Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Stiinte Juridice si Stiinte Economice, Brasov

Programul de studii: Drept

Anul universitar: 2019-2020

Student,

Adrian CHIRIAC

Lect.univ.dr Ioan Stefu

 Considerații generale privind crima și criminalul în serie

 o
o "Crima"
o Conceptul de crimă, reprezintă unul din elementele obiectului de studiu al
criminologiei, fiind legat aproape inseparabil de persoana criminalului.
Infracțiunea, conform artciolului 15 al Codului Penal este fapta "prevăzută de
legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care
a săvârșit-o".
o Termenul de infracţiune este înlocuit în criminologie cu cel de "crimă" de la
care de fapt, etimologic, îi vine şi numele. Un alt concept utilizat în literatura
de specialitate este cel de "acţiune criminală".
o Emile Durkheim afirma în lucrarea sa "Regulile metodei sociologice" că "Noi
numim crime toate actele pedepsite şi mai definim crima obiectul unei ştiinţe
speciale, Criminologia.1
o Totalitatea acestor fapte umane reprezintă criminalitate şi, ca elemente ale
acesteia, criminologia le analizează individual, le descrie, le stabileşte
conexiunile şi caracteristicile în cadrul general al criminalităţii, explicându-le
cauzele şi condiţiile producerii lor.2
o Distingem trei înţelesuri posibile ale noţiunii de crimă: sensul comun, sensul
penal şi sensul criminologic. În sens comun, prin crimă se desemnează, de
regulă, o infracţiune intenţionată împotriva vieţii persoanei, fie că este vorba
de omor (art. 174 C. pen.), de omor calificat (art. 175 C. pen.), de omor
deosebit de grav (art. 176 C. pen.) sau de pruncucidere (art. 177 C. pen.).
o În sens penal, crima desemnează o infracţiune gravă, pentru care legiuitorul
stabileşte pedepse diferite şi proceduri speciale, în raport cu celelalte
infracţiuni. Acest sens este dat de împărţirea tripartită a infracţiunii în crime,
delicte şi contravenţii. Pentru prima dată, de o manieră clară, această împărţire
a fost reţinută de Codul penal al Revoluţiei Franceze, cunoscut sub denumirea
de Codul lui brumar anul IV, a fost preluată de Codul penal de la 1810 (Codul
Napoleon), apoi de majoritatea legislaţiilor penale europene elaborate la
începutul secolului al XIX-lea.
 În sens criminologic noţiunea de crimă are o accepţiune largă, referindu-se la
infracţiune în general. După cum vom constata însă, este inexact a pune semnul de
egalitate între infracţiune
o şi noţiunea de crimă utilizată în criminologie. Încă de la primele cercetări cu
caracter ştiinţific efectuate în domeniul criminologiei, s-a încercat, şi parţial s-
a reuşit, o distanţare de viziunea abstractă cu privire la infracţiune, pe care o
practicau penaliştii. Crima a fost privită ca fapt uman şi social, ca fenomen în
sensul de realitate observabilă şi repetabilă. Rezultă din cele expuse că, în sens
criminologic, noţiunea de crimă trebuie să pornească de la conceptul de
infracţiune din dreptul penal, însă trebuie să meargă dincolo de acesta, aşa
cum se întâmplă în realitate, în cercetarea criminologică.

11
E.Durkheim, Les regles de la methode, a - 15-a ediţie P.U.F. 1963, p.35.
22
Ion Oancea, Probleme de criminologie, Ed. Educaţional, Bucureşti, 1998, p.10.
 o

