COLEGIUL TEHNIC ,,ANGHEL SALIGNY”

ROSIORI DE VEDE
TELEORMAN

PROIECT LA INFORMATICA
Tema : Bomba atomica

Coordonator:
Prof. Ing.: Ionescu Sorin Marian

Elev : Barbu Cosmin George

Clasa: a-XII-a A

-2010-
 Cuprins :

I. Istoric

A. Descoperirea bombei atomice (Proiectul Manhattan)

B. Detonarea
1. Hiroshima
2. Nagasaki
3. Biprodusi ai detonarilor atomice
4. Zone de teste

II. Fisiunea nucleara / Fuziunea nucleara

A. Fisiunea (Bomba atomica) si Fuziunea (Bomba cu
hidrogen)
B. Uraniu 235, 238 si Plutoniul

III. Mecanisme
A. Altimetrul
B. Detonatorul pe baza presiunii aerului
C. Capetele de detonare
D. Incarcaturile explozive
E. Deflectorul de neutroni
F. Uraniul si plutoniul
G. Campul de protectie
H. Fusibilii

IV. Diagrame
A. Bomba cu Uraniu
B. Bomba cu Plutoniu

1
 I. Istoricul bombei atomice

Inceputuri

"...Nu exista nimic altceva decat atomi si vid " a afirmat Democrit.
Asa incepe oare istoria bombei atomice ?
Cu 400 de ani inaintea erei noastre Democrit din Abdera descopera ca
sfarmand un obiect material se obtin bucati mai mici, care la randul lor se
descompun in bucatele si mai mici de materie si asa mai departe. La sfarsitul
acestei serii de operatii repetate vor exista niste particule foarte mici care nu
mai pot fi divizate. Aceste particule Democrit le-a numit 'atomi' (indivizibili)
si a formulat prima teorie referitoare la atom :
<< Atomii sunt particule eterne, simple si impenetrabile, diferite unele
de altele numai prin forma, pozitie si miscare, constituind alfabetul
universului. >>
Aceasta teorie este pe cale de a fi rasturnata in 1896, cand un profesor
de fizica francez, Antoine-Henri Becquerel, descopera proprietatea atomilor
de Uraniu de a emite raze, proprietate denumita mai tarziu de catre sotii
Curie 'radioactivitate'. Asadar, materia poate sa emita energie.
In anul 1903 un fizician neozeelandez, Ernest Rutherford, da prima
explicatie fenomenului de radioactivitate, demonstrand ca atomii

