INFRACTORII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI

CUPRINS
Criminalii în masă .......................................................................................................................................... 1
Definiţie....................................................................................................... Error! Bookmark not defined.
Infractorii ce comit crime în masă clasice ................................................................................................. 2
Criminalii în serie ........................................................................................................................................... 3
Definiţie..................................................................................................................................................... 3
Modele explicative .................................................................................................................................... 4
Modelul traumă-control (Hickey, 2002) ............................................................................................... 4
Clasificări şi tipologii.................................................................................................................................. 5
Clasificarea folosită de FBI (1985) ........................................................................................................ 5
Clasificarea propusă de Holmes şi DeBurger (1998) ............................................................................ 8
Referințe bibliografice ................................................................................................................................. 10

***

Infractorii care au ucis mai multe persoane comit din punct de vere legal infracțiunea
„omor calificat” (art. 189 C. Pen.). Unii autori susțin ca fiind utilă o distincție între criminalii în
serie şi criminalii în masă (Lunde, 1976). Spre deosebire de criminalii în serie care omoară mai
multe victime una câte una pe o perioadă mai lungă de timp, criminalul în masă se caracterizează
printr-un comportament violent exploziv ce duce la moartea mai multor oameni „într-un singur
loc şi într-un singur moment” (Lunde, 1976, p. 47)
Astfel distincția dintre criminalii în masă și criminalii în serie se face în funcție de modul
de operare și circumstanțele comiterii omuciderilor. Criteriile de departajare a celor două
categorii de criminali sunt legate de locul faptei și intervalul de timp în care sunt omorâte
victimele.

Criminalii în masă
Definiție

Există o crimă în masă atunci când un infractor (sau mai mulți infractori) omoară trei sau
mai mute persoane în același loc și într-un interval de timp relativ mic (Bartol, 2004). Conform
unei clasificări FBI este util să se facă distincție între două sub-categorii sau forme ale crimei în
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

masă: crima în masă clasică și crima în masă familială (sau în familie; criminalul fie este
membru al familiei fie nu, victimele sunt însă tot timpul rude apropiate). Am putea adăuga aici
omuciderile din convingeri ideologice sau politice care pot fi etichetate ca crime în masă teroriste
(despre terorism şi formele de infracționalitate legate de acest fenomen intenționăm să discutăm
într-un curs separat).
Crimele în masă au câteva aspecte caracteristice:
1. Se produc pe neașteptate, de cele mai multe ori fără avertizări;
2. Se consumă rapid;
3. Persoana criminalului (sau criminalilor) este de cele mai multe ori identificată rapid și
fără dificultate;
4. De cele mai multe ori infractorul (sau infractorii) mor și ei la locul crimei: fie se
sinucid fie sunt omorâți în confruntare cu poliția sau trupele speciale.

Particularitățile infractorilor ce comit crime în masă sunt foarte puțin studiate. Acest lucru
poate fi explicat deopotrivă prin dificultăți obiective (moartea autorilor în timpul sau după
comiterea omorului în masă) sau subiective (crimele în masă sunt mai puțin misterioase decât
crimele în serie reprezentând subiecte de studiu mai puțin atractive).
Pentru că nu dispunem de date sistematice în legătură cu crimele în masă familiale sau în
familie în continuare ne vom concentra asupra a câteva aspecte legate de infractorii ce comit
crime în masă clasice.

Infractorii ce comit crime în masă clasice

Investigațiile criminalistice arătă că indivizii care comit omucideri în masă sunt de cele
mai mult ori persoane care:
1. Frecvent resimt faptul că viața pe care o duc nu se ridica la înălțimea așteptărilor sau
standardelor pe care le au;
2. Deseori și-au pierdut speranța că pot avea o viață mai bună (simt că viața nu le aduce
decât dezamăgiri și nimic bun nu li se mai poate întâmpla);
3. Resimt un sentiment de neputință în a rezolva anumite probleme sau de a schimba
anumite lucruri cu care nu sunt categoric de acord apelând la mijloace normale;
4. Sunt persoane care au acumulat multe frustrări: sunt înrăiți și supărați;
5. De multe ori comitere infracțiunii este declanșată sau precipitată de o tragedie
personală (eșec legat de serviciu, despărțirea de persoane apropiate etc.);
6. În mare parte sunt persoane izolate social: frecvent locuiesc singure, sunt puțin
sociabili, nu au contate sociale stabile, nu au prieteni;
7. Au de regulă o vârstă între 35 și 45 de ani.

