Atributiile consiliului local, stabilite de art. 36 din Legea nr.

215/2001, implică o parte din

obligațiile sus menționate. In exercitarea acestor atribuți,consiliul local:
- aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea şi statul de functii
ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor şi serviciilor publice de interes local,
precum şi reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;
- aprobă strategile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unității administrativ-
teritoriale;
- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile
angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și
gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor;
- avizează sau aprobă, în condițile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului şi urbanism
ale localităților;
- asigură, potrivit competențelor sale şi în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea
serviciilor publice de interes local privind (printre care): sănătatea; protecția şi refacerea
mediului; conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice şi de
arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale; dezvoltarea urbană, serviciile
comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie
termică, iluminat public și transport public local, după caz; punerea în valoare, în interesul
comunității locale, a resurselor naturale de pe raza unității administrativ-teritoriale.
Competența în domeniul protecției mediului a consiliilor locale ale Municipiului
Bucureşti și a Consiliului General al Municipiului București este stabilită de art. 81 alin. (2),
constând în atribuții precum:
- avizarea studiilor, prognozelor şi programelor de dezvoltare econo- mico-socialā, de organizare
şi amenajare a teritoriului şi urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare regională
şi zonală, în condițiile legii, pe care le supun spre aprobare Consiliului General al Municipiului
Bucureşti;
- aprobarea, în condițiile legii, a planurilor urbanistice zonale și de detaliu ale sectoarelor, pe care
le comunică Consiliului General al Municipiului București; aprobarea, în limitele competentelor
lor, a documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și
asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea lor, în concordanță cu prevederile planului
urbanistic general al municipiului Bucureşti şi ale regulamentului aferent;
- acționarea în scopul protecției și refacerii mediului, în scopul creşterii calității vietii;
participarea la protecția, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice
şi de arhitectură, a parcurilor și a rezerva- tiilor naturale.
Consiliul judetean, în temeiul art. 91 din Legea nr. 215/2001 are atributii a căror exercitare
presupune respectarea unor obligații specifice protectiei mediului, precum:
- adoptă strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială şi de mediu a
județului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă şi urmăreşte, în
cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale şi orăseneşti interesate, măsurile
necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;
- stabileste, pe baza avizului consililor locale ale unitäților administrativ-teritoriale
implicate, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului Județului, precum şi de dezvoltare
urbanistică generală a acestuia şi a unitătilor administrativ-teritoriale componente; urmăreşte
modul de realizare a acestora, în cooperare cu autoritătile administrației publice locale comunale,
orășenești sau municipale implicate;
- hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a
judetului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes judetean, în condițiile legii;
- asigură, potrivit competentelor sale şi în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea
serviciilor publice de interes judetean privind:.. 9. protectia şi refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a
parcurilor, grădinilor publice si rezervatțiilor naturale.

Primarul, potrivit art. 63 din Legea nr. 215/2001, are o serie de atribuții în domeniu, între
care:
- prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică,
socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;
- elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unității
administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local;
 - coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul
aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de
utilitate publică de interes local;
- ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităților din domeniile
prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d), între care şi protectia şi refacerea mediului, conservarea,
restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor,
grădinilor publice și rezervaților naturale şi dezvoltarea urbană;
- asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului
local şi acționează pentru respectarea prevederiloracestora;
- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu pre- vederile
angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului şi
gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetätenilor.
Privitor la calitatea de subiect activ al contravențiilor de mediu a autorităților administrației
publice locale, ale căror obligații în domeniu au fost prezentate anterior, se impun câteva
precizări.
Primarul, autoritate administrativă executivă, unipersonală, poate fi subiect pasiv ale
răspunderii administrativ-contravenționale, în această calitate.
O situatie specială, din perspectiva răspunderii pentru săvârşirea contraventiilor prevăzute de
art. 96 din O.U.G. nr. 195/2005, o au viceprimarii. După cum am arătat anterior, din interpretarea
art. 121 şi art. 122 din Constitutia României din 1991, revizuită şși republicată în 2003, şi a art. 3
din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora autoritățile administrației publice locale sunt cele alese
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, aceştia nu fac parte din sfera ,autorităților
administrației publice locale", limitată la consiliile locale și consiliile județene și primari.
