ROMEO: De răni fac haz cei nerăniţi cândva.

(Julieta se iveste la o fereastra de sus.)

Dar ce lumină-acolo-n geam rasare ?

Sunt zorii, da, si Julieta-i soare !

Te-nalţă, soare, si răpune luna

E ea, domniţa mea, iubirea mea !

O, dac-ar sti că este !

Vorbeste, totusi fără glas: ce dacă-i

Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.

Dar prea cutez, ea nu-mi vorbeste mie.

Doi astri de pe cer, din cei mai limpezi,

Chemaţi aiurea, roagă ochii ei

Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.

Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?

Nu, astrii s-ar sfii de strălucirea-i

Ca un opaiţ ziua ! Ei văzduhul

Atât l-ar lumina încât, uitând

Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.

Obrazul, vezi, si-l sprijină în mână…

O, cum de nu-s pe mâna ei manusă,

Să-i mângâi eu obrazul !

JULIETA: Ah !

ROMEO: Cuvântă:

O, mai cuvântă, îngere! Caci tu

Esti slava astei nopti, plutind de-asupra-mi

Precum un crainic aripat din cer

Spre care lumea ochii mari deschide,

Cu capul dat pe spate, aţintindu-l

JULIETA: Romeo, ah! De ce esti tu Romeo?

Te leapădă de nume si de tată.

De ce nu te-nduri, iubire jură-mi doar

Şi-am să mă rup de-ai mei, de Capuleţi.

Doar numele ce-l porţi îmi e dusman.

Şi chiar de n-ai fi Montague, tu esti

Tot tu. Ce-nseamnă Montague? Nici braţ.

Nici mână, nici picior, nici chip, nici altă

Bucată dintr-un om. Alt nume ia-ţi !

Ce-i numele ? Ce noi numim răsuri

Tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice;

La fel și el; de nu-l mai chem Romeo,

Tot fără de cusur si drag ramâne

Şi-atunci, Romeo, leapădă-al tău nume

Căci nu-i crâmpei din tine, si în schimb

Pe mine ia-mă toată.

ROMEO: Fac cum spui:

“Iubite” zi-mi, si mă botez din nou;

Şi nu mai voi în veci să fiu Romeo.

Julieta: De te-ar zări cumva, te-ar si ucide.

ROMEO: Tu ai în ochi mai grele, vai, primejdii

Cât douăzeci de spade de-ale lor.

Priveste-mă duios si sunt păzit.

JULIETA: Cu nici un preţ n-aș vrea să fii văzut.

ROMEO: De ochii lor m-ascund sub manta noptii;

Şi prins m-as da, de-as sti ca nu ţi-s drag:

Să-mi curme viaţa ura lor mai bine,

Decât, far´de iubirea-ţi, moarte-nceată.

Domniţă, jur pe luna care ninge

Polei de-argint pe pomii toţi din preajmă…

JULIETA: O, nu jura pe luna; luna-si schimbă

Rotundul chip în fiecare lună

Şi nu te vreau ca ea de nestatornic.

ROMEO: Pe ce să-ţi jur ?

JULIETA: Să nu te juri deloc;

Sau, dacă vrei, pe dulcea ta faptură –

Pe zeul păgâniei mele jură

Şi-am să te cred.