Sunteți pe pagina 1din 1

NEGUT VLADUT STEFAN,PIPP,ANUL I Grupa III

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge

Proverbul Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge este un îndemn la


activitate şi la acţiune.

Prin cuvintele acestui proverb suntem îndemnaţi să nu fim leneşi. Atunci


când dorim să ajungem departe, adică să obţinem un anumit lucru sau să înfăptuim
o acţiune, trebuie să ne sculăm dis-de-dimineaţă şi să facem ceva pentru a ajunge
acolo unde dorim. Pentru reuşita unei acţiuni nu este suficient să ne dorim acea
acţiune.

Trebuie să insistăm o perioadă mai mare de timp, de multe ori de


dimineaţa devreme, până seara târziu. Proverbul ne mai transmite un mesaj şi
anume că atingerea unui obiectiv necesită nişte sacrificii: dacă vrem cu adevărat să
ajungem departe trebuie să sacrificăm nişte ore de somn, adică aşa cum spune
proverbul – să ne sculăm de dimineaţă.

În concluzie, pentru a reuşi ce ne-am propus sau pentru a atinge ţinte


îndepărtate trebuie să ne dăm jos din pat şi să pierdem câteva ore de somn şi de
relaxare. Câştigul va fi, vorba proverbului, că vom ajunge departe.

S-ar putea să vă placă și