În Cadrul 1 puteţi urmări exemple de crime în masă clasice.

Cazul 1
În dimineaţa zile de 16 octombrie 1991 George Hennard în vârstă de 35 ani a intrat cu maşina sa prin peretele de
sticlă a unei cofetării din orăşelul Kyllin, statul Texas. După ce a coborât din maşină a omorât mai mulţi vizitatori: el
mergea de la o victimă la alta, preferând în special femei, şi le omora cu câte un glonţ în cap tras de la o distanţă
mică. Atunci când victima era o femeie înainte de a o împuşca ţipa: „târfo!”. Din cele 23 de victime 14 au fost femei.
A fost ucis în timpul confruntării cu poliţia. Ulterior s-a constatat că George Hennard ura femeile în general. S-a aflat
de asemenea că cu puţin timp înainte de comiterea infracţiunii fusese concediat din flota comercială unde avea un

2
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

post la care ţinea foarte mult. Investigaţiile au demonstrat că George Hennard a planificat minuţios crima studiind
mai multe filme documentare despre omorurile în masă.

Cazul 2
Pe 1 noiembrie 1991 Gang Lu, un fost student al Universităţii din statul Iowa, a intrat pe teritoriul universităţii
căutând să omoare şase profesori pe care-i considera responsabili pentru faptul că nu a primit un premiu prestigios
pentru lucrarea sa de doctorat. El a reuşit să omoare cinci dintre cei şase profesori vizaţi. După comiterea crimei
autorul s-a sinucis la locul faptei. Ancheta cazului a relevat faptul că înainte de comiterea omuciderii în masă Lu a
scris cinci scrisori în care explica detaliat motivul crimei şi modul în care intenţionează să acţioneze.

Cadrul 1: Exemple de crime în masă

De cele mai multe ori criminalii în masă folosesc arme semiautomate care să le permită
tragerea mai multor focuri în vederea măririi şansei de omorâre a victimelor. În general victimele
sunt doar simbolic legate de sursa care le-a produs durere şi neplăceri în viaţă.
După cum am menţionat deja, criminalii în masă sunt persoane care trăiesc într-o izolare
socială profundă iar crima pentru ei are frecvent o semnificaţie multiplă:
1. Este o răzbunarea îndreptată contra celorlalţi, contra societăţii;
2. Le oferă sentimentul că au putere asupra celorlalţi, exercită un control asupra vieţii
altora;
3. Este o modalitatea de a atrage atenţia asupra propriei persoane şi şansa de a deveni o
persoană cunoscută.

În continuarea vom acorda o atenţie sporită analizei crimelor şi criminalilor în serie şi asta
pentru că marea majoritatea a cercetărilor criminalistice s-au orientat anume spre această
categorie de infractori.

Criminalii în serie
Definiţie

Crima în serie există atunci când un infractor (sau mai mulţi infractori) omoară trei sau
mai mute persoane de regulă în locuri diferite şi într-un interval de timp relativ mare (Bartol,
2004). Perioadele de timp între omoruri pot fi de câteva zile sau săptămâni dar de cele mai multe
ori sunt de durata a câteva luni sau chiar ani. Aceste perioade mai sunt definite ca fiind „perioade
de răcire” (cooling-off) şi ele lipsesc în cazul crimei în masă.

