Avram Iancu

Avram Iancu (n. 1824, Avram Iancu, Alba, România – d. 10

septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara, România) a fost un avocat
transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important
în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării
Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță
cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub
conducerea lui Lajos Kossuth.

Originea și studiile
S-a născut în Munții Apuseni într-o familie de țărani moți înstăriți. Cel
dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu este Gheorghe Iancu, preot
ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu
acesta.[6] Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea.[7]
Gheorghe Iancu (decedat înainte de 1812[8]) a avut șapte copii, patru fete -
Sântioana, Maria, Zamfira și Ana - si trei băieți - ALISANDRU tatăl viitorului
erou, Avram și Ioan.[6]
Tatăl lui Avram Iancu, Alisandru (1787-1855), a fost pădurar, apoi jude
domenial. El a urmat școala primară în sat și probabil pe cea din Câmpeni.
[9]
 Mama lui Avram Iancu a fost Maria Gligor[10]. Cei doi copii ai familiei
Iancu au fost Ioan (1822-1871) și Avram[11].
Având o situație materială bună, Avram Iancu a urmat școala primară
în satul natal, în crângul Târsa, unde l-a avut învățător pe Mihai
Gomboș[12] fiind apoi mutat de părinți la Poiana Vadului[12] și Câmpeni,
absolvind la vârsta de 13 ani[13][12]. Aici l-a avut dascăl pe Moise Ioanette.
[12]
 Gimnaziul l-a urmat începând cu anul 1837 [13] la Zlatna, absolvind în
anul 1841.[14] S-a înscris apoi la Liceul Piarist din Cluj.[14] Începând cu
anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj.
În anul 1846, așa cum obișnuiau toți cei care în epocă terminau științele
juridice, a încercat să ocupe o funcție administrativă, solicitând să fie primit
într-o slujbă de practicant fără salariu.[15]. Cererea sa a fost însa respinsă
de guvernul din Cluj deoarece provenea dintr-o familie de iobagi, doar
nobililor fiindu-le aprobate asemenea funcții.[15] După câteva săptămâni s-a
înscris cancelist la Târgu Mureș, la Tabla Regească (Curtea de Apel a
Transilvaniei).[15] Își ia examenul de avocat în martie 1848.[16] În perioada
când a fost cancelist la Târgu Mureș i-a cunoscut pe cei mai mulți dintre
tinerii români care aveau să îi fie camarazi de luptă în timpul Războiului
Național din Transilvania: Nicolae Bârlea, Iacob Bologa, Ioan
Buteanu, Petru Dobra, Vasile Fodor, Iosif Hodoș, Ilie Măcelariu, Florian
Micaș, Alexandru Papiu-Ilarian, Ioan Oros, Ioan Pinciu, Dionisie Pop
Marțian, Samuil Poruțiu, Nicolae Solomon, Iosif Sterca-Șuluțiu, Dionisie
Tobias, Amos Tordășianu.[15] Tot în această perioadă îl cunoaște
pe Nicolae Vlăduțiu, viitor prefect de legiune.[17] și pe Nicolae Mureșan,
viitor tribun.

Sfârșitul vieții
În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit de o boală psihică. Starea
sănătății sale psihice a început să se deterioreze la sfârșitul anului 1852[107].
A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat înnebunit, după
unele păreri puțin verificate și din surse nesemnate. Conform unor alte
păreri, de data aceasta de specialitate, a medicului Ovidiu Vuia, specialist
în neuropsihiatrie în Germania, Avram Iancu nu a fost nebun: "...În ce
privește tulburările zise psihice, după majoritatea absolută a medicilor, și
noi nu facem decât a le întări diagnosticul, nu numai datorită debutului la
28 ani și duratei lungi de două decenii, dar întreg tabloul clinic și evoluția
sa, înlătură indiscutabil, eventualitatea unei infecții a sângelui cu
manifestarea unui sifilis nervos. Rămâne ipoteza unei psihoze declanșate
de o traumă, sau cum e cazul, de nenumărate traume psihice, nu rar
observată în practica neuropsihiatrică. Personal cred că nici această boală
nu intră în discuție, în primul rând fiindcă tulburările psihice ale lui Iancu nu
pot fi încadrate în tabloul unei psihoze anumite. E drept că prezentase
unele idei de persecuție, după unii adevărată manie, a fost trist și
melancolic, adesea după ce-și termina cântecele de jale la fluier, plângea,
dar respectivele simptome nu sunt suficiente pentru a diagnostica o
psihoză de tip maniaco-depresiv, schizofrenic sau paranoic. ... Ajung la
concluzia că Avram Iancu nu a fost nebun propriu-zis din punct de vedere
neuropsihiatric. ... În consecință, fără să mă îndepărtez de principiile
științifice ale medicinii, după care trebuie văzută boala lui Avram Iancu, eu
împărtășesc părerea că (...) Craiul Moților n-a suferit de nici o psihoză, prin
urmare pe limbaj laic, nu a fost nebun. ... sunt de părere că ar fi cazul, în
legătură cu suferințele sale, să evităm termeni ca "dezechilibru psihic" sau
"boală incurabilă", când manifestările psihice ale lui Iancu sunt de natură
reactivă, țin mai mult de alterări provocate de împrejurări externe, care
însă, nu depășesc domeniul normalului, nu intră în sfera patologicului" [118].
Astăzi, Avram Iancu este considerat cel mai mare erou național al
românilor din Transilvania, iar memoria lui cinstită în mod deosebit de
români și îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri
ai lui Iancu, de la 1848[119] [120].
În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu
privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei (azi muzeu) lui Ioan
Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș.[121] A fost îngropat cu funeralii
naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea, jud.
Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea". La slujba de înmormântare au slujit
36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit)
din Roșia Montană[122]. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii
comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint,
Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu[122].
Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și
trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat "erou al națiunii"[123].
Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii
ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu[123]. Peste 4.000 de
persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au
sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l
priveghia[124].
Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie, în Baia de
Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit
spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat "Marșul lui Iancu" și "Deșteaptă-te,
române!". Când primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia
porneau din Baia de Criș. În fruntea convoiului mergea un tânăr cu un
drapel în culorile românești roșu-galben-albastru, drapate în negru[125]. În
momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de pușcă,
în semn de onoruri militare[125].
Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tisu, iar pe ea a fost
inscripționat simplu: "AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL)
LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872"[