Cu toate acestea, viceprimarii pot deveni titulari ai unor obligații privitoare la protecția
mediului a căror încălcare constituie contravenție, prin instituția delegării de atribuții. Potrivit
art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, primarul poate delega viceprimarului atribuțiile sale.
In ipoteza delegării de atribuții, trebuie stabilit dacă, pe de o parte, viceprimarul poate fi
subiect activ al contravențiilor în discutie, iar pe de altă parte, dacă delegarea de atribuții este de
natură să exonereze pe titularul acestora, respectiv primarul de răāspunderea contravențională.
 De precizat că utilitatea identificării soluției corecte a acestei probleme este preponderent
practică, având în vedere faptul că, în mod curent, primarii folosesc delegarea cätre viceprimar în
privința atribuțiilor din sfera protecției mediului.
Opinăm în sensul că, deşi posibilitatea delegării de atribuții, inclusiv cele privitoare la
protectția mediului, este prevāzută de lege, aceasta nu poate determina un transfer al calitäții de
subiect pasiv al răspunderii contravenționale, titularii obligațiilor, care au calitatea de autoritate a
administrației publice locale, fiind singurele entități care pot avea calitatea de subiect activ al
acestor contravenții. Un prim argument se referă la identificarea autorităților administratiei
publice locale în cadrul normelor constituționale şi cele ale legii organice care exclud fără
echivoc viceprimarul din această categorie. Pe de altă parte, acesta exercită atribuțiile delegate
numai în numele primarului, și nu în virtutea funcției pe care o deține, întrucât primarul
reprezintă singura autoritate executivă a administrației locale, desemnate de legiuitorul
constituant și de cel organic, având atribuții expres determinate de lege, în exercitarea cărora pot
fi emise acte.
In cadrul contenciosului contraventional este adoptată de multe ori teza contrară, practică pe
care o apreciem greşită în raport cu argumentele prezentate anterior. Astfel, printr-o decizie de
speță, a fost admisă plângerea formulată de Primăria Comunei V. împotriva procesului-verbal
de contraventie seria. nr. .. emis de Garda Națională de Mediu - Comisariatul ludetan Vrancea,
reținându-se în considerente următoarele:
În urma controlului efectuat pe probleme de protectia mediului, s-a retinut că primarul
comunei Vîrteşcoiu nu a actionat pentru refacerea si protectia mediului, săvârşind contravenția
prevăzută de art. 51 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000, modificată prin O.U.G. nr. 61/2006,
privind regimul deşeurilor.
Pentru faptele menționate mai sus, petentul Saigău Nicolae, primarul comunei Vîrteşcoiu,
județul Vrancea, a fost sancționat contravențional cu 15.000 lei amendă.
Conform Dispoziției nr. 51 din 30 martie 2006 a Primăriei comunei Virtescoiu, începând cu
data de 1 aprilie 2006, viceprimarul comunei - Cosma Aurică avea ca atribuții «administrarea
sistemului de alimentare cu apă, drumuri comunale și gestionarea depozitării deşeurilor
industriale și protecția mediului», la nivelul comunei Vîrteşcoiu.
Cum sarcinile privind refacerea şi protecția mediului nu privesc pe primarul comunei,
instanța va admite plângerea și în consecință:
 Va anula procesul-verbal de contravenție şi va exonera petentul de plata amenzii".
Posibilitatea consiliului local şi cel județean, ca autorități ale administrației publice locale,
de a avea calitatea de subiect activ al contravențiilor de mediu este circumstanțiată de statutul
juridic al acestora și de cel al membrilor.
Consiliul local şi cel judetean sunt autorități deliberative colegiale, pluripersonale, având
caracter de adunări administrative. Sunt lipsite de personalitate juridică, existenta acesteia fiind o
condiție esențială pentru dobândirea calității de subiect activ al contravenției.