o "Criminalul"
 Acesta este de fapt "creatorul" criminalităţii.
 Din punct de vedere juridic, criminalul este persoana care a comis cu vinovăţie una
sau mai multe infracţiuni prevăzute de legea penală.
 "Trecerea Ia act" (comiterea infracţiunii), concept introdus în limbajul de specialitate
de Etienne de Greef, este activitatea prin care o persoană devine subiect al studiului
criminologiei, activitate care-i deosebeşte pe indivizii infractori de noninfractori.
 Ca subiect de studiu, persoana care a comis infracţiunea, criminalul, trebuie să fi fost
şi condamnat printr-o hotărâre judecătorească.
 Criminalul era singurul obiect de studiu la începuturile Criminologiei, când aceasta
era cunoscută sub numele de "antropologie criminală"(in perioada de după cel de-al
doilea război mondial, în SUA. răspândindu-se ulterior în ţările anglo-saxone, în ţările
scandinave, ulterior în fosta R.F. Germania şi Elveţia.)
 Lucrarea lui Cesare Lambroso "L'uomo delinquente", publicată la Milano, în 1876,
este rezultatul cercetărilor autorului, efectuate asupra a câtorva mii de infractori,
stabilind anumite caracteristici tipice acestor categorii de oameni.
 Criminalul, în Criminologia zilelor noastre, continuă să fie figura centrală a
cercetărilor ştiinţifice, el fiind analizat atât medical, psihologic cât şi social,
urmărindu-se formarea personalităţii acestuia anterior comiterii crimei, "antefactum"
precum şi în momentul "trecerii la act dar şi "post factum", stabilind în funcţie de
individualitatea persoanei un program de reinserţie socială a acesteia.
 Considerăm că fără studiul infractorului, obiectul criminologiei nu are sens pentru că
el este cel care dă dimensiunea stării şi dinamicii criminale, în el se află cauza crimei,
asupra lui trebuie să se acţioneze pentru ca acest fenomen social profund dăunător
comunităţilor, criminalitatea, să fie diminuat.
 Criminologia clinică, (asupra căreia ne vom opri separat într-un alt capitol al prezentei
lucrări) care constituie o criminologie aplicată, studiază personalitatea infractorului,
cercetând crima la nivel microsocial, având ca scop final resocializarea criminalului şi
prevenirea recidivei.3

 Crima și criminalii în serie

o Crima şi criminalii în serie au fascinat dintotdeauna. Această fascinaţie nu este
valabilă numai în cazul asasinilor reali. Ea se aplică într-o măsură incredibil de
mare şi monştrilor născuţi din ficţiune. E semnificativ poate, că în acelaşi timp
în care Jeffrey Dahmer îşi măcelărea şi îşi mânca victimele în Milwaukee, iar
Nikolai Giumagaliev făcea acelaşi lucru în Kazahstan, dr. Hannibal Lecter, un
imaginar multiucigaş şi canibal, se bucura de o celebritate internaţională
datorită filmului „Tăcerea mieilor”, realizat după romanul lui Thomas Harris4.
o Caracteristici :

33
Gh. Nistorescu, C. Păun, Crimmologia, Ed. Didactica şi Pedagogică. Bucureşti, 1995, p.263.
4
Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996, p. 10.
  Crimele se repetă („în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai mare sau mai mică,
adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de
zile; ele continuă până când asasinul este prins, sau până când moare ori, la rândul
său, este ucis5.
 La fel ca în cazul omuciderilor „normale”, crimele tind să se petreacă în relaţie de
unu-la-unu6. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o
persoană e omorâtă de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen
de omoruri în două categorii: crima pasională, comisă într-un moment de furie
intensă sau de frustrare; crima înfăptuită „cu sânge rece”, care se distinge printr-o
premeditare atentă, motivată adeseori de speranţa unui câştig personal.
 Nu există – sau e foarte redusă – o conexiune între ucigaşi şi victimă, persoanele
implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie.
 Cu toate că ar putea exista un „tipar”, sau un anume „tratament administrat victimei”,
crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv raţional sau clar
definit
 Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului încoace,
dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute repede dintr-un loc în altul,
adeseori înainte chiar de a i se fi descoperit crima.
 Mulţi dintre criminalii în serie tind să aibă următoarele caracteristici chiar dacă
acestea nu se regăsesc la fiecare dintre ei:

 Criminalii în serie sunt de multe ori oameni inteligenţi cu un IQ ridicat.

