MINISTERUL EDUCAȚIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN MUN. BĂLȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
CATEDRA DREPT

Lucru Individual
La disciplina: Criminologie
Tema: ,, Personalitatea criminală a criminalului în
serie.”

Studentă: Ciuperca Marcela

Grupa: DR22Z
Profesor: Faigher Anatolie

Bălți 2021
Cuprins:
I.Introducere………………………………………………………..………………3

II. Caracteristicile criminalilor în serie…………………………………………….4

III. Categorii și tipuri de criminali în serie...............................................................6

IV. Teoria personalității criminale...........................................................................8

V. Nivelul infracționalității în Republica Moldova în anul 2020..............................9

VI. Modele de prevenire a criminalităţii……………………………………….…11

VII. Top 5 criminali în serie din istorie…………………………………………..13

VIII.Concluzii……………………………………………………………………15

IX.Bibliografie………………………………………………………...………….16

I.Introducere
2
 Conceptul de crimă, reprezintă unul din elementele obiectului de studiu al criminologiei,
fiind legat aproape inseparabil de persoana criminalului. Infracțiunea, conform artciolului 15 al
Codului Penal este fapta "prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și
imputabilă persoanei care a săvârșit-o".

Termenul de infracţiune este înlocuit în criminologie cu cel de "crimă" de la care de fapt,

etimologic, îi vine şi numele. Un alt concept utilizat în literatura de specialitate este cel de "acţiune
criminal. Distingem trei înţelesuri posibile ale noţiunii de crimă: sensul comun, sensul penal şi
sensul criminologic.
În sens comun, prin crimă se desemnează, de regulă, o infracţiune intenţionată împotriva vieţii
persoanei, fie că este vorba de omor (art. 174 C. pen.), de omor calificat (art. 175 C. pen.), de omor
deosebit de grav (art. 176 C. pen.) sau de pruncucidere (art. 177 C. pen.).
În sens penal, crima desemnează o infracţiune gravă, pentru care legiuitorul stabileşte pedepse
diferite şi proceduri speciale, în raport cu celelalte infracţiuni. Acest sens este dat de împărţirea
tripartită a infracţiunii în crime, delicte şi contravenţii. Pentru prima dată, de o manieră clară,
această împărţire a fost reţinută de Codul penal al Revoluţiei Franceze, cunoscut sub denumirea de
Codul lui brumar anul IV, a fost preluată de Codul penal de la 1810 (Codul Napoleon), apoi de
majoritatea legislaţiilor penale europene elaborate la începutul secolului al XIX-lea.
În sens criminologic noţiunea de crimă are o accepţiune largă, referindu-se la infracţiune în
general. După cum vom constata însă, este inexact a pune semnul de egalitate între infracţiune şi
noţiunea de crimă utilizată în criminologie. Încă de la primele cercetări cu caracter ştiinţific
efectuate în domeniul criminologiei, s-a încercat, şi parţial s-a reuşit, o distanţare de viziunea
abstractă cu privire la infracţiune, pe care o practicau penaliştii. Crima a fost privită ca fapt uman şi
social, ca fenomen în sensul de realitate observabilă şi repetabilă. Rezultă din cele expuse că, în
sens criminologic, noţiunea de crimă trebuie să pornească de la conceptul de infracţiune din dreptul
penal, însă trebuie să meargă dincolo de acesta, aşa cum se întâmplă în realitate, în cercetarea
criminologică.

Crima în serie reprezintă uciderea de victime disparate în timp, de la zile la săptămâni sau
luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite si ca perioade de „calmare".

Un criminal în serie este definit ca fiind un individ care a omorât trei sau mai multe
persoane pe o perioadă de timp mai mare de o lună cu o perioadă de “pauză” între crime şi a cărui
motivare pentru a ucide este de cele mai multe ori pusă pe seama unor probleme mentale.
Criminalul in serie ca fiind acel criminal care comite mai multe omoruri la intervale de timp
relativ mari, având ca mobil obţinerea unor senzaţii extreme, legate de fantasme sexuale perverse şi
(sau) de impulsuri sadice de dominare şi manipulare a victimelor.

 Criminalii în serie au fost descriși ca inteligenți, fermecători, șmecheri, încântatori și, în

general, arătoși. Ei sunt indivizi mobili, capabili să călătorească kilometri întregi în căutarea
victimei „potrivite", care să fie vulnerabilă și ușor de controlat. Victimele lor pot fi femei,
copii,vagabonzi, homosexuali si prostituate. 
Criminalii în serie sunt extrem de manipulativi și sunt deseori capabili să „vorbească" victimelor
lor, mai ales pe terenul lor, descris ca „zona de confort": un loc unde ei îsi pot controla victimele.
De multe ori ei folosesc un truc ca să rămână singuri cu victimele lor, își perfecționează continuu
acest truc si au o iscusință stranie în recunoașterea potențialelor victime".