2
elementelor radioactive emit trei feluri de radiatii : radiatii cu sarcina
electrica pozitiva, radiatii cu sarcina electrica negativa si radiatii fara sarcina
electrica si a aratat ca atomul nu este indivizibil, radioactivitatea fiind o
consecinta a 'dezintegrarii' atomilor, aceasta dezintegrare eliberand energie
sub forma de radiatii. Astfel, Rutherford isi da seama ca atomul este format
la randul lui dintr-un mic nucleu (care contine particule cu sarcina electrica
pozitiva-protoni) inconjurat de un anumit numar de particule cu sarcina
electrica negativa-electroni. In 1919, bombardand cu particule un anumit
element-Azotul-, Rutherford a reusit sa transforme atomii acestuia in atomi
ai elementelor Hidrogen si Oxigen. Prin mijloace artificiale, acest fizician a
reusit sa faca primul pas adevarat catre cucerirea energiei care tine unite
particulele atomului - energia atomica.
Astfel, Rutherford demonstreaza contrariul teoriei lui Democrit
referitoare la indivizibilitatea atomului. Mai tarziu, studiind radioacvitatea,
Albert Einstein isi da seama ca a distruge cea mai mica particica a materiei
inseamna a elibera o mare cantitate de energie.
In anul 1931, fizicianul englez, James Chadwick, descopera ca nucleul
contine, pe langa protoni, particule lipsite de sarcina electrica, pe care le
numeste neutroni. Mai tarziu, fizicianul italian Enrico Fermi avea sa
foloseasca neutronul pentru a bombarda si dezintegra nucleul, eliberand
astfel energia din el. Fara sa-si dea seama, Chadwick gasise cheia fisiunii
nucleare, adevarata cheie pentru cucerirea energiei atomice.
In jurul anilor 1932-1933 fizica atomica a facut o serie de pasi
importanti. La laboratorul Cavendish din Cambridge, fizicienii Cockcroft si
Walton dezvolta experienta profesorului lor, Rutherford, si bombardeaza
nucleele de Litiu cu protoni, generati pe cale artificiala, reusind sa-i
dezintegreze si sa-i transmite in nuclee de Heliu.
In 1933, la Londra, fizicianul maghiar Leo Szilard intuieste
posibilitatea folosirii in scopuri militare a imensei energii nucleare. Dar nu
este decat o intuitie, deoarece fizica este inca departe de a poseda,fie chiar
numai din punct de vedere teoretic, cheia pentru cucerirea energiei atomice.
Din 1925 in Germania se instaureaza guvernul lui Hitler care ii
persecuta pe evrei si astfel foarte multi evrei printre care si mari fizicieni
parasesc Germania, refugiindu-se in alte tari. Intre anii 1933-1935 pleaca in
America multi oameni de stiinta printre care : Albert Einstein, Edward Teller
(fizician maghiar, parintele bombei cu Hidrogen), Eugen Wigner, James
Franck, Leo Szilard, iar in 1938 si Enrico Fermi. In acesti ani in America are
loc cea mai mare concentrare de oameni de stiinta cunoscuta vreodata. Daca
pana acum oamenii de stiinta din tarile Europei studiau impreuna la o
universitate din Anglia, Franta sau Germania, iar descoperirile pe care le

3
facea unul dintre ei aveu sa fie cunoscute si aprofundate de toti, de acum
inainte fiecare tara avea sa tina in secret mai ales descoperirile care se
realizau in fizica atomica.
Inainte de a pleca in America, Enrico Fermi descopera reactiile
nucleare efectuate de neutronii incetiniti cu grafit sau apa grea, si va folosi
mai tarziu neutronii incetiniti pentru a determina reactiile in lant.
In anul 1938 fizicienii germani Otto Hahn si Fritz Strassman
descopera, la Berlin, ca in procesul de fisiune (divizarea nucleului de Uraniu
in doua cu ajutorul unui neutron), se dezvolta o mare cantitate de energie.Tot
atunci ei descopera si posibilitatea realizarii unei reactii in lant. Astfel se
contureaza ideea realizarii unei arme atomice pe baza unei reactii in lant.
Dupa aceasta descoperire, in Germania nu se mai face nici un comentariu si
nu mai apare nici o publicatie stiintifica referitoare la acest subiect. Acest
lucru da de banuit oamenilor de stiinta din America, banuielile lor
confirmandu-se cand, pe neasteptate, nazistii interzic exploatarea Uraniului
din bogatele mine cehoslovace pe care pusesera stapanire, ceea ce insemna
ca fizicienii germani se gandeau la folosirea Uraniului pentru a construi o
bomba atomica. Si intradevar, la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin,
fizicianul german Werner Heisenberg lucreaza la proiectul bombei atomice.
In anul 1939 izbucnirea razboiului mondial intrerupe pasnicul "voiaj
spre necunoscut" : stiinta si tehnica sunt mobilizate sa slujeasca unor scopuri
distructive.
Pe data de 2 august 1939, cu putin inainte de inceperea celui de-al
doilea razboi mondial, Albert Einstein i-a scris Presedintelui Franklin D.
Roosevelt. Einstein si alti oameni de stiinta l-au anuntat pe Roosevelt de
eforturile Germaniei Naziste de a purifica U-235 care ar putea fi folosit
pentru a construi o bomba atomica. Cu putin timp dupa aceea, Guvernul
Statelor Unite ale Americii a inceput sa ia in serios ideea construirii unei
bombe atomice. Numele de cod al operatiunii era “Proiectul Manhattan”. Pe
scurt, Proiectul Manhattan a fost conceput pentru a incepe cercetarile pentru
a produce o bomba atomica viabila.
Cea mai complicata problema a fost productia de ample cantitati de
uraniu imbunatatit care urma sa aiba rolul de a sustine o reactie in lant. Pe
atunci, Uraniu-235 era foarte greu de extras. De fapt, rata de conversie dintre
minereul de uraniu si uraniul ca metal era de 500 la 1. O alta problema este
aceea ca o parte de uraniu obtiunt contine peste 99% Uraniu-238, care este
practic nefolositor pentru o bomba atomica. Pentru ca problema sa fie si mai
dificila, U-235 si U-238 au o compozitie chimica similara. Nici o extractie
chimica obisnuita nu poate separa cei doi izotopi. Numai prin metode