Profesorul Steven Egger (autorul primei lucrări de doctorat din lume despre criminalii în
serie) o autoritate de referință în domeniul studiului criminalilor în serie, ne oferă o amplă
definiţie descriptivă a indicatorilor care ne permit considerarea infracțiunii drept una dintr-o
serie iar autorul (infractorul) ca fiind un posibil criminal în serie:

„O crimă în serie se constituie atunci când unul sau mai mulţi indivizi (bărbaţi, în cea mai
mare parte a cazurilor) comit o a doua omucidere şi / sau o altă crimă ulterior; este fără
predeterminare (nu există o relaţie prealabilă între autor şi victimă); survine într-un moment
distinct şi, aparent, nu are nici o legătură cu omuciderea iniţială, fiind, în general, comisă într-
o zonă geografică diferită. În plus, mobilul nu este tentaţia câştigului material, ci pare să fie

3
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

dorinţa de a-şi exercita puterea asupra victimelor. Acestea din urmă pot avea o valoare
simbolică, sunt percepute ca fiind nesemnificative şi se află, cel mai adesea, în imposibilitatea
de a se apăra singure sau de a-i alerta pe ceilalţi. De asemenea, ele sunt frecvent percepute ca
nefiind prea puternice, din pricina situaţiei lor în timp şi spaţiu sau a statutului lor în mediul
căruia îi aparţin (vagabonzi, prostituate, muncitorii imigranţi, homosexuali, copii pierduţi,
femei singure sau în vârstă)” (Egger, 1985, p. 136)

Într-un editorial apărut în volumul 27 al prestigioasei reviste Forensic Science

International se atrage atenţia anchetatorilor şi experţilor judiciari asupra criteriilor de care este
important să se ţină cont pentru a suspecta infracţiunea cercetată ca fiind o faptă a criminalilor în
serie. Conform opiniei exprimate în acest editorial este posibil să ne aflăm în faţa unei crime în
serie atunci când aceasta a fost:

„comisă asupra tinerilor sau tinerelor, care au fost brutalizaţi şi care au răni aparente ante
mortem, provocate prin legare, tortură în scopul producerii durerii şi a suferinţei, abuz sexual,
mutilare înainte şi după moarte, o motivaţie unică a rănilor, o posibilă eventraţie, o castrare
sau mutilări intenţionale, ardere cu acid sau o distrugere a cadavrului, îngropat superficial,
sub crengi sau pietre, azvârlit în gunoaie, în containere sau apă”

Modele explicative

Nevoia de a înţelege cauzele comiteri crimelor în serie au determinat mai mulţi

cercetători-criminalişti să realizeze investigaţii sistematice asupra criminalilor în serie. Ca
rezultat al acestor cercetări au fost propuse mai multe modele explicative asupra conduitei
criminalilor în serie. Printre cele mai cunoscute se află modelul motivaţional al omuciderii
sexuale (propus de criminaliştii de la FBI; Burgess et al., 1986), modelul traumă-control
(Hickey, 2002) şi modelul psihanalitic al criminalului în serie (Pistorius, 1996).
Pentru că între cele trei modele există o foarte mare asemănare vom analiza doar cel mai
recent model: modelul traumă-control propus de Hickey (2002)

Modelul traumă-control (Hickey, 2002)

Modelul elaborat de Hickey (2002) consideră omuciderile comise de criminalii în serie ca

modalităţi de control a tulburărilor echilibrului interior provocate de evenimente traumatizante ce
intervin în perioada socializării primare.
Conform autorului în timpul socializării primare a criminalilor în serie pot fi distinse două
categorii de factori ce determină o structurare defectuoasă a personalităţii acestora: factori
predispozanţi şi factori traumatizanţi. În calitate de factori predispozanţi pot fi identificate
anomalii ereditare precum prezenţa unui cromozom Y suplimentar dar şi traume fizice (de
exemplu, o lovitură sau leziune la cap). Factorii traumatizanţi (mai corect psihotrumatizanţi) sunt
reprezentaţi în special prin abuzuri fizice şi / sau sexuale, neglijarea copilului şi a nevoilor
fundamentale ale acestuia legate de alimentare, afecţiune, comunicare etc. Evenimentele
traumatizante ce intervin pe fundalul factorilor predispozanţi determină apariţia unei palete de
trăiri şi reflecţii negative despre propria persoană: copilul se culpabilizează pentru incapacitatea
de a fi pe plac părinţilor, dezvoltă o atitudine de auto-dispreţuire.
Pentru a se proteja de trăirile afective negative legate de relaţiile cu ceilalţi şi lipsa de
respect faţă de sine intervine un proces de disociere a personalităţii. În acelaşi timp are loc o