3
 II. Caracteristicile criminalilor în serie
Caracteristici ale criminalului în serie:
Pentru a înţelege această frecvenţă a criminalilor în serie trebuie să observăm câteva
caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are câteva trăsături aparte, din care vor fi descrise
doar principalele şase:

1. Crimele se repetă(“în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai mare sau mai mică,
adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de
zile; ele continuă până când asasinul este prins, sau până când moare sau, la rândul
său, este ucis.
  Definiţia de mai sus reprezintă tiparul fundamental al asasinului în serie. Este evident că nu
există vreun număr predeterminat de victime de la care asasinul devine criminal în “serie” şi
nici vreo frecvenţă stabilită a acestei  activităţi macabre căreia i se aplică termenul de mai
sus. Spre exemplificare, am putea da cazul sud-africanului Ronald Cooper care, deşi  a ucis
o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un program extensiv şi
planificat  cu grijă de ucidere a copiilor.
Această predispoziţie este deseori recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi dintre  ei, după ce au
fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să ucidă dacă ar fi fost lăsaţi în libertate.
2. La fel ca în cazul omuciderilor “normale”, crimele tind să se petreacă în relaţie de unu-
la-unu.
Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană e
omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în
două categorii:  
1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă sau de frustrare;
  2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o premeditare atentă, motivată
adeseori  de speranţa unui câştig personal.

O dată atins obiectivul propus nu există nici un motiv de a mai presupune că asasinul va ucide
din nou. Cel mai răspândit scenario pentru crima în serie, ca şi pentru omorul accidental, este cel
pe cont propriu şi cu o singură victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt
evidente. În mod clar, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre
crimă, şi trebuie să ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca autorul
crimei să primească o ripostă dură sau ca victimă să scape. Mai mult, caracterul individualist al
criminalului în serie face imposibilă situaţia în care el să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi
nevoile şi plăcerile altcuiva. Această concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că
el duce o viaţă paralelă sub chipul unui salariat demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun
vecin.
Cu toate acestea surprinde frecvenţa cuplurilor, partenerilor şi grupurilor criminale deşi în acest
caz indivizii din care se compune perechea depind unul de altul. Şi totuşi, cerinţele de securitate,
pe care ucigaşul singuratic le simte ca fiind esenţiale, sunt satisfăcute.

      Cuplurile ucigaşe - Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape întotdeauna

împlicaţi într-o relaţie sexuală, în care bărbatul e, în general partea dominantă. Se observă un
fenomen interesant, şi anume că, în vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii
degenerate, “personalitatea lor combinată” se dovedeşte mortală doar atunci când sunt 
împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia “folie a deux, iar psihologia –
termenul Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai puternic decât suma părţilor lui”.

4
 Partenerii - Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe relaţii sexuale. De obicei, după
arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William Burke şi William Hare, scoţienii
care cipârţeau cadavrele.

Grupurile ucigaşe - În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele lui
Charlie Manson, deşi “familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu
există un model general, aşa cum s-ar putea descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali,
grupurile s-au dovedit instrumente foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente
fiind unite, în cele mai multe cazuri, de un ideal comun creat de propriile lor închipuiri. De fapt ,
adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate aplica foarte bine acelaşi principiu de folie
a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a comite o crimă , dar, adunaţi sub aripa unui grup
cu o cauză comună şi un lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie” colectivă.

3. Nu există - sau e foarte redusă - o conexiune între ucigaşi şi victimă, persoanele

implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie.
Acest atribut al criminalilor în serie e, într-un sens, un fenomen de dată recentă: există
victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin familie asasinului, aşa cum se întâmplă
în cazul crimelor premeditate care urmăresc un câştig financiar. Majoritatea acestor
evenimente s-au petrecut într-o vreme când nici criminologia, nici medicina şi nici arta
investigaţiei nu erau atât de dezvoltate, încât detectele de la început ceea ce acum ar fi
considerate omucideri evidente. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului medical
de atunci, nu este surprinzător că Mary Ann Cotton a putut să-şi ucidă câţiva soţi, şi toţi
copiii vitregi, şi să obţină ca în dosare cauza morţii să fie trecută “febra gastrică”. Oricum,
pe măsură ce tehnica de cercetare criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi
înţelegerea gândirii criminale, au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot
mai dificil de mascat.

4. Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament administrat

victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv
raţional sau clar definit.
   Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie psihologică” a unei crime
în serie-motive care-şi au rădăcinile într-ocapacitate restrânsă de a distinge binele de rău,
într-o incapacitate de a lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda
acestui fapt, individul este considerat responsabil de comportamentul său; într-adevăr, una
dintre cele mai şocante observaţii a fost aceea că asasinul în serie nu poate fi absolvit, pur şi
simplu, de faptele sale, ca un psihopat a cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii lui
mintale. În mod frecvent, criminalulare o personalitate foarte bine organizată şi raţională şi,
adeseori, îşi planifică crimele cu mult timp înainte.

5. Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului

încoace, dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute repede dintr-un
loc în altul,a deseori înainte chiar de a i se fi descoperit crima.
  Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu greu o listă de suspecţi, tot
astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face ca schimbul de informaţii între forţele de
poliţie să fie dificil. Acest lucru e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe lângă marea
întindere a teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care-şi păzesc,
geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al crimei, e puţin probabil ca
5
 asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Până atunci
însă, criminalul are suficient timp la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să se
afle deja într-un alt stat îndepărtat.

6. În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau “exces de crimă”,în
cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi exagerate.
Motivul aceste brutalităţi are legătură cu mobilul crimei. Pentru o mare parte a criminalilor
în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie a omorului; ea nu e mijloc de a obţine un
alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde esenţa unui succes al operaţiei este dată de fugă. Apar
multe situaţii în care victima e torturată încet, uneori timp de câteva zile, această întârziere
având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură strânsă între
fanteziile sado-sexuale şi crima în serie. Adesea acestea sunt asociate cu dorinţa de a
domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu plăcere a violenţei, mergând până la
excese.

III. Categorii și tipuri de criminali în serie

Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că criminalii în serie intră în patru mari
categorii sau “genuri”: Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere.

Vizionarii - Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la

unele “voci” sau alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi
legitimarea actului crimei.  De exemplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de
voci şi de ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi
numai el putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California.  Din cauza naturii
psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de
indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte. 

Misionarii - E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă

de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale
indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie şi orice
credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese pentru că ele constituie
obiectul condamnării societăţii - practicantele prostituţiei, homosexualii şi minorităţile rasiale.  De
exemplu, Billy Glaze, un nord american cu sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene
trebuie violate şi ucise. Carroll Cole executa “femeile libertine”.

Hedoniştii - Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în
sens larg, “plăcerea”este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei cateforii :

 Cei care ucid din voluptate ;

 Ucigaşii din emoţie ;

 Ucigaşii pentru câştig.

6
 Căutătorii de putere - O complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului
de sine este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un asemenea grad, încât se
ajunge ca aceasta să servească drept mobil intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru
putere să fie deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care dominaţia este,
deasemenea, un motiv puternic.

Tipuri de criminali în serie:

 Criminalii organizați – Criminalii organizaţi au un IQ de 123. De multe ori îşi plănuiesc
crimele în detaliu, îşi răpesc victimele omorându-le într-un loc şi lăsând cadavrul în alt loc.
De multe ori ademenesc victima folosindu-se de un atu al lor sau de o stare a sănătăţii precară
neadevărată pe care o arată. Acest tip de criminali având o inteligenţă nativă au capacitatea de
a-şi ascunde foarte bine urmele, de a îngroapa victima într-un loc pustiu sau de a ascunde
cadavrul în locuri în care sunt greu de găsit (vezi Gary Ridgway). Aceştia sunt prinşi cu
ajutorul rudelor, a cunoştinţelor cu care s-au întâlnit în perioada în care au comis crimele şi
care i-au denunţat.

 Criminalii dezorganizați - La polul opus criminalilor în serie apar criminalii dezorganizaţi,

aceștia sunt haotici în gândire şi în modul de acţionare.
Majoritatea sunt retardaţi, imaturi, sunt oameni care duc o viaţă dezorganizată, rareori îşi
găsesc o slujbă, sunt incompatibili sexual. Aceştia nu fac nimic pentru a-şi ascunde crima.
Locul crimei este plin de indicii. După cele afirmate se poate spune că acest tip de criminali ar
fi prinşi după prima crimă dar de foarte multe ori nu acesta este cazul. Situaţiile în care se află
sunt unele ciudate şi deşi sunt dezorganizaţi circumstanţele situaţiei îi fac să scape de multe
ori şi să omoare în continuare fără a fi prinşi o perioadă lungă de timp.

 Criminali în serie cu profesii medicale - Cei cu profesii medicale sunt numiţi “Îngeri ai
morţii” sunt oameni fascinaţi de ideea de viaţă şi de moarte şi de posibilitatea de a determina
într-un anumit moment dat una din ele. Mulţi dintre aceşti criminali omoară pentru că în
mintea lor au senzaţia că eliberează persoana omorâtă de o suferinţă îndelungată sau pentru
simplul motiv că pot. Unul dintre aceşti criminali a fost Jane Toppan care a declarat în cadrul
procesului sau că “era excitat de ideea de moarte”. Ea administra o substanţă letală victimelor
selectate şi le ţinea la pieptul ei în timp ce acestea mureau.

 Femei criminali în serie - Acest tip de criminali în serie este rar întâlnit. Ele tind să omoare
bărbaţii pentru avantaje materiale şi de multe ori sunt ataşate emoţional de victimele lor şi
simt nevoia de a avea o relaţie cu persoana înainte de a o omorî.
Ele comit crimele în locuri precum propria locuinţa, spitale sau locuri diferite din acelaşi
oraş.
            Metodele femeilor criminale în serie sunt:
 împuşcarea (20%);
 sufocarea (16%);
 înjunghierea (11%) ;
 înnecarea (5%).

