Pentru a nu ve lăsa în nedomi- rire asupra glăsuirei ce am așternut la partea

primă din acestă poveste și pentru a nu aluneca, poticnindu-me să cad în ispită,

din pricină că ’mi am nesocotit cuvântul, dându-me lenei în a uita de a mântui tot
șirul povesteî,’mî-am prepus a da la ivelă urmarea și sfârșitul ei, spre a se cu-
nosce de cei ce se zămislesc cu duh necurat, că judecata cerescă nu'ipote piti nici
chiar în smârcurile Mârei; densa, mai curând sau mai târziu, ’și arata minunea,
pedepsind pe cei ce o nesocotesc și nu au temă de scâr- bosele fapte ce le
săvârșesc, fie prin grai, fie prin faptă.
Nu sunt din cei bogați în darul cărților, sau cu pricepere la vorbire de
limbi,ci un biet grăuntecădut din copa-
cui neperilor, care ne-a dat pana în mână și graiul slobod.
Inalțiî cărturari aâ propoveduit că săracul ca și bogatul, cel mic ca și cel
mare sunt de o potrivă, când este vorba de a lupta•: pentru slobodeniea graiului,
păstrarea limbei și curate- niea duhului. '
Grija mea cea de căpetenie în a- cestă iconă este, cum am grăit la început, d'a
aduna și așterne glasurile cucari sau slujit strămoșii noștri.
De și mai an-țărț se pripășise o buruiană veninbsă, care, după ce a înprăștiat
zavistii pe la Impăreții de a se face stăpâni pe avutul ce Domnii și boerii de nem
închinase mănăstirilor, sa încercat apoi să puie streajă și pe graiul strămoșesc;
trudă lor însă le-a fost zădărnicită de bărbăția poporului, care a știut să* le
înfrâneze, la vreme, dorința lor diavolescă.
Urzita lor nu putu prinde rădăcini, căci un vânt puteric, pornit din - vlăstarele
marelui copac, rupse păr- ghiea pe care se sprijineu, așa că nu
o mai putură meremetisi.
Am credință că vatră unde se adună cărturarii iscusiți, ca Să ne
lumineze și sa ne încăldescă cugetele, nu va îngădui duhurile ce ar mai năzui a ne
pierde limba și ast-fel a nu ne mai deosebi de acele năpârci.
Vlăstarile din semănță curat ro- mânescă, precum și cei de bine, la o- laltă.
fără preget, să luptăm cu curaj și bărbăție spre a sdrobi pe cei cari au gănd
necurat și prihănit în potriva nemului nostru.
Dând la ivelă cele ce cuget și simțesc, nădăjduiesc că dulcii cititori de soiul
acestei povești, cari au avut prilejul a ceti cele-Valte povestiri așternute de
mine, nu me vor da uitâreî și se vor grăbi a gusta și din acestă iconă.
SFÂRȘITUL BLESTEMULUI
De la pornirea mea din pădure, unde lăsasem pe moș Sandu și Florea în prada
focului, fără a-le putea da pic de ajutor, am tăiat drumul spre a ajunge mal repede
la Bucurescl, pentru a ’mî, răfui socotelile.
Infătișindu-me Vistierului, spre a-I da socoteală de chipul cum am adunat banii
stăpânire!, acesta pe dată dete poruncă logofeților car! se găseafi de față ca să
cerceteze pecețiile și să numere pungile cu bani! ce împlinisem din dăjdiile
plătite de talpa țereî.
Se făcu catagrafia cerută de^ pravilă și se găsi tote pungile neclintite și cu
tot șartul lor.
Vistierul, încredințându-se cu prisosință despre destoiniciea și hărniciea mea
din drepta socoteală ce dădusem, mă făcu boermic, cu dreptul de a sta la vorbă cu
cei mari. In scurtă vreme mă deosebii în vrednicie, așa că Vistierul, într’una din
dile, îăudându-mă și lui Vodă, ticlui un offis ca să fiii înălțat la rangul de
Pitar.
Ed singur mă minunai, că în așa scurtă vreme, din Pârcălab ce eram, ajunsesem,
la Curtea Domnească, măre Grămătic și înălțat la rangul de Pitar.
Căpătasem, prin buna mea purtare, prin smerenie și cinste, Iotă încrederea lui
Vodă:
Jelbele, cu tânguirile celor nâpăstuiți și asupriți, le priimeam de la
împricinați, și le așterneam la drepta judecată a lui Vodă, fără cel mai mic
vicleșug sau marafet d’a căpăta filodorme de la jeluitori; acâsta din pricină că
părinții mei sufletesc! mă povețuise de a cumpăni dreptatea și adevărul și a
căuta,să fac numai binele, care cu greu se urzește.
Vodă, care din fire avea darul filotimiei și al blândeței, prinse dragoste și se
tăinuia întru tdte cu mine.
într’una din nopți, pe când abia ațipisem acasă la mine, mă pomenesc cu Vătaful
Curței, care mă vesti că, din porunca lui
Vodă, este triimis ațipi spune să me înfățișez la Palat cu nepusă masă.
Nu me domiriamcare putea fi pricina acestei grabe, ce Vodă punea de a me •vesti
ndptea să ra£ puc la dânsul; ca să fi tânjit că axÂ|îțrigonit pe veri un împricinat
jeluitor,sciam așa ceva ia suflet, • așa că "'cugetul ini era cu totul curat.
’Ml făcui semnul cruce! și plecai spre Palat.
Vodă, cum me v£du, scdse de la brău o. jalbă și un răvaș, (jicend că sunt
orenduit d’a porni dis-de-dimineață la Logofețieă Dreptățeî, ca să cercetez în
taină o delă, și să dovedesc dacă avutul jupănesel ce se tânguiește în jalbă este
cu bună seamă hrâpît, și dacă soțul el a ticluit cu limbă de mdrte vre-o adiată.
A doua 4* de dimineață, înfâțisindu- mă în presusiea Logofețieî, și dând răvașul
și jalba Vornicului Dreptățeî, acesta se ase<Jă într’un jeț și începu a da citanie
răvașului; în această vreme, din când în când, scotea rotogoale de fum djn ciubuc,
și părea a fi scârbit de cele ce citea.
Bătu din palme să vie lipcanul și îl dete poruncă să cheme pe vestitul jelbar
Crăcănel, singurul care era volnic să
— fft
ticluiască jelbl la masa din capătul scărel Logofeție!
Acesta înfâțisindu-se, Vornicul Dreptățel îi întrebă dacă dânsul ticluise jalba
cu pricina și dacă cundsce isvorul plăsmuire!
Crăcănel, țmtindu-șl ochii pe jalbă, se apropia de urechea Vornicului și îl
șopti ceva în taină. De o dată, ca din senin, văd pe Vornic că-î cade ciubucul din
mână, țața i«se îngălbenește și rămâne lat pe jeț, fără pic de grai
Ca fulgerul, se face mare zarvă în tdlâ dregătoriea, că Vornicului i-a venit
dambla. Toți slujbașii se adunară. Nu se știea nimic de unde isvorâse acesta. Toți
cel adunați, care mal de care, se sileaft să ’1 aducă la simțire. Până să vie
bărbierul să-l lase sânge cu lanțeta, începurăm a ’1 freca pe mâini și la tâmple,
dăndu-l la nas miros de rășină, așa că, încetul cu încetul, începu să ’șl vină în
fire. Îndată ce deschise ochi! porunci să-l aducă pe conțipistul de la masa
plângerilor; acesta erea fiul vătafului din curtea Vornicului. Cum îl vădu,
Vornicul îl asVărli jalba în obraz, dicendu-l:
— Ciocoi neobrăzat! după ce te-am ocrotit în atâtea rânduri, dând uitărel
mișeliile ce aî făptuit, acum te ai apucat de făcut și plastografie, făcendu-mi
ast-fel logofeția de ocară! intr'o clipă să dai la iveală dela cu pricina, că de
unde nu, te daft pe mâna Agiel.
Conțipistul, vădend că s’a schimbat boerul și șaga se îngroșe, că i-se dase de
gol mișelia ce urzise, se prefăcu că se gândește spre a’și aduce aminte, di- când
că în beciul dregâtoriei se află în părăsire mai multe dele, încă de Ia Voevodil
cari ah domnit pe vremuri, căci. cu prilejul strămutărei Logofeției nu a avut răgaz
a le așeza după șartul lor, ca să fie la îndemână, dar, de se se...va cerceta, pote
se va găsi și dela de soiul dorit.
Eh, care eram dedat cu hrisdve vechi, cerui ertare Logofătului d’a fi îngăduit
și urmat de Crăcănel să cercetăm împreună, cu deamănuntul, până ce vom dovedi dela
cu pricina.
‘Logofătul primi bucuros și porunci lipcanului să ție de scurt pe conțipist Luarăm
o luminare de săh șr ne co-
borîrâm în becih.
Conțipistul se făcea că caută, uitân- du-se cu coda ochiului spre fundul
beciului. Eh luai luminarea și me îndreptai
12
spre acolo; căutând puțin, dădui de o firidă cu policidre, în care găsii o delă
pfină de praf și r6să de șoreci pe la colțuri. Mă uitai la leat, care abia se mal
zărea, și 'mi dădui cu socoteala că asta trebuia să fie deîa cu pricina. începui a
o răsfoi cu deamănuntul. Abia ajuns cu ci- tania pe la jumătate, dovedesc adiata cu
pricina în tot șartul ei, în care se glă- suia că răposatul Arghir, soțul jupă-
nesei cu plângerea la Vodă, fusese în Iote mințile, când ticluise adiata; prin
vicleșugul conțipistuluî, însă, se plasto- grafiase adiata, plăsmuindu-se
schimbarea scrisului pe dosul hârtiei în chipul curgător:
«Răposatul Arghir fiind în nălucire, «din pricina darului beției, și fără scaun
«la minte, precum se glăsuește nu se «păte ține în sămă.cele din fața adiatei, «de
cât numai de Logofătul Dreptâței, «căruia i se cuvine a, hotărî în a cui «parte
cade avutul răposatului, mai Cu «deosebire că soțiea sa n’a fost vrednică «a da
prunci.»
«Pentru cele așternute aci, iscălim «prin punere de deget, fiind față și
părintele duhovnic».
Ciocoiul, văzând că isprava ce ur-
13 —
zise i s’a dat de gol, ca unul ce pitise dela, se năpusti asupra mea ca să-mi o
smucească din mână; lipcanul însă, care ’1 ținea de scurt, îl înhâță și ’1 puse în
butuc.
Pricina care făcuse pe conțipist să săvârșâscă acâstă plastografie, și după
arătarea luî Crăcănel, jelbarul, erea că jupăneasa, care se tângui luî Vodă de
șicanele ce i se lăceaă, în tâtă vremea văduvie! se purtase cu cinste și omenie,
și, în curățenia sa, nu se lăsase să fie ademenită de cel cari voiau să o
necinslâscâ.
Conțipistul, din fire mueratic, de ciudă că nu putuse isbuti în nerușinatul săft
plan, plăsmui schimbarea adiatei, că dâră cu vremea se va folosi dânsul întru cât-
va.
Mergând cu cercetarea înainte și res- foind dela, dădui cam pe la sfârșit de
niște hrisdve vechi, cu făptură de za- pișe și cu pecetea Divanului; le citii și
vădu! că într’ânseie se glâsuia de avutul lui moș Sandu, care, pe vremuri, pornise
judecată contra iui Zavistie, care îi hrăpise pământul.
Citind cu mare luare aminte tot firul lucrului, rămăsei uimit descoperind că
~ 14 -
moș Sandu rămăsese la judecată pe Zavistie, căci boerii din Divan, cari se lămurise
cu prisosință de nedreptatea ce i se făcuse lui moș Sandu, îî dase dreptate și
hotărâse să i se înapoeze avutul hrăpit de Zavistie.
Așternând Logofătului Drept ăței cele ce dovedisem din dela plângerilor, el dete
poruncă să trimeată pe conțipist la Agie, ca zălog, până ce împrejurarea va lua
sfârșit, iar dela să se parafeze și pecetluiască, spre a se supune Divanului.
Mergând la Palat ca să dah socoteală de cele ce Vodă mă însărcinase în taină ca
să dovedesc, la scară întâmpinai pe fustagiul care ducea cafele la cei din prejurul
lui Vodă. îi spusei să vestească pe Măriea Șa că doresc a-i spune ceva în taină. De
și eram volnic a intra fără a fi vestit, totuși, filotimiea nu mă erta, căci la
acele ceasuri se citea de ‘ Ddmnă viețile sfinților, cu tălcuire că cutare sfânt se
luptase și suferise schingiuiri de la păgînî pentru Sfinta Cruce și pentru
ocrotirea neamului creștinesc ; iar Domnița cea mică înșira, pe fire de mătase,
bobe de chihlibar, pentru a
— 15 —
alcătui mătănii, cari se orânduise a le face dar de anul noii boerilor cari in tdtă
scurgerea anului se purtase cu cinste și curățenie, făcând dreptate celor năpăs-
tuiti jși asupriți.
Voevodii dupe acele vremuri nu țineafi taifas, perdend vremea cu vorbe deșerte:
tote le tăceau cu sănetdșă chibzuite și orănduială, pentru binele norodului.
In vremea ce Vodă erea cu luare a- minte în spre tainele Resboiului Sfintei
Cruci, avusei răgaz să-mi aștern taciirul de cele. ce descoperisem îa Logofeliea
Dreptăței. Tocmai puneam nisip peste ce scrisesem, când aud că Vodă bate în palme,
dicând să vie Grămăticul.
Mă înfățișai cu metanie și, dânduî taciirul, îi povestii și din grăi cele
descoperite.
Vodă hotărî ca Divanul să se adune la sfat ca să hotărască asupra pedepsei ce se
cuvinea a se da conțipistului pentru plăsmuirea săvârșită.
— Mariea Ta, îî ^iseifi eu, dreptatea ce voești a face, în' pofida cinstei ju-
pânesei, va fi lăudată de obștescul norod ; ceea-ce m’a minunat însă si mal mult,
în descoperirea acelei dele, este o po-
16 —
veste întreagă; nu șciu dacă vremea vă dă răgaz de a asculta cele întâmplate în
ținutul Olteniei, din împrejurimea târgului Craiovel.
— Vorbește, cinstite Pitar, fără șovăire nici abatere; am 16tă încrederea în
curățenia sufletului tău.
Vodă porunci apoi să vie Domnițele și toți al casei.
Eu le spusei totă pățania din povestea tomului 1. După ce isprăvii de istorisit,
toți cel de față forte se minunară de cele autjite.
Vodă me puse pe dată să dafl ștafetă Căminarului Craiovel, de a mă călăuzi în
dovedirea firului acestei hrăpirî, iar mie îmi (fise: . .
•— Pitare, de și părul ți-e cărunt, sciu însă că inima ți-e caldă, mai ales când
e în joc binele obștesc. Numai tu singur nădăjduiesc că vel isbuți de a dovedi până
la capăt prigonirea acestui blestem. ȚI dafl soroc de o lună, socotită din diua
slobocjireî acestei porunci.
Du- te cu răvașul ăsta la Vistierul Ena- chițâ și ia-ți banii trebuincioșl
pentru drum.
fn treacăt, abate-te prin târgul Slatinei, și cercetâză cu deamănuntul cum
— 17 —
îngrijaște Ispravnicul de nevoile obșfet iar dacă se va adeveri cele ce se svo-
nesc în potriva iui, dă-1 jos dupe scaunul; cârmuire!, ca ne-desloinic, și pune în
locu-& pe Barbu Pom-Verde, ca cel mai vechili; zapeite și cu pricepere în ale
cârmuire!.
De și Consulul Brăilei ocrotește pe Ispravnic, ca rubedenie, cjice-se. acum însă
i-a venit vremea, căci s’a înfundat sacul: de atâtea matrapazlâcuri învârtite cu
acel Consul.
Oiî-ce împotrivire mi s’ar face, îi voite pune capăt, căci cu Consulul cel mare
a’. Turchiei sunt bun prieten.
Aicâtuește offrsul și adu-1 sâ-1 iscălesc.
Făcând metanie și pupând pulpan an- tiriului lui Vodă, pornii spre Vistierie.
Vornicul Vistier, cum mă văclu, reunise în nedomirire nepricepând noima;
lucrului. Dându-i răvașul, începu a mte cerceta, dacă cu bună seamă am făcut, veri
o ispravă la Curte, de vreme ce: Vodă ’mi face dar cu bani.
— Da, Vornice, îl clisei, Vodă teni în- lesnesce5 calea spre a dovedi
prtgoniresu unui blestem, care, cu prilejul cercetăreis unor vechi hârsdve, s’a
descoperit că s’a făptuit în ținutul Olteniei.
a
— Bravo! dise Vistierul, alegerea făcută în pofida vâstră, de Măria Sa, nu pâte
fi de cât înțeleptă, de 6re-ce. dupe cum se vede, s’a bizuit pe tine, nădăjduind că
vel da la ivâiă ceea ce de atâta amar de vreme stă în întunecime.
Priimește, Pitare, 100 de galbeni cu zimți și Dumnetjefi să te ocrotescă și să te
ție în sfânta sa pază, dându-’ți gând bun și inimă curată.
Luai remas bun și plecai, spre a me pregăti cu de ale drumului.
Grija de căpetenie ce avui, când sosii •acasă, fu de a’mî așecja cu îngrijire
banii ra chimir, legându-I de genuchiul picio- luîul.
Luai primeneli și merinde de drum și mă aședai într’o sanie, căci era tocmai în
toiul Iul Ghenarie.
Aga, după cum se vede, atlase de pornirea mea și avusese grija de a-mî da doui
vâtășeî de pază.
Pornind, luai drumul cel mai la în- demână și mal scurt spre ținutul Dol- jiului.
La fie-care poștă schimbam caii și visitiul. De și drumul era anevoios, din
pricina troienilor de nămeți, totuși, în
19 -
cinci (Jtle, cu poposell cu tot, am putut ajunge în ținutul Slatinei, de unde
începea să se vadâ licărind turlele bisericilor.
Când să daă vorbă surugiului spre a sili ca să ajungem mal repede, se despică
tâlpița de la sanie, în dreptul unul povârniș. Până să o meremelisim, ca să ne
pulem urni din loc, văd că ese din- tr’o vâlcea un sălaș de țigani zlătari. Făptura
lor, veșmintele zdrențărăse, pârul lor înbâcsit și nețeselat me făcură să bănuiesc
că sunt făcători de rele, nărăvit! a prăda pe trecători ia drumul tnare.Pe dată și
poruncii vâtășeiior să ia carabina la ochi.
Țiganii, vădend că au de a face cu stăpânirea, mâlcirâ la pământ, și începură a
se văicări în potriva Ispravnicului, jeluindu-se că sunt alungați și oropsiți prin
păduri, că nu sunt și -dânșii volnici de a-șl alcătui barace în înprejmuirea
târgului, aceasta din pricina piedicilor ce întâmpină din partea Câr- muitorulul,
care le cere de îîe-care cap •câte un galben ferecat.
Sciind că firea Iul Vodă nu putea îngădui asemenea rușferturî din partea
slujbașilor săi. și mal vârtos din
partea acelui ce purta ponosui că face asemenea târg necinstit și înjositor față de
rangul ce’l purta; gândindu-mă câ nevoile țârei pe di ce trece se sporesc,
iarharaciul către Turchiea, când vine sorocul tre-
buie plătit ța vreme, și mai vertos că nu sta în firea lui Vodă să ia bani pe
râbdje, ca să nu înglodeze țara în datorii, ticluit zlătarilor o ciornă de jalbă,
cu, plângere către Mâriea Sa, precum ca să fie și dânșii îngăduiți a’șl alcătui
bor- dee înprejurul târgului, precum s’a îngăduit și altora, legându se să
plâtescă, și denși biruri și ort-ce hangarale de potrivă cu cel falțl târgoveți,
mal le- gându-se în aceeași vreme să se boteze în legea creștinescâ.
Dându-le jalba, îl mal povățuil să alâgă. o căpetenie'dintre dânșii și să o
pornescă. la București, ca să dea jalba tul Vodă.
Sărmanii zlătari nu sciură cum sâ’ml mulțuraâscă, când autiiră bunul sfat ce Je
dădui.