4
mecanice s-a putut separa U-235 de U-238. Mai multi oameni de stiinta de la
Universitatea Columbia au reusit insa sa rezolve si aceasta dilema.
Un laborator de imbunatatire a fost construit la Oak Ridge, in
Tennessee. H.C. Urey, impreuna cu asociatii sai si colegi de la Universitatea
Columbia au perfectionat un sistem care urma sa functioneze pe principiul
difuziei gazoase. Urmarind acest proces, Ernest O. Lawrence (inventatorul
Ciclotronului) la Universitatea din California la Berkeley a implementat un
proces ce implica separarea magnetica a celor doi izotopi.
Urmand celor doua procese anterioare, un dispozitiv de centrifugare a
gazului a fost folosit pentru a separa mai departe usorul U-235 de mai greul
si non-fisionabil-ul U-238 prin masa lor. Odata aceste proceduri completate,
s-a trecut la testarea intregului concept din spatele fisiunii atomice.
Pe parcursul a sase ani, intre 1939 si 1945, mai mult de 2 miliarde de
dolari au fost investiti in Proiectul Manhattan. Formulele pentru rafinarea
Uraniului si asamblarea bombei atomice au fost create si unele din ele
finalizate de unele dintre cele mai mari minti ale timpului. Printre acesti
oameni care au dezlantuit puterea bombei atomice a fost si J. Robert
Oppenheimer.
Oppenheimer a fost forta majora din spatele Proiectului Manhattan. El
a supervizat intregul proces de la creare pana la finalizare.
In sfarsit a venit si ziua in care la Los Alamos toti vor afla daca
“Jucaria” (numele de cod al Bombei in timpul productiei) avea sa fie
descoperirea secolului si chiar sfarsitul razboiului. Totul s-a intamplat intr-o
dimineata de vara, in 1945.

5
 Bomba atomica: Fat man

La ora 5, 29 de minute si 45 de secunde, pe 16 iulie 1945, intr-o

explozie alba care s-a intins de la bazinul muntilor Jemez in norul New
Mexic pana la cer, “Jucaria” a intrat in Era Atomica. Lumina exploziei a
devenit apoi portocalie, pe masura ce ciuperca atomica urcand cu 120 de
metri pe secunda. Caracteristica ciuperca atomica este un nor de vapori
radioactivi materializati la 10 000 de metri. Sub nor, tot ceea ce a mai ramas
la nivelul solului au fost fragmente de sticla radioactiva, toate acestea fiind
cauzate de caldura reactiei.

Lumina stralucitoare cauzata de explozie a strapuns cerul diminetii cu

o asemenea intensitate incat oamenii dintr-o localitate mai indepartata au
putut jura ca soarele a rasarit de doua ori in acea zi. Chiar mai uimitor este
faptul ca o fetita oarba a vazut fragmente din explozie de la 200 km
departare.

Dupa vederea exploziei, reactiile celor care au contribuit la crearea ei

au fost diferite. Isidor Rabi a simtit ca echilibrul in natura fusese modificat,
pe masura ce omenirea a devenit o amenintare pentru mediul inconjurator. J.
Robert Oppenheimer, inca ecstaziat de succesul proiectului, a citat un
fragment din Bhagavad Gita : “I am become Death, the destroyer of worlds”

6
ceea ce inseamna “Am devenit moartea, distrugatorul lumilor”. Ken
Bainbridge, directorul de teste i-a spus lui Oppenheimer “Now we’re all
sons of bitches”.