7
 Unele femei comit crime pentru avantaj material, altele pentru atenţie.
Multe dintre femeile criminali în serie au ca motivaţie pentru a ucide cum ar fi abuzul sexual,
abuzul din copilărie. Un element specific al femeii criminal în serie care determină motivul
crimei este aşa numita “father figure” pe care nu l-a avut în copilărie şi pe care încearcă să-l
găsească în maturitate, atunci când nu-l găseşte sau când este dezamăgită de acesta îl omoară.

IV. Teoria personalității criminale

Teoria personalităţii criminale aparţine celebrului criminolog francez Jean Pinatel.
Ea este capabilă să aducă lămuriri atât în ceea ce priveşte geneza, cât şi dinamica actului
criminal. Jean Pinatel consideră ca izvor esenţial al creşterii criminalităţii dezvoltarea accelerată
a societăţii şi a tehnicii faţă de cultură, deci moravurile, ideile şi credinţele rămânând în urmă.
Accelerarea ritmului de viaţă, mecanizarea stilului de viaţă duc la dispariţia valorilor
fundamentale spirituale şi intelectuale. Într-o asemenea societate, omul este surmenat, anxios,
obosit.
Pornind de la acest cadru, Pinatel vede criminalitatea ca o maladie morală a societăţii. Individul
atins grav de această maladie socială este personalitatea criminală, identificată de autor cu un
model pe care analiza criminologică îl utilizează în studiile sale.
Este un instrument de lucru, permiţând o aproximare a gradului lor de periculozitate socială.
Acest model ne permite să sesizăm de ce delincvenţii sunt oameni cu infinite variaţii, dar care au
totuşi ceva în comun. Între oameni nu există diferenţe de natură, buni sau răi, spune Pinatel,
deoarece în circumstanţe speciale orice om poate deveni criminal. Diferenţele între oameni sunt
în funcţie de pragul delincvenţial, pentru unii indivizi sunt suficiente câteva incitaţii pentru a
trece imediat la infracţiune, pe când pentru alţii sunt necesare incitaţii puternice pentru a trece la
acţiune.
Această aptitudine, diferenţiază criminalii de noncriminali. Situaţiile pot fi specifice sau
periculoase, caracterizate prin faptul că ocazia nu are nevoie să fie căutată şi astfel actul criminal
care se comite într-o situaţie specifică constituie reacţia personalităţii la situaţia dată. Situaţiile
mai pot fi şi nespecifice şi în acest caz ocazia trebuie să fie căutată.
În aceste cazuri, personalitatea domină situaţia, iar actul criminal când se comite este
consecinţa directă a acţiunii personalităţii. Pinatel identifică caracteristicile personalităţii
criminale grupate într-un nucleu, cum sunt egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi influenţa
afectivă.
Structura dinamică a personalităţii criminale presupune componente care nu sunt anormale în
sine, ci doar în acţiunea şi interacţiunea lor. De aceea personalitatea criminală trebuie să fie
considerată ca un rezultat şi nu ca un fapt.Toate celelalte componente psihologice care pot fi
întâlnite la criminal nu sunt în relaţie cu trecerea la act, ci numai cu modalitatea de executare a
crimei. Astfel, componente ale activităţii, aptitudinile fizice sau aptitudinile intelectuale
aptitudinile profesionale şi sociale, necesităţilenutritive şi sexuale sunt neutre în raport cu
trecerea la acţiune.
În cadrul nucleului personalităţiicriminale, caracteristica identificată ca egocentrism este un efect
al societăţii care se bazează pe o competiţie nemiloasă şi care favorizează toate formele care
exaltă trăsăturile achizitive ale omului.
La acestea Pinatel mai adaugă o inflaţie nemaipomenită a normelor legislative, care duc la o
8
 stare de anomie, când în mediul ce-l înconjoară pe individ totul este hiperreglementat, individul
nu se mai descurcă, ghidându-se după propriile instincte.
Labilitatea, o a doua caracteristică enunţată de Pinatel ca făcând parte din nucleul personalităţii
criminale, este o lipsă de inhibiţie, impreviziune, abandon la impresiile momentului, absenţă la
reflectare asupra consecinţelor unui act. Pinatel consideră că omul în societatea dominată de
tehnică vede totul în perspectivă, iar economiştii îi organizează ziua de mâine ferindu-l de
neprevăzut. Ca o reacţie la această situaţie, omul se ancorează puternic în prezent, având cu un
oarecare grad de labilitate şi iresponsabilitate individuală. Societatea, obligând un individ să
gândească scurt, fugitiv şi mobil, îndeamnă spre imprudenţă, la actul subit şi negândit, generând
incapacitatea utilizării experienţei anterioare şi antrenarea în acţiuni efemere.
Agresivitatea derivă din frustrări pe care societatea le implică. Societatea, prin ritmul de viaţă
şi de muncă extrem de rapid impune frustrări biologice, căci omul este silit să trăiască în condiţii
ce contrazic natura sa. Alcoolul, aşa cum am mai menţionat, măreşte agresivitatea prin impulsuri
negative ce se răsfâng asupra psihicului individului. Agresivitatea este o trăsătură caracteristică
persoanelor ce nu își pot controla impulsurile nervoase, ajungând astfel la comiterea unor delicte.
Un om excesiv de agresiv poartă masca unui criminal, după părerea mea.
Ca o ultimă trăsătură specifică personalităţii criminale este indiferenţa afectivă sau absenţa
emoţiilor şi a înclinaţiilor altruiste şi simpatetice. Indiferenţa afectivă este un efect al actualei
forme de viaţă. Mai mult, orice sentimentalism este deprisos şi constituie o piedică în calea
realizării. Printr-o analiză a sistemului socio-economic se detaşează un raport strâns între
sistemul economic de concurenţă şi competiţie duse la extrem şi agresivitate. Lupta pentru viaţă
favorizează ostilitatea. Dar concurenţa generează şi o agresivitate a eşecului. Ori eşecul este legat
strâns de lipsa posibilităţilor inhibate încă din copilărie, fapt ce angajează păturile defavorizate la
o sub cultură de violenţă. Interiorizată de membrii grupului, indiferența afectivă devine un
element al personalităţii criminale şi astfel violenţa este abordată ca îndrăzneală şi curaj din
partea individului. Indiferenţa afectivă sau insensibilitatea morală reprezintă acea trăsătură
negativă prin care individul este împiedicat de a încerca emoţii şi înclinaţii altruiste şi simpatice,
fiind dominat de egoism şi răceală față de persoanele apropiate.
Toate aceste trăsături ale personalității criminale trebuie privite în ansamblu, întrucât la un
astfel de individ trebuie să existe toate cele patru caracteristici în comportamentul său antisocial
de altfel.