Avand în vedere acest aspect, cât și caracterul pluripersonal al compunerii lor, răspunderea
contravențională vizează, în consecință, pe membrii acestora. Această teză conformă cu regimul
de răspundere instituit de Legea nr. 215/2001 în sarcina consilierilor locali şi județeni, potrivit
căruia răspund contravențional pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuțiilor ce le revin în
conditiile legii. Ei răspund în nume propriu pentru activitatea desfāşurată în exercítarea
mandatului, precum şi solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte şi pentru hotărârile
pe care le-au luat.
Aşadar, subiectele active ale contravențiilor de mediu care sancționează incalcarea unor
obligații legale de către consiliile locale sau județene, în calitatea acestora de autorități ale
administrației publice locale, sunt membri lor, respectiv consilierii locali sau județeni.

Capitolul IV
Sanctiunile contraventionale în dreptul mediului
1. Aspecte generale privind sancțiunile contravenționale
Sancțiunea reprezintă, din perspectiva structurii logico-juridice a normei juridice, unul dintre
elementele acesteia, cel care stabileşte urmările nerespectării conduitei prescrise în dispoziția
normei şi, în felul acesta, conduce la realizarea scopului dreptului contravențional.
Sub aspect social, sancțiunea este un mod de reacție față de persoanele care au un
comportament contrar celui prescris de normele juridice, statul delegând organelor sale
competente atribuții în sensul aplicării unor măsuri de constrângere și reeducare. Raportat la
materia contravențională, sancțiunile contravenționale reprezintă o categorie a sancțiunilor
juridice, aplicabile persoanelor care au săvârşit contravenții.
 Doctrina defineşte sanctiunea ca fiind ,,pretul" plătit de o persoană în cazul încălcării
normelor juridice. Prin aplicarea sancțiunii se urmăreşte restabilirea ordinii de drept şi repararea
prejudiciului cauzat prin nesocotirea unei valori sociale ocrotite de norma juridical. In aceeaşi
opinie, sancțiunile contravenționale sunt în continuă formare, în funcție de specificul abaterilor
care se săvârşesc, spre deosebire de sancțiunile civile şi penale, caracterizate de o mare
stabilitate, specifică însăşi ramurilor de drept cărora le aparțin.
Sistemul sancționator prevăzut de 0.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
este, în comparație cu cel consacrat de Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancționarea
contravenților, diversificat, mai suplu şi, cel putin teoretic, mai funcțional. Prin sistematizarea
sancțiunilor în ,,principale" şi ,,complementare", reglementarea actuală oferă mijloace mai
eficiente de atingere a scopului răspunderii contravenționale, raportat la cele existente anterior,
respectiv avertismentul, amenda şi confiscarea administrativă, sanctiune complementară.
Sanctiunile principale prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sunt avertismentul, amenda
contravențională şi prestarea unei activități în folosul comunității.
Sanctiunile contravenționale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate, folosite
sau rezultate din contravenții; suspendarea sau anularea după caz, a avizului, acordului sau a
autorizației de exercitare a unei activităti: închiderea unității; blocarea contului bancar;
suspendarea activitäții agentului economic; retragerea licenței sau a avizului pentru anumite
operațiuni ori pentru activități de comert exterior, temporar sau definitiv; desființarea lucrărilor şi
aducerea terenului în starea inițială.
Sancțiunile contravenționale sunt prevăzute atât în reglementarea-cadru 0.G. nr. 2/2001, cât
şi în legi speciale care stabilesc fapte ce constituie contra-ventii.
Posibilitatea stabilirii de sancțiuni contravenționale, principale sau complementare, prin legi
speciale este prevăzută expres de dispozițiile art. 5 alin. (4) din 0.G. nr. 2/2001. 0 interpretare
restrictivă a sintagmei legi speciale" ar impune teza că aceasta vizează doar legea ca act
normativ.
Opinăm în favoarea unei interpretări lato sensu a sintagmei, avnd în vedere că noțiunea
de ,lege" utilizată şi în cadrul altor dispoziții ale 0.G. nr. 2/2001, precum cea cuprinsă în art. 1,
care face referire la ,,legea contra ventională", a primit interpretarea largă, incluzând toate
categoriile de acte normative enumerate de art. 1 al aceluiaşi act normativ prin care pot fi
stabilite și sancționate contravenții.
