui A cu
proprietatea că x  a, () x  A' (respectiv a  x, () x  A' ). Orice element a cu
proprietatea de mai sus se numeşte majorant (respectiv minorant) al lui A' . O
mulţime care este mărginită superior şi inferior se numeşte mărginită.
Definiţia 16 (prim element, ultim element). Fie A′ o submulţime a unei
mulţimi ordonate A. Spunem că a  A' este un prim element (ultim element) al
lui A’ dacă a  x, () x  A' (respectiv x  a, () x  A' ).
Primul (ultimul) element se notează cu min A' ( max A' ) şi se mai numeşte şi
cel mai mic element al lui A′ (respectiv cel mai mare element al lui A′).
Definiţia 17. Fie A′ o submulţime majorată (minorată) a unei mulţimi
ordonate A. Spunem că A′ admite margine superioară (respectiv margine
inferioară) dacă mulţimea majoranţilor (respectiv minoranţilor) lui A′ admite
prim element (respectiv ultim element).
 Observaţie. Dacă A′ admite margine superioară (respectiv margine
inferioară), atunci, din Observaţia 6 rezultă că primul element (respectiv ultimul
element) al mulţimii majoranţilor (respectiv minoranţilor) săi este unic; el se
numeşte marginea superioară (respectiv marginea inferioară) a lui A′ şi se
notează cu sup A' (respectiv inf A' ).
Definiţia 18 (mulţime complet ordonată). O mulţime ordonată A se numeşte
complet ordonată dacă orice submulţime majorată a sa admite margine
superioară.
Corpul numerelor reale, inzestrat cu relatia de ordine uzuala, este o multime
complet ordonata.
O mulţime A de numere reale este mărginită dacă există M  0 astfel ȋncȋt
a  M , ( ) a  A .
Demonstraţie. Dacă A este mărginită, există  ,   R astfel ȋncȋt
  a   , ()a  A . Putem lua M  max{  ,  } .
Reciproc, dacă a  M , ()a  A , atunci  M  a  M , ()a  A , deci A este
mărginită inferior şi superior, deci mărginită.
Următorul rezultat va fi deseori folosit pe întregul parcurs al acestei cărţi.
Propoziţia 9. Fie a un număr real astfel încît a   , ()  0 . Atunci a = 0.
Corolar. Fie a un număr real astfel încît a   , ()  0 . Atunci a = 0.
Axioma lui Arhimede. Dacă a  R şi ε > 0, atunci există un număr natural
n astfel încît a  n .
Propoziţia 3. Fie A o submulţime a lui R şi fie M un element al lui R. Atunci
M este margine superioară (respectiv margine inferioară) a lui A dacă şi numai
dacă M este majorant (respectiv minorant) al lui A′ şi ()  0 , ()b A astfel
ȋncȋt M    b ( respectiv b  M   ).

Şiruri de numere reale

În acest capitol sînt studiate şirurile de numere reale. Pentru început vom
reaminti noţiunea de vecinătate a unui punct de pe axa reală şi vom da cîteva
proprietăţi ale vecinătăţilor. Apoi vom da definiţia şirului convergent, vom
studia proprietăţile şirurilor convergente şi vom demonstra cîteva criterii de
convergenţă. În această carte, prin şir convergent înţelegem un şir a cărui limită
este un număr real. Dintre criteriile de conver-genţă, cel mai important este
criteriul lui Cauchy (Augustin Cauchy (1789-1857), matematician francez, unul
dintre pionierii analizei matematice), care stabileşte echivalenţa dintre noţiunile
de şir convergent (la un număr real) şi de şir Cauchy sau fundamental.

Intervale şi vecinătăţi

Definiţia 1. a) Fie a ≤ b două numere reale. Se numeşte interval deschis de

capete a, b mulţimea
(a, b)  {x  R; a  x  b}.
Se numeşte interval închis de capete a, b mulţimea
[a, b]  {x  R; a  x  b} .
Se numeşte interval deschis în a, închis în b mulţimea
(a, b]  {x  R; a  x  b} .
Se numeşte interval închis în a, deschis în b mulţimea
[a, b)  {x  R; a  x  b} .
b) Pentru a număr real punem
(a,)  {x  R; a  x} ;
[a,)  {x  R; a  x};
(, a)  {x  R; x  a};
(, a]  {x  R; x  a} .
Definiţia 2 (vecinătate a unui punct). Fie x un număr real. Se numeşte
vecinătate a lui x orice mulţime de numere reale V în care este inclus un
interval deschis (a, b) care îl conţine pe x ( x  (a, b)  V ).
Notaţie. Notăm mulţimea vecinătăţilor unui punct x cu V (x) . Mulţimea
tuturor vecinătăţilor unui punct x se mai numeşte şi sistemul de vecinătăţi ale lui
x.
Lema 1. a) Fie a < b şi x (a, b) . Atunci (a, b) V ( x) . Deci un interval
deschis este vecinătate a oricărui punct al său.
b) Fie x un număr real. Atunci următoarele afirmaţii sînt echivalente:
i) V V (x) ;
ii) există ε > 0 astfel încît ( x   , x   )  V ;
1 1
iii) există n  N astfel încît ( x  , x  )  V .
n n