V. Nivelul infracționalității în Republica Moldova în anul 2020

Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind nivelul infracţionalităţii în anul
2020, elaborată pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, Agenția de
Administrare a Instanțelor Judecătorești, Administrația Națională a Penitenciarelor.
Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2020 pe teritoriul Republicii Moldova
au fost înregistrate 26,3 mii infracţiuni, fiind în scădere cu 17,0% comparativ cu anul precedent și
cu 37,2% comparativ cu anul 2016. Rata infracţionalităţii în anul 2020 a constituit 100 infracţiuni
la 10 mii locuitori, comparativ cu 120 infracțiuni în anul 2019 și 151 infracţiuni în anul 2016.

9
 Nivelul infracţionalităţii este mai mare în mediul urban

Cele mai multe infracțiuni au fost înregistrate în mediul urban (58,6%). Fiecare a 3-a
infracțiune a fost înregistrată în mun. Chișinău – 27,9%. Din numărul total de infracţiuni, în mun.
Bălţi au fost înregistrate 5,5% din total infracţiuni, în raionul Cahul – 3,8%, Orhei – 2,9% și
Ialoveni – 2,6%.

Fiecare a cincea infracţiune este din categoria celor excepţional de grave, deosebit de
grave şi grave
Din infracţiunile înregistrate 18,4% au fost infracțiuni excepţional de grave, deosebit de
grave şi grave, inclusiv 2,7% au revenit infracţiunilor excepţional de grave şi deosebit de grave,
iar 15,7% celor grave. În ultimii 5 ani s-a înregistrat o scădere a infracţiunilor excepţional de grave
(-14,9%), deosebit de grave (-55,1%), a celor grave (-40,6%), mai puţin grave (-39,4%) şi uşoare
(-28,2%).

Fiecare a doua persoană decedată în urma infracțiunilor a suferit în urma unui

accident rutier, iar aproape fiecare a patra din cauza unui omor

În anul 2020 numărul persoanelor decedate în urma infracţiunilor înregistrate a constituit

490 persoane. Astfel, fiecare a doua persoană a decedat în urma unui accident rutier (39,2%),
10
26,7% din cauza omorurilor şi 10,4% din cauza vătămărilor intenţionate. Cele mai multe persoane
au decedat în rezultatul infracţiunilor excepțional de grave, deosebit de grave și grave - 418
persoane.

Tabelul 1. Persoane decedate în urma infracţiunilor înregistrate în funcție de gravitatea

infracțiunii, 2016-2020, persoane

201
  2017 2018 2019 2020
6
Total persoane
decedate 642 585 608 620 490
inclusiv:          
Excepţional de grave 84 63 80 82 74
Deosebit de grave 171 123 124 126 118
Grave 279 298 275 272 226
Puţin grave și ușoare 108 101 129 142 72

VI. Modele de prevenire a criminalităţii

a) Modelul clasic. O lungă perioadă de timp reacţia socială antiinfracţională a avut o
esenţă eminamente represivă, popoarele antice dezvoltând sisteme legislative şi instituţionale care
răspundeau în bună măsură, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care fuseseră create.

