Vladimir Simon

2 mins · 
Om sau virus, om și virus
Acu mai bine de jumătate de secol, meteorologii (alături de frizeri și chelneri) puteau fi subiect de glume.
Celelalte categorii socio-profesionale erau protejate de dictatura proletariatului, deci - intangible. Așa se face că
prima anecdotă din viața mea pe care am auzit-o la radio a fost cu meteorologi. Doi stau în fața planiglobului.
Unul zice: Eu cred că... și urmează un șir lung de argumente științifice menite să justifice predicția că va
ploua a doua zi. Celălalt ascultă și conchide: Eu cred că nu. Retrăiesc acum această glumă citind, ascultând,
privind științificii care dezbat starea coronavirusului. Nu înțeleg altceva din discursurile lor contradictorii decât
faptul că sunt neputincioși și neștiutori. Nu știu de unde vine virusul, cum se propagă, cum infestează, cum
evoluează (dacă evoluează), cum poate fi stârpit (dacă poate fi stârpit). Cu siguranță, nu cifrele pandemiei sunt
înspăimântătoare, ci deruta științificilor. Gesturile elementare: strânsul mâinii, îmbrățișarea, sărutul, care
consacră sensul spiritual al vieții comunitare, sunt desființate în numele salvării individuale. Izolarea oamenilor
reprezintă, de fapt, cerința imperativă a științificilor de a nu ne expune neștiinței și neputinței lor. Poate că
legăturile sociale s-or reface după ce molima va fi trecut de la sine. Sau poate nu. Ceea ce va rămâne, însă, cu
certitudine, este mărturia falimentului unei convingeri pe care ne bizuim de milenii: anume că omul controlează
natura. Aiurea! Nu controlăm nimic pentru că nu știm nimic. Iată, virușii, ca purtători autorizați ai mesajului
naturii vor fi întotdeauna mai abili decât noi. Cum născoceam un antidot împotriva lor, cum se reformau și
renășteau în altă maladie. Acum, ca niciodată, trebuie să admitem că nu putem să-i învingem, nu putem lupta
împotriva lor oricâte aparate sucite și chimicale am inventa. Deci, va trebui să regândim locul nostru în acest
univers. În armonie cu natura, nu împotriva ei. Ce-ar fi dacă, în loc să încercăm degeaba să stârpim virusul, i-
am deschide, cu ajutorul aparatelor noastre sucite, o altă perspectivă: Bunăoară, să-l convingem că poate să-și
potolească foamea, nu neapărat cu plămânii noștri, ci, mai avantajos, cu pungile și peturile de plastic care
sufocă mările și oceanele? Sau să se îndestuleze cu particulele de gunoi care poluează atmosfera? Pe scurt: un
adversar pe care în veci nu-l vei înțelege, musai să-l transformi în aliat. Dar asta înseamnă să reconstruim
civilizația, renunțând la clișee, prejudecăți, idiosincrazii, mituri. Zic și eu, în izolarea mea antivirală...