 De multe ori nu pot să-şi păstreze locul de muncă.
 Ca şi copii sunt abandonaţi de părinţii naturali şi crescuţi de părinţi adoptivi.
 Familiile din care provin au de multe ori probleme cu băutura, psihice, de
comportament
 O bună parte dintre ei sunt piromani.
 Sunt implicaţi în torturarea animalelor.
 Majoritatea dintre ei sunt supuşi la tratamente inumane de către familie.
 Sunt persoane cu probleme mintale: schizofrenie în diferite forme.
 Pot avea devieri de comportament grave (canibalism – Jeffry Dahmer)

o Particularitățile psihologice ale criminalilor în serie

 Studiindu-se diferite categorii de criminali în serie, sub aspectul particularităților

psihologice, s-a reușit să se stabilească anumite caracteristici comune.

 Instabilitatea emotiv-acţională

 Din cauza experienţei negative, a educaţiei deficitare primite în familie, a

deprinderilor şi practicilor antisociale însuşite, criminalul în serie este un individ
instabil din punct de vedere emotiv-acţional, un element care în reacţiile sale trădează
discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extremă la alta, inconstanţă în reacţii faţă
de stimuli. Această instabilitate este o trăsătură esenţială a personalităţii dizarmonic

5
Lane B., Gregg W., op. cit., p. 15.
6
Lane B., Gregg W., op. cit., p. 17
 structurată, o latură unde traumatizarea personalităţii se evidenţiază mai bine decât pe
planul componentei cognitive.

 Inadaptarea socială

 Orice criminal în serie este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptaţii, cei
greu educabili, de unde se recrutează întotdeauna devianţii, sunt elemente a căror
educaţie s-a realizat în condiţii neprielnice şi în mod nesatisfăcător. Anamnezele
făcute criminalilor arată că, în majoritatea cazurilor, aceştia provin din familii
dezorganizate (părinţi decedaţi, divorţaţi, infractori, alcoolici), unde nu există condiţii,
priceperea sau preocuparea necesare educării copiilor. Acolo unde nivelul socio-
cultural al părinţilor nu este suficient de ridicat, unde nu se dă atenţia cuvenită
normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptări sociale. Atitudinile
antisociale care rezultă din influenţa necorespunzătoare a mediului duc la
înrădăcinarea unor deprinderi negative care, în diferite ocazii nefavorabile, pot fi
actualizate, conducând la devianţă şi apoi la crimă.

 Sensibilitatea deosebită

 Anumiţi excitanţi din mediul ambiant exercită asupra lor o stimulare spre acţiune cu
mult mai mare ca asupra omului obişnuit, ceea ce conferă un caracter atipic reacţiilor
acestora. Pe criminalul în serie îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiţii, elaborat
pe linie socială. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinţe, duce la
mobilizarea excesivă a resurselor fizice şi psihice.

 Duplicitatea comportamentului

 Conştient de caracterul socialmente distructiv al actului infracţional, criminalul în

serie lucrează în taină, observă, plănuieşte şi execută totul ferit de ochii oamenilor, în
general, şi ai autorităţilor, în special. Reprezentând o dominantă puternică a
personalităţii, duplicitatea infractorului este a doua lui natură, care nu se maschează
numai în perioada în care comite fapta infracţională, ci tot timpul. El joacă rolul
omului corect, cinstit, al omului cu preocupări de o altă natură decât cele ale
„specialităţii” infracţionale. Acest „joc” artificial îi denaturează actele şi faptele
cotidiene, făcându-l uşor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tăinuirii, a
„vieţii duble”, îi
 formează criminalului deprinderi care îl izolează tot mai mult de societate, de aspectul
normal al vieţii7.

 Imaturitatea intelectuală

 Aceasta constă în incapacitatea criminalului în serie de a prevedea pe termen lung

consecinţele acţiunii sale antisociale. Există ipoteza că acesta este strict limitat la
prezent, acordând o mică importanţă viitorului. Imaturitatea intelectuală nu se
suprapune cu rata scăzută a coeficientului de inteligenţă (IQ), ci înseamnă o capacitate
redusă de a stabili un raport raţional între pierderi şi câştiguri în proiectarea şi
efectuarea unui act infracţional, trecerea la comiterea crimei efectuându-se în
condiţiile unei prudenţe minime faţă de pragurile de toleranţă a conduitelor în fapt.