Potrivit teoriei clasice de drept penal, Beccaria susţine că omul este o fiinţă raţională care,
trăind sub imperiul liberului sau arbitru, trebuie să suporte consecinţele faptelor sale. Din acest
motiv,

 cu cât pedeapsa prevăzută de lege este mai severă, cu atât omul se va abţine să
comită actul incriminat;
 cu cât aplicarea legii este mai certă şi mai rapidă, cu atât efectul preventiv va fi mai
evident.

Prevenirea specială reprezintă complexul de măsuri destinate să împiedice săvârşirea unor

fapte antisociale de către persoanele care au săvârşit, deja, o infracţiune.
Cea mai importantă pârghie o constituie, însă, controlul social specializat, respectiv justiţia,
poliţia, curtea de conturi, garda financiară, controlul financiar intern, poliţia sanitară, poliţia de
frontieră, organisme ale statului care, prin lege, au obligaţia să intervină în timp util pentru
anihilarea focarelor criminogene.

b) Modelul social. În ultimele două decenii, creşterea explozivă a criminalităţii pe plan

mondial a determinat o adevărată criză a sistemelor justiţiei penale şi a organismelor clasice de
control social, mai ales în ţările vest-europene.

Apariţia noilor strategii naţionale trebuie văzută în contextul principalelor schimbări

economice, culturale şi sociale care au afectat ţările lumii în ultima perioadă. Ca rezultat al acestor
schimbări, politica penală din multe ţări se îndreaptă către utilizarea unor măsuri cu caracter
special anticipativ, despre care se crede că ar avea mai mult succes în prevenirea fenomenului
11
infracţional.
Acest model presupune implicarea societăţii în efortul de prevenire a criminalităţii, fără a
însemna, însă, o trecere a responsabilităţii din sarcina sistemului justiţiei penale către masele
eterogene ale populaţiei.

Principala carenţă a modelului social se datorează faptului că acest model presupune o

foarte bună coeziune socială, o serioasă integrare culturală şi o conştientizare comunitară care să
genereze un spirit civic pronunţat.

Prevenirea primară este definită ca o strategie preventivă de bază care, prin măsuri

specifice în domeniile social, economic, cultural, educativ, încearcă să anihileze atât situaţiile
criminogene, cât şi rădăcinile adânci ale criminalităţii. Domeniul intervenţiei predelictuale include
programele de creare a locurilor de muncă, a condiţiilor civilizate de habitat, a şcolilor, locurilor
de odihnă şi recreere, instituţiilor de asistenţă medicală.

Prevenirea trebuie să se adreseze mai ales infractorilor potenţiali, atât la nivel individual,
cât şi al microgrupurilor. Astfel, materialele de specialitate prezintă un important număr de
programe de prevenire care funcţionează în ţările occidentale şi se adresează cu prioritate familiei,
şcolii, şi în general, tinerilor.

În privinţa familiilor se acţionează prin măsuri comunitare pentru:

 furnizarea de ajutor celor aflaţi de stres economic şi psihologic;

 educarea şi orientarea părinţilor tineri;
 educarea preşcolarilor proveniţi din familii dezorganizate, ori de „socializare
negative“.

În mod primordial trebuie vizată perfecţionarea sistemului de educaţie şi instruire în general,

astfel încât fiecare individ să conştientizeze faptul că respectarea normelor de drept şi a regulilor
de convieţuire socială este o condiţie fără de care statul democrat nu poate să existe, că democraţia
înseamnă libertate dirijată de norme unanim acceptate de societate şi ca atare obligaţia de a fi
respectate de toţi membrii săi.

Şcoala se bucură de o atenţie reală, datorită rolului său formativ pronunţat. Ea poate oferi
cunoştinţe privind rolul şi importanta valorilor sociale, a respectului faţă de lege şi morală,
implicaţiile crimei, modul în care funcţionează sistemul justiţiei penale, căile de evitare a
comportamentului delincvent.
Constatându-se că orientarea spre tratamentul individual al şcolarilor ori abordarea unui
aspect educaţional singular s-au dovedit a fi contraproductive, eforturile s-au îndreptat în două
direcţii:

 către supravegherea şcolarilor în vederea reducerii violenţei, în acest scop sunt

angajaţi tinerii absolvenţi aflaţi în şomaj;
 organizarea unor cursuri speciale, în afara orelor de program, pentru copiii care au
probleme de asimilare a noţiunilor ori de adaptare la mediul şcolar.