Unul mal cu va<}ă dintr’ânșîl, sărind cu vorba, grăi pe limba lui ;
-— Si te traeștî, boiarule, Mariea ta, doar si cade ca noi țiganii zlatoiani,
cari Dumnetjelea și Romanica ne-au hiropsif sa dăm horbă cu alde hâl mare ca
- 21 -
Vodă? Ci-că pe vremea lui Garacangea nu erea olnic să graiasca cu densul de .cât
hăi din tagma și de teapa lui; mojicului, până să ajungă cu jaloba în proțap la
scara lui Vodă, i se lua nouă piei -de către logofeți. Cât pentru dîreptate, nici
orba nu era; numai ce-ți lua jaloba și pe urmă punea de te da afară, ba de multe
ori te și praftorisea.
— S’au schimbat lucrurile, le {j*seb Acum avem un Vodă creștin, înzestrat
de Dumneded cu fire blândă, răbdător, cu gând bun și curat pentru binele obștesc.
Vodă are inimă bună și tote le face cu cumpănită chibzuială. Nu vă temeți de nimic.
Vă iad ed sub ocrotire; am totă nâdej- î dea că veți isbuti, numai, precum v’am
r povățuit, să vă botezați în legea orto
doxă, ca să nu rămâneți de hula târ-
; goveților.
Acum mergeți cu bine și nu faceți ? zarvată în cale, nu dați prilej de
nea-
| junsuri; iar pentru ca să nu fiți slânji- J nițî pe la strejiîe pe unde veți
trece, fo-
S
b dosiți-vă de acesta fițuică, pe care'o veți
: înfățișa slujbașilor îndreptățiți cujmăsta.
. Ticlui! cu plai vasul sprafca -^lchipul
/curgător;
«Ed, Pitarul Zamfir, Grămătic al Cur-
— 22 - -
«țel Domnesc! dah la mâna înfâțișito- «rilor cu acâsla, pentiu ca să fie volnici
«și ne supărat! de slujbași sau strejile «ținuturilor pe unde vor trece».
Pusei pecetea inelului și le-o dădut
De așișderea le dădui și ceva bani de cheltuială, ca sâ’și întâmpine nevoile pe
drum.
De bucurie, zlătarii, care mai de care,, se svârcoliaft și se luară la inpetreca-
nie, dându-se d’a berbeleaca, în chip de mulțumire, pentru binele ce le făcusem..
Intr’o clipă se înhâmară la sanie și mă scdserâ îa capătul drumului cel mare, de
unde se putea vedea și tergut Slatinei, pe care nu l putusem deosebi până atunci
din pricina ceței ce se lăsase, îndată ce ajunsei în marginea târgului, găsii cu
cale să nu dau de scire Cărmuitoruîuî, ceea-ce și făcui, conăcind nâptea la han, ca
a doua di, în pripă, să cercetez, în taină, isprăvile severșite
de Ispravnic în ținutul sâă.
Cu fdtă porunca ce dădusem vâtă- șeilor ca să nu se dovedâscă sosirea mea acolo,
totuși a fost zadarnic, câct se și dăduse zvon prin terg de sosi- rea mea?
Ispravnicul, audind cel ântăift, se-
— 23 -
grăbi a mă polii la densul acasă, ca să cinăm împreună.
Mă gândeam ce să fac; nu doră că nu se cădea de a fi politicos, mal vârtos cu
Cârmuitorul unul ținut. Cunos- cându-1 însă din ce teapă se trage și câte
marafeturi învârtise ca să ajungă unde este, din acostă pricină nu 1 puteam
honipsi, mal ales că i se pregătise un peșcheș.
Planul poftireî mele la masă, de către Ispravnic, nu erea altul de cât să mă
ispitească, dacă boeril din Divan aii găsit cu cale să-i dea dreptate în judecata
ce ridicase în potriva sa niște fruntași din Brăila, pe cari îl calicise, luân- du-
Ie cu sâlnicie un caic.
Acest năzdrăvan de grec se bizuia pe puterea unul Conț al Grechiel, care ’1
ajutase cu bani, făcuțî din haram, ca să ajungă Ispravnic.
După t6tă chibzuiala ce făcui, pofteala nu putea fi de cât a mă amăgi ca, du-
cându-mâ la densul, să p61ă afla planul sosire! mele în acel ținut. Disel dar
trimisului să spună Ispravnicului câ-i mulțumesc de cinstea ce-mî face; trebile
țârei însă, având precădere, nu-’ml dad răgaz a sta Ia taifas, mal ales că, fiind
24
iș: trudit de drum, trebuie să mă odihnesc,
j *căc! a doua di, dis-de-dimineață, urmează
d „ să pornesc spre Craiova.
După ce rămăsei singur, băga! de | ?seamă că mă încinsese fămea
d’abinele.
| Căuta! să îmbuc ceva din merindele ce
- luasem cu mine; când colo ia-le de
I unde nu-s. Atunci pe dată, mă gândii
|. ■. ' la meșterii zîâtari, dicendu-mi că țiga~
| nul până nu’șl-o face obiceiul, de a fura,
| nu se ține om,
J Ne-avend ce mânca, fui nevoit să’ml
£ fac rugăciunea flămând; apoi stinsei
| luminarea și mă culcai.
A doua di, nu se crăpase bine de | 4iuâ, când mă pomenesc că mă
vestește
| vătâșelul, spuindu-mi că Ispravnicul aș-
| teaptâ Ia ușe.
j Mă îmbrăca! și-l adăstai să vie; cum
ii vă(Jul, mă simții coprins de un adânc
| desgust; pare că și acjl ’mi stă în ochi
!j obrazul lui boit, ca fasonul unui chip
| cioplit: un nas coroiat, ca pliscul cucu-
| velei, sprâncenile ca strașina, mustața
j ca vrabiea și vorba înțepată ca a caprei.
— Țe vinto, arhon Gramatițe, te-a ii nezoito pe la noi? dsse el.
J — Ce să fie, Ispravnice, iaca a că-
I 4ut keleoa pe mine, ca păcatul când
25 —
prigonește pe dmenil cu duhuri necurate și nu-î lasă uitărel de a scăpa nepe-
depsitl Mal curând saft mal târziu, ■dreptatea ese la iveală, și fie care ’șî ia
Tesplata taptelor sale aci pe păment, știi cum gîăsuește proverbul românesc: nu.e
fapt fără răsplată, atât filtru cele bune cât și întru cele rele.
— Ma țe rele am făptuito ego? Nu conosco de chit țeie bune. Ma rogo, arhon
Gramatițe, se me domiresti, de ține voesti se dai cu paraximo?
 — Asta este o pildă pentru omenii cu vicleșug, cari se gudură și iau rușfeturl
pe nedrept din suddrea altora.
Dumneata, Ispravnice, ești prea sus pus de înalta Oblăduire ca să te pângărești
a lua bucățica din gura săracului.
— Ohi! ohi 1 arhon Gramatițe, bine greesti.
— De și se zvonește printre boerii de la Departamentul Dreptățel că al mofluzit
cu camâta pe niște sărmani omeni din Braila, cărora le al luat pe nedrept și in
sâlnicie un caic, cu care te slujești și astă-(}i, pentru a aduce în țară mărfuri,
prin Carvasara, fără să plătești vama leguită, totuși eu nu pun mare temeiîi numai
pe vorbe.
- 26 -
—■ Munțunile! Munțunile! strigă grecul înfuriat holbând niște ochî cât Iote
dilele.
— Nu te supăra, ispravnice, căcî eu nu ara venit aici să-ți iau taclirul de
faptele și chipul cum le-ai purtat la Braila; am ținut numai să-ți pun în vedere
ponosul ce’l porii
Voind să scap de dânsul, spre a me duce să cercetez și să mă încredințez singur
de cele ce se zvoneaă în potriva lui, ’mi luai, prietenește, rămas bun și
deschidând ușa odâieî hanului, care da în curte, văd o groză de târgoveți, cari se
adunaseră cu pornire de plângeri în potriva ispravnicului.
Care mai de care îi defăima, așternân- du-i hoțiile ce săvârșise de când Oblân-
duirea îl așezase, ca o pacoste, pe scaunul acelui ținut.
— El! așa e, Ispravnice, îi {Jisei, că cele ce se zvoneați se adeveresc. Să nu te
mai bizui acum pe Conțul care te ocrotește la Curtea Domnească, căci rdta norocului
s’a oprit locului, nu mal merge și o să fii doborît de unde te ai cocoțat, mal ales
aflându-se că te tragi din odrasla simigiilor.
— Nu crede, arhon Gramatițe, ațesta
— 27 —
este ponos țe se aduțe; in delița de la- Conțuîat sinto tote teschererile de plata
la vamesu lordachița. Nu stio la suflet a me nițl ian reo se fa faptuito in potriva
Staponirii. Contul Zarnachidis pune chezesie pentro ținstea si vredniția me de buna
cârmuire si pentro bine țe faco la tot norodo.
— Te cunoște tătă obștea, (lise unul din cei adunați. După ce că tivga ți-e seacă
în ale cârmuire! și plină numai cu duh necurat, apoi acum, mințind, te muncești să
dărâmi un adevăr.
— Vet}! să nu te înbolnăvești, grăiră toți cei adunați.
Pricepând grecul că i se dălaiyeală faptele rele ce săvârșise, născoci un pian
diavolesc, în scop de a mă amăgi, nădăjduind că doră voiă închide ochii și voift
face lucrurile mușama. Strecurâs încetinel, în buzunarul antiriulul, ceva greă.
Ett, pricepând nemărginita lui viclenie, mă prefăcu! că nu iatt în seamă. Pentru ca
sări descoper în fața lu mei că a avut îndrăsneala să mă miluiască, mă prefăcu! că
caut basmaoa în buzunar, în care dădui peste o pungă, care,.
- desfăcându-o în fața obște!, văd că erea înțesată cu niște nisfele de aur.
28 —
Grecul, vedend că nu i s’a prins planul după cum nădăjduia el, începu a bâlbâi,
dicend:
— Arhon Gramatițele, am voito se ți faco filodorma ațeste ni țfele pe carî le am
găsito la o gropița pe chindo fa~ țiamo un puț pentru binele obstesco. si deți
dimiatale este deplino staponi d'a fați cu ele țe vrei.
— Iți mulțumesc pentru darul ce-mî faci, Ispravnice; nu sunt eu însă omul ce
cauți. Din fire, n’am deprinderea de a mi însuși bani străini, și mal ales pe un
drum pieziș. De și sciu, dupe cum s’a dovedit, că ești hârșit în treburi de soiul1
acesta, datoria d-tale de căpetenie era să dai mai bine de scire Oblăduire! de
găsirea astor bani, de cât să mi-î hărăzești mie, căci așa se cuvine să urmeze un
Ispravnic care se silește a fi cu adevărat un bun gospodar.
Din mulțimea adunată iată că de o «lată se ivi în fața mea un moșneag si-mî dise:
îl
— Nu-1 crede, boerule, pe cuvent, căci aceste nisfele au fost furate de la un
biet Ilie Cofetara, căruia din această pricină i s’a tras moartea. Tot ținutul are
în scire de acest furtișag, ne
29 —
mai pomenit până acjî elin partea unui Ispravnic,
— Așa e I așa e I strigară. într’o glăsuire toți adu nații.
Eu, pentru a afla pe deplin și cu încredințare cele ce mi se arătase, îi întrebai
:
;— Dar bine. omeni buni, cum ași putea pune temeiQ pe cele destăinuite de voi,
când nu-mi aduceți nici o mărturie pipăită, așa în cât de bună seamă să mă
încredințez și eu cu prisosință de cele arătate că sunt întocmai, căci nu’mi e în
fire a năzui să asupresc nici pe Ispravnic, nici vouă să vă nesocotesc plângerea.
— Numărați banii din pungă, <J*se moșneagul, și o să vă încredințați pe deplin și
cu prisosință că ea coprinde tocmai 501 nisfele de aur, căci sărmanul jupân Iii -
se târiguise atunci la tot târgul și spusese tuturor câți bani se aflau în pungă.
De și plângerile iui au fost îndreptate către Oblănduire, n’au fost însă ținute în
seamă, așa că aă fost puse la delă, spre uitare.
Și pentru ea să vă luminați pe de în- tregu de tot șartul lucrului, îngăduiți-me
să vă povestesc tdtă pricina. Acest jupân
Ilie avea o ții țâre, pe care o purta cu veșminte curate, având chip frumos din
fire. Ispravnicul, pofticios din fire, râmni ia densa; înboldit de pofte necurate,
cu șoselî și cu momeli, isbuti să o scdtă din minte, făcându-o să vie ia densul, ca
să-i slujească, ca jupăneasă în casă. Fe- meea, pole lungi și minte scurtă, primi
bucuros, se vede, vorbele umflate ale Ispravnicului Nu trecu mult și se făcu vuet
în tot târgul că ibovnica Iul jupan Ilie a spalat putina, furând u-I o pungă cu
nisfele de aur, în numer de 501, .cari, dupe cum' se văi ta ei, le păstra ca să le
facă bani buni, pentru a’șl încropi veresiile ce făcuse pentru marfa ce avea în
prăvălie. Blestemata de jupăneasă, fără pic de teamă, se și așeqță în casa
Ispravnicului, care, după mărturisirea dânsei, avea în știre că banii erați de
furat.
Jupan Ilie se văicărea la toți pe câți îl întâlnea în cale, că țiitdrea fa
calicit, furând u-1 toți banii cei mai avea și dosind în casa Ispravnicului Tdte
plângerile Iul au fost zădărnicite.
Negustoriea, din pricina ursuzluculul ce i se făcuse, îi merse râd; ne mai având
cu ce sâ’șî plătească marfa ce o luase pe veresie, ajunse mofluz, așa
-că, din pricina ru șinei ce i se pricinuise, și-a curmat firul vieței.
— O mai are și astăzi în casa sa Ispravnicul pe blestemata aceea de ju- pâneasă?
— Nu, boerule, pe dată ce dânsul tu pus în cunoscință că târgul aflase de acestâ
rușine, sâvârsită de ăst sec de Cârmuitor, a gonit’o din casă, golă pușcă, iar ea,
de ciudă că i s’a adus acest afront, a început să destâinuiască târgului cum
parpalecu a scos’o din fire și a făcufo să fure lui jupan Ilie, dintr’un tron, o
pungă cu 501 nisfele de aur, pe cari Ispravnicul i le a luat în chip de păstrare.
Ajungând la aiujul Gârmuitorului că jupâneasa îl defaimâză, dându-1 în vileag
prin tot târgul, dădu poruncă slujitorilor să o înhafe și să o trimeață surghiun,
ponosind’o că este nebună. Cu 16te căutările făcute spre a afla în care parte a
locului este închisă, n’a fost chip a-î se da de urmă. Gurele rele dic că, ca să
scape de densa și sâ-î pape banii de haram, ar fi aruncafo într’un puț, pe care
apoi l’a astupat, ca să nu i se mal dea de urmă în veci.
— Ce Isprapvnice, de cele destăinuite în potrivâ-ți de acești fruntași;
- 32 -
așa e că păcatul ce al făptuit ți s'a dat la iveală?
La audul acestor cuvinte, de necaz că i se descoperise tăte cele săvârșite,
Grecului i se încleștase limba și nu maî putu avea pic de graiâ, ca să se maî
desvinovă- țească. încredințându-rne cu prisosință dș mișelia săvârșită de acest
slujbaș, mă îndreptai cu glăsuirea către jeluitori, picând u-Ie:
— Oameni buni, marea vină a Căr» muitoruîul vostru pe care mi-ațl destă- nuit’o
nu va rămâne nepedepsită; în curând vă veți scăpa și curâți de acest duh necurat,
care a câdut ca o năpaste pe voi. Cercetați să dovediți dacă acestă pungă cu bani
nu are vre’o cârcotă^. ca nu cum-va să se împotrivească veri o rubedenie din spre
partea răposatului jupăn Ilie. De nu se va găsi nici un urmaș, vă dah slobozenie să
o țineți voi, și să chibzuițî ca din acești bani să se folosească săracii și
neputincioșii ■
De așișderea, oțeliți-vă inimile cu darul mântuire! și dațî sărindare pe Ia
biserici, spre ispășirea păcatelor celor căluți în vină, și să nu vă lăcomițt de a
vă atinge din banii cu păcat,.
căci Dumnezeu nu ajută pe cei ce calcă porunca lui. Și pentru ca să slujească, pe
viitorime de pildă întru cele bune, alcătuit! puțuri prin locurile unde veți
chihzui, pentru adăparea trecătorilor însetați.
Aflat! de așișderea că pe viitorime* gr§țl avea de cărmuitor pe Barbu Pom-
^fcde, cel mai vechi & și mal destoinic zâpciă din tot întinsul acestui ținut, pe
care mila lM Vodă ’l-a ridicat în scaunul de îsprâwfc.
Mulțimea, învăpâindu-se, audind că a scăpat de acestă lepră, voi 5 a se năpusti
asupra Grecului. De nu-i opream cu - blândețe, jgpăflpndu-l a fi Jflajinl și
îndurători, je^ferif^ sfâșiau'W*fiarele sălbatice, '
’Ți era mal mare jalea să te uiți la Grec, Dwpe ce din fire era pocit, apoi se
mai tăcuse $ tdnă, părea *seă erea aîlă iasmăc obrazul ’i se vestejise ca o
smochină, se" îngălbenise ca șofranufl iar limba ’i se lipise de cerul gurel, și nu
mai putea grăi nici măcar cârc. Ca să-l scap de urgiea norodului, chibzuit să-l
furișez pe din dosul hanului, și apoi să-l pun sub paza a douî vătășel
In același timp chemai îndată pe
34 —
pomojnicul Cârmuire! și, dând citanie offisulul, îl spusei să puie la cale dupe tot
șartul cele hotărâte într’ânsuf
Grecul, înțelegând că peșcheșul ce-1 a- dusesem nu e șagă, fu apucat de spasmos
și începu a hehăi ca caprele. Vetiend că obștea de ce merge se înfurie și ca să nu
se năpustească în potriva Iul, poruncii pomojnicului ca, în vremea nopțel, să-l
furișeze tiptil și să-l treacă Dunărea» în spre Bechet, ca să se ducă la Țari-
grad, de unde venise.
încredințând u-me că am mântuit și cu dovedirea acestui slujbaș pecinstit și
hrăpitor, povățuit obștea să se liniștească, să tie înțeleaptă, căci tote cu bine
se vor pune la cale. Să nădăjduiască că în viitorime, toți vor fi ocrotiți,
'îngrijiți și ajutați în tdte nevoile, mal ales când se va dovedi că sunt apăsați.
Măria Sa nu îngăduie slujbași cu cerul gureî negru; El, care ține cumpena
dreptățel, știe cu ce omeni se pole sluji ca să fie de folos țârei.
Pe Ia nămeadă, mântuil și cu această pacoste ce cătluse pe sărmana Slatină.
Soarele începuse să strice pârtiea omătului, așa că nu mal era chip a mal
35 —
urma drumul cu sania. Trimese! pe dată vorbă căpitanului de poștă să-ml aducă un
olac, cu roate de stejar țepene.
Luai rămas bun de la norod si mă îndreptai, urmându-ml calea, spre Cra- iova.
Drumul merse cam greu; pe la sfințitul soarelui, trecui straja ca să intru în terg.
Acolo mă adăsta întru întâmpinare slujbașii Cârmuire!, trimiși, după cât’mî dam
cu socoteala, în chip de cinste. Toți se ploconiră cu smerenie și me însoțiră cu
alai până la casa Ispravnicului.
Intrând pe părta cea mare a ogrădeî, și apropîându-me de casă, zăresc la capătul
scăreî că me adăsta o cruce de voinic bine clădită, cu o față veselă și primitore,
dovadă vorbi tore că se cobora din vița curată și ne-prihănită de Români neaoși.
— Bine al venit, arhon Pitare, dise surujend Ispravnicul, și mă rog de er- tare
a nu mă probozi că nu am venit întru întâmpinare, acesta din pricina blestematei de
podagre, care, cu yremea asta, face chef cu picioarele mele.
Ștafeta bunului și dreptului nostru Stăpân ’mî-a cădut în mână tocmai în cjiua
de Sf. Arhangheli. Nu scift dacă se cu-
— 36 —
vine și ar fi în cădere să năzuesc a afla pe d’a întregul pricina nevoie! ce a
făcut, pe bunul nostru Vodă să te poftescâ a râsbi prin acest ținut.
