Sunteți pe pagina 1din 1

Filmul în vremea pandemiei

În zilele izolării preventive, am avut răgazul să mă bucur pe îndelete de oferta de filme și seriale ale
furnizorului nostru tv. Am fost foarte mulțumit să constat că mai toate producțiile au drept temă principală
salvarea omenirii. Omenirea trebuie salvată fie de ambițiile criminale ale unor bogătași, fie de o bombă
uriașă care poate exploda necontrolat, fie de un atac pornit din afara planetei. Sunt filme deja ancorate în
realitatea imediată, care prezintă drept pericol planetar un virus ticălos. Împotriva acestor amenințări luptă
niște salvatori mai mult sau mai puțin competenți și viguroși. În acțiunile lor, salvatorii omoară de-a valma
inamici, dar și amici, pentru că nu au timp să verifice fiecare om în parte. Când își dau seama că au omorât
un amic, salvatorul zice: „Shit”. Dacă a omorât mai mulți amici zice „shit” de trei ori. Din când în când,
salvatorii sunt trădați și, drept urmare, prinși în capcane letale. Muribund, salvatorul trebuie să îndulcească
tragismul momentului și să facă haz de necaz. Întrebat fiind cum se simte, va răspunde „Am avut și clipe
mai bune”, după care decedează. Comunicarea verbală în aceste filme este concisă, dar profundă. Ea este
centrată pe două idei-forță. Când greșește și are simț autocritic, salvatorul zice: „Fuck me”. Dacă se
întâlnește cu un adversar față de care i se pare că e superior zice „Fuck you”. Salvatorii sunt amanți
pasionali, cum au un moment liber între două măceluri, încing frenetice partide de sex, în cele mai variate
condiții, de la magazii părăsite la mijloace de transport, public sau privat. Partida de sex se încheie în
momentul în care salvatorul este chemat telefonic să continue salvarea omenirii. De regulă, salvarea
omenirii reușește. Inamicii sunt făcuți fărâme cu variate mijloace tehnice. Dacă filmul e serial, în sezonul
următor, inamicul reapare restaurat, cu oarece cicatrici vizibile pe față, ca să știm că este cel care a
supraviețuit din sezonul anterior. Dacă nu e serial, atunci inamicul rămâne în memoria noastră fărâme. Cred
că îndrumarul pe care l-am compus este folositor pentru a înțelege mai exact oferta cinematografică în
vremea pandemiei, pentru ca aceasta să constituie o premisă fericită pentru salvarea omenirii pe care
trebuie s-o înfăptuim după ce ieșim din izolarea preventivă.
24Irina Simon-Renes, Cristina Liberis and 22 others
8 comments3 shares

S-ar putea să vă placă și