Mai multi participanti, la putin timp dupa vederea rezultatelor, au

semnat petitii impotriva dezlantuirii monstrului pe care tocmai il creasera,
dar protestul lor nu a fost luat in considerare.
Dupa cum multi oameni stiu, bombele atomice au fost folosite doar de
doua ori in timpul razboiului. Primul loc unde a fost detonata o bomba
atomica este Hiroshima. O bomba pe baza de Uraniu cantarind patru tone si
jumatate, poreclita “Little Boy” a fost aruncata deasupra Hiroshimei pe 6
august 1945. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leaga delta raului
Ota a fost tinta acestei bombe. Era asteptat ca ciuperca atomica sa se inalte
la 600 de metri de-asupra solului. La ora 8 si 15 minute, bomba a fost lansata
de pe Enola Gay. A ratat cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute, intr-
o clipa, 66 000 de oameni au fost omorati si 69 000 au fost raniti intr-o
explozie atomica de 10 kilotone.
Punctul vaporizarii totale a masurat 1 km in diametru. Distrugerea
totala s-a produs intr-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au
fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km. La 4 km, tot ce era flamabil
a ars.

7
 Efectele bombei atomice

Pe 9 august 1945, Nagasaki a avut parte de acelasi tratament ca si

Hiroshima. De aceasta data, o bomba pe baza de Plutoniu, poreclita “Fat
Man” a fost aruncata asupra orasului. Cu toate ca bomba a avut o deviatie de
aproximativ 2 km, totusi a fost distrusa mai mult de jumatate din oras.
Populatia orasului Nagasaki a scazut intr-o sutime de secunda de la 422 000
de locuitori la 383 000. 39 000 de oameni au fost omorati, peste 25 000
raniti. Aceasta explozie a avut mai putin de 10 kilotone. Estimarile
fizicienilor care au studiat fiecare explozie au fost acelea ca au fost folosite
doar o miime din puterea explosiva a acestor bombe.

In timp ce insasi explozia unei bombe atomice este destul de letala,

puterea ei distructiva nu se opreste aici. Radiatiile atomice creeaza un alt
pericol de asemenea. Ploaia care urmeaza oricarei detonari atomice este
incarcata cu particule radioactive. Multi supravietuitori ai exploziilor din
Hiroshima si Nagasaki au murit in urma otravirii produsa de ploaia
radioactiva.

8
 Detonarea atomica are de asemenea proprietatea de a afecta
generatiile urmatoare de supravietuitori. Leucemia este cea mai frecventa
boala intalnita in aceste cazuri.

In timp ce scopul principal al unei bombe atomice este evident, sunt

multe produse secundare care au fost aduse in evidenta in timpul testelor
atomice. Cu ajutorul unei bombe atomice de putere mai redusa,
comunicatiile, transportul sunt oprite si orice componenta electronica de pe o
zona destul de intinsa este prajita datorita EMP (Electo-Magnetic Pulse) care
este radiat de o detonare atomica la o altitudine foarte mare. Cu toate ca
aceste detonari la mare altitudine nu sunt letale, ele produc o cantitate de
EMP suficienta pentru a distruge procesoarele oricarui calculator de pe o
raza de 80 km.

La un moment dat, in timpul zilelor timpurii ale Erei Atomice, era

destul de cunoscut faptul ca intr-o buna zi, bombele atomice vor fi folosite in
mine sau la construirea unui nou Canal Panama. Nu cred ca este nevoie sa
spun ca acest lucru nu s-a indeplinit niciodata. In schimb, armata a
intensificat perfectionarea bombei atomice cu scopuri distructive. Testele
atomice de pe Atolul Bikini si alte locuri erau in crestere pana la aparitia
Tratatului de Interzicere al Armelor Nucleare.