7
Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996
  Imaturitatea afectivă

 Constă în decalajul persistent între procesele cognitive şi afective, în favoarea celor

din urmă. Din cauza dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivă duce la o
rigiditate psihică, la reacţii disproporţionate, predominând principiul plăcerii în raport
cu cel al realităţii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de
plâns, crize etc.) pentru obţinerea unor plăceri imediate, minore şi uneori
nesemnificative. Nu are o atitudine consecventă faţă de problemele reale şi
importante, este lipsit de o poziţie critică şi autocritică autentică, este nerealist,
instabil emoţional. Imaturitatea afectivă asociată cu imaturitatea intelectuală
predispune criminalul în serie la manifestări şi comportamente antisociale cu urmări
deosebit de grave.
 Frustrarea
 Este o stare emoţională resimţită de criminalul în serie atunci când este privat de unele
drepturi, recompense, satisfacţii etc., care consideră că i se cuvin sau când în calea
obţinerii acestor drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimţită în plan
afectiv-cognitiv ca o stare de criză (o stare critică, de tensiune) care dezorganizează,
pentru momentul dat activitatea instanţei corticale de comandă a acţiunilor, generând
simultan surescitarea subcorticală. Infractorii reacţionează diferenţiat la situaţiile
frustrante, de la abţinere (toleranţă la frustrare) şi amânare a satisfacţiei până la un
comportament agresiv. Cei puternic frustraţi au tendinţa să-şi piardă pe moment
autocontrolul, acţionând haotic, inconstant, atipic, agresiv şi violent, cu urmări
antisociale grave.
 Complexul de inferioritate
 Este o stare pe care criminalul în serie o resimte ca un sentiment de insuficienţă, de
incapacitate personală. Complexul de inferioritate apare în urma unor deficienţe,
infirmităţi reale sau imaginare fiind potenţate şi de către dispreţul, dezaprobarea tacită
sau experimentată a celorlalţi. La majoritatea criminalilor în serie există un nucleu al
personalităţii ale cărui componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi
indiferenţa afectivă. 8
 Egocentrismul reprezintă tendinţa individului de a raporta totul la el însuşi, el şi
numai el se află în centrul tuturor lucrurilor şi situaţiilor. Atunci când nu îşi realizează
scopurile propuse devine invidios şi susceptibil, dominator şi chiar despotic.
 Labilitatea este trăsătura personalităţii care semnifică fluctuaţia emotivităţii,
capriciozitatea şi, ca atare, o accentuată deschidere spre influenţe, acţiunile
individului fiind imprevizibile.
 Agresivitatea apare atunci când criminalul este împiedicat să-şi satisfacă dorinţele şi
se manifestă printr-un comportament violent şi distructiv. Cele mai cunoscute forme
de agresivitate sunt autoagresivitatea şi heteroagresivitatea.
 Indiferenţa afectivă este strâns legată de egocentrism şi mai poartă numele de
insensibilitate morală. Ea se caracterizează prin incapacitatea criminalului în serie de
a înţelege durerile şi nevoile celorlalţi, prin satisfacţia resimţită faţă de durerile altora.
Indiferenţa afectivă redă stările de inhibare şi dezorganizare emoţională.

o Categorii de criminali în serie

 Din analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari
categorii sau “genuri”:Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere.
8
Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti, 1996
 Vizionarii
 Această categorie include criminalii care acţionează ca răspuns la unele “voci” sau
alter ego-uri şi unde “instrucţiunile” primite servesc la justificarea şi legitimarea
actului crimei. De exeplu, convingerea lui Herbert Mullin – ratificată de voci şi de
ceea ce el denumea “mesaje telepatice “ – era că, prin vărsare de sânge, el şi numai el
putea evita un seism catastrofal care ar fi distrus California. Din cauza naturii
psihopatice a comportamentului vizionarului, el ar aparţine unei categorii mai uşor de
indentificat printre concetăţenii comparativ sănătoşi la minte.