4
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

plonjare frecventă a copilului în lumea fantasmelor, are frecvente stări de absenteism şi reverii cu
ochii deschişi. Fantasmele şi reveriile îl ajută pe copil să-şi restabilească un anume echilibru
psihic. În timp, odată cu trecerea spre vârsta adolescenţei fantasmele devin tot mai puternice şi
capătă un conţinut puternic legat de control, violenţă şi dominaţie.
Autorul modelului consideră că stimulenţii externi precum consumul de stupefiante,
materialele pornografice sau filmele cu scene violente alimentează şi amplifică semnificativ
fantasmele unor astfel de adolescenţi. În acest sens Hickey face trimitere la datele unei cercetări
realizate de Straus şi Baron care indică faptul că statele americane care au cel mai mare număr de
cititori de publicaţii erotice sau pornografice (precum revistele Playboy sau Hustler) au totodată
şi cea mai ridicată rată a infracţiunilor violente. După cum menţionează Montet (2003) explozia
criminalilor în serie pe care au cunoscut-o SUA şi care datează din anii 1950-1960 a coincis cu
explozia producţiilor mediatice legate de violenţă şi sex. Dar, după cum afirmă acelaşi autor, ar fi
greşit să punem pe seama influenţelor mass-media comiterea unor omoruri în serie: „chiar fără
stimulenţi criminalul în serie face întotdeauna ravagii” (p. 25).
Odată cu maturizarea disocierea personalităţii, incipientă în copilărie, duce la creare unei
măşti de faţadă („masca sănătăţii” specifică psihopatului), a unui om aparent echilibrat, în spatele
căreia se ascunde o structură dizarmonică care încearcă din răsputeri să-şi compenseze traumele
şi suferinţele. Refularea şi rezolvarea fantastică a traumelor din copilărie poate dura o bună
perioadă de timp (uneori zeci de ani) dar la un moment dat satisfacţiile şi reechilibrarea prin
reverii şi fantasme pot să nu mai fie suficiente pentru restabilirea echilibrului psihic. În asemenea
cazuri individul trece la acţiune, pune în aplicare fantasmele sale săvârşind un prim omor.
Omorul nu este un scop în sine, el se realizează pentru materializarea fantasmelor: presupune un
mod de operare care denotă o atitudine de depersonalizare a victimei (ea nu este decât un obiect
de satisfacere a dorinţelor criminalului) şi exerciţiul controlului total asupra acesteia (frecvent
victima este imobilizată). Victima este umilită, agresată, mutilată ceea ce îi produce plăcere şi
satisfacţie criminalului în serie. Imediat după ce comite crima ucigaşul îşi redobândeşte pe
moment echilibrul psihic şi, de regulă, urmează acea perioadă de „răcire”, de pauză între crime.
Frecvenţa crimelor este în funcţie cu amploarea „refacerii şi uşurării” pe care o resimte criminalul
în serie imediat după comiterea unui omor. Dacă victima, de exemplu, moare mai înainte de
consumarea fantasmelor criminalului acesta se poate înfuria şi comite o nouă crimă la un interval
de timp foarte scurt pentru a-şi epuiza fantasmele obsedante. Fantasmele chiar dacă sunt
satisfăcute revin cu o nouă intensitate pentru că „nu pot fi niciodată pe deplin satisfăcute, iar furia
revine, cu spirala-i nesfârşită de neîncredere şi de îndoială; experienţa homicidă poate genera din
nou fantasme violente” (Montet, 2003, p. 25).
În viziunea modelului traumă-control omorurile comise de criminalii în serie sunt
încercări disperate de restabilire a echilibrului psihic deteriorat ca rezultat al traumelor
psihologice infantile.