Razele Zonei de Impact

9
 (3 tipuri diferite de bomba)

10 KILOTONE 1 MEGATONA 20 MEGATONE

Inaltimea Inaltimea Inaltimea
ciupercii: 595 m ciupercii: 2400 m ciupercii: 5250 m
[1] 0,8 km [1] 4,12 km [1] 14,08 km
[2] 1,6 km [2] 6,14 km [2] 22,54 km
[3] 2,8 km [3] 10,4 km [3] 43,47 km
[4] 4,1 km [4] 12,5 km [4] 49,92 km
[5] 4,8 km [5] 16,1 km [5] 56,35 km

II. Fisiunea si fuziunea nucleara

Exista doua tipuri de explozii atomice care pot fi facilitate de catre U-

235: fisiunea si fuziunea. Fisiunea, pe scurt, este o reactie nucleara in care
un nucleu atomic se imparte in mai multe fragmente, de obicei doua cu masa
comparabila odata cu degajarea a aproximativ 100 milioane pana la cateva
mii de milioane de ev(=electron volt). Aceasta energie este emisa sub forma
unei explozii si in mod violent in cadrul bombei atomice. O reactie de
fuziune este pornita in mod invariabil de o reactie de fisiune, dar spre
deosebire de aceasta, bomba bazata pe fuziunea atomica (bomba cu
hidrogen) isi extrage puterea din diferitii izotopi ai hidrogenului in timpul
formarii nucleului de heliu.
Masiva putere dintr-o reactie in cazul bombei atomice, ia nastere din
fortele care tin atomii impreuna.
Atomii sunt compusi din trei particule sub-atomice. Protonii si
neutronii se afla impreuna si formeaza nucleul (masa centrala) a atomului, in
timp ce electronii orbiteaza in jurul nucleului intr-un mod asemanator
planetelor care orbiteaza in jurul soarelui. Aceste particule determina
stabilitatea atomului.
Cele mai multe elemente existente in natura au atomi foarte stabili
care sunt imposibil de scindat prin procese obisnuite. O metoda ar fi
bombardarea acestor atomi cu acceleratori de particule. Pentru toate
aplicatiile practice, singurul element ai carui atomi pot fi scindati relativ
usor, este metalul denumit Uraniu. Atomii Uraniului sunt neobisnuit de mari
si de aceea este greu sa fie tinuti la un loc intr-o structura stabila. Acest fapt
face Uraniul-235 un candidat excelent pentru fisiunea nucleara.

10
 Uraniul este un metal greu, mai greu decat aurul si nu are numai cei
mai mari atomi decat orice alt element natural, dar atomii care formeaza
acest metal au cu mult mai multi neutroni decat protoni. Acest fapt nu
influenteaza capacitatea lor de scindare, dar le confera capacitatea de a
facilita o explozie.
Exista doi izotopi ai Uraniului. Uraniul in stare naturala consta in
mare parte din izotopul U-238, care are 92 protoni si 146 neutroni
(92+146=238). Amestecat cu acest izotop, se va gasi o acumulare de 0,6%
de U-235 care are numai 143 neutroni. Acest izotop, spre deosebire de U-
238, are atomi care pot fi scindati (fisionabili) si este util in crearea
bombelor atomice. Deoarece U-238 are o cantitate mare de neutroni, acesta
reflecta neutronii proveniti in loc sa-i absoarba ca fratele sau, U-235.
Ambii izotopi ai uraniului sunt natural radioactivi. Atomii lor greoi se
dezintegreaza dupa o perioada de timp. Peste ceva timp (cam 100 000 de ani
sau mai mult), Uraniul va pierde atat de multe particule, incat va deveni un
metal obisnuit. Totusi, acest proces poate fi accelerat. Procesul este cunoscut
sub numele de reactie in lant. In loc sa se dezintegreze incet, atomii sunt
scindati de neutronii care patrund cu forta in interiorul nucleului. Un singur
atom de U-235 este atat de instabil incat un singur neutron este de ajuns
pentru a-l scinda si a conduce la o reactie in lant. Acest lucru se poate
intampla cand o masa critica este prezenta. Cand are loc aceasta reactie in
lant, atomul de Uraniu se imparte in doi atomi mai mici, precum Bariu si
Krypton.
Cand un atom de U-235 se scindeaza, acesta cedeaza energie sub
forma de caldura si radiatii Gamma, care este cea mai puternica forma de
radioactivitate, dar si cea mai letala. Cand aceasta reactie are loc, atomul
scindat va ceda la randul sau doi sau trei neutroni care nu sunt necesari
pentru formarea de Bariu si Krypton. Acesti neutroni zboara cu o forta
suficient de mare pentru a scinda alti atomi cu care vin in contact. Teoretic,
este necesar a se scinda doar un atom de U-235 si neutronii sai vor scinda la
randul lor alti atomi s.a.m.d. Aceasta progresie nu se desfasoara algebric, ci
geometric. Toate acestea se intampla in mai putin de 10-6 secunde.
Cantitatea minima pentru a porni o reactie in lant descrisa deasupra, se
numeste Masa Supercritica. Masa actuala necesara pentru a usura aceasta
reactie in lant depinde de puritatea materialului, dar pentru U-235 pur
aceasta este de 50 kg, dar Uraniul nu este niciodata pur, asa ca in realitate
este nevoie de ceva mai mult.
Uraniul nu este unicul material folosit la fabricarea bombelor atomice.
Un alt material este Plutoniul, sub forma izotopului Pu-239. Plutoniul nu
poate fi gasit in stare naturala (cu exceptia unor urme insignifiante) si este

