Sunteți pe pagina 1din 2

Filmul “Dosarul Pelican”

Jurnaliștii o să se implice întotdeauna în instituțiile și politicile publice, în special atunci când


sesizează sau li se aduc la cunoștință că politicienii apelează la orice pentru a-și impune
agenda politică și pentru a-și acoperi, practic ajuta, sponsorii din campaniile lor. În cazul
filmului, președintele și Mattiece complotează asasinatul celor doi judecători, Rosenberg și
Jensen, pentru că Mattiece îl sponsorizează pe președinte în campaniile lui. Tocmai de aceea,
era nevoie de doi judecători, două marionete care să asculte de președinte și să i se supună ca
Mattiece să poată continua să extragă petrol dintr-o zonă în care o specie de pelicani era pe
cale de dispariție. La finalul filmului, după multă muncă și investigație, Grantham,
jurnalistul, reușește să publice articolul cu ajutorul lui Darby Shaw, studenta de la Drept, cea
care îi și aduce la cunoștință detalii foarte importante despre situația care se întâmplă la Casa
Albă. După ce a publicat articolul au început să apară și consecințele, printre care se enumeră
faptul că președintele nu va mai candida, iar Mattiece, împreună cu asistenții și cu avocații lui
sunt anchetați.

În film se poate observa cât de bine pot instituțiile publice să ascundă tot, prin spatele unor
persoane puse sus. Cel mai banal exemplu este faptul că Mattiece a pus să fie omorâți cei doi
judecători, Rosenberg și Jensen, doar pentru a putea pune pe altcineva în locul lor, alți doi
judecători care să joace cum îi cer președintele, care se supune lui Mattiece pentru a continua
să aibă sponsorizări pentru campaniile electorale.

Jurnaliștii vor putea să afecteze pozitiv sau negativ mersul instituțiilor publice în funcție de
interesele și credințele lor. Pot fi jurnaliști care să fie, pur și simplu, plătiți să influențeze într-
un fel sau într-altul activitatea unei instituții, dar pot fi și jurnaliști integri, precum Grantham,
care luptă pentru justiție și pentru adevăr și fac absolut orice pentru a scoate adevărul la
suprafață și să informeze publicul. Dacă vorbim, pe de altă parte, despre legătura dintre
jurnaliști și politicile publice, aceștia pot influența ca o politică publică să fie sau nu adoptată
sau chiar să fie consolidată. În cazul filmului, putem vorbi despre influența articolului lui
Gray Grantham în ceea ce privește dorința oamenilor de a proteja specia respectivă de
pelicani prin diverse legi, dar și să se modifice legile cu privire la sponsorizările campaniilor
electorale, astfel încât să se prevină situații precum cea din film. Totodată, este posibil ca o
altă consecință a articolului lui Gray să fie o lege sau o serie de legi care să întărească
controalele în ceea ce privește exportul de petrol.

Grantham, jurnalistul din film, trece prin mai multe încercări. În primă fază, află că ceva nu
este în regulă de la Garcia, Charles Morgan, care îl sună de la un telefon public și îi spune că
a auzit, din întâmplare, despre niște asasinări și vrea să îi spună cuiva să se elibereze.
Grantham îl urmărește pe Garcia, până îl găsește și îi face o fotografie, astfel încât să îi fie
mai ușor să afle unde lucrează. După câteva apeluri, Garcia nu mai dă niciun semn de viață.
Tocmai în acel moment, Darby Shaw, care se prezintă drept Alice, îl sună pe jurnalist. Îi
spune situația, îi spune despre dosarul pelican în care a scris despre investigația ei și despre
cine crede că i-a omorât pe cei doi judecători, dar și despre faptul că iubitul ei, Thomas și
prietenul lui, Verheek, au murit după ce au aflat despre dosarul care a ajuns în atenția
președintelui. Cei doi, Darby și Gray, se întâlnesc, iar de acolo trasează clar o rută pe care să
o ia astfel încât să poată demonstra că Mattiece este cel care a pus să fie asasinați cei doi
judecători. Jurnalistul, împreună cu studenta, se folosesc de poza cu Garcia să afle cine este,
ca mai apoi să meargă să discute cu el. Află cine este, dar este prea târziu. Charles Morgan
era mort de o săptămână. Asasinat și el, astfel încât situația să rămână sub preș. Jurnalistul, în
schimb, ajunge să discute cu soția lui Morgan și, astfel, află de o cutie de valori secretă de la
o bancă unde acesta descoperă o casetă și câteva acte în care se adeverea că Victor Mattiece a
pus să fie asasinați cei doi judecători și o declarație de la notar pentru confidențialitate, astfel
încât Morgan să nu divulge nimănui ceea ce știe. Caseta conținea o filmare în care Morgan îi
spunea soției sale despre descoperirea sa și despre gravitatea situației. Situația li se confirmă
celor doi, astfel încât apelează la Casa Albă și la FBI pentru comentarii. La finalul filmului
apare Voyles la sediul ziarului și îi ajută să clarifice alte detalii. La final, articolul este
publicat, iar consecințele acestuia sunt grave. Mulți oameni își pierd job-urile, investigațiile
cu privire la Mattiece încep, iar președintele își pierde credibilitatea în fața cetățenilor și cade
în sondaje, elemente care îl determină să nu mai candideze pentru un al doilea mandat.

S-ar putea să vă placă și