Clasificări şi tipologii

Clasificarea folosită de FBI (1985)

Probabil cea mai cunoscută şi în acelaşi timp cea mai simplă modalitate de clasificare a
criminalilor în serie este cea realizată şi folosită de FBI. Membrii Grupului de Studii
Comportamentale (Behavioral Science Unit) condus de colonelul Robert Ressler au realizat o
cercetare sistematică asupra unui lot de 36 de criminali sexuali, dintre care cei mai mulţi erau

5
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

criminali în serie. După analiza detaliată a caracteristicilor personale şi comportamentului

infracţionar s-au conturat două portrete sau profiluri generale: tipul criminalului în serie
organizat şi tipul criminalului în serie dezorganizat.

Criminalul organizat

Ceea ce distinge radical criminalul în serie organizat de cel dezorganizat este planificarea
minuţioasă a crimelor (Butoi, 2003a). De regulă, din punct de vedere psihiatric, criminalul în
serie organizat este un psihopat sexual. Infractorul ce se încadrează în acest tip are o inteligenţă
bună, peste medie astfel încât este capabil de o planificare minuţioasă a crimei. Victima în cazul
infracţiunilor planificate este de cele mai multe ori o persoană necunoscută selectată după
anumite criterii personale. Astfel, de exemplu, probabil cel mai cunoscut criminal în serie – Ted
Bundy – îşi alegea victime care aveau un fizic foarte asemănător (păr lung cu cărare la mijloc,
faţă ovală). Investigaţiile ulterioare au stabilit faptul că toate victimele sale semănau cu o fostă
prietenă cu care avusese o relaţie afectivă sinuoasă şi care l-a respins.
De regulă criminalul organizat are bune abilităţi de comunicare, poate fi chiar şarmant şi
cuceritor. El preferă să ademenească victima într-un loc stabilit dinainte unde să realizeze crima
sau să imobilizeze nestingherit victima spre a o transporta în altă parte. Odată victima ajunsă în
imposibilitatea de a se elibera sau apăra în mod frecvent îi cere să coopereze şi să i se supună în
realizarea fantasmelor sale. Este genul de criminal care de regulă nu comite acte de agresiune
sexuală după moarte victimei. Pentru a îngreuna prinderea sa încearcă să nu lase urme ale
activităţii criminale: transportă cadavrul în alt loc tăinuindu-l; ascunde sau scapă de arma crimei;
şterge urmele de la locul faptei.
Privit din exterior acest tip de criminal poartă acea „mască a sănătăţii mintale” specifică
psihopatului: pare a fi un tip de treabă, care este perfect adaptat, având de regulă o slujbă bună şi
o familie normală, este bine văzut şi apreciat de prieteni, colegi şi vecini (a se vedea drept
exemplul cazul lui Ted Bundy). De regulă comite crime la o anumită distanţă de locul de muncă
şi domiciliu său. Pentru a comite crimele uneori se deplasează la distanţe mari cu maşina.
Conform datelor oferite de Butoi (2003a) un aspect caracteristic pentru astfel de infractori este
faptul că au un autoturism menţinut în stare tehnică bună cu un rulaj mai mare decât în mod
normal.

Criminalul dezorganizat

Criminalul în serie dezorganizat în multe privinţe este opusul celui organizat. Ceea ce îl
face să se fie etichetat ca şi „neorganizat” constă în faptul că de regulă comite infracţiuni
impulsive, infracţiuni fără premeditare (Butoi, 2003a). Conform opiniei exprimate de Butoi
(2003a) criminalul dezorganizat este de cele mai multe ori o persoană cu tulburări mentale de
intensitate psihotică.
Un astfel de criminal de regulă îşi desfigurează (depersonalizează) frecvent victima prin
lovituri excesive sau prin mutilarea cadavrului. De regulă interacţiunile verbale sunt minime:
criminalul trece cât mai repede la act fiind deosebit de violent şi atacând victima prin surprindere,
pe neaşteptate. Comite infracţiune de regulă faţă de persoane cunoscute şi nu departe de locul de
muncă sau domiciliu. Modul de acţionare este brutal, lipsit de acte preparatorii, foloseşte ca arme
obiectele aflate la îndemână. Pleacă de la locul faptei lăsând mai multe probe, cadavrul fiind fie
lăsat la locul crimei fie ascuns în grabă şi în mod superficial.