11
intotdeauna fabricat din Uraniu. Unica modalitate de a produce Plutoniu din
Uraniu este procesarea unei cantitati U-238 intr-un reactor nuclear. Dupa
o perioada de timp, radioactivitatea extrema face ca metalul sa atraga alte
particule, astfel incat o cantitate din ce in ce mai mare se va transforma in
Plutoniu.
Plutoniul nu porneste o reactie in lant rapida de unul singur, dar
aceasta dificultate este depasita prin folosirea unei surse de neutroni, un
material foarte radioactiv care cedeaza neutroni mai repede decat Plutoniul
insusi. In anumite tipuri de bomba, un amestec de Beriliu si Poloniu este
folosit in acest scop. Este necesara numai o cantitate foarte mica din acest
amestec. Materialul nu este fisionabil el insusi, dar actioneaza ca un
catalizator in cadrul unei reactii mai mari.

III Mecanismul bombei

Altimetru

Orice avion obisnuit foloseste un tip de barometru aneroid care

masoara schimbarile de presiune la diferite altitudini. Dar vremea poate
afecta schimbarile de presiune ale aerului deci poate afecta barometrul. Este
mult mai bine sa se foloseasca un altimetru cu radar (sau un radio) pentru a
mari precizia cand bomba ajunge la punctul zero. Cu toate ca unda continua
modulata in frecventa (Frequency Modulated-Continuous Wave (FM CW))
este mult mai complicata, precizia pe care acesta o atinge depaseste cu mult
orice altimetru. Principiul este simplu: semnalele sunt emise de la bomba,
ating pamantul si se intorc inapoi la altimetrul din bomba. Acest principiu
simplu se aplica la un alt sistem de altimetre, numai ca semnalul este
continuu si apropiat de o frecventa de 4200 Mhz. Acest semnal creste incet
cu 200Mhz in timp de un interval.
Cand bomba cade, altimetrul va transmite un semnal incepand de la
frecventa de 4200 Mhz. Pana cand semnalul se intoarce, transmitatorul de la
altimetru va mai emite o unda cu o frecventa mai mare. Diferenta depinde de
timpul luat de semnal ca sa se intoarca. Cand cele doua unde de frecvente
diferite interfera se naste o alta unda cu o alta frecventa (diferenta dintre cele
doua). Valuarea acestei frecvente este masurata de microchip-ul care se afla
in interior. Aceasta valuare este direct proportionala cu distanta parcursa de

12
semnalul original asa ca poate fi folosit pentru a determina inaltimea
curenta.
In practica un semnal de la un trasmitator FW-CW, matura drumul de
120 de ori pe secunda, deci raza de actiune ar putea fi de 3.000m pe pamant
si 6.000m pe mare, reflexia undelor cu apa se face mai bine.
Precizia altimetrului este de -+ 1.5 m pentru inaltimi mari. Inaltimea
ideala pentru a declansa bomba este de 570 m .