Prin ștafeta ce ’mi s’a adus, el poruncește a vă ajuta la dovedirea unei taine,
și ași fi prea bucuros să ve fiu folositor întru ce Măria Sa v’a pus să cercetați.
— Ispravnice, îl diseî, eu, scopul venire! mele aci nu’l pot tăinui ; te rog însă
să-ml dai răgaz mal ânteiu spre a me în- căkji puțin, căci drumul fiind anevoios,
mă simt rebegit de frig,
 Prefâcându-se că nu bagă de sâmă vorbele mele, Ispravnicul dete poruncă ca într’o
clipă să se pregătescă de ale mâncărei si să se încăldescă iatacul.
Pricepând că graba ce el punea era mai mult de a afla planul venire! mele acolo,
și ca să nu-1 stric hatârul, mal vertos că eram și flămând, mă așezai la masă, fără
multă vorbă; după câte înțelesei, tote astea eraâ îngrijite de mal înainte.
In vremea cât stătu râm de taifas, la masă, nu ne fu vorba de alta de cât de
trebile țârei.
— 37
Ispravnicul, nerăbdător de a afla în tdtă întregimea pricina venire! mele, me
■sîcăia într’una cu felurimi de pilde în potriva slujbașilor cari, fără socotință
și pricepere în ale cârmuire!, cad în păcate, .primind rușfeturl de la împricinați,
și neprețiund ast-fei mal spre cădere nevoile obște!.
— Să nu aî bănuială, îl disel eu, și să nu mergi cu gândul că ’ți s’ar fi adus
verl-un ponos răă la Curte că nu •ești destoinic în ale cârmuire!; din potrivă,
Măria Sa Vodă te prețuește drept cel mal destoinic și mal cu pricepere în ale
cârmuirel, și, în aceeași vreme, vrednic de a face binele obstesc. Află dară
?
că prilegiul ce a dat nascere la poftirea ■mea pe aici, este dovedirea unei taine,
care din mal multe împrejurări n’a putut fi dată la iveală. Astă-dl însă, în ur ma
descoperire! unorhrisbvelaLogofeția Dreptățel, nădăjduesc că ’i-a venit veleatuî a
eși la ivălă; căci înțeleptul și dreptul nostru Stăpân nu voește să folosească
haznaua Visteriel cu un meraz care a căci ut în blestem. El voește a dovedi pe
urmașii făptuire! păcatului care s’a severșit în preajma acestui ținut.
Și pentru ca să te domireștl și mal
pe larg, Ispravnice, iată și taina pe care năzuiești a o afla:
Pe vremuri, se găsea în capul Cârmuire! Serdarul poreclit Dan, care, fără nici o
teamă și rușine, a cutezat sâ amă» gească pe Măria Sa Vodă, punându-1 la cale de a
iscăli un offîs prin care ’1 împuternicea să spânzure un nevinovat.
Vodă, descoperind mișelia ce făptuise acest om fără caracter și fără inimă, îl
dete jos cu pată și cu ocară, puindu-î pe frunte pecetea ticălosului fapt ce
săvârșise, după cum bine merita.
— Drept să-ți spun, și fără vicleșug, dise Ispravnicul, aflând de ia niște omeni
bătrâni, și pe mine unul m’a frământat aceasta; cu toată truda ce am pus pentru
dovedirea firului unde se sfârșește această faptă, ’mî-a fost cu neputință a ’mî
isbândi dorința ce aveam.
După cum se svonește prin bătrâni, unii dic că Dan, de rușine, ’șl-ar fl vândut
în taină tot avutul, și ar fl fugit peste graniță; al ții povestesc că soția lui^
înebunind, ’șl-ar fi luat câmpii și s’ar fi făcut nevăzută, așa că nici până adi nu
’i s’a mai dat de urmă.
Vorbele Ispravnicului mă mâhniră a- mar, de oare-ce vedeam zădărnicite toate-
— 39 —
ostenelile și râvna ce pusesem pentru dovedirea adeverului.
Isprăvind cina, mă retrăsel îndată în iatac. Pregătindu-mă de culcare, gândurile
mă frământau într’una și nu se lipea somnul de mine nici nu știam pe ce cale să mă
îndreptez. îndată ce se crăpă de (Jiu&, mă sculaiă în pripă.
Ispravnicul, audînd că me pregăteam de plecare,- me pofti să merg cu densul la
biserică, căci în acea di ’șl prăznuia numele din botez. Ca să nu-1 supăr și spre a
nu-1 strica hatârul, mal vârtos de prasnica sa 4b primii bucuros și plecarăm
împreună spre locașul Domnului. Când să intru pe ușa bisericel, în ad- von văd un
cerșetor bătrân și beteag de amândouă luminile ochilor, îl miluiesc cu o firfirică,
iar el îmi mulțumește, picând : «Răsplătește-! Doamne după faptele sale».
In totă vremea leturghiel nu-’mî puteam lua gândul de la vorbele orbului, și mă
munceam cu mintea spre a le desluși noima.
Sfârșindu-se slujba, la eșire întinse și Ispravnicul mâna ca să-l dea orbului
milostenie, iar bătrânul îî mulțumi și dânsului tot cu aceleași vorbe.
Pe când ne întorceam acasă, întreb pe Ispravnic să-și dea și el cu părerea și
să-mi tălmăcească noima acelor cuvinte.
Ispravnicul stătu puțin pe gânduri, apoi, desmetecindu-se, îmi răspunse, cu
jumătate graiă, că bătrânul beteag, de când l’a pomenit Ia ușa bisericel, așa
mulțumește tuturor celor cari se îndură a'l milui.
in tot drumul până la casa Ispravnicului, mă gândii necurmat la tălmăcirea atât
a vorbelor bătrânului cerșetor, cât și la răspunsul mal mult de cât încurect ce-mî
dase Ispravnicul.
Ajunși acasă, mie ’ml dete protiea cu vutcă. Ținui logusul ce i se cădea de <|
iua -prasniculul, apoi cerul ertăciune mosafirilor spre a mă retrage, având a grăi
ceva în taină cu Ispravnicul» In sfârșit, mulțumind oaspeților în chipul cel mal
filotim, rugaid pe Ispravnic să trecem în ciardac și să trimeață după acel bătrân
beteag ca să ne tălmăcească el vorbele cari nu-ml mal ieșeau din minte.
Sosind bătrânul orb și pricepând că are de a face cu oamenii stăpânire!, de cari
prinsese spaimă, fu așa de mult
— 41
coprins de mânie în cât, începând a grăi eu amărăciune, di:
— Ce mal voești cu mine, nelegiui- tule I Nuteaî săturat înbuibându-te atâta amar
de vreme ; nu-țî e de ajuns cât m’aî pedepsit, înfundându-mă în temniță? Dați-ar
Dumne<Jeb după faptele tale.
—Nu-țî fie teamă, moșule, îl răspunsei eft, căcî te găsești față cu obraze curate
si cinstite. Noi te-am chemat ca să ne tăi- măceștl noima vorbelor: «Răsplătește!
Doamne după faptele sale», cu cari mulțumești celor ce te miluesc.
—Gândurile voastre, grăi neputinciosul, de vor fi curate și ne prihănite,
Dumnezeu să vă ajute întru toate cu bine ; iar de nu, se vă pedepsească, atât pe
voi cât și pe feciorii voștri, așa precum copilul meă m’a asuprit la stăpânire,
care m’a pedepsit zăvorîdu-me în temniță, fără vină, încât adl am rămas, orb,
nevoit fiind a cerși la ușa biserieel.
— Cine a fost feciorul teu și ce fapte rele aî săvârșit ca să te facă a ajfrnge
în acest hal ?
— Aveți îndurare, dise bătrânul, și îngăduiți-me să statt jos, căci temnița m’a
istovit, ’mî-a sleit puterile.
— 42 —
Bătrânul se aședă grecește pe scoarțele ce erah așternute pe jos, și începu a ne
povesti în felul curgător:
— Pe vremuri, eram cojocar subțire. Trecând în a doua căsătorie cu o creștină,
aceasta, încetând din vieață fără vreme,. ’ml lăsă pe grumaji un copil. După oare
care scurgere de vreme, copilul mărin- du-se cum e bun de șcălă, ’1 dădui la
părintele Ioachim să învețe pocovna. Copilul creștea văzând cu ochit Cu toată casna
și truda ce pusesem pentru a’i da o tăptură de om cu întregime de minte, nu fu chip
să’l fac om; apucăturile lui erah toate îndreptate -spre râd : era zavistios,
pismătăreț și dărâpânător.
Intr’una din dile, mi se aduse vestea că stăpânirea 'î-a pus arcanul de gât și
l’a luat în oștire, încorporându-1 în roata tulumbagiilor. El, bănuind că eh Pași
fi dat de gât, prinse pe mine pismă și vrășmășie, așa că-mi făcea tot felul de
neajunsuri. Mă plânsei la Parucicul din roata în care slujea, dar nici acesta nu mă
îndestulă cu nimic, din pricină că acest blestemat, nu Var mai răbda Dumnezeii pe
unde o fi, ajunsese în scurtă, vreme să capete rangul de Feltfebel, așa că, după
pravila oștirei, densul avea?
- 43 —
voe șă iasă din casarmă ori când avea> poftă.
Prin ce prilej nu stih, el se înhăită cu o veduvă, care, (țice-se, era din neamul
ciocoilor; ce bani căpăta îi toca cu densa pe blestemății.
Negoțul ce învârteam de cojocărie subțire pe vremea aceea făcea de se căuta
nespus hârșiile de oaie. Un cărăcalean, care făcea și dânsul negoț de hârșil cu
toptanul, aflând că marfa mea era faină de tot, veni la mine acasă, pregătit cu
bani buni, să-mi cumpere marfa. Era cam în murgul serei când începurăm' tocmâla; cu
tdtă vorba, nu fu chip d*a sfârși daravera și aceasta mai mult din pricină că
densul se găsea trudit de drum, și ast-fel rămase tocmeala pe dimineață. A doua <Ji
nădăjduiam, după cum e obiceiul negoțului, ca dânsul să mai dea și eh să mai las,
să ne ajungem din preț. și să-mi numere banii cuveniți. Blestematul de băiat, care
aproape me derăpănase cu risipa banilor, de cari nu mai avea saț, vădând că nu mai
are cum sărhă mal înșele, sta la pândă ca tâlharii de codru. Aflând de sosirea
acelui neguțător ca? să-ml cumpere marfa, afurisitul, pedep- si-l’ar Dumnezeu după
faptele lui, ar-
dând de dorul banilor, se furișă în odaia neguțătorului, pe fereastră, în toiul
nopțeî, șiî sugrumă, se vede, tocmai când săr mânui dormea dus, prididit de
oboseală.
A doua <jî deșteptându-mă și intrând în odaia în care dormea negustorul, ce să
văd? sărmanul era mort!
Aflând vecinii, îndată se lăți vestea, cu iuțeala glonțului, prin tot târgul.
Toată lumea rămase ca trăsnită la audul acestei vești, de oare-ce nu se mai
pomenise in tergul nostru o asemenea nelegiuire. Intr’o clipă se strânse norodul ca
la bâlciîi. Cei de la stăpânire fură de așișderea vestiți și veni în grabă toată
ortaoa de slujbași. Fără multă vorbă și fără judecată cumpănită, mă deteră pe mine
de gât ca făptuitor al acestei nelegiuiri. De și mă muncii a le dovedi cu mărturie
nevinovăția mea, toate au fost în zadar și nimeni nu-mi dete pic de credăment Mă
luară, cu nepusă în masă, si mă închiseră vremelniceste la
■ 9 *
Agie, până ce se mai domoli norodul
După ce mă scoaseră din beciă, începură a mă cerceta, întrebându-mă cu ~ce
mărturie mă pot sluji pentru a mă desvinovăți ?
■— Cu un nasture, le respunseiu eu,
- 45 —
din care se noate vedea deslușit roata tulumbagiilor în care se găsește omorîto-
ruL După cât cugetul îmi arată, făptuitorul acestei nelegiuiri nu pdte fi altul de
cât blestematul meu de băiat, căruia, în vremea luptei ce a avut ca să doboare pe
negustor spre a-1 ucide și a-i fura banii, i-a picat nasturile de la spențer.
• Cu Iote amănunțitele cercetări ce s’afi tăcut, cjlce se, nu s’a putut dovedi
tâlharul, căci ibovnica cu care trăia dăduse mărturie mincinâsâ, arătând că în
sera, când a făptuit nelegiuirea nu s’a clintit din casa denșii, și că mărturia ce
s’a găsit nu dovedește întru nimic că el este făptuitorul, căci el, venind adesea
în casă la mine, a putut lesne să perdă un nasture de la spențer, prin urmare nu e
drept să-l obijduiască, să ’i se arunce în spinare această vină.
După cele chibzuite de cel mari ai Agiei, se defe creciământ ibovnicei sale, ca
una ce se pretindea că e neam de ciocâică, cu răgete și proptele.
Inoheiară taclirul după plac,' arupcând nâpastea pe mine; vendurâ harșiile cu
toba la mezat; luară banii și deteră de veste prin ținuturi că de se vor ivi rude
de aproape din partea ucisului, să le în-
— 46 —
credințeze lor pentru despăgubirea banilor furați de la negustor; iar pe mine mă
luară și rae aruncară în temniță, fără pic de milă, ca pe un tâlhar.
— AI în scire, moșule, ce s’a făcut acel nelegiuit și cu ce nume se slujea ca să
fie 1 în stare să scape de o așa mare vină ?
— E! E! boerilor, cred că si d-vâstră vă este în știre că cu grândeiul de aur se
despică tote inimile putrede și fără temere de păcat. Cu banii hrăpiți lesne a
putut, nelegiuituLsă pângărescă slușbașil stăpânire!, puindu-î la cale să arunce
tâtâ vina asupra capului meb.
După ce s’a încredințat tâlharul că planul de scăpare, urzit cu atâta iscusință,
îl isbutise pe deplin; după ce s’a încredințat că nu mal aveam chip de scăpare din
temniță, puse zălog ecaretul ce-mî mal rămăsese și împingând bani pe la ăl mari, fu
înaintat din Feltfebel Pra- porgic, și trimis la o roată din București.
Acolo, poroclita de neam ciocoaicâ, cu care trăia vremelnicește. îl puse la cale
să iasă din oștire, pretindend că ea are răgele să-l tacă slujbaș în suita Curțel
Domnești, numai de se va legă să o ia <le femee, după pravilă. El o ascultă,
— 47 —
așa că în scurtă vreme,prin dărui vicleșugului și al zavistiei, ajunse fruntaș în
tagma boerească.
Nu ținu însă multă vreme această bucurie. căci pecatul începu a’l prigoni, lovin-
du-1 soțiea ciuma.
Pe vremuri, Voevodil nu prea punead tocmai mare temei pe sfaturile sfetnicilor,
iar mai ales când erea vorba de asuprirea norodului cu veri-o dajdie nouă sad când
erea în joc vre-o furătură din banii țărei, ei cercetad singuri toate -acestea și
pedepsiadeu foarte mare asprime pe cei vinovațl.
Vodă al nostru, bun și iubitor de popor, dete poruncă pe acea vreme să se
pregătească suita spre a cerceta în persoană ținuturile din partea Olteniei. De
oare •ce, după obiceiurile de pe atunci» era o rușine ca boierii din suită să nu
aibă soție, 'și știindu-se că dânsul era veduv, îl căpătui, dându-I de gât o
fetișcană, dice-se din flori, cu care prilej îl făcu mare Ispravnic al Olteniei,
hărăzuidu-1 cu rangul de serdarul Dan, din Dănăilă,. cum se poroclea.
Îndată ce se sui pe scaunul Cârmuire! nelegiuitul dete poruncă slujitorilor de la
temnița în care zăceam năpăstuit, pe
~ 48 -
nedrept, să nu maî Hu volnic a mat grăi cu suflare de om, ponosindu-mă că sunt
nebun. Și aci însă păcatul îl prigoni, căci Vodă, descoperind mișelia și
nelegiuirea ce făptuise, sugrumând un om nevinovat, ’l-a dat jos după scaun, cu
pată. El, vedendu-se hulit de tot norodul, se lăcu nevâdut, ca o nălucă, atât
densul cât și soți a. ‘
Oblăduirea, care pusese în scaun un nou Cârmuitor, încredințându-se de nevi*
novâliea mea, rne slobozi din temniță, beteag de ochi și perilor de foame.
La audul celor povestite de moșneag, rămăsei uimit și cu limba în gură legată.
Ispravnicul, vădându-me schimbat la față, se grăbi a mă desmetici, stropindu-mă cu
apă. Viindu-ml în simțire, disel bătrânului să fie-încredințat că dacă pământul ’l
va fl răbdat până adi să îndure vieața, ori unde se va găsi, Dumnedeb nu-1 va lăsa
nepedepsit. Apoi dădui nenorocitului unchiaș o pungă cu bani, spre a’șî putea
îndulci traiul și a face să mal ostieze puțin durerile ce îndura din pricina
nelegiuitului seb fib.
Eram foarte mâhnit, căci, cu . toată truda ce îmi dedesem, nu fu chip ca să
dovedesc pe deplin urmele celor
- 49 ~
prigoniți Nu ’mi mai rămânea altă nădejde de cât a cerceta, pe dibuite, pădurea
unde lăsasem pe moș Sandu și Floarea, în prada focului. Când să plec, și aci
ispravnicul îmi puse piedică, dicend:
— Să fie cu ertăciune, arhon Gră- măt.ice. Nu .voesc să pleci de la mine mâhnit
și nedomirit de vorbele ce ți-am spus, cam cu jumătate de gură,, pe când ne
întorceam- de la biserică. Aibi dar îndurare și ascultă-mă.
Din cele ce urechile ’mi audiră de la acest sărman cerșetor, ne voind a fi fă-
țârnic, ’ți mărturisesce în cuget curat că după cum s’a adeverit chiar cu mine, ori
cine severșesce o faptă rea ’și ia răsplata, mai curând sad mai târdiQ. Născut nu
din cei cari țin curelele la .spatele buf cei, tjise Ispravnicul, ci din viță' de
român neaoș, neprihănit, care la ort-ce nevoi simțite de țară a știut să-și apere
neamul cu vrednicie și bărbăție, cea ântâid icoană a neamului nostru a fost
cinstea, așa că la Curtea Domnească toți cei cari împârtâșiad acest dar - erad. cu
drag. văfjuțl și înaintați în rang.
De la moartea bunilor și mult îngăduitorilor mei părinți, rămăsesem singur pe
lume. Toate ale casei se găsiad cu
4
„„ 50 —
înbelșugare, hambarele și coșarele pline cu bucate; ca să nu se nimicească me-
razul lăsat de la părinți, mă dădui cu dragoste le gospodărie și la agricultură.
Trebile mergeaâ cu prisosință bine; ’ml lipsea însă un lucru, cel mal de căpetenie,
adică un tăvarăș de inimă și fără vicleșug în ale cinstei. De și nu rnă pricepeam
pe atunci în asemenea treburi, când vine însă ceasul nu te mal întreabă de ce-țl e
cojocul. Mă însura! fără a mal cerceta; luai de soție o fată orfană a unul boer
clis Castron. Priimiî zestrea în bani naht și în ecareturl. Ca mulțl alții, nu o
prea brodii cu însurătoarea, căci, în curs de dece ani de căsătorie, toate ’ml
merserâ pe dos. Holdele, când nu le bâtea piatra, se prepădead din pricina secetei;
când se nemerea să fie belșug, mă pomeneam cu câte un foc, ca din senin, cafe le
prefăcea în cenușă.
Pe de altă parte, soția mea mă de- răpăna cu zaifeturi și caifeturi, întindend
mese și- făcend la chiolhanuri cu țingăil
 In scurtă vreme, clăcașii după moșie, văcjănd că nici holdele lor nu mai răsar.
nici de să mentă și ca să nu re-
mână și ei calici lipiți pământului, me părăsiră, lăsându-mi moșia pustie.
VâdeUd că nu mai pot agonisi nimic .din munca câmpului, vendui toate eca- '
rețele și le prefăcu! în baiii, pentru a face față mosafiriior, cari nu mă mai
slăbeau cu dragostea; ba, la urina urmei, mă și înglodai în datorii, numai și numai
ca să. nu priceapă soțiea că nu mai aveam nicf de unele și nu eram în stare a mă.
lupta spre a face față
traiului.