 Misionarii
 E vorba de ucigaşii care “curăţă”, care acceptă o responsabilitate autoimpusă de a
îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a descotorosi societatea de “elementele sale
indezirabile”. Victimele “vizionarilor” pot avea aproape orice ocupaţie, orice religie
şi orice credinţă politică, deşi în cele mai multe cazuri, grupurile ţintă sunt alese
pentru că ele constituie obiectul condamnării societăţii – practicantele prostituţiei,
homosexualii şi minorităţile rasiale. De exemplu, Billy Glaze, un nord american cu
sânge de indian în vine, credea că toate femeile indiene trebuie violate şi ucise.
Carroll Cole executa “femeile libertine”.

 Hedoniştii
 Constituie o categorie complexă, care include genul de ucigaşi pentru care, în sens
larg, “plăcerea” este răsplata asasinatului. Se cunosc trei subgrupuri ale acestei
categorii :

 Cei care ucid din voluptate;

 Ucigaşii din emoţie;

 Ucigaşii pentru câştig.

 Căutătorii de putere
 complicaţie comună persoanelor cu un nivel slab al respectului de sine
este dorinţa de a deţine controlul asupra vieţii şi morţii altora într-un
asemenea grad, încât se ajunge ca aceasta să servească drept mobil
intrinsec al crimei. Adesea e dificil ca ucigaşii pentru putere să fie
deosebiţi de grupul mai larg al ucigaşilor din voluptate, pentru care
dominaţia este, deasemenea, un motiv puternic.

 Criminali în serie
o Criminali în serie străini
 Robert Black

 Un șofer din Marea Britanie, a descoperit că locul său de muncă îi oferă acces la tot
felul de locuri și astfel s-a transformat într-un criminal în serie. Aceasta s-a specializat
în uciderea copilelor, polițiștii descoperind că în perioada 1981-1986,britanicul a
omorât 4 fetițe, desi numărul victimelor ar fi mult mai mare. Robert Black răpea
 minorele de pe marginea drumurilor, atunci când nimeni nu se afla în zonă, corpurile
copilelor fiind găsite ulterior mutilate la kilometric depărtare de unde acestea
dispăreau. Britanicul a fost prins în anul 1990 când tocmai răpise o fetiță de 6 ani. El a
fost condamnat pe viață, el aflându-se în present în închisoare.

 Richard Chase

 A fost un criminal în serie American care credea că naziștii îi transformă sângele în

otravă, pe care o plantează în detergentul de vase. Americanul își împușca victimele,
întreținea raporturi sexuale cu corpurile lor, după care se spăla cu sângele acestora.
Richard Chase a fost arestat și condamnat la moarte prin gazare, însă la data de 26
decembrie 1980,el s-a sinucis în închisoare, înainte de a fi executat.

 Javed Iqbal Mughal

 A fost un criminal în serie din Lahore, Pakistan, care a ucis mai mult de o sută de
băieți înainte de a fi prins de polițiști. Inițial, el a abuzat sexual doi minori în iunie
1998, fiind arestat. Mughal a fost eliberat pe cauțiune, începând însă de această data
să-și ucidă victimele. Pakistanezul își culegea victimele de pe străzi, le ducea în
locuița sa, unde le droga și apoi le viola. După ce își satisfăcea poftele carnale,
individual îi strangula pe băieți, le dezmembra trupurile și le băga în acid clorhidric
pentru a le dizolva. Mughal păstra hainele și pantofii victimelor sale ca amintiri
personale. Bărbatul nu a arătat nici o remușcare atunci când a fost prins, el spunând:
"eu sunt Javed Iqbal, criminalul a 100 de copii. Nu am nici un regret. Am ucis 100 de
copii".
 Jeffrey Dahmer

 A fost un criminal în serie american din Milwaukee, care a ucis mai mult de 17
oameni, după ce îi ademenea în apartamentul său. Acesta le dezmembra corpurile
victimelor sale, însă păstra carniile ca şi suveniruri. Dahmer a recunoscut chiar că ar fi
mâncat părţi din trupurile oamenilor pe care i-a omorât. El a fost prins după ce o
persoană pe care încerca să o ucidă a reuşit să fugă din apartamentul său. Jeffrey
Dahmer a fost condamnat la 900 de ani de închisoare, însă în anul 1994 a fost găsit
mort în celula sa.