6
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

Prezentare comparativă

În figurile de mai jos se regăsesc sintetizate separat caracteristicile personale ale

criminalilor în serie ce comit omucideri sexuale repetate (Figura 1) şi caracteristicile scenei
faptei unor astfel de infracţiuni (Figura 2):

Criminalul în serie organizat Criminalul în serie dezorganizat

Posedă o inteligenţă peste medie Inteligenţă sub medie

Are abilităţi de comunicare bune, este sociabil Social inadaptat, non-sociabil

Locul de muncă presupune o muncă calificată Execută de regulă munci necalificate

Este apt sexual De cele mai multe ori este inapt sexual

Poate să fie bine văzut în societate; cu un statut social şi Statut social scăzut
material superior
Tatăl are un loc permanent de muncă Tatăl este fără un loc de muncă stabil

Educaţie inconsecventă în copilărie; lipsa unei discipline Educaţie dură în copilărie; disciplină severă în copilărie
impuse de părinţi
Auto-control ridicat în timpul comiterii faptei Manifestă anxietate în timpul comiterii faptei

Consumă alcool în timpul sau după comiteri infracţiunii Consumă foarte puţin alcool în timpul comiterii
infracţiunii
Manifestă stres situaţional (agitaţie) Stres situaţional minim

Locuieşte împreună cu un partener sau cu familia Locuieşte singur

Pentru comiterea faptei se deplasează la distanţe mari Locuieşte sau munceşte nu departe de victime

Îşi urmăreşte crimele în mass-media Interes minim faşă de reflectarea crimelor în mass-media

Îşi poate schimba frecvent locul de muncă sau domiciliul Duce un mod de viaţă sedentar

Are un stil comportamental specific, un mod de operare Schimbare semnificativă de comportament ca rezultat al
caracteristic care se poate perfecţiona în timp consumului de droguri, alcool, a unor idei religioase

Figura 1: Caracteristicile personale ale criminalelor ce comit omucideri sexuale repetate

(sursa: FBI, 1985)

Criminalul în serie organizat Criminalul în serie dezorganizat

1. Planifică infracţiunea 1. Infracţiunea este spontană

2. Victima este o persoană necunoscută 2. Criminalul cunoaşte victima şi locul faptei

selecţionată după criterii personale
3. Victima nu este desfigurată sau depersonalizată 3. Victima este desfigurată prin mutilări şi

7
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

deşi poate să fie torturată violenţă excesivă

4. Infractorul comunică activ cu victima 4. Interacţiunile verbale sunt minime; infractorul
trece cât mai repede la acţiune
5. Scena crimei denotă planificare şi selecţie 5. Locul crimei nu este pregătit, este unul ales din
minuţioasă a locului faptei întâmplare
6. De cele mai multe ori cere de la victimă 6. Surprinde victima prin manifestări de violenţa
supunere şi cooperare neaşteptată
7. Foloseşte mijloace de imobilizare a victimei 7. Foloseşte un minim de mijloace pentru a
alese minuţios şi pregătite din timp imobiliza victima
8. Actele agresive la adresa victimei se comit 8. Acte sexuale după moartea victimei
înaintea morţii acesteia
9. Cadavrul de cele mai multe ori este ascuns 9. Cadavrul este lăsat la vedere
10. Are grijă ca la locul crimei să nu rămână urme 10. La locul faptei sunt lăsate mai multe probe,
sau armele crimei inclusiv armele crimei
11. Transportă cadavrul în altă parte 11. Cadavrul este lăsat la locul faptei