 Pe de altă parte, o interpretare stricto sensu a sintagmei ar lipsi de eficientă activitatea
normativă a autorităților publice centrale şi locale de a stabili şi sancționa contravenții adaptate la
specificul domeniului supus reglementării sau al unității administrativ-teritoriale în care au
competență, în lipsa posibilității de a impune şi sanctiuni principale şi, mai ales, complementare
care să aibă în vedere acest specific.
Domeniul contravențiilor de mediu este supus aceluiaşi sistem sanctionator, respectiv
sancțiunilor principale și complementare prevăzute de 0.G. nr. 2/2001, ca lege-cadru în materie
contravențională.
Actele normative care stabilesc și sancționează contravenții la regimul protectiei, conservării
şi dezvoltării mediului prevăd ca sancțiune principală amenda, stabilind limitele speciale ale
acesteia, de regulă diferențiate pentru persoanele fizice şi juridice. Sanctiunile complementare
sunt aplicate fie în temeiul legii speciale, atunci când sunt prevăzute de aceasta, fie în temeiul
reglementării-cadru în domeniul contravențiilor, 0.G. nr. 2/2001, la a cărei aplicabilitate face
trimitere legea specială.
Desi unele sancțiuni complementare prevăzute de legea-cadru, precum suspendarea
activității, închiderea unității, desființarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea inițială,
răspund nevoii de intervenție rapidă și eficientă cecaracterizează acțiunea în domeniul protecției
mediului, reglementările speciale care stabilesc și sanctionează contraventii de mediu prevăd în
puține situatii sancțiuni complementare specifice, iar aplicarea lor practică este, în continuare,
mai deficitară.
O statistică realizată de Garda Națională de Mediu arată că, pentru un număr de 4439 de
contravenții, constatate şi sancționate în perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016, nu s-a
aplicat în niciun caz sancțiunea incetärii activității, în 236 s-a dispus sistarea activități, iar în 43
s-a propus suspendarea acordului/autorizației de mediul.
Din perspectiva conținutului şi eficientei sancțiunilor principale şi complementare, sistemul
sancționator instituit prin 0.G. nr. 2/2001 răspunde doar in parte particularităților ilicitului
contravențional de mediu. Importanța functiei reparatorii a răspunderii contravenționale de
mediu face ca, în realitate, sancțiuni precum desființarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea
anterioară să îndeplinească rolul unei veritabile sancțiuni principale. Nici funcția preventivă, care
vizează constrângerea şi reeducarea contravenientului, nu este realizată efectiv prin sancțiunea
principală a amenzii sau avertismentului. Pentru contravenientul de mediu, sancțiunea
complementară a încetării activității, suspendării sau anulării avizului, acordului sau autori-
zatiei de mediu ori aducerea terenului în starea anterioară au un rol disuasiv mai pronuntat decât
amenda contravențională, a cărei plată, chiar şi în limitele maxime permise de legislația
contravențională, este preferabilă prin comparatie cu executarea sanctiunilor complementare
mentionate. Poate fi o soluție reformarea sistemului sancționator contravențional în materie de
mediu, prin trecerea unor sancțiuni care în prezent sunt complementare (suspendarea sau
anularea avizului, acordului sau autorizației de mediu, închiderea unități sau suspendarea
activității, retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori activități, desfiintarea
lucrărilor si aducerea terenului în starea inițială) în rândul sancțiunilor principale.

2. Sanctiunile contravenționale principale

2.1. Avertismentul
Avertismentul, inclus de art. 5 alin. (2) din 0.G. nr. 2/2001 în categoria sanctiunilor
contravenționale principale, constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârşite, însotită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Considerat cea mai usoară sancțiune contravențională, avertismentul are, prin conținutul său,
natura unei sancțiuni morale, putând fi aplicat pentru fapte de o gravitate redusă când agentul
constatator apreciază că autorul contraventiei nu o va mai repeta, chiar fără aplicarea unei
amenzi. Având în vedere natura morală a acestei sanctiuni contravenționale și, în consecință,
lipsa caracterului punitiv, iar, pe de altă parte, standardele morale ale societății actuale, există
chiar opinii în sensul excluderii avertismentului din rândul sancțiunilor contravenționale
principale. Aplicarea sancțiunii avertismentului este condiționată atât de circumstanțele reale ale
comiterii faptei (împrejurările în care a fost săvârşită, pericolul social concret etc.), cât şi de
circumstanțele personale ale contravenientului (spre exemplu, vârsta înaintată, starea materială,
faptul că are în întretinere mai multe persoane etc.), urmând ca agentul constatator să aprecieze,
de la caz la caz, existența unei atitudini pozitive a contravenientului care să justifice aplicarea sa.