Dânsa, cu toată casna ce pusesem spre a o face să nu priceapă, se încredința în
curend că* nu mai aveam nici de unele, fiind aproape sărăcit; din ; această pricină
i se tăiă inima și, cădind la pat, se canoni cu boala multă vreme, din care boală’i
se trase moartea.
Față cu o asemenea stare, de lucruri, mă simții coprins de o adâncă întris^
, tare. Stăm pe gânduri ceasuri întregi, muncindu-mi mintea să descoper pri- cina
nenorocire! care căzuse, ca o năpaste peste capul med, din care mi se trăsese
sărăcirea, perderea avutului med și a soției mele. Toată munca fu zadarnică, de
oarece ed. mă știeam neprihănit, iar avutul ce stăpânisem de la
părinții met era adunat cu sudoarea feței, fără vicleșug sau înșelăciune. .
Nu mă puteam deci domiri de unde isvorâse toată dărăpânarea, mat ales adu-
cându-ml aminte de vorbele cîăcașilor. că din banii de haram nu se alege praful. .
’Ml dădui cu socoteala că poate părinții răposatei mele soții, pe cari nu-I
cunoșteam, agonisise bani cu păcat.
Având nisce rămășițe de dara veri cu Vătaful de Aprod! de ta Dicasterie, pornii
la București, unde, din vorbă în vorbă cu dânsul, afla! că era bun prietin cu.
boerul Castron, care, la chef, ’i se des- tâinuise Iul în ce chip luase de suflet
un copil și cum se făcuse avut.,
Năstăsache, poreclit boerul Castron,, cum se chema, fusese pe vremuri' șef de
masă (fecior) și mal pe urmă se ridicase la rangul de vătaf de curte. El. slujise
prin mal multe curți boereșEC unde, întrebuințând tot soiul de pehlivanii și
matrapazlâcuri, se deprinsese a încărca la socoteala târguielilor cu nemiluita;
afară de acest câștig necinstit, mal căpăta bacșișuri bune de la boerit -cari jucaU
stos, bez presenturile cucoanelor, cărora le înlesnea să furișeze bi-
— 53
tete de dragoste prin buzunarele an Ieri ilor boerilor. Culmea mârșăviei o ațin-
1
gea însă când înlesnea pe sub masă, boerilor-cartoforî, cărți măsluite.
In scurtă vreme, Năstăsache se înavuți din matrapazlâcuri și din camăta banilor
ce da, în chip de împrumutare, ,pe la boeriî destrăbălați în cheltueîl, in numele
unui cămătar armean, care nu era altul de cât el însuși.
Vădend că calicise mai pe toți boerii căduti în darul cartoforieî, avend în -
mână zălog mâi tot avutul lor și el ajungând om cu dare de mână, cu eca- returî și
bănișori buni, fiind singur cuc și cu beteșugul stenosuluî, se hotărî, pentru a nu
’i se perde numele, să ia de suflet pe pricopseală, de la cutie, un . copil, care,
cu vremea, să-î poarte porecla, și, de va avea bune purtări, să-l
; lase clinorom.
Jupâneasa din casă care-1 îngrijea, se vede, îi ghicise slăbiciunea și deci J
plăsmui un șiretlic pentru a-i veni de hac. I Intr’adevăr, nu trecu mult și într’o
| dimineață se pomeni cu jupâneasa că i aduce peșcheș o coșniță cu o loază de
I copil lepădat.
1 De si la început nu-i făcu tocmai mare
bucurie acest peșcheș, maî ales că loaza țipa în coșniță de-i lua aucjul, totuși
densul, spre a se încredința de este băiat, îl desveli, și tare se scârbi și se
cătrăni când vădu că este parte femeească.
Jupăneasa, pricepând că Năstăsache nu înclină a lua copil de acest soift, începu
a toca cu flioanca Ia verdl și uscate :
— Ia de uită, cucoane, ce piciorușe cu nodurele, ce mânușițî lâboase, ce guriță
și ce buze late, ce cap țuguiat, ce nas borcănat; așî putea să jur că e făptură a
cuconașului. Ia privește, e leit capul d-tale.
 Năstăsache stătu puțin pe gânduri, apoi se hotărî să ia mal bine o fată, căci la
bătrânețe o să aibă cine să-l îngrijească: o primi și o dete sub îngrijirea
jupânesei ca să o dădăcească. Copila se făcuse mârișoră. In acest timp, Năstăsache,
care suferea de năduf din ce în ce mai răft, era cu frica în sîn să nu care cum-va
să moară d’anpi- cioarele. De aceea se hotărî a-și face adiata și lăsă ca fata sâ-1
clinoromi- sească, când o ajunge vârstnică.
Intr’o di, nu mult după alcătuirea a- diatei, fala fu înștiințată că Năstăsache;
ducendu-se să se scalde ia gârlă, s’a înecat în vultoarea de la Pricopoaea.
— Aceste toate, urmă Ispravnicul, cum ți-am arătat la început, Grămătice, mi le-a
spus Vătaful de Aprobi, bun prietin cu Năstăsache.
Atunci, numai, mă domiriî: pecatul mă prigonise așa de groaznic din pricina
zestrei isvorîtă din bani de haram.
Desnădăjduit, cum eram, mă tânguii Iui Vodă, care ’mi cunoștea neamul, cerând
îndurare d’a fi îngăduit ca slujbaș în Departamentul Dreptăței. In scurtă vreme,
prin bună purtare și cinste, căpătai încrederea mai marilor și cu timpul fuseî
înălțat la rangul în care mă găsesc astă-(Jt
— îspravnice, disei eu, Dumneded știe să facă rânduială, atât întru ,cele bune,
cât și întru cele rele. Măriea Sa bine a chibzuit de te-a pus în capul acestei
oblăduiri, de dre-ce văd că ai inimă bună și minte limpede. Adu-ți aminte în tot-
d’a-una, mai cu seamă cât vei fi pe scaunul Cârmuire!, că atât bogatul cât și
săracul, atât cel puternic cât și cel slab, trebue să fie de o potrivă când este
vorba de cumpăna dreptăței.
. — 56 ~
Eu te las cu bine, Ispravnice, și Dumne- deu să-ți dea gând bun spre binele
obștesc.
Plecând, mă îndreptat spre pădure, cu gând că doră voift da de vre-un semn care
să-mi arate calea spre dovedirea celor prigoniți; nu putu? da însă de nici o urmă
care să me îndrepteze spre bordeiâ.
în locul copacilor arși crescuse ciulini, scăeți, mărăcini și ghindă, așa că era
aproape cu neputință de străbătut 'Ți erea mal mare jalea privind cum cucuvelile
’si făcuse cuiburi într’un loc în care odinioară păstorii și călătorii se
adăposteau la umbră și gustaă din bal-, șamul mirositor al pădurei, potolindu-șî
setea cu apa limpede ca lacrima a unei
gârlițe ce curgea prin apropiere.
Mă învertii prin împrejurime, mă răsucii, că dor voih da peste un semn după care
să mă pot domiri; toate însă fură în desert.
După câte ’mi dam cu socoteala, locui unde fusese bordeiul trebuia să fie cam .
în spre limba pădureț Mă aședaî, deci, pe chichița căruței, că doar voitt descoperi
vre-un lucru cât de mic care să mă călăuzească. Privind mereu țintă,
, ~ 57- ~ .
începuse a mi se păijeni ochii, așa că nu mai puteam vedea lămurit. Frecân- du-mi
puțin ochii, de' o dată zăresc în- tr’un stufiș o bârnă ce se asemăna cu o cruce.
Această descoperire mă făcu să bânuesc îndată că acolo trebue să fie locul
bordeiului, unde lăsasem pe d’al de moș Sandu cu Fiorea, în prada' locului, fără să
le fi putut da pic de ajutor.
Bucuros că dasem în sfârșit de un semn, pun pe vătășelul care mă însoțea să
meargă înainte prin tufiși iar eh mă iah după densul. Străbătând hăcișuî până Ja
cruce, acolo vădui cu mirare că nu se mai zărea nici o urmă din bordei, nu mai era
de cât o groapă cu mocirlă.. La marginea groapei, pe un deluș, sta, ca o momâie, o
bârnă, din furca unui puț, în chip de cruce.
Aci trebue să fie, ’mî diset căci crucea mă punea la bănuială. Mă apropia! de
acea bârnă spre a mă încredința pe deplin daca era scris pe dânsa ceva. De și se
vedeaft urme de slove, nu se mai putea desluși însă nimic; totul pe- rise, nu se
mai zărea de cât, pe ici pe colo, câte o slovă; ploile, se vede, și zăpezile le
putredise, după atâta amar de vreme.
r •, . 53
Tote urmele de dovedire parcă intrase în pământ; riu ’mi mat rămăsese nici un pic
de nădejde. Plecai deci amărît, gândindu-mă încotro șă apuc. Mare, parapon mă
cuprinse vătjend că nu pot isbuti în dovedirea urmelor celor prigoniți. Su mă
gândeam de cât la firea fui Vodă, care, bănuind poate că am cutezat să-l amăgesc,
cu scop de a-mi face de lucru, mă va dojeni, fără să fiu vinovat.
Tocmai voiam să ies din acel hăciș, când aud înapoia mea niște văicăreli de om,
care blestema cu amar acel loc ce ’1 răpusese pe Miercan și Sâmbotin. Oprindu-mă în
loc, încep a mă uita în toate părțile, când zăresc un biet bătrân văcar, care, după
ce jupuise pieile de la doul bol, și le agățase pe moacă la spinare, se pregătea să
plece.
— Dar bine, moșule, ’1 întrebai eâ, ce mare neajuns ți-a făcut păduricea a-
ceasta de o blestemi așa nemiluit?
— Apoi de, jupâne, ’mi 4*se eb nu știi pesemne că vitele cari pasc pe acest
părdalnic de loc sunt răpuse?
— Nu știd, creștine, îl răspunsei eîL Rogu-te, fii așa de bun și povestește-mi și
mie această pătăranie.
- 59 -
— Bucuros, jupâne. După cât ’mi pot da cu socoteala, trebue să fie o bucată
bunicică de vreme de când se adăpostea, într’un bordeiu părăginit, pe acest loc, un
unchiaș și o femee luată din ele, pe cari i-a mistuit focul de vil, pasă-mi-te din
pricina păcatelor făptuite. Ursita le- a fost să-și ispășească greșalefe în
chinuri. De atunci, acest loc, cu tot ce crește pe densul, e blestemat; vita care
apucă măcar o gură de iarbă, măre pe dată. Blestemul acesta că<}u și pe boulenii
mei, amârîtul de mine P
— Daca știai, îi cjiseî eh, că acest loc este blestemat, de ce nu ți-ai păzit
vitele mai bine, ferindu-le a nu cădea în prada morțel?
—- Așa e, dar ce-i faci păcatului când e să catjă pe capul Românului 1 D’abiea
ațipisem, sprijinit în moacă; când mă deștept văd că sărmanele vite intrase prin
afurisitul ăsta de hăciș, unde, mâncând ghindă turbată, s’ah unflat și ah murit pe
dată.
—Cu ce prilej și cum ajuat foc pădurea?
— Era cam pe la buricul Stăm de cisîă cu ciobănașul jupânesei Sorica; amândoui
ne păzeam tutmele: dânsul oițele, eh vacile satului.
60 —
Oițele Iul o luase razna prin pădure. De o dată, așa ca din senin, poate din
pricina prea marel arșițe a soarelui, vă* durăm că pădurea luase foc.
Ciobănașul GavrilăjV&Jendu-șt oițele a- menințate să cadă în primejdie și voind
să le adune lângă dânsul, începu să le cânte din fluer, căci avea mare dar la
cântare, așa că la au^ul ghersuluî saă ai fiuerulul, . veneau la dânsul orl-de unde
s’ar fi aflat
Văzând că toată truda Iul era zadarnică, se repedi în pădure, ca un lefi, să le
adune; însă în deșert îl fu truda. De ce se apropiea, ele mal râd se virau în foc;
îți erea mal mare jalea să vetjl o așa priveliște, cum bietele oițe,' coprinse de
flăcări, behăiaă cât le lua gura.
Eu nu mă puteam urni din loc ca să-l dafi mână de ajutor, de teamă ca nu cum-va
vacile mele, cari se adâpafi la isvorul din luncă, să ia nălucă și să sară în foc.
Nu trecu vreme ca de când începui a povesti, și iacă că zăresc pe ciobănaș
scăpat din foc.> Se înegrise de fum și -se lupta ducend în cârcă o făptură de om.
Fugea sărmanul, cât ’1 țineați picioarele, spre casă, ca un nebun, așa că
— si —
? nu putut grăi nimic cu dânsul, din pri- ; cină că era departe și se buimăcise de
spaimă și de fumul focului.
De atuncî nu l’am mai zărit neam ;
t ci-că, după cum se svonește, ar fi ajuns- bine și ar fi trăind în belșug, prin
țări ș; străine, nu ca mine, amârît și bătut de l stele. După toată caliciea, când
era să î capăt sarică și opinci pentru vremea cât
; am văcărit, acum o să trebuiască să.
■■ mal slujesc de aci înainte cel puțin încă ■ un an de <^e ca s& mă plătesc de j?
Miercan și Sâmbotin.
j Acum văd și eu că se adeveresc vor- f bele Iul al-de moș popa, că Dumne^efi â nu
ajută pe cel ce caută să hrăpească | sudoarea altora, cum a făcut mal de | unâdi
Pârcălabul satului nostru, care,
| după ce a calicit pe o groază de oameni, . j cu născocite biruri pentru plata
hara-
ciulul către Turchia, și după ce le vândă'
I țoalele și tot ce bruma mal aveafi casă | adune bani, apoi se lăcomi'și la bou- ț
lenil jupânesel Arghîra. Cu martori mingi cinoșî, înfățișați la Zapcifi,
Pârcălâbulfse r făcu bun stăpân pe Miercan și Sâmbotin.
H Dumnecjeft însă, în marea lui bună- | late,, nu îndură acest păcat și dete la ț
iveală toate faptele lui rele. între altele,
— 62 —
se dovedi că Pârcălabul mâncase banii stăpânire!, pentru care faptă stă închis și
aijt Pentru despăgubirea stăpânirel de banii furați de Pârcălab, Ocârmuirea i-a
luat tot avutul. Mâine trebuia să duc pe Miercan și Sâmbotin lâ târg ca să4 ventjă
cu- barabana tot pentru datorie către stăpânire.
— Da, moșule, ai dreptate, îi răspunsei ed. Se adeveresc cu bună seamă vorbele
preotului In adevăr, nu e nici o faptă, bună sad rea, pentru care făptuitorul să
nu-și ia răsplata, mal curând sad mal târcJiG. Mai ales cei răi, cei cari păcâtuesc
și nesocotesc poruncile Sfintei-Scripturi ’și iad răsplata chiar aci pe pământ
Pentru ca să nu pătimești întru cât-va, ține bănișorii ăștia spre a te plăti de
vina ce ți s’ar aduce că nu ai îngrijit de vite, lăsându-le să pască prin hăcișul
acesta blestemat, din care pricină li s’a tras moartea.
De așișderea, rogu te, moșule, a nu mă lăsa în nedomirire. Fii bun și arată-mî
în ce parte a locului locuește jupâneasa Sorica, unde (jicl că ai ^ârit pe
ciobănașul Gavrilă fugând cu o momâie în făptură de om ?
— In mahalaoa Balta-Verde, spre marginea târgului, grăi uhchiașul.
-- G3 -
LuândU-mî rămas bun, mă urcai în căruță și pornii cu cercetarea spre locul arătat
Ajungând la marginea mahalalei, întâlnii o bătrână, care ducea în mână un blid
cu. pomană de căpătat. Ca să-mi fac de vorbă, întreb pe bătrâna, pentru al cui
suflet răposat este acea;pomană?
Dânsa ’mt răspunse că pe acolo se ține obiceiul că cei ce nu ah urmași să’și dea
singuri de suflet, cât sunt în vieață, căci după moarte nu are cine îngriji pentru
ertarea păcatelor lor; că acest obicei se ține de' când a ars’o focul pe jupâneasa
Sorica Ciobanca, de a cărei urmă nu se mai știe nimica.
Vorbele bătrânel mă întristară și mai amar, căci vedeam stingându-se cea din urmă
licărire de nădejde ce-mi mal rămăsese. Nu-mi perdul însă cumpătul și întrebai pe
acea bătrână: cam ce greșeală putuse făptui jupâneasa Sorica de câduse o așa urgie
peste densa?
—7 Ce să fie, jupâne, ia păcatul când e să prigonească pe creștin, așa că prl-ce
ar face, de s’ar ascunde chiar în smârcurile Mărel, tot nu poate scăpa.
De când jupâneasa Sorica adăpostise în casă o femee luată din iele, toate
— 64 -
trebile începuse să-î meargă pe dos r. oițele, după urma cărora se hrănea, pe-
riră într’o pădure, care a luat foc ca din senin; pe fiu-săi fa luat Ia oaste; iar
în cele din urmă, focul îi mistui casa și tot ce bruma mai avea, din care pricină,
după cât dati cu bănuiala, rămăsei și eh calică, așa că atjl capăt de milă.
— Dar ce păcat ai săvârșit ca să ajungi într’un asemenea hat ?
— Ia lăcomia, bate-o-ar pârdalnica, jupâne. Omul, din firea lui, e nesățios; ori
cât ar avea de mult, râmnește.la avutul altuia și caută să ’i-l hrăpească, fără pic
de frică de Dumnezeu.
In zarvâta focului, m’a împins ucigăl- toaca să pui mâna, usca-s’ar, pe două
scoarțe, pe cari le-am pitit acasă la mine.' Nu trecu mult și primii răsplata
faptei mele. Intr’una din seri, întorcendu-me de la denie, găsesc ușa tindei scoasă
din țîțini și în casă toacă; hoții prădase tot ce găsise în casă și mă lasase în
sapă de lemn. Desnădăjduită cum eram, începui să plâng cu foc; vedeam bine că mă
pedepsea Dumnedeu. ca pe una care mă lăcomisem să hrăpesc avutul altuia. De atunci
n’am putut să-mi mai vid în fire, așa că a^l, la vreme
de bătrânețe, n’am unde ’mi adăposti
trupul muncit de necazuri, și trăesc din
mila unora și altora. Se vede că n’am
ispășit încă păcatul de nu mă ia moartea t
-— Nu ai putea să-ml spui, bătrâno, ce prietini mai de aproape avea jupâneasa
Sorica ? •
— Părintele Onufrie, care ’i era și duhovnic, era cel mai bun prietin al casei.
. - '
Această lămurire mă învioră. Rugai deci pe bătrână a-mi arăta unde puteam găsi
pe preot.
— Părintele locuește în chiliile bise- riceî Sfântului llie, răspunse bătrâna..
Dar nu te îndemn să te duci la densul,, căci o să faci drumul degeaba, de vreme ce
și pe densul l’a pedepsit Dumnezeu, din ce pricină nu s’a putut dovedi..
Toată mahalaua se întreabă, si nimeni n’a putut afla taina cum popa, din așa senin,
a fost luat de un vârtej și aruncat într’o mocirlă dincolo de streajă; de n.u-1
dovedea niște trecători, îl mânca câinii de vifl. Se vede că l’a ajuns și pe el
pedeapsa lui Dumnezeii pentru niscai-va păcate,-căci de atunci zace dusr cu
picioarele moi și gura încleștată. |
Spre a înlătura ori-ce bănuială, ho-
— 66 —
tărîi a mă dace ia preot acasă, nădăjduind că poate voih putea afla vre-o lămurire.
Plecând, dădui un icosar babei neputincioase.
Ajuns în curtea bisericei, găsii pe preot zăcând dus, pe un pat, într’o chilie.
Cum mă vetlu, păru coprins de mânie, închiondorând ochii la mine, începu a
bolborosi ceva din gură, din care abia putui înțelege cam următoarele :
— Ghicesc pricina care te aduce la mine, boerule. Ai venit sâ me ispitești, spre
a descoperi vre-o taină; cauți să arunci în temniță pe un nenorocit care a greșit
cu ceva. Află dar că răh te-ai îndreptat la mine. N’am nimic a-țî spune. Lasâ-mă
să-mi ispășesc pedeapsa pentru greșalele făptuite; nu mă nevoi să-mi încarc
sufletul cu vre-un noh păcat.
