Sunteți pe pagina 1din 4

Examen de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului

postliceal
nivel 5, februarie 2023
PROBA SCRISĂ
VARIANTA 3

Calificarea profesională:Tehnician instructor auto


Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timpul efectiv de lucru este de 3 ore.

1. Unde trebuie să așteptați dacă vă aflați la o trecere de cale ferată cu bariera


coborâtă?
a) la panoul cu două dungi;
b) în fața indicatorului în cruce;
c) în fața barierei.

2. In care dintre situații conducătorul de autovehicule este obligat, pe timp de noapte,


să schimbe lumina de drum cu cea de intalnire?
a) când drumul este neiluminat;
b) când circulă in localitate, pe un drum cu mai multe benzi pe sens;
c) în cazul în care din sens opus se apropie un autovehicul, de la o distanță de cel
puțin 200 m.

3. Este permisă pătrunderea pe racordurile dintre cele două părți carosabile ale unei
autostrăzi?
a) nu;
b) da, pentru oprire în caz de urgență;
c) da, pentru intoarcere, în zona intersectiilor.

4. In ce locuri circulația cu viteză duce adeseori la accidente?


a) în intersectii;
b) în parcări;
c) în poligoanele auto.

5. Cu ce viteză veți efectua virajul spre stanga într-o intersecție nedirijată?


a) cu o viteză mai mare decat cea legală;
b) cu o viteză de cel mult 80 km/h;
c) cu o viteza care să nu depasească 30 km/h în localităti sau 50 km/h în afara
localităților

6. Circulați cu un autoturism cu remorcă pe o șosea cu o singură bandă pentru


fiecare direcție si vă apropiați de o curbă la stânga, foarte stransă și fără vizibilitate.
Cum trebuie să adaptati modul de conducere?
a) reduceti viteza inaintea curbei, din cauza pericolului mărit de derapare a remorcii;

b) reduceti viteza, circulati pe mijlocul benzii și accelerati ușor când ajungeți în vârful
curbei;
c) mentineți viteza, iar in curbă frânaț.

7. Cum se definește corect autovehiculul din categoria B?


a) autovehiculul care nu depășeste 5.000 kg, al cărui număr de locuri pe scaune, in
afara conducătorului, este mai mic de 8;
b) autovehiculul care nu depăseste 3.500 kg, al carui număr de locuri pe scaune, in
afara conducătorului, nu este mai mare de 8;
c) autovehiculul care nu depaseste 3.500 kg, al cărui număr de locuri pe scaune, in
afara conducătorului, nu este mai mare de 5.

8. In care dintre situațiile de mai jos este interzisă intoarcerea?


a) Pe drum de țară
b) la intalnirea indicatorului ``Drum cu prioritate``;
c) la intalnirea indicatorului ``Drum îngustat``

9. Distanța de frănare a autovehiculului depinde cel mai mult de:


a) viteză
b) profilul pneurilor
c) eficienta sistemului de directie

10. In care dintre următoarele situatii este interzisă oprirea?


a) pe sectoarele de drum neiluminate;
b) la o distantă mai mică de 5 m fată de spatele unui tramvai;
c) pe drumurile naționale europene.

SUBIECTUL II ( 3 0puncte
Aveți ansablul din figura de mai jos. Răspundeti la următoarele intrebari:
a. Scrieti ce reprezintă ansablul din figură și ce rol are (10P)
b. Identificați elementele numerotate din figură (10p)
c. Scrieți care sunt unghiurile de direcție (10p)

SUBIECTUL III ( 4 0puncte


Sa se realizeze un eseu despre documentele care trebuie sa existe la bordul autovehiculului
avand in vedere documentele soferului, docuemtele auvehiculului , documentele marfii precum
si timpii de conducere și de odihnă al șoferului
Barem de corectare şi notare
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
SUBIECTUL I. ( 20p)
1-c, 2-c, 3-a, 4-a, 5-c, 6-a, 7-c, 8-c, 9-a, 10-c

SUBIECTUL II (30P)

a. Ansamblul din figură reprezintă sistemul de direcție cu pinion – cremalieră.(5p)


Sistemul de direcție are multiple rouluri:
- trebuie să permită soferului să efectueze schimbarea directiei de mers rapid
si fără efort.
- trebuie să nu influenteze pozitia rotilor.
- trebuie să nu fie influentat de oscilatiile suspensiilor la denivelarile drumului.
- trebuie să nu transmită volanului șocurile primite de la roți (5p)

b. 1- coloana volanului
2- articulație
3- bară de direcție
4- pinion
5 cremalieră
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2p=10p

c.Unghiurile de direcție sunt:


- Unghiul de fugă
- Unghiul de stabilitate
- Unghiul de cădere
- Unghiul de convergență
- Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2,5 p

SUBIECTUL III (40 puncte)

1.Documentele mijlocului de transport:1(10P)


 Certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport cu inspecţie tehnică
periodică
 Rovinieta – taxa de drum
 Licenţa de transport
 Asigurare civilă obligatorie,
 Foaia de parcurs
 Diagramă tahograf
Documentele conducătorului 10p:
 Permis de conducere
 Atestat profesional dacă mașina depășește 3,5 tone
 Cartea de identitate a conducătorului mijlocului de transport;
 Diferite tipuri de certificate în funcție de natura mărfii transportată: certificat
ADR pentru mărfuri periculoase, certificat ATP pentru mărfuri perisabile,
certificat sanitar-veterinar pentru transport de animale vii, certificat pentru
transport mărfuri agabaritice,
Documentele mărfii 10p:
 Facturi, devize care atestă proveninența mărfii;
 Contractul de transport.
 Scrisoare de transport sau de trăsură CMR Anexa 2 este necesară doar la
transportul de marfă international
Timpii de conducere și de odihnă sunt
Timpul de conducere al soferului este de 9 ore, durata maxima de conducere este de
4 ore si 30 min după care se efectuează obligatoriu pauza – 10p

S-ar putea să vă placă și