Discurs

Conceptul de criminalitate organizată a existat încă din totdeauna și își are originea
etiologică în cuvintele grecești având sensul original de acuzație apoi de infracțiune. Termenul de
criminal este utilizat în același sens cu termenul de infractor și delincvent reprezentând persoana
care a comis o infracțiune.
Din punct de vedere științific, prin termenul de criminalitate se înțelege ansamblul faptelor
de natură penală comise într-un spațiu și într-o perioadă de timp determinată. Ideea de criminalitate
s-a conturat odată cu apariția presei și a statisticilor criminale care au fost expuse publicului pentru
a fi luate la cunoștință.
Cercetările criminologice actuale au concluzionat că, victima nu este o simplă persoană
inocentă, lezată de acțiunea criminală ci devine un factor criminogen, deoarece are un rol cauzal sau
favorizator în comiterea infracțiunii.
Cesare Lombroso unul dintre cei mai mari criminologi ai secolului al XIX-lea a expus în
cadrul cercetărilor sale teoria anomaliilor biologice, reușind să distingă o serie de trăsături asupra
persoanelor care comiteau infracțiuni ori care erau născute pentru comiterea actului infracțional.
În cazul criminalului care întrunește mai multe anomalii de natură atavică, Lobroso
concluziona că, acesta este un criminal înnăscut respectiv un individ al căror înclinații sunt atât de
puternice încât nu pot fi neutralizate prin influența mediului.
Pe de altă parte, tot în cadrul cercetărilor sale Lombroso s-a ocupat de malformațiile morfo-
funcționale de natură degenerativă cercetări care erau orientate spre componenta psihică a
individului care comitea infracțiuni, ori era născut și deținea gena criminală.
Concepția teoriei anomaliilor morale a fost dezvoltată de magistratul Raffaelo Garofalo care
în concepția sa considera că, noțiunea de crimă în sens sociologic ar trebui să cuprindă doar
categoria delictelor naturale.
Din punctul său de vedere o crimă reprezintă o acțiune dăunătoare care rănește acele
sentimente pe care le numim simțul moral al unei colectivități morale. Teoria anomaliilor bio-psiho-
sociale constituită de marele jurist Enrico Ferri reprezintă un tablou al tuturor explicațiilor științifice
date fenomenului infracțional până la acea dată: fenomen de normalitate(biologică sau socială),
fenomen de anormalitate( atavism, degenerescență)
Din punctul său de vedere Ferri a clasificat următoarele categorii de criminali și anume:
criminali nebuni care sunt bolnavi mintal, crminali născuți purtători ai stigmatului anatomic C pe
care Lombroso îi numea în teoriile sale recidiviști,
 Criminali din obișnuință categori ce cuprinde persoanele ajunse în câmpul infracțional din
slăbiciune morală în condițiile unui mediu corupt, criminali de ocazie sunt caracterizați prin unele
dispoziții particulare dar sunt determinați să comită delicte de mediu fizic și social, criminali din
pasiune sunt considerați o variantă a crimelor de ocazie și sunt exagerat de sensibili.
Enrico Ferri a formulat teoria răspunderii penale având drept temei răspunderea socială ca
obligație a individului față de societatea în care trăiește. Teoria anomaliei sociale a fost pentru
prima dată utilizată de Emil Durkein pentru a pune a pune în evidență relația alterată între ordinea
socială și aspirațiile individului.
Comportamentul infracțional este unul învățat din punctul său de vedere odată ce o persoană
învață de la o altă persoană să comită infracțiuni fie din plăcere, fie pentru a se întreține din punct
de vedere financiar.
În opinia criminologilor occidentali, criminalitatea convențională cuprinde în ansamblul său
categoria infracțiunilor care se săvârșesc asupra patrimoniului cazurile tipice pentru acest gen de
criminalitate fiind furturile din magazine, autoturiseme, rulote, jafuri, jocuri de noroc ilegale care se
desfășoară în anumite locații, clonare de carduri, etc.
Criminalitatea gulerelor albe sau criminalitatea corporațiilor este generată de mobilul
maximizării profitului prin încălcarea regulilor de funcționare a economiei de piață, elaborarea unor
anumite tehnici și procedee pentru comiterea unei astfel de infracțiuni.
Scopul urmărit de făptuitor pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni este să maximizeze
profitul, iar domeniile vizate de făptuitor sunt destul de diverse și mă refer la: comerțul cu bunuri de
artă sustrase în mod ilicit de la anumite persoane, falsificarea mărcilor comerciale, falsificarea de
monede, timbre, etc.
Dinamica actului criminal așa cum am explicat pe tot parcursul acestei teme presupune
îndreptarea analizei asupra circumstanțelor complexe privind comiterea concretă a acestora. Crima
este un act determinat iar trecerea la realizarea acesteia presupune un proces care implică diferite
circumstanțe concrete.
Trecerea la actul criminal așa cum au argumentat și cei mai de seamă criminologi pe care i-
am amintit anterior se bazează în primul rând pe procesele mentale și pe faptele care pentru unii
indivizi au devenit destul de obișnuite atunci când comit infrațiuni în societate.
Jean Pinatel în cadrul teoriilor sale prezintă trecerea la faptă prin identificarea elementelor
exterioare ce sunt obiectivizate în actul criminal. Criminalul conștient de comiterea faptelor va evita
în totdeauan constatările extrase din relațiile cu mediul înconjurător și va fi mereu precaut să evite
toate erorile produse care automat conduc la descoperirea sa. În concluzie comportamentul criminal
este orientat întotdeauna spre obținerea unui beneficiu ori a unei plăceri pe care criminalul o
consideră destul de benefică pentru aș îndeplini toate dorințele psihologice.