In doctrină este subliniată tendința practicii judiciare de a cenzura exigenta sporită a
agenților constatatori manifestată prin aplicarea de amenzi contravenționale pentru cele mai
neînsemnate contravenții, uzând de posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzi contravenționale cu
avertismentul, cu ocazia soluționării căilor de atac prevăzute de procedura contravențională .
 Constatând lipsa de consecvență a agenților constatatori și a instanței în determinarea
circumstanțelor reale și personale care justifică aplicarea sanctiunii contravenționale a
avertismentului, apreciem, de lege ferenda, ca utilă o eventuală precizare a textului legal [art. 7
alin. (2) din 0.G. nr. 2/2001] care să ofere criterii de stabilire a gravității reduse a faptei
contravenționale. In doctrină au fost avansate asemenea criterii, opinându-se, spre exemplu, în
sensul ca aplicarea avertismentului s-ar impune în cazul săvârşirii pentru prima data a unei
contravenții. Lipsa unui cazier în materie contravențională, face, însă, dificilă aplicarea practică a
unui asemenea criteriu.
Sanctiunea contravențională a avertismentului poate fi aplicată verbal sau scris. Deşi textul
legal nu stabileşte condițiile privind forma de aplicare a avertimentului, acestea pot fi
determinate, prin raportare la natura sa, ca sancțiune şi la împrejurările sau urmarea imediată a
faptei contravenționale. Pentru aplicarea orală a avertismentului, aşadar färă întocmirea unui
proces-verbal de contravenție (spre deosebire de celelalte sancțiuni contravenționale), este
necesară prezența contravenientului în vederea aplicării sancțiunii de către agentul constatator.
Avertismentul este aplicat în mod obligatoriu în formă scrisă atunci când contravenientul nu este
prezent sau, dacă este prezent, atunci cand se aplică și o sancțiune complementară, prin
contravenție s-au produs pagube sau când această formă este cerută de lege. Avertismentul scris
se consideră executat prin comunicarea procesului-verbal de contravenție în care este consemnat.
Avertismentul este o sancțiune aplicabilă oricărei contravenții, inclusiv celor de mediu,
indiferent dacă dispozițile legale care o stabilesc şi sancționează prevăd această sancțiune.
Desigur, avertismentul nu poate fi aplicat dacă textul legal prevede expres această interdicție.
Regula aplicabilității generale a sanctiunii avertismentului, aparent derogatorie de la principiul
legalității sanctiunii, a generat opinii contradictorii în jurisprudența aferentă. Astfel, pe lângă
decizii care fac o aplicare corectă a acestei reguli, reținând că agentul constatator şi, cu atât mai
mult, instanta, pot să dispună aplicarea avertismentului, chiar în situația în care legea specială nu
îl prevede, există şi o practică ce, în mod greşit, apreciază că avertismentul poate fi aplicat doar
dacă este prevăzut ca sancțiune în actul normativ special, opinie criticată în mod convingător de
doctrină.
Caracterul general al sancțiunii contravenționale a avertismentului prevăzut explicit de art.
7 alin. (3) din legea-cadru a contravențiilor și dispozițile cuprinse în actele normative speciale
care impun aplicabilitatea regimului contravențional general în privința contravențiilor de mediu,
permit concluzia că avertismentul poate fi aplicat şi pentru sancționarea acestei categorii de
contravenții.
Din analiza actelor normative care stabilesc și sancționează contraventii în scopul protecției,
conservării şi ameliorării calității mediului, rezultă că acestea nu prevăd interdicția aplicării
sancțiunii avertismentului, iar datele statistice arată că avertismentul este aplicat adesea ca
sancțiune contraventională principalăi.