— Nu, taică părinte, îl răspunsei eh. ^N’am venit aci cu vre-un vicleșug, nici
să te fac sâ catjl iarăși în vre-un păcat. Ași voi sâ aflu, de-ți este în cădere,
dacă jupăneasa Sortea, care ’țl-a fost și fiică de spoyedanie, mai are verî-un neam
și de unde se trage obârșia ei.
Gândindu-se o țîră, ’mî răspunse că, după câte ’i s’ah tăinuit, neamul ei s*ar
fi trăgând din Târgu-Jiulul.
— 07 -
Toată truda mea, spre a face pe preot sâ-mi dea ceva lămuriri în privința ju-
pânesei Sorica, fu zadarnică? de oare-ce moș-popa, pironind ochii în grinda
tavanului, nu mal tjicea de cât: «Iartă mi Doamne pecateîe și nu mă mai chinui».
Părăsind chilia sărmanului preot, luai -calea spre Târgu-Jiului. Tot drumul
nu*mi putui lua gândul de la preot Se vede că Dumnedeh îl pedepsea așa de aspru din
pricină că nu știuse să păstreze, după cum cere renduiaia canoanelor, -taina
spovedaniei. Din vorbele lui înțelesesem că, fiind fraged de gură, des- tâinuise
cele ce ’i se spovedise oamenii, -ceea ce a dat prilej stăpânirel să descopere și
să pedepsească pe cei cari săvârșise fapte rele.
După un drum lung și obositor, ajunsei In Tărgu-Jiulul. înainte de a intra in -
oraș, plânuil să mă furișez, spre a nu mai da ochii cu Ispravnicul, de teamă ^să nu
mă țină de vorbă și să mă facă ast-fel să pierd vremea zadarnic.
Trecând streaja, văd că nu mă întreabă nimeni, cum era regula, cine sunt, de
unde vin, dacă am bilet de drum, .așa că puteam să mă strecor nesupărat
- 68 —
de nimeni. De o cam dală nu pricepu? pricina aceste! neorânduelî, atât de
vătămătoare intereselor cârmuire!,
Aruncându-mî ochi! împrejur, zări! un paznic, tolănit într’o giremea de coșar, pe
care întrebându-1 pentru ce căpitanul streaje! nesocotește poruncile ma! marilor și
lasă straja vraiște? acesta ’ml răspunse că, de când căpitanul streaje! a fost
mazilit de Ispravnic, toate treburile merg reîi și anapoda.
— Dar din ce pricină a fost mazilit ? întreba! eâ.
— Apoi să vedî, boerule, disc Paz~ nicuî. Căpitanul era tovarăș cu făcători! de
rele, pe cari H îngăduia, în toiul nopței, să treacă streaja spre a prăda pe
târgoveți, apoi făcea pe din două. prăda. Urciorul nu merge însă de multe or! la
fântână. Ajungâdu-1 blestemul celor jefuit!, nu întârtjiâ a ’ș! primi răsplata
faptelor sale. Așa, ma! de unâ-tjb într’o noapte, pe când căpitanul streaje! sta la
pândă, așteptându-ș! tovarășii, se pomenește cu un lup turbat care, neținend
socoteală că are de a face cu gogeamite căpitanu de streajâ, se repede a- supră-î
cu furie, mușcându-1 în mai multe locuri. Nu Irecu mult, și, din pri-
69
cina acelor mușcături, turbă și căpitanul streajel.
Ispravnicul, aflând că prădăciunile din oraș erah săvârșite de o ceată de hoți,
în tovărășie cu căpitanul streajel, l’a mazilit îndată. Apoi trimise poteră ca să
prindă pe tâlhari; mai bine de patru dile potera se află în goana lor.
Ceea ce aud ii mă scârbi amarnic. Vedeam bine că nelegiuirile și hoțiile se
întinseseră peste întreaga țară. Și ceea ce me mâhnea și mai mult era faptul că
slujbașii, de la mic până la mare, în loc să apere interesele obștieî, tocmai ei
erau cei mai mari hoți,
Amărît cum eram, luai drumul înainte. Nhpucal să intru bine în târg și văd, ■cam
la colțul unei uliți, o casă frumoasă, care nu semăna de loc cu cele de pe vremuri,
cu strașina ca cozorocul șepcei/ Tocmai voiam să cotesc ulița, ca să întâlnesc pe
cine-va spre a afla acul era acea casă frumoasă, când văd o ceată de oameni, cari
se îngrămădeați să vacjă pedeapsa ce trebuia să sufere un'brutar, care vendu-se
pâine lipsă Ia dramuri și căruia ’i se legase o pâine de gât, ne- voindu-1 să
strige în gura mare: «Cine o face ca mine, ca mine să pată 1*
70 —
Mulțimea adunată aștepta să cumpere., pe jumătate preț, pâinea luată cu iama, iar
cel nevoiași să capete de pomană,, cum era obiceiul.
După ce se sfârși acest a tal, văd o- temee ducând pe cap un coș cu pâine. Mă
apropii de densa și întrebând’o unde duce pâinea, femeea îmi răspunse că la
jupâneasa Soricheasca, care făcea pomană. La întrebarea mea, unde șade acea
jupâneasă, femeea îmi răspunse' arătându-mî casa cea frumoasă.
Ea trebue să fie, 4^el în mine. Și-a pocit numele, ca să se tacă de modă, ca și
fasonul casei.
Spunend femeeî cu pâinea că și eu aveam treabă cu jupâneasa Soricheasca, mă luai
după dânsa. Ajungând acasă, spusei unei slugi că ași vrea să vorbesc cu stăpâna-sa.
De și eram cu totul necunoscut, sluga mă pofti în casă, unde dădui peste o temee
bătrână, stând pe un pat împodobit cu niște scoarțe foarte; frumoase.
Cum mă vă<}u, bătrâna se sculă în picioare.
Eh, ploconindu-me, îl disel:
— Bună vremea, jupâneasă. De nu ’ți-e cu supărare, rogu-te, al putea să-mî
— *71 —
spăl dacă d-ta ești Sorica din mabaîaoa Balta-Verde, din târgul Craioveî? Un
duhovnic din orașul Banilor m’a îndreptat și m’a încredințat că aceea pe care o cat
ar fi în Târgu-Jiuluh
— Da, hoerule, eu sunt Sorica, răspunse bătrâna cu filotimie. Să am iertăciune,
ce vânt te a adus tocmai pe- aici și cu ce te-așî putea sluji?
— Dovedirea unei mari taine m’a pus pe drumuri și nu-mi dă răgaz să mă
îndeletnicesc și cu alte treburi ce am. Află. dar că ași vrea să știu ce s’a făcut
ciobănașul Gfavrilă, d’asisderea si nebuna pe care a scăpat’o el din gura focului
întâmplat într’o pădure?
Bătrâna, pricepând, se vede, scopul venire! mele, la început se cam codi; pe urmă
însă, de teamă să nu cadă în vre-o belea, căci ghicise că eram omul stăpânire!, se
răsgândi și începu să grăiască după cum urmează:
— Răposatul dumnealui era păzitor de vite la curtea Ispravnicului din Gra- iova.
Intr’o 4b cam pe când începe a- murgul, după ce isprăvi cu vitele, așe- dându-le
după rost în coșare, răposatul bărbatu-meu, Dumnedeă să-l ietre si să-i fie țărina
ușoară, venea spre casă, când
— 72 —
In cale se împedecă de un ghimotoe. Ce cre<}t că era acel ghimotoe de care se
împedecase ? un ângeraș de copil? care dormea dus, cu zîmbetul pe gură, de ’țl era
mal mare dragul să-l privești! Dumnealui, din fire foarte milos, s’a înduioșat și,
îuându-1 în brațe, purcese înainte.
 Ajungând acasă șiarătându-mi-î, mare îmi fu bucuria, mal vârtos că nu aveam
■copil. Cea d’înteift grijă a noastră fu să cercetăm spre a ne încredința de era
creștin ori ba. Foarte ne mirarăm când,
t
desfâcend scuticile, dădurăm peste o pungă cu bani. Dumnealui, bănuind că ’1 era
foame mititelului, aduse pe dată o creștină să-l alăpteze. A doua da ’1 botezarăm
după pravila creștinească, hărăzându-î numele de Gavrilă. Apoi unde nu era drăgălaș
și viol, bată-i norocul, așa că în foarte scurt timp căpătai pentru ei o dragoste
mal de hal de cât de mamă și-l îngrijeam ca ochii din cap.
Nu mult după aceasta, într’o di, pe când răposatul dumnealui se afla cu vitele la
păscut, într’o pădure, îl intră în talpa piciorului un spin otrăvit, din care
pricină abia putea pune piciorul în pământ. Din bun sdravăn și
- 73 -
-sănâtos ca tunul, de o dată se trezi nevolnic.
Vătjend că nu mai poate îngriji cum trebuie vitele Ispravnicului și nevrând a’și
păta vrednicia, se duse la vătaful curței și, dupe ce se râfui cu dânsul, li dete
în primire vitele până la una.
Boala se înrăia din ce în ce maî mult; cu toate descântecele și obîojelele nu fu
chip a’î da de leac, așa că, din pricina asta, în scurtă vreme ’șî dădu obștescul
sfârșit.
Gavrilă crescu mândru și chipeș și era ascuțit la minte și sârguitor la
învățătură; dar, din pricină că nu prea eram cu dare de mână, fuse! nevoită a’l
stînjini de la școală.
Din bruma de bani ce’mi mal rămăsese cumpărat câte-va oițe și un berbec și le
încredințai îngrijire! lui Gavrilă pentru a ne putea scoate hrana. Tre- bile nu ne
mergeau tocmai răU, așa că ne agoniseam cu cinste pâinea de toate filele.
Intr’una din dile, pe la nămiez, mă pomenesc acasă cu Gavrilă ; ciobănașul
aducea în cârcă o femee lipsită de judecată, pe care o scăpase din prada focului ce
se întâmplase în pădure, cu
— 74
care prilej dragile mele oițe aii fost prefăcute în cenușă.
De când femeea cea nebună călcase pragul casei mele^ toate începuse să-mi meargă
pe dos, par’că căduse un blestem, o pacoste asupra capului meb. Pe di ce trecea,
lucrurile mergeai! din răii în mai rău, așa că nu mal știam ce să-ml fac capului.
Mai întâiu, perdul, singurul sprijin ce aveam pe lume: pe Gavrilă îl luă la oaste.
Nu trecu mult și vădui adeverindu-se dicătoarea că o nenorocire nu vine nici o
dată singură. Intr’una din dile mă pomenii cu casa în prada focului, așa că mi
mistui toată bruma de avut ce’mi mai rămăsese.
Vădând că nu mai am nici de unele rămânând pe drumuri și calică lipită
pământului, me făcui nevădută. Ne mai avend nici o nădejde de nicăieri, mă așecjai
în acest târg, de unde se trage tot neamul meti.
— Dar ce sa făcut femeea cea nebună? In ce polk și roată se găsește Gavrilă?
întrebai eu.
— In vipia focului, nebuna, de spaimă, se vede, a luat-o la fugă spre Ji&, unde
bănuesc că, aruncându-se în apă, s’a înecat, de oare-ce de atunci nara mal aflat
nimic de densa.
Iar Gavrilâ, pe care Ziditorul Va înzestrat cu darul ghiersulul, și maî ales că
cânta foarte truraos din fluer, a fost băgat în musica ștabului ostășesc, unde în
curend ajunse învățătorul răcuțitor din roata ștabului.
In toate răvașele ce mi Ie trimetea; merefl mă întreba de femeea nebună se vede
că prinsese mare dragoste de densa. îndată ce află că ’mi-a ars casa și că nebuna
se făcuse nevedută, Ga- vfiîă eși din oștire și plecă în năuntru, în țări străine,
pe cheltuiala unui boer, ca să-și subțieze glasul.
De când a fost luat în oștire rram mal dat ochi cu 'densul de cât o singură
dată, cu care prilej ’mi-a dat bani îndestulători cu cari am clădit căsuța în care
mă adăpostesc. Plecând, nu m’a uitat? căci din când în când îmi trimite câte ceva
de cheltuială.
— Unde se află în timpul de față?
— Cam per^ăndu-șî frumusețea și puterea glasului, s’a dus la Beci să și’I
meremetisească.
De bucurie nu ’mi mal încăpeam în piele vădând că se ivise o rază de lumină,
— 76 —
care rază nădăjduiam că ’mi va lumina calea spre a dovedi ceea ce urmăream.
înainte de a sfârși vorbirea cu bătrâna, pentru a domoli gândurile cari
’mi munceați mintea, o întrebai dacă Gavrilâ are vre un semn pe trup.
— Dă, răspunse bătrâna, la închee- tura mânei drepte are o pată în forma unei
cordele, care se întinde până Ia grumaz.
— în răvașele ce ai primit de la densul nu ’ti deslușește unde lăcuește în Beci?
— Până acum nu ’mi-a trimis nici un răvaș; iar banii îi primesc de la căpitanul
de poștă, pachetațî în piele, cu o sumedenie de pecețl. Am început să nu mă mai
domiresc din pricină că de o bucată de vreme s’a răcit de mine foarte mult, paf că
ar bănui că nu sunt adevărata lui mamă. Aceasta m’a mâhnit amar.
Lămuririle bătrânei mă lăcură să nă- dăjduesc că nu sunt departe de dovedirea
celor ce urmăream; dar sorocul de o lună ce ’mi pusese Vodă era a- proape de
sfârșit, așa că, în cele câte-va tjile ce ’mi mal rămăsese, ’mi era cu neputință a
aduce la îndeplinire însărcinarea ce aveam. Mă învârtii, mă răsucii,
| făcui lot soiul de socoteli, dar totul fu f zadarnic. D’aîtminterî. nu voiam cu
nici J' un preț să mă întorc la Curtea lui Vodă
fără o desăvârșită isbândă.
După oare-care chibzuială, în cele din urmă mă hotărî! să aștern pe hârtie tot ce
întâmpinasem până atunci și o dată cu aceasta să rog pe Vodă a’ml îngădui să trec
hotarul spre a mă duceja Beci, unde nădăjduiam să pun mâna pe firul blestemului.
Sfârșind toate astea, rugai pe bătrână a mă găzdui până ce voia primi răspuns de
la Curte. Jupâneasa Sorica primi ruga mea cu forte mare bucurie și pe dată dete
poruncă să mi se pună la îndemână tot ce voia avea trebuință.
După ce ospătai, plecai spre căpitanul poștei spre a regula pornirea răvașului ce
trimeteam Iul Vodă. Cu acest prilej voiam să cercetez și să culeg jiiscal- va
deslușiri în privința banilor trimiși bătrânel, de Gavrilâ, de la Beci.
La poștă găsii numai pe vătaful surugiilor, care ’mî spuse că căpitanul poștei
fusese închis la gros din pricina faptelor rele ce săvârșise; iar că, în lipsa
căpitanului, Ocârmuirea ’I însărcinase pe dânsul, să îndeplinească această slujbă.
- 78 --
Încă unul, disei în sine.
— Dar ce faptă a săvârșit.
— Ce să fie, boerhle! Prin meșteșug diavolesc, amesteca caii țăranilor cu ai
poștei; cu chipul acesta ’i lua de gloabă, îi Infera cu semne mincinoase și pe urmă
11 făcea trampa cu alțt cai de pe la poș- tile vecine.
Această negustorie necinstită nu ținu însă multă vreme, de oare-ce păgubașii
pornind cu plângere la Cârmuire și dovedind cu mărturii îndestulătoare cum li se
furau caii, Oblăduirea lâcu pe dată cercetări amănunțite, cu care prilej se dovedi,
chiar din cataștișele căpităniei de poștă, că banii ce ’l dădea stăpânirea, ca să
cumpere cai pentru împlinirea golului lăsat de caii neputincioși sau morțl, îi
mâncase căpitanul, iar numărul cailor îl împlinea cu cel furați de la locuitori.
Toată truda căpitanului, de a se des- vinovăli cu jurăminte mincinoase, fu
zadarnică, așa că nu mai putu scăpa de pedeapsă.
La câte-va dile după ce fusese închis la gros, îl atinse mânia iui Dum- netjett.
Voind să fugă peste hotar, ca ast-fel să ’i se peardâ urma și să scape de pedeapsă,
în pădurea de la Creasta fu
năpădit și sfâșiat de vift de fiarele sălbatice.
Câte-va (Jde după această întâmplare, se dovedi, după veștminte și cisme, că
căpitanul fusese mâncat de lupi.
Hoțiile fără sfârșit ale slușbașilor mă îngroziră într’atât, în cât vedeam bine
că se întinsese peste țară o pânză de răi- făcători, pentru a căror stârpire se
cerea o mână de fer, care să-i lovească s fără cruțare și îndurare. Aceasta nu o
putea face de cât Vodă, dacă ar fi fost pus în cunoștință de cum merg lucrurile
prin județe.
Pentru a asigura cât mai bine răvașul ce trimeteam lui Vodă, dădui' poruncă
vătafului de surugii săîndrumeze unolac sdravăn cu opt căi voinici, cu care să
pornească un vătășel spre București spre a duce răvașul, iar când se va înapoia cu
răspunsul ce adăstam de la Curte să il trimeată la locuința jupâneseî Sorica, si să
il lase acolo, eh fiind botârît a trece hotarul, după cum aveam poruncă, închipuita
pornire peste hotar, despre care vorbisem vătafului de surugii, avea de scop a
înlătura ori-ce bănuială că ași fi venit cu vre-o poruncă de sus spre a descoperi
niscai-va potlogării ale slujbașilor din partea locului. Cu acest mijloc
— 80
nădăjduiam să dovedesc în taină chipul cum Ispravnicul ocârmuia județul.
Inapoindu-me la gazdă, așteptai răspunsul de la Curte vr’o opt (Jile. în
dimineața dilel a (jecea mă pomenesc cu Ispravnicul, însoțit de un străin. Dupe
ploconeala , obicinuită, Cârmuitorul ’mi dete un răvaș; era răspunsul lui Vodă.,
Din citania acestui răspuns, în care Măria Sa, pe lângă că-’mi lăuda vrednicia ce
pusesem până atunci în îndeplinirea însărcinărel ce-’mi dase, încuviința mergerea
mea peste hotare pentru a cerceta mai departe și dovedi taina ce urmăream.
Pentru a’mi înlesni și mai mult cercetările, Vodă avusese grijă să’mi trimită și
un tâlmaciâ, care să mă însoțească la Beci.
După ce isprăvii de citit porunca lur Vodă, mă dădui în vorbă cu Ispravnicul
despre trebile țărei. Intre altele, îi mulțumii atât pentru rîvna și graba ce punea
în apărarea intereselor obștești, stârpind hoțiile de tot soiul din ținutul săh,
cât și pentru osteneala ce’și dase, venind în persoană să’mi înfățișeze pe
tâlmaciu.
Ispravnicul, supărat pe mine, se vede, din pricină că mă ferisem a da ochi cu,
— 81 —
dânsul, ’mi răspunse cu răceală că un bun slujbaș esle dator sâ’și îndeplinească cu
sfințenie- însărcinările ce are, și pentru aceasta nu ’i se cuvine laude.
Pentru a’l îmbuna și a’l scoate din orî-ce bănuială, îl rugai să nu aibă nici un
parapon pe raine'șisă înlăture orl-ce supărare, de oare-ce nu stă în firea mea de a
probozi pe slujbașii pricepuțl și știutori a îndeplini poruncile Măriei Sale, mal
ales când mă grăbeam a porni peste hotare, în care timp aveam trebuință de
sprijinul lor.
Ispravnicul, pentru a mă scoate de Ia orî-ce bănuială, dete poruncă pe dată să mi
se aducă un poștalion cu cal din cel mal buni. După ce-ml luai rămas bun de la
Cârmuilor și după ce mulțumii jupănesel Sorica pentru filotimia ce-’ml arătase,
găzduindu-mă, îmi tăcui semnul crucel și mă urcai în trăsură, împreună cu
tâlmaciul, luând drumul cel mal scurt, pe la trecetoarea Petroșani.