Un alt domeniu important al prevenirii îl constituie angajarea în munca a tinerilor, care este
considerată ca fiind esenţială pentru dezvoltarea acestora prin educaţie socială, vizând încurajarea
lor pentru asumarea responsabilităţii propriilor destine. Lipsa ori pierderea locului de muncă şi
12
imposibilitatea de reîncadrare în timp rezonabil determina modificarea serioasă a structurii de
personalitate a tinerilor, dezvolta sentimente revanşarde, stări depresive, manifestări deviante şi
chiar recurgerea la acte infracţionale. De aceea, programele de prevenire se orientează în trei
direcţii:

 identificarea şi chiar crearea de noi locuri de muncă pentru tineri, prioritate

absolută având cei cu responsabilităţi sporite;5
 organizarea timpului liber pentru tinerii rămaşi fără loc de muncă, acest tip de
acţiune preventivă ia în considerare atât activităţile distractive, cât şi cele de
reconversie şi recalificare a tinerilor;
 crearea de facilităţi de tratament pentru cei cu probleme deosebite (tineri care se
droghează, alcoolici).

Modelul social vizează reducerea criminalităţii prin reducerea necesităţii de a săvârşi fapte
săvârşite cu violenţă. El este un model generos, dar care presupune mari eforturi materiale şi
umane, deci o anumită bunăstare a societăţii în care se aplică. Modelul social necesita, în plus
atragerea comunităţii în procesele specifice şi în acţiunile concrete de prevenire, presupunând o
bună coeziune socială. Alături de costurile ridicate, aceasta cerinţă reprezintă un serios handicap,
deoarece:

 stratificarea socială excesivă generează interese diferite ale indivizilor, precum şi

opinii diferite cu privire la priorităţile prevenirii;
 interesul comun este relativ restrâns şi vizează mai ales prevenirea criminalităţii
violente, a celei stradale şi a delincvenţei juvenile, a infracţiunilor care lovesc în
interesele tuturor grupurilor sociale.7

c) Modelul situaţional (tehnologic). Modelul situaţional de prevenire reprezintă o cale

pragmatică de reducere a oportunităţilor de săvârşire a faptelor antisociale, prin măsuri realiste,
relativ simple şi cu costuri reduse.
Acest model are în vedere potenţialele victime, încercând să le determine să utilizeze variate
precauţiuni care reduce riscul victimizării.

Criminologia ca activitate multidisciplinară ce are ca obiectiv cunoaşterea cauzelor şi

condiţiilor ce determina fenomenul infracţional precum şi stabilirea celor mai eficiente mijloace
de combatere a acestui fenomen implică, într-o etapă iniţială „activitatea de asistenta şi expertiză
medicală“, desfăşurată de o echipă de specialişti (psihiatri, sociologi, psihologi, pedagogi,
geneticieni, antropologi), aceasta mai ales când nu revin la probleme de „criminologie clinică“
care privesc studiul cauzelor patologice ale delicventei şi găsirea mijloacelor specifice de
combatere în cadrul unui ansamblu de măsuri.

VII. Top 5 criminali în serie din istorie

1. Gilles de Rais.Gilles de Rais este cel mai odios criminal în serie din istorie. Înainte de a-şi
începe viaţa de criminal, acesta a fost căpitan militar în celebra armată a Ioanei d’Arc. Născut
în 1404, Gilles de Rais a violat, torturat şi ucis sute de copii mici, majoritatea băieţi. El era
atras de băieţii blonzi şi cu ochi albaştri. Gilles de Rais le promitea dulciuri copiilor şi astfel îi
13
 ademenea în castelul lui unde îi tortura şi mutila, iar la sfîrşit se termina asupra băieţilor morţi.
Marea lui plăcere era să se spele cu sîngele copiilor. După fiecare crimă, Gilles de Rais se
biciuia singur şi se ruga ore în şir în capela familiei, pentru a-i fi iertate păcatele.

2. Ted Bundy.Ted Bundy este cel mai cunoscut criminal în serie din istoria Statelor Unite ale
Americii şi considerat de mulţi drept cel mai periculos criminal din lume. Născut în anul 1946,
acesta a violat şi ucis un număr neidentificat de femei tinere în intervalul 1974 – 1978. Deşi a
recunoscut 30 de crime, poliţiştii susţin că numărul victimelor sale este mult mai mare.Ted
Bundy, avînd un şarm deosebit, îşi alegea ţintele din locuri publice, unde pretindea că este ba
funcţionar public, ba pompier, ba poliţist.
Americanul ţinea o rangă sub scaunul maşinii sale, pe care o scotea în momentul în care
victimele se apropiau de vehicul. Bundy le viola pe tinere atît cît erau în viaţă, cît şi după ce
acestea decedau şi erau în putrefacţie. Odiosul criminal a fost prins şi executat pe scaunul
electric la data de 24 Ianuarie 1989. Ultimele sale cuvinte au fost: „Aş vrea să le transmit
familiei şi prietenilor dragostea mea”.