Şiruri de numere reale. Convergenţa şirurilor

Definiţia 3 (şir de numere). Se numeşte şir de numere reale o funcţie

f : N   R sau f : N  R .
 Numerele an  f (n) se numesc termenii şirului.
Notaţie. Dacă domeniul de definiţie al funcţiei f este N  , vom folosi pentru
şir notaţia ( a n ) n . Ȋn caz contrar, vom folosi notaţia ( an ) nN . Numărul an se
numeşte termenul de rang n al şirului.
Imaginea funcţiei f este mulţimea termenilor şirului. Aceasta nu trebuie
confundată cu şirul ȋnsuşi.
Definiţia 4 (şir convergent). Un şir ( a n ) n se numeşte convergent dacă există
un număr real a cu proprietatea că oricare ar fi V o vecinătate a sa există un
număr natural nV astfel încît
an V , ()n  nV .
Observaţie. Dacă un şir este convergent, atunci numărul a cu proprietatea
din definiţia convergenţei este unic. El se numeşte limita şirului. Pentru limita a
a unui şir convergent ( a n ) n se foloseşte notaţia
a  lim an .
n 
În această situaţie se mai spune că ( a n ) n converge la a şi se mai scrie
an  a
n 
sau, mai simplu,
an  a .
Un instrument util ȋn stabilirea convergenţei unui şir este:
Propoziţia 1. Fie ( a n ) n un şir de numere reale şi a un număr real.
Următoarele afirmaţii sînt echivalente:
i) lim an  a .
n 
ii) ()  0, ()n  N  astfel încît an  a   , ()n  n .
Demonstraţie. "i)  ii)" . Orice mulţime de forma {x  R; x  a   } este
vecinătate a lui a.
"i)  ii)" . Orice vecinătate a lui a conţine o mulţime de forma
{x  R; x  a   } (Lema 1). Putem lua nV  n .
Definiţia 5 (şir divergent). Un şir care nu este convergent se numeşte
divergent.
Definiţia 6 (şir cu limită infinită). Spunem că un şir ( a n ) n are limita
+ ∞ (respectiv − ∞) dacă () M  0, ()nM  N  astfel încît an  M ,
()n  n M (respectiv an   M , ()n  nM ). Ȋn aceste cazuri scriem
lim an   (respectiv lim an   )sau an   (respectiv an   ).
n n
 Observaţia 4. Un şir este divergent în următoarele situaţii.
i) Şirul are limita + ∞ sau − ∞.
ii) Şirul nu are limită. În acest caz şirul se mai numeşte oscilant.
Deci nu numim convergent un şir care are limită infinită şi nu spunem că
şirul converge la + ∞ sau − ∞. Dar continuăm să scriem an   sau
an   . Acest mod de exprimare este în acord cu noţiunile de serie
convergentă, serie divergentă şi sumă a unei serii introduse în capitolul următor.
Exemple. Şirul ( an ) n  ( n ) n are limita + ∞. Şirurile ( an ) n  (( 1) n ) n şi
( an ) n  (( n ) n ) n sȋnt oscilante.
Definiţia 7 (şir monoton). Un şir ( a n ) n se numeşte monoton crescător
(descrescător), dacă
an  an 1 (respectiv an  an 1 ), ()n  N  .
Dacă inegalităţile sȋnt stricte, atunci şirul se numeşte strict monoton.
Definiţia 8 (şir mărginit). Un şir ( a n ) n se numeşte mărginit, dacă mulţimea
termenilor săi este mulţime mărginită.
Propoziţia 2. Orice şir convergent este mărginit.
Unul din cele mai importante criterii de convergenţă este teorema lui
Weierstrass (Karl Weierstrass (1815-1897), matematician german cu con-
tribuţii majore ȋn analiza matematică).
Teorema 1. Orice şir monoton şi mărginit este convergent.
Demonstraţie. Fie (an)n un şir monoton şi mărginit. Să presupunem că (an)n
este monoton crescător. Fie a  sup an . Atunci a  lim an .
n n 
Într-adevăr, fie ε > 0. Conform Propoziţiei 11 din Capitolul 1, există nε > 0
astfel încît
a    a n  a .
Deoarece (an)n este monoton crescător şi a  sup an , avem
n
a    an  a, ()n  n .
Prin urmare
an  a   , ()n  n .
Dacă (an)n este monoton descrescător, atunci inf an  lim an .
n n 

Corolar. a) Orice şir monoton crescător şi mărginit superior este con-

vergent.
b) Orice şir monoton descrescător şi mărginit inferior este conver-gent.
 n
 1
Exemplu. Fie an  1   , ()n  N  . Atunci şirul ( a n ) n este monoton
 n
crescător şi mărginit, deci convergent. Limita sa se notează cu litera “e”.
Observaţie. a) Există şiruri convergente care nu sînt monotone. De exemplu
şirul care are termenul general an = (–1)n/n converge la 0, dar nu este monoton.
b) Un şir (an)n este nemărginit dacă şi numai dacă
() M  0, ()nM  N  astfel încît an M  M .
c) Un şir monoton este convergent dacă şi numai dacă este mărginit. Un şir
monoton crescător nemărginit are limita + ∞. Un şir monoton descrescător
nemărginit are limita – ∞.
Un alt criteriu de convergenţă des folosit este teorema cleştelui.
Teorema 2 (teorema cleştelui). Fie ( a n ) n , (bn ) n şi (cn ) n trei şiruri astfel
încît:
i) an  cn  bn , ()n  N  ;
ii) ( a n ) n şi (bn ) n sînt convergente şi au aceeaşi limită a.
Atunci (cn ) n este convergent şi
lim cn  a .
n 

Demonstraţie. Fie ε > 0. Atunci există nε > 0 astfel încît

a    an  cn  bn  a   , ()n  n .
Deci cn  a   , ()n  n şi, prin urmare, şirul (cn ) n converge la a.
Corolar. Fie ( a n ) n , (bn ) n şi (cn ) n trei şiruri astfel încît:
i) ( a n ) n este monoton crescător, (bn ) n este monoton descrescător;
ii) lim (bn  an )  0 ;
n
iii) an  cn  bn , ()n  N  .
Atunci şirurile ( a n ) n , (bn ) n şi (cn ) n sînt convergente şi au aceeaşi limită.