îndată ce ajunserăm la vama nemțească, grija de căpetenie a finanților
împărătești fu de a ne cerceta cu cea mal mare băgare de seamă dacă nu cum-va aveam
asupră-ne niscaî-va praf de pușcă, aceasta din pricină că no-
— 82
roadele din partea locului se ridicase cu bărbăție în potriva stăpânire!, cerând a
fi și densele de o potrivă în drepturi cu cele Vaite limbi din împărăție. Cu toată
strășnicia împilatorilor, de ceea ce s’aă ferit ‘mai mult n’au scăpat, căcî
noroadele, în pornirea lor dreaptă, nu s’afi oprit în cale, ci au stăruit întru
câpâ- tarea drepturilor ce li se cuveneaîi.
După ce se asigurară căn’aveara marfă de care se interesatt finanții împărătești,
ne luară pasușul și dujiă ce’i trecură în catastișe ne deterâ voie să ne urmăm
drumul.
Pe drum, tâlmaciul mă sfătui să la- păd în Sibitt antereui și gugiumanul și să mă
înbrac cu strae nemțești? aceasta pentru a me asemăna cu portul celor de la Beci.
îndată ce ajunserăm la Sibitt, intrai înt’o dughiană, unde me îmbrăca! de sus până
jos cu țole nemțești.
După ce poposirăm puțin, ne urmarăm drumul înainte. După o călătorie de 20 de
4de» ajunserăm, pe la amurg, în târgul Beci.
A doua tli, călăuzit de tâlmaciu, mă îndreptai, potrivit poruncei lui Vodă, spre
casa în care ședea Capul Chehaia (Consul Român). Ajuns acolo, rugai pe
83 —
un slujbaș să-l vestească că doui călători, trimeși de Domnitorul Munteniei, doresc
să-i vorbească.
Pe dată ce aucli că suntem trimeși de Vodă, slujbașul ne pofti sus, unde ne
întânpină Chehaiaoa în chipul cel mai politicos, potrivit rangului. După ce ne
recomandarăm, mă întrebă de scopul pentru care mă trimetea Vodă la densul.
Eu mă mărginii al spune pe scurt că doresc să aflu mai multe deslușiri despre un
Muntean, cântăreț cu renume, care s’ar fi așezat în acel oraș, ca să se vindece de
o boală de gât, din care pricină nu mai poate cânta. Vodă a poruncit să se facă
întinse cercetări pentru dovedirea lui spre a ’i se da în stăpânire o clinoromie ce
’i s’ar cuveni numai lui.
— Cum se numesce acest cântăreț, întrebă Chehaiaoa, și cu ce doftor se caută?
— Numele lui din botez e Gavrilă, afară de nu 'și l’o fi pocit, ca să se facă de
modă. El a fost trimes aici de un boer să învețe școla de cântări,
Dîn ce pricină nu știu, ’și-a perdut glasul, așa că acuma cată să și 1 mere-
metisească.
- 84
Chehaiaoa, gândind u-se puțin, ’șî a- duse aminte de așa ceva și mă îndreptă să
cercetez la o casă unde se îngrijesc bolnavii cu dare de mână.
Mulțumit de cele ce aflasem, me pregătiam.să plec, când Consulul me opri,
dicându-ml că dorește a-ml vorbi ceva în taină. Lăsa! pe tâlmaciă să adâste, iar
noi trecurăm într’o odae d’alăturl. După ce se încredința că suntem singuri,
Chehaiaoa începu să me întrebe despre mersul trebilor țărel, dacă se adeverește,
după cum se svonește, că Poarta are de gând să ceară sporirea haraciulul, din
pricina zizaniilor și uneltirilor urzite de fanariot!.
— Măriea Sa Vodă, respunseî efl, după cum am putut înțelege din sfaturile ce are
cu Sfetnicii seî, stă bine cu toate împărățiile.
Pe de o parte, Turchia s’a legat să ne dea oștire îndestulătore, care, la vreme
de nevoe, să ne apere contra dușmanilor cari ar căuta să năvălească în țară.
Pe d’altâ parte, Rusia ne-a făgăduit că de vom fl cu densa, de o vom ajuta
într’un viitor jesbosu, ne va da Basarabia.
— 85 -
Numai Nemțimea nu ne prea vrea binele. După cât am putut afla, pricina ar fi că
suntem bănuiți a fi în înțelegere cu noroadele din Ardeal, cari au început să se
miște, cerend să fie de o potrivă îndreptățite ca și cele-l’alte neamuri din
împărăție.
De alt-fel, se că împăratul nu privește cu ochi rel plângerea celor din Ardeal și
ar fi hotărît să încuviințeze a li se da și lor drepturi de o potrivă cu cele-
l’alte neamuri din împărăție.
Cele ce țl grăesc, adăuga! eă, să le păstrez!în taină, ca nu cum-va, aflându-se,
să prindă pe noi dușmănie și mal mare și să dăm de cine știe ce bucluc.
Măria Sa m’a însărcinat a te ruga din parte-! să te dai în vorbă cu cel mari, cu
prilejul zaifeturilor ce se fac la Curtea împărătească, la mari, ca să ne
ocrotească neamul, care în tot-d’a-una a știut, la vreme de nevoie, să se lupte cu
bărbăție pentru apărarea Coroanei împărătești.
Sfârșind vorbirea cu Chehaiapa, îmi luai rămas bun și plecai împreună cu
tâlmaciul spre gazda Iul Gavrilă. N’apu- carăm să ieșim bine pe porta Consulatului,
numai ce văd două iscoade că înhață de
— 86 —
guler, pe neașteptate, pe bietul tâlmaciu. Purtarea acelor dmenî mă uimi, maî ales
că nu mă puteam domiri de loc ce pricină putea fi la mijloc, de dre-ce
pretutindinea pe unde trecusem, pe la Iote streajele, sărmanul tâlmacid se purtase
cinstit și cuviincios.’
Chehaiaoa, care ieșea tocmai atunci din casă spre a se duce în terg, vetlend cele
ce se petreceau și întrebând ce vină se aduce tâlmaciului, află de la iscode că
omul care mă însoțea era părtaș într’un furtișag de bani al stăpânire!, din care
pricină era urmărit după semnele date de omenii poliției.
Toată truda Chebaialeî, vorbindu-le pe limba lor, de a lăsa pe tâlmacid pe
chezășie, fu zadarnică.
Mare parapon me coprinse din pricina rușine! ce mi se făcuse, mal ales gândin-
du-mă că fusesem însoțit de un hoț. Purtarea Iul mă făcu să cred, cu drept cuvent,
că în adevăr el era vinovatul, de dre-ce, fără nici o noimă, înainte de a intra în
târgul Becî, îs! răsese favorițil și mustățile. Ca să mă îndreptățesc în fața
Chihaeleî, că eu n’am cunoscut pe tâlmaciu ce fel de tacâm de om e, arunca! tdtă
vina pe Aga din București,
— 87 -
spunând că dânsul mi l’a colacii, ca unul ce avea darul de a vorbi mal multe limbi
străine. Nu mi prea păsa de pielea tâlmaciului, de oare-ce nu eram din acel cart
sprijinesc pe oamenii necinstiți ; supărarea mea era că mă găseam în încurcătură
din lipsa unul alt tâlmacift.
Chehaiaoa, văzând că am rămas fără tâlmacifi, asa că nu mal avea cine mă
călăuzi, me însoți până la casa unde locuia Gavriîă. Ajunși acolo, Consulul me
potti în gazdă la densul, după ce voiii isprăvi trebile ce aveam, apoi ne
despărțirăm. Întrebând pe portar dacă acolo sade cântărețul Gavrilă, acesta mă
îndreptă la catul al douilea.
Pe când urcam scările, me întâlnii cu un bărbat bine făcut, chipeș și frumos la
față. La vederea Iul, un fior mă săgeta prin tot trupul. Spre a me încredința că nu
era o vedenie ceea ce mi se înfățișa înaintea ochilor, îl oprii în loc și cerându-l
iertăciune, îl rugai a-ml spune dacă nu e Român din Valachia și dacă nu se numește
Gavrilă ?
— Da, domnule, mă numesc Gavrilă și sunt din Valachia, răspunse el cu un glas
răgușit. Cărei împrejurări dato-
- 88 __
resc onoarea presențeî d-voastră și cu ce v’ași putea servi ? Sunt la disposiția d-
voastră, mal ales că o să am ocasia să aflu noutăți din tara mea natală. Pentru a
putea da o mal mare atențiune la cele ce doriți a afla de la mine, dați-mî voe a vă
ruga să bine-voițl a lua dineul împreună.
. Chipul cum fuse! primit mă umplu de bucurie. De și ardeam de nerăbdare de a
afla cu un ceas mal înainte adeverirea tainei ce urmăream cu atâta rîvnă, totuși
primii a cina împreună.
Coborându-ne în ospătărie, ne așezarăm la o maâă. începând destăinuirea, găsii cu
cale a trece peste micele amănunte; îl povestii numai că s’a dovedit un meraz cu
prilejui cercetărel unor hrisoave vechi de la Departamentul Drep- tăței, pe care
Vodă, nevoind a-1 vărsa în Visteria țăreî, m’a însărcinat pe mine a cerceta și
dovedi pe cel în drept a stăpâni acest meraz, așa eă, după câte s’au svonit, el,
Gavrilă, ar fî îndreptățit după pravilă să se folosească de această cli- ronomie.
Gavrilă, punend mâna la tîmplă ca și cum ar fi voit să cugete la ceva în taină,
se grăbi a slîrși masa. înainte de
~ 89 ~~
a părăsi ospătăria, dete poruncă să ne aducă cafelele sus. Urcându-ne în odaia lui,
eh me aședal pe un jeț, lângă o măsuță, iar densul pe un scaun, în apropiere de
mine, și începurăm să vorbim iarăși despre taina ce urmăream.
— Domnule, ’ral cpse și nu am fericirea a cunoaște personal, pe Măria Sa,
totuși, dupe cum -mi-i recomandați, trebuie să fie un om just și iubitor de ileam,
de vreme ce, nu voiește să pună stăpânire pe o avere ca nud aparține.
De și ascultam cu amendoue urechile, totuși ’mî fu aproape cu neputință a
înțelege tdte vorbele Iul Gavrilâ, de aceea îl disei:
— Boerule, te rog să nu te superi, nu mal grăi însă așa de subțire, căci nu te
pot pricepe. De, noi, ăștia de moda veche, nu prea suntem obiclnu- ițl cu vorbiri
de soiul acesta. Noi am căutat să păstrăm cu sfințenie limba moșilor și strămoșilor
noștri. Nu e vorbă, e bine ori ce știe omul, limba țăreî iul însă să nu o uite.
Gavrilă răspunse surîdând ;
— Al mare dreptate, .Grâmătice ; lipsind însă din țară de mult timp, am cam
uitat graiul românesc și m’ara
— 90
deprins cu obiceiul limbelor din țările în cari am trăit. Totuși, me voih sili din
răsputeri să-ți vorbesc după plac.
Șă ne urmăm dar șirul vorbire!. Află dar că m’am născut în orașul Craiova,
mahalaua Balta-Verde, unde am deschis ochii pe mama Sorica. Ajungând vârstnic, m’a
luat la oaste și m’a înrolat la musica ștabului din. Bucurescî, de ore-ce eram
înzestrat cu darul cântăreî.
După cum e obiceiul, la tjde împărătesei și la anul nou eram poftit cu banda să
cântlaboerul Copcărel. După masă, cam prindend Ia chef, boerul mă punea să cânt din
gură cântece de lume, așa că de atunci, plăcendu-î foarte mult glasul meă, prinse
de mine o mare dragoste. Nu făcea el cel mai mic ziafet fără să nu mă poftească și
pe mine. Toți prietinii boerului, și mai ales cocoanele, mă lăudaă nevoe mare
pentru chipul cum cântam.
Liberându-mă din oaste, mă dusei la boer să-mi iah diua bună, căci eram hotărât
să mă întorc acasă. Cum mă vădu, boerul începu se mă descose de unde sunt, ce
învățătură am și dacă voesc a primi să mă trimeață în năun- tru, ca să învăț a
cânta.

I învățătura musicel. După ce se făcură pravilniceștele forme, Consulatul mă tri- c

mese la Halta de cântece și jocuri din
I
Lipsea.
Maestrul școalel, cum mă vătju, în-
I cepu să me cerceteze d’aproape și în-
I credințându-se că aveam darul cântărel
| din gură și din fluer, hotărâ ca să în-
ji veț a cânta cu glasul.
I' îndată ce mă asedal în scoală, mă | pusei pe muncă. In scurtă vreme, me de-
| prinsei a deslega și citi orl-ce soiă de
| note de musică. Rîvna ce puneam la
| învățătură făcu să fiă foarte prețuit, așa
I că maestrul mă înfățișa în tot-d’a-una
ț musafirilor cunoscători și iubitori de
f musică cari veneaîi să cerceteze si să
f asculte pe cel înzestrați cu darul cân-
j tărel; cu un cuvent, ajunsesem în școlă
J cel mal prima cântăreț. Din această pricină,
I
|
- 92 -
cei-l’alțî școlari începură să prindă pică pe mine, de necaz, șe vede, că ie luasem
înainte. Care mai de care nu sciea ce reu să-mi maî facă, să mă ponigrească în tot
chipul că doar o tace pe maestru să înceteze de a maî ține la mine.
Protiviiicii mei, vădend că tdte. încercările lor sunt deșerte, piăsmuiră cu toți
o mișelie fără pereche. Intr’una din (Jile, descuiară, cu chei potrivite, lada mea
cu rufe și ascunseră în ea trei portofele, străine, cu bani. Apoi tot ei începură
să facă gură că li s’a furat hani, iar ca făptuitor mă învinuiră pe mine, ponigrin
• du-mă si cu numele de hot.
5 î
Spre marea mea nenorocire, maestrul lipsea de la șcdlă, fiind dus prin alte țări
spre a căuta cântăreți pentru teatrele împărătești. înlocuitorul seu, fără a mai
cerceta, mă isgoni din Halia de cântece. Nenorocirea mea nu se mărgini însă aici.
Neamțul scrise în acelaș timp, prin Consulat, boeruîui Copcârei, că a tost nevoit
să rae depărteze din șcdlă din pricina hoției. Boerul, se vede, dând credare celor
ce ’i se scrisese, încetă de a ’mî mai trimite hani. Când părăsii școala, n’aveam
în pungă de cât un singur galben, așa că eram amenințat dintr’o di în alta să
- 93 -
remân perilor de foame pe ulițele din Lipsea,
Dumnezeii însă, care îngrijește și ocrotește pe cel nevi novați, mă ajută, dând
u-ml în gând să cumpăr, cu galbenul ce aveam, un flaut. Apoî începui să colind prin
ospătârit cântând, când din flaut, când din gură, așa că-mi scoteam cu cinste hrană
de tote dilele.
, Intr’una din <Jde, pe când cântam într’o locantă din Wănerstrasse. ștab la o masă
ofemeeși doui bărbați. Aceștia luându-se la ceartă, din pricină că nu se învoiab cu
împărțeala unor bani de furat, unul din ei, înluriindu-se, se năpusti asupra celui-
fall și îî înplântă un briceag în piept, omorîndu-1 pe loc.
Eu, vetjend această nelegiuire, pusei mâna pe ucigaș și-l dădui pe mâna dmenilor
poliției.
Ibovnica ucigașului, care era mai desmeticită, ve<iându-se amenințată a înfunda
pușcăria, învârti capul polițiștilor spunâudu-le că eft sunt ucigașul și că am
făptuit aceasta de ciudă că nu-mi aCt plătit cât le-am cerut.
Mai vicleană de cât o vulpe, acea blestemată de femee, pe când sta lângă mine,
'rnî strecură în buzunar briceagul
— 94 —
cu care ibovnicul eî ucisese pe tovarășul sâit
Această nouă năpaste căcju ca un trăsnet asupra capului med. De și căutat să mă
desvinovâțesc de această piră prin doverjile ce ’ml da în gând atunci, totul fu de
prisos, căci omenit stăpânire! nu voiră să țină în seamă nimic chn spusele mele, ci
mă înhățară și mă porniră ia poliție.
Acolo se începură cercetările. Pentru o mat desăvârșită lumină se aduse și
stăpânul ospetârieî unde se săvârșise omorul. în mărturia dată de dânsul, între
altele spuse că pe nedrept se caută a se arunca in spinarea mea . o asemenea faptă,
că mă cunoaște bine de om cinstit de când învățam în școală meșteșugul de a cânta.
Oamenii poliției, vădend pe stăpânul ospătărieî că ml țme partea, ’1 luară din
scurt: el, pentru a se lepăda de ori ce respundere, sfârși prin a mărturisi că, pe
când s’a făptuit omorul, find dus în pivnință ca să scoată vin pentru mușterh, n’a
putut vedea cine a săvârșit nelegiuirea.
Atunci polițiștii dădură ordin să mă ia între spăngl și mă duseră la Halla
de cântece spre a cerceta cum se făcea că umblam fugar și cântam prin locuri
publice.
Maestrul, care abia se întorsese din călătorie, cum mă ve(}u, rămase uimit.
Mirarea Iul fu și mal mare când află cu deamănuntul tot ce mi'se punea în sarcină ;
mai ales nu se pu tea do meri cum eu, care dasem destule dovedi de bună purtare,
eîi care dobândisem iubirea Iul, nu me mal găseam în școală.
Desnădujduit cum eram, încredințai pe maestru că toate învinuirile ce mi se
aduceaă nu eraft de cât niște plăsmuiri, cu scopul de a mă perde. Ne având pe
nimeni cunoscut acolo, îl cerul sprijinul sâă.
, Maestrul, încredințându-se de nevinovăția mea, me luă pe chezășie. Apoi
cercetând cu amănunțime de unde isvo- rad toate acele plăsmuiri, dovedi că
spălătoreasă școalel, fiind povățuită și îndemnată de protivncil mei, descuiase
lada în care ’ml păstram rufele și ascunsese in ea portofelele străine, din care
pricină înlocuitorul maestrului mă isgonise din școală.
Maestrul, om pe atât de drept pe cât de milos, se încredința cu acest

— 96 —
prilej că și omorul pentru care eram învinuit nu era de cât o plăsmuire mișeiească.
In adevăr, cercetând u-se, se dovedi stăpânul adevărat al briceagului care făptuise
nelegiuirea.
Stăpânirea, punend mâna pe adevăratul vinovat, ridică năpastea ce aruncase asupra
capului med.
Pe d’altă parte, maestrul, încredințân- du-se pe deplin de cinstea și nevinovăția
mea, me luă acasă la densul și cumpărându-mî strae noul, me porni în țara
italienească, chiar în orașul unde ies maeștrii In ale cântarei
Acolo nie apucaiă iarăși de învățătură și în scurtă vreme mă învrednicii să cânt
într’unul din cele mai mari teatre.
Chipul cu care cântasem plăcu foarte mult la toată lumea ; cei-i’alțî cântăreți
însă, văcjend că le iaft locul, că glasul meu era cu mult mai duios ca al lor,
începură a urzi tot felul de mișelil In scopul de a mă doborî cu ori-ce preț, me
bîrfiră în tot chipul prin gazete, întreaga lor mișelîe fu însă spulberată cu
înlesnire de lumea care avusese prilejul să mă audă cântând.
In scurtă vreme se duse vestea de
— 97
glasul meii pe la tdte împerâțiile. Nu trecu mult și mă pomenii cu un răvaș din
partea maestrului med din Lipsea, prin care mă îndemna să mă leg în scris, cum era
obiceiul, de a cânta la teatrul din Petersburg, Efl primii propunerea maestrului și
în curănd plecat spre capitala Rusiei, unde, penttu întâia oară, trebuia să cânt în
fața împăratului, care era poftit înadins spre a mă asculta.
In seara când era să cânt, încă de cu vreme începu să se strîngă lumea, așa că la
ceasul hotărît teatrul gemea de mulțime.
îndată ce se ridică perdeua și început să cânt, lumea mă întânpină cu urale și
flori; între multele flori ce mi se aruncați, zării un mănuchl alcătuit cu mare
îngrijire.