3. Andrei Chikatilo.Andrei Chikatilo a fost unul dintre cei mai periculoși criminali în serie din
istorie. Născut în anul 1933, acesta a fost poreclit „Măcelarul din Rostov”. Între 1978 şi 1990,
Chikatilo a omorît 53 de femei şi copii. Prima lui victimă a fost o fată de nouă ani pe care a
ademenit-o în pădure şi a încercat să o violeze. În timp ce copila încerca să scape din mîinile
sale, ucraineanul i-a tăiat gîtul. Chikatilo a abordat în mare parte prostituate, însă a răpit şi
copile ori de cîte ori a avut ocazia.
Cum ucraineanul a trăit în epoca sovietică, crimele sale au fost ascunse deoarece comuniştii
încercau să pretindă că infracţiunile grave cum ar fi violul şi crima s-ar produce doar în ţările
capitaliste. Andrei Chikatilo a fost prins în anul 1990 şi a fost judecat în 1992. În timpul
procesului, el a fost ţinut într-o cuşcă, în mijlocul sălii de judecată, pentru a nu fi linşat de membrii
familiilor victimelor sale. Ucraineanul a fost executat cu un singur glonţ în ceafă.

4. Luis Garavito. Luis Garavito, cunoscut ca “Bestia”, a fost un ucigaş în serie şi violator din
Columbia. Acesta este considerat de mulţi criminologi în top 5 cei mai periculoși criminali în
serie din istorie. În anul 1999, a recunoscut în faţa anchetatorilor uciderea a 138 de copii şi
adolescenţi, toţi băieţi. După harta în care a îngropat victimele, pe care a desenat-o în
închisoare, numărul acestora s-ar apropia de 300. Luis Garavito ademenea băieţii, în special
copii ai străzii, pe care îi ucidea într-un mod teribil. Acesta a fost condamnat la 1.853 de ani
de închisoare, însă oamenii din Columbia consideră că pedeapsa nu este suficientă.

5. Dennis Nilsen.Dennis Nilsen a omorît cel puţin 15 tineri şi băieţi. Acesta îşi ademenea
victimele în casa lui, după care le ucidea. Nilsen păstra cadavrele şi chiar dormea cu ele pînă
cînd mirosul devenea insuportabil. Individul îşi măcelărea apoi victimele şi le dădea foc, iar
resturile acestora ajungeau pe canalizare, fapt ce a dus la prinderea lui. Cum scurgerea s-a
blocat, instalatorul venit să remedieze problema a descoperit mai multe părţi din trupul uneia
dintre victime. Dennis Nilsen a fost condamnat în anul 1983 la închisoare pe viaţă.

14
 VIII. Concluzii
O primă concluzie la care am ajuns în urma cercetării este aceea că persoana considerată “criminal
în serie” își alege victim astfel încât să-și satisfacă imaginația, nu pentru a însuși un bun sau pentru
foloase materiale.
Majoritatea crminalilor în serie au fost confruntați cu situații similare în copilărie. Există o
strânsă legătură între aceste traume suferite în copilărie și modul în care aceștia și-au dezvoltat
gândirea și mentalitatea de criminal.
Criminalii în serie suferă de tulburări psihice, ruperi de realitate crezând că sunt altă persoană
sau că sunt selectată să omoare de către entități cum ar fi Diavolul sau Dumnezeu.

Criminalii în serie sunt la urma urmei oameni care din vina lor sau din vina familiei sau altor
persoane au ajuns să comită crime multiple. Aceștia devin nişte pericole reale pentru societate. Ei
trebuiesc restabiliți atunci când se poate (deşi cazurile sunt rare) iar atunci când acest lucru nu este
posibil acestia trebuie pedepsiţi conform legii.
 Fenomenul crimelor în serie a fost, este şi va fi prezent în societate, problema se pune cum
reuşeşte societatea să controleze acest fenomen.
  Din punct de vedere pshihologic criminalii în serie sunt fiecare în parte un subiect interesant
care poate reprezenta o provocare pentru specialiştii în domeniu.

O ultimă concluzie la care vom face referire în urma cercetării realizate, subliniază importanța
cunoașterii într-o oarecare măsură a acestui fenomen.
Posibilitatea manifestării unor astfel de personae în societatea actuală considedrăm că este mult
mai mare decât în urmă cu ceva timp.
Deși mijloacele de prevenire a unor astfel de acțiuni au crescut considerabil, în paralel au
evoluat și posibilitățile eventualului criminal în serie de a-și duce la bun sfârșit opera.

IX. Bibliografie
https://pdfcoffee.com/referat-4-criminal-in-serie-pdf-free.html

https://moldova-suverana.md/article/top-10-al-celor-mai-periculosi-criminali-in-serie-din-
istorie_33435

15
http://www.aafdutm.ro/revista/nr-1-mai-2011/revista-nr-1-mai-2011/criminali-in-serie/

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-dunarea-de-jos-din-galati/cesa-i/referat-
criminologieteoriile-personalitatii-criminale/7789130

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/criminologie/prevenirea-criminalitatii-
criminologia-preventiva/

https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6929

16