Figura 2: Caracteristicile scenei faptei

(sursa: FBI, 1985)

Perspectivă integrativă

Holmes şi DeBurger (1998) se referă la distincţia criminal organizat vs. criminal

dezorganizat precizând că criminalul organizat poate fi considerat un tip de „criminal antisocial”
în timp ce criminalul dezorganizat prezintă caracteristicile unui „criminal asocial”. Dacă ţinem
cont şi de distincţiile folosite de Butoi (2003a; 2003b) am putea distinge două mari tipuri de
criminali în serie în felul următor:
1. Criminalul psihopat organizat, ce comite cu precădere omucideri cu premeditare; el
posedă frecvent destructurări de personalitate care se încadrează în ceea ce am prezentat
în cursul anterior ca fiind „personalitatea antisocială”; în acelaşi timp acest criminal este
frecvent considerat din punct de vedere psihiatric ca fiind un psihopat sexual cu înclinaţii
sadice (Dietz, 1986; Rappaport, 1988; Lunde, 1976); de regulă este responsabil penal şi
prin fapta sa trădează o atitudine antisocială;
2. Criminalul psihotic dezorganizat, ce comite omucideri impulsive, fără premeditare; el
posedă frecvent destructurări de personalitate de intensitate psihotică astfel încât de cele
mai multe ori nu este responsabil penal situându-se în afara societăţii („criminal asocial”);
din punct de vedere psihiatric majoritatea sau cel puţin o bună parte din ei pot fi
diagnosticaţi ca având schizofrenie paranoidală (Lunde, 1976)

Clasificarea propusă de Holmes şi DeBurger (1998)

Relativ recent Holmes şi DeBurger (1998) au propus o clasificare ce prezintă patru tipuri
de infractori criminali în serie. Cercetătorii menţionaţi şi-au fondat tipologia pe studiul sistematic
a unui lot impresionant de criminali în serie: ei au investigat 110 criminali în serie ce au comis
crime în SUA. Pentru unele tipuri de infractori au fost precizate şi sub-tipuri.

Criminalul în serie vizionar (visionary type)

8
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

„Vizionarii” sunt acei infractori care afirmă că au acţionat ca şi cum ar fi fost comandaţi
de la distanţă, prin „voci şi viziuni”. În mod evident astfel de criminali de cele mai multe ori sunt
găsiţi iresponsabili penal prezentând destructurări mentale de intensitate psihotică. De exemplu
un astfel de criminal poate pretinde că a primit de la Dumnezeu indicaţii să omoare femei pentru
că acestea sunt unelte ale diavolului (cazul Carignan). Acest tip de criminal corespunde
psihoticului dezorganizat despre care am discutat anterior în cadrul tipologiei propuse de FBI.

Criminalul în serie misionar (mission serial killer)

Criminalii în serie misionari se apropie de ceea ce în clasificare FBI este definit ca fiind
psihopatul organizat. Spre deosebire de tipul vizionar indivizii ce fac parte din această categorie
nu primesc ordine de la alte persoane sau fiinţe ci îşi auto-desemnează „o misiune specială în
această lume”. De regulă această misiune este sistematic motivată şi argumentată la nivelul
convingerilor ideologice personale şi constă în eliminarea fizică a unei categorii de persoane:
prostituate, catolici, tineri, copii, negri, evrei etc. După cum afirmă Montet (2003): „De fiecare
dată vecinii sunt uluiţi de arestarea lui, declarând: ‚Era un băiat atât de drăguţ’ ” (p. 62).