După ce isprăvii de cântat, aducăndu- mi-se toate florile în odaea în care mă
îmbrăcam, mănuchiul acela ’ml plăcu mal mult: era așa de frumos îp cât nu mă mal
puteam sătura de mirosul lut Privindu-1 mal de aproape și cu mare băgare de seamă,
văd în mijlocul lui o hârtie în felul unul răvaș, scris cu plaivasul. Dându-I
citanie, vătjuî în

-98 —
dată că era vorba de dragoste. Ceea care ’ml scriea mărturisea că din minutul în
care m’a zărit pe bină (scenă) ’î-am răpit inima, că mereu se gândesce la mine și
s’ar simți fericită dacă ași voi să-l âh soț, chiar dacă părinții săi n’ar voi să-i
dea blagoslovenia, ca una ce era singură la părinți și în destul de bogată; că la
urma urmei era botărîtă să fugă cu mine; iar în josul răvașului deslușea să iaă
bine seama că ceea căreia i-am furat inima se găsesce în teatru la loja No. .4, din
rendul întâiă, sub loja înpărătească.
Citii și răscitii acel răvaș. Chipul cum era întocmit și coprinsul lui mă puse pe
gânduri; fel de fel de bănueli începură să-mi frâmente mintea.
în seara următoare, cum se ridică perdeaua și pășii pe bină, lumea mă primi
iarăși cu bătăi din palme și cu strigăte de: să trăiască. După ce mă ploconii cu
smerenie spre locul unde sta împăratul, ’mi arunchai ochii la loja No. 4, unde
veduî o codană de fată de o frumusețe uimilăre. încrucișân- du-se privirea eîcu-.a.
mea, mă simții săgetat de un puternic fior în tot trupuL
Tot timpul cât cântai nu-mt mai
puteam lua ochii de j îa densa, nu mă iputeam sătura privînji-o. La sfârșit ’ml
aruncă iarăși un mănuchi de flori în- soțitde un răvaș, înwe’ml spunea că de nu
voih veni îh grabă |’o cer de soție de la tatăl el, atunci o si-| jjrag păcatul,
căci ’și va face singură ?l^ima, ucigându-se.
Nedumerirea m^creștea mereh. Nu Btieam pe ce cale să apuc ca să dovedesc cam ce
temei puteam pune pe vorbele acelei copilandre.
Din cercetările ce făcui aflai că tatăl copilei care ’mi arătase o nemărginită
dragoste era un mare toptangiu de blănuri străine și unul din cei mai bogațî
negustori din Petersburg.
De și nu prea îndrâsneam a mă duce singur la densul, de teamă a nu întâmpina
vre-un afront când ’i-ași cere pe fiicâ-sa în căsătorie, eh, un cântăreț
necunoscut, totuși ’mi luai inima în dinți și mă înfățișai acasă ia negustor,
rugându-1 a-mi face cinstea să poftească Ia o bucată ce eram hotărît să cânt în
folosul săracilor.
Bogătașul, cum mă văclu, me primi cu mare filotimie și ascultându-mi rugămintea
priirai cu bucurie. Din vorbă In vorbă, începu să mă întrebe, din
— 100 —
ce parte a locului sunt și la care școală învățasem să cânt.
Spunându-1 că sunt din Valachiar băgat de seamă că pe dată se schimbă la . față,
ceea ce mă făcu și pe mine să-mi cam perd cumpătul.
Urmândmne vorba, îî spusei că meșteșugul de a cânta l’am învățat mai întâid la
școala din Lipsea și mai pe urmă în țara italienească, unde am fost trimes de
boerul Copcărel, .care ’mî-era unchid.
Acest neadevăr, că ’mi-e unchiu boerul Copcărel, l’am spus cu plan, spre .a-î
face să creadă că mă cobor și ed din viță boerească și prin urmare sunt vrednic a
sta alături cu un bogâtaș..
Negustorul, cum au<Ji acăsta, se învioră și pe dată începu să vorbească de
însurătoare.
Copilandra, care se pilise și asculta după o perdea de la fereastră, pe dată se
aruncă în brațele îată-săd și începu să-l sărute de bucurie.
Ed, mulțumindu-i de deosebita cinste ce mi se făcea cu această căsătorie, primii
cu brațele deschise a fi soțul fetei.
Pe dată se . răspândi svonuî prin tot
— 101 —
orașul că mă căsătoresc cu fiica acelui mare bogătaș. Toți câți me cunosceafl se
grăbiră a veni să mă fîritisească pentru partida ce făceam.
In acest timp mal aveam de cântat câte-va bucăți pentru a isprăvi contractul ce
aveam, așa că trebuia să plec la Odesa, unde mă legasem pentru timpul ernel
La Odesa, toate merseră bine la început si nu întâmpinai nici un neajuns, așa că
petrecurăm cât se poate de bine.
Intr’o seară, pe când aveam de cântat o buCata nouă și grea, mă pomenesc în odaia
în care mă îmbrăcam cu un om, care ’ml aduse un răvaș de a socrul med din
Petersburg. Citind indată coprinsul acelui răvaș rămăsei înmărmurit aflând eâ’ml
cerea să las totul și să me duc pe dată la densul, căci vieața ’1 este în
primejdie, și mal pre sus de toate are a-mî vorbi ceva în taină.
Abia putui să isprăvesc bucata de cântec. Această veste tristă măîăcu să ’ml perd
cumpătul, așa că nu mal ^știeam ce fac.
Amețit cum eram, rugai pe maestrul musicei să vestească lumea din teatru
- 102 —
că fiind bolnav nu mal sunt în stare să urmez cu cântarea.
Soțiea mea, care venise și dânsa să asculte bucata cea nouă, se grăbi să
cerceteze pricina care mă împedeca de a sfârși cântarea. Ne având în cotro, fusef
nevoit să-î arăt scrisoarea tată-sătt, pe care citind’o îl veni îndată rău și
că<ju> leșinată
Leșinul soției mele se vede că a fost semnul începere! nenorocilor. în adevăr,
ducendu-mă a casă spre a mă pregăti de plecare, văd curtea plină de oameni de al
poliției, cari scotoceai! în toate încăperile casei, pârând că caută ceva. Pe când
mă urcam pe scara din față, mă pomenesc cu un polițist că-mî spune că din poruncă
înaltă nu am voie să intru în casă până a doua <Ji de dimineață. Oamenii stăpânirel
nu yoiră să țină seamă cel puțin de starea în care se găsea soțiea mea, care era
tot leșinată. Ne având înc'otr’o, mă supusei porun- cel, iar pe nevastă-meao aședal
ia o casă vecină. Chemând doctorul în grabă, soțiea mea ’șl veni în fire după oare
cate timp.
Mă frământam cu mintea și nu-m£ dam socoteală cam.ce năpaste mal căduse
— 103 -
pe capul meii. Ne-avend timp de per- dut, cu tot gerul din acea noapte, pornii . în
grabă cu poșta spre socru-meît Ajungând la Petersburg pe la miez de noapte și voind
să intru în casa socrului meU, mă văd oprit de slujbașii poliției. Cercetez în
toate părțile, dar nu capăt nici o lămurire, de cât că nimeni n’are voe să
vorbească cu dânsul, din pricină că ar fi fost dovedit că a luat parte într’un
complot urzit contra vie țel Țarului.
Audind aceasta și neputând a mă împotrivi poruncilor, de teamă să nu pătimesc și
-eh ceva, fuseî nevoit să trag în gazdă la un bun prieten. Cele întâmpinate însă mă
abătuse foarte cumplit. Nu știeam ce să fac ca să capăt voia de a da ochi cu socru-
mett
Prietenul meu, care - știea pătăraniile de asemenea fel, mă povățui că, în
puterea dragostei ce ’ml arătase împăratul și mal ales a căvălăriilor ce căpătasem
de la dânsul, să mă duc la el și sări cer voia să fiă. îngăduit a vorbi cu socru-
med.
Găsind bun sfâtulprietenuluVrheft, nu mal perdul timpul. Â doua (Jî chiar mă
înfățișai la Curtea împărătească și cerul să vorbesc cu Țarul. Cererea mea fiind
încuviințată, fuse! primit de împărat foarte

104 —
bine. Arătându-i împrejurarea care mă aducea acolo, Stă pânitorul tutulor Husiiîor
’ml răspunse că legile din coprmsul împărăției sale sunt foarte aspre, mai ales în
împrejurările când se dovedește cu temeinicie urarea de comploturi în contra vieței
sale. ■ In asemenea împrejurări, cei vinovați, pe lângă că sunt trimiși în Siberia
pe vieață, dar li se mai ia și tot avutul în folosul hasnalel împărătești.
— Știft că tu nai nici o cunoștință de asemenea fapte, dise între altele
împăratul, de oare-ce ești căsătorit de curând. Află dar că socru-tăh era urmărit
de mult; din scrisorile găsite la dânsul s’a dovedit că și soția ta face parte din
complot. Despre tine nu mi s’a spus nimic răâ până acuma. De ai fi fost și tu
amestecat, cu toată dragostea ce am pentru glasul tăfi, nu te ași fi cruțat cât e
negru sub unghie.
Apoi dete pricazanîe să mi se dea voie a vorbi cu socru-meâ, față fiind și un
slujbaș polițienesc.
Mulțumindu-I pentru această favoare, fi mal rugai să nu fie aspru și neîndurător
ffiă cu soția mea, de oare-ce o femee nu e în stare să aducă vre-o jicnire Coroanei
împărătești; afară d’asta, poate
să fie nevinovată, fiind pârîtă de cine-va care are pică pe dânsa.
După ce împăratul ’mî tăgădui că va porunci să se cerceteze cu amănunțime, mă
ploconii până la pâment și plecai cu trimisul împărătesc la casa unde se găsea
închis socru-raefi. Cum mă vă<}u, el începu să plângă amar, (jicâpd că e per- 4ut
și că nu mai are alt sprijin de cât pe mine. In desnădăjduirea Iui, mă ruga cu foc
să mă duc la împăratul să ’i cer iertarea, de oare-ce e nevinovat.
Eh îi răspunsei că am încercat și a- ceastă cale, dar n’am putut izbuti.
Apoi, cu fața scăldată în lacrămi și «oftând din adâncul inimei, ’mi (J^e :
— Văd bine că mi s’a tăiat ori-ce
nădejde de scăpare Facă-se voia
Domnului!...
Apolcăfju în nesimțire. Desmeticindu-se ’mi șopti încet la ureche:
— Rupe toate hârtiile și răvașele ce vei găsi lafiică-mea. Să ai milă de densa,
căci, după cât văd, nu stih de voih mai putea scăpa teafăr din urgia îji care am
cădut. Nu mă uita nici pe mine; adu-țl aminte de osânditul care se desparte de voi
cu inima zdrobită de durere 1....
106 —
Tot timpul cât ’ml vorbi, nu încetă, de a mâ privi, țintă. Apoi, mă apucă de mâna
dreaptă și uitându-se la ea cu mare băgare de seamă, de o dată ■mî desfăcu gulerul
de Ia cămașă șt privind-mă cu o căutătură oare cum speriată, cădu jos, leșinat.
Această împrejurare me uimi. După cât ’ml dam. cu socoteala, semnul de la mâna
dreaptă îî pricinuise leșinul.
Cu toată osteneala ce ’ml dădui, stăruind prin cunoștințele ce aveam, să mal
îndulcesc puțin pedeapsa ce aștepta pe socru “med, care acum căzuse într’un fel de
nesimț, nu putu! isbuti sub nici un cuvânt. Vetjend că totul era în zadarr hotărîi
a mă duce la Odesa, unde lăsasem pe soția mea bolnavă, în îngrijirea doftorilor.
Spre mal marea mea nenorocire^ ajungend la Odesa aflai că soția mea se spânzurase
de clanța ușeî din odaia în care zăcea. Dintr’o scrisoare ce ’ml lăsase, aflai că
fiind amestecată și dânsa în complotul urzit contra viețel Țarului și dovedindu-se
aceasta din scrisorile găsite în casa el, s’a hotărât sâ-șk curme vieața, ne fiind
în stare să îndure rușinea de a fi trimeasă surghiun la Siberia. De nu-ml cădea în
mână această scrisoare,.
— 107 —
I cine știe de ce bucluc dam și eh. Numai I Dumnedeh a avut de grijă de mine,
I căci alt-minteri mă amesteca și pe mine I în complot.
I Scăpat de o năpaste, dădui de altă I nevoe. Sub cuvânt că ’i am pricinuit
I pagube prin faptul că n’am cântat toate
I bucățile după cum mă legasem prin con- I tract, maestrul teatrului din Odesa ceru
I să-i plătesc 10,000 de ruble despăgubire, f Vedeam bine că mânia lui Dumnetjeh f
mă lovea fără îndurare. Nu era de ajuns perderea soției și luarea în sălnicie a
I avutului ce primisem ca zestre; în cele j din urmă mă alesei și cu glasul beteag
din pricina gerului ce îndurasem în
I drumul de la Odesa la Petersburg. Des- | nâdujduirea mă făcea să-ml perd cura- I
pătul. Cupa suferințelor se umpluse din
cale afară
I Ne mal avend nici o legătură în Odesa, f mă hotărî! să mă întorc în țară. Se vede
E însă că nu se isprăvise încă urgiea ce | mă urmărea. In adevăr, ducându-mă
la
I
 Poliție ca să-mî scot foaia de. drum,
mare ’mi fu mirarea când mă vătlul pus la opreală, sub învinuirea că ași fi
amestecat și eu într’un complot.
I Pe cei nâpăstuiți si nedreptățiți însă nu-
- 108 — -
părăsește Dumnedefl nici odată. Spre marea mea norocire, tocmai în acel timp sosise
la Odesa maestrul și binefăcătorul meti de la Lipsea, spre a mă audi cântând o
bucată nouă. Bunul maestru, aflând că sunt pus la popreaîă, veni să mă vadă în
închisoare; din -cele ce-i spusei și din scrisoarea soției mele se încredința pe
deplin de ne- vinovățiea mea.
înzestrat cu darul iubirei dreptățeî și adevărului, maestrul stărui din răsputeri
prin puternicii 4deî și după câte-va dile is- butisă capete’liberarea mea.
Mulțumind îuî Dumnedeu și maestrului că mă scăpase și din această năpaste, plecarăm
împreună aici, la Beci, unde mă așe(}al în această casă spre a mă vindeca de
răgușeală.
Aflând toate cele ce pătimise Gavrită și încredințându-mă că descoperisem în
sfârșit pe prigoniți! de păcat, îl rugai să se întoarcă în țară împreună cu mine,
unde să ceară îndurare și milă de la Măria Sa Vodă ca să mijlocească pe lângă Țarul
muscâlesc să ierte pe socru- său.
Gavrilă, vesel de cele ce ’idestăinuisem, făgădui că îndată ce se va vindeca de
boala de gât va veni la Curtea Dom-
— 109 -
nească spre a stărui atât pentru iertarea1 socru-săh cât și pentru luarea in
stăpânire a merazului ce~i se cuvenea.
Mulțumindu-i pentru deslușirile ce-mi dase, precum și pentru buna primire ce ’ml
făcuse, ’tnî luai rămas'bun și plecai, Gavrilâ mă petrec^ până ia capătul scăret Pe
când voiam să mă despart de Ga- vrilă, spre a mă duce la Chehaiaoa pentru a-1 ruga
să-mi dea un tâlmacift care să mă însoțească până la hotarele țerei, spre marea mea
mirare văd că ’mi iese înainte tâlmaciul pe care ’1 înhătase oamenii poliției sub
învinuirea de a fî tura t niște bani ai stăpânire!. El scăpase de la . închisoare,
se vede, în urma stăruințelor puse de Chehaiaoa, în scop de a înlătura rușinea că
fusesem însoțit de un hoț. Aceasta, pe lângă că mă înbucură, mă scoase și din
încurcătura în care mă găseam de a călători cu un om> cu totul străin
Vădend că numai am nevoie de sprijinul Chehaialei în privința tâlmaciului, rugai
pe Gavrilă să ia osteneala •să-l întâlnească și să-i arate părerile mele de răft că
nu m’am dus să-l văd, din. pricină că eram grăbit a mă întoarce îm
— 110 -
țară, unde mă aștepta Vodă sâ-I aduc isprava descoperirilor ce făcusem
Luându-ml remas bun încă odată de ia Gavrilă, după ce pregătii trebuincioasele de
drum, plecai din Beci, împreună cu tâlmaciul chiar în acea ch- A- juns în
București, un slujbaș de la Curtea Domnească me vesti că Vodă, mă așteaptă cu mare
nerăbdare să-î dau lămuriri asupra însărcinăreî ce-mi dase.
Infățișându-me îndată înaintea lui Vodă, după ce me ploconii cu mare sevas,
sărutând ui mâna, începui să 1 povestesc una câte una tot ce întâmpinasem în cale,
până ce, în cele din urmă, pusei mâna și pe firul blestemului ce urmăream. Cu acest
prilej spusei la Vodă că pentru a se face deplină lumină, era trebuință și de
socrul Iul Gavrilâ; ’1 rugai deci, cunoscând u-1 nemărginita bunătate, să
stăruiască pe lângă ghinărarul Kiseleff, ca acesta să mijlocească pe lângă
împăratul muscălesc pentru iertarea socrului lui Gavrilă, care se afla închis din
pricină că complotase contra Țarului.
Numai ast fel se putea lămuri marea ăaină a blestemului.
După ce-ml mulțumi pentru chipul.
— 111 —
cum-rnl îndeplinisem însărcinarea, Vodă, care era bun prieten cu ghinărarul Ki-
seleff, nu perdu vremea și se duse în persoană spre a-1 ruga să stărue pentru
liberarea socruluî Iul Gavrilă. Generalul,
> măgulit că putea îndatora pe Vodă? făgădui că. va face tot chipul să-î
îndeplinească cererea, mal ales că avea prilejui să se ducă la Petersburg pentru
oare- cari schimbări de făcut In Regulamentul Organic.
 Trecu la mijloc vre o două luni, când într’o bună dimineață mă trezesc cu
Gavrilă acasă la mine. Venise, după cum ne înțelesesem Ia Beci, ca împreună să
mijlocim iertarea socru-săti.
Pe când mă duceam la Curte, spre a înfățișa pe Gavrilă Iui Vodă, iată că vine și
ghinărarii! Kisileff, întors de curend din Rusia;
Vodă, îndată ce fu vestit că am venit sări înfățișez pe Gavrilă? ne primi numai
de cât. Cum ne vădu, o nedescrisă veselie se zugrăvi pe fața luî. Acum era
încredințat pe deplin că nu va întârzia dovedirea tainei ce acoperea blestemul.
înainte de a începe povestirea^ Vodă dete .poruncă să vestească pe Doamna și pe
}• . ■
112 —
Domnița spre a fi față Ia cele ce urmăîr să se destăinuiască.
Cel ânteiă care începu să glăsuiască fu ghinâralul Kiseleff. EI povesti cum, în
urma rugâciunei ce-î făcuse Vodă, stăruise foarte mult pe lângă sfetnicii Țarului
ca să dobândească iertarea socrului lui Gavrilâ. Cu toată rîvna pusă de densul,
totul fusese zadarnic, de oare-ce fapta lui erea din acelea pentru cari nu este
îndurare.
—în adevăr, urmă ghinărarul, cercetând ce nelegiuire făptuise de se arătau așa de
neîndurători față de dânsul, aflai că atât soerui căt și soțiea cântărețului Ga-
vriloff complotase contra viețel luminatului și slăvituluî nostru Împărat, din care
pricină, pe lângă că li s’a luat tot avutul, au fost pedepsiți cu surghiunul pe
vieață în Siberiea. Soțiea lu Gavriloff, îngrozită de pedeapsa crudă ce o aștepta,
’șî făcu seama singură, spânzurându-se.
Vătjând că nu pot isbuti cu cel dim preajma Tronului, mă hotărîl a încerca pe
lângă împăratul, mal vârtos că aveam ' să-I supun la întăriturâ schimbările din
Regulamentul Organic al Vaiachiel. Cu acest prilej nădăjduiam să isbutesc.
Tocmai în acea di Țarul dăduse po-
- 113 -
runcâ ca nimeni să nu-I turbure liniștea, aflând însă despre sosirea mea, se abătu
de la porunca dată și me primi, maî ales pentru că știea că veneam cu Regulamentul
Organic al Valachieî, de care se interesa foarte d’aproape
împăratul la început se arată foarte vesel și bine-voitor către mine. Intre
altele îi spusei că Muntenii nu prea privesc cu ochi buni ocrotirea Rusiei, aceasta
mai cu seamă din pricina Turchiei, care pune fel de fel de piedici și bagă zâzanie
printre boerii țăret Cu acest prilej crecluî nemerit a aduce vorba și despre
dorința Măriei Voastre în privința socrului iul- Gavrilofj arătându-i că aceasta ar
îmbuna foarte mult lucrurile în țară.