Focosul nuclear:

Inima bombei (nu depinde de ce tip de e bomba , cu uranium sau cu

plutoniu) este invelita in alte materiale explozibile. Ele sunt folosite mai
mult ca un catalizator pentru a aduce o explozie mai mare. Calibrarea acestiu
explozibil este esentiala. Daca este prea putin explozibil atunci cand el
explodeaza imprastie miezul de uraniu sau de plutoniu facand astfel un nor
radioactiv sau poate produce o adevarata ploaie de radioactivitate.
Explozibilul poate primi un semnal electric de la altimetru cu radar sau
detonatorul cu presiune depinzand de ce sistem se foloseste.

Incarcaturile explozive

Acest explozibil este conceput pentru a aduce o anumita presiune

asupra miezului de uraniu. Valoarea acestei presiuni pentru a crea explozia
cea mare, este secreta.
Explozibilii plastici sunt mai buni deoarece se pot folosi la
ambele tipuri de bombe atomice si pot lua diferite forme. Un explozibil
plastic este nitratul uric. Pentru a-l prepara va trebuie urmatoarele:

-o cana de solutie concentrata de acid uric c5 h4 n4 o3

-1/3 din cana de acid nitric

-4 cani sau cupe din sticla rezistente la caldura

-4 filtre de cafea.

Se filtreaza solutia concentrata de acid uric printr-un filtru pentru a

indeparta impuritatile. Incet se toarna solutia de acid nitric in cealalta solutie

13
si lasa amestecul pentru o ora. Se filtreaza iar solutia, dar de aceasta data
cristalele de nitrat uric se vor strange in filtru. Se spala cristalele cu un jet de
apa cat timp ele se afla in filtru. Se lasa la uscat cristalele timp de 16 ore.
Acesta este explozibilul pentru detonare.

Va fi necesara o cantitate mai mare de explozibil pentru a crea o

presiune mai mare asupra partilor cu uranium sau plutoniu.

Dispozitivul de deflexie a neutronilor.

Dispozitivul de deflexie a neutronilor este format numai din Uraniu-

238. El are abilitatea de a reflecta neutronii inapoi la sura de unde au venit.

Dispozitivul serveste la asigurarea ca nu se intampla un accident in

care neutronii parasesc masa miezului atomic.

Uraniu si plutoniu

Uraniu-235 este foarte greu de extras. De fapt , pentru fiecare 25,000

tone de minereu de uranium extras din pamant, doar 50 de tone de metal de
uraniu poate fi extras din el si 99.3% din metal este U-238 care este prea
stabil ca sa poata participa la detonarea atomica. Pentru a desprinde cei doi
izotopi U-235 si U-238 nu se poate folosi o metoda chimica deoarece cei doi
izotopi poseda aceleasi caracteristici chimice. Singura metoda este
extragerea mecanica.
U-235 este are densitatea mai mica decat U-238, dar doar atat. Un
sistem de difusiune gazoasa este folosit pentru a incepe procesul de separare
dintre cei doi izotopi. In acest sistem, Uraniu in combinatie cu fluoruri
rezulta un gaz numit Hexafluorida de Uraniu Acest amestec este apoi
propulsat cu ajutorul unor pompe de mica presiune printr-o serie de tuburi
care la capat au bariere cu deschizatura foarte mica. Datorita faptului ca
atomii de U-235 sunt mai usori, ei sunt propulsati mai repede prin bariere
decat atomii de U-238. Ca rezultat concentratia de U-235 devine mai mare
cu cat gazul a trecut prin mai multe bariere. Astfel, dupa ce a trecut prin sute
de astfel de bariere Uraniu Hexafluorida contine o mare concentratie de U-
235 (teoretic se poate atinge o puritate de 95%)