Criminalul în serie hedonist (hedonistic serial killer)

Criminalii din această categorie sunt cei care urmăresc prin comiterea crimei satisfacerea
unor nevoi personale, satisfacere ce le procură plăcere frecvent asociată cu motive sexuale.
Autorii clasificării au ajuns la concluzia că este practic şi util să se distingă trei sub-tipuri de
criminali în serie motivaţi hedonist:
1. Criminalul libidinal (lust killer) este infractorul care doreşte în principal să întreţină
relaţii sexuale cu victima;
2. Criminalul în căutare de excitaţii (thrill killer) este un alt sub-tip de ucigaş motivat
sexual dar care nu manifestă semne de violenţă excesivă sau necrofilie;
3. Criminalul pentru profit (confort-oriented killer) este criminalul pentru care motivaţia
sexuală este secundară; de cele mai multe ori ucide pentru a obţine beneficii materiale.
Astfel de criminali pot să-şi omoare, de exemplu, persoanele din apropiere pentru a le
moşteni sau a le însuşi lucrurile

Dacă ar fi să comparăm aceste sub-tipuri cu alte clasificări criminalul libidinal ar

corespunde criminalului psihopat sexual cu înclinaţii sadice (Lunde, 1976) în timp ce criminalul
în căutare de excitaţii ar corespunde psihopatului sexual fără înclinaţii sadice sau tipului de
criminal orgiastic (Rappaport, 1988). Criminalul pentru profit se apropie de ceea ce în
clasificarea propusă de Rappaport (1988) ar fi criminalii plătiţi dar numai sub aspectul motivaţiei
dominante.

Criminalul în serie obsedat de putere şi control (power/control serial killer)

Criminalul obsedat de putere şi control resimte o excitare şi satisfacţie similară celei

sexuale sau asociată cu aceasta. El primeşte plăcere în special de la faptul că victima depinde în
totalitate de el şi manifestă supunere faţă de cererile sale. Variatele forme de exercitare a
controlului şi puterii asupra victimei îi procură satisfacţia maximă.

9
 Cursul 5: Infractorii ce comit mai multe omucideri // licență // suport de curs elaborat de Dorin NASTAS

Ceea ce distinge clasificarea Lui Holmes şi DeBurger (1998) de clasificarea FBI (1985)
este faptul că face distincţia între criminalii în serie care sunt dominaţi de motive sexuale şi
criminalii în serie care sunt animaţi de alte motive (de credinţe şi convingeri, de obţinerea
profitului, de nevoia de a obţine senzaţii tari etc.). Conform unor autori (Bartol, 2004) este greşit
să se considere că toate crimele în serie sunt legate de motive sexuale deşi unii autori, chiar în
publicaţii mai noi, perpetuează încă această viziune eronată (a se vedea, de exemplu, Montet,
2003).

Referințe bibliografice

Bartol, C. R. (2004). Criminal Behavior: A Psychosocial Approach (6th edition). Upper

SaddleRiver, NJ: Prentice Hall.

Burgess, A., Hartman, C., Ressler, R., Douglas, J., & McCormack, A. (1986). Sexual Homicide.
Journal of Interpersonal Violence, 1(3), 251-272.

Butoi, T. B. (2003a). Criminali în serie. Psihologia crimei. Bucureşti: Phobos.

Butoi, T. B. (2003b). Tratat universitar de psihologie judiciară. Teorie şi practică. Bucureşti:

Phobos.

Dietz, P. (1986). Mass, serial and Sensational Homicides. Bulletin of the New York Academy of
Medicine, 62, 477-491.

Egger, S. (1990). Serial Murder: An Elusive Phenomenon. N. Y.: Praeger.

Hickey, E. (2002). Serial Murders and their Victims. London: Wadsworth.

Holmes, R., & DeBurger, J. (1988). Serial Murder. Newbury Park: Sage.

Lunde, D. (1976). Murder and Madness. Stanford: Stanford Alumni Association.

Montet, L. (2003). Criminali în serie. Bucureşti: Corint.

Pistorius, M. (1996). A Psychoanalytical Approach to Serial Killers. University of Pretoria.

Rappaport, A. (1988). The Serial and Mass Murderer. American Journal of Forensic Psychiatry,
9(1), 39-48.

* * * Crime scene and profile characteristics of organized and disorganized murderers, FBI Law
Enforcement, 54, 1985, pp. 18-25.

* * * Serial Murders: Another Forensic Challenge (editorial). Forensic Science International, 27,
1985, pp. 135-142.

10