, împăratul, audindu-mă vorbind ast-fel, se încruntă și mă probozi cum de am
cutezat să cer iertare pentru niște asemenea dușmani, cari s’afi ridicat mal rău de
cât. tâlharii vașnicl contra vie- țel sale.
Din asprimea cuvintelor Impăratuluî mă încredințai-că nu mal era nădejde de
scăpare. Totuși, înainte de a-1 părăsi, -’I rugai să mă îngădue a. da ochii cu
vinovatul în închisoare, având a descoperi o mare taină.
114 -
Trecându I mânia și pentru a nu strica gustul Măriei Voastre, împăratul ’șî luă
de seamă și hotărî a se înapoia avutul soției iul Gavrilof, de oare-ce se dovedise
că el nu avusese nici o cunoștință despre complot ; iar pentru a nu mă mâhni p:e
mine, dete poruncă să fiu slobod a vorbi în taină cu socrul lui Gavrilof.
Ducendu-me la temnița 'în care era închis vremtlmcește negustorul osândit, și de
unde urma să fie trimes în curând în Siberia, cu alțî vino va ți ca și densul, spre
a șt ispăși pedeapsa pentru cele ce făptuise, acesta, cum mă văgtu, în urma
arătărilor mele ca vin din Valachia rugat de Vodă să stâruiesc scăparea lui din
temniță, începu să plângă amar și câdu In genuchi, rugându-mă ca pe Dumnedeă să
dobândesc îndurare de la Împăratul.
Sărmane om, îi tjlisei eh, toate tânguirile tale sunt zadarnice. De voești a fi
scăpat de urgia cea că<jut asupra capului tăti, nu-ți mai rămâne de cât un singur
mijloc: să-mi destâinuești mie fără șovăire toată vieața ta, apoi să alcătuești o
jalbă către împărat, pe lângă care voiQ încerca încă o dată să te ierte.
Socrul lui Gavrilof, după ce făcu jalba către împărat după cum ’i povățuit eh,
începu să-ml povestească cam în chipul următor:
— Am slujit pe vremuri îa Curtea Domnească din Muntenia. După un oarecare timp,
căpătai rangul de Serdar și tusei trimis Cârmuitor al Olteniei. Acolo, împins de
păcat, amăgii pe Vodă, făcen- du-1 a-mi da putere să spânzur un cm nevinovat, care
nu era altul de cât tratele soției mele. Din această pricină, soțiea mea îuebuni și
puțin după aceasta dădu naștere unul băiat. De și aveam mare dragoste de a dobendi
un prunc, totuși, faptul că eră născut de sora unul spânzurat, me făcu să-ml înăbuș
dorința. înainte de* a mă hotărî sâ-1 lepăd, pentru a face ast-fel să i-se peardă
urma, ’mî aruncai privirea asupra Iul și zării că avea, de la încheetura mânel
drepte până ia grumajî, un semn ce se asemăna cu o cordea.
Hotârirea o dată luată de a-1 lâpâda, nimic nu fu în stare să mă înduioșeze.
Luai dar copilul și-l dădui omului meu de încredere ca să-l lepede hi drumul
trecătorilor; iar pentru ca să aibă milă de el cel ce se vor îndura sâ-1 ridice din
drum, pusei între scutice o pungă cu bani.
Pe când ghinărarul urma cu povesti-
116 —
rea acestei destănuirî, pe care eu o sileam în toate amenuntele e! de la început
până la sfârșit, pentru a scuti pe Gavrilâ de rușinea faptelor severșite de socru-
său, ’mî pierdut răbdarea și ceru! Iu! Vodă de a ruga pe ghinărar a se opri cu
povestirea. Alune! descoperii celor de față că copilul lui Dan despre care e vorba
nu e altul de cât Gavrilâ, care, nesciind din ce părinți se trage, a luat de soție
pe sora sa, după cura se dovedesce din jalba Iu! Dan, în care iscâlesce cu numele
de Danof, rusificându-și ast-fel porecla.
Pe de o parte, Gavrilă plângea de mâhnire din pricina greșalel ce făcuse de a se
căsători cu sora sa, pe de alta, de bucurie că descoperisem pe deplin toată taina
naștere! sale, mă săruta cu foc.
In sfârșit ghinărarul .spuse lui Vodă că rugând încă odată pe împărat pentru
iertarea socrului lui Gavrilă, totul fusese In zadar, căci Țarul era neîndurat.
Pe când ce! pe față ascultat! și se minunați de cele audite, iată că intră
fustagiul palatului și vestește pe Vodă că un bărbat și o femee din părțile
Olteniei cer să vorbească Măriei Sale în taină.
Vodă, ne sfiindu-se de ghinărar, dar
- - li
niat ales spre a nu i se da de bănuit ■că avea de vorbit ceva în potriva oblâ-
duirei Rusiei, dete poruncă fustagiulul să aducă îndată pe cei douî oameni cari
doreaft £â-î vorbească.
Pe când necunoscuțiî, abia intrațl pe ușă, se ploconeați înaintea lui Vodă, de o
dată Gavrilă se aruncă in brațele ferneeî și începu să strige:
— Mamă dragă l iartă-mi păcatul ce am făcut, de oare-ce nu știeam cine ’mî sunt
părinții.
Toți cel de fată rămaseră înărmuriti la auijul acestor cuvinte.
Femeea care venise să vorbească lut Vodă era Floarea, mama lui Gavrilă, pe care
tiu-seu o recunoscu îndată mai mult după marea asemănare cu dânsul.
Vodă, văclend că taina blestemului îtScepea să se lămurească din ce în ce mai
mult, ceru bărbatului care însoțea pe Floarea să povestească fără nici o teamă ceea
ce avea de spus.
—Sunt pescar, începu însoțitorul mamei lui Gavrilă. In ajunul Blagovcșteniilor mă
■dusesem la Jifi să pescuiesc ceva pește. Pe când mă pregăteam să arunc năvodul în
rî&, de o dată ved pe jupâneasa Floarea că se asvârlă în apă. Față de
— 118 —
primejdia care o amenința, nu perduî timp și mă repezit în apă; înotând, o prinsei
și luând-o în brațe o scosel pe mal. Din pricina apei ce înghițise, sermana temee
leșinase. Dându i îngrijirile cari mă pricipeam, după oare-care timp ’șl veni îri
simțiri. Desmeticindu-se mai bine, începu'să dică, țipând: «copilul meu î unde ’ml
e copilul ? s’a in- necatl» Când s’a aruncat în apă avea în brațe un ghimotoc de
cârpe în făptură de copil. Veclend halul nenorocit în care se afla această temee,
mi se făcu milă de dânsa șl o luai la mine în colibă, spre a o adăposti până să-și
vină în simțiri pe deplin, ca pe urmă să cercetez spre a-i da de rost.
După câte-va dile, trecând pe dinaintea colibei mele ispravnicul, însoțit de mal
mulțî slujitori, jupâneasa Floarea începu să strige: «Dane, Dane, mi-ai răpit
copilul I Ce l-ai tăcut?».
Vorbele ei me încredințase că judecata ’i era bolnavă.
Floarea, de bucurie că-și găsise copilul, ’șl veni în simțiri pe deplin și
începu să grăiască ast-fel:
— Da, da, Măria Ta, ăstui creștin îi datoresc scăparea vieței mele și recă-
- 119 -
pâtarea judecățet El nu m’a lăsat să vestesc Cârmuirea din Oltenia despre
cele ce pățisem, de teamă ca să nu se cocoloșească lucrurile și ast-fel să nu capăt
nici o dreptate. De aceea m’ara hotărât să vid să cad la picioarele Măriei Tale și
să te rog să aibl milă, și îndurare de mine, poruncind să mi se dea înapoi avutul
pe care dușmanul de Dan Va zălogit la cămătari, lăsându-me ast fel săracă și
peritoare de foame pe drumuri.. Prin cuvinte dulci și mângâetoare,. Vodă încredința
pe Floarea că totul se va face după voia lui Dumneijeh. Apoi rugă pe ghinărarul
Kisefeff să povestească cu ce prilej se a Ha Dan în Rusia |și prin ce întâmplare
ajunsese așa de avut.
f — Dan, trecend hotarele, ghinâ-
| rarul, ca să-și peardâ urma porni cu o
| corabie la Odesa. In apropriere de acest
| oraș se stârni o furtună puternică, așa
| că corabia, lovindu-se de o stâncă, se
I
înecă. Toți călătorii periră împreună cu
matrojiî. Dan scapă ca prin minune, pe o bucată de catarg, prin al cărui
ajutor isbuti să ajungă la mal și ast-fel să scape I de o moarte sigură. Amețit
cum era de
| spaimă și de osteneală, el stătu două
I diîe pe malul măreî, nemâncat și gol.
Din întâmplare, trșcând niște pescari lipoveni, aceștia ’1 luară și ’1 duseră la
Carvasaraoa portului spre a fi cercetat. Acolo el povesti că pe când era aproape să
fie înghițit de furia valurilor măreț lepâdase tot ce avea asupra-!, avend grijă a
atîrna de gât pitacul boerieț scris pe piele de iepure, pentru ca scăpând ctf
vieață să fie credut și ajutat de cel cari ’1 vor găsi. Voind să-î desfacă spre a-1
da slujbașilor să-î citească, nu se mai zărea pe pitac de cât urmele slovelor, de.
oare ce apa le ștersese, din care pricină era să fie închis. Un bătrân neguțător,
care venise la Carvasara să plătească vama pentru niște mărfuri ce, 't sosise, ’i
se făcu milă de el și, dând chezășie. ’1 luă la Petersburg, unde ’șl avea locuința.
Cum se brodise că si bătrânul era tot din Valachia, așa că se înțelegeau de
minune, ceea ce făcu că în scurt timp neguțătorul căpătă o mare încredere în Danot
Nepoata neguțătorului, îndrăgostindu-se de Danof, care de alt- minterea era chipeș
și frumos, în curănd se căsători cu dânsul, cu care prilej neguțătorul îl hărăzi
tot avutul său după moarte
Betrânul toptangiu de blănării, sim- țîndu-se cam obosii, lăsă pe Danof să
învârtească daraverile negoțului, iar densul plecă la feredee cu nepoată-sa — soția
lui Danof — spe a se vindeca de beteșugul ce suferea. Pe drum le eși înainte
tâlharii, cari, după ce îl pră- dară de tot ce aveau asupră-le, îi o- morîră pe
amendoui, așa că Danof remase stăpân pe toată averea, aceasta în puterea dreptului
ce "avea tiică-sa, născută la un an după căsătorie.
Intr’un târdift , se dovedi că pricina ucidere! bătrânului și a nepoatei sale se
datora faptului că ei sciind toate tainele unui complot urzit contra vieței Țarului
îl pîrîse și dase pe mâna stăpânire!, care îi osândise la surghiun în Siberia. Cei
cari scăpaseră nedovediți se jurase a ’și resbuna atât pe bătrân cât și pe urmașii
lor.
După un oare care timp cătlu și Danof, împins de păcat, în mreaja complotului.
Fiicâ-sa, care se făcuse fată mare, era și densa părtașă, căci toate scrisorile
îndreptate tovarășilor din complot erad alcătuite de dânsa.
De și Danof nu voia să o mărite după fite cine, de teamă să nu oamâ-
— 122
gească și să dea as L-fel ia iveală complotul, totuși nu se putu feri până ia
sfârșit de ceea ce fu scris, a pătimi- .
Fiica lui Danof, vădând pe Gavrilof la teatru, se îndrăgosti de dânsul așa de
tare în cât tată-săâ. fu nevoit șă i-o dea de soție, mai vârtos că viitorul luî
ginere era Român din Valachia. Prin această căsătorie Danof maî avea și o allă
siguranță. fn adevăr, ginere-său nestând la un loc, printr’acesta -scutea pe copilă
de orî-ce necaz când s’ar fi întâmplat să se dea pe față complotul.
Blestemat fu însă ceasul când făcu această alegere. Dovedindu-se complotul, pe
densul — Danof — ’1 surghiuni la Siberia, unde nu se zărește lumina soarelui, iar
copila lui se spânzură din această pricină. Iar ca culme a păcatului, descoperi la
cele din urmă, după un semn de la mână, că Gavrilof era copilul seu făcut cu
Floarea.
Danof, dise ghinărarul sfârșind povestirea celor întâmplate, ’mî a dat acest
pfiac spre a încredința pe cei mari că el avusese pe vremuri rangul-de boer în
Oltenia.
Toți cei, de față se trudiră a da citire pitaculul; nu fu însă cu puțină, de ore-
ce tot ce fusese scris se ștersese
— 123 —
si nu se mai zăreah de cât câte va urme
J
de slove.
Floarea arucându șl ochit pe pitac, clise:
— Da, acesta este. II cunoscea după pecetea de plumb, unde 'stă pus leatul când
a fost făcut Serdar.
Vodă, care știea acum tot șirul poveste!, ’șî aduse aminte că din cei prigoniți
lipsea moș Sandu, tatăl Floarel. Întrebat Gavrilă ce se făcuse bătrânul, el
respunse că, pe când luase în spinare pe maică-sa spre a o scăpa de prada tocului
din pădure, pe moș Sandu’l lăsase pe prispa bordeiului, Jntr’una din clile, mergend
să cerceteze acel loc, a dat de urma a niște oase de om și a unei căpâțim, dovadă
că bătrânul arsese de viu ; iar pentru pomenire, spre a se arăta celor cd vor trece
prinacel loc, înfipse o furcă de puț, în chip de cruce săpându- se pe densa în
slove totă petrecania.
Vodă, încredințându-se că ajunsese la sfârșitul tainei blestemului, dete poruncă
să se adune toate bunurile rămase atât de la moș Sandu cât și de la Dan și să le
dea în stăpânire lui Gavrilă; iar pentru ca prigonițil să fie ertațl de păcate,
orândui să se adune Consistoriul preoțesc, în frunte cu Mitropolitul, spre
124 —
a fâce slujba și privigheri la biserica Domneasca, precum și pe la ceîe-Valte
biserici.
Afară d’asta. mai dete poruncă ca pănă ce totul va fi regulat să intre în
stăpânirea merazului, Floarea și Ga- vrilâ să fie adăpostiți în două din odăile
palatului, aceasta mai cu seamă că Doamna prinsese mare dragoste de denșii și dorea
să ’t povestească toată întâmplarea cu cele mai mici amănunte.
După ce totul se sfârși cu bine și adunarea părăsi palatul, de o dată Domnița cea
mică, care în tot timpul cât ținuse povestirea tainei blestemului nu încetase din
plâns, se simți rău și pe dată cădu bolnavă.
Vodă, care se sfătuia cu mine în toate împrejurările, ceru să-mi dafi părerea
asupra acestei neașteptate boate. Eu, care veghiasem toate mișcările în timpul po-
vestirefi pe dată ’ml dădui cu bănuiala, așa că rugai pe Vodă a mi da voe a vorbi
cu Domnița numai între patru ochii.
Ducându-mă în odaia bolnavei, cum mă v&}u, Domnița începu să plângă, (Jicându-mi:
— Știri pentru ce ai venit să mă vedi. Află dar că nimeni nu e în stare să me
— 125
vindece de cruda boală, care ved bine că are să-ml curme vieața, de cât dria.
Măria Sa tata, milos și drept cum e, șă asculte destăinuirile ce am să-țl fac.
Merg! dar și spune-i că inima mea a fost străpunsă de săgeata dragostei. Spuneri
fără înconjur că iubesc pe Gavrilă și vreau sări fiu soție. Numai îndepli- nindu-
mi-se această dorință ași putea să-ml dobândesc sănătatea; alt-minieri merg la
moarte sigdră. De și am suferit și sufer încă mult din această pricină, până acum
n’am cutezat să mă destâi- nuiesc Către nimeni. Mă spovedesc d-tale știindurie om
milos și iubitor de bine; am încredere în d-ta că vel întrebuința înriurirea ce al
asupra tată-meu. și-l vel hotărî să facă cum e mal bine
Greaua sarcină ce-ml dase copiia mă pusese pe gânduri, Găcl nu sciam cum să încep
vorba cu Vodă, care mă aștepta în odaia d’alâturl. v j
— Măria ta, (lisei Iul Vodă, sunteți pe atât de drept pe cât de bun. Sunt
încredințat până in adencul iuimel că tot ce faceți, în nemărginita Măriei Voastre
înțelepciune, nu e de cât pentru binele și în folosul obștesc. De când am
nemărginita cinste, hărăzită de Măria Voastră,
— 126 -
de a face parte dintre cei cari slujesc cu credință. Tronul și pe Măria Voastră,
cred că nici într’o împrejurare nu v’ara dat prilegiul să Vă supărațl pe mine că
m’așî fi abătut câtuși de puțin de ta poruncite Măriei Voastre. Acum însă, chiar de
ași primi un afront, sunt nevoit a Vă ruga să aveți milă și îndu-- rare și să
săvârșiți o faptă pe atât de măreață pe cât de nobilă. Afiațl dar că am ghicit
boala Domniței. Leacul ei, dacă Vă învoi ți și Măria Voastră, e să o dațî de soție
unui boer chipeș și avut, de care dânsa s’a îndrăgostit atât de mult în cât a
căcjut bolnavă.
Vodă tăcu și se duse să se sfătuiască cu Doamna.
Nu trecu mult timp și Vodă veni însoțit de Doamna să te spun cine era bărbatul de
care se-îndrăgostise.Domnița. Eh te spusei, fără multă vorbă, că e Gavrilâ, marele
cântăreț din povești.
Vodă și Doamna, privindu se lung unul pe altul, primiră a se face această' unire,
însă cu învoirea sfatului boerilor. Pe dală porunci să se adune sfatul. Toți boeril
se învoiră la căsătoria Domniței cu Gavriiă, afară de unul singur, numit Mihăiță,
care (Jteea că nu se cuvine.
— 127
ca o Domniță sa ia de soț pe un cântăreț !
Vodă, pricepând pe dală paraponul iul, Mihâiță, îl respunse:
— Fii bine încredințat, boerule, că pedica ce voeștî a pune dorinței fiicei mele
nu se va isbândi și nici va aduce vre-o stînjinire. Află dar că Gavrilă, de și
n’are rangul d-tale^ prețuește însă mal mult ca cinstita d-tale față. Mal află că
bărbăția lui a fost recunoscută chiar de împărați, pentru care i-s’aă hărăzit mal
multe câvălării de mare preț. Afară de .asta. e de dece ort maî bogat ea d-ta, și
mal presus de toate nu e nici ghebos nici șașitt, cum ești d ta!
întreaga adunare firitisi pe Vodă pentru buna și nemerita alegere ce făcea.
Vodă dete poruncă să vestească pe Ga- vrilă spre a se înfățișa înaintea adu-
năreî.
Gavrilă, ^mișcai pentru marea și neașteptata cinste ce i se făcea, înfâțisându-
se ’naintea lui Vodă și a Doamnei le sărută mâna cu mare smerenie. Apoi, voind a
tine logos spre a mulțumi pentru cinstea ce i se făcuse, nu fu în stare, de oare ce
de bucurie 1 podidi plânsul.
Cu acest prilej, Vodă ’î înălță la ran-
- 128
gul de Serdar, numindu-1 cârmuitor al Olteniei.
Trei dile după nuntă. Gavrilă plecă cu soția sa la Craiova, unde se aședă în
scaunul de Cârmuitor.
Prin înțelepciunea, blândețea și bunele lui sfaturi,' deprinse norodul din
Oltenia Ia fapte bune, învețându-1 să lupte cu bărbăție pentru apărarea și
neatîrnarea scumpei și neprețuitei noastre țărișoare.
Iar eh, bătrânul Grămătic, Jgeheind' povostirea tainei acestui bîestem/țic că \
nu e faptă fără răsplată: unii primesc resplata faptelor hune în ceruri, affii -
cei reî —- o primesc chiar în această lume, plină de amărăciune.
fn scurta iui vieață, omul cu frică de Dumnezeii e dator să năzuiască cât mai
mult la fapte bune, căci pe ' cele rele le urzește chiar și cel ce nu vrea' să le
facă ,
I" MÎBlâOTEt.H ■
■Ii £■■ rr
S s 1-