14
 Dupa ce procesul de difusie gazos este incheiat, Uraniul trebuie apoi
rafinat prin procesul de separatie magnetica. Acest proces implica incarcarea
electrica a gazului tetraclorurii de Uraniu si directionarea lui printr-un
magnet de intensitate mica. Deoarece particulele de U-235 din gaz sunt mai
usoare sunt mai putin afectate de atractia magnetului. Dupa incheierea
acestui proces urmeaza un al 3-lea proces care consta in punerea intr-un
aparat centrifugal a gazului rezultat. Forta centrifuga separeaza cei doi
izotopi de Uraniu si de gazul ramas de la procesul 2 de separatie.
Dupa incheierea acestei proceduri tot ce mai ramane este de pus U-
235 in focosul nuclear care va facilita detonarea atomica.
Masa supercritica folosita pentru focosul nuclear este de 50 de kg de
Uraniu pur.
Forta bombei atomice depinde de procesul de rafinare a U-235,
depinde si de design-ul focosului nuclear si de altitudinea la care se
detoneaza. forta unei bombe atomice poate fi intre 1 kiloton (= 1,000 tone de
TNT) pana la 20 de megatone (= 20 de milioane de tone de TNT).
Atat timp cat uranium este cel mai ideal pentru fusiune, el nu este
singurul. Se mai poate folosi si Plutoniu. Daca se lasa pentru o perioada
foarte mare U-238 in interiorul unui reactor atomic, el primeste diferite
particule, in special neutroni, si se transforma gradat in Plutoniu.
Si Plutoniu este fusionabil, dar nu asa de usor ca Uraniu. Atat timp cat
Uraniu poate fi detonat de un simplu dispozitiv de detonare, Plutoniu trebuie
detonat numai cu ajutorul unui dispozitiv mai complex si cu ajutorul unei
camere de presiune si cu ajutorul unor explozibili conventionali, in acest
timp introducand in camera si o combinatie gazoasa de Beryliu si Poloniu
pentru a se putea detona.
Masa supercritica folosita pentru bomba atomica este de 16kg
inconjurata de 10 Kg de U-238.
Pentru a demonstra diferenta dintre detonatorul de tip pistol cu Uraniu
si detonatorul cu implozie al Plutoniului mai jos se afla o mica descriere:

1 Detonatorul cu Uraniu:

Compus din 2 parti: masa mai mare este sferica si concava;

masa mai mica seamana foarte mult cu partea mare dar ii lipseste sfera. La
detonarea explozibilului conventional, masa mai mica este injectata violent
in masa mai mare. Se atinge masa supercritical si se formeaza reactia in lant
intr-un timp de un million din secunda.

15
 2 Detonatorul cu plutoniu

Este construit de 32 de piese individuale sub forma unor pilule

asezate uniform pe suprafata sferei in care se mai afla si o solutie de Berylliu
si Poloniu. Toate acestea trebuie sa aiba mase indentice si forme identice. La
detonarea explozibilului conventional cele 32 de bucati se combina cu
solutia creand o reactie intr-un timp de 10 milioane dintr-o secunda.

Campul de protectie

Campul de protectie are ca scop protejarea mecanismelor bombei

de radioactivitatea miezului atomic. Fluxul de neutroni din focosul nuclear
este destul de puternic pentru a crea un scurt circuit si poate detona
incarcaturile explozive.

Sigurantele fusionabile

Sigurantele sunt implemetate pentru a preveni o detonare

accidentala a incarcaturilor explozive si a miezului atomic. Acestea sunt
implementate in partea din fata a bombei cu putin timp inainte de lansare.

16
IV. Diagrame

Bomba cu uraniu

17
Bomba cu plutoniu

18
 Bibliografie :

 Hiroshima & Nagasaki Remembered 2005 website commemorating

60th anniversary

 "The Effects of the Atomic Bombings of Hiroshima and Nagasaki".

U.S. Strategic Bombing Survey. 1946

 "Scientific Data of the Nagasaki Atomic Bomb Disaster". Atomic

Bomb Disease Institute, Nagasaki University.

 "Correspondence Regarding Decision to Drop the Bomb".

 Hiroshima and Nagasaki: A Look Back at the US Atomic Bombing 64

Years Later - video by Democracy Now!

 "The Decision To Use The Atomic Bomb; Gar Alperovitz And The H-
Net Debate".

 Dietrich, Bill (1995). "Pro and Con on Dropping the Bomb". Seattle
Times.

19