Specifică avertismentului aplicat în cazul contravențiilor de mediu este forma sa
preponderent scrisă, cerută de faptul că uneori este însoțit de sanctiuni complementare
(confiscarea bunurilor folosite sau rezultate din contravenție, aducerea terenului în starea inițială
etc.).
Oportunitatea aplicării sancțiunii avertismentului în cazul contravențiilor de mediu este
considerată drept discutabilă de doctrină, acestea fiind considerate, ,,contraventii grave", care
impun o sanctiune principală mai severă.
Subscriem, în parte, la acest punct de vedere, apreciind că, în cazul multora dintre
contravențiile de mediu, scopul sancționării contravenționale nu poate fi atins prin aplicarea
avertismentului, sancțiune lipsită de caracter punitiv, având în vedere gravitatea sporită a
acestora, respectiv întinderea vătămărilor aduse factorilor de mediu, persoanelor sau bunurilor,
numărul mare al victimelor, faptul că uneori subiectul pasiv este unul colectiv, o comunitate etc.
In acest sens, apreciem, de lege ferenda, că se impune eliminarea posibilității de aplicare a
sancțiunii avertismentului la contravențiile de mediu grave, prin prevederea expresă a acestei
interdictii în cadrul actelor normative care le stabilesc și sancționează.
Necesitatea reglementării riguroase a cazurilor de aplicare a avertismentului rezultă şi din
caracterul contradictoriu al soluțiilor adoptate în practica instantelor, cu privire la pericolul social
al unor contravenții de mediu. Unele instante admit, cu uşurință, înlocuirea sanctțiunii amenzii
contravenționale cu cea a avertismentului pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 96 alin. (2)
pct. 1 din O.U.G. nr. 195/20053. 0 asemenea soluție a fost motivată prin faptul că, de la data
expirării valabilității autorizației de mediu şi până la data constatării contravenției, nu a trecut un
timp îndelungat şi că autorul contravenției a făcut deja demersurile necesare pentru prelungirea
valabilității actului de autorizarel. Pentru aceeaşi faptă, o altă instanță a respins cererea de
reindividualizare a sancțiunii amenzii, dispusă de agentul constatator, cu motivarea că ,,gradul de
pericol social al faptei se evaluează nu numai la nivel micro, dar şi la nivel macro', aşa
încât ,,tolerarea săvârşirii unor fapte de acest gen şi nesancționarea pecuniară a acestora poate
determina agravarea fenomenului, dispozițiile legale nemaiatingându-şi finalitatea pentru care au
fost edictate, în cauza de față - protecția mediului și, pe cale de consecință, a populației’’.
Pe de altă parte, există contravenții la legislația de mediu ce pot fi caracterizate ca având o
gravitate redusă şi, în consecintă, sancționate cu avertisment, conținutul acestuia, de
conştientizare a contravenientului asupra consecințelor faptei şi de prevenire a repetării acesteia,
fiind compatibil cu principii și elemente strategice ale legislației de mediu, precum crearea unei
atitudini favorabile mediului, la nivelul opiniei publice, realizarea unei educații ecologice etc..
2.2. Amenda contravențională
Sanctiunea contravențională principală cel mai frecvent aplicată este amenda
contravențională. Art. 8 alin. (1) din 0.G. nr. 2/2001 prevede expres caracterul administrativ al
acestei sancțiuni, precizare menită să înlăture dubiile exprimate în doctrină cu privire la natura
juridică a acesteia și a faptei pe care o sancționeazăt. Există şi opinia potrivit căreia această
precizare nu se justifică în raport de caracterul clar al distincției dintre abaterea administrativă și
cea contravențională şi, în consecință, dintre sancțiunea administrativă și cea contravențională, în
speță, amenda. Precizarea cuprinsă în dispozitile legale sus-menționate subliniază şi diferența de
natură juridică existentă între amenda contravențională și amenda penală.
Sanctiunea amenzii contravenționale constă în obligarea contravenientului la plata unei
sume de bani către stat sau unitățile administrativ-teritoriale.