 Colin Ireland
 A fost un soldat britanic care a devenit criminal în serie. Acesta a început practic să
„vâneze” bărbaţii homosexuali. Prima lui victimă a fost regizorul de teatru Peter
Walker, pe care l-a dezbărcat şi legat de pat înainte de a-l sugruma. Înainte de a pleca
din locuinţa acestuia, Ireland a chemat poliţia, anunţându-şi crima. Britanicul a comis
cinci crime înainte de a fi prins. Ultima sa victimă, Emmanuel Spiteri, a „cules-o”
dintr-un club de gay. Cei doi au fost prinşi de camerele de supraveghere ale clubului
în timp ce traversau împreună strada. Sadismul bărbatului era ieşit din comun, el
strangulând până şi pisica uneia dintre victimele sale.

o Criminali în serie autohtoni

 Vera Renczi – Vaduva Neagra
  Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali
romani reprezinta si azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele
adevarat nu ii este cunoscut, atata vreme cat in analele criminologiei ea a ramas
cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie apartinand celui de-al doilea sau sot.
Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a
nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om de
afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania. Copilaria si-o petrece la Bucuresti,
acolo unde ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este
mutata de tatal sau la Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o
mica mosie. Adolescenta Verei este marcata de numeroase aventuri amoroase, ea
ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale din cauza scandalurilor in care
implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri. Nimeni nu se
astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa miracolul se produce atunci cand
Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori.
In ciuda previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si
placuta, mai ales dupa nasterea fiului lor, Lorenzo. La mai putin de un an, Karl
dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodata. Vera explica apropiatilor ca sotul
sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina in Romania.
Urmeaza cea de a doua casatorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri
sarb. La scurt timp insa, acesta avea sa dispara ca si primul sot. Pentru Vera Renczi
incepea o noua perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate.
Vesnic imbracata in negru, frumoasa castelana atragea pe domeniul de la Berkerekul
numerosi amanti, niciunul dintre acestia nemaintorcandu-se vreodata. La insistentele
sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la resedinta Verei Renczi. Nu mica le-
a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul conacului 35 de
sicrie de zinc. In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei. Mai mult,
intr-unul dintre sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani pe care
aceasta fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate victimele
fusesera otravite cu arsenic. Condamnata initial la moarte, Vera a beneficiat atunci de
clementa legii care nu permitea executia femeilor si a fost transferata pe viata intr-o
inchisoare de maxima securitate. La scurt timp, criminala in serie se stingea in urma
unei hemoragii cerebrale9.
 Ion Rimaru – Teroarea anilor ‘70
 Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a
carui notorietate sa fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu
aproape patru decenii. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase
tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si mai multe furturi si talharii.
Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a faptelor
celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul
neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa
intr-un mod sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de
muscaturi. O luna mai tarziu, o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al
Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor fapte alte doua omoruri similare
care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese identificat. Era deja evident
ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie.
 Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane
au fost interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina

9
Traian Tandin , "Cei mai odiosi 100 criminali romani" , Editura Tritonic
 Legala reuseau in premiera mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului
numai dupa amprentele dentare. Si totusi, autorul odioaselor crime continua sa
actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care a ajutat la prinderea lui
Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta medicala.
Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp. Arestat
in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in
anul 3, Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul
care a urmat a fost unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In
acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru
era executat prin impuscare.
 Iancu Berilă, ucigaşul de brutari
 Pe seama lui Iancu Berilă, o namilă de om originar din Galaţi, au fost puse, în vremea
celui de-Al doilea Război Mondial, 20 de crime în serie, toţi cei ucişi fiind brutari şi
familiile acestora. Berilă a ucis, de fapt, patru familii, două în Galaţi, una în Brăila şi
alta în Buzău, fiind capturat şi trimis la ocnă după ultima crimă (cea de la Brăila).
Modul de acţiune era cumva simplist. Berilă se angaja ca ajutor de brutar şi, în toiul
nopţii (în timp ce pregătea pâinea pentru a doua zi, îşi ucidea, cu un cuţit de mari
dimensiuni (aproape cât o sabie) patronul, dar şi pe toţi membrii familiei acestuia.
Reuşeşte să evadeze de la ocnă, însă este prins din nou, în timp ce se pregătea să ucidă
familia unui brutar din Slatina. Moare, după şase ani, în detenţie, după alte trei
tentative de evadare.

 Concluzii
 Concluzionând, se poate afirma că asasinul în serie este cel mai odios şi cel mai nociv
infractor. Acesta manifestă irascibilitate, impulsivitate şi agresivitate crescută. Este
egocentric, dominator, având o capacitate de raţionalizare scăzută, instabil şi
superficial în contactul afectiv, ceea ce îl face să se angajeze în situaţii conflictuale,
reacţionând violent. Comiterea infracţiunilor devine posibilă datorită intrării
criminalului în serie într-un mediu care oferă situaţii conflictuale de la care el nu ştie
sau nu poate să se sustragă. În cele mai multe dintre cazuri, criminalii în serie au
discernământ, iar intenţia lor este de a ucide. Cu foarte puţine excepţii (care scapă
astfel de rigorile legii), nu sunt bolnavi psihic în sensul în care o anumită afecţiune i-
ar face să nu mai distingă între bine şi rău. În schimb sunt fascinaţi de moarte şi
doresc să se afle în apropierea ei, în timp ce oamenii normali doresc să se distanţeze.
 Au tendinţa patologică de a atinge, de a avea o relaţie cu un mort, iubesc sau urăsc
corpul victimei, după caz, dar întotdeauna sfârşesc prin a-l lăsa fără viaţă, fiindcă doar
aşa îşi pot împlini nevoia de a manipula un cadavru. Sadismul este întâlnit frecvent la
asasinii în serie, combinat adesea cu pofta sexuală. Se ajunge astfel, literalmente de
plăcere, la mutilarea victimelor, torturarea şi uciderea lentă.
 Multă vreme, aceste cruzimi de neimaginat au fost puse pe seama unor anomalii
înnăscute, iar responsabilă ar fi fost aşa-numita „genă criminală”, constând în
prezenţa unui cromozom Y suplimentar la bărbaţi (XYY).
 De regulă, criminalul în serie porneşte de la un anumit plan, în sensul stabilirii
fenomenelor mai importante, preluării şi ordonării datelor într-un anumit ansamblu,
determinat de deducţii, intuiţii etc. În acest mod, consideră că temperamentul său
inconsecvent poate fi condiţionat doar de privaţiunile voluntare, înţelegând să renunţe
la alte tendinţe care reflectă „capacitatea negativă” a sa.

 Gh. Nistorescu, C. Păun, Crimmologia, Ed. Didactica şi Pedagogică.
Bucureşti, 1995.
 Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigaşilor în serie, Editura RAO, Bucureşti,
1996
 Codul penal. Codul de procedură penală, Editura Hamangiu, 2011
 Butoi T., Criminali în serie – Psihologia crimei, Editura Phobos, Bucureşti,
2003
 Montet L., Criminali în serie, Editura Corint, 2003;
 Ortmann C.H., Hess K.M., Criminal Investigation, Delmar Cengage Learning,
2012
 Pirozynski T., Criminologie clinică şi relaţională, Editura Symposion, Iaşi,
1995;
 Stănoiu R., Criminologie, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995;
 Tănăsescu I., Florescu B., Victima şi agresorul, Editura INS Brâncoveni,
Bucureşti, 1994